Categorie: Ciocăzanu

  • O rușine! Chiar s-a terminat criza coaliției?

    USR-PLUS este marele perdant politic al acestei crize. Sigur că, în ansamblu, pierde toată coaliția, dar cel mai afectat este partenerul numărul 2 (ca pondere electorală).

    Imaginea formațiunii lui Dan Barna și Dacian Cioloș este aceea că a provocat inutil o criză în vremuri de pandemie, dintr-un fixism: demisia premierului Cîțu, pentru simplul motiv că și-a exercitat un drept constituțional.

    Bolovănos sau nepoliticos, dar l-a demis pe Vlad Voiculescu pe lege și punct.

    USR-PLUS n-a obținut demisia de care s-a agățat cu disperare pentru a ridica la paroxism tensiunea în interiorul puterii.

    A renunțat la această condiție și va fi acuzat de Opoziție și de presa de propagandă a PSD că s-a întors cu coada între picioare ”la mălai”, ca să nu piardă controlul resurselor bugetare.

    Evident că liderii USR-PLUS vor replica folosind substantive ca ”responsabilitate”, ”interes național”, ”reformă” etc., dar impresia covârșitoare în opinia publică nu va ține cont prea mult de aceste idealuri altfel nobile.

    Vinovați pentru această situație sunt acei lideri USR-PLUS care au acționat copilărește, amenințând cu ruperea coaliției dacă nu pleacă premierul, fără să calculeze atent consecințele unei astfel de atitudini emoționale.

    Florin Cîțu iese întărit din această criză. A demonstrat că poate fi mână forte, că a rezistat presiunilor USR-PLUS și că, mai mult, a obținut chiar și susținerea publică a principalului său rival la șefia PNL, actualul lider liberal Ludovic Orban.

    Paradoxal, criza le-a folosit celor din PNL. Înainte de ea, era în toi competiția Orban – Cîțu, apăreau zvonuri că sunt certați, că se faultează reciproc etc.

    În timpul crizei însă, grație și mișcării abile a liderului PNL de a-l susține public ”100%” pe premier, rivalitatea a trecut în planul doi, iar masa de partid a putut remarca o surpriză: ”echipa Orban-Cîțu”.

    UDMR a fost ce este dintotdeauna: un grup așezat, înțelept, pragmatic și constructiv. Kelemen Hunor a ajutat la calmarea tensiunilor. ”Nu există alternativă la această coaliție”, a spus politicianul maghiar în toiul războiului PNL – USR-PLUS.

    Opoziția a câștigat cel mai mult din nebunia ultimelor zile. PSD a punctat cu discursul ”Convenția Democrată 2.0”, iar AUR a folosit prilejul pentru a poza din nou ca alternativă la toți cei din ”vechiul sistem”.

    Odată trasă linia cu plus și minus, important e că PNL și USR-PLUS au găsit drumul spre pace, din motive evidente. Liberalii nu-și doreau un Guvern cu susținere slabă sau la mâna PSD, iar USR-PLUS intra în proces de implozie odată cu trecerea în Opoziție și ”autostrivirea” între PSD și AUR.

    Pierderea accesului la resurse, la bugete și proiecte de miliarde era fatală pentru oamenii lui Barna și Cioloș, care spre deosebire de PSD și PNL nu au apucat să construiască o rețea de partid solidă, bazată pe interese (legitime).

    ”Actul adițional la Acordul Coaliției” este o rușine, în mare parte. Nu face decât să repete, negru pe alb, ce este evident, oricum: relațiile de lucru în echipă. Un fel de secret al lui Polichinelle.

    Faptul că premierul va trebui să-i anunțe pe cei de la USR-PLUS, dacă va dori să le mai arunce un ministru peste bord, nu e o mare noutate; era valabil și înainte, e valabil în orice formulă politică de acest fel.

    De altfel, Kelemen Hunor merită un premiu de sinceritate. „În acest act adițional nu există lucruri extravagante, ci doar câteva puncte accentuate. Sper că e singurul acord adițional”, a spus, fără floricele, președintele UDMR.

    Ridicol tot acest episod cu criza coaliției, mai ales după ce liderii au cam fugit de presă și nu au răspuns la întrebări.

    O ieșire jalnică, vorbe goale și… Caragiale ”(”Pupat toți Piața Endependeți”).

    Oare vor fi învățat măcar lecția primei rușini la putere? Și cât va ține ”Acordul completat”?

    Când Cîțu va dori să schimbe un alt ministru USR-PLUS, iar USR-PLUS nu va fi de acord, va mai ajuta cu ceva că premierul trebuie să-i anunțe politicos înainte pe oamenii lui Barna sau Cioloș?

    Pe bune?!

    (Text publicat pe VoxPublica.ro)

    POST SCRIPTUM

    Împărtășesc opinia lui Cristian Pantazi legată de firava înțelegere din seara aceasta. Am spus încă din iarnă, înainte de a se forma coaliția, că e născută moartă, din cauză că USR-PLUS stă pe un electorat (cam o treime din totalul votanților săi) care urăște de moarte PNL. Nimic nu poate funcționa bine cu un astfel de fundament.

    Dar iată ce scrie jurnalistul de la G4Media.ro:

    ”A doua luptă care-l așteaptă pe Cîțu e cea cu USR-PLUS. Ieșirea violentă a lui Cătălin Drulă și nemulțumirea manifestă a celorlalți lideri arată că a dispărut orice fărâmă de încredere. Se vor pândi la colț permanent până la viitoare criză, care nu va întârzia prea mult.

    (…) Tensiunea în coaliție rămâne la cote maxime, iar criza sanitară și cea economică o vor exacerba constant.

    Din punctul de vedere al interesului public, însă, rămâne de văzut după prima criză mare cât vor fi afectate calitatea și eficiența guvernării, dar și eficiența reformelor. Cum va mai putea colabora Cîțu cu Barna&co după ce a fost făcut imatur, iresponsabil, zombie politic? Ce sprijin reciproc își vor mai da în reformele atât de necesare din justiție, economie, companii de stat? Cât de viabil și eficient va mai fi actul de guvernare?”

  • Chiar e Cîțu un zombie?! – Ziariștii

    Rămân la convingerea că Vlad Voiculescu nu trebuia demis. În ciuda atacurilor dinspre toți la adresa lui, nu era cu nimic mai rău decât Nelu Tătaru sau Costache (PNL) și cu nimic mai prejos decât Bodog sau alții foști miniștri PSD.

