Autor: Vladimir Munteanu

  • ”Secta” lui Georgescu (2): despre falsul profet Georgescu, un politruc cu apucături de lider sectar

    În prima parte a dosarului dedicat dimensiunii de sectă religioasă pe care a dobândit-o mișcarea politică ce a fost confecționată în jurul politicianului putinist Călin Georgescu, am prezentat câteva dintre mesajele și tehnicile de manipulare utilizate de acesta pentru a exercita un toxic control al gândirii asupra adepților săi.

    În această a doua parte, prezentăm mecanismele prin care un anonim – a cărui singură trăsătură vizibilă era parvenitismul – a fost transformat într-un fals profet cu apucături de lider de sectă.

    De la un fel de ”profet new age”, cu discursuri agresive împotriva Bibliei și a Bisericii Creștine, Georgescu a fost transformat treptat într-un ”creștin practicant”. Sprijinul grupării filetiste și pro-Rusia din Sinodul BOR a fost foarte important – Georgescu este primit cu fast în biserici parohiale și mânăstiri, este împărtășit la Liturghie de ierarhi ai BOR, se confecționează rugăciuni pentru ”salvarea Salvatorului” și se răspândesc în rândul creștinilor ortodocși etc.

    Laboratorul de propagandă care se ocupă de Georgescu a sesizat pericolul electoral generat de discursul anticlerical, new age și anticreștin – pe care acesta l-a împrumutat foarte probabil de la Cristela, cunoscută pentru aberațiile ”new age” pe care obișnuia să le răspândească în spațiul public. S-a decis ”întoarcerea fiului risipitor” și asumarea agresivă, fariseică a ”predicii creștine”, în cheia unui ”creștinism de mahala”.

    – Advertisement –

    Autovictimizarea – ”Alesul” pe drumul martiriului, al jertfei pentru Neam

    Din perspectivă psihologică, autovictimizarea este un comportament psihologic prin care o persoană se percepe în mod constant ca victimă a circumstanțelor, a altor oameni sau a societății, refuzând să-și asume responsabilitatea pentru propriile decizii și acțiuni.

    Georgescu folosește cu cinism autovictimizarea. Discursul lui, comportamentele sale se regăsesc în matricea autovoctimizării.

    Georgescu manifestă o plângerea permanentă. Acțiunile lui sunt mai mult decât acțiuni politice; Georgescu le prezintă ca și când ar fi o jertfă a unui om mereu vânat, hăituit. Anchetele penale deschise împotriva sa, ca urmare a unor fapte penale evidente, sunt expresii ale prigoanei pe care Oculta a lansat-o împotriva ”Alesului lui Dumnezeu”; ”dușmanii Credinței” lovesc în ”Profet”. Georgescu insistă să-și prezinte viața ca pe o dramă permanentă.

    – Advertisement –

    În comportamentul său politic, Călin Georgescu confirmă o altă caracteristică a autovictimizării: evitarea asumării responsabilității pentru faptele sale. Georgescu neagă faptele cu miros penal pe care le-a comis și se proclamă mereu a fi nevinovat, deși nu aduce nicio dovadă în acest sens, față de dovezile solide pe care le prezintă procurorii în cele trei dosare penale în care este anchetat.

    Georgescu nu a explicat niciodată de ce în trecut a avut reacții critice violente la adresa lui George Simion, iar peste puțin timp a devenit asociatul, ”fratele” acestuia în ”lupta cu Oculta”. Georgescu este incapabil să-și asume responsabilitatea și fuge mereu de întrebările incomode venite de la jurnaliști ori de la oameni. El vrea să fie perceput de oameni ca un inocent care deține Adevărul, dar a cărui ”lucrare mântuitoare pentru Neam” este obstrucționată de oamenii răi ai Ocultei.

    Călin Georgescu la DIICOT. FOTO: Inquam Photos / George Călin
    Călin Georgescu la DIICOT / FOTO: Inquam Photos – George Călin

    O altă caracteristică a autovictimizării pe care o regăsim la Georgescu este atitudinea de respingere a soluțiilor. De fapt, Georgescu nu vrea soluții, nu vrea sfaturi, nu vrea nimic din ceea ce ar putea să-i afecteze imaginea de ”profet”, de ”ales” prigonit de Sistem și de Ocultă.

    La acuzațiile îndreptate împotriva lui, conform cărora a fost ajutat masiv de armate de boți pe rețelele de socializare, Georgescu avea soluția de a răspunde cu o analiză tehnică prin care să demonteze aceste acuzații. A ales să folosească masca de ”martir”.

    La acuzațiile conform cărora campania lui electorală a fost finanțată ilegal cu sume de milioane de euro, Georgescu avea soluția să prezinte probe care să anuleze probele adunate de procurori. A ales să se ascundă în spatele afirmației ”zero lei pentru campania electorală”, iar când evidența a dezvăluit minciuna, s-a întors la folosirea măștii de ”martir”. Refuzând soluțiile pertinente, Georgescu nu dovedește că e prost, ci că este obligat să respecte narativele specifice rolului care i-a fost încredințat.

    Prin autovictimizare, Georgescu obține beneficii specifice. Rolul de victimă impresionează electoratul de la periferia societății, gospodinele din mahala, lucrătorii cu ziua din diaspora, pe cei care au fost învinși de viață din cauza propriei mediocrități ori a nedreptăților din sistem. Victimele ratării și ale nedreptății se regăsesc în ”alesul prigonit” Georgescu. El obține astfel compasiune, atenție, loialitate, inclusiv iertare pentru ipocrizii evidente: se plânge că trăiește în dictatură, dar are o vilă de lux în Mogoșoaia și s-a plimbat prin toată țara într-o adevărată campanie electorală; le ”plânge de milă” celor săraci, dar se lăfăie în mașini de lux, păzit de gărzi de corp scumpe, îmbrăcat în costume de colecție etc.

    În procesul de autovictimizare, Georgescu confecționează o viziune dihotomică asupra realității. El le spune adepților săi că societatea românească și cea europeană reprezintă o lumee nedreaptă, că această lume este împotriva lui, a ”Alesului”, dar și a lor, a ”adepților care s-au trezit în conștiință”. Inevitabil, rezolvarea acestui conflict cu lumea este ca Neamul să fie salvat de Ales, iar Țara să urmeze ”Calea arătată de Ales”, adică să renunțe la coabitarea cu această lume decăzută, ieșind din Uniunea Europeană și din NATO, și să-și găsească ”mântuirea” în ”înțelepciunea rusească”.

    În discursul lui Georgescu, anularea alegerilor, respingerea candidaturii la prezidențiale, acuzațiile penale, criticile presei și dezvăluirile despre legăturile lui dubioase cu mafia politică mioritică și cu ecosisteme informative cu greu miros de Rusia – toate acestea sunt reinterpretate ca episoade ale unei persecuții controlate de Ocultă, de Sistem.

    Georgescu a folosit agresiv și imaginea sacrificiului. El și adepții ”sectei” sale folosesc formulări care evocă Patimile și Răstignirea lui Iisus Hristos, finalitatea fiind inducerea în sufletele adepților a sentimentului că Marele Lider este condamnat fără vină de către Sistem. Dezvăluirile despre trecutul dubios, despre faptele cu iz penal, despre conexiunile lui Georgescu cu extremismul naționalist și cu medii de propagandă controlate de Rusie etc. – pentru adepții ”sectei” nu reprezintă dezvăluirea adevăratului chip al lui Georgescu, ci doar confirmarea faptului că ”Președintele Ales este prigonit de Sistem”.

    Călin Georgescu arestat. FOTO: Inquam Photos / George Călin
    Călin Georgescu arestat / FOTO: Inquam Photos – George Călin

    Mecanismul de manipulare este unul circular și, din acest motiv, este foarte rezistent: dacă Georgescu este atacat, el are dreptate, Sistemul îl atacă pentru a se apăra de Georgescu. Dacă Georgescu nu este atacat, atunci înseamnă că Georgescu a dezvăluit ”secrete” atât de compromițătoare, încât Sistemul nu mai are ce să spună, ce să facă. Georgescu este liderul-victimă. Comuntatea adepților săi, ”secta”, își regăsește unitatea de gândire și acțiune în jurul apărării Marelui Lider. O unitate construită printr-un mecanism care exclude din start bunul-simț, efortul de gândire critică și orice minima moralia.

    În lupta cu procurorii și instanțele de judecată, Georgescu se folosește (paradoxal și ipocrit) de mecanismele de apărare oferite chiar de Sistemul pe care-l acuză că este dictatură. Deși în utilizarea acestor mecanisme Georgescu și avocații săi ating toate culmile ipocriziei, vicleniei avocățești și tupeului, așa cum sunt permise de procedurile juridice în vigoare, Marele Lider nu încetează să declame că orice acțiune a statului (cu precădere a organelor de anchetă) reprezintă o prigoană împotriva persoanei sale și a adepților săi, o dovadă că undeva, în secret, Oculta a instrumentat un complot care urmărește să-l piardă, ba chiar să-l ucidă!

    Comportamentul oracular față de adepți

    Călin Georgescu se prezintă adepților săi ca fiind un oracol. El nu oferă dialog. El comunică mesaje enigmatice, ambigue, dogmatice izvorâte dintr-un adevăr absolut a cărui cunoaștere este apanajul exclusiv al celor treziți în conștiință, care au fost inițiați urmând Calea arătată de Marele Lider. Prin acest mod de comunicare, Georgescu imită oracolul păgân al Antichității, iar mai recent – de când a renunțat să mai batjocorească Biblia și Biserica Creștină – profetul vechitestamentar, cu excepția faptului că în persoana lui Georgescu se regăsesc atât profetul, cât și Salvatorul.

    În democrație, un lider politic dialoghează: răspunde la întrebări, își clarifică poziția, acceptă obiecții, recunoaște când este în eroare, oferă argumente pentru ideile pe care le promovează etc.

    Călin Georgescu refuză dezbaterea democratică. El nu discută. El rostește. Frazele lui Georgescu sunt sentențioase, extrem de rar încadrate în demonstrații, iar întrebările incomode primesc, de regulă, răspunsuri generale, asta atunci când nu sunt total ignorate, privite cu dispreț. Adepții ”sectei” lui Georgescu nu sunt invitați să raționeze, să treacă prin filtrul propriei gândiri mesajele Marelui Lider. Adepților li se cere să accepte că adevărul Marelui Lider este un adevăr pe care, de fapt, îl aveau și ei în profunzimile minții lor, dar pe care niciun alt politician nu-l scosese la suprafață. Doar Salvatorul îi trezește în conștiință.

    „Alesul” în mijlocul adepților săi. FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
    ”Alesul” în mijlocul adepților săi / FOTO: Inquam Photos – Octav Ganea

    Jucând rolul de Oracol-Profet-Salvator, Georgescu dezvoltă cu mulțimea o relație cu caracter liturgic. Folosind metode întâlnite la mari oratori din rândul dictatorilor – Hitler, Stalin, Mao –, el se lasă așteptat de adepți, precum un Mare Preot la tempu, și într-un sfârșit apare și se dăruiește mulțimii, fără să spună nimic. Tăcerea nu-i deteriorează imaginea de Oracol-Profet-Salvator, ci o adâncește, îi conferă dimensiuni mistice: Marele Lider nu se explică. Precum un preot, Georgescu nu-și justifică tăcerea, mesajul, binecuvântarea, ci doar le oferă ca un inițiat care își însoțește ucenicii pe căi doar de el cunoscute.

    Călin Georgescu însuși evită să se prezinte ca un politician clasic. El este omul care știe! Marele Lider se află deasupra tuturor, într-o presupusă vecinătate a lui Dumnezeu.

    Ritmul hipnotic și non-verbalul imobil

    În modul de comunicare verbală asumat de Georgescu remarcăm un stil vocal lent, cu pauze lungi, cu intonație joasă și relativ monotonă, combinat cu o postură statică și o mimică redusă. Obiectivul acestei comunicări este confecționarea unui contrast cu agitația tipică tribunei politice. Un ritm lent sugerează stăpânire de sine și autoritate. Adepții sunt convinși de ritm că Marele Lider știe ce spune. Ritmul paralizează gândirea și fascinează.

    Imobilitatea sugerează solemnitate. Adepții înțeleg că Georgescu nu este un simplu politician. El este un sacerdot al mântuirii neamului. Cum altfel decât solemn poate să fie un salvator de țară?

    Când declamă, Georgescu face pauze lungi. El își lasă adepții într-o așteptare care să le permită să-și proiecteze propriile așteptări. Pauza este brusc sfârșită de un nou adevăr, de o nouă sclipire a trezirii în conștiință. Adepții acceptă mesajul, nu neapărat pentru că acesta ar corespunde așteptărilor, ci pentru că este izvorât din înțelepciunea Marelui Lider. Chiar și când este vorba de un citat furat din ”Stăpânul Inelelor”, adepții sunt cuprinși de extaz. Oracolul a grăit!

    Tabloul „Președintelui Ales” - o icoană în devenire. FOTO: Mediafax / Alexandru Dobre
    Tabloul ”Președintelui Ales” – o icoană în devenire / FOTO: Mediafax – Alexandru Dobre

    Discursul lui Georgescu este unul hipnotic, dar nu în sensul clinic al noțiunii. Adepții sunt hipnotizați de ritm și repetiție, de pauze și de intensitatea scăzută a vocii. De fapt, în discursul pentru adepții săi, Georgescu – sau mai exact, echipa care l-a instruit – folosește tehnici din oratoria religioasă și din psalmodiere, obiectivul fiind să inducă adepților o stare de extaz care să reducă până la anihilare starea de vigilență critică. Aceste mecanisme apar în predici, în cântări cultice și în ritualuri colective. Efectul este garantat, atât atunci când Salvatorul vorbește într-un talcioc, cât și atunci când discursul lui este difuzat pe rețele de socializare. Puterea de penetrare a minților slabe este și mai mare pe ecranul smartphone-ului, când mesajul are un format scurt, Salvatorul este cu ochii în camera video și comunică cu o voce egală. Adeptul are o caldă senzație de intimitate: iată, Georgescu vorbește în mod exclusiv cu el, mesajul este unul intim, personal, adeptul este cineva special pentru Marele Lider.

    Formulările vagi și efectul de proiecție

    Discursul lui Georgescu este încăract cu expresii precum ”trebuie să ne trezim”, ”să ne întoarcem la ce suntem”, ”să ne apărăm demnitatea”, ”poporul știe” etc. Din punct de vedere informațional, toate aceste expresii sunt goale. Dar tocmai lipsa de conținut le face utile. Psihologia vorbește despre efectul Forer-Barnum: oamenii tind să valideze afirmații comune care s-ar aplica oricui, crezând că au fost create special pentru ei. Aceste afirmații generale sunt completate de fieecare individ cu propria experiență. Astfel, prin acest mecanism, generalitățile declamate de Georgescu – de multe ori, absolut banale – sunt percepute de adepții ”sectei” sale ca fiind mesaje personalizate.

    În teoria politică, Ernesto Laclau vorbește despre ”semnificanți goi”: termeni suficient de largi încât să poată cuprinde cereri diferite, chiar contradictorii.

    De exemplu, un pensionar cu pensie mică, un român din diaspora, un fermier nemulțumit, un credincios neliniștit de schimbarea valorilor din societate – fiecare aude în același discurs al lui Georgescu propria nemulțumire. Generalitățile banale sunt umplute de adept cu nemulțumirea personalizată, iar de aici apare convingerea adeptului că Salvatorul se adresează într-un mod personal, direct. Acesta este efectul de proiecție. De aici decurge și dificultatea verificării faptice. În ce declamă Georgescu nu există o propoziție de contrazis, pentru că mesajul lui nu declanșează mecanisme de gândire critică în adepți, ci trezește, amplifică în aceștia doar sentimentele – de cele mai multe ori, frustrarea, nemulțumirea, ura etc.

    Mesajul „Marelui Lider” aflat sub „prigoană” pentru adepții săi. FOTO: Facebook
    Mesajul ”Marelui Lider” aflat sub ”prigoană” pentru adepții săi / FOTO: Facebook

    În discursul lui Georgescu descoperim o ”universalitate” conferită mesajelor prin ambiguitatea formulării. Cuvinte precum ”libertate”, ”dreptate”, ”schimbare”, ”poporul”, ”mântuire” înseamnă lucruri complet diferite pentru oameni diferiți. Tocmai pentru că sunt vagi, ele pot uni grupuri de oameni cu interese complet distincte sau chiar contradictorii. Orice grup caută o temelie comună pentru a-și alimenta voința. Georgescu oferă adepților săi amplificarea sentimentelor: frustrarea, nemulțumirea, dorința de apartenență la un grup de patrioți aleși.

    Aici intervine funcția de unificare pe care o are discursul lui Georgescu. Într-o mișcare naționalist-populistă de inspirație legionară și cu puternice trăsături de sectă religioasă, diversele revendicări sociale, economice și politice sunt unite sub umbrela unui singur cuvânt-cheie sau a numelui liderului. La acest moment, echipa care-l coordonează pe Georgescu folosește expresia ”Președinte ales” ca element de unificare a tuturor speranțelor pe care le au adepții ”sectei”. Evident, ”Președinte ales” este un ”semnificant gol”.

    În realitate, Georgescu nu a fost ales președinte. El a câștigat doar primul tur al unui scrutin electoral al alegerilor prezindețiale, obținând primul loc în opțiunile exprimate de electorat la urne, însă cu doar 2,1 milioane de voturi din cele peste 9 milioane de voturi valabil exprimate. În România, nimeni nu poate deveni președinte cu 2,1 milioane de voturi.

    Maniheismul simplu: Neamul Românesc pur versus Sistemul Ocult degradat

    În discursul lui Georgescu, lumea este împărțită în două tabere. Pe de o parte, sunt adepții săi, un fel de adevăratul neam românesc, cel ”trezit în conștiință”, virtuos, autentic, creștin absolut, inocent, pur. De cealaltă parte, se află Sistemul: partidele ”jefuitoare”, presa ”cumpărată”, Justiția ”coruptă”, Oculta de la Bruxelles, NATO care ”vrea să ne bage în război”. Sistemul are diferite nume: ”sorosiștii”, ”globaliștii”, ”pro-europenii”. Pentru Georgescu și ”secta” sa nu există nuanțe, totul este alb sau negru, ”albul pur” fiind, bineînțeles, reprezentat de Marele Lider și de adepții săi.

    În viziunea lui Georgescu și a adepților săi, totul este o singură, mondială și teribilă conspirație. Este exact schema lui Cas Mudde (politolog olandez specializat în extremismul politic și populismul din Europa și SUA), prin care definește populismul.

    „Poporul român pur” și „trezit în conștiință”. FOTO: Facebook
    ”Poporul român pur” și ”trezit în conștiință” / FOTO: Facebook

    Poporul român pur este masa critică de ”aleși care s-au trezit în conștiință”, o comunitate omogenă, virtuoasă și unificată de aceleași interese patriotice. Această fărâmă a poporului este sursa supremă de legitimitate morală și politică. Voința poporului român pur se manifestă prin Marele Lider, prin ”Președintele Ales”. În sinteză: poporul pur luptă până la jertfa finală împotriva elitei corupte.

    Aici intervine o trăsătură specifică fascismului: orice dezacord cu ”poporul pur” este considerată a fi trădare. Consecințele sunt severe. Compromisul devine trădare, negocierea devine capitulare. Pentru ”secta” lui Georgescu, adversarul politic nu mai este un competitor legitim, ci o amenințare existențială; el trebuie eliminat, mai întâi de pe scena politică, ulterior posibil și fizic.

    O societate organizată după logica ”sectei” lui Georgescu nu mai poate funcționa democratic.

    Mesajul din închisoare al ”Alesului cel prigonit” 

    Aflat în arest preventiv într-un dosar penal în care este anchetat de DIICOT sub acuzația de înșelăciune în valoare de peste 1.000.000 de euro, Călin Georgescu a transmis un mesaj adepților săi. Textul acestui mesaj, pe care-l oferim aici spre lectură, confirmă că Georgescu folosește în continuare masca de ”Ales”, ”Profet”, „Prigonit” etc., dezvoltând cu abilitate tehnicile specifice unui lider de sectă religioasă.

    E interesant de urmărit textul.

    ”Dragii mei din țară și de pretutindeni, vă mulțumesc! Deși nu vă văd, pe unii vă aud, iar pe alții vă simt. Și, în fiecare zi, copleșit de iubirea voastră, v-o întorc înmiit. Fiecare glas care ajunge până la mine, fiecare gând bun și fiecare rugăciune venite de departe îmi spun că nici distanța, nici zidurile nu pot despărți oamenii uniți în această Lucrare. Și știm cu toții că, pe cât de mare este Lucrarea, pe atât de mari sunt și încercările. Știu că pentru mulți dintre voi, dragostea de țară și curajul de a vă apăra convingerile au ajuns să fie însoțite de pedeapsă. Nimic din ceea ce trăiți nu îmi este străin și nimic din ceea ce îndurați nu îmi este indiferent.

    Țara noastră trece, într-adevăr, prin vremuri grele, de mare încercare. Să ne rugăm cu toții lui Dumnezeu, cu adâncă smerenie, pentru binele ei. Credința noastră se desăvârșește prin încercări și răbdare. În lumina Adevărului, mai devreme sau mai târziu, minciuna se va arde singură. Faceți doar binele, feriți-vă de rău, căutați pacea și urmați-o pe ea! Cu iubire, niciodată îndeajuns, unii pentru alții și noi toți cu Dumnezeu!”

    Să analizăm acest text – o mostră de manipulare care ar merita cuprinsă într-un manual de comunicare politică.

    Observăm că mesajul este scurt. La o prima lectură, stilul este blând și pios, ca al unui om care își poartă cu demnitate crucea suferinței pentru ”mântuirea neamului”. Impactul mesajului nu provine însă din vreo afirmație izolată, ci din acumularea mai multor tehnici de comunicare și manipulare: un registru sacru/religios aplicat unui scop politic foarte lumesc, consacrarea unei relații asimetrice între autorul mesajului și adepții săi, o schemă a suferinței care transformă orice consecință negativă a unei eventuale dezvăluiri din dosarul penal în dovadă de dreptate – ”Alesul este prigonit de Sistemul Ocult”.

    Toate acestea nu sunt formulate explicit în text. Ele se construiesc implicit, cu viclenie, ceea ce le face greu de contestat frontal.

    Autorul mesajului – ”Mesia politic”, ”Alesul care va salva neamul românesc”

    Georgescu – sau mai probabil echipa care-l coordonează – folosește expresii care au ca efect așezarea lui la o înălțime sacră. Din această înălțime a suferinței provocată de prigoană, ”Alesul” se coboară și își ”binecuvintează” adepții cu un mesaj ”mesianic”. Expresiile indentificate:

    • ”Copleșit de iubirea voastră, v-o întorc înmiit” – Relația dintre Georgescu și adepții săi nu este una între egali. Georgescu primește iubire și o redistribuie multiplicată, ”Alesul” devenind sursa acestei iubiri, cel care oferă iubirea. Formula ”înmiit” evocă logica pildei creștine a semănătorului și a darului divin, nu a unui om politic.
    • ”Deși nu vă văd, pe unii vă aud, iar pe alții vă simt” – Georgescu pretinde că posedă o percepție care depășește distanța fizică și limitele trupului fizic, ”Alesul” se transformă într-o prezență aproape supranaturală. Este un registru al omniprezenței de origine divină.
    • ”Nimic din ceea ce trăiți nu îmi este străin și nimic din ceea ce îndurați nu îmi este indiferent” – Georgescu vrea să arate adepților săi empatia totală și cunoașterea deplină a suferinței lor. El caută să-și atribuie caracteristici tradițional divine, chiar hristice (doar Hristos are empatie totală și atotștiința despre toți și toate).
    • ”Această Lucrare” – Georgescu folosește majuscula care transformă un proiect politic într-o misiune cu caracter sacru, o Lucrare aproape Divină. El nu spune ”programul meu” sau ”mișcarea noastră”, ci ”Lucrarea”, cu ”L” mare. Folosește un termen care sugerează o operă încredințată de divinitate, nu aleasă liber, așa cum alege un om care decide să se implice în politică. Mesianismul rezidă tocmai în această sacralizare a acțiunilor politice ale ”președintelui ales”.
    • Pluralul comunității – Expresia ”Oamenii uniți în această Lucrare” induce ideea existenței unui grup al celor aleși, al celor ”treziți în conștiință”, grup legat de autor printr-un liant spiritual, divin, nu doar prin simple afinități ideologice.

    Observăm că Georgescu nu se declară a fi ”Salvatorul”. Mesianismul lui este unul implicit și se construiește prin registru, prin asimetria relației și prin sacralizarea scopului. Toate acestea fac ca retorica lui Georgescu să fie eficientă: adeptul completează singur imaginea, iar Georgescu nu poate fi acuzat că s-a pretins a fi ”Alesul”, deși tocmai acesta este scopul mesajului.

    Manipularea trimiterilor la credința ortodoxă

    Trebuie să facem distincția între  folosirea limbajului religios – care este legitimă și frecventă – și instrumentalizarea lui, adică folosirea limbajului religios pentru a sacraliza o ideologie, o acțiune politică ori, mai grav, persoana unui politician. Mesajul lui Georgescu conține numeroase trimiteri biblice și liturgice. Am identificat aceste trimiteri și le prezentăm însoțite de funcția pe care o îndeplinesc în relația cu adepții.

