Autor: Vladimir Munteanu

  • Marea „țeapă” servită de Zelenski celor doi maimuțoi mioritici ai propagandei putiniste – extremistul George Simion și sluga kuzministă Diana Șoșoacă

    „Victoria” de la București a celor doi maimuțoi siniștri ai intereselor Rusiei în teritoriile României este, de fapt, o mare și zdrobitoare înfrângere.

    Comentând „victoria” de la București a partidei ruse – renunțarea la discursul președintelui-erou Volodimir Zelenski în Parlamentul României –, reputatul politolog Vladimir Tismăneanu (profesor de științe politice la Universitatea Maryland, SUA) comenta cu fină ironie, într-o postare pe o rețea de socializare: „De la tovarășa Ana la tovarășa Diana. Prima oară tragedie, a doua oară farsă. O farsă tragică. Kuzmin îi poate raporta lui Putka «victoria» de la București. Prevăd, oripilat, revenirea statuii ostașului sovietic eliberator în Piața Victoriei”.

    Realitatea este însă alta, și este mult mai puțin sumbră! Președintele Zelenski a ieșit cu eleganță și dibăcie din capcana pregătită de cei doi agenți de influență ai Rusiei în Parlamentul României – un scandal monstru care urmărea compromiterea vizitei președintelui Ucrainei.

    Liderul-erou al Ucrainei a declarat, la conferința de presă susținută alături de președintele României: „Cred că înțelegeți că nu am nicio problemă cu discursurile, în nicio ţară, cu tot respectul. Am venit să vizitez oamenii din România și să vorbesc lucruri strategice cu președintele Iohannis. De asemenea, pe agenda mea a fost să mă văd cu premierul și cu unii parlamentari. Dar nu am pregătit niciun discurs, cu tot respectul. Nu sunt pregătit să fac asta. Dar data viitoare, fiți siguri, în special pentru parlamentarii voștri, pentru toți jurnaliștii, pentru toată lumea, voi veni și, desigur, cu plăcere voi vorbi”.

    Un răspuns elegant, concis, înțelept și care nu lasă loc de alte comentarii. Evident că discursul lui Zelenski era în program, chiar conducerea Camrei Deputaților a recunoscut-o, într-un comunicat: „Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, consacrată primirii mesajului președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, programată pentru astăzi, ora 17.00, s-a anulat”. Dar oaspetele de la Kiev a jucat magistral cartea care a dezumflat gogoașa naționalist-putinistă.

    Înainte de toate, înfrângerea suferită de slugile Rusiei lui Putin în Parlamentul României este provocată de deciziile adoptate în urma discuțiilor oficiale dintre Zelenski și Iohannis.

    În declarația comună, care a fost dată la Palatul Cotroceni, cei doi președinți însărcinează guvernele celor două țări să rezolve fără întârziere problema distincției artificiale dintre limba română și „limba moldovenească” și, totodată, stabilesc organizarea unei ședințe comune a celor două guverne, în această lună, la Kiev.

    Sursa: president.gov.ua
    Volodimir Zelenski și Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni / FOTO: President.gov.ua

    Conform textului declarației, președintele Volodimir Zelenski și Klaus Iohannis „au remarcat importanța unei cooperări efective care să vizeze asigurarea drepturilor persoanelor aparținând minorității naționale ucrainene din România și ale persoanelor aparținând minorității naționale române din Ucraina, inclusiv prin dezvoltarea cadrului juridic bilateral, bazat pe principiul nivelului echivalent de protecție a drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Ucraina și ale persoanelor aparținând minorității ucrainene din România, ținând cont de obligațiile și standardele internaționale. Guvernele noastre să rezolve, fără întârziere, problema distincției artificiale dintre limba română și limba «moldovenească», cu respectarea tuturor aspectelor juridice”.

    Nu în ultimul rând, trebuie spus că slugile lui Putin din România au primit un adevărat „cap în gură” prin declarația președintelui Klaus Iohannis. Pentru prima oară de la declanșarea agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, acesta a afirmat public că România va sprijini militar Ucraina „atât timp cât va fi nevoie, până la victoria împotriva agresiunii ruse”.

    În concluzie, vizita lui Zelenski a fost un succes pentru Ucraina, dar și o „gură de oxigen” pentru politica externă și internă a României.

    Statul român își afirmă oficial și fără echivoc implicarea (inclusiv militară!) în susținerea Ucrainei împotriva Rusiei lui Putin. Subiectul delicat al situației minorității românești din Ucraina este asumat oficial de către președinții celor două țări, iar primul pas important în reglementarea situației acestora (rezolvarea problemei distincției artificiale dintre limba română și limba „moldovenească”) este cuprins într-un act oficial.

    România se reafirmă ca actor important în Europa de Est, iar extremiștii pro-Putin se văd lipsiți de una dintre cele mai puternice „arme” propagandistice: așa-zisa prigoană asupra minorității românești din Ucraina.

    Se poate spune că marți, 10 octombrie 2023, FSB (Serviciul Secret al Federației Ruse, succesorul KGB-ului) și Ministerul de Externe al Rusiei au suferit o înfrângere categorică la București, prin vizita de succes a președintelui-erou Volodimir Zelenski, dar și prin, trebuie să recunoaștem, declarațiile curajoase ale președintelui Klaus Iohannis (care dă semne că s-a trezit, brusc, din somnul de „turist” în care părea că se irosește de ceva vreme!).

    Rămase probabil fără indicații de la stăpânii lor, slugile lui Putin din Parlamentul României au reacționat după cum le este firea de creaturi bizare și malformate, evadate din mahalaua mioritică.

    Sursa foto: Inquam Photos / George Calin
    Ruskaya Șoșocoanea / FOTO: Inquam Photos / George Călin

    Șoșoacă a făcut ce știe ea mai bine: scandal și istericale pe holurile Parlamentului României, reușind doar să se facă de râsul târgului și probabil să-i provoace o criză de nervi ambasadorului Rusiei la București – sclavul lui Putin, pe numele său Valeri Kuzmin.

    Simion, cu instinctul de băiat de cartier și lider de huligani din galeria de fotbal, a simțit că situația îl depășește total și s-a abținut de la declarații oficiale. Frustrat și timorat, „băiatul de mingi” al propagandei putiniste din Parlamentul României a încercat un fel de „miștocărie” de mahala.

    Sursa: Facebook
    Sursa: Facebook

    Amintindu-și probabil de vremurile când făcea el „mișto” la băutele cu băieții din galeria de fotbal, a postat pe o rețea de socializare un text cu pretenții de ironie, dar conținut care dezvăluie cât de penibil este „marele naționalist”: „E OFICIAL: Cu durere in suflet, anuntam ca viteazul presedinte ucrainean Volodimr Zelinski (sic!) nu va mai veni astazi in Parlamentul Romaniei”.

    Șoșoacă și Simion înghit în sec și dau semne că n-au înțeles nimic din cele întâmplate, ca niște maimuțe care s-au trezit, brusc, teleportate într-o sală de filarmonică.

    Iar undeva, departe, spre Răsărit, la Moscova, într-un birou din Liubianka, niște ofițeri superiori FSB pregătesc, cu chipurile albite de frică, un raport pentru Putin prin care trebuie să explice rușinea informativă și dezonoarea geostrategică pățite de Rusia, în minunata zi de 10 octombrie 2023, la București.

    Слава Україні!

    CITIȚI ȘI:

    * Regimul Iohannis-PSD a capitulat în fața putinistei Șoșoacă: Zelenski a fost nevoit să-și anuleze discursul din Parlamentul României! Nicăieri, în lumea civilizată, nu i s-a mai întâmplat așa ceva

    * VIDEO. George Simion devine agresiv când e întrebat „de ce ține cu rușii”

    * De ce nu-i mai ajung lui Ciolacu nici măcar cele mai mari încasări din istoria României: cheltuielile statului PSD-PNL cresc în acest an la 39% din PIB!

    * În timp ce anunța austeritate, Ciolacu dădea pe furiș aproape tot fondul de rezervă al Guvernului ca să majoreze pensiile speciale la Ministerul de Interne!

    * Cum arată „reforma administrației”: în 2023, PSD și PNL au angajat la stat câte 21 de oameni pe zi! În administrație sunt cu peste 50% mai mulți angajați decât în 1990

    * Abuz grav al lui Ciolacu: a promis că „taxa pe zahăr” se va întoarce la Coca-Cola, sub formă de ajutor de stat! „Ce a primit la schimb?!”

    * Planul Rusiei de a destabiliza Europa printr-o nouă criză a refugiaților, după modelul celei siriene din 2015. De data asta, ținta sunt țările africane din Sahel

    * Urgia din Israel – al doilea război declanșat de alianța teroristă Rusia–Iran! Hamas și Hezbollah sunt uneltele regimului de la Teheran, susținătorul militar al Moscovei în Ucraina

    * Cumplita soartă a tinerei Shani Louk, nemțoaica venită să se distreze la festivalul din Israel: violată, ucisă, dezbrăcată și târâtă pe străzi de teroriștii Hamas

    * VIDEO. Vedeta porno libaneză Mia Khalifa, stabilită în SUA, a fost concediată de Playboy „pentru comentariile dezgustătoare și reprobabile prin care a celebrat atacurile Hamas în Israel”

  • Miza politică a lui Teodosie „Mache” Tomitanul – scaunul de Patriarh al BOR, oferit de o posibilă guvernare naționalist-filetistă „de AUR”

    Trebuie spus limpede și fără ocolișuri: ÎPS Teosie a ajuns să fie o rușine pentru Biserica Ortodoxă Română, o aberație pe care Sinodul BOR o îngăduie de prea mult timp, asumându-și efecte tot mai toxice pentru sănătatea duhovnicească a Bisericii!

    Cea mai recentă ticăloșie comisă de Teodosie „Mache” Tomitanul – anume participarea la o activitate politică publică a unui partid aflat în alianță cu partidul naționalist-filetist AUR – reconfirmă că acest ierarh a ieșit definitiv din decorul canonic și dogmatic al Bisericii Ortodoxe Române.

    IPS Teodosie „Mache” Tomitanul - invitat de onoare la lucrările Delegației permanente a Partidului Republican din România (Constanța - septembrie 2023)
    ÎPS Teodosie „Mache” Tomitanul – invitat de onoare la lucrările Delegației permanente a Partidului Republican din România (Constanța, septembrie 2023)

    Teodosie nu este vreun călugăr naiv care face greșeli copilărești. Dimpotrivă, sângele rece de care a dat dovadă în colaborarea lui cu Securitatea comunistă, afacerile dubioase în care s-a implicat, ca ierarh, în cârdășie cu tot felul de figuri sinistre ale mafiei politice, abilitatea de negustor cu care și-a chivernisit eparhia și și-a sporit influența în mediul politic etc. reprezintă dovezi clare că „Mache” este pe deplin conștient de faptele lui. Întotdeauna, acestea sunt subordonate unei agende ascunse al cărei țel este deja străveziu – să obțină scaunul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

    Totuși, paradoxal, „Mache”, prin comportamentul său schismatic, deschide „Cutia Pandorei” în care colcăie forțe întunecate a căror miză este funcția de Patriarh al BOR…

    … dar să le luăm pe rând!

    Partidul Republican din România – un breloc agățat la cureaua „de AUR” a extremistului George Simion

    Cine sunt „republicanii” cărora ÎPS Teodosie „Mache” Tomitanul a insistat să le facă o vizită „pastoral-misionară” oficială? Niște traseiști, asta sunt!

    Să facem un pic de istorie…

    În anul 2015, prin Decizia civilă nr. 2A pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă în dosarul nr. 22201/3/2014, în şedinţa publică din data de 05.01.2015, se dispune înregistrarea Partidului Republican din România în Registrul partidelor politice, funcția de președinte al partidului fiind deținută de un oarecare Daniel Schmidt.

    În anul 2020, în urma Congresului Extraordinar al partidului, desfăşurat pe 11 martie, a fost aleasă noua conducere a partidului, formată din două personaje controversate ale politicii românești – Ilan Laufer (președinte) și Alexandru Ion Coiță (președinte Executiv).

    Ulterior, Partidul Republican a intrat sub conducerea lui Coiță, prin retragerea lui Lafer.

    Despre Alexandru Coiță, căruia moderatorii TV i se adresează cu „Alex Coita”, jurnaliștii de la G4Media arătau, în august 2020, că a avut „un traseu bizar de politician: consilier onorific la Dăncilă, secretar de stat în Guvernul MRU, consilier pentru Roberta Anastase, asociat cu Ilan Laufer”.

    Recent, familia lui Ilan Laufer a fost implicată în scandalul „căminelor groazei”. Astfel, conform unei anchete realizate de jurnaliștii de la Digi 24, în casa tatălui acestuia – situată în Corbeanca, județul Ilfov (unde locuise, până cu puțin timp înainte, însuși Ilan Laufer) – funcționa ilegal un așa-zis „centru pentru persoane cu dizabilități” gestionat de Asociația Căminul de Bătrâni Romantic Club. Deși Ilan Laufer a negat acuzațiile, susținând că tatăl lui nu mai este proprietarul casei respective, confom Digi 24, cartea funciară a imobilului arată că acesta era în proprietatea lui Dan Laufer, tatăl fostului ministru.

    Rocadă între traseiști: iese Coiță, intră Cucșa

    În data de 19 iunie 2022, Congresul Partidului Republican alege o nouă conducere, formată din Marian-Gheorghe Cucșa (președinte), Ionel Ciupe (prim-vicepreședinte) și Ionel Petre (secretar general).

    Marian Cucșa, liderul Partidului Republican alături de liderul extremist al AUR, George Simion
    Marian Cucșa, președintele Partidului Republican, alături de George Simion, liderul extremist al AUR

    Despre actualul președinte al Partidului Republican, Marian-Gheorghe Cucșa, se poate spune, în primul rând, că este un traseist politic.

    La alegerile parlamentare din 2016, Cucșa a candidat din partea ALDE (condus de fostul liberal Tăriceanu) și a obținut un mandat de deputat. În septembrie 2019, părăsește ALDE, iar din februarie până în septembrie 2020, se înregimentează în Grupul Parlamentar al PSD.

    Interesantă este și activitatea parlamentară a lui Cucșa, mai exact apartenența lui la anumite comisii parlamentare care reglementează domenii sensibile: Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională (din iunie 2020), Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale (până în februarie 2017), Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI (până în iunie 2020) – vicepreşedinte, Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale – secretar, din aprilie 2018.

    Probabil că în dezvoltarea relației sale cu ierarhul Teodosie „Mache”, președintele Partidului Republican se folosește și de cunoștințele acumulate în domeniile care privesc activitatea SRI și a cultelor din România…

    Jurnaliștii de la Newsweek dezvăluie: „Marian Cucșa este un traseist pursânge, cu 4 partide la activ. În 2016 intră în Parlament pe listele ALDE. A vorbit 15 minute în total în Parlament vreme de 4 ani, nesemnificativ. A avut 9 interpelări. Înainte să intre în Parlament, în 2016 nu a declarat niciun venit, semn că fie a lucrat gratuit, fie a fost șomer. Deși nu a declarat venituri, a împrumutat ALDE cu 60.000 de lei”.

    Marian-Gheorghe Cucșa, liderul Partidului Republican, alături de extremistul George Simion, liderul AUR, la lucrările Universității de Vară „Izvorul Mureșului” 2024
    Marian-Gheorghe Cucșa, președintele Partidului Republican, alături de extremistul George Simion, liderul AUR, la lucrările Universității de Vară „Izvorul Mureșului” 2023

    Președintele Partidului Republican, Marian-Gheorghe Cucșa, s-a aflat printre participanții la lucrările Universității de Vară „Izvoru Mureșului”, ediția a XX-a, organizată de mai multe entități aflate sub controlul AUR și/sau în siajul extremismului naționalist, eveniment despre care publicația noastră a relatat recent.

    Prim-vicepreședintele Partidului Republican, Ionel Ciupe, este și el un traseist politic notoriu. Acesta a fost președinte al PNL Arad, apoi președintele filialei municipale a Partidului Liberal Reformator, președinte ALDE Arad și, într-un final, a devenit președintele filialei Arad a Partidului Republican.

    Ionel Ciupe - prim-vicepreședinte al Partidului Republican din România, aliat cu partidul extremist AUR
    Ionel Ciupe – prim-vicepreședinte al Partidului Republican din România, aliat cu partidul extremist AUR

    Ionel Ciupe a avut dibăcia să-și folosească traseismul politic pentru a oferi sprijin părintesc propriei fiice, Ioana Ciupe Gudiu, care a fost numită, în septembrie 2019, în funcția de secretar de stat la Ministerul Muncii, în Guvernul PSD condus de Viorica Dăncilă.

    Ioana Ciupe alături de C. A. C. P. Tăriceanu, fost președinte ALDE

    Nu în ultimul rând, secretarul general al Partidului Republican, Ionel Petre, este tot un traseit politic. Acesta a fost președinte filialei Dâmbovița a ALDE și, totodată, a fost numit, în vara anului 2017, în cadrul Guvernului PSD condus de Mihai Tudose, în funcția de vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, cu rang de subsecretar de stat.

    În ianuarie 2022, Ionel Petre demisionează din ALDE, iar câteva luni mai târziu își anunță, pe un ton triumfalist, reîntoarcerea în politică, de data aceasta în Partidul Republican din România, unde deține funcția de secretar general.

    Ionel Petre - Secretarul General al Partidului Republican din România, aliat al partidului extremist AUR
    Ionel Petre, secretarul general al Partidului Republican din România, aliat al partidului extremist AUR

    În data de 11 iunie 2023, la Palatul Parlamentului este organizat cu fast Congresul Extraordinar al Partidului Republican din România. Invitatul de onoare al Congresului de lansare a fost extremistul George Simion, președintele AUR.

    Conform publicației Ancheta Online, la finalul Congresului, Marian Cucșa, președintele Partidului Republican, le-a cerut membrilor prezenți „votul ca împreună cu AUR și Alianța Național-Țărănistă să candidăm pe liste comune la toate tipurile de alegeri în 2024, pentru a da o șansă României – să vorbim despre România și oameni valoroși, nu despre partide, cum se face acum”.

    Prin hotărârea Congresului, Partidul Republican s-a scufundat în haznaua naționalismului filestist colportat de AUR…

    Naționalist-filetistul George Simion, liderul partidului extremist AUR, invitat de onoare la Congresul Partidului Republican din România (iunie 2023)
    Naționalist-filetistul George Simion, liderul partidului extremist AUR, invitat de onoare la Congresul Partidului Republican din România (iunie 2023)

    Observăm că Partidul Republican din România nu este nimic altceva decât un fel de „oaste de strânsură” a unor traseiști din „politichia” mioritică, disperați să revină la „masa cu bucate alese” a banilor publici. Altfel, ar fi dificil să înțelegem cum niște foști politicieni cu pretenții de liberali și social-democrați au ajuns să fie „slugi de casă mare” pe moșia extremistului George Simion.

    În concluzie, ÎPS Teodosie „Mache” Tomitanul a „cântat” la masa unor dubioși. Prin prezența lui la ședința Delegației Permanente a Partidului Republican din România, organizată la Constanța, ierarhul BOR a girat mesajul naționalist-filetist al alianței politice pe care o coordonează AUR și din care face parte și Partidul Republican.

    Lupta pentru Scaunul de Patriarh al BOR. Care sunt grupările de interese și pe ce mizează

    Gruparea naționalist-filetistă și schismatică a ÎPS Teodosie

    Acțiunile politice pe care Teodosie „Mache” Tomitanul le comite cu tot mai mare intensitate și vizibilitate – punctul culminant fiind fronda acestuia în perioada pandemiei – sunt asumate și au un obiectiv foarte clar: cucerirea Scaunului de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

    Prin urmare, nu este întâmplător că, la acest moment, una dintre țintele principale ale lui „Mache” și ale slugilor care bântuie în jurul său este persoana lui Vasile Bănescu, probabil cel mai eficient comunicator pe care l-a avut Patriarhia Română după 1989.

    IPS Teodosie „Mache” Tomitanul - ierarhul schismatic al BOR
    ÎPS Teodosie „Mache” Tomitanul – ierarhul schismatic al BOR

    Mesajele elevate, elegante și pline de substanță pe care le transmite Bănescu în agora românească demolează de fiecare dată falsa argumentație a naționalist-filetiștilor care infestează BOR și în fruntea cărora s-a cocoțat Teodosie „Mache” Tomitanul, aflat în căutare de „oi” care pot fi ușor manipulate.

    Teodosie înțelege foare bine că aceste mesaje sunt, de cele mai multe ori, comunicate cu acordul direct sau tacit al Patriarhului Daniel. De aici și îndârjirea coborâtă până în fundături de mahala cu care Teodosie încearcă să-l compromită pe Bănescu.

    Teodosie, rătăcit după chipul diavolului, crede că doborându-l pe Bănescu, ar avea cumva un fel de victorie asupra Patriarhului Daniel și, implicit, asupra Sinodului BOR…

    Acțiunile acestui ierarh sunt însă foarte periculoase pentru Biserica Ortodoxă Română. Marele pericol este reprezentat de probabilitatea tot mai mare a producerii unei schisme. În eparhia pe care o păstorește, Teodosie a reușit să-și organizeze o mulțime numeroasă, formată din credincioși a căror credință este un fel de amestec de superstiții, tradiții ale locului fără legătură cu creștinismul, teorii conspiraționiste, mituri dacopate și un fel de idolatrie la adresa ierarhului care cândva a fost sursa „Mache” a Securității comuniste. La această „turmă” se adaugă clanuri preoțești a căror bogăție depinde de ierarh și care-l vor apăra chiar și împotriva unei decizii de sancționare din partea Sinodului BOR.

    Altfel spus, Teodosie „Mache” Tomitanul a reușit să transforme eparhia pe care o conduce într-o „bombă cu ceas” pentru BOR. Tupeul și indolența pe care le afișează tot mai des acest ierarh în relația cu Patriarhia și Sinodul BOR dovedesc că „Mache” știe ce putere deține. Totodată, acesta știe și despre frica de schismă care bântuie membrii Sinodului.

    Sfințirea sediului AUR din Constanța de IPS Teodosie
    Sfințirea sediului AUR din Constanța de către ÎPS Teodosie „Mache” Tomitanul

    Prin urmare, Teodosie își poate permite să acționeze tot mai strident și cu tot mai multă impertinență în lupta pentru „visul de AUR” care-l bântuie – să ocupe Scaunul de Patriarh al BOR cu ajutorul unei guvernări naționalist-filetiste instalate la conducerea țării, după alegerile din 2024.

    De aici și alianța tot mai vizibilă încheiată între Teodosie „Mache” Tomitanul și naționaliștii din AUR conduși de extremistul George Simion și legionaroidul ortodoxist Claudiu Richard Târziu.

    Nu ar fi pentru prima oară în Istoria BOR când Patriarhul este ales la comandă politică.

    IPS Teodosie a oficiat cununia lui George Simion cu soția Ilinca
    ÎPS Teodosie „Mache” Tomitanul a oficiat cununia religioasă a extremistului naționalist-filetist George Simion cu soția sa Ilinca

    Teodosie „Mache” Tomitanul dispune de suficiente resurse financiare pentru a-și susține implicarea în lupta pentru Scaunul de Patriarh. Banii care-i stau la dispoziție nu sunt însă așa de mulți cum sunt cei la care au acces ceilalți doi posibili contracandidați, mitropolitul Irineu al Olteniei și mitropolitul Teofan al Moldovei.

    Poate că și din acest motiv, ÎPS Teodosie este nevoit să scoată la mezat cea mai bună marfă pe care o are: propria persoană!

    Gruparea „Pecunia non olet” a ÎPS Irineu Popa, mitropolitul Olteniei

    Se poate spune că „banii nu au miros” pentru ierarhul Olteniei, acest „businessman” în haine de mitropolit. Personalitate controversată a ierarhiei BOR, făcut arhiereu-vicar la vârsta de nici 34 de ani împliniți, în perioada tulbure a „rebeliunii” de la începutul anilor ’90 declanșată de o grupare de „reformatori” din BOR împotriva Patriarhului Teoctist, Irineu (numele de călugăr) Ion Popa a reușit să transforme Mitropolia Olteniei și entitățile din subordinea acesteia într-o mare mașinărie de făcut bani.

    Atât în presa centrală, cât și în cea locală a Craiovei, s-a scris despre afacerile controlate de ierarhul Olteniei, dar și despre abilitatea acestuia de a atrage fonduri europene sub pretextul realizării unor proiecte și centre sociale în beneficiul unor persoane defavorizate – bătrâni singuri, copii săraci etc.

    IPS Irineu Popa, Mitropolitul Olteniei - cel mai eficient „businessman” din Sinodul BOR
    ÎPS Irineu Popa, Mitropolitul Olteniei – cel mai eficient „businessman” din Sinodul BOR

    La nivelul eparhiei, doar membrii unui cerc restrâns de colaboratori – temeinic verificați și direct cointeresați prin acordarea de funcții administrative la Centrul Eparhial, de funcții academice la Facultatea de Teologie și numiți preoți în parohii înstărite din eparhie – au o oarecare idee despre afacerile gestionate de mitropolit. Adevărul despre sumele totale și despre destinația acestor sume nu este însă cunoscut decât de mitropolit și, într-o anumită măsură, de cei implicați direct în gestionarea afacerilor, a proiectelor respective. Se pare că singura persoană care cunoaște absolut toate secretele mitropolitului este o controversată călugăriță – maica Miriam Link.

    Informațiile disponibile despre această călugăriță par să confirme zvonul. Miriam Link este „însoțitoarea” mitropolitului Irineu încă din vremea slujirii lui ca arhiereu-vicar la Arhiepiscopia Râmnicului. După numirea lui Irineu Popa ca mitropolit al Olteniei, călugărița Miriam s-a impus la Centrul Eparhial de la Craiova ca o adevărată forță, având puterea de a influența deciziile mitropolitului cu privire la numiri și demiteri din funcții, la politicile instituției etc.

    Mitropolitul Olteniei, Irineu Popa, împreună cu loiala „maică de taină”, Miriam Link
    Mitropolitul Olteniei, Irineu Popa, împreună cu loiala „maică de taină”, Miriam Link, la Palatul Mitropolitan din Craiova

    Loialitatea ei a fost răsplătită cu generozitate de mitropolit. Miriam Link a fost numită director general al Școlii Gimnaziale „Buna Vestire” din comuna Grădinari, județul Olt, o adevărată moșie controlată direct de mitropolit prin intermediul unei fundații; a primit rang de stavroforă și stareță a Mânăstirii „Toți Sfinții” a Paraclisului mitropolitan din incinta sediului Mitropoliei Olteniei; a fost blagoslovită cu titlul de doctor în Teologie, cu o lucrare de doctorat realizată sub coordonarea chiar a mitropolitului Irineu Popa.

    Fără să mai insistăm pe subiectul controversatei relații dintre ierarhul Irineu Popa și călugărița Miriam Link, reținem diversitatea extraordinară a „rotițelor” din mașinăria de făcut bani controlată de Mitropolitul Olteniei: firme comerciale, asociație agricolă, ocol silvic, ONG-uri, investiții imobiliare și mai ales, fonduri europene de milioane de euro.