    Toate acuzațiile aduse lui Voiculescu erau surmontabile politic, în fond nimic din ce-a greșit voit sau nevoit fostul ministru nu era capăt de țară, să fim serioși!Nici măcar ordinul care schimba condițiile de carantinare nu era. Se putea anula imediat, toți greșim și nu colcăie de genii în jurul nostru.Dar asta dacă relația dintre USR-PLUS și PNL nu era cea tip șoarecele și pisica de la bun început!Am spus încă dinainte de alegeri că nu e OK ca USR-PLUS să-și construiască discursul pe atacuri exagerate față de PNL (că e ”USL”, ”Ciumă Galbenă” și alte astfel de vorbe goale, bune pentru a hrăni veninul și nefericirea din sufletele celor care, ca să trăiască, au nevoie să urască). Am spus că nu ajută la nimic în afară de refularea răului interior.De ce? Pentru că un câștig electoral pe ură va avea efect de bumerang în cazul în care ajungi să faci echipă cu cei arătați cu degetul. Se întoarce împotriva ta, dar și a partenerilor. Asta e esența rupturii Cîțu – Voiculescu: temelia strâmbă a alianței PNL-USR-PLUS la guvernare.Evident, am fost făcut în fel și chip de adepții radicalismului politic, dar se vede, iată, că am avut dreptate.Nu poți construi nimic sănătos dacă nu știi arta compromisului în politică, asta e esența ei. Doar dictaturile au convingeri ferme și idei extreme; în democrație, soluția e pacea, nu războiul. Nimic nu iese bun din victorii ridicate pe măcel continuu.Acum, odată consumat faptul rupturii de moment, ce vedem? În loc să pună batista pe țambal, liderii USR-PLUS alimentează și mai mult spirala conflictului cu PNL. Cu ce scop? Ca să provoci o ruptură în PNL, delimitarea de Florin Cîțu și revenirea lui Ludovic Orban la Palatul Victoria (cum sugerează deja unii lideri USR-PLUS?Poate fi și asta o strategie. Dar nu e penibil să-l ”reevaluezi” acum pe Orban după ce exact acum 4 luni l-ai respins ca premier? De altfel, Orban și-a jucat onest cartea față de Cîțu și a respins oferta venită pe sub masă.Cum să privești însă ”flegma” lui Cătălin Drulă (un ministru pe care l-am felicitat public pentru atacul la „caracatița Rădoi” de la Metrou), care îl face ”zombie” pe șeful lui de Guvern?În mod normal, Cîțu ar trebui să-l demită și pe el pe loc. Nicăieri în lume un subaltern politic nu-și umilește liderul de cabinet în public. Dar Cîțu nu va mai plusa, îi ajunge capul lui Vlad Voiculescu.Totuși, care e miza alimentării acestei spirale a conflictului cu PNL după nefericitul episod cu ministrul Sănătății? Căci știe și un copil de la baltă că liberalii nu-și vor abandona premierul, mai ales că are susținerea președintelui Iohannis.Ieșirea de la putere? Bun, asta pot să înțeleg: te duci în Opoziție și toci mărunt Guvernul, cu planul de a crește în sondaje pentru următoarele alegeri.Dar e un plan sinucigaș. În Opoziție, dai peste PSD și AUR. Va fi înghesuială mare la înjurat PNL și o felie nu foarte generoasă de electorat pentru toți. Prin urmare, trec trei ani și constați că nu ai câștigat nimic, ba dimpotrivă.Între timp, pierzi o căruță de bani (primari, consilieri, contracte, proiecte, voturi) și nu faci decât să te asiguri că te vei îngropa politic. Am văzut multe exemple de creații politice cu bune intenții. Partidul Monicăi Macovei e doar unul dintre miracolele născute moarte, ăsta să fie modelul USR-PLUS?Există mulți oameni de calitate alături de Barna și Cioloș. Foarte mulți. Dar marea problemă a acestei construcții este imaturitatea politică, dublată de încurajarea filonului radical-tendențios din interior.Din această cauză, dacă nu se trezesc rapid și nu acceptă înfrângerea clară de moment în relația cu PNL, formațiunea care ar putea ajuta România să se schimbe masiv până în 2024 va muri pe mâna ei.Nu înțeleg jocul lui Dragoș Tudorache, care insistă cu schimbarea lui Florin Cîțu, decât prin prisma ideii că joci cartea „totul sau nimic”. Ori pleacă premierul, ori pleci tu în Opoziție. Sunt de acord cu ea dacă vrei să mori cu dreptatea în brațe. Dar nu cred că USR-PLUS chiar vrea asta. E o carte greșită.Există o singură soluție ca USR-PLUS să nu intre pe o pantă fatală: asumarea pierderii lui Vlad Voiculescu (Ministerul Sănătății va rămâne la USR-PLUS), punct și de la capăt. Cu Florin Cîțu premier, despre care eu continui să cred că a greșit prin decapitarea lui Vlad Voiculescu, și la treabă!Condiția pusă de Tudorache, Cioloș, Barna, bașca ”înjurătura” lui Drulă la adresa șefului său, nu sunt lucruri serioase și nu duc nicăieri.PNL nu va oferi nicio ”garanție” că nu se vor mai întâmpla ”accidente” de parcurs, cum vor, de fapt, liderii USR-PLUS când cer demisia lui Cîțu. NICIUNA.Asta ai, cu asta defilezi. Știu, e nasol. Ideal ar fi să guvernezi singur. Dar dacă ai doar 15% din voturi și vrei la putere, la masă nu sunt multe variante: PSD, PNL și cam atât…Nu e clar? E foarte clar. Dacă PNL e nașpa, PSD e iadul pe Pământ. Și-atunci, ce faci? Îți umfli mușchii după ce-ai primit o lovitură sub centură, ca să crapi de tot, sau absorbi lovitura și mergi mai departe cu vânătăi până când va ieși soarele și pe strada ta? Întreb și eu…

  • Cine câștigă și cine pierde din criza actuală

    Ce era de așteptat s-a întâmplat. Creșterea presiunii pentru demiterea lui Vlad Voiculescu – provocată fie de greșelile sale, fie de accidente sau incidente pentru care nu are nicio vină – a dus la decizia demiterii sale.

    Dar odată cu ea a venit și răsplata: USR-PLUS cere capul premierului Cîțu, acuzat de ”agresiune” prin gestul demiterii ministrului Sănătății. Ce va urma de aici încolo? Iată câteva idei.

    * Florin Cîțu a luat o decizie foarte grea, care îl poate costa funcția. Era între ciocan și nicovală: nucleul dur din PNL îi cerea ”acțiune”, parteneriatul la guvernare cu USR-PLUS îl obliga la prudență. În cele din urmă, a ales prima variantă, ajutat și de managementul discutabil al lui Vlad Voiculescu la Sănătate (decizia schimbării condițiilor de carantină fără consultarea primului-ministru e doar ultima eroare, pe o listă tot mai lungă).

    * Prin decizia dură de a-l demite pe ministrul Sănătății, Cîțu a demonstrat că poate fi și un politician ”de mână forte”, nu doar un bun economist sau un premier de criză. Dacă scapă cu bine după acest prim punct de cotitură în cariera sa, Florin Cîțu își consolidează forța de lider și crește în cursa șanselor pentru a câștiga șefia PNL la viitorul congres. Susținătorii lui Cîțu pot spune acum: ”Iată, Ludovic Orban a cedat prea mult în fața USR-PLUS pentru a obține șefia Camerei Deputaților, pe când actualul premier bate cu pumnul în masă și le arată lui Cioloș și Barna că nu ei fac legea”.

    * Dacă însă va ieși tot mai șifonat din această criză, poate chiar rămas fără funcția de premier (așa cum cere USR-PLUS), Cîțu va avea o carieră politică la nivel înalt tot mai șubredă, cu șanse aproape nule de a mai cuceri prima poziție în PNL.

    * Ludovic Orban nu are nimic de pierdut și nimic de câștigat din criza provocată de demiterea lui Vlad Voiculescu. Dacă nu pică Florin Cîțu, el își vede de munca de campanie în interiorul PNL pentru șefia partidului. Dacă pică actual prim-ministru, Orban devine virtual premier și practic fără rival în lupta pentru funcția numărul 1 în PNL.

    * Reacția dură a USR-PLUS după demiterea lui Voiculescu deschide șansele unei rupturi a coaliției. Condiția pusă PNL de sacrificare a lui Florin Cîțu nu poate fi acceptată de liberali. Caz în care, USR-PLUS se plasează în afara guvernării și în Opoziție, alături de PSD și AUR (o asociere care sună grețos din start).

    * Plecarea USR-PLUS de la putere, mai ales când în România vor intra zeci de miliarde fonduri UE, ar fi un dezastru pentru formațiunea condusă de Dacian Cioloș și Dan Barna. În Opoziție, USR-PLUS va fi ”strivită” între PSD și AUR, va fi lipsită de acces la resurse, nu va rezista solid până în 2024 și nu va avea viitor.