    • ”Faceți doar binele, feriți-vă de rău, căutați pacea și urmați-o pe ea!” – Este o trimitere evidentă la Epistola I a lui Petru (cap. 3, versetul 11): ”Să se ferească de rău şi să facă bine; să caute pacea şi s-o urmeze”. Funcția: textul împrumută autoritate Bibliei unui îndemn care este prezentat ca fiind izvorât din înțelepciunea lui Georgescu.
    • ”Credința noastră se desăvârșește prin încercări și răbdare” – Textul este inspirat din Epistola lui Iacov (cap. 1, versetul 3) și rezonează cu discursul creștin ortodox despre suferința care curăță păcatele. Funcția: redefinește arestarea preventivă a lui Georgescu, suspect într-un dosar penal, ca fiind o probă spirituală prin care ”Alesul” și adepții trebuie să treacă.
    • ”În lumina Adevărului… minciuna se va arde singură” – Utilizarea cuvântului ”Adevăr”, scris cu majusculă, face trimite la Hristos, conform Evangheliei după Ioan (cap. 14, versetul 6): ”Iisus i-a zis: «Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine»”. Focul care mistuie minciuna este o imagine escatologică specifică ortodoxiei. Funcția: identifică poziția lui Georgescu cu Adevărul, iar pe oponenți (procurorii, adversarii politici, jurnaliștii de investigație etc.) îi asociază cu minciuna.
    • ”Cu adâncă smerenie”, ”să ne rugăm cu toții” – Acestea sunt expresii împrumutate din lexiconul bisericesc și monahal. Funcția: inducerea unui cadrul sacru, de rugăciune, de ritual, ”Alesul” fiind ”Marele Preot” care cheamă la rugăciune și smerenie.
    • ”Cu iubire, niciodată îndeajuns, unii pentru alții și noi toți cu Dumnezeu!” – Mesajul ”Alesului” se încheie printr-o formulă liturgică, de binecuvântare arhierească oferită de ”cel prigonit” din ”adâncul temniței”, așa cum Apostolii își binecuvântau ucenicii din închisoarea romană. Funcția: pecetluiește mesajul cu un ton pastoral și induce ”Alesului” calitatea de ”prigonit aflat pe calea suferinței pentru turma sa”.

    Mecanismele de instrumentalizare a limbajului religios

    Mesajul comunicat de Georgescu adepților săi, din arestul preventiv, este un exemplu de instrumentalizare a limbajului religios pentru scopuri evident politice. Am indetificat câteva mecanisme folosite de autorul mesajului.

    • Suprapunerea de planuri – Mesajul trece direct de la registrul politic (”dragostea de țară”, ”convingeri”, ”pedeapsă”) la registrul religios (”rugăciune”, ”Adevăr”, ”Dumnezeu”). Adeptul care citește mesajul ajunge să asocieze poziția politică, automat, cu ”Adevărul divin”.
    • Adversarul nu este numit, dar este moralizat – ”Minciuna” este opusă ”Adevărului” cu majusculă. Oponenții (procurorii, adversarii politici, jurnaliștii etc.) devin, prin construcție, agenții minciunii, iar disputa juridică în care se află Georgescu (acuzat într-un dosar penal de escrocherie, pe lângă alte spețe infracționale) este redefinită ca o luptă titanică între Bine și Rău, între ”Ales” și ”Sistemul Ocult”.
    • Teodiceea aplicată politic – Ideea că încercările întăresc credința este autentic creștin-ortodoxă. Georgescu o folosește însă în mesaj pentru a transforma eventuale consecințe juridice sau politice ale dosarului penal în care este suspect într-o probă spirituală, ca episod al luptei dintre ”Ales” și ”Sistemul Ocult”. Orice eșec (noi dezvăluiri din dosarul penal nefavorabile lui Georgescu, o eventuală condamnare etc.) devine astfel confirmarea că ”Alesul” este o victimă inocentă a Ocultei.
    • Autoritatea scripturii fără atribuire – Citatele inspirate din Biblie nu sunt marcate ca atare. Georgescu le folosește ca expresii ale propriei înțelepciuni. ”Alesul” devine astfel o voce profetică, inspirată de divinitate, în deplină armonie cu Biblia.
    • Smerenia afișată dintr-o poziție de autoritate – Apelul la ”adâncă smerenie” are efect retoric tocmai pentru că poziția autorului este una de conducător al unei comunități. Smerenia devine o virtute a lui Georgescu, nu doar una pe care o cere. Aceasta deși, în planul realității, este dificil să faci dovada smereniei când ești beneficiarul unei vile de lux în Mogoșoaia, al unei mici armate de gărzi de corp (foarte scumpe la utilizare!), al unor autoturisme de lux care te plimbă prin țară etc.

    Georgescu ca martir, ”prigonit pentru popor”

    Mesajul lui Georgescu contribuie și la reafirmarea, consolidarea imaginii lui de „Ales prigonit”, de „Profest care se jertfește pentru poporul său”. Fragmente din text (câteva au fost deja indicate) conțin elemente în acest sens:

    • ”Nici distanța, nici zidurile nu pot despărți oamenii” – Prin „zidurile”, Georgescu sugerează detenția, iar prin „distanță”, intenția „prigonitorilor” de a-l speara pe „Ales” de adepții săi. Georgescu se prezintă a fi izolat de prigonitori, însă fără ca acest lucru să fie spus explicit și fără ca motivul să fie dezvăluit.
    • ”Dragostea de țară și curajul de a vă apăra convingerile au ajuns să fie însoțite de pedeapsă” – Georgescu mută discuția de la aspectele juridice ale dosarului penal în care inculpat, la dimensiunea religioasă a ”prigonirii” la care ar fi supus de ”Sistem”. Pedeapsa nu mai este legată de fapte, ci de virtuți. ”Alesul” și adepții săi suferă prigoana împreună pentru că s-au manifestat ca fiind niște oameni ai virtuților (”nimic din ceea ce îndurați nu îmi este străin”). ”Alesul” îndură aceeași pedeapsă – doar că în formă mult mai dureroasă, în arest – ca și adepții săi, din același motiv: virtuțile sublime pe care le deține.
    • ”Pe cât de mare este Lucrarea, pe atât de mari sunt și încercările” – Georgescu leagă dimensiunea persecuției de importanța misiunii sale ”divine” – ”Lucrarea”! Argumentul este circular și implicit, manipulator: cu cât Georgescu este mai persecutat, cu atât el are mai multă dreptate.
    • ”Minciuna se va arde singură” – Prin această expresie, Georgescu formulează o promisiune: anticiparea reabilitării viitoare. De fapt, este schema clasică a martiriului: prigoana de acum va fi justificată mai târziu, prin confirmarea rolului de martir. Dosarul penal devine instrument de prigoană, indiferent de probele de vinovăție pe care le-ar aduce procurorii.
    • Figura părintelui care se roagă și iubește de departe. Georgescu evocă ”mărturisitorul din închisoare”, o imagine foarte încărcată simbolic în cultura ortodoxă română (vezi deținuții politici din comunism, ”sfinții închisorilor” etc.). Fără a o face explicit, mesajul îl așază pe Georgescu într-o genealogie a suferinței pentru credință și neam.
    Georgescu arestat. FOTO: captură DIGI24
    Georgescu arestat. FOTO: captură DIGI24

    Concluzie: mesajul din arestul preventiv consolidează imaginea lui Georgescu de ”Ales prigonit pentru Neam și Țară”

    Mesajul lui Georgescu construiește o echivalență între suferința comunității adepților săi  și suferința lui, ca inculpat într-un dosar penal, între suferință și dreptate. Georgescu nu cere compasiune și nu se plânge. Tocmai de aceea, imaginea confecționată de martir funcționează. Este o imagine sugerată prin context, iar adeptul o completează singur.

    Conțintul mesajului reafirmă imaginea lui Georgescu de ”Mesia politic”. Mecanismele folosite sunt: sacralizarea scopului (”Lucrarea”), asimetria relației dintre ”Ales” și adepți (”Alesul” este inspirat de divinitate) și inducerea ideii că Georgescu posedă atribute de omniprezență și empatie totală (așa cum numai un ”ales al Divinității” ar putea să dețină).

    În conceperea mesajului, Georgescu instrumentalizează agresiv Ortodoxia, profitând de tăcerea complice a Patriarhiei Române și a zecilor de ierarhi din Sinodul BOR. Mesajul suprapune registrul politic cu cel liturgic de inspirație ortodoxă, folosește citate biblice neatribuite, operează cu opoziția dintre ”minciună” (dosarul penal, procurorii, adversarii politici, jurnaliștii de investigație etc.) și ”Adevăr” (”Alesul” și adepții săi, ”Lucrarea” etc.).

    Efectul principal al mesajului este prezentarea lui Georgescu ca martir. ”Zidurile” și ”pedeapsa” sunt asociate ”prigoanei” și ”virtuților Alesului” care au declanșat prigoana operată de ”Sistemul Ocult”. Dosarul penal nu mai este un mecanism juridic în care Georgescu este anchetat de DIICOT sub acuzația de înșelăciune în valoare de peste 1.100.000 de euro. Dimpotrivă, acest dosar penal este doar o altă dovadă că Georgescu are dreptate, că el este ”Alesul cel prigonit”.

    Forța mesajului comunicat de Georgescu din arestul preventiv stă în caracterul lui implicit: fiecare element din mesaj poate fi apărat ca pietate sinceră, ca ceva inocent. Toate elementele mesajului compun însă împreună o imagine de lider providențial și martir, imaginea ”Alesului”.

    (VA URMA)

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * ”Secta” lui Călin Georgescu (1): mesaje și tehnici de manipulare

    * Naționalismul la români (2): de la ”Epoca de Aur” a naționalism-comunismului ceaușist la naționalismul AUR-”georgist” cu miros de Rusia

    * ”Putinizarea” Bisericii Ortodoxe Române – când aroganța deschide calea spre erezie și trădare de țară

    * Un avocat craiovean, fiul unei judecătoare de la ÎCCJ, face propagandă extremistă: ”Slava Rusia!”, ”Glorie marelui Stalin!”. Admiră dictaturile din China, Coreea de Nord și Iran

    * ”Lista neagră” fabricată de CSM – un atac de sorginte bolșevic-stalinistă

    * Alianța PSD–AUR lucrează deja la fascizarea României! Cazul AUR Balotești și votul sinistru dintr-o comisie a Senatului

    * DOSARUL UNEI MARI ERORI (episodul 4): Canonizarea preotului Ilarion Felea, propagandistul legionar asasinat în închisoarea comunistă din Aiud

    * Clanul Olguța–Manda contra României

    * Rusia – dușmanul de moarte al celor două state românești: România și Republica Moldova. O istorie teribilă

    * Ereziile lui Călin Georgescu – un răspuns creștin-ortodox

    ALTE EDITORIALE:

    GRIGORE CARTIANU: America și Moscova ne schimbă din nou Guvernul, ca-n 1989. Asemănări și diferențe

    ADRIAN PAPAHAGI: Nicușor, Siegfried și AUR

    CRISTIAN GHINEA: Țeapa Tarom

    CRISTIAN PĂUN: Lipitoarea

    CLAUDIU NĂSUI: O nouă provocare

    BOGDAN GLĂVAN: Cărbune și picioare-n gard

    SORIN BOCANCEA: Homo e rictus

    MIHAI RĂZVAN MORARU: Pupă, mă, că te ia mama dracu’!

    PAUL PALENCSAR: Atenție la Luca Niculescu! A fost ministru în Guvernul clandestin Veștea. A picat deja examenul de moralitate

    DANA HERING: Speriați de Siegfried

    VITALIE COJOCARI: Cum a fost organizată Ciobaniada (VIDEO)

    MATEI UDREA: Ce i-a speriat pe Le Pen și Bardella

    ANDREI COLȚEA: Mai are sens statul național în era Inteligenței Artificiale?

    VASILE POPOVICI: Mi-e rușine

    DOINA DABIJA: Basarabeanul și Conștiința

    LIVIU POPESCU: Acratimații

    FLORIN BURTA: Astăzi am pierdut peste 200 de oi

    GHEORGHE POSTELNICU: Instituțiile supreme CG

    DANIEL UNCU: Ne-a amenințat și n-a fost încă expulzat?!

    GABRIEL CRAINICU: Cre(ș)tinii georgiști l-au înmormântat deja pe CTP

    DANIEL BURZ: Craiova – laboratorul Mafiei PSD-AUR

    CRISTIAN HUBALI: Ortodoxia nucleară a lui Kirill

    ALECU RENIȚĂ: Florile recunoștinței răsar încet și rar, uneori peste o jumătate de veac

    NICOLAE DABIJA: Cu Țara

    CITIȚI ȘI:

    * Un caz grav de trădare națională: Grindeanu a executat ordinul lui Trump de a demite Guvernul Bolojan, care se opunea unei ”afaceri MAGA”. Șeful PSD a fost dat de gol de fosta ”noră” a lui Trump, ambasadoare în Grecia. Ea s-a întânit cu Grindeanu cu 35 de zile înainte de votarea moțiunii de cenzură

    * Trumpista lui Grindeanu, prinsă cu escrocherii și trafic de influență. Înainte de a schimba guverne prin Balcani, ea a cerut 100.000 de dolari pentru o ”combinație” la vârf

    * Iată de ce trebuie scos USR de la guvernare! Jaful de la Meteorologie, ”cu 5 carduri” – dezvăluit de Diana Buzoianu. PSD o apără ”eroic” pe directoarea ANM

    * Rareș Bogdan scoate brișca la Bolojan: ”Să-l împingem pe scări!” / ”Să se ducă la USR!” / ”Este profund nociv!”

    * Cele trei ”ancore rusești” ale lui Georgescu în escrocheria de 1,1 milioane de euro

    * STENOGRAME. ”Patriotul” Georgescu își pregătea fuga în Italia. ”Nu trebuie să știe nimeni!” Voia o vilă de un milion de euro și garanția că nu va fi extrădat, plus aparența că are o ocupație

    * STENOGRAME. Călin Georgescu, la 9 zile după înfrângerea lui Simion: ”Misiunea mea a fost să deconspir tot sistemul! Inclusiv pe George Simion, la final”

    * La petrecerea de ziua sa, George Simion a cerut donații pentru ”viitorul” fiului său de doi ani! Chermeză cu proțap și lăutari la ”casa lui Ceaușescu”, ajunsă proprietatea unui afacerist condamnat

    * Sondajul care l-a turbat pe Gâdea: AUR 30-32%, PNL 20%, USR 16%, PSD 10-12%

    * VIDEO. USR nu mai tolerează comportamentul de maimuță sovietică al lui Gâdea: partidul boicotează emisiunea de linșaj a ”răspopitului”

    – Advertisement –

  • ”Secta” lui Călin Georgescu (1): mesaje și tehnici de manipulare

    Delirul în masă pe care-l manifestă susținătorii lui Călin Georgescu în vecinătatea sediului Arestului Central din București – delir la care, foarte grav, au fost aduși să participe și copii minori –, crizele de isterie transmise ”live” pe rețelele de socializare și ofensiva mediatică de ”martirizare” a acestuia constituie elemente care fac dovada că naționalistul pro-Rusia tinde să fie mai mult decât un politician sau decât un agent de influență al Moscovei.

    Călin Georgescu se transformă treptat într-un fenomen politico-religios cu un grad foarte înalt de periculozitate pentru democrația românească. Situația generată de acest delir aproape mistic, provocat de Georgescu în rândul adepților, este însă utilă atât partidului extremist AUR, care acumulează voturi, cât și pentru interesele Rusiei în România. Dictatorul Vladimir Putin urmărește ca țara noastră să fie destabilizată și afectată de conflicte interne cât mai grave.

    Un fenomen care solicită mai mult decât o explicație tehnică

    Pe 24 noiembrie 2024, un candidat independent apărut din neant, Călin Georgescu, necunoscut electoratului până cu câteva luni înainte, a obținut 22,94% în primul tur al alegerilor prezidențiale din România, clasându-se pe primul loc și urmând ca pe 8 decembrie să dispute finala cu candidata USR, Elena Lasconi.

    Pe 6 decembrie, cu două zile înaintea turului 2 (dar în ziua în care începuse votarea în diaspora), Curtea Constituțională a anulat în unanimitate (9-0) întregul proces electoral, pe baza unor documente declasificate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

    – Advertisement –

    De atunci, subiectul a rămas motiv de scandal în politica românească. Au urmat respingerea candidaturii lui Georgescu pentru scrutinul din mai 2025 (de către Biroul Electoral Central), punerea lui sub acuzare în trei procese penale și o mobilizare tot mai mare a susținătorilor săi, vizibilă inclusiv în fața sălilor de judecată.

    Explicația tehnică (prezentată aici pe scurt) a acestui succes șocant este importantă.

    Rapoartele declasificate ale Serviciului Român de Informații (SRI), prezentate în Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), au arătat existența unei rețele coordonate de 25.000 de conturi TikTok. Documentele indică faptul că anumite conturi au fost create cu mult timp înainte (unele chiar conservate din 2016) și activate brusc în noiembrie 2024. Coordonarea tehnică și de mesaje s-a realizat prin canale specifice de Telegram, unele active încă din 2022.

    – Advertisement –

    În fața Autorității Electorale Permanente (AEP), candidatul Călin Georgescu a raportat buget zero pentru campanie. Totuși, rapoartele SRI declasificate au arătat că s-au mobilizat sume de peste un milion de euro pe un singur canal de finanțare, rulate prin conturi individuale (cazul Bogdan Peșchir) pentru promovare intensă și cumpărare de vizibilitate. În plus, platforma TikTok a confirmat ulterior plăți asociate promovării în acea perioadă.

    Documentele de la ședințele CSAT au subliniat că algoritmul platformei a fost exploatat, iar conturile nu au beneficiat de etichetarea specifică publicității sau algoritmilor electorali restrictivi. Acest lucru a permis conținutului să devină viral în mod organic pe fluxurile utilizatorilor (fără restricțiile impuse altor competitori politici în mod standard).

    A fost, evident, o înșelătorie electorală, complet în afara legii.

    Ședința CSAT (decembrie 2025). FOTO: Administrația Prezidențială
    Ședința CSAT din decembrie 2025 / FOTO: Administrația Prezidențială

    STS și SRI au confirmat peste 85.000 de atacuri cibernetice orientate spre infrastructura electorală (BEC, AEP) provenind de la actori statali. În februarie 2025, James Appathurai, asistent al secretarului general al NATO pentru amenințări hibride și cibernetice, a oferit interviuri extinse în care a declarat direct că acțiunile Rusiei din România au reprezentat ”o înșelăciune și o campanie îndelung pregătită pentru a afecta alegerile într-un mod ascuns”.

    După decizia Curții Constituționale din 6 decembrie 2024 de anulare a alegerilor, Călin Georgescu a depus acțiuni în instanțele din România, ajungând inclusiv la Înalta Curte de Casație și Justiție, care i-a respins recursurile. Ulterior, el s-a adresat și Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), unde a depus cereri ce vizau suspendarea efectelor deciziei și obligarea statului la continuarea procesului electoral. CEDO i-a respins definitiv acțiunea, declarând-o ca inadmisibilă în primăvara anului 2025.

    Decizia CEDO – comunicat

    1 de 3











    Această explicație tehnică lămurește însă doar vizibilitatea. Algoritmul poate aduce un nume în fața a milioane de oameni, dar nu poate produce, singur, loialitatea care a urmat față de Georgescu. S-a creat o mulțime de oameni care așteaptă ore în șir în fața unui tribunal, care vorbesc despre el cu un registru afectiv și aproape ”liturgic”, care au rămas alături de el în toate situațiile controversate provocate de acesta, inclusiv dosarele penale în care e anchetat.

    Pentru a înțelege acest atașament, trebuie să analizăm nu doar mecanismul de difuzare, ci și forma mesajului diseminat de Georgescu: structura lui retorică, simbolică și emoțională. Iar această formă seamănă mai mult cu cea a unei mișcări religioase decât cu cea a unei campanii politice.

    Tehnicile de manipulare și de diseminare a mesajelor

    Există numeroase grile care pot fi folosite pentru a înțelege fenomenul apariției ”sectei” lui Călin Georgescu.

    Max Weber (sociolog, filosof, jurist, istoric și economist politic german) a descris autoritatea carismatică drept o relație în care liderul este recunoscut, nu ales: legitimitatea vine din percepția pe care o au mulțimile despre existența (reală sau imaginată) unui dar extraordinar și unic pe care îl are personalitatea liderului.

    Hannah Arendt (evreică germană, teoreticiană politică, filosoafă) și Eric Hoffer (autorul lucrării ”The True Believer”, publicată în 1951, lucrare de referință în domeniul filozofiei sociale) au arătat că mișcările de masă se hrănesc din frustrare, din nevoia de apartenență și din promisiunea unei renașteri colective.

    Umberto Eco (scriitor italian, editor, filosof, teoretician literar și semiotician), în ”Fascismul etern”, a enumerat trăsături recurente ale acestor mișcări: cultul tradiției, respingerea modernității, ideea că dezacordul cu liderul/idealul suprem este trădare, obsesia complotului/conspiraționismului, populismul selectiv.

    Robert Lifton (psihiatru și autor american, cunoscut în principal pentru studiile sale despre cauzele și efectele psihologice ale războaielor și violenței politice) a identificat criterii ale controlului totalitar, precum controlul mediului, manipularea mistică, cererea de puritate, ”știința sacră” și încărcarea limbajului.

    The True Believer (de Eric Hoffer) - Ediția Kindle. FOTO: Amazon
    The True Believer (de Eric Hoffer) – Ediția Kindle / FOTO: Amazon

    Steven Hassan (profesionist american în sănătate mintală și autor specializat în domeniul cultelor) a sistematizat controlul sectar în patru dimensiuni: comportament, informație, gândire și emoții.

    Cas Mudde (politolog olandez specializat în extremism politic și populism) definește populismul ca fiind o opoziție între ”poporul pur” și ”elita coruptă”.

    Niciuna dintre aceste grile nu se potrivește perfect unui caz concret, fiind necesară utilizarea lor integrată. Fenomenul ”sectei” lui Călin Georgescu are în sine mai multe mecanisme care pot fi recunoscute folosind integrat aceste grile și care pot fi, în principiu, contracarate.

    Infrastructura de comunicare: viralitate fabricată, mesaj simplu

    Primul nivel al manipulării este canalul. Conform unui raport al unui serviciul special francez, citat de presă, numărul de abonați și vizualizări de pe contul de TikTok al lui Georgescu s-a triplat într-un interval de două săptămâni înainte de vot, în perioada 10-24 noiembrie 2024 (raportul integral – AICI). Un asemenea salt nu explică idolatrizarea lui Georgescu de către susținători, dar creează familiaritate, iar familiaritatea este un prim pas spre încredere. Pe un feed algoritmic, utilizatorul nu are impresia că este ținta unei campanii, ci că descoperă ceva, că este special. Acest efect de descoperire personală, de ”am găsit eu adevărul”, este mult mai persuasiv decât orice spot electoral.

    Persuasiune prin repetiție, emoție și simplificare

    Al doilea nivel este cel al tehnicilor clasice de propagandă. Mesajul este scurt, repetabil și încărcat afectiv. Formulele se pot decupa fără pierderi de mesaj, deci circulă ușor. Argumentul este înlocuit de ton, iar discursul e întemeiat pe apelul la ”bun-simț”, la ”adevărurile pe care nu vi le spune nimeni”, la ”istorie, strămoși și domnitori”, la ”Dumnezeu și Adevăr” etc. Eficiența nu stă în credibilitatea fiecărui mesaj, ci în volumul, viteza și consecvența mesaajelor: efectul nu este convingerea, ci oboseala la nivelul intelectului țintei (în multe situații, persoane ușor de manipulat, cu educație precară, afectate de analfabetism funcțional), o oboseală indusă de avalanșa de astfel de mesaje și care anulează orice dorință de a verifica mesajele respective și de a căuta adevărul. Un efect suplimentar este și neîncrederea generalizată.

    Axele de conținut ale mesajelor lui Georgescu

    Cel mai important și periculos aspect al mesajelor diseminate de Călin Georgescu este conținutul. Am identificat cel puțin patru axe de conținut cu ajutorul cărora Călin Georgescu și-a recrutat aderenții și îi controlează.

    Naționalismul suveranist. Georgescu declamă cu vehemență că România este ”colonizată”, este ”vândută”, ”controlată de Bruxelles”, ”victima conspirației”, lipsită de o ”voce proprie”. În aceest context, suveranitatea este prezentată nu ca instrument de politică publică, ci ca o stare spirituală a unei purități pierdute ca urmare a unor ”dușmani ai neamului”.

    Antidemocrația. Alegerile libere, partidele, societatea civilă, ONG-urile, presa și Justiția sunt descrise drept o ”butaforie” a unei puteri oculte care le controlează, le manipuleză. Georgescu nu propune reformarea acestor instituții, ci acționează exclusiv pentru delegitimarea lor în bloc, pentru compromiterea democrației și instaurarea unui regim autoritarist ”mesianic”, considerat a fi ”unica salvare a neamului”.

