Autor: Vladimir Munteanu

  • Democrația românescă, în cădere liberă. Naționalismul prosperă în sondaje

    Democrația românescă, în cădere liberă. Naționalismul prosperă în sondaje

    Degradarea democrației românești este vizibilă și accelerată. Coaliția politică aflată la guvernare este preocupată doar de distribuirea sinecurilor în administrația publică, beneficiari fiind „minionii” și rubedenile de partid. „Marii baroni” care controlează PSD, PNL și UDMR au făcut din împărțirea banilor publici către „clienții” de partid un țel suprem al guvernării.

    Societatea civilă încă nu și-a revenit din marele eșec al proiectului politic numit USR. Câteva ONG-uri abia mai reușesc să țină aprinsă „flacăra” implicării civice, în vreme ce majoritatea asociațiilor și fundațiilor s-au specializat în atragerea de fonduri europene pentru proiecte mai mult sau (mai ales!) mai puțin spre defel folositoare societății noastre.

    Presa – cu accent pe televiziuni – a eșuat în ograda Partidului, transformându-se într-un „purcel” îngrășat din bani publici, periodic „sacrificat” pe altarul intereselor de Partid și resuscitat pentru o nouă sesiune de îngrășare spre binele politrucilor.

    Într-un astfel de context toxic și înfiorător (pentru orice om care încă mai păstrează în sine loialitatea față de Libertate și Democrație), nu este surpinzător că Democrația românească este tot mai bolnavă, apropiindu-se cu viteză accelerată de momentul în care va intra în comă.

    Ce spune Indexul Democrației realizat de „Economist Intelligence”

    Indexul privind Democrația realizat de „Economist Intelligence” pentru anul 2022 avertizează că sistemul democratic din România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană, țara noastră regăsindu-se în rândul democrațiilor care funcționează defectuos.

    Astfel, conform datelor oferite de acest Index, România are un scor general al democrației estimat la 6,45 puncte, locul 61 (cel mai bun scor revine democrației din Norvegia, cu 9,81 puncte).

    România se regăsește printre cele 48 de țări ale lumii în care funcționarea democrației este una defectuoasă. În clasamentul acestora, România se află cu Muntenegru și în vecinătatea a două țări: Sri Lanka (cu un scor ceva mai bun: 6.47, locul 60) și Ghana (unde democrația funcționează și mai prost, cu un scor de 6,43, locul 63).

    În rândul țărilor membre ale Uniunii Europene, situația democrației românești este cea mai proastă, România fiind clasată pe ultimul loc. Țara noastră este depășită inclusiv de statele vecine, membre ale UE, anume Bulgaria (scor 6,53, locul 57) și Ungaria (scor 6.64, locul 56).

    În clasamentul general al celor 167 țări ale lumii, România ocupă locul 62.

    Scorul României la cele 5 categorii care definesc democrația

    Indexul Democrației 2022 a fost realizat prin analizarea mai multor categorii specifice funcționării sistemului democratic. Astfel, la categoria „Procesul electoral și pluralismul”, România înregistrează 9,17 puncte, un scor relativ bun.

    La categoria „Funcționarea guvernului”, scorul României este mediocru (6,43 puncte) și pune țara noastră alături de state precum Albania, Surinam, Cehia sau (surprinzător!) Statele Unite ale Americii.

    La categoria „Participare (implicare) politică”, România înregistrează un scor de 5,56 puncte, alături de Lesotho, Slovacia sau Timorul de Est.

    La categoria „Cultură politică”, sistemul democratic românesc are un scor de 3,75 puncte, alături de țări precum Muntenegru, Columbia, Panama, Georgia, Nigeria, Comore, Vietnam sau Cuba.

    La categoria „Libertăți civile”, România înregistrează un scor de 7,35 puncte, alături de state precum Italia, Albania, Serbia, Macedonia de Nord, Filipine, Trinidad-Tobago, Africa de Sud sau Paraguay.

    Imaginea României este deplorabilă, iar aceste cifre seci reprezintă un avertisment foarte serios că societatea românească se află într-un pericol mortal: acela al prăbușirii democrației și accederii la putere a forțelor politice extremiste, anti-UE, anti-NATO și pro-Rusia.

    Recensământul 2021 și recentele sondaje privind opțiunile politice – semnale de alarmă

    Conform datelor provizorii oferite de Recensământul 2021, România mai are o populație formată din 19.053.815 locuitori, înregistrând o scădere de peste un milion de locuitori în 10 ani. Din cele 42 de județe care formează structura administrativ-teritorială a țării, la care se adaugă Municipiul București, 39 de județe au înregistrat o scădere a numărului de locuitori.

    Totodată, România este afectată de accelerarea procesului de îmbătrânire a populației rezidente. Astfel, conform datelor provizorii ale Recensământului 2021, numărul persoanelor cu vârsta de 65+ ani a crescut la un procent de 19,6% din totalul populației rezidente. Indicele de îmbătrânire demografică a crescut dramatic, înregistrându-se 121 de persoane vârstnice la 100 de persoane tinere (față de raportul 101 / 100 înregistrat la Recensământul din 2011).

    Ponderea copiilor și a adolescenților (persoane sub 15 ani) în structura populației a crescut procentual (16,1% față de 15,9% cât era în 2011), dar a scăzut în cifre absolute, la 115.700 de persoane. Prin urmare, raportul de dependență demografică a crescut la 55,5 persoane tinere (15– ani) și persoane vârstnice (65+ ani) raportate la 100 de persoane considerate adulte (16 ani – 64 ani).

    Fenomenul de îmbătrânire al României a fost studiat inclusiv de ONU, care avertiza, în urmă cu un an, că populația României va scădea într-un ritm accelerat, în următoarele decenii: 16,2 milioane locuitori în 2050 și 11,9 milioane locuitori în 2100.

    De asemenea, situația nivelului de educație în România se menține precară. Peste 40% dintre românii cu rezidență în țară au un nivel de educație scăzut (învățământ primar, gimnazial sau fără școală absolvită!).

    Nu este surprinzător că într-o țară cu populația îmbătrânită, cu un nivel de educație precar, lipsită de o elită loială valorilor naționale și europene, cu o mare parte din forța de muncă emigrată în Europa de Vest și cu resursele jefuite de o cleptocrație de partid care s-a întors împotriva propriei națiuni, nu este surpinzător, deci, că un partid extremist ca AUR, împreună cu toate curentele mai mult sau mai puțin subterane din zona propagandei anti-UE și anti-NATO „păstorite” în România de Rusia lui Putin, să crească în preferințele politice ale românilor.

    Într-un sondaj recent realizat de Atlas Intel, partidul extremist AUR se clasează pe locul 2 în intenția de vot a electorilor români, la alegerile parlamentare din 2024, cu un procent de 17,9%, între PSD (24,8%) și PNL (17,2%).

    Propaganda anti-europeană – înțelegând prin aceasta atacurile sistematice împotriva apartenenței României la Uniunea Europeană și NATO –, propaganda pro-putinistă referitoare la războiul din Ucraina și propaganda împotriva sistemului democratic și a economiei de piață au infestat presa românească și acaparează tot mai mult discursul public, prin grobianism, populism infect și violență verbală și fizică.

    2023-2024 – anii în care democrația românească va fi jucată la zaruri

    2023 este an preelectoral. Asediatorii democrației românești, dar și trădătorii ei din Parlamentul României, din Guvern și de la Președinție se vor implica cu intensitate maximă în lupta pentru putere.

    „Rotativa” PSD-PNL, pe „osia” plină de unsoare puturoasă a ipocriziei UDMR, va funcționa tot mai prost. Clanurile din interiorul PSD și PNL se confruntă pentru controlul viitoarelor candidaturi, pentru acapararea a cât mai multe resurse din bugetul statului și din banii europeni. În același timp, cele două mafii politice, cu „numele de scenă” PSD și PNL, se confruntă tot mai violent pentru controlul asupra mecanismelor parlamentare și guvernamentale.

    Peste toată această hazna „tronează” Klaus Iohannis, un președinte incapabil să garanteze respectarea valorilor și mecanismelor democratice, trădător al propriului electorat care-l girase cu speranța că va apăra democrația și parcursul euro-atlantic al României.

    În acest pustiu al trădării, indolenței și imposturii, glasul de sirenă al extremiștilor din AUR și din mișcările așa-zis „suveraniste”, „naționaliste” etc., controlate de Rusia, este tot mai seducător.

    Poporul român este, la acest moment, precum o femeie abuzată de soț. Dezamăgirea, dezorientarea, oboseala, lipsa de orice speranță o vor arunca în brațele primului amant seducător.

    Sufletul românilor este asediat de discursul naționalist. Li se promite „o țară ca soarele sfânt de pe cer”, o restaurare a unui iluzoriu, inexistent și niciodată posibil „paradis al României triumfătoare”, cu români pravoslavnici, temuți de vecini, respectați de omenire ca „izvor de civilizație” și beneficiari ai unei prosperități de basm generată de „geniul mioritic”, de românul „factotum”, privit ca o ființă perfectă, genială și de neînvins.

    Când lumea în care trăiește se prăbușește, ființa umană are tendința de a se refugia în iluzoriu. Românul care se refugiază în naționalism privește democrația ca pe o „conspirație a Ocultei”, iar apartenența țării la UE și la NATO – ca pe o transformare a României „în colonie jefuită de Ocultă”.

    Oricât de aberant pare a fi, totuși, acest discurs prinde la tot mai mulți români.

    Așadar, 2023 este an electoral și din acest motiv nu sunt semne că partidele care, măcar formal, încă se mai declară apărătoare ale sistemului democratic au voința politică necesară pentru a se opri din acțiunile antidemocratice pe care le comit politrucii lor. Există pericolul mortal ca anul 2023 să-i aducă pe primul loc în preferințele politice ale electorilor români pe naționaliștii anti-UE, anti-NATO și mirosind puternic a Putin, din partidul extremist AUR.

    Nu în ultimul rând, anul 2023 ne va oferi surpriza neplăcută de a asista la o multiplicare rapidă a mișcărilor extremiste anti-democratice din România. În siajul AUR și al propagandei putiniste, deja cresc astfel de mișcări. Ofensiva lor puternică pe scena politică este doar o chestiune de timp și de oportunitate.

    În acest ritm de degradare, anul 2024 poate să fie anul în care democrația din România va intra în comă.

    Deșteaptă-te, române…!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * De ce au dispărut știrile „de rău“ despre Putere: PSD și PNL au plătit „pentru propagandă și presă“ 90 de milioane de lei în 2022! Grosul banilor s-au dus la televiziuni

    * „Taxa de solidaritate” a PSD va băga pe pierdere marile companii ale României, inclusiv Dacia și Ford, care au zeci de mii de angajați și aproape jumătate din exporturile țării! Demonstrația economistului Cristian Păun

    * Schema de împărțire a prăzii în afacerea Pițurcă – Țuțu. Șeful Romarm a adus la „cașcaval” și un prieten – 95.000 de euro pentru „consultanță”. Peste 400.000 de euro profit pentru familia Pițurcă

    * Șoșoacă sare în ajutorul unui agent KGB: și-a trimis tovarășa putinistă, avocată și ea, să-l susțină în procesul împotriva statului român. Iurie Roșca are interdicție 5 ani de a intra în România

    * VIDEO. Blestemele drăcești ale preotului Longhin Jar, trompeta Moscovei. „Ți-e sete, Bartolomeu, nesăturatule și spurcatule! Jgheab bătrân și împuțit ce ești!”

    * România și alte 7 țări europene încearcă să înșele Comisia Europeană pentru a primi banii din PNRR fără să facă reformele promise – analiză „Le Monde”

    * Trompetele penalilor. Răzvan Savaliuc și oamenii săi sunt anchetați de DNA pentru grup infracțional organizat și favorizarea infractorului

    * Înalt oficial BNR: pensiile speciale mănâncă 0,85% din PIB, iar în 2-3 ani vor ajunge la 1,5%. „Sunt o cheltuială bugetară nu doar inacceptabilă, ci și insuportabilă”

    * Extraordinara lecție electorală a cehilor: și-au ales ca președinte un general parașutist, pro-NATO, pro-UE și anti-Putin, erou al războiului din fosta Iugoslavie. Candidatul care făcea cu ochiul Rusiei a fost zdrobit la vot

    * Scandal uriaș în Rusia: propagandista Olga Zenkova, trimisă la Melitopol, a fost violată în restaurant de nepotul lui Kadîrov și de oamenii săi. Cameramanul a fost bătut de ceceni

  • Academia Română îl apără pe „tehnocratul” antisemit Mircea Vulcănescu

    Academia Română îl apără pe „tehnocratul” antisemit Mircea Vulcănescu

    Într-un stufos și alambicat material cu pretenții academice, publicat pe site-ului r3media.ro, președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, sare în apărarea lui Mircea Vulcănescu, funcționar guvernamental și „tehnocrat” finanțist în structurile ministeriale ale dictaturii fasciste a mareșalului Ion Antonescu.

    Ioan-Aurel Pop comite o nouă alunecare în haznaua naționalistă. El se folosește de o platformă media apropiată de partidul extremist AUR și de propaganda putinistă pentru promovarea unui mesaj toxic, prin care se chinuie să găsească argumente în apărarea unuia dintre funcționarii guvernamentali interbelici care au participat, direct și indirect, la crimele Holocaustului în teritoriile românești.

    Președintele Academiei Române și liderul extremist George Simion în vremurile când AUR îl dorea pe Pop în funcția de prim-ministru al României

    Materialul semnat de președintele Academiei Române începe cu o contorsionată „demonstrație logică” a faptului că, cităm: „«A greși este omenesc, dar a persevera în greșeală este drăcesc». Însă chiar și greșelile unor mari creatori, ale unor mari personalități nu sunt întotdeauna motive pentru ca aceștia să sufere «damnatio memoriae»”.

    Altfel spus, participările lui Mircea Vulcănescu la ședințele de guvern în care mareșalul Ion Antonescu, solicitând expertiza tehnică inclusiv lui Vulcănescu, a dispus măsuri criminale de spoliere a cetățenilor români de naționalitate evreiască – acțiuni specifice Holocaustului comis România – reprezintă „o greșeală omenească” și în niciun caz nu ar fi motiv pentru „damnatio memoriae” în cazul lui Vulcănescu.

    Foarte bizar, pentru a-l apăra pe Vulcănescu, academicianul Pop face trimitere la „neomarxiști”, „progresiști” și adepții „Cance Culture”, considerând probabil că dezvăluirea complicității lui Vulcănescu, ca tehnocrat, la crimele antisemite comise de regimul mareșalului Antonescu ar face parte din „actul negării unor personalități din trecut care au avut alte atitudini decât cele actuale dominante”.

    Prin această afirmație, Președintele Academiei Române neagă caracteristica universală a condamării antisemitismului de către valorile Creștinismului (vezi porunca iubirii de aproapele, indiferent de etnie, status social etc.). Totodată, Pop induce ideea că antisemitismul în care s-a implicat Vulcănescu ar fi fost o atitudine firească, naturală, subscrisă valorilor societății românești interbelice, atitudine care, în prezent, s-ar afla în conflict cu atitudinea de condamnare a antisemitismului în actualul sistem moral și (mai ales!) de drept național și internațional.

    Pentru Președintele Academiei Române, comportamentul lui Vulcănescu, de implicare în adoptarea și implementarea legilor antisemite ar fi scuzabil probabil pentru că acesta s-ar înscrie în acele „personalități care au participat la viața publică (în cazul lui Vulcănescu, ca membru în structurile guvernamentale ale dictaturii mareșalului Ion Antonescu – n. red.) pentru că a trebuit să trăiască, să-și întrețină familia sau să împedice agravarea răului”.

    Dincolo de argumentul stupid că Vulcănescu a acceptat să fie părtaș la dictatura lui Antonescu, de la nivelul structurilor guvernamentale, ca „să-și întrețină familia”, trebuie să amintim că implicarea lui în măsurile antisemite specifice Holocaustului în România nu numai că nu a împiedicat agravarea răului, ci dimpotrivă, a contribuit la agravarea răului!

    Președintele Academiei scrie: „În anii Războiului al Doilea Mondial și în perioada premergătoare acestuia, era foarte dificil, inclusiv pentru mințile cele mai luminate, să aprecieze care pericol era mai mare, cel hitlerist sau cel stalinist (comunist). Mulți români au sperat că alianța cu Germania va cruța România de ororile «dictaturii proletariatului», care ciuntise România, care ucisese pe teritoriul URSS milioane de oameni, inclusiv foarte mulți evrei”.

    Prin această frază grotescă, Pop oferă circumstanțe atenuante celor care s-au înrolat în Mișcarea Legionară (de o toxicitate egală cu Mișcarea Muncitorească pe care o coordona grupusculul numit Partidul Comunist din România și care acționa în slujba dictaturii lui Stalin!) ori care s-au pus în slujba dictaturii lui Antonescu, considerând că crimele comise de legionari sau de slujbașii regimului antonescian ar fi rezultatul unui fel de „eroare de apreciere” a acestora.

    Folosind o generalizare toxică, academicianul Pop îi bagă în aceeași oală pe toți membrii elitei intelectuale românești din perioada interbelică: „Mari scriitori, artiști plastici, compozitori, interpreți au trăit și au creat în timpul dictaturilor de extremă dreaptă. Nu au fost cu toții perfecți, nici luptători în rezistență și nici eroi, dar au lăsat în urmă creații valoroase, cu mesaje generoase pentru viitor. Cei care nu au devenit cu adevărat criminali de război merită soarta oricărui intelectual de marcă: recunoașterea, aprecierea și popularizarea operelor și personalităților lor”.

    Altfel spus, chiar dacă pe undeva, cumva, vreunul dintre intelectualii interbelici a slujit nemijlocit mișcările și regimurile extremiste ale vremii – Mișcarea Legionară, Statul Național Legionar, Dictatura lui Antonescu și, ulterior, Dictatura Comunistă –, creațiile lor valoroase le scuză eventuala rătăcire în crimă.

    Argumentând despre Vulcănescu, președintele Academiei Române îi scuză acestuia implicarea în adoptarea și implementarea deciziilor antisemite specifice Holocaustului din România. Cităm: „În martie 1941, se pronunță în problema exproprierii bunurilor evreiești: comentează criteriile de identificare ca «evreu»; emite opinii în cazul măsurilor de «românizare a economiei»; se implică prin declarații în privința taxelor pe care evreii trebuia să le plătească în locul serviciului militar. Ceea ce trebuie observat este că toate aceste chestiuni nu sunt decizii luate de către funcționarul public Mircea Vulcănescu, ci doar intervenții, mai degrabă tehnice, în chestiuni decise dincolo de competența sa explicită. Mircea Vulcănescu s-a pronunțat în urma unor decizii deja luate și pe care nu le putea bloca, sau a dus la îndeplinire aceste decizii. Rămâne chestiunea girării prin prezență, cu toate nuanțele care decurg de aici, și a îndeplinirii acestor măsuri, în calitatea pe care o avea în Ministerul Economiei”.

    Ziarul Universul anunță măsurile de „monetizare” a muncii forțate la care erau supuși evreii din România. Vulcănescu a fost implicat în adoptarea și implementarea acestei decizii care în sinteză se rezumă astfel: evreul care nu poate presta munca forțată și nu poate achita contravaloarea este expulzat, adică trimis la moarte

    Oare să fi scăzut în așa hal nivelul intelectual și capacitatea de a raționa a președintelui Academiei Române, încât să debiteze o asemenea aberantă interpretare a unei evidente implicări a lui Vulcănescu, ca expert finanțist, în acțiunile antisemite de excludere a evreilor din viața publică, de spoliere a averilor acestora, de „românizare” a economiei (prin confiscarea și eliminarea afacerilor și întreprinderilor deținute de evrei!)?

    Oare chiar nu înțelege rătăcitul-cu-mintea președinte al Academiei Române că intervențiile „tehnice” ale lui Mircea Vulcănescu în ședințele de guvern aveau ca finalitate NU să oprească crimele antisemite, ci dimpotrivă, SĂ LE FACĂ APLICAREA CÂT MAI EFICIENTĂ din perspectivă economică, financiară, în interesul dictaturii mareșalului Antonescu?

    Mai zice președintele Academiei Române că „Mircea Vulcănescu, ca teolog și filosof, nu a fost antisemit”. Un argument egal cu zero! Nu ceea ce a scris Vulcănescu a contribuit la declanșarea și producerea Holocaustului în România, ci ceea ce a făcut în calitate de finanțist și funcționar guvernamental în slujba dictaturii mareșalului Ion Antonescu.

    Nu mai insistăm pe alte afirmații aberante, care constituie maculatura de text prin care președintele Academiei Române (o instituție de la care te-ai aștepta să apere valorile europene și implicit, valorile Creștinismului curat, neinfestat de filetism, naționalism și antisemitism!) încearcă să-l apere pe Vulcănescu.

    Inserăm doar concluzia aberantă a textului de maculatură comis de academicianul Ioan-Aurel Pop: „Mircea Vulcănescu rămâne o figură luminoasă a patrimoniului culturii românești, iar numele său nu se cuvine să fie supus niciunei cenzuri”.

    Nu, respectabile, Mircea Vulcănescu nu rămâne „o figură luminoasă a patrimoniului culturii românești”! Dimpotrivă, Vulcănescu rămâne ca unul dintre intelectualii care și-au folosit inteligența superioară cu care i-a înzestrat Dumnezeu pentru a-l sluji pe diavol. Nimic altceva.

    La final, venim și noi cu propria concluzie: s-ar impune demisia lui Ioan-Aurel Pop din fruntea Academiei Române!

  • Băieții de AUR ai propagandei putiniste în România. Scurtă istorie a unei trădări naționale

    Trebuie să recunoaștem! Partidul naționalist-extremist AUR reprezintă un succes extraordinar înregistrat în România de forțele anti-românești și anti-europene din Răsăritul Europei în acțiunea de destabilizare a vieții politice românești și de compromitere a unor valori și atitudini civice fundamentale pentru prosperitatea națiunii române. Și anume: aderența românilor la un sistem de valori care cuprinde într-o sinteză tot ce este mai bun din trecutul și prezentul spiritual, cultural și politic al românilor și marile idealuri europene de libertate și demnitate umană, dezvoltarea sistemului democratic, integrarea în mecanismele politice, militare și economice ale Uniunii Europene și ale NATO etc.