    * Dacă totuși USR-PLUS nu cedează, PNL poate rămâne la guvernare fără ajutorul PSD. Va rupe parlamentari de la USRPLUS (pe care îi va ”cumpăra” la bucată, cu funcții și acces la buget), la fel va face cu alții de la PSD și AUR, toți putând forma un viitor grup parlamentar ”independent” care să susțină cabinetul condus de PNL

    * Criza de azi are o explicație de fond: coaliția PNL – USR-PLUS s-a născut moartă din fașă, din cauza nucleului dur din USR-PLUS care a ales războiul total cu liberalii, în campania electorală de anul trecut, în loc de parteneriat și compromis necompromițător. Cu o astfel de temelie șubredă, nimic nu putea anunța o viitoare guvernare unită. Colac peste pupăză, condiția pusă de USR-PLUS ”fără Ludovic Orban premier” a sădit și ea semințele unei relații din start nervoase.

    * Vlad Voiculescu plătește cu funcția nu doar pentru că a greșit sau că a gestionat prost Ministerul Sănătății în pandemie; nu a fost un ministru nici mai bun, nici mai rău decât alții. Ci și pentru alte motive: rezistența sistemului la schimbare, comunicare proastă, condiții grele în pandemie pentru cel mai încercat minister etc. Vlad Voiculescu nu merita demiterea, dacă relația dintre PNL și USR-PLUS era una solidă. Cum însă ea a fost proastă din ”naștere”, sacrificarea ministrului explică gestul lui Florin Cîțu

    * USR-PLUS poate fi marele perdant al gestului tranșant al premierului Cîțu de a-l demite pe Vlad Voiculescu. Dacă va continua la guvernare după ce a pierdut un lider important, plus cu actualul premier în continuare în funcție, va avea imaginea ”învinsului” pus cu botul pe labe și acuzat că rămâne la putere pentru ”mălai”. Dacă însă va alege calea dreaptă, a principiilor și a bătăliei cu răul vechiului ”sistem”, va merge într-o Opoziție și mai dureroasă decât puterea.

    Text publicat și pe VoxPublica.ro

  • Drulă i-a înfipt țărușul în inimă ”vampirului” Rădoi

    A fost nevoie de o pandemie, de o prostie sindicală și de un nou ministru la Transporturi pentru ca – în această Românie anchilozată de timp, spaime și interese pe bani grei – să se schimbe ceva cu adevărat semnificativ în raportul dintre stat și o grup infracțional organizat ce luase prizonier un bun al statului român: metroul din București.

    Decizia oamenilor lui Ion Rădoi, cel mai puternic și bogat lider sindical al zilelor noastre, de a declanșa un protest ”spontan” în plină pandemie a fost scânteia declanșatoare a acestei schimbări.

    Blocarea căilor de cale ferată în subteran, distracția pe muzică de chef de cartier în văzul oamenilor rămași pe drumuri și bătaia de joc la adresa unei întregi populații a Capitalei dependente de transportul cu ”trenul galben fără cai” au fost expresia aroganței extreme a găștii sindicale dirijate de Rădoi.

    Ei pur și simplu au acționat din ”instinct”, obișnuiți să calce pe oricine în picioare atâția ani buni, iar această suficiență ambalată în mulți bani și putere politică le-a fost în cele din urmă fatală. Practic, și-au dat singuri foc la valiză, cu armele lor invincibile de altădată, care de astă-dată aveau să le fie instrumente sepuku.

    Cătălin Drulă, noul ministru al Transporturilor, putea fie să facă la fel ca predecesorii lui (inclusiv Lucian Bode, acum ministru de Interne), fie să riște, luând taurul de coarne. Și a ales a doua variantă, infinit mai incomodă și chiar cauzatoare de moarte politică în alte vremuri.

    Drulă a făcut ce n-a făcut nimeni înaintea lui atât de clar și tranșant. I-a spus ”basta” lui Ion Rădoi. Un fel de ”pe-aici nu se (mai) trece” – adaptarea postmodernistă a unei pagini glorioase de istorie a României, născute pe frontul de la Mărășești în Primul Război Mondial, pe care am uitat-o poate prea ușor.

    • „Liderul de cartel Ion Rădoi a decis că bucureștenii nu contează, ci contează doar banii firmei pe care o controlează.”
    • „Și spun foarte clar: Rădoi, s-a terminat, ceea ce ai făcut zeci de ani nu mai merge!”
    • „Ați dat un oraș peste cap. Unde vă credeți? Nu vă mai merge!”

    Sunt declarații ale lui Cătălin Drulă, care spun totul despre acest ministru și viziunea lui. Una care ar trebui să-i inspire pe toți colegii de Cabinet să pună baioneta curajului între armele politice – unica soluție pentru a ne lua înapoi țara îndelung prăduită de diversele mafii, majoritatea dospite sub mantaua PSD.

    E cel dintâi ministru de profil care îi înfinge țărușul în inimă ”vampirului” bugetar Rădoi.

    Poate Drulă și-a dat foc la valiză. Poate insurecția lui Rădoi îl va mazili și pe el, ca pe toți cei dinaintea lui la Ministerul Transporturilor. Dar cu siguranță altă cale nu există pentru a scoate statul din mocirla de factură PSD-istă în care a fost îngropat zeci de ani.

    Acțiunea va genera reacțiune. Deja rebelii bagă glonț pe țeavă și pregătesc lovitura pentru conservarea sistemului. Dar și de-ar reuși din nou, tot nu vor mai fi la fel de țepeni ca înainte, după ofensive de genul Cătălin Drulă.

    Pentru a fi corecți până la capăt, trebuie să spunem că, fără suportul premierului Florin Cîțu și al președintelui Klaus Iohannis, această ofensivă reformistă nu ar fi dat / nu va da roade. Dar ei sunt doar cei care trebuie ”să țină spatele”.

    Contează enorm, dar și mai mult contează oameni ca Drulă și atitudinea sa. Fără ei, un președinte sau un premier nu valorează prea mult întru curățenia generală.

    Lecția lui Cătălin Drulă pentru colegii săi de Guvern este un început și merită subliniat ca atare. Fie ca ea să nu rămână doar un ”accident” al speranței de care ne agățăm cu atâta disperare.

    Text publicat și pe VoxPublica.ro

  • Înainte de toate, trebuie salvate vieți, nu bani!

    Redeschiderea școlilor, chiar și gradual și în funcție de nivelul de infectare, este o greșeală.

    La fel orice măsură de relaxare din motive de ”salvat economia”, ”dreptul la educație”, ”libertatea”.