    Anti-UE și anti-NATO. Uniunea Europeană și Alianța Nord-Atlantică sunt înfățișate ca instrumente de dominație străină. România ar avea numai dezavantaje ca urmare a apartenenței la aceste două entități suprastatale: colonizarea de către UE, atragerea în războiul din Ucraina de către NATO etc. Să ne reamintim, de exemplu, că în 2021 Georgescu considera scutul antirachetă de la Deveselu ca fiind ”o provocare inutilă la adresa Rusiei”, poziție pe care presa internațională a relevat-o după primul tur (vezi The Guardian).

    Orientarea pro-Rusia. Călin Georgescu a făcut numeroase declarații pro-Rusia și pro-Putin. În viziunea lui, conform unor afirmații dintr-un interviu datat ianuarie 2025, ”Rusia înseamnă lumină și suflet; Occidentul este Mafia”. Pentru Georgescu, ”șansa României este înțelepciunea rusească”, singura care ar asigura ”salvarea neamului”. Totodată, politicianul ”suveranist” pro-Rusia afirmă, de câte ori are ocazia, că ”Ucraina este un stat inventat”, promovând un narativ confecționat de propaganda Kremlinului.

    Exhibarea calităților fizice pentru impresionarea adepților - o tehnică de manipulare specifică dictatorilor. COLAJ: Redacția
    Exhibarea calităților fizice pentru impresionarea adepților – o tehnică de manipulare specifică dictatorilor / COLAJ: Ziaristii.com

    Acest conținut a fost multiplicat prin rezonanța externă, care devine parte a fenomenului. Entități media de stat rusești (RIA Novosti, Sputnik) și vectori de propagandă importanți, precum ideologul Aleksandr Dughin, au promovat conținutul mesajelor lui Călin Georgescu și/sau persoana acestuia. Observăm o convergență de interese și de mesaj între narativele propagandei rusești și mesajele diseminate de Georgescu, adică exact genul de situație în care o entitate statală externă (Rusia) obține beneficii din acțiunile lui Călin Georgescu, acesta având implicit rolul de agent de influență al intereselor Rusiei în România.

    Comportamentul lui Călin Georgescu – analogie cu comportamentul unui lider de sectă religioasă

    În modul în care Georgescu relaționează cu masa de adepți, apar câteva potriviri frapante cu ceea ce înseamnă comportamentul unui lider de sectă religioasă.

    Georgescu depune un efort major pentru a asigura controlul informației. Doar el, LIDERUL, este deținătorul adevărului. Sursele externe ”sectei” sunt etichetate ca ostile, potrivnice Liderului și Marelui Țel al Mișcării, intră în coliziune cu ”credința” pe care adepții trebuie s-o dovedească permanent. La fel procedează Donald Trump și ”secta” sa MAGA, care numesc deseori publicații prestigioase precum ”New York Times” și ”Washington Post” drept ”fițuici”, iar televiziunile ”ostile” sunt interzise la Casa Albă.

    O altă preocupare majoră a lui Georgescu (sau, mai exact, a echipei care-l coordonează) este să asigure controlul gândirii. Limbajul folosit de Georgescu, chiar și formele sale de un penibil grotesc (apelul la citate din ”Stăpânul inelelor” etc.), este încărcat de expresii solemne ca ”trezirea în conștiință”, ”salvarea neamului”, ”impecabilitatea demnității”, ”invincibilitatea poporului român” etc. Aceste expresii funcționează ca vectori care opresc gândirea, adică opresc orice dezbatere prin caracterul lor absolut, ultimativ, induc ideea că dincolo de conținutul lor nu poate exista nicio îndoială, nicio chestionare, decât cu riscul comiterii unei ”blasfemii” împotriva Liderului și Marelul Țel al Mișcării.

    În discursul pe care-l deverseză în agora românească, Georgescu operează un control emoțional, exprimat prin frica de ”dispariția țării” și prin inducerea unei vinovății a celui care refuză să se se alăture luptei pentru Marele Țel al Mișcării. ”Secta” lui Georgescu este alimentată mai ales pe emoții – indignare, frustrare, ură, răzbunare etc. – și mai puțin pe rațiune – soluții pentru reformarea statului, asumarea dialogului, utilizarea mecanismelor democratice etc.

    În procesul de afirmare și consolidare a calității de ”salvator”, liderul de sectă apelează la conceptul de puritate a adepților – cine se îndoiește de Lider și de Marele Țel al Mișcării este manipulat, este complice al dușmanilor. Deși nu explicit, ”secta” lui Georgescu solicită dedicare necondiționată. Adeptul trebuie să-și sacrifice viața personală, timpul și resursele financiare pe ”altarul” Liderului. Viața adeptului se definește numai prin Lider și este dedicată Marelui Țel al Mișcării. Sacrificiul cerut de Lider este singura cale spre fericire.

    Inevitabil, toate acestea conduc la practicarea cultului personalității. Călin Georgescu devine o sinteză a tuturor virtuților (reale sau – de cele mai multe ori – închipuite, imaginare) ale neamului, o ”soluție finală” pentru toate problemele existențiale ale adepților. Georgescu este ”salvatorul”, ”alesul divinității”, care va restaura ”paradisul pierdut”. Critica la adresa lui Georgescu este percepută ca o agresiune personală atât împotriva Liderului, cât și împotriva fiecărui adept. Atașamentul față de Lider dobândește dimensiuni orgasmice.

    Complicitatea unor clerici ai Bisericii Ortodoxe Române la răspândirea ”sectei” lui Călin Georgescu

    Din perspectiva credinței creștine ortodoxe, Călin Georgescu se află într-o întreită vinovăție.

    ”Salvatorul neamului” și-a manifestat vehement repulsia față de Biblie. Georgescu a afirmat public: ”Eu n-am nicio treabă cu Biblia. Ce minte diabolică a putut manipula în așa hal!? (…) Manipularea a fost perversă, criminală. Și este în continuare!”. Așadar, pentru Georgescu, Biblia este un instrument de manipulare inventat de o minte diabolică, iar manipularea este perversă și criminală.

    ”Marele Lider” atacă și Biserica Creștină atunci când răstălmăcește Învățătura lui Hristos: ”Cum a spus Isus Hristos: «Eu sunt calea, adevărul și viața». Dar asta nu înseamnă, cum e tradus de Biserică, «domn’e, faci ce spunem noi și El». El a spus-o din experiență, ajunsese la un prag de spiritualitate uriașă. Religiile dezbină, spiritualitatea unește. Asta nu înțelege poporul român”. Georgescu îl transformă pe Iisus Hristos într-un simplu ”maestru spiritual” care ”ajunsese la un prag de spiritualitate uriașă”. Altfel spus, Georgescu neagă dumnezeirea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, cum mărturisește Crezul.

    Probabil consiliat de cei care-l coordonează, Georgescu a renunțat ulterior la atacurile împotriva Bibliei și, implicit, a Bisericii Ortodoxe Române. El a început să curteze intens preoții și ierarhii BOR. În plimbările organizate de cei care-l coordonează prin târguri comunale, Georgescu a avut grijă să se prezinte plin de ”smerenie și credință” la popa bisericii din sat și să se lase filmat când pupă – cu falsă evlavie – sfintele icoane.

    Oficial, Biserica Ortodoxă Română și-a proclamat neutralitatea față de ”secta” lui Georgescu, considerând că este vorba de politică și – nu-i așa? – ”Biserica nu face politică”.

    Realitatea din teren este însă mult mai nuanțată și contrazice poziția oficială a BOR. Presa a documentat zeci de cazuri de preoți și călugări care fac campanie pentru Călin Georgescu. ”Marele Lider” este primit cu fast în biserici și mânăstiri, de multe ori într-un ritual asemănător celui dedicat episcopilor (vezi ancheta RiseProject). Probabil că cel mai grav moment a fost acela în care Georgescu – aflat în mod clar în erezie filetistă prin naționalismul manifestat și în apostazie prin atacurile la adresa Bibiliei – a fost împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului de către unul dintre ierarhii controversați ai BOR, anume mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza, în cadrul Liturghiei oficiate la mănăstirea din Cârțișoara.

    Deși Patriarhia Română proclamă oficial neutralitatea BOR față de politică, rezultatul practic este că această neutralitate are o aplicare slabă pe teren, iar discursul eretic al lui Călin Georgescu este multiplicat fără opreliște de preoți și ierarhi în rândul credincioșilor.

    Totuși, de ce este foarte importantă clarificarea poziției reale a BOR față de ”secta” lui Călin Georgescu? Există cel puțin patru elemente care conferă această importanță.

    Atunci când Georgescu se folosește de altarul Bisericii, el operează conștient un transfer de legitimitate morală. Un mesaj politic rostit din altar sau sub autoritatea unui preot duhovnic/episcop capătă o greutate pe care o declarație electorală nu o are. Mesajul politic al lui Georgescu parazitează mesajul creștin, îl infestează, îl pervertește și-l denaturează.

    Utilizarea de către Georgescu a contactelor pe care le are în BOR nu este întâmplătoare. Georgescu nu este interesat de credință, ci de accesarea rețelei sociale pe care o controlează BOR: parohiile și mânăstirile. Acestea sunt comunități de încredere, greu accesibile campaniilor politice clasice, cu propriile grupuri țintă (clerici, credincioși, sponsori, comunitatea călugărească etc.), ceea ce le face un canal de difuzare extrem de eficient.

    https://ziaristii.com/wp-content/uploads/2026/10/001.mp4

    Georgescu creează o afinitatea simbolică. Un discurs care vorbește despre neam, credință, familie tradițională și decăderea morală a societății se întâlnește firesc cu sensibilități conservatoare reale prezente în mentalul comunității creștine ortodoxe. Cele mai multe dintre valorile manipulate de Georgescu în discursurile sale se regăsesc printre criteriile recomandate de BOR credincioșilor în procesul de deliberare la urna de vot și astfel se realizează o suprapunere între cele două seturi de valori care aparent îl legitimează pe Georgescu ca fiind un creștin desăvârșit.

    Un alt aspect important este acela al dimensiunii externe a utilizării creștinismului ca instrument de propagandă de către Călin Georgescu. Conceptul de ”Russkiy Mir” (”Lumea Rusă”), cultivat de Patriarhia Moscovei, a transformat Ortodoxia într-un canal al influenței geopolitice. De exemplu, la manifestațiile organizate de AUR ori sprijinite de AUR (vezi ”protestul ciobanilor”) și de adepții lui Georgescu a fost utilizat drapelul de luptă rus cu chipul lui Iisus din icoana ”Christ Acheiropoietos”). Totodată, clerici ai BOR cu evidente simpatii pro-Rusia se regăsesc printre susținătorii partidului extremist AUR și printre adepții lui Georgescu.

    Este esențial să distingem între instituție și grupuri din interiorul ei. Biserica Ortodoxă Română nu poate fi caracterizată ca fiind susținătoare al mișcării în mod organizat. Dar o instituție care nu-și aplică propriile reguli devine, prin pasivitate, o resursă pentru cei care vor s-o folosească. La acest moment, Biserica Ortodoxă Română a devenit un câmp de luptă simbolic.

    Substituirea programului politic cu soteriologia și adoptarea rolului de inițiat

    Un program politic spune ce se face, cu ce resurse, în cât timp și cine răspunde. Soteriologia, adică doctrina mântuirii, spune ce se întâmplă cu sufletul individului. Călin Georgescu a ales să substituie programul politic unei pseudosoteriologii despre mântuirea neamului.

    Discursul lui Georgescu se organizează în jurul unor termeni cu încărcătură religioasă: trezire în conștiință, curățire, întoarcere la credință, sacrificiul suprem, misiune dumnezeiască, adevăr, lumină etc. Finalitatea acestui demers nu este ca statul român să funcționeze mai bine, ci ca poporul să fie mântuit de o stare de păcat colectiv (teologic, o aberație, pentru că mântuirea este individuală, personală – și nu colectivă!).

    Această abordare prezintă avantaje decisive. Un program politic poate fi relativ ușor verificat și, la nevoie, combătut, iar politicianul care și l-a asumat poate fi sancționat: se vede dacă pensiile au crescut sau dacă un spital a fost construit. Mântuirea este însă de domeniul misticului, transcedentalului, și nu poate fi măsurată cu instrumente omenești. Din acest motiv, eventualul eșec al mântuirii colective propuse de Călin Georgescu se explică exclusiv prin teoria conspirației: dușmanii au sabotat demersul, trădătorii dintre noi l-au trădat pe Marele Lider și au deturnat Mișcarea etc. Mântuirea eșuată nu este echivalată cu neîndeplinirea promisiunilor făcute de Lider și nici cu incapacitatea acestuiaa de a face ce a promis. În plus, în logica soteriologiei este posibilă amânarea infinită a mântuirii neamului, chiar și atunci când Marele Lider ar ajunge să conducă: mântuirea este mereu aproape, este mereu iminentă, dar niciodată realizată. Apropo: Ceaușescu ne tot spunea că ne apropiem de comunism, dar nu l-am atins încă, de aceea trebuie să mai avem răbdare (și să suportăm lipsurile, abuzurile și aberațiile regimului).

    Contextul românesc adaugă un strat istoric care favorizează ”șarlatania” operată de Georgescu. Politica de tip mistic nu e nouă în cultura noastră politică. În perioada interbelică, Mișcarea Legionară a construit o ideologie în jurul unei învieri a neamului și a confecționat omul nou ca un fel de românul/creștinul perfect, finalitatea demersului fiind asigurată de Căpitan, conducătorul investit de Dumnezeu cu o misiune istorică.

    Deocamdată nu vorbim despre o echivalare cu ceea ce face Georgescu, acuzațiile de propagandă legionară din dosarul lui urmează să fie judecate. Rămâne totuși valid, ca observație analitică, faptul că structura simbolică a mesajului – mântuirea neamului, puritatea, sacrificiul suprem etc., care țin loc  de program politic concret – rezonează cu tradiția politică românească extremistă din perioada interbelică.

    https://ziaristii.com/wp-content/uploads/2026/10/002.mp4

    Călin Georgescu însuși nu se prezintă ca un politician clasic, ales prin vot democratic să administreze un anumit domeniu al statului român. Georgescu se prezintă adepților săi ca OMUL CARE ȘTIE! Pretenția că este un inițiat înlocuiește autoritatea expertului care posedă studii serioase, înțelege cum funcționează statul și care-și demonstrează competența prin fapte măsurabile și verificabile. Călin Georgescu manifestă un fel de autoritate gnostică a celui căruia i s-a revelat ceva de dincolo de lumea noastră.

    Notăm un paradox (o ipocrizie): parcursul profesional al lui Georgescu este în legătură directă cu medii internaționale care promovează dezvoltarea durabilă și mecanismele democratice de conducere a statului, medii pe care ulterior le-a atacat ca fiind ”globaliste”, ”sorosiste” etc. Însă chiar și în fața acestei evidente ipocrizii, pentru adepții lui Georgescu, aici nu există nicio contradicție, ci dimpotrivă, există dovada că Liderul a văzut sistemul din interior și, din acest motiv, știe cum să lupte cu sistemul (!!!).

    Rolul de inițiat, de ”salvator al națiunii ales de Dumnezeu”, îndeplinește cel puțin trei funcții.

    În primul rând, explică de ce ”adevărul lui Georgescu” nu poate fi verificat de oricine: acest ”adevăr” se dobândește prin experiență, prin trezirea în conștiință, urmând Liderului deja trezit/inițiat.

    În al doilea rând, creează o ierarhie epistemică, în care Liderul se află deasupra, în vecinătatea lui Dumnezeu, iar adepții – dedesubt, într-o relație de tipul maestru – ucenici.

    În al treilea rând, rolul de inițiat asumat de Călin Georgescu are funcția de a imuniza discursul Liderului față de orice critică: cine nu înțelege discursul lui Călin Georgescu (chiar și atunci când oferă citate din ”Lord of The Rings”) încă nu a ajuns la înaltul nivel de cunoaștere solicitat, încă nu s-a trezit în conștiință.

    (VA URMA)

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Naționalismul la români (2): de la ”Epoca de Aur” a naționalism-comunismului ceaușist la naționalismul AUR-”georgist” cu miros de Rusia

    * ”Putinizarea” Bisericii Ortodoxe Române – când aroganța deschide calea spre erezie și trădare de țară

    * Un avocat craiovean, fiul unei judecătoare de la ÎCCJ, face propagandă extremistă: ”Slava Rusia!”, ”Glorie marelui Stalin!”. Admiră dictaturile din China, Coreea de Nord și Iran

    * Sorin Lavric – revoluționarul colectivismului mistic-legionar și obsesia antisemită pentru ”masoreții marxiști”

    * ”Lista neagră” fabricată de CSM – un atac de sorginte bolșevic-stalinistă

    * Alianța PSD–AUR lucrează deja la fascizarea României! Cazul AUR Balotești și votul sinistru dintr-o comisie a Senatului

    * DOSARUL UNEI MARI ERORI (episodul 4): Canonizarea preotului Ilarion Felea, propagandistul legionar asasinat în închisoarea comunistă din Aiud

    * Clanul Olguța–Manda contra României

    * Rusia – dușmanul de moarte al celor două state românești: România și Republica Moldova. O istorie teribilă

    * Ereziile lui Călin Georgescu – un răspuns creștin-ortodox

    ALTE EDITORIALE:

    GRIGORE CARTIANU: America și Moscova ne schimbă din nou Guvernul, ca-n 1989. Asemănări și diferențe

    ADRIAN PAPAHAGI: Nicușor, Siegfried și AUR

    CRISTIAN GHINEA: Țeapa Tarom

    CRISTIAN PĂUN: Lipitoarea

    CLAUDIU NĂSUI: O nouă provocare

    BOGDAN GLĂVAN: Cărbune și picioare-n gard

    SORIN BOCANCEA: Operațiunea MAGA-RO

    MIHAI RĂZVAN MORARU: Pupă, mă, că te ia mama dracu’!

    PAUL PALENCSAR: Pericolul MAGA-Putin

    DANA HERING: Speriați de Siegfried

    VITALIE COJOCARI: Cum a fost organizată Ciobaniada (VIDEO)

    MATEI UDREA: Ce i-a speriat pe Le Pen și Bardella

    ANDREI COLȚEA: Mai are sens statul național în era Inteligenței Artificiale?

    VASILE POPOVICI: Mi-e rușine

    DOINA DABIJA: Basarabeanul și Conștiința

    LIVIU POPESCU: Acratimații

    FLORIN BURTA: Astăzi am pierdut peste 200 de oi

    GHEORGHE POSTELNICU: Instituțiile supreme CG

    DANIEL UNCU: Ne-a amenințat și n-a fost încă expulzat?!

    GABRIEL CRAINICU: Cre(ș)tinii georgiști l-au înmormântat deja pe CTP

    DANIEL BURZ: Craiova – laboratorul Mafiei PSD-AUR

    CRISTIAN HUBALI: Ortodoxia nucleară a lui Kirill

    ALECU RENIȚĂ: Florile recunoștinței răsar încet și rar, uneori peste o jumătate de veac

    NICOLAE DABIJA: Cu Țara

    CITIȚI ȘI:

    * Rareș Bogdan scoate brișca la Bolojan: ”Să-l împingem pe scări!” / ”Să se ducă la USR!” / ”Este profund nociv!”

    * Un caz grav de trădare națională: Grindeanu a executat ordinul lui Trump de a demite Guvernul Bolojan, care se opunea unei ”afaceri MAGA”. Șeful PSD a fost dat de gol de fosta ”noră” a lui Trump, ambasadoare în Grecia. Ea s-a întânit cu Grindeanu cu 35 de zile înainte de votarea moțiunii de cenzură

    * Grindeanu, făcut zob de un fost ministru într-un guvern PSD: ”Să promiți beneficii materiale unor escroci, cu speranța că te vor propulsa politic, înseamnă trădare și multă prostie”

    * Cele trei ”ancore rusești” ale lui Georgescu în escrocheria de 1,1 milioane de euro

    * STENOGRAME. ”Patriotul” Georgescu își pregătea fuga în Italia. ”Nu trebuie să știe nimeni!” Voia o vilă de un milion de euro și garanția că nu va fi extrădat, plus aparența că are o ocupație

    * STENOGRAME. Călin Georgescu, la 9 zile după înfrângerea lui Simion: ”Misiunea mea a fost să deconspir tot sistemul! Inclusiv pe George Simion, la final”

    * La petrecerea de ziua sa, George Simion a cerut donații pentru ”viitorul” fiului său de doi ani!

    * Sondajul care l-a turbat pe Gâdea: AUR 30-32%, PNL 20%, USR 16%, PSD 10-12%

    * VIDEO. USR nu mai tolerează comportamentul de maimuță sovietică al lui Gâdea: partidul boicotează emisiunea de linșaj a ”răspopitului”

    * Hagi ne-a băgat în junk: 0-6 cu Polonia, 3-12 într-o săptămână! O statuie a neputinței. Recorduri triste. Ce e de făcut

    – Advertisement –

  • Naționalismul la români (2): de la ”Epoca de Aur” a naționalism-comunismului ceaușist la naționalismul AUR-”georgist” cu miros de Rusia

    În prima parte a dosarului nostru despre naționalismul la români, am prezentat originile lui francmasonice și degenerarea idealului național și patriotic al României Mari în naționalism extremist, xenofob, rasist, antisemit și antidemocratic. Așa a fost promovat de gânditori naționaliști (A. C. Cuza, Nicolae Iorga, Nae Ionescu etc.) și implementat de cele trei mari și odioase dictaturi din anii ’30-’40 ai secolului trecut: dictatura carlistă, statul național-legionar și dictatura fascistă antonesciană.

    De la publicarea primei părți a acestui studiu, s-au înregistrat noi victorii ale extremismului naționalist, în România și în Europa.

    În Germania, partidul Alternative für Deutschland (Alternativa pentru Germania) – formațiune de extremă dreapta, cu ideologie evident inspirată de NSDAP-ul lui Hitler, condusă de o lesbiană cu bunic fost membru SS și judecător nazist, numit direct de Führer – a câştigat detaşat alegerile regionale din landul Saxonia-Anhalt (teritorii ale fostei Germanii comuniste, RDG), cu 43,8% din voturi.

    Din SUA, președintele Donald Trump, acest ”bișnițar” trădător al Lumii Libere, a salutat cu entuziasm victoria extremiștilor germani, comentând pe rețeaua sa Truth Social: ”Wow! Partidul Populist din Germania tocmai a avut o seară cu adevărat extraordinară! În sfârșit, s-au săturat de regulile și reglementările absolut oribile privind imigrația, care au afectat atât de grav Germania. SUNT ÎN ASCENSIUNE și nu vor mai accepta asta!”.

    – Advertisement –

    Alice Weidel, lidera partidului extremist AfD (dreapta foto) și partenera sa de viață, Sarah Bossard. FOTO: Facebook
    Alice Weidel (dreapta), lidera partidului extremist AfD, și partenera sa de viață, Sarah Bossard / FOTO: Facebook

    În România, alianța de facto a naționaliștilor pro-Rusia din AUR și a mafioților din PSD conduși de Clanul Lia Olguța Vasilescu – Claudiu Manda a reușit să captureze Televiziunea Națională (preluată de AUR prin persoana unei jurnaliste puternic implicată în propaganda naționalistă și pro-Rusia, lăudată intens de fosta publicație rusească de propagandă Sputnik) și Radioul Național (preluat de PSD prin promovarea unui dubios personaj penal). Se finalizează o nouă etapă în confiscarea statului român și pregătirea instaurării unui regim naționalist antidemocratic.

    Tot în România, președintele Nicușor Dan a decis să participe la festivitățile de deschidere a noului an școlar organizate la școala din comuna Curcani (Călărași), locul unde în septembrie 1939 au fost executați patru legionari din ordinul regelui Carol al II-lea, ca represalii pentru asasinarea prim-ministrului Armand Călinescu. Bizară coincidență…

    Președintele Nicușor Dan la deschidere noului an scolar 2026. FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea
    Președintele Nicușor Dan la deschidere noului an școlar 2026-2027 / FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea

    Rădăcinile ”Epocii de Aur” – renașterea naționalismului sub chipul comunismului ceaușist în anii ’60 ai secolului trecut

    Expresia ”Epoca de Aur” apare în narativele mașinăriei propagandistice a dictaturii lui Nicolae Ceaușescu pe la începutul anilor ’80. Totuși, proclamarea acestei ”epoci” a fost pregătită pas cu pas de dictatura comunistă încă din anii ’60.

    – Advertisement –

    ”Epoca de Aur” desemna atât așa-zisele mari realizări ale economiei socialiste sub conducerea ”genială” a Tovarășului, cât și o mitologie politică construită în jurul cultului personalității dictatorului Nicolae Ceaușescu. Această mitologie politică o putem încă regăsi în narativele promovate de naționaliștii de la AUR, din gruparea Călin Georgescu ori de Rusia în cadrul războiului hibrid pe care-l poartă, din păcate, cu succes împotriva României.

    ”Epoca de Aur” prezenta România socialistă ca fiind o societate aproape perfectă, aflată într-un proces istoric excepțional, condusă impecabil de Partidul Comunist Român, succesul fiind garantat de ”genialitatea” lui Nicolae Ceaușescu, ”cel mai iubit fiu al poporului”, întruchiparea intereselor și aspirațiilor istorice ale întregii națiuni.

