Autor: Vladimir Munteanu

  • Iohannis, Ciolacu și Sinodul BOR girează acțiunile anti-europene și pro-ruse ale lui Adrian Severin și Cozmin Gușă, la Izvoru Mureșului. Extremiștii sunt grupați în jurul AUR

    Anul trecut, avertizam că relația României cu comunitățile istorice românești din țările vecine (Ucraina, Serbia, Ungaria, Bulgaria și Republica Modolva) este în pericol de a fi confiscată de extremiștii de la AUR. Dovada directă era și continuă să fie implicarea acestora în lucrările Universității de Vară „Izvoru Mureșului”, un eveniment de tradiție dedicat acestor comunități românești.

    Din păcate, pericolul s-a concretizat, pe fondul indolenței autorităților statului român, astfel că ediția din acest an (a XXI-a) a „Universității de Vară” a fost total acaparată de naționaliștii de la AUR și de reprezentanți ai propagandei putiniste în România.

    Principalul organizator al acțiunii este Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș. Această organizație a fost înfiinţată pe 4 iunie 2005, la Miercurea Ciuc, la Centrul Eparhial al Episcopiei Covasnei şi Harghitei al Bisericii Ortodoxe Române, cu binecuvântarea ideologică și implicarea organizatorică directă a episcopului ortodox Ioan Selejan (în prezent, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului), cunoscut pentru opiniile sale naționaliste.

    – Advertisement –

    Reiterăm câteva informații prezentate în articolul de anul trecut, despre personajele care controlează această organizație.

    În martie 2022, președinte al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș a fost ales juristul Dragoș Burghelia. Acesta a fost propus pentru funcția de lider al Forumului de către avocatul Ioan Sabău Pop. Sunt cunoscute suficiente informații care confirmă faptul că aceste două personaje din „elita” Forumului fac parte dintr-un grup extins de ierarhi, preoți, profesori universitari, foști ofițeri de Securitate/SRI și politicieni extremiști ai AUR care promovează o ideologie naționalist-filietistă contrară valorilor Uniunii Europene și intereselor României în UE și în NATO.

    Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, controlat de un naționalist din cercul de apropiați al liderilor AUR

    În decembrie 2021, naționalistul Dragoș Burghelia a fost ales președinte al organizației municipale Târgu-Mureș a AUR, în prezența unor lideri din conducerea națională a AUR: soții Claudiu Richard și Adela Târziu (între timp, soțul a devenit europarlamentar), precum și senatorul Sorin Lavric (considerat ideologul AUR).

    – Advertisement –

    Prezența publică a lui Burghelia ca lider local al AUR s-a opacizat, spre sfârșitul anului trecut, iar la recentele alegeri locale, acesta n-a apărut pe listele de candidați ai partidului extremist în Mureș.

    În martie 2022, la doar câteva luni după implicarea lui în AUR, ca președinte de filială județeană, Burghelia a fost ales în funcția de președinte al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș. După ce naționalistul AUR a preluat conducerea Forumului, treptat, la edițiile din 2022 și 2023 ale Universității de Vară „Izvoru Mureșului”, mesajul naționalist și prezențele extremiștilor de la AUR au fost tot mai puternice și mai vocale. Ele au culminat cu ediția din acest an, care a fost controlată, cu binecuvântarea Bisericii Ortodoxe Române – principalul partener în organizare – de camarila liderilor AUR, George Simion și Claudiu Richard Târziu.

    Naționalistul Dragoș Burghelia. Foto: Facebook
    Naționalistul Dragoș Burghelia / FOTO: Facebook

    De ceva vreme, Burghelia este prezentat în presa locală în calitate de colaborator al Centrului European de Studii în Probleme Etnice (CESPE) al Academiei Române, o instituție a cărei conducere este asigurată de sociologul Radu Baltasiu.

    Același Baltasiu a fost invitat la ediția din acest an a Universității de Vară „Izvoru Mureșului”, unde a avut posibilitatea să-și promoveze viziunile naționaliste.

    Jurnalistul Mircea Marian (platforma de presă DeFapt.ro) avertiza, într-o anchetă de presă publicată în decembrie 2023, că Centrul European de Studii în Probleme Etnice (CESPE) al Academiei Române, sub conducerea lui Radu Baltasiu, „redistribuie mesajele anti-europene și anti-Ucraina ale propagandei lui George Simion”.

    Amănunt important: directorul institutului, sociologul Radu Baltasiu, s-a aflat pe locul 23 pe lista AUR la alegerile din 9 iunie 2024, pentru Parlamentul European.

    Radu Baltasiu - candidat AUR pentru Parlamentul European
    Radu Baltasiu – candidat AUR pentru Parlamentul European

    Acest institut funcționează din bani publici și se află în subordinea Academiei Române, care în 2023 a beneficiat de un buget de peste 600 de milioane lei (aproximativ 120 de milioane de euro!).

    Contrar obligației de neutralitate politică, CESPE promovează permanent marotele propagandei AUR, inclusiv prin intermediul unei „reviste a presei” publicată săptămânal pe site-ul instituției, unde sunt preluate informații emise de publicații din rețeaua controlată, direct sau indirect, de AUR: R3media, Activenews, RGN. Aceste informații sunt o redistribuire a mesajelor politice ale AUR, cu accent pe cele anti-europene și anti-Ucraina, în numeroase rânduri fiind citați liderii extremiști ai AUR. Atitidunea naționalistă a CESPE se observă și prin titlul primit de o rubrică a revistei presei: „Români minoritari în România”.

    Conform anchetei jurnalistice realizată de Mircea Marian, atitudinea naționalistă și pro-AUR a directorului CESPE, sociologul Radu Baltasiu, este cât se poate de evidentă. Astfel, Baltasiu declara în decembrie 2023: „În România, singura formațiune cu discurs național este Alianța Pentru Unirea Românilor. Am cunoscuți, amici și chiar prieteni care au unele îndoieli. Eu le-aș propune să-și transforme îndoiala în nădejde. Sunt singura formațiune politică cu ax creștin și național – ceea ce Țuțea numea, fără ocolișuri, «românesc». Tot ceea ce este în afara acestuia este pierdere de vreme aici pe pământ și cumplită eroare la Judecată”.

    Nu întâmplător, Radu Baltasiu ocupă poziția de ministru al Educației și Culturii în guvernul-fantomă promovat intens de AUR pe rețelele de socializare, cu promisiunea implementării aberantului „Plan Simion”.

    Revenind la Dragoș Burghelia, merită precizat că președintele Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș are puternice relații de colaborare și sprijin cu Biserica Ortodoxă Română, prin intermediul Prea Sfințitului Andrei, episcopul ortodox al Covasnei și Harghitei.

    În aprilie 2024, aceste relații s-au dezvoltat prin recrutarea în conducerea Forumului a lui Daniel Corneanu, membru al Adunării Eparhiale a Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei, decorat cu Crucea Episcopală și antreprenor prosper în domeniul agricol, așa cum anunță Burghelia pe contul său de Facebook.

    PS Andrei, Daniel Corneanu și Dragoș Burghelia. Foto: Facebook
    Daniel Corneanu, PS Andrei și Dragoș Burghelia / FOTO: Facebook

    La recentele alegeri locale, Daniel Corneanu a candidat pentru funcția de primar și consilier local în comuna Sărmaș, județul Harghita, din partea PMP.

    Rezultă limpede că Dragoș Burghelia este o „tânără speranță naționalistă” foarte utilă atât extremiștilor din AUR, cât și grupării naționalist-filetiste din interiorul Sinodului BOR.

    Rusofilii Cozmin Gușă și Adrian Severin – vedete la ediția 2024 a Universității de Vară „Izvoru Mureșului”

    Lucrările din acest an ale așa-zisei „Universități de Vară” s-au constituit, de fapt, într-o generoasă oportunitate oferită vectorilor de propagandă putinistă din România pentru a-și răspândi marotele pe care Rusia le confecționează permanent pentru spațiul românesc.

    Nu vom intra acum în detalii, urmând să dedicăm o analiză specială a afirmațiilor făcute la Izvoru Mureșului. Evidențiem însă faptul că, de la tribuna „Universității de Vară”, Adrian Severin îi îndemna pe americani să renunțe la „pacea americană” și să se integreze în „noua ordine mondială”, care-și are originea în Asia, și nu în spațiul euro-atlantic.

    Adrian Severin - transformat din politician pro-european în propagandist putinist. Foto: Facebook
    Adrian Severin – un fost europarlamentar PSD transformat în propagandist putinist / FOTO: Facebook

    Care este „Asia” și care este „noua ordine mondială” promovate fără rușine de ex-pușcăriașul Severin? Evident, China comunistă (dictatură), Rusia lui Putin (dictatură), Iranul islamist (dictatură)! Nu este nevoie de prea mare efort pentru a înțelege ce fel de ordine mondială vor impune aceste dictaturi…

    Rusofilul Cozmin Gușă a prezentat un fel de analiză a situației geopolitice internaționale, concluzia – strecurată printre rânduri – fiind aceeași cu a lui Severin: ordinea mondială euroatlantică se prăbușește, urmează o ofensivă a Rusiei putiniste și a Chinei comuniste.

    Gușă a afirmat că rezervele naturale din subsolul României ar fi evaluate (de el, „cu ajutorul unui academician”!) la aproximativ 2.000 de miliarde de dolari, fără să prezinte vreo statistică, vreun detaliu despre cum a ajuns la acestă evaluare. Aceste resurse, desigur, „nu suntem lăsați” să le exploatăm…

    Gușă se întreabă cum putem să fim lăsați (!) să exploatăm aceste resurse „măcar în parteneriat, că singuri nu mai avem nicio șansă să le exploatăm”. Răspunsul putinistului este că ar exista un proiect pregătit „în eprubete, dar nu de laboratoare românești”, și anume unirea cu Republica Moldova, și astfel „vom fi lăsați să ne exploatăm resursele sub pretextul că trebuie să hrănim această unificare”. Dacă s-ar agrea acest proiect, care „poartă amprenta Soros” pentru că „Republica Molova = Republica Soros”, trebuie ca „volanul să fie românesc”, elucubrează Gușă.

    Cozmin Gușă - un eficient agent al propagandei lui Putin în România
    Cozmin Gușă – un eficient agent al propagandei ruse în România. Primul din stânga: „jurnalistul” Marius Ghilezan, promotorul tuturor cauzelor murdare (contracost, evident)

    În discursul confuz și grandoman rostit la Izvoru Mureșului, Cozmin Gușă s-a lăudat că, în 2001, în calitate de politician, s-a dus la Moscova „să negocieze discret posibilitatea de reunire (a Republicii Moldova cu România – n. red.), pentru că reunirea trebuie prima dată agreată și discutată la Moscova, ca să putem s-o facem noi împreună cu partenerii noștri externi”.

    Care a fost, de fapt, mesajul lui Gușă? Unul ticălos și trădător: Vreți unirea cu Republica Moldova? Lăsați UE, lăsați SUA, lăsați spațiul euro-atlantic! Doar Rusia lui Putin poate să vă ofere această unire, dacă vrea el! Deci, puneți-vă bine cu el, pupați-l în fund, nu-l mai huliți! Și mai ușor cu „Slava Ucraina”!…

    Observăm că tandemul pro-rus Severin–Gușă ne-a transmis un mesaj foarte clar: România trebuie să renunțe la apartenența sa la Lumea Liberă (stat membru al Uniunii Europene și al NATO) și să-și caute la Moscova, la Putin, sprijinul și ajutorul în realizarea reunificării cu Rep. Moldova! Iar în contextul războiului din Ucraina, să obțină și recuperarea unor alte teritorii ca nordul Bucovinei și județele din sudul Basarabiei – care ne-au fot luate de fapt de ruși (pe vremea URSS) și date ulterior Ucrainei…

    De ce girează Biserica Ortodoxă Română, Academia Română, Administrația Prezidențială și Cancelaria Primului-Ministru „Universitatea de Vară” anti-românească și pro-rusă de la Izvoru Mureșului?

    Biserica Ortodoxă Română, din interiorul căreia a fost inițiată, cu mulți ani în urmă, Universitatea de vară de la Izvoru Mureșului, i-a acordat înalta binecuvântare, implicându-se și organizatoric, pentru ediția de anul acesta, prin PS Andrei, episcopul ortodox al Covasnei și Harghitei.

    La ceremonia de deschidere a activităților „universității”, preotul Laurențiu Panciu, consilier cultural al Episcopiei Covasnei și Harghitei, a dat citire unui mesaj de binecuvântare din partea episcopului Andrei, cu îndemnul ca participanții să apere „Sfânta Biserică a Neamului și comoara ei duhovnicească”.

    Nu este încă foarte limpede cât de mult se regăsește episcopul PS Andrei în siajul ori chiar în adâncurile grupării naționalist-filetiste din Sinodul BOR. Observăm însă că PS Andrei rămâne loial direcției naționaliste de acțiune instituită de PS Ioan Sălăjan, ierarhul care a contribuit major la inițierea și dezvoltarea proiectului „Universității de Vară” de la Izvoru Mureșului.

    Echilibrul precar dintre grupările de interese din Sinodul BOR, poziția tot mai fragilă pe care o are Patriarhul Daniel în relația cu Sinodul, aderența unui număr tot mai mare de preoți, călugări și credincioși mireni la curentul naționalist-filetist, anti-UE, anti-NATO și pro-Rusia – toate acestea formează un context deosebit de favorabil grupării naționalist-filetiste din BOR.

    PF Daniel - Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, o Biserică asaltată de naționalism-filetism. Foto: Orthodoxtimes
    PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, o Biserică asaltată de naționalism-filetism / FOTO: Orthodoxtimes

    Lipsa de reacție a Patriarhului Daniel la gravele rătăciri naționalist-filetiste comise de preoți, călugări și ierarhi ai BOR, ca și grava eroare de a-i propune pentru canonizarea ca Sfinți ai Bisericii pe pr. Dumitru Stăniloae (promotor al naționalismului legionaroid, dar și colaborator al dictaturii comuniste) și pe preoții legionari Ilarion Felea și Ilie Lăcătușu, ne oferă imaginea unei Biserici în criză, în pericol de a se prăbuși în rătăcirea naționalist-filetistă, așa cum s-a mai întâmplat cu BOR în timpurile dictaturii Regelui Carol al II-lea și Statului Național Legionar.

    Influența pe care naționalism-filetismul o are în Sinodul BOR explică de ce principala Biserică creștină a românilor girează aberațiile toxice anti-românești și pro-ruse comise la „Universitatea de Vară” de la Izvoru Mureșului.

    Academia Română, o altă instituție importantă a țării care oferă sprijin acestor naționaliști pro-Rusia, este implicată direct în organizarea „Universității”, prin Centrul European de Studii în Probleme Etnice (CESPE), aflat sub conducerea lui Radu Baltasiu, candidat pe listele AUR pentru Parlamentul European și naționalist asumat.

    Ioan Aurel Pop - naționalistul Președinte al Academiei Române. Foto: Universul Juridic
    Ioan Aurel Pop – președintele naționalist al Academiei Române / FOTO: Universul Juridic

    Totodată, să nu uităm că Academia Română încă se află sub conducerea extrem de toxică a unui alt naționalist (cu evidente nostalgii ceușiste), anume academicianul Ioan Aurel Pop. Prin urmare, avem explicația pentru girul acordat de Academia Română mizeriei naționaliste și pro-ruse de la Universitatea de Vară „Izvoru Mureșului”.

    Conform presei locale, „chiar dacă nu au putut onora cu prezența, cancelariile Administrației Prezidențiale și cea a premierului României au transmis salutări și urări de succes” participanților de la Universitatea de Vară pro-rusă de la Izvor Mureșului.

    Este deja de notorietate faptul că prim-ministrul Marcel Cioacu își dorește cu mare intensitate „covrigul” funcției de președinte al României. Nu întâmplător, de ceva vreme, candidatul PSD la funcția de Președinte al României are calculate ieșiri din decorul democrației pentru a se scufunda în haznaua naționalismului, în speranța că va rupe ceva voturi din bazinul electoral naționalist.

    Primul ministru Marcel Ciolacu. Foto: Facebook
    Prim-ministrul Marcel Ciolacu / FOTO: Facebook

    Probabil că în această „cheie” poate fi interpetat mesajul de salut transmis de Cancelaria Primului-Minsitru participanților la lucrările „universității de vară” organizate de extremiștii naționaliști. Cei care l-au sfătuit pe Ciolacu să transmită acest mesaj au comis însă o gravă eroare! Prin acest mesaj, prim-ministrul PSD a oferit legitimitate extremiștilor.

    Despre mesajul Administrației Prezidențiale nu are rost să comentăm prea mult. Președintele Klaus Iohannis este doar un trădător al democrației, arhitectul guvernării PSD-PNL, una dintre cele mai ineficiente și corupte guvernări din România post-decembristă. Iohannis este primul președinte al României care și-a transformat un întreg mandat într-o excursie de lux pe banii românilor.

    Primind girul unor importante instituții ale țării, naționaliștii, filetiștii, suveraniștii, putiniștii adunați la Universitatea de Vară „Izvoru Mureșului” confiscă relația statului român cu comunitățile românești istorice din vecinătatea României. Ei se pregătesc să ia cu asalt România, la alegerile parlamentare și prezidențiale, în speranța că vor obține suficientă putere politică pentru a scoate țara noastră din spațiul euro-atlantic al Lumii Libere, transformând-o într-o gubernie aruncată la picioarele lui Putin.

  • De ce s-au transformat spitalele publice din România în lagăre de exterminare a pacienților?

    Scandalul sinistru al morților suspecte din Secția ATI a Spitalului „Sf. Pantelimon” din București este arhetipal pentru degradarea morală în care s-a prăbușit rețeaua națională de spitale publice din România.

    Spitalul „Sf. Pantelimon” nu este singura instituție de sănătate publică din România care-și asasinează pacienții. Dimpotrivă, aproape fiecare spital public deține cel puțin două-trei mecanisme de exterminare: infecții nosocomiale, malpraxis, corupție.

    Cauzele care au transformat spitalele publice românești în lagăre de exterminare sunt vizibile și sunt cunoscute de românii care au avut neșansa să se îmbolnăvească și să fie obligați să se interneze în aceste „lagăre”.

    Politizarea sistemului de sănătate publică

    Probabil că principala cauză a acestui dezastru este politizarea masivă, grotescă și criminală a sistemului de sănătate publică din România.

    – Advertisement –

    Încă din anii ’90, medici celebri și mai puțin celebri au înțeles că „plicul la buzunar” oferit de pacient poate fi consistent suplimentat de implicarea în politica de partid. Funcția de manager de spital public a devenit o modalitate de îmbogățire rapidă și la cote financiare efectiv amețitoare. Partidele au recrutat medici care au fost promovați în funcții de conducere în sistemul de sănătate publică – de la manageri de spital public până la ministru al Sănătății –, dar nu în temeiul unor criterii de onestitate, pregătire profesională și deontologie, ci doar cu condiția ca respectivii să fie dispuși să facă bani pentru Mafia de Partid.

    Corupția (oricum existentă masiv în sistem încă din vremea lui Ceaușescu) a atins cote de dezastru: de la contracte de bunuri și servicii oferite „cu dedicație” firmelor recomandate de Partid până la angajări de personal medical (de la infirmieră la medic) și administrativ (de la portar la șef de serviciu tehnic) contra unor spăgi șocant de mari, absolut totul a devenit de vânzare pentru Partid, în spitalele publice românești.

    Treptat, situația a degenerat într-o manieră grotescă și s-a ajuns ca în funcția de manager de spital public să fie numiți indivizi fără absolut nicio legătură cu domeniul medical sau cu cel managerial.

    – Advertisement –

    La acest moment, dacă studiați chiar și superficial componența echipelor de conducere din spitalele publice, Direcțiile Județene de Sănătate Publică, Agenții ministeriale și din Ministerul Sănătății, veți descoperi că sistemul este controlat de o mafie de Partid… transpartinică. Jefuirea bugetului public și a banilor publici anulează orice concurență politică și este liant pentru constituirea de grupuri infracționale, la care participă reprezentanți de la diferite partide politice.

    Constituirea clanurilor de familie și de partid ca principale forțe ale corupției în universitățile de Medicină și în spitalele publice

    Suficient să studiem declarațiile de avere și de interese ale elitelor care conduc universitățile de medicină, spitalele publice și direcțiile județene de sănătate publică, pentru a descoperi conexiuni de familie și de partid. Seniorul familiei este cadru universitar la UMF și șef de secție la spital public, soția dumnealui este cadru universitar la UMF și șefă de secție la alt spital public, fiul/fiica este rezident sau chiar medic primar la unul dintre cele două spitale etc.; seniorul este membru în Partidul X, la fel și soția, fiul/fiica posibil să fie în Partidul Y, că nu se știe cum votează prostimea…

    Există spitale publice în care identificăm deja a treia generație de medici din aceeași familie: bunicul a fost medic și șef de secție în spital, în vremurile comunismului, și și-a angajat fiul în același spital, la începutul anilor ’90, care fiu a ajuns între timp mare prof. univ. la UMF-ul din localitate și tot șef de secție și și-a angajat la rându-i fiica în același spital, care fiică este medic într-o altă disciplină medicală, la o secție condusă de un fost coleg de studii al tatălui etc.

    Nu mai povestim de relațiile amoroase dintre medici profesori la UMF și studente… care studente, fie pe post de amante, fie pe post de neveste tinerele, ajung rapid colege cu domnul profesor la spitalul public unde acesta lucrează, ba chiar și colege de catedră la UMF, într-un final.

    Mecanismul se folosește cu succes și în controlul operat asupra universităților de medicină, unde întâlnim, pe același model, clanuri de familie și de partid.

    Efectul cel mai nociv – corect este să spunem SINISTRU – este, de fapt, că în aceste clanuri de familie, de la o generație la alta, calitatea pregătirii profesionale scade dezastruos, urmare a corupției și parvenitismului, astfel că deja la a treia generație avem de-a face cu niște impostori siniștri, care își ucid, își extermină pacienții.

    În cazul clanurilor de Partid – care de cele mai multe ori se suprapun cu clanurile de familie –, situația este chiar mai gravă, pentru că impostura, însoțită de acceptarea comiterii jafului asupra fondurilor publice, pare a fi regula de recrutare și promovare.

    Supradimensionarea aberantă a activității profesionale a medicilor din sistemul de sănătate publică

    Un membru al unui clan de familie/de Partid realizează în paralel următoarele activități: medic (de multe ori șef de secție) la spitalul public + cadru universitar la UMF + medic la policlinica privată pe care o deține (sau la care este medic asociat) + coordonator de studii clinice în beneficiul BigPharma.

    Din perspectivă juridică, au găsit soluții. Apare însă întrebarea legitimă: într-un interval de timp de cel mult 12 ore de muncă pe zi (fizic și intelectual este imposibil să ai performanțe dincolo de limita aceasta de timp!), când poți, în mod real, să execuți cu seriozitate și cu maxim de profesionalism, toate aceste „job”-uri care presupun, direct și indirect, interacțiunea cu pacienții?

    Undeva, această supradimensionare aberantă (prin care medicul respectiv urmărește, de fapt, un singur obiectiv: CÂT MAI MULȚI BANI!) presupune să-ți asumi superficialitatea în exercitarea unuia sau mai multor „job”-uri, adică să-ți bați joc!

    Cei care au fost internați în spitalele publice știu că pe „domnul profesor”, „doamna profesoară” (că așa le place să li se spună, atunci când au ranguri universitare!) abia dacă îl/o vezi la vizita de dimineață prin saloane. După orele 11.00, cel târziu 12.00 ale zilei, dispare… „domnul profesor a plecat la universitate, are cursuri, nu se mai întoarce astăzi!”… iar pacienții sunt lăsați pe mâna vreunui rezident și eventual, mai spre seară, poate au șansa să fie întrebați de sănătate de medicul de gardă.

    Căpușarea spitalelor publice de unitățile medicale private deținute de medici care lucrează în ambele siteme (public / privat)

    Sunt întâlnite cazuri în care medici angajați ai unui spital public efectiv au blocat procesul de modernizare a secției pentru a păstra avantajul „pe piață” deținut de policlinca privată pe care o dețin. Evident, bolnavii erau orientați de medicii respectivi către policlinica privată pentru o procedură care nu era posibilă în spitalul public, din cauza lipsei de dotări tehnice moderne și adecvate.

    În continuare se înregistrează cazuri în care medicul curant din spitalul public recomandă bolnavului să vină la consult/tratament post-internare la clinica privată pe care o deține ori la care este colaborator.

    Actul medical în spitalul public este, în mod deliberat, deteriorat sub aspect calitativ, astfel încât bolnavul să fie nevoit să apeleze la serviciile oferite de același medic, însă în sistemul privat.

    Sfidarea permanentă și cu aroganță criminală a protocoalelor medicale și regulilor de etică și deontologie medicală

    În majoritatea spitalelor publice, protocoalele medicale sunt niște chestii complexe și complicate, care înghit tone de hârtie și pe care, de cele mai multe ori, nu le bagă nimeni în seamă.

    Efectele sunt cunoscute!

    Infecții intraspitalicești care transformă internarea în spital public într-o „loterie a vieții și a morții”, ceva de genul „m-am internat cu o boală și m-au externat cu alte două!” – asta dacă nu cumva mori pe patul de spital din cauza acestor infecții.

    Există malpraxis masiv în spitalele publice („campionii” la malpraxis fiind secțiile de ATI, de Chirurgie și de Ginecologie), provocat de incompetența și/sau aroganța și dezinteresul total al cadrelor medicale față de respectarea și aplicarea protocoalelor medicale și a regulilor de etică și deontologie medicală.

    Corupția generalizată și lipsa totală de transparență din sistemul de sănătate publică

    Deși însoțește aproape toate cauzele dezastrului mai sus amintite, corupția se constituie și în cauză separată a crimelor care se comit de peste 30 de ani în spitalele publice din România.

    Apariția DNA și majorarea la cote aproape occidentale a salariilor cadrelor medicale nu au oprit ofensiva corupției. S-a înregistrat o oarecare reducere a volumului de corupție, însă în general, fenomenul este în continuare întâlnit în spitalele publice din România. Medicii – chiar dacă s-a micșorat numărul cazurilor de condiționare financiară și abuzivă a actului medical – încă primesc „plicul” de la bolnavi sau încasează banii acestora în consultațiile medicale în clincile private, la care-i obligă pe bolnavi, după externarea din spitalul public.

    Marea corupție – contracte de achiziție de bunuri și servicii „cu dedicație” pe bani publici, favorizarea anumitor companii din BigPharma la achiziția de echipamente și medicamente pentru spitalul public, implementarea dubioasă a unor proiecte finanțate din fonduri europene pentru modernizarea spitalelor publice etc. – este prezentă și dă semne că, deocamdată, nu are chef să plece din haznaua în care s-a transformat sistemul de sănătate publică din România.

    Nu în ultimul rând, această mare corupție, însoțită de o extrem de toxică solidaritate de castă, se manifestă în funcționarea Comisiilor de etică din spitalele publice și în modul de deliberare și de decizia de la nivelul Colegiului Medicilor, un adevărat mecanism de „spălare” a malpraxisului și de salvare a medicilor vinovați de la rigorile legii penale.

    Și totuși, cine este vinovatul principal?

    Vinovatul principal ești tu, dragă cetățene!

    Tu îți bagi votul aiurea, tu bagi „plicul” în buzunar la domnu’ doctor, tu ești total indiferent față de crimele din lagărele de concentrare în care s-au transformat spitalele publice și ai reacții numai atunci când victima sistemului ești tu sau cineva drag ție…!

    Ce poți să faci tu? Uite un exemplu!

    Dragă cetățene, te-ai folosit vreodată de Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public? Zici că habar nu ai ce e cu legea asta?

    E o lege care-ți permite să întrebi spitalul public unde ai fost internat sau orice instituție din sistemul public de sănătate ce face cu banii publici, cum a rezolvat un caz de malpraxis și de ce a rezolvat în felul respectiv, către ce firme a atribuit contracte, cum s-a implementat un proiect finanțat din fonduri europene etc. Simplu nu este, că ai de luptat cu impertinența mafiei despre care am povestit aici și foarte probabil vei ajunge să te judeci cu mafia în instanță, ca să primești informațiile solicitate.

    Însă fie și numai utilizarea  de cât mai mulți cetățeni români a acestui mecanism democratic, și tot ar fi suficient să obligăm sistemul să înceapă desființarea acestor lagăre de concentrare.

    Deși poate nu mai crezi asta, nu uita, dragă cetățene, că puterea (încă!) este la tine!

    Dacă vei folosi această putere, vei ajuta la reformarea sistemului. Dacă vei rămâne nepăsător, ai grijă, ești complice la aceste crime și aproape sigur vei ajunge și victimă a acestui sistem nenorocit, cinic și corupt.

    Alegerea e a ta, iar consecințele – asemenea!

  • DOSARUL UNEI MARI ERORI (episodul 3): preotul Dumitru Stăniloae și Revoluția Legionară

    „Azi neamul nostru prinde din nou în mână sabia Arhanghelului păzitor al creștinătății pe care i-o întinde Dumnezeu. Azi ne constituim iar în stat străbătut de credința în Dumnezeu, în cetățuie avansată ce stă dârză și inexpugnabilă în fața haosului păgân. Acesta credem că e sensul revoluției de azi în viața Statului nostru, sensul transformării în Stat național-legionar, sub patronajul Arhanghelului Mihail, războinicul lui Dumnezeu împotriva puterilor agresive ale răului. Îl revendică și alte neamuri pe Arhanghelul Mihail ca patron, dar niciun neam n-a împlinit și nu împlinește atât de desăvârșit lucrarea Arhanghelului Mihail pe planul văzut al istoriei, ca neamul nostru.” („Restaurarea românismului în destinul său istoric”, Pr. Dumitru Stăniloae, „Telegraful Român”, 22 septembrie 1940)

    Episodul 1 / Episodul 2

    Introducere

    În perioada 1934-1945, preotul ortodox pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae a condus, în calitate de redactor coordonator, una dintre cele mai vechi publicații bisericești ortodoxe românești, anume „Telegraful Român” (întemeiată în 1853 de Mitropolitul Andrei Șaguna). Prin editorialele semnate de Stăniloae, prin articolele de fond și de atitudine ale colaboratorilor și prin conținutul știrilor, sub conducerea lui Stăniloae, publicația se va transforma rapid într-un eficient instrument de propagare a viziunii naționaliste (cu accente filetiste) care anima Sinodul și majoritatea preoților BOR în epocă.