    O lovitură planificată ani în șir, sub privirile bizar de îngăduitoare ale Serviciilor Secrete românești, a desfigurat și compromis, probabil pentru câteva decenii, orice demers de constituire a unui conservatorism românesc pro-european și ancorat în marile valori politice și culturale care stau la temelia idealului unei Românii integrate în marea familie a națiunilor europene. Totodată, valorile patriotismului modern, văzut ca responsabilitate civică și loialitate față de valorile morale și legile care asigură funcționarea statului nostru național, au fost puse sub asediu de discursul naționalist și patriotard promovat de AUR, un amestec de naționalism comunistoid, de marote legionare și de mituri istorice despre un fals trecut grandios.

    Nu în ultimul rând, prezența AUR în Parlamentul României reprezintă o infecție deosebit de periculoasă pentru clasa politică și democrația din România. Naționalismul extremist, anti-semit, anti-european, Ro-Exit și tot mai des pro-Rusia a primit acces la tribuna parlamentară, la resurse financiare și la mecanismele legislative.

    Ultima oară când democrația românească s-a aflat într-un asemenea pericol mortal a fost în anii premergători instaurării Dictaturii Regale a Regelui Carol al II-lea, care a precedat Statul Național Legionar și dictatura militară a Mareșalului Antonescu.

    Partidul extremist AUR reprezintă o construcție anti-românească și anti-europeană toxică și periculoasă pentru societate românească, la apariția căreia au concurat mai mulți factori.

    Erorile comise de Serviciile Secrete, care nu au sesizat la timp jocul anti-românesc și anti-european al fostului șef de galerie de fotbal George Simion, indiferența arogantă cu care partidele post-decembriste au tratat apariția AUR, incapabile să observe pericolul letal pe care-l reprezintă această grupare extremistă, alăturarea unor ierarhi ai BOR cu liderii AUR, cărora le-au oferit „binecuvântarea” pentru faptele politice anti-românești cu care au infestat agora românească, toate acestea reprezintă dovezi că societatea românească, statul român nu au reușit încă să-și formeze „anticorpii” necesari pentru a preveni și combate pericolul extremismului naționalist.

    A persista în aceste erori reprezintă o atitudine deosebit de periculoasă pentru democrația românească și stabilitatea internă a statului român.

    George Simion – trădător al unionismului românesc și agent de influență al putinismului în România

    Despre traiectoria dubioasă a lui George Simion, de la simplu huligan de galerie de fotbal la lider și fondator al partidului extremist AUR, am mai scris. În sinteză, este evident că George Simion a parvenit beneficiind de sprijinul ocult al unor forțe anti-românești – fie vreo grupare formată din foști ofițeri de informații români naționalist-comuniști, nostalgici după vremurile când Securitatea controla întreaga societate românească, fie vreun grup de interese ancorat adânc în directivele lansate de la Moscova. Evident, o posibilă colaborare între cele două forțe nu este exclusă…

    Dacă-l studiezi pe George Simion în fiecare dintre etapele parvenirii (misiunii ordonate?), observi că individul a evoluat permanent. Caracterul infect (lipsit de loialitate față de majoritatea celor din preajma lui, violent, vulgar, lipsit de scrupule) și viclenia de „băiat de cartier” l-au ajutat să se adapteze. Oarecum șlefuit fiind probabil de stăpânii pe care-i slujește, George Simion este executantul perfect: suficientă inteligență (mai mult nativă decât educată) pentru a pune în aplicare tehnici de manipulare pe cât de simple, pe atât de eficiente; suficientă prostie cât să accepte să-și compromită imaginea publică prin implicarea în scandaluri de mahala; o loialitate de nezdruncinat față de stăpânii generoși care l-au scos din sărăcie și anonimat.

    O vreme, George Simion și-a ascuns cu abilitate obiectivele principale ale misiunii pe care o execută în teritoriile românești – compromiterea unionismului românesc, declanșarea unui eventual Ro-Exit și destabilizarea guvernelor și forțelor politice pro-românești și pro-europene din Republica Moldova.

    Gargara lui naționalistă, îmbrăcată în „haine intelectuale” de alți doi parveniți cu ifose de mari personalități istorice, fostul jurnalist conservator Claudiu Richard Târziu și filosoful cu nostalgii antisemite Sorin Lavric, a avut succes la românii uitați, ignorați de partidele postdecembriste: nostalgicii ceaușiști; dacopații care cred că civilizația umană s-a născut în subteranele piramidelor secrete ale dacilor; tinerii animați de un legionarism romantic care sub o așa-zisă aură de sfințenie ascunde crimele oribile comise de legionari în perioada interbelică; sărăcimea semi-analfabetă și needucată a marilor mahalale urbane; ratații și învinșii care populează periferia Diasporei românești din Vestul Europei etc.

    La această pleavă nefericită s-au adăugat însă și destui membri ai clasei de mijloc românești, supusă presiunilor economice și sociale cauzate fie de corupția și birocrația de partid care sufocă statul român, fie de crizele economice cu care se confruntă, de câțiva ani, Uniunea Europeană.

    În această hazna a frustrărilor, nostalgiilor toxice și răbufnirilor vindicative, George Simion s-a simțit ca peștele în apă sau, mai aplicat la personajul nostru, ca porcul în mocirla cotețului.

    Discursul naționalist violent al lui George Simion, pe fondul unei foarte slabe participări la vot a electoratului (31,84%), a mobilizat un număr suficient de alegători pentru ca AUR să devină partid parlamentar și a treia forță politică a țării.

    Stăpânii lui George Simion nu au fost însă mulțumiți de succesul AUR la alegerile parlamentare din 2020. Misiunea lui Simion nu era să se joace „de-a parlamentarismul”. „Joaca” asta a fost lăsată în seama „actorașilor’ Târziu și Lavric, cu toată inadecvarea de care dau dovadă în relația cu democrația parlamentară. Miza a fost ridicată în așa fel încât Simion a încălcat violent atât cutumele, cât și legile sistemului parlamentar, încercând în decembrie 2021, în fruntea „Batalioanelor de Asalt” ale AUR, să ocupe ilegal sediul Parlamentului României. O acțiune care a sfârșit în penibil, dar care a dat de gândit multora dintre românii care priveau la AUR ca la ceva exotic, oarecum nefiresc pentru România secolului XXI, dar nu neapărat periculos.

    Masca lui George Simion a căzut însă odată cu începerea războiului de agresiune declanșat de Vladimir Putin împotriva Ucrainei.

    Exact în zilele în care Rusia ataca Ucraina, George Simion și alți lideri AUR erau extrem de ocupați să promoveze, în România, narativul propagandei ruse.

    În februarie 2022, AUR organiza la București o conferință anti-UE intitulată ‘The First European Forum on the Supremacy of National Constitutions over European Bureaucracy”, principala teză promovată fiind o sinteză de marote din arsenalul propagandei putiniste în Europa: Uniunea Europeană este controlată de oculta birocrației de la Bruxelles, România este colonie, supremația Constituțiilor naționale față de reglementările UE etc.

    Tot la începutul anului 2022, în ziua de 27 februarie, AUR a organizat un protest la București, cu intenția asumată de a provoca dacă nu o cădere a guvernului, măcar violențe de stradă. Această acțiune, la care liderii AUR sperau să se ralieze câteva zeci de mii de români, a fost realizată la doar trei zile după ce Putin a invadat Rusia. Din păcate pentru stăpânii lor și din fericire pentru România, protestul organizat de liderii AUR a fost un eșec lamentabil.

    În același context al declanșării agresiunii Rusiei lui Putin asupra Ucrainei, liderul AUR, George Simion, a depus eforturi considerabile pentru a provoca scandal și a sabota relansarea și finalizarea Proiectului Energetic BRUA (Dezvoltarea pe teritoriul României a Sistemului Național de Transport Gaze Naturale pe coridorul Bulgaria – România – Ungaria – Austria”. De fapt, orice inițiativă a României de a obține independența energetică față de Rusia și de a dezvolta investiții europene în energie a constituit o țintă predilectă pentru liderii AUR.

    Narativul propagandei putiniste s-a regăsit permanent în discursurile liderilor AUR. Pe măsură ce armata rusă a înregistrat tot mai multe și costisitoare înfrângeri pe frontul din Ucraina, George Simion și-a radicalizat discursul și, într-un final, nu a mai făcut nici măcar un efort minim să ascundă sursa „de inspirație”.

    Disperarea care îi cuprinde tot mai evident pe Putin și acoliții săi reverberează în rețeaua de agenți de informații și de influență pe care Moscova îi coordonează în țările Uniunii Europene și îndeosebi în statele vecine cu Ucraina.

    Această disperare l-a făcut pe George Simion să execute un ordin „kamikaze”: el, marele unionist, s-a dezis public de acest ideal și a cerut ca Republica Moldova, condusă de președintele Maia Sandu, un om politic profund pro-România și pro-Uniunea Europeană, să nu mai fie ajutată de statul român cu bani și cu energie (gaze naturale și electricitate).

    La un așa-zis Congres Extraordinar al AUR, organizat recent la Alba Iulia – adunare (adunătură?) politică ce mi-a retrezit în memorie, prin discursurile pe care le-a găzduit, imaginile de arhivă de la conferințele politice ale NSDAP-ului –, George Simion a trădat fățiș idealul unionismului românesc, declarând cu multă otravă în glas: „România nu mai trebuie să finanţeze nici măcar cu un leu Guvernul de la Chişinău. Mi-e drag de unii miniştri de peste Prut, dar mai drag îmi este adevărul. Nu facem decât să finanţăm separatism antiromânesc finanţând acea guvernare”.

    În contextul în care Republica Moldova este efectiv sub asediul politic, economic și militar al Moscovei și al forțelor pro-ruse din politica moldovenească, George Simion cere ca România să trădeze „mica Românie” și pe românii care trăiesc la est de Prut, în cel de-al doilea stat românesc din lume.

    Isteria care l-a cuprins pe George Simion este cu atât mai mare, cu cât sunt tot mai vizibile efectele pozitive ale mecanismului economic și politic de ajutorare a Republicii Moldova, realizat de statul român. De la începutul acestei luni, România ajută Republica Moldova cu electricitate (204.000 MW deja contractați pentru luna decembrie 2022) și cu gaze naturale (5,7 milioane de metri cubi pe zi!).

    Acest ajutor oferă Republicii Moldova posibilitatea să reziste presiunilor făcute de Moscova, să treacă cu bine de iarnă, iar regimului democratic pro-românesc și pro-european condus de Maia Sandu îi oferă șansa de a continua reformele și modernizarea celui de-al doilea stat românesc din lume.

    Vești rele pentru agentul George Simion și stăpânii lui, dar foarte bune pentru națiunea română, vin și din Republica Moldova.

    Un recent sondaj realizat în Republica Moldova arată că Maia Sandu este preferată la vot de 27,30% dintre moldoveni, la distanță confortabilă față de „omul lui Putin”, Igor Dodon, preferat de doar 15,5% din respondenți. Aproximativ 52% dintre moldoveni consideră că relațiile Rep. Moldova cu NATO sunt bune și foarte bune, 75% au aceeași părere despre relațiile cu România și 70% consideră că relațiile cu Ucraina sunt bune și foarte bune. Doar 20,4% dintre moldoveni privesc cu simpatie spre Rusia. Nu în ultimul rând, aproximativ 51% dintre moldoveni susțin aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

    Dacă vom corobora aceste informații cu rezultatele penibile înregistrate de AUR la alegerile parlamentare din Republica Moldova, din anul 2021, când marionetele AUR au primit votul a 0,49% dintre cetățenii moldoveni (7.219 voturi!), vom înțelege isteria sinucigașă și plină de ură împotriva fraților noștri moldoveni care l-a cuprins pe George Simion.

    În plus, să nu uităm că George Simion are interdicție de a intra în Republica Moldova până anul viitor, ca urmare a acțiunilor sale provocatoare și subversive, interdicție parafată de justiția de la Chișinău. Cu toate astea, agentul putinist a încercat de două ori să intre ilegal pe teritoriul acestui stat românesc din stânga Prutului – o dată terestru și o dată pe cale aeriană, ascns într-o delegație parlamentară. Evident că a fost nevoit să facă stânga-mprejur, aparent supărat că n-a fost lăsat să intre în Republica Moldova, dar în realitate rânjind larg către Moscova: Să trăiți, misiune îndeplinită!

    George Simion i-a atacat și pe refugiații ucraineni din România, promovând insistent o altă marotă a propagandei lui Putin: statul român dă mulți bani refugiațiilor ucraineni, în vreme ce românii se zbat în sărăcie!

    La așa-zisul Congres Extraordinar al AUR de la Alba Iulia, George Simion a declamat: „Niciun leu pentru Guvernul de la Chişinău, după cum tot un adevăr pe care trebuie să-l spunem este că s-au alocat prea multe fonduri pentru refugiaţii care au venit din Ucraina!”. Și a adăugat imediat, pentru „efectul de scenă”, că milioane de români au plecat din ţară şi că „mai mult de jumătate din ţară este în sărăcie lucie”. Marota propagandei putiniste este completă!

    George Simion ignoră adevărul simplu, anume acela că banii pe care statul român îi oferă refugiaților din Ucraina sunt bani europeni, sunt decontați de Uniunea Europeană, nu sunt, deci, bani din bugetul țării noastre… însă ordinul e ordin, nu se discută, ci se execută, așa că liderul AUR s-a conformat și a aruncat minciuna în spațiul public, hrănind nebunia adulatorilor săi și servind interesele Moscovei.

    Tactica de manipulare folosită de George Simion este veche. A fost concepută în creuzetul demonic al propagandei bolșevice și perfecționată de nazism: folosești problemele reale cu care se confruntă democrația la un anumit moment dat pentru a intensifica indignarea și nemulțumirea în rândul populației, cu scopul nu de a rezolva problemele respective, ci de a obține puterea politică și a lichida sistemul democratic.

    Cel mai recent exemplu de manipulare sinistră este incidentul provocat de liderul AUR la sediul Ministerului Energiei, unde a declanșat un mizerabil scandal de mahala și a reușit să obțină anularea unei conferințe de presă în care ministrul de resort, Virgil Popescu, urma să ofere explicații despre controversata OUG care reglementează așa-zisa „taxă pe soare”. Prin comportamentul grobian, prin sfidarea oricăror norme legale (de bunul-simț e inutil să amintim, George Simion este arhetipul nesimțitului de mahala!), prin istericale aparent „în apărarea poporului”, liderul AUR se folosește de crizele cu care se confruntă societatea românească în aceste vremuri tulburi și slujește eficient interesele Rusiei în România.

    Trebuie spus că George Simion are o soartă tristă, dramatică. Supraviețuirea (probabil chiar fizică!) a lui George Simion, ca politician extremist și ca agent de influență al regimului Putin, depinde de adâncirea în criză (orice fel de criză, pentru Putin nu contează!) a țării noastre și a celui de-al doilea stat românesc, Republica Moldova. Prin urmare, „marele patriot” cu pretenții de „românul absolut” va depune toate eforturile de care e în stare pentru a arunca propria țară, România, dar și Republica Moldova (Basarabia în numele căreia a parvenit în politică) în orice criză îi este la îndemână. Altă cale nu are! Altfel spus, George Simion este un damnat…

    Probabil că, în adâncul său întunecat, George Simion știe că numele lui va rămâne pentru totdeauna în galeria trădătorilor de Neam și Țară din istoria noastră. Mai spunem doar atât: de trădători nu are nimeni milă, nici măcar stăpânii pentru care trădează!

    Claudiu Richard Târziu – un trădător al conservatorismului românesc și un rătăcit în siajul propagandei putiniste

    Actualul senator Claudiu Richard Târziu, un alt exponent AUR, se dorește a fi o „față” ceva mai prezentabilă a acestui partid extremist. Târziu și-a cultivat permanent „aura” de conservator, de naționalist moderat, de creștin-ortodox care dorește să recupereze și să revalorizeze momentele de glorie din istoria neamului românesc și a Bisericii sale. O „aură” cu ajutorul căreia a reușit să seducă destui votanți, cât să-și asigure alegerea ca senator și prin care a contribuit destul de consistent la intrarea în Parlamentul României a acestui toxic instrument al propagandei putiniste în care s-a transformat AUR.

    Jurnalist talentat, cândva adept al unui conservatorism care nu excludea prezența României în Uniunea Europeană și în NATO – condiționată de respectarea unui anumit set de valori creștin-ortodoxe –, Claudiu Richard Târziu a avut o primă tentativă mai serioasă de implicare în viața politică în anul 2016, când i-a oferit lui Marian Munteanu sprijin (inclusiv prin folosirea Asociației ROST și a revistei „ROST”) pentru candidatura la funcția de primar al Capitalei, demers în care Munteanu a fost susținut inițial de PNL.

    Scandalul declanșat ca urmare a asocierii PNL cu controversatul personaj Marian Munteanu (omul lui Virgil Măgureanu) a dus la retragerea acestuia din lupta electorală. Prima miză politică a lui Târziu nu a confirmat…

    O vreme, jurnalistul Claudiu Richard Târziu părea că se va regăsi în activitatea obișnuită a Asociației ROST, care, în epocă, era percepută ca o navă-amiral a conservatorismului creștin-ortodox românesc: promovarea familiei tradiționale, evocarea unor personalități creștine din Istoria României (uneori cu un nefericit accent pe personalități care s-au compromis prin activitatea legionară!), susținerea demersurilor civice ale Bisericii Ortodoxe, memorialistică creștină etc.

    Însă ispita politicii nu i-a dat pace, așa că, în vara anului 2019, îl regăsim pe Târziu ca lider al Mișcării politice „România Mare în Europa”. Este vorba de fosta grupare așa-zis civică cu ajutorul căreia George Simion candidase la alegerile europarlamentare din mai 2019.

    La 1 Decembrie 2019, la Alba Iulia, Claudiu Richard Târziu participă la Conferința națională de lansare oficială a partidului extremist Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). George Simion, foarte dornic să atragă cât mai mulți intelectuali în partid, l-a prezentat pe Târziu ca „doctrinar” al AUR.

    În ziua de 24 ianuarie 2020, la Iași, primul Congres al AUR îl desemnează pe Târziu în funcția de copreședinte al partidului. De fapt, delegații Congresului nu fac decât să oficializeze rezultatele unor negocieri dure și aproape cinice desfășurate între gruparea lui George Simion și gașca de „conservatori” cu care Târziu a desantat în AUR.

    Din acea zi fatidică (atât pentru mântuirea creștinului ortodox Claudiu Richard Târziu, cât și pentru destinul politic al națiunii române), fostul jurnalist conservator s-a transformat treptat într-un politruc de succes. Târziu a uitat rapid de înalta moralitate și de valorile spirituale pe care politicienii AUR erau chemați să le demonstreze țării în activitatea lor politică etc. și și-a promovat mai întâi, foarte rapid, soția în ierarhia partidului.

    În programul politic al AUR (în mare măsură, „opera” lui Târziu și probabil a filosofului antisemit Sorin Lavric), se proclamă un așa-zis „principiu meritocratic” care urma să călăuzească activitatea partidului. Cităm: „Meritocrația înseamnă accesul la poziții sociale și de prestigiu pe baza meritelor personale. Inteligența, competența, calitățile morale și efortul depus pentru scopurile comune sunt cele în virtutea cărora membrii mișcării noastre vor căpăta responsabilități în organizație și funcții și demnități în stat”.

    Probabil că nevasta lui Claudiu Richard Târziu se regăsește profund în acest principiu și e plină de merite, de vreme ce iubitorul soț a susținut-o în candidatura eșuată pentru postul de senator al AUR (în județul Bacău), la alegerile parlamentare din 2020, și a promovat-o ca șefă a Organizației Naționale de Femei a AUR…

    Dincolo de aceste meschine jocuri în culisele partidului, Târziu pozează în mare orator cu pretenții de ideolog al partidului. De fapt, discursurile politice ale lui Târziu pot fi privite ca o „hârtie creponată” care învelește rahatul extremismului deșănțat deversat de George Simion în spațiul public și au ca unic obiectiv să facă această mizerie cât mai comestibilă pentru românii care se lasă seduși de propaganda AUR.

    Orator mediocru, de o teatralitate ieftină, mai mult crispat și parcă mereu în căutarea unor gesticulații prin care speră să trezească entuziasmul auditoriului, prea puțin sincer și foarte stângaci în dialogul cu sala, Claudiu Richard Târziu nu convinge ca politician. Dimpotrivă, viitorul lui politic nu stă în prestația publică pe care se chinuie s-o execute prin Parlament și la adunările de partid, ci este strâns legat de destinul politic al adevăratului șef al AUR, extremistul George Simion.

    În ciuda acestor defecte – sau tocmai de aceea –, Târziu îi este necesar lui Simion și din acest motiv se vinde scump. Se observă din prețul destul de piperat în schimbul căruia și-a oferit serviciile lui Simion și a acceptat să trădeze conservatorismul românesc moderat pe care-l manifestase în vremurile activității sale ca jurnalist și activist civic: post de senator, copreședinte AUR, nevasta promovată în ierarhia înaltă a partidului etc.

    Faptul că (aproape) fiecare om are un preț pentru care se vinde este știut de când lumea, iar Târziu nu scapă acestei reguli.

    Altceva este însă șocant în cariera lui Claudiu Richard Târziu de politician al partidului extremist AUR: seninătatea cu care a trădat și continuă să trădeze valorile conservatorismului românesc.

