ziaristii.com

Categorie: Ciocăzanu

  • Cinci idei despre alegeri – Ziariștii

    Cinci idei despre alegeri – Ziariștii

    Uneori e bine să nu tragi concluzii „la cald”, mai ales în situaţii de maximă fierbinţeală. Alegerile recent încheiate (turul 1) intră în acestă categorie. La o zi după ce toată lumea s-a bucurat/dezamăgit/enervat, e ceva mai limpede pentru toţi. Sunt multe concluzii, dar aş alege să trag o linie sub cinci dintre ele, pe moment. Voi continua şi cu altele, dar acum primele dintre ele despre alegerile recent încheiate.

    1. NU AM SCĂPAT DE PSD

    Ar trebui să fie concluzia tuturor celor care cred că mare parte din răul României vine dinspre acest partid, indiferent de simpatii şi antipatii politice. Şi dacă aceasta e concluzia, să acţioneze în consecinţă în turul doi. Adică, să voteze Iohannis, cum bine au îndemnat public Traian Băsescu şi Dacian Cioloş, plus toţi liderii de bună-credinţă din ţară şi diaspora. Nu e de glumă: dezamăgirea „nucleului dur” USR-PLUS riscă să-i ţină în case pe votanţii lui Dan Barna, ceea ce, coroborat cu alte handicapuri, deschide calea unei catastrofe naţionale: Viorica Dăncilă preşedinte! Nu e plauzibilă, dar e un risc ce nu trebuie tratat ca în 2016, când românii anti-PSD nu s-au dus la urne, unii au postat chiar selfiuri de laudă de sine cu „mă piş pe el de vot”, şi am trăit coşmarul vieţii noastre până mai ieri.

    2. IOHANNIS ESTE JUCĂTOR ÎNVINGĂTOR

    Ne place sau nu, actualul preşedinte a jucat înţelept. În felul lui, mai aşezat, molcom sau cum vrem să-i spunem, dar i-a ieşit. Nu pentru că l-a ajutat sistemul, aşa cum se exprima nefericit unul dintre apropiaţii lui Dan Barna, ci pentru că a ştiut să joace efectiv politic. Şi-a folosit bine cărţile, şi-a văzut de plan „nemţeşte”, a fost riguros precum un anglo-saxon fixat pe reguli şi punctualitate. Şi s-a folosit de adversar cum a putut mai bine. Practic, deşi a făcut mult rău României, PSD l-a ajutat indirect pe Iohannis, profilându-i imaginea de lider opozant, într-un peisaj cu o opoziţie fragilă şi divizată. Dar şi asta l-a ajutat pe Iohannis, care a putut astfel poza în singura figură sobră, serioasă şi cu „greutate” anti-PSD. Criticat deseori că a pus-o pe Dăncilă premier, când putea să n-o numească în funcţie (un non-sens total, o puneau Dragnea şi Tăriceanu fără Iohannis), preşedintele şi-a jucat astfel încă o carte câştigătoare. Şi-a creat un adversar foarte slab, antipatizat puternic, care l-a pus şi mai mult pe el într-o lumină de salvator în faţa dezastrului total. Da, sună cinic, dar e politică, nu?

    3: DAN BARNA TREBUIE SĂ FACĂ UN PAS ÎN SPATE

    Ştiu că e greu. Mai ales când ai sperat să ajungi chiar preşedintele României. Dar aşa e fair. Nu din cauză că nu a intrat în turul doi. Ci din princina scorului fatal înregistrat, mult sub cel al alianţei votate de 22,4% din români în 26 mai. Nici votanţii USR-PLUS nu l-au votat pe Barna, ceea ce spune totul. Din acest moment, dacă Barna nu face un gest de onoare, USR-PLUS va avea tot mai mut de suferit. Practic, fără glumă, rămânerea lui Barna la butoanele USR şi ale alianţei riscă să îngroape efectiv aceste formaţiuni, culmea, tocmai când se aflau pe val. Mai mult, acest trend poate afecta şansele Opoziţiei de a face o majoritate solidă de guvernare în 2020. Dacă USR-PLUS se duce în bot, iar PNL inevitabil va încasa bagaj negativ ca partid de guvernare, atunci să nu ne mire că PSD va reveni pe cai mari la putere, şi cu Dăncilă deasupra lor. Brrrr!

    4. USR-PLUS ARE RESURSE PENTRU MAI BINE

    Stelian Ion, Claudiu Năsui, Cosette Chichirău, Nicuşor Dan, plus multe, multe alte nume de oameni de valoare de la USR şi PLUS pot compensa pasul în spate pe care, cred eu, ar trebui să-l facă Dan Barna. Cu atât mai mult cu cât vine o perioadă în care va fi nevoie de o opoziţie constructivă la Guvernul PNL, nicidecum una bolnavă de tip PSD. USR-PLUS are resurse să recupereze după şocul la prezidenţiale produs de scorul foarte slab luat de Barna şi chiar să crească şi mai mult decât la europarlamentare. Dar nicidecum cu Barna în vârf. Din păcate pentru el şi pentru mulţi susţinători de bună-credinţă, Dan Barna devine de acum o piatră de moară de gâtul USR şi al USR-PLUS.

    5. SE SIMPLIFICĂ SCENA POLITICĂ

    Practic, acum rămân în joc trei mari actori, în afară de UDMR: PNL, PSD, şi USR-PLUS (care trebuie să devină un partid, prin fuziune). Avantajul crizei din ultimii ani produse pe axa PSD-ALDE e că a creat implozia unor formaţiuni şi lideri politici precum Pro România, ALDE, Ponta sau Tăriceanu. Nu mai contează, nu vor mai conta. Ceea ce e mai bine pentru toată lumea.

    (Va urma)

  • Brucan a greşit cu 10 ani – Ziariștii

    Brucan a greşit cu 10 ani – Ziariștii

    „Pentru a deprinde democraţia, ro­mâ­nii vor avea nevoie de 20 de ani”, a fost celebra „profeţie” făcută de fostul comunist Silviu Brucan, cel care a pozat, la Revoluţie, în opozant al lui Ceauşescu, deşi fusese vreme bună înainte unul dintre tovarăşii loiali ai fostului dictator.

    Şi deşi Brucan nu avea câtuşi de puţin căderea morală de a fi luat în serios atunci când a scos ceva pe gură, vorbele sale au rămas puternic fixate în mentalul public.

    Numai şi numai din acest motiv, al „zicerii din popor”, „profeţia” lui Brucan merită adusă în discuţie în special azi, când Guvernul Ludovic Orban a fost votat în Parlamentul României.

    Putem spune, azi şi doar azi, că Brucan s-a înşelat cu 10 ani. România a avut nevoie nu de 20 de ani, cum spunea vechea şulfă comunistă, ci de 30.

    Abia de azi încolo, odată cu plecarea (probabil pe termen lung) a PSD de la putere, România poate spune că a „deprins democraţia”, în sfârşit!

    De ce acum şi nu în urmă cu alţi ani? Pentru că, pentru mine cel puţin, devine clar, de azi încolo, că urmaşii lui Nicolae Ceauşescu  nu vor mai „pupa” multă vreme la putere. Poate chiar deloc.

    Iar „copiii” comunismului sunt în special cei din PSD, oameni ca Dragnea, Dăncilă, Mazăre, Ponta etc., dar şi „clone” ale lor din alte partide (ALDE nu e mai curat, acum, că a votat Guvernul PNL!), pentru care politica egal hoţie şi legea sunt eu. Or, deşi Brucan n-a spus-o, asta nu e democraţie, ci „demokratură”! Care în sfârşit, de azi încolo, nu va mai apărea la butoanele României.

    Nu înseamnă că noul cabinet liberal – alături de întreaga Opoziţie şi de toţi cei care au condus la îndepărtarea PSD de la putere, în frunte cu preşedintele Iohannis – poartă meritul şi garanţia imunizării României faţă de virusul comunismului estic. Şi nici că nu vom mai avea suprize neplăcute şi de aici încolo. Nu.

    Înseamnă doar că tragedii anti-democraţie occidentală, precum cele trăite sub Dragnea din 2016 încoace, nu vor mai exista. Iar dacă nu va mai exista riscul de a face cale-ntoarsă de la democraţie, atunci se cheamă că am „deprins-o”, vorba Brucanului.

    Şi chiar aşa şi este! Căci actuala conjunctură politică internă şi internaţională (dublată de traumele experimentate de societatea românească în ultimii 30 de ani, cu predilecţie în ultimii 3 ani) nu va mai permite să experimentăm cataclisme precum cele suferite din 2016 încoace, de când Liviu Dragnea a preluat puterea.

    Dar tocmai această nenorocire pusă la cale de baronul Teleormanului (alături de ajutoarele lui, care trebuie să plătească pentru răul făcut ţării – vezi 10 august, împrumuturile externe, depopularea) a devenit garanţia că aşa ceva nu se va mai putea repeta.

    Intrată în marea familie UE, România nu-şi mai permite niciodată să provoace crize interne, dirijate dinspre est şi care lovesc până în vest, dovadă că suntem singura ţară care ţine în loc instalarea noii Comisii Europene, după cum bine a remarcat Dan Tăpălagă, în comentariul său pe G4Media.ro.

