ziaristii.com

Categorie: Ciocăzanu

  • Cazul „Kovesi-Radu Moraru”. Când presa condamnă adevărul

    Cazul „Kovesi-Radu Moraru”. Când presa condamnă adevărul

    Patronul Naşul TV, „refugiat” acum în Canada, şi-a blamat tot publicul care a crezut în el ani la rând, atunci când a întors armele împotriva României pro-europene. Atacurile sale la justiţie şi la statul de drept au fost atât de şocante pentru cei care l-au urmărit încât mulţi au rămas efectiv interzişi.

    „Ce-a păţit Radu Moraru? De ce a început s-o atace pe Kovesi? De ce copiază televiziunile Ciumei Roşii vorbind de aşa-zisul stat paralel, de binomul SRI-DNA şi de Coldea?”.

    Sunt întrebări pe care le-am primit nu doar eu, ci toţi jurnaliştii care au rămas pe baricadele anti-PSD&Dragnea&Tăriceanu, atunci când acest regim a pornit urgia împotriva justiţiei.

    Nu am ştiut să le răspund atunci. Dar astăzi pot s-o fac. Exact în ziua în care Laura Codruţa Kovesi a reuşit să demonteze la CEDO operaţiunea îndreptată împotriva democraţiei româneşti de către grupul de mai sus, căruia i s-a alăturat peste noapte şi „Naşul”.

    Vedem acum de ce unii ca Dragnea, Tudorel Toader, Tăriceanu au pus tunurile pe Europa când, de la Bruxelles, Strasbourg sau Luxemburg, toate vocile onorabile ale politicii şi justiţiei de pe continent au condamnat „mazilirea” Laurei Codruţa Kovesi din fruntea DNA.

    Pentru că Europa, şi prin decizia de azi a CEDO care anulează practic demiterea lui Kovesi din fruntea DNA, a demonstrat că nu renunţă la una din valorile ei fundamentale: protejarea magistraţilor de atacurile politicului lacom de bani şi putere.

    Dragnea e la locul lui, Tăriceanu nu se simte prea bine, Tudorel Toader rămâne în mod misterios intangibil, dar toţi cei care i-au servit pe aceştia primesc azi o nouă mare lovitură.

    Planul lor, resuscitat şi în vremuri de coronavirus, nu poate anihila un mecanism puternic, vechi şi rodat, care încă stă bine pe picioare: cel al legii anti-mafia.

    În mod normal, după o astfel de decizie la CEDO, toţi cei care au fost implicaţi în operaţiunea decapitării fostei conduceri a DNA trebuie să plătească. Sigur, nu se va întâmpla mai nimic acum. Poate va trece iarăşi la fel de mult timp cum a trecut şi cu Dosarul 10 august, unul mai simplu decât orice caz penal, dar care zace încă blocat sub interese murdare ale „cârtiţelor” mafiei din Parchete.

    Dar ce rămâne clar de azi încolo e că valul „imunizării” magistraţilor de virusurile corupţiei politice nu poate fi oprit. Mai devreme sau mai târziu, în timpul sau după criza pandemiei de coronavirus, schimbările se vor vedea, iar vinovaţii vor ajunge acolo unde le e locul.

    Pentru că demolarea lui Kovesi a fost un plan imens, susţinut de forţe obscure nu doar din politic, ci inclusiv din serviciile secrete, care a fost pe punctul de a îngropa efectiv democraţia din România şi a scoate ţara din zona de influenţă occidentală pentru a o readuce sub tirania estului „i-liberal”. 

    Acum revin la Radu Moraru; ce legătură are el (altfel, o piesă minoră într-un angrenaj care probabil nici nu l-a cooptat oficial în operaţiunea anti-Kovesi) cu decizia de azi a CEDO?

    Simplu: în acest atac la interesele europene ale României a câştigat adepţi şi cu ajutorul unor „spioni” din presă, unii fie vânduţi politicului de tip mafiot, alţii dornici să i se alăture din motive strict personale. În această a doua categorie îl văd pe Radu Moraru, din filmul „Când presa condamnă adevărul”.

    Personal, cred că trecerea lui din tabăra anti-corupţie în cea de slugă a clanurilor securisto-penale are legătură cu cea de-a doua variantă. Cea a unui personaj aflat cândva pe val, foarte popular şi plin de bani, care din diverse motive şi-a pierdut şi audienţa, şi banii, şi care nu s-a putut împăca cu o astfel de situaţie.

    Sincer, nu cred că Radu Moraru a întors armele de partea mafiei politice la comanda generalului Talpeş, fostul şef al SIE din vremea lui Ion Iliescu. Acesta făcea potecă în studioul din Calea Victoriei şi nimeni n-a înţeles atunci, cu excepţia „Naşului”, ce caută un şef al spionilor la un talk-show de noapte, cu atâta frecvenţă, caz fără precedent în lumea liberă.

    Nu, înclin să cred că moderatorul TV nu a acţionat securistic, la ordin, ci din nevoia lui strict personală de a trăi în lux, combinată cu teama că poate ajunge la puşcărie pentru eventualele ilegalităţi comise în afacerea cu televiziunea personală.

    Dar mai presus de toate, ascultând cazurile celor care se declară înşelaţi de patronul Naşul TV, la mijloc pare să fie vorba de lăcomia imbatabilă a simţurilor de a fuma trabuc peste trabuc şi a-şi lăsa banii luaţi pe datorie prin saloanele de la Hilton, tabieturi la care nu a putut renunţa dintr-o dependenţă fatală, similară comportamentului drogaţilor.

    Când faima şi banii ţi-au luat minţile, ajungi iată să ceri bani „împrumut” oricui, să rostogoleşti apoi datoriile şi-atunci când nu mai poţi să dai înapoi ce-ai cerut prin viu grai, să le pui în braţe sărmanilor care şi-au rupt de la gură economiile de-o viaţă (vezi cazul lui Nick Carabas, om cu venituri modeste) nişte hârtii fără valoare, zise „certificat de acţionar”, pe care respectivii nu le-au cerut niciodată.

    Asta se cheamă înşelătorie, escrocherie, fals  sau „ţeapă”, mai pe româneşte. Oare câţi români or fi păţit ca Nick Carabas, Marian Petruţa, Grigore Cartianu sau Marius Mureşan – persoane care se declară înşelate, păgubite sau minţite de Radu Moraru? 

    Ce se întâmplă cu cei care au devenit acţionari la Naşul TV şi care nu şi-au mai putut recupera nici măcar a zecea parte din banii investiţi în „televiziunea liberă”? Dar cu asociaţii patronului, care au adus de-acasă sume mari de bani, în speranţa că vor face o treabă serioasă la un post TV, pentru ca apoi să rămână cu buza umflată?

    Înţeleg că sunt plângeri penale grave pe numele lui Radu Moraru şi aici nu putem să nu facem legătură cu „braşoavele” sale aruncate printre dinţi de la masa din Montreal cum că „s-ar putea să mă aresteze ăştia dacă mă întorc în România…”

    Poate ştie el ce ştie despre ce se ascunde dincolo de camerele TV, printre hârtii, semnături, credite, facturi, contracte şi alte cele. Nu cred că „Naşul” ar exagera prea mult glumind pe seama faptului că poate ajunge coleg cu Liviu Dragnea, la Rahova, având în vedere acuzaţiile care i se aduc…

    De ce, Radu Moraru, cum de ai putut să te schimbi în halul ăsta? Este ce mă întreabă oamenii de trei ani încoace, de când ai luat-o razna rău de tot, şi mă întreabă chiar şi azi, după ce au început să vorbească unii dintre cei cărora le-ai cerut bani cu tupeu, ca să fumezi tu trabucuri la Hilton, în timp ce angajaţii tăi făceau foamea şi tremurau fără salarii pe la Naşul TV?

    Azi, odată cu marea victorie a lui Kovesi la CEDO împotriva celor pe care tu i-ai servit mediatic în ultima vreme, ştiu răspunsul. N-ai putut să rezişti tentaţiei de trăi pe picior mare, de a fi super-vedetă cu orice preţ, şi pentru asta ţi-ai vândut sufletul banului murdar şi găştilor care, sperai tu, îţi vor asigura revenirea „în prim-plan”.

    Ăsta e motivul: pur şi simplu, ai ales să faci o treabă murdară mediatic şi te-ai expus din punct de vedere penal, ai încercat să te foloseşti de puţinii care mai cred orbeşte în tine, pentru a lovi în adevăr, în dreptate, în onoare şi în drumul corect al României, ca tu să-ţi conservi un nivel de trai de care nu te-ai putut rupe.

    Nu-l vei recăpăta! Pentru că nici măcar fanaticii spurcaţi la gură care te mai susţin nu sunt dispuşi să te ţină în palme. Ei se folosesc de tine, şi tu de ei, fiecare cu interesul lui. Ei varsă prin tine veninul pe care îl depozitează în sinea lor din motive numai de ei ştiute, tu mai speri să resuscitezi cu ajutorul lor acea masă de manevră care să declanşeze „revoluţia Naşului” de tip nou.

    Unul fără pălărie, fără trabuc, dar cu ochelari. Ochelari de cal. Prin care să nu te poată privi nimeni în ochi, ca nu cumva să se vadă dincolo de aparenţele jurnalismului onest.

    Asta e reţeaua securistico-politico-socială care a încercat să dinamiteze România din interior, prin atacuri la Kovesi, la justiţie, la stat de drept.

    Politicieni anti-justiţie, agenţi secreţi ai trecutului întunecat şi ziarişti vânduţi banului murdar, care nu pot accepta că lumea se schimbă şi ei pierd. Oameni care nu au puterea să se adapteze traiului simplu sau chiar precar, să accepte că nu mai sunt ce-au fost odată şi să trăiască demn pe lumea asta, fără să le fie ruşine de ei şi de noua lor viaţă.