    Să taci ca porcu’-n păpușoi atunci când George Simion, copreședintele AUR și colegul tău din conducerea partidului, varsă în agora românească lăturile propagandei putiniste – cerând ca românii din Republica Moldova, cel de-al doilea stat românesc, să fie părăsiți de România și lăsați fără ajutor financiar și energetic în calea asediului lansat de Putin – reprezintă o trădare cumplită a idealului unității naționale, a unionismului românesc și o degradare morală înfiorătoare a fostului militant conservator Claudiu Richard Târziu, prăbușire pe care, foarte probabil, foștii lui colegi din Asociația ROST nu și-ar fi imaginat-o nici în cele mai negre coșmaruri.

    Să taci ca porcu’n păpușoi atunci când George Simion spune aberații despre refugiații ucraneni – cum că pentru aceștia se cheltuie prea mulți bani din avuția românilor, deși adevărul, foarte ușor de verificat, este că banii folosiți pentru ajutorarea acestor nefericiți sunt oferiți integral de Uniunea Europeană – reprezintă o cumplită cădere de la credința creștină ortodoxă de care Claudiu Richard Târziu face atâta paradă, o trădare a poruncii iubirii de aproapele pe care Hristos a lăsat-o oamenilor.

    Claudiu Richard Târziu este un fariseu desăvârșit. Fariseism care se observă și în modul în care discută despre apartenența României la Lumea Liberă, la Uniunea Europeană și NATO.

    Târziu pomenește aparent politicos Uniunea Europeană în unele discursuri, dar promovează intens și sistematic marotele anti-UE ale propagandei putiniste: „România este colonie”, „birocrații atotputernici de la Bruxelles” etc.

    Vorbește frumos despre NATO, dar atacă frontal demersurile Ucrainei de a adera la NATO, folosindu-se de pârghiile parlamentare și promovând o altă marotă a propagandei putiniste: așa-zisa prigoană a autorităților ucrainene asupra minorității românești din Bucovina de Nord, condiționând accederea Ucrainei la NATO de încetarea „prigoanei antiromânești”…

    Dacă analizezi cu pixul în mână mesajele politice lansate de senatorul Claudiu Richard Târziu, înțelegi destul de repede că referirile prietenoase la UE și NATO din discursurile sale sunt doar expresia unei „șmecherii golănești”, o tehnică de manipulare. De fapt, în esență, mesajele lansate de cel de-al doilea copreședinte al AUR sunt anti-UE și anti-NATO și fac dovada că Târziu și-a asumat, cinic, un fariseism de cea mai joasă speță.

    Supraviețuirea politică a celui de-al doilea „băiat de AUR” al propagandei putiniste în România este condiționată, ca și în cazul lui George Simion, de adâncirea în criză (orice fel de criză!) a României (țara despre care Claudiu Richard Târziu mereu declamă că o iubește din străfundurile ființei sale), a Națiunii Române (față de care același Târziu își declară, teatral și lacrimogen, loialitate absolută), dar și a Republicii Moldova, pe care, din vorbe, Târziu o dorește reunificată cu România, însă prin tăcerea complice față de declarațiile aberante ale lui Simion, se pare că, de fapt, o vrea colonie a Rusiei…

    Rămășița de conștiință creștină din Claudiu Richard Târziu se află sub un puternic asediu. Din păcate pentru acesta, foarte probabil că ispita unei prospere cariere de politician naționalist-extremist va învinge și va continua să-l târască pe fostul conservator creștin-ortodox în străfundurile iadului și în groapa de gunoi a Istoriei.

    Cum poate fi oprit AUR

    Partidul naționalist AUR acționează ca un instrument al propagandei putiniste în România. Acest fapt este de necontestat și a fost (re)confirmat prin recentele poziționări oficiale îndreptate atât împotriva sprijinului financiar și energetic oferit de România pentru supraviețuirea Republicii Moldova, cel de-al doilea stat românesc din lume, în fața asediului la care o supune Rusia lui Putin, cât și impotriva sprijinului oferit de România, cu ajutorul banilor europeni, pentru refugiații ucraineni. La aceste poziționări oficiale adăugăm încercările isterice de a bloca sau măcar încetini dobândirea independenței energetice a României față de Rusia, AUR folosindu-se de erorile comise de Guvern și de unele măsuri controversate adoptate în domeniul energetic.

    Între liderii AUR, panica își face tot mai puternic simțită prezența.

    Războiul Rusiei în Ucraina nu merge în avantajul lui Putin. Dimpotrivă, pierderile în oameni și tehnică militară pe care le înregistrează armata rusă sunt tot mai mari. Tensiunile din rândul rușilor cresc de la o zi la alta, susținerea războiului de către ruși se prăbușește, iar soluțiile lui Putin pentru a se menține la conducerea Rusiei sunt tot mai dependente de folosirea forței polițienești, a abuzului comis de serviciile secrete și de anularea a tot mai multe drepturi și libertăți cetățenești.

    Criza din Rusia este un semn rău prevestitor pentru AUR. Dacă Rusia va fi învinsă în Ucraina (și, foarte probabil, va fi!), va veni vremea socotelilor și cu slugile lui Putin din AUR.

    Uniunea Europeană, deși în criză politică, dă semne că are resursele financiare, economice și morale necesare pentru a ieși victorioasă din această perioadă dificilă. Democrația europeană, cu toate problemele ei, rămâne opțiunea politică principală a majorității europenilor. Reacțiile severe ale Uniunii Europene față de populismul putinist din Ungaria dovedesc că mecanismele europene funcționează și sunt eficiente. Totodată, condiționarea utilizării fondurilor europene de respectarea valorilor democrației europene (inclusiv și mai ales eradicarea corupției!) reprezintă pentru politicienii partidelor românești post-decembriste o lecție și un avertisment serios.

    În acest context, oricât de bolnavă ar fi clasa politică românească formată în jurul celor două partide mari ale țării – PNL și PSD –, Uniunea Europeană are „medicamentele” potrivite și necesare atenuării simptomelor și poate chiar vindecării.

    Supraviețuirea democrației europene – garantată de mecanismele UE și apărată de impresionantul arsenal militar al NATO – va fi probabil lovitura fatală pentru AUR și trepădușii putiniști de la conducerea acestui partid extremist.

    AUR poate fi oprit prin consolidarea democrației, a instituțiilor statului de drept, prin reacția imediată și cât mai dură la propaganda putinistă colportată în teritoriile românești, precum și prin aplicarea legii, fără ezitare, asupra celor care vor fi dovediți a fi agenți de influență ai Rusiei în România.

    AUR poate fi oprit însă și prin educație. Românii trebuie să înțeleagă corect ce reprezintă Uniunea Europeană și NATO pentru prosperitatea și securitatea României, fără idealizarea celor două entități politico-militare, dar cu prezentarea clară a avantajelor pe care le avem prin apartenența României la UE și NATO.

    O mare responsabilitate revine însă liderilor PSD și PNL. Democrația românească poate fi grav afectată de mizeriile comise de politicienii acestor două mari partide: corupția în utilizarea bugetului național și a fondurilor europene, birocratizarea excesivă a administrației publice prin infestarea acesteia cu membrii camarilei de partid, administrarea proastă și coruptă a resurselor primite de la Uniunea Europeană prin PNRR etc.

    AUR este chipul hidos care stă ascuns în adâncul oricărei națiuni câtă vreme este pace, prosperitate și democrație, dar care iese la suprafață în vremuri de criză, de rătăcire, de degradare morală.

    AUR este un monstru abject care s-a născut și s-a hrănit din neputințele poporului român și a conducătorilor săi post-decembriști. Prin urmare, așa cum s-a născut, tot așa AUR se va întoarce în neantul din care a venit…

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * George Simion preia narativul rusesc și cere să lăsăm Moldova să moară de frig și foame: „România nu mai trebuie să finanțeze Guvernul de la Chișinău nici măcar cu un leu!”

    * Motivul pentru care Putin ar fi ordonat lichidarea ministrului de Externe din Belarus: „Makei a dat garanții Occidentului, în numele lui Lukașenko, în legătură cu expulzarea prizonierilor politici spre Europa”

    * Listele negre făcute de putiniștii români. Politicieni, medici, jurnaliști, artiști și sportivi „vacciniști” sunt somați să-și ceară scuze, fiind comparați cu „criminalii Revoluției”!

    * „Mineriada” din TVR se îndreaptă spre directorul Turturică. Gașca Săseanu – Chioțea – Olaianos încearcă „execuția” Nadinei Vlădescu

    * Eurostat: România – inflație de 53,8% la prețurile industriale în octombrie! E a patra cea mai mare creștere din UE și arată minciuna Guvernului PSD-PNL

    * „În Guvernul de astăzi există oameni care au făcut propagandă pe bani pentru China”. Ministrul Câciu (PSD) – o vulnerabilitate pentru România

    * România – creștere economică de 788% în ultimii 22 de ani, cea mai mare din Europa! Cum am ajuns de la 32% din PIB-ul Europei în 1989 la 73% din media UE azi

    * „Niște sălbatici îngrozitor de agresivi și needucați, suiți pe autobuze, înjurând și gesticulând oribil” – Ziua Națională a României la Londra

    * 83 de ani de la începutul Războiului de Iarnă: cum a atacat Rusia sovietică Finlanda fără declarație de război, pentru că nu-i cedase 10% din teritoriu. Rușii au bombardat mai întâi orașul Helsinki

    * Cunoaștem 3 „sferturi” din 4: Brazilia – Croația, Olanda – Argentina, Franța – Anglia. Favoritele n-au iertat nimic: 6 din 6!

  • Epilog la „nunta” unui extremist. Eforturile disperate ale lui George Simion de a evita declinul AUR

    Liderul partidului extremist AUR înregistrează, de la o vreme, eșec după eșec. „Nunta-gest politic” de la Măciuca, în ciuda așteptărilor lui George Simion, a fost un eșec din perspectiva participării simpatizanților. Nu s-au strâns marile mulțimi de oameni care măcar să egaleze numărul legionarilor de la nunta „Căpitanului” Zelea Codreanu.

    Butaforia pregătită de Simion s-a transformat dintr-o dorită scenă a marilor declarații politice sforăitoare într-o arenă de circ, penibilă și grotească, unde mult sub 10.000 de oameni, adunați cu mari eforturi de prin filialele AUR ori mobilizați de primarul din Măciuca, s-au îmbulzit să bea și să mănânce gratis la paranghelia oferită de ginerică.

    Apoi, încercarea lui Geroge Simion de a perverti cu discursuri naționaliste sufletele tinere ale elevilor de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” (unde, probabil cam degeaba, a absolvit cursurile liceului și liderul extremist) a eșuat în huiduielile cu care elevii i-au răsplătit prezența…

    … iar de curând, extremistul Simion și-a văzut spoit de toți pereții presei românești tupeul extraordinar de a cere să fie finanțat de la bugetul statului român pentru a-și cumpăra un loc la un dineu organizat de fundația americană „Israel Heritage”, unde urma să fie, contra-cost, în preajma politicianului american conservator Mike Pompeo. Tupeul a fost cu atât mai mare, cu cât dineul respectiv este de fapt o masă de sărbătoare în cinstea Noului An Evreiesc.

    Nu în ultimul rând, victoriile militare ale ucrainenilor împotriva Rusiei lui Putin încurcă teribil discursul izolaționist, pro-putinist și anti-european colportat de extremiștii de la AUR. Fiecare victoriei a Armatei ucrainene împotriva lui Putin reprezintă o înfrângere ideologică pentru George Simion.

    Rezultă că George Simion și ciracii săi din AUR au nevoie urgentă de o catastrofă, de o criză gravă, de o prăbușire violentă în mecanismele stabilimentului democratic românesc și european. Altfel, partidul lor extremist va continua să piardă electorat și teren pe scena politică românească.

    Nunta „Căpitanului” Simion – un succes mediatic și cam atât

    S-au spus multe despre nunta-show organizată de George Simion – extremistul naționalist care recunoaște cinic că „tot ce fac eu este un gest politic”. Presa mioritică a fost invadată de „live”-uri de la eveniment, de video-reportaje, de laude, de critici, de cancanuri etc. Altfel spus, dacă liderul AUR și-a dorit ca propria nuntă să se transforme în mega-eveniment de propagandă politică, atunci putem spune că da, dorința i-a fost îndeplinită.

    Din perspectivă spirituală – vorbim totuși despre o cununie, deci despre un eveniment religios –, prețul plătit de naționalistul George Simion a fost pervertirea, cu complicitatea unor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, a uneia dintre cele mai frumoase și mai profunde Taine ale Bisericii. Din păcate, interesele politice ale lui Simion, ale unei părți de „elită” a nuntașilor, dar și ale grupului de ierarhi filetiști din Sinodul BOR, au fost mai importante decât simplitatea și delicatețea sufletească la care cheamă Ortodoxia în oficierea Cununiei, acea Ortodoxie atât de des și demagogic pomenită de liderii AUR.

    Din perspectivă politică, „nunta” lui George Simion a fost însă un eșec. „Țara” nu a răspuns la „chemarea Căpitanului”, „norodul” nu a venit valuri-valuri la „marea petrecere câmpenească”, iar „Salvatorul Neamului” a reușit să se compromită, însoțindu-se cu „nuntași” dubioși, recuperați din cele mai insalubre zone ale presei și politicii românești, mirosind a corupție și a transpirație de Putin.

    Nunta „Căpitanului” a fost un succes mediatic care nu-i folosește lui George Simion. Este limpede pentru toată lumea – și mai ales pentru liderii AUR – că impactul „gestului politic” de la Măciuca asupra electoratului, în ciuda rating-ului făcut pe la televiziuni, a fost unul limitat și cu mult sub nivelul așteptărilor. Înainte de „nuntă”, propagandiștii AUR au făcut să circule estimări fanteziste cu privire la numărul de invitați care ar fi urmat să participe la eveniment. S-a vorbit de minimum 12.000, de 20.000 și chiar de peste 30.000 de „nuntași”.

    Realitatea din ziua nunții a infirmat aceste estimări. Mult sub 10.000 de participanți – la momentul de maximă prezență – au onorat invitația la „nuntă” a lui George Simion. Până și această estimare (defel favorabilă imaginii de „mega-petrecere populară”, cum au încercat să promoveze „nunta”) este contestată.

    Transformându-și propria nuntă într-un „gest politic”, George Simion a confirmat, probabil fără voie, că un început de panică tulbură cuibul liderilor AUR.

    Vremurile nu sunt prea bune pentru acest partid extremist. Pandemia Covid-19, care a permis lansarea cu un succes neașteptat a AUR, nu mai asediază țara. Propaganda conspiraționistă despre „Oculta care se folosește de Covid-19 ca să facă Marea Resetare” nu mai are impact. Marota cu iz rusesc a „neutralității României față de războiul din Ucraina” nu a funcționat, dimpotrivă, a provocat iritare în rândul majorității românilor. Nici măcar criza energetică în care Rusia a aruncat Europa nu este favorabilă AUR – pe de o parte, pentru că românii au înțeles că vinovatul numărul 1 este Putin, iar pe de altă parte, pentru că Uniunea Europeană, deși cu destulă dificultate, a început să găsească soluții de contracare a embargoului enrgetic lansat de sceleratul de la Kremlin.

    AUR, ca orice partid extremist (comunist sau nazist), are succes numai atunci când societatea se află sub asediul unei crize – economice, politice, sociale, militare etc. –, iar mecanismele Democrației nu reușesc să atenueaze ori să rezolve criza.

    Contextul politic îi solicita, deci, lui George Simion să-și relanseze partidul și imaginea de lider al naționalismului mioritic. Așa că anarhistul filo-rus și-a sacrificat propria nuntă, transformând-o în „gest politic”. O nuntă ca un test electoral.

    Liderii AUR au înțeles, în urma acestui test, că partidul lor extremist nu (mai) are bazinul electoral la care sperau. Mai grav pentru ei, mobilizarea membrilor AUR pentru participarea la „nunta Căpitanului” a demonstrat că partidul nu are capacitatea de a aduna și organiza mase mari de oameni. Liderii AUR nu au fost preocupați să dezvolte structura în teritoriu. După o primă ofensivă organizatorică, înainte și după alegerile parlamentare din 2020, liderii de la nivel național ai AUR s-au ocupat doar episodic de dezvoltarea filialelor județene. George Simion a preferat ca vizitele în teritoriu să fie prilej de scandal, cu „live”-uri pe Facebook, eventual cu câteva încercări mai mult sau mai puțin reușite de a i se organiza „Căpitanulu” niște „băi de mulțime”. Liderii locali au profitat de lipsa de consecvență a conducerii centrale, au confiscat puterea în teritoriu și s-au ferit să dezvolte filialele pe care le conduc, temându-se că pot să piardă controlul.

    În același timp, „mirajul” că AUR este un partid anti-sistem, cu sacul plin de soluții miraculoase și cu valori „pur românești”, s-a risipit. Românii au văzut că AUR acționează împotriva Uniunii Europene și a NATO, fără să ofere alternative viabile și raționale, manevrând tot mai evident pentru determinarea RoExit-ului și enclavizarea României, că AUR promovează un fals românism în problema Basarabiei și a comunităților românești de lângă granițele țării. Că acționează, de fapt, în favoarea intereselor Rusiei lui Putin în Rep. Moldova, Ucraina, România și Balcani. Că AUR este incapabil să atragă și să promoveze specialiști în domeniile de interes ale guvernării, discursul politic al partidului fiind doar o permanentă „gargară” isterică a formelor fără fond, cu nimic diferită de logoreea insipidă și ipocrită a marilor partide post-decembriste.

    Prin urmare, testul electoral care a fost „nunta Căpitanului” a dezvăluit adevărata dimensiune a AUR: un partid extremist de nișă, ale cărui șanse electorale cresc doar atunci când mecanismele Democrației nu funcționează corect. Șansele AUR scad vertiginos când aceste mecanisme reușesc să rezolve crizele inevitabile prin care trece societatea românească.

    „Frăția SIE” – „oculta” din umbra AUR?

    „Nunta – gest politic” a liderului extremist al AUR a fost însă și un prilej de (re)activare a unor legături dubioase cu personaje toxice. Presa a dezvăluit că paranghelia naționalistă de la Măciuca a beneficiat de susținerea financiară și mediatică a două grupări oculte care se manifestă, de mai multă vreme, ca forțe anti-UE, anti-NATO, pro-Putin, pro-RoExit, având ca țel final scoaterea României din spațiul democrației euor-atlantice și transformarea ei într-un stat iliberal după modelul Rusiei lui Putin.

    O primă grupare ar fi constituită – conform dezvăluirilor făcute de jurnalista Anca Alexandrescu la Realitatea TV (ea însăși nuntașă la Măciuca, unde s-a și prins în horă! – din foști generali SIE și posibil foști agenți de influență ai acestora, un fel de „Frăția SIE”. Jurnalista Anca Alexandrescu a prezentat un posibil mecanism de finanțare a acțiunilor politice extremiste, anti-europene și, în contextul războiului din Ucraina, pro-putiniste operate de AUR.

    „Omul de legătură” între naționaliștii anti-UE de la AUR și „Frăția SIE” ar fi Eugen Tiberiu Popescu, președintele Fundației Naționale pentru Românii de Pretutindeni. Acest personaj controversat, toxic pentru democrația din România, a fost identificat de presă ca un fel de „casier” la „nunta – gest politic” a extremistului George Simion.

    Platforma Cetateanul.ro dezvăluie că Eugen Tiberiu Popescu a fost „copil de suflet” al generalului Marin Dragnea, șeful Comitetului Olimpic din România până în timp de 10 ani (1975-1985). În acele vremuri, Popescu ocupa funcția de administrator la Complexul Sportiv „23 August” (redenumit ulterior „Lia Manoliu”), locație despre care există suspiciunea că era folosită pentru recrutarea sportivilor olimpici români pentru DIE (Direcția de Informații Externe a Securității comuniste).

    După Decembrie 1989, Eugen Tiberiu Popescu pleacă în Canada, însă revine spectaculos, în 1999, într-o funcție de consilier în Guvernul Radu Vasile (1998-1999). Se pare că în această perioadă și-a finalizat studiile superioare de care avea nevoie pentru a ocupa postul guvernamental respectiv. Popescu este promovat ca director al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, grație „generozității” Guvernului Adrian Năstase (2000-2004).

    În timpul regimului PSDragnea, pe Eugen Tiberiu Popescu îl regăsim la conducerea Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi”, fiind „îngăduit” de Guvern în ciuda faptului că presa dezvăluise că ar fi obținut ilegal o diplomă de studii superioare la Universitatea din Oradea, prin echivalarea unor studii de homeopatie și bioenergie finalizate la un „colegiu de medicină tradiționalistă” din Canada.

    Diploma de Licență obținută de Popescu la Universitatea din Oradea
    Diploma de Licență obținută de Popescu la Universitatea din Oradea

    Într-un răspuns oferit platformei Cetățeanul, Ministerul Educației din Canada informează că nicio instituție de acest fel nu este recunoscută de Guvernul canadian.

    Diploma de studii în „bioenergie” și „homeopatie” obținută de Popescu în Canada
    Diploma de studii în „bioenergie” și „homeopatie” obținută de Popescu în Canada

    În 1999, Eugen Tiberiu Popescu a fost admis și la Colegiul Național de Apărare, deși nu avea studii superioare recunoscute de statul român (studii pe care reușește să le echivaleze, ilegal, abia în 2000).

    „Familia SIE” de la Romaqua Group

    Conform dezvăluirilor făcute de jurnalista Anca Alexandrescu, Fundația Națională pentru Românii de Pretutindeni (FNRP) ar fi o interfață a unor foști generali SIE grupați în jurul Romaqua Group (un important grup industrial care produce apă minerală, băuturi răcoritoare și bere), entitate economică privată care susține financiar FNRP-ul lui Eugen Tiberiu Popescu. Amănunt important: la „nunta – gest politic” a extremistului George Simion, nuntașii s-au „omenit” cu produse din gama RomaquaGroup: bere Albacher și apă minerală Borsesc.

    Universul.net a prezentat personajele controversate, provenite din SIE, care controlează afacerea Romaqua Group.