    Iar acesta este un bun motiv să credem cu tărie că Europa s-a săturat de experimente gen Dragnea sau Dăncilă, executate de urmaşii lui Ceauşescu, Brucan sau Ion Iliescu, fie ei din Teleorman, Dolj, Constanţa sau Olt.

    Pur şi simplu, după ce a devenit limpede că filonul pro-URSS din politica românească riscă să provoace crize cu impact devastator inclusiv în sânul Europei, Bruxelles-ul a înţeles că nu mai poate trata Bucureştiului cu mănuşi.

    De la Timmermnas citire, a fost clar că „demokratura” construită de regimul FSN după Revoluţie funcţionează cu bani publici drenaţi prin corupţie, care alimentează politica de tip Dragnea. Iar consecinţele sunt devastatoare şi pentru România, şi pentru Europa, lucru valabil în orice ţară din est intrată în marea familie UE.

    Pe fondul unei politici tot mai stranii a liderului de la Casa Albă, privită de unii ca ajutor indirect dat „ţarului” de la Kremlin, Europa a înţeles că nu poate supravieţui clivajelor dintre marile plăci tectonice ale politicii planetare decât prin coeziune şi intoleranţă faţă de sursele-cheie ale atacurilor anti-europene: corupţia, dranarea banul public şi manipularea mediatică.

    De aceea, strivită cumva de presiunile pe axa SUA-China-Rusia-Turcia-Iran, Europa a decis, într-un târziu, să mute în sensul protejării puterii sale internaţionale. Iar mutarea a constat în mai multă coeziune internă, intoleranţă faţă de corupţie, investiţii publice pentru protejarea modului de viaţă comunitar – de altfel, unul dintre punctele importante pe agenda viitoarei Comisii Europene în mandatul Ursulei von der Leyen.

    Avantajul României a fost, în toată această perioadă de 20 de ani evocată de Brucan, că Rusia nu s-a pus bine pe picioare după prăbuşirea URSS, iar noi ne-am îndreptat, fie şi cu frâna trasă, spre singura destinaţie validă din punct de vedere ale finanţării unei minime prosperităţi naţionale: Europa.

    Pe acest fond al degrindoladei inevitabile la Moscova, agenţii răsăritului au pierdut teren în România, în paralel cu consolidarea relaţiei România-SUA-NATO. Iar maximul din ce-au mai putut să facă, într-o încercare aproape disperată de a nu depune armele în raport cu vestul, a fost să producă un regim de tip Dragnea-Dăncilă-Ponta-Vâlcov, care evident că a făcut şi el maximum din ce putea să facă: a sucit hăţurile pe direcţia est, întorcând arogant spatele UE şi încercând să provoace o ruptură iminentă de blocul comunitar, care i-ar fi permis Rusiei să reintre puternic în cărţi în estul Europei, mai ales după „alianţa de tradiţie” cu Ungaria lui Viktor Orban.

    Nu le-a ieşit cu România, şi nici Orban nu se mai simte prea bine în Ungaria, mai ales după ce a pierdut capitala Budapesta în favoarea unui politician anti-iliberal.

    După căderea lui Dragnea, Viorica Dăncilă nici n-a mai contat, iar oamenii lui Putin au înţeles că au pierdut partida aici, cel puţin pe termen scurt şi mediu.

    Evident, rămân încă „ancore” din timpuri străvechi sau dobândite mai recent, plasate inclusiv în politică sau justiţie (vezi ce se întâmplă la vârful CSM), dar nu e suficient.

    Un strateg de clasă ca Putin ştie că nu poate face mare lucru cu unul ca Orlando Teodorovici, dacă e să luăm în serios acuzaţia de „spion”, pe care i-a adus-o ministrului PSD de Finanţe succesorul său în funcţie, liberalul Florin Cîţu.

    Cei care privesc atent la tot acest tablou în care, la vedere e politicul şi dedesubt încleştarea dar şi negocierile dintre serviciile secrete, ştiu că Rusia a pierdut bătălia în România. Iar azi a devenit clar-cristal, odată cu instalarea Guvernului Orban, care a trecut la vot în Parlament, deşi Parlamentul e acelaşi care a susţinut atacul lui Dragnea la Europa!

    Iar cauza principală stă tocmai în acei 20 de ani „brucanieni”, în care România s-a dus spre NATO şi UE, după destrămarea URSS şi anii de mari slăbiciuni care au urmat la Moscova.

    Pentru noi, nu cei 20 de ani pomeniţi de Brucan, ci aproape 30 (care se fac în decembrie) au fost ani în care n-am simţit niciodată că am scăpat definitiv de comunismul rezidual şi nici că ne-am însuşit pe deplin democraţia de care vorbea bătrânul bolşevic-oracol.

    Când a apărut asaltul lui Dragnea, am crezut uneori că e totul pierdut; nimic nu părea să-i stea în faţă. Până când a explodat „nucleara”!

    Iar „nucleara” nu putea fi alta decât democraţia însăşi.

    A fost tocmai bomba devastatoare produsă de germenii acelei democraţii, pe care oameni ca Brucan&Dragnea&Dăncilă&Ponta n-au vrut-o, de fapt, democraţiei pură niciodată. Au dorit, ca şi Iliescu, o „demokratură”, adică un amestec între democraţie şi dictatură, ceva de genul Turcia zilelor noastre, de exemplu.

    Dragnea a fost lovit tocmai de unul dintre pilonii democraţiei – justiţia. Şi nu pentru că a fost la comandă, cum tot clamau vocile moscovite din România, ci pentru că era „condamnabil” pe bune, prin faptele sale vizile şi prin ochii copiilor de la Teleorman.

    Nu ştia el Brucan, atunci când a profeţit 20 de ani ani, că democraţia din România va fi salvată exact de ea însăşi, prin a treia ei putere în stat. 10 ani mai târziu, ce-i drept.

    P.S.: Rareş Bogdan spunea azi că PNL va sta 5 ani la guvernare. Ca să rămânem în logica brucaniană, PNL şi orice guvern al opoziţiei actuale ar face bine să stea la putere măcar vreo 20 de ani. Asta aşa, dacă vrem să terminăm odată cu profeţiile comuniştilor vechi şi noi…

  • Arafat, ca Dumnezeu. Sau ca Allah… – Ziariștii

    Arafat, ca Dumnezeu. Sau ca Allah… – Ziariștii

    N-am nimic cu el. Dacă ar fi după mine şi după cei care îl angajează pe banii statului, Raed Arafat poate ieşi la pensie din funcţie. Ba chiar poate fi şeful serviciilor de urgenţă ori secretar de stat la orice minister, ministru sau prim-ministru, pe viaţă.

    Dar nu despre asta-i vorba. Ci despre ceea ce se numeşte în termeni insipizi „eficienţa cheltuirii banului public”. Prin urmare, în fond şi la urma urmei, este banul plătit de români prin taxe şi impozite cheltuit cum se cuvine cu instituţii conduse de Raed Arafat?

    Asta-i întrebarea! Iar răspunsul este simplu: dacă statul pe care noi îl finanţăm, adică îl angajăm în serviciul nostru, dacă acest stat ne întoarce investiţia sub formă de profesionalism maxim, atunci putem spune că omul din fruntea funcţionarilor îşi merită şi funcţia, şi banii, pe ce termen convin „părţile”. Ca în orice contract.

    Revenim, având în vedere „obiectul contractului” dintre noi şi Raed Arafat; este, aşadar, el în măsură să ne răspundă cu maxim profesionalism?

    La început, a fost cu vârf şi îndesat. Dar pe măsură ce timpul a trecut, n-a mai fost.

    Lipsa de profesionalism a celui care este privit încă precum un zeu se măsoară în rateurile de la intervenţiile de urgenţă, dar mai ales în victimele acestor rateuri – vieţi care ar fi putut fi salvate, dacă oamenii lui Raed Arafat ar fi acţionat ca la carte.

    Au fost multe exemple de cazuri în care sistemul lui Raed Arafat a dat chix. Apuseni, Siutghiol, Colectiv.

    Nu e normal ca un întreg guvern să pice după Colectiv, iar un singur membru din acel guvern să rămână: Raed Arafat. Culmea, mai vinovat decât toţi ceilalţi miniştri din cabinetul Ponta pentru cele 64 de vieţi pierdute în noaptea de 30 octombrie 2015. Ei bine, toţi au plecat din funcţie, Raed Arafat a rămas.

    Asta spune multe nu doar despre el, ci şi despre noi. Inclusiv despre toţi cei care am cerut demisia Guvernului Ponta şi n-am scos o vorbă despre rămânerea în funcţie a lui Raed Arafat, de parcă era trimisul Domnului pe Pământ. Cum ne-am putut „arde” cu o astfel de situaţie?

    Evident, nu Arafat însuşi a participat la operaţiunile de intervenţie. Dar dacă subalternii săi nu şi-au făcut treaba înseamnă că el însuşi nu şi-a făcut-o. Aşa e peste tot în lume, în orice domeniu. Nu performezi, pleci şi laşi echipa pe mâna altuia mai bun.

    În fotbal, de exemplu, e o modă deja ca antrenorii să plătească prin demisie pentru rezultatele proaste ale jucătorilor. Investitorii nu plătesc un conducător de oşti ca el să prăbuşească investiţia prin meciuri pierdute. Contractul dintre patron şi antrenor spune că, dacă echipa merge prost, antrenorul pleacă.