    Asistăm la un paradox fundamental în propaganda naționalist-comunistă a ”Epocii de Aur” ceaușiste: un sistem politic marxist-leninist, oficial întemeiat pe internaționalismul proletar, își legitimează puterea prin exaltarea națiunii, a trecutului istoric și a suveranității față de marile puteri, inclusiv cele comuniste, asumându-și un naționalism aproape legionaroid.

    Un paradox asemănător descoperim și în propaganda extremiștilor de la AUR: promovează suveranitatea, exaltarea națiunii, mitologizarea trecutului istoric, naționalismul legionaroid cu multe ”pete” ceaușiste și, în același timp, acționează direct și indirect pentru protejarea intereselor geopolitice ale Rusiei în România și Europa de Est. Concret: sabotarea efortului României de a dota Armata Română cu armament modern prin Programul SAFE; sabotarea măsurilor de apărare antiaeriană a României împotriva provocărilor cu drone lansate de Rusia; slăbirea susținerii românilor pentru apartenența României la Uniunea Europeană și NATO; promovarea candidatului pro-Rusia Călin Georgescu etc.

    Regimul lui Ceaușescu nu a fost unul marxist-leninist, ci unul stalinist, în care puterea se concentra în mâinile dictatorului. Acțiunile politice ale AUR nu sunt în beneficiul României și al românilor, ci sunt subordonate intereselor politice ale lui George Simion, subordonate la rândul lor intereselor pe care Rusia le are în România și Europa de Est.

    Rădăcinile naționalism-comunismului, devenit absurd și sinistru în proclamata ”Epocă de Aur”, merg până în anii 1960. După preluarea totală a puterii în 1965, Ceaușescu a început să afirme tot mai puternic o anumită autonomie a României față de Moscova. A făcut acest lucru nu din dorința de a dărui românilor un grad mai mare de libertate, ci pentru a-și proteja dictatura de hachițele Kremlinului. Constituția din 1965 a Republicii Socialiste România proclama ipocrit, încă din primul articol, că ”Republica Socialistă România este stat al oamenilor muncii de la orașe și sate, suveran, independent și unitar”.

    În realitate, România a fost un mare lagăr de concentrare, un spațiu al înfometării, al terorii exercitate de Securitate, Miliție și Partid, un loc al destinelor frânte pentru milioane de români.

    21 august 1968 – ziua de naștere a naționalism-comunismului ceaușist

    Momentul decisiv în lansarea naționalism-comunismului ceasușist a fost ziua de 21 august 1968, când Ceaușescu a condamnat public invadarea Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varșovia. Discursul de condamnare a fost țintut în Piața Palatului din București (azi, Piața Revoluției), exact locul în care, peste 21 de ani, dictatorul va rosti ultimul său discurs, penibil și grotesc. Însă în 1968, zeci de mii de ”oameni ai muncii”, adunați de Partid la ”manifestația populară”, l-au aclamat sincer pe Ceaușescu și au crezut că începe o epocă a libertății. Gravă și mortală eroare de interpretare…

    Discursul lui Ceaușescu de condamnare a invadării Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varșovia i-a adus o enormă popularitate pe plan internațional, i-a deschis ușile marilor cancelarii occidentale, dar și seifurile multor bănci din Vest, care i-au acordat generos împrumuturile bănești din care și-a finanțat ulterior megalomanicele fantezii economice.

    Marea adunare populară din Capitală, în Piaţa Palatului Republicii, din 21 august 1968, de la tribuna căreia Ceaușescu a condamnat invadarea Cehoslovaciei. FOTO: Wikipedia
    Marea adunare populară din Capitală, în Piaţa Palatului Republicii, din 21 august 1968. Din balcon, Ceaușescu a condamnat invadarea Cehoslovaciei / FOTO: Wikipedia

    Acest discurs este esențial pentru definirea și implementarea naționalism-comunismului ceaușist. Dictatura lui Ceaușescu începe să construiască o imagine foarte seducătoare, chiar dacă într-un final s-a dovedit a fi o capcană mortală pentru români.

    Partidul Comunist Român nu mai era doar reprezentantul clasei muncitoare, ci se transforma într-un ”partid suveranist”, apărătorul suveranității țării și demnității naționale. Regimul de dictatură al PCR-ului condus de Ceaușescu își găsise o sursă mult mai puternică, mai bogată de legitimitate – națiunea română. Conceptul de ”clasă muncitoare”, deși va fi folosit în continuare de propaganda ceaușistă, este diluat în marele concept al ”națiunii” care de facto ajunge să fie mai presus de ideologia marxist-leninistă, în numele căreia regimul ceaușist conducea țara.

    Ideologia marxist-leninistă – sau, mai exact, bucăți din aceasta: proprietatea socialistă, economia centralizată, partidul unic etc. – alimentează mecanismul politic de control dictatorial exercitat asupra statului și societății. Naționalismul oferă însă ceva de mai mare preț: legitimitatea emoțională.

    Dictatura ceaușistă i-a învățat pe cetățenii României Socialiste că este mai importantă ”mândria de a fi român” decât ”lupta de clasă”. Prin această metodă, Ceaușescu aproape că a obținut, pentru aproximativ un deceniu, loialitatea majorității românilor. Aceștia erau seduși de naționalism-comunismul ceaușist, care le hrănea orgoliul național cu un excepționalism aproape grotesc, și satisfăcuți de relativa prosperitate economică dobândită de România anilor ’70, ca urmare a infuziei imense, în economia națională, de capital provenit din împrumuturile externe contractate de Ceaușescu.

    Cotitura din 1971 – ”Tezele din iulie” sau despre cum pătrunde cultul personalității în naționalism-comunismul ceaușist

    În iunie 1971, Ceaușescu a vizitat patru state comuniste asiatice: China, Coreea de Nord, Vietnam și Mongolia.

    În China comunistă, Ceaușescu a fost martorul Revoluției Culturale în plin avânt, lansată de dictatorul Mao Zedong. Dictatorul român a fost fascinat de mobilizarea maselor, de cultul personalității Marelui Lider și de controlul ideologic total exercitat de Partidul Comunist Chinez asupra tineretului și culturii. Totodoată, Ceaușescu a sesizat importanța deosebită a Revoluției Culturale în eliminarea opoziției din interiorul Partidului și în dobândirea controlului absolut asupra statului și societății.

    În Coreea de Nord, Ceaușescu a fost primit într-o butaforie fastuoasă de către dictatorul Kim Ir Sen și invitat să vizioneze grandioase spectacole de propagandă pe stadioane, cu coreografii perfect sincronizate la care au participat peste 120.000 de oameni. Acestea transmiteau un mesaj unic: zeificarea publică a liderului, bazată pe ideologia Ciuce, confecționată de Partidul Muncitoresc Coreean pentru a exercita controlul absolut asupra țării.

    Nicolae și Elena Ceaușescu în vizită la Mao Zedong, în China comunistă. FOTO: BaiduWiki
    Nicolae și Elena Ceaușescu în vizită la Mao Zedong, în China comunistă / FOTO: BaiduWiki

    Revenit la București, Ceaușescu a decis să implementeze un program agresiv de ”inginerie socială” asupra statului și societății românești, după chipul celor văzute și învățate în China și Coreea de Nord. Acest demers, care va prăbuși România și, într-un sfârșit, va provoca Revoluția din Decembrie 1989, a început cu ”Tezele din iulie” – cele 17 propuneri ideologice prezentate de Ceaușescu în ziua de 6 iulie 1971, în fața Comitetului Executiv al Partidului Comunist Român, într-un document intitulat ”Propuneri de măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii politico-ideologice, de educare marxist-leninistă a membrilor de partid, a tuturor oamenilor muncii”.

    ”Tezele din iulie” au fost elaborate în contextul în care la nivelul nomenclaturii comuniste se manifestau tot mai puternic suspiciuni în legătură cu relativa liberalizare a culturii, cu influențele occidentale asupra tineretului, cu autonomia tot mai evidentă pe care și-o asumau unii intelectuali români.

    Declarativ, ”Tezele din iulie” condamnă naționalismul. În textul lor se proclamă ”datoria organizațiilor de partid să combată cu fermitate orice tendință şi formă de exprimare a naționalismului”. În practică, ”Tezele” au fost temeiul lansării unui agresiv program de propagandă naționalist-comunistă prin intermediul Festivalului Național ”Cântarea României”, precum și prin mitologizarea trecutului istoric în studii de istorie, filme artistice, romane ”istorice” etc.

    Coperta revistei „CINEMA” dedicată omagierii cuplului de dictatori. FOTO: Facebook
    Coperta unui număr al revistei ”Cinema”, dedicat omagierii cuplului dictatorial / FOTO: Facebook

    Naționalism-comunismul ceaușist devine tot mai rigid, iar principalul instrument de propagare este cultul personalității dictatorului Nicolae Ceaușescu, al cărui chip confecționat de propaganda Partidului are toate caracteristicile a ceea ce numim un „mesia politic”, „salvatorul națiunii”, „sursa prosperității și fericirii întregului popor”.

    https://ziaristii.com/wp-content/uploads/2026/09/video-digi24.mp4

     

    ”Tezele din iulie” consacră controlul dictaturii asupra culturii. Naționalism-comunismul devine treptat matricea după care se construiesc atât ”omul nou”, cât și ”societatea socialistă multilateral dezvoltată”. Deși nu abandonează limbajul ideologic marxist-leninist (dimpotrivă, îl reafirmă în forme staliniste), ”Tezele din iulie” deschid calea spre definirea a ceea ce înseamnă pentru dictatura lui Ceaușescu ”a fi bun român”.

    Apartenența ideologică la Programul Partidului este combinată cu conformarea față de modelul de ”bun român”, confecționat de propaganda dictaturii ceaușiste. Încep anii unei demonice pervertiri a unor idei fundamentale pentru existența românilor: națiune, patrie, suveranitate, patriotism, strămoși, istorie.

    Națiunea Română și Partidul – entități inseparabile, chemate la un destin comun sub conducerea ”Marelui Lider”

    În implementarea naționalism-comunismului, dictatura lui Ceaușescu depășește limitele ideologiei marxist-leniniste. Prin Constituția din 1965, Partidul Comunist Român este proclamat ca fiind ”forța politică conducătoare a întregii societăți”. În aceeași Constituție, se afirmă că ”întreaga putere în Republica Socialistă România aparține poporului, liber și stăpân pe soarta sa”.

    În propaganda naționalist-comunistă a regimului Ceaușescu se operează o substituire progresivă, care ajunge să contrazică inclusiv Constituția oficială. Astfel, poporul român este echivalat cu națiunea română. Apoi, națiunea română se regăsește ca voință politică exclusiv în deciziile și activitatea Partidului Comunist Român. Într-un final, Partidul Comunist Român este identificat în voința și ”genialitatea” Tovarășului Secretar General al Partidului. Concluzia propagandei naționalist-comuniste este inevitabilă: Tovarășul Nicolae Ceaușescu personifică însăși națiunea română, într-o simbioză cu valențe aproape mistice, direct sau indirect proclamate de cultul personalității.

    „Nicolae Ceaușescu și scene din istoria poporului”, tablou oferit lui Ceaușescu de Natalia și Nicolae Gadonschi. FOTO: Rare Historical Photos
    ”Nicolae Ceaușescu și scene din istoria poporului”, tablou oferit lui dictatorului de Natalia și Nicolae Gadonschi / FOTO: Rare Historical Photos

    Observăm că nu există vreo diferență fundamentală între cultul personalității lui Ceaușescu și idolatrizarea unor alți ”mesia politici” din istoria naționalismului la români, precum Carol al II-lea, ”Căpitanul” Corneliu Zelea Codreanu sau Mareșalul Ion Antonescu. Și, evident, mai observăm că ”rețeta” naționalismului extremist (carlist, legionar, fascist ori ceaușist) este aplicată și în propaganda din jurul altor ”mesia politici” ai vremurilor noastre, așa cum sunt șarlatanul Călin Georgescu ori derbedeul agresiv George Simion.

    Substituirea progresivă popor = națiune = partid = conducător este fundamentală pentru înțelegerea ”Epocii de Aur”, dar și a propagandei extremiste naționaliste cu miros de Rusia deversată în prezent de AUR-George Simion, Călin Georgescu ori Diana Șoșoacă.

    Logica este pe cât de simplă, pe atât de eficientă: dacă partidul reprezintă națiunea, iar conducătorul reprezintă partidul, atunci contestarea conducătorului este prezentată implicit ca o contestare a națiunii însăși. Aici apare și se dezvoltă mecanismul politic pe care-l reegăsim și în formele extremiste ale naționalismului interbelic: critica puterii politice este confundată intenționat cu lipsa de patriotism.

    Sau, cum declamă isteric extremiștii naționaliști de astăzi: dacă demaști că AUR, George Simion, Călin Georgescu ori Diana Șoșoacă se preling în siajul propagandei rusești, atunci înseamnă că ești trădător de țară, ”globalist vândut lui Soros”!

    Narațiunea naționalism-comunismului ceaușist despre Istoria românilor

    Fiecare națiune are nevoie de mituri fondatoare. Este important pentru o comunitate umană să dețină o descriere romanțată a începuturilor sale pentru a-și înțelege prezentul și, mai ales, pentru a-și construi viitorul. Miturile fondatoare conțin adevăruri istorice combinate cu elemente legendare și simbolice, fiind subordonate unui scop colectiv esențial: legitimarea și unificarea comunității.

    În societățile deschise – specifice Lumii Libere –, trecutul și miturile fondatoare sunt mereu supuse dezbaterii. Această abordare nu conduce la dezintegrarea comunității, ci dimpotrivă, oferă o mai bună înțelegere a istoriei comunității respective, a prezentului și viitorului și, paradoxal, întărește unitatea comunității respective.

    În dictaturi, miturile fondatoare sunt remodelate conform intereselor regimului politic. Orice dezbatere în care acestea ar fi contestate devine trădare de neam și de țară. ”Adevărul istoric” proclamat de dictatură nu poate fi comentat, are caracter divin și trebuie acceptat fără ezitare.

    Naționalism-comunismul ceaușist și-a confecționat o narațiune aparte despre istoria românilor. Descoperim și aici o îndepărtare de la ”dogma marxist-leninistă”. Pentru dictatura lui Ceaușescu, Istoria nu mai este doar ”istoria luptei de clasă”, cum pretind Marx și Lenin. Istoricii aflați sub controlul și coordonarea regimului ceasușist dezvoltă narative specifice naționalism-comunismului, prin care caută să satisfacă obsesiile patologice pe care le avea Ceaușescu despre istoria românilor și despre propria sa contribuție ”genială” la Istorie.

    Pictură realizată de Cercul Pionierilor din Drăgășani (Vâlcea) și dăruită lui Ceaușescu în ianuarie 1978, cu ocazia împlinirii a 60 de ani. FOTO: Rare Historical Photos
    Pictură realizată de Cercul Pionierilor din Drăgășani (județul Vâlcea) și dăruită lui Nicolae Ceaușescu în ianuarie 1978, cu ocazia împlinirii a 60 de ani / FOTO: Rare Historical Photos

    În propaganda ceaușistă, dar și în lucrările ”de istorie” aprobate de cenzură, accentul se mută spre ”genialitatea” dacilor, spre romanitatea desăvârșită a poporului român, spre continuitatea românilor în ”spațiul carpato-danubiano-pontic”. Din lista numeroșilor (și cei mai mulți dintre ei anonimi) voievozi români, sunt alese câteva figuri legendare, precum Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Iancu de Hunedoara, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul. Toate au fost prezentate astfel încât din proclamata bogăție a calităților lor morale și fizice (defectele fiind omise intenționat), propaganda naționalist-comunistă să-și extragă materialul necesar pentru a descrie „genialitatea”, „eroismul”, „înțelepciunea” dictatorului Ceaușescu, „cel mai iubit fiu al poporului” și continuatorul marilor conducători pe care i-a avut poporul român în istorie.

    Ideea de ”unitate națională a românilor” a fost introdusă forțat în diferite momente ale istoriei medievale – când nu existau în mintea strămoșilor noțiuni precum „român” sau „unitate națională” – doar pentru a confecționa teoria existenței unui „fir roșu” al „luptei de emancipare națională și neatârnare” a românilor de-a lungul istoriei. Marile momente ale afirmării idealului național – 1821, 1848, 1859, 1877, 1918 – sunt prezentate în cheie „naționalistă”, cu minimalizarea rolului unor figuri istorice precum Regii României sau Iuliu Maniu. Ele sunt transformate în argumente „istorice” atât pentru „continuitatea” luptei de emancipare națională a românilor, cât și pentru confirmarea tezei oficiale care afirma că „Epoca de Aur”, proclamată de Ceaușescu, este rezultatul logic și inevitabil al luptei „milenare” a poporului român.

    „Primul președinte al României” (pictură de Constantin Piliuță). FOTO: Rare Historical Photos
    ”Primul președinte al României” – pictură de Constantin Piliuță / FOTO: Rare Historical Photos

    Naționalism-comunismul ceaușist a implementat excepționalismul în rescrierea Istoriei românilor. Strămoșii daci (traco-geți) sunt o civilizație măreață, izvor universal pentru alte civilizații din istorie. Aceasta, deși dacilor le lipsesc elemente esențiale, cum ar fi limba scrisă și construcțiile monumentale, pentru a fi considerați o mare civilizație. Romanii sunt strămoșii care definesc aproape exclusiv limba și cultura românilor născuți din amestecul daco-roman, „romanitatea” fiind elementul unic definitoriu pentru poporul român. O teză care trece sub tăcere marile influențe culturale și lingvistice pe care le-au avut asupra formării poporului român diferite alte popoare și civilizații.

    Voievozii români mai importanți sunt transformați în figuri legendare, idealizați, aproape „sanctificați”, ca un cumul al calităților morale și fizice superioare ale neamului românesc. Nimic adevărat din perspectiva istoriei reale.

    Documentul care consacră oficial viziunea naționalist-comunistă de sorginte ceaușistă asupra Istoriei românilor este ”Programul PCR de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate și înaintarea României spre comunism”, adoptat la cel de-al XI-lea Congres al PCR, în 1974. În viziunea acestui program politic, dezvoltarea istorică a poporului român este o luptă permanentă pentru „progresul economic și social, pentru libertate și neatârnare”, scopul final fiind făurirea societății socialiste multilateral dezvoltate, ultima etapă a societății comuniste – ”visul de aur al umanității”. Ce nebunie!

    Nicolae Ceaușescu la tribuna Congresului al XI-lea al PCR. FOTO: Fototeca online a comunismului românesc - Cota arhivistică: 8/1974
    Nicolae Ceaușescu la tribuna Congresului al XI-lea al PCR / FOTO: Fototeca online a comunismului românesc – Cota arhivistică 8/1974

    Programul PCR adoptat la acest Congresul din 1974 mitologizează ”organizarea statală traco-dacică, ce a atins punctul culminant în perioada regatului lui Burebista și al lui Decebal”, teză pe care se va întemeia noua știință a ”tracologiei”, obsesiile ceaușiste și post-decembriste despre ”marea civilizație dacică” pe care le întâlnim astăzi printre naționaliștii lui Simion și Georgescu.

    Documentul adoptat de Congresul al XI-lea al PCR evită să discute despre ”mileniul lipsă” din istoria românilor, care se întinde aproximativ între secolele al IV-lea și al XIII-lea, de la retragerea romană din Dacia până la primele însemnări despre vlahi în documente scrise. Se sare direct la ”apariția primelor formațiuni statale mici și concentrarea acestora în state feudale puternice, care au asigurat dezvoltarea continuă a forțelor de producție și conservarea ființei poporului”.

    Evul Mediu românesc este caracterizat, din perspectiva Programului PCR, de ”rolul deosebit al țărănimii în viața țărilor românești, făcând din ea atât forța socială principală a dezvoltării economico-sociale, cât și factorul militar hotărâtor în bătăliile pe care poporul a trebuit să le ducă pentru apărarea entității naționale, a integrității patriei, a dreptului sacru de a trăi liber”.

    Teza ”rolului deosebit al țărănimii” în feudalismul românesc – aproape defel regăsit la această amplitudine în studiile istorice serioase – a oferit propagandei naționalist-comuniste temeiul ideologic al idealizării țăranului român, al satului românesc, entități ale căror hărnicie, curățenie sufletească și patriotism se regăseau în conținuturi apropiate de perfecțiune în țăranul cooperator și în satul comunist.

    Aceeași idealizare, mitologizare a ”virtuților țărănești” o aflăm astăzi în propaganda naționaliștilor din AUR ori din ”secta” lui Călin Georgescu!

    Ceaușescu - „genialul” continuator al domnitorilor români. FOTO: Wikipedia
    Ceaușescu – ”genialul” continuator al domnitorilor români / FOTO: Wikipedia

    Programul PCR adoptat la Congresul al XI-lea rezolvă simplu tensiunea dintre ideologia marxist-leninistă, care prezintă Istoria ca fiind ”istoria luptei de clasă”, și naționalism-comunismul ceaușist: le amestecă și le face ”carcalete”. Citim în document că ”întreaga istorie a poporului român se înfățișează ca istoria unor necontenite lupte de clasă, a bătăliilor purtate de masele populare pentru libertate și dreptate socială, pentru apărarea ființei naționale și neatârnare, pentru proges și civilizație”.

    Totuși, în proclamarea tezelor naționalist-comuniste despre suveranism (neatârnarea!), Programul PCR face o concesie ideologiei marxist-leniniste când spune: ”Istoria României confirmă concluzia științifică marxist-leninistă după care dominația străină, știrbirea sau pierderea suveranității și independenței afectează grav  dezvoltarea economică-socială a popoarelor, evoluția generală a societății pe trepte superioare”.

    În Programul PCR din 1974, Revoluțiile din 1821 și 1848, Unirea de la 1859, Războiul de Independență de la 1877 și Marea Unire de la 1918 sunt prezentate, pe de o parte, ca expresii ale proceselor istorice specifice capitalismului, iar pe de altă parte, ca victorii ale luptei purtate de ”masele largi populare”. Nimic despre rolul esențial pe care l-a avut Monarhia Constituțională, prin regii Carol I și Ferdinand Întregitorul, în fondarea statului român modern, dobândirea independenței de stat și făurirea României Mari.

    În schimb, Programul PCR din 1974 introduce în Istoria Românilor rolul excepțional al proletariatului, care, urmare a ”creșterii conștiinței politice” (un fel de ”trezirea în conștiință” de azi!), își înființează propriul partid, adică Partidul Comunist din România, în 1921. Surprinzător pentru ”ilegaliștii” din epocă, Programul PCR din 1974 critica ”adoptarea (de către PCR, în anii ’20 – n. red.) unor poziții greșite în legătură cu problema națională și colaborarea cu alte forțe muncitorești (…), la toate acestea contribuind și faptul că uneori în conducerea partidului s-au aflat oameni ce nu cunoșteau realitățile țării, inclusiv cetățeni ai altor state”. Viziunea naționalist-comunistă asupra istoriei este aplicată fără ezitare de Partid inclusiv asupra propriului trecut!

    Coperta discului Electrecord „P.C.R. 1921-1986”. FOTO: amintiridincomunism.wordpress.com/
    Coperta discului Electrecord ”PCR 1921-1986” / FOTO: amintiridincomunism.wordpress.com

    Evident, Programul PCR din 1974 proclamă Partidul Comunist Român ca fiind forța conducătoare a maselor largi populare, Partidul identificându-se până la contopire cu națiunea și fiind autorul marilor ”evenimente revoluționare”: 23 august 1944, 30 decembrie 1947 (instaurarea dictaturii comuniste prin proclamarea Republicii Populare Române), naționalizarea economiei, cooperativizarea agriculturii etc.

    Protocronismul și cultul personalității dictatorului Nicolae Ceaușescu

    În temeiul ”Tezelor din iulie” și al Programului PCR adoptat la Congresul al XI-lea al PCR din 1974, s-au dezvoltat puternic două dintre cele mai sinistre instrumente ale propagandei naționalist-comuniste a dictaturii lui Ceaușescu: protocronismul și cultul personalității dictatorului.

    Pe scurt, protocronismul nu doar ne spune că ”românii au o istorie glorioasă, cum puține neamuri au” (!), ci mai ales că ”românii au anticipat lumea”! Ideeea fundamentală a protocronismului românesc este aceea că românii nu au fost doar niște receptori ai civilizației europene și universale, ci că au avut contribuții originale, unice (inclusiv anticipative alee unor idei și realizări atribuite ulterior altor popoare), fără de care civilizația umană ar fi avut foarte mult de pierdut. Teoria ”România – buricul pământului”.

    Evident, în această istorie excepțională, Ceaușescu are rolul lui de ”tânăr erou comunist ilegalist”. Pentru asta, propaganda oficială și-a asumat o rescriere totală  a ”tinereții revoluționare” a celor doi Ceaușescu – Nicolae și Elena.

    „Pagini de istorie” (pictură de Gheorghe Ioniță). FOTO: Rare Historical Photos
    ”Pagini de istorie” – pictură de Gheorghe Ioniță / FOTO: Rare Historical Photos

    Termenul de ”protocronism” se traduce prin ”primul în timp”, din limba greacă: protos – primul, chronos – timp. În esență, susține că fenomene culturale, științifice sau literare din România au anticipat realizări similare din restul lumii. Un fel de ”Noi am ajuns acolo înaintea lor!”.

