ziaristii.com

Categorie: Ciocăzanu

  • Dăncilă, du-te acum! Pleacă şi te vom uita. Ai milă de noi!

    Dăncilă, du-te acum! Pleacă şi te vom uita. Ai milă de noi!

    E clar, Dăncilă e irecuperabilă! Şi o spun eu, cel care sunt cea mai îngăduitoare persoană din lume cu greşelile altora! Pentru că şi eu greşesc, toţi greşim. Dar gafa de azi îmi spune până şi mie că e prea mult. Pur şi simplu, nu mai e vorba de a ierta, de a ajuta sau de a trece cu vedere (asta din urmă, dacă agramatul sau agramata e campion la alte capitole, încât merită să nu-i scoţi ochii pentru exprimare precară sau bolovănoasă).

    Apropo de aşa ceva, ştiu că suntem o ţară a formelor fără fond. Că ne place să privim bârna din ochiul celuilalt. Că facem din ţânţar armăsar. În alte părţi, contează mai mult ce ştii să faci, nu exclusiv cum vorbeşti, ce merite de carieră ai, ce ai condus în viaţă, ce-ai reuşit să construieşti chiar şi vorbind mai puţin academic, cât de onest eşti, ce mult te consumi pentru binele altora.

    Europa vestică nu pune neapărat preţ pe forme, diplome, titluri, ci pe calităţile manageriale ale persoanei care cere încredere publică. E celebrul cazul lui Martin Schulz, fostul preşedinte al Parlamentului European şi contracandidatul Angelei Merkel în Germania politică, personaj care nici măcar nu are studii superioare. Atenţie, vorbim de fostul şef suprem al legislativului unui întreg continent! Dar omul avea în spate o carieră de invidiat în meseria lui, avea charismă de lider, ştia management uman şi de echipă – calităţi suficiente ca nemţii şi europenii să-i dea votul şi să-l pună chiar în fruntea UE.

    Dar, oameni buni, ce-are Dăncilă în afară de gafe? Cum poate să citească de pe hârtie cuvinte cu sensuri TOTAL opuse celor scoase pe gură??? Cum să spui că România a DEVASTAT (adică a distrus; mă rog, asta face acum, prin dinamitarea UE din interior) ţări ca Franţa, Germania, când scrie negru pe alb pe hârtie „devansat”??? Cum să spui „reducem democraţia” (ceea ce face, în esenţă, echipa sa cu România), în loc de „reducem birocraţia”??? Cum să pronunţi Pristina (capitala Kosovo), în loc de Podgorica (capitala Muntenegru, ţară în care te afli în vizită)???

    Nu, această doamnă e complet pierdută cauzei bune. E pur şi simplu o catastrofă. O nulitate absolută ajunsă ditamai şefă a guvernului ţării sale. Unde în lume mai dai peste aşa ceva?! Nicăieri. Cum nicăieri nu vei găsi o ţară condusă de un infractor condamnat definitiv, ajuns şef al parlamentului şi guvernului ţării sale, care evident că nu poate face altceva decât ce face acum cu România: s-o facă praf, s-o distrugă dinăuntru, folosind, desigur, oameni de nimic, precum această Dăncilă incurabilă.

    Pleacă, Dăncilă! Pleacă, acum, zău, că ne omori cu zile! Nu-ţi va lua nimeni milioanele de euro făcute pe spinarea acestui tip de politică pentru proşti, nu te va trimite la galere şi nici nu te va izola în Costa Rica. Nu te vom urî. Nu-ţi vom purta pică. Nu te vom blestema. Te vom uita repede. Vei avea copiii aranjaţi pe viaţă, anturajul, cine mai vrei, tot. Bani, case, pensii, maşini, vacanţe, lux. Dar, du-te femeie! Pleacă, odată! Du-te şi lasă-ne în plata Domnului! Ai milă de noi!

  • Mineriada ŢESTOASELOR. Se strânge laţul cu 10 august

    Mineriada ŢESTOASELOR. Se strânge laţul cu 10 august

    Ultima ştire: ONU va investiga represiunea guvernului PSD-ALDE prin care s-a năpustit violent împotriva propriului popor, în ziua de 10 august 2018. Este o ultimă şi MARE victoriei a României care alege lupta, nu abandonul şi predarea. Cum victorie şi mai mare a fost reacţia celor atacaţi chiar în fatidica zi a „Mineriadei Ţestoaselor” – cum am botezat eu desantul tip Miron Cozma lansat de trupele speciale ale Jandarmeriei Române în Piaţa Victoriei.

    De ce a fost o MARE victorie 10 august? Pentru că am #rezistat şi în faţa acelui cataclism anti-românesc declanşat la comandă de Grupul de la Scroviştea. Pentru că, de-acum încolo, mai rău de-aşa nu se poate. Nu se aşteptau la o aşa reacţie! Nu se gândeau nici în cele mai negre coşmaruri ale lor că oamenii vor reveni în Piaţă, în ciuda gazării criminale. Că vor întoarce teroarea în favoarea lor. Cu tricolorul pe post de mască anti-Ciumă, mii şi mii de #rezistenţi au revenit pe locul de unde fuseseră alungaţi prin forţă. A fost ziua în care Liviu Dragnea a pierdut bătălia. De atunci încoace, a început numărătoare inversă pentru el şi camarila mafiei roşii.

    Va mai face rău. Îl face deja în prezent. Ne va durea enorm să ne revenim. Ne va costa mult, foarte mult. Vom suferi cum nici nu ne gândim. Dar pe 10 august 2018 şi-a semnat cea mai dură sentinţă din viaţa lui, în momentul în care a dat „verde” folosirii unei instituţii a statului pentru atacarea poporului paşnic. Sigur, el şi „grupul de la Scroviştea” au fost eminenţele cenuşii ale măcelului, dar şi mai vinovaţi, pentru mine cel puţin, sunt cei care i-au pus în practică abuzul.

    Prima pe listă – Carmen Dan, jucăria lui de la Interne. Apoi, pe acelaşi palier de vinovăţie PENALĂ (atenţie, nu politică!) – cealaltă jucărie din fruntea guvernului, premierul Viorica Dăncilă. Teoretic, ea a plecat în concediu, deci s-a spălat pe mâini. Practic, nu ţine. Ea e şefa lui Carmen Dan. Ştia de mitingul Diasporei, ştia de planul de atac (o represiune de o asemenea amploare nu e posibilă fără acordul primului-ministru), a dat şi ea „verde”, în lipsă. E complicitate.

    Nu în ultimul rând, sunt şi mai vinovaţii jandarmii, de la şefi şi până la ultimul bătăuş cu caschetă (al cărei număr de identificare a fost intenţionat ascuns, altă faptă penală!). Şi unii, şi alţii au încălcat legea, în mod conştient sau din prostie de bătăuş meltean eşuat în uniformă de jandarm. Legea, din România până-n Franţa, Germania, Spania sau Marea Britanie, spune un lucru clar: NU ai voie să foloseşti forţa împotriva manifestanţilor paşnici!