    Aşa e şi cu contractul dintre noi (plătitorii taxelor şi impozitelor) şi Raed Arafat (angajatul nostru, pe banii noştri, viraţi la stat sub formă de taxe şi impozite).

    Filmul apărut abia acum, după 4 ani de la Colectiv, arată haosul primului echipaj de intervenţie în noaptea tragediei. Şi implicit vinovăţia lui Raed Arafat însuşi.

    Este o dovadă de prostie imensă să spui: „Dar ce, are Arafat vreo vină că angajaţii lui nu şi-au făcut treaba?”. Există încă semeni de-ai noştri cu buletin de român care pot gândi în halul ăsta de rudimentar.

    Dar nu ei contează, ci cei cu răspundere. În special, cei cu funcţii politice, care l-au pus mereu pe Raed Arafat în funcţii de înaltă demnitate şi responsabilitate, exclusiv dintr-un singur motiv: imaginea.

    Arafat a fost asociat multă vreme cu un erou. Faptul că a pus pe roate, acum mulţi ani, prin Mureş parcă, un serviciu de urgenţă botezat SMURD, a fost pentru mulţi o garanţie suficientă că „omul a făcut ceva”. De acolo a început totul şi nimeni nu-şi mai pune acum întrebarea cât de bun e Arafat pentru ce face.

    Da, a făcut lucruri bune, dar câţi nu au făcut şi nu au ajuns să fie stăpâni peste ministere şi bugete imense? Mulţi oameni au merite infinit mai mari decât Arafat, dar nu au vrut sau nu au ştiut să îşi „vândă” la fel de bine imaginea. Ori pur şi simplu nu i-a interesat să lucreze la stat.

    Iar postura sa de salvator de vieţi a ajuns la inimile multora. Politicienii care l-au desemnat apoi pe Arafat în diverse funcţii şi meniri publice n-au făcut decât să se „lipească” de imaginea sa.

    Doar Traian Băsescu a avut curajul, pe când era preşedinte, să-şi asume pe faţă conflictul cu cel care era, pe atunci, o frână a reformelor din sistemul sanitar. Dar şi pe Băsescu l-a costat la imagine că i-a spus pe faţă lui Raed Arafat ce rău reprezintă el pentru sistem, pentru procesul de eficientizare a aparatului public. Şi vedem acum că a avut dreptate. Din păcate, nu-i mai ajută cu nimic pe cei care şi-au pierdut persoane dragi în tragedii precum Colectiv.

    Sub Raed Arafat, există azi o singură garanţie: că vor muri mereu oameni nevinovaţi din vina sistemului pe care îl păstoreşte. Este ceea ce cunoscătorii managementului numesc „atingerea nivelului maxim de competenţă”.

    Pur şi simplu, când un om stă oricât şi oricum într-o funcţie, nu mai are de ce să schimbe ce nu funcţionează bine sub el. Nimeni nu-l trage la răspundere, iar el nu are de ce să-şi facă griji, pentru că ştie că este intangibil.

    Vedem acum, când apar pe piaţă imaginile cu haosul de la intervenţia de la Colectiv, unde a ajuns răul făcut oamenilor de „managementul Raed Arafat”. Un rău ambalat în bine.

    Pe de o parte, salvează vieţi, că asta e menirea pompierilor şi de asta îi plătim de la buget (deşi există multe ţări în care oamenii fac voluntar munca de pompier în folosul comunităţii, gratis adică). Pe de alta, ia vieţi prin felul prost în care sistemul e condus. În condiţii de profesionalism, astfel de vieţi ar fi putut fi salvate. Or, aşa ceva nu e de acceptat nicăieri în lume.

    În România însă, mulţi români sunt şi acum de acord ca Raed Arafat să rămână în funcţie. Ce ar răspunde ei, dacă i-ai întreba: „Sunteţi de acord să fie tot el conducătorul, chiar dacă vă spune cineva că sigur că vor muri oameni nevinovaţi?”. Iar ei ar spune: „Nu e de vină domnu Arafat. Da, el e cel mai bun, nu credem că mor oameni din vina lui”.

    Din păcate, asta e sursa puterii lui Raed Arafat: prostia umană, dublată de imaginea „eroului” şi de banii pe  care el îi vehiculează ca şef de mari bugete publice. Conexiunile lui Arafat cu cei care îl ţin imun faţă de pierderea funcţiei sunt puternice. Ajung inclusiv în serviciile secrete, în televiziuni, în partide. 

    Să sperăm că nu şi în justiţie, deşi nu mai e sigur nici asta. Cu oameni ca Lia Savonea ajunşi până la vârful justiţiei, cu Adina Florea, Gheorghe Stan şi multe clone ale  acestora, justiţia este ea însăşi atinsă de „virusul Arafat”.

    Adevărul e că Raed Arafat a devenit prea puternic. Mai puternic decât de imaginăm. Periculos de puternic. Într-atât de puternic încât poate alege, în numele nostru, între viaţă şi moarte. Este un fel de Dumnezeu. Sau Allah.

  • Mulţumesc, Dan Barna! – Ziariștii

    Mulţumesc, Dan Barna! – Ziariștii

    Sincer, îmi era tot mai greu să înţeleg ce se petrece cu liderul USR în ultima vreme. Parţial, puteam accepta că jocul politic în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale – în care îl are ca principal adversar pe Klaus Iohannis, candidatul PNL – îl obliga la poziţii mai radicale faţă de Ludovic Orban, desemnat de preşedinte cu formarea viitorului Guvern.

    În mod normal, electoratul USR-PLUS avea nevoie de o distanţare şi mai clară de liberali; aceste două partide, care au format cea mai tânără şi mai de succes alianţă politică a momentului, vin pe valul unui curent de opinie care consideră PNL un  fel de PSD mai „spălat”.

    Nu e chiar aşa, dar nu asta e discuţia acum. Da, PNL are dezavantajul trecutului învolburat şi nu se poate bucura de şansa de a fi „nou”, precum pot USR sau PLUS. Dar nici nu poţi condamna pe cineva că s-a născut mult mai devreme şi că a trebuit să trăiască în ţara asta, în care poate s-a „adaptat” la rău mai mult decât era cazul. Asta, desigur, dacă vrei să stai alături de el şi să începi să repari ceva din acel trecut care pe el l-a malformat mai mult decât pe tine. Dacă nu…

    Până la urmă, la cum a fost România în ultimii 30 de ani, greu poţi găsi pe cineva care să nu fi fost atins fie şi tangenţial de virusul FSN-ismului iliescian, al „capitalismului de cumetrie”, al combinaţiilor de tot felul moştenite de gena acestui popor chinuit.

    Bunăoară, însuşi Dan Barna e prins acum în acest scandal al deturnărilor de fonduri UE. Nu înseamnă nici pe departe că e vinovat. Dar faptul că a trebuit să se mişte prin acestă mlaştină de sorginte PSD-istă l-a pus şi pe el într-o imagine proastă. Una pe care poate nu o merită, din perspectiva celui care încercat să facă business într-un mediu viciat, pe care nu el l-a construit aşa.

    Ce să facă acum liberalii, să profite de acuzaţii şi să strige din toţi rărunchii: „Barna, penalule, demisia!”? Nici că s-ar putea mai rău, pentru toată lumea! Şi mai bine pentru Dăncilă&co…

    Drama României vine tocmai dintr-o obsesie a SEPARĂRII, dintr-o dorinţă de a exacerba diferenţele dintre oamenii şi grupuri, în sens distructiv cu orice preţ, doar ca să arăţi că tu eşti altfel. Vine din istorie, din secole de neîncredere intrate în ADN-ul de naţie, din egoismul plantat în seva noastră, culmea de comunismul egalitarist! Dar trebuie să ne vindecăm cumva de aceste mutaţii genetice ale conştiinţei noastre de popor frumos şi inteligent în esenţa lui.

    Însă dincolo de cine-i mai bun sau mai rău între USR şi PNL, toţi (alături de PMP, ALDE, UDMR şi Minorităţi, başca nişte PSD-işti sadea din Parlament) au bătut palma pentru un obiectiv comun: debarcarea PSD de la putere. Iar asta a funcţionat, prin succesul moţiunii de cenzură.

    Însă imediat după moţiune, Dan Barna (probabil din motivele pe care le-am expus mai sus) şi-a radicalizat discursul faţă de PNL. În plus, a lăsat de înţeles că nu va vota Guvernul Ludovic Orban în Parlament (deşi de asta votaseră toţi cei din Opoziţie debarcarea lui Dăncilă, pentru un cabinet ne-PSD!).

    Mai mult, a făcut o declaraţie care i-a uimit pe mulţi dintre susţinătorii săi, potrivit căreia „ieşirea din criză nu e responsabilitatea USR”!

    „Oricât se încearcă construirea argumentului că învestirea guvernului stă în USR, nu este așa. Dacă nu există majoritate, nu o să fie din vina USR. Dacă premierul desemnat nu poate să își constituie o majoritate (care să poată adopta și legile cerute de USR), nu poate fi învestit. Criza politică nu poate fi închisă sau deschisă de USR oricât s-ar încerca asta. Ieșirea din criză nu este mandatul USR, ieșirea din criză este asumarea de către Ludovic Orban că obiectivele noastre sunt obiectivele celui care face majoritate.”, a spus Dan Barna, citat de Digi24.ro.