    Care să fie „secretul” acestui succes financiar? Să fie vorba doar de abilitățile de „manager” ale ierarhului Olteniei? Nu se poate nega înclinația mitropolitului Irineu spre „bussines”, însă fără un sprijin politic, nu ar fi reușit să acumuleze o asemenea putere financiară.

    Pe holurile Patriarhiei circulă informația că „secretul” lui Irineu Popa este relația mai mult decât duhovnicească pe care o are cu liderul clanului Stănescu de la Olt, actualul senator Paul Stănescu, secretarul general al PSD. Clanul Stănescu i-a oferit protecție lui Irineu Popa încă din anii de la început carierei acestuia de membru al Sinodului BOR și, foarte probabil, i-a deschis multe uși în tenebroasa lume a politicii de partid.

    IPS Irineu Mitropolitul Olteniei și politicianul PSD Paul Stănescu
    ÎPS Irineu, mitropolitul Olteniei, și politicianul Paul Stănescu (PSD), liderul clanului Stănescu de la Olt

    Irineu Popa este cunoscut și ca un apropiat al unui fostul lider al PSD, Victor Ponta, iar pe plan local, primărița PSD a Craiovei, „vestita” Lia Olguța Vasilescu, este silită să înghită și să rezolve orice solicitare venită din partea mitropolitului.

    IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei și Victor Ponta, în vremea când acesta din urmă era candidatul PSD la funcția de Președinte al României
    ÎPS Irineu, mitropolitul Olteniei, și fostul prim-ministru Victor Ponta

    În prezent, proiectele finanțate din fondurile europene implementate de Mitropolia Olteniei ori în beneficiul acesteia sunt monitorizate de ADR Sud-Vest Oltenia (entitate care coordonează și monitorizează utilizarea fondurilor UE în regiunea Olteniei), agenție care este condusă de Alexandru Stănescu, nimeni altul decât fratele lui Paul Stănescu.

    Presa din Craiova a sesizat recent o problemă cu iz de ilegalitate la unul dintre proiectele implementate în beneficiul Mitropoliei Olteniei (Facultatea de Teologie) prin intermediul Universității din Craiova. Nimeni nu s-a sesizat, nicio instituție abilitată nu a încercat să lămurească situația de acolo. Lucrările de construcție din cadrul proiectului în valoare de 6 milioane de euro, implementat de Universitatea din Craiova în beneficiul Facultății de Teologie (patronată de Mitropolia Olteniei), sunt realizate de o asociere sub coordonarea firmei D&I Construct SRL. Conform datelor publice privind această societate comercială, administratorul și asociatul unic este Achim George Daniel. L-am regăsit pe acesta ca preot colaborator al mitropolitului Irineu, având funcția de consilier eparhial în cadrul Mitropoliei Olteniei-Arhiepiscopiei Craiovei.

    Consilierul eparhial Achim George Daniel (indicat cu săgeată), preot colaborator al Mitropolitului Irineu și patron de firmă prosperă
    Consilierul eparhial Achim George Daniel (indicat cu săgeată), preot colaborator al mitropolitului Irineu și patron de firmă prosperă

    Dacă modul de obținere a contractului de către firma respectivă pare a fi unul legal (deși au fost necesare două licitații pentru atribuirea contractului), rămâne însă nerezolvată chestiunea morală a realizării unor lucrări de construcție, în implementarea unui proiect de milioane de euro din fondurile UE, de către o firmă deținută de unul dintre preoții colaboratori ai mitropolitului Irineu.

    Se poate spune că mitropolitul Olteniei, Irineu Popa, mizează, în lupta lui pentru Scaunul de Patriarh al BOR, pe consistente rezerve în bani și pe relațiile în zona partidelor politice postdecembriste, să le numim, „clasice”, fiind evidentă preferința pentru PSD.

    Spirit mai mult decât pragmatic, personalitate controversată prin relațiile pe care le întreține cu diverse medii politice și de afaceri, pregătit să sacrifice orice și pe oricine (probabil mai puțin pe călugărița Miriam) pentru a-și realiza interesele, mitropolitul Irineu Popa este unul dintre cei mai puternici pretendenți la cea mai înaltă funcție în Biserica Ortodoxă Română.

    Rămâne de văzut dacă va avea succes și, mai ales, dacă o eventuală victorie a lui ar fi benefică și pentru BOR.

    Gruparea Mitropolitului Moldovei, ÎPS Teofan Savu, un diplomat desăvârșit și viclean

    Mitropolitul Teofan Savu al Moldovei se regăsește în aceeași „gașcă” de tineri monahi promovați „la excepțional”, în anii ’90, în funcții de ierarhi.

    De exemplu, Teodosie „Mache” Tomitanul a fost promovat, în anul 1994, la vârsta de 39 de ani, ca arhimandrit și apoi ca arhiereu și episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, cu titulatura de Teodosie Snagoveanul.

    Mitropolitul Irineu Popa al Olteniei a fost ales, în septembrie 1991, la vârsta de nici 34 de ani împliniți, ca  arhiereu-vicar al Episcopiei Râmnicului, cu titlul de Irineu Slătineanul.

    Despre mitropolitul Teofan Savu al Moldovei se cunoaște că, în 1990, a fost promovat de ocrotitorul său, Patriarhul Teoctist, ca secretar al Cabinetului Patriarhal, devenind un fel de „om de taină” al Patriarhului.

    În „revolta” provocată împotriva Patriarhului Teoctist de protosinghelul Daniel (viitorul Patriarh Daniel), coordonatorul Grupului de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii, Teofan, a rămas loial Patriarhului Teoctist și s-a implicat în reîntoarcerea acestuia pe Scaunul Patriarhal. Deși a pierdut numirea ca mitropolit al Moldovei, în dauna actualului Patriarh Daniel, Teofan Savu a fost promovat episcop-vicar patriarhal, cu titulatura de Teofan Sinaitul. În această funcție s-a ocupat cu succes de relațiile externe ale BOR, dezvoltându-și totodată relațiile personale în mediile politice din România și din străinătate.

    IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, succesorul „prin tradiție” al Patriarhului Daniel
    ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, succesorul „prin tradiție” al Patriarhului Daniel

    În octombrie 2000, Patriarhul Teoctist l-a impus pe Teofan Savu ca arhiepiscop al Craiovei și mitropolit al Olteniei, încercând să-i deschidă drumul spre funcția supremă de Patriarh.

    Între Irineu Popa și Teofan Savu există și un alt numitor comun, anume generozitatea de care au beneficiat din partea dictaturii comuniste, ca tineri călugări, în a-și completa studiile teologice în străinătate, mai exact, în Occidentul cel decadent. Ambii au fost plecați la studii în Vestul Europei la sfârșitul anilor ’80, adică în perioada cea mai cruntă și odioasă a dictaturii lui Nicolae Ceaușescu, vremurile în care românii se confruntau cu lipsa alimentelor (pâinea, uleiul, zahărul, făina, mălaiul pe cartelă, în cantități ridicol de mici, lipsa preparatelor din carne, pustiul din piețe și alimentare), cu limitarea consumului de electricitate și combustibil, cu frigul din apartamente și teroarea Securității.

    Irineu Popa, cu aprobarea autorităților comuniste și în plină dictatură ceaușistă, pleacă în anul 1986, ca tânăr călugăr (avea 29 de ani) la „studii” în Occident: se înscrie la cursuri de limba și literatura franceză la Facultatea de Litere a Universității din Grenoble, Franța (1986-1987) și își continuă pregătirea de doctorat la Institutul Teologic Ortodox „Saint Serge” din Paris (1986 -1990).

    Totodată, Irineu are o intensă activitate „academică” prin Occidentul „decadent”, evident cu voie de la regimul comunist, participând la:

    • Congresul liturgic de la Institutul Teologic „Saint Serge” (Paris, 12-19 iunie 1986);
    • Colocviul internaţional „Ortodoxia şi frumuseţile ei într-o într-o lume secularizată” (Bossey, Elveţia, 17-24 aprilie 1987);
    • Colocviul ştiinţific „Rolul religiei în cultura şi civilizaţia popoarelor”, organizat de Institutul mondial al Religiilor  (Paris, 5-8 martie 1988);
    • Colocviul ortodox-protestant „Constantinopol şi Biserica” (Paris, 7-12 februarie 1989).

    La vârsta de 26 de ani, în plină dictatură ceaușistă, în anul 1986, Teofan Savu este trimis ca tânăr ieromonah la studii în Occidentul capitalist, la Institutul Teologic „Saint Serge” din Paris, unde obține, în 1990, titlul de Doctor în Teologie. În Franța primește și funcția de duhovnic al Mânăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” din Bussy-en-Othe.

    Dincolo de aceste bizare coincidențe, mai trebuie spus că ierarhul Teofan Savu, în perioada de slujire ca mitropolit al Olteniei, a reușit o oarecare relansare a activității filantropice din eparhie. Totuși, înclinația lui spre diplomație și temporizare a permis dezvoltarea unor grupări preoțești „rebele”, a căror frondă a culminat cu apariția primului sindicat preoțesc post-decembrist, „Păstorul cel Bun”, care a încercat să reducă influența tot mai puternică și arbitrară a ierarhilor din Sinodul BOR în viața Bisericii.

    După alegerea lui ca mitropolit al Olteniei, ierarhul Irineu Popa nu numai că i-a iertat pe liderii acestui sindicat (desființat între timp), dar i-a și promovat în funcții de conducere în structura administrativă a Arhiepiscopiei Craiovei.

    În scaunul de mitropolit al Moldovei, Teofan Savu s-a confruntat cu „Mișcarea nepomenitorilor”, un curent schismatic lansat de preoți, călugări și mireni care au refuzat să recunoască deciziile Sinodului PanOrtodox de la Creta din iunie 2016 și au încetat să-i mai pomenească la slujbele religioase pe ierarhii BOR participanți la acest sinod. Reprezentanții acestei mișcări schismatice au provocat inclusiv un scandal public la mânăstirea Văratec, umilindu-l public pe mitropolit și cerându-i explicații despre prestația la sinodul respectiv.

    În perioada pandemiei de Covid-19, mitropolitul Teofan a încercat să mențină o atitudine echilibrată – nu e clar dacă din viclenie sau din intimă convingere – față de restricțiile sanitare impuse de Guvern, însă nu s-a putut abține de la o reacție critică la adresa măsurilor adoptate de autoritățile locale în legătură cu interzicerea accesului la moaștele Sfintei Parascheva, în 2020, al pelerinilor cu domiciliul în afara orașului Iași.

    Mitropolitul Teofan Savu a încercat să se implice și în chestiunea referendumului pentru familie. Jurnalista Sabina Fati, de la Europa Liberă, nota pe marginea acestei implicări: „Mitropolitul Moldovei și Bucovinei este nevoit să fie activ și să-și construiască o popularitate suficientă, pentru momentul în care va fi în fruntea Bisericii Ortodoxe Române. Prin tradiție, mitropolitul Moldovei devine Patriarh, când se eliberează fotoliul de șef al Bisericii Ortodoxe. Poate că tocmai această perspectivă de a mai urca o treaptă ierarhică l-a mânat pe mitropolitul Moldovei să fie primul dintre înalții prelați care încurajează referendumul pentru familia tradițională, dacă nu cumva și interesul de a fi bine văzut de partidele tradiționale”.

    În articolul publicat de Radio Europa Liberă se arată că „Teofan i-a apostrofat pe «mai marii țării», care trebuie «să de ascultare glasului poporului» și «să organizeze (…) acel referendum pentru ocrotirea familiei»”.

    Mitropolitului Teofan nu a avut însă succes în această încercare de a se impune ca lider al mișcării pro-familie din BOR. Unui diplomat învățat cu vicleșugurile discuțiilor „de taină” îi este străină asumarea unui discurs public, înflăcărat și cu puterea de a mobiliza mase mari de oameni…

    Urmând tradiția „simfoniei bizantine” cu conducătorii statului, Teofan Savu și-a dezvoltat propriile relații în mediul politic, asumându-și inclusiv gesturi controversate și care aduc daune imaginii BOR. Edificatoare este relația cordială de prietenie pe care mitropolitul Moldovei o are cu Mihai Chirica, primarul Iașiului, cercetat penal de DNA pentru complicitate la fals intelectual şi complicitate la abuz în serviciu.

    Baronul local blagoslovit cu o decorație bisericească de mitropolitul Teofan
    Mihai Chirica, primarul Iașiului, „blagoslovit” de mitropolitul Teofan

    În perioada în care Liviu Dragnea era vice-prim-ministru și totodată, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației, mitropolitul Teofan nu a ezitat să apeleze pe acesta și să-i ceară sprijinul pentru renovarea „Casei Sofian”, din municipiul Botoșani, clădire administrată de Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Cu ocazia respectivă, Dragnea a demonstrat că este gata să „facă ascultare” față de al doilea ierarh din ierarhia BOR, declarând smerit: „Înaltpreasfinţite, ca să nu lungim vorba, eu cred că noi, la CNI (Compania Națională de Investiții – n. red.), pentru o intervenţie de primă urgenţă, putem interveni la structura de rezistenţă şi la acoperiş”.

    Lucrările de la „Casa Sofian” – în prezent, Centru Cultural Pastoral Botoșani – au costat 1.076.930 de euro, bani alocați din fondurile publice administrate de CNI.

    În 2020, Teofan l-a decorat și pe baronul local Ionel Arsene (PSD), fostul președinte al Consiliului Județean Neamț (condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare, dar fugit în Italia), cu „Crucea Moldava” – evident „în semn de prețuire pentru sprijinirea misiunii Bisericii”.

    baronul PSD Ionel Arsene onorat cu „Crucea Moldavă” de mitropolitul Teofan
    Baronul Ionel Arsene (PSD), onorat cu „Crucea Moldavă” de mitropolitul Teofan

    Ionel Arsene a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Brașov, în data de 10 martie 2023, la 6 ani și 8 luni de închisoare pentru că în 2013 ar fi primit o sumă importantă de bani pentru a interveni la conducerea Angenției Naționale de Integritate (ANI) ca să înlăture un rival puternic la preșdinția Consiliului Județean Neamț. Arsene a fugit din țară înaintea condamnării definitive, iar pe 27 martie 2023 s-a predat autorităților din Italia. Baronul Arsene este încă în Italia și trăiește liniștit în mirifica localitate Provaglio D’Iseo, despre care jurnaliștii de la Newsweek România spun că „este un alt colț de rai din Italia”…

    Recent, în ziua de sâmbătă, 9 septembrie, la sărbătoarea Sfinților Ioachim și Ana (părinții Fecioarei Maria), mitropolitul Teofan l-a răsplătit – nu este prea clar care sunt motivele – cu o „Distincție de Vrednicie” pe fostul ministru al Muncii, Marius Budăi (PSD). Acesta a demisionat din funcție ca urmare a scandalului „azilelor groazei” – abuzurile înfiorătoare și neglijențelor extrem de grave comise în căminele private pentru bătrâni din județul Ilfolv, din fief-ul clanului Firea-Pandele.

    Sursa foto: Facebook
    ÎPS Teofan îl premiază pe ex-ministrul Marius Budăi (PSD) / Sursa foto: Facebook

    Pe diploma oferită de mitropolitul Teofan „cu părintească dragoste D-lui Ministru Marius Budăi”, se precizează că „ne bucurăm când fiii și fiicele Bisericii noastre dreptmăritoare înmulțesc talanții primiți în dar de la Preamilostivul Dumnezeu, apărând credința ortodoxă și lucrând pentru binele Bisericii”…

    Sursa foto: Facebook
    „Distincție de Vrednicie” pentru Budăi / Sursa foto: Facebook

    Ne este destul de dificil să aflăm care este legătura între „înmulțirea talanților primiți de la Dumnezeu”, „apărarea credinței ortodoxe” și „lucrarea pentru binele Bisericii”, pe de o parte, și ticăloșia cu care fostul ministru PSD al Muncii, Marius Budăi, a încercat să-i facă scăpați pe cei vinovați de grozăviile descoperite de societatea civilă în căminele-lagăre de concentrare din fief-ul PSD controlat de Firea și Pandele…

    În lupta pentru cucerirea Scaunului de Patriarh, Teofan Savu caută să mizeze pe imaginea lui de ierarh echilibrat, discret și diplomat. În același timp, e important de menționat că mitropolitul Moldovei și Bucovinei are acces la resurse financiare imense.

    Într-un articol din ianuarie 2021, publicația Newsweek România nota că Mitropolia Moldovei realizase în 2019, „venituri de 104 milioane de lei (362 milioane cumulat în ultimii 4 ani), iar clădirile și terenurile (activele imobilizate) au fost evaluatete la 222.800.945 de lei (45 de milioane de euro). Veniturile au crescut cu câte 10% în fiecare din ultimii 4 ani”.

    Robinetul de bani al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei nu s-a închis nici măcar în perioada pandemiei de Covid-19, atunci când sute de firme românești au intrat în faliment. Astfel, conform publicației Analize Economice, eparhia condusă de mitropolitul Teofan Savu a înregistrat venituri totale de 96 de milioane de lei (aproximativ 19,2 milioane euro!) în 2020, respectiv de 111,7 milioane de lei (circa 22.340.000 de euro) în 2021, clasându-se pe primul loc la venituri realizate în pandemie, în ierarhia eparhiilor din BOR.

    Mitropolitul Teofan Savu rămâne un candidat puternic la Scaunul de Patriarh. El deține resursele financiare și materiale imense ale „Perlei Coroanei” – așa cum este cunoscută Mitropolia Moldovei și Bucovinei în structura Bisericii Ortodoxe Române – și, totodată, are solide (deși foarte discrete) relații în sferele înalte ale clasei politice românești, pe care le cultivă cu consecvență și viclenie. Rămâne, și în cazul acestui ierarh, întrebarea dacă alegerea lui ca Patriarh al BOR ar fi un lucru bun pentru această Biserică…

    Și totuși, de ce se agită „candidații” în straie de ierarh?

    Această luptă „în surdină” dintre potențialii candidați la funcția de Patriarh al BOR nu are legătură cu vreo deteriorare a stării de sănătate a Patriarhului Daniel.

    Agitația lor, mai mult sau mai puțin vizibilă, este dictată de marea necunoscută politică în care s-a transformat procesul electoral din 2024.

    O victorie a naționalism-filetismului, reprezentat de partidul extremist AUR și aliații săi, ar fi genera un context foarte avantajos pentru IPS Teodosie „Mache” Tomitanul, care se așteaptă să fie răsplătit de aliații săi politici cu sprijin pentru obținerea funcției de Patriarh al BOR.

    O victorie detașată a PSD și a aliaților – tot mai puțin probabilă – ar relansa lupta între ÎPS Irineu al Olteniei și ÎPS Teofan al Moldovei. Fiecare dintre cei doi are contacte la nivel înalt în PSD, iar scaunul de Patriarh s-ar transforma și mai mult într-o miză politică pentru grupările din PSD.

    Marea problemă a celor trei candidați rămâne însă influența asupra celorlalți membri ai Sinodului BOR. Deocamdată, Patriarhul Daniel reușește să mențină un anumit echilibru, deși este limpede că se ferește să solicite Sinodului adoptarea unor măsuri tranșante – așa cum trebuia s-o facă în cazul schismaticului ierarh Teodosie „Mache” Tomitanul sau într-o altă speță recentă, dar mai puțin gravă, a preotului „influencer” Constantin Necula, apărat și promovat, culmea, de agenția oficială de presă a Patriarhiei.

    Acest echilibru este însă unul precar și se va menținte doar atâta timp cât Patriarhul Daniel va face dovada că schimbările de pe scena politică românească nu pot să-i afecteze puterea și influența.

    Înalt Prea Fericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

    Anul electoral 2024 este o necunoscută pentru toată lumea. Schimbările politice pe care le va genera vor afecta direct și cu duritate raportul de forțe din Sinodul Bisericii Ortodoxe Române. Dacă contextul o va permite, nu este exclusă o nouă „lovitură de palat” la nivelul Sinodului BOR, prin care să se încerce îndepărtarea din fruntea Bisericii a Patriarhului Daniel.

    De fapt, în toată această zbatere, BOR plătește prețul pentru inconștiența cu care ierarhii săi au îngăduit ca politicul să se amestece și să dicteze în viața Bisericii, la schimb cu avantajele financiare imense pe care statul român, condus de politicienii respectivi, le-a oferit în primul rând membrilor Sinodului BOR și grupărilor de acoliți care există pe lângă fiecare dintre aceștia.

    Cine vor fi învinșii acestui război pentru funcția de Patriarh al BOR?

    Învinșii acestui război vor fi credincioșii simpli, acei români creștini ortodocși care încă doresc să afle în Biserica Ortodoxă Română ceea ce le-a fost promis – Biserica lui Hristos, pe care porțile iadului nu o vor birui.

    Rolul mirenilor în administrarea Bisericii Ortodoxe Române este irelevant. Să nu confundăm mirenii de rând cu politicienii, oamenii de afaceri (unii dintre ei fiind personaje controversate), profesorii universitari cu influență în mediul academic etc., care mai pot fi aflați prin Adunările Eparhiale ori în Adunarea Națională Bisericească. Prezența acestora corespunde aproape întotdeauna unui interes direct și, uneori, chiar personal, al ierarhului eparhiei respective. Nici măcar mirenii care sunt membri în Consiliile Parohiale nu au prea mare putere decizională.

    Componența structurilor reprezentative ale BOR este stabilită arbitrar (uneori, printr-un simulacru de alegeri!) fie de preotul paroh – care caută, de obicei, să fie ajutat în consiliul parohial de oameni care „să facă ascultare” și să nu pună prea multe întrebări –, fie de ierarhul eparhiei, care decide, în funcție de interesele proprii, cine trebuie să fie membru în Adunarea Eparhială și să reprezinte eparhia în Adunarea Națională Bisericească. În BOR, libertatea a fost de mult alungată…

    Am amintit de sume imense de bani. În general, nici măcar românii creștini ortodocși care chiar se implică activ în viața BOR habar nu au despre cuantumul acestor sume și despre destinația lor. Lipsa de transparență a administrației bisericești este notorie și sinistră, iar rapoartele „fardate” tipărite pe hârtie de lux și cu poze frumos colorate despre activitatea pastoral-misionară și filantropică, rapoarte pe care eparhiile le oferă anual opiniei publice, sunt total lipsite de credibilitate prin simplul fapt că nu există nicio posibilitate de verificare a numărului de beneficiari, a sumelor alocate, a informațiilor prezentate.

    Sintetizând, observăm că BOR este controlată, la nivel național, de grupările formate din membri Sinodului, iar în teritoriu, de grupările și clanurile organizate în jurul ierarhilor. Punctul de concentrare a puterii acestora îl reprezintă centrele eparhiale cu structura administrativă și educațională aferentă (seminarii teologice și facultăți de teologie).

    Toate aceste grupări însumează câteva sute de oameni care decid ce se întâmplă într-o Biserică cu aproximativ 13,9 milioane de membri, românii care s-au declarat creștini ortodocși la recensământul din 2021, cu aproximativ 2,3 milioane mai puțini față de recensământul din 2011.

    În concluzie, cu voia sau fără voia sa, Teodosie „Mache” Tomitanul ne călăuzește, prin mizeriile schismatice pe care le comite, pe cărările întunecate și sinistre ale luptei pentru putere din adâncurile Sinodului Bisericii Ortdoxe Române.

    Mulțumim, „Mache”!

  • Bălăceanu-Stolnici – un excrement pe imaginea Academiei Române, a Bisericii Ortodoxe și a Ordinului Militar Suveran de Malta

    Românii au o vorbă primită moștenire de la romani: „De mortibus nihil nisi bene” – „Despre morți, numai de bine!”. Ar fi cuvenit să spunem asta despre agentul (turnătorul) Securității comuniste, Constantin Bălăceanu-Stolnici?

    Nu! Nu este defel cuvenit!

    Dimpotrivă, îndelungata carieră de turnător parcursă în perioada 1965–1989 (24 de ani!), numărul imens de oameni care au devenit victime ale Securității în temeiul notelor informative semnate cu numele conspirative „Laurențiu” și „Ionescu Paul”, precum și parvenitismul scabros manifestat de acest fals „ultim boier de viță veche” reprezintă suficiente motive de a reaminti societății românești cine este, cu adevărat, Constantin Bălăceanu-Stolnici.

    Un excrement, un turnător nenorocit care a colaborat cu Securitatea comunistă a lui Ceaușescu cu un entuziasm și o eficiență care i-au uimit până și pe demonii în uniforme de ofițeri de Securitate!

    Bălăceanu-Stolnici se lăuda cu propria activitate de turnător, cerând ca răsplată să fie promovat profesional

    Într-un raport al Securități este cuprinsă un fel de „biografie” a activității de turnător pentru perioada 1965–1977, redactată chiar de Stolnici, însă la persoana a treia și semnată cu numele conspirativ „Laurențiu”.

    Într-un exercițiu de cinism și autoadulație, Stolnici își prezintă cu „mândrie patriotică” sinteza delațiunilor realizate vreme de 12 ani și transmite Securității propuneri pentru avansarea lui pe linie profesională, pentru a deveni astfel și mai util Securității comuniste!

    Autobiografia lui Bălăceanu-Stolnici, scrisă pentru Securitate

    „A colaborat și colaborează din anul 1965 cu Securitatea Statului. Grație acestei colaborări, și-a însușit tehnica de observare și analiză a oamenilor și situațiilor, ca și o îndemânare în redactarea unor informări. Totodată, și-a asimilat un punct de vedere precis care trebuie să-i guverneze relațiile cu oamenii din afară, fie că-i întâlnește în țară, fie în străinătate. Aceste relații implică nu numai detectarea de date pentru a fi raportate în contextul lor logic și situațional, dar și luări de poziție active pentru influențarea interlocutorilor. (…) A putut comunica în decursul anilor informații și aprecieri privind acele zone de emigrare.

    De asemenea, a putut modula într-un fel unele concepții și luări de poziție ale acestora.
    În Franța a intervenit activ pentru acreditarea unei imagini reale a situației din România, pentru a încerca să se schimbe poziția luată de cei de acolo față de problema Bisericii Ortodoxe Române, față de unele interpretari greșite privind politica externă a României și mecanismul circulației în străinătate a cetățenilor români. (…) A influențat favorabil venirea unor emigranți români în țară, în călătorie. (…) În Germania, a intervenit în special la nivelul grupului de la «Europa Liberă», încercând să orienteze în sensul instrucțiunilor primite unele luări de poziție și puncte de vedere. (…) A reușit să precizeze date interesante privind personalități române în exil, ca: … (…). A putut discuta cu fostul rege Mihai. (…) A semnalat existența unei arhive de documente privind tratatul de pace al României, la…, și a unei extrem de vaste și interesante colecții de scrisori la… A informat despre unele poziții ale lui… și ale Ordinului de Malta.

    A informat despre mulți români din exil, stabilind pe baza datelor de observație și a discuțiilor care sunt concepțiile lor, care sunt slăbiciunile lor, ce sistem de relații au, ce interes prezintă pentru noi și eventual cum ar fi putut fi influențați. (…)

    Cele de mai sus nu sunt decât o parte din activitățile desfășurate în cadrul colaborării cu Securitatea Statului Român.