    * Generalul (r) Constantin Rotaru – fost director adjunct al Serviciului de Informații Externe (SIE) în perioada 1999-2005. Pe vremea lui Ceaușescu, a lucrat la informații economice, inclusiv la ICE Dunărea, unitatea prin care se derulau operaţiunile de Aport Valutar Special ale Securităţii. În anii ’90, fiind trecut temporar în rezervă, a condus societatea Grivco International, a mogulului Dan Voiculescu. Administrează Romaqua Group din 2005.

    * Generalul (r) Ioan Păun – provenit tot din DIE/SIE. În calitate de consul general la Hong Kong, a supravegheat trimiterea în ţară a unor bunuri în valoare de 611.000 de euro, destinate familiei lui Adrian Năstase, premierul de atunci. A devenit martor-cheie în celebrul dosar „Zambaccian”. Și el s-a angajat la Romaqua Group când a trecut în rezervă, la mijlocul anilor 2000.

    * Emilian Ivan, general (r) DIE/SIE. În timpul „Războiului Rece”, a lucrat pe spaţiul american cu acoperire diplomatică, apoi la informații economice în subordinea generalului Rotaru. Ivan a preluat divizia de cafea a Romaqua Group, dar a părăsit compania după doi ani.

    * Adrian Vilău – avocat, fost colaborator al Securității, ex-deputat și finul lui Ioan Talpeș (al doilea director SIE din anii ’90, numit de Ion Iliescu). L-a reprezentat pe generalul Păun în dosarul lui Năstase.

    * Octavian Creţu, patronul Romaqua Group, le-a pus pe tavă procurorilor înregistrarea unei discuţii purtate cu Adrian Năstase în 2006. Reieşea că fostul premier îl şantaja pe Creţu cu dezvăluirea calității de ofițer a lui Păun, dacă acesta nu-şi revizuia declaraţiile din dosar. Crețu e căsătorit cu fiica unui diplomat chinez.

    Cine l-a plătit pe Nicu Covaci

    Fundația condusă de Eugen Tiberiu Popescu a fost instrumentul juridic prin intermediul căruia s-au făcut plăți pentru nunta lui Simion.

    De exemplu, Nicu Covaci, care a compromis imaginea trupei Pheonix prin participarea lui la nunta de la Măciuca, a fost plătit printr-un contract semnat cu FNRP. Totodată, George Simion a indicat un cont bancar al FNRP pentru „achitarea” darului de nuntă de către invitați. După izbucnirea scandalului, liderul extremist a indicat un alt cont, care nu mai era al fundației respective.

    Prin intermediul FNRP, Eugen Tiberiu Popescu controlează și un fel de „agenție de știri” pentru Diaspora românească – RomanianGlobalNews (rgnpress.ro). O simplă căutare pe acest site demonstrează că George Simion și AUR beneficiază din plin de promovarea ideilor toxice anti-democratice pe care le propagă în agora românească.

    Foarte probabil, Eugen Tiberiu Popescu a fost „recrutat” pentru AUR de actualul senator Claudiu Richard Târziu.

    Apare întrebarea: colaborarea dintre George Simion și Eugen Tiberiu Popescu confirmă că AUR este o entitate politică aflată în siajul unui grup revanșard, naționalist, anti-UE și anti-NATO format din foști generali SIE și agenți de influență ai acestora?

    „Careul de Ași” al presei insalubre, cu un popă-n coadă

    „Nunta – gest politic” a extremistului George Simion a fost binecuvântată de prezența celui mai controversat ierarh al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului. Cunoscut pentru declarațiile sale aflate în siajul propagandei putiniste, acesta a oficiat slujba de cununie, alături de episcopul locului, ÎPS Varsanufie, arhiepiscopul Râmnicului.

    Prezența celor doi ierarhi, și mai ales a arhiepiscopului Teodosie, la „nunta – gest politic” a afectat grav imaginea BOR și a lăsat impresia că principala Biserică a românilor susține și promovează agenda politică a AUR: antisemitism, RoExit, extremism filetist.

    Arhiepiscopul Teodosie a fost însă un fel de „bomboana pe colivă”, fiind așezat în „galeria monștrilor” de la nunta lui Simion, alături de un „careu de ași” al „tonomatelor de presă” de pe plaiurile mioritice: Dan Diaconescu (condamnat penal pentru șantajarea unui primar), Robert Turcescu (autodenunțat ca ofițer sub acoperire în presă), Victor Ciutacu (propagandist fără scrupule la RTV, aflat în slujba fugarului penal Sebastian Ghiță) și Mirel Palada (condamnat penal și un fel de sociolog-jurnalist pe la „Evenimentul zilei” și alte fițuici).

    Despre aceste monstruozități ale presei românești a detaliat publicația noastrăla vremea respectivă.

    E posibil ca, la discuțiile de taină înveselite de un Nicu Covaci transformat în lăutar al extremiștilor naționaliști, cei patru „jurnaliști” sau măcar unii dintre ei să fi negociat mecanismele de colaborare cu AUR, eventual de implicare pentru vreo candidatură politică, la viitoarele alegeri din 2024. După cum e posibil ca negocierile să fi avut loc înaintea nunții.

    Apare și aici o întrebare, de data aceasta retorică: unde ar fi mai potrivit de promovat mesajul ticălos al AUR, decât în haznaua manipulărilor de presă care este permanent umplută cu dejecțiile minciunii de acești „mercenari” insalubri?

    Criza Democrației – singura șansă de succes pentru extremiștii AUR

    „Nunta – gest politic” a lui George Simion oferă, cu voia sau fără voia lui „ginerică”, imaginea viitorului parcurs politic al AUR spre alegerile din 2024.

    Extremiștii de la AUR doresc să-și asigure resursele financiare necesare ofensivei electorale pe care vor încerca s-o lanseze prin protestele anunțate pentru ziua de 2 octombrie 2022. În „subteranele” comunității oamenilor de afaceri români (mulți dintre ei constituind, din păcate, o comunitate politizată, coruptă, de foarte multe ori abonată la contracte cu statul și la comiterea de infracțiuni economice) se află un nucleu dur format din foști ofițeri de Securitate, foști turnători ai Securității, foști politicieni corupți eliminați de pe scena politică de aderarea României la UE și slugile acestora. Această „frăție” deține controlul unor afaceri prospere, dezvoltate fie pe ruinele unor foste întreprinderi de stat, privatizate dubios, fie prin accesarea și utilizarea ilegală a fondurilor europene, după intrarea noastră în UE.

    Dacă privim cu atenție, această „frăție” s-a manifestat mereu în spațiul politic cu un mesaj naționalist, nostalgic-ceaușist, iliberal și anti-european. Din fericire pentru România, uneltirile lor nu au avut ca efect, cel puțin până în prezent, generarea unei majorități parlamentare RoExit.

    Pandemia Covid-19, ofensiva propagandistică anti-Democrație lansată de Putin în teritoriile Lumii Libere și declanșarea războiului din Ucraina au oferit „frăției” șansa nesperată a unei slăbiri fără precedent a mecanismelor democrației europene. Probabil că una dintre marile mize este AUR, un partid extremist în discursul căruia se regăsesc toate „ingredientele” dorite de „frăție”: naționalism legionar-ceaușist, susținerea RoExit, propagandă isterică anti-UE, acțiuni politice în siajul Rusiei putiniste etc.

    „Frăția” simte că este momentul potrivit pentru a finanța o lovitură decisivă împotriva Democrației și apartenenței României la Uniunea Europeană și la NATO. O lovitură al cărei „vârf de lance” poate să fie AUR, cu liderii săi extremiști.

    Totodată, „nunta – gest politic” a lui Simion ne anunță că AUR va încerca să folosească, fără scrupule, talentul toxic al unor „jurnaliști” precum cei indicați a fi „careul de ași” al haznalei presei românești.

    Să ne așteptăm la tone de mizerie revărsate în agora românească de aceste „săgeți” ale AUR din presă, la campanii de manipulare isterice, la atacuri concertate împotriva Democrației și prezenței României în Uniunea Europeană și NATO. Evident, George Simion și ciracii lui din AUR vor fi prezentați ca „Salvatori ai Neamului”…

    Cum poate fi evitat scenariul de coșmar al României confiscate de extremiștii de la AUR și de „Oculta” din spatele lor? Prin vindecarea mecanismelor Democrației! Un demers pe care, după toate semnele, actuala guvernare PSD-PNL nu dorește să și-l asume.

    Foarte multe lucruri sunt condiționate de felul în care România va trece de iarna 2022-2023. Dacă Guvernul va avea capacitatea să aplice măsurile necesare pentru a evita o gravă criză energetică și, implicit, alimentară (prin scumpirea prețului la produsele alimentare de bază, provocată de criza energetică), atunci AUR nu are prea multe șanse să satisfacă apetitul finanțatorilor din „Ocultă” și, foarte probabil, va pierde sprijinul acestora, mulțumindu-se cu „mângâierile pe creștet” din îndepărtata Moscovă.

    Dacă România se va prăbuși sub presiunea crizei energetice, atunci AUR va avea posibilitatea să lovească puternic în sistemul democratic, în apartenența României la UE și la NATO, provocând daune grave statului român.

    Altfel spus, iarna 2022-2023 poate să decidă soarta democrației românești pentru mulți ani. În curând vom afla care este rezistența românilor la frig… și nu numai la frigul iernii!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * SUA dezvăluie: Rusia a investit cel puțin 300 de milioane de dolari, după 2014, în coruperea partidelor și a politicienilor din peste 20 de țări! Milioane au ajuns și la diverși candidați la Președinție

    * VIDEO. Rusia cere agresiv ieșirea României din UE, prin gura lui Șoșoacă: „De când suntem în UE, ne-am distrus! RoExit!”

    * Se strânge lațul pentru regimul Iohannis-PSD! Consiliul Europei somează România să „repare” legile Justiției conform rigorilor UE, iar partidele să facă publice contractele cu presa pentru „știri favorabile”

    * Primarul PNL din Otopeni, tatăl deputatului Daniel Gheorghe, a fost reținut de DNA. A plătit din bugetul orașului 8 milioane de euro pentru lucrări care nu existau!

    * Oportunitate uriașă: compania Nokian, mare producător finlandez de anvelope, vrea să-și relocheze în România fabricile închise în Rusia! Discuțiile se poartă la Guvern, cu premierul Ciucă

    * Marea desprindere a UE de China. Von der Leyen: „În curând, două treimi din bateriile noastre vor fi produse în Europa. În următoarele luni începe să funcționeze prima giga-fabrică de cipuri”

    * Lovitură nimicitoare pentru Ungaria putinistului Viktor Orban: UE îi taie fondurile PNRR și 70% din finanțarea europeană pentru că fură bani europeni și încalcă independența Justiției

    * VIDEO. Atac terorist al Rusiei: a bombardat barajul de la Krivoi Rog, încercând să scufunde orașul sub apă! Propagandiștii Moscovei sunt în delir

    * Rușii au fugit din Harkov pe biciclete, deghizați în localnici! Ofițerii FSB își evacuează familiile din Crimeea și caută să-și vândă proprietățile

    * Putin pierde ultimul atu: prețul gazului va scădea la jumătate în Europa! Măsurile luate de UE au rezolvat problema aprovizionării, estimează o analiză Goldman Sachs

  • Viermuiala din ADR Sud-Vest Oltenia: clanul Stănescu capturează funcția de director. Peste un miliard de euro, bani europeni, vor fi la mâna fratelui lui Paul Stănescu, senator și secretar general al PSD

    În așteptarea marilor cantități de bani europeni ce ar urma să se reverse spre România prin PNRR și prin alte programe de finanțare ale Uniunii Europene (cu respectarea unor condiții, evident), mafia politică a declanșat o adevărată ofensivă de confiscare a instituțiilor care vor gestiona acești bani. În sistemul românesc de management și control al fondurilor europene, un rol esențial îl au Agențiile de Dezvoltare Regională.

    O astfel de agenție, ADR Sud-Vest Oltenia, a fost trecută recent pe lista de „trofee” a clanului Stănescu de la Olt, o cunoscută „famiglia” controlată de controversatul senator Paul Stănescu, secretar general al PSD.

    Acest clan a reușit să-l promoveze în funcția de director al ADR SV Oltenia pe Alexandru Stănescu, fratele lui Paul Stănescu. Prin această mutare, clanul Stănescu va controla sumele imense de euro care vor fi alocate din fondurile europene pentru Regiunea Oltenia. Altfel spus, absolut toate proiectele care vor fi implementate în această regiune prin accesarea banilor europeni vor fi controlate, direct și indirect, de acest puternic clan de familie a cărei influență asupra deciziilor politice din PSD este deja vestită.

    Miza este uriașă! Vorbim despre aproximativ 1,2 miliarde de euro alocați Regiunii Oltenia prin POR SV Oltenia (2021-2027), prin cele 8 Priorități ale Programului:

    • P1 – Competitivitate prin inovare și întreprinderi dinamice;
    • P2 – Digitalizare în beneficiul cetățenilor și al firmelor;
    • P3 – Eficiență energetică și infrastructură verde;
    • P4 – Mobilitate urbană durabilă;
    • P5 – Accesibilitate și conectivitate la nivel regional;
    • P6 – Educație modernă și incluzivă;
    • P7 – Dezvoltare teritorială sustenabilă;
    • P8 – Asistență tehnică.

    Finanțarea celor mai importante domenii de activitate economică din Oltenia va fi controlată de clanul Stănescu?

    Cine sunt frații Stănescu

    Liderul clanului Stănescu este Paul Stănescu, actualul senator PSD.

    Din CV-ul extrem de subțire pe care a binevoit să-l posteze pe site-ul Senatului, aflăm că „Nașul” Paul Stănescu este absolvent al Facultății de Agronomie din Craiova.

    În anul 1982, când a absolvit studiile universitare, a fost promovat de Partidul Comunist, la vârsta de numai 25 de ani, în funcția de director al Fabricii de Conserve din Caracal.

    În septembrie 2020, Nicolae Valeriu, cunoscut jurnalist de investigație și activist pentru Drepturile Omului, consemna ironic: „Paul Stănescu, ca orice absolvent mediocru al Facultății de Agricultură din Craiova suspectat că nu ar turna la Securitate, ajunge imediat director la Fabrica de Conserve din Caracal, căci în timpul lui Ceaușescu promovarea se făcea meritocratic și familia Stănescu nu are apucături securiste”.

    Nu mai puțin precoce, fratele Alexandru Stănescu a fost repartizat în 1986, chiar în anul când a termint studiile Facultății de Mecanică Agricolă București, la aceeași frumoasă vârstă de 25 de ani, ca inginer la Stațiunea pentru Mecanizarea Agriculturii (SMA) Vișina, adică exact în comuna de baștină. SMA-urile comuniste erau Agromec-urile de astăzi.

    În 1988, Paul Stănescu a fost promovat de PCR ca director al Întreprinderii Agricole de Stat (IAS) Studina, o fermă-model a proprietății socialiste de stat asupra agriculturii.

    După căderea regimului comunist, în 1992, Paul Stănescu a devenit director al SC Agromec SA Vișina, unde și-a înmulțit experiența în cele ale agriculturii, dar și averea personală.

    Asemenea carieră nu putea să scape privirii vigilente a PSD, mereu în căutare de „tinere talente”, așa că fostul agricultor socialist Paul Stănescu a fost recrutat și promovat, în iunie 2008, ca președinte al Consiliului Județean Dolj, funcție pe care a ocupat-o până în 2016 și pe care a părăsit-o doar pentru a fi ales senator al României.

    Fratele Alexandru Stănescu l-a urmat îndeaproape pe cărările succesului în afaceri și politică. În perioada 1994-2012, a ocupat funcția de director general al SC Agromec Bucinișu SA, o altă entitate economică prin care clanul Stănescu și-a asigurat prosperitatea financiară.

    În 2012, Alexandru Stănescu a devenit primul membru al clanului care primea demnitatea de parlamentar, fiind ales deputat pe listele PSD.

    Important: tatăl celor doi frați, anume Constantin Stănescu, a ocupat vreme de trei mandate (2004-2016) funcția de primar al comunei Vișina, locul de baștină al clanului, fiind alături de fiii săi în momentele dificile ale acumulării unei averi imense și, totodată, ale ascensiunii politice în ierarhia PSD.

    Între cei doi frați și lideri ai clanului Stănescu s-a produs o gravă ruptură, în anul 2019, provocată de o relație „neprincipială” între nora lui Paul Stănescu și băiatul lui Alexandru Stănescu, care băiat a lăsat-o gravidă pe nora respectivă.

    Ca un adevărat „Naș” de clan, Paul Stănescu și-a pedepsit fratele: la alegerile parlamentare din 2020, Alexandru Stănescu nu a mai prins un loc eligibil pe listele PSD Olt, liste întocmite cu aprobarea fratelui Paul.

    Însă dragostea între frați, mai ales când e vorba de un clan care controlează un județ întreg, este mai importantă decât micile mizerii ale vieții, astfel că, în decembrie 2021, Alexandru Stănescu a fost promovat de frate ca membru în Comitetul de Reglementare al ANRE, funcție pe care a deținut-o până în martie 2022, când Curtea Constituțională a declarat numirea lui ca fiind neconstituțională.

    Cum nu putea ca fratele Alexandru să rămână „fără coledzi”, șeful clanului „i-a pus masa” și „l-a omenit” cu funcția de director al ADR SV Oltenia.

    Despre „aventurile” celor doi frați puteți lectura un articol special publicat pe site-ul NuTotEi, sub semnătura jurnalistului Valeriu Nicolae, a cărui concluzie despre cei doi membri de clan o cităm și o împărtășim pe deplin: „Oamenii ăștia sunt de o nesimțire grotească, de un grobianism înfricoșător și au un tupeu la limita psihopatiei”.

    Fostul inginer mecanic Alexandru Stănescu, un „zero absolut” ca experiență în managementul fondurilor europene, un produs insalubru al unui clan de familie cu apucături mafiote, este promovat, prin manipularea (încălcarea?) grosolană a legislației, la conducerea unei instituții care va gestiona peste un miliarde de euro, bani destinați de Uniunea Europeană pentru modernizarea și relansarea economică a uneia dintre cele mai sărace și subdezvoltate regiuni ale țării: Oltenia!

    Mitropolitul Olteniei, posibil aliat-surpriză al lui Alexandru Stănescu

    Clanul Stănescu se bucură – evident, nu gratis! – de binecuvântările arhierești ale unuia dintre cei mai controversați ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române și mare investitor în terenuri agricole și exploatări forestiere. Este vorba de Mitropolitul Irineu al Olteniei.

    Acest mitropolit are o lungă și reciproc avantajoasă relație de prietenie cu clanul Stănescu.

    Despre posibilul viitor director al ADR SV Oltenia, fratele Alexandru Stănescu, amintim că a fost implicat într-o încercare de favorizare a afacerilor în agricultură ale mitropolitului.

    Jurnaliștii de la publicația locală Republica Oltenia au dezvăluit culisele și implicațiile grave ale unei inițiative legislative intitulată „Proiect de Lege privind comasarea terenurilor agricole deţinute de asociaţiile agricole constituite de unităţile de cult”.

    Acest proiect de lege a fost inițiat de 10 deputați. Între aceștia aflăm patru deputați olteni din Dolj și Olt: Alexandru Stănescu (PSD Olt), Dan Ciocan (PSD Olt), Nicolae Giugea (PNL Dolj, la acel moment) și Florinel Stancu (Pro România Dolj).

    Legea a fost declarată neconstituțională! Într-un comunicat de presă, Curtea Constituțională informa: „În ziua de 28 octombrie 2020, Curtea Constituțională, în cadrul controlului anterior promulgării, a admis, cu unanimitate de voturi, obiecția de neconstituționalitate formulată de Grupurile parlamentare ale Partidului Uniunea Salvați România, Uniunii Democrate Maghiare din România, Partidului Național Liberal, Grupul Minorităților, precum și de deputați neafiliați și a constatat că este neconstituțională, în ansamblul său, Legea privind comasarea terenurilor agricole deținute de asociațiile agricole constituite de unitățile de cult. Decizia este definitivă și general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru.”

    Dacă această lege ar fi fost adoptată, unul dintre principalii beneficiari ar fi fost Mitropolitul Irineu al Olteniei, care controlează suprafețe imense de teren agricol, în județele Dolj și Gorj, prin intermediul Asociației Agricole ICONOM.

    Irineu, mitropolitul Olteniei

    Presa vremii a denunțat modul controversat, imoral și – foarte probabil – ilegal în care această asociație a fost constituită și, mai ales, a intrat în posesia terenurilor agricole pe care le avuseseră în proprietate parohiile din cele două județe.

    În iunie 2015, ziarul Adevărul dezvăluia scandalul care mocnea în Arhiepiscopia Craiovei (la care sunt arondate cele două județe) din cauza abuzurilor comise cu privire la „donarea” terenurilor agricole ale parohiilor către Asociația Agricolă ICONOM.

    „Slujitorii Domnului au primit formulare tipizate pe care trebuie să le completeze cu scopul de a transmite cu titlu gratuit terenurile agricole pe care le parohiile le deţin în proprietate. Preoţii care nu sunt de acord vor fi sancţionaţi. «Ni s-a spus că ne taie 15% din salariu dacă nu suntem de acord să semnăm acest formular, prin care cerem să donăm terenurile agricole pe care le are biserica în proprietate», a povestit un preot din Dolj, sub protecţia anonimatului. În formulare trimise preoţilor din Dolj şi Gorj de către de Arhiepiscopia Craiova scrie negru pe alb următoarele: «Înainte spre aprobare, către Consiliul Eparhial al Sfintei Arhiepiscopii a Craiovei, privind donarea Asociaţiei Agricolă Iconom, persoană juridică fără scop patrimonial, a următoarelor suprafeţe de teren aflate în propietatea Parohiei… situate pe raza comunei… conform actelor de propietate anexate». «Nu este normal să donăm terenurile primite de enoriaşi. Arhiepiscopia Craiova vrea pământul cu titlu gratuit. Eu am încercat să spun că nu sunt de acord cu această decizie, dar am fost ameninţat», a mai spus un preot din Dolj”.