    Nu se întâmplă nicăieri în lumea civilizată grozăvia din Piaţa Victoriei. Cel mai bun exemplu este protestul „vestelor galbene” din Franţa, unde jandarmii au ripostat EXCLUSIV faţă de violenţi si AU PROTEJAT civilii non-agresivi. În Bucureşti, a fost exact pe dos: jandarmii au protejat violenţii (trebuiau arestaţi pe loc, exact ca în Franţa) şi au pornit urgia gazelor, tunurilor ude şi a bastoanelor împotriva a 150.000 de oameni cuminţi. Iar imaginile au făcut înconjurul lumii, nu mai ai nevoie de NICIO dovadă în plus.

    Alaltăieri, a mai apărut o informaţie-şoc: Dragnea ştia de atac cu PATRU zile înainte. Deci, premeditare! Procurorii au spart blocajul secret din parohia lui Carmen Dan de la MAI. Au pus mâna pe 7 dintre cele 8 documente ferecate la ordinul marionetei lui Daddy. Ce ne spune asta? Că apar fisuri mari în cercul de încredere al sultanului îndrăgostit de putere tip Erdogan. Iar ştirea cu investigaţia Naţiunilor Unite este, vorba secretarei teleormănene ajunse şefă peste jandarmi, bomboana pe colivă. Nu mai pun la socoteală Rezoluţia Parlamentului UE din noiembrie, care a condamnat oficial represiunea, în ciuda nesimţirii aratătate reprezentanţilor întregii Europe, pe axa Dăncilă-Zoană-Grapini-Nicolai.

    De ce se strânge laţul? Pentru că, în lumea de azi, nu mai poţi minţi poporul cu televizorul, ca-n vremea mineriadelor lui Ilici Iliescu. E de-ajuns un amărât de „smartphone”, ca să înregistrezi o faptă. Iar fapte au fost sute, victime – mii şi mii. Şi când astfel de nenorociri trec graniţa, ai declanşat un val de neoprit. Al dezgustului provocat unei lumi întregi, care cere VINOVAŢI. ONU, UE, Curtea Penală Internaţională de la Haga, Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, Parchetul Militar din Bucureşti sunt dovada clară că lumea e oripilată, şi acţionează ca atare, când un stat foloseşte abuziv forţa împotriva poporului paşnic. Pentru aşa ceva, NU SCAPI indiferent cât de lungă ai mustaţa!

  • Este vorba de economie, proştilor! – Ziariștii

    Este vorba de economie, proştilor! – Ziariștii

    „It’s the Economy, stupid”! („E vorba de economie, prostule”). Cu acest slogan, Bill Clinton l-a învins în alegeri în 1992 pe George Bush sr., care reuşise să încheie cu succes războiul din Golf, dar care n-a ştiut cum să facă faţă recesiunii economice din SUA. Iar oamenii au înţeles rapid că totul pleacă de la bani, când vine vorba de politică, şi au votat ca atare.

    Parafrazându-l a „n” oară pe Clinton, fără să cerem un vot pentru noi sau alţii, trebuie să le spunem clar acestor şacali de la putere: „E vorba de economie, proştilor!”. De banii noştri, nu ai voştri. Ai voştri, ştim, sunt mulţi şi la adăpost. Fie prin cavouri, ba şi-n lingouri sau tablouri ori morminte. Şi, desigur, în conturi. Multe şi (încă) nevăzute. Afară, nu în ţară. Poate vom afla cândva ce e în ele. Nu puteţi fugi la infinit, nici în Costa Rica, nici în Madagascar sau Brazilia.

    Căci e vorba de banii noştri, proştilor! Nu proşti că nu ştiţi să furaţi, aici sunteţi doctori. Ci proşti că faceţi rău cu bună-ştiinţă acestei ţări, votanţilor voştri înşişi, chiar vouă, deşi încă nu realizaţi. Vă imaginaţi că va mai ţine belfereala asta, dezmăţul, goana după aur, fuga prin paradisuri fiscale, dar nu la caledendele greceşti.

    Căci e vorba despre bani, proştilor. Banii oamenilor care v-au dat, prin vot sau ne-vot, accesul la putere. Adică, la banii lor. Şi ce-aţi făcut cu încrederea lor? Aţi făcut pe ea.

    Nu mai aveţi bani! Nu voi, în Brazilia sau Serbia, ci la buget. De ce? Cum a fost posibil, când aţi luat ţara pe deficit aproape zero de la Cioloş să ajungeţia cum la 5%??? Aţi primit pe mâna România cu datorii muuult mai mici, pe creştere economică, pe atracţie pentru investiţii străine, pe deschidere maximă din partea UE şi a SUA, de ce-aţi omorât-o? Simplu: pentru că aţi aruncat pe fereastră TOATĂ această avere naţională, ca să vă finanţaţi războiul. Războiul împotriva noastră. A României, minus PSD-ALDE. Împotriva a 80% din români.

    Un război pentru îngroparea naţiei şi renaşterea voastră ca mafie de partid şi de stat.

    Aţi aruncat toţi banii în pensii şi salarii la stat fără acoperire, în lefuri fără limită la primării, în pensii speciale, super-indexări parlamentare, ajutoare, serbări şi panseluţe. Aţi aruncat cu banii împrumutaţi în populaţie, pentru ca populaţia să-nchidă ochii la atacul vostru împotriva legii, a justiţiei, a Europei şi-a democraţiei.

    Dar unde putea să ducă asta, proştilor, într-o ţare care se îngroapă în datorii, iar deficitul să ajungă la dezastrul de 5% din PIB? Ştia el Tăriceanu unde! A practicat acest terorism economic în 2008, când a aruncat ţara în haos mărind pensiile pe şi mai mare datorie. Şi l-a fript pe Boc, ajuns după el la şefia Guvernului, care s-a trezit cu visteria goală. Ce putea face Boc? Să se împrumute şi mai mult (cum faceţi astăzi voi) sau să spună „stop şi de la capăt!” A ales varianta 2, orice om normal făcea aşa. Căci varianta 1 ce înseamnă? O criză şi mai mare, amânată pentru proştii de poimâine. Proştii voştri. Care vor suferi şi mai dihai decât în vremea lui Boc. Toţi vom suferi.

    Dar nu vă pasă. Tot ce faceţi e CONŞTIENT rău şi criminal! Ştiţi bine că nu mai aveţi bani de pensii şi salarii la stat. Că nici gropile din şosele nu le mai puteţi umple, sar trenurile de pe şine, pică reţeau electrică, stau zeci de mii de oameni în frig în Capitală şi multe, multe alte nenorociri. De aia nu aveţi buget. Nu aveţi proiect de buget, proştilor! Am intrat în 2019, pe ce bani? Unde scrie pe ce bani? Unde-i bugetul??