    Pentru a trece la colaborare pe o treaptă nouă, mai complexă și mai vastă, trebuie: să se poată realiza contacte cu străinătatea mai intense; să se asigure o poziție mai prestigioasă. Realizarea unei poziții mai prestigioase ar însemna confirmarea titlului de Doctor Docent, care ar avea semnificația simbolică că nu mai apasă atât de intransigent discriminarea impusă de originea socială. Faptul ar fi încurajator și pentru o promovare ulterioară posibilă în cadrul Academiei de Medicină și poate chiar a Academiei R.S.R., promovări care reprezintă doar titluri onorifice, fără avantaje de preț sau de remunerație.

    De asemenea, pentru stabilitatea de viitor a Institutului (Institutul Național de Gerontologie – n. red.) și a poziției doctorului Bălăceanu, ar trebui să se intervină energic să se schimbe atmosfera groaznică ce domnește în I.N.G.G., să se atribuie sarcini de protocol doctorului Bălăceanu și să se admită principiul ca prof. (…) să circule însoțită, mai ales că sănătatea ei este șubredă. În felul acesta s-ar putea face un transfer al relațiilor prezente ale prof. (…) la doctorul Bălăceanu, relații care se vor pierde pentru țară în cazul în care prof. (…) închide ochii. S-ar pregăti astfel terenul pentru succesorul ei. Nu există în Institut nicio personalitate care să-i ia locul în afară de C. Bălăceanu.”

    Notă: „Prof. (…)” despre care Bălăceanu-Stolnici face vorbire în ultimul paragraf era, cu siguranță, venerabila Ana Aslan, căreia turnătorul voia să-i fie succesor. Argumentul infectului carierist: „Nu există în Institut nicio personalitate care să-i ia locul în afară de C. Bălăceanu”.

    Marea dragoste pentru turnătorul Bălăceanu-Stolnici a președintelui Academiei Române, Ioan-Aurel Pop

    În ziua de 6 iulie 2023, Institutul de Antropologie „Francisc Rainer“ al Academiei Române, în colaborare cu Universitatea Ecologică București, a dedicat turnătorului Securității comuniste un eveniment omagial intitulat „Constantin Bălăceanu Stolnici la 100 de ani. Sesiune aniversară și lansare de carte”. La eveniment au participat numeroase personalități ale vieții culturale, politice și religioase din România, îngrămădite să aducă omagii bătrânului turnător.

    Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, i-a dăruit lui Bălăceanu-Stolnici un „Cuvânt de prețuire”. Nu intrăm în detaliile grețos de siropoase prin care Ioan-Aurel Pop a încercat să-l descrie pe turnător ca fiind un mare caracter, un mare om de știință, o mare personalitate a societății românești.

    Sesizăm însă ironia fără de voie a unor cuvinte rostite cu acea ocazie de președintele Academiei, cuvinte care descriu cu adevărat viața de turnător a lui Bălăceanu-Stolnici: „Există oameni care de-a lungul vieții lor scriu și fac istorie deopotrivă. Nu sunt mulți. (…) Viața distinsului intelectual Constantin Bălăceanu-Stolnici este ea însăși Istorie”.

    Da, domnule Președinte al Academiei Române, aici ați nimerit-o!

    Viața excrementului Constantin Bălăceanu-Stolnici a fost o istorie a ticăloșiei și jigodismului ridicate la rang de virtuți, iar acest nenorocit a scris această istorie completând delațiuni pentru Securitatea comunistă, folosite de dictatura lui Ceaușescu pentru a distruge viețile celor care au avut curajul să se opună Demonului!

    Nedemnul președinte al Academiei Române nu se dezice de propria turpitudine și aruncă în agora românească, la moartea turnătorului, un fel de omagiu postum în care, cu o seninătate care te îndeamnă să crezi că Ioan-Aurel Pop își asumă cu simpatie ticăloșiile comise de excrementul Bălăceanu-Stolnici, atunci când rostește următoarele cuvinte: „A sfidat mereu greutăţile şi a pledat pentru spiritualitate, pentru bine şi iubire de oameni, inclusiv în anii din urmă, pe această scenă recentă a vieţii, tulburate de progresism, neomarxism şi anularea culturii”.

    O ultimă, mizerabilă și vomitivă utilizare a turnătorului Constantin Bălăceanu-Stolnici pentru promovarea ideologiei întunecate care bântuie mintea președintelui Academiei Române, o ideologie tributară naționalismului, filetismului și tot mai puternic îndreptată împotriva apartenenței României la spațiul democrației afirmate și ocrotite de Uniunea Europeană.

    Cum spuneam, vomitiv!…

    Complicitatea Patriarhului Daniel – să dai unui turnător nenorocit al Securității comuniste Ordinul „Sfântul Ioan Gură de Aur”

    Cu ocazia împlinirii vârstei de 100 de ani, turnătorul Bălăceanu-Stolnici a fost onorat de Patriarhul României cu o înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Române: Ordinul „Sfântul Ioan Gură de Aur”. Turnătorul mai fusese onorat de Patriarhul Daniel, la împlinirea vârstei de 99 de ani, cu Ordinul „Crucea Patriarhală” pentru mireni.

    Bălăceanu-Stolnici a fost și membru în Adunarea Națională Bisericească, cel mai înalt for, după Sinod, din structura BOR… probabil există o relație de mare iubire între turnător și Patriarh.

    Conform Statutului Bisericii Ortodoxe Române, Ordinul „Sfântul Ioan Gură de Aur”, cu gramată, se acordă ierarhilor (însoţit de engolpion), clericilor (însoţit de cruce pectorală), mirenilor (însoţit de cruce insignă) care au realizat o activitate deosebită în apărarea şi slujirea dreptei credinţe, precum şi în promovarea valorilor familiei creştine şi a filantropiei.

    Turnătorul Constantin Bălăceanu-Stolnici a refuzat să-și asume vinovăția, să mărturisească necesara mea culpa și să-și ceară iertare de la familiile celor care au suferit ca urmare a colaborării lui cu Securitatea comunistă. În consecință, Bălăceanu-Stolnici nu a apărat și nici nu a slujit dreapta credință! Dimpotrivă, Bălăceanu-Stolnici a slujit demonul dictaturii comuniste, a făcut din delațiunea la Securitate principalul instrument de parvenire în cariera profesională și în elita societății.

    În mesajul către Bălăceanu-Stolnici, intitulat „Omagiu și binecuvântare de centenar” și lecturat de Episcopul Vicar Patriarhal Varlaam Ploieșteanul, la evenimentul de omagiere organizat de Academia Română, Patriarhul Daniel al BOR spune despre turnător: „Pasiunea sa pentru cercetarea ştiinţifică, respectul pentru adevărurile istoriei şi preocuparea permanentă pentru deschidere şi cooperare i-au adus un loc de seamă între personalităţile care vor continua să inspire multe generații de cercetători şi oameni de cultură. (…) Dorinţa sa de a evoca raze şi chipuri de lumină din istoria, cultura şi spiritualitatea ţării noastre se arată în preocuparea sa permanentă pentru promovarea valorilor perene ale neamului românesc şi cultivarea recunoştinţei faţă de cei care au contribuit la dăinuirea peste timp a conştiinţei de neam, a unităţii de limbă şi credinţă, a comuniunii de cuget şi simțire românească”.

    Dumnezeu a lăsat loc de o subtilă ironie și în gestul descalificant pentru Biserica Ortodoxă Română de acordare a unei înalte distincții bisericești acestui excrement de turnător al Securității comuniste. Prin notele informative pe care le-a livrat Securității, vreme de 24 de ani, completate cu entuziasm și înalt profesionalism, se poate spune că Constantin Bălăceanu-Stolnici a fost un fel de „Gură de Aur” a Securității din slujba dictatorului Nicolae Ceaușescu.

    Preafericite părinte Patriarh, credem că lui Dumnezeu nu-i place că onorezi pe slujitorii Satanei!

    Turnătorul Constantin Bălăceanu-Stolnici – o pată de mizerie pe blazonul Ordinului Miliar Suveran de Malta

    În iunie 2003, turnătorul Bălăceanu-Stolnici devenea membru al Ordinului Militar Suveran Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim de Rodos și de Malta. Acest Ordin funcționează sub tutela Vaticanului. Ziarul „Adevărul” consemna că ceremonia „a avut loc la Nunțiatura Apostolică și a fost oficiată de Monseniorul Jean Claude Perisser, Nunțiul Apostolic, și de Mitropolitul Romano-catolic de București, Ioan Robu”.

    Turnătorul a deținut și funcția de Președinte al Familiarilor Ordinului din România.

    La momentul când a devenit membru al Ordinului, nu exista o certificare din partea CNSAS a activității de turnător al Securității desfășurată de Constantin Bălăceanu-Stolnici. Nu avem însă informația că turnătorul ar fi fost exclus din Ordinul Militar Suveran de Malta, urmare a deconspirării activității lui de agent al Securității comuniste, mai ales că „maestrul” Bălăceanu-Stolnici a turnat la Securitate inclusiv despre Ordinul de Malta!

    În consecință, excrementul Bălăceanu-Stolnici a murdărit și imaginea Bisericii Romano-Catolice și a uneia dintre cele mai venerabile și respectabile organizații de onoare tutelate de Vatican.

    Moartea turnătorului Bălăceanu-Stolnici – o radiografie a imoralității elitelor din România postcomunistă

    Turnătorul Bălăceanu-Stolnici a fost onorat de statul român, prin președintele neocomunist Ion Iliescu, cu Ordinul Național „Steaua României”. Am lăsat la final reamintirea acestei informații, ca o bomboană pe coliva degradării morale șocante în care se prăbușesc elitele României.

    După 1989, acest turnător sinistru a avut o carieră publică și profesională de mare succes. A fost permanent promovat, susținut și ocrotit de foștii membri ai elitelor PCR și Securității.
    Aproape nimic din cariera acestui excrement nu se datorează efortului intelectual veritabil și unei munci cinstite. Constantin Bălăceanu-Stolnici a fost un produs confecționat exclusiv de Securitatea comunistă.

    Activitatea lui în slujba Securității dictaturii Ceaușescu a provocat numeroase victime, culminând cu asasinarea istoricului Vlad Georgescu (1937-1988), directorul Secției române a postului de radio Europa Liberă.

    Profesorul Adrian Papahagi tocmai a dezvăluit suferințele multiple ale vrednicei sale familii de intelecuali – tatăl, bunicul, unchiul – ca urmare a turnătoriilor lui Bălăceanu-Stolnici.

    Prin urmare, Constantin Bălăceanu-Stolnici merită să rămână în amintirea românilor și în Istoria României așa cum a fost în realitate: un turnător entuziast, un colaborator scabros al Securității comuniste și o infecție mizerabilă căzută asupra neamului românesc!

    În nemăsurata și, uneori, aproape imposibil de neînțeles mila Sa, Dumnezeu i-a îngăduit robului Său, Constantin, să trăiască 100 de ani, mai mult decât suficient pentru a face căință pentru faptele lui demonice. Însă turnătorul nu a manifestat nici măcar o picătură de căință, nu a rostit absolut niciun cuvânt de regret pentru cariera lui de colaborator al Securității comuniste, carieră întinsă pe o perioadă de 24 de ani!

    Așa că mai avem de spus doar atât: Dumnezeu să-l ierte, dacă va merita iertare!…

    Post-Scriptum

    Turnătorul Constantin Bălăceanu-Stolnici va fi înmormântat cu onoruri militare, pentru că este beneficiar al drepturilor conferite de Ordinul Național „Steaua României”, cu care l-a decorat președintele comunist Ion Iliescu.

    Această ignobilă faptă – să dai onorul militar la înmormântarea unui ticălos și obedient slujitor al Securității comuniste – poate fi evitată prin implicarea președintelui Klaus Iohannis, care are puterea să decidă retragerea ordinului respectiv. Nu știu însă dacă o va face…

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * A murit un turnător odios al Securității: Bălăceanu-Stolnici. Cazul Vlad Georgescu – Radio Europa Liberă

    * Elogiu grețos adus de un lider PNL unui sinistru turnător al Securității: „un spirit rarisim”, „rafinat”, „generos cu natura umană”, „un credincios într-un secol al activismului periculos”

    * CTP: „A sucombat unul dintre cei mai vomitivi turnători din istoria Securității”. Primise Ordinul „Sfântul Ioan Gură de Aur”!!!

    * Iohannis a reușit deplin: Ponta – consilier onorific în „guvernul meu”! Anomalii și stupizenii

    * Stolojan: „Reforma de acum a pensiilor speciale e o caricatură. Cei care se revoltă contra PNRR nu înțeleg nimic”

    * Ciolacu și trei miniștri se duc la Bruxelles să cerșească dreptul de a supra-îndatora România, pentru a păstra pensiile speciale și a-și salva clientela nesătulă

    * Ucraina confirmă oficial că George Simion are interdicție de a intra pe teritoriul său, „în scopul asigurării securității statului”. Motivul: întâlnirile liderului AUR cu șefi ai spionajului rusesc, la Cernăuți

    * Încă o pensionare rușinoasă, după cea a șefului DNA: procurorul general „a tras pe dreapta” la 50 de ani, cu o pensie de peste 5.000 de euro!

    * Recompensă regească pentru judecătoarea care lua șpagă de la interlopi: pensie specială de 4.000 €/lună + bonus de 200.000 € pentru 5 ani nemunciți + 53.000 € șpagă neconfiscată. A scăpat de judecată prin prescrierea faptelor, după două decizii ale CCR

    * A murit deputatul implicat în măcelul de la Sibiu, din 1989, și care frecventa Ambasada Rusiei după invadarea Ucrainei

    * Orlando Teodorovici se gudură grețos pe lângă Șoșoacă: „S.O.S. este un partid frecventabil” / „Doamna Șoșoacă este omul cu care poți să faci echipă” / „Oamenii din S.O.S. vor binele României” / Școala de Vară a S.O.S. România este mediatizată de Nașul TV, oficina clanului Șoșoacă

  • Universitatea de Vară „Izvoru Mureşului” 2023 – eveniment naționalist-filetist, controlat de partidul extremist AUR. Episodul 1: Cine sunt „actorii” adunării organizate cu binecuvântarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei

    În ziua de 15 august, chiar de Adormirea Maicii Domnului, în județul Harghita au început lucrările Universității de Vară „Izvoru Mureșului”, într-o ediție (a XX-a) organizată de mai multe entități aflate sub controlul AUR și/sau în siajul extremismului naționalist.

    Organizatorii acestui demers de propagandă naționalistă:

    • Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș (organizatorul principal);
    • Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni (Bucureşti);
    • Centrul European de Studii Covasna-Harghita (Sf. Gheorghe).

    Toată lucrarea are parte de binecuvântarea (!) Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, condusă de episcopul PS Andrei.

    Universitatea de Vară „Izvorul Mureșului” se află deja la cea de-a XX-a ediție, iar lucrările se desfășoară în perioada 15-20 august, fiind găzduite de Complexul Sportiv Național „Izvoru Mureșului” – o instituție publică aflată în subordinea Guvernului României, mai exact ]n cea a Ministerului Tineretului și Sportului.

    Ediția din acest an reprezintă o adevărată ofensivă naționalist-filetistă lansată de AUR, în an pre-electoral, într-una dintre cele mai sensibile regiuni geografice ale statului român − județele Harghita, Covasna și Mureș –, unde sunt instrumentate deja, de mai mulți ani, acțiuni care-și propun ca finalitate atât destabilizarea României, prin agravarea și declanșarea unor conflicte interetnice între cetățenii români de naționalitate maghiară și română, cât mai ales, tensionarea relațiilor dintre două state membre ale Uniunii Europene și ale NATO (Ungaria și România), aflate pe flancul de est al UE/NATO, pe care Rusia lui Putin îl dorește cât mai slab cu putință.

    Contextul le este favorabil extremiștilor de la AUR

    În ultimii ani, s-au intensificat și au dobândit conținuturi tot mai periculoase acțiunile naționaliste și revizioniste lansate de premierul ungar Viktor Orban în comunitățile de naționalitate maghiară din statele aflate în imediata vecinătate a Ungariei, adică în România, Slovacia, Serbia, Croația, Ucraina. Aceste acțiuni revizioniste se regăsesc în trădarea pe care liderul Ungariei o comite față de valorile democratice ale Uniunii Europene, dar și față de NATO, prin sprijinul pe care-l acordă dictatorului Vladimir Putin și războiului declanșat de acesta în Ucraina.

    Din această perspectivă, orice reacție extremistă din partea naționaliștilor români nu face decât să alimenteze tensiunile dintre România și Ungaria și grăbește escaladarea unui conflict româno-maghiar. Adică, exact miza pe care o are dictatorul rus Vladimir Putin atunci când se folosește de cei doi actori ai acestei piese de teatru propagandistic – extremiștii naționaliști maghiari ai lui Viktor Orban și extremiștii naționaliști români coordonați tot mai eficient de AUR.

    Cine sunt „actorii” punerii în scenă de la Izvorul Mureșului

    Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș

    Această organizație federativă a fost înfiinţată pe 4 iunie 2005, la Miercurea Ciuc, la Centrul Eparhial al Episcopiei Covasnei şi Harghitei al Bisericii Ortodoxe Române, cu binecuvântarea și implicarea organizatorică și ideologică directă a Episcopului Ioan Selejan (în prezent, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului).

    La înființare, Forumul cuprindea aproximativ 12 organizații din județele Covasna și Harghita, ulterior aderând și organizații din Mureș.

    Obiectivul principal al Forumului ar fi coordonarea societății civile românești din cele trei județe pentru a păstra identitatea românească și a asigura o conviețuire interetnică de succes cu alte comunități locale. Forumul afirmă că se opune mișcării de autonomie prin care populația secuilor din regiune ar încerca să-i supună pe români la oprimare și segregare rasială.

    Activitatea Forumului a reunit foarte repede diverse curente naționaliste, filetiste și extremiste atât din Transilvania, cât și din restul României.

    Influența pe care a dobândit-o în rândul comunităților românești din Transilvania și în interiorul grupării de ierarhi filetiști ai Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a făcut ca Forumul să prezinte interes și pentru mediul politic.

    Victor Ponta – în perioada în care era lider al PSD – a participat cu entuziasm la ediția 2010, organizată de Forum la Toplița, sub coordonarea și cu binecuvântarea IPS Ioan Selejan (la acel moment, deja promovat în funcția de Arhiepiscop al Covasnei și Harghitei), sub titlul generic de „Adunarea reprezentanţilor românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş”.

    Din declarațiile naționaliste făcute de Ponta la lucrările Forumului din 2010, amintim: „Ardealul e România și niciun român nu trebuie să plece din locul unde s-a născut pentru a se simți în țara lui!”, „Ținutul Secuiesc nu e România, pentru că nu există Ținutul Secuiesc”, „Românii din această regiune nu vor avea parte de o poziție oficială din partea statului român, atâta timp cât existența lor (a Guvernului Emil Boc – n. red.) la putere depinde de voturile deputaților maghiari”.

    Înalt Prea Sfințitul Ioan Selejan

    Cuprins de un fel de extaz filetist, IPS Ioan Selejan vitupera în 2010, la Toplița, conform Hotnews: „Țara și Tricolorul nu pot fi sfârtecate!”, „România nu este o hartă de agățat în cui, ea este locul unde se naște veșnicia!”, „Problema pentru noi, românii, este dacă această limbă maghiară va fi declarată oficială. Noi în ce limbă vom vorbi cu Carpații și cu brazii noștri?”.

    Se poate considera că dezbaterile organizate de Forum la Toplița, în 2010, reprezintă începutul afirmării la nivel național a acestei federații (inclusiv cu ajutorul interesat al PSD-ului condus de Ponta) ca o entitate naționalist-filetistă adversară a organizațiilor naționaliste, iredentiste și revizioniste din comunitatea etnicilor maghiari din Ardeal, puternic susținute și finanțate de regimul Viktor Orban.

    Începând cu anul 2010, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș s-a implicat permanent în diferite acțiuni cu iz naționalist – ca răspuns fie la acțiunile revizioniste ale unora dintre liderii comunității maghiare din regiune, fie la măsurile autorităților statului român prin care se implementează legislația Uniunii Europene cu privire la drepturile minorităților etnice.

    În martie 2022 a fost ales un președinte al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, în persoana juristului Dragoș Burghelia. Acesta a fost propus pentru funcția de lider al Forumului de către avocatul Ioan Sabău Pop. Sunt cunoscute suficiente informații care confirmă faptul că aceste două personaje din „elita” Forumului fac parte dintr-un grup extins de ierarhi, preoți, profesori universitari, foști ofițeri de Securitate/SRI și politicieni extremiști ai AUR care promovează o ideologie naționalist-filietistă contrară valorilor Uniunii Europene și intereselor României în UE și în NATO.

    Dragoș Burghelia

    Dragoș Burghelia a fost ales, în decembrie 2021, ca președinte al organizației municipale Târgu-Mureș a AUR, în prezența familiei de lideri de la centru Claudiu și Adela Târziu, a ideologului partidului, Sorin Lavric, și a altora, funcție pe care o deține și în prezent.

    Dragoș Burghelia alături de șeful lui de partid, senatorul AUR extremistul Claudiu Richard Târziu, la lucrările Universității de Vară „Izvorul Mureșului” 2023
    Dragoș Burghelia alături de șeful lui de partid, senatorul extremist Claudiu Richard Târziu, la lucrările Universității de Vară „Izvoru Mureșului” 2023

    Implicarea lui Burghelia în partidul extremist AUR nu a împiedicat, ci dimpotrivă, probabil că a ajutat la alegerea lui ca lider al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, în martie 2022.

    Dragoș Burghelia în familia AUR

    Pe linie de partid, Burghelia este unul din cei mai apropiați colaboratori ai deputatului AUR de Mureș, ultra-extremistul Dan Tanasă.

    Totodată, Dragoș Burghelia este și liderul Asociației „Dacii Liberi”, o un grupuscul care promovează mesaje naționaliste în rândul tinerilor.

    Burghelia este prieten bun și colaborator apropiat al lui Mihai Tîrnoveanu, președintele Asociației „Calea Neamului”, un alt grupuscul naționalist-filetist, împreună cu care, în 2020, organiza acțiuni „pentru a apăra piatra de temelie a Statului Național, caracterul de unică limbă oficială în stat a limbii române, caracter dizolvat de Codul Administrativ”.

    Pe site-ul „Calea Neamului” se afirmă că organizația a inițiat și desfășurat „pelerinaje la Mănăstirea Petru Vodă, spre cinstirea memoriei Sfântului Justin Pârvu și a tuturor sfinților și martirilor înmormântați în cimitirul mănăstirii”. Reamintim că monahul Justin Pârvu a fost membru activ al Mișcării Legionare. În predicile sale, îi prezenta pe fondatorii acestei mișcări politice naționalist-filetiste, antisemite și anti-democratice ca fiind „oameni creştini model, nişte modele ale societăţii”.

    Tot pe site-ul „Calea Neamului” se afirmă că organizația „a participat activ la marea majoritate a protestelor împotriva restricțiilor aberante impuse de politica «pandemiei», inclusiv la manifestațiile împotriva v@xxinării obligatorii din Piata Victoriei, Palatul Parlamentului și Piața Universității”.

    Extremistul naționalist-filetist Mihai Tîrmoveanu
    Extremistul naționalist-filetist Mihai Tîrmoveanu

    Mihai Tîrnoveanu a participat activ, alături de extremiștii lui George Simion, la violențele declanșate la sediul Ministerului Sănătății, în data de 17 august 2023.

    Asociația „Calea Neamului” s-a implicat activ în scandalul declanșat de extremistul George Simion în 2019, la Valea Uzului, scandal aflat încă în desfășurare.

    Extremistul naționalist-filetist Mihai Tîrnoveanu și-a înființat propria formațiune politică, numită „Mișcarea Națională”, prin care promovează un discurs anti-UE asemănător celui răspândit de AUR.

    Ioan Sabău Pop

    Avocatul Ioan Sabău Pop este un naționalist cunoscut pentru critica severă pe care a adus-o permanent procesului de retrocedare a unor proprietăți în Transilvania către foștii proprietari de naționalitate maghiară. Totodată, Pop nu ezită să se afișeze public, pe la diferite evenimente publice, atât alături de naționaliștii din AUR, cât și de personaje controversate din lumea fostei Securități și a serviciilor secrete, al căror discurs naționalist-ceaușist este cunoscut. Un exemplu elocvent este generalul SRI (r) Aurel I. Rogojan, fostul șef de cabinet al șefului Securității comuniste, generalul Iulian Vlad, despre care fostul securist a scris o carte elogioasă prin care încerca să-i spele acestuia, în fața judecății Istoriei, memoria pătată de sângele victimelor comise de Securitatea al cărei ultim comandant a fost.

    Ioan Sabău Pop alături de extremistul Dan Tanasă, deputat AUR
    Ioan Sabău Pop alături de extremistul Dan Tanasă, deputat AUR / FOTO: 60m.ro

    Ioan Sabău Pop promovează cu consecvență mesaje naționaliste de inspirație ceaușistă, cu un conținut preluat din „legendele” lansate de Securitate, la ordinul lui Ceaușescu, prin care regimul ceaușist își proclama, folosind o interpretare falsă și ideologizată a Istoriei Românilor, așa-zisa independență față „puterile străine”, iar în Transilvania accentua la dimensiuni gigantice chestiunea „pericolului iredentismului maghiar”.

    Sabău are și opinii geopolitice, cum ar fi cele despre relația României cu Ucraina. Astfel, la o festivitate de lansare a unei cărți scrise de fostul securist Rogojan, în anul 2011, avocatul Ioan Sabău Pop critica vehement Tratatul încheiat între România și Ucraina, după căderea URSS și a comunismului în Europa de Est, tratat despre care afirma că „este împotriva intereselor României și a abandonat România”. În realitate, acel Tratat a fost condiție obligatorie (de normalizare a relațiilor cu vecinii) pentru demararea negocierilor de pre-aderare și ulterior aderare la Uniunea Europeană și de accedere în NATO.

    Ioan Sabău Pop și-a exprimat în mod public susținerea pentru candidații partidului extremist AUR la alegerile parlamentare din 2020, mai exact pentru candidatura extremistului Dan Tanasă. Cu ocazia respectivă, Pop declara: „La aceste vremuri pe care le traversăm cu dificultate, este nevoie ca cei care cârmuiesc destinele naționale să fie profesioniști, patrioți, muncitori, cu credință în Dumnezeu și să se dedice – dacă este cazul, până la sacrificiu – pentru împlinirea programelor de redresare a țării pe temei științific, pentru că după atâtea așteptări este cazul să răsară și soarele demnității naționale”.

    Ioan Sabău Pop a fost propunerea partidului extremist AUR pentru funcția de judecător al Curții Constituționale a României, în aprilie 2022, implicându-l pe acesta într-o acțiune propagandistică, fiind evident că șansele lui de a obține această funcție erau zero.