    Prezența lui Alexandru Stănescu printre inițiatorii acestui proiect de lege nu este întâmplătoare. Mitropolitul Irineu este un vechi și apropiat prieten al clanului, cu precădere al lui Paul Stănescu. Activitățile „pastoral-misionare” de la moșia din Grădinari (Olt) a Mitropolitului Irineu au beneficiat de sprijinul constant și consistent al lui Paul Stănescu, în perioada în care acesta a fost Președintele Consiliului Județean Olt. Această moșie este controlată prin Fundația „Buna Vestire”, al cărei director general era, în 2019, monahia Miriam Link, o controversată călugăriță care a fost alături de Mitropolit încă din anii când acesta era arhiereu vicar la Râmnicu Vâlcea.

    În calitate de viceprim-ministru și ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (ianuarie 2018 – februarie 2019), Paul Stănescu și-a ajutat prietenul în haine de ierarh și a dirijat, prin intermediul Companiei Naționale de Investiții (CNI), sume importante Arhiepiscopiei Craiovei. Conform relatărilor din presa locală, în 2018, au fost alocați aproximativ 3.200.000 de euro pentru renovarea Bisericii Madona Dudu din Craiova, aproximativ 3.500.000 de euro pentru consolidarea, reabilitare și dotarea Mânăstirii Tismana (Gorj), aproximativ 1.000.000 de euro pentru construirea de chilii la Mânăstirea Hurezani (Gorj), adică un total de aproximativ 7.700.000 de euro.

    Despre afacerile „lumești” ale mitropolitului Irineu, finanțate din bani de la bugetul statului și din fondurile europene, puteți lectura pe Ziaristii.com.

    Așadar, prietenia dintre clanul Stănescu și Mitropolitul Olteniei este puternică și copios susținută de bani publici. Este în logica acestor relații „nepotrivite” suspiciunea că fratele Alexandru Stănescu va avea (ori probabil, deja are!) un aliat de nădejde în persoana Mitropolitului Irineu, personaj cu vaste relații în lumea mafiei politice și în cercurile oculte din spatele gestionării fondurilor europene. Să reamintim că, în vremea „domniei” de 23 de ani a fostei directoare ADR SV Oltenia – Marilena Bogheanu, un alt personaj controversat și toxic din „elita” conducătoare a Olteniei – Mitropolitul Irineu s-a bucurat de un neașteptat, ba chiar bizar succes la accesarea fondurilor europene.

    Cu siguranță că acest succes se va reedita, dacă la conducerea ADR SV Oltenia va rămâne fratele Alexandru Stănescu…

    Ce trebuie să înțeleagă și să facă „somnambulul” general-prim-ministru Nicolae Ciucă

    Nicolae Ciucă este senator de Dolj, ales pe listele PNL. Prin urmare, dincolo de calitatea de prim-ministru – pe care probabil o va pierde în curând –, generalul Ciucă ar fi obligat să manifeste un anume interes politic în tot acest scandal al numirii ca director al ADR SV Oltenia a lui Alexandru Stănescu, mizerul analfabet funcțional în cele ale gestionării fondurilor europene.

    Organizațiile PNL Dolj și Craiova sunt în cădere liberă de mai mulți ani. Liderii acestor două organizații au intrat în „non-combat” față de ofensiva permanentă a organizației locale a PSD, condusă de Lia Olguța Vasilescu, actualul primar al Craiovei.

    Unul dintre liderii liberali foarte vinovați de această situație este deputatul Ștefan Stoica, președintele PNL Dolj, cunoscut în mahalaua politică a Craiovei sub porecla „Fane Butoane”. Stoica a gestionat incredibil de prost interesele PNL în Dolj și în Craiova. După o campanie mediocră și eșuată pentru candidatura lui Nicolae Giugea la funcția de primar al Craiovei, PNL-ul condus de Ștefan Stoica s-a trezit trădat de unul dintre consilierii săi din Consiliul Local Craiova. Trădarea a permis ca PSD să obțină ambele funcții de viceprimar, precum și controlul asupra Consiliului Local Craiova. La acest moment, trădătorul ex-consilier liberal, Dan Diaconu, este prefect al județului Dolj, numit fără nici cea mai mică tentativă de împotrivire de către prim-ministrul liberal Nicolae Ciucă. Un gest care a aruncat PNL Dolj în penibil, în fața propriilor votanți.

    PNL Dolj a pierdut și aproape toate funcțiile publice importante deținute. Ultima dintre acestea a fost funcția de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, cel mai mare spital din Oltenia, deținută până în decembrie 2021 de PNL. Laurențiu Ivanovici, managerul interimar al spitalului în cea mai cruntă perioadă din istoria instituției – pandemia de Covid 19 –, a fost „blocat” la concursul organizat pentru postul de manager, prin intervenția directă și brutală a ministrului Alexandru Rafila. Liderul PNL Dolj, deputatul Ștefan Stoica, nu a reacționat, ci dimpotrivă, a preferat să „temporizeze” până când PSD, prin „lobby”-ul de succes făcut de primarul PSD al Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a reușit să-și reașeze omul în funcție, pe actualul manager, dr. Eugen Georgescu.

    La acel moment, aflat în vizită de lucru la Craiova, prim-ministrul liberal Nicolae Ciucă a declarat presei locale că habar nu are de scandal și că se va interesa. E de prisos să mai spunem că liberalul Ciucă a ales aceeași „poziție” ca subalternul său politic, deputatul PNL Ștefan Stoica: „mucles” și „nu mișca în front!”.

    Liberalul prim-ministru Nicolae Ciucă pare să nu fi înțeles un adevăr simplu: din toată mizeria acestei „coaliții contra naturii”, PSD-PNL, baronii PSD vor ieși cu profit, iar PNL va pierde alte câteva procente, cu perspectiva tristă și probabilă ca PNL să aibă soarta PNȚCD.

    Generale, „Deșteptarea”!

    Dacă baroneții PNL de Dolj cred că vor beneficia de ceva „mărunțiș” din banii europeni gestionați de Alexandru Stănescu, înseamnă că sunt proști ca noaptea și merită să decoreze vitrina cu trofee ale mafiei PSD.

    Dacă liberalul Nicolae Ciucă crede că se poate negocia cu baronii PSD, înseamnă că a făcut degeaba Armata și că are mintea unui general de mucava!

    ADR SV Oltenia, condusă de Alexandru Stănescu, este egală cu compromiterea gravă și pentru cel puțin un deceniu a oricăror șanse de relansare economică și socială a Regiunii Oltenia.

    Dacă are o minimă judecată politică, prim-ministrul liberal Nicolae Ciucă va discuta de urgență cu fantomaticul președinte Klaus Iohannis și va opri imediat ascensiunea clanului Stănescu spre gestionarea a peste un miliard de euro!

    Altfel, cu această numire, PNL abandonează Oltenia, posibil definitiv, în ghearele mafiei PSD.

    Generale Ciucă, „Deșteptarea”!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Regimul Iohannis-PSD e încolțit: trebuie să desființeze pensiile speciale până la sfârșitul anului, altfel pierdem banii din PNRR! „Blochează acest proiect de peste 4 luni”, acuză USR

    * Inflație explozivă: +15,3%! Față de anul trecut, gazele s-au scumpit cu 70%, cartofii cu 54%, uleiul cu 50%. România n-a mai avut din 2003 o asemenea creștere de prețuri

    * VIDEO. Rusia cere agresiv ieșirea României din UE, prin gura lui Șoșoacă: „De când suntem în UE, ne-am distrus! RoExit!”

    * „Este absolut revoltător că directoarea liceului «Lazăr» propune ca model elevilor un golan de cea mai joasă speță, incult și scandalagiu, pe George Simion”

    * Turcescu are și susținători. Grobianul Dan Tănasă, deputat AUR: „Absolut superb! Bravo, Robert!”

    * Gândacii din gura lui Simion și greierii din capul lui Daea – despre un „fake” din galeria propagandei RoExit

    * Antena 3, România TV și Realitatea Plus primesc 2 milioane de lei din bani publici pentru a-i face lui Daniel Băluță (PSD), primarul Sectorului 4, „imagine instituțională pozitivă”, cu materiale „optimiste”

    * „Ați pierdut, Vladimir Vladimirovici!” Un general de top din Ministerul rus al Apărării l-ar fi avertizat pe Putin că a eșuat în războiul din Ucraina. Ofițerul a fost deconectat de la ședința video, iar politrucii Armatei s-au dezis de el

    * Ucraina a eliberat în 11 zile peste 3.000 de kilometri pătrați, mai mult decât ocupaseră rușii în 5 luni (aprilie – august)

    * Revoluție în tenis: câștigători de 19 și 21 de ani la US Open! Carlos Alcaraz și Iga Swiatek sunt și lideri mondiali

  • Gândacii din gura lui Simion și greierii din mintea lui Daea – despre un „fake” din galeria propagandei RoExit. De ce tac reprezentanții României la Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară?

    Gândacii din gura lui Simion și greierii din mintea lui Daea – despre un „fake” din galeria propagandei RoExit. De ce tac reprezentanții României la Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară?

    De ceva timp, prin rețelele de socializarea și presa deținută de foști turnători ai Securității ori foști condamnați penal, circulă intens marota „UE a dat directive să-i oblige pe români să mănânce insecte, greieri, gândaci și lăcuste, interzicându-le carnea de porc și pe cea de vacă”. Scârboase minciuni!

    Cu gura plină de propagandă RoExit și cu un ochi întredeschis spre „Maica Rusie”, George Simion, liderul partidului naționalist-filetist AUR, se folosește politic de propria nuntă și lansează o declarație „tare” împotriva UE: „Să mănânce ei gândaci! La nuntă vom mânca porc! Nu s-a semnat cu UE că trebuie să mâncăm gândaci, că trebuie să renunțăm la curentul electric și să ne implicăm în războiul din Ucraina!”.

    Dacă de la mintea încurcată de naționalist de galerie a lui Simion nu te poți aștepta la altceva, de la un ministru al Guvernului României, stat membru al Uniunii Europene – cu reprezentanți în Parlamentul European și Comisia Europeană –, ai zice că pretențiile sunt ceva mai mari.

    Eroare! Ministrul Agriculturii, tovarășul Petre Daea (PSD), se mobilizează și, plin de avânt revoluționar, aruncă și el o găleată cu lăturile dezinformării în capul românilor: „Nu mâncaţi făină de greieri! Ce căutaţi cu greierii? Lăsaţi-i să cânte acolo unde sunt! Noi mâncăm ce trebuie să mâncăm. Mâncăm sarmale, mâncăm cârnaţi, mâncăm ouă de găină. N-o să înlocuiţi acuma ouăle de găină cu vreun vierme. Eu, de regulă, ca inginer agronom, combat gândacii, nu-i mănânc. Să ne întoarcem la mămăliga noastră!”.

    Loial celor învățate la Academia de propagandiști PCR „Ștefan Gheorghiu”, tovarășul Daea acționează ca un comunist de nădejde: minte, manipulează, refuză un minim efort de informare pe chestiunea în discuție și se folosește de un „fake” pentru a completa „ceața” cu care încearcă să-și ascundă incompetența și problemele cu Justiția.

    Îi obligă UE pe români să mănânce insecte? Nu!

    Declarația tovarășului ministru Daea este cu atât mai gravă și periculoasă, cu cât ministerul pe care-l conduce (Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale) era obligat să prezinte corect, obiectiv și din surse verificate reglementările Comisiei Europene cu privire la aprobarea introducerii pe piața europeană, ca aliment, a greierului de casă (Acheta domesticus).

    Reglementările Comisiei Europene cu privire la trei tipuri de insecte aprobate pentru comercializare ca alimente NU OBLIGĂ cetățenii europeni să le și consume!

    Să detaliem acest subiect, folosind informațiile de la sursă.

    Prima întrebare: De ce este necesară aprobarea introducerii pe piața UE a unor noi alimente?

    Conform informațiilor oferite de Comisia Europeană:

    • „Alimentele noi sunt definite ca alimente care nu au fost consumate într-o măsură semnificativă de cetățenii UE înainte de 15 mai 1997, data de intrare în vigoare a primului regulament european privind alimentele noi. Deși există dovezi anecdotice ale consumului de insecte, ca hrană, în trecut, niciun stat membru al UE nu a confirmat consumul uman într-o măsură semnificativă înainte de 15 mai 1997 pentru nicio specie de insecte.”
    • „Regulamentul privind alimentele noi stabilește ca necesară o autorizație înainte ca un produs alimentar nou să poată fi introdus pe piața Uniunii Europene. Alimentele noi sunt aprobate în urma unei evaluări științifice stricte pe care o realizează Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA). Autoritatea verifică, în lumina dovezilor științifice disponibile, dacă alimentul nu prezintă un risc de siguranță pentru sănătatea umană.”

    A doua întrebare: Câte insecte au fost aprobate de Comisia Europeană pentru comercializarea ca alimente pe piața Uniunii Europene?

    Pe piața Uniunii Europene au fost aprobate pentru comercializarea ca alimente trei tipuri de insecte: Lăcusta călătoare (Locusta migratoria), Viermele galben de făină (Tenebrio molitor) și Greierul de casă (Ancheta domesticus). Aprobarea acestor insecte pentru comercializarea ca alimente se realizează în urma unor proceduri stricte, prin aplicarea unor metode științifice, dezideratul fiind protecția sănătății consumatorilor europeni.

    Alimentele propuse pentru introducerea pe piața UE sunt verificate de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, pe baza datelor științifice oferite de solicitant, precum și a procedurilor științifice de analiză și evaluare proprii Autorității respective.

    European Food Safety Authority (EFSA) a fost înființată în anul 2002, are sediul la Parma (Italia) și beneficiază de un personal format din 435 de angajați, în majoritate oameni de știință cu competențe în domeniul sănătății și alimentației publice.

    Directorul Executiv al EFSA este medicul veterinar Bernhard Url. Acesta a absolvit Universitatea de Medicină Veterinară din Viena în 1987 și a devenit doctor în medicină veterinară în 1990. Din 2008 până în martie 2012 a fost membru al Consiliului de administrație al EFSA. Dr. Url a fost numit director executiv al EFSA în iunie 2014, după ce a fost director executiv interimar timp de șapte luni. Mandatul său pentru un al doilea mandat a fost prelungit în iunie 2019 pentru încă 5 ani. Dr. Url a lucrat în EFSA din iunie 2012, ca șef al Departamentului de evaluare a riscurilor și asistență științifică.

    Directorul Executiv al EFSA - medicul veterinar Bernhard Url
    Directorul Executiv al EFSA – medicul veterinar Bernhard Url

    Înainte de a lucra pentru EFSA, dr. Url a fost director general al Agenției Austriece pentru Sănătate și Siguranță Alimentară (AGES), care reprezintă Austria în Forumul consultativ al EFSA. Pe parcursul celor 10 ani la AGES, a fost responsabil de afaceri tehnice și științifice, cu o misiune care includea furnizarea la timp a serviciilor de evaluare a riscurilor și de gestionare a riscurilor într-o gamă largă de domenii.

    Înainte de AGES, dr. Url a activat 5 ani ca profesor asistent la Institutul de Igienă și Tehnologia Laptelui de la Universitatea de Medicină Veterinară din Viena.

    În perioada 1993-2002, Bernhard Url a condus un laborator de control al calității alimentelor.

    Prezentăm, în sinteză, procedurile de avizare aplicate de Comisia Europeană pentru introducerea, ca alimente pe piața UE, a celor trei tipuri de insecte.

    Procedura de aprobare ca aliment a Lăcustei călătoare (Locusta migratoria)

    „La 28 decembrie 2018, societatea Fair Insects BV a prezentat Comisiei o cerere, în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/2283, în vederea introducerii pe piața Uniunii, ca aliment nou, a Locusta migratoria (lăcustă călătoare) sub formă congelată, uscată și de pudră (măcinată). Solicitantul a cerut ca Locusta migratoria sub formă congelată, uscată și de pudră să fie utilizată ca gustare și ca ingredient alimentar într-o serie de produse alimentare destinate a fi consumate de populația generală.

    În conformitate cu articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2015/2283, la 9 iulie 2019, Comisia a consultat Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, solicitându-i să furnizeze un aviz științific ca urmare a evaluării siguranței, ca aliment nou, a Locusta migratoria sub formă congelată, uscată și de pudră.

    În avizul său, Autoritatea a concluzionat că Locusta migratoria sub formă congelată, uscată și de pudră este sigură pentru utilizările propuse și la nivelurile de utilizare propuse. Prin urmare, avizul autorității oferă suficiente motive pentru a se stabili că Locusta migratoria sub formă congelată, uscată și de pudră, în condițiile de utilizare specifice, respectă dispozițiile articolului 12 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/2283.

    În avizul respectiv, autoritatea a concluzionat, de asemenea, pe baza unui număr limitat de dovezi publicate privind alergiile alimentare la insecte în general, care au legat în mod echivoc consumul de Locusta migratoria de un număr de cazuri de anafilaxie, și pe baza dovezilor care demonstrează că Locusta migratoria conține o serie de proteine potențial alergene, că consumul acestui aliment nou poate provoca sensibilizarea la proteinele conținute în Locusta migratoria. Autoritatea a recomandat, totodată, efectuarea unor cercetări suplimentare cu privire la alergenicitatea Locusta migratoria.

    Locusta migratoria
    Locusta migratoria

    În avizul emis, Autoritatea a menționat că concluzia sa cu privire la siguranța alimentului nou se bazează pe o serie de date prezentate în sprijinul cererii, și anume:

    • o descriere a procesului de producție;
    • datele analitice privind compoziția;
    • datele analitice privind contaminanții, stabilitatea și starea microbiologică;
    • datele privind vânzările alimentului nou;
    • o evaluare a ingestiei alimentare;
    • datele privind digestibilitatea proteinelor;
    • scorul aminoacizilor esențiali digestibili;
    • testele de solubilitate și de sterilitate asupra formei uscate a Locusta migratoria desfășurate înainte de studiile de genotoxicitate, care au indicat că nu a fost posibilă testarea genotoxicității;
    • un studiu de citotoxicitate.

    În urma acestor proceduri, în data de 12 noiembrie 2021, Comisia Europeană a decis ca Locusta migratoria sub formă congelată, uscată și de pudră, cu specificațiile din anexa la prezentul regulament, se include în lista cu alimente noi autorizate a Uniunii, stabilită în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2470.

    Pe o perioadă de 5 ani de la 5 decembrie 2021, numai solicitantul inițial, societatea Fair Insects BV (adresa: Industriestraat 3, 5107 NC Dongen, Olanda) este autorizat să introducă pe piața Uniunii alimentul nou menționat la alineatul (1), cu excepția cazului în care un solicitant ulterior obține autorizația pentru alimentul nou fără a face trimitere la datele protejate în temeiul articolului 2 sau cu acordul societății Fair Insects BV.”

    Procedura de aprobare ca aliment a Viermelui galben de făină (Tenebrio molitor)

    Conform informațiilor oferite de Comisia Europeană:

    „La 28 decembrie 2018, societatea Fair Insects BV (denumită în continuare «solicitantul») a prezentat Comisiei o cerere, în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/2283, în vederea introducerii pe piața Uniunii, ca aliment nou, a viermelui galben de făină (larva de Tenebrio molitor) sub formă congelată, uscată și de pudră. Solicitantul a cerut utilizarea viermelui galben de făină (larva de Tenebrio molitor) sub formă congelată, uscată și de pudră într-o serie de produse alimentare destinate populației generale.

    În conformitate cu articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2015/2283, Comisia a consultat Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare «autoritatea») la data de 9 august 2019, solicitându-i să furnizeze un aviz științific prin efectuarea unei evaluări privind preparatele congelate și uscate obținute din viermele galben de făină (larva de Tenebrio molitor) ca aliment nou.

    În avizul respectiv și în avizul autorității referitor la „Avizul științific privind siguranța viermelui galben de făină sub formă uscată (larva de Tenebrio molitor) ca aliment nou în temeiul Regulamentului (UE) 2015/2283”(11), Autoritatea a concluzionat, de asemenea, pe baza unui număr limitat de dovezi publicate privind alergia alimentară la insecte, că consumul alimentului nou poate provoca sensibilizare primară și reacții alergice la proteinele viermelui galben de făină.

    Tenebrio molitor
    Tenebrio molitor

    În conformitate cu recomandarea autorității de a efectua cercetări privind alergenicitatea la larva de Tenebrio molitor, Comisia analizează în prezent modalitățile de efectuare a cercetărilor necesare. Până la generarea datelor de cercetare și evaluarea acestora de către autoritate și având în vedere faptul că, până în prezent, numai cele câteva cazuri de alergii au fost raportate în conformitate cu datele disponibile din industria larvelor de Tenebrio molitor(12), Comisia consideră că nu este necesar să se includă în lista de alimente noi a Uniunii niciun fel de cerințe obligatorii de etichetare cu privire la potențialul larvei de Tenebrio molitor de a cauza sensibilizare primară.

    În avizul său, autoritatea a remarcat că descrierea detaliată a procesului de producție, datele analitice privind compoziția, studiile de stabilitate, studiul de digestibilitate a proteinelor, studiul de citotoxicitate, inclusiv rapoartele complete ale studiilor, au servit drept bază pentru stabilirea siguranței alimentului nou.

    În urma procedurii, la data de 08 februarie 2022, Comisia Europeană a decis că viermele galben de făină (larva de Tenebrio molitor) sub formă congelată, uscată și de pudră, cu specificațiile din anexa la prezentul regulament, se include în lista cu alimente noi autorizate a Uniunii, stabilită în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2470.

    Pentru o perioadă de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, numai solicitantul inițial, Societatea Fair Insects BV (adresa: Industriestraat 3, 5107 NC Dongen, Olanda), este autorizat să introducă pe piața Uniunii alimentul nou menționat la alineatul (1), cu excepția cazului în care un solicitant ulterior obține autorizația pentru alimentul nou fără a face trimitere la datele protejate în temeiul articolului 2 din prezentul regulament sau cu acordul societății Fair Insects BV.”