    Fără a intra în subtilitățile teologice și dogmatice din scrierile sale academice, considerăm că fie și numai o lectură a numerelor „Telegrafului Român” publicate sub coordonarea preotului Dumitru Stăniloae ar fi suficientă pentru a obține argumentele necesare în favoarea tezei că Stăniloae a promovat în mod asumat, activ și fără echivoc, naționalismul cu iz filetist și s-a manifestat cel puțin ca susținător (dacă nu chiar ca teoretician) al ideologiei extremiste naționalistă și antisemită a Mișcării Legionare.

    – Advertisement –

    Contextul solicită însă ca necesare două completări.

    Prima: în perioada în care a fost coordonată de pr. Dumitru Stăniloae, publicația „Telegraful Român” a fost sub directa administrare a ÎPS Nicolae Bălan, Mitropolitul Ortodox al Ardealului, care îl numește pe Stăniloae la conducerea publicației în data de 1 ianuarie 1934. Din acest fapt rezultă că opiniile, editorialele, atitudinile publicate în „Telegraful Român” exprimă nu numai viziunea teologică și politică (în cazul propriilor articole) și politica editorială a redactorului coordonator Stăniloae, ci și punctul de vedere oficial al Bisericii Ortodoxe Române, prin mitropolitul ÎPS Nicolae Bălan, care aviza direcțiile editoriale ale „Telegrafului Român”.

    Articolele publicate în „Telegraful Român”, editat sub coordonarea preotului Dumitru Stăniloae, în vremea celor trei dictaturi (carlistă, legionară și antonesciană) care au precedat instaurarea dictaturii comuniste, se constituie în tot atâtea probe de necontestat ale colaborării (sau cel puțin neutralității binevoitoare și active a) Bisericii Ortodoxe Române cu aceste dictaturi.

    – Advertisement –

    Mitropolitul ortodox al Ardealului, IPS Nicolae Bălan - unul dintre ierarhii BOR apropiați de Mișcarea Legionară
    Mitropolitul ortodox al Ardealului, IPS Nicolae Bălan – unul dintre ierarhii BOR apropiați de Mișcarea Legionară

    A doua observație: naționalismul cu evidente derapaje filetiste, precum și predilecția spre colaborarea cu diferite forme statale dictatoriale și ideologii extremiste (regimurile carlist, legionar, antonescian și comunist) manifestate de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae nu anulează ceea ce este valoros (pe alocuri, genial) și cu caracter universal din scrierile lui dogmatice. Totodată, nu reduce importanța pe care traducerea „Filocaliei” o are pentru teologia românească.

    Totuși, să nu uităm că reciproca este valabilă! Performanțele teologice ale lui Stăniloae nu scuză și, în niciun caz, nu fac uitate complicitățile asumate public de teologul român cu dictaturi și ideologii criminale și sângeroase.

    În opinia noastră, acest amestec de genialitate teologică și entuziastă și/sau fariseiscă colaborare cu forme sinistre de ideologie și politică de stat îl îndepărtează pe Stăniloae la distanțe cosmice de idealul Sfântului creștin.

    În multe din scrierile sale din perioada interbelică, pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae face dovada că era (și probabil a rămas tot restul vieții) urmărit de o mare obsesie: justificarea Naționalismului prin apel la Creștinism. Inevitabil, acest demers a provocat derapaje filetiste (Stăniloae forțând argumentarea existenței unei importanțe absolute a națiunii/neamului în obținerea mântuirii în Hristos) și l-a apropiat pe Stăniloae de marii ideologi ai naționalismului, legionarismului și antisemitismului din România interbelică.

    Politica editorială a „Telegrafului Român” sub coordonarea lui Stăinloae este orientată spre idealul românizării societății, a proclamării Națiunii/Neamului ca realitate absolută, în cadrul căreia Biserica Ortodoxă Română are propria misiune de propășire și mântuire a „neamului românesc”, a apărării elementului etnic local românesc împotriva „elementelor și credințelor străine” (evreii, catolicii, greco-catolicii etc.). Românul este obligatoriu o sinteză între moștenirea genetică și culturală daco-romană, cu accent pe latinitate și credința creștină ortodoxă, oricare altă „variantă” de român fiind de neacceptat.

    Românizarea societății și statului român - una din obsesiile maladive ale Mișcării Legionare și Dictaturii Mareșalului Ion Antonescu. Foto: Legionari defilând în costume populare
    Legionari defilând în costume populare. Românizarea societății și statului român – una din obsesiile maladive ale Mișcării Legionare și Dictaturii Mareșalului Ion Antonescu

    Naționalismul ortodoxist cu iz filetist imaginat și promovat de Stăniloae se manifestă cu mult înainte de proclamarea Statului Național Legionar la 14 septembrie 1940. Conceptele cu care operează teologul român în confecționarea acestei doctrine religioase și deopotrivă politice pot fi identificate în numeroasele sale scrieri pe tema relației dintre cele două concepte: neamul și credința creștină. Vom aloca însă un episod special prezentării viziunii naționalist-ortodoxiste a lui Stăniloae.

    În acest episod, vom aduce în atenția cititorilor noștri câteva importante și edificatoare poziționări ale preotului prof. dr. Dumitru Stăniloae față de „revoluția legionară”, așa cum au fost exprimate în paginile publicației „Telegraful Român”, odată cu proclamarea Statului Național Legionar, în septembrie 1940.

    Naționalismul ortodoxist al lui Stăniloae și ideologia legionară

    Cuprins până la extaz de aceste idealuri naționalist-ortodoxiste, Dumitru Stăniloae a rezonat ideologic cu programul politic al Mișcării Legionare și nu a reacționat la aberațiile filetiste și antisemite ale ideologiei legionare. Dimpotrivă, Stăniloae privește la „Revoluția Legionară” ca la o mișcare de renaștere națională (inclusiv religioasă în „cheie” ortodoxă) a românilor, iar la Statul Național Legionar ca la o mare oportunitate pentru desăvârșirea creștinească a neamului.

    La aproximativ o săptămână de la proclamarea Statului Național Legionar, pe prima pagină a numărului „Telegrafului Român” din 22 septembrie 1940, în editorialul cu titlul „Restaurarea românismului în destinul său istoric”, preotul Dumitru Stăniloae exprima (semnând articolul cu inițialele D. S.) o adevărată mărturisire de credință în biruința legionară sub chipul Statului Național Legionar.

    „Un vânt aprig de înoire bate peste tot cuprinsul Ţării, alungând pe deoparte îmbâcseala care ne copleşea, iar pe de alta înviorându-ne cu şfichiuala lui voinică. Forţele naţionaliste ale Ţării, ţinute atâta vreme încătuşate, au rupt lanţurile şi s’au revărsat peste toată viaţa publică a Ţării. Răsună văzduhul românesc de cadenţele energice ale marşurilor cari toarnă fier şi hotărâre în suflete şi în braţe şi o încredere nesguduită dă păşirii spre viitor a neamului o siguranţă absolută de biruinţă.”

    „Cadențe energice”, „marșuri”, „fier”, „hotărâre în suflete și brațe”, „neam”, „biruință”… întâlnim aici frazeologia specifică discursului legionar din epocă, inspirat din scrierile și discursurile „Căpitanului” Corneliu Zelea Codreanu.

    În același „duh” legionar, Stăniloae aduce elogii politicii adoptate de noua conducere legionară a țării, în frunte cu generalul Ion Antonescu.

    „În două direcţii s’a îndreptat până acum fierul roşu de purificare al actualei conduceri: în direcţia moravurilor vieţii politice şi în direcţia ideologiilor primejdioase neamului. Dl general Ion Antonescu, conducătorul Statului, a dispus cercetarea şi sancţionarea tuturor hoţiilor operate în avutul Ţării în ultimii ani. În felul acesta se pune capăt pentru viitor unui obiceiu care dacă se continua trebuia să disperăm de înseşi fiinţa Statului nostru. Iar ministerul Cultelor a dispus demiterea din funcţiunile publice a tuturor masonilor şi interzicerea tuturor sectelor.”

    Pentru Dumitru Stăniloae – și probabil pentru mulți dintre ierarhii și clericii din Biserica Ortodoxă Română de la acel moment –, instaurarea Statului Național Legionar era considerată un fel de izbăvire, de salvare din Democrația interbelică tot mai deschisă spre idealul societății libere de tip occidental. Teologul român punctează foarte limpede această stare de spirit:

    „De câte ori nu ne-a fost dat să vedem sau să suportăm urmărirea prin cea mai aspră cenzură şi prin cele mai grozave ameninţări a oricărei afirmări a ceeace corăspundea cu fiinţa neamului şi cu interesele lui, câtă vreme se făcea o propagandă nestingherită pentru ideologiile şi practicele imorale, atee, masonice. Am avut miniştri cari nu puteau vorbi decât citând din doctrina antireligioasă a evreului Duikheim, am avut manuale în licee în cari se propovăduia ateismul şi se batjocureau lucrurile sfinte ale creştinismului.

    Se săvârşeau incenerări cu participarea sgomotoasă a demnitarilor. Statului. Erau subvenţionate cu bani grei publicaţii in cari se zeflemisea ortodoxia neamului, dar apărarea ei era interzisă. Şcolile noastre teologice erau degradate şi dispreţuite, preoţimea tratată ca o cenuşăreasă. Cum mai putea înainta astfel acest neam?”

    În viziunea lui Stăniloae, vechiul sistem democratic eșuase din cauza rupturii cu Creștinismul în forma lui ortodoxă și, implicit, cu Biserica Ortodoxă Română. Pentru a argumenta obligativitatea întrepătrunderii între Biserică-Stat-Societate, Stăniloae face apel la exemplul națiunii germane (la acel moment, în plină expansiune militară și politică, sub conducerea Führer-ului Adolf Hitler).

    „H. Sauer în marea lui carte Abendländische Entscheidung arată cum creştinismul a devenit elementul de temelie şi de necesară permanenţă al germanismului prin faptul că numai când o seminţie germanică a primit evanghelia s’a putut pune capăt haosului din epoca năvălirilor barbare şi s’a putut cristaliza o naţiune şi un stat german. Momentul de decizie al germanismului între a fi şi a nu fi, între a se stabiliza şi consolida şi între a pieri în haosul năvălirilor, a fost acela în care i s’a prezentat înaintea conştiinţei creştinismul pentru a-l alege sau a-l respinge. Deciziunea în favoarea creştinismului şi a pus pecetea până în adâncuri pe sufletul neamului şi s’a perpetuat în spiritul tuturor generaţiilor următoare, cari toate sunt datoare să păstreze cea mai vie recunoştinţă generaţiei care s’a decis pentru creştinism, salvând şi consolidând fiinţa resei.

    Deaceea formulează F. Sauer: «Cea dintâi poruncă este să sesizăm din nou vocea timpului decisiv al părinţilor noştri, cari au adulmecat şi trăit într’o cu totul altă adâncime realitatea istorică, decât o putem simţi noi astăzi». Ei au intuit mai limpede, în marea lor strâmtorare, puterile de dincolo de lume, singurele în stare să constitue temelia existenţii naţionale. Dacă acest rol l-a avut şi-l are creştinismul pentru rasa germană, cu cât mai mare este cel ce l-a avut şi-l are pentru noi.”

    Pornind de la exemplul german, Dumitru Stăniloae colportează teze (false din punct de vedere istoric) pe care le întâlnim și astăzi în discursurile extremiștilor naționaliști: strămoșii românilor au fost o sinteză între eroi de legendă și creștini absoluți, națiunile occidentale au prosperat numai și numai pentru că noi, românii, am apărat civilizația europeană, la Dunăre, împotriva păgânilor.

    „Pe noi creştinismul nu numai că ne-a scos din fierberea năvălirilor barbare, stabilizându-ne un spaţiu de viaţă şi o condiţie de liniştită consolidare, ci a fost un element principal care a contribuit dela început la formarea fiinţii noastre naţionale. Noi n’am fost o vreme păgâni, ci creştinismul a fost preconditia care ne-a asigurat naşterea ca neam. Noi suntem născuţi din Daci, Romani şi din spiritualitatea creştină. Noi suntem născuţi ca naţiune din Duhul Sfânt al creştinismului.

    Popoarele apusene puteau desvolta o cultură la spatele nostru. Noi am fost paza creştinătăţii şi a culturii, vărsând neîncetat atâta sânge românesc, sacrificând pe atâţia din copiii noştri cei mai viteji.

    Aci e motivul pentru care nu suntem şi noi cel puţin optzeci de milioane ca Nemţii, cu toată prolificitatea neamului românesc.

    Noi suntem popor de sacrificiu, primul dig de care s’au spart valurile neîncetate ale păgânismului, noi am contribuit în măsura cea mai importantă la salvarea creştinismului. Dumnezeu ne-a aşezat aici cu cea mai înaltă misiune. De nu eram creştini nu puteam sluji acestei destinaţii.”

    „Conducătorul” Gen. Ion Antonescu și „Șeful Legiunii” Horia Sima - conducătorii Statului Național Legionar
    Conducătorii Statului Național Legionar: gen. Ion Antonescu și „șeful Legiunii”, Horia Sima

    Triumfalist, în plin extaz de inspirație legionară, Stăniloae concluzionează în editorialul său dedicat instaurării Statului Național Legionar:

    „Azi neamul nostru prinde din nou în mână sabia Arhanghelului păzitor al creştinătăţii pe care i-o întinde Dumnezeu. Azi ne constituim iar în stat străbătut de credinţa în Dumnezeu, în cetăţue avansată ce stă dârză şi inexpugnabilă în faţa haosului păgân. Acesta credem că e sensul revoluţiei de azi în viaţa Statului nostru, sensul transformării în Stat Naţional Legionar, sub patronajul Arhanghelului Mihail, răsboinicul lui Dumnezeu împotriva puterilor agresive ale răului. Îl revendică şi alte neamuri pe Arhanghelul Mihail ca patron. Dar nici un neam n’a împlinit şi nu împlineşte atât de desăvârşit lucrarea Arhanghelului Mihail pe planul văzut al istoriei, ca neamul nostru.”

    În numărul din 29 septembrie 1940 al „Telegrafului Român”, preotul Dumitru Stăniloae expune, pe prima pagină, diferite alte concepțiile ale sale despre relația dintre Creștinism și Naționalism, în editorialul cu același nume.

    Stăniloae se întreabă retoric:

    „Este creştinismul, trăit şi judecat consecvent, o cale necesară spre naţionalism şi naţionalismul, la rândul său, o cale necesară spre creştinism? A fost una din însemnatele descoperiri ale timpului nostru răspunsul pozitiv la amândouă aceste întrebări. Şi e aproape sigur că descoperirea aceasta va deveni tot mai luminoasă în epoca (legionară n.red.) ce-şi face începutul în istoria omenească.”

    În viziunea teologului român, varianta ortodoxă a Creștinismului ar confirma necesitatea existenței națiunilor și obligativitatea întrepătrunderii dintre Neam/Stat național și Creștinism/Biserică, pe când varianta catolică a Creștinismului (care pune accent pe universalitatea Creștinismului și așează Biserica Creștină deasupra intereselor și scindărilor specifice națiunilor) ar fi total potrivnică ideii de națiune.

    „Singură ortodoxia în organizarea sa după sistemul autocefaliilor indica virtualităţi pentru înţelegerea naţiunii, câtă vreme catolicismul cu organizarea centralistă, internaţională şi protestantismul cu individualismul său anarhic, îşi manifestau răspicat tendinţele antinaţionale. Astăzi protestantismul face paşi uriaşi de apropiere de naţiune şi cu aceasta de părăsire a drumului greşit ce l-a parcurs până acum. Catolicismul stă mai în rezervă, dar nu-şi va putea menţine poziţia aceasta multă vreme.”

    Editorialul „Creștinism și Naționalism” este, de fapt, doar o altă expresie a obsesiei manifestate de Stăniloae de a dovedi cu orice preț (inclusiv cu acela al alunecării spre erezia filetistă) că Neamul/Națiunea este element esențial și obligatoriu al mântuirii. Nu vom insista aici prea mult pe acest subiect, vom relua discuția într-un articol separat.

    În acest editorial, Stăniloae face încă un pas spre o nepotrivită (și cu iz de filetism) așezare a comunității naționale (Neamul / Națiunea / Statul Național) deasupra comunității religioase (Biserica Creștină / adunarea tuturor celor botezați în Hristos). Teologul naționalist lasă de înțeles că mântuirea, deși individuală, nu poate fi obținută decât prin interacțiunea individului cu comunitatea națională/de neam în care s-a născut.

    „Mântuirea desigur e o problemă care trebue să frământe personal pe fiecare om, dar ea nu poate fi dobândită de om printr’o trăire de eu izolat, ea nu se împărtăşeşte omului în această calitate — care e calitate anormală — ci în calitatea lui de membru al unei comunităţi, iar cea mai firească comunitate este cea naţională.

    Dumnezeu nu mă va răsplăti pentru modul cum am ştiut să mă desfac de comuniunea firească în care mi-a fost dat să trăesc, ci după modul în care am afirmat această comuniune cu voinţa şi cu iubirea mea creştină.

    Dumnezeu priveşte pe om nu în izolarea lui, ci ca membru al unei comunităţi mai largi, priveşte propriu zis comunităţile şi prin ele face părtaş pe om de har şi mântuire. Şi întrucât comunităţile cele mai fireşti sunt neamurile, de ce n’am spune că privirea directă a lui Dumnezeu cade pe neamuri şi numai întrucât inşii fac parte din neamuri, simte fiecare privirea lui Dumnezeu asupra lui.”

    Altfel spus, un român are o relație cu Dumnezeu numai ca membru al neamului românesc și își poate afla mântuirea numai relaționând cu neamul său și cu cei asemenea lui – români și ortodocși… O concluzie foarte periculoasă și care, în fapt, anulează universalitatea Creștinismului.

    Pentru Stăniloae, Creștinismul conduce inevitabil spre naționalism, însă și reciproca este valabilă, în viziunea teologului naționalist.

    „Dacă creştinismul tinde spre naţionalism, şi acesta duce, gândit şi trăit consecvent, spre creştinism. Naţionalistul vede naţia sa ca un întreg, nu ca o pulbere de inşi. El o vrea închegată. El vrea pe fiecare membru al ei dominat de conştiinţa că aparţine prin destin naţiunii sale, că nu-şi poate găsi fericirea în afară de ea, pe cont propriu, că sunt fire puternice cari leagă invizibil pe membrii naţiunii.”

    Totuși, legarea individului de națiune/neam (singura realitate care îi poate oferi fericirea!) nu este suficientă pentru Stăniloae. El forțează conceptele și logica, așezând naționalismul într-o relație de interdependență cu Creștinismul, singura forță capabilă să garanteze succesul practic al naționalismului, să producă liantul care să transforme indivizii într-o masă omogenă, disciplinată, „închegată”.

    „Naţiunea, cum spune H. Sauer în opera sa Abendländische Entscheidung, tinde continuu să decadă în starea anarhică şi haotică de massă. Singură credinţa şi în special credinţa creştină o poate feri sau ridica din această stare prin conştiinţa aceluiaş Dumnezeu, prin conştiinţa obligaţiilor ce le impune credinţa faţă de comunitatea din care face omul parte. (…) Îndată ce slăbeşte elementul creştin, naţiunea începe să se descompună, comunitatea de destin nu mai trăeşte atât de puternic în conştiinţa membrilor ei. Fiecare ins se conduce atunci după alte concepţii, spre alte ţinte, se simte cu o soarte cu totul particulară, legăturile cu conaţionalii se slăbesc, se superficializează.”

    Gen. Ion Antonescu și Horia Sima la o manifestație a Statului Național Legionar, sub tabloul „Căpitanului”
    Gen. Ion Antonescu și Horia Sima la o manifestație organizată de autoritățile Statului Național Legionar, sub tabloul „Căpitanului”

    Stăniloae își încheie apologia în favoarea acestei obligatorii întrepătrunderi dintre Naționalism/Neam și Creștinism (de fapt, o apologie implicită a ideologiei legionare care opera cu aceeași viziune!), cu o concluzie elogioasă la adresa Legiunii și Statului Național Legionar abia instaurat.

    „Nici o teorie filosofică nu are forţa să unifice gândurile şi aspiraţiunile inşilor, cum le poate unifica o credinţă cu caracter religios. De aceea reuşeşte azi atât de admirabil Legiunea să ne salveze din desagregare şi să ne ridice la starea înălţătoare a unei naţiuni: pentru că operează cu elementul religios. Condiţia principală a naţiunii, a formei celei mai închegate de comuniune naturală între oameni, este credinţa puternică şi unitară.” (Creștinism și Naționalism – „Telegraful Român”, 29 septembrie 1940)

    În numărul din 20 octombrie 1940 al „Telegrafului Român”, Stăniloae publică un nou articol pe tema relației dintre Națiune/Neam și Creștinism, în ceea ce pare a fi un efort deosebit de a contribui la clarificarea ideologiei asumate de Statul Național Legionar.

    În articolul intitulat „Revoluție națională”, Stăniloae prezintă conceptele de „revoluție creștină” și „revoluține națională”, considerând că:

    „Prin revoluţie un neam îşi regăseşte autenticitatea propriei firi, revine la izvoarele sale de viaţă şi de inspiraţie; (…) Pilda celei mai desăvârşite revoluţii este creştinismul care nu a cuprins numai un popor, ci mai multe. Prin el omenirea şi a scos la lumină şi la eficienţă puteri atât de mari şi de-o astfel de calitate, încât ea trăeşte de două mii de ani din ele, fără a le fi epuizat.”

    Stăniloae consideră că o revoluție veritabilă are două rezultate: „personalitatea și comuniunea în iubire”, iar pe amândouă…

    „… le-a produs creştinismul şi pe amândouă le produce o adevărată revoluţie naţională. Comuniunea produsă de revoluţia creştină e Biserica, cea produsă de adevărata revoluţie naţională e naţiunea. Între naţiune şi Biserică există însă o strânsă legătură, întrucât nu se poate închega o naţiune fără elementul harismatic al credinţii, al iubirii reciproce cu o putere mai presus de fire.

    Nici personalitatea în cadrul naţiunii nu se poate naşte fără elementul credinţii.

    Aşa încât se poate spune că revoluţia fiecărei naţiuni e premearsă şi ajutată de revoluţia religioasă.”

    Sedus de pseudoperfecțiunea propriei sale argumentații, Stăniloae pare că ignoră idealul creștin al schimbării fiecărui om ca persoană unică, prin lepădarea de omul vechi și îmbrăcarea în omul nou, prin Botezul în Hristos, și leagă transfigurarea în Hristos a fiecărei persoane de „revoluția națională”, care…

    „… trebue să aducă o înălţare a omului şi a colectivităţii, nu o coborâre a lor. Altfel nu are nici un rost. Înălţarea omului se poate face pe o singură linie: dela fiinţă instinctuală, supusă impulsiunilor subomeneşti, demonicului sau animalicului, spre personalitate. Starea aceea inferioară în om se datoreşte absenţei sentimentului de răspundere, nepăsării faţă de problema veşniciei. Eul responsabil apare în om numai când se trezeşte stând ca eu «în faţa lui Dumnezeu» înainte de aceea e o fiinţă de rnassă. Caracteristica massei este indiferenţa faţă de aspiraţiunile spirituale; ea e o aglomeraţie de fiinţe robite de forţele subumane. In general nu există o coheziune între aceste fiinţe de massă; dacă se realizează uneori câte o mişcare solidară, ea e purtată de acele forţe inferioare şi nu durează decât puţin timp.”

    De fapt, Stăniloae jonglează cu conceptele de „națiune” și „individ”, „eu-l individual” și „masă de oameni” doar pentru a conduce cititorul spre concluziile urmărite.

    „Ni se pare că în această stare nenorocită de massă a fost lumea conducătoare românească din epoca anterioară zilelor noastre. Poporul, deşi era ameninţat de valurile acestei desagregări, păstra încă cheagul comuniunii datorită credinţii sale în Dumnezeu şi Bisericii naţionale. Comuniunea religioasă îi ţinea loc de comuniune naţională.”

    Altfel spus, Democrația interbelică („epoca anterioară”), abia născută în Regatul României, după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, nu oferise cele necesare pentru ca românii să se definească națiune liberă, independentă și europeană, nu realizase mult visata de Stăniloae „comuniune națională”.

    „Astăzi avem semne importante că, ajutată de puterile de credinţă ale creştinismului nostru, şi-a început desfăşurarea revoluţia naţională, descoperirea noastră ca naţiune. Dacă o revoluţie naţională e un pas înainte dela revoluţia religioasă, cu ajutorul puterilor aşezate într’un popor de această revoluţie, atunci ni se pare că putem spune că, indiferent de împrejurările externe viitoare, poporul nostru a intrat într’o fază decisivă, în cea de naţiune, prin Mişcarea Legionară, în ce priveşte conştiinţa de sine, solidaritatea naţională şi întemeierea ei pe temeliile seriozităţii şi trăiniciei religioase.”

    Mișcarea Legionară și, implicit, Statul Național Legionar reprezintă pentru Dumitru Stăniloae expresii ideologice și statale ale mult așteptatei oportunități pentru ca societatea românească să fie remodelată conform viziunii sale naționalist-ortodoxiste: o comunitate religioasă exclusiv ortodoxă purificată de elementele religioase eretice (Catolicism, Greco-catolicism, secte și, în special, Iudaism), comunitate care se manifestă în cadrul unui stat etnocratic care asigură dominația absolută a Bisericii Ortodoxe Române (Biserica „Strămoșească”) și elimină din corpul social toate elementele străine, așa-zis antiromânești – evreii, străinii de orice fel, francmasonii și pe toți cei care nu se conformează noii ordini naționalist-ortodoxiste și legionare.

    În următorul episod vom prezenta cum a evoluat relația preotului prof. dr. Dumitru Stăniloae cu ideologia Mișcării Legionare, de la entuziasmul promovării Legionarismului ca unică șansă de emancipare a națiunii române până la lepădarea de Legionarism pe care Stăniloae și-o va asuma foarte repede, după prăbușirea Statului Național Legionar în ianuarie 1941.

    (VA URMA)

    CITIȚI ȘI:

    * DOSARUL UNEI MARI ERORI (episodul 1): Sfinții Legionari. Prăbușirea Sinodului BOR în tenebrele naționalismului legionar, filetist și antisemit

    * DOSARUL UNEI MARI ERORI (episodul 2): Dumitru Stăniloae – propagandist fervent al Dictaturii Regale a lui Carol al II-lea

  • DOSARUL UNEI MARI ERORI (Episodul 2): Dumitru Stăniloae – propagandist fervent al Dictaturii Regale a lui Carol al II-lea

    Scurtă introducere

    Episodul 1 AICI

    În Anuarul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (vol. XI – 2016), cu titlul „Traversând Comunismul – Conviețuire, conformism, compromis”, se consemnează că, la sfârșitul anului 1957, Serviciul Independent din Direcția a III-a a Securității (care realiza munca informativă în penitenciare), în colaborare cu Serviciul Cultural-Educativ din Direcția Generală a Penitenciarelor și Coloniilor de Muncă, a lansat cel de-al doilea val al reeducărilor din închisorile comuniste. O direcție majoră a „restructurării deținuților” a fost politica de fidelizare a personalităților politice și culturale care se bucurau de prestigiu în rândul deținuților.

    Această activitate se desfășura la Aiud, în cadrul unor „ședințe de club”, și a fost realizată cu implicarea unor personalități interbelice încarcerate, precum legionari ca Victor Biriș, Radu Gyr și Victor Vojen, fascistul antonescian Nichifor Crainic sau preoții ortodocși pr. Dumitrescu-Borșia (fost legionar, coordonatorul Clubului de reeducare a preoților) și pr. Dumitru Stăniloae (fost propagandist și ideolog naționalist de inspirație legionară).

    – Advertisement –

    Conform Anuarului IICCMER din 2016, „punctul culminant al reeducării l-a reprezentat ședința de club din ianuarie 1963 la care au participat peste 500 de încarcerați. Pretextul ședinței a fost reprezentat de eliberarea a 472 de deținuți, moment prin care Grupul Operativ Aiud (care implementa reeducarea – n. red.) voia să le confirme celor închiși «bunele intenții» ale regimului”.

    Monumentul „Calvarul Aiudului” din „Râpa robilor”, locul în care erau îngropați deținuții politici asasinați în închisoarea comunistă din Aiud.
    Monumentul „Calvarul Aiudului” din „Râpa robilor”, locul în care erau îngropați deținuții politici asasinați în închisoarea comunistă din Aiud.

    Cu această ocazie, preotul Dumitru Stăniloae a rostit, de la prezidul adunării, un discurs despre incompatibilitatea dintre creștinism și ideologia legionară și despre dimensiunea anticreștină a crimelor legionare.

    Discursul lui Stăniloae s-a încheiat cu un apel către deținuți (în majoritatea lor, membri ai Mișcării Legionare) în favoarea noii orânduiri sociale comuniste. Cităm:

    – Advertisement –

    „Nu ezitați a vă rupe sufletește de o asemenea concepție depășită de vreme în toate elementele ei! Nu plângeți lângă zidul învechit și ruinat al organizației legionare, ci pășiți spre cetatea nouă care se construiește tot mai mândră în viața poporului român și pe ale cărei porți stă scris Cetatea Libertății! Cristos îmi spune mie: «Credincios, dați Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!». Dumnezeu nu cere cele ale Cezarului, nici să mă opun Cezarului. Nu trebuie să deduc din credință concluzii împotriva statului. Socialismul este rezolvarea radicală și definitivă a problemei sociale, o necesitate istorică a vremii noastre. Se va impune pretutindeni. E treapta nouă la care s-a ridicat omenirea în mersul ei necontenit înainte, o treaptă care nu mai poate fi dată înapoi”.

