Categorie: Ciocăzanu

”Cred cu tărie că priorităţile, dezbaterile interne trebuiau să fie despre spitale şi sistemul de sănătate, şcoli şi educaţie, infrastructură şi reformă administrativă. Despre parcursul european al României. Despre parteneriatele strategice. Şi da, şi despre justiţie. Dar despre o justiţie corectă şi pentru oameni. Nu doar pentru <<unii oameni>> … Am avut în ultimele luni foarte multe întâlniri atât cu membri de partid, dar şi cu oameni neimplicaţi politic, concluzia fiind aproape unanimă: nu se mai poate!Această atitudine a oamenilor m-a condus la una dintre cele mai grele decizii: demisia din PSD ca ultim gest de delimitare faţă de acest mod de a conduce partidul şi ţara. Dacă gestul meu va fi înţeles şi va duce la îmbunătăţirea lucrurilor în PSD m-aş bucura sincer”.

Textul de mai sus îi aparţine lui Mihai Tudose, fostul prim-ministru al României dinainte de Dăncilă, demis de Dragnea pentru că nu punea toate tunurile pe justiţie şi pe statul de drept, cum fac alde Tăriceanu, Tudorel Toader sau Carmen Dan cu ai săi jandarmi-satrapi.

Tudose era genul de pesedist-sadea, dar nu şacal, baron sau super-baron, cum sunt sultanul din Teleorman, Oprişan, Mazăre, Cozma, Nicuşor Constantinescu&co. De aceea era atacat la televiziunile infractorilor pe motiv că e „securist” sau „omul sistemului”. Că nu ajută la marea hoţie cu toate armele, cu toate consecinţele, inclusiv ruperea României de lumea occidentală.

Nu, Tudose avea păcatele lui, dar nu servea clanurile mafiote cu orice preţ. Cu preţul îngropării unei naţiuni, cum face Dăncilă când execută tot ce-i cer Dragnea, Vâlcov şi Tăriceanu.

Plecarea lui Tudose din PSD este cea mai grea lovitură pentru Dragnea. Au mai plecat şi alţii: Corina Creţu, Adrian Ţuţuianu, Marian Neacşu etc.

Însă Tudose loveşte puterea lui Dragnea mult mai rău, din două motive:

1 – plecarea sa se adaugă hemoragiei în curs, deci lasă răni şi mai mari în structura PSD şi în unitatea camarilei din jurul lui Dragnea prin încurajarea fenomenului

2 – este provocată de un personaj cu „aură” de fost prim-ministru, cu greutate mai mare decât ceilalţi demisionari şi deci cu impact mai mare.

Vor mai pleca şi alţii, acum e clar. Tot la Ponta, probabil. Nu contează. Plecarea lor, oriunde, ajută România. Sunt şanse FOARTE mari acum ca o moţiune de cenzură să ducă la prăbuşirea guvernului analfabet antinaţional.

Cu cât mai repede, cu atât mai bine!

Din acest moment, cei care rămân să-l servească pe Dragnea în atacul său nebun la destinele europene ale României sunt complici şi vor plăti şi mai dihai. Cei care pleacă şi simt mirosul salvării, fie şi din interes personal, fac un mare serviciu naţiunii.

Să stăm cu ochii pe ei!

La prima vedere, au contat „dezvăluirile” cu legăturile dintre Securitate şi tata lui fiul lui avocatul X, care are o fiică Y şi aşa trebuie să ajungem la Dacian Cioloş.

O frecţie, pe româneşte. Şi o încercare disperată a Ciumei Roşii de a transforma tot bâlciul în ceva „serios”.

Spuneam că au avut efect, pentru că am descoperit oameni care chiar s-au simţit afectaţi. Sincer, mă aşteptam ca susţinătorii fostului premier tehnocrat să nu pice uşor în plasa întinsă de aşii dezinformării. Dar au picat!

Însă mulţi şi-au revenit. Unii încă mai stau pe gânduri sau îi trimit liderului PLUS avertismente ţăţoase: „Lasă, lasă, că nu merge cu noi!” Ei bine, iată că parţial merge!