    Această idee produce o formă de excepționalism național. Românii nu sunt doar o națiune cu o istorie proprie. Românii au o istorie prezentată ca fiind foarte veche, originală și creatoare, izvor de civilizație universală. Inevitabil, împotriva românilor au conspirat mereu forțe oculte, deranjate de acest excepționalism național, invidioase pe ”geniul poporului român”, dispuse să ne fure ”marile descoperiri” și hotărâte să ne distrugă ”ființa națională”.

    Protocronismul îndeplinește o funcție politică foarte convenabilă, care poate fi exprimată astfel: dacă românii sunt excepționali, atunci modelul românesc trebuie să rămână pur, iar din el trebuie să fie eliminate orice influențe venite din afară, mai ales din ”Occidentul decadent”.

    Ceaușescu s-a folosit de protocronism în încercarea de a-i convinge pe români că România Socialistă este excepțională, superioară ”Occidentului decadent” și cea mai bună societate din lume. O teză care a fost dovedită ca fiind falsă de realitatea sinistră a vieții de român în dictatura lui Ceaușescu, în ”Epoca de Aur”: pâinea și alte alimente de bază – pe cartelă, benzina – pe cartelă, frigul și întunericul din apartamente, teroarea Securității, cozile imense la Alimentara etc.

    Naționaliștii AUR și cei din ”secta” lui Călin Georgescu se folosesc de protocronism pentru a lovi în apartenența României la Uniunea Europeană și NATO. De aici și narativele precum ”România este colonia UE”, ”NATO ne încalcă suveranitatea și vrea să ne bage în războiul din Ucraina”, ”vor să stăm în genunchi” etc.

    Propaganda naționalist-suveranistă le spune românilor că sunt un popor superior, de excepție, și că din acest motiv nu trebuie să se lase ”colonizați”, „călcați în picioare”, „jefuiți”, ”puși în genunchi” de ”Occidentul decandent” care ”vrea să ne transforme în colonie”, ”să ne ia copiii și să-i facă «ghei»”.

    O expunere recentă a actorului protocronist Dan Puric (care a trăit și el ”minunata” experiență nord-coreeană, în iulie 1989), mare admnirator al Rusiei și al lui Vladimir Putin și înverșunat detractor al Europei Occidentale, exemplifică impecabil acest adevăr. Într-o biserică românească din München (în inima decadentului Occident!), acesta a vorbit, în termeni absolut fasciști, despre ”rasa superioară a românului” și ”gena superioară de român, care este impenetrabilă”.

    Protocronismul naționalist-comunist a fost puternic orientat spre confecționarea cultului personalității dictatorului Nicolae Ceaușescu.

    Excepționalismul poporului român își găsește împlinirea, confirmarea plenară în ”cel mai iubit fiu al poporului”, ”geniul din Carpați”, în Tovarășul Nicolae Ceaușescu. Națiunea dobândește chipul Conducătorului. Ceaușescu nu mai este doar Secretarul General al PCR și Președintele României. El devine ”mândrul cârmaci”, ”continuatorul marilor voievozi”, ”garantul independenței țării”, ”simbolul viu al suveranității naționale” etc.

    „Omagiu” - pictură din galeria propagandei naționalist-comuniste. FOTO: Reddit
    ”Omagiu” – pictură din galeria propagandei naționalist-comuniste / FOTO: Reddit

    Dincolo de acest moment al proclamării cultului personalității, naționalism-comunismul și dictatorul se contopesc: Ceaușescu devine personificarea statului și a națiunii române.

    Nimic surprinzător să aflăm aceeași abordare în promovarea pe care propaganda naționalistă de astăzi o face unui șarlatan precum Călin Georgescu – ”Președintele ales”, ”Voievodul Românilor” etc. De fapt, extremiștii naționaliști din AUR și cei din ”secta lui Georgescu” nu sunt defel originali. Ei nu fac decât să reîncălzească ”ciorba” naționalism-comunismului ceaușist, cu ingrediente legionaroide și ”zarzavat” ortodoxist, și s-o servească unui popor grav afectat de analfabetism funcțional, de lene intelectuală, indolență și mai ales de incapacitatea de a-și folosi cu pragmatism libertatea.

    Singurul ingredient diferit de ”rețeta” naționalismului legionar și ceaușist pe care-l găsim în propaganda extremistă a naționaliștilor din AUR și din ”secta lui Georgescu” este obediența față de Rusia lui Putin și determinarea cu care naționalist-suveraniștii încearcă să protejeze interesele Rusiei în România și Europa de Est.

    (VA URMA)

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Naționalismul la români (1) – de la frăția francmasonică la capcana suveranistă

    * ”Putinizarea” Bisericii Ortodoxe Române – când aroganța deschide calea spre erezie și trădare de țară

    * Un avocat craiovean, fiul unei judecătoare de la ÎCCJ, face propagandă extremistă: ”Slava Rusia!”, ”Glorie marelui Stalin!”. Admiră dictaturile din China, Coreea de Nord și Iran

    * Sorin Lavric – revoluționarul colectivismului mistic-legionar și obsesia antisemită pentru ”masoreții marxiști”

    * ”Lista neagră” fabricată de CSM – un atac de sorginte bolșevic-stalinistă

    * Alianța PSD–AUR lucrează deja la fascizarea României! Cazul AUR Balotești și votul sinistru dintr-o comisie a Senatului

    * DOSARUL UNEI MARI ERORI (episodul 4): Canonizarea preotului Ilarion Felea, propagandistul legionar asasinat în închisoarea comunistă din Aiud

    * Clanul Olguța–Manda contra României

    * Rusia – dușmanul de moarte al celor două state românești: România și Republica Moldova. O istorie teribilă

    * Ereziile lui Călin Georgescu – un răspuns creștin-ortodox

    ALTE EDITORIALE:

    – Advertisement –

  • Naționalismul la români – de la frăția francmasonică la capcana suveranistă

    În alocuțiunea susținută pe 1 septembrie 2026, cu prilejul participării la întâlnirea internațională a tinerilor ortodocși (ITO 2026), de la amvonul Catedralei Naționale, președintele Nicușor Dan a făcut apel la promovarea așa-zisului ”naționalism sănătos”: ”Privind înapoi la ce au reușit ei (înaintașii – n.red.) să realizeze, trebuie să credem că noi putem să facem din țara asta ceea ce au visat ei și ceea ce visează fiecare dintre noi pentru copiii noștri. Și tocmai pentru că în spațiul public nu există suficientă această mărturisire și aprecierea noastre față de trecutul acestei țări și a unui naționalism sănătos, vedem că spațiul public este dominat, pe de o parte, de defetiști care spun că nu o să putem să facem niciodată nimic în țara asta, și, în partea cealaltă, de demagogi care se bat cu pumnul în piept și se cațără ei pe niște elemente esențiale ale trecutului. Și exact vocea celor care, cu decență, cred și muncesc pentru România, din păcate, nu se aude – și trebuie să se audă”.

    Președintele Nicușor Dan la amvonul Catedralei Naționale. FOTO: Ziarul Lumina
    Președintele Nicușor Dan la amvonul Catedralei Naționale / FOTO: Ziarul Lumina

    Probabil în încercarea de a recupera din electoratul extremiștilor naționaliști, președintele Nicușor Dan comite o gravă eroare, confundând „naționalismul” cu „patriotismul” și inventând un termen forțat – naționalismul „sănătos” – și total inadecvat pentru o societate aflată sub asediul extremismului naționalist, care-și extrage conținuturile din trei „rădăcini” deosebit de toxice pentru România: ideologia legionară, naționalismul ceaușist și propaganda rusească.

    Nu știm dacă discursul rostit în Catedrala Națională este expresia gândirii președintelui Nicușor Dan sau produsul gândirii unui consilier prezidențial. Este însă evident că autorul discursului habar nu are despre chestiuni elementare din istoria naționalismului la români și despre relația dintre două noțiuni total diferite – naționalism versus patriotism. Totodată, este clar că acest discurs nu ajută defel la apărarea Democrației românești. Dimpotrivă, discursul președintelui îi face pe extremiști să rânjească batjocoritor și-i încurajează în acțiunile lor naționaliste îndreptate împotriva României europene și democratice.

    Fără a avea vreo pretenție de studiu academic, încercăm în rândurile următoare să prezentăm o sinteză a apariției și evoluției/involuției naționalismului în istoria noastră, precum și câteva clarificări privind relația dintre naționalism și patriotism. Cine știe, poate că vreunul dintre consilierii președintelui Nicușor Dan va lectura și va înțelege gravitatea confuziei conceptuale în care s-a rătăcit șeful lor atunci când a făcut apel la ”mărturisirea și aprecierea naționalismului sănătos”.

    – Advertisement –

    Revoluția de la 1821 – începutul modern al problemei naționale

    Trebuie spus cu toată fermitatea că naționalismul românesc nu s-a născut ca ideologie a excluderii, a enclavizării. Paradoxal, naționalismul românesc s-a născut din generoasele valori ale universalismului proclamat în Lojile Francmasonice ale Europei Revoluționare: Libertate, Egalitate, Faternitate, Drepturi Omului și ale Cetățeanului, emancipare a națiunilor oprimate. Este vorba de vocabularul comun al Iluminismului, Liberalismului și Francmasoneriei Europene.

    Revoluția condusă de Tudor Vladimirescu este începutul poveștii românești a conceptului de naționalism – care începe ca proiect de emancipare națională, alimentează idealul făuririi statului național unitar român și, într-un sfârșit, este pervertit în instrument de excludere, de prigonire și de ucidere a celor care fie nu aparțin genetic la neamul românesc, fie se opun dictaturii care își găsește justificarea în acest naționalism pervertit.

    Altfel spus, naționalismul românesc a fost, la începuturile sale, mai degrabă un patriotism care sintetiza exaltările eroice cu demersurile politice lucide și pragmatice care urmăreau emanciparea națiunii noastre.

    – Advertisement –

    Tudor Vladimirescu - litografie, sec. XIX. FOTO: Arhivele Naționale ale României
    Tudor Vladimirescu – litografie, sec. XIX / FOTO: Arhivele Naționale ale României

    Revoluția condusă de Tudor Vladimirescu reprezintă unul dintre cele mai importante și eroice momente ale începutului modernității politice românești, însă în anul revoluționar 1821, pentru revoluționarii panduri și pentru Vladimirescu însuși, nu exista încă un naționalism în sensul deplin al conținturilor pe care le avea acest concept la începutul secolului XIX. Programul politic asumat de Tudor Vladimirescu avea mai degrabă componente anti-fanariote, anti-abuz administrativ, sociale, de afirmare a autonomiei politice și de apărare a intereselor „pământenilor”. Formula „patriei” abia începe să capete o semnificație politică modernă, sub influența ideilor europene ale epocii: iluminism, liberalism, drepturi naturale, suveranitate națională.

    Contextul regional al Revoluției din 1821 e totuși inseparabil de Eteria – societatea secretă grecească, structurată după model masonic, care viza eliberarea popoarelor din Balcani de sub Imperiul Otoman printr-o ”rețea de frați” uniți dincolo de granițele etnice. Există o teorie conform căreia Tudor Vladimirescu ar fi participat la o ceremonie nocturnă secretă organizată la Mănăstirea Sfântul Sava din București, în prezența unor lideri militari eteriști, unde ar fi depus un jurământ de loialitate în lupta anti-otomană declanșată de Eteria. Dacă a fost sau nu inițiat în tainele acestei organizații de inspirație masonică, nu se știe cu exactitate. Totuși, ”Cererile norodului românesc” care sintetizează programul politic al Revoluției de la 1821, redactat de Tudor Vladimirescu la începutul anului 1821, exprimă obiective și valori politice atât naționale, cât și universale, foarte probabil inspirate din idealurile mișcărilor revoluționare din Europa acelor vremuri (revoluțiile din Grecia, Peninsula Iberică și Italia). Caracterul modern al ”Cererilor norodului românesc” este suficient de puternic pentru a influența redactarea unor proiecte constituționale ulterioare: Constituția Cărvunarilor (1822) sau Regulamentele Organice (1831–1832).

    Revoluția de la 1848 – afirmarea naționalismului românesc liberal și universalist de inspirație francmasonică

    Faptul că cei mai mulți dintre revoluționarii români ai anului 1848 erau francmasoni inițiați în Loje francmasonice din Franța este de notorietate și nu mai are nevoie de dovezi suplimentare. Nucleul fondator al Societății Secrete ”Frăția” (înființată în 1843), care a fost „motorul” revoluției de la 1848 din teritoriile românești, este format din personalități românești despre care există dovezi directe sau indirecte că au fost inițiate în tainele Francmasoneriei din Franța: Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, C. A. Rosetti (care a fost ulterior și unul dintre fondatorii primei loje masonice românești, „Steaua Dunării”, în 1856), Christian Tell, Alexandru G. Golescu, Ion C. Brătianu, Dimitrie Brătianu, Ion Heliade Rădulescu etc.

    Insistăm, deocamdată, pe aspectul apartenenței revoluționarilor români la Francmasonerie nu pentru a afirma vreo teorie conspiraționistă care să susțină că exclusiv Francmasoneria a realizat statul național și modern român. Discutăm despre această apartenență tocmai pentru a demonstra că naționalismul exprimat în Revoluțiile de la 1821 și (mai ales!) 1848 în teritoriile românești a fost unul inspirat și de universalismul valorilor Francmasoneriei Europene.

    Fruntaşii Revoluţiei din Ţara Românească la 1848. FOTO: „Anul 1848 în Principatele Române” (Ioan C. Brătianu, vol. I, Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl”, 1902)
    Fruntaşii Revoluţiei din Ţara Românească la 1848 / FOTO: „Anul 1848 în Principatele Române” (Ioan C. Brătianu, vol. I, Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl”, 1902)

    Revoluția de la 1848 este momentul în care naționalismul românesc se conturează explicit ca naționalism modern și al cărui conținut este mult mai apropiat de conceptul de patriotism luminat decât de cel al naționalismului radical. Generația pașoptistă e influențată simultan de Revoluția Franceză, liberalism, romantism, ideea suveranității poporului, principiul naționalităților și – pentru o parte a ei – de francmasonerie și de societățile inițiatice ale Europei. Figuri precum Ion Heliade Rădulescu, C. A. Rosetti, Ion Ghica sau Nicolae Bălcescu graviteaza în cercuri masonice pariziene și absorb direct idealul „Liberté, Égalité, Fraternité”, aplicat ulterior proiectului Unirii Principatelor Române.

    Esențial este însă conținutul politic concret al Revoluției de la 1848, nu apartenența ei instituțională. Proclamația de la Islaz cerea egalitate în drepturi, desființarea privilegiilor, libertăți politice, responsabilitate guvernamentală, împroprietărirea țăranilor și desființarea robiei. Naționalismul pașoptist nu era, în esență, anti-european – dimpotrivă, era pro-european și, paradoxal, universalist. Formula epocii ar putea fi rezumată astfel: „Vrem să fim români pentru a putea fi europeni moderni și cetățeni liberi”. Aceasta e diferența fundamentală față de naționalismul radical care va apărea mai târziu și care astăzi ne asediază în forma lui pro-Rusia.

    Se consemnează prima (și poate singura) tensiune fertilă a întregii cronologii a naționalismului la români: Francmasoneria europeană transmitea elitei românești un model universalist – omul ca ființă universală înaintea apartenenței etnice, libertatea înaintea privilegiului, cetățeanul înaintea supusului – care intră în contact cu problema concretă a emancipării naționale. Paradoxul modernizării societății românești este că universalismul european contribuie la nașterea naționalismului românesc.

    Din acest motiv binecuvântat (putem spune), naționalismul românesc afirmat de Revoluțiile din 1821 și din 1848 considera națiunea ca instrument prin care românii puteau deveni cetățeni liberi ai unui stat național propriu, iar nu ca instrument de excludere, prigonire și eventual asasinare în masă a celor care trăiau în teritoriile românești fără să fie români.

    Totuși, în evenimentele revoluționare de la 1821 și 1848, regăsim și germenii viitoarelor radicalizări ale naționalismului românesc. Revoluția de la 1821 are pe alocuri și un caracter xenofob anti-grecesc, cu reacții împotriva locuitorilor de origine grecească, toate acestea pentru că domnitorii fanarioți erau însoțiți la domnie de boieri și slujitori domnești de origine grecească, un număr mare de mânăstiri din Țara Românească erau închinate Muntelui Athos și erau controlate de stareți greci etc.

    Revoluția de la 1848, prin Proclamația de la Islaz, manifestă tăcerea – nu neapărat ostilitatea – față de evrei. Proclamația de la Islaz nu conține prevederi antisemite explicite, dar nici nu extinde cetățenia sau drepturile civile către populația evreiască, spre deosebire de chestiunea robiei romilor, pe care o desființează, robie pe care generația pașoptistă (Kogălniceanu în special) o critică explicit și militează ferm  pentru desființarea ei.

    Nu în ultimul rând, trebuie evidențiată dimensiunea rasială și violentă pe care a avut-o Revoluția din 1848 în Transilvania, unde ura împotriva românilor manifestată sângeros de puterea revoluționară maghiară de la Budapesta a fost egalată doar de ura împotriva maghiarilor transilvăneni exprimată în egală măsură de sângeros de revoluționarii români și de legiunile de moți conduse de Avram Iancu. Găsim aici rădăcinile atât ale iredentismului maghiar care va tulbura vreme de peste un secol relațiile dintre români și maghiari, cât și pe cele ale naționalismului românesc anti-maghiar care va alimenta, peste timp, diverse poziționări extremiste în viața politică românească.

    Avram Iancu - ultima fotografie. FOTO: Artmark
    Avram Iancu – ultima fotografie / FOTO: Artmark

    1859-1878 – Națiunea devine stat independent

    Unirea Principatelor Române (1859) și Independența (1877–1878) transformă naționalismul românesc dintr-un proiect politic inspirat de valorile universalismului Francmasoneriei Europene într-o realitate instituțională. Sub Alexandru Ioan Cuza și apoi Carol I, obiectivul devine consolidarea statului: patriotismul și naționalismul se suprapun în mare măsură, spre diluarea celui din urmă, în formula ”stat român + instituții moderne + independență + cetățenie”.

    Acum apare însă prima criză serioasă în evoluția sau, mai corect spus, involuția naționalismului românesc, anume definirea națiunii pe criterii etnice. O problemă care va deveni decisivă și, totodată, rădăcina tuturor marilor abuzuri și crime comise în numele naționalismului românesc radical în secolul XX.

    Alexandru Ioan Cuza

    1866-1900 – Prima mare degradare: națiunea etnico-religioasă

    În forma inițială, Constituția din 1866, considerată în multe privințe ca fiind printre cele mai liberale din Europa pentru vremea respectivă, introduce celebrul articol 7: ”Însuşirea de Român se dobandesce, se conservă şi se perde potrivit regulilor statornicite prin legile civile. Numai streinii de rituri creștine pot dobîndi împămentenirea”. Cetățenia nu mai e definită exclusiv civic, ci și prin apartenența religioasă – o prevedere care-i afecta în special pe evrei. Deși nu explicit, însă prin efecte, Constituția din 1866, prin acest articol, este punctul de cotitură conceptual: până aici, națiunea funcționase ca instrument de emancipare; de aici încolo, începe să funcționeze și ca criteriu de excludere.

    Totuși, sub presiunea Tratatului de la Berlin, articolul 7 e revizuit formal prin Legea nr. 2186/1879 revisuitore a art. 7 din Constituţiune, care precizează: ”În locul art. 7 din Consituțiune, care se revisuesce, se va pune următorul: Articolul 7. Diferința de credințe religiose și confesiuni nu constitue în România o piedică spre a dobândi drepturile civile și politice și a le esercita”.

    Problema însă nu dispare. Între 1880 și 1913, doar câteva sute de evrei reușesc să obțină individual cetățenia, în ciuda modificării juridice. În paralel, apar mișcări antisemite explicite (vezi A. C. Cuza și cercul său), iar în plan cultural se dezvoltă naționalismul de tip sămănătorist: satul devine sinonim cu autenticitatea, țăranul – cu depozitarul națiunii și al credinței, orașul este expresia modernității suspecte, degradate și degradante, străinul este sinonim cu amenințarea și pervertirea însușirilor nobile ale sufletului românesc etc. Aici se produce treptat trecerea de la patriotism cultural la naționalism exclusivist.

    Nicolae Iorga – părintele naționalismului riguros argumentat în studii de istorie a românilor

    Nicolae Iorga este personalitatea culturală care oferă naționalismului românesc o infrastructură savantă: o istorie națională continuă, teleologică, în formula consacrată ”națiunea română autentică = țărănime + tradiție + ortodoxie + continuitate istorică”. E important să nu-l reducem pe Iorga la eticheta simplă de „antisemit” sau „naționalist”, chiar dacă el a avut, în mod nefericit, o contribuție majoră la argumentarea istorică a ideologiilor naționaliste, cu precădere a ideologiei Mișcării Legionare. Iorga a fost un istoric de proporții extraordinare, un militant pentru cultură, educație și independență națională. În aceast zbatere a sa națională/naționalistă, Iorga ajunge însă și în deriva antisemitismului și, implicit, a naționalismului radicalizat, pervertit, căruia avea să-i cadă victimă el însuși.

    Să cităm, ca elocvent, un fragment din interpelarea făcută de Iorga (în calitate de deputat) în Cameră, în ziua de 11 februarie 1910, pe subiectul chestiunii evreiești.

    „Statul acesta este un Stat național, și un Stat național nu se poate transforma de hatârul nimănui într-un Stat cu caracter nenațional.

    Dacă ar voi un Evreu să cugete bine, și ar cugeta în afară de prejudecățile sale naționale, nu ar putea să dea decât un asemenea răspuns: Statul acesta a fost întemeiat de Români; Statul acesta s’a sprijinit pe vitejia și munca românească; Statul acesta s’a întărit prin cultura românească; Statul acesta a fost stăpânit de spiritul românesc; prin urmare el nu poate să trăiască decât cu acest caracter.

    Dacă, din nenorocire, rătăciți de păcatele noastre, am ajunge să schimbăm caracterul României, acordând măcar în parte ceea ce cer acei domni, atunci România nu ar mai fi România. Misiunea ei întreagă ar dispărea, chemarea ei pentru viitor nu ar mai putea să se mențină; România, care este un centru pentru viața românească de pretutindeni, ar înceta fără îndoială să mai fie acest centru. (…)

    Evreii au în România o anumită presă, adecă, drept vorbind, au cea mai mare parte a presei în România. Astfel, ziarul francez al Guvernului este redactat de doi sau de trei Evrei, și în cele mai multe din ziarele noastre rolul Evreilor este precumpănitor. Acum, oricât ar pretinde cineva că Evreii servesc ca salariați interesul partidului, condeiul ia totdeauna și o nuanță personală, care, în cazul acesta, nu este numai personală, ci este o nuanță națională. Apără scriitorul evreu pe conservatori, scriind la foaia conservatoare, ori pe liberali la foaia liberală, dar, pe lângă aceasta, se amestecă în chip firesc și sufletul lor, care nu e și sufletul nostru, se amestecă și sufletul lor care e sufletul rasei lor, și atunci colorează atacurile într-un fel sau altul, după cum cutare sau cutare partid, sau după cum cutare sau cutare personalitate politică sunt sau nu favorabile aspirațiilor de egalizare politică a Evreilor din România.

    D-lor, întreb: cu ce drept există o presă evreiască în România, având caracterul recunoscut de presă evreiască? Cred că dreptul de a scrie în ziare, de a trata în ziare probleme politice, de a încerca să îndrepți opinia publică românească într-un sens sau în altul, dreptul acesta, libertatea aceasta a presei aparține Românilor, și nu străinilor. Prin urmare, în Țara Românească pot să scrie Românii ce vor găsi cu cale; dacă vor scrie lucruri rele, cu atât mai rău pentru dânșii, dar, în sfârșit, din punct de vedere constituțional, nu-i poți opri. Dar avem dreptul să cerem ca în această țară să nu se facă politică despre noi, despre interesele țării noastre, cu privire la viitorul țării noastre, decât numai de Români.”

    Discursul lui Iorga rostit în Cameră, în ziua de 11 februarie 1910, este o ilustrare directă a antisemitismului practicat de istoric: acesta nu este doar politic-oportunist, ci este articulat pe criteriul „sufletului rasei”, o formulare esențialistă care depășește critica politică obișnuită, fiind specifică ”arsenalului” antisemit.

    Nicolae Iorga în 1910. FOTO: FOTO: Arhivele Naționale ale României
    Nicolae Iorga în 1910, la vârsta de 39 de ani / FOTO: Arhivele Naționale ale României

    Tocmai prestigiul de mare istoric pe care-l are Iorga face necesară critica ideilor sale. În anumite perioade, el colaborează cu A. C. Cuza și prezintă evreii drept „pericol național”, iar în activitatea lui politică și scriitoricească își asumă cu mai multe ocazii antisemitismul. A avut dorința orgolioasă de a fi considerat un „mentor” al studențimii naționaliste, fiind cel care l-a inspirat pe Corneliu Zelea Codreanu în demersul său privind înființarea Legiunii.