    Cu 23 de ani înainte de înfiorătoarea capitulare morală în fața dictaturii comuniste, comisă în închisoarea de la Aiud (unde cei mai mulți dintre deținuți au refuzat să participe la „reeducare”!), același preot ortodox Dumitru Stăniloae scria în celebra publicație „Telegraful Român” (pe care o conducea în calitate de redactor-coordonator), în toamna anului 1940, la aproximativ o săptămână de la proclamarea Statului Național Legionar, în editorialul de fond cu titlul „Restaurarea românismului în destinul său istoric” și semnat cu inițialele D. S. Cităm:

    „Azi, neamul nostru prinde din nou în mână sabia Arhanghelului păzitor al creștinătății pe care i-o întinde Dumnezeu. Azi ne constituim iar în stat străbătut de credința în Dumnezeu, în cetățuie avansată ce stă dârză și inexpugnabilă în fața haosului păgân. Acesta credem că e sensul revoluției de azi în viața Statului nostru, sensul transformării în Stat Național-Legionar, sub patronajul Arhanghelului Mihail, războinicul lui Dumnezeu împotriva puterilor agresive ale răului. Îl revendică și alte neamuri pe Arhanghelul Mihail ca patron (de pildă germanii, după cum se poate vedea în cartea amintită a lui F. Saure), dar niciun neam n-a împlinit și nu împlinește atât de desăvârșit lucrarea Arhanghelului Mihail, pe planul văzut al istoriei, ca neamul nostru”. (Telegraful Român, 22 septembrie 1940)

    Din studierea articolelor publicate în „Telegraful Român”, în perioada în care preotul profesor Dumitru Stăniloae a fost redactor-coordonator al publicației, rezultă limpede asumarea de către Stăniloae a ideologiei naționaliste (cu evidente accente filetiste și legionare).

    Pr. Prof. Dumitru Stăniloae (fotografie de epocă)Sursa: Agenția Basilica
    Pr. prof. Dumitru Stăniloae (fotografie de epocă) / Sursa: Agenția Basilica

    Unii dintre apărătorii lui Stăniloae comit eroarea de a echivala lepădarea de legionarism a lui Stăniloae, manifestată explicit în cadrul colaborării entuziaste a acestuia cu regimul comunist, cu o căință a lui pentru faptul că a promovat intens și agresiv ideologia legionară (naționalistă, extremistă și antisemită).

    De fapt, acceptarea de către Stăniloae a implicării sale în reeducarea preoților legionari deținuți politici în închisoarea de la Aiud (să nu uităm că un alt preot legionar, preotul Ilarion Felea, propus pentru canonizarea ca sfânt al BOR, a refuzat reeducarea și a murit tot în închisoarea comunistă de la Aiud, în 18 septembrie 1961, în aceeași perioadă în care era deținut și Stăniloae!), colaborarea lui la „Glasul Patriei” – revista publicată sub controlul Securității – și, nu în ultimul rând, bunăvoința manifestată de dictatura comunistă față de Stăniloae, căruia i-au fost îngăduite numeroase deplasări în Occident, reprezintă dovezi clare că Stăniloae s-a lepădat de legionarism NU din căință și NU pentru că ar fi conștientizat caracterul demonic și sângeros al legionarismului, ci doar pentru a supraviețui fizic și a beneficia de susținerea regimului comunist în sfera clericală și academică.

    Ce surprinde și dezgustă la Dumitru Stăniloae – considerat a fi cel mai mare teolog al BOR – este modul în care acesta caută să se facă util formelor de dictatură care au existat în România, în secolul XX.

    În acest episod, vom prezenta susținerea pe care a acordat-o pr. Dumitru Stăniloae, în paginile „Telegrafului Român” (publicație pe care o conducea ca redactor-coordonator), pentru proiectele fanteziste, aberante și (fără echivoc!) autoritariste și anti-democratice inițiate și implementate de Regele Carol al II-lea în timpul Dictaturii Regale.

    MS Regele Carol al II-lea
    M. S. Regele Carol al II-lea

    Din fragmentele de articole prezentate se va înțelege, mai presus de orice dubiu, că Dumitru Stăniloae a susținut fără ezitări morale și cu toată puterea lui creatoare Dictatura Regală instaurată de Carol al II-lea, o dictatură care i-a oferit posibilitatea să-și exprime plenar și fără opreliști toată antipatia pe care o avea pentru valorile democrației și, totodată, admirația lui pentru oportunitățile pe care le oferea Dictatura Regală promovării și implementării viziunii naționalist-ortodoxiste (implicit filetiste) care anima gândirea lui Stăniloae, în epoca respectivă.

    Pr. Dumitru Stăniloae – susținător fervent al partidului unic inventat de Carol al II-lea: Frontul Renașterii Naționale

    Propagandistul naționalist Dumitru Stăniloae nu a ezitat să-și ofere talentul scriitoricesc și geniul teologic Regelui Carol al II-lea, promovând prin intermediul „Telegrafului Român”, în rândul preoțimii ortodoxe, Frontul Renașterii Naționale – „jucăria” politică prin care Carol al II-lea a instaurat Dictatura Regală.

    Frontul Renașterii Naționale a fost înființat prin Decret Regal emis în ziua de 15 decembrie 1938. Din oficiu, toți membrii Consiliului de Coroană dobândeau calitatea de membri ai FRN, iar cetățenii cu vârsta de peste 20 de ani puteau solicita aderarea la acest partid unic. Apariția acestei formațiuni politice controlate de Regele Carol al II-lea a fost pregătită de Armand Călinescu, acesta stabilind, într-un memoriu prezentat Regelui în 20 oct. 1938, obiectivele, structura organizatorică și atribuțiile principale ale viitorului partid. În memoriu, Armand Călinescu sublinia că „orice revenire la sistemul vechilor partide (sistemul democratic – n. red.) ar fi un dezastru”.

    Patriarhul Nicodim Munteanul la o ceremonie a Frontului Renaşterii Naţionale
    Patriarhul Nicodim Munteanul la o ceremonie a Frontului Renaşterii Naţionale

    În numărul din 25 decembrie 1938 al „Telegrafului Român” (coordonat de Stăniloae), în articolul „Noua îndrumare politică – Frontul Renaşterii Naţionale”, este elogiată apariția partidului unic confecționat de Regele Carol al II-lea, instrument politic prin care acesta își va consolida regimul de dictatură tocmai instaurat. Cităm:

    „Vremea agitaţiei naţionale şi a luptelor sterpe dintre fiii aceleiaşi ţări a trecut. Prin proectul de lege din 15 Dec. 1938 s’a creiat «Frontul Renaşterii Naţionale» — organizaţie politică unică ce va concura la bunul mers al treburilor statului, în atmosfera şi ritmul noului regim de refacere al ţării. Această nouă organizaţie politică are de scop să mobilizeze toate conştiinţele româneşti, pe toţi bunii patrioţi, în vederea consolidării statului şi propăşirea patriei. (…) Patria românească nu va mai fi îmbucătăţită în partide mari şi mărunţele, cu diferiţi şefi, cari se certau între sine. Suntem convinşi că toţi cetăţenii tineri şi bătrâni se vor înscrie în «Frontul Renaşterii Naţionale», cu un singur gând, într’un singur avânt de înfrăţire. Noua falangă de cetăţeni va menţine nezdruncinată legătura dintre Coroană şi Ţară, completând aşezămintele parlamentare, administrative, de care statul va avea trebuinţă”.

    Regăsind probabil în dictatura instaurată de Rege un cadru propice manifestării ideologiei naționaliste, în numărul din 15 ianuarie 1939 al Telegrafului Român (pe care-l conducea în calitatea de redactor-coordonator), în editorialul „Principii de Renaștere Națională”, preotul Dumitru Stăniloae elogia dispariția sistemului democratic pluripartidist, și prăbușirea societății românești în Dictatura Regală. Cităm:

    „Noi trecem acum dela forma individualistă, liberală, raţionalistă, democrată a vieţii sociale, la cea naţional-solidaristă, susţinută, cum e şi firesc, nu de raţiunea care separă, ci de credinţa religioasă care uneşte. Va fi fost necesară la vremea ei şi forma individualistă liberală a vieţii, pentru a se pune în valoare marea însemnătate a omului. Şi cu siguranţă că şi în această formă de viaţă socială omul cu bune intenţiuni, care şi-a conceput viaţa ca un mandat dela Dumnezeu, a găsit prilejuri să servească lui Dumnezeu şi binelui. Iată «Frontul Renaşterii Naţionale», care e chemat să transforme radical viaţa noastră publică!

    Clar cuvintele «Front» şi «Renaştere» vorbesc de o mentalitate nouă, solidaristă şi religioasă. Căci în front omul nu-şi mai urmăreşte interesele sale, ci trăeşte exclusiv pentru biruinţa comună, iar renaşterea presupune credinţa într’un mister: în zăcăminte de forţă ascunse, amorţite, nevăzute cari nu pot fi deslănţuite decât prin credinţă, cum spune deviza tuturor noilor înjghebări ale acestui început de epocă nouă. Însăşi unicitatea «Frontului», pentru toată ţară, este iarăşi un semn al tendinţii vremii noastre de-a uni pe toţi fiii neamului într’o familie. Înainte era tendinţa de fărâmiţare. Fiecare voia să aibă o părere, un ideal deosebit. Astăzi toate deosebirile amuţesc, mai bine zis se topesc într’un ideal unic, esenţial, acel al binelui neamului. Dar această amuţire a deosebirilor, căderea lor la proporţia reală a micimii pe care o reprezintă, nu ar fi posibilă dacă ar fi rămas raţiunea drept for de judecată şi nu s’ar fi ridicat în locul ei iubirea şi credinţa, puteri exclusiv religioase.

    Cei ce au iniţiat acest «Front al Renaşterii Naţionale» au fost prea bine conştienţi de temeiurile pe cari trebue să se sprijinească, de valorile ce trebue să le promoveze, de idealurile cărora trebue să-i servească, dacă vrea să poată izbândi. Deaceea au şi fixat, în «Regulamentul» ce i l-au dat, fiinţa şi rosturile lui astfel: «El urmăreşte înălţarea ‘patriei prin întărirea ideii naţionale şi a solidarităţii fiilor ei, întărirea familiei ca celulă socială, crearea unei vieţi spirituale prin desvoltarea credinţei creştine şi a culturei autohtone, prin propăşirea materială, prin obligativitatea muncii».

    Solidarism naţional, şi deaceea întărirea familiei, căci dacă nu-ţi iubeşti familia, nu-ţi poţi iubi neamul care creşte din familie, credinţă creştină ca bază a iubirii de familie şi de neam, ca putere ce te scoate din egoism, şi muncă pentru neam, care tot numai prin creştinism devine din marfă târguită în tulburări şi nemulţumiri continue, misiune dela Dumnezeu în slujba aproapelui, complex de fapte izvorâte dm credinţă! Acesta e programul «Frontului», program sută la sută creştin”.

    În numărul din 22 ian. 1939, redacția „Telegrafului Român”, sub coordonarea lui Stăniloae, revine asupra subiectului și prezintă „Ideile de bază ale Frontului Renaşterii Naționale”, așa cum acestea sunt prezentate în…

    … „luminoasa cuvântare, ținută de curând la radio de dl Armand Călinescu, ministrul de interne: ideea naţională, respectul familiei, credinţa creştină, ideea de muncă. Credinţa creştină, pe care de asemeni se sprijină marea mişcare a F. R. N., dă vieţii un sens şi o valoare morală; şî aci, suntem pe linia celor mai înălţătoare tradiţii româneşti. În cursul sbuciumatei noastre istorii, credinţa creştină şi Biserica au dat poporului tăria sufletească şi încrederea în dreptatea cauzelor pentru care a luptat. Preoţii, cu crucea’n fruntea oştilor, Biserica rămasă cu statornicie în cursul veacurilor factor de înalt naționalism, credinţa care ne-a susţinui şi ne-a unit în ceasuri grele — toate acestea sunt adânc săpate în sufletul nostru românesc. Prin credinţă am rezistat şi am izbândit, prin credinţă vom izbândi. FRN îşi întregeşte ideologia de bază prin comandamentele muncii şi disciplinei”.

    Este inutil a mai insista asupra filetismului care erupe din aceste idei…

    Armand Călinescu - omul de încredere al Regelui Carol al II-lea și unul dintre artizanii Dictaturii Regale
    Armand Călinescu – omul de încredere al Regelui Carol al II-lea și unul dintre artizanii Dictaturii Regale

    În același număr, undeva, în cuprinsul rubricii „Informațiuni”, este prezentată discret o știre din Germania lui Hitler:

    „Ultimul… într’un discurs, ţinut în 15 l. c. la Detmund (Germania), dl Alfred Rosenberg declară, că problema jidovească nu poate fi rezolvită pentru Germania decât atunci, când ultimul jidov va fi părăsit teritoriul german”.

    În numărul din 4 iunie 1939 al „Telegrafului Român” (coordonat de pr. Dumitru Stăniloae), este publicat un amplu articol despre întrunirea organizației bisericești „Oastea Domnului”, sub titlul „Congresul societății misionare «Oastea Domnului»”. Articolul consemnează elogiul pe care-l aduce Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului (sub ascultarea căruia activa Stăniloae) colaborării dintre Biserica Ortodoxă Română și partidul unic inventat de Carol al II-lea, anume Frontul Renașterii Naționale. Cităm:

    „O renaştere sufletească porneşte numai din contactul cu Izvorul Vieţii. Când s’a ivit Frontul Renaşterii Naţionale am zis: iată acum rosturile Oastei. Oastea Domnului a ajuns actuală prin ideia renaşterii. Nu-i posibilă o renaştere naţională fără o renaştere religioasă. Numai prin credinţă în Dumnezeu se va putea face o renaştere sufletească. Oastea Domnului prin credinţă stă în slujba renaşterii naţionale. Celce a contribuit cu ceva la renaşterea sufletului românesc, este cu adevărat un iubitor de ţară şi neam”.

    IPS Mitropolitul Nicolae Bălan
    ÎPS Mitropolitul Nicolae Bălan

    Articolul consemnează că lucrările Congresului se încheie cu trimiterea unei „telegrame de adânc devotament M. S. Regelui Carol II”…

    În numărul din 29 octombrie 1939, Dumitru Stăniloae semnează articolul cu titlul „Programul Frontului Renașterii Naționale”. Teologul ortodox consideră că Frontul Renașterii Naționale „a venit acum un an ca un val de înoire spirituală a atmosferei publice din ţara noastră, ca un val de împrospătare pornit din mintea şi mima regească, încălzite de iubire nesfârşită pentru ţara aceasta. Peste rănile produse de desbinările politice anterioare, peste descurajarea lăsată de incapacitatea partidelor politice, peste pustiul neroditor produs de vântul uscăcios al egoismelor de tot felul, mişcarea Frontului Renaşterii Naţionale s’a revărsat vindecătoare, aducătoare de avânt proaspăt, de înmugurire a întregului peisagiu etnic şi social al ţării noastre”.

    O mai explicită aderare publică la Dictatura Regală cu greu se poate afla…

    În viziunea lui Stăniloae, Programul Frontului Renașterii Naționale „este programul sufletului românesc şi al trebuinţelor noastre. Este programul care nu face altceva decât să adune oftaturile noastre prea îndelungate”.

    După o descriere în sinteză a principalelor puncte din Programul FRN – care aveau ca finalitate transformarea societății românești conform viziunii naționaliste a Regelui Carol al II-lea –, Dumitru Stăniloae concluzionează entuziasmat:

    „Sunt atâtea lucruri minunate în programul Frontului Renaşterii Naţonale, încât va trebui să mai revenim asupra lor. Acest program trebue să ne fie şi el un îndemn de-a ne încadra cu entuziasm în mişcarea Frontului şi de-a i da tot sprijinul nostru sincer şi neprecupeţit”.

    Sigla Frontului Renașterii Naționale
    Sigla Frontului Renașterii Naționale

    În ultimul an al Dictaturii Regale, Regele Carol al II-lea încearcă o reformare a partidului său unic, Frontul Renașterii Naționale. „Telegraful Român”, sub coordonarea lui Dumitru Stăniloae, nu ratează ocazia de a promova încercările lui Carol al II-lea de a face „frecventabil” pentru români partidul său unic, de inspirație fascistă, și publică în numărul din 28 ianuarie 1940 o știre despre acest important eveniment politic din viața Dictaturii Regale. Cităm:

    „Decretul-Lege pentru organizarea F. R. N. a fost semnat de Suveran şi publicat în M. O. din 20. 1. c. — Noua organizare a Frontului Renaşterii Naţionale se întemeiază pe două principii: 1. Principiul unirii tuturor forţelor politice într’un singur mănunchi, având ca unic scop înălţarea patriei; 2. Principiul reprezentării categoriilor profesionale prevăzute în Constituţie.

    F. R. N., cu deviza «Regele, Naţiunea, Munca şi Credința», este singura organizaţie politică în România. Sediul central al F. R. N. se află în Capitala ţarii. Decretul-lege arată: cine poate cere înscrierea de membru în F. R. N„ cum se face organizarea: comunală, de plasă, judeţeană, de Ţinut şi centrali. Se înfiinţează: cercurile de studii pentru problema de economie, sociale, administrative şi culturale; se formează Garda Naţională cu anumite atribuţii. Regulamentul se va întocmi conform prevederilor legii. Se abrogă toate dispoziţiile contrare prezentei legi”.

    Deși spre sfârșitul Dictaturii Regale era evident că partidul unic al lui Carol al II-lea este un eșec lamentabil, totuși, reprezentanții ierarhiei Bisericii Ortodoxe rămân loiali Dictaturii Regale și Regelui Carol al II-lea și se implică în promovarea acestei formațiuni politice.

    „Telegraful Român”, coordonat de Dumitru Stăniloae, continuă să prezinte știri despre activitatea F. R. N., popularizând în rândul preoțimii activitatea partidului unic al lui Carol al II-lea.

    Ceremonie oficială a Frontului Renașterii Naționale organizată la Catedrala Ortodoxă din Craiova
    Ceremonie oficială a Frontului Renașterii Naționale, organizată la Catedrala Ortodoxă din Craiova

    În numărul din 4 februarie 1940, „Telegraful Român” prezintă informații despre întrunirile publice organizate în Transilvania de către Frontul Renașterii Naționale, cu ajutorul și implicarea nemijlocită a ierarhilor ortodocși. Cităm:

    „Organizaţia F. R. N. este reglementată prin Decretul-Lege publicat în 20 Ianuarie 1940 în Monitorul Oficial. În scop de a lua contact cu spiritul masselor şi cu necesităţile lor, şi în acelaş timp spre a lămuri membrii Frontului asupra noilor dispoziţi din decretul-lege menţionat, se organizează o serie de întruniri publice în părţile ţării dincoace de munţi.

    Astfel s’a ţinut la 21 Ian. c. în oraşul de frunte al Bihorului, în Oradea, o bine cercetată adunare, sub preşedinţia d-lui secretar general Victor Moldovanu, de faţă fiind, pe lângă delegaţiile satelor Bihorului, toţi fruntaşii localnici ai Frotului.

    După cuvântarea de salutare a d-lui preşedinte al adunării, a luat cuvântul P. S. episcop Nicolae al Orăzii şi într’o măeastră cuvântare, ţinută în numele bisericii străbune a neamului din acest colţ de ţară, urează cea mai desăvârşită izbândă în misiunea patriotică pornită de conducătorii Frontului. P. S. episcop al Orăzii a spus: «Frontul Renaşterii Naţionale, această nouă formă de organizare politică a naţiunii, este una din formele pe care le ia şi în care se întruchipează reculegerea şi grija noastră de acum»”.

    „Telegraful Român”, coordonat de Dumitru Stăniloae, participă la efortul făcut de Dictatura Regală de a promova Frontul Renașterii Naționale și de a face atractiv pentru români partidul unic al Regelui Carol al II-lea.

    Astfel, în numărul din 18 februarie 1940, se publică articolul cu titlul „Deviza F. R. N. este deviza neamului”, sub semnătura dr. Gheorghe Preda, începutul unei serii în care sunt recapitulate principiile înființării și funcționării acestui partid unic de inspirație fascistă. Cităm:

    „În decretul lege asupra organizării Frontului Renaşterii Naţionale există la articolul 2 deviza acestei organizaţii cuprinsă în cuvintele: Regele, Naţiunea, Munca şi Credinţa.

    F. R. N. ca organism politic integral, unic în statul român, urmăreşte precum ştim: înălţarea Patriei prin întărirea ideii naţionale, a cultului monarhic, a solidarităţii fiilor ţării, a familiei; desvoltarea credinţei creştine şi a culturei autohtone; o propăşire materială cu obligativitatea şi cinstirea muncii; o preţuire a dreptăţii sociale precum şi o organizare profesională în concordanţă cu prevederile Constituţiei”.

    În viziunea autorului, care este una naționalistă și filetistă, „noul stat român, una deci cu Biserica şi cu neamul, constitue o sinteză organică a Încorporărei unitare a celor două forţe: Coroana şi Naţiunea. F. R. N., ca o spiritualizare în aspect profund etnic a legăturilor politice şi sociale dintre Coroană şi Naţiune, nu poate avea o deviză mai potrivită cu aceea ce i s’a dat. Cercetând mai de aproape miezul etnicului nostru şl acel al expresiei real creştine, cercetând instinctul de conservare a neamului şi a creştinătăţii noastre, putem constata şi mai bine întru cât deviza F. R. N. poate fi deviza neamului”.

    În numărul din 24 februarie 1940 al „Telegrafului Român” e continuată prezentarea principiilor de funcționare a partidului unic și – în aceeași abordare naționalistă, etnicistă și filetistă – se consemnează că:

    „F. R. N., ca organizaţie integrală şi absolută, este creiată în sens etnic pe cale plebiscitară, cu scopul de a realiza acordul între viaţa însăşi a naţiunii şi formele ei de manifestare şi desvoltare, cu scopul de a stabili armonia dintre libertate şi datorie, dintre istorie şi conştiinţa naţională etnică, rămâne permanent în miezul realităţilor româneşti în directă şi sufletească atingere cu nevoile generale ale maselor şi cu interesele superioare româneşti.

    În conformitate cu cea de a Il-a noţiune a devizei sale, F. R. N. propagă: ideia naţională de desvoltare şi întărire a naţiunii pe principiul solidarităţii generale şi de rezistentă apărare şi adaptare la orice incursiuni din afară şi dinăuntru; propagă subordonarea intereselor personale, intereselor etnice de existenţă a naţiunii şi aduce îndemnul ca naţiunea română, conştientă de virtuţile de care am vorbit mai sus şi de menirea ei, să se arate vrednică de aceste virtuţi, vrednică de sacrificiul făcut pentru naţiune de acei ce zac în sutele de mii de morminte de pe cuprinsul ţării şi cărora le datorăm ceea ce avem”.

    Serialul dedicat promovării Frontului Renașterii Naționale continuă în paginile „Telegrafului Român” coordonat de Dumitru Stăniloae, astfel că în numărul din 10 martie 1940 e publicat un nou episod sub semnătura aceluiași dr. Gheorghe Preda, în care se prezintă o altă componentă a devizei FRN, anume munca. Cităm:

    „A treia noţiune din deviza F. R. N. este munca. (…) Biserica creştină a ridicat munca la o treaptă pot zice de sfinţenie şi românul e prin excelenţă creştin. Considerând munca ca venită dela Dumnezeu, o îndeplineşte bucuros nu numai pentru nevoile lui, dar şi pentru cele ale altuia sau ale statului.

    Vrednicia neamului nostru sub acest raport este cunoscută, şi ea înlesneşte mult acţiunea F. R. N. În convingerea că munca cinstită şi folositoare înobilează pe om şi constitue o condiţie a sănătăţii sale fizice, sufleteşti şi morale, F. R. N. cere ca, pe teren agricol, fiecare palmă de pământ să fie pusă în valoare; pe teren industrial şi pe cel comercial cere o muncă care să îngădue ieftinirea producţiei de consum; iar pe teren intelectual – una care să dea condiţii prielnice culturei şi creaţiei. (…) F. R. N. preconizează o promovare în sens etic şi etnic a valorilor reale profesionale, şi o selecţionare a elitelor muncitoare în acdrul grupărilor profesionale”.

    Efortul propagandistic făcut de „Telegraful Român”, sub coordonarea lui Dumitru Stăniloae, de a convinge preoțimea și credincioșii ortodocși de necesitatea existenței partidului unic al lui Carol al II-lea, este continuat în numărul din 17 martie 1940, tot sub semnătura dr. Gheorghe Preda, fiind abordată relația dintre Credința ortodoxă și FRN, într-o „cheie” naționalistă și implicit filetistă. Cităm:

    „Credinţa creştină ocupă în F. R. N. locul prepoderent. Poporul român, prin creştinismul său şi prin devoţiune faţă de biserica creştină, este destul de pregătit pentru opera ce ar întreprinde-o F. R. N. sub acest raport. F. R. N. aduce contribuţia sa la aplicarea doctrinei creştine prin credinţa şi dragostea din inimile acelora ce sunt destinaţi a activa. Căci după cum spune dl profesor Dr. Stăniloae într’un articol din Telegraful Român: «Credinţa şi iubirea sunt cheile care fac ca creştinismul să-şi desfacă comorile pe care un laic poate nici nu le bănueşte».

    Regimul nou întronat în cadrul F. R. N. a dat de altfel roade frumoase. La 2 ani dela apariţia nouei Constituţii se poate constata de toţi o stare social politică mai bună, cu realizări ce nu s-ar fi putut înfăptui în zeci de ani sub trecutele regimuri politice. Aceste realizări întăresc încrederea în organizaţia politică a F. R. N. care şi-a luat credinţa creştină drept sprijin şi putere de însufleţire”.

    În realitate, Dictatura Regală se prăbușea tot mai mult într-o criză mortală, mai avea aproximativ o jumătate de an de existență (până în septembrie 1940), iar după pierderile teritoriale dureroase din vara anului 1940, va fi lichidată de Mareșalul Ion Antonescu și înlocuită cu dictatura legionară a Statul Național Legionar.

    „Telegraful Român”, coordonat de Dumitru Stăniloae, rămâne loial Dictaturii Regale și în numărul din 30 iunie 1940 (la câteva zile după ultimatumul primit de România din partea URSS prin care se solicita cedarea Basarabiei și Bucovinei de Nord!). Ziarul anunță transformarea FRN în Partidul Națiunii:

    „Decretul Lege, din 21. l. c, transformă Frontul Renaşterii Naţionale în partidul unic şi totalitar sub numirea de «Partidul Naţiunii». El va funcţiona sub conducerea supremă a Majestăţii Sale Regelui, şi va îndruma viaţa morală şi materială a naţiunii şi statului român. Partidul este instituţie de drept public. Normele sale de organizare se vor stabili de o comisiune, numită în acest scop, de conducătorul suprem. Scopul şi sensul Partidului Naţiunii, unificând în cadrele sale pe toţi cetăţenii conştienţi de îndatoririle lor, e să asigure naţiunii române şi statului român, care o personifică, maximum de putere şi autoritate. Tot prin decret lege se sancţionează orce abatere dela linia de conduită impusă de azi înainte tuturor cetăţenilor ţării”.

    În același număr, în contextul ultimatumului primit din partea URSS,  se publică un comunicat de presă emis de autoritățile române:

    „Mareşalul Curţii Regale face cunoscut că în 27 Iunie 1940, ora 12 30, s’a ținut, sub înalta conducere a M. Sale Regelui, un Consiliu de coroană în Palatul Regal din Bucureşti. Consiliul a luat act de nota, primită în 26 Iunie, ora 10 seara şi remisă de guvernul Uniunii Sovietice ministrului nostru plenipotenţiar dela Moscova.

    În această notă, guvernul sovietelor pretinde cedarea Basarabiei şi a părții nordice a Bucovinei, şi cere răspunsul guvernului român în cursul zilei de 27 Iunie a. c. Consiliul, condus de dorința de a păstra raporturi paşnice cu Uniunea Sovietică, a hotărât ca guvernul român să ceară Uniunii sovietice să stabilească locul şi timpul în care să se întrunească delegații celor două guverne, pentru a desbate asupra notei sovietelor. Se aşteaptă răspunsul guvernului Uniunii la propunerea guvernului român.

    Comunicatul oficial din 28 Iunie anunţă că guvernul nostru a primit o nouă notă ultimativă dela guvernul Uniunii Sovietice, care cere evacuarea teritoriului Basarabiei şi al Bucovinei de nord în timp de patru zile începând dela 28 Iunie. În această zi, după ameazi, trupele ruseşti au ocupat oraşele Cernăuţi, Chișinău şi Cetatea Albă.

    Prin decret regal se ordonă mobilizarea generală a armatelor noastre. Guvernul român va da, în şedinţa de Luni 1 Iulie 1040, ora 3 d, a., a Parlamentului convocat, o dare de seamă amănunţită asupra acestor fapte, care alcătuesc astăzi marea dramă a românismului. Parlamentul va lua măsuri spre a veni în ajutorul populaţiunii care s’a văzut nevoită a-şi părăsi căminurile. A fost decretat doliu naţional timp de trei zile”.

    Începea ruperea în bucăți a României și sfârșitul Dictaturii Regale a Regelui Carol al II-lea…

    Dumitru Stăniloae și Serviciul Social – tentativa de inginerie socială asupra satului românesc organizată de Dictatura Regală

    În numărul din 5 februarie 1939, pr. Dumitru Stăniloae elogiază beneficiile Seriviciului Social, un important instrument politic folosit pentru instaurarea și consolidarea Dictaturii lui Carol al II-lea.

    Astfel, în articolul de fond „Personalitate Socială”,se face o „laudatio” la adresa „Serviciului Social” înființat pentru Carol al II-lea de sociologul român Dimitrie Gusti, care s-a implicat în redactarea și adoptarea Legii privind Serviciul Social. Aceasta impunea obligativitatea pentru absolvenții universităților și școlilor superioare să efectueze muncă culturală în mediul rural. Totodată, legea reglementa instituționalizarea căminelor culturale de la sate ca centre de organizare a vieții din sat pentru reformarea mediului rural conform viziunii naționaliste și autoritariste a lui Carol al II-lea.

    Sociologul român Dimitrie Gusti, teoreticianul și coordonatorul implementării „Serviciului Social” inițiat de Dictatura Regală
    Sociologul român Dimitrie Gusti, teoreticianul și coordonatorul „Serviciului Social” inițiat de Dictatura Regală

    În viziunea lui Dimitrie Gusti – care viziune, de fapt, reprezenta punerea în practică a obsesiilor lui Carol al II-lea privind românismul, naționalismul și puterea absolută a Regelui asupra Țării –, prin Serviciul Social se încerca un fel de „inginerie socială” în primul rând asupra satului românesc. Astfel, la nivelul fiecărui sat, Comitetul Căminului cultural coordona activitățile cu privire la „Patru Culturi: sănătate, muncă, minte, suflet”, implementând „politica de educație națională”.

    Totodată, prin înființarea Institutului de Cercetări Sociale se asigura suportul ideologic și științific al acestei opere de „inginerie socială”, acțiune în care Dimitrie Gusti a avut un rol foarte important, oferind argumentația și rigoarea științifică pentru modelarea satului românesc conform voinței Regelui.