    Am primit multe întrebări în ultima vreme la prieteni din  USR şi PLUS, care nu înţelegeau nici ei ce se întâmplă; de ce Barna, în loc să tureze motoarele pentru instalarea Guvernului Orban, ia distanţă de el la doar câteva zile după debarcarea lui Dăncilă? Sau de ce nu intră şi USR la guvernare?

    Apoi, altă lovitură pentru votanţii USR-PLUS, masiv pro-DNA, pro-Kovesi şi pro-Justiţie: a apărut informaţia că DNA s-a autosesizat în cazul afacerilor cu fonduri UE posibil deturnate sau prost gestionate, în care apare implicată şi o firmă a liderului USR.

    În acest peisaj, ZIARISTII.COM a publicat o analiză în care trăgeam o concluzie clară: Dan Barna trebuie să ia rapid o decizie de strategie electorală şi politică, altfel riscă să dezamăgească atât electoratul propriu, cât şi marea masă de votanţi ne-PSD, toţi aşteptând instalarea rapidă a unui Executiv care să curme dezastrul din economie şi să salveze banii românilor, şi-aşa înghiţiţi de haosul măsurilor PSD-ALDE.

    Iar azi, am aflat la ce concluzie a ajuns Dan Barna, pe care o prevăzusem de altfel, ieri, în textul menţionat mai sus. Liderul USR a anunţat practic că „a dat la pace” cu Orban, că a ajuns la un acord cu premierul desemnat, ceea ce presupune automat că USR va vota Guvernul Orban.

    Pentru asta, simt nevoia să-i mulţumesc lui Dan Barna. În numele meu, dar mai ales al tuturor celor care aşteaptă ca România să intre rapid pe mâinile unei puteri politice ne-PSD, una capabilă sau măcar dornică să scoată ţara din criză.

    Mă fac astfel purtătorul de mesaj inclusiv al multor votanţi USR-PLUS, care m-au contactat, cerându-mi mie şi altor jurnalişti să „facem ceva” pentru a stopa lupta de orgolii din interiorul Dreptei politice.

    Iar unii chiar au făcut-o. Oreste Teodorescu a trimis ieri un mesaj clar pe acest subiect (Detalii, AICI). Cristian Tudor Popescu a spus-o şi el tranşant, dar decent, la Digi 24, că ţara are nevoie de un USR constructiv, nu anarhist. (Detalii, AICI). Puţin mai devreme, Dan Tăpălagă avertizase şi el, într-un comentariu pe G4Media.ro, despre riscurile care planează asupra candidatului Dan Barna (Detalii, AICI).

    Iar partea bună după toate aceste semnale, şi nu numai ele, este că liderul USR a înţeles corect mesajul, că a decis în interesul României, chiar şi al USR şi al său personal.

    Căci nu e nicio nenorocire nici pentru Dan Barna, şi nici pentru USR că vor susţine un cabinet Orban. Dimpotrivă, neintrând la guvernare, USR are nu numai dreptul, dar şi obligaţia civică-morală, să amendeze şi să taxeze politic orice gest al Executivului pe care îl consideră greşit şi provocator de daune sociale.

    Iar susţinătorii lui Dan Barna la Preşedinţia României nu se vor simţi lezaţi că a făcut o înţelegere clară cu PNL, partid de care ei vor să ia distanţă. În fond şi la urma urmei, politica asta e, un teatru al compromisului onest şi transparent, în interesul cetăţeanului plătitor de taxe şi votant.

    Iar acum, în România, interesul marii majorităţi a cetăţenilor, unii inclusiv votanţi PSD, este instaurarea unui regim ne-PSD la guvernare, care să repare pe cât posibil daunele produse în ultimii trei ani de guvernele Grindeanu-Tudose-Dăncilă şi să ducă ţara spre alegerile viitoare – anticipate sau nu – într-un mediu mai sănătos decât azi.

    Pentru că a înţeles asta, chiar dacă a trebuit să facă un pact cu adversarii săi din PNL, Dan Barna merită felicitat.

  • De ce va câştiga Iohannis alegerile. Şi de ce va fi guvern „în jurul PNL” şi după 2020

    De ce va câştiga Iohannis alegerile. Şi de ce va fi guvern „în jurul PNL” şi după 2020

    „Mutul” sau „ficusul”, aşa cum l-au ştampilat duşmanii, arată că ştie să joace suficient de bine pentru a le închide gura „chiparoşilor” care îl acuzau în 2014, înainte de finala prezidenţială cu Ponta, că taie copii şi face trafic de organe.

    N-o fi fost Iohannis preşedinte-jucător spectaculos, precum Traian Băsescu, dar a fost un jucător „la rezultat”, cum se spune în fotbal. Adică, şi-a fixat azimutul şi s-a ţinut de el cu dinţii, până a lovit ţinta implacabil.

    Le-a înfipt ţăruşul anti-vampiri

    Iar ţinta lui a fost PSD. Joi, odată cu prăbuşirea Guvernului PSDăncilă, Iohannis le-a înfipt ţăruşul exact în locul prin care vampirii roşii încercau să renască.

    Căderea Guvernului Dăncilă este lovitura de graţie pe care actualul preşedinte o dă celor care au stăpânit România după ce i-au asasinat, de Crăciun, acum aproape 30 de ani, pe soţii Ceauşescu.

    Părea victimă sigură, în 2016

    Nu i-a fost uşor. Să stai cam singur în faţa tăvălugului „Ciumei Roşii”, care venea chitit după ce poporul le-a dat votul masiv lui Dragnea şi Tăriceanu în „parlamentarele” din 2016, să nu ai pârghii constituţionale pentru a opri asaltul pornit inclusiv împotriva UE, să nu fii susţinut de majoritatea televiziunilor (inclusiv TVR), să nu poţi opri dezmăţul bugetar, majorarea salariilor din burtă, îndatorarea României făcută doar pentru ca PSD şi ALDE să închidă gura populaţiei în faţa acestui atac de tip terorist la destinul prooccidental al naţiei, acestea plus multe alte slăbiciuni făceau din Klaus Iohannis victimă sigură.

    Aliaţii preşedintelui

    Dar iată că n-a fost aşa. Şi sigur că i-au fost aliaţi toţi acei români care au ales protestul şi strada, frigul şi riscul, lupta şi nu blazarea, speranţa şi nu predarea. Plus Europa, Opoziţia actuală din Parlament, PNL, USR, PMP, parţial Minorităţile, jurnaliştii răsfiraţi prin toate site-urile şi ziarele fără de resurse ale pasiunii pentru democraţie, magistraţii şi serviciile secrete pro-Vest, intelectualii şi actorii sătui să mai aştepte cuminţi în sălile de spectacol salvarea din exterior, tinerii şi mai ales Diaspora, românii vii alungaţi din ţară de mafia transpartinică victorioasă în alegerile din 2016, cea care ne-a pus pe toţi cu spatele la zid şi ne-a adus în situaţia de a face cale-ntoarsă din drumul spre Occident.

    Toţi au fost aliaţi dârzi ai preşedintelui. Dar mulţi dintre ei ştiu că i-ar fi fost mult mai comod lui Iohannis să se predea, să facă pactul cu diavolul, decât să lupte. Şi totuşi, cu toate slăbiciunile lui, cu stilul său adesea criticat, Klaus Iohannis a ales să se bată. Să fie jucător. Altfel. Unul mai tăcut, mai molcom. Dar, la final, victorios.

    Frica de alegeri anticipate joacă pentru Iohannis

    De ce este căderea Guvernului Dăncilă garanţia că Iohannis va câştiga alegerile prezidenţiale de luna viitoare şi că PNL va guverna şi după 2020? Simplu.

    Preşedintele are toate şansele acum de a-şi impune la guvernare partidul care l-a făcut preşedinte în 2014. Da, majoritatea din Parlament este tot PSD-ALDE-Pro România-UDMR, dar care dintre aceste partide se încumetă să-l respingă de două ori pe candidatul liberal pentru postul de prim-ministru? C-o fi Orban sau Rareş Bogdan, ce mai contează! Niciun parlamentar al majorităţii PSD-ALDE-Pro România-UDMR nu va vota de două ori respingerea propunerii preşedintelui. De ce? Pentru că, în acest caz, Klaus Iohannis va declanşa alegeri anticipate, aşa cum prevede Constituţia şi cum a anunţat el înşuşi că îşi doreşte, „bară la bară” cu USR.

    Votează parlamentarii cum le cântă Cotroceniul

    Prin urmare, candidatul PNL propus de Iohannis la funcţia de prim-ministru va fi votat de frică de PSD-ALDE-Pro România-UDMR. Parlamentarii acestor partide nu vor dori în ruptul capului să plece acasă cu un an mai devreme, să piardă un an la leafă, cotizaţia la pensia specială, sumele forfetare, gloria, imaginea, selfi-urile din Casa Poporului.