    Cu ajutorul oferit de aceste două personaje, despre care vom reveni cu alte detalii, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș a ajuns, de câțiva ani, să fie controlat de extremiștii de la AUR și transformat într-un instrument de manipulare și propagandă al celor doi lideri extremiști, George Simion și Claudiu Richard Târziu.

    Fundația Națională pentru Românii de Pretutindeni

    Eugen Tiberiu Popescu

    Această fundație este una dintre „jucăriile” controversatului Eugen Tiberiu Popescu, care este un fel de „eminență cenunșie” a AUR și despre care în AUR există opinia că-i manevrează pe cei doi lideri – Târziu și Simion – ca pe niște marionete, într-o piesă de al cărui final aceștia nu sunt pe deplin conștienți.

    Dacă ne luăm după declarațiile oficiale, „Fundația Națională pentru Românii de Pretutindeni are drept scop coordonarea și realizarea de programe subordonate interesului național, a statului național unitar român, în relațiile cu românii de pretutindeni, precum și initierea, promovarea și coordonarea de politici prin care românii de pretutindeni să beneficieze de legislația europeană și internațională în ceea ce privește drepturile omului și drepturile minorităților naționale”. Absolut emoționant!

    În realitate, această Fundație a fost și este un instrument politic și informativ al lui Eugen Tiberiu Popescu.

    Jurnaliștii de la Hotnews au prezentat, încă din 2005, care a fost „traseul” dubios al lui Eugen Tiberiu Popescu prin cotloanele Guvernului României.

    Astfel, în anul 1999, Popescu a înființat Fundația, iar în 2001 era promovat în structurile Guvernului României (condus de Adrian Năstase), direct ca șef a ceea ce se numea atunci Departamentul pentru Relația cu Românii de peste Hotare. Destul de straniu este faptul că acest departament își schimbă denumirea, în 2003, în Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, adică o denumire identică cu cea a Fundației lui Popescu.

    În cadrul noului Departament, Eugen Tiberiu Popescu obține funcția de director al Direcției pentru Strategii, Comunicare și Relații Publice.

    Reușind să atragă în colaborare Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei, Popescu inițiază și organizează Proiectul Universitatea de Vară „Izvorul Mureșului – a românilor de pretutindeni”. Pentru implementarea acestuia, se folosește de propria organizație, anume Fundația Națională pentru Românii de Pretutindeni, coordonată din 2001 de soția lui, Daniela Soros, în calitate de vicepreședinte. Multe ediții ale Universității de Vară au fost finanțate din bugetul public, direct de Direcția pentru Românii de Pretutindeni, unde Eugen Tiberiu Popescu își desfășura activitatea ca angajat al Guvernului României.

    Fundația lui Popescu a cunoscut, la începutul anilor 2000, un succes financiar extraordinar. Astfel, conform Hotnews, „în anul 2000, FNRP avea venituri care însumau ușor 174 de milioane de lei; acestea au crescut constant de la an la an, după cum arată bilanțurile contabile depuse la Ministerul Finanțelor de FNRP. Ultimul dintre acestea consemneaza un venit în anul 2003 de peste 466 de milioane de lei. Recordul financiar a fost înregistrat însă în anul 2002, când FNRP a înregistrat venituri de 670 de milioane de lei”.

    Dubiosul personaj Eugen Tiberiu Popescu
    Dubiosul personaj Eugen Tiberiu Popescu

    Fundația lui Eugen Tiberiu Popescu a înființat și o agenție de știri, al cărei grup-țintă îl reprezintă românii care trăiesc în comunitățile din statele vecine României și în Diaspora. Este vorba de Romanian Global News – „singura agentie de presa a românilor de pretutindeni”, transformată de mai mulți ani într-un vector de propagandă în favoarea extremiștilor de la AUR.

    De pe site-ul Fundației Naționale pentru Românii de Pretutindeni (FNRP) aflăm că organizația este controlată de fondatorul și președintele executiv Eugen Popescu. Funcția de Președinte al Consiliului de Administrație al Fundației este deținută de Laurențiu Plăeșu, iar vicepreședinte este Daniela Mioara Soros, soția lui Popescu.

    În august 2022, în plin scandal declanșat de chestiunea utilizării banilor strânși la nunta lui George Simion, soția lui Popescu, Daniela Mioara Soros. declara că nu mai deține funcția de vicepreșdeinte al FNRP încă din anul 2016 și că probabil informațiile de pe site-ul organizației nu au fost actualizate.

    O dovadă a colaborării strânse dintre Fundația lui Popescu și extremiștii de la AUR este și faptul că Laurențiu Plăeșu a fost reprezentantul AUR în Birou Electoral Central, la alegerile parlamentare din 2020.

    Eugen Tiberiu Popescu nu a ezitat să se facă util „Marelui Lider” George Simion și i-a pus la dispoziție FNRP pentru colectarea și administrarea banilor la nunta acestuia. Istoria reține scandalul provocat de utilizarea donațiilor „dar de nuntă” primite de George Simion, prin Fundația lui Popescu, pentru achitarea tarifului de „lăutari” către trupa Phoenix, condusă de Nicu Covaci, care a prestat la nuntă.

    Sursa foto: Captura.ro
    Sursa foto: Captura.ro

    Jurnaliștii de la G4Media au arătat că artistul Nicu Covaci a fost angajat și plătit să presteze la nunta lui Simion din banii strănși de Fundația Națională pentru Românii de Pretutindeni, bani despre care inițial se anunțase că vor fi utilizați pentru construirea unui spital mobil.

    Întregul parcurs public al lui Popescu este presărat de chestiuni dubioase. Astfel, ajuns în Canda în anul 1991, Popescu obține în 1996 o așa-zisă diplomă de bioenergetician (!) și homeoterapeut de la o dubioasă entitate de învățământ privat cu numele de Colegiul de Medicină Alternativă din Canada. Întors în România, Popescu reușește să-și echivaleze această dubioșenie cu o diplomă de kinetoterapeut, grație generozității Universității din Oradea.

    În iulie 2019, la nivelul Senatului Universității din Oradea s-a declanșat un scandal uriaș cu privire la posibile ilegalități comise în procedura de „echivalare” a diplomei lui Popescu.

    La momentul declanșării scandalului, ministrul pentru Românii de Pretutindeni era Natalia-Elena Intotero (PSD), șefa pe linie administrativă a lui Popescu, la acel moment director general al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi”. În prezent, Natalia Intotero este deputat de Hunedoara și ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse (în locul Gabrielei Firea).

    Publicația Bihoreanul nota în articolul cu titlul „Sorbonica cu rușinica: Cum l-a făcut Universitatea din Oradea om mare pe (încă) un impostor”, cum a scăpat Popescu de anularea diplomei pe motiv că faptele s-au prescris.

    Scandalul a provocat degradarea lui Popescu în funcția de consilier la Secretariatul General al Guvernului. Dar cineva, undeva, continuă să-l ocrotească pe Popescu…

    Pe baza acestor „studii” și „echivalări” dubioase, Popescu este angajat, în 2001, la Departamentul pentru Relația cu Românii de peste Hotare, unde obține schimbarea denumirii Departamentului cu o titulatură identică cu a Fundației pe care o controlează și unde obține funcția de director.

    În 2016, Guvernul Cioloș îl promovează director al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni. Concediat după nici două luni, Popescu merge în instanță și obține decizia imperativă de a fi repus în funcție. Actualul parlamentar AUR, ultra-extremistul Dan Tanasă, a reacționat virulent în apărarea lui Popescu, atunci când acesta a fost demis din funcția de director al Institutului.

    Jurnaliștii de la Defapt.ro arată că „ultima declarație de avere depusă de Popescu, ca angajat al Guvernului României, datează din aprilie 2021, când consemnează eliberarea din funcția de consilier al Secretariatului General al Guvernului. La acel moment, SGG îi plătea despăgubiri de peste 100.000 de lei”.

    Despre Eugen Tiberiu Popescu există documente în arhiva CNSAS, cum că ar fi fost monitorizat de Securitatea comunistă. Rămâne o enigmă cum de Popescu a reușit să se înscrie la școala militară de radiolocație, în vremea dictaturii comunsite, având dosar la Securitate…

    Popescu a fost acuzat de jurnalistul Patrick Andre de Hillerin că ar fi activat ca locotenent de Securitate, dar nu au fost aduse dovezi directe în acest sens.

    Publicația noastră, citând Realitatea TV și Platforma Cetățeanul, a prezentat diferite informații despre relațiile pe care Eugen Tiberiu Popescu le dezvoltă, prin intermediul celor două jucării ale sale (Fundația Națională pentru Românii de Pretutindeni și Agenția de Știri „Romanian Global News – singura agentie de presa a românilor de pretutindeni“), cu personaje dubioase provenind din structurile fostei Direcții de Informații Externe (DIE) din cadrul Securității comuniste, devenită între timp Serviciul de Informații Externe (SIE). Este de notorietate faptul că nunta lui George Simion a primit o generoasă sponsorizare în apă minerală și bere de la Romaqua Group, o companie controlată de foști ofițeri de informații care au activat în DIE, în timpul dictaturii lui Ceaușescu, iar după 1989 – în SIE.

    Eugen Tiberiu Popescu și-a dezvoltat vaste relații în comunitățile românești din fosta Iugoslavie, Bulgaria, Ucraina, Ungaria, precum și în Republica Moldova. Se poate spune că Popescu, folosind banii publici la care a avut acces, a confecționat o adevărată rețea de agenți, recrutând lideri politici și de organizații neguvernamentale ale românilor din aceste comunități, influențând și direcționând agenda publică a acestora spre orizonturi care nu întotdeauna au legătură cu interesele românilor.

    O parte dintre acești lideri se regăsesc și la lucrările așa-zisei Universități de Vară „Izvorul Mureșului”.

    Recent, Eugen Tudor Popescu – despre care reamintim că este și membru al AUR – a lansat un atac dur împotriva Serviciului de Informații Externe (SIE) și a Ministerului Afacerilor Externe (MAE). Acesta a afirmat: „Treaba unui Serviciu este să informeze, nu să profite de prostia demnitarilor români sau de faptul că ei sunt agățați cumva de cingătoarea serviciilor secrete și să impună politici. Este o aberație, nu vorbim de democrație, ci de altceva. Trebuie să ne revenim, ca stat, pentru că altfel dispărem. Eu cred că interesele care generează acest tip de reacții din partea unor oameni din SIE – nu toți, sper că nu toți sunt la fel, dar până acum nu am văzut, când o să fie o să recunosc că s-au bătut pentru cauza românească – o parte dintre ei ar putea să lucreze în slujba unor interese străine.Trădători, să nu ne mai încurcăm în cuvinte”.

    Care să fie „deranjul” pentru Popescu? Păi, cu voie sau fără voie, o spune chiar el: „Ați mai pomenit ca într-un stat normal la cap, proiectele unui departament, pentru Moldova, să fie avizate de un serviciu secret? Asta-i o aberație, dincolo de orice logică a democrației”.

    Probabil că SIE a început să manifeste o atitudine neprietenoasă față de „jucăriile” lui Popescu și să blocheze finanțarea din bani publici a acțiunilor acestuia în comunitățile românești din vecinătatea României, acțiuni a căror finalitate, în multe situații, pute a Rusia.

    Centrul European de Studii Covasna-Harghita (CESCH)

    Conform informațiilor oferite de site-ul editurii Eurocarpatica (deținută de acest Centru), CESCH „este o organizaţie non-guvernamentală, apolitică, non-profit şi autonomă, cu caracter ştiinţific, cultural şi social, care militează pentru dezvoltarea societăţii civile şi promovarea ideilor umaniste, sens în care  desfăşoară activităţi de cercetare, educaţionale, umaniste universale. Având sediul în Sf. Gheorghe, CESCH a luat fiinţă la iniţiativa unui grup de intelectuali din zonă, din ţară şi din străinătate, răspunzând unor imperative de cercetare interdisciplinare a zonei Covasna-Harghita. Centrul European de Studii Covasna-Harghita este recunoscut ca persoană juridică prin sentinţa civilă nr. 286 a Tribunalului Covasna din 12 oct. 1999”.

    Se poate deja observa că, prin implicarea în organizarea ediției din acest an a Universității de Vară „Izvorul Mureșului”, alături de persoane aparținând AUR și de entități aflate sub controlul indirect al acestei formațiuni politice extremiste, conducerea CESCH a încălcat statutul apolitic al organizației.

    Din lista de proiecte prezentate pe site-ul respectiv, se deduce că CESCH a primit permanent finanțări din fonduri publice pentru activitatea desfășurată, printre partenerii de tradiție numărându-se și fundația controlată de Eugen Popescu, Fundația Națională pentru Românii de Pretutindeni. Câteva dintre proiecte au fost finanațate din bani publici în perioada în care Popescu deținea funcții în cadrul structurilor guvernamentale.

    Totodată, CESCH este un vechi partener al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș și al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei în organizarea Universității de Vară „Izvorul Mureșului”.

    Din anul 2017, CESCH funcționează sub egida Academiei Române, condusă de controversatul academician Ioan Aurel Pop, cunoscut prin discursurile sale naționaliste, remarcate și de propaganda rusă.

    Personajul principal implicat în activitatea CESCH este sociologul Ioan Lăcătușu, director științific al Centrului și director al Editurii Eurocarpatica (deținută de CESCH). Ioan Lăcătușu este un apropiat al conducerii Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei, din partea căreia a primit titlul de director onorific al Centrului Eclesiastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, din cadrul Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei.

    În iunie 2022, Ioan Lăcătușu era omagiat de ultra-extremistul Dan Tănasă, deputat AUR, de la tribuna Parlamentului României: „Marcat de o profundă grijă pentru aproapele său, o iubire faţă de neamul şi patria în care s-a născut şi desigur dragoste pentru sufletele româneşti care dăinuie în judeţele din interiorul arcului carpatic, şi-a dedicat întreaga energie pentru valorificarea culturii şi civilizaţiei românilor de pe aceste meleaguri, consolidând identitatea etnică a fraţilor noştri aflaţi sub permanenta ameninţare a deznaţionalizării. (…)  Având în vedere complexitatea activităţii Domniei Sale, precum şi înaltul prestigiu intelectual al manifestărilor organizate sau susţinute de Domnia Sa, şi raportându-ne la multitudinea de colaboratori pe care profesorul Lăcătuşu i-a sprijinit şi promovat de-a lungul anilor, putem afirma că Domnia Sa se remarcă ca un veritabil rector al universităţii de românism de la Sfântu Gheorghe, al cărei produs declar cu mândrie că sunt. Prin conlucrarea a peste 45 de asociaţii membre ale Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, având binecuvântarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, precum şi sprijinul a numeroşi profesori, academicieni, arhivişti şi etnologi, domnul Lăcătuşu a creat în jurul idealului românesc din Transilvania o comunitate vie, atentă şi implicată în problemele cetăţii”.

    Sociologul Ioan Lăcătușu. Sursa foto: https://maghiaromania.files.wordpress.com/
    Sociologul Ioan Lăcătușu / FOTO: https://maghiaromania.files.wordpress.com/

    În decembrie 2015, Ioan Lăcătușu evoca, în stil naționalist, problemele cu care se confruntă românii din Covasna și Harghita în conviețuirea cu maghiarii: „Condiţionarea ocupării posturilor în administraţia publică, altele decât cele prevăzute de lege (practică generalizată şi la unele societăţi comerciale), de cunoaşterea limbii maghiare;  Grava discriminare existentă în ceea ce priveşte finanţarea proiectelor de dezvoltare locală şi a proiectelor culturale ale comunităţii româneşti din judeţele Covasna şi Harghita, faţă de comunitatea maghiară care beneficiază de trei surse de finaţare – de la bugetul central al Românei, în calitate de minoritate naţională, de la bugetele locale pe care le gestionează discreţionar, în calitate de majoritate locală, şi de la guvernul Ungariei, din capitolul destinat maghiarilor de peste graniţă;  Marginalizarea instituţiilor şi a simbolurilor româneşti face parte dintr-o strategie de ocupare simbolică a spaţiului public din judeţele Covasna şi Harghita, exclusiv cu monumente şi simboluri maghiare. Stau mărturie, în acest sens, cele peste 10 hotărâri ale Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, care constată discriminarea în masă a românilor din cele două judeţe etc.”.

    Sociologul Ioan Lăcătușu se numără printre colaboratorii constanți ai revistei „Eroii Neamului”, publicată de Asociația Civică Tempora Satu Mare. Printre colaboratorii revistei îi găsim pe Dan Puric (recrutat de Securitate în anii adolescenței), pe generalul în rezervă Aurel Rogojan (fost șef de cabinet al ultimului comandant al Securității comuniste, gen. Iulian Vlad), pe „influencer”-ul BOR, preot prof. univ. dr. Constantin Necula (despre a cărui avere imensă, adunată din „predici”, am scris de curând) sau actualul președinte al Academiei Române, Ioan Aurel Pop.

    Sociologul Ioan Lăcătușu resimte nevoia de a se afla în cercul dubios al unor foști ofițeri de SRI/Securitate.

    Detaliu important: Asociația Civică Tempora Satu Mare a fost înființată în anul 2007, „la inițiativa unui grup de 5 ofiţeri în rezervă din Serviciul Român de Informaţii – Sucursala Satu Mare, care au devenit şi membrii fondatori, având ca principal scop: susţinerea şi sprijinirea ofiţerilor în rezervă în vederea integrării lor sociale prin iniţierea de activităţi de consiliere, orientare profesională şi organizare de activităţi recreative”.

    Colonelul (r) Voicu Șichet Liviu, care coordonează activitatea Asociației, este și președintele sucursalei Satu Mare a Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere – SRI.

    Sociologul Ioan Lăcătușu a fost permanent promovat de Eugen Tiberiu Popescu, prin intermediul Agenției de Știri „Romanian Global News”.

    Sintetizând, se poate spune că sociologul Ioan Lăcătușu s-a afirmat ca un expert în chestiunile interetnice din Transilvania, însă activitatea lui publică a fost mereu în siajul unor grupări dubioase, formate din foști ofițeri de informații, ierarhi ortodocși filetiști, dubioși ca Eugen Tiberiu Popescu sau ceva mai recent, politicieni extremiști ca naționaliștii de la AUR.

    Gazda evenimentului: Complexul Sportiv Național „Izvorul Mureșului”

    Conform informațiilor oferite pe site-ul instituției, Complexul Sportiv Național „Izvorul Mureșului” (gazda ediției a XX-a din acest an a Universității de Vară „Izvorul Mureșului”) este o entitate publică aflată în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului, este situată în județul Harghita, localitatea Izvoru Mureșului. Acest complex sportiv este un partener vechi al organizatorilor Universității de Vară „Izvorul Mureșului”.

    Instituția este condusă de directorul Gavril Chindea, care pare a fi un om foarte descurcăreț și cu vaste relații, inclusiv în grupul dubios al celor care organizează Universitatea de Vară „Izvorul Mureșului”.

    De fapt, domnul director este atât de descurcăreț, încât a reușit să obțină ca atât soția, cât și fiica să-i fie colege și subalterne la instituția pe care o conduce, așa cum reiese din declarația de avere nr. 2125370, depusă de directorul Gavril Chindea.

    Concluzii de etapă: cum ne avertizează componența prezidiului primei zile a Universității de Vară „Izvorul Mureșului” 2023 despre confiscarea politică a acestui eveniment

    De fapt, primul semn că acest eveniment este confiscat total de AUR îl reprezintă calitatea lui Eugen Tiberiu Popescu de moderator al dezbaterilor. Deși este cunoscută implicarea lui în partidul extremist AUR, acesta a primit totuși, din partea organizatorilor, sarcina de a modera (ori, mai bine spus, de a controla și orienta spre direcția dorită!) discuțiile.

    Din prezidiu, în prima zi a Universității, la festivitatea de deschidere, au făcut parte alți trei membri ai partidului extremist AUR: senatorul Claudiu Richard Târziu (președintele Comisiei pentru românii de pretutindeni din Senat), deputatul Dan Tanasă (președintele Comisiei pentru egalitate de șanse pentru femei și bărbați din Camera Deputaților) și Dragoș Burghelia (președintele organizației municipale a AUR din Târgu-Mureș).

    Prezența printre invitați a trei politicieni de la PNL, PSD și USR reprezintă doar o penibilă încercare de a induce o așa-zisă neutralitate a acestui eveniment.

    S-au făcut remarcați cei doi politicieni de la PNL și PSD, prin luări de cuvânt penibile și chiar grotești.

    Senator PNL Vasilică Potecă - o prezență penibilă printre extremiștii de la AUR
    Senatorul Vasilică Potecă (PNL) – o prezență penibilă printre extremiștii de la AUR

    Reprezentantul PNL (aflat la prezidiu), controversatul senator Vasilică Potecă, l-a lăudat cu gura plină pe naționalistul-filetist Claudiu Richard Târziu, care, în viziunea liberalului Potecă, „a făcut extraordinar de multe lucruri ca președinte al Comisiei pentru românii de pretutindeni”. Un discurs în stil „național-liberal”…

    Șocant și grețos a fost însă discursul rostit de reprezentantul USR, Raul Urdă, care este primar al localității Întorsura Buzăului. Acesta a început cu o miștocărie de doi bani, din care reținem următoarele afirmații:

    • „Nimeni nu e perfect, d’aia sunt și eu de la USR-eu!”;
    • „M-a întrebat duhovnicul: De ce la USR? Da, ca să apăr Biserica și românismul de USR!”.

    Foarte probabil, Urdă este în caăutare de susținere din partea AUR pentru o nouă candidatură la funcția de primar la Întorsura Buzăului. Cum s-ar spune, USR-istul Urdă a dat-o la… întors.

    Raul Urdă - reprezentantul USR care face miștouri despre USR spre amuzamentul extremiștilor de la AUR
    Raul Urdă – reprezentantul USR care face miștouri despre USR, spre amuzamentul extremiștilor de la AUR

    Vom detalia, în episoadele următoare, discuțiile de la Universitatea de Vară „Izvorul Mureșului” 2023, aducând cuvenitele argumente că acest eveniment este confiscat de partidul extremist AUR.

    Ar mai fi doar de exprimat consternarea de a afla printre partenerii media ai acestui eveniment naționalist-filetist, controlat de partidul extremist AUR, câteva entități media care nu au ce căuta acolo: TVR Internațional, Radio România Actualități, Radio România Internațional (media de stat) și Radio Trinitas (postul de radio al Patriarhiei Române).

    La finalul acestui episod, să observăm însă aspectele esențiale ale victoriei politice pe care o punctează AUR, confiscând Universitatea de Vară „Izvorul Mureșului” 2023.

    Extremiștii de la AUR aduc pe agenda publică problemele care există între români și maghiari, în Transilvania, probleme pe care instituțiile statului român sunt incapabile să le gestioneze eficient și în spiritul valorilor Uniunii Europene.

    AUR transmite un răspuns clar și vocal, dar în cheia toxică a naționalismului-filetist, la acțiunile provocatoare anti-românești organizate de premierul Viktor Orban și agenții săi de influență din Transilvania. Principalul rezultat al acestui răspuns nu are însă legătură cu așa-zisa demnitate românească, ci dimpotrivă, se constituie în escaladarea tensiunilor dintre România și Ungaria, dintre românii și maghiarii din Transilvania. Reacțiile ineficiente venite din partea Guvernului României transformă mesajul extremiștilor de la AUR într-un mesaj care poate fi interpretat ca fiind cel puțin al românilor din Transilvania, fapt care aruncă în derizoriu orice acțiune de diplomație, în spiritul valorilor Uniunii Europene, pe care ar mai încerca s-o realizeze Guvernul României în tensionata relație cu Ungaria lui Viktor Orban.

    AUR participă activ la complicarea situației politice din Europa de Est, introducând o abordare radicală, naționalist-filetistă și cu potențial violent, în mecanismul complex și complicat al relațiilor dintre România și Ungaria, dar și dintre Ucraina, Serbia, Bulgaria și românii care trăiesc în aceste state, ca minorități naționale/etnice. O astfel de abordare elimină utilizarea instituțiilor și mecanismelor Uniunii Europene – deși, ipocrit, extremiștii de la AUR fac apel la valorile UE, în justificarea acțiunilor lor în aceste comunități românești din vecinătatea României.

    Extremiștii de la AUR consolidează argumentele ideologice ale atacurilor politice permanente pe care le-au lansat împotriva Ucrainei, sub pretextul sprijinirii comunității românești din teritoriile acestui stat aflat sub asediul Rusiei lui Putin. Iarăși se încearcă complicarea negocierilor deja complicate dintre România și Ucraina pe acest subiect.

    Extremiștii de la AUR reafirmă teza conform căreia unirea Republicii Moldova cu România este singura cale prin care Republica Moldova poate adera la Uniunea Europeană. În fapt, este o teză toxică, a cărei finalitate este oprirea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

    Cine câștigă din toată acestă nebunie naționalist-filetistă în care s-a transformat Ediția a XX-a a Universității de Vară „Izvoru Mureșului”?

    Câștigă AUR, care-și consolidează poziția în rândul naționaliștilor români și confiscă toată tematica privind drepturile românilor în Transilvania și în statele vecine României.

    Câștigă Viktor Orban și extremiștii maghiari, care vor extrage din acțiunile AUR elementele necesare pentru a-și justifica noi acțiuni anti-românești și revizioniste.

    Câștigă, mai ales, Vladimir Putin, care obține:

    • o nouă escaladare a tensiunilor dintre două state membre ale Uniunii Europene și NATO, anume România și Ungaria;
    • o nouă tensionare a relațiilor dintre români și maghiari în Transilvania;
    • consolidarea aliatului politic din România, anume partidul extremist AUR, în acțiunile îndreptate împotriva Ucrainei și a Republicii Moldova, în încercarea de a pune în dificultate sprijinul politic, economic și militar acordat Ucrainei de România și de a sabota procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, singura cale pragmatică de realizare a unirii de facto a României cu Republica Moldova.

    Cine sunt cei care pierd la Universitatea de Vară „Izvorul Mureșului” 2023 confiscată de AUR?

    Pierd românii, care sunt folosiți pentru interese politice anti-românești!

    Pierde Biserica Ortodoxă Română, care a acceptat ca Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei să se implice în acțiuni naționaliste și filetiste.

  • Despre gâlceava elitei bogate a Bisericii cu lumea. Studiul de caz nr. 2: Facultatea de Teologie din Constanța, la jupân Teodosie Putinistul

    Primul episod al investigației noastre jurnalistice, în care prezentăm veniturile și averile acumulate de elita teologică universitară (și nu numai!) a Bisericii Ortodoxe Române, a provocat o oarecare tulburare și câteva reacții adverse în rândul susținătorilor acestei elite. Unii ne-au acuzat că instrumentăm un atac împotriva BOR, că instigăm preoțimea săracă la revoltă, că suntem parte la un fel de „complot împotriva Neamului Românesc” etc.

    Despre jignirile suburbane aruncate în capul nostru de „pravoslavnici” ortodocși, deranjați că punem în dezbatere publică averile elitei preoțești a BOR, nici nu mai amintim…

    Clarificare esențială: investigația noastră NU este un atac împotriva Bisericii Ortodoxe Române

    Cea mai mare eroare pe care o pot comite membrii elitei teologice și administrative a BOR este aceea provocată de un orgoliu demonic, anume de a confunda propria persoană cu Biserica Ortodoxă Română, cu Biserica lui Hristos!