Ştiţi care-i adevărul despre golăneala cu „Securitatea egal PLUS”? Că tot ce rămâne după acest val produs artificial în laboratoarele Varanului e TEAMA. Frica multora de ascensiunea spectaculoasă a acestui grup politic modern, dinamic şi, înainte de toate, ONEST.

De frică urlă disperaţi împotriva PLUS. Ascultaţi-i mereu cum repetă papagaliceşte placa stricată cu „Cioloş şi Securitatea”! Ştiţi de ce-o fac? Cred ei că aşa vor induce îndoială electoratului anti-PSD&ALDE, să facă la fel cum au făcut cu Iohannis după 2014. „Ficusul”, „Mutul” şi alte ştampile puse lui Iohannis, repetate la televiziunile lor, au provocat acel „Mă piş pe el de vot”. Cine a câştigat din acea manipulare anti-Iohannis? Dragnea şi Tăriceanu.

Ce trăim azi e şi din cauza acelei campanii dintre 2014 şi 2016, prin care au exacerbat slăbiciunile preşedintelui actual. Care există, oricine are slăbiciuni, dar nicidecum la modul apocaliptic în care au fost ele folosite. Vedem azi un Iohannis, cu toate acele atacuri care au adus PSD şi ALDE la putere, aflat de partea bună a baricadei. Un preşedinte poate mult prea serios pentru o ţară prea uşor de aburit cu fake-news.

Dar de data asta nu mai ţine. Cu cât insistă mai mult să facă legătura între Cioloş şi Securitate (ei, moştenitorii SECU), cu atât vor îndârji Dreapta să iasă la vot. N-o vor mai ţine în case. De ce? Simplu: pentru că mizeriile nu ţin decât pe termen scurt.

În Cioloş ai motive să crezi şi dacă ar fi fost securist nevinovat. Decât securiştii pe bune care strigă „securiştii”, vorba lui Petre M. Iancu de la Deutcshe Welle, mai bine de o mie de ori un securist „fabricat” de propaganda Ciumei.

Nu le place, pentru că nu-i „combinator” de-al lor. E cuplat la Europa, nu la estul sălbatic. Înconjurat de oameni profesionişti, de bun-simţ, cumpătaţi şi cinstiţi. Ca şi cei din USR, şi o parte tot mai însemnată din PNL, cei din PLUS sunt altfel. Din filmul României la care visăm. Nu din coşmarul trăit azi şi de mai bine de 29 de ani.

Mare jale mare printre fanii lui Dacian Cioloş. A ieşit un istoric al celui mai toxic mogulul să „dezvăluie” că nu ştiu ce avocat care a înregistrat partidul Plus are tatăl fost Secu şi hop şi demobilizarea! Ba că nu se poate, ba că trebuia să ştim, ba că a fost proastă comunicarea, ba că de ce nu am ştiut.

Sincer, nu m-am aşteptat ca o astfel de lovitură dată special pentru a destabiliza angrenajul construit cu cap de fostul premier tehnocrat şi foarte bunii săi colaboratori să aibă un efect atât de mare.

Dacă aşa reacţionează structura care susţine o astfel de construcţie ce pare solidă, atunci mai bine renunţă. În politică, nu dai înapoi la prima înjurătură, la primul atac. Priviţi la Dragnea, ca să înţelegeţi cum se face politică, chiar dacă la el miza e malefică. Dar strategia, nu!

E agitaţie mare pe Facebook printre fanii lui Cioloş, doar de la această pişcătură cu Securitatea. Care nici măcar nu are legătură cu Cioloş. Şi vorba lui:

„E regretabil să ajungem în situaţia de a putea învinovăţi pe oricine pentru că are în familie sau a cunoscut la un moment dat pe cineva care a avut legatură cu Securitatea sau care a dat declaraţii la Securitate − şi de aici sa tragem concluzia că, iată, Adrian Iordache, pentru că tatăl lui a avut o legatură cu Securitatea, trebuie să fie condamnat pe viaţă pentru asta.

Cred că e momentul să ne desprindem de lucrurile acestea, cunoscând ceea ce a fost, recunoscând ceea ce a fost, punând la locul lor oamenii care n-au avut o atitudine corecta în societate”. (Pe larg, AICI)

Corect! Dar şi suficient? Nu. Slăbiciunile României anti-PSD se văd şi în reacţia faţă de acest scandal provocat intenţionat de oamenii „Ciumei Roşii”.