    Pr. Dumitru Stăniloae susține cu entuziasm proiectul de inginerie socială inițiat de Carol al II-lea cu ajutorul lui Dimitrie Gusti – a cărui finalitate era crearea unui fel de „român perfect” – și folosește prilejul pentru a-și afirma, încă o dată, aversiunea față de democrație:

    „Cum bine a accentuat dl prof. D. Gusti, formarea personalităţii sociale e singura soluţie ce armonizează socialul cu individualul, cu salvarea şi promovarea amândouora. Câtă vreme individualismul anarhic (libe­ralism, democraţie ) destramă ordinea şi dreptatea socială şi aduce prin aceasta suferinţe nesfârşite peste toţi indivizii mai slab înzestraţi, iar colectivismul de stat sau de clasă anulează şi sacrifică persoana, concepţia personalităţii sociale preconizează o cât mai puternică desvoltare a facultăţilor personale, dar nu în direcţie centrifugală, nu pentru scopuri egoiste, ci pentru crearea de valori morale şi materiale în favorul obştei. (…)

    Iată de ce Serviciul Social pornind la lucru cu astfel de idealuri, înţelege, cum a spus dl profesor D. Gusti, să dea o atenţiune covârşitoare credinţei. Şi iată de ce rolul preotului, mai mult decât al medicului şi al economistului, cari nu pot da sufletului nici un dinamism, este în Serviciul Social un rol de frunte. Cu ajutoru lui Dumnezeu şi cu o bună înţelegere generală, el va trebui să aducă roadele aşteptate”.

    În același număr din 5 februarie 1939, „Telegaful Român”, în articolul „Serviciul Social şi Asociaţiunea culturală «Astra»”, anunță:

    „La Sibiu s’a întrunit, în 29 Ianuarie 1939, comitetul central al Asociaţiunii «Astra», într’o şedinţă, de caracter solemn, la care, invitat de Asociaţiune, a participat dl ministru D. Gusti, preşedintele Serviciului Social, spre a consfinţi încadrarea Asociaţiunii în opera ocrotită şi îndrumată de Suveran prin legea Serviciului Social, şi anume pentru Ţinuturile Timiş, Someş şi Mureş. Răspunde dl ministru D. Gusti, desvoltând concepţia şi mijloacele de lucrare ale Serviciului Social. Asociaţiunea, moştenire a mitropolitului Şaguna, intră astăzi într’o nouă epocă, păstrând totuşi temeiul pe care s’a înălţat: stăpânirea culturalului asupra politicului, care e socotit în funcţie de sufletesc, dovedindu-se astfel acordul deplin al celor două instituţii. Dl ministru citeşte apoi hotărârea prin care sânt numiţi conducători ai Serviciului Social pentru Ardeal şi Banat”.

    Pr. Dumitru Stăniloae insistă în a folosi „Telegraful Român”, pe care-l coordona, în susținerea Dictaturii Regale și a promovării instrumentelor inventate de Carol al II-lea pentru transformarea României conform viziunii sale naționaliste și autoritariste.

    Sigla „Serviciului Social”
    Sigla „Serviciului Social”

    Astfel, în numărul din 12 februarie 1939, este dedicat un nou articol de fond, cu titlul „Creștinism practic”, prin care sunt promovate Serviciului Social și ingineria socială operată de acesta asupra satului românesc:

    „Noua lege a Serviciului Social e menită să concentreze toate energiile răsleţe în scopul ridicării satelor şi să creeze condiţiuni prielnice de propăşire spirituală, culturală şi economică în sânul păturii ţărăneşti. Serviciul Social se execută prin Căminele culturale — spune legea în Cap. IV, art 8; iar scopul acestuia e: de a ajuta, întări şi adânci acţiunea Bisericii, a şcoalei şi a autorităţilor de stat. (…) Serviciul social de stat va avea tot sprijinul Bisericii. Ambele urmăresc aceiaşi ţintă: Salvarea Satului, în care s’a păstrat sufletul, graiul şi întreg patrimoniul spiritual al neamului”.

    Ca redactor-coordonator al „Telegrafului Român”, preotul Dumitru Stăniloae a promovat activ necesitatea implicării preoților în activitatea Serviciului Social, în paginile revistei fiind cuprinse articole dedicate preoților prin care se detaliază rolul lor în ofensiva lansată de Dictatura Regală asupra satului românesc.

    Astfel, în numărul din 26 februarie 1939, la rubrica „Probleme – Recensii – Comentarii”, în articolul „Preotul și Serviciul Social” se aduc cu insistență numeroase argumente în favoarea acestei implicări:

    „Un lucru trebue recunoscut, şi anume că cel mai indicat şi mai puternic factor pentru realizarea programului «Serviciului Social» este preotul. El mai ales cunoaşte ranele sufleteşti ale societăţii şi, prin pregătirea şi prin calitatea sa, poate lucra mai cu efect pentru profilaxia sau pentru vindecarea lor. El ca părinte sufletesc, trăind şi necăjind alăturea de popor, îi cunoaşte păsurile sufleteşti şi nevoile materiale, în care se sbate. E deci necesar să se tină seamă de preot, care dă puterea de realizare a programului prezentei legi. (…) Preotul, care a învăţat să slujească societăţii omeneşti dela însuşi Mântuitorul Hristos, are să cheme cu dragoste pe oamenii doritori de mai bine, ca în ogorul Bisericii lui Hristos să realizeze cât mai mult bine pentru ridicarea satelor. Dacă această muncă va avea binecuvântarea Bisericii, va putea aduce rezultatele dorite, care vor face ca soarele fericirii să strălucească puternic şi cât mai de vreme peste scumpa noastră ţară.”

    Obligativitatea implicării preoților BOR în activitatea Serviciului Social, ca instrument de implementare a proiectului de inginerie socială asupra satului românesc inițiat de Carol al II-lea și de Dimitrie Gusti, a provocat unele reacții critice din partea preoților, așa cum chiar Dumitru Stăniloae este obligat să recunoască la începutul articolului „Există vreo legătură între Sociologia lui Dürkheim şi Serviciul Social?”, publicat în numărul din 30 aprilie 1939 al „Telegrafului Român”.

    În articol, Stăniloae încearcă să răspundă la temerile unor preoți că Serviciul Social ar fi inspirat din sociologia lui Émile Durkheim, ale cărui „păcate” erau etnia (evreu) și concepția filosofică (ateu) și, în același timp, să-l scuze pe Gusti că ar fi folosit, fără să se lase influențat, anumite principii din sociologia lui Durkheim. Cităm:

    „O întrebare care s’a pus în şedinţele Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei noastre, un distins membru ai ei susţinând că există o astfel de legătură şi ea este în favorul Serviciului Social, iar altul afirmând că nu-şi poate închipui ca să se fi acceptat vreo influinţă dela Dürkheim asupra acestei importante orânduiri româneşti, căci Dürkheim este evreu după origine şi ateist în concepţiile sale. Părerea mea a fost până la această discuţie, ca şi în decursul ei, că Serviciul Social nu e afectat de vreo concepţie sociologică, cu pretenţii de explicare într’un fel sau altul a formelor şi conţinuturilor religioase, morale, artistice, aflătoare în viaţa şi în sufletul omenesc, ci este o simplă organizare şi sistematizare formală a activităţii de ridicare a satelor noastre. Căminul cultural nu e confiscat de nici o concepţie de viaţă, ci este doar un loc şi un îndemn pentru munca de propagare a acelor idei şi sfaturi cari ni se vor părea mai potrivite cu firea şi cu trebuinţele poporului nostru. (…)

    Dar de ce ne am feri de influenţa lui Dürkheim asupra Serviciului Social? – ar întreba unii oameni cari nu cunosc teoriile acestuia. Pentru că acest «fiu de rabin cu temperament benedictin», cum îl defineşte sociologul Bouglé (vezi citatul în cartea temeinică a d-lui Emilian Vasilescu: «Interpretarea sociologică a religiei şi a moralei», Bucureşti, 1936, ed. Cugetarea, pag. 45), mergând pe urmele lui Auguste Comte, a imprimat Sociologiei un caracter declarat ateist. (…) Ştim că dl Gusti e în stare să opereze această înlăturare şi poate numai ocupaţiile sale multiple şi atât de fecunde în realizări de mare folos pentru viaţa românească l-au împiedecat până acum să întreprindă acest lucru. Dacă şi-ar găsi timp să înlăture radical concepţia lui Dürkheim dela temelia Sociologiei, aceasta n’ar pierde nimic. Dimpotrivă, numai ar câştiga. D. Gusti a dovedit câte orizonturi de muncă şi de înţelegere a realităţilor româneşti poate deschide Sociologia fără să aibă nevoie să facă vre-un uz de teoriile lui Dürkheim”.

    Argumentația în apărarea Serviciului Social – ca instrument de inginerie socială al Dictaturii Regale – este continuată în numerele din 7 mai și 21 mai 1939 ale „Telegrafului Român”.

    Dumitru Stăniloae revine cu noi argumente în susținerea proiectului de inginerie socială inițiat de Carol al II-lea asupra satului românesc prin intermediul „Serviciului Social”, implementat cu ajutorul sociologului Dimitrie Gusti.

    Astfel, în numărul din 11 iunie 1939 al „Telegrafului Român”, Stăniloae continuă seria de articole dedicate combaterii acuzației că „Gusti şi-a coborât sistemul de Sociologie, atât de influinţat de teoriile lui Dürkheim, şi în Serviciul Social”.

    În articolul„Există vreo legătură între Sociologia lui Durkheim și Serviciul Social?”, Stăniloae mărturisește: „Mânat de această îngrijorare, am comparat manualul de Sociologie mai sus amintit cu Legea şi Regulamentul Serviciului Social şi pot spune că am răsuflat uşurat negăsind nicăiri vreo urmă clară a stricăcioaselor teze dürkheimiste…”

    Stăniloae oferă o detaliere a acestui raport de interdependență: „Manualul tratează elementele societăţii începând cu cele materiale şi sfârşind cu cele sufleteşti, iar în capitolul final, în care se schiţează un plan al acţiunii culturale, se construeşte, în acord cu ordinea problemelor din manual, următoarea schemă: 1. Cultura sănătăţii, 2. Cultura muncii, 3. Cultura sufletească (moral-religioasă) 4. Cultura minţii (intelectuală). Exact în aceeaş ordine se fixează şi problemele Căminului Cultural. El va avea în vedere desvoltarea: «1. Culturii şi întăririi sănătăţii, 2. Culturii şi punerii în valoare a muncii, 3. Culturii minţii, sufletului şi conştiinţii naţionale». Conform acestor îndatoriri, Căminul Cultural va avea următoarele secţii: «a) Secţia culturii şi întăririi sănătăţii; b) Secţia culturii şi punerii în valoare a m uncii; c) Secţia culturii minţii; d) Secţia culturii sufletului». Dar altă legătură între manualul pomenit şi între Serviciul Social nu se poate constata”.

    Singura critică pe care o are Stăniloae este legată de prioritizarea respectivelor teme de acțiune: „În orice caz, pentru o complectă clarificare a situaţiei ar fi fost nimerit să se dea altă ordine problemelor Căminului Cultural. Să nu se fi pus cele materiale întâi, ci cele spirituale”.

    Articolul lui Stăniloae are cuvinte de laudă pentru cei care au inventat „Serviciul Social”: „Bine au făcut legiuitorii Serviciului Social că au legat religia în mod special de partea sufletească a naturii omeneşti, dar sufletul are rolul diriguitor al întregei vieţi. (…) În general, afară de observaţiunile referitoare la ordinea îndatoririlor Căminului Cultural, nu se poate face nici un reproş Legii Serviciului Social din punct de vedere al concepţiei şi al bunului gând din care a pornit. Dimpotrivă, trebue să recunoaştem că ea urmăreşte o vastă şi sistematică acţiune de ajutorare şi întărire a oropsitelor noastre sate şi a bietului ţăran român, izvorul viitorului românesc. E pornită dîntr’o mare iubire de popor, e străbătută de o impresionantă voinţă idealistă”.

    În finalul articolului, Stăniloae îi sfătuiește pe cei care urmau a implementa „Serviciul Social” în satele românești să urmeze „înțelepciunea profundă” a Regelui Carol al II-lea, cel care inițiase proiectul de inginerie socială: „E necesar să se aibă în această privinţă ca îndreptar nu voinţa de-a importa la sate tot felul de influinţe şi teorii străine, cari ar anula originalitatea românească, ci voinţa de-a asculta de spiritualitatea lor tradiţională şi de-a lucra pe linia ei. Aşa concepe M. Sa Regele «Serviciul Social» şi cuvântul Său de profundă înţelepciune să fie ordin pentru toţi. lată acel cuvânt: «Programul nostru este bazat în primul rând pe o dragoste nesfârşită cătră aceia cărora se adresează şi în al doilea rând pe aceea că noi nu venim, cu buchea către ei, ci venim să învăţăm dela ei ceeace ne trebue nouă». (Din discursul dela Congresul Căminelor Culturale din 5 Iunie a. c.).”

    „Serviciul Social”, inițiat de regimul autoritarist al Regelui Carol al II-lea, se află mereu în atenția „Telegrafului Român” – coordonat de Dumitru Stăniloae. Astfel, în numărul din 13 august 1939, se relatează despre „Deschiderea şcoalei de inițiere a Serviciului Social în Sibiu, la liceul «Gh. Lazăr», unde cantonează, încă din ziua de Vineri, 120 tineri studenţi ai şcoalei Serviciului Social, în care instruirea se face de comandanţi specialişti ai Serviciului. Ceremonialul deschiderii s’a început prin slujbă religioasă, săvârşită în Aula Academiei teologice «Andreiane». Au urmat apoi şirul cuvântărilor: ÎPS Sa mitropolitul Nicolae al Ardealului, în cuvântul său, arată că tineretul de astăzi se poate simţi fericit, când i-a fost dat să se apropie, cu tot avântul vârstei sale, de problemele Serviciului Social, creiat de M. Sa Regele nostru; cei ieşiţi din această şcoală sânt chemaţi să activeze în mijlocul poporului, ducându-i îndrumările şi sfaturile trebuitoare, aşa cum de altfel s’a lucrat şi până acum în părţile ardeleneşti ale ţării, şi cum va trebui să se procedeze în tot întinsul pământului românesc, pentru îmbună tăţirea condiţiilor de viaţă a ţărănimii”.

    Ceremonie dedicată Căminelor Culturale (instrumente importante în implementarea Serviciului Social) cu participarea Regelui Carol al II-lea / Sursa foto: Cooperativa Gusti
    Ceremonie dedicată Căminelor Culturale (instrumente importante în implementarea Serviciului Social) cu participarea Regelui Carol al II-lea / Sursa foto: Cooperativa Gusti

    În același număr al „Telegrafului Român” se face și o prezentare a ideologiei care stă la baza acestui proiect de inginerie socială inițiat de Dictatura Regală. În articolul „O mărturisire de credinţă tinerească în sens creştin şi naţional” se prezintă, în sinteză, discursul „echipierului Negulescu N. Marin, licenţiat al facultăţii de teologie, rostit la inaugurarea «Şcolii-tabără de echipieri a Serviciului Social din Sibiu», în 6 August 1939”.

    Discursul aduce elogii Legii privind Serviciul Social și argumentează importanța implicării (obligatorie prin lege) a tinerilor în implementarea respectivului proiect. Negulescu prezintă „ideile călăuzitoare ale acestei mari strădanii” şi ține să precizeze „putinţa de încadrare a tineretului în mentalitatea şi în disciplina nouă impuse de legea Serviciului Social”.

    „Această lege a căutat să indice un drum pentru a croi o altă existență neamului acestuia. Întemeiat pe această lege a S. S., tineretul va trebui să se amestece, hotărât şi fără zăbavă, în problema de căpătâi a vieţii noastre naționale în problema satului. Să lăsăm truda slujitoare a intereselor noastre personale şi să coborâm în mijlocul mizeriei ţărăneşti, în mijlocul durerii care-şi înaltă braţele spre ajutor din 13.000 de locuri, să ne amestecăm în viata satului şi să vedem ce putem face.

    Căci formula aceasta nouă a Serviciului Social, care a surprins pe multi, nu pretinde altceva decât ca orce tânăr român, care cere statului un serviciu la care-i dă dreptul diploma şi licenţa pe care o posedă, să slujească mai întâi gratuit — statul, acolo unde ființa lui o cere. Tăria statului stă în sănătatea satelor. Ele trebuiesc păstrate. Aşadar, statul va trimite pe tinerii solicitaţi să apere satul, să apere fiinţa neamului. Fiecare după puterea şi după pregătirea lui. După aceea, tinerii se vor bucura de libertatea de a-şi valorifica aptitudinile pe propria lor răspundere. Acum ne cheamă satul să învăţăm dela el cum trebuie să preţuim şi să cunoaştem comorile neamului pe care doar el le mai păstrează”.

    Tema relației dintre Biserica Ortodoxă Română și instrumentele de propagandă și control prin care era implementată Dictatura Regală este des întâlnită în paginile „Telegrafului Român”, publicat sub coordonarea lui Dumitru Stăniloae.

    În numărul din 20 august 1939, în articolul „Factorul religios în slujba culturalizării satelor” (sub semnătura pr. Vasile Coman, posibil să fie vorba despre viitorul episcop ortodox al Oradei – n. red.), se aduc noi argumente în susținerea tezei conform căreia Biserica Ortodoxă trebuie să dețină un rol determinant în implementarea „Serviciului Social”. Cităm:

    „Tineretul şi satul sânt cele două realităţi, asupra cărora se îndreaptă astăzi cele mai multe preocupări. Pentru amândouă s’au hărăzit instituţii deosebite, cum e «Straja Ţării» şi «Serviciul Social», menite să aducă o primenire vieţii româneşti în însăşi temelia ei. (…) în întâlnirea de acum, a tineretului cărturar cu satul, trebue pusă o mare grijă, ca să nu fie o întâlnire de suprafaţă, ci o fuziune mai adâncă. În viaţa satului nostru sânt realităţi vii, peste care nu putem trece cu vederea. Între acestea, factorul religios a avut un rol preponderent.

    Poporul a concrescut cu el şi Biserica i l-a păstrat şi propoveduit îndeplinind prin aceasta, multă vreme, funcţia de culturalizare, «ridicare şi întărire a neamului». (…) lată dece tinerii mandatari ai culturii şi progresului în satele noastre, învăţători, medici, agronomi, ingineri şi în special tinerii absolvenţi de teologie, trebue să fie solii credinţei în Dumnezeu şi nu groparii acestei credinţe. Nu cumva să mişcăm viata satului din ţâţânile sănătoase ale tradiţiei lui religioase, ca să-l aruncăm în vârtejul unor teorii, sub motiv că-l culturalizăm.”

    În același număr al „Telegrafului Român”, în articolul „Biserica și Serviciul Social”,Dumitru Stăniloae își exprimă entuziasmul pentru implicarea tinerilor (obligatorie prin lege, să nu uităm!) în acțiunile de reformare a satului românesc, inițiate de dictatura lui Carol al II-lea.

    Comentând un articol laudativ la adresa „Serviciului Social” apărut în revista „Curierul Serviciului Social”, Stăniloae consemnează că „Biserica urmăreşte cu bucurie această lucrare şi-i aşteaptă pe tineri cu dragoste în satele româneşti ca să-şi dea sprijinul lor entuziast preoţilor şi învăţătorilor în munca ce o desfăşoară acolo zi de zi. Tineretului nostru i se infuzează un nou ideal, cel mai frumos ideal, acela al slujbei desinterasate pentru poporul noslru. Dacă acest tineret era şi până acum naţionalist şi idealist, de acum el este îndrumat la un idealism de fapte. Biserica întâmpină acest epocal început de slujbă naţională a cărturărimii noastre, cu atât mai mare bucurie, cu cât constată din tot mai multe semne că ea se vrea miruită cu duhul creştin”.

    Tineri absolvenți de studii superopare participând „voluntar” la activitățile Serviciului Social / Sursa foto: Coperativa Gusti
    Tineri absolvenți de studii superopare participând „voluntar” la activitățile Serviciului Social / Sursa foto: Cooperativa Gusti

    Stăniloae aduce ca „o dovadă în plus despre legătura intimă ce se stabileşte dela început între Serviciul Social şi Biserică” faptul că revista „Curierul Serviciului Social” „este redactată aproape numai de scriitori pe cari îi cunoaştem bine dela revistele «Gândirea» şi «Sfarmă Piatră». Întâlnim în paginile ei pe d-nii: Pan Vizirescu, Horia Niţulescu, N. Crevedia, Vintilă Horia, teologii I. Sanda, C. Dejan, păr. Gr. N. Popescu etc. Este de altfel şi dela sine înţeles ca la o lucrare ca aceasta, care e sută la sută misiune, slujitorii Bisericii să se afle dela început în primele rânduri şi tot duhul ei să-l întreţină”.

    Revista „Sfarmă Piatră” a fost o publicație fascistă, antisemită. Această publicație a susținut ideologia Mișcării Legionare, iar după instaurarea Dictaturii Regale, a promovat intens Frontul Renașterii Naționale, partidul unic al lui Carol al II-lea. După îndepărtatea lui Carol al II-lea de la conducerea țării, „Sfarmă Piatră” a susținut inițial Statul Național Legionar, iar după Rebeliunea Legionară și căderea regimului legionar, a devenit instrument de propagandă pentru dictatura militaro-fascistă instaurată de Mareșalul Ion Antonescu.

    Programul Statului Etnocratic - Revista „Sfarmă Piatră” din 30 mai 1937
    Programul Statului Etnocratic – Revista „Sfarmă Piatră” din 30 mai 1937

    Nicolae Crevedia, de orientare legionară, amintit cu entuziasm de Stăniloae în lista autorilor care redactau „Curierul Serviciului Social”, s-a numărat printre colaboratorii de la „Sfarmă Piatră” și chiar a fost directorul revistei, în anul 1940.

    În paginile „Sfarmă Piatră” a debutat și Horia Nițulescu, legionar, care ulterior a fost redactor la o altă publicație legionară, anume „Porunca Vremii”. Tot la „Sfarmă Piatră” a colaborat și Pan Vizirescu, simpatizant al extremei fasciste, precum și Vintilă Horia, cunoscut în epocă pentru elogiile publice aduse în articolele sale dictatorului fascist Benito Mussolini și dictatorului nazist Adolf Hitler și pentru atitudinea sa publică antisemită și favorabilă Holocaustului comis în România.

    Despre teologul pr. Constantin Dejan, documentele consemnează că a participat activ la implementarea „Serviciului Social”, în perioada 1937-1941, ocupând diferite funcții în cadrul acestuia: director de Cadre al Serviciului Social (Făgăraș și Tg. Mureș), coordonator al echipelor de studenți care participau la „Serviciul Social” (a publicat și o lucrare despre această activitate, la Fundațiile Culturale, în 1939, cu titlul „60 de sate românești cercetate de echipele studențești în vara anului 1939”). Loialitatea lui Dejan în implementarea proiectelor Dictaturii Regale îi este răsplătită, acesta fiind decorat, în anul 1938, cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a, în anul 1938, chiar de Regele Carol al II-lea… onoare care nu l-a împiedicat pe preotul Constantin Dejan, după instaurarea dictaturii comuniste, să fie decorat cu Ordinul „Steaua Republicii Populare Române”, clasa a V-a, în cea mai cruntă perioadă a comunismului în România.

    Subiectul implicării Bisericii Ortodoxe în dezvoltarea „Serviciului Social” va fi discutat și promovat în paginile „Telegrafului Român”, coordonat de Dumitru Stăniloae, până spre sfârșitul Dictaturii Regale. Teologul român face dovada că este fascinat de șansa pe care acest proiect de inginerie socială, aplicat de Dictatura Regală asupra satului românesc, o oferea ideii naționalist-ortodoxiste și dobândirii de către Biserica Ortodoxă a unei poziții de putere aproape absolută în controlul sufletului țăranului român.

    Din articolele semnate de Stăniloae ori publicate cu aprobarea lui în „Telegraful Român”, rezultă limpede că teologul român nu a avut nici cea mai mică crispare morală cu privire la asocierea Bisericii Ortodoxe cu o dictatură care a lichidat libertățile specifice democrației – în cazul dat, Dictatura Regală a lui Carol al II-lea – și că a văzut în „Serviciul Social” doar un alt instrument de dominație a viziunii ortodoxist-naționaliste (și implicit, filetiste) asupra societății românești.

    „Telegraful Român” (coordonat de Stăniloae) și promovarea organizațiilor de tineret, de tip fascist, ale Dictaturii Regale

    În numărul din 27 august 1939 al „Telegrafului Român” (coordonat de Dumitru Stăniloae), sub semnătura preotului Vasile Coman, este publicat articolul „Misionarismul preotului în Stăjerie”, un fel de colecție de linii directoare privind activitatea preotului în cadrul organizației „Straja Țării”, înființată la ordinul Regelui Carol al II-lea.

    „Straja Țării” era o organizație de tineret creată de Carol al II-lea în 1935 și transformată ca anexă a Frontului Renașterii Naționale, în decembrie 1938, după modelul organizației naziste de tineret „Hitlerjugend” (Tineretul Hitlerist), organizația de tineret a NSDAP.

    Ceremonie a organizației de tineret fasciste „Straja Țării”
    Ceremonie a organizației de tineret fasciste „Straja Țării” pe străzile Capitalei

    Membrii organizației erau cunoscuți sub denumirea de „străjeri” și foloseau „salutul roman” (folosit și de naziștii lui Hitler și de fasciștii lui Mussolini) în cadrul ceremoniilor oficiale și în activități curente. Regele Carol al II-lea era considerat șeful organizației, cu titulatura de „Marele Străjer”, iar conducătorii operativi erau Nisa Cămărășescu și maiorul Teofil Sidorovici.

    În articolul scris de preotul Vasile Coman se descrie contextul istoric al colaborării dintre preoți și Dictatura Regală, evident, într-un stil propagandistic, laudativ: „În viața noastră națională, nedespărţită de viata religioasă, au apărut asemenea chemări de renaştere, chemări care s’au concretizat în instituţii menite să dea un nou impuls vieţii româneşti. Asemenea instituţii sânt: Căminul Cultural şi Straja Ţării”.

    Preotul Coman insistă pe a demonstra că „între idealul şi principiile străjeriei şi între misiunea bisericii în lume sânt multe puncte comune şi o desăvârşită armonie”.

    În articol sunt prezentate principiile formulate de Carol al II-lea pentru funcționarea organizației „Straja Țării”, al căror conținut este unul naționalist și orientat spre consolidarea Dictaturii Regale pe care acesta o instaurase. Conform acestor principii, „Straja Țării” era chemată:

    „1. De-a forma un tineret cu credinţă în Cel ce a făcut lumea, şi hotărât de-a-i împlini voia, devotat Bisericii strămoşeşti, ocrotitoarea, păzitoarea şi păstrătoarea sufletului romanesc;

    2. De-a forma un tineret cu înţelegere adâncă pentru trecutul neamului, mândru de creaţiile şi gloria iui, legat cu toată fiinţa de pământul străbun;

    3. De-a desvolta în acest tineret iubirea de muncă, sfinţenia ei, spiritul de jertfă şi dé sacrificiu;

    4. De-a crea în mijlocul acestui tineret, asaltat dé atâtea ispite şi ros de atâtea racile, un climat moral, desvoltând din ce în ce mai mult primatul spiritului”.

    Entuziasmat de colaborarea Bisericii Ortodoxe cu organizația de tineret fascistă imaginată de Carol al II-lea, preotul Vasile Coman detaliază atât aspectele ideologice ale organizației, cât și felurite modalități de implicare a preoților ortodocși în dezvoltarea activității naționaliste a „Străjii Țării”, instrument de control și manipulare a tinerilor utilizat de Dictatura Regală. Cităm:

    „Între umanitarism şi naţionalism, curente care îşi flutură steagul pe întreg rotocolul pământului, Străjeria s’a fixat pentru naționalism. Tineretul român a fost scos din cadrele cercetăşiei tocmai pentru că aceasta era prea aplecată spre umanitarism sau spre internaţionalism. Or, această ataşare a tineretului de neam, această cultivare a sentimentului naţional, Biserica ortodoxă, fără să-şi calce o normă, nu poate decât să o binecuvinteze.

    Deasemenea, Biserica nu se poate decât bucura de spiritul de disciplină şi ideea de autoritate în care «Straja Ţării» îndrumă tineretul. Dar şi aici are preotul rol. El va trebui să creeze mai ales disciplina interioară, sufletească, care este isvorul disciplinei din afară.

    Pentru a şti tot ce preotul e chemat să facă în străjerie, spre a sistematiza lucrarea lui duhovnicească în mijlocul tineretului, e necesară o consfătuire a tuturor preoţilor străjeriţi. În acest congres se poate discuta, din multe laturi, problema educaţiei religioase şi a activităţii în străjerie. În acel congres s’ar putea lua iniţiativa editării unei reviste creştine, cu material bogat pentru tineret. Această revistă ar putea apărea prin serviciul de propagandă al «Străjii Ţării» săptămânal sau bilunar. Revine preoţimii datoria şi meritul ca în noua îndrumare a tineretului educaţia religioasă şi morală să fie pe primul plan”.

    În articolul omagial publicat în „Telegraful Român”, la data 22 octombrie 1939 (cu titlul „M. Sa Regele și așezămintele țării”), cu ocazia aniversării zilei de naștere a lui Carol al II-lea, se aduce un scurt, dar consistent elogiu organizației de tineret fasciste „Straja Țării”, considerată a fi „opera Suveranului, devenită un aşezământ din cele mai de seamă pentru educaţia sufletească şi fizică a tineretului”, dorința lui Carol al II-lea fiind „să aibă un tineret tot mai instruit, disciplinat şi patriot”.

    „Telegraful Român” din 29 octombrie 1939 nu ratează ocazia de a anunța apariția unui alt instrument de control asupra tineretului inventat de Dictatura Regală, anume Frontul Național Studențesc. Cităm:

    „Zilele acestea s’a semnat decretul lege prin care s’a creiat Frontul Naţional Studenţesc, unde vor intra toţi studenţii universitari şi ai şcoalelor supe­rioare din ţară. Această organizaţie contribue la întărirea forţelor morale şi fizice ale tineretului studenţesc şi desvoltării dis­ciplinate a activităţii sale. Frontul Studenţesc este o organizaţie de educaţie naţională, culturală şi socială, în care studenţii păstrează calitatea de membri pe toată durata cursurilor”.