    Văzând că averile acestei elite sunt supuse dezbaterii în agora cetății, unii au început (mai mult sau mai puțin mânați de interese personale) să țipe: „Biserica Ortoxoxă Română este atacată!”

    Nu, nu BOR este supusă dezbaterii, ci elita (exagerat de) bogată care controlează această Biserică!

    O elită care a construit o rețea „inflaționistă” de 14 (!) facultăți de Teologie, entități care au devenit fieful unor „prestatori” de Teologie pe salarii foarte bune, plătite din bani publici, dar care au în activitatea lor universitară rezultate submediocre oglindite în nivelul de pregătire profesională și (mai ales!) duhovnicească al absolvenților acestor facultăți de Teologie.

    Gravele probleme morale cu care se confruntă cetatea românească, locuită în majoritate de creștini-ortodocși, reprezintă cea mai evidentă dovadă că mulți dintre preoții și ierarhii Bisericii Ortodoxe Române (cultul majoritar în România) sunt incapabili să ofere credicioșilor lor o călăuzire morală, duhovnicească veritabilă.

    Membrii acestei elite bogate a BOR, elită care face obiectul anchetei noastre jurnalistice, pot fi găsiți nu numai în seminariile și facultățile de Teologie, ci și în cadrul administrației bisericești. O administrație numeroasă, puternic birocratizată și – în multe situații – controlată de clanuri de familie și/sau grupuri de interese foarte lumești, concentrată în Centrele Eparhiale, în protoierii, dar și în organizațiile neguvernamentale și în firmele comerciale care funcționează cu binecuvântarea ierarhilor BOR.

    De fapt, ne confruntăm cu o elită care tinde să transforme Biserica Ortodoxă Română din spațiul comuniunii în Hristos, într-o instituție care servește interesele lumești ale unora.

    La momentul potrivit, vom detalia – folosind informații verificabile, statistice – dezastrul moral în care zace națiunea noastră, o națiune ai cărei membri s-au declarat, la ultimul recensământ, în procent de aproximativ 85,3%, de credință creștină-ortodoxă. Dacă, în temeiul acestui procent, elita care conduce Biserica Ortodoxă Română are pretenția să primească râvnitele alocări bugetare, atunci, tot în temeiul acestui procent, elita asta trebuie să-și asume și dezastrele morale în care se rătăcește națiunea română. O națiune păstorită, repet, în proporție de 85,3% de către ierarhii și preoții Bisericii Ortodoxe Române.

    În aceste vremuri tulburate de războiul declanșat de Rusia lui Putin în vecinătatea țării noastre, bântuite de demonul naționalismului filetist promovat de extremiștii de la AUR (inclusiv cu sprijin și binecuvântare de la unii ierarhi, preoți și călugări ai BOR), întunecate de incompetența dregătorilor și rătăcirea poporului, Bisericii Ortdoxe Române îi revine misiunea de a oferi călăuzire, alinare și mustrare locuitorilor cetății românești.

    Din confortul unui Mercedes ultimul tip, de sub umbrela de siguranță a unei rezerve bancare de zeci de mii de euro, din prea-plinul a două-trei case proprietate personală și din strălucirea depozitului de aur și a bijuteriilor de familie, NU vei putea să oferi călăuzire, pentru că ești deja orbit de cele lumești pe care le ai cu supra-măsură!

    Nici alinare nu vei putea să oferi, pentru că nu cunoști ce înseamnă suferința provocată de lipsuri, aceasta pentru că ai fost ocrotit încă din tinerețea începutului de carieră universitară și ecleziastică, atunci când sistemul te-a recrutat, fiind apoi adăpostit între zidurile de confort și putere ridicate de prietenia cu vreun ierarh și de propria bogăție.

    Nici mustrare nu poți să aduci semenilor tăi, pentru că poziția ta în elita bogată a Bisericii și a comunității pe care o păstorești îți anulează orice drept moral de a-i certa pe ceilalți pentru rătăcirile lor.

    Prin urmare, a supune dezbaterii agorei românești averile, mecanismele de putere și de influență politică, afacerile lumești ale unora dintre membrii elitei universitare și administrative a Bisericii Ortodoxe Române reprezintă un demers asemănător cu o exorcizare.

    Evident, în această elită bisericească există și oameni onești, însă trebuie să ne reamintim că există atât responsabilități individuale, cât și responsabilități colective, astfel că onestitatea personală nu te scapă de responsabilitatea colectivă a castei din care faci parte, atunci când aceasta se rătăcește de la menirea sa spirituală.

    Totodată, subliniem faptul că demersul nostru jurnalistic este determinat și de dovezile tot mai clare că la nivelul Patriarhului Daniel și al grupului său de colaboratori apropiați încep să fie înțelese corect semnele timpului. Intervențiile directe sau indirecte ale Patriarhiei Române împotriva unor acțiuni periculoase comise de unii dintre membrii acestei elite – inclusiv de către unii ierarhi, cel mai rătăcit fiind Teodosie al Tomisului – reprezintă contribuții esențiale la poziționarea corectă a BOR față de starea actuală a cetății românești. Acest curaj asumat de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române trebuie consemnat și susținut!

    Cum spuneam, vom detalia argumentele noastre la momentul potrivit.

    Până atunci, să continuăm acest exercițiu democratic și duhovnicesc și să explorăm veniturile și averile acumulate de elita teologică universitară a Bisericii Ortodoxe Române.

    Elita Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Ovidius” Constanța

    ÎPS prof. univ. dr. Teodosie al Tomisului – 5.600 de euro pe lună

    Site-ul Facultății de Teologie Ortodoxă din Constanța ne informează că ÎPS Teodosie Petrescu este prof. univ. dr. și conducător de doctorat.

    În baza de date a Universității „Ovidius” din Constanța am găsit declarația de avere nr. 780/29.10.2021 a ÎPS Teodosie Petrescu, din care aflăm că averea asumată oficial de controversatul ierarh, la nivelul anului 2021, era formată dintr-un teren intravilan, în suprafață de 700 metri pătrați, dobândit în 2014 prin donație, și din veniturile ca profesor universitar și arhiepiscop al BOR.

    În perioada 2020–2021 (perioadă afectată de pandemia de Covid-19, chestiune în care ierarhul ortodox al Tomisului s-a implicat provocând puternice controverse), ÎPS Teodosie Petrescu a încasat:

    • 158.129 de lei (aproximativ 31.600 de euro, adică 2.600 de euro pe lună) – în calitate de profesor universitar al Facultății de Teologie din Constanța;
    • 176.304 lei (aproximativ 35.300 euro, adică aproape 3.000 euro pe lună) – în calitate de Arhiepiscop în ierarhia Bisericii Ortodoxe Române.

    Așadar, slujind BOR, în perioada 2020-2021, ÎPS Teodosie al Tomisului a încasat în total 334.433 de lei, adică aproximativ 67.000 de euro (cam 5.600 euro pe lună), în condițiile în care un ierarh al Bisericii are asigurate gratis, din fondurile eparhiei unde slujește, cazarea, masa, autoturismul, telefonul etc.

    Tot în toamna anului 2021, ÎPS Teodosie înregistra datorii la bănci: aproximativ 330.509 lei și 30.978 de euro (un total de aproximativ 97.000 de euro).

    În luna ianurie a acestui an, ÎPS Teodosie a câştigat definitiv procesul civil deschis împotriva Universității „Ovidius” din Constanța, al cărei Senat nu-i prelungise continuarea activităţii ca titular la Facultatea de Teologie după vârsta pensionării. Instanța care i-a dat câștig de cauză este Curtea de Apel Constanţa.

    Nu știm ce venituri încasează, la acest moment, ÎPS Teodosie pentru slujirea Bisericii Ortodoxe Române și în calitate de profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanța, pentru că – sfidând legea – nu și-a publicat declarații de avere mai recente. Poate că doar o clarvăzătoare ne-ar putea ajuta să ajungem la această taină…

    Pr. prof. univ. dr. Bogdan Moise – o casă și două apartamente cumpărate în 19 ani

    Părintele decan al Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța deține o avere de om chivernisit, cel puțin asta reiese din declarația de avere nr. 2639866, completată în data de 14.06.2023.

    Părintele Bogdan Moise – unul din oamenii de încredere ai ierarhului Tomisului – are (împreună cu soția) o avere imobiliară formată din:

    • un teren intravilan în Constanța (208 mp), cumpărat în anul 2000;
    • o casă de locuit în Constanța (139 mp), cumpărată în anul 2000;
    • un apartament în București (48,30 mp), cumpărat în anul 2015;
    • un alt apartament în București (70,60 mp), cumpărat în anul 2019.

    Așadar, în decurs de 19 ani, părintele Moise a cumpărat trei locuințe: o casă în Constanța (cu terenul aferent) și două apartamente în București.

    Părintele decan deține și două autoturisme destul de vechi – un Volskwagen Passat (fabricație 2002) și un Hyundai Santa Fe (fabricație 2007).

    Decanul Facultății de Teologie din Constanța are credite la bănci – prin credite contractate în 2019 și 2021, cu scadența în 2026 și 2034 – în valoare totală de 434.331 de lei (aproximativ 86.900 euro). Existența unor credite bancare este o dovadă indirectă a puterii financiare, deci și a capacității de achitare a creditelor, pe care o deține cel care și-a asumat împrumutul respectiv.

    Din slujirea Bisericii Ortodoxe Române, părintele Moise a încasat, în perioada iunie 2022 – iunie 2023, următoarele sume:

    • 166.975 de lei – de la Universitatea „Ovidius” din Constanța, ca decan al Facultății de Teologie;
    • 41.544 de lei – de la Arhiepiscopia Tomisului, ca preot ortodox.

    Transformate în euro, aceste venituri însumează 33.400 euro pe an, adică aproximativ 2.800 de euro pe lună, bani încasați pentru slujirea BOR.

    Părintele decan Moise Bogdan a fost implicat într-o anchetă penală, fiind acuzat de DNA că „în calitatea de persoană însărcinată de către Senatul Universităţii Constanţa cu verificarea criteriilor de promovare a candidaţilor, a declarat pe proprie răspundere că inculpatul Chiriluţă Bogdan-Florin îndeplineşte criteriile pentru ocuparea titlurilor de lector universitar și respectiv conferenţiar universitar”.

    În 20 noiembrie 2018, Curtea de Apel Constanța a decis achitarea părintelui Bogdan Moise pentru acuzația de fals intelectual, instanţa considerând că „fapta nu a fost comisă cu forma de vinovăţie cerută de lege”.

    Celălalt inculpat, Chiriluță Bogdan-Florin (fost arhidiacon, fost cadru universitar al Facultății de Teologie Constanța și fost consilier Cultural-Educațional la Arhiepiscopia Tomisului), a încheiat un acord de recunoaștere cu DNA. Încă din 15 noiembrie 2017, Tribunalul Constanţa a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei stabilit între DNA şi inculpatul Chiriluţă Bogdan-Florin și a dispus suspendarea executării pedepsei cu închsioarea de doi ani și trei luni sub supraveghere, stabilind un termen de supraveghere pentru o durată de patru ani.

    Părintele prodecan arhimandrit conf. univ. dr. Cosma Costel Mitu – starețul cu 4.000 de euro pe lună

    Părintele prodecan al Facultății de Teologie din Constanța, arhimandritul Cosma Costel Mitu, este călugăr și în același timp starețul Mânăstirii „Peştera Sfântului Apostol Andrei” din localitatea Ion Corvin, jud. Constanţa.

    Din declarația de avere nr. 2695338 din data de 15.06.2023, rezultă că părintele stareț a încasat, în perioada iunie 2022 – iunie 2023, următoarele venituri salariale:

    • 108.937 de lei – de la Universitatea „Ovidius” din Constanța, ca prodecan al Facultății de Teologie;
    • 102.264 de lei – de la Arhiepiscopia Tomisului, ca vicar administrativ;
    • 46.260 de lei – tot de la Arhiepiscopia Tomisului, ca stareț de mânăstire.

    În total, părintele prodecan arhimandrit conf. univ. dr. Cosma Costel Mitu a încasat, în slujirea Bisericii Ortodoxe Române, suma anuală de aproximativ 257.500 de lei, adică aproape 51.500 euro (aproximativ 4.300 de euro pe lună).

    Părintele stareț prodecan este un supus și apropiat fiu duhovnicesc al ÎPS Teodosie, dar și „produsul” profesional al Universității „Ovidius” din Constanța, unde a absolvit cu brio mai multe specializări: licență în Teologie, master în Drept Canonic și Studii Europene, doctorat în Teologie.

    Păstrându-ne obiectivitatea, facem precizarea că există stareți care își donează veniturile salariale (sau o parte din ele) mânăstirii pe care o păstoresc, ceea ce este posibil să facă și prodecanul Facultății de Teologie din Constanța.

    Părintele stareț a deținut, ca interimar, funcția de decan până ce părintele Bogdan Moise și-a rezolvat problemele de natură penală din dosarul DNA.

    Directorul Școlii Doctorale, preot prof. univ. dr. habil. Claudiu Cotan – trei case

    Conform declarației de avere nr. 2500864 din data de 12.06.2023, părintele director prof. univ. dr. habil. Claudiu Cotan deține în proprietate (singur și împreună cu soția) trei terenuri:

    • un teren intravilan în suprafață de 462 mp, localizat în Brașov, cumpărat în 2006;
    • un teren intravilan în suprafață de 777 mp, localizat în Domnești (județul Ilfov), cumpărat tot în 2006;
    • un teren agricol în suprafață de 400 mp, localizat în stațiunea Costinești (Constanța), cumpărat tot în anul 2006.

    Se pare că 2006 a fost un an bun pentru investițiile imobiliare ale părintelui Cotan…

    Familia părintelui director Claudiu Cotan are în proprietate și trei case:

    • o casă de locuit în Brașov (330 mp), a cărei construcție a fost finalizată în anul 2011;
    • o casă de locuit în București (66 mp), dobândită prin donație în anul 2006;
    • o altă casă de locuit în București (61 mp), cumpărată în anul 2017.

    Mobilitatea părintelui Cotan este asigurată de un autoturism Ford mai vechi, fabricat în 2007, dar și de un autoturism Mazda destul de nou, fabricat în 2021.

    Părintele director al Școlii Doctorale a Facultății de Teologie din Constanța dispune de o rezervă financiară depusă la bancă în valoare de 69.740 de euro, contul fiind deschis în anul 2019.

    Părintele Cotan are însă și o datorie la bancă printr-un credit în valoare de 129.000 de lei (circa 26.000 de euro), contractat în 2017 și care este scadent anul acesta.

    Veniturile salariale ale părintelui Cotan, în perioada iunie 2022 – iunie 2023, au fost următoarele:

    • 115.265 de lei – de la Universitatea „Ovidius” Constanța, ca profesor;
    • 16.947 de lei – de la aceeași universitate, ca director de școală doctorală;
    • 32.406 lei – de la Parohia „Delea Noua”, ca preot.

    În total, din slujirea Bisericii Ortodoxe Române, părintele director prof. univ. dr. habil. Claudiu Cotan a încasat suma anuală de 164.618 lei, adică aproximativ 33.000 de euro (2.700 de euro pe lună).

    Părintele conf. univ. dr. Corneliu-Dragoș Bălan, directorul Departamentului de Teologie Biblică și Sistematică – casă, apartament, 3.300 de euro pe lună

    Conform declarației de avere nr. 2550515 din data de 12.06.2023, părintele Corneliu-Dragoș Bălan are o avere imobiliară formată din:

    • un teren intravilan în orașul Ovidiu, județul Constanța (411 mp), dobândit împreună cu soția prin cumpărare, în anul 2013;
    • un apartament în Constanța (55 mp), cumpărat în 2007;
    • o casă de locuit în orașul Ovidiu (206 mp), a cărei construcție a fost finalizată în anul 2016, în coproprietate cu soția.

    Mobilitatea părintelui director de departament este asigurată de două autoturisme: un Seat Cordoba, ceva mai vechi (fabricat în 2009), și un Skoda Superb nou (fabricat în 2021).

    Părintele Bălan are în bancă o rezervă financiară de 38.575 de euro, dar are și un credit de 56.230 de euro, contractat în 2007 și scadent în 2037.

    În perioada iunie 2022 – iunie 2023, părintele director Bălan a încasat următoarele venituri salariale:

    • 169.768 de lei – de la Universitatea „Ovidius” Constanța, în funcția de conferențiar titular;
    • 28.511 lei – de la biserica Sf. Spiridon din Constanța, ca preot.

    În total, din slujirea Bisericii Ortodoxe Române, părintele Bălan a încasat un venit anual de aproximativ 198.300 de lei, adică aproape 39.700 de euro (aproximativ 3.300 de euro pe lună).

    În anul 2020, părintele Corneliu-Dragoș Bălan s-a confruntat cu recidiva unui cancer rinofaringian ce părea a fi fost vindecat cu un an în urmă. La acel moment, colegii din Universitatea „Ovidius” Constanța lansau public un apel umanitar: „Unul dintre profesorii noștri din Universitate, preotul Bălan Corneliu Dragoș (39 de ani), conferențiar titular la Facultatea de Teologie din cadrul Universității «Ovidius», a fost diagnosticat, anul trecut, cu cancer rinofaringian, pe care l-a tratat cu chimio și radio-terapie, iar rezultatele păreau pozitive. Totuși, în urmă cu câteva luni, după noi investigații, s-a descoperit o tumoră malignă în sinusul cavernos, o zonă extrem de sensibilă și imposibil de operat prin metoda clasică. În aceste condiții, după ce mai multe clinici din străinătate și-au declinat competența, a apărut o posibilitate de operație minim invazivă, cu laser, la o clinică din Bonn, Germania, însă costurile nu sunt deloc mici: 62.800 de euro. În acest sens, considerăm că un ajutor din partea noastră, cât de mic, poate contribui pentru completarea sumei și, în final, pentru a-i reda o viață normală alături de cei dragi. Vă mulțumim anticipat! Cont: Corneliu Dragoș Bălan – RO65BRDE140SV22075721400″.

    Nu cunoaștem detalii despre starea de sănătate a părintelui Bălan, dar ne exprimăm speranța că a fost învingător în lupta cu cancerul și îi dorim multă sănătate!

    Părintele prof. univ. dr. habil. Nicușor Tucă, directorul Departamentului de Teologie Practică – 5 locuințe + fiul coleg de catedră

    Declarația de avere nr. 2496480 / 09.06.2023 ne spune că părintele director Tucă deține două terenuri intravilan, după cum urmează:

    • un teren intravilan în Constanța (1.131 mp), cumpărat în 2008;
    • un teren intravilan în orașul Ovidiu, județul Constanța (959 mp), cumpărat în 2020.

    În declarația de avere a părintelui prof. univ. dr. habil. Nicușor Tucă sunt indicate 5 locuințe:

    • un apartament în Constanța (50 mp), cumpărat în 1997;
    • un apartament în Constanța (tot de 50 mp), cumpărat în 2018;
    • un apartament în Constanța (45 mp), dobândit în 2021 prin donație;
    • o casă de locuit în Constanța (210 mp), cumpărată în 2001;
    • un apartament în București (61 mp), cumpărat în 2011, la care, în mod ciudat, părintele director este trecut cu o „cotă parte de 1/1%” (aducă îl dține integral), dar la „titular” este trecut fiul acestuia, Petre Octavian Tucă.

    La primele patru locuințe, cele din Constanța, părintele decan are o „cotă parte de 1/2%” (fiind, probabil, în coproprietate cu soția).

    În data de 24.03.2022, averea părintelui director Tucă a fost completată cu veniturile încasate prin vânzarea unui teren intravilan către o societate comercială, suma declarată de părintele Tucă fiind de 1.150.000 de lei, adică aproximativ 230.000 de euro.

    Părintele prof. univ. dr. habil. Nicușor Tucă deține rezerve financiare, constituite din depozite bancare și conturi curente în bănci (toate deschise în anul 2022), în valoare de 1.578.000 de lei (aproximativ 315.600 de euro) și de 8.200 de euro, adică un total de 323.800 de euro.

    În perioada iunie 2022 – iunie 2023, părintele Tucă a încasat următoarele venituri:

    • 176.769 de lei – de la Universitatea „Ovidius” Constanța, în calitate de profesor;
    • 35.054 de lei – de la Arhiepiscopia Tomisului, Parohia „Sfinții Trei Ierarhi”, în calitate de preot.

    În total, în slujirea Bisericii Ortodoxe Române, părintele director Nicușor Tucă a încasat un venit anual de 211.823 de lei, adică aproximativ 42.400 euro (puțin peste 3.500 euro pe lună).

    Din declarația de avere a părintelui Tucă rezultă încă două aspecte interesante legate de membrii familiei sale.

    Astfel, soția părintelui, Tucă Mirela Anișoara, este angajată în funcția de asistent social la Parohia „Sfinții Trei Ierarhi”, unde soțul slujește ca preot. Ea a încasat un venit anual de 22.109 lei (un venit modest, de aproximativ 1.800 de lei lunar).

    Fiul părintelui director, Tucă Petre Octavian, este indicat în declarația de avere, unde se precizează că pe lângă veniturile încasate ca arhitect, acesta a încasat și 8.395 de lei de la Universitatea „Ovidius” Constanța.

    Pe site-ul universității afăm că Tucă Petre Octavian a fost declarat admis, în luna mai a acestui an, la concursul de ocupare a postului de asistent universitar (pe perioadă determinată), la disciplinele Teologie Liturgică și Artă Creștină, în cadrul Departamentului Teologie Biblică și Sistematică, aflat în coordonarea colegului părintelui director Tucă, anume a părintelui conf. univ. dr. Corneliu-Dragoș Bălan. Astfel că, din data de 29  iunie 2023, când Senatul Universității „Ovidius” Constanța a validat rezultatele concursului, Tucă junior are onoarea să fie coleg de serviciu, la Facultatea de Teologie din Constanța, cu propriul tată, Tucă senior.

    Părintele Lect. univ. dr. Iosif GYULAI-MUREȘAN, directorul Departamentului de Artă Sacră și Teologie Didactică – două case și patru mașini

    Conform declarației de avere nr. 2573583 din data de 13.06.2023, părintele Gyulai-Mureșan are o avere imobiliară formată din:

    • un teren intravilan în Constanța (250 mp), cumpărat în 2006 (în coproprietate cu soția);
    • o casă de locuit în București (96,11 mp), cumpărată în 2000 (în coproprietate cu soția);
    • o casă de locuit în Constanța (157,62 mp), a cărei construcție a fost finalizată în anul 2008 (în coproprietate cu soția).

    Mobilitatea părintelui director este asigurată de patru autoturisme: Opel Vectra C (fabricat în 2003), Mercedes Benz (fabricat în 2012), încă un Mercedes Benz (fabricat în 2015) și un Peugeot 208 (fabricat în 2021), toate cumpărate.

    Părintele director lect. univ. dr. Iosif Gyulai-Mureșan are două credite în bănci: unul în valoare de 24.900 de euro (contractat în 206 și scadent în 2031) și unul în valoare de 14.700 de euro (contractat în 2019 și scadent în 2024).

    În perioada iunie 2022 – iunie 2023, părintele director Gyulai-Mureșan a încasat următoarele venituri:

    • 141.192 de lei – de la Universitatea „Ovidius” din Constanța, ca director departament;
    • 32.077 de lei – de la Arhiepiscopia Tomisului, ca preot slujitor.

    În total, în slujirea Bisericii Ortodoxe Române, părintele Iosif Gyulai-Mureșan a încasat un venit anual de 173.269 de lei, adică în jur de 34.700 de euro (aproape 2.900 de euro pe lună).

    Părintele Gyulai-Mureșan a încasat venituri și din cedarea folosinței unor bunuri (din chirie), în valoare de 22.869 de lei (aproape 4.600 de euro).

    VA URMA

    CITIȚI ȘI:

    * Elita bogată care conduce Biserica Ortodoxă Română. Studiul de caz nr. 1: Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” București

  • Elita bogată care conduce Biserica Ortodoxă Română. Studiul de caz nr. 1: Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” București

    Sinodul BOR – neputincios în fața celor 8.350 de euro încasați ca venit lunar de „influencer”-ul Constantin Necula?

    În urmă cu aproximativ două luni, Biserica Ortodoxă Română a fost tulburată de un scandal declanșat de implicarea preotului Constantin Necula, cunoscut „influencer” al BOR, într-o activitate discutabilă, dar profitabilă financiar, sub pretextul propovăduirii învățăturii creștine. La acel moment am realizat o investigație jurnalistică pe care am publicat-o sub titlul „Acești bogați care controlează Biserica Ortodoxă Română. Cazul preotului-«influencer» Constantin Necula – predicatorul nabab”.

    Concluzia investigației noastre a fost că, în perioada 2021–2022, preotul Constantin Necula a reușit să încaseze un venit de aproximativ 8.350 de euro pe lună, o sumă considerabilă de bani, la care nici nu îndrăznesc să viseze confrații lui care sunt preoți prin parohiile sărace și depopulate ale BOR (tot mai multe, pe fondul crizei politice și economice în care se afundă țara!).

    Am așteptat cu interes reacția Patriarhiei Române și mai ales, a Sinodului Bisericii Ortodoxe Române cu privire la lăcomia „influencer”-ului pr. Constantin Valer Necula. Până la acest moment, oficialii BOR nu au comunicat vreo decizie pe subiectul în discuție. Probabil, banii „influencer”-ului sunt suficient de mulți pentru a-i oferi acestuia liniște și protecție…

    Preotul Constantin Necula

    Lăsând Sinodul BOR să se spele pe cap cu lacomul preot Necula, noi continuăm publicarea investigației jurnalistice pe care o realizăm pe subiectul bogățiilor imense pe care le acumulează elita teologic-universitară, administrativ-bisericească și episcopală a Bisericii Ortodoxe Române. Bogății care sunt acumulate fără ca activitatea acestei elite bisericești, în cele trei dimensiuni ale sale – învăţătorească, sfinţitoare şi pastoral-misionară – să genereze în societatea românească efectele morale așteptate.

    Rețeaua Facultăților de Teologie din cadrul BOR. Studiul de caz nr. 1: Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” București

    Pe site-ul Patriarhiei Române aflăm că BOR patronează nu mai puțin de 14 instituții de învățământ teologic universitar, în condițiile în care pe teritoriul României funcționează doar 6 Mitropolii în componența BOR.

    Numărul mare de facultăți de teologie, la care se adaugă și seminariile/liceele teologice ortodoxe, au generat un fel de inflație de absolvenți de Teologie. Efectele nu s-au lăsat așteptate. Numărul candidaților înscriși pentru a urma cursurile la seminariile și facultățile de Teologie Ortodoxă a scăzut de la an la an, calitatea absolvenților acestor instituții (urmare a scăderii standardelor la admitere) a scăzut vertiginos și, implicit, calitatea teologică și duhovnicească a preoților și a ierarhilor care au urmat studii teologice universitare după 1989 au fost tot mai scăzute.