    E alegerea lor, dar şi factura pe care o plătim cu toţii ca naţie. Când aceasta caracatiţă politico-securistico-mediatică vrea să înghită toată seva unui popor ce-şi caută izbăvirea democratică după atâta amar de vreme, rezultatul e o luptă surdă, urâtă şi grea.

    Dar vedem şi azi, prin decizia CEDO şi marea victorie a Laurei Codruţa Kovesi, că forţa adevărului e devastatoare. Ea dă putere unei simple femei, ce părea cândva slabă şi abandonată, să strângă din dinţi până la sânge şi să vâslească de una singură împotriva curentului cu convingerea că nimic n-o poate răpune.

    Iar la final să ajungă senină la destinaţie, epuizată dar plină de entuziasm, după ce s-a convins pe propria piele că nimic nu te poate întoarce din drum când crezi cu adevărat în dreptate, în adevăr şi în lege până la capăt.

    Ştiţi ce e asta? E LIBERTATE curată. Din dorinţa de libertate pură, nefardată şi fals coafată la televizor, se naşte puterea care nu are practic adversar. Când foloseşti în schimb strâmb libertatea, instrumentele ei (fie că e decizia politică de a demite pe nedrept un şef de Parchet sau cuvântul mincinos prin care susţii la TV o astfel de grozăvie), atunci te întorci de fapt împotriva libertăţii, chiar împotriva ta.

    Atenţie, Radu Moraru! Atenţie, Tudorel Toader, Atenţie, Călin Popescu Tăriceanu! 

  • PNL şi USR-PLUS vor guverna peste o ruină

    PNL şi USR-PLUS vor guverna peste o ruină

    Ultimul sondaj IMAS pentru Europa FM arată ce ştia, de fapt, toată lumea: scăderea partidului aflat la guvernare (PNL, care încasează inevitabil pentru „uzura la putere”) şi creşterea formaţiunilor politice considerate „alternativa”.

    Cel mai spectaculos salt este cel al USR-PLUS (deşi creşterea separată e mai mică în termeni procentuali pentru USR – de la 10% la 12,5%, o creştere de 25% – şi foarte mare pentru PLUS, de aproape 100%, de la 3,5% la 6,5%!)

    Pe ansamblu însă, Alianța USR-PLUS sare spectaculos de la 13,5% la 19%. Deasupra pragului de 5% mai figurează și Pro România, cu 5,8%.

    Aşa cum ştie toată lumea încă de anul trecut, când PSD a pierdut guvernarea după catastrofa Dragnea, viitoarea guvernare va fi PNL – USR&PLUS. Este un proiect asumat de ambele tabere politice „de dreapta”, cu voia preşedintelui Iohannis, chiar dacă nimeni nu va recunoaşte public până la momentul potrivit.

    Şi nici nu poate fi altfel. Recunoaşterea unui „blat” între PNL şi USR-PLUS ar demobiliza electoratul ambelor grupări politice, iar asta ar fi doar în avantajului duşmanului comun: PSD.

    Deci, din acest punct de vedere, al jocului politic anti-PSD, axa Iohannis-PNL-USR&PLUS şi-a organizat bine strategia. Ea este foarte clară: indiferent cine scade sau cine creşte, important e ca următoarele alegeri să aducă alianţei de guvernare viitoare cel puţin 50% din locurile din Parlament. Dacă şi PMP va trece pragul, cel mai probabil va fi cooptat şi el în arcul puterii executive rezultate după scrutinul legislativ.

    Singura mare problemă nu ţine însă de această socoteală, ci de altceva mult mai palpabil: ce fel de ţară va moşteni viitoarea putere.

    Şi aici răspunsul e clar: una în ruină. Coronavirusul n-a făcut altceva decât să scoată şi mai tare la suprafaţă bolile profunde ale României. Nici nu mai contează cine e vinovat, deşi PSD are o mare muscă pe căciulă.

    Dar pe cine va mai ajuta atunci arătatul cu degetul spre alţii când indiferent cine va prelua puterea va moşteni un dezastru?

    Să sperăm că numărul de victime nu va sări în aer şi că finanţele publice vor mai păstra câteva ancore esenţiale, măcar graţie relaţiei cu UE şi supravegherii BNR. Dar răul e deja făcut, şi nu este de ieri de azi, e din urmă cu mulţi ani, cu multe guvernări înapoi în timp, cu mulţi vinovaţi nepedepsiţi.

    România după coronavirus va fi o ţară în care, dacă vrei să rămâi zdravăn pe piaţa politică, aproape că e bine să nu ajungi la putere. Atât de multe incendii vor avea de stins viitorii miniştri!

    Teoretic, cu o majoritate solidă, PNL, USR-PLUS şi PMP vor putea tăia în carne vie, imediat după alegeri, sperând că rănile ajustărilor financiare se vor închide repede şi alegătorii vor uita durerea până la următoarele alegeri parlamentare din 2024.

    Dar nu va fi de-ajuns. România nu poate ieşi la liman fără un fel de „plan Marshall” care să garanteze renaşterea din cenuşă şi totodată ştergerea cu buretele a trecutului găunos. E nevoie de un nou acord de tipul „Declaraţiei de la Snagov”, din 1995, care a permis intrarea României în UE, 12 ani mai târziu.

    Dacă nu va exista un anume consens politic în societate, iar ţara va continua cu aceleaşi războaie mărunte şi interminabile, rezultatul va fi simplu de ghicit: guvernarea PNL-USR&PLUS-PMP se va prăbuşi rapid sub presiunea protestelor sociale, iar la putere va ajunge din nou PSD (cu fraţii săi mai tineri şi mai mici).

    E uşor de imaginat ce va rezulta în anii ce vin, cu o guvernare PSD peste o ţară făcută praf. Vai şi-amar de majoritatea populaţiei, mai ales dacă revine o criză tip COVID 19!

    Nu am auzit să existe vreo iniţiativă de reconciliere naţională şi proiect de ţară. Evident, orgoliile şi micile găşti de interese sunt prea puternice în raport cu interesul major al salvării naţionale. La mijloc sunt şi secrete riscante, bani mulţi şi complicitate largă în interiorul caracatiţei din instituţii.

    Privind sincer spre interior, România se vede acum ca un teritoriu chitit spre implozie. Un loc incapabil să zidească speranţă, lipsit de încredere, unde colcăie ura, trădarea, veninul, meciurile, atacurile la cotitura politică, manevrele ieftine şi tot ce poate face parte din registrul dezbinării.

    Provocările viitorului, mai ales într-o Europă tot mai acerb supusă pericolului dezintegrării, vor găsi România tot mai şubredă, în lipsa unui plan de renaştere naţională.

    Ştiu, sună preţios şi chiar a vorbă goală, într-o lume în care eşti privit ciudat dacă inviţi la pace, dar nimic nu se poate construi solid în peisaj de război total. Aproape nimic!

    Priviţi acum la instituţii şi vedeţi cât de fragil e statul român, mai ales în vremuri de criză. Fără instituţii puternice, nu există stat puternic. Fără stat, într-o lume tot mai turbulentă, poate să dispară şi ţara.

  • Cazul USR/PLUS – Nicuşor Dan – PNL – Ziariștii

    Cazul USR/PLUS – Nicuşor Dan – PNL – Ziariștii

    Anunţul făcut de Ludovic Orban, preşedintele PNL, a luat prin surprindere pe toată lumea. Mai ales pe liberali, care se aşteptau evident ca primul partid al ţării (date fiind rezultatele la alegerile prezidenţiale şi europarlamentare din 2019 şi ultimul barometru IMAS) să aibă un candidat propriu la Primăria Capitalei.

    Decizia a fost salutată însă aproape unanim, cu o singură excepţie: alianţa USR-PLUS. Într-o declaraţie pentru G4Media.ro, Vlad Voiculescu (care îşi doreşte să fie candidatul alianţei) nu s-a ferit să-şi arate nemulţumirea faţă de ştirea privind susţinerea lui Nicuşor Dan de către PNL.

    Ieşirea lui este relevantă pentru situaţia USR-PLUS în acest caz. Practic, tânăra şi promiţătoarea alianţă a dat un mare rateu! L-a pierdut pe Nicuşor Dan în favoarea PNL, când îl avea „în mână”, cum se spune. În fond, omul susţinut acum de PNL a fost fondatorul USR, dar el a fost îndepărtat treptat de noua conducere a formaţiunii, în mod încă bizar, ceea ce explică şi situaţia de azi.

    Până la urmă, de ce să nu-l ţii aproape pe unul ca el, care a avut o cauză unică în viaţa publică: Bucureştiul? Măcar pentru legătura lui de suflet cu Capitala şi tot merita să faci un compromis pentru a nu-l pierde pe viitorul primar al Bucureştiului!

    Dan Barna, liderul USR, a anunţat că e bucuros pentru anunţul făcut de Orban, dar nu contează ce spune el atâta vreme cât alianţa USR-PLUS a ratat imensa ocazie de a-l anunţa ea prima pe Nicuşor Dan – candidat al frontului politic dornic să îndepărteze regimul Firea de la conducerea Bucureştiului.

    Dacă alianţa partidelor lui Barna şi Cioloş n-ar fi moşmondit desemnarea unui candidat propriu, dacă ar fi renunţat din start la planul lui Vlad Voiculescu privind desemnarea candidatului USR-PLUS după o „competiţie internă”, azi Nicuşor Dan putea fi candidatul susţinut de USR-PLUS, nu de PNL!

    Iar PNL ar fi fost obligat să se asocieze trendului, aşa cum este acum obligată alianţa USR-PLUS. Ar fi fost el „la mâna” USR-PLUS, nu invers. Ar fi acceptat ce i se oferă, nu ar face jocurile pentru restul puterii din Bucureşti (viceprimarul general, candidaţi la sectoare, viceprimari, consilieri etc.).

    Iată de ce candidatura lui Nicuşor Dan cu susţinere PNL şi PMP este un mare eşec pentru alianţa USR-PLUS. De ce s-a ajuns aici?