    5% deficit?? E nenorocire. Nici 3% nu e bine. De unde umpleţi golul? 6 miliarde de euro trebuie să vă dea cineva, ca să daţi pensii şi salarii!!! Atât pierde România, anual, cu voi la putere. De unde îi luaţi? Din împrumuri? Cine vă mai dă??? Vă dă, însă tot mai greu şi tot mai scump. Din taxe şi impozite mai mari? Omorâţi creşterea economică, încurajaţi evaziunea, oamenii trebuie să trăiască şi cum s-o facă altfel decât neplătind, când nu mai pot plăti?

    ROBOR-ul e în nori, banii Europei nu vă interesează, strângeţi băncile de cojones, dar orice presiune fiscală alungă banii, la final. Şi-atunci, de unde???

    Aţi adus la ANAF o blondă habarnistă, dorită de Vîlcov, ca să ce? Să facă din Fisc un organ terorist, care să ia banii cu japca şi să-i înfunde pe duşmanii politici? Bun, dar unde ajungeţi cu asta?? Ce câştigaţi, proştilor? Nimic! Doar pierdeţi. Şi pregătiţi dezastrul viitor. Opoziţia de azi nu are ce căuta la putere, pentru a tăia în carne vie după voi. NU! Să stea deoparte până vă alungă poporul vostru din case!

    Căci e economia, proştilor, cea care vă va alunga!

  • Ştiţi de ce l-aş vota pe Boc? Pentru ADEVĂR! Face toţi banii

    Ştiţi de ce l-aş vota pe Boc? Pentru ADEVĂR! Face toţi banii

    Filmuleţul cu reuşitele primarului de la Cluj, care face furori în toată România, vorbeşte simplu şi clar despre cum poţi face politică pentru OAMENI, nu pentru grupul tău de interese.

    Evident că Emil Boc nu-i un sfânt, e şi el în politică de multă vreme, deci a lucrat inevitabil cu arma compromisului. Dar diferenţa între el şi oameni ca Dragnea şi Tăriceanu este că patronii „Ciumei Roşii” îşi folosesc funcţiile aproape EXCLUSIV pentru scopuri personale şi cu o doză incomensurabilă, iresponsabilă, de machiavelism politic.

    Practic, şi o demonstrează acum cu vârf şi îndesat, cei doi sunt dispuşi să distrugă o ţară pentru a nu pierde puterea, banul, libertatea. Emil Boc e din alt film. Din filmul pe care îl repostez la finalul acestui comentariu. Unul al ADEVĂRULUI, înainte de toate.

    Clujenii l-au votat din nou primar, după ce fuse călcat în picioare ca prim-ministru, pentru tăierea salariilor bugetare şi impozitarea pensiilor din 2011. O măsură devastatoare pentru multe familii, dar care nu avea legătură cu Boc, ci cu premierul dinaintea lui, Călin Popescu Tăriceanu.

    Acesta a ales şi atunci, ca şi acum, minciuna. Adevăr era, în 2008, în plină criză planetară, ca prim-ministrul Tăriceanu să spună pe şleau poporului:

    „Oameni buni, lumea a intrat în criză. România – ţară cu deficit, care consumă mai mult decât produce, pe datorie – nu are bani. Trebuie să strângem cureaua, ca toate ţările sărace din lume. Eventual, să mai reducem puţin din cheltuielile statului cu salariile şi pensiile, dar măcar să nu le mărim”.

    Aşa ar fi sunat adevărul. Ce-a făcut însă Tăriceanu? A mărit şi mai mult datoria României, conştient că asta îi va exploda în braţe celui care îi va urma la Palatul Victoria. I-a urmat Boc, care avea de ales între două variante:

    1. Ca acum, sub Dragnea, Tăriceanu, Dăncilă, să taie pe şest, să mărească taxe (vezi ordonanţa „lăcomiei”), să dea oameni afară, să îngheţe pensii şi să se împrumute şi mai mult – o cale criminală, pe care am intrat deja de doi ani şi care ne va costa pe toţi şi mai dur decât ne-au costat măsurile de austeritate din 2011
    2. Să taie în carne vie, dureros rău de moment, dar cu garanţia revenirii rapide după o perioadă scurtă de suferinţă

    A ales calea a doua. Doi ani mai târziu, România a început să-şi revină. PSD s-a bucurat de stabilitatea macroeconomică astfel obţinută şi şi-a consolidat puterea în 2016, cu Dragnea şi Tăriceanu la putere.

    De atunci încoace, România a pornit atacul la România, via justiţie şi Europa, iar costurile vor fi probabil insuportabile, mai ales pentru votanţii PSD-ALDE, dar în general pentru toţi românii. De ce? Pentru că suntem guvernaţi, ca şi în vremea lui Tăriceanu, nu de adevăr, ci de minciună.

    Numai că, ştim din viaţă, minciuna are picioare scurte. iar adevărul iese întotdeauna la suprafaţă. Tăriceanu şi Dragnea vor intra în istorie ca sabotori ai României, săpând groapa altora. Aleşii MINCIUNII. Şi ai celor care vor să trăiască în minciună.

    Boc, în schimb, rămâne omul ADEVĂRULUI. Care uneori doare, dar care la final rămâne mereu deasupra şi face întotdeauna dreptate. Prefer un adevăr incomod decât o minciună frumoasă, care va deveni şi mai dureroasă decât adevărul incomod, mai târziu.

    Primarul Clujului va intra în istorie ca un om care nu şi-a înşelat semenii prin politică. Nici când le-a spus că vrea să facă treabă ca primar, nici când i-a anunţat că tăierea salariilor e un rău necesar, care merită suportat după modelul medical: îndepărtezi furuncului pentru ca puroiul să nu-ţi infecteze tot organismul. Ăsta a fost adevărul din 2011, al unei boli naţionale provocate de Tăriceanu şi tratate usturător de Boc.

    De asta l-aş vota şi mâine pe Emil Boc. Pentru ADEVĂR. Chiar dacă nu mai am cum, că nu stau în Cluj, ci în Bucureştiul minciunilor lui Firea. Dar poate viitorul îmi va da ocazia s-o fac.

  • Aho, aho, primiţi cu japca LOTO? Plăteşti şi câştigi. Plăteşti tu, câştigă ei

    Aho, aho, primiţi cu japca LOTO? Plăteşti şi câştigi. Plăteşti tu, câştigă ei

    Citiţi fie şi doar câteva fraze textele publicate de colegul Grigore Cartianu pe ziaristii.com pe tema înşelăciunii puse la cale de Loteria Română, la sfârşit de an! Veţi descoperi:

    1. Cei care au primit ţara pe mână nu mai au niciun Dumnezeu. Mint şi fură pe faţă, te stropşesc între ochi ca şi când ai fi un dobitoc pe care ei se chinuie să-l înzdrăvenească, descântându-i cu trandafiri roşii ţepoşi.
    2. Au ajuns să folosească inclusiv simboluri naţionale în operaţiunea lor de a stoarce bani din piatră seacă, pe care să-i folosească pentru a-şi acoperi găurile la buget făcute spre a-şi finanţa atacul la statul de drept. Biletul loto e un simbol pe care nu-l poţi măslui. E ca şi când ai face la fel cu cuponul de pensie. E sfânt, pentru român! Ce urmează să mai pângărească?
    3. Şi atunci când sunt prinşi cu „japca” (termen folosit de Liviu Dragnea şi pus în practică de toată lumea, inclusiv de Loteria Română), ei îţi spun că nu vezi bine. Că eşti chior sau că ai vedenii. Că ţi se trage de la prea multă ţuică fiartă sau că n-ai dormit de la colindat. Aho, aho, primiţi cu ţeapa LOTO? Ei, „o greşeală”, domnule! Aşa explică ei că n-au mai organizat „Tragerea specială de Anul Nou”. Simplu, nu? Greşeşti şi plăteşti. Greşesc ei, plăteşti tu!
    4. De ce au ajuns să le dea o aşa mare ţeapă jucătorilor? Loteria e vacă de muls pentru buget. Dragnea şi Teodorovici au nevoie urgentă de fonduri, din lipsă de bani pentru pensii şi salarii, şi pun presiune pe orice instituţie care poate stoarce mai mult de la români (vezi schimbarea şefului ANAF, care probabil n-a putut garanta că-i poate executa cu mână forte pe contribuabili, ca să le pună pe tavă baronilor sume mai mari pentru acoperirea jafului). Iar mahării instituţiilor fac şi ei ce pot ca să nu-i superi pe şi mai mahării lor. Vezi ce-au făcut mahării Loteriei de Revelion.
    5. Redau mai jos doar câteva fraze culese din articolele noastre, care vorbesc clar despre jaful organizat pe banii jucătorilor la Loto. Ele descriu perfect „liniile directoare” ale acestei guvernări: japcă (termen folosit de Liviu Dragnea), minciună, ignoranţă, incompetenţă, haos, bătaie de joc pe banii oamenilor simpli. Votaţi, măi!

    ESENŢA:

    La „tragerile speciale de Anul Nou”, Loteria Română şi-a înşelat jucătorii (sute de mii de oameni) pe trei fronturi: Loto „6 din 49”, Loto „5 din 40” şi Joker.

    La toate cele trei sisteme de joc, Loteria a dublat prețul variantelor jucate. Astfel, varianta simplă a costat astfel:

    • Loto 6/49 ……. 10 lei (în loc de 5 lei)
    • Loto 5/40 ……… 6 lei (în loc de 3 lei)
    • Joker …………… 8 lei (în loc de 4 lei)

    Doar la Noroc, prețul variantei simple a rămas neschimbat: 3 lei.

    În pliantul tipărit cu ocazia „tragerilor speciale de Anul Nou”, Loteria Română a anunțat clar, explicit, că vor fi câte două trageri pentru fiecare dintre cele trei sisteme de joc la care s-a dublat prețul. 

    În realitate, a fost o singură tragere.

  • Români, la picior arm’! Să ne trăieşti, Mihai Şora!

    Români, la picior arm’! Să ne trăieşti, Mihai Şora!

    L-aţi auzit pe Codrin-file din povestea „hoţul strigă hoţii”? Declaraţia lui despre cum îl pot ei suspenda pe Iohannis (culmea nebuniei, în vremuri de preşedinţie rotativă a UE!) este doar ultima dovadă că ne aşteaptă un an de „care pe care”. PSDragnea are plan clar s-o rupem cu UE, dacă UE nu se face preş în faţa sultanilor roşii.

    Dragnea a cules până-a ales. I-au rămas în jur doar figuri de genul Codrin. Oameni care fie dau cu pumnul la nevoie, fie execută mecanic, fără să forţeze vreun neuron din dotarea personală. „Nucleul dur” al puterii sale e compus din oamenii care, în istoria acestui partid, abia dac-aveau loc să care genţile unor Iliescu, Năstase, Geoană sau Ponta.

    Dăncilă e „bomboana de pe colivă”, vorba tovarăşei sale Carmen Dan (la rându-i exponată banală în vitrina cu statui ieftine a mahărului cu mustaţă). Prim-ministru ca marioneta ideală. Care nu gândeşte, ci execută fără crâcnire ce-i transmite şeful ei neoficial Darius Vâlcov şi cel oficial Liviu Dragnea. Şi dacă s-ar porni Apocalipsa alături, dar i-ar spune „Liviu” să stea liniştită că-i doar o uşoară furtună de vară, tanti ar crede şi aşa ceva.

    Mai departe, e gaşca binecunoscută anti-justiţie: Nicolicea, Iordache, Şerban Nicolae, Tudorel Toader&co. Iar lista poate continua cu toţi anonimii din majoritatea parlamentară (adăugaţi aici şi ALDE, care e complice cu această panoplie de pesedişti-unelte de uz personal).

    Odată rezolvat frontul puterii cu oameni fără personalitate, şantajabili sau lacomi (nu musai de talia Lingoului-şef), Dragnea are tot ce-i trebuie să meargă până la capăt cu atacul la UE. Afirmaţia lui Codrin Ştefănescu („nu avem ce discuta cu liderii europeni”) sună ca o declaraţie fermă de război faţă de Europa. De ce? Pentru că UE nu se face preş în faţa lor atunci când ei cer „legea suntem noi”. Nu, avertizează UE, renunţaţi la atacul la democraţie! Asta i-a transmis lui Tăriceanu însuşi Guy Verhofstadt, şeful său de familie europeană ALDE.

    Fără efect! Nu le pasă atâta vreme cât nu obţin ce vor: IMUNITATE pentru furt. Or, UE nu poate garanta aşa ceva. De aceea, băieţii vor continua. Iar nouă nu ne rămâne decât să stăm cu arma la picior şi să fim gata oricând de ripostă. Arma noastră nu e violenţa, deşi am avea de o mie de ori mai multe motive să fim „veste galbene”. Dar avem cuvântul, umorul, protestul şi speranţa binelui. Plus modele de o aură inegalabilă.

    Avem OAMENI ca Mihai Şora. La 102 ani, venerabilul cărturar ne spune cu o pioşenie rară şi o forţă intrinsecă de esenţă divină ce trebuie să fim noi toţi, în acest an în care Codrin, Dragnea, Dăncilă, Tăriceanu&co. vor să dea foc la ţară. Fără a filosofa prea mult, vă propun să începem bătăliile lui 2019 sub semnul acestui mesaj de mai jos, transmis românilor de Mihai Şora. E cel mai bun energizant şi balsam deopotrivă pentru vremurile ce vin.

    Dragi prieteni,
    Ne așteaptă un an greu.
    Nu știu în ce măsură suntem pregătiți să-i facem față (în ce mă privește, nu știu nici chiar dacă-i voi supraviețui); dar să rămânem atenți, lucizi și întregi, cu ochii larg deschiși. 
    Și, desigur, să ne revedem la Girafă.

  • La Multi Ani, ROMÂNIA mea, oriunde te-ai afla! Vrei un 2019 aşa? Eu, da!

    La Multi Ani, ROMÂNIA mea, oriunde te-ai afla! Vrei un 2019 aşa? Eu, da!