    Cum spuneam, efectele se văd în prăbușirea morală a națiunii române, lipsită de păstori duhovnicești vrednici.

    Una dintre cele mai importante instituții universitare de învățământ teologic ortodox este Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” București. Nivelul de transparență cu privire la veniturile încasate de membrii corpului profesoral al acestei facultăți – precum și de colegii lor din Universitatea București – este unul foarte scăzut.

    Pe site-ul Universității din București am găsit doar câteva declarații de avere și de interese depuse de profesorii de la Facultatea de Teologie pentru perioada 2022-2023, deși Legea nr. 176/2010 stabilește ca aceste declarații să fie depuse spre consultare publică până la data de 15 iunie a fiecărui an.

    În consecință, acolo unde a fost necesar, am consultat declarațiile pentru perioada 2021–2022. Iată ce am aflat!

    Decanul pr. prof. dr. Constantin Preda

    În prezent, funcția de decan al Facultății de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” București este deținută – conform site-ului instituției – de preot profesor doctor Constantin Preda. Conform declarației de avere depusă pentru perioada 2021–2022 (cu precizarea că la acel moment ocupa funcția de prodecan al facultății, deci era o treaptă mai jos), averea materială a părintelui-decan era formată din:

    • o casă de locuit în suprafață de 210 metri pătrați, situată în localitatea Mogoșoaia și cumpărată în anul 2015;
    • un autoturism Volkswagen fabricat în anul 2016, primit ca moștenire.
    Pr. prof. dr. Constantin Preda

    Decanul facultății are un credit deschis la CEC Bank, în anul 2015, în valoare de 315.899 de lei, scadent în anul 2043.

    În perioada 2021–2022, pr. prof. dr. Constantin Preda a încasat bani din două surse: de la Facultatea de Teologie (în calitate de profesor) și de la administrația bisericească (în calitate de preot), după cum urmează:

    • 138.057 de lei pe an (11.500 de lei pe lună), adică aproximativ 27.600 de euro pe an (2.300 de euro pe lună) de la Facultatea de Teologie;
    • 35.589 de lei pe an (1.150 de lei pe lună), adică aproximativ 7.100 de euro pe an (600 de euro pe lună) de la administrația bisericească.

    În total, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” București, pr. prof. dr. Constantin Preda, a încasat în perioada 2021–2022, slujind Bisericii Ortodoxe Române, suma de 173.646 de lei pe an (14.470 de lei pe lună), adică aproximativ 34.700 de euro pe an (2.900 de euro pe lună).

    Prodecanul pr. prof. dr. David Pestroiu

    Preotul profesor doctor David Pestroiu este prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” București. Declarațiile de avere și de interese aferente perioadei 2022–2023 au apărut, cu oarecare întârziere, în baza de date a Universității din București.

    Conform declarației de avere nr. 2006473, prodecanul Facultății de Teologie din București pare a fi un foarte bun chivernisitor al averii personale.

    Pr. prof. dr. David Pestroiu

    Familia părintelui prodecan deține două terenuri din categoria „intravilan”: unul la Lipia (jud. Ilfov), cu suprafața de 2.376 mp, și unul în București, cu suprafața de 27 mp.

    Începând din anul 2022, soția părintelui prodecan, d-na Pestroiu Emanuela (profesoară la un colegiu din București), este fericita proprietară a unui teren extravilan, în suprafață de 847 mp, aflat în Grecia și dobândit (nu este foarte clar precizat) prin contract de vânzare-cumpărare și moștenire.

    Familia prodecanului de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” București deține un apartament în București, cu suprafața totală de 122 de metri pătrați.

    Din anul 2022, tot soția părintelui decan, d-na profesor Pestroiu Emanuela, este fericita proprietară a unei case de locuit cu suprafața de 162 mp, aflată în Grecia, în localitatea Chilonari.

    Nu am găsit o localitate cu acest nume, dar am aflat de la Google că există Chelonaria, una dintre destinațiile turistice exotice ale Greciei…

    Mobilitatea părintelui prodecan este asigurată de un autoturism marca Kia Sorento (fabricat recent, în anul 2020), conform informațiilor oferite prin declarația de avere.

    În septembrie 2022, părintele prodecan și-a mărit averea prin încasarea sumei de 106.000 de euro din vânzarea unui apartament.

    Prodecanul deține în conturi bancare sumele de 26.813 lei (aproximativ 5.400 de euro) și 23.537 de euro, adică un total de aproximativ 29.000 euro rezerve bancare. Părintele Pestroiu are și datorii la bănci, în valoare totală de 198.627 de lei (aproximativ 40.000 de euro). Cel mai vechi credit datează din 2021, iar ultima scadență este în 2025.

    În perioada mai 2022 – mai 2023, prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” București, pr. prof. dr. David Pestroiu, a încasat:

    • 151.391 de lei, ca profesor, de la Universitatea din București;
    • 980 de lei, ca preot, de la Arhiepiscopia București;
    • 62.128 de lei, ca preot, de la Protoieria Sector 4 București.

    Totalul sumelor încasate de părintele prodecan pr. prof. dr. David Pestroiu, în slujirea Bisericii Ortodoxe Române, este de 214.499 de lei pe an, adică aproximativ 43.000 de euro (în medie, 3.500 euro pe lună).

    Directorul de departament pr. conf. dr. Marian Vild

    Departamentul de Teologie Istorică, Biblică și Filologie al Facultății de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” din București este condus de pr. conf. dr. Marian Vild, în funcția de director.

    Nu am găsit declarația de avere aferentă perioadei 2022–2023 și, prin urmare, am folosit declarația de avere pentru perioada 2021–2022. Conform acestui document, părintele director deține un teren intravilan în suprafață de 1.224 metri pătrați (împreună cu soția), precum și o casă de locuit în suprafață de 270 mp (împreună cu soția), finalizată în 2016.

    În proprietatea părintelui director se mai află și două autoturisme: Seat Altea (fabricat în 2007) și Peugeot 307 (fabricat în 2005).

    Pr. conf. dr. Marian Vild

    În iunie 2022, pr. conf. dr. Marian Vild deținea suma de 23.000 de euro (proveniți din vânzarea unui apartament), într-un cont deschis în 2021.

    Veniturile totale încasate de pr. conf. dr. Marian Vild, în perioada 2021–2022, de la Universitatea din București, slujind Bisericii Ortodoxe Române, au fost de 141.722 de lei pe an (11.810 lei pe lună), adică aproximativ 28.300 de euro pe an (2.360 de euro pe lună).

    Părintele director este fericitul tată a cinci copii, iar soția este înregistrată la Primăria Brănești ca asistent personal (cu un venit modest, de 22.000 de lei pe an).

    Curios este faptul că în declarația de avere a pr. conf. dr. Marian Vild nu sunt precizate eventualele venituri încasate ca preot, deși în propriul CV precizează că este preot la biserica „Buna-Vestire” din Pantelimon (lângă București). Poate că părintele director este doar preot onorific și nu încasează salariu din slujirea preoțească…

    Directorul de departament pr. prof. dr. Nicuşor Beldiman

    Celălalt department al Facultății de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” din București, cel de Teologie Sistematică, Practică şi Artă Sacră, este condus de pr. prof. dr. Nicuşor Beldiman.

    Cea mai recentă declarație de avere depusă pe site-ul Universității din București este cea pentru perioada 2021–2022. Conform acestei declarații, părintele director Beldiman are în proprietate un apartament de 80 de metri pătrați (împreună cu soția), dobândit în anul 2016, în București, precum și un autoturism nou-nouț, marca Volkswagen Touareg (fabricat în 2021).

    Tot în 2021, părintele director a încasat, din vânzarea unui autoturism mai vechi, suma de 2.500 de euro.

    Pr. prof. dr. Nicuşor Beldiman

    Părintele Beldiman are credite bancare în valoare totală de 338.723 de lei. Cel mai vechi credit a fost contractat în 2016, iar ultima scadență este în 2046.

    În perioada iunie 2021 – iunie 2022, pr. prof. dr. Nicuşor Beldiman a încasat, din slujirea Bisericii Ortodoxe Române, următoarele venituri:

    • 143.684 de lei de la Universitatea din București, ca profesor la Facultatea de Teologie;
    • 55.120 de lei de la Patriarhia Română, în funcția de Consilier patriarhal;
    • 37.366 de lei de la Protoieria Sector 6, ca preot.

    În total, din slujirea Bisericii Ortodoxe Române, părintele director Beldiman a încasat 236.170 de lei, adică aproximativ 47.000 de euro pe an (în medie, aproape 4.000 de euro pe lună).

    Directorul Școlii Doctorale – conf. dr. Adrian Nicolae Lemeni

    Școala Doctorală a Facultății de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” din București este condusă de conf. dr. Adrian Nicolae Lemeni, a cărui declarație de avere pentru perioada 2022–2023 nu se află, deocamdată, în baza de date a Universității din București.

    În consecință, am utilizat declarația de avere nr. 672745 pentru perioada 2021–2022, depusă în data de 5 mai 2022. Conform acestei declarații, domnul director de Școală Doctorală deține un teren intravilan în suprafață de 1.100 de metri pătrați, în localitatea Otopeni (București), cumpărat în anul 2021.

    Conf. dr. Adrian Nicolae Lemeni

    Conf. dr. Adrian Nicolae Lemeni este fericitul proprietar (alături de soție) a trei apartamente, toate aflat în Sectoru 1 București, dobândite prin cumpărare în 2013, 2016 și 2018, în suprafață totală de 173 metri pătrați.

    Mobilitatea domnului Lemeni este asigurată de un autoturism Volkswagen, fabricat în 2013.

    Declarația de avere ne revelează un fapt inedit: domnul Adrian Nicolae Lemeni este pasionat de investițiile în metale prețioase, mai exact în aur! Directorul Școlii Doctorale a Facultății de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” din București deținea, la data depunerii declarației de avere (mai 2022), o cantitate de aur cu o valoare estimată de 160.000 euro!

    Pe lângă rezerve în aur, dl. Lemeni deținea și rezerve bancare consistente: 101.000 de euro într-un depozit bancar deschis în anul 2018.

    Directorul Școlii Doctorale a Facultății de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” din București este însă și dator la terți, anume la dl. Corde Vasile, care i-a împrumutat, în 2022, suma de 150.000 de euro, pe care dl. Lemeni trebuie s-o returneze până în 2023, adică anul acesta.

    Un supliment de venituri i-au fost asigurate d-lui Lemeni și de încasări din chirii, în valoare de 13.285 de lei (aproximativ 2.600 de euro).

    Conf. dr. Adrian Nicolae Lemeni a încasat, în perioada mai 2021 – mai 2022, suma de 148.222 de lei de la Universitatea din București, adică aproximativ 30.000 de euro. La această sumă se adaugă încă 25.114 lei (peste 5.000 de euro) încasați ca expert-formator Educație, primiți în cadrul Proiectului „Alege Școala” (implementat de Patriarhia Română).

    În total, dl. Lemeni a încasat, slujind Biserica Ortoxă Română, suma de 173.336 de lei (35.000 de euro) pe an, adică aproximativ 14.500 de lei (aproape 3.000 euro) pe lună.

    Fostul decan pr. prof. dr. Ioan Moldoveanu

    Conform Declarației de avere nr. 2563474 (depusă la 30 de zile de la încetarea ocupării funcției), părintele profesor dr. Ioan Moldoveanu deține (împreună cu soția) un apartament în București, cu suprafața de 145 de metri pătrați, cumpărat în anul 2007.

    Mobilitatea părintelui profesor este asigurată de un autoturism Mercedes nou-nouț, fabricat în 2022!

    Declarația de avere ne dezvăluie pasiunea părintelui Moldoveanu pentru bijuterii, pe care le-a dobândit în perioada 1991–2022 și a căror valoare este estimată la 5.000 de euro.

    Pr. prof. dr. Ioan Moldoveanu

    Fostul decan al Facultății de Teologie București deține rezerve bancare în valoare totală de aproximativ 91.000 de lei (18.200 de euro) și nu are datorii la bănci.

    În slujirea Bisericii Ortodoxe Române, părintele ex-decan a încasat salarii în valoare de:

    • 173.037 de lei de la Universitatea din București, în calitate de profesor la Facultatea de Teologie;
    • 34.514 lei de la Arhiepiscopia București, ca preot.

    Astfel, în slujirea BOR, părintele profesor Moldoveanu a încasat anual 207.551 de lei, adică aproximativ 41.500 de euro (în medie, 3.500 de euro pe lună).

    Părintele ex-decan a mai încasat ceva bănuți și de la Arhiepiscopia Greciei, probabil în calitate de preot slujitor la paraclisul Ambasadei Greciei la București, în sumă totală de 17.813 de euro, astfel că venitul total anual acumulat prin slujirea Bisericii lui Hristos se ridică la aproximativ 59.500 de euro pe an (în medie, aproape 5.000 de euro pe lună).

    Concluzii de etapă

    Mulți dintre preoții amintiți în acest episod al anchetei noastre jurnalistice predică despre smerenie, cumpătare, modestie și alte virtuți creștine.

    Îi puteți auzi la predicile pe care le rostesc solemn în bisericile unde slujesc, îi puteți întâlni la seminarii, simpozioane și dezbateri despre rolul Bisericii în societate, îi puteți viziona/audia la TV Trinitas sau Radio Trinitas ori le puteți citi pledoariile în paginile cărților, cursurilor și articolelor pe care le semnează.

    Atunci când veți mai fi martori la predicile lor, să vă reamintiți că acești oameni sunt membri în elita financiară și de putere a părții lumești a Bisericii Ortodoxe Române și că dețin averi substanțiale, la care preoții amărâți din parohiile sărace ale BOR nici nu îndrăznesc să vizeze…

    … și reamintindu-vă toate acestea, să puneți prețul corect pe predicile lor!

    VA URMA

  • EXCLUSIV. Averile judecătorilor care i-au făcut scăpați pe securiștii implicați în asasinarea disidentului anticomunist Gheorghe Ursu. O decizie odioasă, ticăloasă și insalubră a justiție române

    Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), prin decizia judecătorilor Valerica Voica, Constantin Epure și Alin Sorin Nicolescu, i-a achitat definitiv pe Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş, foştii ofiţeri de Securitate acuzați că au organizat torturarea disidentului anticomunist Gheorghe Ursu, provocându-i moartea. Motivarea este la fel de scandaloasă ca decizia în sine.

    Inițial, la Curtea de Apel București, cei doi securiști fuseseră achitați de judecătoarea Mihaela Niță.

    La aproape 34 de ani de la căderea dictaturii comuniste, într-o Românie care are pretenția că ar fi stat de drept, membru al Uniunii Europene și al NATO, niște asasini în slujba dictatorului Nicolae Ceaușescu sunt achitați de cea mai înaltă instanță a Justiției române!

    „Specialii” din Justiție defechează pe memoria zecilor de mii de victime chinuite și asasinate în Gulagul comunismului românesc, a milioanelor de români umiliți și transformați în sclavi ai dictaturii comuniste. „Specialii” din Justiție batjocoresc memoria tuturor românilor care au îndrăznit să se opună comunismului, mulți dintre aceștia fiind uciși în luptele de rezistență armată comunistă din anii ’50 ai secolului trecut ori pe străzile orașelor românești, în Decembrie 1989.

    Într-o firavă încercare de apărare a memoriei disidentului anticomunist Gheorghe Ursu și a tuturor celor care au suferit și au murit în timpul dictaturii comuniste, vă prezentăm averea cu care sunt răsplătiți, din banii cetățenilor români, judecătorii care i-au achitat pe securiștii implicați în asasinatul din 1985.

    Averea judecătoarei Mihaela Niță

    Ultima declarație de avere înregistrată de judecătoarea Mihaela Niță, de la Curtea de Apel București, pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) este din iulie 2021. Absența unor declarații de avere mai actuale este o faptă gravă în sine.

    În urmă cu doi ani, judecătoarea avea în proprietate:

    • două terenuri în suprafață totală de 1.180 de metri pătrați, în comuna Berceni, județul Ilfov (împreună cu soțul);
    • o casă în suprafață de 237 de metri pătrați, în aceeași localitate (împreună cu soțul);
    • 4 autoturisme: Opel Astra (fabricat în 2004), încă un Opel Astra (fabricat în 2008), Mercedes E200 (fabricat în 2007) și Mercedes GLK (fabricat în 2013).

    În conturile bancare ale judecătoarei se găseau rezerve de 142.000 de lei (aproximativ 28.400 de euro).

    Judecătoarea avea datorii prin trei credite bancare (un credit scadent în 2024 și două credite ipotecare scadente în 2030) în valoare totală de 387.810 de lei (aproximativ 77.500 de euro).

    În perioada iulie 2020 – iulie 2021, judecătoarea Mihaela Niță a încasat ca magistrat, din partea statului român, suma totală de 213.817 de lei (aproximativ 17.800 de lei pe lună), adică aproximativ 42.800 de euro (3.500 de euro pe lună).

    Pe lângă aceste venituri, în casa doamnei judecător au intrat, în perioada iulie 2020 – iulie 2021, încă aproximativ 140.000 de lei (28.000 de euro), reprezentând salariul și norma de hrană primite de soț, Florin Cătălin Niță, la acel moment director de direcție în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor.

    Conform Presshub.ro, în prezent, domnul Niță este „pensionar la 48 de ani, cu 130.000 de lei pe an, pensie plătită de Ministerul de Interne, parte responsabilă civilmente în dosarul Gheorghe Ursu”.

    În ianuarie 2020, pe marginea deciziei judecătoarei Mihaela Niță de a-i achita pe securiștii implicați în asasinarea disidentului Gheorghe Ursu, Europa Liberă scria: „Motivul invocat de judecătoarea Mihaela Niță în susținerea tezei sale este că Gheorghe Ursu nu a fost «un opozant pe faţă al regimului comunist şi al conducătorului Partidului Comunist», iar «opoziţia victimei față de regimul comunist a fost nesemnificativă, venind şi din partea unei persoane care anterior, pentru o lungă perioadă de timp, a fost privilegiată de acest regim». Mai mult, judecătoarea consideră că Gheorghe Ursu nu a fost anchetat de Securitate pentru scrisorile trimise la Europa Liberă și opiniile sale anticomuniste. «Curtea apreciază că nu opiniile personale ale victimei Ursu Gheorghe Emil despre conducerea de stat și de partid și politica partidului comunist sau consemnările sale denigratoare, jignitoare la adresa conducătorului statului au generat anchetarea sa în continuare și de organele de Securitate, acțiunile intreprinse de lucrătorii de Securitate nefiind, în mod evident, de răzbunare”.

    Grav este că judecătoarea nu a ținut cont de o decizie definitivă a Curții de Apel București din 2015 (deși o avea anexată la dosarul din 2019), care o contrazice. Prin sentința nr. 2115/03.09.2015, în procesul deschis de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), la cererea lui Andrei Ursu (fiul inginerului Gheorghe Ursu), pentru stabilirea calității de lucrător al Securității a lui Vasile Hodiș, Curtea stabilește că acțiunile lui Hodiș împotriva lui Gheorghe Ursu, mai exact „urmărirea, cercetarea și punerea sub învinuire a acestuia”, „mascheză reprimarea unei persoane animate de concepții anticomuniste și antitotalitare”. Măsurile dispuse de Hodiș urmăreau „aspecte din viața privată, poziția acestuia față de politica Partidului Comunist și a orânduirii sociale din țara noastră, opiniile și afirmațiile cu caracter politic, iar nu aspecte care ar fi putut viza siguranța națională sau prevenirea săvârșirii unor infracțiuni contra statului și a economiei naționale”.

    Altfel spus, decizia din 3 septembrie 2015 a Curții de Apel București stabilește că Gheorghe Ursu nu a fost în realitate arestat pentru infracțiuni de drept comun, ci pentru opinile sale anticomuniste și acțiunile sale în acest sens, fiind astfel un disident politic.

    Ignorând total aceste argumente, Mihaela Niță concluzionează în motivarea din 2019 că Gheorghe Ursu „nu a fost reținut și anchetat în această calitate”.

    Tot Europa Liberă România consemnează că judecătoarea Mihaela Niță, „plecând de la premisa că inginerul Gheorghe Ursu nu a fost disident, a ajuns la concluzia că acesta nu a fost un opozant al regimului comunist și al lui Nicolae Ceaușescu, deci ofițerii de Securitate care l-au anchetat până la moarte sunt nevinovați”.

    Averea judecătorului Constantin Epure

    Conform declarației de avere depusă la data de 9 iunie 2023, judecătorul Constantin Epure are în proprietate:

    • un teren intravilan de 500 de metri pătrați, în orașul Săcele, județul Brașov (dobândit în 2006);
    • o casă de locuit cu suprafața de 241 de metri pătrați, aflată tot în Săcele, județul Brașov (dobândită tot în 2006);
    • un autoturism marca Volvo (fabricat în 2018).

    La momentul declarației, judecătorul Epure avea în contul deschis în 2005 la NN Pensii (ca fonduri de investiții, pensii private) suma de 183.590 de lei (aproximativ 36.700 de euro).

    La capitolul datorii, judecătorul declară un credit contractat în 2007 și scadent în 2042, în valoare de 157.200 de franci elvețieni.

    Veniturile încasate de judecătorul Epure în perioada iunie 2022 – iunie 2023 sunt consistente.

    De la ÎCCJ a primit suma de 325.480 de lei (o parte din sumă reprezentând restanțe salariale stabilite prin hotărâri judecătorești), adică aproximativ 65.000 de euro (în medie, 5.400 de euro pe lună).

    Se adaugă alți 8.535 de lei (aproximativ 1.707 de euro), încasați de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

    Conform Presshub.ro, judecătorul Constantin Epure „a decis, în mai 2019, după doi ani de procedură de Cameră preliminară, să retrimită dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 la Parchetul Militar, după ce a anulat mare parte din probe. În acel dosar erau trimiși în judecată pentru crime împotriva umanității Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Mugurel Florescu, Emil «Cico Dumitrescu», Cazimir Benedict Ionescu, Adrian Sârbu, Miron Cozma, Matei Drella, Cornel Burlec Plaieş, Vasile Dobrinoiu, Petre Petre şi Alexandru Ghinescu. Cazul se află încă în cercetări pentru refacerea urmăririi penale. Tot judecătorul Epure a făcut parte din Completul de judecată care a stabilit să se aplice prescripția dosarelor penale în urma unei decizii a CCR din 2022″.

    Detaliu biografic important: judecătorul Constantin Epure a făcut parte din instanțele care i-au condamnat pe Liviu Dragnea (Dosarul „Angajări fictive”) și pe Elena Udrea (Dosarul „Gala Bute”) și l-au achitat pe Călin Popescu Tăriceanu (dosarul de mărturie mincinoasă).

    Totodată, judecătorul Constantin Epure, împreună cu colegul de instanță, judecătorul Alin Sorin Nicolescu, l-au achitat, în 2021, pe generalul Gabriel Oprea, fost ministru de Interne, care era judecat în dosarul deturnării de fonduri operative de la Departamentul de informații și protecție internă (DIPI), serviciul secret al MAI.

    Averea judecătorului Alin Sorin Nicolescu

    Conform declarației de avere din data de 22 mai 2023, judecătorul Alin Sorin Nicolescu avea în proprietate următoarele:

    • 2 terenuri agricole în suprafață totală de 2.787 de metri pătrați (la Tg. Jiu și Bălești, județul Gorj);
    • 4 terenuri intravilane, în suprafață totală de 5.017 metri pătrați (trei în Tg.Jiu și unul în Balești, județul Gorj);
    • 2 case de locuit în suprafață totală de 206 metri pătrați (una la Tg. Jiu, alta la Bălești, județul Gorj; una – în cotă parte cu o altă persoană)
    • 4 apartamente, în suprafață totală de 270 de metri pătrați: 2 apartamente îl au ca titular pe judecător (ambele în București, unul în suprafață de 37 mp, dobândit în 2012, și altul în suprafață de 86 mp, dobândit în 2021); un apartament o are ca titular pe soția judecătorului (în Constanța, în suprafață de 69 mp, dobândit în 2022); cel de-al patrulea apartament îi are titulari pe soții Nicolescu (în București, în suprafață de 78 mp, dobândit în 2017);
    • 4 autoturisme: Infiniti Q50 (fabricat în 2016), Mercedes C Class (fabricat în 2014), Audi QS (fabricat în 2011) și Honda (fabricat 1998).

    Averea judecătorului Alin Sorin Nicolescu este completată de 3 depozite bancare: 30.000 de dolari (deschis în 2020), 110.000 de lei – aproximativ 22.000 de euro (deschis în 2013) și 40.000 de euro (deschis în 2022).

    Soția judecătorului a adus în visteria familiei o donație de 85.000 de euro din partea părinților ei, Coșciug Gabriel și Coșciug Măriuța (domiciliați în comuna Suciu de Sus, județul Maramureș).

    Veniturile încasate de judecătorul Nicolescu, în perioada mai 2022 – mai 2023, de la sistemul de Justiție al statului român, sunt constituite din următoarele surse:

    • 252.093 de lei (50.418 de euro), adică o medie de aproximativ 21.000 de lei (aproximativ 4.200 de euro) pe lună – de la ÎCCJ;
    • 14.826 de lei (aproximativ 3.000 de euro) – de la Curtea de Apel București, ca drepturi salariale restante din hotărâri judecătorești;
    • 1.225 de lei (245 de euro) – de la Tribunalul Gorj, ca drepturi salariale restante din hotărâri judecătorești;
    • 13.354 de lei (2.670 de euro) – de la Consiliul Superior al Magistraturii, ca drepturi bănești pentru participarea la comisii.

    Judecătorul Alin Sorin Nicolescu este și cadru didactic la Universitatea „Nicolae Titulescu” din București (universitate privată), de unde a încasat suma de 56.000 de lei (aproximativ 11.200 de euro).

    Veniturile judecătorului au fost completate cu 5.500 de euro reprezentând chirie apartament, precum și cu 136.000 de lei (aproximativ 27.200 de euro) reprezentând pensie privată Pilon 2 încasată.

    Ceva mai modestă, soția judecătorului, avocata Mihaela Nicolescu de la Baroul Gorj, a contribuit la prosperitatea familiei cu suma de 206.000 de lei (venituri din avocatură), adică aproximativ 41.200 de euro (3.400 de euro pe lună), la care se adaugă donația deja amintită, primită de la părinții ei, în valoare de 85.000 de euro.

    Conform Presshub.ro, judecătorul Alin Sorin Nicolescu, împreună cu colegul de instanță, judecătorul Constanti Epure, l-au achitat, în 2021, pe Gabriel Oprea, fost ministru de Interne, care era judecat în dosarul deturnării de fonduri operative de la DIPI (Departamentul de informații și protecție internă, serviciul secret al MAI).

    Recent, completul format din judecătorul Alin Sorin Nicolescu și colegii săi Valerica Voica și Constantin Epure l-a achitat pe deputatul Mihai Lasca (intrat în Parlament pe listele AUR) în dosarul în care acesta a fost judecat pentru constituire a unui grup infracțional organizat care s-ar fi ocupat cu traficul de migranți.