    În primul rând, pentru că în chiar interiorul USR candidatura lui Nicuşor Dan n-a fost văzută cu ochi buni de la bun început. Dacă organizaţia USR din Bucureşti (aici, mulţi fiind foşti colaboratori ai lui de pe vremea Uniunii Salvaţi Bucureştiul, precursorul USR) n-ar fi presat la centru, probabil că Nicuşor Dan n-ar fi fost desemnat candidat din partea formaţiunii.

    Echipa lui Dan Barna s-a simţit nevoită să nu se pună de-a latul, căci risca să piardă una dintre cele mai importante grupări din partid, cea de la Capitală. Dar şi aşa, a fost o asumare a lui Nicuşor Dan cu jumătate de gură, partidul nu a „făcut festival” din alegerea lui drept candidat, nu întărit legătura, nu a promovat-o puternic. A acţionat ca şi când a luat o decizie mai mult de gura lumii decât dintr-o puternică dorinţă internă.

    Acum se pune întrebarea: nu era mai bine pentru alianţa USR-PLUS să-l anunţe ea prima pe Nicuşor Dan candidat şi să-l prezinte şi pe Vlad Voiculescu viitor viceprimar al Capitalei, de exemplu?

    Câştigau la dublu. Acum vor pierde la fel, pentru că partidul care va conduce negocierile pentru funcţii şi posturi în Bucureşti va fi PNL. PMP este şi el la masă, după declaraţiile de azi ale lui Traian Băsescu, iar USR şi PLUS, dacă mai întârzie mult o decizie, vor pierde susţinere în Capitală.

    De aceea, azi, USR se află într-o situaţia hilară, greu de asimilat de către publicul raţional, inteligent şi educat: pe de o parte, formaţiunea lui Barna spune că susţine candidatura lui Nicuşor Dan, pe de alta nu îl susţine oficial (nici nu poate) pentru că nu există încă o decizie a alianţei USR cu PLUS privind candidatul de la Capitală!

    Nu e prima oară când alianţa USR-PLUS pierde puncte pe mâna unor decizii sau indecizii stranii.

    La fel s-a întâmplat şi cu refuzul de a intra la guvernare alături de PNL, care a îndepărtat o parte dintre susţinătorii alianţei ce aşteptau implicare în curăţenia anti-PSD la guvernare. La fel şi cu declaraţia lui Dan Barna cu „ieşirea din criză nu e mandatul USR„.

    Tot aşa cu acuzaţia de „blat PNL-PSD” făcută în paralel cu anunţul privind dorinţa de a intra la guvernare alături de „blatistul” PNL, dar şi cu atacul că PNL îl susţine pe „traseistul” Chirica la Iaşi după ce USR l-a luat chiar de la PNL pe un alt „traseist”, viceprimar liberal de Alba Iulia, pentru a-l desemna candidat USR în oraşul Marii Uniri!

    Toate aceste gesturi şi declaraţii politice care denotă indecizie, lipsă de coordonare, pariuri greşite şi contradicţii în sine nu ajută prea mult alianţa USR-PLUS.

    Dacă adăugăm şi suita de scandaluri interne din ultima vreme, avem imaginea unui mecanism în care ceva nu funcţionează. Ce anume, asta e o altă discuţie.

    Dar e trist, pentru că publicul dezamăgit de USR-PLUS se poate pierde parţial, poate sta acasă în ziua votului, cum au făcut unii în 2016, când România a ajuns pe mâna PSD şi ALDE, iar azi se chinuie încă să scape de acel coşmar parcă interminabil.

    În momente de criză, publicul de Dreapta preferă „unitatea în diversitate”, nu rivalitatea distructivă care joacă în favoarea PSD şi a aliaţilor săi.

    Dar USR şi PLUS trebuie să se hotărască: ori fac politică, ori se joacă de-a politica! Marea eroare de a-i întoarce spatele lui Nicuşor Dan, când ar fi trebuie să se agaţe cu disperare de el, denotă un comportament politic lipsit de pragmatism, nerealist, egoist.

    Iar ieşirea de azi a lui Ionuţ Moşteanu, care cu jumătate de gură s-a bucurat pentru Nicuşor Dan şi cu alta a acuzat PNL de susţinerea lui Mihai Chirica la Iaşi (nimeni n-a înţeles ce legătură avea!), arată că nu e simplu să recunoşti când pierzi.

    Dar dacă vrea să facă politică de succes, alianţa USR-PLUS trebuie să înveţe şi să piardă. Iar un exemplu bun ar fi o prestaţie publică opusă celei demonstrate azi de Moşteanu: un anunţ ferm de susţinere a lui Nicuşor Dan la Primăria Bucureştiului, cât mai repede posibil. Sunt sigur că asta vor bucureştenii sătui de administraţia PSD-Firea, în marea lor majoritate.

    Ar fi un gest rezonabil într-un peisaj tot mai tulbure.

    Iar apropo de relaţia PNL-Chirica, de la Iaşi, aici s-au liniştit apele între Cosette Chichirău (USR) şi Liviu Iolu (PLUS) privind desemnarea candidatului la primărie? Nu de alta, dar eu l-aş recomanda pe fostul meu coleg de la „Adevărul”, dacă tot mai durează nehotărârea internă.

    Mai în glumă, mai în serios, începe să se vadă absenţa lui Cioloş din România în problemele din interiorul alianţei USR-PLUS. Sigur că liderul Grupului Renew Europe are o misiune comunitară importantă acolo, pentru care merită felicitat şi care ar trebuie să fie un motiv de mândrie pentru noi toţi.

    Dar politica acasă nu funcţionează de la distanţă. Exact aceeaşi a fost situaţia cu Monica Macovei şi „M10”. A făcut partidul în România, în timp ce ea se afla mai mereu la Bruxelles sau Strasbourg (şi bine că a fost acolo, Justiţia poate nu mai avea spate european în vremuri de Liviu Dragnea). „M10” s-a descompus însă lent. Nu vreau să se întâmple la fel şi cu USR-PLUS. Chiar nu vreau!

    Altfel, dincolo de toate conotaţiile politice pe axa USR PLUS-Nicuşor Dan-PNL, cel mai important lucru după anunţul făcut azi de Ludovic Orban este altceva: Bucureştiul are şansa de ajunge pe mâna unui primar adevărat, de care acelaşi Bucureşti are nevoie ca de aer!

  • Băi, PSD, criză-i dacă nu facem anticipate!

    Băi, PSD, criză-i dacă nu facem anticipate!

    Din 2016 de când au preluat puterea în România, PSD şi ALDE au avut un singur plan: atacul la justiţie şi salvarea politicienilor cu risc de puşcărie, CU ORICE PREŢ!

    Iar preţul au început să-l plătească toţi românii, rapid. Chiar din primele zile ale Guvernului Grindeanu, odată cu OUG 13, care a dat foc relaţiei cu UE şi a aprins beculeţele de alarmă din dreptul României pe toate hărţile lumii civilizate.

    Ce a urmat de la lovitura plasată subtil împotriva justiţiei, prin pixurile lui Sorin Grindeanu şi Florin Iordache, a fost împingerea hotărâtă a ţării spre marginea prăpastiei.

    Facturile, tot mai scumpe (firesc, pentru un stat care îşi loveşte singur sistemul democratic!), au fost plătite cu bani tot mai scumpi, împrumutaţi tot mai greu de acelaşi Guvern care a dat liber la criză.

    În paralel însă, pentru a aburi opinia publică şi a arăta românilor că „PSD lucrează”, Dragnea şi cavalerii roşii au aruncat cu pomeni otrăvite în populaţie: măriri de salarii fără limită la primării şi în alte locuri publice, majorări astronomice de pensii (nu există un exemplu similar în lume!), ajutoare, PNDL-uri etc.

    Cei care au girat acest sabotaj în toată regula la adresa securităţii naţionale (vezi şubrezirea relaţiilor cu partenerii strategici) au fost cei care azi se bat cu pumnul în piept că ei vor „stabilitate”.

    Alde Marcel Ciolacu, Tăriceanu, Ponta şi toţi tovarăşii vechi şi noi care apar precum roboţii la TV, îmbrobodiţi cu măşti grave şi acuzând axa Iohannis-PNL-USR că bagă România în criză (prin provocarea alegerilor anticipate, într-un sistem constituţional ostil organizării unui scrutin înainte de termenul oficial).

    Exact aceşti inşi au girat criza pe care azi o ascunde România, în an electoral, dar care va exploda fără doar şi poate anul ce vine.

    Majorarea pensiilor cu 40% de la 1 septembrie este doar una dintre pietrele de moară puse de PSD la gâtul actualului Guvern, prin măsurile iresponsabile şi populiste luate de-a lungul şi de-a latul Guvernelor Grindeanu, Tudose şi Dăncilă.

    Modelul bombelor plasate de PSD şi ALDE la temelia stabilităţii naţionale a fost cel aplicat de Tăriceanu, ca prim-ministru, în 2008:

    „Măreşte cheltuielile statului cât poţi de mult, indiferent de consecinţe! Garantat, îl bagi în budă pe cel care vine după tine. Iar dacă poporenii proşti te votează tot pe tine, nu-i bai, te împrumuţi şi mai tare, măreşti preţuri masiv şi le iei banii la fraieri fără să-şi dea seama”.

    Aşa a făcut Tăriceanu, mărind pensiile în 2008, în plină criză globală, asta au făcut aliaţii lui de la PSD din 2017 încoace, până la finele anului trecut când a venit Guvernul Orban.

    România este deja sub supravegherea specială a Comisiei Europene pentru procedura de deficit excesiv. Pe limba omului de rând, pentru că are cheltuieli mult peste cât produce. Cu alte cuvinte, o situaţie gravă!