    Înainte de toate trebuie salvate vieți, nu bani, nici norme sociale sau sloganuri! Nu poți face profit, carieră, nu putem avea succes și nu vom putea reveni la traiul aproape normal de dinainte, dacă vom călca printre cadavre pe străzi, la morgi sau prin spitale.Spun asta de anul trecut încoace de când am fost prins în tragedia pandemiei care a lovit Spania exact în urmă cu un an, trăită de mine pe viu, fiind efectiv blocat trei luni în casă, în regiunea Valencia.În mai multe intervenții televizate de lângă Mediterană, mă declaram atunci foarte fericit pentru România; Guvernul Orban luase măsuri prompte, prevenind un impact dezastruos care ne amenința țara odată cu revenirea acasă a sute de mii de ”diasporeni”, forțați de carantina totală din Europa să se refugieze în patria-mamă.Luni bune, România a stat bine, dar pe măsură ce a lăsat garda jos impactul îmbolnăvirilor și al deceselor a devenit tot mai grav. Între timp, Spania, Italia, Germania și ale țări ce fuseseră efectiv devastate puseseră coronavirusul la respecte, lumea se bucura de plajă, terase, plimbări etc.Așadar, eram în contratimp. Asta se întâmplă și acum. Europa se află în faza în care era când mă aflam eu în Valencia, adică strânge puternic șurubul prin carantinare, în schimb România lasă garda jos ca în toamna trecută. Urmările se vor vedea în curând.Redeschiderea școlilor și relaxarea în zona de ”HORECA” sunt doar două dintre sursele care vor aduce și mai multă jale în țară.Zilele trecute, am avut o întâlnire cu niște prieteni. Era frig, deci trebuia să ne vedem undeva înăuntru. Au ales ei un bar din centru, nu contează orașul. Era ”full”. 80%, tineri sub 30 de ani. Spațiul, mic, nearisit. I-am rugat pe prieteni să alegem alt loc. Alături, era relativ la fel. Localul – ceva mai mare însă, distanță ok între mese, personalul de serviciu cu mască etc.Doar că înăuntru, evident, nimeni nu purta mască, fiind clienți la mese. Am stat cât am stat cu mască, la final am cedat și eu și am coborât-o sub barbă, pentru a-mi putea servi ceaiul și a fi auzit de ceilalți trei tovarăși de discuție.Cred că am stat așa vreo 30 de minute. N-am stat liniștit, pentru că până acum m-am ferit de a zăbovi prea mult într-un spațiu cu oameni fără mască. Dar am realizat că doar eu din cei vreo 30 de oameni dinăuntru eram preocupat de așa ceva.Desigur, dacă mai aveam vârsta lor, probabil m-aș fi comportat la fel. În general, de la tineri pleacă moartea, chiar dacă ei nu-și propun să trimită pe nimeni pe lumea cealaltă. Ei trăiesc și atât.Doar că unii vor lua virusul din astfel de locuri și-l vor da mai departe celor mai vulnerabili, poate chiar și unora din familiile lor, părinți sau bunici, ori eventual unor prieteni mai puțin protejați.Am realizat și că mulți au obosit efectiv de atâtea restricții, de acest fel de trăi. Unii gândesc, probabil, ”asta e, dacă e să-l iau îl iau și basta!”, aproape că s-au împăcat chiar și cu moartea din jur. Ce poți face în fața unui astfel de fenomen? Prea puțin.Mi-e clar că școala, dar și familia au eșuat în a-i educa pe tineri să fie atenți.M-am gândit și la patronii localurilor. Au pierdut mult din cauza pandemiei, au datorii, familii de întreținut, nimeni nu le oferă ajutor – pentru ei era mană cerească să aibă localul plin.Cât despre mine, aveam de ales? Da, însă era pe cât de simplu, pe atât de complicat. Nu puteam propune un alt loc pentru întâlnire, iar ceilalți trei oameni cu care m-am văzut sunt persoane responsabile, deci și ele s-au gândit la riscuri.Și dacă am fi ales un alt loc unde să discutăm, să spunem undeva unde puteam fi doar noi, oricare dintre noi putea fi sursă de focar asimptomatic, iar masca nu e întotdeauna cea mai sigură protecție.Trebuie să respecți concomitent distanța, să ai spațiul bine ventilat pentru a evita riscul de infectare cu aerosoli (sursa principală), să nu stai prea mult de vorbă față în față etc.Când trebuie să îți câștigi viața și să rămâi ”sociabil”, ai puține șanse de a respecta simultan toate condițiile care te pot feri de infectare.Puțini dintre noi pot sta feriți de lume multă vreme, iar unii sunt expusi zilnic riscului maxim (angajații din spitale, comerț, servicii publice, călătorii cu transportul în comun etc).A nu se înțelege că pledez pentru relaxare.Dimpotrivă, am fost și rămân exagerat de strict cu măsurile de protecție, am refuzat chiar prezența în studiouri TV, alegând varianta skype.Concluzia: când lași lumea să zburde liber prin viață în plină pandemie, oamenii vor profita și mai mult, mai ales că sunt cam sătui de restricții. Vor dori să se ”elibereze”, să ”scoată pârleala”, să se ”descarce”, să uite efectiv de tot!Dar tocmai de aceea, există AUTORITĂȚI și RĂSPUNDERE politică. Un Guvern, indiferent câtă hărmălaie și conspiraționiști mitingiști ar exista în jur, trebuie să își asume măsuri dure, nepopulare, pentru a salva cât mai multe vieți.Nu șoșoacele, nici nașii TV, ciolacii sau adepții lui Garcea răspund de viață, ei mai degrabă ajută moartea prin alimentarea publică a unor teorii iresponsabile, clădite pe minciună, fals, manipulare și în cele din urmă multă, foarte multă prostie.Viața oamenilor este întotdeauna în mâna liderilor aflați la PUTERE, care pot stăvili dezastre dacă înoată uneori și împotriva curentului.Dacă se lasă și ei purtați de valul populismului, atunci acest curent se va duce apocaliptic la vale și va izbi precum ghețarul topit din Himalaya, apărut și el parcă să ne arate că viața are nevoie de măsuri urgente, chiar dacă foarte nepopulare.

  • Tot Orban, Cioloș, Iohannis, Barna , Cîțu, Vlad Voiculescu sunt de vină?

    Gabriela Firea a adus Apocalipsa în București, cât a condus Primăria Capitalei. A risipit banii pe circ, presă servită generos din banii bucureștenilor și spectacole îndoielnice, în loc să repare orașul subteran, să oprească scurgerile din ”țevărie” și să-i pună la adăpost de iarnă grea pe plătitorii de taxe și impozite.

    Nu există niciun caz asemănător în Europa de capitală lăsată în frig și fără apă caldă!

    La Spitalul Matei Balș, evident că bolnavii aveau nevoie de aerotermă. Ce vină au ei că Primăria orașului a lăsat țevile de căldură să crape? De aici și până la tragedia soldată cu cinci morți n-a mai fost decât un pas.

    Faptul că iau foc spitalele din România nu mai e nicio surpriză, din acest punct de vedere.

    Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, are dreptate, indiferent cât încearcă unii să-l scoată vinovat pentru orice rău apărut din cauza celor dinaintea lui la guvernare: statul român este efectiv ”varză”, infrastructura – la pământ, managerii au fost numiți politic doar pentru a servi clientela de partid și a drena banul public, iar iresponsabilitatea a ajuns politică de stat.

    Asta e rețeta fatală care ia vieți în România și ea nu are nicio legătură cu Voiculescu, nici cu Florin Cîțu, Orban, Iohannis, Cioloș, Barna sau Kelemen Hunor.

    Până vom afla cauza concretă a incendiului de la Matei Balș care a răpit cinci vieți, avem sursa REALĂ a tragediilor din spațiul carpato-danubiano-pontic: proasta guvernare, populismul cauzator de moarte, jaful bugetar care ucide investițiile și cultivarea unui management de clan, în care șefii de instituții nu pot clădi nimic sigur și sănătos pentru că au fost învățați să folosească funcția în cumetrii de funcții și drenări de resurse, uitând să facă ordine și să impună reguli sfinte menite să prevină accidente chiar și pe vreme (Fi)rea.

    Vinovații principali sunt cei care au votat cum au votat, hai să spunem măcar de 10 ani încoace, până la alegerile din decembrie trecut, deși cauzele sunt și mai vechi.

    Pur și simplu, pofta alegătorilor pentru ”să mi se dea”, pentru măriri de pensii și salarii a îngropat siguranța vieții pe toate palierele: în spitale, pe șosele, în Capitala țării lăsată fără apă caldă și căldură, în Educație și putem continua cât vrem pe tema asta.