    Articolul oferă câteva detalii despre structura noii organizații studențești (după modelul organizației de tineret fasciste „Straja Țării”):

    „Toate universităţile şi şcoalele de învăţământ superior dintr’un centru universitar sânt încadrate într’o «Divizie» care se subdivide la rândul ei în «Cohorte» şi «Centurii». La fiecare divizie se organizează câte o Secţie sportivă, muzicală şi ştiin­ţifică. Studenţii sânt obligaţi să se înscrie în cel puţin una din aceste secţiuni, menite să completeze educaţia tineretului studenţesc”.

    Concluzia succintului articol este următoarea:

    „Astfel, după ce, tineretul şcoalelor primare şi secundare a fost încadrat în «Straja Țării», iar cetăţenii patrioţi s’au constituit în Frontul Renaşterii Naţionale, s’a organizat şi studenţimea română, contribuind la opera de regenerare a patriei”.

    O concluzie care elogiază, de fapt, consolidarea Dictaturii Regale a lui Carol al II-lea…

    Sigla organizației de tineret fasciste „Straja Țării”
    Sigla organizației de tineret fasciste „Straja Țării”

    „Straja Țării” – organizația de tineret fascistă înființată de Carol al II-lea – este promovată și în numărul „Telegrafului Român” (coordoat de Dumitru Stăniloae) din 10 decembrie 1939, prin recenzia laudativă la adresa cărții cu titlul „Hristos în strajă” (!) scrisă de preotul Gheorghe Paschia, duhovnicul „Străjii Țării”, cu binecuvântarea Patriarhului Nicodim.

    Cartea se dorea a fi o colecție de „îndrumări pline de căldură religioasă, morală şi naţională, ce le dă, ca merinde şi sugestii folositoare, preoţilor şi comandanţilor străjeri”.

    Prof. pr. Simion Radu (comandant-duhovnic al unei Legiuni de Străjeri) elogiază conținutul cărții în care se definește scopul suprem al organizației „Straja Țării”, anume:

    „… desăvârşita integrare a tineretului nostru în colectivitatea naţională, printr’o pronunţată conştiinţă religioasă-morală şi temeinică educaţie naţional-patriotică, culturală şi socială. (…) Prin Strajă, Biserica are un auxiliar preţios în scopul mântuirii, iar slujitorii ei au un fericit prilej de-a lua parte la completa formare a sufletului tineresc, potrivit dorinţelor lor. Domnul Hristos e mai aproapâ de noua viaţă, plină de activism religios-moral şi naţional, la care ne chiamă clipa de faţă şi comandamentele Marelui Suveran (Carol al II-lea – n. red.).

    În sinteză, educaţia străjerească întoarce înapoi sufletul tineretului — pustiit în ultimii ani de zgura străinismului desagregant — la isvoarele curate ale tradiţiei ortodoxe creatoare şi mult binefăcătoare, de cari se leagă indestructibil neamul nostru românesc; voinţa se împinteneşte la muncă constructivă, zidită pe dragoste până la jertfă faţă de comorile naţionale şi căleşte sufletul spre a învinge toate piedecile şi duşmanii cari ne-ar pângări moştenirea strămoşească”.

    În numărul din 1 ianuarie 1940, „Telegraful Român” (coordonat de Dumitru Stăniloae) consemnează discret – și pe un ton de forțat optimism – eșecul proiectului de inginerie socială „Serviciul Social”, prin care Dictatura Regală încercase, la ordinul Regelul Carol al II-lea și cu complicitatea sociologului român Dimitrie Gusti, să „reformeze” satul românesc. Cităm:

    „Serviciul Social și Straja Ţării – Două instituţii care, conduse cu râvnă şi înţelepciune, vor da puternic concurs bisericii şi şcoalei româneşti. Deocamdată legea Serviciului Social (publicată în Oct. 1938) este suspendată, dar activitatea Serviciului va fi reluată sub altă formă. Biserica, de alt fel, a săvârşit totdeauna «serviciu social», prin îndrumările sale morale, prin ocrotirea bolnavilor, prin purtatea de grijă a orfanilor, prin sprijinirea săracilor, şi altă activitate pastorală”.

    Carol al II-lea păstra însă activă organizația de tineret fascistă „Straja Ţării”, care, în opinia redacției „Telegraful Român”, „se bucură de un program, în care creşterea religioasă este o îndatorire pentru toată tinerimea şcolară. Preotul, ca profesor de religie în şcoalele primare şi secundare, primeşte un larg cerc de lucrare catehetică. Programul străjeresc cere: rugăciuni cântate în comun, învăţături evanghelice tălmăcite pe scurt, vizitări de sf. locaşuri şi locuri istorice din trecutul nostru religios, spovedirea şi cuminecarea străjerimii la Crăciun şi Paşti… Eată drumul ce duce la întărirea vieţii creştine în tineret. Preotul catihet, mai ales dacă a urmat cursul de pregătire specială pentru conducători străjeri, va avea negreşit destoinicia trebuitoare de a sădi cu succes toate aceste seminţe în sufletele primitoare străjereşti”.

    La începutul anului 1940, era tot mai evident că Dictatura Regală se scufunda într-o tot mai gravă criză politică și socială. Totuși, organizația „Straja Țării” rămâne activă, deși fără vreo prea mare eficiență în atragerea tineretului în sprijinul Dictaturii lui Carol al II-lea.

    Biserica Ortodoxă, prin ierarhia sa, rămâne loială Dictaturii Regale și se implică direct în susținerea instrumentelor de control exercitat asupra societății românești, înființate de aceasta, în rândul cărora „Straja Țării” (organizație de tineret fascistă înființată după modelul organizației naziste „Hitlerjugend” a NSDAP) avea un rol foarte important.

    În numărul din 24 februarie 1940, „Telegraful Român”, coordonat de Dumitru Stăniloae, în articolul„Biserica și Tineretul”,prezintă o scrisoare-apel adresată de Patriarhul Nicodim al BOR „tuturor Ierarhilor sfintei noastre Biserici (…) invitând cucernica preoţime să pună la inimă îndemnurile cuprinse într’însa şi să îmbrăţişeze cu toată ardoarea scopurile Străjeriei”.

    Având în vedere importanța istorică a acestui document, care implicit este și una dintre numeroasele dovezi ale susținerii puternice pe care Biserica Ortodoxă Română a acordat-o Dictaturii Regale (susținere la care Dumitru Stăniloae a aderat public și activ, fără absolut nicio crispare morală!), publicăm textul integral al scrisorii.

    „Înalt Prea Sfinţite,

    Între problemele cari preocupă gândurile noastre acum, la început de an, este și aceea a unei bune pregătiri de viitor a tineretului străjeresc. Este un adevăr necontestat că viitorul unei ţări stă in mâna tinerilor de azi, viitorii cetăţeni dintre cari vor fi selecţionaţi conducătorii ei de mâine. Stă în mâna noastră deci a asigura un viitor bun ţării prin educaţia acestui tineret în așa măsură, încât primind din mâinile noastre conducerea, să o ducă mai departe spre strălucire și prosperitate.

    Iată adevăruri cari au îndemnat pe M. S. Regele să strângă și să pregătească tineretul din cea mai fragedă vârstă prin organizarea străjerească, punându-o sub conducerea distinsului fiu al Bisericii și al Neamului, Dl. Teofil Sidorovici (acesta avea să se sinucidă în același an, în luna noiembrie, acuzat fiind de delapidarea a 6 milioane de lei din fondurile „Străjii Patriei” – n. red.).

    Chemarea și răspunderea Bisericii, în educaţia și pregătirea acestui tineret din zisa organizaţie (Straja Țării – n. red.), prin ierarhi și preoţi, este foarte mare. Nu este destul ca un tânăr să capete prin instrucţiunea școlară o mulţime de cunoştinţe știinţifice-teoretice, fără să i se dea și acel razim religios-moral atât de necesar în viaţă. Nu este destul ca un tânăr să capete toate cunoştinţele știinţifice, fără să se îmbogăţească și din comorile spirituale evanghelice cari au format tăria sufletească a neamului românesc. Mai ales în vremurile de azi, asemenea comori sufletești trebue împărtăţite tineretului cu timp și fără timp.

    Iată de ce gândul nostru se îndreaptă către înalt Prea Sfinţia Voastră, rugându-vă să îndrumaţi preoţimea din cuprinsul acelei de Dumnezeu păzite eparhii a activa cu timp şi fără timp în Organizaţiile Străjerești din cuprinsul parohiilor lor, într’o armonică colaborare cu ceilalţi factori de conducere străjerească.

    Preoţimea trebue să ştie că între primele ei datorii pastorale este şi grija de tineret, iar Străjeria prezintă avantajul cel mai mare că îi pune la îndemână acest tineret mai cu uşurinţă şi în mod organizat, iar preotul nu are de cât să semene sămânţă cea bună. Ştim că marea majoritate a preoţimei noastre, cu toate multiplele ei chemări și îndatoriri, activează cu multă bucurie în cadrele acestei organizaţii de tineret. Şi numai o mică parte prea împovărată de alte laturi ale chemării pastorale în parohie și in şcoală, deci din lipsă de timp, nu activează. Este bine însă ca şi această mică parte să fie îndrumată a intra în ritmul actual de silinţă pentru binele neamului, activând în Străjerie, căci nu este îngăduit niciunui cleric a lipsi dela datoria sa de conducător şi îndrumător sufletesc al credincioşilor, bătrâni sau tineri, ce i s’au încredinţat spre păstorire din momentul împărtăşirii harului divin al preoţiei.

    Totdeodată ţinem să vă rugăm a reaminti preoţimii noastre că în tot timpul activării în străjerie este obligată a-şi păstra în întregime costumul preoţesc, purtând numai insigna strâjerească pe piept, numai la cursurile de comandanţi străjeri, pe care vor fi chemaţi preoţii să le urmeze la centrele de îndrumare Străjerească, întrucât vor avea de îndeplinit activităţi la cari haina preoţească i-ar stânjeni, cum ar fi de pildă lucrări practice de munci agricole, îngrijiri de animale, etc. Numai cu acele ocazii vor putea îmbrăca un costum potrivit rolului pe care-l îndeplinesc.

    Încredinţaţi că aceste gânduri ale noastre, transmise preoţimei din acea eparhie de către Înalt Prea Sfinţia Voastră, vor avea răsunetul dorit,

    Vă rugăm să primiţi, Înalt Prea Sfinţite, ale Noastre întru Hristos frăţeşti îmbrăţişări.

    Preşedinte – Patriarh Nicodim”

    După aproximativ patru luni de la această scrisoare prin care Patriarhul BOR dispunea măsuri de adâncire a complicității ierarhilor și preoților ortodocși cu Dictatura Regală, România era ruptă în bucăți prin grave pierderi teritoriale, iar Regele Carol al II-lea era într-un sfârșit izgonit de pe tronul Țării. Regimul carlist era înlocuit de Statul Național Legionar, o altă dictatură fascistă, prin complicitatea Mareșalului Ion Antonescu și a liderilor Mișcării Legionare.

    Pentru mai multe decenii, România se prăbușea în iad, de unde va reuși să evadeze abia în Decembrie 1989.

    Stăniloae și Dictatura Regală – „logodnă” din interes sau „mariaj” din iubire?

    Primul aspect evident al relației dintre Dumitru Stăniloae și Dictatura Regală este acela că Biserica Ortodoxă Română a fost complicele cel mai eficient și mai puternic al acestei dictaturi instaurate de Regele Carol al II-lea.

    Din această perspectivă, se poate spune că Stăniloae „a făcut ascultare de Biserică” sau, mai corect, de ierarhii ortodocși, în frunte cu Patriarhul Nicodim și Sinodul BOR, care s-au înregimentat sub stindardul Dictaturii Regale.

    Un al doilea aspect al acestei relații îl reprezintă entuziasmul, energia creatoare și insistența cu care Dumitru Stăniloae a încercat să se folosească de Dictatura Regală pentru a-și promova propria viziune naționalist-ortodoxistă (și pe alocuri, filetistă) despre rolul și locul Bisericii Ortodoxe în societate și în statul român.

    În demonstrația noastră, nu există echivoc că Dumitru Stăniloae a promovat și a căutat să completeze ideologic instrumentele de control inventate de Carol al II-lea pentru asigurarea stabilității și eficienței Dictaturii Regale: Frontul Renașterii Naționale (partidul unic înființat de Carol al II-lea după modelul partidelor fasciste din acele vremuri), Serviciul Social (un amplu proiect de inginerie socială implementat asupra satului românesc), Straja Țării (organizația de tineret fascistă înființată după modelul organizației de tineret Hitlerjugend a NSDAP) și Frontul Național Studențesc (o altă organizație de tineret fascistă, prin care Carol al II-lea a încercat să obțină controlul studențimii și să elimine puternica influență pe care o aveau legionarii în universitățile românești).

    Un al treilea aspect, poate cel mai important, este acela al lipsei oricărei tresăriri morale din partea lui Dumitru Stăniloae cu privire la faptul că a susținut și promovat aberațiile de inspirație fascistă ale Dictaturii Regale. O lipsă vizibilă atât în timpul colaborării sale cu Dictatura Regală, cât și după 1989, Stăniloae nefiind preocupat să exprime, explicit și public, vreun regret pentru complicitatea lui la această primă dictatură din România secolului XX.

    De fapt, mirarea noastră este, să zicem așa, mai mult retorică. Știm limpede că Stăniloae nu a regretat (explicit și public) nici alte grave complicități ale sale – susținerea ideologiei Mișcării Legionare, promovarea dictaturii fasciste a Statului Național Legionar, participarea (fie ea și parțială) la reeducarea preoților deținuți politici din închisoarea Aiud și colaborarea cu regimul comunist, prin articolele scrise și publicate în revista „Glasul Patriei”, editată de dictatura comunistă sub controlul Securității.

    În concluzie, Dumitru Stăniloae a avut cu Dictatura Regală atât o „logodnă din interes” (Dictatura Regală fiind prilej propice pentru a-și exprima propria viziune naționalistă), cât și un „mariaj din iubire” (pe alocuri, Stăniloae făcând dovada că s-a lăsat fascinat de fantasmele și aberațiile pe care Carol al II-lea a încercat să le impună românilor și statului român, în timpul dictaturii sale).

    (VA URMA)

    CITIȚI ȘI:

    * Dosarul unei mari erori: Sfinții Legionari. Prăbușirea Sinodului BOR în tenebrele naționalismului legionar, filetist și antisemit

  • Dosarul unei mari erori: Sfinții Legionari. Prăbușirea Sinodului BOR în tenebrele naționalismului legionar, filetist și antisemit

    De câteva zile, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române lasă impresia că este grav afectat de temperaturile de „Cod Roșu” din această vară, iar comunicatorii Patriarhiei Române au reacțiile unor rătăciți prin grotele întunecate ale istoriei, manifestând comportamente evadate din anii de glorie ai Mișcării Legionare.

    Se spune că drumul spre iad e pavat cu bune intenții… Exact asta a făcut Sinodul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) cu introducerea pe lista personalităților propuse pentru canonizarea ca Sfinți ai BOR a unor personaje controversate. Prezența în această listă a legionarilor pr. Ilarion Felea, pr. Ilie Lăcătușu și a slujitorului de ideologii extemiste, pr. profesor Dumitru Stăniloae (a promovat eficient, consecvent și fără absolut nicio tresărire morală ideologia și interesele criminale ale tuturor formelor de extremism din istoria recentă a României: Mișcarea Legionară, Dictatura Regală, Statul Național Legionar, Dictatura Mareșalului Antonescu și Dictatura Comunistă!), această murdărire a memoriei victimelor Holocaustului și ale Gulagului comunist din România, a provocat tulburare atât printre preoții și credincioșii ortodocși, cât și în agora românească.

    Firesc și previzibil, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” (INSHR-EW) a reacționat public și a criticat această aberație comisă de cei 58 de ierarhi care conduc BOR într-un mod arbitrar, fără absolut nicio consultare reală cu preoții, profesorii de religie și, în general, cu cei peste 16 milioane de români care se declară membri ai BOR.

    – Advertisement –

    Institutul „Elie Wiesel” a transmis public un comunicat prin care anunță că a luat act „cu mâhnire de decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 12 iulie 2024 de a include pentru aprobarea canonizării, act premergător proclamării acestora prin tomosurile sinodale în 2025, a unor clerici care au exprimat opinii antisemite sau au promovat curentul toxic legionar, în anii ’30 și ’40”.

    Conducerea Institutului – cu o diplomație elegantă, pe care comunicatorii de la Patriarhie nu o merită – face apel la Prea Fericitul Daniel, Patriarhul României, pentru a rezolva situația, reamintindu-i aceastuia propriile vorbe despre definiția canonizării:

    „În 11 iulie 2024, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel afirma la ședința Sfântului Sinod al BOR: «Canonizarea (…) înseamnă că persoana respectivă e dată ca model, ca normă. Canonul era o măsură. Așadar, sfinții canonizați sunt dați ca dreptar, măsură sau model de urmat. De aceea, ei sunt și învățătorii noștri prin cuvântul dreptei credințe, prin viețuire sau faptă și prin modul lor de a fi. (…)» (www.ziarullumina.ro, 11 iulie 2024).

    – Advertisement –

    Așa cum foarte bine a menționat Patriarhul Daniel, sfinții canonizați sunt dreptar; ne întrebăm, deci, dacă ridicarea între sfinți a unor persoane care, pe parcursul vieții, au împărtășit, prin vorbă sau faptă, valorile fascismului este consonantă cu etica creștină?”

    Răspunsul comunicatorilor Patriarhiei Române (unde ești tu, frate Bănescu, să-i scoți din grotă?) nu a întârziat să apară și se dovedește a fi o mostră de impertinență și aroganță care provoacă șoc și greață!

    Răspunsul Patriarhiei Române către Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” – țâfna unei țațe din mahalaua insalubră a naționalismului legionar

    Patriarhia Română a transmis publicității, ca răspuns la reacția Institutului „Elie Wiesel”, un comunicat de presă cu titlul „Punct de vedere asupra canonizărilor recente ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române”.

    Hârtia cu pretenție de comunicat, din textul căruia irupe o țâfnoșeală de țață, începe cu o precizare legată de dreptul BOR de a canoniza Sfinți, deși ABSOLUT NIMENI, nici măcar Institutul „Elie Wiesel”, nu a contestat acest drept. Cităm:

    „a) În lumina principiilor libertății religioase și autonomiei bisericești cuprinse atât în legislația internațională (Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 18), cât și în cea națională (Constituţia României, art. 29; Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor), Biserica Ortodoxă Română, în calitatea sa de cult recunoscut, are dreptul de a analiza și a se pronunța, potrivit propriilor criterii religioase, în ceea ce privește canonizarea unor persoane din Patriarhia Română”.

    Ne întrebăm siderați: unde au auzit, văzut, citit etc. comunicatorii Patriarhiei Române că a fost contestat dreptul BOR de a canoniza Sfinți? Bănuim tentativa acestor comunicatori de a prezenta BOR în postură de victimă, de „cetate sub asediu”, de cult religios căruia, of, of, îi este contestat dreptul de a canoniza Sfinți…

    În continuarea textului, comunicatorii Patriarhiei, pe un ton ex cathedra, oferă explicații despre procesul de canonizare, în cadrul căruia „Biserica Ortodoxă Română desfășoară o activitate de cercetare minuțioasă a vieții persoanelor propuse prin raportare la modul în care acestea și-au schimbat viața. Procesul de canonizare constă exclusiv în recunoașterea sfințeniei pe baza dovezilor consistente și mărturiilor credibile”.

    Precizarea este necesară, dar nu este suficientă. Onest ar fi fost ca Patriarhia Română să prezinte integral dosarele de canonizare (reamintim comunicatorilor BOR că aceste documente se pot scana și publica în format PDF pe site-ul Patriarhiei!), insistând pe dovezile de sfințenie din viața personalităților propuse pentru canonizarea ca Sfinți ai BOR.

    Prestând o echilibristică de circ, comunicatorii Patriarhiei Române încearcă să rezolve problema incompatibilităților evidente dintre activitatea de legionar (naționalist, filetist și antisemit) și calitatea de Sfânt, oferind o altă precizare ridicolă. Cităm:

    „b) Menționăm, de asemenea, că unii sfinți care sunt cinstiți în Biserica Ortodoxă au avut, în anumite momente ale vieții, atitudini și gesturi greu de înțeles sau contrare chiar învățăturii creștine, însă Biserica ia în considerare schimbarea vieții păcătosului și, mai ales, modul în care și-au încheiat viața, fără însă ca, prin această atitudine, să fie încurajate (sanctificate) anumite derapaje pe care respectivele persoane le-au avut în timpul vieții”.

    Un fragment de text pios… dar nu se prezintă CUM și CÂND și-au schimbat viața preoții legionari pr. Ilarion Felea, pr. Ilie Lăcătușu și slujitorul de ideologii extemiste, pr. profesor Dumitru Stăniloae, renunțând explicit și public la rătăcirile legionare, naționaliste, filetiste, antisemite și (cazul lui Stăniloae) la gravele compromisuri comise în relația cu dictatura comunistă.

    Sursa foto: RFI (colaj făcut cu utilizarea unor imagini ale Basilica)
    Sursa foto: RFI (colaj făcut cu utilizarea unor imagini ale Basilica)

    Care sunt dovezile că pr. Ilarion Felea și pr. Ilie Lăcătușu s-au căit că au slujit activ și eficient o ideologia legionară (naționalistă, antisemită și implicit anticreștină)? Există mărturii, scrieri, mărturisiri ale celor doi, documente etc., adică probe incontestabile că cei doi preoți legionari s-au căit, cu subiect și predicat, de implicarea lor în Mișcarea Legionară?

    Care sunt dovezile că pr. profesor Dumitru Stăniloae s-a căit, cu subiect și predicat, pentru că a slujit (atât prin articolele publicate în „Telegraful Român”, revista pe care a coordonat-o între 1934-1945, cât și în revista de propagandă comunistă „Glasul Patriei”, publicată de regimul comunist pentru manipularea românilor din Exilul occidental!), fără ezitare și fără absolut nici cea mai mică tresărire morală, rând pe rând, ideologia naționalist-filetistă și antisemită a Mișcării Legionare, aberațiile autoritariste ale Dictaturii Regale, extremismul naționalist și antisemit ridicat la rang de politică de stat al Statului Național Legionar, Dictatura Regală și regimul dictaturii comuniste?

    În finalul comunicatului de presă, Patriarhia Română încearcă să apeleze – penibil și mediocru – la exemple de Sfinți ai Bisericii și la cuvântul Sfintei Scripturi. Cităm:

    „Așa cum observăm din exemplul Sfântului Apostol Pavel, cel al Sfintei Maria Egipteanca sau chiar din cel al Sfântului Proroc și Împărat David, chiar și sfinții au avut unele căderi, de aceea trebuie să privim în special la cum și-au încheiat viața – adică la o înaltă măsură a desăvârșirii –, nu doar la greșelile sau păcatele săvârșite pe parcursul existenței lor pământești. De altfel, aceasta este și mărturia Sfintei Scripturi: «Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare-aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința!” (Evrei 13, 7)”.

    Foarte adevărat, însă comunicatorii Patriarhiei uită un „mic” amănunt atunci când amintesc de Sf. Ap. Pavel, de Sfânta Maria Egipteanca și de Sf. Proroc și Împărat David, anume acela al „căinței asumate public”!

    Când lui Saul i s-a descoperit Mântuitorul, cel dintâi s-a lepădat de ura față de creștinism și a devenit creștinul Pavel, Apostolul Neamurilor!

    Sfânta Maria Egipteanca a renunțat la prostituție, s-a căit public, cu lacrimi, în fața ușilor bisericii unde Dumnezeu nu-i îngăduise să intre și a mers în pustie, dedicându-și restul vieții lui Hristos.

    Sfântul Proroc și Împărat David s-a căit de rătăcirile lui, a compus majoritatea Psalmilor și a pregătit construirea Primului Templu din Ierusalim, operă finalizată de fiul său, Regele Solomon.

    Unde sunt dovezile că cei doi preoți legionari, pr. Ilarion Felea și pr. Ilie Lăcătușu, s-au lepădat de legionarism, naționalism și antisemitism? Deocamdată, nu cunoaștem astfel de dovezi!

    Unde sunt dovezile că pr. profesor Dumitru Stăniloae și-a asumat public și prin căință vinovăția de a fi slujit, ca ideolog și predicator, toți demonii extremismului românesc – Legionarismul, Dictatura Regală, Statul Național Legionar, Dictatura fascistă a lui Antonescu și Dictatura Comunistă? Deocamdată, nu cunoaștem astfel de dovezi! Știm însă, din viața lui Stăniloae, că acesta s-a plimbat liniștit și fără opreliști, la studii și conferințe, prin Occidentul „capitalist și decadent”, în vremurile dictaturii comuniste, pe când majoritatea românilor erau obligați să trăiască într-o țară prăbușită economic și sub teroarea Securității!

    Se poate concluziona că acest comunicat de presă emis de Patriarhia Română reprezintă un amestec de impertinență și gravă sfidare la adresa memoriei victimelor Holocaustului comis în România de Mișcarea Legionară și Dictatura Mareșalului, o sfidare trufașă pe care cei 58 de ierarhi ai BOR o aruncă în obrazul celor peste 16 milioane de membri ai Bisericii Ortodoxe Române!

    Altfel spus, onor ierarhii BOR vor să-i credem „pe cuvânt de pionier” că lista personalităților propuse spre canonizarea ca Sfinți ai Bisericii a fost verificată și că e… „kosher”!

    Se confirmă criteriile canonice, istorice și pastoral-misionare în dosarele preoților legionari și în cel al preotului profesor Dumitru Stăniloae?

    Comunicatorii Patriarhiei Române au făcut apel, cu trufie, la dreptul BOR de a canoniza Sfinți, deși nimeni nu i-a contestat acest drept.

    Vom lua în serios acest drept și vom încerca să facem o foarte scurtă analiză (anticipând ceea ce vom prezenta în viitoarele episoade ale seriei) a aplicării criteriilor privind canonizarea ca Sfinți ai Bisericii în cazurile contestate de Institutul „Elie Wiesel”.

    În impertinentul comunicat de presă al Patriarhiei Române (iarăși zicem: unde ești tu, Bănescule?), se menționează că:

    „În cazul trecerii fiecărei persoane în rândul sfinților (canonizare) s-a ținut cont de mai multe criterii canonice, istorice și pastoral-misionare, din care reținem următoarele: 

    • Viața sa curată și sfântă;
    • Mărturisirea dreptei credințe până la sfârșitul vieții;
    • Aspru nevoitor, împodobit cu multe virtuți;
    • Dragostea și spiritul de jertfă manifestat față de cei aflați în nevoie;
    • Mărturisitor al lui Hristos în temnițele comuniste;
    • A dobândit de la Dumnezeu darul facerii de minuni;
    • S-a bucurat de o cinstire constantă din partea credincioșilor”.

    Aplicarea acestor criterii la cele trei cazuri produce întrebări foarte incomode.

    „Viața curată și sfântă”

    Care ar fi „viața curată și sfântă” în cazul preotului legionar Ilarion Felea, în perioada în care a fost șef al Cuibului legionar „Sf. Ioan” din cadrul Academiei Teologice Ortodoxe din Arad?

    Care ar fi „viața curată și sfântă” în cazul preotului legionar Ilie Lăcătușu, în perioada în care a participat activ la Rebeliunea Legionară, în calitate de șef legionar al unui grup insurecțional de legionari?

    Care ar fi „viața curată și sfântă” în cazul preotului profesor Dumitru Stăniloae, în perioadele în care a susținut, prin scrieri, articole, cărți și predici, rând pe rând, toate formele de extremism politic cunoscute în Istoria de până acum a României – Mișcarea Legionară, Dictatura Regală, Statul Național Legionar, Dictatura Mareșalului Ion Antonescu și Dictatura Comunistă?

    Fragment din articolul „Restaurarea Românismului în destinul său istoric” publicat de pr. prof. Dumitru Stăniloae în „Telegraful Român” (22 sept.1940) cu ocazia proclamării Statului Național Legionar
    Fragment din editorialul „Restaurarea Românismului în destinul său istoric” publicat de pr. prof. Dumitru Stăniloae în „Telegraful Român” (22 sept.1940) cu ocazia proclamării Statului Național Legionar

    „Dragostea și spiritul de jertfă manifestat față de cei aflați în nevoie”

    Care ar fi „dragostea și spiritul de jertfă manifestat față de cei aflați în nevoie” în cazul preotului legionar Ilarion Felea, în perioada în care predica și scria despre „distrugerea parazitismului iudaic”, colportând viziunea statului etnocratic și antisemitismul lui Nichifor Crainic?

    Care ar fi „dragostea și spiritul de jertfă manifestat față de cei aflați în nevoie” în cazul preotului legionar Ilie Lăcătușu, în perioada în care a fost misionar al BOR în Transnistria (1942-1943) și a privit fără absolut nicio reacție cum erau exterminați zeci de mii de evrei și țigani, în timpul Holocaustului comis în regiune de dictatura Mareșalului Ion Antonescu?

    Fragment din editorialul „Revoluție Națională” publicat de pr. prof. Dumitru Stăniloae în „Telegraful Român” (20 oct.1940) ca elogiu la adresa „revoluției legionare” declanșate de Statul Național Legionar
    Fragment din editorialul „Revoluție Națională” publicat de pr. prof. Dumitru Stăniloae în „Telegraful Român” (20 oct.1940) ca elogiu la adresa „revoluției legionare” declanșate de Statul Național Legionar

    Care ar fi „dragostea și spiritul de jertfă manifestat față de cei aflați în nevoie” în cazul preotului profesor Dumitru Stăniloae, care a promovat antisemitismul specific Mișcării Legionare, Statului Național Legionar și Dictaturii Mareșalului Ion Antonescu?

    Care ar fi „dragostea și spiritul de jertfă manifestat față de cei aflați în nevoie” în cazul preotului profesor Dumitru Stăniloae, atunci când a acceptat să se implice activ în acțiunea de reeducare (în „cheie” comunistă!) a preoților deținuți politici din închisoarea Aiud?

    Care ar fi „dragostea și spiritul de jertfă manifestat față de cei aflați în nevoie” în cazul preotului profesor Dumitru Stăniloae, atunci când lăuda, în paginile revistei securiste „Glasul Patriei”, „libertatea oferită Bisericii” de regimul comunist care, de fapt, a controlat brutal și a prigonit preoții și credincioșii Bisericii?

    Care ar fi „dragostea și spiritul de jertfă manifestat față de cei aflați în nevoie” în cazul preotului profesor Dumitru Stăniloae, atunci când milita, prin scris, predică și faptă, cu o ură aproape viscerală, pentru desființarea Bisericii Greco-Catolice?