    Cum poate ţara să iasă din acest coşmar ascuns sub preş? Simplu: prin repararea cât mai rapidă a măsurilor care au provocat criza actuală mocnită. Dar cum poţi repara ceva fără un Parlament care să susţină măsuri dure de reformă? Nu ai cum. Majoritatea din Casa Poporului e aceeaşi cu cea care a provocat criza. Ea nu poate dispărea decât prin alegeri.

    Însă alegerile sunt abia spre iarnă, cel mai devreme în noiembrie. Până atunci, Guvernul indiferent cum se cheamă el e legat de mâini şi de picioare, nu poate face mai nimic, lungeşte doar boala care va lovi şi mai crunt cu cât amânarea tratamentului durează.

    PSD ştie prea bine asta, dar nu vrea să-şi scurteze mandatul, dintr-un motiv simplu: salariile şi pensiile speciale, banii şi secretarele, maşinile şi onorurile, influenţa şi haina de parlamentar pe care le-ar pierde mulţi dintre ocupanţii fotoliilor de azi de la Palatul Parlamentului.

    De aceea, doar pentru „binele” lor, din interes meschin personal şi de grup, cei de la PSD şi aliaţii lor blochează planul alegerilor anticipate, ştiind prea bine că fără ei nu se poate aplica.

    Sigur, pe gură, respectivii zic altceva, o dau cu stabilitatea, cu fuga PNL de guvernare, cu atacul la Iohannis şi USR-PLUS, dar asta e gargară pentru proşti. I incredibil cât tupeu are PSD să parieze în continuare pe prostie, după 3 ani în care şi-au bătut efectiv joc de buzunarele celor care i-au votat în 2016!

    Chiar votanţii lor ar trebui să fie cei mai revoltaţi, pentru că dacă actualul Parlament rămâne în funcţie până la termenul oficial, vai şi-amar de sărmanii alegători PSD! Sigur, nu doar de ei, de toţi românii.

    Criza e aici, băi, PSD! Produsă de voi, în trei ani de haos bugetar şi măsuri antinaţionale, nu de cei veniţi după Dăncilă, în 3 luni şi ceva!

    Cum să salvezi o ţară în 3 luni, după 3 ani de dezastru, şi fără suport parlamentar? Nu ai cum. De aceea, e nevoie de anticipate. Amânarea lor sporeşte criza, nu organizarea cât mai rapidă de alegeri!

    Ştiu că ştiţi asta, şi mai ştiu că nu va pasă cât de rău va fi după. Voi aveţi mereu un „plan B” pentru îngropat şi mai dihai ţara. L-aţi avut şi în 2008, prin mâna lui Tăriceanu, un PSD-ist vopsit în liberal pe atunci, care şi-a sabotat propria naţiune cu un scop de o meschinătate rară: îngroparea următorului Guvern (Boc) şi obligarea acestuia să ia măsuri dure, pentru care nu avea vreo mare vină.

    Exact asta faceţi şi acum: lungiţi boala, obligaţi actualul Guvern PNL să se împrumute şi mai scump pentru a plăti majorările de pensii şi salarii făcute nu de el, ci de voi, într-o ţară care nu avea bani nici pentru plata fluturaşilor vechi, nemajoraţi. Unde credeţi că ajunge o naţiune care aruncă beleaua într-un asemenea hal pe cei aflaţi azi în câmpul muncii?

    Cum vor mai putea plăti ei taxe şi impozite tot mai mari într-o economie care scade nu din cauza lor? Pe ce pensii mai contează ei într-o societate fără viitor, îmbătrânită, deschisă doar spre orizonturi tip Sri Lanka?

    PSD ştie toate aceste nenorociri. Le-a ştiut mereu, inclusiv atunci când Dragnea şi Vâlcov măreau pe hârtie tot ce puteau pentru a-i obliga pe următorii să scoată castanele din foc cu mâna pălmaşilor.

    Le-au ştiut prea bine Marcel Ciolacu şi toţi vitejii care azi se bat cu pumnul în piept pentru România. Dar nu le-a păsat. Au tăcut. L-au lăsat pe „maestru” să-şi facă numărul.

    Asta fac şi acum. Lasă criza să se adâncească, ştiind prea bine că niciun Guvern, fie el PNL, USR sau ce componenţă o avea, nu poate vorbi deschis, în an electoral, despre nenorocirile care se ascund sub fluturaşul de salariu sau de pensie.

    Dar cum spunea un clasic în viaţă, lăsat puţin la vatră pentru binele de imagine al PSD, Ciolacu&co. fac asta pentru că… pot! Pot inclusiv să-şi îngroape ţara cu bună ştiinţă. Atât le-a mai rămas din demnitatea pierdută: vocea seacă, faţa gravă, propaganda bolşevică, salariul de la stat şi pensia specială.

    Pentru acestea din urmă mai ales, orice preţ merită plătit de naţiune. Inclusiv acela al condamnării la mai răul mai mare de mâine, din cauza blocării alegerilor anticipate – răul mai mic de azi.

    Din păcate, cu un astfel de peisaj politic iresponsabil, România e prizonieră sigură în aceeaşi închisoare. Cea a clanurilor politice de factură PSD-istă, care preferă să pună o ţară în genunchi decât să renunţe la privilegii mai devreme cu 6 luni.

    Aşa că, dragi români, pregătiţi-vă de pe acum de aterizarea urgenţă! Va fi cu atât mai tragică cu cât România lungeşte viaţa acestui Parlament.

  • Nu mai daţi vina pe Dragnea! – Ziariștii

    Nu mai daţi vina pe Dragnea! – Ziariștii

    Când nu se ocupă să saboteze România din interior – prin măsuri economice catastrofale, populism antinaţional şi atacuri la justiţie – PSD se face că se ocupă de el însuşi.

    Ultimul exemplu este un aşa-numit „raport intern” al senatorului Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii şi președinte al Consiliului Național PSD.

    Acesta a întocmit documentul respectiv şi l-a înmânat colegilor de partid cu scopul de a declanșa o dezbatere internă.

    Concluzia lui esenţială:

    Prăbușirea PSD are legătură cu conducerea dictatorială a lui Dragnea, formațiunea social-democrată este asociată în continuare cu partidul comunist, iar lupta cu sistemul de justiție a fost fatală.

    Nu e rău că unii PSD-işti vor să arate că „analizează serios” starea în care a ajuns partidul care a ţinut România sub control, de la Revoluţie încoace, cu mici excepţii.

    Dar problema rămâne aceeaşi, de fond, gravă chiar: de ce ai paria bună-credinţă pe un grup asimilat crimei organizate, cu apucături mafiote, vinovat în bună măsură pentru drenarea resurselor ţării în buzunarele baronimii şi pentru alungarea masivă a populaţiei peste graniţe?

    Ce a făcut şi ce face PSD ca să ne convingă că a înţeles unde a greşit, că plăteşte nu doar la vot şi în justiţie, ci şi etic în faţa societăţii?

    La ce nenorociri a provocat PSD de la uciderea Ceauşeştilor –  cu asasinate, mineriade, hoţie generalizată, Bancorex-uri, vânzarea de ţară pe nimic, angajări pe pile la stat, atacuri la justiţie – nu sunt suficiente nici votul, nici condamnările, nici măcar analize interne şi anunţurile cum că penalii nu vor mai prinde loc pe liste.

    Nu, e nevoie de mult mai mult! E nevoie de o operaţiune de mare spăşire naţională, de spovedanie în faţa poporului, de rugămintea adresată lumii largi pentru a fi iertaţi şi de promisiunea fermă: „Nu vom mai face niciodată aşa ceva”!

    Să dai vina total pe Dragnea fără să-i arăţi naţiunii pe cei care au girat deciziile lui Dragnea e o altă mare înşelătorie.

    Nu Dragnea a prăbuşit PSD, aşa cum susţine acest „raport intern” semnat Ionuţ Vulpescu, ci toţi cei care au au aplaudat la scenă deschisă acţiunile lui.

    Mai ţineţi minte Congresul PSD în care Liviu Dragnea i-a întrebat pe toţi: „Mă susţineţi? Sunteţi dispuşi să mergem împreună până la capăt?”

    Ei bine, acel „DAAAA” lung e răspunsul la tot ce am trăit cu PSD, sub Dragnea şi fără el. Românii au nevoie să-i vadă la faţă, cu nume şi prenume, pe toţi parlamentarii şi membrii conducerii PSD care i-ai asigurat „spatele” lui Dragnea în asaltul lui la adresa României.

    Fără ei, Dragnea nu făcea nimic. Condamnatul de la Rahova nu e cu nimic mai vinovat decât cei care i-au fost alături.

    E simplu să scapi de vină aruncând-o pe cel care a plătit deja pentru răul făcut. Nu, nu ţine. Nici România nu câştigă nimic din o astfel de păcăleală, nici PSD.

    Există o singură soluţie pentru a putea crede că PSD poate renaşte normal, pentru a lua de bun ce zic alde Ciolacu, Dăncilă&co: lista cu nume şi prenume a celor vinovaţi, cererea de iertare adresată poporului şi promisiunea că aşa ceva nu se va mai întâmpla niciodată.

    Abia atunci PSD poate să iasă din nou la „agăţat” electorat. Va face el asta? Vor avea puterea liderii lui, mari şi mici, să scoată adevărul adevărat la suprafaţă şi să spună „punct şi de la capăt”? Dacă ar face-o, eu unul aş fi dispus să-i iert şi să-i tratez egal cu restul partidelor.

    Dar n-o vor face! Pentru că sunt, de fapt, nişte oameni mici, slabi şi speriaţi de perspectiva unei vieţi în adevăr. Trăiesc în bula lor mincinoasă şi de lux cu teama ca nu cumva să se dea de gol şi să spună ce au pe suflet cu adevărat.

    Pentru că mulţi dintre ei ştiu în sinea lor că nu e „fair” ce-au făcut din România, din viaţa românului de rând. Iar pentru a ieşi din această închisoare la fel de insuportabilă ca aceea în care stă Liviu Dragnea ai nevoie de multă putere.