    Peste doar câteva ore, intrăm în Noul An. LA MULŢI ANI, ROMÂNIA mea, oriunde te-ai afla! Acasă sau afară, eşti a mea cum şi eu sunt al tău. Îţi urez un 2019 TARE! Tare de tot. Puternic. Curajos. Poate suferind. Dar şi izbăvitor.

    E vremea să CREDEM în forţa noastră de naţie. Dar şi în puterea noastră individuală. Suferim încă de o boală veche: egoismul. E cumva de înţeles – în comunism, salvarea individuală era o formă de egoism, însă miza era una mai pământeană: supravieţuirea în foame şi frig.

    Să încercăm să ne vindecăm de gena egoistă implantată în simţurile noastre civice de un trecut dureros! Să ne punem existenţa la bătaie şi pentru altceva decât binele nostru individual, dorinţa de a ne proteja familiile, destinele proprii – nevoi fireşti, altfel. Căci planetele par să se fi aranjat de astă dată şi pentru un destin de naţie mai bun. Dar el are nevoie de altruismul nostru, pentru a rupe blestemul. De un mic ajutor. De implicare. Are nevoie „să ne pese”. E un preţ mic, pe care merită să-l plătim dacă vrem să ne ajutăm singuri, să nu cerem la infinit să fim salvaţi de alţii, chiar dacă şi de ei avem nevoie.

    PUTEM FI VENEZUELA?

    România se află acum mai mult ca niciodată în istorie la MÂNA ei. De fapt, destinul acestei naţii e mai mult ca oricând la mâna noastră. De ce? Pentru că ne aflăm exact pe punctul de echilibru, între est şi vest, dar din postura de ţară UE, nu candidată (precum Serbia unde „Sebi” Ghiţă îşi cumpără soarta penală cu donaţii de 10.000 de euro), or asta ne ajută enorm să presăm talerul viitorului european.

    Există motive să ne prăbuşim înapoi în întunericul sovietic de tip nou putinist, dar şi motive să balansăm acest blestem al istoriei spre lumea civilizată, occidentală, cea care făcea posibilă naşterea României Mari acum o sută de ani şi-o lună.

    Dacă vom crede că „suntem prea mici, depindem de alţii, marile puteri fac legea etc.”, s-ar putea să cădem înapoi în smoala istoriei. Iar prin mlaştina asta, am ferma convingere că la capăt (care nu înseamnă zeci de ani) se află foamea şi frigul de dinainte de 1989. Plus ura, turnătoriile, hoţia generalizată, legea pumnului, moartea. Venezuela e cel mai bun exemplu că se poate şi-n zilele noastre să mori pe mâna ta. Dintr-o ţară lider mondial în resurse energetice – deci liberă la prosperitate – a ajuns un cimitir de milioane de oameni vii, lipsiţi de alimente, medicamente, chiar şi de hârtie igienică. O ţară eşuată. Cu zombii-cetăţeni, în loc de fiinţe libere. Ce i-a adus aici? Nu Chavez, nici noul descreierat Maduro, ci slăbiciunile sale ca naţie. Care au legătură directă cu slăbiciunile individului simplu. Nimic nu naşte din neant, totul e o sumă socială. Nu-ţi pasă de lume, de lege, de valori, crezi că te vei salva egoist şi individual? Primeşti ce-ai semănat!

    10 AUGUST – VICTORIA STRĂZII

    Falimentul de ţară are nevoie de puţine ingrediente: popor fricos, aparat de stat supus şi lacom, lideri politici demenţi. Toate însă derivă dintr-o singură sursă: corupţia. Dacă omul de rând o acceptă – asta e cale liberă spre faliment. Venezuela plăteşte tragic acest preţ. România îl poate plăti şi ea la fel, dacă alunecăm spre acelaşi tip de populism fanatic (anti-multinaţionale, anti-Soroş, anti-minorităţi, anti-libertăţi), al cărui combustibil intern este toleranţa omului simplu la rău, la hoţie, la minciună şi jaf. Iar România seamănă cu Venezuela, la acest capitol al slăbiciunilor interne.

    Dar România are totodată energii puternice capabile să blocheze căderea ei în abisul neobolşevic. Una este apartenenţa la structurile UE-NATO, cele ce garantează şi azi rezistenţa acelor oameni din aparatul de stat în spiritul democraţiei, al legii şi justiţiei. O altă forţă stă în CIVISM. Era nevoie de un Liviu Dragnea ca să realizăm cât de solid e frontul României pro-occidentale. Asta a devenit tot mai clar odată cu iarna OUG 13, când protestele disperării faţă de un regim care şi-a trădat alegătorii şi aliaţii occidentali au născut forţa #Rezist. Şi am aflat în 10 august 2018, în Piaţa Victoriei, că urmaşii comunismului nu au altă cale de opri acest val devastator pentru mafia politică decât prin forţă. Represiunea dirijată pe axa Scroviştea-Dragnea-Dăncilă-Carmendan-Şefii Jandarmeriei a fost un atac terorist la sănătatea democraţiei noastre. Nu vom uita! Este doar un motiv pentru care nu putem ceda.

    PARLAMENTARII „CIUMEI”, SABOTORII ROMÂNIEI

    Ne aflăm la mâna noastră, mai mult ca oricând în istorie, şi pentru că nimeni nu ne încurcă să luptăm cu această „Ciumă Roşie”. Da, e greu! Da, simţi nevoia să fugi, să pleci din ţară, să spui că totul e pierdut. Dar nu e aşa! Nimic nu e pierdut, deşi nici nu e câştigat. Însă avem şansa de a rezista. De a strânge din dinţi. Şi de a suferi. Iar la final, nu peste multă vreme, poate cel mult doi ani, vom şti CLAR cum se vor fi ales apele. Iar de va fi să fie rău, nu-i mai bine să ştii că ai făcut tot ce-a depins de tine să nu renunţi?

    Însă nu avem multe motive să credem într-un astfel de deznodământ. Coaliţia răului PSD-ALDE (ajutată pe sub masă şi de infiltraţi în opoziţie şi minorităţi) nu mai poate face nici măcar ce-a făcut în 10 august. Poate doar minţi în continuare, îndatora nesăbuit ţara, manipula, lungi boala. Sigur că nu e niciun bine în asta, dar practic nu pot fi opriţi să ne autodistrugă intenţionat. De ce? Pentru că e plin parlamentul (şi promit să-i aflăm până la ultimul) de trădători anonimi, şpăgari şi combinatori – toţi nişte nulităţi adunate special de Dragnea pentru a vota la comandă.