    Procedura de aprobare ca aliment a Greierului de casă (Acheta domesticus)

    „La 28 decembrie 2018, societatea Fair Insects B.V. (denumit în continuare «solicitantul») a transmis Comisiei o cerere, în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/2283, în vederea introducerii pe piața Uniunii ca aliment nou a formelor congelată, desicată și de pulbere ale Acheta domesticus (greier de casă). Prin cerere s-a solicitat ca organismele integrale de Acheta domesticus, sub formă congelată, desicată și de pulbere (măcinate), să fie utilizate ca gustări și ca ingredient alimentar într-o serie de produse alimentare destinate populației generale.

    În conformitate cu articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2015/2283, Comisia a consultat Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare «autoritatea») la data de 4 septembrie 2019, solicitându-i să furnizeze un aviz științific prin efectuarea unei evaluări din perspectiva unui aliment nou a Acheta domesticus, sub formă congelată și desicată.

    La 7 iulie 2021, Autoritatea, în conformitate cu articolul 11 din Regulamentul (UE) 2015/2283, a adoptat un aviz științific privind siguranța utilizării formulărilor congelate și desicate de greieri integrali (Acheta domesticus) ca aliment nou în temeiul Regulamentului (UE) 2015/2283.

    În avizul ei, Autoritatea a concluzionat că formele congelată, desicată și de pulbere ale Acheta domesticus sunt sigure pentru utilizările și nivelurile de utilizare propuse. Prin urmare, avizul autorității conține suficiente motive pentru a se stabili că formele congelată, desicată și de pulbere ale Acheta domesticus, în situația respectării condițiilor de utilizare evaluate, îndeplinesc condițiile de introducere pe piață în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/2283.

    Pe baza unor dovezi publicate limitate privind alergiile alimentare asociate insectelor în general, care au corelat în mod echivoc consumul de Acheta domesticus cu câteva evenimente anafilactice și, pe baza dovezilor care demonstrează că Acheta domesticus conține câteva proteine potențial alergenice, autoritatea a concluzionat în aviz că consumul acestui aliment nou poate genera sensibilizare la proteinele Acheta domesticus. Autoritatea a recomandat efectuarea unor cercetări suplimentare cu privire la alergenicitatea Acheta domesticus.

    Acheta domesticus
    Acheta domesticus

    În avizul ei științific, Autoritatea a menționat că concluzia sa privind siguranța alimentului nou s-a bazat pe:

    • descrierea detaliată a procesului de producție;
    • rezultatele analizelor componentelor majore;
    • datele analitice privind contaminanții;
    • rezultatele studiilor de stabilitate;
    • datele analitice privind parametrii microbiologici;
    • informațiile privind vânzările de alimentul nou ale societății;
    • rezultatele testelor de solubilitate vizând alimentul nou pentru studiul de genotoxicitate;
    • rezultatele studiilor de digestibilitate a proteinelor;
    • studiul vizând citotoxicitatea/toxicitatea celulară, iar, în plus, autoritatea a remarcat faptul că nu ar fi putut ajunge la concluzia respectivă în absența datelor din rapoartele nepublicate ale studiilor incluse în dosarul solicitantului.

    Urmare acestor proceduri, Comisia Europeană a decis, în data de 10 februarie 2022, că Acheta domesticus, sub formă congelată, desicată și de pulbere, cu specificațiile din anexa la prezentul regulament, se include în lista Uniunii cu alimentele noi autorizate, stabilită în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2470.

    Timp de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, numai solicitantul initial, societatea Fair Insects B.V. (adresă: Industriestraat 3, 5107 NC, Dongen, Olanda), este autorizat să introducă pe piața Uniunii alimentul nou menționat la alineatul (1), cu excepția cazului în care un solicitant ulterior obține autorizație pentru alimentul nou fără a face trimitere la datele protejate în temeiul articolului 2 din prezentul regulament sau cu acordul societății Fair Insects B.V.”

    Câteva observații asupra procedurilor Comisiei Europene

    Prima observație este că la nivelul Comisiei Europene se operează cu prudență în legătură cu aprobarea, ca alimente comercializate pe piața UE, a insectelor.

    În cazul aprobării pentru consum a Lăcustei migratoare, se observă că solicitantul a depus cerere în data de 28 decembrie 2018. După analiza documentației depuse de solicitant și a conformității cu legislația UE, Comisia Europeană s-a adresat Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară, în data de 9 iulie 2019, solicitând avizul științific. După aplicarea procedurilor specifice, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a emis avizul științific favorabil pentru comercializarea Lăcustei călătoare ca aliment pe piața UE, la data de 25 mai 2021. După studierea avizului științific emis de EFSA, Comisia Europeană a aprobat introducerea Lăcustei călătoare ca aliment, în data de 12 noiembrie 2021. Rezultă că procedura a avut o durată de aproximativ trei ani.

    În cazul aprobării Viermelui galben de făină ca aliment pe piața UE, procedura a început la data de 28 decembrie 2018, când a fost depusă solicitarea și a fost finalizată în data de 8 februarie 2022, durata procedurii fiind de aproximativ trei ani. Solicitarea pentru aprobarea comercializării ca aliment a Greierului de casă, pe piața UE, a fost depusă tot în data de 28 decembrie 2018, iar procedura s-a finalizat în data de 10 februarie 2022, când Comisia Europeană a emis aprobarea, durata procedurii fiind tot de aproximativ trei ani.

    Este evident că aprobarea celor trei tipuri de insecte ca alimente comercializate pe piața UE a fost abordată cu mare prudență de Comisia Europeană și de EFSA.

    O altă observație este aceea că EFSA a insistat în avizul științific acordat comercializării celor trei tipuri de insecte, pe chestiunea alergiilor, recomandând aplicarea normelor Uniunii Europene cu privire la alergenii din alimente (cunoscut fiind faptul că majoritatea alimentelor comercializate pe piață conțin alergeni care pot provoca probleme consumatorilor alergici). Prin urmare, avizul științific emis de EFSA, atât prin durata de timp alocată studiilor, cât și prin recomandările stricte cu privire la alergeni, reprezintă rezultatul unui demers științific obiectiv și detaliat.

    Cine sunt reprezentanții României în Consiliul de Administrație al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de ce nu reacționează la declarațiile aberante ale tovarășului Daea și camaradului Simion?

    România, ca stat membru al Uniunii Europene, are doi reprezentați în Consiliul de Administrație al EFSA.

    Primul reprezentant este Alexandru Nicolae Bociu, numit în la EFSA din data de 1 iulie 2022. Dl. Bociu este susținut de PNL și a fost numit în februarie 2022, pentru un mandat de 5 ani, ca Președinte al ANSVSA – Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. Altfel spus, dl. Bociu, reprezentantul României la EFSA, este șeful instituției românești echivalente a EFSA.

    Din CV-ul lui Bociu aflăm că acesta este absolvent al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București – Facultatea de Medicină Veterinară. Din 2014 până în prezent este doctorand al respectivei universități, la Disciplina medicală – dializa peritoneală.

    Alexandru Nicolae Bociu - Președinte al ANSVSA (Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor)
    Alexandru Nicolae Bociu – Președinte al ANSVSA (Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor)

    În cadrul ANSVA, instituția condusă de favoritul PNL-ului, funcționează un „punct focal național al EFSA (Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară)”. Conform informațiilor oferite de site-ul ANSVA: „EFSA are un punct focal național în fiecare stat membru, cel mai adesea regăsindu-se în cadrul instituţiei ce deţine responsabilitatea în organizarea activităţilor de evaluare a riscurilor. În România, ANSVSA este punctul focal al EFSA. Rolul principal al punctului focal este de a coopera cu EFSA pentru punerea în aplicare a politicilor sale de cooperare științifică privind evaluarea riscurilor legate de alimente. Una dintre misiunile principale ale punctului focal este asigurarea partajării și diseminării informațiilor științifice privind evaluările riscurilor legate de siguranța alimentelor.”

    Lipsa de reacție a lui Bociu la declarațiile ministrului Daea (PSD) și ale liderului AUR, naționalistul George Simion, este bizară, întrucât cei doi au diseminat în spațiul public minciuni despre un demers al Comisiei Europene în care EFSA (instituția în al cărei Consiliu de Administrației este membru dl. Bociu) a avut un rol esențial prin avizele științifice emise. Să fie această tăcere a dl. Bociu o atitudine dictată de șeful său de partid, prim-ministrul Nicolae Ciucă, în dorința de a păstra armonia în Coaliția PNL-PSD, prin acceptarea tacită a propagandei anti-UE colportate de la nivelul Guvernului?

    Al doilea reprezentant al României în Consiliul de Administrație al EFSA este Csutak Laszlo Nagy. Din CV-ul lui Csutak aflăm că este absolvent al Institutului agronomic „Dr. Petru Groza” – Facultatea de Medicină Veterinară, Cluj-Napoca (promoția 1984). Dl. Csutak este coleg de serviciu cu dl Bociu și ocupă funcția de Vicepreședinte al ANSVSA, obținută cu sprijinul UDMR.

    Csutak Laszlo Nagy - Vicepreședinte al ANSVSA
    Csutak Laszlo Nagy – Vicepreședinte al ANSVSA

    Având în vederea susținerea pe care a oferit-o UDMR declarațiilor rasiste făcute de Viktor Orban la Tușnad, nu ne miră tăcerea domnului Csutak. Probabil că aprobarea, ca alimente pe piața UE, a celor trei insecte reprezintă, în mintea liderilor UDMR, încă o dovadă că „Oculta lucrează la Marea Resetare”!

    În esență, se poate spune că tăcerea celor doi reprezentanți ai României în Consiliul de Adminstrației al EFSA față de declarațiile anti-UE făcute de ministrul PSD Daea și de extremistul naționalist Simion reprezintă o rușinoasă trădare a intereselor cetățenilor români și europeni, precum și un act de complicitate tacită la un atac mizerabil comis împotriva Comisiei Europene și implicit a EFSA.

    Dacă ar avea o brumă de onoare, Bociu și Csutak fie ar ieși în spațiul public și ar spune adevărul despre subiectul în discuție, demontând manipulările colportate de Daea și Simion, fie ar demisiona pentru rușinea cu care s-au murdărit! Însă onoare este extrem de rară printre cei care populează fauna politică a plaiurilor mioritice.

    Tovarășe ministru Daea, dă-ți demisia! Camarade Simion, vezi-ți de nuntă!

    În aceste două îndemnuri se poate sintetiza atitudinea pe care un om normal o poate avea față de cei doi măscărici care au aruncat în capul românilor cu lăturile minciunii „UE îi obligă pe români să mănânce insecte!”.

    Totuși, trebuie să acceptăm limitările impuse de situație.

    Tovarășul Petre Daea - ministrul PSD al Agriculturii și fost absolvent de „Ștefan Gheorghiu”
    Tovarășul Petre Daea – ministrul PSD al Agriculturii și fost absolvent de „Ștefan Gheorghiu”

    Tovarășul Daea, acest clown sinistru, produs infect al Școlii PCR „Ștefan Gheorgiu”, este necesar Coaliției PNL-PSD. Tovarășul Daea vorbește bine pentru proști, trezește nostalgii în plebe prin apucăturile lui de „comunist de omenie” și are suficientă viclenie pentru a gestiona, discret, afacerile benefice camarilei partidelor aflate la guvernare. Prin urmare, este puțin probabil că va fi demis, altfel decât dacă interesele meschine ale liderilor PNL-PSD o vor cere. Tovarășul Daea, această fantomă a comunismului ceaușist, va continua să infesteze agricultura României și relația Guvernului cu instituțiile europene, provocând daune interesului național.

    Camaradul George Simion - fostul „ultras” și liderul partidului naționalist AUR
    Camaradul George Simion – fostul „ultras” și liderul partidului naționalist AUR

    Pe de altă parte, camaradul George Simion este sinteza mahalalei societății românești, expresia politică a vulgului mioritic hrănit cu lozinci ceaușist-legionar-ortodoxist-naționaliste. Acel vulg nostalgic după un comunism paradisiac care a existat doar în mintea lui incultă, convins că în Dacia antică își află originea civilizația umană, că românii sunt un fel de „popor ales” asupra căruia se revarsă furia „Ocultei Mondiale”, că legionarii – care au ucis cu sânge rece și au aplicat un rasism virulent și un antisemitism  sângeros – ar fi „martiri ai neamului” etc. Grobianismul care-l caracterizează l-a determinat pe Simion să-și folosească propria nuntă pentru a obține cât mai mult capital politic. Un gest absolut grețos…

    În găleata cu lături pe care o aruncă în gura proștilor care cred minciunile lui, George Simion picură cu o ticăloșie subtilă mesaje care slujesc intereselor Rusiei lui Putin în Europa de Est. A se vedea alăturarea minciunii „trebuie să mâncăm gândaci” cu chestiunea ajutorului oferit Ucrainei pentru a rezista agresiunii militare a Rusiei: „Nu s-a semnat cu UE că trebuie să mâncăm gândaci, că trebuie să renunțăm la curentul electric și să ne implicăm în războiul din Ucraina!”.

    Așa că, nici camaradul Simion nu va urma îndemnul de a-și vedea de nuntă. Mlaștina în care s-a afundat nu-i mai lasă nicio cale de scăpare…

    În concluzie, dragi români, nu vă impune nimeni să mâncați lăcuste, viermi galbeni de făină sau greieri. Și nici nu vă interzoce nimeni să mâncați care de vită sau de porc. Nu-i mai credeți pe ticăloși! Ce mâncăm este alegerea fiecăruia dintre noi.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Nunta lui George Simion – amestec de erezie și populism ieftin. Va reacționa Biserica Ortodoxă Română?

    * „Segmente prietenoase ale elitei”, aproape exclusiv din PSD, sunt sub controlul Chinei, care vizează să-și sporească „influența malignă” în România, atrage atenția un important think-tank

    * De ce refuză coaliția PSD-PNL-UDMR să ia măsuri reale împotriva scumpirii energiei: Guvernul va încasa 8,6 miliarde de euro în plus de pe urma creșterii prețurilor

    * ODĂ. De la Bogdan Chirieac, cu toată dragostea: „Rareș Bogdan își suflecă mânecile pentru guvernare: «Nu voi ezita să fac acest pas pentru România»”

    * FSB pretinde că a și găsit vinovatul pentru uciderea Dariei Dughina: Natalia Vovk, o ucraineancă de 43 de ani, membră a regimentului Azov, intrată în Rusia împreună cu fetița sa de 12 ani

    * Cum ar fi fost fabricată „asasina” Dariei Dughina. „Rusia a încercat să netezească pixelii neuniformi din imagine și să insereze o altă fotografie în certificat”

    * „Daria Dughina e victima propriilor idei și a propriului tată”, care „de 30 de ani predică ură, violență, extremism” / „Pe Daria a ucis-o tocmai doctrina tatălui ei”

    * VIDEO. 6 luni de la începerea „războiului de 3 zile” al lui Putin: tancurile rusești defilează, în sfârșit, în centrul Kievului – la parada tehnicii de luptă distruse de ucraineni

    * DOCUMENT. 17 înalți oficiali americani, scrisoare către Joe Biden: „SUA trebuie să înarmeze Ucraina ACUM, înainte să fie prea târziu. Războiul e într-un punct decisiv. Dacă Putin câștigă în Ucraina, aliații noștri estici sunt în pericol”

    * VIDEO. Principalul propagandist al lui Putin recunoaște, în premieră, că Rusia are mari probleme cu producția de armament și cu mobilizarea populației

    * Încă un disident anti-Putin „s-a aruncat de la etaj”! Dan Rapoport avea 52 de ani și se refugiase în SUA pentru că-l sprijinise pe Navalnîi

  • Nunta lui George Simion – amestec de erezie și populism ieftin. Va reacționa Biserica Ortodoxă Română?

    Nunta lui George Simion – amestec de erezie și populism ieftin. Va reacționa Biserica Ortodoxă Română?

    George Simion, liderul partidului naționalist AUR, face apel la simpatizanții partidului și cere, într-o postare pe Facebook, să fie ajutat să procure aproape două tone de legume, care i-ar fi necesare pentru meniul de la nuntă. Legume care trebuie, of course, să fie de la producători români pe care – cu tot patriotismul lui strident de autoproclamat atoatecunoscător în cele ale Neamului Românesc – George Simion nu știe unde să-i găsească! Acest apel nu reprezintă însă singura ciudățenie a nunții pe care și-o pregătește George Simion.

    Comportament de eretic față de Taina Cununiei

    Batjocorind Taina Cununiei – una dintre cele mai importante slujbe bisericești din Biserica Ortodoxă Română –, George Simion a anunțat că va avea câte o pereche de nași din fiecare județ al țării și, posibil, și din Diaspora. Această practică nu este specifică Bisericii Ortodoxe și reprezintă o aberație din perspectivă dogmatică. Este știut faptul că Nașii de Cununie sunt părinți duhovnicești ai tinerilor miri, preluând și completând rolul părinților trupești ai tinerilor căsătoriți și având misiunea de a-i călăuzi pe miri pe cărările dificile ale căsniciei.

    Conform site-ului ortodox Doxologia, „nașii au un rol foarte important, deoarece ei devin părinți sufletești și spirituali ai finilor, renăscându-i pe cei ce formează un nou și unic trup al familiei. Nașii trebuie să fie ortodocși și să cunoască bine credința ortodoxă. Biserica Ortodoxă recomandă ca nașii să fie mai în vârstă decât mirii, pentru a avea mai multă autoritate în fața lor și mai multă experiență de viață, din care să împărtășească și viitorilor soți. Nașii trebuie aleși cu multă atenție, să-și asume responsabilitatea de a purta grijă să învețe pe finii lor frica de Dumnezeu, să-i cheme la biserică, la spovedanie, la săvârșirea faptelor bune, să-i cerceteze regulat la casele lor, să-i mustre la nevoie, să le dea cărți creștinești de citit, pentru că nașii au mare răspundere, fiind garanții finilor lor înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor”.

    Prin decizia de a avea 42 de „nași” la slujba de Cununie, George Simion dovedește că e un analfabet în cele ale Creștinismului Ortodox și că singura finalitate cu privire la acești „nași” este folosirea lor în scopuri politice.

    De fapt, modul în care și-a gândit organizarea propriei nunți este unul specific acțiunilor propagandistice din sfera populismului naționalist. George Simion se forțează să copieze vestita nuntă a „Căpitanului” Corneliu Zelea Codreanu, șeful Mișcării Legionare, organizație naționalist-extremisă, antisemită și filetistă din perioada interbelică a secolului XX.

    O aberație necreștină: biserica de lem provizorie

    O altă chestiune bizară a nunții extremistului naționalist este amplasarea unei biserici din lemn pe un câmp din teritoriul comunei Măciuca (județul Vâlcea). În tradiția ortodoxă, o biserică, indiferent că este de lemn sau de cărămidă/piatră/beton, este amplasată pe un loc care a fost în prealabil sfințit printr-o slujbă specială de către ierarhul ortodox al locului. Nu întâlnim în practica Bisericii Ortodoxe obiceiul de a fi amplasate provizoriu biserici de lemn.

    În cazul bisericii de lemn pe care a adus-o special George Simion pentru oficierea slujbei de Cununie, nu este defel clar dacă au fost respectate canoanele cu privire la așezarea (ctitorirea) unui locaș de cult, așa cum sunt stabilite de Biserica Ortodoxă Română. A fost oficiată, de către episcop, slujba de punere a pietrei de temelie a bisericii? Această biserică va rămâne definitiv în locul în care va fi montată, deservind pe viitor o parohie în comuna Măciuca? Se va oficia Sfânta Liturghie în ziua nunții lui Simion, știut fiind faptul că Taina Cununiei se oficiază imediat după Liturghie etc.?

    Trebuie amintită aici Hotărârea Sfântului Sinod al BOR nr. 311 din 28 februarie 2013 privind necesitatea respectării rânduielilor liturgice referitoare la oficierea Tainei Sfintei Cununii numai în locașurile de cult parohiale. Conform acestui document, „potrivit tradiției Bisericii noastre și sfintelor canoane (6 ap., 3 IV ecum, 10 VII ecum), Taina Cununiei nu se va oficia în mănăstire, ci doar în bisericile parohiale (de mir), excepție făcând catedralele centrelor eparhiale, atunci când nu sunt deservite de cler monahal”.

    Biserica de lemn adusă la Măciuca de George Simion și montată provizoriu pe câmpul unde se va organiza „petrecerea câmpenească” a nunții nu este biserică parohială și nici măcar nu este biserică ce aparține parohiei din localitate. Altfel spus, amplasarea acestei biserici provizorii este absolut necanonică și încalcă normele stabilite de hotârârea Sinodului BOR.

    Este foarte bizară lipsa de reacție a Înalt Prea Sfințitului Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului (ierarhul cu autoritate în județul unde se organizează nunta și unul dintre cei mai buni teologi ai Sfântului Sinod al BOR), dar și a Patriarhului Daniel, care manifestă un profund respect față de Canoanele Bisericii, la aberațiile promovate de George Simion și la batjocura la care acesta supune Taina Cununiei.

    Dacă Biserica Ortodoxă Română nu va avea nicio reacție față de ereziile pe care le promovează extremistul George Simion, sub pretextul așa-zisului respect față de „credința strămoșească”, ierarhii ortodocși vor fi complici la aberațiile promovate de liderul AUR și vor accepta încălcarea propriei hotărâri sinodale.

    Deși plătit cu mii de euro pe lună, deputatul Simion cerșește legume pentru propria nuntă

    Publicația Fanatik.ro comentează postarea prin care George Simion solicită ajutor pentru procurarea legumelor pentru nuntă: „Sperând că cineva îi va și dona tot ceea ce are nevoie pentru mâncarea de legume, George Simion a făcut public și necesarul. «Vreau ca legumele de la nunta mea să fie din România! Recomandați-mi producători români! Îmi trebuie: 300 kg de ardei gras roșu, 300 kg de ardei gras verde, 300 kg de ardei gras galben, ciuperci champinions mici – 250 kg, dovlecel – 200 kg, ceapa roșie – 200 kg, ceapa galbenă – 250 kg, pătrunjel – 50 kg, mărar – 30 kg, roșii – 100 kg, morcovi – 250 kg», a scris George Simion”.