Şi hai să discutăm pe şleau: la 30 de ani de la Revoluţie, cui îi mai pasă de astfel de „dezvăluiri”? De ce contează ce-a făcut tatăl unuia dintre avocaţii care au ajutat la înfiinţarea unui partid? Ce vină are fiul, presupunând că tatăl a făcut ceva rău (deşi nici asta nu ştim, dar lumea înghite pe nemestecate ce spune „un istoric” forjat de cel mai mare şi mai nociv securist al vieţii noastre post-Ceauşescu)?

Sfatul meu pentru cei cărora le pasă de România anti-PSD&ALDE, nu neapărat de PLUS, Cioloş sau prietenii lor: nu vă lăsaţi furaţi de detalii, nu cădeţi în plasa manipulatorilor fake-news! Nu picaţi în depresie la nu ştiu ce postare pe Facebook din partea fitecine. Nu intraţi la bănuieli când unul sau altul aruncă şopârle securistice „în reţea”. Reţeaua de socializare. Aţi mers alături de Cioloş, de PLUS, de mulţi alţi oameni de ispravă din jurul lor pentru că aţi avut ÎNCREDERE. Cum e posibil ca ea să de destrame la o simplă adiere de vânt securistic? De ce contează mai mult ce spune omul unui securist sadea, care face rău României pe faţă de aproape 30 de ani?

Dacă aşa de uşor să destabilizează o astfel de dezvăluire de doi lei, atunci nu-i de bine. Oameni ca Dragnea rămân tari pe picioare chiar şi atunci când distrug totul în jurul lor. Nu cedează nici când o lume întreagă vede răul făcut de ei (10 august). Dacă susţinătorii PLUS devin aşa fragili, când practic nimeni n-a greşit cu nimic grav, asta e tot în favorea unora ca Dragnea, Tăriceanu, Voiculescu&co.

PLUS şi de la capăt! Dacă vreţi să nu trăiţi o viaţă sub cizma securiştilor adevăraţi…

L-am cunoscut personal pe Dan Grigore. În locuinţa sa din centrul Capitalei, unde i-am luat un interviu în 2005, lângă pianul său de suflet. Era învăluit în acelaşi ocean de amintiri, glorie şi omenie, pe care îl simt bine apropiaţii, ceva ce nu întâlneşti prea uşor la mulţi intervievaţi. Un amestec de boemă interbelică, savoare şi ţinută greu de egalat.

E liberal. Pur-sânge. Ca ADN, nu musai prin carnetul de partid. Dan Grigore respiră libertate. Iar creaţia căreia îi dă viaţă prin sunetul muzici devine astfel o compoziţie firească a opţiunii politice.

Ieri seară, Dan Grigore a ales să-şi sărbătorească esenţa liberală în stradă, la Ateneul Român, peste drum de sala unde a concertat deseori. Nu şi-a imaginat niciodată că va muta „spectacolul” la câţiva metri de locul unde şi-a plimbat deseori degetele prin „Appassionata” lui Bethoven, sau unde a gesticulat, de la dreapta la stânga, între „doctrinele” Brahms, Rahmanivov sau Ceaikovski.

Ieri seară, a „concertat” pe alte acorduri. Fine şi grosiere deopotrivă. În mijlocul Europei reale, cea pe care o simte de-o viaţă între clapetele pianului, dar căreia nu i-a vorbit direct de prea multe ori. A susţinut aria vocilor libere din stradă. Acea lume din care s-a născut simfonia, clasicul şi valoarea de orice fel, căreia maestrul îi este soldat credincios pe viaţă. E strigătul libertăţii călcate în picioare, pe care a înţeles că ieri trebuie s-o apere şi altfel decât în sala de concert. Printr-un protest paşnic şi de efect. Împreună cu toţi cei care au putut veni să-l acompanieze pe acest portativ ad-hoc extraordinar.