    „Mărturisirea dreptei credințe până la sfârșitul vieții”

    Asumarea teoretică și practică, în mod public, a naționalismului, filetismului și antisemitismului de către cele trei personaje propuse pentru canonizarea ca Sfinți ai Bisericii, precum și slujirea propagandei dictaturii comuniste de către Stăniloae, au vreo legătură cu „mărturisirea dreptei credințe până la sfârșitul vieții”?

    Alături de aceste întrebări, trebuie mărturisite și confuziile (evident, intenționate) pe care le face Sinodul în aplicarea altor criterii de sfințenie.

    Faptul că legionarii au continuat, în temnițele comuniste, să practice misticismul fanatic specific Mișcării Legionare NU REPREZINTĂ o mărturisire veritabilă a lui Hristos. Atâta vreme cât preoții legionari pr. Ilarion Felea și pr. Ilie Lăcătușu NU S-AU CĂIT pentru faptele comise în slujba Legionarismului și NU AU RENUNȚAT la naționalism, filetism și antisemitism, NU SE POATE DISCUTA despre o așa-zisă mărturisire a lui Hristos făcută de aceștia în închisoarea comunistă.

    Reamintim că anticomunismul și fanatismul (inclusiv cel religios) sunt specifice mișcărilor extremiste de Dreapta – Fascismul lui Mussolini, Falangismul lui Franco, Nazismul lui Hitler.

    În cazul preotului profesor Stăniloae, implicarea acestuia în activitățile de reeducarea inițiate de Securitate în închisoarea comunistă de la Aiud ANULEAZĂ ABSOLUT ORICE PRESUPUNERE că Stăniloae ar fi „mărturisitor al lui Hristos în temnițele comuniste”!

    Fragment din discursul rostit de pr. prof. Dumitru Stăniloae (la acel moment, încă deținut politic și implicat activ în Clubul pentru reeducarea preoților deținuți politici) la ședința Clubului de reeducare din închisoarea comunistă de la Aiud (ian.1963) cu ocazia eliberării a 472 de deținuți politici „reeducați”. Sursa: ACNSAS, fond Documentar, dosar 12609, vol. 6, f.24
    Fragment din discursul rostit de pr. prof. Dumitru Stăniloae (la acel moment, încă deținut politic și implicat activ în Clubul pentru reeducarea preoților deținuți politici) la ședința Clubului de reeducare din închisoarea comunistă de la Aiud (ian.1963) cu ocazia eliberării a 472 de deținuți politici „reeducați” / Sursa: ACNSAS, fond Documentar, dosar 12609, vol. 6, f.24

    Despre „dobândirea de la Dumnezeu a darului facerii de minuni” spunem atât: Sinodul confundă o falsă credință populară (de multe ori încurajată de foarte lumești interese financiare) în așa-zise minuni făcute de preotul legionar Ilie Lăcătușu cu certificarea științifică (inclusiv medicală, unde este cazul!) și sociologică (studierea obiectivă a unui eventual fenomen de minuni atribuite unei persoane propusă pentru canonizare). Această confuzie e posibil să existe și în alte dosare de canonizare…

    Nu cunoaștem să existe argumente solide, de netăgăduit, despre „minuni de vindecare” atribuite preotului Stăniloae sau preotului Felea.

    Câteva concluzii

    Sinodul Bisericii Ortodoxe Române aduce dovada supremă că NU este interesat să intre într-un dialog real și onest nici cu proprii credincioși și preoți, nici cu societatea românească, în ansamblu.

    Statutul de elită, puterea discreționară și avantajele materiale și financiare smintitoare de care se bucură cei 58 de episcopi care formează forul suprem al BOR reprezintă tot atâtea pietre de poticnire în coborârea acestor ierarhi printre oamenii cetății românești, în onestitate și reală slujire a lui Hristos și a semenilor.

    Catedrala Mântuirii Neamului
    Catedrala Mântuirii Neamului

    Prin impunerea pe lista de canonizare a unor personaje controversate, a căror viață este îmbibată de extremism legionar, naționalist, antisemit și filetist, dar și de compromisuri grave și incompatibile cu morala creștină (în cazul lui Stăniloae), Sinodul BOR arată de fapt românilor care este modelul de societate spre care aspiră cei 58 de episcopi care-l compun. O societate închisă, controlată de „simfonia bizantină” (a se citi „complicitatea”) dintre un stat naționalist-autoritarist și BOR, proclamată ca unic și atotputernic cult religios. O societate populată de „românul verde”, posesor al unei purități genetice, obligatoriu și exclusiv credincios ortodox, organizat într-o familie patriarhală și supusă așa-ziselor virtuți țărănești strămoșești, protejat de un stat care exclude sau cel puțin marginalizează orice altă opțiune religioasă sau civică, proclamând „Ortodoxia și Românismul” (obsesia lui Stăniloae) ca ultime, singure și absolute realități.

    În contextul în care România este asediată de propaganda putinistă – în cadrul căreia promovarea naționalismului are un rol foarte important –, iar pe scena politică românească se afirmă tot mai puternic extremismul naționalist de inspirație legionară (al cărui portdrapel este AUR, partid extremist mângâiat cu blândețe pe creștet inclusiv de ierarhi ortodocși!), Sinodul BOR aruncă benzină peste focul extremismului, care amenință să incendieze statul de drept în România.

    (Va urma)

  • 10 ani de ocupație ilegală a peninsulei Crimeea: Rusia încearcă să schimbe demografia, în timp ce suprimă identitățile naționale ucraineană și tătară – Raportul Amnesty International

    În România există, din păcate, numeroși admiratori ai Rusiei lui Putin, mulți dintre aceștia regăsindu-se în interiorul partidului extremist AUR și în așa-zisa „mișcare suveranistă”. Din prostie sau din ticăloșie, ei cred că Putin este un „eliberator al popoarelor de sub dictatura Ocultei” și un „mare apărător al Ortodoxiei”.

    Abuzurile și crimele odioase comise de autoritățile de ocupație rusești în cei 10 ani de prezență ilegală a Rusiei în Crimeea dovedesc că Putin este, de fapt, un dictator sângeros, cinic și dornic doar să refacă URSS, sub chipul unui Imperiu al Răului controlat de el și de camarila sa, formată din oligarhi și ofițeri KGB.

    Documentul recent emis de organizația Amnesty International cu privire la abuzurile comise de Rusia în Crimeea este edificator.

    Astfel, conform Raportului emis de Amnesty International, de la ocuparea și anexarea ilegal a Crimeei în 2014, Rusia lui Putin a încercat prin mijloace abuzive să schimbe componența etnică a peninsulei și a suprimat indentitățile naționale non-ruse, prin restricționarea educației în limba ucraineană și în cea tătară, prin lichidarea presei și culturii acestor două mari comunități etnice și prin abuzuri comise de sistemul juridic controlat de Moscova.

    – Advertisement –

    Rusia încearcă să lichideze minoritățile ucraineană și tătară din Crimeea prin metodele lui Stalin

    Conform Amnesty International, administrația rusă – sprijinită de prezența masivă a armatei de ocupație – a comis numeroase abuzuri împotriva populației ucrainene și a minorității tătare din Crimeea.

    Astfel, entitățile de presă ucrainene și tătare au fost lichidate, iar vocile jurnaliștilor independenți ucraineni și tătari din presa scrisă, radio-tv și din mediul online au fost reduse la tăcere. În locul presei libere au fost înființate și promovate entități de presă în limba rusă, aflate sub controlul și cenzura autorităților de ocupație rusești. Locuitorii din Crimeea nu mai pot accesa radio-tv și nici pe internet presa din Ucraina sau din Lumea Liberă, singurele surse de informare fiind cele controlate de Moscova.

    Totodată, Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhiei Kievului (cultul religios majoritar în Crimeea) a fost obligată să-și înceteze funcționarea în peninsulă, iar alte minorități religioase, cum ar fi comunitatea musulmană a tătarilor, sunt supuse permanent discriminării și hărțuirii din partea ocupanților.

    – Advertisement –

    Împotriva tătarilor din Crimeea, autoritățile de ocupație au lansat, în 2016, operațiunea de interzicere și desființare a Mejilis-ului tătarilor, organism reprezentativ tradițional al acestora. Scopul urmărit este acela de a distruge identitatea națională a tătarilor și de a lichida autonomia lor culturală.

    Autoritățile de ocupație au comis un abuz cumplit asupra vieții culturale din Crimeea, prin scoaterea și distrugerea cărților în limba ucraineană din bibliotecile publice din peninsulă, precum și prin controlul strict al activităților culturale, fiind interzise orice manifestări publice de loialitate față de cultura ucraineană.

    Imediat după ocuparea ilegală a peninsulei, Moscova a declanșat o ofensivă agresivă de rusificare a sistemului de învățământ public din Crimeea. Astfel, a fost impusă imediat o programă școlară prin care se urmărește lichidarea identității ucrainene, eliminarea limbii ucrainene din școală și justificarea războiului de agresiune declanșat de Rusia lui Putin împotriva Ucrainei. În școlile din Crimeea au fost introduse ca obligatorii orele de învățământ militar și orele de „învățământ patriotic”, prin care se instrumentează propagandă putinistă anti-Ucraina și anti-Occident.

    Din anul 2022, elevii, studenții, profesorii și părinții din Crimeea sunt obligați să participe la „sesiuni de informare” care promovează limba și cultura rusă în detrimentul limbii și culturii ucrainene, justifică războiul de agresiune declanșat de Rusia asupra Ucrainei și preamăresc regimul dictatorial al KGB-istului Vladimir Putin. Opiniile contrare „programei educaționale” a acestor sesiuni nu sunt tolerate, iar elevii, studenții, profesorii sau părinții care se exprimă critic, în cadrul discuțiilor, la adresa regimului de ocupație și a Moscovei, riscă să fie anchetați penal, judecați și deportați.

    În 2017, Curtea Internațională de Justiție (CIJ) a decis că Rusia „trebuie să asigure disponibilitatea educației în limba ucraineană” în Crimeea. CIJ a argumentat că încercările Rusiei de a restricționa educația în limba ucraineană constituie o încălcare a prevederilor Convenției privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială.

    Rusia a refuzat să țină cont de decizia CIJ, iar situația de fapt s-a înrăutățit. Posibilitatea locuitorilor de naționalitate ucraineană din Crimeea de a avea acces la educație în propria limbă a fost redusă la zero.

    Raportul Amnesty Internetional consideră că eliminarea educației în limba ucraineană în Crimeea, combinată cu încercarea deliberată și cinică de suprimare a identităților ucrainene și tătare din peninsulă, sunt încălcări clare și flagrante ale obligațiilor pe care Rusia și le-a asumat conform dreptului internațional.

    După 10 ani de ocupație rusească, populația din Crimeea s-a trezit cu afișe electorale ale lui Vladimir Putin

    Prigoana declanșată de Moscova împotriva ortodocșilor ucraineni din Crimeea

    În august 2021, Mitropolitul Kliment al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei din Crimea declara pentru agenția de presă Vocea Crimeei: „Din martie 2014, autoritățile ruse de ocupație au a obstrucționat funcționarea parohiilor noastre în orice mod posibil, prin exercitarea de presiuni asupra administratorilor proprietăților parohiilor, prin forță brută sau cu ajutorul unor instanțe de judecată controlate de autorități, care au înlăturat posibilitatea parohiilor de a presta servicii (religioase) sau de a desfășura alte activități specifice”.

    În urma anexării ilegale a Peninsulei Crimeea de către Rusia, autoritățile de ocupație au refuzat să înregistreze eparhia din Crimeea a Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Patriarhiei Kiev (BOUPK), pretextând că aceasta nu se conformează legislației rusești.

    Imediat a urmat o campanie de hărțuire și intimidare a ortodocșilor ucraineni, instrumentată de autoritățile de ocupație, probabil cu sprijinul serviciilor secrete rusești.

    Astfel, în 2014, bărbați înarmați au atacat și jefuit bisericile BOUPK din Perevalne (Anğara), Sevastopol (Aqyar), Krasnoperekopsk (Yañı Qapı) și Kerci (Keriç). Totodată, preoții și credincioșii ortodocși ucraineni din parohiile BOUPK au fost hărțuiți și supuși unor presiuni brutale pentru a accepta transferul la Patriarhia Moscovei.

    În urma acestor presiuni, în anul 2014, eparhia din Crimeea a Bisericii Ortodoxe Ucrainene a pierdut 38 dintre parohiile sale – fie prin trecerea acestora la Patriarhia Moscovei, fie prin plecarea din Crimeea a preoților și credincioșilor ucraineni care au refuzat să primească documentele de identitate rusă.

    În 2016, autoritățile rusești de ocupație din Crimeea au decis ca ierarhii și preoții Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Patriarhiei Kiev să nu mai slujească în catedrala din Simferopol (Aqmescit), care a fost închisă de autorități. BOUPK a fost obligată să plătească o amendă de 500.000 de ruble pentru că nu s-a înregistrat conform legislației rusești (!).

    În 2019, Comitetul pentru Drepturile Omului al Națiunilor Unite a solicitat Rusiei să oprească operațiunile de evacuare a catedralei din Simferopol și a administrației Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Patriarhiei Kiev.

    Rusia a ignorat solicitarea și la 11 mai 2023, executorii judecătorești ai autorităților rusești de ocupație, care acționau în numele Fondului Proprietății de Stat (instituție rusească), au intrat cu forța în catedrală și în clădirea administrativă a Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Patriarhiei Kiev, au evacuat clericii și personalul administrativ și au sigilat intrările. În urma evacuarii Arhiepiscopul Kliment, reprezentantul Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Patriarhiei Kiev a declarat că Eparhia Crimeea „a încetat efectiv să mai existe”.

    Arhiepiscopul Kliment de la Simferopol

    Prigoana declanșată de Moscova împotriva tătarilor musulmani din Crimeea

    Biserica Ortodoxă a Ucrainei a fost victima principală a acțiunilor autorităților rusești de ocupație. Totodată, și alte entități religioase ale minoritățile din peninsulă au fost supuse prigoanei. Astfel, numărul organizațiilor religioase înregistrate în Crimeea a scăzut cu 35% între 2014 și 2022.

    În 2016, Parlamentul Rusiei a adoptat amendamente legislative care au făcut ca rugăciunea, predicarea sau diseminarea materialelor religioase în afara locurilor special desemnate de autorități sau fără permisiunea oficială din partea autorităților rusești să reprezinte o infracțiune pedepsită.

    O altă țintă importantă a acțiunilor de discriminare organizate de autoritățile rusești de ocupație a fost comunitatea musulmanilor din Crimeea, formată în majoritate covârșitoare de tătari.

    În temeiul legislației rusești, care a fost pusă în aplicare în mod ilegal de către autoritățile rusești de ocupație din Crimeea, lăcașuri de cult precum moscheea din Zavitne (Yanış Taqıl) au fost închise. Din 2023, zeci de persoane de religie musulmană s-au confruntat cu proceduri administrative, anchete și aplicare de amenzi pentru activitatea de misionariat musulman.

    Forțele de ocupație rusești din Crimeea au perturbat în repetate rânduri rugăciunile de vineri în comunitatea tătarilor musulmani, operând verificări arbitrare ale documentelor musulmanilor prezenți la rugăciune în moschei. Totodată, autoritățile de ocupație rusești au realizat razii și percheziții care s-au soldat cu distrugeri de bunuri materiale în locuințele tătarilor din Crimeea, în căutarea de literatură religioasă musulmană.

    Peste 100 de tătari din Crimeea au fost urmăriți penal pentru acuzații nefondate legate de terorism. Mulți dintre ei au fost condamnați de instanțele militare din Rusia și condamnați la pedepse cu închisoarea de până la 24 de ani, pe care le execută în Rusia, cu încălcarea flagratntă a dreptului internațional umanitar.

    Rusia se întinde ca pecinginea spre Europa. Crimeea e doar un obiectiv intermediar

    Distrugerea presei libere din Crimeea

    Conform raportului emis de Amnesty International, încă din martie 2014, canalele de televiziune și radio în limba ucraineană din Crimeea au fost blocate, scoase din emisie și înlocuite de mass-media controlată de regimul de la Kremlin. Singurul ziar independent în limba ucraineană rămas, „Krymska Svitlytsia”, a fost interzis și închis. Presa în limba tătără din Crimeea a fost de asemenea afectată de abuzurile comise de autoritățile rusești de ocupație . Popularul canal de televiziune ATR a încercat să se înregistreze pentru funcționare de mai multe ori, dar cererea i-a fost respinsă în mod arbitrar.

    La 26 ianuarie 2015, aproximativ 30 de polițiști mascați și înarmați, din Poliția ocupantului rus, precum și 10 oficiali de la Comitetul Rus de Investigație și de la FSB (Serviciul Federal de Securitate, fostul KGB) au percheziționat birourile televiziunii ATR timp de mai multe ore. Acțiunea a fost brutală și a perturbat emisia postului, anchetatorii confiscând computerele și serverele televiziunii. Jurnaliștii de la ATR TV au declarat pentru Amnesty International că au primit avertismente telefonice neoficiale în legătură cu difuzarea unor materiale despre abuzurile comise de invadatorii ruși asupra comunității tătare din Crimeea. În cele din urmă, televiziunea ATR a fost obligată să părăsească Crimeea și să se refugieze în Ucraina. Emisia pentru Crimeea a încetat.

    În decembrie 2020, proprietarul ATR TV, Lenur Islyamov, a fost condamnat în lipsă la 19 ani de închisoare pentru fals.

    Înainte de simulacrul de referendum (care nu a fost recunoscut de comunitatea internațională) privind statutul Crimeei din 2014, trupe paramilitare din așa-numita „forță de autoapărare” din peninsulă au declanșat o campanie de violență care a vizat activiștii pro-ucraineni și care s-a soldat inclusiv cu dispariția mai multor jurnaliști ucraineni din Crimeea.

    În 2015, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) a raportat că libertatea presei în Crimeea a fost la un „minim din toate timpurile”, deoarece jurnaliștii de la cel puțin 13 instituții media au fost amenințați, atacați, interogați sau răpiți.

    Instanțele de judecată controlate de Rusia au fost, de asemenea, folosite pentru a împiedica libertatea presei.

    În septembrie 2017, jurnalistului ucrainean Mykola Semena a primit doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare pentru „amenințarea integrității teritoriale a Federației Ruse” (!) prin acțiunile lui publice împotriva ocupantului rus și a anexării ilegale a Crimeei de către Rusia.

    La 18 ianuarie 2020, polițiștii de frontieră ruși i-au interzis jurnalistului Taras Ibrahimov să intre în Crimeea, din Ucraina continentală. De asemenea, i-ai transmis un avertisment scris prin care îi solicitau să nu mai încerce să intre în Crimeea până în 2054, sub amenințarea că va fi urmărit penal conform legislației ruse.

    Autoritățile rusești de ocupație din Crimeea au interzis funcționarea rețelelor de socializare Facebook și Instagram, pentru a bloca accesul la informații reale despre războiul din Ucraina.

    Totodată, în Crimeea se aplică legislația rusească prin care se interzice difuzarea informațiilor reale despre războiul din Ucraina, despre crimele comise de militarii ruși în Ucraina, sub pretextul că aceste informații ar fi false și ar afecta imaginea Armatei Ruse. Difuzarea „cu bună știință” a acestor informații este considerată „crimă” și se pedepsește cu amenzi mari, care variază între 700.000 și 5.000.000 de ruble (5.220 – 37.283 de dolari SUA) și închisoare de la 3 la 15 ani.

    Jurnalistul Taras Ibrahimov are interzis să intre în Crimeea natală până în 2054! „Vina” lui: a scris despre abuzurile și crimele rușilor în peninsulă

    Concluziile Raportului Amnesty International privind abuzurile comise de ocupanții ruși în Crimeea

    Amnesty International consideră că vreme de 10 ani, Rusia a pus sitematic în aplicare politici menite să modifice componența etnică și să suprime identitățile naționale non-ruse din Crimeea. Prin transfer de populație și politici coercitive care vizează minoritățile, Moscova a căutat să dilueze și să elimine identitatea tătară ucraineană și din peninsula Crimeea.

    Modificări ale curriculumului școlar și eradicarea aproape totală a predării limbii ucrainene sunt concepute pentru ca regimul lui Putin să se asigure că generațiile mai tinere nu vor mai avea cunoștințele și conștientizarea necesare pentru a se împotrivi planurilor și propagandei Kremlinului cu privire la istoria, prezentul și viitorul Crimeei.

    Totodată, ocupantul rus a redus la tăcere presa independentă, a suprimat minoritățile religioase și practicile lor de cult și a interzis sărbătorile culturale ale comunităților ortodoxe ucrainene și musulmane tătare.

    Omogenizarea etnică, religioasă și culturală, implementată în mod abuziv în Crimeea, a fost susținută de o campanie concertată de urmăriri penale sub motive false și de hărțuirea și intimidarea adversarilor politici din peninsulă.

    Liderii Rusiei au disprețuit constant existența poporului ucrainean sau a statului ucrainean. Politicile Rusiei în Crimeea, în cei peste 10 ani de ocupație, arată că acest dispreț nu se limitează la declarații politice. Apar dovezi evidente ale unor politici similare desfășurate în alte zone ocupate de Rusia în Ucraina. De exemplu, Amnesty International a documentat situația flagrantă de îndoctrinare și constrângere efectuate de autoritățile ruse în școlile din părțile ocupate ale regiunilor Zaporojie și Herson, precum și din alte teritorii ocupate.

    Refuzul Rusiei de a oferi acces unor monitori internaționali independenți a permis comiterea acestor încălcări flagrante ale dreptului internațional umanitar și ale drepturilor omului, făcând ca abuzurile și crimele să fie subraportate sau deloc raportate.

    Putin în Crimeea, în 2018

    Concluzia noastră

    Din documentul Amnesty International rezultă că acțiunile Rusiei în Crimeea și teritoriile ocupate în Ucraina au caracteristicile specifice purificării etnice implementate de bolșevicii lui Stalin și de naziștii lui Hitler. Prin aceste acțiuni, Rusia amenință existența unor comunități întregi de ucraineni și tătari și a modurilor de viață ale acestora.

    Regimul de la Moscova, controlat de criminalul de război Vladimir Putin, este un regim de dictatură personală, criminal și de factură nazistă, care încalcă flagrant legislația internațională cu privire la drepturile omului și pune în pericol civilizația umană și Lumea Liberă.

    Ceea ce Rusia comite în Crimeea s-ar întâmpla și într-o Românie ocupată de ruși ori intrată în sfera de influență a Rusiei!

    Idioții utili și ticăloșii de pe plaiurile mioritice, mercenarii din presa românească, extremiștii conduși de George Simion și de Diana Șoșoacă, autoproclamații „suveraniști”, și toți cei care colportează marotele propagandei putiniste în agora românească sunt slugile criminalului de război Vladimir Putin. Prin acțiunile lor, acești derbedei pun în pericol națiunea română și statul român, ajutându-l pe Putin să-ți extindă influența în țara noastră!

    Încheiem prin a reaminti că 2024 este un an electoral foarte important pentru România. Nu vă spunem pe cine să votați. Însă dacă vă iubiți cu adevărat familia, copiii și țara, nu dați votul acelor politicieni care, prin discursul politic, prin  poziționările publice și prin acțiunile lor, s-au dovedit a fi slugile lui Putin!

    – Advertisement –

  • Un mesaj toxic: „dojana” adresată de Sinodul BOR lui Teodosie „Mache” Tomitanul, liderul grupării naționaliste din BOR și admirator al lui Putin, în cel mai dificil an electoral din istoria postcomunistă a României

    Cunoscând mentalitatea pernicioasă și lașitatea în care zac mulți dintre ierarhii care formează Sinodul BOR, nu mă așteptam ca Teodosie „Mache” Tomitanul să fie judecat și pedepsit cu îndepărtarea din scaunul episcopal pe care nemeritat îl ocupă. Așteptam însă ca sinodalii să facă presiuni asupra lui „Mache” și să obțină de la acesta o „retragere” din funcția de ierarh, o retragere „onorabilă” și confortabilă la o mânăstire de lux…

    … adică exact ce sinodalii au făcut cu ticălosul de Corneliu Onilă, fostul episcop al Hușilor, corupătorul sexual de seminariști minori! Un ticălos care s-a retras din funcție „pentru pacea și binele Bisericii”, beneficiind de luxul unei mânăstiri de protocol și de toate avantajele unui episcop retras.

    În cazul lui Teodosie – turnătorul „Mache” –, „rezolvarea” a fost cu mult mai dezgustătoare decât în cazul pedofilului Onilă!

    „Mache” este „pedepsit” cu niște mustrări sinodale mâzgălite pe o hârtie pretențios intitulată „dojană sinodală scrisă”. Motivele „pedepsirii”: încălcarea ordinii statutare a Bisericii și tulburarea păcii din viața Bisericii și a societății, prin acte de răzvrătire, indisciplină și presiune publică… Acuzații grave, „pedeapsă” aproape inexistentă!

    – Advertisement –

    Cum ar fi fost pedepsit un simplu preot sau călugăr care ar fi comis porcăriile lui „Mache”

    Dacă „traducem” motivele „pedepsirii” lui Teodosie Tomitanul, folosind „Regulamentul autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale BOR”, observăm că un simplu preot sau călugăr ar fi fost pedepsit drastic, până la eliminarea din cler și viața monahală, dacă ar fi făcut porcăriile comise de „Mache”.

    În sensul acestui Regulament, pentru clevetire, în funcție de gravitate, clericii pot fi sancționați cu dojană arhierească, oprirea de la slujire, mutare disciplinară, destituirea din slujirea clericală sau caterisire.

    Dacă vinovatul este monah, acesta este sancționat cu împlinirea unui canon de post și de pocăință la o mânăstire / un schit, cu trecerea la ascultări inferioare timp de 30 de zile; iar în caz de persistență în abatere – cu excluderea din monahism și interdicția de a purta haina monahală.

    – Advertisement –

    Teodosie Tomitanul este un personaj cu mult mai important decât un amărât de preot sau un neînsemnat monah. Clevetirile lui, jignirile aduse purtătorului de cuvânt al Patriarhiei (inclusiv cu mizerabile referiri la viața personală a acestuia!) au provocat scandal și tulburare. Să-l „pedepsești” cu o mâzgălitură de hârtie pompos intitulată „dojană sinodală scrisă” reprezintă un fel de complicitate cu faptele comise de „Mache”…

    Regulamentul amintit pedepsește faptele săvârșite contra moralei creștine, ordinii publice și bunei cuvințe, după cum urmează:

    • dacă vinovatul este preot, se pedepsește, în funcție de gravitatea faptei, cu dojană arhierească, împlinirea unui canon de post și pocăință la mânăstire, oprirea de la slujire, mutarea disciplinară, destituirea din slujirea clericală sau, în caz de neîndreptare, cu caterisirea;
    • dacă vinovatul este monah, se aplică împlinirea unui canon de post și pocăință la o mânăstire / un schit, trecerea la ascultări inferioare timp de 30 de zile, iar în caz de neîndreptare, mutarea disciplinară la o altă mânăstire sau schit.

    Teodosie Tomitanul a provocat scandal în spațiul public încă din timpul pandemiei de Covid-19, când a sfidat poziția oficială a Bisericii cu privire la măsurile sanitare de combatere a răspândirii virusului. Nu s-a oprit, deși a tot primit avertizări să renunțe la atitudini de sfidare a autorității Bisericii și a continuat să producă scandal pe diferite alte teme, culminând cu insistența vecină cu obsesia de a obține transformarea eparhiei pe care o conduce în Mitropolie.

    Prin acțiunile sale, „Mache” a încălcat atât morala creștină, cât și ordinea publică și buna cuvință… însă pentru membrii Sinodului BOR, aceste porcării nu au avut importanță și, cum spuneam, l-au „pedepsit” pe „Mache” cu niște mâzgăleli pe o hârtie igienică!

    Tot Regulamentul amintit pedepsește instigarea la atitudini și fapte negative astfel: preoții vinovați sunt sancționați, în funcție de gravitatea faptei, cu dojana arhierească, împlinirea unui canon de post și de pocăință la mânăstire, oprirea de la slujire, mutarea disciplinară, destituirea din slujirea clericală sau caterisire. Monahii vinovați se pedepsesc cu trecerea la ascultări inferioare timp de 30 de zile sau cu împlinirea unui canon de post și de pocăință la o mânăstire / un schit și, în caz de neîndreptare, cu mutarea disciplinară la o altă mânăstire.

    Regulamentul în discuție consideră neascultare de autoritățile bisericești (fiind pedepsite cu sancțiunile fără drept de contestare, iar în caz de neîndreptare – cu destituirea din slujirea clericală sau cu caterisirea) răzvrătirea și atitudinea dăunătoare vieții bisericești, arătată prin cuvinte sau scrieri, acțiuni publice sau private, îndreptate împotriva deciziilor autorităților ierarhic superioare.

    Autoritatea ierarhic superioară față de care Teodosie „Mache” Tomitanul este chemat să facă ascultare este Sfântul Sinod al BOR. Dacă amintim doar un singur exemplu – dorința transformării eparhiei pe care o conduce în Mitropolie –, „Mache” s-a răzvrătit permanent, direct sau indirect, împotriva hotărârilor Sinodului BOR pe acest subiect.

    Totodată, în sensul Regulamentului, Teodosie Tomitanul a contrazis public, în scris sau prin mijloace audio-vizuale, pozițiile oficiale ale Bisericii referitoare la evenimente sau aspecte din viața și activitatea acesteia privind unitatea eclezială și misiunea pastorală, faptă pedepsită cu sancțiuni fără drept de contestare, iar în caz de neîndreptare – cu destituirea din slujirea clericală sau cu caterisirea.

    Să reamintim că printre faptele comise de „Mache” se numără laude la adresa criminalului de la Kremlin, dictatorul Vladimir Putin. În vreme ce Biserica Ortodoxă Română se mobiliza exemplar pentru ajutorarea refugiaților ucraineni veniți în România și condamna războiul de agresiune declanșat de demonul de la Moscova, Teodosie Tomitanul, ierarh al BOR, aducea osanale lui Putin și era pomenit laudativ de platforma de propagandă a Rusiei, Sputnik.md. Cităm:

    „În plină propagandă rusofobă și anti-Putin, ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, surprinde din nou spunând părerea sa despre președintele Rusiei: «Domnul Putin, care este atât de vehiculat în zilele acestea și văzut atât de negru, nu-i negru cum îl prezintă lumea. (…) Am spus-o și o spun fără frică și fără nicio ezitare: este cel mai mare ctitor la Sfântul Munte și la Ierusalim. În țara lor, și Putin, și Medvedev sunt ctitori. Și am fost pe urmele lor în excursie și m-am minunat câtă jertfă au făcut»”.