    Rămâne importantă însă și nuanța istorică: pozițiile lui Iorga despre chestiunea evreiască s-au modificat în timp, iar antisemitismul său s-a diminuat considerabil spre sfârșitul vieții. Este clar că Iorga nu a fost echivalentul antisemitismului rasial nazist, iar ideile lui despre naționalism, inclusiv cele antisemite, nu trebuie confundate cu ideologia legionară. El însuși avea să fie asasinat de legionari, în 1940.

    Ideea importantă pentru cronologia naționalismului la români rămâne totuși aceasta: prestigiul cultural al operei lui Iorga a contribuit la normalizarea unei definiții etnico-religioase, mitologice și implicit, pervertite, a națiunii – matrice pe care extremiștii români ai secolului XX aveau s-o folosească pentru alte scopuri (unele criminale și implicit antiromânești) decât intenționase Iorga. O ”matrice” care a inspirat dictatura lui Carol al II-lea (al cărei slujitor loial a fost Iorga), antisemitismul criminal al legionarilor (asasinii lui Iorga), pogromurile comise de legionari și de regimul mareșalului Antonescu, precum și dictatura comunistă a lui Nicolae Ceaușescu. Aceasta din urmă a subordonat scrierile naționaliste ale istoricilor români mecanismelor de teroare și de propagandă ale ”naționalism-comunismului”, inclusiv cele specifice cultului personalității dictatorului.

    1918-1927 – România Mare și criza definirii națiunii

    Marea Unire schimbă complet dimensiunea problemei: România devine un stat multietnic mult mai mare, cu comunități importante maghiare, germane, evreiești, rutene, ucrainene, bulgare, armene, grecești, rome etc.

    Apar întrebări fundamentale: Ce înseamnă „român”? Cum ne definim – cetățeni ai României sau membri ai unei comunități etnice românești?

    Constituția din 1923 consacră formal egalitatea cetățenilor, iar diferite tratate obligă România să acorde drepturi civile altor naționalități conlocuitoare, inclusiv evreilor. Însă naționalismul etnic nu dispare, ci dimpotrivă, începe să se radicalizeze.

    Marea Unire din 1918 reprezintă apogeul proiectului național românesc început în secolul al XIX-lea. Prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Vechiul Regat, românii își împlinesc idealul statului național. Dar victoria națională produce și o problemă nouă, mult mai complexă: România Mare nu este un stat omogen etnic, ci unul în care populația românească devine majoritară într-o societate profund pluri-etnică și pluri-confesională.

    În interiorul noilor frontiere trăiau comunități importante de minorități etnice, alături de populația majoritară românească. În Transilvania, de exemplu, românii reprezentau majoritatea populației, dar exista o numeroasă populație maghiară și germană, precum și o importantă comunitate evreiască. În Bucovina și Basarabia, diversitatea etnică și religioasă era de asemenea foarte pronunțată, la fel și în Dobrogea. După 1918, întrebarea fundamentală nu mai era doar ”Cum construim statul național român?”, ci devenea ”Cine este națiunea română, cine aparține statului român?”.

    Constatăm o diferență esențială. În perioada – s-o numim ”romantică” – a formării statului român, națiunea și statul fuseseră proiectate să coincidă. După 1918, însă, această suprapunere nu mai era posibilă. România putea fi un stat național român, dar nu putea fi un stat alcătuit exclusiv din etnici români fără a încălca realitatea demografică a noilor provincii și angajamentele internaționale asumate după Primul Război Mondial.

    Alba Iulia, 15 octombrie 1922 - Încoronarea MS Regelui Ferdinand I al României și a MS Reginei Maria a României. FOTO: Arhivele Naționale ale României
    Alba Iulia, 15 octombrie 1922: încoronarea MS Regelui Ferdinand I al României și a MS Reginei Maria a României / FOTO: Arhivele Naționale ale României

    Apare una dintre marile dileme ale României interbelice: cum să se facă trecerea de la ”român” ca etnie la ”român” ca cetățean?

    În epocă, existau două concepții concurente cu privire la definirea națiunii române.

    Prima era concepția civică: român este persoana care aparține statului român, are cetățenia României, se supune legilor sale și participă la viața politică a statului, indiferent de etnie sau confesiune religioasă.

    A doua era concepția etnică: român este, în primul rând, cel care aparține comunității etnice românești (apartenență genetică), împărtășește aceeași origine, limbă, cultură și (pentru majoritatea naționaliștilor) aceeași tradiție religioasă, adică creștinismul ortodox.

    Constituția din 1923 încearcă să ofere un răspuns juridic modern. Articolul 5 proclama: ”Românii, fără deosebire de originea etnică, de limbă sau de religie, se bucură de libertatea conştiinţei, de libertatea învăţămîntului, de libertatea presei, de libertatea întrunirilor, de libertatea de asociaţie şi de toate libertăţile şi drepturile stabilite prin legi”. Era o formulare constituțională importantă, pentru că definea formal cetățenia într-o manieră civică și juridică, nu exclusiv etnică.

    În același timp, prin sistemul tratatelor de după Primul Război Mondial, România era obligată să respecte drepturile minorităților. Prin urmare, statul român se afla într-o situație nouă: trebuia să construiască unitatea națională fără a transforma diferența etnică în inferioritate juridică.

    Aceasta a fost una dintre marile provocări ale modernizării României. Rezolvarea a fost îngreunată (sau mai corect, a eșuat) din cauza chestiunii evreiești. O parte importantă a populației evreiești din noile teritorii dobândise cetățenia română în urma Marii Uniri, iar comunitățile evreiești erau puternice în orașele din Transilvania, Bucovina, Basarabia și Moldova. Constituția din 1923 consacra egalitatea juridică, iar legislația ulterioară trebuia să integreze în cetățenia română populații care, în unele cazuri, avuseseră anterior statut juridic diferit.

    Tocmai aici se va vede ruptura dintre naționalismul civic (de fapt, mai degrabă un patriotism cu ceva firave nuanțe naționaliste) și naționalismul etnico-religios.

    Pentru patriotul civic, evreul cetățean al României putea fi, fără nicio contradicție, român din punct de vedere politic, chiar dacă era evreu din punct de vedere etnic și religios.

    Pentru naționalistul etnic, însă, apartenența la națiune nu mai era determinată de cetățenie, ci de origine etnică, sânge, cultură și religie.

    Această schimbare de perspectivă este fundamentală pentru înțelegerea radicalizării interbelice, pervertirea naționalismului universalist de la mijlocul sec. XIX și transformarea în naționalismul extremist și criminal al României mijlocului de secol XX.

    România era definită ca stat național unitar, însă termenul ”național” putea fi interpretat în două moduri. Într-o interpretare democratică, el putea însemna: România este un stat care aparține națiunii politice române, adică tuturor cetățenilor săi. Într-o interpretare etnică, putea însemna: România este un stat care trebuie să privilegieze populația românească în raport cu celelalte grupuri etnice.

    În anii ’20 ai secolului XX, această diferență devine din ce în ce mai importantă. Naționalismul începe să se desprindă treptat de liberalismul generației pașoptiste și abandonează definitiv universalismul de inspirație francmasonică. Naționalismul se rupe definitiv de patriotism, accelerându-se procesul de degradare în forme tot mai radicalizate. În loc ca națiunea să fie cadrul emancipării și afirmării cetățeanului, cetățeanul începe să fie evaluat în funcție de utilitatea sa pentru o națiune română definită nu civic, ci etnic – iar în formele cele mai violente ale naționalismului, chiar în termeni biologici.

    România Mare - hartă de la 1919. FOTO: Biblioteca Centrală Universitară Cluj-Napoca
    România Mare – hartă de la 1919 / FOTO: Biblioteca Centrală Universitară Cluj-Napoca

    Nașterea ”naționalismului integral” românesc (1920–1927). Nae Ionescu și naționalismul mistic-ortodoxist ca ”manifest existențial”

    În mediile intelectuale și politice interbelice se dezvoltă forme tot mai radicale de naționalism. Una dintre cele mai importante este ”naționalismul integral”, o ideologie politică extremistă teoretizată de francezul Charles Maurras, propagandist de extremă dreaptă, militant și teoretician al antisemitismului ca sistem de stat și colaboraționist cu regimul de ocupație nazist.

    ”Naționalismul integral” în varianta românească este asociat în special cu A. C. Cuza și, într-o formă mult mai complexă, cu Nicolae Iorga, apoi cu generația gânditorilor și ideologilor legionari. Discursul public al celor care declamau că ”neamul românesc trebuie salvat” insistă tot mai puternic asupra unor noțiuni specifice naționalismului radical: ”românizarea” economiei; eliminarea influențelor considerate ”străine de neam și credință”; protejarea românilor în fața concurenței economice; limitarea accesului minorităților la anumite profesii; definirea statului ca instrument al majorității etnice.

    În această atmosferă, antisemitismul devine unul dintre principalele vehicule ale naționalismului radical. Important: antisemitismul nu este o apariție nouă și specifică doar României Mari de după 1918. El fusese prezent în viața politică românească cu mult timp înainte de Marea Unire. Însă după 1918, antisemitismul la români dobândește un nou teren politic și social, într-un stat mult mai mare, mai divers și, mai ales, cu mecanisme democratice abia în stare incipientă, incapabile să combată primele mainfestări agresive ale naționalismului radical.

    Filosoful Nae Ionescu - părintele naționalismului ca „manifest existențial”. FOTO: Wikipedia
    Filosoful Nae Ionescu – părintele naționalismului ca ”manifest existențial” / FOTO: Wikipedia

    Filosoful Nae Ionescu este cel care mută naționalismul integral din registrul istoric-cultural în cel mistic-religios. El confecționează teze filosofico-politice care se dovedesc în timp a fi mortale pentru tânăra democrație românească interbelică:

    • comunitatea organică e superioară individualismului liberal;
    • națiunea e o realitate spirituală;
    • democrația occidentală e privită critic ca fiind expresia unei degenerări a civilizației;
    • ortodoxia devine element fundamental al identității naționale;
    • „specificul românesc” e opus cosmopolitismului și universalismului.

    Influența lui Nae Ionescu nu este neapărat de politician legionar, ci de mentor intelectual, ideolog al naționalismului interbelic și implicit al Mișcării Legionare. Prin cursurile susținute de la înălțimea catedrei sale universitare și prin ziarul ”Cuvântul”, se poate spune că el contribuie major la formarea generației de naționaliști interbelici (între care îi regăsim pe Mircea Eliade, Eugen Cioran, Constantin Noica, Mircea Vulcănescu, Corneliu Zelea Codreanu).

    Din 1933, Nae Ionescu se apropie explicit de Garda de Fier, punând ”Cuvântul” în slujba acesteia. În prefața scrisă de Nae Ionescu la romanul lui Mihail Sebastian, ”De două mii de ani…” (1934), filosoful îl consideră pe evreu ”substanțialmente bolnav” și explică suferința evreilor prin faptul că ”Mesia a venit”, dar evreii nu L-au recunoscut în Hristos. Această prefață constituie unul dintre documentele reprezentative ale antisemitismului intelectual românesc interbelic, în forma sa teologică și metafizică. Nae Ionescu depășește definirea naționalismului ca simplu proiect politic și îl transformă într-o viziune asupra omului, comunității, istoriei și raportului dintre om și Dumnezeu. În gândirea lui Nae Ionescu, naționalismul devine nu doar o opțiune politică, ci o concepție existențială.

    Pervertirea finală (1927–1940): violența universitară și radicalizarea tineretului. Succesul politic al Mișcării Legionare

    Momentul în care naționalismului radical i se deschid ușile agorei românești este reprezentat de mișcările studențești antisemite de la începutul anilor 1920. În universități se dezvoltă revendicarea numerus clausus, prin care accesul studenților evrei urma să fie limitat proporțional cu ponderea lor în populație. Antisemitismul începea să depășească discursul unor politicieni și publiciști și să pătrundă în mediile tinere, intelectuale și universitare. Discursul filosofico-politic naționalist devine argument pentru violențele împotriva studenților evrei.

    Astfel, naționalismul începe tranziția de la discursul despre interesul național la politică de excludere și prigonire a unor categorii de cetățeni români pentru ”vina” de a avea altă origine etnică.

    Statul român al anilor ’20 din secolul XX era grav afectat de o criză social-economică și politică, manifestată prin: instabilitate politică; tensiuni sociale; dificultăți economice; conflicte între vechiul Regat și noile provincii; probleme agrare; tensiuni etnice; antisemitism; contestarea parlamentarismului; radicalizarea unei părți a populației.

    În acest context, apare ideea că democrația liberală este prea slabă pentru a apăra națiunea. Următorul pas logic a fost: ”Dacă democrația nu poate apăra națiunea, atunci trebuie restrânsă democrația pentru a salva națiunea”. Exact această logică va alimenta, în deceniile următoare, abuzurile și crimele sinistre comise de Mișcarea Legionară și dictatura fascistă a mareșalului Ion Antonescu.

    Corneliu Zelea Codreanu „Căpitanul” Legiunii „Arhanghelului Mihail”. FOTO: Alchetron
    Corneliu Zelea Codreanu, „Căpitanul” Legiunii Arhanghelului Mihail / FOTO: Alchetron

    Pe scena politică românească se remarcă primul ”Mesia politic” al României secolului XX – Corneliu Zelea Codreanu. Figură carismatică, seducătoare, idolatrizat de studențimea română, Codreanu înființează Legiunea Arhanghelului Mihail, devenită ulterior Garda de Fier, și proclamă explicit și implicit ruptura decisivă cu naționalismul pașoptist inspirat de universalismul francmasonic, pe care-l înlocuiește cu naționalismul extremist, violent, enclavizator, rasist, xenofob și antisemit.

    Din acest moment, naționalismul nu mai afirmă doar ”România trebuie să-și apere interesele” pentru ca națiunea și țara să-și afle locul cuvenit în marea familie a națiunilor și statelor europene. Mesajul devine sinistru: ”România trebuie purificată!”, ”Există români adevărați și români mai puțin adevărați!”. În aplicarea acestor principii ideologice sunt consacrate criterii etnice, religioase și politice. Mișcarea Legionară confecționează un fascism unic în Europa. Ideologia legionară este o sinteză de pervertiri.

    În discursul ideologic legionar regăsim un sămănătorism degradat care promovează izolaționismul cultural, refuză modernitatea și se refugiază într-o imagine deformată, falsă a unui trecut istoric mitologizat. Ajutată de scrierile unor teologi români – între care cel mai apropiat de legionarism a fost preotul profesor Dumitru Stăniloae –, Mișcarea Legionară proclamă un filetism agresiv, instrumentând ortodoxia în ”cheie” politică, militantă. Apartenența la credința ortodoxă devine criteriu obligatoriu pentru definirea ca ”bun român”.

    Biserica Ortodoxă este chemată să fie slujitoarea neamului românesc, unindu-se până la contopire cu gloriosul destin istoric la care ar fi chemați românii. Universalitatea hristologică a Bisericii Ortodoxe Române este sacrificată și aproape anulată prin ”legarea” definitivă a Bisericii de neam. Prin degradare la ”legea sângelui”, în viziunea ideologiei legionare, Biserica este transformată exclusiv în ceea ce declama Mihai Eminescu – ”mama spirituală a neamului românesc”, fiind subordonată dezideratelor naționale, așa cum înțelegea să le definească naționalismul legionar. Altfel spus, pentru Mișcarea Legionară, Biserica Ortodoxă Română este doar un mijloc prin care se obține mântuirea și propășirea neamului românesc. Mesajul spiritual al Bisericii îi are ca destinatari exclusiv pe români în sensul genetic (și nu cetățenesc) al noțiunii.

    Preoți în procesiune la o manifestație legionară. FOTO: Adevărul
    Preoți în procesiune la o manifestație legionară / FOTO: Adevărul

    Legionarismul, ca oricare altă ideologie extremistă, operează și cu noțiunea de ”dușman”, însă nu ”dușmanul de clasă”, ca în extremismul de sorginte comunistă, ci ”dușmanul de rasă” – evreul. Mișcarea Legionară îl proclamă pe evreu ca fiind marele dușman din interior. În imaginarul legionar, evreul este fie conspiratorul bolșevic care vrea să distrugă ființa statală românească, fie exploatatorul, cel care jefuiește resursele țării, controlează finanțele, universitățile și viața politică. Pentru legionari, evreul este cel care ”spurcă” sângele pur al neamului românesc și, totodată, este ”cel care L-a răstignit pe Hristos”. În consecință, evreul trebuie exclus din comunitatea românească, alungat și, într-un final, ucis. Antisemitismul practicat de legionari este unul social-politic și deopotrivă religios.

    Mișcarea Legionară urăște democrația, deși s-a folosit de mecanismele ei electorale. Democrația este incompatibilă cu naționalismul de sorginte legionară pentru că oferă drepturi și celor care nu sunt ”români puri genetic”, pentru că îngăduie celor de ”alt neam” să trăiască pe ”pământul românesc”, să dețină proprietăți, să facă afaceri, să dețină drepturi cetățenești. De fapt, pentru legionari, democrația este o ”invenție evreiască”, al cărei singur scop este să înrobească națiunile europene – așa cum și comunismul bolșevic, în viziunea legionară, este tot o ”conspirație evreiască”, prin care evreii ar urmări să distrugă creștinătatea.

    Corneliu Zelea Codreanu și Elena Ilinoiu, fotografie de nuntă. FOTO: Historia
    Corneliu Zelea Codreanu și Elena Ilinoiu, fotografie de nuntă / FOTO: Historia

    Legionarii au căutat să reafirme ierarhia patriarhală, ordinea naturală a satului românesc idealizat, disciplina proclamată de lider, față de care sunt chemați să se conformeze toți românii, în numele marilor deziderate ale neamului. Inevitabil, această concepție despre funcționarea comunității intră în conflict cu democrația, care este mai puțin disciplinată și nu operează cu noțiunea de ”român genetic”, ci cu noțiunea mult mai flexibilă de ”cetățean”. Democrația este un sistem care consacră dreptul de a pune sub semnul întrebării deciziile conducătorilor și care oferă posibilitatea ca prin vot să fie înlocuiți liderii cu alții care corespund intereselor particulare ale cetățenilor.

    Naționalismul Mișcării Legionare a proclamat idealul transformării României într-o țară ”precum soarele cel sfânt de pe cer”, acea ”biruință legionară” la a cărei împlinire erau chemați doar românii (ca entități genetice, nu ca cetățeni). Un ideal atât de important pentru ”mântuirea Neamului Românesc”, încât pentru legionari nu a fost defel imorală și anticreștină uciderea dușmanilor politici ori prigonirea, spolierea și ulterior asasinarea, prin pogrom, a cetățenilor români de etnie evreiască.

    Manifestație legionară interbelică. FOTO: Wikipedia
    Manifestație legionară interbelică / FOTO: Wikipedia

    Dictatura lui Carol al II-lea – naționalismul ”carlist”

    Carol al II-lea a avut propria viziune despre naționalism. În discursul oficial al regimului de dictatură regală instaurat de Carol al II-lea, regăsim retorica națiunii românești care este chemată la mari comandamente istorice, a unității de nezdruncinat a neamului, a statului național exclusiv românesc, a liderului suprem ”salvator al țării” și a disciplinării românilor, care trebuie să fie strâns uniți în jurul Dinastiei și să execute cu entuziasm ”poruncile regale”.

    Prin Decretul Regal din 31 martie 1938, Carol al II-lea dădea ultima lovitură democrației românești interbelice, deja prăbușită. Au fost desființate partidele politice și înlocuite cu Frontul Renașterii Naționale, care devenea organizația politică unică, transformată în 1940 în Partidul Națiunii – partid unic, fascist și autoritarist, care practica un naționalism agresiv.

    Viziunea naționalistă pe care o avea Carol al II-lea despre societatea românească este exprimată practic prin intermediul primului mare proiect de inginerie socială implementat în Istoria Românilor. Pe 13 octombrie 1938, Carol al II-lea a promulgat Legea Serviciului Social – act normativ conceput în strânsă colaborare cu sociologul Dimitrie Gusti. Prin această lege se instituia un sistem de muncă culturală obligatorie și de cercetare sociologică obligatorie în satele României. Absolvenții universităților și ai școlilor superioare erau obligați să presteze această muncă obligatorie în mediul rural. Prin lege se reglementa instituționalizarea căminelor culturale de la sate ca centre de organizare a vieții sătești conform arhetipului imaginat de Carol al II-lea și de sociologul Dimitrie Gusti.

    MS Regele Carol al II-lea, Marele Voievod Mihai (viitorul rege) și Patriarhul Nicodim Munteanu. FOTO: RFI
    MS Regele Carol al II-lea, Marele Voievod Mihai (viitorul rege) și Patriarhul Nicodim Munteanu / FOTO: RFI

    Reformarea naționalistă a satului românesc, considerat de Carol al II-lea ca fiind temelia statului român, se realiza prin trei vectori:

    • primarul – desemnat de Frontul Renașterii Naționale, ca reprezentant politic al voinței Regelui;
    • preotul ortodox – ca reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române, care susținea necondiționat regimul dictaturii regale;
    • învățătorul – ca formator de caractere în conformitate cu dezideratele reformei naționaliste declanșate de Carol al II-lea.

    Carol al II-lea – susținut de școala de sociologie înființată de Dimitrie Gusti și de Biserica Ortodoxă Română, al cărei Patriarh, Miron Cristea, a condus primul guvern al dictaturii regale – și-a dorit confecționarea unui ”Om Nou”, a românului remodelat conform viziunii naționaliste și fasciste pe care o avea regele. Inevitabil, naționalismul lui Carol al II-lea a intrat în conflict ireductibil cu naționalismul Mișcării Legionare, care avea propria variantă de ”Om Nou”: ”românul legionar”.

    Inițial, regele a încercat să-și subordoneze Mișcarea Legionară, demers care nu numai că a eșuat, dar a alimentat și violențele legionare din anul 1938. Legionarii erau deja cunoscuți pentru violența lor. Ei nu ezitaseră să-l asasineze în 30 decembrie 1933, în gara Sinaia, pe primul-ministru I. Gh. Duca, drept pedeapsă pentru că guvernul său organizase represiuni dure împotriva Gărzii de Fier pentru a împiedica participarea legionarilor la alegerile din decembrie 1933, în contextul în care Mișcarea Legionară beneficia de simpatia unei părți importante din electorat.

    Sesizând pericoul pe care-l prezentau legionarii pentru regimul său de dictatură, dar și pentru implementarea viziunii sale naționaliste, Carol al II-lea ordonă prim-ministrului Armand Călinescu, în 1938, să-i asasineze pe liderii Mișcării Legionare aflați în detenție. Se spune că atunci când a primit ordinul de la rege, Armand Călinescu ar fi spus: ”Sire, mi-ați semnat actul de condamnare la moarte”.

    Primul ministru Armand Călinescu. FOTO: Arhiva Radio România
    Prim-ministrul Armand Călinescu / FOTO: Arhiva Radio România

    În noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938, din închisoarea de la Râmnicu-Sărat sunt ridicați 14 deținuți legionari, în frunte cu ”Căpitanul” Corneliu Zelea Codreanu. În pădurea de la Tâncăbești au fost asasinați prin ștrangulare toți cei 14 deținuți legionari: ”Căpitanul” Corneliu Zelea Codreanu, Nicadorii (cei trei asasini ai fostului prim-ministru I. Gh. Duca) și Decemvirii (cei 10 asasini ai lui Mihai Stelescu, fost legionar și rival al ”Căpitanului”; Stelescu a fost asasinat pe spatul de spital).

    După aproximativ un an, pe 21 septembrie 1939, Armand Călinescu a fost asasinat la București de către o ”echipă a morții” legionară, la ordinul lui Horia Sima, noul conducător al Mișcării Legionare. Carol al II-lea a dat ordin de pedepsire a asasinilor. Aceștia au fost executați la locul comiterii atentatului, iar cadavrele lor au fost lăsate în stradă câteva zile. Lângă cadavre a fost afișată o pancartă pe care scria: ”Aceasta este soarta asasinilor trădători de țară!”.

    Pedepsirea asasinilor lui Armand Călinescu în presa controlată de dictatura regală. FOTO: Facebook-Amintiri din comunism
    Pedepsirea asasinilor lui Armand Călinescu, reflectată în presa controlată de dictatura regală / FOTO: Facebook – Amintiri din comunism

    Represiunea s-a extins la nivelul întregii țări. Liderii legionarilor din fiecare județ au fost arestați și executați fără judecată, iar cadavrele lor au fost expuse în piețele publice ale orașelor capitală de județ.

    Naționalismul ”carlist” și naționalismul legionar se scufundau într-o baie de sânge. Pentru români era începutul unei sinistre călătorii prin infernul dictaturilor care au declamat cinic și ipocrit că vor ”salva țara”. O călătorie de o jumătate de secol, care se va sfârși tot printr-o baie de sânge, în Decembrie 1989.

    Statul Național-Legionar: România naționalistă precum ”soarele cel sfânt de pe cer” – anticamera iadului 

    Odată cu proclamarea Statului Național-Legionar, naționalismul românesc intră în faza lui istorică cea mai sângeroasă. Dictatura regală a lui Carol al II-lea și, implicit, viziunea naționalismului carlist despre România se prăbușesc.

    În 1940, România a înregistrat grave pierderi teritoriale: cedarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord, a Cadrilaterului și a Transilvaniei de Nord (prin Dictatul de la Viena). Naționalismul carlist era incapabil să mobilizeze națiunea și să organizeze lupta armată pentru apărarea teritoriului național. Autoritatea regelui Carol al II-lea s-a prăbușit.