Nu i-au lipsit mai tinerii săi adepţi întru comorile Europei libere, dar şi venerabili cărturari precum Mihai Şora. Ce poză genială! Câtă normalitate, ce influenţă întru decenţă! Imagine de o minunăţie vie. Dan Grigore şi Mihai Şora, ninşi de ani şi de onoare, concertând împreună cu strada şi cu toţi ce vibrau cu ea de la distanţă. O imagine vizavi de locul unde Europa păşise în casa culturală a României.

Donald Tusk era şi el acolo, în interior. Prin vorbele sale magistrale, a dirijat întreg auditoriul sălii spre atmosfera magică de peste drum. Mai român decât mulţi români aflaţi la butoanele puterii, polonezul Tusk şi-a jucat genial rolul de aliat al străzii, dincoace de pereţii Ateneului Român. Fără să fi exersat aşa ceva înainte, fără să fi avut o înţelegere cu Dan Grigore şi ceilalţi, pur şi simplu din spirit de libertate. Ceva nemăsurabil, însă prezent continuu. Stătea, totuşi, pe locul pianului lui Dan Grigore. Cum să nu simtă forţa simfoniei aceleiaşi lumi, pe care ambii o servesc prin propria vocaţie!

(Vezi mai jos o scurtă înregistrare de la Ateneul Român, cu Dan Grigore, în 2003)

A fost eroul nostru! Al serii, al românilor şi al UE, al cui vrem noi. E polonez, îl cheamă Donald Tusk şi iubeşte România mai mult decât românii cu buletin ca Dragnea, Tăriceanu, Dăncilă, Ciordache&co..

De ce? Pentru că ne-a vorbit din suflet, în discursul său la Ateneu. Ne-a folosit limba noastră, de vreme ce se afla aici, în ţara asta. Un gest de maximă curtoazie. N-a vorbit în engleză (ca Tăriceanu, care şi-a alungat astfel de unul singur „vânatul” propriului electorat), nici în franceza nativă a lui Juncker. A vrut să ne ajungă la inimi. Şi ne-a ajuns!

Nu doar cu graiul românesc, dificil de folosit pentru un polonez, dar şi cu simboluri naţionale precum Duckadam, Nadia, Eliade, Enescu şi chiar…Dacia 1300!

Un discurs de marketing, vor spune duşmanii Europei, dar care-i problema? Ce e rău să fii amabil, diplomat şi cuviincios? Nimic, evident. E rău să cauţi nod în papură, şi-o vor face destui în continuare.

Tusk a fost eroul nostru, în seara asta, la Ateneul Român. Al tuturor. Al educaţilor, dar şi al „poporenilor” simpli şi cumsecade. Al celor alungaţi din ţară de hoţia şi iresponsabilitatea celor care, printr-un nefericit accident al istoriei, i-au stat alături în ziua lansării oficiale a preşedinţiei rotative a UE de la Bucureşti. Bine măcar că fugitul şi iubita nu s-au aflat în România în acest moment. Cum era să-i vezi lângă liderii UE? Greţos!

De ce e Donald Tusk mai român decât respectivii? Pentru că ei îl prezintă ca pe un duşman al României, alături de Juncker, Tajani şi de alţi lideri europeni. Ăsta e discursul puternicilor zilei de la Bucureşti: Europa ne vrea răul, ne atacă cu multinaţionale, ne face piaţă de desfacere, ne suge, ne arde, ne usucă. Iar preşedintele Consiliului European, este şi el, evident, parte din acest plan anti-naţional. Asta le spun românilor baronii României PSD-ALDE.

Dar tocmai de aceea Tusk e mai român decât ei. Pentru că nu se foloseşte de oameni. Nu le spune să stea cu palmele întinse pentru pomană de la partidul conducător. Ci le cere oamenilor să apere statul de drept şi valorile europene cu eroismul lui Duckadam din finala Stelei cu Barcelona, în 1986, la Sevilla. Adică le zice adevărul de la obraz, spre deosebire de manipulatorii de profesie. Nu vinde iluzii. Nu promite lapte şi miere. Şi nu oferă garanţii. Căci nimic din toate acestea nu există fără LUPTĂ.

De asta e Tusk mai român decât ei. Decât ei şi toate copiile lor nereuşite, cum este de pildă această Gabriela Zoană, urmaşa lui Dăncilă la Bruxelles, pe care am auzit-o întâmplător la un post TV de ştiri cum minţea cu neruşinare, ca o gazetă bolşevică. Ea şi multe alte rateuri ale adevărului sunt duşmanii românilor, nu lideri europeni ca polonezul nostru cel simpatic.