    Nici n-a început bine actuala guvernare că PSD și aliații lui din presă au sărit la gâtul oricui puteau, ca și când noul Cabinet PNL-USRPLUS-UDMR e la butoane de cel puțin două decenii.

    Evident, dacă tot suntem în plină criză sanitară, nu putea lipsi de pe listă Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății. L-au ”tamponat” cum au vrut și n-au vrut: că e omul ”Big Pharma”, că schimbă angajații din minister, că nu rezolvă în câteva zile ce n-au făcut alții cu anii.

    Nu spun că Vlad Voiculescu este înger, în politica vremurilor noastre nici nu-i bine să fii, că sfârșești rapid cariera și nimic din ce-ai putea face bun nu va mai fi făcut vreodată.

    Dar este absolut mizerabil să transformi orice necaz apărut din senin și din cauze vechi sau foarte vechi în subiect de reproș politic.

    PSD a promis, în 2016, că va face nu mai puțin de OPT spitale regionale. N-a făcut nici măcar o rampă pentru persoanele cu dizabilități la un spital existent, darămite să pună temelia vreunui nou stabiliment medical.

    Fără îndoială că noii miniștri fac și vor mai face greșeli, vezi și tentativa lui Claudiu Năsui, ministrul Economiei, de a numi om-cheie  în instituție o apropiată a PSD-istului Orlando Teodorovici, pe deasupra și cu ”pedigree” securistic – o blasfemie din punctul de vedere al publicului USRPLUS.

    Dar ca jurnalist care urmăresc de 30 de ani politica din România și comportamentul omului de rând, nu pot să joc partitura ”echilibrată” când totul în jur o ia razna pe arătura propagandei PSD-iste.

    Nu mă aștept la tresăriri de onestitate din partea jurnaliștilor care de-o viață fac ce vedem și acum: caută nod în papură dreptei politice și exacerbează orice eveniment nefericit pentru a transmite un mesaj simplu populimii de stânga: ”de vină pentru ce vedeți este DREAPTA” (vorba Ciolacului).

    Nu, stimabililor, ca să revenim la matca adevărului adevărat: de vină sunteți și ați fost mereu doar voi! Din cauza politicilor voastre nesăbuite de a folosi banii statului și împrumuturile de țară pentru consum, n-au mai rămas fonduri pentru protejarea vieții oamenilor.

    Da, vor mai lua foc spitale, vor mai sări trenuri de pe șine, vom mai rămâne în frig și fără curent electric din cauza voastră și a celor care au ”pus botul” la pomeni mortale.

    Când ați mărit pensiile cu 40% la comanda lui Dragnea și execuția Olguței Vasilescu, ați știut bine de ce: ca să-i faceți pe pensionari să viseze la bani mai mulți și să-l obligați pe unul ca Florin Cîțu să dirijeze și ultimul leuț spre consum, lăsând țara în sapă de lemn investițională.

    Dar în vremuri de criză, ce putea da Cîțu din ultimele cotloane bugetare oricum nu era de-ajuns; prin urmare, pensionarul tot numulțumit era față de ”ce i se cuvine prin lege”. Iar consolidarea spitalelor sau construirea autostrăzilor – la Sfântul Așteaptă!

    Însă când nu investești în infrastructură, în rețele de distribuție, în partea profundă a țării practic, orice scînteie poate duce la dezastru. Iar voi ați semănat nenorocirile voit și conștient.

    În mod normal, într-o altfel de lume, asta se cheamă sabotaj, terorism chiar de natură politică.

    La noi, profitând de apetența oamenilor pentru înjurătură, pentru gâlceavă și dat vina pe primul ieșit în cale, s-ar putea să-i plictisiți repede pe votanți de noua guvernare.

    Dar nici ea nu trebuie să stea cu mâinile în sân. De aceea, tot spun eu că trebuie să fie UNITĂ, cum le-a cerut ieri și președintele Iohannis.

    Unită inclusiv când decidenții iau măsuri care provoacă deranj public. E preferabil pentru o guvernare să facă front comun în spatele unei decizii precum cea a lui Năsui, de a aduce o persoană controversată secretar general al Ministerului Economiei, decât să se sperie la primul atac televizat.

    Orban, Cîțu, Barna, Cioloș, Hunor trebuie să dea mână liberă decidenților și să le susțină deciziile, bune sau mai puțin bune, până în pânzele albe.

    Așa transmiți forță, putere, încredere și doar în maniera asta poți construi ceva care să se vadă la finalul celor patru ani.

    Altfel, dacă fiecare se sperie de primul linșaj mediatic și dă înapoi sau se ascunde pe unde poate, nimic nu vei putea schimba în profunzime în această țară minată efectiv cu bombe PSD-iste, întreținute mereu la foc mic de o pătură masivă de votanți care sunt chiar mai vinovați decât politicienii ”care dau”.

    Mai ales din cauza lor, a PSD-ilor, țara ia foc la fiecare pas.

    Iată de ce, nu există decât o singură cale pentru a preveni tragedii precum Piatra-Neamț sau Matei Balș: măturarea răului acesta PSD-ist la toate nivelurile, eliminarea ”spionilor” plasați de acest partid la butoanele administrației și motivarea electoratului dinamic, a întreprinzătorilor și angajaților din privat care, la un moment dat, să basculeze impactul în favoarea acelei Românii ce poate schimba țara în profunzime.

    Românii trebuie să simtă că au în față o guvernare unită, care nu se teme să spună adevărul despre cauzele reale ale răului, indiferent ce forme ia el, vezi ultima tragedie de la spitalul Matei Balș.

    Noua coaliției trebuie să-i ”sperie” cumva pe acei votanți care visează la întoarcerea vremurilor când ”li s-a dat”.

    Să-i facă să înțeleagă că s-au dus acele timpuri, că vinovații vor plăti, că există în țară o grupare care nu mai vrea să mituiască populația prin majorări de salarii și de pensii pe datorie, o echipă gata să se ia la trântă cu acest segment social obișnuit să gireze tragedii ”însămânțate” de PSD prin sugativarea banului public cu pomeni electorale.

    Ajunge!

  • Din Sectorul 1 începe insurecția PSD – Ziariștii

    Scandalul întreținut de PSD, privind frauda de la sectorul 1, nu e de ici de colo. Este singurul plan al acestui partid pentru a reveni la bugetele imense pe care oamenii săi le-au prăduit în ultimii 4 ani, în tot Bucureștiul.

    Dan Tudorache, primarul PSD de la sectorul 1, a furnizat Antenei 3 imagini de pe camera de filmat din sala unde se aflau depozitate voturile.

    Foarte probabil că el însuși a decis ca filmarea să ajungă la televiziunile de casă ale PSD, fiind încă primarul în funcție; Clotilde Armand, deși a câștigat oficial scrutinul, nu a preluat încă mandatul, deci nu are acces la nimic din primărie, nici măcar la înregistrările video.

    În stilul obișnuit, Antena 3, RTV și ici-colo alții au ridicat tensiunea în nori, repetând, urlând, acuzând și servind de fapt pe tavă PSD-ului motive ca să ceară anularea alegerilor.

    Planul e simplu: facem scandal mediatic continuu, aruncăm pe piață ”dezvăluiri”, le repetăm și para-repetăm până când, poate, unii se vor speria și vor pica, la final, în plasa întinsă de PSD. Cei vizați: decidenții care pot hotărî reluarea alegerilor de la AEP în jos.

    Însă orice decident normal la cap vede ce știe o lume întreagă: ei au furat (vezi candidatul PSD prins cu brațul de voturi), tot ei vor să fure în continuare!