    Membrii Sinodului BOR, în frunte cu Patriarhul Daniel, consideră că este suficinet ca asemenea aberații dezgustătoare, mostre sinistre de „laudatio” la adresa unui criminal de război cum este KGB-istul Putin, să fie pedepsite cu o bucată de hârtie igienică intitulată „dojană sinodală scrisă”.

    Pe cine cred că (mai) păcălesc sinodalii BOR cu atitudinea asta urâtă de farisei?

    Teologul Vasile Bănescu, cel mai eficient comunicator postdecembrist al BOR – sacrificat de Patriarhul Daniel?

    Aspectul șocant al „pedepsirii” lui Teodosie „Mache” Tomitanul este înlăturarea de facto (și foarte probabil, de jure) a teologului Vasile Bănescu din funcția de purtător de cuvânt al Patriarhiei Române.

    Poziționările sale – corecte deopotrivă deontologic și duhovnicește – față de diferite evenimente și fenomene religioase, social-politice și civice din societatea românească au fost percepute de preoții și credincioșii BOR ca un semn că Patriarhul Daniel (despre care s-a crezut că vorbește prin vocea lui Bănescu) este deschis spre o necesară reformare (în sensul creștin al noțiunii) a relației ierarhiei bisericești cu societatea românească și cu realitățile din interiorul BOR.

    Patriarhul Daniel și colegii săi din Sinod au însă o capacitate limitată de a accepta și promova schimbarea atât a mecanismelor medievale care asigură funcționarea BOR, cât și a discursului netransparent și prăfuit prin care ierarhia BOR obișnuiește că comunice cu societatea românească.

    Apartenența ÎPS Teodosie Tomitanul la „clanul” sinodalilor și, foarte probabil, protecția oferită de grupul de ierarhi naționaliști din Sinod au fost suficiente argumente pentru a asigura victoria lui „Mache”, iar lui Bănescu – demiterea.

    Textul prin care comunicatul de presă al Cancelariei Sfântului Sinod informează despre foarte probabila demitere a lui Bănescu este efectiv dezgustător prin stilul fariseic și evidentul efort de a băga sub preș mizeria comisă de sinodali. Cităm:

    „Sfântul Sinod a luat act că, întrucât opiniile personale ale d-lui Vasile Bănescu nu sunt echivalentul unui comunicat de presă oficial al Patriarhiei Române, începând cu data de 1 martie 2024, comunicatele de presă ale Patriarhiei Române vor fi emise de Cancelaria Sfântului Sinod, până la reorganizarea Biroului de Presă al Patriarhiei Române”.

    ÎPS Teodosie primește satisfacție pentru „onoarea nereperată”, iar Vasile Bănescu este plesnit peste ochi, în public, pentru că a îndrăznit să mărturisească adevărul despre porcăriile comise de „Mache”…

    Patriarhul Daniel – marele învins al ședinței Sinodului BOR

    Probabil la porunca Prea Fericitului Daniel și cu acordul majorității sinodalilor BOR, textul comunicatului Cancelariei Sfântului Sinod încearcă să inducă mai multe idei.

    ÎPS Teodosie ar fi fost pedepsit și readus la ascultare față de Biserică, sub amenințarea că dacă mai face prostii va fi judecat de Consistoriul Arhieresc Prim. Pedeapsa nu a fost pedeapsă, este limpede pentru orice om de bună-credință. Hârtia numită „dojană sinodală scrisă” este fără valoare și probabil a stârnit zâmbete ironice pe fața lui „Mache”. Folosindu-se de amenințarea cu judecata la Consistoriul Arhieresc Prim, Patriarhul Daniel l-a determinat pe Teodosie să fie mai discret și să apeleze la acțiuni ceva mai subtile și prin interpuși; dar de potolit, ar fi o gravă eroare să creadă că l-a potolit.

    O a doua idee pe care încearcă sinodalii BOR s-o comunice este aceea că Sinodul nu va accepta folosirea protestelor de stradă, răzvrătirea și presiunea publică în susținerea unor deziderate/proiecte ale unei eparhii sau a unui ierarh. Foarte proastă abordarea! Prin pedeapsa „fake” numită „dojană sinodală scrisă” aplicată lui Teodosie, Sinodul BOR aproape că-i invită la rebeliune pe ierarhii doritori de măriri lumești. Dacă „Mache” ar fi fost pedepsit cu adevărat, pe măsura faptelor grave pe care le-a comis împotriva Bisericii, mesajul amintit ar fi fost susținut de dovada că Patriarhul Daniel și Sinodul BOR nu știu de glumă și sunt dispuși să pedepsească pe rebeli, fără ezitare!

    … dar Patriarhul Daniel și Sinodul BOR nu au avut tăria morală necesară!

    O a treia idee pe care comunicatul Cancelariei Sfântului Sinod insistă s-o transmită este aceea că, vai, vai, sinodalii BOR – și deci, până și Patriarhul Daniel – au descoperit că declarațiile publice ale lui Vasile Bănescu, pe care acesta le tot face de când a fost numit purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, sunt de fapt, opinii personale și nu sunt echivalentul unui comunicat de presă oficial al Patriarhiei. Descumpăniți de această „revelație”, sinodalii au decis că, de la 1 martie 2024, comunicatele de presă ale Patriarhiei Române vor fi emise de Cancelaria Sfântului Sinod, până la „reorganizarea” Biroului de Presă al Patriarhiei Române.

    Acea parte din preoții și credincioșii BOR care (încă) se (mai) interesează de ce fac membrii Sinodului BOR au interpretat foarte simplu cele întâmplate: l-au iertat pe Teodosie și l-au „executat” pe Bănescu. Așa că ipocrizia conținută în alambicatul paragraf care-l vizează pe Vasile Bănescu este pe cât de rușinoasă, pe atât de inutilă.

    Totuși, de ce a acceptat Patriarhul Daniel pedepsirea „fake” a lui „Mache” și sacrificarea expertului în comunicare, teologul Vasile Bănescu, care a fost loial Patriarhului BOR?

    Se va spune că Patriarhul Daniel a făcut acest sacrificiu aproape ritualic pentru a salva unitatea BOR. Au circulat destul de insistent zvonurile că Teodosie „Mache” Tomitanul ar fi capabil să provoace o schismă în BOR (mai ales că, foarte probabil, ar avea cine să-l „oferteze” mai de la Răsărit!), dacă va fi pedepsit exemplar de Sinod. Pedepsirea „fake” hotărâtă de Sinod și acceptată de Patriarhul Daniel la pachet cu mazilirea lui Bănescu împacă, aparent, pe toată lumea: Sinodul, în frunte cu Patriarhul Daniel, iese oarecum spălat din situația imposibilă în care-l aruncase „Mache”, iar „Mache” obține satisfacția de a-l vedea pe Bănescu „executat” public!

    De fapt, Patriarhul Daniel nu a salvat unitatea BOR. Dimpotrivă, a dat apă la moara grupării naționalist-filetiste din adâncurile întunecate ale Sinodului și ale Bisericii Ortodoxe Române. Teodosie a fost transformat în „cruciat”, în „erou”. Dacă intrați pe grupurile ortodocsiste, AUR-iste, suveraniste, fundamentaliste și inclusiv mioritico-putiniste de pe rețelele de socializare, veți vedea câtă admirație, câte osanale sunt revărsate asupra „eroului”, „sfântului” Teodosie Tomitanul…

    Se va mai spune că Patriarhul Daniel și Sinodul l-au oprit pe Teodosie în încercarea de a-și pregăti o posibilă candidatură la funcția supremă în BOR. Total fals! Statutul BOR îi permite lui Teodosie Tomitanul să candideze la funcția de Patriarh chiar dacă eparhia sa nu are rang de mitropolie. „Pedeapsa” primită nu este un impediment pentru candidatură! Și, peste toate, gloatele de susținători ai lui Teodosie vor fi mai unite și mai eficiente, privind la victoria lui Teodosie asupra Patriarhului Daniel și implicit asupra Sinodului BOR ca la un „semn dumnezeiesc”.

    Trebuie spus limpede: ÎPS Teodosie „Mache” Tomitanul a reușit să-l învingă pe Patriarhul Daniel. Deși formal e pedepsit printr-o hotărâre a Sinodului BOR, Teodosie se întoarce acasă cu aura unui erou care, da, este grav rănit, dar înainte de toate, este biruitor!

    Patriarhul Daniel mai poate face un singur lucru: să-i ofere teologului Vasile Bănescu o funcție managerială la una dintre entitățile mass-media pe care le deține BOR: radio-tv Trinitas, ziarul Lumina, Agenția de Știri Basilica.

    Nu credem însă că Patriarhul Daniel va avea curajul să-l păstreze pe Bănescu în funcția de purtător de cuvânt al Patriarhiei Române…

    În loc de concluzie: Doamne, păzește!

    A fost scrisă o pagină tristă și jenantă din Istoria Bisericii Ortodoxe Române. În anul electoral 2024, un an cumplit de primejdios pentru parcursul euro-atlantic al României și pentru democrația românească, într-o țară asediată de extremiștii naționaliști și de agenții de influență ai Rusiei lui Putin, unul din puținii factori de echilibru, anume Biserica Ortodoxă Română, capitulează prin Patriarhul Daniel și membrii Sinodului, în fața lui Teodosie „Mache” Tomitanul, admiratorul dementului Putin și liderul de facto al naționaliștilor filetiști români.

    Modul penibil prin care Patriarhul Daniel și Sinodul BOR au „rezolvat” cazul răzvrătirii lui Teodosie „Mache” Tomitanul îmi amintește de un fragment din Apocalipsa lui Ioan: „Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindcă eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece –, am să te vărs din gura Mea” (Apocalipsa III, 15-16).

    Patriarhul Daniel și sinodalii BOR au dovedit că sunt căldicei, că fug de rezolvarea în duhul credinței pe care o perorează prin predicile lor a gravelor probleme cu care se confruntă cel mai important cult religios din România.

    Priveliștea unui spectacol atât de trist și de penibil îngăduie, într-un sfârșit, o singură remarcă: Doamne, păzește!

    – Advertisement –

  • Necinstea sufletească și ticăloșia senatorului extremist Claudiu Richard Târziu. Obiectivul său: aruncarea României în războaie pustiitoare, de partea Rusiei, în afara UE și a NATO

    Sărbătoarea Zilei de 24 Ianuarie a Unirii Principatelor Române a fost spurcată de unul dintre liderii AUR – partid extremist anti-național, anti-european, anti-NATO și pro-Rusia –, anume fostul jurnalist Claudiu Richard Târziu, spre marea bucurie a criminalei Moscove.

    În deja consacratul stil oratoric crispat și atractiv doar pentru intelectele submediocre, consumatoare de conspirații dacopate, nostalgic ceaușiste și naționalist-legionaroide, senatorul extremist Claudiu Richard Târziu (50 de ani) a declarat, încercând să se afișeze într-o „poză istorică”:

    „Nu vom fi suverani cu adevărat decât după ce vom reîntregi statul român în granițele lui firești. Basarabia trebuie să vină acasă. Bucovina de Nord nu poate fi uitată, sudul Basarabiei, ținutul Herța, Transcarpatia, tot ce a fost și este al națiunii române trebuie să se întoarcă în granițele statului. Acesta e idealul pe care nu avem voie să-l uităm. Moldova e ciuntită. Moldova lui Ștefan trebuie să fie acasă, în România!”.

    Extremistul mioritic Claudiu Richard Târziu, „frate de idei” revizioniste cu extremistul maghiar Laszlo Toroczkai

    Pentru intelectele submediocre hrănite cu naționalism și conspirații, o astfel de declarație este ceva înălțător. Cuvinte mari – „Basarabia trebuie să vină acasă”, „Moldova lui Ștefan” etc. – gâdilă plăcut ignoranța plebei…

    – Advertisement –

    … iar Târziu știe foarte bine aceste adevăruri cinice!

    Doar că senatorul Târziu, în ziua sfântă de celebrare a Unirii Principatelor Române, avea de „cântat” la Iași  o „partitură” scrisă de Putin: „aria” sfârtecării teritoriale a Ucrainei.

    Defel întâmplător, la nici trei zile după declarațiile ticăloase făcute de Târziu, unul dintre liderii partidului „Mi Hazánk Mozgalom”(Mișcarea Patria Noastră) – principalul partid extremist din Ungaria – a făcut o declarație asemănătoare cu privire la „recuperarea” de către Ungaria a unor teritorii în beneficiul Ungariei. Astfel, la o conferință a partidului în cadrul căreia participau ca invitați politicieni ai partidelor extremiste Alternative für Deutschland (Germania) și Forumul Olandez pentru Democrație (Olanda), extremistul maghiar Laszlo Toroczkai – confratele de idei al extremistului mioritic Richard Claudiu Târziu – a declarat: „Dacă statalitatea Ucrainei se va sfârși ca urmare a războiului, Mișcarea Patria Noastră va revendica Transcarpatia!”.

    – Advertisement –

    Observăm cum extremiștii naționaliști din România și Ungaria sunt, de fapt, niște marionete mânuite de ticălosul KGB-ist Vladimir Putin, dictatorul Rusiei.

    Asmuțiți de stăpânul lor de la Moscova ca niște câini maidanezi asupra unui leu rănit, extremiștii naționaliști din România și Ungaria se reped la gâtul Ucrainei și agită tezele revizionismului în încercarea de a influența opinia publică din cele două țări în direcția dorită de Putin, anume tensionarea vieții politice interne pe subiectul necesității susținerii efortului de război al Ucrainei împotriva agresiunii militare ticăloase declanșate de Rusia.

    Nu întâmplător, cei doi căței maidanezi ai propagandei putiniste în România – senatorii extremitși Claudiu Richard Târziu și Diana Iovanovici-Șoșoacă – au fost mângâiați pe coadă de stăpânii lor de la Moscova și au fost lăudați, printre altele, într-un articol de fond publicat de oficina de propagandă a Moscovei, publicația „Pravda”. În articolul cu titlul „Ungaria, Slovacia, Polonia, România pot conveni cu Federația Rusă asupra împărțirii Ucrainei”, se acordă un spațiu consistent acestor doi agenți mioritici ai Rusiei lui Putin. Cităm:

    „De un an de zile, senatorul Diana Shoshoaca cere Ucrainei să respecte românii din Basarabia. Nereușind acest lucru, ea a strigat odată în Parlament: «Dă-ne teritoriile înapoi!». Shoshoake a înaintat Parlamentului român un proiect de lege care propune anexarea la România a Insulei Șerpilor, nordul Bucovinei, regiunea Herța, Bugeacul (Cahul, Bolgrad, Izmail).

    Sâmbătă, liderul partidului AUR, Claudiu Tarziu, a susținut-o, spunând că «tot ce a aparținut și continuă să aparțină națiunii române trebuie să se întoarcă la granițele statului». N-a uitat nici Moldova.

    Ceea ce este pe limbile lui Shoshoaca și Tarziu este în mintea conducerii românești. În curând, aceasta va fi poziția oficială a Bucureștiului, dar nu vor întârzia să-și declare loialitatea față de Moscova, care va organiza referendum în aceste teritorii. Iar dacă, potrivit sondajelor închise, majoritatea se înclină spre Ungaria, Slovacia, Polonia, România, probabil că Kremlinul nu va obiecta (cu limite de apetit, desigur)”.

    Dincolo de delirul exprimat de propagandistul de la „Pravda”, sesizăm exprimarea subtilă a speranței pe care o are Moscova față de viitorul politic al celor doi politicieni extremiști mioritici, anume că aceștia vor ajunge, probabil în urma alegerilor din acest an, în poziția de putere decizională prin care să impună statului român să-și declare „loialitatea față de Moscova” și să participe, alături de Rusia lui Putin, la sfârtecarea Ucrainei.

    Ce știe extremistul Claudiu Richard Târziu despre granițele statului român, dar omite cu ticăloșie

    Avem convingerea că liderul partidului extremist AUR – un ipochimen de un nivel intelectual peste media capacității intelectuale din posesia purtătorilor de salivă prelinsă în colțul gurii care formează o consistentă parte din electoratul AUR –, defel onorabilul senator Claudiu Richard Târziu, este conștient de realitățile istorice, juridice și de imposibilitatea de facto și de jure a refacerii statului român în granițele deținute după Marea Unire din 1918.

    Pentru ca planul aberant – care pute îngrozitor a rahat preluat din discursul nazist prin care Adolf Hitler propovăduia refacerea „Germaniei Mari” – colportat de extremistul Richard Claudiu Târziu să fie posibil, ar fi necesar un șir de dezastre geopolitice apocaliptice.

    În primul rând, ar fi necesar ca Uniunea Europeană să dispară. De ce? Pentru simplul motiv că Uniunea Europeană nu permite statelor membre să lanseze acțiuni revizioniste de recuperare a unor teritorii așa-zis istorice. Prin aderarea la Uniunea Europeană, statul român și-a asumat să rezolve, prin tratate, orice probleme de natură teritorială cu statele vecine și să respecte integritatea teritorială a acestora, așa cum și acestea s-au angajat să respecte integritatea teritorială a României, în granițele actuale.

    În al doilea rând, ar fi necesar ca România să denunțe tratatele încheiate cu Ucraina prin care se stabilește și se garantează actuala graniță dintre cele două state. Trebuie amintit că România a semnat tratate privind buna vecinătate atât cu Ucraina, cât și cu Ungaria. Denunțarea tratatelor semnate cu Ucraina ar oferi Ungariei pretextul necesar pentru a denunța tratatele prin care Transilvania este recunoscută ca teritoriu românesc și ca parte a statului român!

    Astfel, pe 2 iunie 1997 a fost semnat, la Constanţa, Tratatul cu privire la relaţiile de bună vecinătate şi cooperare dintre România şi Ucraina (Tratatul politic de bază). În perioada de preaderare a României la Uniunea Europeană, a fost semnat Tratatul privind regimul frontierei de stat româno-ucrainene, colaborarea şi asistenţa mutuală în probleme de frontieră. Ceremonia semnării acestui tratat a avut loc la Cernăuţi, în ziua de 17 iunie 2003, cu participarea preşedinţilor de atunci ai României şi Ucrainei. Tratatul a intrat în vigoare în urma schimbului instrumentelor de ratificare, realizat la Mamaia, în România, la data de 27 mai 2004.

    Ultima problemă de graniță dintre România și Ucraina a fost soluționată de Curtea Internațională de Justiție, care, prin a 100-a hotărâre a sa, pronunţată cu unanimitate la 3 februarie 2009, a închis cazul privind Delimitarea maritimă în Marea Neagră (România contra Ucraina), acordând României 9.700 km² de platou continental şi zonă economică exclusivă, adică 79,34% din suprafaţa în dispută.

    Recent, agenții propagandei putiniste în România (probabil, printre ei regăsindu-se și agenți ai FSB – servicul de informații al Rusiei) au încercat (și aproape că au reușit!) să tensioneze relațiile României cu Ucraina, manipulând două subiecte de interes geopolitic – lucrările de amenajare operate de Ucraina în Canalul Bâstroe și scandalul manualelor în „limba moldovenească” în școlile din comunitatea românilor din Ucraina.

    Aceste manipulări, magistral operate (trebuie să recunoaștem!) de agenții Moscovei în România (regretabilă lentoarea și precaritatea reacției serviciilor secrete românești!), au eșuat, într-un final, însă au provocat destule pagube, oferind „muniție” extremiștilor de la AUR.

    În relația cu Ungaria a fost semnat, la Timișoara, în ziua de 16 septembrie 1996, Tratatul de Înțelegere, Cooperare și Bună Vecinătate între România și Republica Ungară. Cele două state au dezvoltat numeroase mecanisme de colaborare, dintre care amintim:

    • Batalionul multinațional de geniu „Tisa” (România–Ungaria–Ucraina–Slovacia)
    • Camera de Comerț și Industrie româno-ungară „Carpatia”
    • Grupul parlamentar de prietenie româno-ungar
    • Consiliul oamenilor de afaceri români și ungari
    • Comisiile mixte româno-maghiare de colaborare în domeniile Istorie, Hidrotehnică, Turism
    • Trilaterala România–Ungaria–Serbia, la nivel de miniștri ai Afacerilor Externe
    • Trilaterala România–Ungaria–Austria, la nivel de miniștri ai Internelor
    • Comitetul de specialitate româno-ungar de colaborare în problemele minorităților naționale etc.

    Totodată, România și Ungaria sunt implicate în dezvoltarea a trei euroregiuni: Euroregiunea Carpatică, Euroregiunea Dunăre–Criș–Mureș–Tisa, Euroregiunea Bihor–Hajdú-Bihar.

    Aberația revizionistă ticălos promovată, în siajul propagandei Moscovei în regiune, de extremistul Claudiu Richard Târziu ar fi posibilă, în al treilea rând, dacă România nu ar mai fi membră a NATO sau dacă NATO ar dispărea.

    NATO este o alianță defensivă și nu permite membrilor săi să lanseze acțiuni revizioniste (fie politice, fie militare) împotriva unor terțe state ori a unor state care fac parte din Alianță.

    Nu în ultimul rând, o acțiune revizionistă de refacere a „României Mari”, prin sfârtecarea teritorială a Ucrainei și ocuparea teritoriilor așa-zis istorice la care ar avea „dreptul” România, ar presupune și atacarea Bulgariei pentru recuperarea Cadrilaterului, format din cele două județe – Caliacra și Durostor. Nu mai insistăm asupra tratatelor semnate de România cu Bulgaria, prin care se recunoaște și garantează actuala graniță de stat, și nici asupra faptului că Bulgaria este, alături de România, stat membru al Uniunii Europene și al NATO…

    Ticăloșia comisă de extremistul Claudiu Richard Târziu – nimic patriotic, nimic românesc, ci doar o altă acțiune propagandistică a Rusiei lui Putin

    Concluzia rațională este că „visul României Mari” de inspirație nazistă și legionară, care-l bântuie pe senatorul extremist Claudiu Richard Târziu, reprezintă o aberație pe care acesta o răspândește toxic, slujind nu „națiunea română” cu care este toată ziua în gură, ci interesele Rusiei lui Putin în Europa de Est!

    Dacă s-ar ajunge la acțiunile revizioniste despre care bălmăjește liderul extremist al AUR, afișând o penibilă morgă de „mare om politic”, Europa de Est s-ar prăbuși într-o apocalipsă cel puțin identic de sângeroasă cu monstruozitățile comise în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

    Urmând aberațiile lui Claudiu Richard Târziu, România ar intra în război cu Ucraina, cu Bulgaria și, inevitabil, cu Ungaria (care s-ar simți îndreptățită să-și recupereze „teritoriile istorice” din Transilvania!).

    Acesta este viitorul pe care-l pregătesc derbedeii de la AUR pentru națiunea română și România noastră: ieșirea României din Uniunea Europeană, din NATO, orientarea ei spre sfera de influență a Imperiului Rus, implicarea României în războaie de cotropire împotriva Ucrainei și Bulgariei și declanșarea unui alt război pentru teritorii împotriva Ungariei.

    În concluzie, mai spun doar atât: camarade Claudiu Richard Târziu, ești un ipochimen necinstit sufletește și un ticălos trădător al Națiunii Române și al Statului Român!

    – Advertisement –

  • 2024 – anul în care se joacă la zaruri democrația în România. Implicarea BOR în promovarea naționalismului filetist

    Liderul AUR, George Simion, a participat la slujba de Bobotează 2024 oficiată de ÎPS Teodosie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa – aparent o banală știre de presă.

    În realitate, aceste câteva informații descriu una dintre cele mai importante alianțe electorale din România anului 2024. Liderul celui mai mare partid extremist (naționalist, filetist, anti-UE, anti-NATO, pro-Rusia) din România s-a însoțit, în obținerea unor foloase politice, cu liderul grupării naționalist-filetiste din Sinodul BOR. O alianță extrem de toxică pentru viitorul Democrației în România.

    Fenomenul naționalist-filetist și ofensiva AUR în rândul ierarhilor și preoților BOR

    Arhiepiscopul Teodosie „Mache” al Tomisului are o miză foarte pragmatică în alianța cu AUR: proclamarea lui ca Patriarh al BOR sub un regim naționalist instaurat de AUR.

    „Mache” nu este însă singurul aliat pe care-l are în Sinodul BOR partidul extremist AUR. Alți doi ierarhi români ortodocși au fost și sunt în complicități mai mult sau mai puțin vizibile cu extremiștii naționaliști.

    – Advertisement –

    IPS Ioan Selejan, păstorul filetismului din Transilvania și George Simion, liderul partidului extremist AUR
    ÎPS Ioan Selejan, păstorul filetismului din Transilvania, și George Simion, liderul partidului extremist AUR

    Sunt cunoscute susținerea generoasă și implicarea inclusiv ideologică asumate de ierarhul Ioan Selejan, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului, în promovarea propagandei naționalist-filetiste. În perioada activității ca episcop al Covasnei și Harghitei, ÎPS Ioan Selejan a inițiat și finanțat generos așa-zisa Universitate de Vară „Izvorul Mureșului”, o agora naționalist-filetistă care a dobândit dimensiuni tot mai mari sub privirile îngăduitoare ale Sinodului BOR. Prietenia dintre Mitropolitul Banatului și liderul extremist George Simion este, de asemenea, cunoscută publicului românesc.

    Demersului naționalist-filetist reprezentat de Universitatea de Vară „Izvorul Mureșului” i s-a raliat și actualul episcop al Covasnei și Harghitei, PS Andrei, care a continuat să susțină organizarea așa-zisei „universități”, transformată într-un forum naționalist care a reușit să strângă și să manipuleze, sub coordonarea AUR, importante organizații civice ale comunităților românești din Transilvania, Valea Timocului (Serbia), Ungaria, Bulgaria, Republica Moldova și Ucraina.

    PS Andrei - Episcopul Covasnei şi Harghitei
    PS Andrei – Episcopul Covasnei şi Harghitei

    Ediția de anul trecut a „universității” s-a desfășurat sub controlul total al AUR și al agenților săi de dezinformare și propagandă. Prin „tezele” cuprinse în documentele programatice adoptate, manifestarea a surclasat instituțiile statului român cu responsabilități în gestionarea relației cu comunitățile românești din țările vecine, arătând cât de grave sunt indolența și neprofesionalismul funcționarilor numiți politic din Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

    – Advertisement –

    AUR și liderii săi – George Simion, fostul conservator creștin Claudiu Richard Târziu, ideologul Sorin Lavric – au numeroase contacte și în alte eparhii ale BOR. Alți ierarhi ai BOR (fiecare dintre aceștia fiind un fel de lideri sau membri ai unor grupuscule de ierarhi din Sinodul BOR) s-au manifestat, direct sau indirect, în favoarea AUR ori a discursului naționalist-filetist al acestui partid extremist.

    Cele trei capete ale „hidrei” naționaliste de AUR - huliganul Simion, fariseul Târziu și demagogul Lavric
    Cele trei capete ale „hidrei” naționaliste de AUR – huliganul Simion, fariseul Târziu și demagogul Lavric

    Dacă fenomenul naționalist-filetist din Biserică s-ar limita la o alianță „electorală” între AUR și câțiva ierarhi din Sinodul BOR, probabil că situația nu ar fi una periculoasă pentru statul de drept și Democrația din România.

    Biserica Ortodoxă Română se confruntă însă, în acest moment, cu o răspândire accelerată a naționalismului filetist în rândul obștilor mânăstirești și al preoților de mir (unii dintre aceștia fiind inclusiv membri ai corpului universitar din facultățile de teologie patronate de BOR!).

    În conținuturi în care se regăsesc predicile și conferințele lacrimogene, de un „sămănătorism” dulceag cu puseuri naționalist-filetiste emanate de „influenceri” oficial asumați de BOR, ca mult-prea-bogatul preot Constantin Necula, dar și prezențele publice ceva mai modeste ale clerului și monahilor de rând (predici, publicațiile parohiale și mânăstirești și postările pro-Putin, naționaliste inspirate de multe ori din ideologia legionară, anti-UE, anti-NATO ori, la fel de grav, nostalgic ceaușiste și dacopate) etc., peisajul informațional și „duhovnicesc” al comunicatorilor din rândul clerului și monahismului ortodox românesc este unul extrem de toxic și contribuie major la orientarea credincioșilor păstoriți de BOR spre curente politice naționaliste.

    Monahul Iustin Pârvu - fostul membru al Legiunii Arhanghelului Mihail care nu s-a dezis niciodată de ideologia legionară, a cărui canonizare ca sfânt al BOR o susțin numeroși preoți, călugări și credincioși ortodocși
    Monahul Iustin Pârvu – fostul membru al Legiunii Arhanghelului Mihail care nu s-a dezis niciodată de ideologia legionară, a cărui canonizare ca sfânt al BOR o susțin numeroși preoți, călugări și credincioși ortodocși

    Tot mai mulți preoți români ortodocși se lasă seduși de o viziune despre viitorul țării gen „România ca soarele sfânt de pe cer”, mânați fie de interese personale cât se poate de pământești, fie de o gravă eroare de evaluare și interpretare a realității. Aceasta din urmă este cauzată probabil atât de „modelul de realitate” promovat oficial de BOR (familia țărănească creștin-ortodoxă și românească „pură”, cu tatăl drept-credincios, harnic și dibaci în meserii tradiționale medievale și soția care crește cât mai mulți copii și are grijă de treaba în gospodărie), cât și de propaganda AUR (România „eliberată de străini, de Ocultă”, cu „românii aici pe veci stăpâni” și „eliberați din sclavia față de Stăpânii masoreți marxiști din UE care ne jefuiesc resursele și ne bagă pe gât LGBT și să mâncăm insecte” etc.).

    La toate aceste rătăciri se adaugă Marea Minciună a propagandei politice naționaliste care șoptește în urechile ierarhilor și clerului ortodox că un regim „românesc, fără străini și Stăpâni din afara țării” ar garanta BOR o poziție absolut privilegiată în relațiile cu „statul naționalist” și care ar genera beneficii pastorale și mai ales financiare cu mult mai mari decât cele de care se bucură BOR, începând cu 1990.