Căci el nu ne abureşte ca ei. Ne spune pe şleau, să înţelegem clar: nimic nu vă poate apăra decât voi înşivă. Opoziţia de toate felurile, protestul, presa liberă. Doar frontul unit al ADEVĂRULUI e calea către victoria împotriva celor care apără hoţia la drumul mare, atacă UE şi vor să distrugă viitorul pro-occidental al ţării.

Asta ne-a spus fratele nostru Donald, astă seară, la Ateneu. Să nu cedăm! Să luptăm precum eroii acestei naţii. Fuga de confruntare nu e soluţia. Salvarea poate fi individuală, dar pentru toţi cei care iubesc România soluţia e ce ne-a spus prietenul Donald Tusk.

Aşa vorbeşte un bun român. Curat. Deschis. Cinstit. Cu suflet. Şi fără să prezinte albul negru şi invers. Pe adevăr. Căci adevărul eliberează, nu? Este cea mai bună cale pentru a simţi măreţia izbânzii. Poate că, din acest motiv, nu-i atât de rău să-i avem în negura vieţii noastre de azi pe cei din PSD-ALDE. „Lumina nu vine din lumină, ci din întuneric”, ne-a spus Donald Tusk, citând din marele Eliade. Fie ca lumina noastră de mâine să-şi facă loc din întunericul care ne bântuie de doi ani încoace!

Colegii de la G4Media au dezvăluit de dimineaţă:

1. Liviu Dragnea a plecat din ţară pe şest, cu un avion privat al Ţiriac Air, spre Verona, cu escală în Bulgaria.

2. Codrin Ştefănescu a minţit când a spus, la început de an, că Dragnea îşi face vacanţa în România (asta e deducţie la ştirea 1, presupunând că e 100% reală – ceea ce eu cred).

Când afli că el lider maximo a plecat din ţară pe „neve”, ce-ţi trece prin cap, având în vedere personajul? Că a FUGIT, evident! Are de ce? 1.000 de motive. Au făcut-o şi alţii? Întrebaţi-l pe „mortul” Comana, care i-a dat primul milion de euro lui Livache şi-a fost găsit „spânzurat” în toaleta unui avion spre Costa Rica (în care abia ai loc să stai pe vine!). Sau pe Elena Udrea. Ori pe Bica, plecată „la mustaţă” din ţară. Şi de ce nu pe „Hitler”-Mazăre, azi primar peste o mare capitală de maimuţe, undeva departe de Constanţa şi de DNA. Sau chiar pe Ghiţă, ajuns în Serbia, ţară a cărei companie a închiriat avionul cu care au plecat Daddzy şi iubita spre lumea lui Romeo şi Julieta.

Atenţie la acest detaliu: „a plecat din țară încă de pe data de 2 ianuarie seara, în jurul orei 20.00, de pe terminalul deținut de Țiriac Air, cu un avion privat închiriat de la o companie sârbească„, potrivit G4Media. Întăresc ideea din finalul frazei anterioare.

Deci, DA! Dragnea are toate motivele să fugă din ţară. Mai ales că e în frunta listei celor mai vânaţi. Nu în sens de victimă gratuită, ci ca terorist politic în viaţă. No. 1! El a declanşat atacul la România democratică, europeană, pro-occidentală, nu altul. El este el capo di tutti capi. E firesc să-l vrea „dovedit” orice magistrat cinstit din ţara asta.

Ar avea Liviu Dragnea motive să rămână în România? Să lupte „până la capăt”, vorba colegilor săi penali, care aşteaptă salvarea exclusiv prin „managementul” său de război total? Doar dacă ar trebui să iasă „ca prostul din politică şi din viaţă”, cum însuşi şi-a anunţat partidul când i-a cerut să-l susţină în marea luptă cu „statul paralel”. Altfel, ca om cu miros fin de şacal politic, Liviu Dragnea n-ar avea niciun motiv să se întoarcă nici la Bucureşti, nici la Teleorman.