    Ce va însemna asta? Că Guvernul PNL va fi organizatorul alegerilor în perioada campaniei prezidenţiale. Ce ştim, din practică? Guvernul care organizează alegerile îşi cam trage spuza pe turta lui. Are multe pârghii. E un mare avantaj pentru Iohannis să fie candidat cu Guvern PNL în funcţie, în loc de Guvern Dăncilă, Guvern Barna sau Guvern Diaconu-Ponta-Tăriceanu. Din start, cu propriul partid ca organizator al alegerilor prezidenţiale, va avea un mare avantaj faţă de contracandidaţi. Prietenii ştiu de ce. Vezi finala Băsescu-Geoană, de exemplu. În general, să fii la putere contează mult, mai ales când diferenţa din turul doi e cam la limită.

    Exemplul lui Traian Băsescu

    Ce va urma după ce Iohannis va câştiga al doilea madat? Un an cu bune şi cu rele, cu atacuri la PNL, dar şi cu avantaje pe care liberalii le vor avea – tot ca organizatori de alegeri – pentru localele şi parlamentarele din vara şi iarna lui 2020.

    Presupunând totuşi că PNL nu va mai câştiga alegerile legislative de peste un an, cum a reuşit în 26 mai la europarlamentare, ci că urmare a uzurii la putere va mai pierde procente, ce riscă Iohannis? Mai nimic. Poate USR va trece pe locul 1, PNL va ajunge pe 2, iar PSD, Pro România şi ALDE se vor zbate încă în mocirla roşie din care nu vor putea să renască prea curând.

    Dar ca preşedinte, Iohannis poate proceda exact ca Băsescu în 2004, când n-a desemnat premier de la PSD, deşi Năstase câştigase alegerile, iar Alianţa DA era pe 2. Traian Băsescu a forţat numirea lui Tăriceanu, mizând tocmai pe teama majorităţii PSD-PUR-UDMR de alegeri anticipate. Şi i-a ieşit pasenţa.

    Liber la Guvern „în jurul PNL”

    Exact la fel poate face şi Iohannis, dacă vrea să impună din nou un Guvern PNL, cum poate face şi în aceste zile. Forţa preşedintelui stă tocmai în frica parlamentarilor de nu cădea propunerea de prim-ministru de două ori, în Parlament, ceea ce ar duce la anularea mandatului de deputat sau senator abia câştigat.

    La final, Iohannis îşi va putea impune omul, iar PNL va face Guvernul „în jurul lui”, cum spunea azi preşedintele, după consultările cu partidele, de la Palatul Cotroceni.

    Acesta este jocul, pe care Iohannis l-a câştigat deja. Victoria lui a început joi, odată cu prăbuşirea Guvernului PSD. De ieri încoace, totul e la mâna „jucătorului” de la Palatul Cotroceni.

    P.S.: Acest comentariu nu este un îndemn la vot pro-Iohannis. Dimpotrivă, meciul trebuie jucat până la capăt, fiecare trebuie să creadă în şansa lui. Eu însumi nu ştiu dacă îi voi da votul actualului preşedinte. Este doar opinia autorului despre cum vor evolua lucrurile, plecând de la datele din teren şi ţinând cont de trecutul recent. Asta nu înseamnă că istoria e scrisă deja. Ea se poate schimba când te aştepţi mai puţin. Dar poza zilei aşa arată, în acest moment. Părerea mea.

  • Ludovic Orban. E ziua lui! – Ziariștii

    Ludovic Orban. E ziua lui! – Ziariștii

    Au făcut mişto de el că îi place să cânte la chitară. Că are un zâmbet comic. Că dansează prea „afectat”, la chefuri. L-au atacat că e „omul lui Patriciu”, în anii postdecembrişti ai PNL. Apoi, că e „omul lui Băsescu” din interiorul partidului condus pe-atunci de Tăriceanu.

    Mai târziu, l-au acuzat că este exponentul „vechiului PNL”, după fuziunea cu PD-L, imediat după ce-a câştigat şefia partidului, în urma perioadei gri de sub Gorghiu.

    N-a ajuns bine lider PNL şi a fost atacat de „vechiul PNL” că este „omul lui Iohannis” şi că „s-a predat vechilor PDL-işti”.

    Toate astea, suportate dinspre tabăra lui. Dinspre tabăra adversă, a avut de înghiţit altfel de atacuri.

    Că s-a dat cu „binomul SRI-DNA”. Sau că o girează pe Kovesi (deşi el însuşi o taxase în trecut). Ori că a căzut în genunchi în faţa Europei. Sau că se închină „la Înalta Poartă de la Bruxelles”, dacă e să-l cităm pe fostul său coleg Crin Antonescu.

    Ba chiar că acceptă umilinţa de a fi fost scos din cursa electorală pentru Capitală de un dosar al DNA, din care, la final, avea să iasă nevinovat, în faţa justiţiei.

    Acesta este Ludovic Orban. Un politician care a avut răbdarea, dar şi tenacitatea, să suporte multe, pentru a ajunge în punctul de azi.

    Şi care este acest punct? E ziua în care România şi-a luat adio de la „Ciuma Roşie”, aşa cum clar a fost botezată guvernarea PSD-ALDE (chiar dacă, azi, ALDE a votat anti-PSD).

    Azi, nu ieri şi nici mâine, e cazul să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului: Orban are un mare merit în căderea Guvernului Dăncilă. Ca lider al principalului partid din Opoziţie, el a condus acest asalt împotriva urmaşilor lui Liviu Dragnea, operaţiune ce părea sortită eşecului de la bun început.

    Era simplu să pariezi pe insuccesul moţiunii anti-Dăncilă. Se mai întâmplase în trecut, iar atunci n-a fost bine deloc, nici pentru Orban, nici pentru PNL; când îţi asumi un proiect de anvergură cum este demolarea puterii şi nu-ţi iese, poţi fi taxat drept „loser”, naiv, slab etc.

    Orban şi-a asumat prima tentativă de moţiune de cenzură anti-PSD şi nu i-a căzut bine. Dar a preferat s-o ducă pe picioare. Şi a încercat din nou.

    Iar azi, i-a ieşit pasenţa. Sigur că aşa ceva nu era posibil fără ajutorul colegilor din USR şi PMP, şi fără interesul de moment al UDMR, Minorităţi, ALDE, Pro România şi unii PSD-işti. Dar ar fi incorect pentru toţi să nu-i recunoască lui Orban meritul de a fi dus la capăt, cu succes, o misiune ce părea imposibilă iniţial.

    De aceea, putem spune că azi e ziua lui Ludovic Orban. Doar azi. De mâine, nu mai poate fi sărbătorit, pentru că misiunea lui devine şi mai complicată.

    Dacă va intra la guvernare, eventual şi ca prim-ministru (normal, aşa ar fi corect), va deveni ţintă precum Dăncilă. De aceea, nu e deloc simplu pentru Opoziţia actuală (PNL, USR şi PMP) să-şi asume guvernarea, cu un an înainte de crucialele alegeri parlamentare din 2020.

    Însă aşa cum a arătat de mulţi ani de când a intrat în politică, Orban ştie să încaseze, să negocieze şi să se ţină de cuvânt. Poate nu-i iese întotdeauna. Poate nu e cel mai carismatic. Dar cu siguranţă până şi duşmanii lui ştiu că măcar încearcă să-şi facă bine treaba, că „pune osul”, că nu are ADN de trădător şi nu e diabolic din interes personal.

    De când a preluat conducerea PNL, Orban a avut o misiune dificilă. Venea în funcţie după ani şi ani de orbecăială liberală. Rana fuziunii PNL-PDL era încă deschisă. Doare încă amintirea combinaţiei Ponta-Antonescu-USL (căreia i s-a opus personal; de asta liderul Pro România, din dragoste de Crin, spune la orice pas că nu-l suportă). Presiunea dinspre „noul val” USR-PLUS era şi este în continuare mare pentru un partid ce face şpagat chinuitor între trecut şi viitor.

    Însă din ce vedem până acum, Orban arată că reuşeşte să ţină cârma pe direcţia bună. A ştiut să împace garda veche a partidului cu „tinerele speranţe” liberale, în frunte cu Robert Sighiartău, Rareş Bogdan şi Violeta Alexandru, şefa PNL Bucureşti.

    N-a fost un proces uşor, dovadă disputele cu fostul realizator de la „Jocuri de Putere”, pe care ambii au avut înţelepciunea să le anihileze.

    Rămân încă multe de rezolvat, marea miză fiind aceea de a descoperi „infiltraţii” USL de la nivel local, în special în judeţele din sud, la Dolj, Gorj, Dâmboviţa, Constanţa, Argeş sau Mehedinţi.

    Dar nimic nu se poate schimba profund peste noapte şi nu întotdeuna să dai cu barda e soluţia cea mai inteligentă. E nevoie de timp şi de păstrat direcţia.

    În presă, Orban n-a avut parte niciodată de prea multe laude. De fapt, nici nu trebuie. Dar merita dacă nu un tratament pozitiv, în momente-cheie precum cel de azi, măcar o analiză cu bune şi cu rele. De cele mai multe ori, cel puţin din câte îmi amintesc eu, Ludovic Orban a primit doar bobârnace şi nicidecum bile albe. Şi nu era chiar Satana în carne şi oase.