    Conform declarației de avere pe care a depus-o la Parlament, în luna iunie 2022, George Simion a încasat suma de 146.422 de lei pentru un an de activitate ca deputat, adică echivalentul a aproximativ 30.000 de euro anual (2.440 de euro pe lună). La această sumă se adaugă și alte beneficii specifice activității de parlamentar: sume forfetare (mii de euro pe lună), protocol, deplasări (transport, cazare, diurnă), cheltuieli cu cabinetul parlamentar etc.

    Dacă ar fi să luăm în serios apelul la „procurarea de legume pentru nuntă” făcut de George Simion, atunci am constata că achiziționarea acestor legume nu ar fi fost un efort financiar prea mare pentru deputatul AUR.

    Cele 900 kg de ardei gras pot fi achiziționate pe OLX la un preț mediu de 6 lei pe kilogram, adică o valoare de aproximativ 5.400 de lei (aproximativ 1.100 de euro). Tot pe OLX am găsit de vânzare (en-gros și en-detail) ciuperci champignon la 10 lei kilogramul. Cantitate pe care o solicită George Simion ar costa 2.500 de lei (500 de euro). Pentru 200 kg de dovlecei achiziționați de pe OLX, șeful de la AUR ar achita aproximativ 600 de lei, la un preț de 3 lei pe kg (adică 120 de euro în total). Ceapa roșe l-ar costa, tot pe OLX, cam 4 lei kilogramul, adică 800 de lei (160 de euro), ceapa galbenă ar fi cam la 3 lei kilogramul, tot pe OLX (adică 750 de lei, aproximativ 150 de euro), la care mai adăugăm morcovii (la aproximativ 2 lei kilogramul pe OLX, 500 de lei, adică 100 de euro) și roșiile (la aproximativ 5 lei kilogramul en gros, adică 500 de  lei / 100 de euro).

    Dacă adăugăm și costurile pentru verdeață (mărar verde și pătrunjel verde la aproximativ 30 de lei kilogramul en gros, adică 2.400 de lei / 480 de euro; apropo, ce-o face Simion cu atâta verdeață, numai el știe!), ajungem la un total de aproximativ 2.710 euro, adică un pic peste indemnizația de deputat pentru o lună de zile (2.440 de euro) pe care o încasează George Simion de la bugetul statului român. Și mult mai puțin decât totalul beneficiilor lunare de care are parte deputatul AUR, din banii românilor.

    Dacă pentru achiziționarea legumelor s-ar fi descurcat cu indeminzația (salariul) pe o lună, celelalte cheltuieli necesare pentru a asigura hrana și băutura, plus lăutarii, pentru cei 15.000 de nuntași care și-au anunțat prezența, George Simion ar fi fost nevoit să facă un substanțial credit de nevoi personale la o bancă și să anunțe că va fi „nuntă cu dar”, în speranța că va recupera din cheltuieli.

    Nunta lui Simion – pervertirea unui moment sfânt și sublim într-o „paranghelie” festivistă, populistă și de prost gust

    George Simion a făcut mereu paradă de atașamentul lui la valorile creștine ale Neamului Românesc și de empatia, solidaritatea pe care le-ar avea față de românii de rând.

    Transformându-și propria nuntă într-un mizerabil eveniment propagandistic, liderul AUR își reconfirmă ipocrizia de politruc, demonstrând încă o dată că toată logoreea lui despre Neam, Credință, Biserică, Familie etc. nu este nimic altceva decât momeală pentru proști.

    Dacă ar fi vrut cu adevărat să-și demonstreze patriotismul și solidaritatea cu românii de rând, George Simion ar fi fost obligat să-și pregătească nunta așa cum o fac, în fiecare an, sute de mii tinerii români proveniți din păturile sociale modeste ale României: cu bani luați pe datorie, cu ajutorul părinților și cu speranța că „darul de nuntă” va fi suficient pentru acoperirea cheltuielilor și eventual pentru a completa avansul la creditul bancar pentru achiziționarea unei locuințe modeste pentru familia tinerilor căsătoriți. Puțin probabil că George Simion, din banii proprii, și-ar fi permis luxul de a invita 15.000 de oameni să mănânce și să bea gratis la nuntă.

    Dar George Simion nu e un român de rând, un român amărât. Deși mereu a încercat să lase impresia că este un politician „dintre români, pentru români”, liderul AUR își arată, cu ocazia propriei nunți, adevăratul chip: un megaloman, un orgolios, un însetat după notorietate, dispus să batjocorească rânduielile Bisericii, Taina și intimitatea sublimă a Cununiei pentru a-și atinge obiectivele sale politice meschine și ipocrite.

    George Simion a făcut apel la sponsorii de partid, la brânza lui Gigi Becali, la donațiile membrilor AUR. A transformat bucuria discretă a pregătirii nunții într-o hărmălaie grețoasă, al cărei unic scop este propaganda politică.

    Se pare că, pentru George Simion, bisericuța de lemn adusă special la Oveselu-Măciuca nu este neapărat locul sfânt unde va fi unit în fața lui Dumnezeu cu viitoare soție, ci este mai degrabă tribună politică, scena unui spectacol grotesc. Cei aproximativ 15.000 de nuntași primesc „brățara” care le atestă calitatea de invitați numai dacă se prezintă la sediile județene ale AUR din raza localităților unde își au domiciliul. Liderul AUR transformă astfel demersul firesc al invitării la nuntă într-o procedură de recrutare politică, un gest absolut mizerabil.

    Forțând asemănarea cu nunta asasinului Corneliu Zelea Codreanu, „Căpitanul” legionarilor interbelici, liderul AUR își pervertește propria nuntă, golind-o de intimitatea și seninătatea care caracterizează Taina Cununiei în Creștinismul Ortodox.

    Dacă George Simion ar fi avut cu adevărat încredere în români, dacă ar fi respectat credința Creștină Ortodoxă a Neamului, dacă ar fi fost conștient de profunzimile duhovnicești ale Cununiei, care este începutul binecuvântat al vieții de familie, atunci ar fi mers să fie unit cu aleasa lui, în Taina Cununiei, undeva, într-o biserică de parohie, înconjurat de familie, de prietenii apropiați, cu discreția și bucuria care sunt specifice oricărui creștin. Românii care-l admiră pe George Simion ar fi venit și nechemați să fie martori la Cununie…

    Din păcate pentru el, liderul AUR, mânat de orgolii și megalomanie, a decis să-și sacrifice până și propria nuntă pe altarul păgân al naționalismului extremist, filetist și, în esență, anticreștin.

    În loc de concluzii, o urare

    Totuși, dincolo de toate aceste aberații născute în mintea încurcată a lui George Simion, rămâne puterea lui Dumnezeu care va binecuvânta și Cununia robilor lui Dumnezeu, George-Nicolae și Ilinca. Le dorim „Casă de piatră!”, luminarea minții și copii cât mai mulți! La Mulți Ani fericiți!

  • EXERCIȚIU DE IMAGINAȚIE: Cum ar analiza Amnesty International luptele urbane din Polonia celui de-al Doilea Război Mondial?

    Controversata organizație Amnesty International a oripilat opinia publică internațională cu un raport prin care acuză Armata Ucraineană că încalcă legile internaționale umanitare și că pune în pericol populația civilă prin organizarea de baze militare în zone rezidențiale unde sunt prezenți civili, pentru a organiza acțiuni militare defensive împotriva trupelor rusești invadatoare.

    O acuzație șocantă care pune un semn de egalitate între crimele de război comise de Armata Rusă, la ordinul criminalului de război Vladimir Putin, și operațiunile militare defensive prin care Armata Ucraineană încearcă să apere orașele țării!

    Ignorând total realitatea faptului că, în majoritatea cazurilor investigate, este vorba de lupte urbane defensive purtate de militarii ucraineni în localități aflate sub asediul Armatei Ruse, raportul Amnesty International, printr-o așa-zisa metodă neutră de analiză a situației militare din Ucraina, induce ideea că ar exista acest „semn de egalitate” între acțiunile defensive ale Armatei Ucrainene – care apără teritoriul național inclusiv prin lupte urbane purtate în localitățile aflate sub asediu – și acțiunile ofensive, multe din ele adevărate crime de război, ale Armatei Ruse, care operează o invazie nedreaptă și criminală asupra unui stat suveran, la ordinul oligarhului ex-KGB-ist, criminalul de război Vladimir Putin.

    Altfel spus, deși violatorul sângeros este Rusia lui Putin, Ucraina ar fi și ea vinovată pentru că… a purtat fustă scurtă!

    Oferim colegilor de la Amnesty International un exercițiu de imaginație, cu speranța că vor înțelege cât de aberantă este „analiza” din raportul lor despre luptele defensive purtate de Armata Ucraineană în localitățile aflate sub asediul Armatei Ruse invadatoare.

    Invadarea Poloniei de către Hitler – luptele urbane de la Lvov (1939), asediul Varșoviei (1939), Revolta evreilor din Ghetoul din Varșovia (1943) și Revolta din Varșovia (1944)

    La 1 septembrie 1939, fără vreo declarație de război (aceeași abordare a avut-o și Vladimir Putin, în cazul invadării Ucrainei), Germania lui Hitler atacă Polonia. Armata Poloneză este zdrobită de superioritatea tehnică și strategică a Armatei Naziste.

    În ciuda „Blitzkrieg”-ului nazist, polonezii decid să reziste până la capăt.

    O mare și sângeroasă bătălie se dă în interiorul și în jurul orașului Lvov. Luptele din acest oraș sunt deosebit de sângeroase. Apărătorii polonezi (11 batalioane de infanterie, 5 baterii de artilerie, rămășițe de unități de cavalerie și voluntari civili) vor apăra orașul, inclusiv în sângeroase lupte urbane, atât împotriva Armatei Naziste, cât și a Armatei Sovietice, care atacă Polonia, la ordinul lui Stalin, la puțin timp după invazia nazistă. Luptele încep la 12 septembrie 1939, când naziștii ajung la periferia orașului Lvov. În ziua de 13 septembrie, trupele naziste pătrund în centrul orașului, de unde, după sângeroase lupte de stradă, sunt respinse de apărătorii polonezi. La 17 septembrie, URSS-ul lui Stalin intervine în conflict și atacă Polonia. În ziua de 19 septembrie, unități blindate sovietice au atacat cartierele de margine ale orașului, însă au fost respinse de apărătorii polonezi. La 20 septembrie, Armata Nazistă se retrage din zona Lvov și asediul este preluat în totalitate de Armata Sovietică. Apărătorii polonezi capitulează în ziua de 22 septembrie. Majoritatea ofițerilor și soldaților care au apărat orașul Lvov vor fi asasinați la ordinul lui Stalin, în masacrul de la Katyn (aprilie-mai 1940).

    La 11 septembrie, Comandamentul militar polonez ordonă ca Varșovia, capitala țării, să fie apărată cu orice preț. În ziua de 15 septembrie, Armata Nazistă ajunge la periferiile Varșoviei și instalează asediul. Aproximativ 140.000 de soldați polonezi apără Varșovia împotriva unui total de 13 divizii naziste, susținute de peste 1.000 de piese de artilerie. În ziua de 22 septembrie, Varșovia este încercuită, ultimele linii de comunicație dintre Varșovia și Modlin fiind tăiate de forțele naziste care ajung la Vistula.

    Asediul Varșoviei - trupe naziste implicate în luptele urbane din cartierele de la periferia orașului (1939)
    Asediul Varșoviei – trupe naziste implicate în luptele urbane din cartierele de la periferia orașului (1939)

    Apărarea Varșoviei a fost organizată atât pe centura de fortificații, cât și în interiorul cartierelor de la periferia orașului. În ciuda eroismului militarilor și voluntarilor civili polonezi, care au apărat cu eroism Varșovia, sub presiunea bombardamentelor teroriste ale Luftwaffe și a superiorității tehnice și de efective a Armatei naziste, comandamentul militar al Varșoviei a capitulat, orașul fiind ocupat în ziua de 1 octombrie 1939.

    Un alt eveniment militar important din Polonia anilor celui De-al Doilea Război Mondial este Revolta Evreilor din Ghetoul Varșoviei (19 aprilie – 16 mai 1943). Această revoltă armată a fost îndreptată împotriva acțiunilor naziste de a deporta populația evreiască a Ghetoului din Varșovia în lagărele de concentrare de la Treblinka și Majdanek, pentru a fi exterminată.

    Evreii știau că revolta lor militară era condamnată la eșec, ca urmare a superiorității în armament și efective a trupelor naziste (în majoritate, experimentatele efective ale SS-ului). Totuși, au declanșat revolta pentru „a nu permite naziștilor să aleagă ei momentul și locul morții noastre” (declarația lui Marek Edelman, singurul comandant militar al revoltei care a supraviețuit războiului).

    Revolta armată din Ghetoul Varșoviei (1943) - membri ai rezistenței armate evreiești capturați de trupele SS (sursa: Facinghistory.org)
    Revolta armată din Ghetoul Varșoviei (1943) – membri ai rezistenței armate evreiești capturați de trupele SS (sursa: Facinghistory.org)

    Revolta armată a evreilor din Ghetoul Varșoviei s-a concretizat în sângeroase lupte de stradă și urbane, purtate de insurgenții evrei, ajutați de membri ai Rezistenței poloneze, împotriva trupelor Waffen-SS și ale Wehrmacht-ului. În luptele urbane purtate împotriva naziștilor au murit aproximativ 13.000 de evrei prin împușcare, gazare sau incendiere.

    Ultima mare revoltă militară a polonezilor, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, este Revolta din Varșovia, declanșată de Armia Krajowa (Armata de Interior) și desfășurată, prin lupte urbane, în perioada 1 august – 2 octombrie 1944.

    În ziua de 29 iulie, mai multe unități blindate sovietice ajung la periferia Varșoviei, unde se lovesc de apărarea organizată Corpurile Panzer naziste 39 SS și 4 SS. Evenimentul determină rezistența anti-nazistă din Varșovia să-și asume organizarea unei revolte militare împotriva ocupanților.

    În ciuda numeroaselor informații conform cărora Armata Sovietică și Aliații occidentali nu erau dispuși să susțină o revoltă militară în Varșovia, comandanții Armia Krajowa (Armata de Interior) decid, în ziua de 31 iulie 1944, să declanșeze revolta.

    Aproximativ 49.000 de militari și insurgenți polonezi au luptat aproximativ două luni, în lupte urbane extrem de sângeroase, împotriva a aproximativ 30.000 de militari naziști (Wehrmacht și Waffen-SS).

    Revolta din Varșovia (1944) - insurgenți ai „Armia Krajowa” participanți la luptele urbane împotriva trupelor naziste din Varșovia
    Revolta din Varșovia (1944) – insurgenți ai Armia Krajowa, participanți la luptele urbane împotriva trupelor naziste din Varșovia

    S-au dus lupte puternice în mai multe zone ale orașului: Universitate, bulevardul Szucha, podurile de peste Vistula, Piața Narutowicz, Aeroportul Mokotov etc.

    După lupte urbane extrem de dure, Armata de Interior, copleșită de superioritatea în armament a trupelor naziste și prea puțin susținută de Sovietici și de Aliații Occidentali, a capitulat în ziua de 2 octombrie 1944.

    Aproximativ 15.000 de insurgenți polonezi au fost uciși în timpul luptelor, alături de peste 200.000 de civili (în majoritate, asasinați de trupele SS, ca represalii). Armata nazistă a înregistrat aproximativ 17.000 de militari uciși.

    Toate aceste lupte eroice din Polonia celui De-al Doilea Război Mondial au fost purtate de militarii și insurgenții polonezi și evrei în zone urbane. În acțiunile lor împotriva agresorilor naziști, s-au folosit inclusiv de imobile civile (case, blocuri de locuit, școli etc.).

    Ne întrebăm: cum ar fi reacționat activiștii Amnesty International dacă monitorizau aceste evenimente militare?

    Amnesty International ar fi condamnat Armata Poloneză pentru că și-a asumat să poarte lupte urbane în apărarea orașelor Lvov și Varșovia?

    Activiștii Amnesty International i-ar fi condamnat pe evreii care, cu un eroism unic în istorie, au declanșat Revolta din Ghetoul Varșoviei și au purtat sângeroase lupte urbane, în dorința legitimă de a muri cu arma în mână și nu într-o cameră de gazare din lagărele de exterminare de la Treblinka și Majdanek?

    Ar fi considerat activiștii Amnesty International că trebuie criticați sever militarii și insurgenții polonezi care au încercat să obțină eliberarea Varșoviei, prin propriile puteri, în timpul Revoltei din toamna anului 1944, doar pentru că au luptat în interiorul orașului, folosindu-se inclusiv de clădiri civile?

    Câteva teme de meditație pentru activiștii Amnesty International

    O simplă căutare pe Internet ar fi fost suficientă pentru „lămurirea” activiștilor organizației citate și pentru trezirea lor din visul „flower power” care se pare că i-a ghidat atunci când au redactat stupidul raport despre utilizarea, de către apărătorii ucraineni, a clădirilor civile în luptele de apărare a localităților ucrainene asediate de Armata lui Putin.

    În Ucraina, cu tot ajutorul oferit de Occident, suntem martorii unui război asimetric. Deși prost organizată și falimentar condusă, Armata Rusă este, deocamdată, net superioară, ca efective și armament, Armatei Ucrainene. Prin urmare, militarii ucraineni sunt obligați să-și ajusteze tactica de front pornind de la această inferioritatea în tehnică și efective, în încercarea de a apăra localitățile Ucrainei, supuse unui sângeros și asasin asediu de către Armata Rusiei, care nu ezită să comită crime de război pentru atingerea obiectivelor sale militare și politice.

    Inevitabil, militarii ucraineni care se apără în localitățile asediate caută să obțină un echilibru militar și să diminueze, într-o anumită măsură, inferioritatea în tehnică militară, prin purtarea unui război asimetric și de gherilă în zonele urbane.

    Blocuri de locuințe din Harkov distruse de rachete lansate de Armata Rusă în primele zile ale agresiunii asupra Ucrainei, în martie 2022 (sursa: Profimedia)
    Blocuri de locuințe din Harkov distruse de rachete lansate de Armata Rusă în primele zile ale agresiunii asupra Ucrainei, în martie 2022 (Sursa: Profimedia)

    Studiul lui Richoufftz, absolvent de Saint-Cyr

    Configurația mediului urban și prezența populației civile (de cele mai multe ori, imposibil de evacuat) oferă „luptătorului asimetric” posibilitatea de a provoca pierderi suficient de mari agresorului ale cărui acțiuni militare, cel puțin teoretic, sunt mai dificil de operat în interiorul orașelor.

    Într-un studiu intitulat „Zona urbană: un nou teatru de operații?”, semnat de francezul Emmanuel de Richoufftz (74 de ani, absolvent al Școlii Speciale Militare de la Saint-Cyr) și publicat în seria „Guerres mondiales et conflits contemporains” (2002/2 – nr. 206), se prezintă câteva aspecte deosebit de importante cu privire la războiul urban.

    Studiul arată că „lupta urbană are o puternică încărcătură emoțională, constituie un «teatru» în care violența este folosită fie pentru a provoca teroarea populației civile (slăbind astfel rezistența apărătorilor – n. red.), fie pentru a alimenta propaganda și pentru a obține sprijin politic pe plan intern și internațional (întărind astfel voința apărătorilor de a rezista în fața agresorilor – n. red.).”

    Autorul subliniază: „Armatele au menținut întotdeauna o relație dificilă cu aglomerările, Armata fiind de multe ori reticentă să lupte acolo, și asta este de înțeles. Dacă este adevărat că controlul localităților rămâne un obiectiv esențial, angajamentul militarilor în zonele urbanizate nu se face fără reținere. Amintiri istorice recente ne spun că perspectiva de a fi nevoit să ducă bătălii costisitoare în oameni și echipament pentru a cuceri orașele apărate îl plasează imediat pe atacator într-o poziție foarte inconfortabilă”.

    Altfel spus, apărarea orașelor este esențială pentru armata unui stat aflat sub asediul unui agresor extern. Aceasta pentru că „tacticienii consideră că succesul unei ofensive este posibil într-un raport de putere de 3 împotriva 1 în favoarea atacantului, însă acest raport crește la 6 până la 8 față de 1 pentru a depăși o apărare (urbană) solid organizată. Un adversar chiar și cu mijloace slabe la dispoziție, aflat în zonă urbană, profită de mediu (cu șanse sporite de succes – n. red.)”.

    Costurile în efective umane și tehnică militară suportate de agresor, în cazul asedierii unui centru urban, sunt mult mai mari decât în cazul unei lupte purtate în afara zonei urbane. De exemplu, conform studiului citat, „distrugerea fără armament greu a aproximativ douăzeci de combatanți (care se apără în interiorul unei zone urbane) necesită implicarea a cel puțin 150 de militari ai forței agresoare, cu un suport de artilerie și folosirea masivă a armelor de sprijin”.

    Bloc de locuințe din Kiev lovit de rachetele rusești (sursa: EPA-EFE)
    Bloc de locuințe din Kiev lovit de rachetele rusești (sursa: EPA-EFE)

    Cucerirea unui oraș de către agresori presupune distrugerea oricărei infrastructuri care ajută la eforturile de apărare ale militarilor din garnizoana orașului. O asemenea distrugere este posibilă doar prin „folosirea unor arme puternice, cu efecte colaterale semnificative, astfel că adversarul – și de multe ori, civilii – sunt loviți fără discernământ”.

    În ciuda acestor efecte colaterale (în Ucraina au fost urmărite în mod evident de Armata Rusă, care a atacat blocuri de locuințe ucrainene, deși în zona respectivă nu se aflau trupe ale Ucrainei), „scopul atacatorului nu este atins: populația, aflată sub șocul atacului, alege cu hotârâre calea rezistenței”…

    … adică exact ceea ce s-a întâmplat și în localitățile Ucrainei, unde voluntari din rândul populației civile s-au alăturat Armatei Ucrainene și au luptat împotriva agresorilor ruși.