Dar dacă ar şti SIGUR că a pierdut partida? În cazul ăsta, sunt 100% convins că Liviu Dragnea n-ar fi mai prost decât Elena Udrea, Bica, Popoviciu sau chiar Mazăre încât să se arunce în gura lupului, doar aşa, ca să se ţină de cuvânt cu „până la capăt”.

Întrebare: este România de azi în situaţia asta? Are Dragnea convingerea că va câştiga bătălia cu justiţia, că va scăpa de puşcărie, la cum se prezintă situaţia din teren? Răspuns: NU. Dimpotrivă. Are multe motive să simtă mirosul înfrângerii sale.

Economic, a adus ţara pe buza prăpastiei, cu o datorie astronomică pentru o piaţă mică precum cea dâmboviţeană, cu salarii şi pensii umflate artificial tocmai pentru a-şi finanţa războiul anti-DNA&justiţie, cu piaţă imobiliară în cădere liberă, cu preţuri galopante. Şi-a creat deja un mare duşman, pe acest front al buzunarului, chiar dacă asta nu-l loveşte direct acum. Dar îi şubrezeşte poziţia.

Apoi, sunt destule semne proaste pe tărâmul lui:

• Se strânge laţul cu represiunea din 10 august: ditamai ONU a intrat pe fir, procurorii au spart secretele lui Carmen Dan, oameni din cercul de încredere la vârful MAI au început să vorbească, victimele şi comunitatea internaţională presează.
• PSD e un partid în cădere liberă, în sondajele REALE nu sare de 20% intenţie de vot (la prezenţă tip prezidenaţiale 2014).
• Din exterior, muşcă tot mai dihai şacalii „statului paralel”, în frunte cu „securistul” Victor Ponta şi-al său Pro-România. Pe drumul ăsta şi cu o strategie ca până acum, PSD moare precum CDR în 2000.
• Başca Iohannis reîncărcat preşedinte-jucător, plus opoziţia tot mai unită, strada şi diaspora&generaţia Facebook.

Şi să nu omitem factorul Europa. Liderii UE s-au „prins” că România lui Dragnea nu-i Ungaria lui Orban. Dacă te „dai” la ea, o demobilizezi. Dragnea nu are sub el o armată disciplinată naţionalistă, care să moară pentru „cauză”. Aici, nu există cauză de tip Orban.  Dragnea are alături o mulţime de trădători, care l-ar vinde şi mâine dacă aşa s-ar salva ei. Iar el ştie bine asta. În plus, UE nu mai tolerează „i-liberalism” în România. Nu din dragoste, ci din pragmatism. Ştie că Dragnea e slab, pe fond. Fără a mai pomeni de bani, de nevoia sa de bugete pentru a ţine în viaţă economia, caz în care ajunge inevitabil tot la mâna Bruxelles-ului.

Deci, dacă aş fi Dragnea, aşa aş gândi. Nu ştiu ce ştie el. Dar privesc semnele. Şi nu-mi miros a bine pentru el. Vine acasă? Prea bine. Are onoare, s-ar zice. Dar la ce-i va folosi dacă peste câteva luni va intra la puşcărie? La nimic. Va râde Mazăre de el, călare pe cocotier.

Dar cred că Dragnea se va întoarce. Nu că îl aşteaptă însuşi Jean Claude Juncker, venit la Ateneul Român să-l salute şi să audă strigătele pro-Europa ale #Rezist. E diplomat bătrân, luxemburghezul! Ştie să-ţi dea „bomboana pe colivă”, vorba lui Carmen Dan.

Vine pentru că Liviu Dragnea are orgoliu. Şi Ceauşescu s-a întors din Iran, deşi bănuia ce-l aşteaptă. Dar nu credea, în vanitatea lui de dictator, c-o va păţi în halul ăla. De-aceea, nu vă faceţi griji. Liviu se întoarce acasă, alături de tânăra soţie, şi de-ar fi să piară pe limba lui. Mai are de dus o ultimă bătălie. Una pe viaţă şi pe moarte. Cu daune mari, pe toate fronturile. Dar nu asta-i problema lui. El trebuie să demonstreze că nu pleacă, aşa, ca prostul din această viaţă. Casă de piatră!