    În ziua de 4 septembrie 1940, generalul Ion Antonescu (poreclit ”Câinele roșu” pentru duritatea cu care aplica disciplina militară și principiile onoarei militare) a fost numit președinte al Consiliului de Miniștri. După două zile, pe 6 septembrie, Carol al II-lea a fost forțat să abdice în favoarea fiului său, Mihai I, care avea aproape 19 ani. După aproximativ o săptămână, în Monitorul oficial“, nr. 214 bis, din 14 septembrie 1940, era publicat Decretul regal semnat de Regele Mihai I, prin care România a fost proclamată stat național-legionar.

    Conform acestui act normativ, Mișcarea Legionară devenea singura mișcare recunoscută în noul stat, având ”rolul de ridicare morală și materială a poporului român”. Generalul Ion Antonescu a devenit Conducătorul statului, iar lui Horia Sima i-a fost recunoscută calitatea de Comandant al Mișcării Legionare.

    Decretul Regal proclama și ”încetarea oricărei lupte între frați”. Din perspectivă politică, România era condusă de Generalul Antonescu, ca dictator fascist, și de Mișcarea Legionară, prin Horia Sima, numit vicepreședinte al Consiliului de Miniștri și ministru secretar de stat. Regelui Mihai îi era stabilit un rol decorativ, cu puteri foarte limitate în conducerea statului.

    Ion Antonescu și Horia Sima la o manifestație omagială dedicată „Căpitanului” Corneliu Zelea Codreanu (octombrie 1940). FOTO: Wikipedia
    Ion Antonescu și Horia Sima la o manifestație omagială dedicată „Căpitanului” Corneliu Zelea Codreanu (octombrie 1940). FOTO: Wikipedia

    Statul Național-Legionar a finalizat distrugerea democrației și instaurarea dictaturii naționaliste legionare. Pluralismului politic a fost desființat total, prin interzicerea oficială a partidelor politice democratice. Libertatea presei a fost suprimată, ziarele și radioul fiind supuse cenzurii și transformate în instrumente de propagandă legionară și antonesciană.

    S-a înființat Poliția Legionară, ca structură paramilitară care avea dreptul să acționeze deasupra legilor statului: arestări abuzive, tortură, percheziții și confiscări de proprietăți în beneficiul elitei legionare.

    Mișcarea Legionară a profitat de context și s-a răzbunat pe dușmanii săi. În noaptea de 26/27 noiembrie 1940, legionarii au masacrat, în închisoarea Jilava, 64 de foști demnitari politici și militari din timpul regimului carlist, aflați în detenție. În zilele următoare au fost asasinați Nicolae Iorga și Virgil Madgearu.

    Naționalismul legionar, antisemit prin definiție, a orientat politica internă a Statului Național-Legionar. În scurta perioadă de existență a Statului Național-Legionar (septembrie 1940 – ianuarie 1941), au fost adoptate și aplicate numeroase acte normative antisemite, prin care au fost restrânse sau eliminate drepturi civile, politice, profesionale și economice ale evreilor din România.

    Naționalismul legionar și-a desăvârșit nebunia criminală prin declanșarea Rebeliunii Legionare (21–23 ianuarie 1941), în încercare de a-l înătura pe Ion Antonescu și de a dobândi controlul total asupra statului român. În timpul Rebeliunii Legionare au fost comise crimele antisemite ale Pogromului de la București:

    • au fost incendiate temple și sinagogi;
    • au fost arestați aproape 2.000 de evrei, dintre care mulți au fost torturați în centre de arest special amenajate;
    • au fost asasinați 125 de evrei;
    • au fost distruse 1.274 de locuințe și clădiri comerciale aparținând evreilor.
    Cadavre de evrei asasinați în timpul Pogromului de la București (pădurea Jilava, 23 ianuarie 1941). FOTO: CNSAS
    Cadavre de evrei asasinați în timpul Pogromului de la București (pădurea Jilava, 23 ianuarie 1941) / FOTO: CNSAS

    Rebeliunea declanșată de naționaliștii legionari a fost înăbușită de Armata Română, la ordinul lui Antonescu. Germania nazistă n-a intervenit în sprijinul legionarilor, așa cum aceștia așteptau, iar marea parte a populației, îngrozită de abuzurile comise de regimul legionar, nu s-a raliat rebeliunii.

    În dimineața zilei de 23 ianuarie 1941, Horia Sima le-a ordonat legionarilor să înceteze acțiunile violente și să se predea Armatei. Liderii Mișcării Legionare, în frunte cu Horia Sima, s-au refugiat în Germania.

    Pe 14 februarie 1941, Ion Antonescu a instaurat dictatura militară. Aventura legionară a naționalismului extremist românesc a luat sfârșit.

    Naționalismul antonescian – etnocrație, fascism, rasism și antisemitism

    După eliminarea legionarilor de la guvernare, Ion Antonescu n-a abandonat politica naționalistă și antisemită. Dictatura militară condusă de general (ulterior mareșal) a accelerat procesul de ”românizare” prin confiscarea de proprietăți evreiești, introducerea legislației rasiale, deportarea evreilor și participarea activă la Holocaust.

    La ordinul Mareșalului Antonescu, Armata Română și administrația românească au comis sinistre crime antisemite, rasiste și crime de război: Pogromul de la Iași (iunie 1941), masacrele de la Odesa, deportările din Transnistria. S-au înregistrat sute de mii de victime din rândul populației evreiești și rome.

    Naționalismul antonescian este extremist, militarist, autoritarist, antisemit și rasist. El poate fi rezumat prin formula: naționalism + etnicism + antisemitism + excludere + spoliere + violență de stat + crimă în masă.

    Dictatura militară a Mareșalului Antonescu a instaurat un regim ”etnocratic” și ”naționalist-totalitar”, bazat pe primatul elementului românesc în toate domeniile vieții publice și economice. În consecință, statul trebuia condus exclusiv de și pentru românii etnici (genetici). Membrii minorităților etnice, în special evreii și romii, nu mai erau considerați cetățeni români, ci elemente străine, periculoase pentru corpul biologic al națiunii.

    Mareșalul Ion Antonescu - fotografie portret (1942). FOTO: Wikipedia
    Mareșalul Ion Antonescu – fotografie portret (1942) / FOTO: Wikipedia

    Prin intermediul Centrului Național de Românizare (CNR) – înființat în primăvara anului 1941 și subordonat direct Subsecretariatului de Stat al Românizării, Colonizării și Inventarului –, dictatura lui Ion Antonescu a implementat, cu ajutorul ”comisarilor de românizare” ai CNR, politica naționalistă și antisemită de excludere sistematică a evreilor din viața economică și socială a României și de preluare abuzivă a proprietăților și afacerilor comerciale evreiești de către statul român.

    Procesul de ”românizare” a fost completat de crimele rasiale comise de dictatura antonesciană. Mareșalul este responsabil pentru asasinarea a aproximativ 380.000 de evrei români și ucraineni și a aproximativ 11.000 de romi. 

    Naționalismul antonescian recunoaște, la rândul său, importanța alianței cu Biserica Ortodoxă Română. Creștinismul ortodox este instrumentalizat ca ”pilon de identitate națională” și, mai ales, de legitimare politică. Atât în poziționările oficiale ale dictaturii antonesciene, cât și în predicile și pastoralele preoților și ierarhilor ortodocși, identitatea de român era strict suprapusă peste cea de creștin ortodox: a fi român însemna obligatoriu a fi creștin ortodox. Biserica Ortodoxă Română a fost utilizată pentru a promova valorile naționaliste ale dictaturii (cu puțin diferite de cele ale naționalismului legionar): disciplina și supunerea față de autoritatea militară a ”Conducătorului”.

    Pogromul de la Iași: romii locali, supravegheați de un polițist român, ajută la scoaterea cadavrelor de evrei din trenul morții Iași-Călărași în timpul unei opriri la Târgu Frumos. FOTO: Wikipedia
    Pogromul de la Iași: romii locali, supravegheați de un polițist român, ajută la scoaterea cadavrelor de evrei din trenul morții Iași – Călărași, în timpul unei opriri la Târgu Frumos / FOTO: Wikipedia

    Naționalismul antonescian, ca și naționalismul legionar, este anticomunist. Ideologia comunistă era descrisă de propaganda dictaturii militare a Mareșalului Antonescu ca fiind o ideologie străină de spiritul românesc, importată și susținută de elemente alogene, cu precădere evrei.

    Antonescu a implicat România în cel de-al Doilea Război Mondial prin participarea, alături de Germania nazistă, la atacarea URSS. Războiul din Est a fost proclamat de regimul antonescian ca fiind ”Războiul Sfânt” la care românii aveau datoria să participe atât pentru recuperarea teritoriilor pierdute (Basarabia și Bucovina de Nord), cât și pentru zdrobirea bolșevismului.

    Deși conținea elemente de natură mistico-religioasă, naționalismul antonescian nu a fost cuprins de vreo exaltare sângeroasă, așa cum fusese cazul naționalismului legionar. Dimpotrivă, naționalismul antonescian a fost sângeros într-o manieră instituționalizată, militarizată. El a comis abuzuri și crime rasiale și antisemite în mod sistematic, folosind puterea și resursele Armatei Române și ale administrației guvernamentale.

    Ion Antonescu a fost înlăturat de la conducerea țării și arestat la ordinul MS Regele Mihai I, prin actul politic și militar de la  23 august 1944. Antonescu a fost dus în Uniunea Sovietică și a sfârșit sub gloanțele plutonului de execuție, pe 1 iunie 1946, în valea Piersicilor de la închisoarea Jilava. Propaganda naționalistă de după Decembrie 1989 a făcut eforturi să-l reabiliteze, prezentându-l ca fiind un ”erou tragic al neamului românesc”.

    Mareșalul Ion Antonescu, Mihai Antonescu (fost viceprim-ministru și ministru de externe), Gheorghe Alexianu (fost guvernator al Transnistriei) și Constantin Z. Vasiliu (fost comandant al Jandarmeriei), cu câteva minute înainte de a fi executați prin împușcare. FOTO: Wikipedia
    Mareșalul Ion Antonescu, Mihai Antonescu (fost viceprim-ministru și ministru de Externe), Gheorghe Alexianu (fost guvernator al Transnistriei) și Constantin Z. Vasiliu (fost comandant al Jandarmeriei), cu câteva minute înainte de a fi executați prin împușcare, la Jilava / FOTO: Wikipedia

    O concluzie de etapă

    Cronologia naționalismului la români începe în vremurile revoluționare ale anilor 1821 și 1848. Naționalismul românesc de atunci poate fi privit mai degrabă ca un patriotism intens, poate și exaltat, aceasta pentru că îi lipsesc caracteristicile pe care naționalismul le va dobândi pe parcursul următoarei sute de ani.

    Inspirat de idealurile universaliste și specifice societății democratice în stare incipientă, afirmate de Revoluția Franceză de la 1789 și ulterior de mișcările revoluționare din 1821 și 1848, naționalismul la români debutează ca o forță catalizatoare a voințelor elitelor românești și a diferitelor pături sociale din Țările Române care își doresc emanciparea socială și politică. Multe din idealurile revoluționare naționale/naționaliste ale românilor de la începutul și mijlocul sec. XIX au fost inspirate de viziunea universalistă a Francmasoneriei Europene, dar nu s-au limitat la aceasta, găsindu-și loc și idealurile locale, specifice intereselor pe care le aveau românii la acel moment.

    Evoluția naționalismului la români, deși a avut un debut luminos, a fost însă una tot mai toxică pentru destinul național și european al românilor. Așa cum ne demonstrează istoria, naționalismul la români se radicalizează, devine enclavizant, rasist, xenofob, antisemit și într-un sfârșit, criminal și sinistru.

    Vom continua analiza noastră în articolul următor și vom prezenta cât de sinistru și de toxic a fost (și încă este!) pentru societatea românească, naționalism-comunismul colportat de dictatorul Nicolae Ceaușescu. Vom realiza și o necesară comparație între naționalism – care nu a fost și nu va fi niciodată ”sănătos” – și patriotismul care reprezintă datoria de onoare față de țară a fiecărui cetățean al României, indiferent de naționalitate, etnie, religie, convingeri politice sau orientare sexuală.

    Nu în ultimul rând, vom prezenta consecințele negative, grave asupra democrației românești (oricum în criză profundă) generate de încercarea nefericită a președintelui Nicușor Dan de a juca ”partitura” naționalistă.

    (VA URMA)

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * ”Putinizarea” Bisericii Ortodoxe Române – când aroganța deschide calea spre erezie și trădare de țară

    * Un avocat craiovean, fiul unei judecătoare de la ÎCCJ, face propagandă extremistă: ”Slava Rusia!”, ”Glorie marelui Stalin!”. Admiră dictaturile din China, Coreea de Nord și Iran

    * BOR și extremismul naționalist-filetist (2): de ce s-a transformat BOR într-o tribună a propagandei naționalist-filetiste și putiniste

    * Sorin Lavric – revoluționarul colectivismului mistic-legionar și obsesia antisemită pentru ”masoreții marxiști”

    * ”Lista neagră” fabricată de CSM – un atac de sorginte bolșevic-stalinistă

    * Alianța PSD–AUR lucrează deja la fascizarea României! Cazul AUR Balotești și votul sinistru dintr-o comisie a Senatului

    * DOSARUL UNEI MARI ERORI (episodul 4): Canonizarea preotului Ilarion Felea, propagandistul legionar asasinat în închisoarea comunistă din Aiud

    * Clanul Olguța–Manda contra României

    * Rusia – dușmanul de moarte al celor două state românești: România și Republica Moldova. O istorie teribilă

    * Ereziile lui Călin Georgescu – un răspuns creștin-ortodox

    ALTE EDITORIALE:

    – Advertisement –

  • ”Putinizarea” Bisericii Ortodoxe Române – când aroganța deschide calea spre erezie și trădare de țară

    În contextul războiului hibrid lansat de aproximativ un deceniu împotriva României de mașinăria de propagandă și spionaj a Kremlinului, o nouă vulnerabilitate de securitate națională este tot mai evidentă, iar aceasta este Biserica Ortodoxă Română (BOR). De câteva luni asistăm la o intensificare a acțiunilor de propagandă și dezinformare prin care se încearcă, pe de o parte, consolidarea grupării filetise din interiorul BOR, iar pe de altă parte, compromiterea definitivă a ceea ce a mai rămas sănătos în principalul cult religios din România.

    Războiul pentru apărarea BOR nu este purtat nici de Patriarh – al cărui purtător de cuvânt, preotul Adrian Agachi, dă semne clare că simpatizează gruparea suveranistă – și nici de mecanismele administrative și canonice ale Sfântului Sinod. În fapt, preoții și mirenii ortodocși care înțeleg gravitatea situației în care se prăbușește BOR sub loviturile propagandei Kremlinului și decid să reacționeze, sunt singuri, părăsiți în calea ”lupilor” lui Putin.

    Sunt numeroase scandalurile privind sprijinul oferit de unii ierarhi și clerici pentru propaganda suveranist-naționalistă (și implicit eretică) promovată de agenți de influență ai Rusiei precum șarlatanul Călin Georgescu, violentul George Simion ori putinista Diana Șoșoacă. Recent, Călin Georgescu a realizat un fel de „turneu electoral” prin piețe și târguri rurale. La fiecare eveniment, a fost primit ceremonios în bisericile ortodoxe din comunitate și onorat de preoții slujitori de acolo. Patriarhia Română s-a făcut că nu vede, adică a avut aceeași reacție ca în cazul „pelerinajelor” politice prin mânăstiri ortodoxe realizate de șarlatanul putinist.

    În acest context, alte două evenimente controversate vin să confirme că BOR începe să se prăbușească sub loviturile mașinăriei de propagandă și spionaj a Rusiei putiniste.

    – Advertisement –

    Scandalul amplasării bustului ofițerului stalinist și antisemit Radu Theodoru la Mânăstirea Comana

    În ziua de 23 august 2026, la Mânăstirea Comana, județul Giurgiu, a fost organizată o ceremonie de dezvelire a bustului ofițerului stalinist și antisemit Radu Theodoru, la mormântul acestuia din cimitirul mânăstirii.

    Jurnalistul Costin Andrieș a fost primul care a reacționat împotriva acestei mizerii îngăduite de BOR în propria ogradă. Redăm integral postarea din data de 19 august 2026 a jurnalistului Costin Andrieș, pentru că informațiile oferite sunt edificatoare pentru acest caz (notă: fotografiile sunt inserate de redacția noastră).

    ”Un stalinist va fi omagiat pe 23 august la Mănăstirea Comana de o grupare rusofilă care vrea să instaureze dictatura în Romănia. Inculpații din dosarul de trădare «Comandamentul Vlad Țepeș», coordonați cu ambasada Rusiei, anunță ca vor dezveli statuia idolului lor stalinist îngropat la mănastire, Radu Theodoru, folosind aceleași titluri, aceleași funcții și același «Stat Major» care apar în rechizitoriul DIICOT pentru trădare. Dosarul descrie coordonarea inițială a grupării de către atașați militari ai Ambasadei Rusiei.

    – Advertisement –

    Radu Theodoru, negaționist al Holocaustului și admirator declarat al lui Stalin (care a trimis milioane de oameni la moarte în Gulag, printre care sute de mii de români) și al lui Putin, a murit în decembrie 2025, pe când era suspect în dosarul de trădare, și a fost înmormântat în cimitirul mănăstirii Comana. 

    Anunțul circulă pe Facebook prin contul Suveran Adrian, un alt apropiat al Ambasadei ruse și amplificator al propagandei grupării Țepeș. «Suveran» a fost fotografiat, în mai 2026, alături de consulul Federației Ruse la Constanța.

    Afișul realizat cu AI, distribuit pe 12 august, are soclul acoperit cu pânză albă pe care scrie «Onoare eternă eroilor neamului românesc!», iar sloganul evenimentului este «Cinstim înaintașii, apărăm prezentul, construim viitorul!».

    Pe afiș, Theodoru figurează drept «Comandant al Comandamentului Vlad Țepeș», iar Adrian Robert Dinu drept «Fondator», adică exact ierarhia descrisă de procurori în rechizitoriul dosarului de trădare. Data aleasă este ziua semnării Pactului Ribbentrop–Molotov (23 august 1939 – n. red.), iar Theodoru însuși, într-un mesaj audio postat pe Facebook în martie 2025, declara: «Stalin a fost unul dintre marii prieteni ai României după actul de la 23 august 1944».

    ORGANIZATORII

    «Comandamentul Vlad Țepeș» este o grupare judecată pentru trădare în folosul Rusiei, care, potrivit DIICOT, a fost inițiată în 2023 de Ștefan Mateescu și Adrian-Robertin Dinu, «sub coordonarea colonelului Viktor Makovski, atașat militar în cadrul Ambasadei ruse», apoi a succesorilor acestuia, coloneii Alexandr Ciuprina și Evgheni Ignatiev – aceștia fiind doi dintre diplomații ruși declarați personae non gratae și expulzați de MAE pe 4 martie 2025.

    Obiectivele grupării lui Dinu, documentate de anchetatori, sunt:

    • ieșirea României din NATO și din UE;
    • «neutralitate»;
    • reluarea relațiilor cu Rusia, China și Iranul;
    • desființarea partidelor;
    • naționalizări;
    • schimbarea numelui țării în «Geția».

    Din stenogramele dosarului reiese că scopul final era revenirea la denumirea «Republica Populară Română» și «intrarea sub controlul direct al Rusiei».

    DOSARUL

    În noiembrie 2025, DIICOT a trimis dosarul în judecată la Curtea de Apel București. Inculpați sunt Adrian Robertin Dinu, Marius Semeniuc, Ștefan Mateescu, Georgică Cristian Atitiene, Radu Pompiliu Șofran și Raul Mihail Lupu. Aceștia sunt acuzați de trădare, constituirea unui grup infracțional organizat, sprijinirea grupului și complicitate.

    Pe 21 aprilie 2026, dosarul a trecut de camera preliminară, decizia fiind contestată la Înalta Curte. Între timp, inculpații sunt liberi și continuă să facă propagandă pro-rusă și să recruteze adepți.

    PERSONAJELE

    RADU THEODORU (n. 17 ianuarie 1924, Ineu), omagiatul, e un fost pilot de război și scriitor prolific, fost membru fondator și vicepreședinte al Partidului România Mare al lui Corneliu Vadim Tudor. Theodoru se declara adept al «școlii revizioniste» a lui Robert Faurisson, care neagă Holocaustul și susținea enormități de tipul «Hitler e o invenție a evreilor» și îi elogia public pe Stalin (pentru că «a vrut să distrugă sionismul») și pe Putin (văzut drept continuatorul lui Stalin). În februarie 2023 a participat, în uniforma Armatei Române, la o recepție la Ambasada Rusiei; organizația al cărei «comandant» era a cerut ieșirea din NATO și a prezentat invazia Rusiei în Ucraina drept «reacție defensivă».

    Suspect în dosarul de trădare (nereținut din cauza vârstei), a murit la 101 ani, în decembrie 2025. MApN i-a refuzat onorurile militare la funeralii. A fost înmormântat pe 12 decembrie 2025 la Mănăstirea Comana, cu slujbă oficiată de PS Ambrozie al Giurgiului și cu un «cavaler» în armură medievală de pază la sicriu. Omul căruia Armata i-a refuzat onorurile primește acum, la opt luni de la înmormântare, o statuie.

    Radu Theodoru, la Ambasada Rusiei, în 2023. FOTO Facebook/Cristi Dimitriu via Universul.net
    Radu Theodoru la Ambasada Rusiei, în 2023 / FOTO Facebook/Cristi Dimitriu via Universul.net

    ADRIAN ROBERTIN DINU este figura centrală a dosarului. Pe pagina sa de Facebook a existat o fotografie făcută la Ambasada Rusiei, cu el, generalul Theodoru și fostul ambasador rus Valeri Kuzmin, însoțită de textul «De aici a plecat proiectul Statul Major al Comandamentului Vlad Țepeș». Potrivit rechizitoriului, în ajunul plecării la Moscova s-a întâlnit circa 30 de minute, într-un restaurant bucureștean, cu Evgheni Ignatiev, adjunctul atașatului militar rus. Apoi, între 25 ianuarie și 3 februarie 2025, a călătorit la Moscova împreună cu Marius Semeniuc, cu un plan în 10 puncte, și i-a plătit 5.000 de euro lui Petro Ghetsko pentru facilitarea întâlnirilor.

    Tot din stenograme reiese că Dinu spunea că așteaptă «un semn» de la Călin Georgescu pentru a declanșa acțiunea de «predare a instituțiilor statului către popor». Astăzi, liber în așteptarea procesului, e hiperactiv pe Facebook și pe TikTok (inclusiv sub numele «Adi Hellas»), unde amenință voalat magistrații care-i judecă dosarul și distribuie «conferințele» celor doi agenți ruși din dosar.

    Adrian Robertin Dinu și Valeri Kuzmin, fostul ambasador al Rusiei în România. FOTO: Fanatik
    Adrian Robertin Dinu și Valeri Kuzmin, fostul ambasador al Rusiei în România / FOTO: Fanatik

    MARIUS SEMENIUC – ”Profesorul” – este profesor de limbi slave. Semeniuc se prezintă drept director al Uniunii Rutenilor Subcarpatici din România; pe Facebook afișează steagul rutean și își scrie numele cu caractere chirilice. Este unul dintre cei doi membri ai grupării care, potrivit rechizitoriului, au mers la Moscova în ianuarie–februarie 2025, unde s-au întâlnit cu Petro Ghetsko – cetățean ucrainean condamnat în Ucraina la 20 de ani pentru acțiuni contra siguranței naționale, refugiat în Rusia și autoproclamat «premier» al așa-zisei «Republici Ruse Subcarpatice» – și cu Igor Mashkov, prezentat de presa de investigații drept colonel FSB, fost combatant în Donbas.

    Astăzi, cei doi «agenți ruși» din rechizitoriu țin conferințe video – la o masă cu steagurile României, Rusiei, Serbiei și URSS – în care îl proclamă pe Semeniuc «singurul reprezentant împuternicit al României» și amenință cu «anularea trustului ”România”»; înregistrările sunt distribuite cu traducere de Dinu, de Semeniuc însuși și de rețeaua lor de susținători. Semeniuc este inculpat pentru trădare în același dosar.

    Marius Semeniuc (dreapta) și Sergiu Mihalcea (politician pro-rus; în 2024 coordona Comisia pentru apărarea identității naționale din partidul AUR; invitat frecvent la Ambasada Rusiei). FOTO: G4Media
    Marius Semeniuc (dreapta) și Sergiu Mihalcea (politician pro-rus; în 2024 coordona Comisia pentru apărarea identității naționale din partidul AUR; invitat frecvent la Ambasada Rusiei). FOTO: G4Media

    «Suveran Adrian» este difuzorul. Contul de Facebook care a publicat anunțul evenimentului (profilul «vasady13») contribuie constant la promovarea Comandamentului Vlad Țepeș. Pe lângă redistribuirea mesajelor de recrutare semnate de Robertin Dinu («Vino alături de noi ca să ne luăm țara înapoi») și a conferințelor lui Ghetsko și Mashkov, pe 9 mai 2026 «Suveran Adrian» apărea într-o fotografie alături de consulul Federației Ruse la Constanța. Nu este inculpat în dosar; rolul său documentat este cel de releu de amplificare, inclusiv, acum, pentru ceremonia de la Comana, anunțată din localitatea Comana.