    Ei sunt PRINCIPALII vinovaţi pentru atacul la naţiunea română. Aceşti derbedei cu drept de vot vor plăti! Să aveţi încredere în asta. Nu au alte pârghii de a ne răpune, de a ne scoate din UE şi din NATO, decât TIMPUL. Teoretic, doi ani ne mai pot sabota din interior, până ne vor lăsa în sapă de lemn. Dar de va fi aşa, nu vom pieri. Vom renaşte şi-i vom căuta până în gaură de şarpe. Exact aşa cum fac ei azi cu toţi cei ce le stau în cale. Reţineţi: nu au altceva decât TIMPUL de partea lor. Care timp, începând din 1 ianuarie 2019, nu mai joacă în favoarea lor. Se scurge. Repede. Tot mai repede. Până la scadenţă. Unii dintre ei au început deja să-şi dea seama că e cazul să aleagă. „Prefer să fiu trădător de partid decât trădător de ţară”, a spus un deputat PSD demisionar din gloata lui Dragnea.

    CU GÂNDUL LA STRĂMOŞI…

    Da, poate acest coşmar va mai dura doi ani. Poate vom fi deja la pământ, atunci. Dar ca întotdeauna în istorie, scadenţa vine. Vezi moartea torţionarului Ficior, în puşcărie, după atâţia ani de la crimele sale. Acum timpul însă trece muuult mai repede. Nu vom avea nevoie de atâţia ani să-i dovedim pe torţionarii zilelor noastre. Ci doar de curaj. Încredere. Şi disponibilitate la suferinţă. Căci suferinţa face parte din viaţa noastră, oricum. Aici sau afară, ea există oriunde. E libertatea fiecăruia dintre noi să aleagă locul şi tipul ei, dar nicăieri nu poţi scăpa de ea.

    Eu voi alege să sufăr în continuare aici. Pentru ca, la final, să mă bucur tot aici. CRED că 2019 ne va ajuta să ne eliberăm de propriile noastre slăbiciuni. Să ne rupem de blestemul istoriei de a fi mereu la mâna altora. Suntem DOAR la mâna noastră. Şi „Ciuma” are armele ei, dar şi noi le avem pe ale noastre. Diferenţa o va face, în cele din urmă, CREDINŢA în propriile forţe, în noi înşine. Noi o avem, dar ei o au? Nu cred.

    Te iubesc, România mea, oriunde te-ai afla!

    Te iubesc şi CRED în tine. În cei care au suferit sau au pierit în trecut pentru ca tu să ne dai şansa de a nu-i uita azi. Pentru ei, a-şi da viaţa a fost o datorie de onoare faţă de cei rămaşi în viaţă. Datorită lor, existăm. Să ne aducem aminte de asta, cu recunoştinţă faţă de acel MARE sacrificiu care ne permite nouă azi să facem doar sacrificii mai mici.

    LA MULŢI ANI!

  • „Laurenţiu, tu – 216 $ pe lună, Doru Buşcu – 60.000 $!!! Ce presă-i asta!?”

    „Laurenţiu, tu – 216 $ pe lună, Doru Buşcu – 60.000 $!!! Ce presă-i asta!?”

    Îi preţuiesc mult pe cei 26 de „patroni” ai mei care au decis să mă finanţeze lunar cu 216 dolari SUA (până la acest moment), pe contul meu de Patreon, sau pe colegul Grigore Cartianu cu al său inventar ceva mai bogat. Oricum, punem donaţiile împreună pentru consolidarea proiectului ziaristii.com. Căci ştiu ce sacrificii înseamnă în ziua de azi să-ţi rupi de la gură fie şi un dolar pe lună, nu mai vorbesc de 100 de dolari (cum a făcut prietena noastră Ioana Popescu, din California, de loc din Rusăneştiul Oltului, satul cu revolta anti-sanitarii pestei porcine şi unde am aflat că primarul comunei deţinea nu mai puţin de 150 de porci!).

    Iar dacă trăieşti în afara României, e chiar şi mai dificil să dai din venitul tău lunar cât de puţin pentru o cauză publică, fie ea şi presa liberă. Am trăit un şi jumătate în Spania şi abia acolo am înţeles cât de mult contează UN euro. În România, nu-l preţuiam, căci aveam diverse „variante de fugă”. Afară, nu ai pe nimeni în afară de tine şi braţele tale. Nu mai contează cine eşti sau ce ai fost, CV-ul tău, ce prieteni ai sau de unde vii. Contează să fii atent şi la un cent, ca să nu rămâi în aer şi să-ţi poţi ajuta eventual şi familia.

    Prin urmare, când spun că îi preţuiesc enorm pe „patronii” mei sunt foarte atent la sensul exprimării. Chiar înţeleg sacrificiul lor, iar eu nu am altă cale de a le răsplăti efortul decât fiind onest cu ei, cu mine şi cu toţi cei care ne urmăresc aici, pe ziaristii.com, alături de colegul Grigore Cartianu şi de alţii ca noi care ni se vor alătura.

    Dar cu toate astea, sunt unii dintre prietenii mei care privesc dincolo de cifre şi mă întreabă direct: „Bine, bine, Laurenţiu, e ok că apreciezi chiar şi această sumă lunară strânsă din donaţii ca tu să poţi rămâne în continuare jurnalist curat, dar nu e cumva prea puţin 216 de dolari pe lună faţă de aproape 60.000 cât a primit Doru Buşcu („Caţavencii”) de la Dragnea? Ce presă-i asta? Ce şanse poate avea România cu astfel de diferenţe astronomice între voi, jurnaliştii oneşti, şi cei plătiţi de Ciuma Roşie?”.

    Întrebarea aceasta mi-a fost pusă de una dintre donatoarele mele de pe „Patreon„, azi, după dezvăluirea făcută de colegii de la NewsWeek România despre „ziariştii” şi „analiştii” arondaţi puterii actuale, în contul cărora regimul PSDragnea a virat lunar milioane de dolari. Ce i-am răspuns?

    Simplu: că banii primiţi de mine valorează infinit mai mult decât banii primiţi de ei. Pentru mine, nu numărul lor contează, ci sursa. Iar sursa donaţiilor mele e una curată, trudită, plină de sudoare şi de sacrificii de toate felurile.

    Sigur că nu sunt ipocrit să spun că micul nostru „copil” media va putea rezista cu doar câteva sute de euro lunar. Evident că nu! Doar costurile cu mentenanţa, taxele, birocraţia şi cheltuielile administrative sar de 1.000 de dolari lunar. Nemaivorbind de nevoia noastră de trăi din astfel de activitate şi de a folosi donaţiile pentru a mai angaja un om-doi, a clădi proiecte jurnalistice, a face deplasări pentru investigaţii ori reportaj etc. Dar una-i una, alta-i alta, vorba unui clasic în viaţă.

    Suntem la început, această nouă formă de finanţare numită Patreon abia acum începe să fie asimilată de public. Sunt convins că vom fi tot mai susţinuţi, pe măsură ce tot mai multă lume va realiza că presa „gratis” nu e gratis niciodată. Ba chiar poate veni la pachet cu fake-news, cu anti-presă, cu manipulare de tip bolşevic şi, la final, ne costă enorm pe toţi, prin faptul că banul public ajunge pe mâna clanurilor interlope din politică. Iar ele finanţează „presă gratis” din banii de la stat, care „presă” manipulează pe gustul „donatorilor”. Să-i citeşte pe alde Buşcu&Chirieac&co. sigur că nu costă nimic – publicaţiile şi televiziunile lor nu cer bani pentru ce spun. Dar costul e denaturarea informaţiei, intoxicarea românului, zăpăcirea minţii lui, atmosferă din care, ghici, cine câştigă?