    Tocmai pentru că nu vreau să văd în politicieni răul absolut din această ţară, am simţit eu nevoia azi să trag linie în dreptul lui Ludovic Orban. Nu pot să nu pun semnul egal între căderea Guvernului Dăncilă şi rolul său în această mare victorie a democraţiei din România.

    Nu sunt prieten cu el, dimpotrivă, l-am tot „faultat” în trecutul meu jurnalistic, uneori poate mai dur decât era cazul.

    Dar nici nu pot să trec cu vederea că, la fel ca noi toţi, cu plusurile şi minusurile de rigoare, Ludovic Orban poate să ne fie partener întru cauza unei altfel de Românii. Una mult mai bună decât cea pe care el însuşi a servit-o, în trecut.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * E 6-0 pentru noi! Va fi 12-0, distrugem PSD definitiv. Abia acum ne despărțim de comunism!

    * Victorie uriașă a României împotriva Hoției: moțiunea Opoziției a avut succes! Guvernul a căzut, Dăncilă și PSD sunt la coșul de gunoi!

    * Klaus Iohannis, triumfător: „Rezolvat! Azi a câștigat România. A început procesul numit «Intrarea în istorie a PSD»”

    * Orban: ”Coșmarul a încetat!”. Barna: ”Nu am votat anti-Dăncilă ca să vină Ponta la putere”. Ce vor face PNL, USR și PMP, după PSD

    * VIDEO. Deputatul Găină, avertizat în stil mafiot de ministrul Daea: „Să nu murdărească mâna nașului! Nu trebuie să-i explic, el trebuie să înțeleagă!”

    * Mesajul pușcăriașului Dragnea către PSD-iști, transmis prin lacheul Codrin: „Susțineți Guvernul! Cu toate forțele!”

    * Lista primelor 444 de secții de votare din Diaspora. Alte 394 de secții sunt în pregătire. Restanțe majore în Italia, Spania, Marea Britanie, Franța și SUA

    * Averea colosală a escrocului Cumpănașu. Anul trecut a câștigat 30.000 de euro pe lună, dintre care 84% din bani publici. Și-a cumpărat 6 case în 4 ani!

    * Candidatul-fantomă: Radu Moraru. Cronica unei șarlatanii anunțate

  • Cazul celor doi deputaţi „du-te vino”: cât de jos am ajuns cu „interesul poată fesul”!

    Cazul celor doi deputaţi „du-te vino”: cât de jos am ajuns cu „interesul poată fesul”!

    Scrie ziarul „Actual de Cluj”:

    • „Mai distractiv decât atât, ce? Deputații clujeni Horia Nasra și Cornel Itu au revenit în PSD, înscriindu-se, ieri seară, într-o organizație locală din județul Cluj. Scandalul mediatic din ultimele zile în care a fost târât PSD-ul, de către psihopatul patron de ziar local – numit pe sub masă șef  al organizației clujene – a scos-o din minți pe Viorica Dăncilă”
    • „Aceasta, împrună cu Mihai Fifor, le-a promis primarilor clujeni, revoltați de situația prin care trece PSD Cluj, că imediat după criza Moțiunii va fi restabilită ordinea în organizația lor. Primul semn care dovedește că Dăncilă regretă asocierea nefastă cu psihopatul patron de ziar este faptul că i-a chemat înapoi în partid pe deputații Cornel Itu și Horia Nasra”
    • „Surse din PSD de la nivel central au informat pentru Actual de Cluj că, indiferent de rezultatele moțiunii, Nasra și Itu vor fi oamenii de bază care au primit sarcina să restabilească ordinea în PSD Cluj. Conducerea centrală a PSD nu poate să-i ierte psihopatului patron de ziar că într-un moment atât de delicat în care s-a aflat partidul – fiind pe punctul de fi destituit de la Guvernare – el n-a făcut altceva decât să pună umărul la deconstrucție”

    „Psihopatul patron de ziar”, de care vorbesc jurnaliştii de la „Actual de Cluj” este nimeni altul decât de-acum celebrul Liviu Alexa, patron al unei alte publicaţii locale, care a primit sume imense de la PSDragnea pentru consultanţă politică şi sprijin mediatic.

    Alexa a intrat în centrul atenţiei prin limbajul său obscen, lipsit de orice urmă de bun-simţ şi colegialitate faţă de jurnaliştii oneşti din Cluj, care n-au intrat în combinaţii politice menite să le discrediteze cariera.

    Pe toţi i-a porcăit într-un mod atât de insalubru că te întrebi cum a putut acest personaj să fie pe placul unui anume public, şi clujean pe deasupra (deci respectabil), dispus să-i acceseze publicaţia sa online şi să-l trateze ca „jurnalist” echivalent celorlalţi gazetari din Cluj, aflaţi în cu totul altă tabără: cea a presei curate.

    În fine, ca să nu zăbovim prea mult asupra acestui „accident” de presă, înţelegem că Dăncilă – cea care a vrut să pozeze mereu în femeie cumpătată la vorbă, chiar dacă vorbele ei au fost întotdeauna puţine şi strâmbe – s-a săturat şi ea de experimente precum cel cu „ziaristul” căruia PSD i-a îndesat în desagă vreo 400.000 de lei.

    Şi ce-a făcut în schimb? I-a readus în partid pe cei doi deputaţi „du-te vino”, de la Cluj, pomeniţi în textul de mai sus, care abia ce plecaseră la Ponta în partid din cauza numirii lui Alexa şef PSD-ist peste ei!

    Dacă plecarea şi revenirea respectivilor s-ar fi produs la Teleorman sau la Dolj, mai treacă-meargă; în astfel de teritorii în care caracterul politicienilor locali a fost suprimat de mult de valul „Ciumei Roşii”.

    Dar un astfel de circ greţos are loc în inima Ardealului, unde şi de la PSD te aştepţi la alt comportament, darămite la partidele cu pretenţii.

    Bunăoară, pe vremea când PSD-ul local se afla sub pulpana celebrului „Grup de la Cluj”, condus de Ioan Rus, imaginea acestui partid contrasta puternic inclusiv cu cea a PSD-ului la centru, fie că e vorba de perioada Năstase sau Ponta.

    Dragnea a avut însă grijă să provoace infectarea partidului cu spiritul baronial al sudului chiar şi în Transilvania, iar Rus şi tovarăşii săi şi-au luat tălpăşiţa şi au lăsat PSD pe mâinile personajelor pomenite în textul colegilor de la „Actual de Cluj”.

    Aşadar, pleacă Liviu Alexa, abia numit de Dăncilă şef la PSD Cluj, şi se întorc în partid Horia Narsa şi Cornel Itu, dezertorii de acum două zile la Pro România.

    Se pune întrebarea: cu ce sunt mai buni cei doi decât grobianul cu ziar local, abandonat acum după ce-a vomitat pe toată România?

    Cu nimic. Acest caz nu e ceva nou, traseismul politic e sport naţional, iar politicienii intraţi în partide n-au avut niciodată prea multă grijă de onoare sau cuvântul dat, ci doar de cum să le fie lor bine.

    Ce e spectaculos însă acum e termenul în care se produce traseismul: DOUĂ zile! Şi nu în Oltenia, Moldova sau Dobrogea, ci chiar în inima Ardealului!

    Este pe de o parte cea mai clară mostră despre producţia de mizerie naţională a acestui partid absolut nefrecventabil numit PSD, dar pe de alta e şi dovada că România profundă  este puternic virusată de boli grave de educaţie.

    Când gradul de degradare morală a ajuns atât de mare încât până şi doi PSD-işti se dezbracă total de caracter în doar două zile, culmea şi în Ardeal, atunci avem în faţă imaginea unei societăţi puternic afectate.

    Vedem acum, şi prin astfel de subiect, cât de jos am ajuns pe scara valorilor umane, sociale, democratice, urmare a acestui fel lipsit complet de caracter de a face politică.

    „Interesul poartă fesul” este o maladie cumplită, pe care n-o mai putem trata cu toleranţa specific românească, împinsă dincolo de limitele normalului.

    Cu sau fără Dăncilă, cazuri precum cel de la Cluj colcăie încă prin măruntaiele patriei, chiar dacă nu ies la suprafaţă în maniera scabroasă petrecută sub Dealul Feleacului.

  • Prima zi după Dăncilă. Cine crapă? – Ziariștii

    Prima zi după Dăncilă. Cine crapă? – Ziariștii

    Să presupunem că măcar toţi cei care au semnat pentru moţiunea de cenzură vor şi vota pentru căderea Cabinetului Dăncilă. Cum va arăta România, aşadar, în prima zi fără PSD la putere?

    N-ar fi prima oară, deşi pare c-a trecut un veac de când partidul lui Ion Iliescu nu mai ţine frîiele puterii şi lasă pe alţii să facă legea în ţară.

    Dar chiar nu va mai ţine PSD frîiele puterii, deşi aflat în afara guvernării?

    Păi hai să vedem: în câte judeţe din România, Consiliile judeţene nu sunt controlate de PSD şi aliaţii săi (aici putem include lejer ALDE şi Pro România, dar şi unele partide din opoziţia actuală, care au înţelegeri mai pe faţă, mai pe dos cu „baronii roşii”)?

    Dacă nu greşesc, după alegerile câştigate de PSD în 2016, partidul condus pe atunci de Liviu Dragnea şi-a trecut în cont nu mai puţin de 28 de funcţii de preşedinte al Consiliului Judeţean, dintr-un total de 41.