    De o puterea reală, nu iluzorie şi falsă precum cea obţinută prin vot, în alegeri. E puterea interioară a sincerităţii şi umilinţei necesare pentru a te putea salva întru adevărul care eliberează.

    Aş vrea ca PSD-iştii să aibă puterea asta! Dar n-o vor avea câtă vreme va trăi acest partid. Să dea Domnul să mă înşel!

  • Sri Lanka – planul PSD pentru România – Ziariștii

    Sri Lanka – planul PSD pentru România – Ziariștii

    În orice ţară normală, indiferent cât de cinici ar fi politicienii – şi sunt, chiar şi la case mai mari – rămâne totuşi viu un sâmbure de raţiune, de patriotism nefardat, de adevăr.

    Este acea minimă responsabilitate a cărei forţă depăşeşte interese personale sau de grup, care devine numitor comun pentru toţi actorii publici, în situaţii-limită, de criză, când riscul poate fi imens pentru securitatea naţională şi destinul ţării.

    Alegerile înainte de termen, numite şi „anticipate”, sunt exemplul care poate fi întâlnit în multe ţări civilizate drept soluţie pentru ieşirea din criză, când politicienii sau partidele renunţă la avantajele de moment (salarii, funcţii, sume forfetare), pentru a servi interesul omului de rând înaintea celui de partid.

    În Marea Britanie, Spania, Italia – alegeri anticipate fără număr!

    Ultimul caz, şi cel mai răsunător dintre toate din ultimele decenii, este cel al Marii Britanii. În decembrie anul trecut, sătui de interminabilul calvar al BREXIT, politicienii de toate culorile au decis să facă alegeri anticipate pentru a tranşa odată pentru totdeauna o criză sfâşietoare. Era al treilea rând de alegeri în ultimii 5 ani!

    Ceva mai spre sudul Europei, Spania a fost şi mai generoasă: a organizat PATRU rânduri de alegeri parlamentare anticipate în decurs de patru ani, tot la finele lui 2019.

    Câţiva ani mai înainte, în 2011, tot în Spania, Partidul Socialist al premierului Zapatero a acceptat să renunţe mai devreme la putere, cu 6 luni înainte de expirarea mandatului, pentru a permite alegătorilor să instaleze un nou guvern, cu suport parlamentar solid, capabil să ia măsuri dure în vremuri de criză economică.

    Practic, socialiştii au renunţat la tot: posturi de parlamentari, salarii, indemnizaţii, pentru binele public, conştienţi că vor pierde multe locuri în următorul Parlament – ceea ce s-a întâmplat. Îi putea obliga cineva? NU!

    De ce au plecat atunci acasă mai devreme? Din respect pentru popor, dar şi de frică: PSOE ştia că dacă nu acceptă alegeri anticipate, pentru ca ţara să aiba şansa renaşterii din cenuşa crizei, atunci îşi va fi luat adio de la a mai ajunge vreodată la putere.

    În România însă, PSD şi aliaţii săi nu acceptă acest sacrificiu. Nu vor să susţină organizarea alegerilor anticipate – singurele în stare să dea dreptul poporului să-şi aleagă o nouă guvernare care să facă ordine într-o ţară tot mai devastată de măsuri iresponsabile luate între 2016 şi 2019.

    Ce permite PSD să nu ţină cont de interesul major al societăţii româneşti?

    1 – lipsa de cultură politică de tip european dublată de un egoism extrem, dat strict de interesul personal al multora dintre parlamentarii PSD care nu vor mai prinde loc în viitorul Parlament.

    2 – procedura mult mai greoaie decât în alte ţări privind organizarea alegerilor anticipate, care le permite acelora ce nu vor să plece mai devreme din funcţie să blocheze orice încercare de reformă şi de ieşire din criză.

    3 – lipsa unei presiuni mari din societate, din stradă, de tipul celei din vremea acţiunilor #Rezist, care îi face pe cei de la PSD să nu aibă nicio teamă de nimic.

    Toţi aceşti factori dau un amestec exploziv, care îi va lovi pe toţi românii dispuşi să trăiască în ţară şi să nu emigreze.

    PSD ştie că un Guvern PNL-USR-PMP nu va lua măsuri nepopulare de tip Boc, în 2020 – an electoral -, pentru că această alianţă neoficială anti-PSD s-ar sinucide politic pe termen scurt. De aceea, urmaşii lui Liviu Dragnea la butoanele partidului fac un joc de limbaj, uzează de propagandă banală şi incorectă (vezi acuzaţiile aduse împrumuturilor făcute de ministrul Câţu), cu un singur motiv: să îngroape şi mai mult economia României.

    Cum a pregătit PSD temeinic starea de faliment

    De fapt, PSD a pus bombele crizei intenţionat, în 2019 şi 2018, când a adoptat măsuri populiste, imposibil de susţinut, cum ar fi creşterea pensiilor cu 40%!!! Judecata lui Liviu Dragnea, Darius Vâlcov, Dăncilă&co. a fost simplă: „Mărim din pix pensii şi salarii, ne împrumutăm masiv în primele luni, ca să putem plăti, apoi plecăm de la putere şi îi lăsăm pe liberali să plătească factura”.

    Este exact ce a făcut Călin Popescu Tăriceanu în 2008, când lumea intrase în criză, România avea un deficit imens şi nu dispunea de bani pentru plata pensiilor şi a salariilor, dar cu puţin timp înainte de alegeri Tăriceanu a mărit pensiile ştiind că nu va trebui să le achite el, ci urmaşul la Palatul Victoria. Iar Guvernul Boc a fost obligat să taie în carne vie pentru a putea plăti costurile şi mai mari ale unui stat aflat în buza prăpastiei.

    Singura şansă pentru anticipate: protestele!

    Exact acelaşi lucru a făcut PSD în ultimii trei ani. A pornit un asalt anti-justiţie şi pro-corupţie, în paralel a aruncat cu bani pe datorie în populaţie pentru a-i închide gura, conştient fiind că va veni un alt Boc în capul căruia se va sparge beleaua. În această situaţie se găseşte România, asta a creat PSD, din acest motiv nu vrea alegeri anticipate.

    Este un plan perfect pentru falimentul de ţară. Mărirea cheltuielilor statului (pensii, salarii) pe datorie este o bombă cu ceas, dar ea devine şi mai devastatoare cu cât instabilitatea politică este mai mare. PSD este conştient de aşa ceva şi face intenţionat acest joc de atac la siguranţa naţională prin refuzul alegerilor anticipate şi sporirea instabilităţii.

    Nu există nimic care poate schimba aşa ceva decât protestele masive. Dacă România nu reuşeşte să oblige PSD să accepte votul românilor mai devreme, situaţia se complică foarte mult, potrivit principiului „boală lungă, moarte sigură”. Asta face PSD prin blocarea alegerilor anticipate: lungeşte boala României pentru a-i asigura moartea ca naţie.

    Ajutor de la „mă piş pe el de vot”

    Este absolut inuman ce fac parlamentarii PSD, singurii de care depinde soarta alegerilor anticipate. Ce se întâmplă acum în România, în raport cu toate ţările occidentale care au organizat anticipate pentru a asigura stabilitate şi reforme, arată că viitorul ţării nu sună deloc bine. Atâta vreme cât există politicieni care fug de votul popular pentru a-şi păstra privilegiile încă 6-8 luni de zile, nu ai prea multe motive de optimism.

    Adăugaţi aici valul în creştere al „nemulţumiţilor de serviciu” –  cei care aberează cu formule gen „USL” şi „blat PSD-PNL”, făcând de fapt jocul PSD – şi veţi avea o imagine şi mai clară de ţară pregătită să se predea haosului şi hazardului foarte pe gustul unor Dragnea, Tăriceanu, Dăncilă, Ciolacu, Grindeanu&co.

    Unii pot întreba: bun şi ce câştigă PSD dacă bagă România intenţionat în faliment? Nu are şi el de pierdut? Iar răspunsul e simplu: PSD e singurul care are de câştigat din prăbuşire. O stare de degradare continuă demobilizează şi împinge la emigrare nu electoratul PSD, ci al forţelor ne-PSD.

    Tot mai multă Sri Lanka pentru baroni!

    Auto-dezamăgirea unei părţi din acest electorat ne-PSD s-a văzut înainte de alegerile din 2016 când, supăraţi că Iohannis n-a făcut minuni în doar doi ani la Cotroceni, unii au ales să „se pişe pe el de vot” – formula cu care se lăudau pe Facebook că nu au votat pentru că „nu am cu cine”. Au avut cu cine votanţii lui Dragnea şi România a ajuns la un pas de moarte democratică.

    De asta PSD se hrăneşte şi va trăi mereu bine din criză! Din acest motiv lungeşte boala, bagă şopârle în electoratul advers menite să creeze dezamăgire şi depresie, neîncredere. Ştie că votanţii de dreapta abia aşteaptă să primească un indiciu de suspiciunea pentru a se demobiliza ca în 2016.

    De aceea blochează PSD alegerile anticipate. Sporeşte criza, sparge blocul electoral anti-PSD, crează breşe în publicul de dreapta, impulsionează emigrarea şi abandonul de ţară.

    Căci într-o Românie golită de români şi slăbită de #Rezistenţă, cei de la PSD vor găsi mereu soluţii să supravieţuiască, să se „descurce”, să ajungă mai devreme sau mai târziu la banul public – sursa existenţei sale. Sri Lanka este una dintre variantele de fugă ale PSD. Sri Lanka poate fi chiar planul PSD pentru România.

    Cum arată România ideală pentru baronii PSD

    O ţară cu tot mai puţini români şi tot mai mulţi locuitori aduşi din ţări asiatice, altfel oameni fără nicio vină, este unt pe pâine pentru cei care fals se autodenumesc „social-democraţi”. Oare cum s-ar simţi alde Firea, Tăriceanu, Buzatu, Oprişan, Mazăre sau Dragnea stăpâni peste o Românie cu cât mai mulţi trăitori dispuşi să nu mişte-n front în faţa lor? Ca-n paradis!