    Nu voi face niciodată un reproş cuiva pe tema finanţării noastre, cum sugera prietena mea „donatoare” (altfel, de mare bună-credinţă). Nici nu voi cerşi bani pe motiv că, vezi-Doamne, dacă dispar jurnalistul Ciocăzanu, gazetarul Cartianu, admirabilul orator Oreste sau mai ştiu eu cine, se va alege praful de ţară. Nu! Nici vorbă. Nu suntem salvatorii României, nici eroii ei, ci doar nişte oameni care încearcă să supravieţuiască într-o meserie supusă unor presiuni enorme şi care, ca multe alte meserii dispărute de-a lungul vremii, e posibil să se evapore şi ea. Dar nu se va evapora! Va supravieţui.

    Ce e cert însă e că nu vom face NICIODATĂ ceea ce fac cei din lista Newsweek: să acceptăm să oferim „consultanţă” pentru sume enorme. Adică, să devenim trompetele (că tot ne-a ştampilat aşa marele geniu al presei Cozmin Guşă) unei găşti politico-mafiote sau alteia. Să fim, adică, instrumente de propagandă. Să minţim, să manipulăm-dezinformăm-denigrăm, să atacăm statul de drept, justiţia, democraţia, de dragul banului.

    Nu vrem să pozăm în arhanghelii presei sărace, dar curate, nici să ne plângem de milă că se va alege praful de toţi cei care nu se vor „alinia” trendului de consultanţă pe bani politici. Căci nu suntem singurii, ŞTIU că imensa majoritate a jurnaliştilor din ţara asta sunt oameni de bun-simţ, cu măsură, decenţi şi incapabili de compromisuri cu baronii lingourilor din cavouri şi cu patronii banului public.

    Iar dacă Buşcu, Pieleanu, Chirieac, Savaliuc, Ghilezan&co. au reuşit să-şi îndese în conturi jdemii şi mii de euro lunar, ce putem face noi? Sau cum putem opri un astfel de sabotaj la adresa sănătăţii celei de-a patra puteri în stat (prima, aş spune eu)? Nu avem cum şi, personal, nici nu vreau, sincer. Prefer să cred în justiţia în toate formele ei, de sistem sau divină. Ea face întotdeauna dreptate, mai devreme sau mai târziu.

    Ştiu că sumele pe care le-au încasat respectivii le vor ieşi cândva pe gât. Căci ele nu sunt rodul unor contracte naturale de piaţă, în numele binelui public. Ci poartă în ADN-ul lor rău, mult rău. Anti-presă. Sunt sume drenate legal din banul public, din donaţiile pentru partide mărite special de Liviu Dragnea, de când a venit la putere (vezi declaraţiile fostului şef al ANAF, Gelu Diaconu). Şi care, mai devreme sau mai târziu (desigur, dacă România nu iese din UE), vor vorbi altfel despre respectivii. La momentul acela, dacă vor fi sinceri cu ei înşişi, vor recunoaşte preţul imens al lăcomiei.

    Dar în niciun caz eu, ca de altfel toţi jurnaliştii ca mine sau ca Grigore, nu putem şi nici nu vrem să fim cumva geloşi pe „succesul financiar” al unor îmbuibaţi precum Buşcu, Savaliuc sau Chirieac. Nu ne interesează acest gen de finanţare. Nu ne-a interesat NICIODATĂ. Căci niciunul dintre noi n-a vrut să fie în serviciul mafiei politice penale, ci în cel al ADEVĂRULUI, al legii şi al omului simplu. Care trudeşte din greu ca eu sau alţi colegi să primim acele donaţii tip Patreon. Pentru mine, aceşti bani valorează enorm. Nu i-aş da în VECI pe cei încasaţi de Buşcu de la Dragnea. Sunt ceva ce nu poţi cumpăra niciodată. Pentru că nu ne cer să minţim, să dezinformăm, să atacăm sau să distrugem pe cineva, nici să ajutăm vreun politician anume sau să sabotăm un sistem de drept. Ci doar să ne facem MESERIA de ziarist cinstit. Ce poate fi mai valoros?

  • Grigore Cartianu, uite ce-am făcut în Ajun! Hai, s-avem Crăciun fericit cu ziaristii.com!

    Ziaristii.com face azi 25 de zile de viaţă. Ieri avea 24, când pe seară m-a sunat colegul Grigore Cartianu să mă „certe” că n-am scris prea mult pe site, în timp ce el a cam dus greul (şi zău că l-a dus!). Şi pentru că era prea mult zgomot în jurul meu încât n-am apucat să-i spun de ce nu mi-am respectat fişa postului, îi fac mai jos o urare ca să afle adevărul despre cum am tras chiulul în Ajun de Crăciun.

    După ce l-am promovat pe Oreste în noaptea de duminică spre luni, m-am trezit spre prânz cu nasul în cafeaua Mioarei, cumnăţica mea magistrală în preparat licoarea magică pentru trezire. Cu un ochi cârpit de la lupta cu sarmalele, caltaboşii şi soriciul din ziua precedentă (başca vinul tău de butuc, măi Griguţă, măi!), cum vrei matale să mai scriu pe ziaristii.com!? 🙂

    Dar cu ochiul bun, bine energizat de cofeina Mioarei, reuşesc să plimb degetele pe tastatura laptopului meu prea muncit. Ies nişte articole chinuite, dar ies! Şi oricum, nu pune bază pe mine în astfel de clipe magice, că ştii că pun eu pe tine. Nu degeaba îmi mai spui tu „Lorenzo”, redă bine firea mea mai boemă. Apoi, ştii că la tine „Piţărăul” e gata spre 7-8.00 dimineaţa, la mine abia începe pe la 11.00. Prin urmare, ia rămâi matale la butoane, că eu plec să colind cu poporul drag din Vlăduleni, Bâlteni, Gorj!

    Lume multă. Vecini, bătrâni, tineri, copii, ho-ho-ho strigat rar, dar bine. Şi chiar mulţi românaşi veniţi acasă de Sărbători tocmai din ţărişoarele lor de adopţie din Diaspora. Nu pot oamenii să-şi lase baltă tradiţia lor de suflet. Cea în care ieşi în faţa casei şi dai ce vrei colindătorilor: colaci, eugenii, napolitane, mere, croasante, numai bunătăţi pentru copii.

    Mă uit la ei şi-mi sunt tare dragi. Dar cei mai dragi îmi sunt băiatul şi iubita lui din poza de mai sus. Dau culoare Piţărăului – că aşa se cheamă tradiţia noastră seculară. El e îmbrăcat într-un „combinezon” de pinguin albastru, ea în Crăciuniţă roşie-n obraji. Sunt altfel. „La noi, la Valea cu Apă, suntem mulţi aşa, ne îmbrăcăm mai deşucheat, că-i vreme de distrat”, îmi destăinuite tânăra secretul costumaţiei lor.