    Excelează, ştim bine, judeţele din sudul şi estul ţării, dar Dragnea şi-a „infiltrat” oamenii şi în teritorii ce păreau interzise PSD-ului, în Ardeal (Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Hunedoara).

    În alte trei judeţe, la putere este UDMR-ul, aliat vechi al PSD nu doar politic, dar şi în materie de afaceri, pe ADN-ul tip Verestoy&co.

    Grosso modo, doar în 25% din teritoriu PSD nu controlează judeţele din punct de vedere politic.

    Să adaugăm aici primăriile mari şi mici, consilierii locali, dar şi instituţiile descentralizate ale Guvernului (direcţiile judeţene), care teoretic ar trebui să fie ocupate EXCLUSIV de funcţionari apolitici, dar care în realitate sunt populate masiv cu oameni plasaţi de PSD&Fraţii pe criterii de cumetrie-pile-şpagă-rude.

    În acest peisaj complet ostil va ateriza noul Guvern al Opoziţiei actuale, presupunând că PNL, USR, PMP şi unii „minoritari” vor înţelege să-şi dea mâna într-un plan de salvare naţională, fie şi provizoriu, până la alegerile din 2020.

    Ce va putea, aşadar, să facă un guvern al Opoziţiei actuale pe un teren în mare parte ostil, care e învăţat să „faulteze” orice încercare de reformare a aparatului de stat?

    Nu mare lucru. Sigur că o pauză chiar şi de un an luată de PSD la putere este sănătoasă pentru un plan de curăţenie birocratică, dar aşa arată lucrurile pe hârtie. În realitate, nu e chiar aşa de simplu.

    Baronii locali contează pe relaţii puternice, pe reţele de influenţă politică formate inclusiv din funcţionari „acoperiţi” politic – oamenii PSD, în general. Aceştia şi-au plasat, la rândul lor, propriii „clienţi” fideli în diverse funcţii şi locuri de muncă, deci plasa de păianjen „social-democrat” e puternică şi aproape invizibilă.

    Toţi aceşti oameni au profitat de genul de stat de tip PSD-ist. Şi-au angajat pilele, în locul celor care ar fi meritat poate să ocupe acele joburi şi care au fost astfel nevoiţi să ia calea Diasporei, pentru a-şi câştiga traiul familiilor.

    Alţii au făcut afaceri, prin interpuşi, profitând de informaţiile şi ponturile generate de relaţiile personale cu mai-marii judeţului. Au firme, angajaţi, bani. Şi ştiu că, în absenţa cumetriei subterane cu baronul sau primarul, toată „şandramaua lor de business” se va prăbuşi mai devreme sau mai târziu.

    Ce vor face toţi aceştia atunci când vor avea deasupra, la Bucureşti, un Guvern care, teoretic cel puţin, va încerca să curme această caracatiţă de tip bananier? Se vor opune.

    Nu prin proteste de stradă, ci prin tot felul de sabotaje mascate, tăcute, perfide chiar. Vor „da la presă”, presa lor, normal, ponturi despre oamenii din teritoriu însărcinaţi cu schimbarea filosofiei de guvernare.

    Vor amâna decizii, dacă vorbim de funcţionarea din interiorul instituţiilor descentralizate. Se vor plânge pe cale sindicală. Vor şantaja. Vor bloca, de fapt, planul. Este forma lor de a-şi proteja modul de viaţă, chiar dacă el a fost construit pe o anomalie enormă. Consecinţa a fost alungarea din ţară a celor care nu au avut acces la această resursă de tip politic rudimentar, specifică fostului PCR, nomeclaturii comuniste.

    Şi asta este doar o parte a provocării viitoarei puteri, căci există multe fronturi deschise, la fel de grave (vezi, de exemplu, redresarea bugetară, pregătirea de criză etc.).

    Va fi o misiune foarte dificilă. Dar va fi şi mai complicat pentru actuala Opoziţie dacă va veni la putere abia peste un an. Moştenirea va fi şi mai grea, oricât de şablon sună expresia asta.

    Totuşi, altă cale nu e. Fără încercarea de a presa de sus în jos, România nu iese la liman. Nu poate supravieţui cu un aparat de stat clientelar, construit doar pentru cei care au aderat la acest sistem de tip fanariot. Crapă. Deja a început să crape, dar încă nu se vede. Gunoiul ascuns sub preş ani şi ani este imens, la un moment dat, în lipsa eliminării lui, ne va izbi pe toţi în faţă. Inclusiv pe cei care au profitat.

    Economia şi cifrele nu pot fi păcălite la infinit. Până acum, păcăleala a rezistat pentru că „neadaptaţii” acestei lumi strâmbe şi nedrepte social au fugit peste graniţe, preferând lupta pentru traiul afară decât bătălia din ţară. Dar cât va mai ţine, mai ales în condiţiile în care criza globală câştigă ţară cu ţară?

    Nici cu presiunea de sus în jos nu e sigur. Ce e sigur însă e că trebuie s-o facă cineva. Iar PSD&Fraţii n-o vor face niciodată, chiar de-ar fi să se aleagă praful de tot. Ei sunt pregătiţi şi pentru scenariul în care totul crapă. Nu-i mai bine să crape caracatiţa lor?

  • Să ne aşteptăm la ce e mai rău? – Ziariștii

    Să ne aşteptăm la ce e mai rău? – Ziariștii

    Dacă e să vedem o parte bună în nenorocirile care ne plesnesc uneori atenţia publică, atunci putem spune că ne ajută să descoperim gunoiul de sub preşul aparentei noastre linişti sociale.

    Doar din acest motiv, care ar fi fost însă bine să nu existe, putem spune că victimele unor situaţii tragice ne-au ajutat pe toţi să înţelegem mai bine în ce lume trăim.

    Ultima pe listă este crima din Piaţa Constituţiei, dar avem obligaţia să începem totuşi cu cazul crimelor de la Caracal. Putem adăuga aici nesfârşitele ştiri de „cronică neagră”, violurile, sechestrările de persoane, accidentele produse de beizadele învăţate să-şi permită orice dacă „tata e şef la Ligă”, ameninţările, bătăile, agresiunile la adresa poliţiştilor în misiune, uciderea poliţiştilor (vezi Timiş), moartea celor doi soţi care alergau în parc la Lugoj etc. etc. etc. etc. etc. etc.

    Aşa că ne-am obişnuit cu aceste realităţi crunte încât nu le mai considerăm ceva ieşit din comun? Până când? Până când o păţim noi sau cei de lângă noi! Abia atunci începem să tresărim, să disperăm, să urlăm de durere, să căutăm vinovaţi, să ne răzbunăm.

    Dar nu ajută prea mult. Pentru că niciodată soluţia nu a fost să stingi focul la incendiul izbucnit pe nepusă masă, ci să previi incendiul.

    Tragediile infracţionale care sufocă România de la o vreme, mai ales de când guvernarea condusă de Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu a pornit atacul la lege şi ordine, nu sunt întâmplătoare.

    Ele sunt pe de o parte rodul unui plan organizat, pus la cale prin înţelegeri subterane între politicieni şi interlopi, pe de alta – reflexia indolenţei şi toleranţei românului faţă de rău.

    Iar asta vine din istorie şi din slăbiciuni umane devenite ADN-ul nostru de naţie: frica, capul plecat, mie să-mi fie bine…

    Ne cam lipsesc eroii, dar nu eroii-vedetă, ci eroii „mici”, oamenii simpli, cetăţeni anonimi dispuşi să rişte, să nu tacă, să ceară protecţia statului chiar şi atunci când ştiu că oamenii legii sunt complici cu reţelele infracţionale, cum a fost cazul la Caracal.

    Nu putem schimba nimic dacă doar urlăm de moment, cerem să cadă capete, numim noi şefi şi apoi ne facem că plouă ca şi când, gata, totul s-a rezolvat. Nu, nu se rezolvă nimic aşa!

    Schimbarea acestei stări de spirit este un proces continuu, care cere implicare, determinare, curaj şi insistenţă permanentă. De la vecinul de scară de bloc care face gălăgie că i se „rupe” pentru că are el pile sau muşchi şi până la alesul local, primar, parlamentar şi prim-ministru.

    Nu există miracole, pe acest tărâm al societăţii libere, ci doar construcţie temeinică. Sigur că nu e uşor, evident că e mai comod să fugi sau să te faci că nu vezi, să tragi un gard mare în jurul casei sau să pui două yale în plus la uşa apartamentului.

    Merge cât merge până nu mai merge. La un moment dat, tot se vor găsi unii să-ţi spargă fortăreaţa familiei, pe care o credeai infailibilă.

    Desigur că toate duc la educaţie, ca sursă primară de schimbare în bine. Dar şi aici discuţia e lungă şi complicată.

    De moment, cel mai bun lucru e să acceptăm realitatea, să ne recunoaştem slăbiciunile şi să ne răspundem sincer dacă avem puterea să ne reinventăm. E deja suficient.

    Iar pasul următor e să fim atenţi la cei pe care îi alegem să ne conducă, să aibă grijă de noi, să ne protejeze.