    Nu întâmplător, în joc au intrat Ciolacu, marioneta sa autoare a OUG 13 (Grindeanu), Firea, Pandele, șleampătul de Bădulescu veșnic în călduri, aghiotanții lor, șoferii, manipulatorii.

    Miza e mare: dacă nu provoacă haos – am repetat de multe ori că haosul e singura rețetă a PSD din 1989 încoace, vezi morții degeaba de la Revoluție produși de Iliescu&co. – au de pierdut enorm. Nu doar bani, ci posibil libertatea.

    Dar când dai foc țării și o bombardezi mediatic cu idiosincrazii repetate obsesiv, atunci ai o șansă de a nu pierde totul.

    Haosul distruge orice, mai puțin grupările ”spate în spate”, care supraviețuiesc dezastrului pentru că au know-how în așa ceva.

    Acesta este planul PSD pentru perioada următoare. Atacuri create din nimic, scandaluri întreținute continuu fără motiv, manipulări în serial.

    La așa ceva vom asista pe mai departe, pentru că asta este strategia baronilor PSD îndepărtați de la butoane: investiția în presă creatoare de haos, care să întărâte populația și să sperie funcționarii din aparatul de stat.

    Finalul acestui film de groază trebuie să fie un deznodământ prost pentru tabăra anti-PSD, astfel încât Ciolacu, Firea, Grindeanu, Tudorache și frații să revină la punga bugetară cât mai curând posibil.

    Au strâns averi considerabile, iar acum își pot permite să bage bani în acest thriller rulat pe televiziunile de casă. Este felul de a… ”rezista”. Unul diabolic.

    Întrebarea este dacă adversarii lor au un plan de contracarare a acestui plan murdar.

    Văzând plecarea Mădălinei Pușcalău de la Realitatea Plus, tare mi-e teamă că diviziunile dintre partidele ne-PSD nu vor permite coagularea unei strategii menite să contrabalanseze mediatic asaltul ”Ciumei Roșii”.

    În joc sunt rețele puternice, care au pus mâna pe sume imense. Nicușor Dan a anunțat deja că vede pușcăria pentru unii dintre cei care au lucrat cu familia Firea-Pandele la primăria mare.

    La sectoarele 1, 4 sau 5, poate fi chiar mai rău decât ce se ascunde la Capitală sau la sectorul 1. 

    Pierderea alegerilor îi doare enorm și, cum nu mai au multă muniție la dispoziție, tot ce le-a rămas este să se folosească de trompetele lor mediatice în care au pompat tone de ”cash” în ultimii ani.

    Antena 3, bunăoară, este evident foarte afectată. Nicușor Dan le taie sursele de finanțare și probabil că nu va fi singurul. Nu se anunță vremuri bune pentru canalele mediatice arondate PSD, tocmai de aceea tonul lor va fi din ce în ce mai isteric, cu îngăduința CNA.

    Ăsta e filmul pe care îl vom vedea în toată perioada electorală următoare, până la alegerile parlamentare. Dacă și atunci va ieși rău pentru PSD – iar PNL, USRPLUS și eventual PMP vor forma o guvernare cu majoritate foarte confortabilă -, probabil că din 2021 încolo vom asista la o diluare treptată a puterii mediatice a caracatiței PSD.

    Dar exact asta îi face acum pe toți perdanții alegerilor să urle cu disperare. Au ajuns ca-n vorbele cu ”hoțul strigă hoții”. Oamenii lor au jefuit bugetele și banii cetățenilor și au investit în rețele de fraudare a votului, tot ei arată acum cu degetul spre cei care i-au prins.

    Metoda e veche, dar și nouă totodată. Este, de fapt, strigătul disperat al hidrei care își dă ultima suflare și care nu se dă dusă înainte de mai provoca daune populației.

    Adăugați aici pensionarii scoși în stradă să susțină o lege criminală chiar și pentru banii lor, mitingiștii ca Simion-AUR, parcă trimiși cu misiune să joace kazaciocul anti-România în Piața Victoriei, și toate armatele de agenți COVID scoase la atac pentru a înmulți victimele pandemiei și aveți clar în fața ochilor filmul unei toamne morbide.

    După care, dacă trecem cu bine peste toate, va veni soarele și pe strada noastră.

  • 10 concluzii după alegerile locale despre PNL, USR-PLUS, Barna, Orban și Iohannis

    Deși rezultatele nu sunt încă definitive, iar în unele locuri sunt suspiciuni de fraudă (sectorul 1), se pot trage deja câteva concluzii clare după alegerile locale din 27 septembrie.

    • ”S-a conturat o nouă realitate politică – cea în care PNL și USR devin forțele schimbării în bine, iar PSD trece în opoziție cu unul dintre cele mai slabe rezultate”. Este principala idee a acestui scrutin și îi aparține lui Klaus Iohannis. Președintele a pus punctul pe ”i”. Este al treilea rând de alegeri, din mai anul trecut, când PSD pierde categoric, iar dacă rezultatul se va repeta în decembrie, PNL și USR-PLUS vor guverna împreună pentru cel puțin 4 ani.
    • PNL devine partidul numărul 1 al României în plan local, deși PSD a câștigat mai multe Consilii județene (20), dar liberalii conduc la votul politic pe țară (34%, față de 30% PSD), cel  care prefigurează rezultatele de la scrutinul parlamentar. PNL câștigă totuși județe importante, obținând un număr dublu de președinți de Consilii județene (17, față de 8, în 2016). Liberalii câștigă de asemenea cele mai multe capitale de județ (15), în comparația cu PSD (14).
    • PNL pierde, în schimb, câteva orașe importante (Timișoara, Brașov, Alba Iulia), în dauna USR-PLUS. De menționat că în Alba Iulia a câștigat primăria un ”traseist” venit de la PNL, asta apropo de acuzațiile aduse liberalilor de aripa radicală a USRPLUS. E adevărat că liberalii au beneficiat de mai mulți ”traseiști”, dar când principiile contează, numărul nu mai are nicio importanță. Pentru învingerea PSD, traseismul e necesar acolo unde altfel nu se poate, iar faptul că ambele formațiuni au apelat la el e un lucru bun. Când România va fi fără PSD, atunci traseismul poate să dispară și prin lege, dacă e nevoie.
    • Președintele are marele merit de a fi menținut direcția corectă și presiunea pentru eliminarea PSD din schema puterii

      USRPLUS câștigă 4 mari orașe importante (Timișoara, Brașov, Alba Iulia, Bacău), dar și multe locuri în Consilii locale mai mici și creează o breșă în administrația locală, profilându-se ca a treia forță politică. De menționat că acum 4 ani, USRPLUS nu a avut candidați, deoarece nu exista ca formațiune politică. Anul acesta e prima oară când depune liste locale și iată că reușește să aibă rezultate bune. Probabil că peste 4 ani, mai ales dacă alegerile vor avea loc în două tururi de scrutin (așa cum a insistat luni Klaus Iohannis), scorul USRPLUS va fi superior.

    • Acolo unde a existat un parteneriat ferm între PNL și USR-PLUS (București, Vrancea, orașul Bacău), PSD a fost spulberat la vot. În schimb, în locurile unde orgoliile și incapacitatea de negociere și compromis au contat, PSD a ieșit victorios (Craiova, Piteși). Singurul exemplu pozitiv este Constanța, unde PNL a câștigat Primăria, deși USR-PLUS a avut propriul candidat, iar candidatul PSD a ieșit pe locul 3.
    • Pro România, PMP și ALDE au obținut rezultate foarte slabe și se află în mare risc de a nu trece pragul electoral pentru viitorul Parlament. ALDE sigur nu-l va trece, dar speră să-și salveze unii oameni printr-o eventuală combinație cu partidul lui Ponta. Partidul lui Băsescu e la limită, dar așa a fost mereu și întotdeauna a trecut pragul (vezi ultimele europarlamentare)
    • Liderii USRPLUS au arătat clar loialitate față de Nicușor Dan și cauza înfrângerii PSD

      Nicușor Dan va avea pâinea și cuțitul pentru a scoate Bucureștiul din criza în care a fost adus de administrație Firea. Are Primăria mare, postul de viceprimar garantat (Vlad Voiculescu), majoritatea PNL-USR-PLUS în Consiliul General.