    Studiul „Zona urbană: un nou teatru de operații?” atenționează că „lupta urbană nu are nimic de comparat cu simplitatea și rapiditatea unei succesiuni de mișcări bine conduse, mișcări largi învăluitoare și focuri ajustate care «mătură» inamicul surprins”.

    Mediul urban este ostil, „inamicul este omniprezent și evaziv. În plus, militarul care apără centrul urban acționează într-un cadru familiar (de exemplu, cartierul său, despre care cunoaște fiecare colț, pentru că a locuit și s-a jucat acolo în timpul copilăriei) și astfel, compensează inferioritatea în tehnică militară sau efective”.

    Trebuie subliniat și un alt aspect deosebit de important pentru situația din Ucraina: inițiativa a aparținut și aparține, deocamdată, agresorilor, adică Armatei Ruse, care a decis unde să se poarte luptele.

    Asediul la care sunt supuse numeroase localități din Ucraina de către Armata Rusă (care folosește artileria și rachetele inclusiv asupra civililor, fără să manifeste măcar un minim respect pentru tratatele internaționale cu privire la purtarea războiului) face parte din strategia lui Putin de ocupare și lichidare a Ucrainei.

    Când acționează pentru apărarea unui centru urban asediat pe mai multe direcții (de multe ori, încercuit) de armata inamică, un comandament militar va organiza liniile defensive atât în funcție de resursele de care dispune (efective și tehnică militară), cât și (mai ales!) pornind de la direcțiile de atac ale inamicului.

    Bloc de locuințe din Kiev distrus de artileria rusă (sursa: ea.md)
    Bloc de locuințe din Kiev distrus de artileria rusă (sursa: ea.md)

    Militarii ucraineni au fost obligați de situația militară concretă să organizeze apărarea orașelor pe direcțiile de atac ale Armatei Ruse, folosindu-se inclusiv de clădirile unor școli sau spitale părăsite ori în vecinătatea și interiorul unor cartiere de locuințe. Alternativa ar fi fost să renunțe la apărarea orașelor respective. Cât despre evacuarea civililor, sunt deja de notorietate crimele de război comise de Armata Rusă, care nu a respectat încetarea focului (în mai multe regiuni ale Ucrainei) pentru a permite evacuarea civililor. Dimpotrivă, militarii ruși au deschis focul asupra apărării ucrainene, dar și a civililor!

    Raportul activiștilor de la Amnesty International dovedește o șocantă lipsă de cunoaștere a realității militare din Ucraina, în particular, precum și o gravă lipsă de înțelegere a principiilor militare specifice războiului defensiv modern. Activiștii acestei organizații lasă impresia că au analizat lupta între două cete de copii care se bat folosind săbii de lemn.

    Amnesty International a ignorat total mai multe aspecte esențiale pentru înțelegerea corectă a situației din Ucraina.

    În primul rând, Ucraina (stat suveran și independent care a fost atacat, fără declarație de război, de Rusia lui Putin) se apără în cadrul unui război, în mare măsură, asimetric. Superioritatea Rusiei în efective și armament este evidentă. Într-un astfel de context, apărarea centrelor urbane (ca puncte de rezistență militară, concetrări de resurse industriale și noduri de transport rutier și feroviar) de către Armata Ucraineană este esențială și, inevitabil, dobândește toate caracteristicile sângerosului război urban.

    În al doilea rând, activiștii Amnesty International nu înțeleg dificultățile cu care se confruntă atât militarii, cât și populația civilă dintr-un oraș asediat, într-o luptă urbană defensivă purtată împotriva unui agresor sângeros și lipsit de scrupule, așa cum este armata de criminali de război de sub comanda ex-KGB-istului Vladimir Putin. Când pe linia direcției de atac a agresorului se află clădirea unei școli (atenție, școala fiind evacuată, fapt recunoscut și în exemplele oferite de raportul celor de la Amnesty International), iar poziționarea acesteia este utilă și obligatorie pentru o defensivă de succes, orice comandant militar se va folosi de clădirea respectivă pentru a-și îndeplini misiunea de apărare a orașului.

    Nu în ultimul rând, raportul celor de la Amnesty International comite mizerabila eroare de a pune în același text crimele de război comise de Armata Rusă la ordinul criminalului de război Vladimir Putin și eforturile militarilor ucraineni de a apăra orașele asediate ale Ucrainei, folosindu-se, printre altele, și de clădirile evacuate ale unor școli, spitale și locuințe din interiorul unor zone locuite din centrele urbane aflate sub asediu. Este inadmisibil acest semn de egal între crimele de război comise de ruși în Ucraina și eforturile disperate ale militarilor ucraineni de a apăra orașele asediate ale patriei lor.

    Prin această imbecilă abordare, activiștii de la Amnesty International își condamnă propria organizație la rătăcirea în deșertul unei „corectitudini politice” pervertite și ajută, fără voie sau (cine știe!) cu voie, propaganda cu care Putin intoxică Lumea Liberă, în încercarea de a izola Ucraina și de a slăbi voința națiunilor Lumii Libere care se împotrivesc planurilor sale diabolice de a reface URSS.

    CITIȚI ȘI:

    * „Când vă lamentați de prețul energiei, amintiți-vă prețul pe care fiecare ucrainean îl plătește pentru pacea voastră!”

    * Viceprimarul Guru din regiunea Herson, instalat în funcție de invadatorii ruși, a fost împușcat în propria casă

    * Asasinii GRU trimiși de Putin să-i ucidă pe ministrul Apărării și pe șeful GRU din Ucraina au fost arestați de serviciile secrete de la Kiev

    * ANALIZĂ. De ce este Rusia neputincioasă în fața loviturilor HIMARS. Ucrainenii au distrus aproape toate depozitele de carburanți și muniție ale armatei ruse în teritoriile ocupate

    * Partizanii ucraineni din Crimeea le-au livrat rușilor plăcinte cu otravă pentru șobolani. 8 invadatori au murit pe loc, iar 18 sunt la terapie intensivă

    * După divorț, Putin și-a făcut miliardară fosta soție, pe banii rușilor. Liudmila trăiește în Occident fără niciun fel de sancțiuni

    * Fiica patronului de la Realitatea Plus, osanale grețoase aduse catastrofei Firea: „De fiecare dată a dat dovadă de onestitate” / „Până şi cei care au votat USR plâng acum după dvs.”

    * Parchetul Militar se jură că de data asta chiar îi înfundă pe Iliescu, Voican și generalul Rus (media de vârstă: 87 de ani). „Dosarul Revoluției” a fost retrimis în judecată

    * Mesajul de adio al artistei care s-a sinucis la a 5-a încercare, înecându-se în Lacul Morii. A activat la Festivalul „George Enescu”, dar a fost răvășită de „o iubire neîmpărtășită”

  • Ucraina răstignită – Ziariștii

    În Noaptea de Înviere a anului 2022 de la Nașterea lui Hristos, glasurile copiilor ucraineni uciși de barbarii lui Putin strigă din mormite și din Raiul Sfinților și îi cer lui Dumnezeu să facă dreptate. Trupurile lor mutilate de glonț și de obuz vor învia la sfârșitul veacurilor, dar sufletele lor încă își caută odihna în adâncul Împărăției lui Dumnezeu și așteptă împlinirea dreptății aici, în lumea noastră, pe pământul Ucrainei răstignite.

    În această Noapte de Înviere, copiii ucraineni uciși de demonii lui Putin, se înfățișează în straie albe de suflete nevinovate la scaunul de judecată al lui Hristos și îi cer să facă dreptate pentru toate câte au pierdut ei în această lume.

    Copiii ucraineni uciși de nebunia lui Putin plâng, la picioarele lui Hristos Cel Înviat, viața pe care nu au trăit-o…

    Copiii ucraineni uciși în noul Holodomor, prin care Putin – slujitorul diavolului – a răstignit Ucraina, își cer dreptatea la Hristos pentru toate câte le-au fost oprite prin moarte: copilăria în brațele bunicilor, adolescența și primul sărut al iubirii inocente, mândria binecuvântată a absolvirii unei facultăți, fericirea căsătoriei și marea bucurie de a ține în brațe propriii copii și nepoți…

    În Raiul lui Dumnezeu, în această Noapte de Înviere, copiii uciși de războiul de exterminare pornit de Putin, acest bolnav cu sufletul și cu mintea, cântă „Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din mormite viață dăruindu-le!”…

    … dar cântarea lor nu mai este auzită în lumea noastră și este purtată doar în lacrimile noastre.

    Sângele copiilor ucraineni uciși de Putin se amestecă cu Sângele lui Hristos cel răstignit pentru păcatele noastre… și cerul lui Dumnezeu se deschide pentru ca de acolo să vină peste pământ Îngerul răzbunării care să împlinească Dreptatea lui Dumnezeu.

    Sângele copiilor ucraineni, uciși de orgia demonică în care Putin-ucigașul-de-copii a aruncat Ucraina, va rămâne multă vreme asupra națiunii ruse și va aduce asupra copiilor acestei națiuni, prin Dreptatea lui Dumnezeu, suferință până când acest neam rătăcit se va reîntoarce la Dumnezeu, răscumpărând păcatul înfiorător al uciderii de semeni și de frați întru credință.

    În această noapte sfântă, Hristos a înviat și totuși plânge, îmbrățișând în Raiul lui Dumnezeu sufletele copiilor ucraineni a căror viață pe pământ a fost curmată de nebunia unui slujitor al Întunericului…

    … plângem și noi, cu gândul nostru călătorind spre sufletele acestor copii nevinovați, uciși de războiul pornit de un nebun.

    Plângem și, totuși, avem nădejde că acești copii uciși ai Ucrainei răstignite vor gusta, mereu și mereu, întru veșnicie, din fericirea binecuvântată a Împărăției lui Dumnezeu.

    Hristos a înviat!

  • Ticăloșia din Parlament și degradarea Statului Român

    Incompetența și indolența (boicotul?) manifestate de Parlamentul României cu ocazia discursului președintelui-erou al Ucrainei, Volodimir Zelenski, reconfirmă că instituția fundamentală a statului român este confiscată de o adunătură de parveniți, de lachei de partid și de jefuitori ai banilor publici. Printre aceștia s-au strecurat și trădători ai valorilor naționale și europene care (teoretic) sunt asumate de România, ca stat membru al Uniunii Europene și al NATO.

    Ignominia comisă prin sabotarea tehnică a strigătului de ajutor venit din partea președintelui Zelenski, toropeala de larve care a caracterizat discursurile politrucilor români, înșiruiri de vorbe golite de orice empatie față de suferința îngrozitoare a națiunii ucrainene, ne avertizează (pentru a câta oară?) că Parlamentul României a devenit un loc insalubru. Cu câteva notabile excepții (felicitări parlamentarilor USR care au sancționat cu severitate imbecilitatea extremiștilor!), forul politic suprem al țării noastre este populat de creaturi ignobile, al căror singur scop este să se căpătuiască repede și fără efort pe seama banilor publici.

    Instituția-garant al democrației românești a ratat într-un mod scabros momentul istoric al discursului unui om care a reușit să-și depășească limitele umane și să se transforme dintr-un simplu actor de comedie într-un erou al națiunii sale, pe care o conduce curajos în confruntarea cu Imperiul Răului de la Răsărit.

    „Bomboana de colivă” a acestui dezastru a fost absența sfidătoare și tăcerea idioată a președintelui Klaus Iohannis, această eroare grozavă a sistemului electoral românesc; individ cu un caracter atât de murdar, încât și-a câștigat definitiv locul în „galeria groazei” ocupată de foștii președinți post-decembriști: comunistul grotesc Ion Iliescu, lașul penibil Emil Constantinescu și „nenicul de blonde”, fost turnător al Securității comuniste, Train „Petrov” Băsescu. Probabil că lui Klaus îi va rămâne, în istoria acestor vremuri urâte, cognomenul de „Robocop cel Castrat”, dacă ne gândim la lipsa de bărbăție de care dă dovadă în confruntarea cu mafia politică din țară și cu marile provocări geostrategice din afara țării…

    Această cădere în neantul indolenței obscene trebuie să ne cutremure. Suntem conduși de o clasă politică incapabilă să simtă Istoria.

    Avem un președinte al Republicii preocupat de luptele interne dintre găștile mafiote din PNL. Țara este administrată de o Coaliție condusă de „la crème de la crème” a mafiei transpartinice constituită de PNL și PSD, cu sprijinul UDMR. Agenții de influență ai Rusiei au ajuns prin Parlament și nu se sfiesc să acționeze în văzul lumii, vizitând Ambasada Federației Ruse la București pentru a pupa mâna Stăpânului Putin.

    Statul Român este neputincios, este infestat de această faună de mafioți, parveniți și trădători.

    Războiul din Ucraina se va termina, într-un fel sau altul. Țările europene care au acționat în spiritul valorilor europene vor avea de câștigat (politic, economic, militar), între acestea Polonia remarcându-se drept cel mai ferm apărător al Democrației Europene la granița de Răsărit a Uniunii Europene, în conflictul cu Rusia lui Putin. Mesajul Poloniei este fără echivoc, unul pro-european și pro-democrație. Zilele trecute, premierul polonez Mateusz Morawiecki avertiza că rata de schimb a rublei a revenit la nivelul de dinaintea invadării Ucrainei, dovadă că „toate sancțiunile economice nu au funcționat”. Morawiecki a atenționat răspicat: „Rusia a dat foc întregii Ucraine, iar Europa încă se mai întreabă dacă este suficient să stingă focul doar cu un extinctor. Dacă Europa dă dovadă de slăbiciune, va fi umilită și va rămâne fără apărare!”

    Printre alte reacții față de războiul din Ucraina trebuie să amintim și că Polonia, Germania, Belgia, Olanda, Franța, chiar și Bulgaria, au expulzat zeci de diplomați ruși sub acuzația de spionaj în favoarea Rusiei. De la București nu se aude nimic, nu se face nimic. Doar o tăcere stânjenitoare, întreruptă rar de declarațiile grandomane ale ministrului de externe Aurescu – care probabil crede că în Istorie rămân „vorbele mari” și nu faptele – ori ale ignobilului și mai mereu absentului președinte Klaus Iohannis, pe subiectul războiului din Ucraina.

    La nivel de fapte, Statul Român este incapabil să organizeze ajutorarea refugiaților ucraineni. Marea șansă a României, fiind salvată astfel de la rușine, au fost societatea civilă și Biserica Ortodoxă Română. Aceste forțe s-au mobilizat și au oferit ucrainenilor fugiți din calea războiului o primire atât de căldă și de generoasă, încât întreaga Europa a fost emoționată.

    Ajutorul oferit de Statul Român s-a pierdut printre hârtiile birocraților care ocupă sinecuri în structurile administrației publice.

    Tot la nivel de fapte, Statul Român, prin Serviciile Secrete, a fost incapabil să prevină penetrarea structurilor sale de agenții Rusiei.

    Despre sancțiuni economice reale față de Rusia – cum ar fi interzicerea tranzitului de mărfuri din și spre Rusia, punerea sub interdicție a navelor în proprietatea armatorilor ruși ori sub drapelul Rusiei în porturile românești, interzicerea zborurilor comerciale și de pasageri din și spre Rusia în spațiul aerian românesc – nici nu se poate discuta. Nu avem bărbați de stat în conducerea țării. Avem doar niște muieri isterice și lacome… sau, altfel spus, niște curve.

    O indolență grozavă și nemaiîntâlnită aflăm și în zona Serviciilor Secrete românești. Acestea au permis, prin lipsa lor de profesionalism, ca oameni cu evidente legături de colaborare cu Rusia lui Putin să se infiltreze în Parlamentul României, în agenții și structuri guvernamentale, în viața economică și academică a țării.

    Este imposibil de înțeles de ce Serviciile Secrete românești nu au fost capabile să prognozeze evoluția personajelor extrem de toxice care s-au cocoțat în fruntea mișcărilor „anti-vaxx”, naționalist-extremiste și, mai nou, pro-Rusia! Mișcări care au generat proteste de stradă, situații de tensiune, iar în timpul pandemiei, mii de morți, prin propaganda lor extrem de toxică despre „dictatura sanitară”. Este inacceptabilă neputința Serviciilor Secrete de a prognoza apariția unui partid naționalist-extremist ai cărui reprezentanți fac acum jocurile Rusiei, inclusiv în Parlamentul țării!

    Este de neînțeles de ce aceste Servicii Secrete au fost incapabile să ofere analize corecte și în timp util despre evoluția crizei din Rusia și Ucraina. Inexplicabil, dacă ne gândim la imensitatea resurselor de care beneficiază, faptul că ofițerii de informații români nu sunt capabili să fie pro-activi, mulțumindu-se cu o atitudine defensivă, care generează rezultate mediocre.

    De fapt, ofițerii de informații români pentru ce anume încasează lunar sume imense ca salarii, bonusuri etc.? Cum se justifică bugetele tot mai mari, de la an la an, alocate Serviciilor Secrete? Nu este de datoria lor să apere țara de trădătorii care se pun în slujba unor puteri străine potrivnice României, Uniunii Europene și NATO?

    Totodată, ne întrebăm, DE CE GUVERNUL ROMÂNIEI NU-L DECLARĂ „PERSONA NON GRATA” pe ambasadorul VALERI KUZMIN, a cărui ambasadă s-a transformat într-o spurcată oficină de propagandă de război a Rusiei, cu mesaje anti-UE, anti-NATO și implicit anti-românești? De ce Guvernul României nu a identificat, cu ajutorul Serviciilor Secrete, nici măcar un singur agent de informații în slujba Rusiei lui Putin care activează pe teritoriul nostru național?

    Absolut de necrezut că în România nu activează spioni ai Rusiei, mai ales că toată cariera ambasadorului Kuzmin pute a KGB și, ulterior, a FSB!

    Privită din această perspectivă mai largă a destructurării grave la care este supus Statul Român, nemernicia comisă de Parlamentul României cu ocazia discursului Președintelui-Erou al Ucrainei depășește dimensiunea unei gafe tehnice ori a unei impoliteți de mahala.

    Concluzia este că suntem, ca națiune și ca stat, într-o criză teribilă. O criză morală și politică ale cărei consecințe sunt deja vizibile. Constatăm deci cu tristețe că acum, mai mult ca niciodată, este valabil și obligatoriu de urmat îndemnul din Imnul Național: „Deșteaptă-te, române!”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Discurs scelerat al Moscovei: se cere exterminarea poporului ucrainean! Ria Novosti: „Naziștii trebuie uciși în număr cât mai mare. Nu doar elitele! Cei mai mulți oameni sunt vinovați, sunt naziști pasivi”

    * VIDEO. Parlamentari AUR, batjocoritori la prezentarea ororilor comise de ruși în Ucraina: „Băi, nu ne mai emoționați, dați discursu’!”. George Simion: „Nu ne uităm la filme acuma!”

    * VIDEO. Ce-a înțeles Șoșoacă din discursul lui Zelenski: „Normal, ai avea obligația să-l inviți și pe Putin”. A părăsit sala ostentativ când vorbea președintele Ucrainei, a revenit când vorbea Ciucă

    * „Dezgustător! Această Șoșoacă, sluga lui Putin, reprezintă cea mai hidoasă expresie a unui politician vândut. Act de trădare națională”

    * VIDEO. Parlamentul României a rămas repetent la organizarea „momentului Zelenski”. Probleme cu transmisia, sonorul și traducerea

    * VIDEO + DOCUMENT. Discursul integral al lui Volodimir Zelenski în Parlamentul României. „Drag popor român…”

    * Fost consilier al lui Putin: „Ofensiva invadatorilor nu poate fi oprită decât printr-o ruină militară a Rusiei. Ucraina trebuie să meargă pe calea polonezilor, care în 1920 au învins armata sovietică lângă Lvov”

    * Rușii le rad în cap pe femeile din armata ucraineană capturate, ca să le umilească. Prizonierii sunt ținuți în câmp și bătuți periodic cu paturile puștilor

    * Omenirea e cutremurată de ororile din Bucea: în urma rușilor au rămas sute de cadavre de civili împușcați pe stradă, unii cu mâinile legate la spate

    * „Putiniștii” care au violat, torturat și ucis civili ucraineni în orașul Bucea sunt mongoloizi din Republica Bureatia, înființată de bolșevici în 1923

    * Ungurii au ales prietenia cu Putin și gazul ieftin de la ruși: Viktor Orban – 53%, Opoziția – 35%. Fidesz are două treimi din Parlament

    * Rușii au jefuit reședința lui Zelenski de pe malul Mării Azov, care timp de 11 ani a fost la dispoziția lui Hrușciov, conducătorul URSS

    * „La Kremlin se formează un pluton de execuție circular, toți cei prezenți își îndreaptă armele unii spre alții. Regimul Putin se clatină pentru prima oară” – analiza profesorului Galeotti, expert în Rusia lui Putin

    * Răsplata lui Kadîrov pentru familiile cecenilor morți în Ucraina: 5 kg de orez, un săculeț cu cartofi, unul cu ceapă și un litru de ulei

    * Medic faimos despre Putin: „Trăim lângă un câine turbat. Nu trebuie să-l tachinăm, ci să devenim urgent atât de puternici, încât să nu ne mai fie frică de el”

    * Jurnalista Emilia Șercan acuză o acțiune de „kompromat” organizată de statul român împotriva sa, după ce a dat în vileag plagiatul premierului Ciucă. Au fost sesizate instituțiile internaționale

    * Micul turnător Băsescu, hăituit de marele turnător Voiculescu cu abjecta „lege a lui Iohannis”. De Iliescu nu se atinge nimeni

    * Actor cu o avere impresionantă, Mihai Mălaimare a fost dat în judecată pentru că nu și-a plătit utilitățile. Ce sumă are de achitat fostul deputat

    * Cele 8 grupe la Campionatul Mondial de fotbal, Qatar 2022. Derby Germania – Spania încă din start