    Nu ai cum să trăieşti mai liniştit în ţara ta atâta vreme cât tu votezi cu două mâini un om ca Tăriceanu, de pildă (de Dragnea nu are sens să mai vorbim), care sub spoiala papionului a lăsat să crească puroiul infracţional de tip Tudorel Toader.

    Sigur că e simplu să te laşi furat de aparenţe, să spui că omul „dă bine”, că pare elegant sau mai ştiu eu ce alte ambalaje înşelătoare. Dimpotrivă, tocmai ele ar trebui să te facă să fii rezervat, să nu muşti momeala.

    Căci exact astfel de alegeri, aparent de „lume bună”, sunt cele ce garantează succesul celor care trăiesc în lumi opuse, în organizaţii de clan, în reţele de trafic de persoane sau grupuri de forţă fizică.

    Totul are legătură cu politicul, cu atenţia noastră faţă de lumea din jur, faţă de hoţie chiar. Corupţia ucide clar şi fără milă. Un politician acuzat că a luat 800.000 de dolari şpagă nu poate fi duşmanul celor care omoară în Caracal sau taie beregăţi în Piaţa Constituţiei.

    Un lider de partid provenind dintr-un alt partid construit pe forţa baronimii locale nu poate fi niciodată aliatul celor care vor să trăiască onest şi în siguranţă, ci va fi mereu la mâna clanurilor producătoare de bani şi putere.

    Nu felul în care vorbesc respectivii la TV trebuie să ne facă atenţi, ci lumea din care provin, viaţa pe care au avut-o, cât de cinstit au trăit şi câte umilinţe au suferit pentru a demonstra că nu le-a dispărut demnitatea.

    E de o mie de ori de preferat un om care vorbeşte prost, dar care e solemn în cinstea lui naturală, decât palavragiii cu frac, aliaţi pe sub masă cu interlopii de temut.

    Am ajuns aici şi pentru că avem un defect genetic: ne pasă prea mult doar de ce trăim în casa noastră şi prea puţin de ce e dincolo de gard. Credem că autoizolarea ne protejează, dar ea nu face decât să alimenteze puterea celor care, dincolo de curtea noastră, îşi fac de cap. E o formă de egoism, care are explicaţiile ei istorice, pe care însă avem nevoie s-o rezolvăm, dacă vrem să ne fie mai bine.

    Ochiul pe politic şi pe lumea din jur, implicarea şi intoleranţa la rău – asta e reţeţa unei vieţi mai în pace decât acum.

    Altfel n-avem decât să ne aşteptăm la ce e mai rău.

  • Chiar e bine să pice Dăncilă? – Ziariștii

    Chiar e bine să pice Dăncilă? – Ziariștii

    Pentru a răspunde la întrebarea din titlul, merită să citim cu atenţie o declaraţie de azi-dimineaţă, a lui Orlando Teodorovici, ministrul Finanţelor, într-un schimb dur de replici pe care l-a avut cu Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal.

    „Daniel Dăianu îşi depăşeşte atribuţiile de Preşedinte al Consiliului Fiscal. Acest Consiliu are alte atribuţii, emit opinii atunci când se fac bugete, opinii de care noi ţinem cont, dar suntem liberi să avem şi noi opinia noastră. S-a văzut an de an, ce am spus noi a fost şi ceea ce a fost corect. Dar în timpul ăsta am o întrebare clară şi răspuns foarte clar. Da, asta doreşte Opoziţia, tăieri masive, concedieri şi fel de fel de alte aplicări de taxe. Asta ştiu să facă”, a declarat Orlando Teodorovici.

    Am subliniat intenţionat ultima frază din intervenţia sa, pentru a atrage atenţia asupra tăvălugului mediatic pe care PSD îl pregăteşte deja împotriva viitoarei guvernări, în cazul în care Cabinetul Dăncilă va pica la moţiunea de cenzură.

    În acest moment, pe hârtie, situaţia arată că Dăncilă va pica. Desigur, dacă toţi cei care au semnat moţiunea de cenzură (237 de parlamentari) vor şi vota în acest sens. Dacă nu-şi vor trăda propria semnătură, şi cum e nevoie de 233 de voturi ca actualul Guvern să fie demis, atunci Dăncilă va fi istorie.

    Opoziţia, în frunte cu PNL şi USR, a anunţat că îşi doreşte să îşi asume direct şi puternic guvernarea. Are în plan un executiv având mai puţine ministere (15) şi un program de guvernare nu de criză şi de tranziţie, ci pro-activ, concentrat pe investiţii publice şi repararea daunelor bugetare provocate de alianţa PSD-ALDE din 2017 încoace.

    Presupunând că moţiunea va trece şi Opoziţia va prelua guvernarea cu mână forte, ajungem la vorbele lui Orlando Teodorovici.

    Acesta şi tovarăşii săi vor fi atunci în opoziţie, iar PNL, USR, PMP, Pro România, ALDE, poate şi UDMR plus parte din Minorităţi vor forma viitoarea coaliţie de guvernare.

    Va fi o coaliţie pestriţă, în care PNL, USR şi PMP vor fi nevoite să convieţuiască de aceeaşi parte a baricadei tocmai cu cei care au adus România în criza de azi, în special formaţiunea lui Călin Popescu Tăriceanu, ALDE.

    Din nou, înapoi la vorbele lui Orlando Teodorovici: ele vor fi muniţia pe care PSD, de astă dată din opoziţie, o va folosi împotriva tuturor celor menţionaţi mai sus ca posibil făcând parte din aceeaşi coaliţie de guvernare, adică viitoarea putere politică aflată la cârma României.

    Guvernul susţinut de formula PNL-USR-PMP-UDMR-Pro România-ALDE-Minorităţi va fi atacat zilnic cu discursul populist folosit azi de ministrul Finanţelor în funcţie. Pus în paralel cu nevoia reală de a îndrepta situaţia macroeconomică, discursul gen Orlando va provoca deranj în rândul votanţilor ne-partizani, care au votat cu Opoziţia în ultimele alegeri europarlamentare din 26 mai.

    Poate că nucleele dure ale PNL, USR, PMP nu vor fi sensibile la discursul populist, dar cu siguranţă că acele pături sociale neafiliate partidic Opoziţiei actuale, însă aliate Opoziţiei din nevoia de salvare naţională, vor „muşca” momeala PSD.

    Nu va mai conta că tocmai acest partid, împreună cu ALDE, a provocat răul din economie, prin măsuri haotice (OUG 114), împrumuturi masive aruncate în consum şi în creşteri de salarii, reducerea masivă a investiţiilor publice, în infrastructură în special.

    Asta nu va mai avea nicio importanţă, la acel moment. Ce va conta, pentru segmentul electoral indecis menţionat mai sus, va fi dacă măsurile viitorului Guvern îi vor tăia din nivelul de trai.

    Ceva ce – având în vedere situaţia actuală la limită din economie, dublată de recesiunea care cucereşte ţară după ţară pe continent şi la nivel global – s-ar putea să fie inevitabil.

    Şi-atunci, cine va pierde? Evident, partidele care vor fi la cârma viitoarei puteri, în special PNL şi USR. Cine va câştiga? PSD, în primul rând, dar şi Pro România şi ALDE, care vor avea grijă să nu se „păteze” prea mult pe mâini cu „sângele” măsurilor dure de care amintea Eugen Orlando Teodorovici în fraza citată la începutul acestui text.

    Până la noile alegeri pentru Parlamentul României – cele mai IMPORTANTE dintre toate alegerile! – mai rămâne aproape un an.

    Tocând zi de zi Guvernul viitor cu acuzaţii de stânga tip Orlando, PSD şi aliaţii săi infiltraţi acum în frontul ce vrea s-o debarce pe Dăncilă vor puncta electoral. Ar putea fi suficient pentru a scădea popularitatea PNL, USR şi PMP şi a încurca astfel viitoarea majoritate parlamentară după 2020.

    Or, tocmai pentru a reconstrui viitorul măcar din 2020 încolo, Opoziţia actuală are nevoie de o majoritate clară în viitorul Parlament, care să nu depindă nici de Pro România sau ALDE, darămite de PSD. Cu PSD trecut în opoziţie, prin debarcarea lui Dăncilă, nu mai e sigur că aşa va fi după viitoarele alegeri.

    Aşadar, chiar e bine să pice acum Dăncilă? Sau trebuie lăsată să-şi încheie mandatul, fără a i se mai permite să ia măsuri care să coste România?

    Ambele variante sunt proaste.

    Prima complică ecuaţia viitoarei puteri din 2020 încolo – când chiar e nevoie de o guvernare de dreapta stabilă, pentru cel puţin 8 ani. Cea de-a doua menţine România în bălteala de tip PSD-ist, asezonată cu măsuri economice menite să facă şi mai grea viaţa viitorului guvern.

    Este exact ce a făcut fostul premier Tăriceanu în 2008, când a mărit pensiile, deşi România se împrumuta masiv pentru a le putea plăti şi ne-majorate, alături de salariile de la stat.

    De ce a adoptat aceste măsuri iresponsabile, mai ales în vremuri de criză globală, care au sabotat practic economia ţării din interior? Simplu: pentru a obliga viitorul Guvern (Boc) să ia măsuri dure (tăieri de salarii, majorări de taxe), ca populaţia să provoace debarcarea lui. Ceea ce s-a şi întâmplat.