    Imagine-simbol de inspirație legionară promovată în rețelele de socializare despre „o Românie ca soarele sfânt de pe cer”
    Imagine-simbol de inspirație legionară, promovată pe rețelele de socializare despre „o Românie ca soarele sfânt de pe cer”

    Acest fenomen naționalist-filetist deja a luat prizonieri sute de mii de credincioși ai BOR. Tot mai mulți preoți predică în biserici sau postează în rețelele de socializare despre acea iluzorie „Românie ca soarele cel sfânt de pe cer”, vinovații „de serviciu” fiind (chiar dacă nu întotdeauna indicați explicit) UE, NATO, Oculta, străinii, multinaționalele și, tot mai des pomeniți, evreii (obligatoriu masoni și mari capitaliști!).

    Bomboana pe această „colivă” naționalist-filetistă este propaganda comunist-ceaușistă care, de aproximativ o jumătate de an, a cunoscut o creștere masivă (ca volum și intensitate) pe rețelele de socializare. Propagandă din care, șocant, preoți ortodocși preiau falsele teze ale mândriei naționalist-comuniste: „România – grânarul Europei”, „Ceaușescu – un mare patriot”, „Industria RSR cea super-performantă la nivel mondial”, „Tot românul avea casă, mașină și mâncare pe masă” etc.

    Mai mult cu voie decât fără voie, o consistentă parte din ierarhia și clerul BOR a fost și încă este agent de propagandă pentru AUR – a se vedea analiza istoricului Oliver Jens Schmitt.

    Tăcerea Sinodului BOR, neputința Patriarhului Daniel și lupta solitară a teologului Vasile Bănescu

    Într-un astfel de context extrem de periculos pentru unitatea și poate chiar supraviețuirea Bisericii Ortodoxe Române, forul decizional al principalului cult religios din România, adică Sfântul Sinod al BOR, tace!

    Numeroasele acțiuni controversate (multe dintre ele la marginea Codului Penal) comise de Teodosie al Tomisului au rămas nesancționate. Alte numeroase, mai puțin grave, dar serioase „ieșiri din decorul canonic” al BOR, comise de ierarhi mai puțin vizibili ca „Mache”, au rămas, de asemenea, nesancționate.

    Sfântul Sinod - forul decizional suprem al BOR
    Sfântul Sinod – forul decizional suprem al BOR

    Pe lângă Statutul pentru funcționarea și organizarea BOR, precum și Canoanele și Legiuirile bisericești străvechi, Sinodul BOR are un mecanism propriu de reacție și de judecare a faptelor necanonice comise de ierarhi. Este vorba de Consistoriul Arhieresc Prim / Consistoriul Arhieresc Ultim, o structură „bicefală” inventată de Sinodul BOR și anunțată prin textul noului Statut pentru organizarea și funcționarea BOR, republicat în februarie 2020.

    O formă lipsită de fond, care fie a evitat să se autosesizeze față de faptele necanonice comise de unii ierarhi, fie a refuzat să acționeze, atunci când a fost sesizat. O glumă sinistră…

    Recent, în decembrie 2023, dinspre Patriarhia Română (în contextul scandalului de corupție în care este implicat, iarăși, ÎPS Teodosie „Mache” Tomitanul) s-a prelins spre mass-media un comunicat de presă care ne informa că „la nivel patriarhal și mitropolitan, e necesar să fie înființate Corpuri canonice de control juridic și financiar, care să fie coordonate din încredințarea Patriarhului României, respectiv a Mitropolitului, de către un ierarh vicar, a transmis vineri Patriarhia Română prin intermediul unui comunicat de presă”. O altă glumă sinistră…

    Așa-zisele „corpuri canonice de control judiciar și financiar” sunt puse sub coordonarea Patriarhului și a ierarhilor din eparhii, care au un control absolut asupra clerului și resurselor materiale și financiare ale BOR. Ce fel de obiectivitate, independență și eficiență vor avea aceste „corpuri canonice de control” atunci când vor fi chemate să ancheteze faptele de corupție comise de episcopi și mitropoliți sau de preoți cu funcții importante în administrația bisericească și membri ai camarilei preoțești din jurul ierarhului?

    Patriarhul Daniel - neputincios în lupta cu naționalism-filetismul și corupția care asediază BOR?
    Patriarhul Daniel – neputincios în lupta cu naționalism-filetismul și cu corupția care asediază BOR?

    Foarte probabil că Patriarhul Daniel nu este străin de astfel de demersuri. Nu este foarte clar dacă el este și „arhitectul” acestor forme fără fond, dar este limpede că astfel de demersuri au ca finalitate nu disciplinarea ierarhilor și a clerului, ci salvarea imaginii BOR. Aceasta este grav afectată de haosul tot mai mare care cuprinde structurile ierarhice ale BOR, asediate atât de naționalismul-filetist, cât și de faptele de corupție și complicitățile penale pe care le comit unii ierarhi ai BOR, cu sprijinul mafiei politice.

    Un haos care a provocat o prăbușire fără precedent în istoria BOR, în numai trei decenii, a încrederii românilor în această instituție religioasă cu pretenții de „națională și strămoșească”: de la peste 90% în primii ani după căderea comunismului, la 62% în noiembrie 2023.

    Teologul creștin-ortodox Vasile Bănescu
    Teologul creștin-ortodox Vasile Bănescu – o rază de lumină în bezna haosului în care BOR riscă să se prăbușească

    O singură rază de lumină străbate bezna tot mai adâncă în care se scufundă Biserica Ortodoxă Română – purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, teologul Vasile Bănescu. Reacțiile acestuia împotriva naționalismului de grotă al AUR, a aberațiilor rostite, comise de unii ierarhi filetiști, apelul permanent la o necesară „minima moralia” inspirată din Creștinismul autentic sunt reacții necesare, dar din păcate insuficiente.

    Poziția pe care o ocupă teologul Vasile Bănescu pe „tabla de șah” a intereselor oculte din Sinodul BOR este, deocamdată, destul de solidă, însă nu știm cât timp va mai beneficia de protecția Patriarhului Daniel. Gruparea naționalist-filetistă din Sinodul BOR este tot mai puternică și l-a pus pe Bănescu pe „lista neagră”, iar înlăturarea lui din funcție ar fi nu doar o victorie a lui „Mache” și o satisfacție oferită tot mai rătăcitului Mihail Neamțu (care a ajuns să-i ceară demisia lui Bănescu), ci și un triumf al curentului pro-Rusia din Sinodul BOR.

    Ce fac cei mai importanți „locotenenți” ai Patriarhului BOR?

    Ierarhii care ar avea puterea decizională să intervină – Mitropolitul Moldovei și Mitropolitul Olteniei – sunt preocupați de satisfacerea unor interese personale și meschine, a căror finalitate este comună: dobândirea scaunului de Patriarh al BOR.

    Mitropolitul Irineu – păstorul Olteniei, cea mai săracă și înapoiată regiune din România din punct de vedere cultural, economic și social – a mizat pe relațiile de dubioasă prietenie cu clanuri din interiorul lumii politice, cu precădere din PSD. Cel mai apropiat clan este cel al fraților Stănescu–PSD de la Olt, a căror prietenie se manifestă (și) prin finanțările din bani publici, generos oferite în beneficiul mitropolitului Irineu, pentru proiecte implementate fie de entități ale Mitropoliei Olteniei, fie prin firme deținute de preoți din interiorul camarilei lui Irineu.

    IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei
    ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei

    Aceste proiecte consumă fără niciun „deranj” sume imense din fonduri UE (vezi „politețea” cu care ADR SV Oltenia, condusă de unul dintre frații Stănescu, monitorizează proiectele implementate în beneficiul entităților controlate de mitropolitul Irineu) și din fonduri românești (de exemplu, proiectele finanțate de CNI în favoarea mitropolitului Irineu, în curând inclusiv în localitatea unde s-a născut ierarhul Olteniei). Se poate observa o adevărată goană după resurse financiare a Mitropolitului Olteniei, sursa principală fiind banul public (din bugetul UE sau al României).

    Prietenia dintre mitropolitul Irineu și clanul Stănescu s-a manifestat, anul trecut, prin delicatul gest făcut de mitropolit la un moment de grea încercare pentru familia Stănescu: a oficiat personal slujba de înmormântare a seniorului familiei, Constantin Stănescu, fost primar (vreme de trei mandate) al comunei Vișina, locul de unde clanul și-a început expansiunea politică și economică după Decembrie 1989.

    IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, la slujba de înmormântare a lui Constantin Stănescu
    ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, la slujba de înmormântare a lui Constantin Stănescu, fondatorul Clanului Stănescu

    Mitropolitul Teofan – păstorul Moldovei, care reprezintă „perla coroanei” în lista eparhiilor BOR – este ceva mai liniștit. Resursele financiare și materiale imense pe care le are la dispoziție în Mitropolia Moldovei îi asigură un important avantaj financiar și logistic față de alți ierarhi implicați în competiția pentru scaunul de Patriarh al BOR.

    IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei, un ierarh diplomat care visează la scaunul de Patriarh al BOR
    ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei, un ierarh diplomat care visează la scaunul de Patriarh al BOR. Lideri de partid du funcții înalte în stat, precum Niolae Ciucă și Marcel Ciolacu, îi dau târcoale…

    Scutit de problema lichidităților cu care se confruntă mitropolitul Irineu, Teofan are o „armă secretă”: diplomația. Ierarhul Moldovei întreține prietenii discrete, dar foarte profitabile pe termen mediu și lung, cu oameni care dețin poziții foarte importante în diferite partide, structuri parlamentare și guvernamentale ori alte instituții ale statului.

    În această butaforie a indolenței și fariseismului în care se transformă treptat Sinodul BOR, nu mai este o surpriză că naționalism-filetismul cuprinde corpul Bisericii, deja îmbolnăvit de corupție și fariseism. Și oricât i-ar deranja pe anti-clericali ori pe progresiștii atei, o Biserică Ortodoxă bolnavă de naționalism-filetism va infecta rapid o mare parte dintre membrii societății românești, infecție care poate fi mortală pentru Democrația din România și evoluția pozitivă a țării noastre în Uniunea Europeană și NATO.

    În loc de concluzii, de la Bănescu citire – despre luciditatea patriotică la care sunt chemați creștinii ortodocși

    Totuși, lupta nu pare a fi pierdută, cel puțin asta înțelegem dintr-un recent mesaj despre naționalism transmis de teologul Vasile Bănescu pe rețelele de socializare, în care îl amintește pe marele patriot român Corneliu Coposu (greco-catolic), mesaj pe care-l preferăm oricărei concluzii posibile la acest editorial.

    „Seniorul” Corneliu Coposu - un mare patriot român, luptător anticomunist și promotor al valorilor veritabile românești și europene în România postdecembristă
    „Seniorul” Corneliu Coposu – un mare patriot român, luptător anticomunist și promotor al valorilor veritabile românești și europene în România postdecembristă, dar și de-a lungul întregii sale vieți

    „Să ne mai amintim că epoca necesarului naționalism, catalizator al formării statelor suverane europene, cea a «secolului națiunilor», a apus în mod natural, lăsând locul firescului patriotism. Anacronismul naționalismului beligerant, lipsit azi de context justificator, și actualitatea permanentă a patriotismului discret sunt două lucruri destul de diferite.

    Să încercăm să mai înțelegem că luciditatea patriotică se manifestă prin buna și dreapta măsură în toate, prin competență, cinste și sobrietate, nu prin exces xenofob, impostură, filetism ortodoxist, populism pe tocuri și în costum național, eroism de operetă și lozinci strigate compulsiv la microfon.

    Luciditatea patriotismului luminat, deci educat, e incompatibilă cu justificarea ororii, trădării, complicității, minciunii și a viciilor comunitare niciodată corectate, lingușitor validate.

    Să discernem, așadar, între patriotism sobru și naționalism sumbru, între dragoste discretă, dar reală de țară și populism găunos care acoperă sub potop de cuvinte impostura și marasmul, pe care în loc să le denunțe vindecător le încurajează măgulitor.

    Să nu subestimăm pesimismul moderat și realist care ne scutește de iluziile catastrofale ale optimismului deșănțat, practicat de ideologi mesianici deghizați în ctitori ai unei noi «Epoci de Aur».”

    Să ne amintim mărturia unui aristocrat al României sugrumate de totalitarismul ce-i aruncase în gropi comune pe oamenii exemplari ai Unirii din 1918, un om care a îndurat 17 ani de temniță cumplită doar pentru fidelitatea sa față de principii morale, un Senior al suferinței și al nobleței, detestat și huiduit după 1989 de cei ce aplaudau frenetic a doua arestare a României:

    „Patriotismul este o dragoste discretă pentru ţară, o disponibilitate de a-ţi da oricând viaţa pentru ea şi de a nu mărturisi acest sentiment. Găsesc că afişarea patriotismului este indecentă. Un om care simte dragostea pentru ţară, un om care este decis ca în interesul ţării sale să-şi sacrifice propria existenţă nu are să se bată pe piept cu sentimentul acesta” – Corneliu Coposu.

    – Advertisement –

  • Pericol de schismă în Biserica Ortodoxă Română? Extremiștii predică de la amvon, sunt decorați de ierarhi, iar naționalism-filetismul bântuie Sinodul BOR

    Ceva e putred în Biserica Ortodoxă Română (BOR), principalul cult religios din statul român. Început în vremurile controversate ale pandemiei Covid-19, războiul dintre creștinii ortodocși moderați și radicalii naționaliști-filetiști se defășoară tot mai mult la vedere și cu atacuri tot mai dure.

    Intensificarea acestui război religios din sânul BOR coincide cu radicalizarea discursului politic în agora românească, cu ofensiva fără precedent a naționalismului de tip legionar asupra electoratului și cu degradarea accelerată a mecanismelor democratice din România.

    O schismă în BOR și debarcarea Patriarhului Daniel vor spulbera orice șansă de supraviețuire imediată a democrației în România. Cu toate păcatele sale, actuala conducere a BOR a rămas loială parcursului european al țării noastre. Chiar dacă nu s-a constituit într-un factor de promovare activă a valorilor europene, cel puțin nu a fost o forță care să se opună virulent acestora.

    Un patriarh naționalist-filetist, anti-UE, anti-NATO și pro-Rusia ar însemna un dezastru național egalat probabil doar de proclamarea statului național-legionar și de colaboraționismul ierarhilor BOR cu dictatura comunistă.

    Foarte probabil, 2024 va fi anul în care tensiunile din adâncurile oculte ale Sinodului BOR vor atinge cota maximă de intensitate, iar traiectoria Bisericii Ortodoxe Române se va decide pentru decenii…

    ÎPS Teodosie „Mache” al Tomisului – liderul necontestat al filetismului din Sinodul BOR

    Este limpede pentru toți cei interesați de zbaterile din adâncurile întunecate ale BOR că liderul grupării naționalist-filetiste din Sinodul BOR este ÎPS Teodosie al Tomisului.

    Până în pandemia de Covid-19, Teodosie se făcuse remarcat prin diferite scandaluri provocate fie de anchete penale în care a fost acuzat de corupție, fals intelectual, obținere ilegală de fonduri europene, mărturie mincinoasă etc. (care anchete s-au încheiat în „coadă de pește”, fără ca Teodosie să fie condamnat), fie de relația vinovată pe care a avut-o cu Securitatea comunistă, sub numele de cod „Mache”.

    Pandemia de Covid-19 a fost „mană cerească” atât pentru Teodosie, cât și pentru diverși dubioși și, la acel moment, aproape anonimi „naționaliști”, „suveraniști” ca George Simion sau Diana Șoșoacă.

    În timp ce Simion și Șoșoacă, alături de alți „suveraniști” din siajul propagandei putiniste colportate de Sputnik, provocau scandaluri și proteste de stradă împotriva așa-zisei „dictaturi sanitare”, Teodosie s-a făcut remarcat în rândul credincioșilor mai slabi de înger ca „apărător al credinței ortodoxe împotriva Ocultei”, sfidând regulile sanitare stabilite de reprezentanții statului și ai Patriarhiei Române cu privire la slujbele religioase. Totodată, predicile lui împotriva vaccinării anti-Covid-19, gesturile de frondă față de măsurile sanitare au transmis un mesaj toxic în rândul credincioșilor și, foarte probabil, au contribuit la creșterea numărului de cazuri de infectare cu Covid-19, multe din acestea provocând moartea celor infectați.

    IPS Teodosie „Mache” în documentarul RECORDER
    ÎPS Teodosie („Mache”) în documentarul Recorder

    După ieșirea din pandemie, ÎPS Teodosie a găsit foarte rapid un alt subiect care să-l mențină în centrul atenției opiniei publice – pretenția de ridicare a eparhiei sale la rang de Mitropolie.

    Miza este clară. Dacă s-ar accepta fanteziile și răstălmăcirile datelor istorice prin care Teodosie încearcă să argumenteze necesitatea acestui demers, noua mitropolie ar fi, prin vechime, prima în dipticele BOR. În consecință, Mitropolia Moldovei și Bucovinei ar fi „detronată”, iar tradiția nescrisă conform căreia în funcția de Patriarh este ales mitropolitul din fruntea primei eparhii din dipticele respective l-ar favoriza pe Teodosie în lupta pentru scaunul patriarhal.

    Totuși, Teodosie „Mache” este un om pragmatic și chiar cinic. Îi este clar că singură, proclamarea eparhiei sale ca „cea mai veche” mitropolie a BOR nu va fi suficientă. ÎPS Teodosie știe cât de importante sunt relațiile cu mediul politic în lupta pentru scaunul patriarhal.

    Din aceste motive, Teodosie a ales să mizeze pe naționaliștii anti-UE și anti-NATO. Că naționalismul conduce la erezia filetistă, pentru ierarhul Tomisului rămâne un element fără importanță.

    Așa s-a dezvoltat relația lui Teodosie cu liderul extremist George Simion. Un argument suficient că între cei doi există o foarte strânsă prietenie (asociere?) este simplul fapt că Teodosie a fost invitatul special și ierarhul care a oficiat cununia extremistului cu cea aleasă ca soție. Întâlnirile periodice dintre extremistul naționalist și ierarhul Tomisului sunt cunoscute și este limpede că finalitatea lor este una politică și, probabil, foarte puțin duhovincească.

    O altă miză politică pentru Teodosie este agentul de influență „la vedere” al Rusiei, senatoarea Diana Șoșoacă. Intervențiile aproape isterice ale Senatoarei Urlătoare întru apărarea lui Teodosie „Mache” sunt cunoscute și constituie o parte importantă a prieteniei strânse care a început între cei doi în vremurile pandemiei de Covid-19.

    Reacții împotriva lui ÎPS Teodosie al Tomisului au avut, din păcate, doar purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, teologul Vasile Bănescu (dușmanul „de clasă” al lui „Mache”), o parte din presă și din societatea civilă.

    O astfel de reacție este reprezentată de recentele dezvăluiri făcute de preotul Petrică Leașcu în cadrul unei anchete jurnalistice realizate de Recorder.ro și care a avut ca urmare declanșarea de către DNA a unei anchete penale împotriva ÎPS Teodosie al Tomisului, sub acuzația de cumpărare de influență. Finalitatea juridică a anchetei DNA va fi decisă de procurori și de instanță, însă pe „tabla de șah” a intereselor oculte din Sfântul Sinod al BOR, liderul curentului filetist din BOR primește o lovitură puternică și un avertisment sever.

    Comunicatul de presă emis de Arhiepiscopia Tomisului este însă lămuritor cu privire la reacția ierarhului de la Tomis: ÎPS Teodosie nu renunță la luptă și, foarte probabil, va lansa noi atacuri pentru a obține ridicarea eparhiei sale la rangul de mitropolie. Din calitatea de ierarh al celei mai vechi (?) eparhii creștine de pe teritoriul României, ÎPS Teodosie „Mache” va putea să pretindă accederea la funcția supremă în BOR, aceea de Patriah.

    Teodosie „Mache” își urmează neabătut planul de a dobândi o putere cât mai mare în ierarhia BOR. Putere pe care i-o poate oferi pe tavă o posibilă guvernare naționalist-filetistă coordonată de AUR.

    Extremiștii naționaliști și filetiști sunt susținuți de ierarhi și preoți ai BOR

    În BOR, naționalismul de grotă zbenguie vesel de mână cu filetismul încrâncenat, sub privirile neputincioase ale Patriarhului Daniel și cu îngăduința tâmpă a Sinodului.

    Două sunt personajele cu cea mai mare aderență la ierarhi și preoți ai BOR: extremistul naționalist George Simion și agenta de influență a Rusiei, Diana Șoșoacă.

    Extremiștii George Simion și Diana Șoșoacă în „luna de miere” a extremismului naționalist-putinist
    Extremiștii George Simion și Diana Șoșoacă în „luna de miere” a extremismului naționalist-putinist

    Șoșoacă „a Rusiei” se bagă tot mai adânc în treburile Bisericii

    Recent, senatoarea Diana Șoșoacă, rusofila care și-a asumat public calitatea de agent de influență al regimului Putin, a fost invitată să predice în biserica cele mai vechi parohii ortodoxe a românilor din Viena. Evenimentul a fost sufocat de naționalismul filetist deversat de senatoarea Șoșoacă, îmbâcsit cu lamentările ei despre soarta crudă a românilor din Diaspora, cu amenințările gen „vor muri oameni pentru ca poporul să se unească”, totul culminând cu ceva lacrimi (de crocodil?) vărsate de prietena ambasadorului Rusiei la București, pe motiv că nu-i poate lua cu ea, pe toți românii din Diaspora, înapoi, în țară. Gazda evenimentului a fost preotul Nicolae Dura, care este parohul Comunității române din Viena și Vicar-episcopal al Comunității Ortodoxe Române din Austria.

    Senatoarea putinistă Diana Șoșoacă în cea mai veche biserică ortodoxă română din Viena
    Senatoarea putinistă Diana Șoșoacă în cea mai veche biserică ortodoxă română din Viena

    Această acțiune naționalist-filetistă a avut loc într-o biserică din eparhia condusă de ÎPS Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord. Nu știm dacă ierarhul a fost informat despre această acțiune și a aprobat-o ori dacă totul s-a făcut fără înștiințarea acestuia.

    Reacția mitropolitului Serafim față de acest eveniment politic naționalist-filetist a fost exprimată printr-o adresă către preoții din eparhie, prin care le cere „să refuze cuviincios” politicienii care solicită să susțină declarații în incinta bisericilor și le reamintește că preoții au datoria de a fi neutrii politic.

    Senatoarea pro-rusă Diana Șoșoacă s-a implicat și în scandalul de la Mânăstirea Frăsinei, unde o parte din obștea mânăstirească a intrat în conflict cu ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei.

    Într-o postare pe contul oficial de Facebook, senatoarea Șoșoacă l-a atacat virulent pe mitropolitul Olteniei, cităm: „Având în vedere încălcarea Actului de pisanie, actul samavolnic de blestem, interdicția de a se face slujbe într-o mânăstire, interdicția de întâlnire între duhovnici și credincioși, încălcarea dreptului la religie și la credință, solicit CATERISIREA MITROPOLITULUI IRINEU și a tuturor celor implicați în distrugerea Athosului Românesc. Blestemul vi se va întoarce împotriva voastră, căci cine va ridica sabia, de sabie va pieri! Rușine stăpânilor securiști plătiți de trădătorii Bisericii!”

    Senatoarea putinistă Diana Șoșoacă împreună cu ambasadorul Federației Ruse la București
    Senatoarea putinistă Diana Șoșoacă împreună cu Valeri Kuzmin, obraznicul ambasador al Federației Ruse la București

    La Mănăstirea Frăsinei, procurorii au deschis o anchetă penală după ce doi copii minori au fost abuzați sexual de un călugăr și un îngrijitor chiar în incinta mânăstirii. Se pare că problemele grave de morală din viața comunității călugărești de la Frăsinei au provocat reacția dură a mitropolitului Irineu, reacție pe care senatoarea pro-rusă Diana Șoșoacă a criticat-o vehement în intervențiile ei la Frăsinei.

    George Simion – bun camarad cu ierarhi și preoți ai BOR

    Extremistul George Simion a învățat probabil de la camaradul de partid Richard Claudiu Târziu – fostul lider al mișcării creștine conservatoare înfiripate în jurul Asociației ROST, actualmente al doilea lider al partidului extremist AUR – cât de importantă este relația cu preoții, călugării și ierarhii BOR.

    Demagogia răspândită de Simion pe subiectul reunificării Basarabiei cu România a sedus mințile multor preoți și studenți teologi. De fapt, sub masca unionismului, acțiunie lui Simion caută să ridice obstacole majore în calea singurei metode pragmatice de revenire a Republici Moldova (al doilea stat românesc din lume) în sfera de influență a României – Țara Mamă –, anume prin aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

    Mulți dintre preoții, călugării și chiar ierarhii BOR amatori de „teoria conspirației” au admirat, mai mult sau mai puțin „în taină”, și chiar s-au inspirat din discursul extrem de toxic pe care Simion l-a lansat, în perioada pandemiei de Covid-19, împotriva măsurilor sanitare implementate de autoritățile statului român.

    Ulterior pandemiei de Covid-19, partidul extremist AUR, condus de Simion, s-a lansat într-o puternică ofensivă anti-UE și anti-NATO, a manipulat cinic tema drepturilor minorităților românești din Ucraina și Serbia și, mai ales, a promovat un ortodoxism infestat de filetism.

    Extremistul George Simion cununat de IPS Teodosi „Mache”, liderul grupării naționalist-filetiste din SInodul BOR
    Extremistul George Simion, cununat de ÎPS Teodosie („Mache”), liderul grupării naționalist-filetiste din Sinodul BOR

    Tot acest amestec eretic și legionaroid a entuziasmat preoți, călugări și ierarhi filetiști din BOR, astfel că, la acest moment, în principala Biserică creștină a României este aproape finalizată constituirea unei puternice grupări naționalist-filetiste de inspirație legionară, coordonată de membri ai ierarhiei episcopale, ai clerului și comunităților monahale din BOR. Gruparea este întărită prin aderarea a sute de mii de credincioși ortodocși care se hrănesc fanatic cu demagogia naționalist-filetistă colportată de AUR și de aliații săi din clerul BOR.

    Extremistul George Simion este bun camarad cu ÎPS Teodosie „Mache” al Tomisului, liderul informal al grupării naționalist-filetiste din Sinodul BOR. Însă Teodosie nu este singurul camarad pe care-l are Simion în BOR…

    De curând, Simion a primit o recunoaștere publică a „meritelor deosebite” din partea altui ierarh controversat din BOR – ÎPS Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, care i-a conferit extremistului naționalist „Crucea Șaguniană”, o înaltă medalie a Bisericii Ortodoxe Române.

    În subordinea ÎPS Laurențiu Streza slujește controversatul preot Constantin Necula (care ocupă funcția de Consilier misionar-pastoral și de imagine la Centrul Eparhial al mitropoliei), preot „influencer” cu o mare notorietate, egalată probabil doar de averea consistentă pe care a adunat-o din comercializarea „predicilor” sale.

    Un alt ierarh susținător al curentului naționalist-filetist din Sinodul BOR este ÎPS Ioan Selejan. În perioada în care a slujit ca Episcop al Covasnei și Harghitei, a susținut financiar și a implicat puternic eparhia în organizarea așa-zisei Universități de Vară „Izvoru Mureșului”. Acest eveniment anual, care oficial se dorește a fi un for în care se dezbat diferite probleme specifice relației dintre români și unguri în Ardeal, precum și aspecte ale vieții minorităților românești din afara țării, s-a transformat foarte rapid într-o reuniune anuală a naționaliștilor filetiști.

    Ediția din acest an a Universității de Vară „Izvoru Mureșului” a fost confiscată de partidul extremist AUR și transformată într-o acțiune politică naționalist-filetistă, cu binecuvântarea PS Andrei (un alt adept al filetismului?), actualul ierarh al Episcopiei Covasnei și Harghitei, eparhie care se numără printre entitățile care au sprijinit consistent evenimentul.

    George Simion este mereu în căutare de preoți, călugări și ierarhi ai BOR cu care măcar să se pozeze/filmeze, asta dacă nu cumva, la o discuție „de taină”, să obțină sprijin electoral pentru partidul lui extremist.

    Patriarhul Daniel – neputincios în fața grupării naționalist-filetiste?

    Din zona Patriarhiei Române, mesajele de atenționare, eventual de critică la adresa personajelor naționalist-filetiste din Sinodul BOR și din agora românească, sunt lansate de teologul Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

    Vasile Bănescu - cruciatul BOR care luptă cu erezia naționalist-filetistă
    Vasile Bănescu – cruciatul BOR care luptă cu erezia naționalist-filetistă

    Din păcate, deși mereu argumentate și magistral exprimate, reacțiile teologului Vasile Bănescu sunt insuficiente. Este de admirat faptul că Bănescu și-a asumat să coboare în „troaca de porci” a curentului naționalist-filetist care infestează Biserica Ortodoxă Română și societatea românească, însă sacrificiul personal făcut de el nu poate să oprească molima ereziei.

    Singurul personaj care poate provoca o dezbatere cu privire la erezia naționalist-filetistă care tulbură Biserica Ortodoxă Română este Patriarhul Daniel…

    … însă acesta tace.

    Publicația noastră a testat capacitatea Patriarhului Daniel de a reacționa față de situațiile de fariseism manifestate de clerici notorii ai BOR, publicând informații concrete despre averea preotului „influencer” Constantin Necula. Din păcate, Necula nu a fost atins nici măcar cu o mustrare. Ocrotit fiind probabil de puternici ierarhi din Sinod, el continuă să-și „vândă” predicile fariseice, să facă avere și să slujească în elita BOR…

    PF Daniel - Patriarhul în timpul căruia BOR se va prăbuși în erezia naționalist-filetistă?
    PF Daniel – Patriarhul în timpul căruia BOR se va prăbuși în erezia naționalist-filetistă?

    Patriarhul BOR pare a fi concentrat pe proiectul său de suflet: finalizarea și inaugurarea Catedralei Mântuirii Neamului (probabil singurul proiect serios și pe deplin asumat din istoria României postdecembriste). Preocuparea Patriarhului este firească, dar apare o întrebare la care Dumnezeu sau Istoria (cum vă place) așteaptă răspuns de la Patriarhul Daniel: ce folos duhovnicesc va mai avea Catedrala Mântuirii Neamului pentru ortodocșii români, dacă pe scaunul patriarhal se va ridica un patriarh naționalist-filetist?

    Prea Fericitul Daniel este în pericol să puncteze două performanțe unice în istoria BOR: să fie patriarhul care reușește să finalizeze Catedrala Mântuirii Neamului, visul istoric al ortodocșilor români, și să fie patriarhul în timpul căruia Biserica Ortodoxă Română s-a scindat într-o schismă provocat de naționalist-filetiști.

    Alegerea îi aparține și, foarte probabil, Dumnezeu nu se bagă…!