    Prin urmare, de ce-ar muri PSD de grija românului când are la dispoziţie variante precum „importul” de populaţie supusă, fără pretenţii anti-hoţie, dispusă să trăiască în genunchi, în faţa baronimii de partid, în schimbul unui salariu de mizerie? Nu are greţuri! Din aceste motive, PSD nu are nevoie de anticipate.

    Dimpotrivă, are nevoie de criză prelungită, de inflaţie, de mărit salarii şi pensii pe datorie, de exod al românilor spre Occident, de cât mai mulţi muncitori din Asia, de ruptură de UE. Şansa PSD este falimentul de ţară. E singurul partid care are de câştigat din sabotajul României.

  • USR trebuie să intre la guvernare! – Ziariștii

    USR trebuie să intre la guvernare! – Ziariștii

    N-am fost blând cu Dan Barna după alegerile prezidenţiale. L-am criticat şi consider că orice jurnalist de bună-credinţă, interesat de adevăr şi nu de manipulare, trebuia să facă asta.

    Motivul era simplu: aşa funcţionează mecanismele de morală politică în lumea civilizată, de la care România pretinde că învaţă. Când ratezi nişte alegeri, pleci din funcţie. La fel şi în administraţie: dacă ceva iese prost în mandatul tău de primar, ministru, ales al neamului, îţi dai demisia şi laşi pe alţii să dreagă răul.

    Am dat şi un exemplu: exact ce-ar fi trebuit să facă Barna, adică un pas în spate, a făcut să-i spunem omologul său din Spania.

    Tânărul politician spaniol Albert Rivera a creat din nimic partidul Ciudadanos, l-a adus în Parlament, a ajuns la un moment dat a treia forţă politică, dar la ultimele alegeri din noiembrie anul trecut a luat un scar mult mai slab decât înainte. Totuşi, a reuşit să ducă partidul în Parlamentul spaniol, el însuşi fiind ales deputat.

    Dar prin comparaţie cu scorurile foarte bune de la alegerile precedente, căderea a fost vizibilă. Reacţia sa a fost imediată: a demisionat din funcţia de preşedinte al Ciudadanos, din partidul pe care el l-a creat, din Parlamentul în care intrase pe leafă grasă şi, atenţie, a ieşit definitiv din politică!

    Aşa a înţeles el să-şi asume eşecul. N-a fost însă un model pentru Dan Barna. E dreptul lui. Atâta vreme cât n-a existat o presiune în partid pentru schimbare, a făcut ce face orice politician: şi-a apărat poziţia. Cu ce preţ, vom vedea.

    Dar acum nu mai contează acel aspect. Barna a rămas lider USR şi merge mai departe, chiar dacă duce cu sine o „tinichea” pe care doar alegătorii vor decide cum s-o analizeze, la viitoarele alegeri.

    Totuşi, sunt obligat să-l tratez pe Dan Barna cu atenţia şi respectul cuvenite oricărui politician pe care îl consider de partea bună a baricadei, ca pe mulţi dintre colegii săi din USR, PLUS, PNL sau PMP.

    Iar liderul USR pare să fi învăţat ceva din greşelile trecutului recent: cere acum preşedintelui Iohannis şi PNL-ul să aducă USR la guvernare.

    Se ştie, după căderea Guvernului Dăncilă, Dan Barna a refuzat să se alăture PNL la Palatul Victoria, motiv pentru care USR a avut din nou de pierdut.

    De ce? Pentru că o parte din votanţii săi au considerat reţinerea drept un gest de laşitate. În paralel, PNL a avut numai de câştigat. Acţiunile în forţă ale Guvernului Orban de curăţenie masivă în ministere şi de repunere a adevărului la locul lui au adus multă simpatie liberalilor, dovadă ultimul sondaj IMAS pe ianuarie, în care PNL se apropie de astronomicul scor de 50%!

    Acum se pare că liderul USR a înţeles de ce e mai bine la putere decât în opoziţie, mai ales în vremuri de haos PSD, când românii au nevoie de salvatori responsabili la guvernare.

    Punct şi de la capăt. Ar trebui Iohannis şi PNL să aducă USR-PLUS în noul Guvern? DA! Categoric da! 

    De ce? În primul rând, dacă anticipatele nu vor fi posibile, urmează o perioadă grea pentru România. Economia e pe butuci, sugrumată de creşterea pensiilor şi a cheltuielor publice – măsură decisă de PSD special pentru a îngropa următorul guvern.

    E celebra „metodă Tăriceanu„, din 2008, când la fel Guvernul a crescut pensiile, deşi ţara nu avea bani nici pentru pensiile ne-majorate, ceea ce a făcut zob Guvernul Boc. Obligat să evite falimentul, Boc a tăiat masiv din salariile la stat, pentru a putea plăti pensiile majorate de Călin Popescu Tăriceanu în plină criză globală – caz unic în lume!

    Imaginaţi-vă ce impact va avea asupra guvernării aplicarea majorării masive a pensiilor, decisă deja de PSD în epoca Dragnea-Dăncilă-Olguţa Vasilescu! Un dezastru! Poate PNL să ducă singur pe picioare o astfel de povară, pentru care sigur că nu are nicio vină?

    Poate, dar preţul plătit va fi imens, dacă vorbim de o guvernare până la finele anului. Caz în care, luând în calcul inevitabila uzură provocată de măsuri nepopulare, PNL nu va mai obţine un scor aşa cum arată acum în sondaje.

    Probabil că tot liberalii vor câştiga alegerile, dar la un scor mai slab, undeva la 30-35%. Deci tot va fi nevoie de o alianţă la guvernare cu USR, după alegerile parlamentare organizate la termen.

    Prin urmare, de ce nu se poate face acum ce va fi musai mai târziu?

    În plus, o astfel de măsură ar elimina asperităţile şi orgoliile distructive actuale dintre PNL şi USR, de pe urma cărora există un singur câştigător: PSD. Aducerea USR la guvernare ar linişti apele, cel puţin pe termen scurt, şi ar da încredere marii părţi a electoratului anti-PSD.

    Mai mult, PNL a câştigat în aceste ultime trei luni enorm pe seama acţiunile reformiste demonstrate de Guvernul Orban. USR dispune şi el de oameni buni, care ar întări imaginea de competenţă a viitorului Guvern.

    Bunăoară, un ministru la Justiţie ca Stelian Ion ar da foarte bine nu doar pentru USR, ci şi pentru Guvernul Orban. Dan Barna însuşi ar putea face o figură frumoasă la Fonduri Europene, domeniu în care a mai lucrat pe vremea Guvernului Cioloş.

    Probabil că unii dintre liderii liberali se tem de ceea ce s-ar putea numi „căpuşarea succesului” la guvernare, dar e doar un risc minor în comparaţie cu celelalte avantaje.

    La halul în care a ajuns România, cu statul intoxicat de oamenii PSD şi cu împrumurile masive făcute în ultimii 3 ani de guvernările Dragnea, România nu se poate reface decât cu o formulă tip „spate în spate”.

    Da, nu e cel mai comod lucru să guvernezi în alianţă, dar discuţia nu e despre monopolul puterii, ci cum construieşti stabilitatea politică a următorilor 5 ani. Asta e miza reală!

    Există două variante:

    • PNL guvernează singur până la alegerile din noiembrie 2020, fără USR. În acest caz. guvernul PNL nu poate decât să lungească boală şi să amâne măsurile dure pentru următorul guvern ce va fi desemnat după alegerile parlamentare la termen. În această situaţie, PNL poate spera la un viitor guvern fără USR, presupunând că va deconta mai puţin la guvernare pe parcursul lui 2020. Dar viitorul guvern liberal din 2021 încolo va trebui să ducă singur o povară şi mai mare dată de amânarea reformelor. Nu va avea viaţă lungă!
    • PNL aduce acum USR la putere şi realizează o alianţă la guvernare PNL-USR-PMP, care trece deja la măsuri ferme de reformă. Cele trei partide pierd procente pe parcursul acestui an, dar refac alianţa de guvernare după alegerile de la finele anului şi continuă programul de reforme pe parcursul întregului ciclu 2021-2024 fără riscul de a provoca rupturi majore în societate, pentru că unele măsuri vor fi fost deja luate.

    În acestă din urmă variantă, după 2024 încolo PSD şi fraţii săi vor fi istorie, căci timp de 4 ani şi scoşi de la resurse, PSD-iştii nu rezistă. După care, PNL şi USR îşi pot duce ulterior bătălia în doi mai departe, dar într-o Românie care nu va fi făcută praf cum poate deveni în absenţa unui plan sănătos al forţelor anti-PSD.

  • Planul pus la cale de Iohannis şi PNL merge uns! Chinul provocat de PSD nu mai durează mult

    Planul pus la cale de Iohannis şi PNL merge uns! Chinul provocat de PSD nu mai durează mult

    Căderea Guvernului Ludovic Orban este un mare succes pentru România europeană, cea aflată pe punctul de a fi exterminată de PSD în vremea regimului Dragnea.

    De ce? Pentru că nimic nu se poate construi în ţară, cu un Parlament complet nociv, dominat de aceiaşi parlamentari care au aruncat România în haos în timpul guvernării Dragnea-Tăriceanu.

    Indiferent câte combinaţii ar face vechea Opoziţie, ce formule de compromis ar găsi PNL, USR-PLUS sau PMP, PSD şi aliaţii săi vor ţine România în loc.

    Or, situaţia este una de criză continuă, care necurmată la timp va exploda în faţa tuturor, mai devreme sau mai târziu.