    Averea judecătoarei Valerica Voica

    Conform declarației de avere din data de 29 mai 2023, judecătoarea Valerica Voica deține:

    • un teren intravilan în suprafață de 1.200 de metri pătrați, în localitatea Călugăreni, județul Giurgiu, dobândit în 2013 (împreună cu soțul);
    • o casă de locuit în suprafață de 73 de metri pătrați, în aceeași localitate, dobândită în 2013 (tot împreună cu soțul);
    • un autoturism Dacia Logan MCV (an de fabricație 2019).

    Judecătoarea Voica deține în diferite bănci și la Trezoreria Statului rezerve financiare în valoare de aproximativ 88.000 de euro și de aproximativ 119.000 de lei (echivalentul a 23.700 de euro), totalizând aproximativ 111.700 de euro.

    În funcția de judecător, Valerica Voica a încasat, în perioada mai 2022 – mai 2023, suma totală de 332.731 de lei (aproximativ 66.500 de euro), în medie 27.727 de lei (aproximativ 5.500 de euro) pe lună.

    Judecătoarea Valerica Voica a încasat și suma de 2.453 de lei (drepturi de autor) de la Editura Universul Juridic București.

    La veniturile familiei contribuie și soțul judecătoarei, Daniel C. Voica, avocat în Baroul București (de unde a încasat modesta sumă de 578 de lei) și pensionar. Pensia soțului judecătoarei se ridică la 54.504 lei pe an (aproximativ 10.900 de euro), ceea ce înseamnă o medie de 4.500 de lei (aproximativ 900 de lei) pe lună.

    Judecatoarea Valerica Voica a fost promovata la ICCJ în ianuarie 2022, când CSM era condus de Lia Savonea. Totodată, judecătoarea Valerica Voica a fost membru în Comisia de examinare care a promovat-o pe Lia Savonea ca judecătoare la ICCJ, așa cum reiese dinanaliza de caz realizată de Europa Liberă România.

    În cariera de magistrat, judecătoarea Valerica Voica a făcut parte din completele de judecată care au judecat dosare controversate. Amintim câteva dintre ele.

    • Recenta achitare definitivă a lui Cristian Popescu Piedone (PUSL) în dosarul „Colectiv”.
    • Recenta condamnare la 3 ani închisoare cu suspendare a fostului senator Dan Șova (PSD) pentru trafic de influență în dosarul „CET Govora”, în contextul în care Șova fusese condamnat de Curtea de Apel București la 4 ani de închisoare cu executare.
    • Recenta achitare a deputatului Mihai Ioan Lasca (intrat în Parlament pe lista AUR), acuzat de DIICOT de constituire de grup infracțional organizat, care ar fi comis infracțiuni de skimming, copiere de date de la ATM-uri, folosirea de carduri contrafăcute, trecerea frauduloasă a unor migranți către Ungaria. Instanța a motivat decizia prin „fapta nu este prevăzută de legea penală”. Decizia nu este definitivă.
    • Recenta decizie de trimitere în rejudecarea de la zero a dosarului de corupţie în care sunt inculpați un fost şef al ANAF, Şerban Pop, şi omul de afaceri Horia Simu, condamnaţi în primă instanţă la închisoare cu executare pentru intervenţii la fosta şefă a DIICOT, Alina Bica.
    • Achitările decise în dosarul despăgubirilor ANRP, în valoare de 70 milioane de euro, în iulie 2022 – au fost achitați foştii deputaţi Theodor Nicolescu (PNL) şi Marko Attila (UDMR), precum şi omul de afaceri Horia Simu, alături de Ingrid Zaarour (fostă preşedintă ANRP), Remus Iuoraş (fost vicepreşedinte ANRP), Constantin Lefter Zaharia, Ionela Mihaela Nicolescu fostă Bărbulescu (foşti membri ai comisiei), Alexandru Florin Hanu (expert evaluator).
    • Achitarea fostului președinte al FRF, Mircea Sandu, în anul 2020, într-un dosar în care DNA îl acuza de luarea unei mite de peste 700.000 lei, temeiul achitării fiind „fapta nu există”.
    • Unul dintre dosarele în care a fost inculpat actualul fugar Sebastian Ghiță (acuzat de complicitate la înșelăciune și fals în declarații într-o afacere cu produse petroliere în care eludase plata unei taxe către stat). Dosarul  a ajuns, în 2006, la Tribunalul București și va fi judecat de judecătoarea Valerica Voica. Potrivit relatărilor de presă, dosarul a fost tergiversat până când Ghiță a fost achitat (pentru a treia oară în dosarul respectiv), dar printr-o sentință care nu este definitivă.

    ***

    Acestea sunt personajele din Justiția română care l-au asasinat pentru a doua oară pe inginerul Gheorghe Ursu, disidentul anticomunist ucis de Securitate în noiembrie 1985.

    Universitatea la care predă judecătorul Alin Sorin Nicolescu – „fabrică de diplome” pentru PSD-iști

    Universitatea „Nicolae Titulescu” din București, instituția privată de învățământ unde judecătorul Alin Sorin Nicolescu este cadru didactic, se numără printre „fabricile de diplome” unde mulți politicieni și-au procurat hârtia care să ateste că dețin acele studii superioare. Ulterior, diploma i-a ajutat în cariera politică și în ocuparea unor sinecuri gras plătite din banii publici.

    Emblema Universității „Nicolae Titulescu” este Adrian Năstase, fost prim-ministru și fost președinte al PSD, condamnat la închisoare, în mai multe dosare, pentru fapte de corupție.

    Între politicienii care și-au luat diplome de la Universitatea „Nicolae Titulescu”, amintim câteva nume.

    Laura Vicol  – avocată, fostă apărătoare în instanță a fraților Cămătaru, puternic susținută în partid de primarul PSD al Craiovei, Lia Olguța Vasilescu. În prezent, Laura Vicol este deputat PSD, președinta Comisiei Juridice a Camerei Deputaților. A absolvit Facultatea de Drept și Relații Internaționale a acestei universități.

    Dumitru Chiriță – electrician la bază, fost președinte al ANRE, fost deputat PSD. A absolvit Facultatea de Drept și Relații Internaționale din cadrul universității amintite.

    Catinca Maria Nistor – fosta șefă a ICR Londra, implicată într-un scandal monstru provocat de sumele imense cheltuite din banii statului român pentru achitarea chiriei unui apartament din centrul Londrei. A obținut licența în Drept la Universitatea „Nicolae Titulescu” București.

    Florin Iordache – actualul președinte al Consiliului Legislativ, fost ministru al Justiției, fost deputat PSD. A absolvit un masterat, în 2006, la această universitate.

    Mihaela Virginia Toader – fost ministru delegat pentru Fondurile Europene cu susținerea PSD, fost membru în Consiliul de Administrație al Transgaz SA, fost administrator public al Consiliului Județean Ilfov. A absolvit Facultatea de Drept la Universitatea „Nicolae Titulescu” București.

    Ana Birchall – avocat, fost deputat PSD, fost ministru pentru Afaceri Europene, fost ministru al Justiției în Guvernul Dăncilă, în prezent director la Societatea Națională Nuclerelectrica SA. Este absolventă a Facultății de Drept și Relații Internaționale (promoția 1996) a acestei universități.

    În loc de concluzii

    Într-un articol cu titlul „A doua moarte a inginerului Gheorghe Ursu”, publicat în Sunmedia.ro, profesorul Vladimir Tismăneanu (profesor de Științe Politice la Universitatea din Maryland, SUA), consemnează pentru Istorie:

    „Decizia ÎCCJ din 27 iullie 2023 contrazice in toto concluziile Raportului Final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Represiunile securiste nu au încetat în martie 1965. (…) Nu au existat două Securități – una malignă, înainte de venirea lui Ceaușescu la putere, și alta, relativ benignă, după 1965. Am scris despre cazul doctorului Sdaechter, (sin)ucis de Securitate. Nu o spun eu, a spus-o Ceaușescu în ședința Comitetului Politic Executiv.

    Achitarea asasinilor disidentului Gheorghe Ursu nu ține de dreptul comun. A fost o crimă împotriva umanității. Decizia ICCJ este negaționistă. O spun cu deplină răspundere profesională și morală. Decizia ICCJ este ignobilă și scandaloasă. 

    Întemeiată pe falsificarea deliberată a realității istorice, situată la antipodul cercetărilor științifice privind aparatele terorii comuniste, această decizie este, de fapt, a doua moarte a inginerului disident Gheorghe Ursu”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Curtea de Justiție a UE desființează regimul mafiot Iohannis – PSD – servicii: prescripția faptelor decisă de CCR, prin care au scăpat toți infractorii, este ilegală!

    * „În loc să taie pensiile speciale și sinecurile, Ciolacu ne crește nouă taxele. Un parazit nu-și părăsește niciodată gazda de bunăvoie”

    * Moarte-șoc, la 20 de zile de la demisia-șoc: Mihnea Vasiliu, fostul șef al Ringier România, a pierit în fața fiicei sale, în holul unui hotel! Avea 57 de ani

    * Principalul vinovat instituțional pentru „azilele groazei”, secretarul de stat impus de Lia Olguța Vasilescu, a rămas în funcție. Jurnalistul Vanghele: „Ăsta e creatoru’ sistemului ăstuia nemernic, lumpenu’ ăsta patibular”

    * VIDEO. Comportament bizar al șefei unui „azil al groazei”: a dansat pe stradă cântând „Criminalaaaaa!”. Dezlănțuirea în 7 fotografii

    * VIDEO. Avocatul torționarilor din cazul „azilelor groazei”: fostul milițian Pavel Abraham, acuzat că a maltratat protestatari la Mineriada din 13-15 iunie 1990

    * Dosarul „Otopeni”: șpăgi de peste 1,5 milioane de euro erau notate minuțios într-un fișier numit ”Viața e frumoasă”!

    * SONDAJ. Românii au cea mai mare încredere în Codruța Kovesi. Intenția de vot la partide: PSD – 31%, PNL – 19%, AUR – 18%, USR – 11%

    * VIDEO. La o zi după ce a nenorocit Nașul TV, Șoșoacă a adus o amendă și pentru Realitatea Plus! De data asta, complice la fake-news i-a fost conspiraționista dragnistă Anca Alexandrescu

    * VIDEO. Hulpavul preot Calistrat povestește cum își dijmuiește enoriașii: 10% din toate cheltuielile nunții! „L-ați luat pe Dumnezeu de prost? Ai citit în Scriptură ce înseamnă zeciuiala? 10% trece-mi în cont sau pune-mi în plic!”

  • Bogații care controlează Biserica Ortodoxă Română. Cazul preotului „influencer” Constantin Necula – nababul în sutană

    Într-un demers fără precedent, la nivelul Patriarhiei Române s-a declanșat o anchetă internă, care a intrat în atenția Sinodului BOR, despre implicarea preotului Constantin Necula, cunoscut „influencer” al Bisericii Ortodoxe Române, într-o activitate discutabilă, dar profitabilă financiar, sub pretextul propovăduirii învățăturii creștine.

    Fără a insista prea mult asupra detaliilor scandalului, amintim că IPS Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, în urmă cu aproximativ o lună, a primit din partea Patriarhiei Române o adresă prin care este înștiințat că „la nivelul Cancelariei Sfântului Sinod s-au primit mai multe sesizări și plângeri, prin care se semnala ca total nepotrivită participarea pr. prof. univ. dr. CONSTANTIN NECULA, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, la Surnmitul anual de Spiritualitate organizat de Life University în perioada 15-31 mai 2023, care promovează o formă de spiritualitate necreștină bazată pe sincretism religios și concretizată în vânzarea online a cursurilor unor «experți de top»”.

    Conform adresei Cancelariei Sfântului Sinod, „pr. prof. univ. dr. CONSTANTIN NECULA este inclus în programul de cursuri al Life University cu un Masterclass intitulat «Învățăturile Părintelui Necula», pentru care fiecare cursant trebuie să plăteasca suma de 687 de lei, care a fost diminuată recent printr-un bonus de tip BlackFriday de primăvară cu 67%, rămânând de plată suma de 196 de lei”.

    La finalul documentului, IPS Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, este somat ca „până în ziua  de  joi, 1 iunie 2023, să comunice,  prin e-mail ([email protected]), la Cancelaria Sfântului Sinod, punctul de vedere referitor la situația pr. prof. univ. dr.  CONSTANTIN NECULA, prodecan al Facultății de Teologie Ortodoxă din Sibiu, în ceea ce privește prezența sa ca «expert de top» la Summitul de Spiritualitate 2023, pentru a preda cursuri online pe  platforma Life University, precizând dacă a avut binecuvantarea (acordul scris al) Chiriarhului, precum și măsurile  întreprinse pentru a corecta această situație neconcordantă cu învățătura de credință și cu disciplina canonică a Bisericii Ortodoxe”.

    Inevitabil, scandalul a răbufnit, iar taberele – apărătorii lui Necula și criticii acestuia – au început să dezbată, pe tonuri stridente, vinovăția sau nevinovăția acestuia.

    „Follow the money!” – arginții încasați de preotul „influencer” Constantin Necula

    Dacă asculți predicile, conferințele, poziționările publice ale preotului „influencer” Constantin Valer Necula, te vei emoționa negreșit. Preotul vorbește cu lacrimi în glas despre suferința celor săraci, despre problemele năpăstuiților acestei țări, despre viitorul copiilor noștri, despre Hristos și Patimile Sale, despre aspectele morale ale feluritelor probleme și provocări cu care se confruntă societatea contemporană.

    Măiestria cu care „dansează” cu cuvintele te face să crezi că preotul „influencer” se află, aproape toată ziua, printre cei săraci, bolnavi, orfani și nefericiți, că le cunoaște suferința, că participă cu toată ființa la chinurile lor, jertfindu-se mereu pentru mântuirea acestora.

    … însă există o vorbă: „E prea frumos ca să fie și adevărat!”.

    Dacă ridicăm perdeaua de fum a predicilor „bune la toată vremea” și a cuvintelor dulci și frumoase pe care le emană în agora românească preotul Constantin Valer Necula, descoperim nu aura vreunui sfânt în devenire ori a unui smerit și jertfelnic slujitor al Bisericii lui Hristos, ci măreția luciferică a unui cleric foarte bogat, consistent hrănit din bani publici. Altfel spus, aflăm un fariseu care stă cocoțat pe saci de bani – din banii românilor –, dar care predică, râgâind sătul, despre cumpătare, smerenie, săraci, bolnavi, viitorul tinerilor români și morala creștină.

    Una din regulile de aur ale jurnalismului de investigație este „follow the money!”. Așa că l-am căutat pe preotul „influencer” Constantin Valer Necula… la portofel. Iată ce am aflat.

    Părintele Necula: peste 8.350 de euro pe lună!

    Preotul Constantin Valer Necula este prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, cu rangul universitar de prof. dr. habil. la disciplina Catehetică și Omiletică.

    Pr. Constantin Valer Necula - prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă Sibiu
    Pr. Constantin Valer Necula – prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă Sibiu

    Declarația de avere postată pe site-ul universității de pr. prof. dr. habil. Constantin Valer Necula este din anul 2022. Probabil că părintele Necula, atât de ocupat cu conferințele duhovnicești, nu a avut încă timp să completeze, conform legii, declarația de avere pentru perioada iunie 2022 – iunie 2023.

    Totuși, putem estima sumele de bani pe care le încasează preotul „influencer” Constantin Valer Necula pentru activitatea lui la catedra Facultății de Teologie, dar și pentru predicile rostite pe la TVR.

    Folosim, pentru aceasta, cea mai recentă declarație de avere (nr. 2504713 din 12.06.2023) a soției preotului „influencer”, doamna preoteasă Necula Maria, angajată tot în sistemul public, ca inspector social superior la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Sibiu.

    Conform acestui document, în perioada iunie 2022 – iunie 2023, preotul „influencer” Constantin Valer Necula a încasat, în calitate de cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, suma de 190.294 de lei (aproximativ 38.000 euro, adică – în medie – aproximativ 3.200 de euro în fiecare lună). Precizăm și faptul că preotul Necula este conducător de doctorat, la aceeași facultate.

    Preotul Constantin Valer Necula este și cadru didactic asociat la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București. Conform propriului CV, la această universitate, preotul „influencer” are ca „principalele activități și responsabilități: predare curs și coordonare seminar la disciplina Precepte religioase în certificarea halal și kosher a alimentelor (program master, specializarea Controlul și expertiza alimentelor ecologice, halal și kosher)”. De la această unversitate de stat, pr. Necula a încasat suma de 5.884 de lei (aproximativ 1.200 de euro).

    Rezultă că, în total, preotul „influencer” a încasat, în perioada iunie 2022 – iunie 2023, din fondurile universităților de stat, o sumă de aproximativ 39.000 de euro (în medie: 3.250 de euro pe lună).

    Preotul Necula ocupă și o importantă funcție în administrația bisericească, fiind Consilier misionar-pastoral şi de imagine la Centrul Eparhial al Mitropoliei Ardealului. Nu știm dacă este salarizat pentru această funcție, cum nu știm nici dacă primește salariu ca preot, la biserica unde se presupune că slujește. Totuși, din informațiile pe care le deținem din alte eparhii ale BOR, rezultă că funcțiile din administrația bisericească sunt plătite.

    Printscreen de pe site-ul eparhiei
    Printscreen de pe site-ul Centrului Eparhial al Mitropoliei Ardealului

    În conformitate cu Legea-cadru nr.153/28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, funcția de consilier eparhial se asimilează cu funcția didactică de profesor cu studii superioare, cu grad didactic II și vechime în învățământ între 10 și 15 ani.

    Din alte activități, să le zicem „pastoral-misionare”, preotul Necula a încasat, în total, în aceeași perioadă iunie 2022 – iunie 2023, suma de 306.000 de lei (aproximativ 61.000 de euro, adică aproximativ 5.100 de euro pe lună!).

    Între sumele încasate pentru activitatea de scriitor și predicator, se remarcă suma de 77.379 de lei (aproximativ 15.500 de euro, adică aproximativ 1.300 euro în fiecare lună!) primită din bani publici, de la TVR, adică de la televiziunea publică. Foarte probabil este vorba despre emisiunea „Zi de zi, cu părintele Constantin Necula”, la care, cu sigurnață, oftează mulți credincioși ortodocși, intrați în extaz la auzul vorbelor de duh pe care le primesc servite de la părintele „influencer” contra sumei modice de 1.300 de euro pe lună!

    Pe site-ul Televiziunii Române, emisiunea este prezentată ca fiind „un moment de meditaţie zilnică, un gând asupra zilei ce a trecut şi a celei care urmează să vină, un cuvânt duhovnicesc adus de unul dintre cei mai iubiţi preoţi ai momentului”. Un moment de meditație de vreo 15.500 de euro…

    O altă sumă se remarcă în veniturile încasate de preotul „influencer” pentru activitatea „pastoral-misionară” – nu gratuită, după exemplul lui Hristos, ci pe bani frumoși, așa cum se obișnuiește în zilele noastre –, anume cea primită de la Editura BookZone SRL. Vorbim despre 155.475 de lei (adică despre aproximativ 31.000 euro încasați într-un an, în medie 2.600 de euro în fiecare lună!). Pe site-ul editurii, probabil editura „de suflet” a părintelui, descoperim un adevărat „festival Necula”, cu tot felul de oferte de cărți scrise de „influencer”-ul nostru, inclusiv „Pachetele Promoționale Părintele Necula”.

    În lista de plătitori ai activităților „pastoral-misionare” realizate de preotul „influencer”, ne-au atras atenția și câteva instituții despre care am aflat că au găzduit conferințele, predicile pioase ale părintelui Necula.

    Astfel, Casa Municipală de Cultură Făgăraș a achitat preotului „influencer” suma de 1.723 de lei, ca drept de proprietate intelectuală. Pe site-ul instituției respective, aflăm că preotul Necula a susținut, în ziua de 16 mai 2022, Conferința „Taina sfinților, taina Împărăției”, unde suntem convinși că a predicat foarte frumos și emoționant.

    O altă instituție care a fost onorată de participările preotului „influencer” este Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu (TNRS). Această instituție a virat în conturile părintelui Necula suma de 8.330 de lei (aproximativ 1.666 euro), ca drepturi de autor și drepturi conexe. În programul teatrului respectiv, aflăm despre participarea părintelui Necula la conferința specială „Grija față de om”, organizată în septembrie 2022. Să fie vorba despre o „grijă față de om” estimată la peste 1.500 de euro…?

    În august 2022, preotul „influencer” a susținut o conferință cu titlul „Fericit omul. Bucuria credinţei mărturisite”, la Centrul Cultural Județean Arad. În declarația de avere a doamnei preotese Necula, la rubrica veniturilor încasate de părintele „influencer” este notată suma de 2.700 de lei (ceva mărunțiș, de vreo 540 de euro) primită de acesta, de la centrul respectiv, ca drepturi de autor… deh, mica bucurie a credinței mărturisite.

    Tot o instituție de cultură – Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș – a găzduit, în septembrie 2022, o conferință susținută de preotul „influencer” Necula, cu titlul „Cultura tinereții în Hristos”. Suma virată de centrul respectiv în buzunarul părintelui este relativ mică, anume 2.298 de lei (vreo 460 de euro).

    Preotul Necula a încasat niște bani și de la Asociația Sibiu Cultural – unde, în 2022, conform propriei declarații de interese, ocupa funcția de vicepreședinte. Vorbim de vreo 3.348 de lei (aproximativ 670 de euro), iarăși o sumă relativ mică, așa cum sunt și cele încasate de la centrele de cultură amintite. Dar pic cu pic se face… raiul.

    „Influencer”-ul nostru în straie preoțești a încasat bănuți frumoși – sume relativ mici, luate fiecare în parte, dar care cumulate ajung la o pungă frumușică de arginți – și de la alte instituții.

    Mai amintim colaborarea dintre Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel” și părintele Necula. În ziua de 6 decembrie 2022, acesta a predicat, pardon, a „conferențiat” alături de Mihail Neamțu și Lavinia Tec pe tema  „Bucuria dăruirii: Calea Sfântului Nicolae”. O bucurie pentru care preotul „influencer” se pare că a fost „dăruit” de biblioteca județeană respectivă cu suma de 6.669 de lei (aproximativ 1.300 de euro), prin semnarea unui contract de prestări servicii. Probabil că tot pe contract de prestări servicii a făcut și Sfântul Nicolae minunile sale de milostenie… sau nu?

    Să ne oprim din număratul arginților încasați de preotul „influencer” din negoțul cu predicarea Învățăturii lui Hristos și să ne reamintim ce se spune în documentul Cancelariei Sfântului Sinod despre organizatorii așa-zisei „Life University”, cităm:

    „Life University nu este o unitate de învățământ, ci o marcă comercială (brand) a firmei SC Extreme Training SRL, care își are sediul social în str. Ernest Djuvara nr. 16, sector 6, București. Firma SC Extreme Training SRL (R018227600, J40 / 21327 /2005) a fost inființată în anul 2005 de di. MARIAN RUJOIU ca o companie de training, coaching și consultanță, ce oferă programe personalizate pentru companii și cursuri pentru persoane fizice atât în format fizic, cât și în locații din București, Brașov, Constanta, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.”

    Printre entitățile care au virat bănuți în buzunarul preotului „influencer”, în perioada iunie 2022 – iunie 2023, regăsim și firma amintită în documentul Patriarhiei Române. Astfel, firma SC Extrem Training SRL i-a plătit părintelui Necula suma de 12.082 de lei, ca drepturi conexe și drepturi de autor, adică aproximativ 2.400 de euro. Să tot „propovăduiești” pe Hristos, ca „factor motivațional”, nu-i așa…?

    Să îndrăznim a face un bilanț. În total, părintele Constantin Necula a câștigat: 190.294 + 5.884 + 306.000 de lei = 502.178 de lei. Sau, altfel: 38.000 + 1.200 + 61.000 de euro = 100.200 de euro pe lună, adică, în medie, 8.350 de euro pe lună!!!

    Te-ai fi așteptat ca un preot care primește, din activitățile prestate la catedră, ca profesor universitar, aproximativ 39.000 euro pe an (adică aproximativ 3.250 de euro în fiecare lună, un venit foarte bun pentru România!), să-și asume jertfa de a propovădui pe Hristos, în agora românească, fără să încaseze bani.

    Preotul „influencer” Constantin Valer Necula a descoperit „rețeta succesului” în negustoria cu Hristos: predici și cărți „motivaționale” în cheie așa-zis duhovnicească, vândute pe bani frumoși pe la edituri, pe la TVR, pe la conferințe organizate de instituții publice și inclusiv prin colaborări pe chestii gen training și coaching, că tot e la modă.

    Vă invităm să faceți un exercițiu de imaginație și să calculați cam câte zeci de mii de dinari ar fi încasat Mântuitorul, dacă Apostolii Săi ar fi tăiat bilete la minunile și predicile Sale. Slavă lui Dumnezeu că Hristos S-a jertfit pe Sine pentru umanitate, cu titlu gratuit!

    Despre preotul „influencer” Necula – remarcabil ca succes financiar și propagandistic – mai spunem că este membru într-o mare elită a celor bogați și puternici care controlează sistemul de învățământ teologic și administrația bisericească din Biserica Ortodoxă Română. O elită care a transformat mărturisirea lui Hristos într-o afacerea foartea lumească și mai ales, foarte profitabilă.

    În curând, despre elita teologilor bogați din BOR

    Printre cei mai bogați preoți din Biserica Ortodoxă Română sunt teologii din facultățile de teologie, instituții de învățământ superior păstorite de BOR, însă funcționând pe bani publici. De remarcat faptul că numărul acestor facultăți a crescut vertiginos, după Decembrie 1989.

    În partea a doua a anchetei noastre, vă vom prezenta o sinteză cu privire la resursele financiare imense pe care le consumă această elita a teologilor bogați din BOR.

    Deocamdată, vă oferim o primă filă din dosarul teologilor bogați ai BOR, anume câteva informații despre elita conducătoare din Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu.

    La facultate, tatăl și fiul slujesc cot la cot

    La Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, printre cadrele didactice îl aflăm pe însuși IPS Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului (și șeful ierarhic al preotului „influencer” Necula), ca profesor doctor la Disciplina Liturgică. Nu știm câți bani încasează IPS Streza pentru prestația de la facultate, dar știm că acești bani se adaugă la salariul de mitropolit (aproximativ 7.500 de lei, la nivelul anului 2022, în condițiile în care ierarhii beneficiază de cazare, masă, telefon, mașină de serviciu etc. cu titlu gratuit, pe cheltuiala Bisericii).

    În aceeași facultate și-a descoperit vocația academică și fiul mitropolitului Streza, anume prof. dr. Streza Ciprian Ioan, care este profesor tot la Disciplina Liturgică. Înduioșător să descoperi cum fiul este ajutat de tată să ducă mai departe, în neam, tradiția slujirii Bisericii…

    IPS Laurențiu Streza - Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului
    IPS Laurențiu Streza – Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului

    Decanul Buda: 3.350 de euro pe lună

    Decanul Facultății de Teologie din Sibiu este preotul prof. dr. habil. Buda Daniel, profesor la disciplina Istoria Bisericii Universale. Din declarația de avere (nr. 1351069 / 15-06-2022) depusă pentru perioada iunie 2021 – iunie 2022 (cea mai recentă postată pe site-ul facultății), aflăm că acesta deține: 3 apartamente (în suprafață totală de 237 m²) și o casă de locuit (în suprafață totală de 121 m²), toate aflate în Sibiu și în coproprietate cu soția; 1 autoturism marca Skoda (an de fabricație 2020); rezerve financiare în bănci (24.670 de lei, 4.787 de euro, 597 de dolari și 1.007 franci elvețieni).