    • Acuzațiile aduse lui Dan Barna înainte de alegeri (în special din partea PMP), cum că nu ar vrea să câștige Nicușor Dan ca nu cumva acesta să-și revendice partidul pe care l-a fondat, s-au dovedit incorecte. Barna și Cioloș au făcut o campanie de mobilizare puternică în București, până în ultimele ore ale zilei de 27 septembrie, ceea ce pare să fi fost salutar pentru învingerea Gabrielei Firea.
    • Ludovic Orban are toate șansele de a continua ca prim-ministru și din 2021 încolo, în cazul în  care previziunile unei guvernări PNL-USR-PLUS-PMP vor fi confirmate de votul din decembrie. Actualul premier a gestionat o perioadă de criză pe multiple planuri, după dezastrul lăsat de PSD, și a reușit chiar să crească scorul PNL, în ciuda atacurilor mediatice organizate de PSD la televiziunile sale de casă. Practic, lui Orban și echipei sale i se pot atribui toate cele trei succese electorale de până acum: europarlamentare, prezidențiale și locale
    • Am început cu președintele, încheiem această serie de concluzii tot cu el. Deși nu el candidat acum, e foarte clar că direcția în care merge România de când Klaus Iohannis a preluat cu adevărat frâiele puterii (în special din 2019 încoace) este cea care a dus și la actualele rezultate. Și viitoarele alegeri parlamentare vor fi tot din ”filmul” regizat de Klaus Iohannis atunci când a spus că va schimba România, ”pas cu pas”. Parteneriatul său cu PNL și USR-PLUS, cu justiția și puternicile ancore euroatlantice pe care le-a consolidat în primii 5 ani de mandat, măsura, echilibrul, seriozitatea ”nemțească”, respectul și lecțiile învățate au fost doar unele dintre explicațiile care au scos PSD de la butoanele puterii, iar acest plan va continua. Pas cu pas…

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Cheia e la votanții lui Traian Băsescu – Ziariștii

    Cine ar fi crezut?! De felul în care vor vota alegătorii lui Traian Băsescu depind soarta Bucureștiului și imaginea rezultatelor la nivel de țară.

    Un lucru e cert: dacă alegătorii fostului președinte și actualul candidat PMP la Primăria Capitalei vor vota cu el, există o șansă mare ca Gabriela Firea să continue la cârma Capitalei.

    Ar fi, evident, un dezastru general: și pentru alegătorii PMP, și pentru cei ai Opoziției parlamentare (PNL și USR-PLUS), și chiar pentru votanții PSD.

    Atunci când, după 4 ani și cu toate primăriile pe sector pe mână, ai făcut din București rușinea Europei (unde mai există o capitală în UE fără centură?!), nimic nu mai e de spus.

    Lipsa apei calde și îmbolnăvirile din cauza poluării vor atinge cote insuportabile, pentru că pur și simplu Gabriela Firea nu e bună de așa ceva.

    Una e să dai din gură și să impresionezi păturile paupere de votanți, alta să ai mână de gospodar și calități de manager capabil să pună lumea în mișcare.

    Sigur, în politică nu pleci până când ești obligat s-o faci – de aia Firea ”rezistă” și candidează – dar în sinea ei știe și ea prea bine că jobul de primar nu e pentru ea.

    Însă în ciuda incapacității sale funciare de a face treabă de primar, are totuși o mare șansă: fractura de pe frontul ne-PSD.

    Incapacitatea de negociere și de compromis dintre PNL, USR-PLUS și PMP l-a obligat pe Traian Băsescu să intre în cursă, iar voturile pentru el sunt indirect voturi pentru Gabriela Firea, după cum bine spunea însuși Nicușor Dan.

    „Eu am susţinut ca înţelegerea să fie între patru partide, nu trei. Au fost negocieri. S-a întâmplat că nu s-a ajuns la o înţelegere. Nu e niciun vinovat. În momentul în care aşteptările oamenilor nu se potrivesc s-a întâmplat că pretenţiile celor trei părţi să nu se suprapună. Mă aştept ca electoratul PMP o să voteze lucid, raţional. Orice vot dat oricui cu excepţia mea, e un vot pentru Firea”, a spus candidatul independent susținut de PNL și USRPLUS.

    Traian Băsescu a respins categoric retragerea sa din cursă și susținerea lui Nicușor Dan, iar acum mingea este la alegătorii PMP.

    Aceștia sunt în număr mare foarte fideli fostului președinte, cu greu ar putea să renunțe la a-l susține. Și totuși, majoritatea lor sunt și anti-PSD, anti-Firea mai ales. Tot ei știu prea bine adevărul celor spune mai sus de Nicușor Dan. Ce vor face, așadar, votanții PMP?

    Există o soluție. Dacă măcar o parte din electoratul lui Traian Băsescu din București ar vota cu Nicușor Dan – să spunem o treime din votanții candidatului PMP -, candidatul independent nu va mai avea nicio emoție.

    În plus, aceiași votanți n-ar putea fi considerați ”trădători”, atâta vreme cât vor putea vota listele de consilieri și candidați PMP la primăriile de sector.

    Măcar o parte!

    Sincer, înțeleg cât de greu le este să nu voteze cu Traian Băsescu. Și desigur că pot fi supărați și pot să voteze dinadins anti-Nicușor Dan, având în vedere greșeala imensă comisă de PNL și USR-PLUS prin excluderea PMP dintr-o ”alianță în trei”, la București.

    Dar, ca să-l cităm tot pe Nicușor Dan, mai există și oameni raționali. Poate că unii dintre ei vor realiza că între a te răzbuna pe PNL și USR-PLUS (votând cu Traian Băsescu) și a scăpa de Gabriela Firea și PSD (votând cu Nicușor Dan), a doua variantă ar fi bună pentru toți cei care visează la un București cu destinul Clujului.

    Da, e nedrept că PMP a fost exclus din alianța Dreptei la Capitală, dar va fi și mai dureros pentru toată lumea dacă cel mai mare oraș al României rămâne pe mâna clanului de la Voluntari. 

    De aceea, cheia e la votanții PMP. 

    Victoria Gabrielei Firea la București va fi nu doar garanția unei degradări continue a vieții locuitorilor urbei lui Bucur, dar și resuscitarea PSD și ”capitalizarea” sa cu imagine de învingător.

    Partidul care va câștiga Capitala va avea toate motivele să se considere victorios peste întreaga Românie. Iar PSD are nevoie ca de aer de așa ceva, într-un moment de mare degrindoladă internă după epoca Dragnea și fragilizat puternic din exterior prin racolările de primari declanșate de PNL.

    În rest, mai ales dacă PSD va pierde totuși Capitala, va fi numai de bine. PNL are toate șansele să devină partidul nr. 1 al României în materie de aleși locali, iar mai tânăra formațiune USR-PLUS va sparge monopolul celor două partide mari, reușind să intre în teritoriu acolo unde înainte nu exista. La fel, PMP.

    Un scor însumat bun al PNL, USR-PLUS și PMP – sensibil peste cel al grupării antieuropene PSD, ALDE și Pro România – ar pregăti România pentru un viitor Parlament în care forțele trecutului nu vor mai avea majoritatea.