    Dar un Guvern oricare ar fi el, fie şi având „spate” la Palatul Cotroceni, nu poate face mai nimic atâta vreme cât Parlamentul e tot cel al „Ciumei Roşii”, rezultat în alegerile legislative din 2016, care l-au făcut mare pe Liviu Dragnea şi au făcut mică România vreme de trei ani după aceea.

    Azi, PSD, UDMR, Pro România şi alţi parlamentari răzleţi au votat căderea Guvernului Orban. Mingea este acum la preşedintele Iohannis, care va muta în direcţia anunţată de el şi PNL: cea a alegerilor anticipate.

    Probabil din acest motiv, Iohannis îl va desemna tot pe Ludovic Orban prim-ministru. Şi tot probabil, aceeaşi majoritate care azi l-a demis pe Orban în Parlament va fi obligată exact de votul dat azi să-l demită şi a doua oară, dacă Ludovic Orban va fi desemnat din nou premier PNL. În caz contrar, s-ar face complet de râsul lumii: l-ai demis prima dată, dar n-o mai faci a doua oară!

    Dacă aşa se va întâmpla, cei care vor câştiga vor fi tot Iohannis şi PNL. Vor putea da vina pe aceeaşi „Ciumă” condusă de Ciolacu, Dăncilă, Ponta, Hunor&co., vor schimba legislaţia în favoarea lor – vezi facilitarea votului în Diaspora, care ajută masiv PNL (vezi scorul masiv înregistrat de Klaus Iohannis la alegerile din noiembrie anul trecut).

    Ba mai mult, aflându-se la guvernare, adică la putere, liberalii vor fi organizatorii alegerilor, vor avea administraţia pe mână, resursele statului, banii. Altfel spus, vor face jocurile, prin mobilizare electorală cu acele instrumente „marca” PSD.

    Sună cinic, ştiu, dar cum altfel poţi să lupţi cu această caracatiţă a corupţiei cancerizate, care intoxicat România de la Revoluţie încoace, infiltrându-şi oamenii peste tot în instituţii, unde la vedere sunt funcţionari şi în spate sunt agenţi ai PSD?

    Aşadar, în orice situaţie nocivă provocată de „majoritatea roşie” din actualul Parlament, cei care fac legea sunt tot Iohannis şi PNL.

    Dacă al doilea guvern PNL e picat din nou în Parlament, vin anticipatele dorite şi de liberali, şi de USR-PLUS, probabil viitorii parteneri din viitorul Guvern rezultat în urma viitoarelor alegeri parlamentare.

    Dacă nu, liberalii vor rămâne la putere pe perioada anului electoral 2020, căci desemnarea unui nou candidat pentru funcţia de prim-ministru e atributul preşedintelui Iohannis, nu al lui Ciolacu, nici al lui Ponta, Hunor sau Tăriceanu.

    Interesul României europene este clar: un nou Parlament, în care PSD şi aliaţii săi (UDMR, Minorităţi, Pro România, ALDE etc.) să ocupe un spaţiu cât mai mic.

    Că acest obiectiv va fi atins mai repede, prin alegeri anticipate, sau mai târziu, prin alegeri la termen, e doar un detaliu.

    Azi, prin căderea Guvernului Orban, putem spune că planul Iohannis-PSD merge uns. El a prins contur încă din vremea lui Dragnea, când a fost clar că trebuia pregătită alternativa la acest regim politic antinaţional şi antieuropean.

    De atunci, totul a mers „brici”: câştigarea alegerilor europarlamentare, condamnarea baronului de Teleorman, câştigarea alegerilor prezidenţiale, dărâmarea Guvernului Dăncilă, instalarea Guvernului PNL şi, acum, căderea Guvernului PNL.

    Urmare a acestui plan bine ticluit liberalii au ajuns primul partid al ţării, iar scorul se apropie de 50%, potrivit ultimului sondaj IMAS pe ianuarie!

    La fel de bine putem spune că orice zi în plus cu un astfel de Parlament este o zi împotriva României europene şi în favoarea României trecutului.

    Dar chinul provocat de PSD României sănătoase nu mai durează mult. E o chestiune de timp scurt.

    Prin comparaţie cu cei 30 de ani de la Revoluţie încoace, când PSD a făcut ce-a vrut din ţara asta – cu nişte pauze, în care doar şi-a conservat forţele şi şi-a pregătit revanşa – 3 luni sau 6 luni de zile nu mai înseamnă nimic.

  • De ce un „blat” PNL-PSD ar fi bun pentru România

    De ce un „blat” PNL-PSD ar fi bun pentru România

    Nici nu s-a uscat bine „cerneala” online pe articolul din Adevărul, că istericii de serviciu au sărit: „Ahaa, iată: se reface USL! Orban a făcut blat cu Ciolacu pe alegeri anticipate şi primari într-un singur tur”.

    E doar una dintre postările „la cald” apărute pe reţele după ce jurnaliştii de la cotidianul amintit au scris că liderii PNL şi PSD ar fi pus la cale un compromis.

    „Premierul Ludovic Orban a bătut palma cu liderul PSD Marcel Ciolacu: social-democraţii se vor mobiliza pentru a trece moţiunea de cenzură, iar alegerile anticipate vor avea loc în data de 21 iunie, concomitent cu alegerile locale. În schimb, PNL va renunţa la alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Guvernul Orban va rămâne interimar până în iunie.  PNL ar spulbera PSD în cazul anticipatelor”, scriu cei de la Adevărul, în articolul cu pricina.

    La scurt timp însă, premierul Orban i-a lăsat fără muniţie pe obsedaţii de serviciu ai fantasmelor trecutului, respingând categoric informaţia.

    „E o minciună ordinară”, a spus Orban.

    Minciună sau nu, informaţia din ştirea de mai sus ar merita tratată serios, dacă n-am trăi în România. Dar hai s-o facem măcar din perspectiva unei alte Românii – una normală la cap, aşezată, pe argumente şi cu gândul la soluţii, nu la dat cu barda pe model neaoş scandalagiu.

    Într-o astfel de Românie, o posibilă înţelegere ar fi una absolut normală. Spania a făcut aşa ceva în 2011, în plină criză economică. Stânga (aflată atunci la putere, cu premierul socialist Zapatero) a acceptat să plece acasă cu o jumătate de an mai devreme, la cererea Dreptei (aflate în Opoziţie).

    Ţara avea nevoie de un guvern solid, cu spate puternic parlamentar, capabil să ia măsuri dure, de criză, pentru a scoate economia la liman. Şi, din interes naţional, adversarii au bătut palma fără să fie acuzaţi că au făcut „blat”. Poporul avea nevoie de aşa ceva.

    România este exact în situaţia Spaniei de atunci. Ţara este în criză şi blocaj politic, din care nu se poate ieşi decât printr-un COMPROMIS raţional, în avantajul naţiunii, fără nicio legătură cu imbecilităţi gen „e blat marca USL”.

    Nu e niciun blat! Deşi ar fi unul absolut necesar. Cu cât trec lunile, cu atât România se îngroapă, fără nicio legătură cu USL. Se îngroapă economic. E ca-n filmul „boală lungă, moarte sigură”. Dacă partidele mari aflate pe baricade opuse nu găsesc o cale de înţelegere pentru curmarea rapidă a acestui coşmar, se-alege praful de toţi mai devreme sau mai târziu.

    Şi de idioţii care molfăie prosteşte silabe USL-iste, şi de PNL, şi de PSD, şi de toţi românii în general. Pentru că nu poţi să tratezi o criză cu „lasă că merge şi-aşa”. E ca o urgenţă medicală: intervii rapid, amputezi dacă e nevoie, dar dai şansă la viaţă organismului.

    La fel şi cu ţările: orice amânare costă. De aceea s-au creat democraţia, politica, negocierile, compromisul, dialogul. Ca inclusiv duşmanii de moarte să-şi dea o şansă la viaţă.

    PNL ar avea motive să facă o înţelegere cu PSD, dacă n-ar fi sigur că merge la câştig şi fără acest compromis (eu cred că Orban are dreptate, nu există o înţelegere cu PSD pentru că planul liberal merge uns şi fără asta). Iar înţelegerea trebuie să fie înainte de toate ANTICIPATELE!

    Cu cât mai repede vom avea un viitor Parlament ne-PSD (iar sondajele arată că PNL, USR-PLUS şi PMP ar face acum o majoritate foarte confortabilă, fără UDMR şi alte combinaţii nocive cum e acum cu ALDE, Pro România şi rătăciţi pe interes), cu atât mai bine pentru toată lumea: România, PSD, PNL, alţii, oamenii de rând.

    Pentru că nu poţi îndrepta barca în derivă dacă nu stai pe majoritate solidă. Azi, avem Guvern PNL, iar majoritatea în Parlament e PSD, adică ostilă. Deci, Guvernul nu poate schimba nimic fără PSD, iar PSD nu vrea să schimbe pentru că pierde. Şi tot aşa, până la moarte…

    La rândul său, PNL nu poate obţine acordul PSD pentru scurtarea vieţii Parlamentului actual cu jumătate de an dacă nu dă ceva la schimb. Şi ce poate da? Renunţarea la alegerea primarilor în două tururi, care dă o lovitură de moarte PSD.

    Prin urmare, PNL câştigă prin alegeri anticipate, PSD prin alegerile primarilor într-un tur.

    Rezultatul ar fi simplu: PNL va avea viitorul Guvern cu majoritate mare în Parlament (ultimul sondaj IMAS dă liberalilor aproape 50%!), iar PSD va rămâne cu mai mulţi primari şi nu-şi va distruge baza partidului.

    Aşa sună un plan normal, un compromis firesc, logic şi raţional, în interesul plătitorilor de taxe şi impozite, al pensionarilor şi al tuturor românilor. Asta n-are nimic de-a face cu USL şi cu „blatul”, ci cu înţelepciunea şi profesionalismul politic.