    În perioada iunie 2021 – iunie 2022, prof. dr. habil. Buda Daniel a încasat de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu suma de 187.138 de lei (aproximativ 37.400 de euro, adică 3.100 de euro în fiecare lună), precum și suma de 9.156 de lei (aproximativ 1.800 de euro) de la Arhiepiscopia Ortodoxă a Sibiului. Decanul a mai încasat și suma de 4.783 de lei (aproape 1.000 de euro), prin cedarea de către soție a folosinței bunurilor.

    În total, preotul prof. dr. habil. Buda Daniel a încasat 201.077 de lei (40.200 de euro) pe an. În medie: 3.350 de euro pe lună.

    Pr. prof. dr. habil. Buda Daniel - Decanul Facultății de Teologie Sibiu
    Pr. prof. dr. habil. Buda Daniel – Decanul Facultății de Teologie Sibiu

    În martie 2023, preotul prof. dr. habil. Buda Daniel, în timp ce se afla în Germania, la o conferință teologică, a suferit un accident vascular cerebral, la acest moment aflându-se în recuperare. Îi dorim însănătoșire grabnică!

    Mireanul cu 2.740 de euro pe lună

    În elita conducătoare a Facultății de Teologie Sibiu regăsim și un mirean, anume pe prof. dr. Paul Brusanowski, în funcția de Director de Departament și profesor la Disciplina Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Conform Declarației de Avere 1167383 din 14.06.2022, prof. dr. Paul Brusanowski a încasat, în perioada iunie 2021 – iunie 2022: 153.958 de lei (aproximativ 30.800 de euro, adică aproximativ 2.560 de euro în fiecare lună) de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și un total de 10.500 de lei (aproximativ 2.100 de euro) în calitate de expert evaluator la Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior – ARACIS, de membru în Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU, mașina de spălat plagiatele comise de membrii mafiei politice și mafiei universitare!) și ca premiere pentru publicarea unui articol WOS (Web of Science).

    În total, prof. dr. Paul Brusanowski a încasat 164.458 de lei, adică în jur de 32.900 de euro pe an. În medie: 2.740 de euro pe lună.

    Prof. Dr. Paul Brusanowski - Director de Departament
    Prof. Dr. Paul Brusanowski – Director de Departament

    Vom continua să prezentăm prosperitatea clădită din bani publici de elita teologilor bogați ai BOR în următoarea parte a anchetei noastre.

    Până atunci, spunem că principala biserică creștină a României, Biserica Ortodoxă Română, cu milioanele ei de credincioși, este controlată de o elită foarte bogată și puternică, formată din ierarhi, preoți profesori la facultățile de teologie și la seminarele teologice, din preoți membri ai unei întinse și puternice administrații bisericești. O elită care decide, netransparent și fără vreo minimă consultare a credincioșilor creștini ortodocși, asupra unei averi imense, constituită din sume exorbitante de bani (de la bugetul României, dar și din fonduri europene), din imobile, afaceri economice, proprietăți agricole etc., prin complicități tenebroase cu tot felul de politicieni corupți și cu apucături de interlopi.

    În consecință, privind la degradarea morală a ierarhiei din interiorul Bisericii Ortodoxe Române, putem înțelege de ce, în rândul națiunii române, deconectarea de la valorile creștinismului, dar și ale civilizației euro-atlantice, este tot mai gravă și mai adâncă.

    (VA URMA)

  • Războiul din Biserica Ortodoxă Română. În apărarea lui Vasile Bănescu

    Poziționarea Patriarhiei Române față de agresiunea Rusiei lui Putin asupra Ucrainei – adevărata miză a tensiunilor din BOR.

    Tensiunile din Biserica Ortodoxă Română (BOR), care au răbufnit în agora românească cu o virulență fără precedent, nu sunt provocate de chestiunea celebrării datei Paștilor de către ortodocși împreună cu catolicii (conform calendarului gregorian, corect din perspectivă astronomică) și nici neapărat de ieșirile pe tarlaua propagandei putiniste ale controversatului ierarh Teodosie al Tomisului.

    Miza este cu mult mai mare și este constituită de poziționarea Patriarhiei Române față de războiul de agresiune declanșat de criminalul de război Vladimir Putin asupra Ucrainei.

    Gruparea pro-putinistă și anti-europeană formată din mai mulți ierarhi și din numeroși preoți și călugări din BOR – grupare care s-a manifestat tot mai vizibil și impertinent încă din perioada pandemiei de Covid-19 – își asumă un război fățiș cu Patriarhul Daniel și cu Patriarhia Română, care s-au poziționat prompt și corect (atât dogmatic, cât și civic) față de războiul de agresiune declanșat de Rusia lui Putin asupra Ucrainei, condamnându-l ferm și fără echivoc.

    Astfel, în ziua de 24 februarie 2022, ziua când s-a produs invadarea Ucrainei de către „orcii” lui Putin, din partea Patriarhiei Române, prin vocea patriarhului Daniel, era comunicat un mesaj clar cu privire la poziția Bisericii Ortodoxe Române față de acest război.

    Un mesaj scurt, dar încărcat de semnificații:

    „Biserica Ortodoxă Română, ca și celelalte instituții importante din România și Uniunea Europeană, a luat act cu maximă îngrijorare de începerea războiului din Ucraina, război declanșat de Rusia împotriva unui stat suveran şi independent. Ne exprimăm pe această cale speranța că forțele politice euro-atlantice mai pot găsi calea unui dialog pacificator, spre binele Ucrainei și al întregii Europe. Totodată, ne exprimăm deplina solidaritate cu creștinii români ortodocși care trăiesc în Ucraina, precum și disponibilitatea de a-i ajuta după propriile noastre puteri. Ne rugăm Milostivului Dumnezeu, Domnul păcii, al dreptății și al iubirii, să dăruiască ocrotire poporului ucrainean și înțelepciune făcătoare de pace tuturor conducătorilor politici responsabili”. (BASILICA)

    La scurt timp, Patriarhia Română revenea cu un nou mesaj, în data de 7 martie 2022, condamnând cu asprime agresiunea Rusiei asupra Ucrainei:

    „Încă de la început, Patriarhia Română a luat act cu maximă îngrijorare de începerea războiului din Ucraina, război declanșat de Rusia împotriva unui stat suveran şi independent. De asemenea, Patriarhia Română a făcut apel la rugăciune şi solidaritate pentru sprijinirea și ajutorarea cetățenilor ucraineni, refugiați în România, din cauza războiului. Astfel, în toată Biserica Ortodoxă Română au fost organizate colecte sau acțiuni de ajutorare a refugiaților din Ucraina. În ultimele zile, sute de mii de ucraineni au intrat în ţara noastră, fugind din calea războiului. Aceştia au fost întâmpinați încă de la intrarea lor în România cu multă compasiune, prietenie şi solidaritate de reprezentați ai eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române, care le-au oferit ajutorul”. (EUROPA LIBERĂ)

    Ajutorul oferit refugiaților ucraineni din România de către Patriarhia Română, în anul 2022, este impresionant: 7.600 de clerici și voluntari implicați în activitățile filantropice în beneficiul refugiaților; 3.400.656 de euro alocați pentru refugiați (bani și produse – hrană caldă, produse alimentare, hrană bebeluși, produse igienico‑sanitare, medicamente, pături, îmbrăcăminte, jucării etc.); 126.341 de servicii de traducere, 92.199 de servicii de  consiliere și orientare; 24.955 de servicii medicale; 8.583 de servicii educaționale, precum și sprijin logistic, constând în spații de adăpost (cort/containere etc.) și transport; 18.509 locuri de cazare, dintre care 75% cu servicii de masă incluse, oferite unui număr de 13.231 de refugiați ucraineni; organizarea de transporturi umanitare (446 de transporturi pe teritoriul României, în valoare totală de 1.360.304 euro; 142 de transporturi în Ucraina, în valoare de 2.172.816 euro; 38 de transporturi în Republica Moldova, în valoare totală de 412.112 euro); 275.004 euro din colectele realizate în cuprinsul Patriarhiei Române, care a fost direcționată către eparhiile din zona de frontieră a României cu Ucraina; ajutor umanitar în valoare de 5.322.436 de lei (peste 1 milion de euro) alocați de Federaţia Filantropia (structură patronată de BOR) și organizațiile membre, prin diferite proiecte derulate, şi în parteneriat cu International Orthodox Christian Charities (IOCC); campanie de donare de sânge pentru Ucraina la care au participat 3.198 de persoane, clerici și mireni ai BOR.

    În total, în anul 2022, eparhiile Bisericii Ortodoxe Române și Federația Filantropia au oferit un sprijin cuantificabil în suma de 42.904.050 de lei (aproximativ 8,7 milioane de euro) în beneficiul persoanelor afectate de războiul din Ucraina. (BASILICA)

    Efortul este impresionant!

    Totuși, cum spuneam, în BOR s-a manifestat, încă de la începutul războiului din Ucraina, cu tot mai mare agresivitate, un curent de opinie pro-Rusia. Deși minoritari, ierarhii, preoții și călugării cu viziuni anti-europene și pro-Putin aruncă cu mizerie în acțiunile Patriarhiei Române de susținere a Ucrainei în fața invaziei militare a „orcilor” lui Putin.

    Apucăturile de securist ale Arhiepiscopului Teodosie „Mache” al Tomisului

    Deranjat de atenționările pertinente făcute de Vasile Bănescu (purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române) cu privire la aberațiile pe care le-a deversat în spațiul public despre data Paștilor și Lumina de la Ierusalim, ÎPS Teodosie al Tomisului – arhivat în dosarele Securității comuniste cu numele conspirativ de „Mache” – a reacționat ca un vechi și profesionist securist: l-a atacat pe Bănescu la familie!

    Zice „Mache” despre Vasile Bănescu: „Are a doua soție care a fost categoric împotriva religiei, și atunci ce să aștepți dintr-o atmosferă de familie foarte controversată? Dumnezeu să-i ajute! Ne rugăm pentru el”.

    Amestecul de fariseism („ne rugăm pentru el”) și ticăloșie de securist („are a doua soție care a fost categoric împotriva religiei, și atunci ce să aștepți dintr-o atmosferă de familie foarte controversată?”) este vomitiv!

    Incapabil să ofere argumente teologice, să-și susțină punctul de vedere printr-o atitudine creștină și smerită, cum se cere unui ierarh al lui Hristos, „Mache” cel îmbrăcat în veșminte de arhiepiscop reacționează după manualul de manipulare: își lovește adversarul la chestiunile intime, care nu au vreo legătură cu subiectul dezbaterii!

    De fapt, nu este absolut nicio diferență între această reacție de mojic la adresa lui Vasile Bănescu și numeroasele, controversatele (multe dintre ele, extrem de toxice pentru viața Bisericii) poziționări publice ale lui Teodosie față de măsurile sanitare anti-Covid19 ori – la fel de grav! – față de chestiunea războiului din Ucraina, prin care și-a exprimat simpatia față de criminalul de război Vladimir Putin!

    Totodată, reacția jignitoare a lui Teodosie împotriva lui Bănescu amintește de arsenalul propagandei AUR. Să nu uităm că liderul AUR, extremistul naționalist-filetist George Simion, este un „casnic” al palatului arhiepiscopal unde își află tihna Teodosie și unde cei doi au purtat discuții „de taină” cu privire la viitorul politic și religios al națiunii române, un viitor infestat de personaje după chipul lor…

    Ierarhii precum Teodosie al Tomisului sunt produsul toxic al jocurilor de culise care au marcat istoria Sinodului BOR. Să ne reamintim că Teodosie a fost ridicat de la smerita treaptă de ieromonah la treapta de ierarh „pe repede înainte”, în anul 1994, cu acordarea prealabilă (o formalitate!) a rangului de arhimandrit, fiind ales în funcția de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, cu titulatura de Teodosie Snagoveanul.

    Începutul anilor ’90 a fost unul plin de tulburare și de lupte pentru putere în sânul Sinodului BOR. După o încercare nereușită de „lovitură de Sinod” care viza înlăturarea de la putere a Patriarhului Teoctist, taberele implicate au negociat „pacea ecleziastică”, unul dintre marile compromisuri comise la acel moment fiind „împrospătarea” Sinodului cu mai mulți monahi relativ tineri (cu vârsta de până în 40 de ani), loiali grupărilor care i-au ridicat la treapta de ierarhi ai BOR. Printre aceștia se numără și doi dintre cei mai importanți mitropoliți actuali ai BOR, Teofan al Moldovei și Irineu al Olteniei, precum și însuși Patriarhul Daniel.

    Alianțele secrete între ierarhii din Sinodul BOR, intervențiile discrete din partea unor politicieni locali sau a unor lideri naționali de partid, sprijinul financiar defel dezinteresat din partea unor prosperi oameni de afaceri etc. reprezintă tot atâtea ingerințe ale politicului și financiarului în modul de funcționare a mecanismelor elective prin care sunt desemnați ierarhii Bisericii Ortodoxe Române.

    …și, uneori, acest amestec nepermis între interesele lumești și exigențele canonice ale treptei de ierarh generează erori precum Arhiepiscopul Teodosie „Mache” al Tomisului.

    Sinodul BOR este obligat să decidă sancționarea canonică a clericilor, călugărilor și ierarhilor care colportează propaganda putinistă

    Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a reușit să promoveze în agora românească imaginea unei Biserici Ortodoxe capabile de dialog, cu o viziune dacă nu modernistă, cel puțin moderat pro-europeană, de un tradiționalism cumpătat, curățit de filetism și ferm împotriva naționalismului de grotă.

    În calitate de comunicator, Vasile Bănescu este superior tuturor celor care au ocupat funcția de purtător de cuvânt al Patriarhiei Române după decembrie 1989. Ca teolog, Vasile Bănescu este suficient de echilibrat, de instruit și de flexibil pentru a transmite, în numele Patriarhiei Române, necesarele corecții canonice ca reacție fie la derapajele unor preoți, călugări și ierarhi, fie la diferite evenimente din viața societății românești aflate în eventual conflict cu Învățătura de Credință a Bisericii Ortodoxe Române.

    Prin urmare, în tot scandalul provocat de Arhiepiscopul Teodosie „Mache” al Tomisului, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, este fără vină.

    Însă, reiterăm, miza acestor tensiuni din adâncul Bisericii Ortodoxe Române – din care cearta pe chestiunea celebrării la o dată comună a Paștilor de către ortodocși și catolici este doar vârful aisbergului – o reprezintă poziționarea Patriarhiei Române față de războiul de agresiune al lui Putin asupra Ucrainei. Implicit, această poziționare este strâns legată de viziunea Bisericii Ortodoxe Române despre apartenența României la Uniunea Europeană și la NATO.

    În acest context, Sinodul BOR are obligația de a sancționa clericii, călugării și ierarhii care promovează în spațiul public propaganda putinistă, manipulările abjecte anti-UE și anti-NATO confecționate de Kremlin, infectând mintea și sufletele credincioșilor ortodocși.

    Biserica Ortodoxă Română se află la un moment de răscruce. Dacă gruparea putinistă din Sinod și din adâncurile întunecate ale BOR va câștiga lupta, atunci aproape cu certitudine, Biserica Ortodoxă Română se va prăbuși și va trage după sine, în prăpastie, națiunea română.

    Reacția pe care Patriarhia Română o va avea în scandalul declanșat de atacurile de tip securist ale Arhiepiscopului Teodosie al Tomisului la adresa familiei lui Vasile Bănescu ne va ajuta să înțelegem dacă Patriarhul Daniel și gruparea sa din Sinodul BOR au voința necesară de a apăra Biserica și interesele Națiunii Române.

    HRISTOS A ÎNVIAT!

  • Un alt răspândac al propagandei putiniste: deputatul Ringo Dămureanu, mincinos agresiv din tabăra AUR

    Aflat într-un evident con de umbră în partid, Ringo Dămureanu, deputat AUR de Dolj, apasă tot mai puternic pe pedala propagandei putiniste, probabil în încercarea de a dovedi șefilor de partid că este un „soldat devotat” cauzei, gata să mănânce oricând rahatul minciunii și manipulării rusești, dacă Partidul o cere.

    Într-o postare de o grețoșenie vomitivă, sindicalistul transformat (contra-cost, zic unii!) în „mare” parlamentar naționalist, îl atacă pe unul dintre cei mai vechi și experimentați europarlamentari români, Marian-Jean Marinescu.

    Marotele propagandei putiniste din logoreea sinistră a lui Ringo

    Supărarea ipochimenului Ringo este că europarlamentarul român recunoaște în persoana curajosului președinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski, un lider moral al lumii democratice.

    Sindicalistul naționalist Ringo Dămureanu, probabil la ordinul lacheilor lui Putin care infestează AUR, îl numește pe liderul Ucrainei „extremist provocator”. Recunoaștem ușor, în lăturile aruncate de Ringo, terminologia folosită de propaganda putinistă, care afirmă mincinos că Guvernul de la Kiev ar fi unul „extremist”, „neonazist”, „fascist”.

    În siajul propagandei putiniste se află și modul în care UR-istul Ringo Dămureanu vorbește despre democrația europeană, pe care o consideră – în perfectă armonizare cu discursurile agresive ale criminalului de război Vladimir Putin – ca fiind „birocrația de tip Bruxelles” care „ne impune ideologii de gen și să mâncăm gândaci”! Nu poți să nu te întrebi ce fel de gândaci a fost obligat Ringo să mânânce, cât de toxici să fi fost, de vreme ce are mintea așa de tulburată?!

    Totuși, ca să mai risipească putoarea de putinism care îi inundă discursul public, deputatul AUR îl întreabă retoric pe europarlamentarul Marian-Jean Marinescu despre cum îi poate „diferenția pe cei doi teroriști ai lumii moderne, Putin și Zelinsky” (nici numele nu i-l scrie corect!). De fapt, Ringo utilizează o altă tehnică din arsenalul propagandei putiniste: amestecarea realităților într-o minciună care pune victima pe același calapod cu călăul și induce acesteia o vinovăție care aparține exclusiv călăului. Altfel spus, în viziunea extremistului Ringo Dămureanu, Ucraina ar fi la fel de vinovată pentru război ca și Rusia. Nu mai contează pentru ipochimenul AUR-ist că Rusia este stat agresor, că Armata Rusă comite crime de război în Ucraina, că ex-KGB-istul Vladimir Putin pune în pericol pacea lumii. Ringo are o misiune de îndeplinit și o execută obedient!

    În delirul „la ordin”, extremistul Ringo Dămureanu fabulează că „neamul slav al sârbilor a fost decimat cu bombe de «democrația» de peste ocean”, o trimitere evidentă la războiul civil din fosta Iugoslavie. Ringo folosește o altă marotă a propagandei putiniste: că SUA și aliații au bombardat ilegal și criminal Iugoslavia. Una atât de lipsită de argumente, încât până și experții în manipulare de la Moscova au renunțat la ea. Probabil că deputatul Ringo Dămureanu a lipsit la ultimele ședințe de instructaj…

    Cuprins de isterie, Ringo Dămureanu îl acuză pe europarlamentarul Marian-Jean Marinescu că nu-l deranjează „masacrul etnic pe care acest descreierat Zelinski îl săvârșește asupra celor 500.000 de români din așa-numita Ukraina”! Inutil să mai reamintim că această minciună sinistră pe care o lansează Ringo este una dintre cele mai agresive manipulări folosite de mașinăria de propagandă a Moscovei în România.

    Nivelul „intelectual” al individului e etalat și de faptul că scrie numele președintelui Zelenski, de mai multe ori, când „Zelinski”, când „Zelinsky”, niciodată în varianta corectă!

    Fără a mai insista pe delirul sinistru și vomitiv în care rătăcește parvenitul sindicalist Ringo Dămureanu, devenit deputat AUR, ne limităm la a contabiliza marotele propagandei putiniste utilizate de acest individ, expresie a unei grave erori a democrației românești:

    • ucrainenii și rușii sunt „două neamuri rusești” (teză falsă, lansată de propaganda putinistă);
    • „dezastrul” ecologic comis de Ucraina în Delta Dunării prin canalul artificial Bîstroe (o toxică și de succes manipulare operată de Moscova, în România, inclusiv cu ajutorul agenților de influență pro-ruși, dar și al unor politicieni români în goană după voturile naționaliștilor);
    • „noua religie progresistă anti-umanistă stabilită la Davos, care include și religia „verde” etc.

    De ce se agită Ringo?

    Un motiv al agitației sindicalistului naționalist și deputat al partidului extremist AUR ar putea fi situația din filialele AUR Dolj și Craiova. Structura județeană a AUR în Dolj este una precară. În ciuda declaraților bombastice despre ofensiva organizatorică a AUR în Dolj, situația pe teren este dezolantă pentru simpatizanții acestui partid. Organizațiile înființate în câteva comune – ca Poiana Mare, Catane, Malu Mare, Celaru și Ostroveni – abia subzistă. Alte organizații comunale în Dolj au dispărut la fel de repede cum au fost înființate sau sunt reprezentate de doi-trei simpatizanți, chiar dacă pe hârtie ar părea că organizațiile respective sunt mai numeroase.

    Organizația AUR Dolj și organizația AUR Craiova sunt controlate de oamenii de încredere ai lui Ringo Dămureanu, cei mai mulți dintre ei fiind aduși din interiorul sindicatului „Forța Legii”, de unde Ringo Dămureanu își câștigă un salariu substanțial, de mulți ani, ca lider sindical.

    Altfel spus, în Dolj și Craiova, AUR nu este pregătit pentru campania electorală și alegerile din 2024, principalul responsabil pentru situație fiind Ringo Dămureanu.

    În acest context, Ringo Dămureanu este obligat să mizeze pe cartea demagogiei și a scandalului, în speranța că gălăgia provocată va ascunde situația precară în care se află organizația AUR pe care o coordonează.

    Un alt motiv pentru degradarea până la un nivel insalubru a discursului public al deputatului extremist Ringo Dămureanu poate să fie scăderea notorietății acestuia. Ringo Dămureanu a testat, rând pe rând, mai multe modalități de a dobândi notorietate. În vremea pandemiei Covid-19, urmând „filosofia” patidului anarhist din care face parte, s-a comportat ca un contestatar vehement al măsurilor sanitare anti-Covid-19 adoptate de autorități. O gravă eroare, pentru că a fost perceput ca un individ obtuz, grobian și primitiv, care pune în pericol viețile celor din jur prin negarea realității pericolului reprezentat de pandemia Covid-19, inclusiv folosind marotele propagandei ruse.

    A doua încercare – aproape reușită, dar într-un final, eșuată lamentabil – de acumulare de capital politic și notorietate a fost implicarea lui Ringo Dămureanu în situația complexă din Valea Timocului sârbesc. Dacă la început se părea că va fi „omul de legătură” al AUR cu gruparea unor controversați lideri ai vlahilor din Timoc, la un moment dat, liderii extremiști ai AUR, George Simion și Claudiu Richard Târziu, au renunțat la serviciile acestuia. Ringo s-a limitat la a lansa apeluri dubioase în favoarea acestor lideri controversați ai vlahilor din Timoc și cam atât.

    De ceva vreme, Ringo Dămureanu apasă pedala propagandei putiniste și folosește marotele lansate de Moscovea cu o virulență care, uneori, o depășește inclusiv pe cea a lui George Simion.

    În sinteză, se poate spune că sindicalistul trădător – să nu uităm că s-a folosit de membrii propriului sindicat pentru a-și confecționa cariera politică în AUR – a intrat deja în campania electorală, presat de degradarea poziției sale în AUR și în relația cu electoratul. Nu în ultimul rând, este destul de probabil ca atacul josnic asupra europarlamentarului Marian-Jean Marinescu să reprezinte și un test pe care Ringo îl face cu sânge rece și cu impertinența care-l caracterizează, în arhitectura ceva mai complicată a unei eventuale candidaturi la funcția de europarlamentar.

    Oricare ar fi condiționările politice care-l mână pe Ringo Dămureanu, un lucru rămâne limpede: acest ipochimen este nimic altceva decât o slugă sinistră și abjectă a propagandei putiniste în România, în perfect simbioză cu discursul public anti-UE, anti-NATO și pro-Rusia colportat de AUR și de cei doi lideri extremiști ai acestuia, George Simion și Claudiu Richard Târziu.

    Priveliștea sinistră a unei asemenea scatofilii îți provoacă o singură reacție: închizi capacul și tragi apa!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Pro-rușii strâng rândurile: sufocat de datorii, Ponta se aruncă în brațele lui George Simion. Întâlnire de taină, negocieri pentru o alianță. Și chinezii își freacă mâinile…

    * POZA TRĂDĂRII. Șoșoacă, lipită de obraznicul ambasador Kuzmin, sub steagul Rusiei! În plin război, putinista s-a lingușit din nou la ambasada statului-agresor

    * VIDEO. Discursul bolnav al lui Putin, după un an de atrocități: „Occidentul a început războiul, noi am făcut tot posibilul să-l oprim” / „Poporul ucrainean este ostaticul Vestului și al regimului nazist de la Kiev. Noi luptăm să-l eliberăm”

    * VIDEO. Putin a fugit de la propriul miting megalomanic, organizat pe stadion! „Modelul Ceaușescu”: a vrut să arate că poporul e alături de el, dar a dispărut după câteva minute. „Ziua Apărătorului Patriei” a fost, de fapt, glorificarea criminalilor de război

    * Ziua dramatică și istorică a Republicii Moldova: Putin i-a anulat suveranitatea, Biden a pus-o sub protecție americană. Elogiu pentru Maia Sandu

    * „Rusia zguduie cu adevărat situația din Moldova cu mâinile agenților săi de influență și împuterniciți. Capii sunt oligarhii Plahotniuc și Șor”

    * Parlamentarii și-au votat, pe ascuns, creșterea veniturilor cu 1.500 de euro pe lună, ajungând la 11.660! Pe copii i-au păcălit la alocații, prin gura lui Budăi: +12 lei

    * De ce au dispărut știrile „de rău“ despre Putere: PSD și PNL au plătit „pentru propagandă și presă“ 90 de milioane de lei în 2022! Grosul banilor s-au dus la televiziuni

    * Înalt oficial BNR: pensiile speciale mănâncă 0,85% din PIB, iar în 2-3 ani vor ajunge la 1,5%. „Sunt o cheltuială bugetară nu doar inacceptabilă, ci și insuportabilă”

    * EDITORIAL CARTIANU: La moartea unui ticălos. Onoruri militare, Academie, Cimitirul Bellu

    * VIDEO. Bătăușul Olaianos e prea bolnav pentru a lucra la TVR, dar e suficient de sănătos ca să comenteze la Prima Sport! Un concediu medical dubios, care trebuie verificat