    Timpul scurs de când Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu au încălecat efectiv România a fost un coșmar ce părea interminabil.

    Niciodată cei 4 ani de mandat nu au părut atât de ”lungi” ca din 2016 încoace! 

  • Băsescu sau Nicușor Dan? Aceasta-i întrebarea?

    Ultimul sondaj de opinie dat publicității de IMAS, la comanda Europa FM, arată un trend încă bun pentru România în epoca post-PSD.

    Însumate, scorurile PNL, USR-PLUS și PMP bat spre 55%. În contrapartidă, tabăra PSD stă rău: 36,5%.

    Pentru prima oară, IMAS măsoară USR și PLUS împreună (17,2%), nu separat.

    Ce ne spun ultimele date: că după trecerea acestor luni chinuitoare, de guvernare PNL cu Parlament controlat de PSD, există încă șansa ca România să iasă definitiv din zodia a ceea ce protestatarii #Rezist au ștampilat sec: Ciuma Roșie.

    Dacă PSD-iștii nu vor trage de timp (au modificat recent legea astfel încât să stabilească ei data alegerilor), frontul PNL-USR&PLUS-PMP va forma atât viitoarea majoritate parlamentară, cât și viitorul Guvern.

    Ar fi o șansă imensă pentru reconstrucția României, după aproape 30 de ani de țară pervertită de clanurile mafiote născute și lăsate moștenire în epoca Ion Iliescu.

    ”Pauzele” de tip CDR sau Traian Băsescu nu au putut curăța radical statul român de cancerul sistemic indus de politica ”aparatcikă” a regimului FSN-ist creat de Revoluția furată din decembrie 1989.

    ”Capitalismul” românesc s-a format pe un furt masiv al avuției naționale, la care au avut liber de la stăpânire armate de activiști și securiști. Nepricepuți în arta ”business”-ului adevărat, respectivii au măcelărit economia pentru a-și îndesa buzunarele. Cu sumele rase pe spinarea sărăcirii populației, au reinvestit masiv, unde altfel?, în politică și presă.

    Rezultatul a fost o lungă serie de guvernări PSD, cu ”accidentele” Constantinescu și Băsescu amintite, care au lungit boala României și au parazitat statul, astfel încât au fost posibile golirea țării prin emigrație și chiar o nouă Mineriadă, pe 10 august 2018.

    Toate slăbiciunile democrației actuale se regăsesc în jaful intern și în confiscarea libertății, sub forma votului măsluit, a partidelor moștenitoare ale PCR și a pervertirii jurnalismului.

    Însă în paralel cu această libertate posedată de ucigașii lui Ceaușescu a început să circule, inevitabil, o libertate reală, implacabilă și purificată mult de metehnele trecutului nomenclaturist.

    Cu multe poticneli, derapaje sau chiar cumetrii, forțele libertății decuplate de FSN-ismul rezidual au început să conteze și să decanteze o perspectivă de țară demnă și prosperă, la care nu am sperat probabil niciodată.

    Slujbașii Ciumei Roșii au încercat să dea o ultimă lovitură pentru a îngropa acest destin ostil lor: au mărit din pix pensiile cu un procent imposibil de găsit pe Terra (40%), cu scopul clar de a bloca șansa ca PNL, USR-PLUS și PMP să câștige majoritatea în viitorul Parlament.

    Majorarea imensă a cheltuielilor statului, mai ales în vremuri de criză, este un act de sabotaj național. Nu există nici măcar un exemplu în lumea civilizată în care o guvernare dă foc țării înainte de alegeri pentru a distruge viitoarea guvernare.

    Asta au făcut PSD&Frații prin majorarea pensiilor, a alocațiilor, prin încurajarea populației să nu țină cont de pericolul Covid-19: au semănat semințele răului, ale haosului viitor, după model Tăriceanu-2008 (fost premier, acesta a mărit pensiile în plină criză globală, deși România era în pragul falimentului și nu avea bani nici pentru pensiile nemajorate).

    Cu toate acestea însă,  tabăra anti-PSD nu scade, dacă luăm în calcul sondajul amintit mai sus. Pentru prima oară după 30 de ani de FSN-ism și neo-FSN-ism, România are șansa istorică de a se decupla total de izvoarele toxice ale trecutului.

    O guvernare PNL-USR&PLUS-PMP, cu președintele-suport la Cotroceni, are șansa de curăța masiv societatea de reziduurile iliesciene, vizibile azi la tot pasul în lipsa de performanță a sistemului public, de care vorbea recent și președintele Iohannis într-un discurs la Palatul Cotroceni.

    Evident, nu e simplu. A apărut, iată, deja o primă fractură la București: PNL și USR-PLUS nu au reușit să coopteze și PMP în marea alianță anti-Firea, ceea ce complică mult șansele lui Nicușor Dan și riscă să dea PSD un mare balon de oxigen.

    Totuși, nu e dracul chiar așa de negru. Chiar și cu Traian Băsescu în arena Capitalei, nu e obligatoriu ca familia Pandele să rămână suverană peste București, din Voluntari. Este un episod neplăcut, dar nu o tragedie.

    Băsescu sau Nicușor Dan? Oare aceasta-i întrebarea vitală? Nu, nici vorbă, e alta: România sau PSD? Așa se divide opțiunea națională în astfel de vremuri de cotitură.

    Ar fi păcat pentru acea parte a societății care așteaptă o izbăvire reală de infernul roșu, de la Revoluție încoace, ca tabăra partidelor ne-PSD să nu coaguleze, într-un târziu, un pol al renașterii naționale.

    Miza e și mare dacă ținem cont că UE pune la bătaie o sumă imensă pentru România, iar PSD a arătat că nu e în stare să facă nimic nici cu sume mici, din cauza hoției tip Teleorman, darămite să convertească în bine popular ditamai pleașca de fonduri europene prevăzută pentru orizontul 2020-2027.

    PNL, USR-PLUS și PMP trebuie să se gândească mereu la această provocare. Se pot certa între ele, cum se întâmplă acum în Capitală, dar ar fi cu adevărat o tragedie să rateze puterea pe perioada acestor șapte ani.

    Nu ar fi doar invitație la o risipă clasica românească, ar fi pur și simplu sinucidere curată.

    Am scăpat totuși de Ion Iliescu. De Adrian Năstase. Și de Liviu Dragnea. Nu suntem pe tava Rusiei cum s-a pus singură Ungaria lui Viktor Orban. Avem o relație mai bună ca niciodată cu nucleul franco-german al UE și cu SUA.

    Aparținem NATO și iubim Occidentul, în ciuda trădătorilor care vor să ne rupă de el inclusiv prin propagarea de mesaje fake news despre inexistența COVID și pericolul 5G.

    Am suferit enorm ca să ajungem aici, am pierdut o generație de români evadați spre vest în căutarea unei vieți mai bune, deși nu i-am pierdut de tot, căci ne-au ajutat și încă ne ajută enorm, inclusiv în alegeri.

    Pentru toate acestea și nu numai, pentru cei care vin după noi și cei care s-au dus fără să-și vadă visul eliberării împlinit, mai ales pentru morții din decembrie 1989, nu putem rata această șansă!

    Soluția e unitatea în diversitate. E totuși un mare succes, în acest sens, că PNL și USR-PLUS au bătut palma pentru a câștiga Bucureștiul, deși el vine la pachet cu rateul pierderii unui aliat important (PMP).

    Această alianță pentru cauza îndepărtării urmașilor lui Ion Iliescu de la butoane e colacul nostru de salvare și promisiunea unui viitor pe care România îl merită cu prisosință.

    Să nu ratăm această ocazie istorică pentru care a fost menită generația noastră!