    Frumos! Oamenii ţin cu dinţii de poveştile satului lor, chiar dacă satul se tot goleşte. Pleacă lumea la muncă afară, rămân bătrânii, dar rezistăm. Gata, hai că suntem pe fugă! Trebuie să ajung şi la mine în Trocaniul natal, la vreo oră de Vlăduleni, via Târgu-Jiu, şi mai facem şi-un popas în oraş pentru niscaiva cadouri. Ce să-i faci, Gregoire, familion mare, dar nu-i asta cea mai tare bogăţie?

    Târgu-Jiu, oraşul naşterii mele, e full. Aglomeraţie totală. Facem shoppingul de cadouri, dar nu prea repede. E coadă la cea mai tare cofetărie din ţară, cu frişcă exact ca-n vremea savarinelor lui „Ceaşcă”, de la „Select”, vizavi de liceul tău, mai ţii minte gustul?

    Nu mai apuc nicio prăjitură. O tăiem spre Trocani cu hârbul nostru funcţional, care ne va purta în 2019 spre toate zările, în Caravana Cărţilor.

    Mi s-a aprins beculeţul roşu la ulei, ce mă fac, Grigore? Vezi că nu mă ajuţi nici cu sfatul?! Păăăi! Stai acolo la căldurica ta, alături de Cleo-pisica vindecătoare, torci la sobă ştiri pe bandă rulantă şi vezi slabă mişcare pe ziaristii.com de la al tău tovarăş „Tatau” (aşa m-ai botezat, de la numele bunicului, Dumnezeu să-l odihnească în pace, acolo sus în ceruri!)

    Se lasă seara, la Trocani. Satul copilăriei mele e şi mai sărac de suflete. Şi mai mic, oricum, dintodeauna decât Brădiceniul tău. Tot aşa, tineri plecaţi la muncă afară, doar mulţi bătrâni la pensie, ca mama.

    Ajungem când Piţărul e în toi. La mine la ţară, se cheamă „Colindeţi”. Nu stăm pe gânduri şi plecăm din nou la adunat colăcei, eugenii, portocale, mere. Finul Cucu, învăţător de-o viaţă în comună, scoate şi-un pahar de vin la poartă, producţie proprie. Aşa făceau bătrânii pe vremuri. Sănătate, fine!

    Rămân la un pahar vorbă cu prieteni din copilărie. Unii dintre ei, tot aşa, veniţi de prin Suedia, Germania, Italia… E zăpadă afară şi aşa era mai mereu când eram copii. Acum nu mai e aşa, încălzirea globală ne-a cam răpit omătul nostru pufos, dar iată că anul ăsta e bine.

    Ajungem la mama, sora Ileana, soţul ei Gigi, nepoţii Laura şi Ionuţ. Ne punem la masă. Mama ţine post. Eu nu. Nici ceilalţi. Pur şi simplu, ne dovedesc bucatele, ne fură simţurile, ne capturează plăcerile, şi cu asta basta!

    Şi când eram în toiul mesei de Ajun, mă suni şi tu, măi Griguţă, măi, să-mi zici că nu ştii ce-am păţit de-am dispărut de la muncă! Întrucât n-am apucat să-ţi spun prea multe, că veniseră alţi doi juni ai satului la colindat, iaca aci nişte răspunsuri „în scris”.

    Altfel spus, na, că-ţi rămăsei dator. Deşi şi tu mi-ai rămas de vreo două ori, de când am pornit ziaristii.com. Dar pentru că tot te-am lăsat la butoane, hai să-ţi mulţumesc pentru că m-ai „acoperit”. Ai făcut treabă bună.

    Mulţumită ţie, motăniţei Cleo şi prietenilor noştri care ne însoţesc la drum pe ziaristii.com, site-ul nostru drag a explodat în audienţă (vezi că n-ai scris încă articolul cu succesul nostru la nici o lună de la lansare!).

    N-am cum să nu-ţi fiu recunoscător că ai ţinut steagul sus, ca eu să mă bucur de toate cele de mai sus. Nu m-aş fi bucurat la fel, dacă stăteam cu un ochi la muncă şi cu unul la colindele familiei mele dragi. Şi nici nu m-aş fi bucurat de toţi oamenii pe care i-am întâlnit în Colindeţi, în oraş, pe drum, la telefon, pe whatsapp şi, evident, pe ziaristii.com.

    Apropo de cititorii noştri, le sunt şi mai recunoscător. Că ne-au înţeles şi că ne susţin. Că ne sunt parteneri. Şi chiar parte din familiile noastre (cred că şi ei mă iartă că m-am retras puţin între sarmale, cârnaţi şi caltaboşi).

    Şi ţie, măi Griguţă, măi, dar şi lor, vă urez tuturor Crăciun fericit! De azi după-amiază, mă întorc la treabă. 🙂 Santa Klaus is back in town. Pardon, „Moş Tatau” e înapoi la treabă, în sat!

  • O poză cât 1.000 de cuvinte: Mihai Şora, la 102 ani, cu lumânarea în mâini, comemorând victimele Revoluţiei

    O poză cât 1.000 de cuvinte: Mihai Şora, la 102 ani, cu lumânarea în mâini, comemorând victimele Revoluţiei

    Mulţi spun că nu mai iese lumea la manifestanţii, ca în iarna lui 2017, sau ca măcar în 10 august 2018. Dar oare numărul contează atât de mult? Guvernul PSD-ALDE n-a ţinut cont de masele de protestatari nici când pe străzile României au fost 600.000 de români, de ce-ar mai ţine cont de acest detaliu…

    Dar forţa vie a societăţii nu constă doar în CÂŢI protestează, ci şi în CINE face astfel de gesturi de civism.

    Ieri seară, la 102 ani, venerabilul filosof Mihai Şora ne-a dat din nou o lecţie de viaţă liberă, ieşind în stradă să-i comemoreze pe eroii Revoluţiei din decembrie 1989. Cu lumânarea în mâini şi privirea pătrunsă încă de sacrificiul de acum 29 de ani, distinsul domn Şora emană şi la această venerabilă vârstă o forţă a spiritului asemeni unui „emiţător” de emoţie inegalabilă.

    Imaginea de mai sus face, aşa cum spun iubitorii de fotografie, cât o mie de cuvinte. Şi, aş completa eu, cât zeci de mii de oameni lipsă de pe străzi.

    Niciodată, Mihai Şora nu i-a blamat pe cei care n-au venit la proteste. Ştie că nu constrângerea e cheia, ci convingerea. Exemplul său este magnific. Este un mare dar pe care nu-l oferă chiar şi azi, în prag de Sărbători, un ROMÂN pur, adevărat şi liber.

    Mulţumim, Mihai Şora! Mulţumim de 1.000 de ori! Întru mulţi ani şi la cât mai multe astfel de imagini pătrunzătoare. Domnul să ni te aibă în pază!

    Sursa foto: Epoch Times România