    Sigur, nu ne aflăm în ţara în care aşa ceva poate fi considerat ceva normal. Şi nici nu se va întâmpla, după cum a dezminţit categoric Ludovic Orban. Mai ales dacă el, Iohannis şi aliaţii lor ştiu mai bine că-şi pot atinge scopul fără să fie nevoie de târguri cu PSD.

    Căci tot ei ştiu la fel de bine că o astfel de înţelegere, într-o astfel de Românie plină de obsedaţi ai partizanatului demn de paranoia, le-ar dăuna politic. De aia nici n-au făcut-o.

    Iar dacă au făcut-o, n-o vor recunoaşte niciodată. Nu poţi face aşa ceva până când România nu scapă de istericii care văd în politică doar război pe viaţă şi pe moarte, fără cap şi fără coadă, cu gândul la sânge pe pereţi nimic altceva.

  • De ce este eliminarea pensiilor speciale o mare victorie

    De ce este eliminarea pensiilor speciale o mare victorie

    Camera Deputaţilor, for decizional, a aprobat marţi proiectul de lege iniţiat de PNL (în care a fost înglobat un mai vechi proiect al USR – primul pe această temă) privind eliminarea pensiilor speciale pentru mai multe categorii: parlamentari, magistraţi, funcţionari cu rang înalt. Excepţie vor face militarii şi poliţiştii.

    Legea va ajunge acum pe masa lui Klaus Iohannis, pentru promulgare. Mai mult ca sigur, preşedintele o va parafa, pentru că este şi succesul său, alături de partenerii săi din noua guvernare: PNL, USR şi PMP. Mai rămâne hopul CCR, unde ştim cum trage sforile PSD, dar chiar şi cu acest orizont incert votul de azi poate fi considerat unul istoric.

    Dacă Parlamentul României a fost pus cu botul pe labe de societatea civilă, pentru a vota o lege care să elimine privilegii date tot de Parlamentul României, atunci vorbim de o mare victorie, fie ea şi de etapă.

    Şi oricum, Guvernul are şi alţi aşi în mânecă. Poate modifica în Parlament anumite articole ce ar putea fi declarate neconstituţionale de CCR, ba chiar poate apela la OUG.

    Dar votul de azi nu e vorba doar de un succes politic, este cu mult mai mult. E rezultatul unei reparaţii sociale imense faţă de o nedreptate majoră făcută imensei majorităţi a României tăcute de regimurile PSD-iste, plătită din buzunarele oamenilor de rând.

    Cel care a dat tonul acestei nenorociri este Ion Iliescu. Ajuns la putere după asasinarea soţilor Ceauşescu, Iliescu a dat liber la jaful din visteria ţării, în paralel cu atacul la adresa oricărei forme de opoziţie, via Mineriade.

    În anii 90, regimul FSN-ist a permis directorilor de fabrici să fure la liber, drenând banii şi activele fostelor întreprinderi socialiste în conturile mafiei de tip nou. I-am putea spune „mafia roşie”.

    Rezultatul a fost falimentul şi concedierea masivă a angajaţilor care nu mai puteau fi plătiţi. Numai că regimul nu-şi putea permite riscul unor noi revolte sociale şi a decis să-i pensioneze anticipat pe mulţi angajaţi care, în mod normal, ar fi rămas pe drumuri. Cu aşa ceva a început fenomenul ajuns mai târziu la paroxism sub forma marii nesimţiri a „pensiilor speciale”.

    Da, şi primii angajaţi din rândul oamenilor de rând scoşi la pensie forţat şi anticipat, pe vremea lui Ion Iliescu, din motive de jaf naţional, au fost de fapt tot un fel de beneficiari de „pensii speciale”.

    Sigur, nu în sensul veniturilor imense primite ulterior de parlamentari, magistraţi, aviatori, funcţionari, ci într-o formă mult mai „socială” să spunem – statul trebuia cumva să găsească o soluţie de a pansa rănile produse oamenilor simpli de hoţia politică.

    Dar principial vorbind, a fost incorect faţă de omul de rând, faţă de cei rămaşi în câmpul muncii. La fel de incorect cum au fost şi pensiile speciale eliminate azi, aprobate nedrept atât faţă de angajaţii la zi, cât şi în raport cu pensionarii obişnuiţi.

    Pentru că şi primii pensionari simpli, scoşi abuziv din câmpul muncii de jaful iliescian, şi pensionarii „speciali” de mai târziu au produs acelaşi efect: presiunea pe bugetul de stat. Adică, pe cine? Pe plătitorii de taxe şi impozite, căci ei sunt de fapt bugetul. Bugetul de pensii a fost la un moment dat complet dezechilibrat, erau chiar mai mult de doi pensionari la un angajat!

    Practic, şi unii, şi alţii i-au transformat în victime pe cetăţenii obişnuiţi, pe cei aflaţi în cîmpul muncii, inclusiv pe întreprinzătorii care ţin în viaţă economia. Aceştia au fost nevoiţi să plătească pentru iresponsabilitatea politicului de tip FSN-PSD, pentru populism. Or, dacă sectorul privat nu e lăsat să crească, ci este „muls” şi mai dihai, la final toţi au de pierdut.

    Totuşi, nu poate fi pus semnul egal între categoria pensionarilor produşi de jaful regimului Iliescu şi cei „de lux”, cu pensii speciale, produşi de urmaşii lui Ion Iliescu, ca Adrian Năstase, Tăriceanu, Geoană, Victor Ponta&co.

    Primii au fost oameni simpli, care au muncit o viaţă şi riscau să ajungă muritori de foame din cauza hoţiei generate de clanurile baronilor FSN. Ceilalţi însă au devenit o categorie de privilegiaţi, cu acces la mai-marii puterii politice, care au reuşit să „ungă” acolo unde era nevoie pentru a-şi trage legi menite să-i transforme în privilegiaţi, în „speciali”.

    Ce a fost strigător la cer e că asta s-a produs la niveluri de nesimţire imensă, sume şi de 30 de ori mai mari decât o pensie obişnuită! Aşa ceva nu există NICĂIERI în lume! În nicio ţară normală nu sunt permise diferenţe nesimţite între pensionari la stat.

    Da, există diferenţe, dar foarte decente: o pensie de mare magistrat în Europa, ori de fost mare comandant militar nu depăşeşte de 3-4 ori pensia normală. Şi oricum diferenţa e dată de contribuţia diferită, dar chiar dacă ea ar fi de 20 de ori mai mare decât a angajatului de la băcănie, statul nu permite o astfel de diferenţă şi la pensie. Totul are limită, bun-simţ, pentru că totul se plăteşte, de fapt, de la stat. Or, statul nu poate fi bătaia de joc a nimănui, în Occident.

    A fost însă în România, dar nu se  mai poate nici aici! Ţara a ajuns în sapă de lemn din cauza unor iresponsabili precum cei menţionaţi mai înainte, dar şi din cauza lipsei totale de empatie socială.

    Sigur că tot ce-i bun primit, să fie primit, dar oare cum te simţi ca pensionar „special” când ştii că un pensionar de rând ia 200 de euro pe lună şi tu ai 3.000-4.000 de euro, ba uneori şi 7-8.000 de euro lunar?! Unde e empatia ta faţă de omul de lângă tine, faţă de societate în general? Cum e când ştii că nivelul tău de trai mult peste medie e suportat de cei care ajung să trăiască tot mai rău, să emigreze sau pur şi simplu să clacheze?

    Poţi spune, „da, dar asta a fost meseria mea, am cotizat mai mult”, dar nu e adevărul adevărat. E doar pe jumătate. Ai cotizat pentru că tot cineva a împărţit banii statului incorect şi inechitabil. Şi pentru că nimeni nu s-a opus abuzului. Şi aşa ai ajuns să primeşti un venit pe care nu l-ai fi primit nicăieri în lume, din perspectiva raportului între veniturile diverselor categorii sociale.

    Pentru că unii au „tras sfori”, gândindu-se doar la ei şi ignorându-i complet pe oamenii simpli, care nu trebuiau condamnaţi la fluturaş pentru că şi-au ales meserii mai puţin bănoase. În fond, o ţară are nevoie egală de toţi: şi de magistraţi, şi de poliţişti, şi de şoferi, infirmiere, profesori, gunoieri sau ospătari. E o bătaie de joc să creezi diferenţe imense de venituri între ei, e ceva nemaiîntâlnit în lumea largă.

    Cancerul pensiilor speciale a fost posibil nu doar graţie „căpeteniilor” care tras spuza pe turta anumitor categorii de salariaţi, ci şi din cauză că aceştia din urmă s-au bucurat la ce-au primit fără să-şi pună o minimă problemă de conştiinţă. Mie să-mi fie bine, chiar dacă altora le e tot mai greu – asta e boala românească devenită cauză primordială a oricărei inechităţi sociale din România, inclusiv în chestiunea imorală a pensiilor speciale.

    Votul de azi din Parlament începe să facă ordine, în sfârşit. Sigur, mai e mult până departe, mai sunt de rezolvat alte inechităţi cum ar fi pensionarea anticipată exagerată. În plus, dacă legea aprobată azi va fi blocată la CCR, atunci degeaba a fost votată.

    Însă chiar şi aşa, e un început de reparaţie. Votul de azi are marele rol că deschide o dezbatere ce va continua negreşit, căci în joc nu sunt banii celor cu pensii speciale, ci viitorul celor aflaţi azi la muncă.

    Dacă nimeni nu face ordine în banii statului, inclusiv prin eliminarea efectelor unui dezmăţ bugetar de vine din trecutul îndepărtat sau apropiat, rezultatul va fi unui singur şi clar: în nici 10 ani, nu vor mai încasa nimic nici pensionarii „speciali”, nici cei de rând aflaţi azi în câmpul muncii!

    Deci, mai devreme sau mai târziu, dacă România vrea să intre în rândul lumii, nu poate lăsa diferenţe astronomice între diferite categorii de salariaţi şi pensionari la stat. Dacă NIMENI din lume civilizată nu permite aşa ceva, de ce ar accepta asta românii?