    CĂLIN GEORGESCU nu apare pe afișul evenimentului, dar legăturile lui cu locul și cu omagiatul sunt directe și recente.

    Stalinistul Theodoru era, de decenii, «sufletul» activităților memoriale de la Comana. Locuia în satul Grădiștea din comuna Comana și a inițiat, împreună cu starețul arhim. Mihail Muscariu, troița-monument «Cotul Donului 1942» din incinta mănăstirii, sfințită în 2015.

    Acolo a și fost înmormântat, în decembrie 2025, iar Georgescu l-a omagiat public: «S-a mutat la Cer o stea a demnității românești».

    În iulie 2026, Georgescu a participat la liturghia duminicală de la Comana, unde starețul i-a oferit daruri și i-a mulțumit public pentru că, «cu multă discreție», a donat untdelemn pentru candelele mănăstirii, după care Georgescu s-a «închinat» la mormântul lui Theodoru din cimitirul mănăstirii.

    În dosarul «Vlad Țepeș», numele lui Georgescu apare repetat în stenograme, Dinu aștepta «semnul» lui, iar Theodoru declara, după percheziții, că discuțiile cu Georgescu «s-au amânat mereu».

    Georgescu are propriile sale probleme penale: pe 6 august 2026, ÎCCJ a decis definitiv că poate începe judecata pe fond în dosarul în care el, Horațiu Potra și alți 20 de inculpați sunt acuzați de acțiuni împotriva ordinii constituționale; separat, este trimis în judecată pentru propagandă legionară și promovarea unor persoane vinovate de genocid și crime de război.”

    Țâfna neduhovnicească a preotului Agachi

    Reacția ierarhiei BOR a fost cea cunoscută: formalism, aroganță, fuga de responsabilitate. Preotul Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhului Daniel, a intervenit cu un aer superior și a repostat comunicatul de presă al Episcopiei Giurgiului, o adevărată mostră de fariseim și tupeu clerical.

    ”Deoarece observ că iarăși s-au inflamat inutil câteva persoane, redau mai jos comunicatul de presă al Episcopiei Giurgiului cu privire la un eveniment care va avea loc în data de 23 august.

    Comunicat de presă

    «În urma recentelor articole din presa centrală care vizează un presupus eveniment public ce va fi organizat în data de 23 august 2026 la Mânăstirea Comana și care include dezvelirea unui bust al defunctului general Radu Theodoru, înmormântat în cimitirul mânăstirii, în scopul informării corecte a publicului și pentru înlăturarea oricăror asocieri tendențioase ce pot crea o confuzie nedorită, facem următoarele precizări:

    – Evenimentul amintit nu este organizat de Episcopia Giurgiului sau de Mânăstirea Comana, ci este un eveniment organizat la mormântul defunctului de familia acestuia, alături de toți cei pe care au ales să-i invite la acest moment.

    – Bustul ce urmează a fi dezvelit este amplasat pe mormântul defunctului general, nu în curtea mânăstirii sau la intrarea acesteia, așa cum în mod eronat a fost precizat.

    – Slujbele de pomenire ce vor fi săvârșite la mormânt respectă tipicul și rânduiala slujbelor de pomenire pe care Biserica le-a rânduit pentru pomenirea celor adormiți, slujbe ce se săvârșesc în mod curent pentru orice persoană trecută la cele veșnice.

    – Orice alte eventuale manifestări externe cultului cum ar fi declarații, discursuri, luări de poziție sau altele asemenea acestora, ce pot fi consemnate în timpul acestor evenimente, cad în responsabilitatea exclusivă a organizatorilor.

    Episcopia Giurgiului respinge totodată încercările nedemne de asociere în spațiul public a instituției noastre, a așezămintelor monahale sau a clericilor noștri cu orice tip de propagandă și ideologie. Biserica rămâne un spațiu al comuniunii și al păcii, al rânduielii și al pocăinței, primind deopotrivă pe drepți, dar și pe păcătoși la chemarea pe care Hristos Domnul ne-o face tuturor, aceea de a ne mântui sufletele curățindu-le de tina păcatului, a urii și a dezbinării.

    Biroul de presă al Episcopiei Giurgiului.»

    Regulamentul e clar: ”Administrația cimitirului va lua măsuri pentru demolarea acesteia”

    Afirmațiile Episcopiei Giurgiului sunt contrazise însă de avocatul Bogdan Ionescu într-un articol publicat în G4Media, cu titlul ”«Să nu-ți faci chip cioplit». Dar cine a aprobat chipul lui Radu Theodoru de la Mănăstirea Comana?”.

    În calitate de președinte al Asociației pentru Prevenirea și Combaterea Antisemitismului și Legionarismului, Bogdan Ionescu a solicitat puncte de vedere conducerii Mânăstirii Comana și Episcopiei Giurgiului.

    Astfel, starețul Mănăstirii Comana, arhimandritul Mihail Muscariu, a declarat că nu avea habar despre caracterul public al evenimentului: ”Eu știam că este un eveniment privat al familiei. Bustul este amplasat pe mormânt, locul fiind concesionat. Mănăstirea nu este implicată”.

    Într-un răspuns adresat asociației conduse de Bogdan Ionescu, Episcopia Girugiului declara: ”(…) bustul fiind amplasat chiar pe locul de veci aflat in concesiunea familiei celui decedat. În virtutea dreptului de concesiune, familia este cea care are dreptul de amenajare a locului de veci, fără ca mănăstirea să poată interveni arbitrar asupra monumentelor funerare cu caracter privat”.

    Avocatul Bogdan Ionescu constată: ”Din păcate, pare că, prin fiecare nouă intervenție, Biserica Ortodoxă Română reușește să se discrediteze și mai mult”.

    În articolul publicat în G4Media, Ionescu realizează o analiză a situației juridice privind responsabilitatea unităților de cult (inclusiv mânăstiri) ale BOR pentru ce se întâmplă în cimitirele pe care le dețin.

    ”În primul rând, potrivit art. 170 alin. (3) din Statutul din 16 ianuarie 2008 pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, cimitirele sunt bunuri sacre. De asemenea, potrivit art. 187 alin. (1) și (3) din același Statut, se stabilește că cimitirul este administrat de către Consiliul parohial, Consiliul mănăstiresc sau protopopiat, sub controlul periodic al Centrului eparhial, iar «locul de veci concesionat rămâne proprietatea parohiei sau a mănăstirii».

    Așadar, concesiunea nu transformă locul de veci într-un spațiu privat asupra căruia familia concesionară (adică care a primit concesiunea) poate dispune discreționar. De asemenea, extrem de important în economia următoarelor dezvoltări, potrivit art. 188 alin. (3) din acelai Statut: «Cimitirele parohiale, mănăstirești și eparhiale se organizează și funcționează în baza unui regulament aprobat de Sfântul Sinod».

    Iar acum vine probabil cel mai important text în sprijinul argumentației noastre. Anume, art. 37  din Regulamentul cimitirelor din Biserica Ortodoxă Română (2020).

    Astfel, sintetizând acest articol, orice construcție funerară într-un cimitir bisericesc (singura excepție expres prevăzută fiind crucea simplă de lemn) poate fi executată numai după obținerea aprobării Consiliului parohial, a Consiliului economic al mănăstirii ori a Permanenței Consiliului Eparhial [alin. 1]. Lucrările se desfășoară sub supravegherea unui reprezentant al organismului bisericesc competent [alin. 2], trebuie să respecte întocmai documentația tehnică și aprobarea de executare [alin. 4] și, ca regulă, sunt executate de firme specializate avizate de Centrul eparhial, cu aprobarea organismelor bisericești competente [alin. 5]. Chiar și atunci când, în mod excepțional, lucrarea este executată în regie proprie, aprobarea organismelor bisericești competente rămâne obligatorie [alin. 6].

    Iar pentru ipoteza nerespectării acestor cerințe, alin. 7 este categoric (cităm integral): «Este interzisă realizarea unei construcții funerare (cavou, criptă, borduri etc.) cu încălcarea prevederilor mai sus menționate. În cazul încălcării acestei dispoziții de către concesionarul locului de înmormântare, administrația cimitirului va lua măsuri pentru demolarea construcției, pe cheltuiala celui aflat în culpă». Așadar, propriul Regulament al BOR nu numai că infirmă ideea potrivit căreia concesionarul ar putea amenaja discreționar locul de veci, ci reglementează expres chiar ipoteza în care concesionarul realizează o construcție funerară cu încălcarea acestor cerințe și stabilește consecința: administrația cimitirului va lua măsuri pentru demolarea acesteia.”

    Pe scurt, este clar că BOR are toată răspundere pentru scandalul dezveliri bustului ofițerului stalinist și antisemit Radu Theodoru, la mormântul acestuia din cimitirul Mânăstirii Comana.

    Dacă ne gândim și la alte situații controversate în care au fost implicate conducerea Mânăstirii Comana și cea a Episcopiei Giurgiului – ceremonia plină de fast a înmormântării ofițerului stalinist (căruia Armata Română i-a refuzat înmormântarea cu gardă de onoare conform regulilor militare) oficiată de însuși episcopul Giurgiului și primirea călduroasă a șarlatanului Călin Georgescu în mânăstire, în cadrul unei acțiuni cu evidente caracteristici propagandistice –, ajungem la concluzia că BOR l-a onorat oficial pe stalinistul și antisemitul Radu Theodoru și, implicit, și-a asumat mesajele pro-Rusia și antisemite deversate de acesta.

    Monahul Vlad Pimen, starețul Chiliei ”Intrarea Maicii Domnului în Biserică” de la Schitul Lacu de pe Muntele Athos – invitat de onoare al dubiosului Irineu Popa, mitropolitul Olteniei

    Pe site-ul Mitropoliei Olteniei aflăm că în data de 27 august 2026 se va organiza o ”întâlnire de suflet cu părintele Pimen Vlad”. Este vorba de „momentul central” al unei acțiuni mai ample organizată de Mitropolia Olteniei, anume ”Întâlnirea Tineretului din Oltenia 2026”.

    „Seara duhovnicească” este organizată cu binecuvântarea IPS Irineu Popa, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, iar Pimen este prezentat ca fiind ”viețuitor al Chiliei «Intrarea Maicii Domnului în Biserică» – Lacu, Sfântul Munte Athos” (așezământ care aparține de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol). Evenimentul are loc într-una dintre cele mai mari săli din Craiova, anume Sala Polivalentă, cu aproape 4.000 de locuri.

    Să descoperim care este pastorația realizată la Sfântul Munte Athos de controversatul monah Pimen Vlad, cel care va „predica” pentru mii de tineri din Oltenia.

    Vlad Pimen invitat să predice tinerilor din Oltenia

    1 de 2








    Propagandă în favoarea candidatului putinist Călin Georgescu: ”Să votați CONTRA d-nei Lasconi, pentru că altfel veți avea copiii bisexuali precum fiica dânsei!”

    Într-un articol publicat de jurnalista Melania Cincea, în decembrie 2024, pe platforma Puterea a cincea, cu titlul „Călugări români de la Athos, campanie electorală pentru Călin Georgescu”, se arată cum candidatul pro-Rusia este promovat printr-un articol pe site-ul Chilieathonita_ro al Chiliei ”Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” de la Schitul Lacu din Muntele Athos, chilie aflată sub păstorirea monahului Pimen Vlad.

    În acest articol de propagandă publicat pe site-ul Chilieathonita_ro, ”enoriașii-cititori sunt încredințați că în campania electorală a acestuia nu au fost «imixtiuni ale Chinei, Rusiei sau ale altor state din orice spectru (geo)politic»” și li se atrage atenția că, dacă nu se prezintă la vot, cei care o vor vota pe Elena Lasconi – contracandidata lui Călin Georgescu – ”încearcă să facă voia diavolului”. În articol se ”garantează pentru corectitudinea și legalitatea campaniei electorale a lui Călin Georgescu și pentru lipsa imixtiunii externe”.

    Echipa editorială a platformei administrate de Chilia ”Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” prezintă asigurări ferme că propaganda online în favoarea lui Georgescu, care a crescut în progresiei geometrică în doar câteva luni, nu este rezultatul vreunei acțiuni subversive a unei puteri străine! Cităm: ”Echipa lui Călin Georgescu, cunoscând cum se pot promova materialele pe TikTok fără ca să fie banate, a ajuns astfel să le promoveze foarte bine și să fie virale pe această platformă. Se cunoaște cum și pe ce platformă a fost realizat acest lucru – nu este vorba de schimbarea algoritmilor de promovare cum face Facebook pentru a promova candidații pe care îi dorește. Echipa lui Călin Georgescu a respectat regulile jocului, pe care le-a învățat foarte bine și le-a folosit în avantajul acesteia. Nu este vorba de imixtiuni ale Chinei, Rusiei sau ale altor state din orice spectru (geo)politic – după cum recunosc Administrația Prezidențială, SRI și SIE –, ci de conținut care a fost validat de oameni și de o echipă care a știut să-l promoveze.”

    În același articol publicat pe site-ul Chilieathonită_ro – publicarea fiind aprobată de starețul Vlad Pimen, așa cum stabilesc normele de disciplină monahală care nu îngăduie nicio activitate în cadrul unei comunități monahale fără aprobarea starețului – citim și o critică virulentă la adresa contracandidatei Elena Lasconi și la sprijinul oferit de România pentru Ucraina, în războiul de agresiune declanșat de Rusia lui Putin. Cităm: ”A fost singura care a susținut escaladarea implicării României în războiul din Ucraina, război care nu este al nostru. (…) Nu putem să validăm implicarea României în război de dragul Europei. Nu este războiul nostru”.

    Prezența narativului propagandei deversate de Kremlin este clară: războiul din Ucraina nu este problema României, românii nu trebuie să se amestece etc.

    Articolul publicat de Chilieathonită_ro se încheia astfel: ”Nu susținem faptul că dl. Georgescu este perfect, însă comparativ cu alternativa asumată ca fiind total împotriva Bisericii a d-nei Lasconi, dl. Georgescu este răul cel mai mic. Din cauza asta nu spunem să votați cu dl. Georgescu, ci mai degrabă să votați CONTRA d-nei Lasconi, pentru că altfel veți avea copiii bisexuali precum fiica dânsei”.

    Propagandă în favoarea candidatului naționalist George Simion: ”În spatele d-lui Nicușor Dan – o fiară foarte mare și întunecată”

    Pe16 mai 2025, același site Chilieathonita_ro, administrat de comunitatea monahală pe care o păstorește monahul Pimen Vlad, ca stareț, publica un articol ”de senzație”: ”Confirmarea unei vedenii din Athos legată de alegeri!”.

    Sub pretextul că doar se preia un ”mesaj care circulă pe net de la o persoană necunoscută legat de o vedenie a unui părinte athonit despre alegerile de duminică”, Chilieathonită_ro confirmă că ”mesajul și vedenia sunt adevărate” și afirmă că ”unui părinte (…) care nu este la prima experiență de acest gen, i s-au descoperit de la Dumnezeu următoarele: dl. George Simion are două patimi – știm care, însă din delicatețe nu le vom dezvălui pentru că nu sunt distrugătoare de neam; dl. Nicușor Dan a fost văzut mic, alb, «inert, ca peretele», lipsit de har, fără nicio expresie, iar în spatele lui – o fiară foarte mare și întunecată”.

    Diseminarea unor narative putiniste privind războiul din Ucraina

    Într-un articol publicat în 14 martie 2022, pe platforma Chilieathonită_ro, cu titlul ”Războiul din Ucraina văzut în artă – părintele Pimen, Roger Waters, Sting, Thomas Bergersen, Arvo Part”, este publicat, ”din partea chiliei”, un poem numit ”Poem pentru România” – compus și recitat de părintele Pimen Vlad.

    Versurile, deși puerile – ori probabil intenționat puerile pentru a fi accesibile unui public cu educație precară și vulnerabil la manipulări emoționale –, conțin idei pe care le regăsim în narativele deversate de propaganda Rusiei în România.

    Cităm din ”creația” propagandist-poetică a monahului Pimen Vlad:

    ”Atunci când legile sunt tot mai dure / Cu oamenii obișnuiți să-ndure / Atunci când toate acestea sunt în toi / Conducătorii noștri vor război.

    Așa, mai dintr-o dată, peste noapte / Au devenit apărători ai țărilor învecinate. / Și-au început așa cu gura mare / Să ne trimitem fiii fiecare / Să-i pregătească de război / Să moară unul, dacă-s doi.

    Și cine strigă, oare, așa de tare? / Cei care n-au copii și nu-i doare. / Până acum ne-au tot închis în case / Și s-au tăiat pădurile frumoase / Și s-a distrus ce a mai fost / Lăsând pe oameni fără rost.

    (…) Noi am știut să ne-apărăm cu buzduganul / Și sărăcia și nevoile și neamul. / Noi nu ne-am dus la nimeni acasă / Ca să le luăm pâinea de pe masă / Nici nu am râvnit la pământuri străine, / Avându-le pe ale noastre pline.

    Ne-am mulțumit cu ce ne-a dat bunul Dumnezeu, / Chiar dacă ne-a fost bine sau mai greu. / Să nu ne abatem de la această cale / Și să rămânem în ale noastre hotare.”

    Narativele rusești sunt evidente: România nu trebuie să se amestece în războiul de agresiune declanșat de Rusia asupra Ucrainei, românii nu trebuie să-i ajute pe ucrainenei, politicienii români vor să ne trimită fiii pe front, în România post-decembristă doar s-a jefuit, s-a distrus tot ce a fost minunat înainte de 1989 etc.

    Un alt narativ rusesc: tabăra care promovează LGBT este aceeași tabără care promovează escaladarea războiului din Ucraina, fără negocieri

    Alături de controversatul stareț Pimen Vlad, la Chilia „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Schitul Lacu de la Muntele Athos, aflăm un alt personaj dubios, anume „părintele Teologos”. Acesta este foarte activ pe platforma Chilieathonită_ro și diseminează în mod direct mesaje radicale, multe dintre acestea regăsindu-se în siajul propagandei ruse.

    În articolul cu titlul”Alegeri, neam, rugăciune – p. Teologos”, publicat pe Chilieathonită_ro în 27 aprilie 2025, „părintele Teologos” afirmă: ”Deci, în clipa în care o tabără promovează LGBT, o tabără promovează introducerea avortului ca și drept constituțional, aceeași tabără promovează escaladarea războiului din Ucraina, fără negocieri, e clar că Dumnezeu nu-i acolo. După care, tot aceeași tabără anulează alegerile fără motiv, fără motiv. Începuse deja să se desfășoare turul 2, se anulează, asta este lovitură de stat. Se calcă în picioare dreptul constituțional, dreptul oamenilor de a vota. După care au apărut intimidări, oameni duși cu camera pe ei, duși la poliție și așa mai departe. Cum să spun, în România urmărirea penală este secretă, deci este ilegal să-l filmezi pe cineva care este urmărit penal, adică bănuit de urmărire penală, dacă el nu-și dă acordul”.

    „Părintele Teologos”. FOTO: ChilieAthonita_ro
    ”Părintele Teologos” / FOTO: ChilieAthonita_ro

    ”Ăla din Franța vrea să se răzbune pe ăla din Rusia. Să-și trimită trupele lui, dacă dorește!”

    ”Părintele Teologos” nu-l uită nici pe președintele Franței, despre care afirmă: ”Ăla din Franța (…), Macron, vrea să se bată cu rusul până la ultimul român, de fapt”; (…) ”Pe plan comunitar nu permit eu, că tot discutăm de politică, să-mi dea ăla nu știu câte palme, adică să expun copiii mei la LGBT și așa mai departe și pe doamna mea la niște, cum să spun, niște ideologii, ferească Bunul și Sfântul Dumnezeu. Sau să-i trimit eu tot așa pe copiii mei sau pe prietenii mei în război, într-un război care nu-i al nostru. Sigur că este o mare dramă războiul, sigur că suntem foarte triști că mor atâția oameni, suntem aproape de ei, ne rugăm, dar nu devenim noi carne de tun pentru că ăla din Franța vrea să se răzbune pe ăla din Rusia. Să-și trimită el trupele lui, dacă dorește!”

    Regăsim în declarațiile ”părintelui Teologos”, colegul de chilie al starețului Vlad Pimen, numeroase narative ale propagandei rusești: pro-europenii sunt „fără Dumnezeu” pentru că promovează LGBT, dreptul la avort și escaladarea războiului din Ucraina, refuzând „negocierile” cu Putin; anularea turului 2 al alegerilor prezidențiale a fost „lovitură de stat”; prezentarea de către mass-media a anchetelor penale care vizează indivizi suspectați de fapte grave împotriva statului român este „intimidare”; ”ăla din Franța”, răzbunător pe creștinul Putin, vrea să bage România în războiul din Ucraina etc.

    Promovarea unor extremiști naționaliști și pro-Rusia

    Liderul AUR, naționalistul George Simion

    Într-o filmare difuzată în 30 noiembrie 2025, pe site-ul Chilieathonita_ro, cu titlul ”Credință, neam, suveranism – George Simion, p. Teologos”, este promovat extremistul naționalist George Simion. ”Părintele Teologos” îi permite acestuia să-și verse aberațiile propagandistice „suveraniste”, emisiunea fiind una cu un vădit caracter propagandistic, în ciuda faptului că Teologos neagă aceasta.

    Simion se folosește de ocazie și promovează atât propria viziune despre economia „suveranistă”, cât și manipularea cu „Hrană, Apă, Energie” a politicianului pro-rus Călin Georgescu. Cităm: „Dacă în 2027, când se extrage prima moleculă de gaz natural din Marea Neagră, noi nu vom avea un guvern care să spună: «Din România nu pleacă nicio moleculă de gaz decât sub formă finită!», suntem exact, exact ca o țară din Africa, furată de resurse. Acele resurse nu generează plusvaloare în țara noastră. Și asta am simțit la alegeri, fenomenul pe care l-am simțit prin domnul Călin Georgescu, prin programul «Hrană, Apă, Energie», prin doctrina noastră economică, în care mulți ne acuzau că «dom’le, voi vreți să naționalizați, voi vreți să dispară capitalul autohton privat, capitalul străin». Nu e adevărat. Ne dorim cât mai multe instituții, sigur că ne dorim potențarea capitalului autohton, și credem într-o economie de piață. Dar, în timpul alegerilor am stat să analizez: suntem exact ca o țară din Africa, cu proprietari de mine și, în care, la un moment dat, se revoltă populația indigenă împotriva exploatatorilor, pentru că sunt ținuți în schimburi absolut înjositoare, în condiții inumane, și se revoltă, și există o revoltă pe plantație, pe mină.”

    Extremistul George Simion - invitat de onoare al „părintelui Teologos”. FOTO: ChilieAthonita_ro
    Extremistul George Simion – invitat de onoare al „părintelui Teologos” / FOTO: ChilieAthonita_ro

    Ex-liderul AUR, neolegionarul Claudiu Richard Târziu – „pelerin” la ChilieAthonita

    Într-un interviu filmat și publicat în aprilie 2023, sub titlul”Flacăra și liantul dragostei – Claudiu Târziu, p. Teologos”, site-ul Chilieathonita_ro îl promovează pe neolegionarul Claudiu Richard Târziu, fostul coleg al lui George Simion la conducerea AUR, în prezent lider al unui partid extremist „de buzunar” și europarlamentar.

    În interviu, Târziu aduce un elogiu Asociației ROST, un ONG pe care acesta l-a condus și care o vreme părea să promoveze un conservatorism creștin relativ moderat, deși „împrumuturile” din ideologia extremei legionare din secolul XX au devenit, în timp, tot mai multe. Târziu nu a ezitat să se folosească de asociație pentru a-și satisface interesele de natură politică.

    Dialogul cu „părintele Teologos” îi oferă lui Târziu posibilitatea să aducă elogii colegilor săi de atunci din AUR – cu care, între timp, a ajuns „la cuținte”.

    „Slava lui Dumnezeu că am avut… și puterea sufletească, și ajutorul din partea celor care m-au înconjurat ca aproape 30 de ani să mărturisesc aceleași valori pe care le-am pus cu mâna mea pe drapelul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), adică: credință, familie, națiune și libertate. Le-am slujit în toate formele, cum am putut – de la acțiuni culturale până la acțiuni de stradă, de la memorii către politicieni până la articole vitriolante contra politicienilor. Adică în toate felurile posibile, am încercat să slujesc ceea ce am crezut. Și da, spre deosebire de alți politicieni, și eu, și Sorin Lavric, și George Simion și mulți alții de la vârful partidului nostru putem spune că am făcut ceva în sensul celor declarate astăzi, cu mult înainte să știm noi înșine că vom intra într-un proiect politic. De aceea, noi da, putem să avem credit. Până la proba contrarie, că dacă ajungem la guvernare și nu facem ce am spus, atunci sigur merităm sancționați, dar până atunci putem fi crezuți pe cuvânt. De ce? Pentru că avem un trecut care se poate verifica ușor.”

    Neolegionarul Claudiu Richard Târziu - „pelerin” la ChilieAthonita. FOTO: ChilieAthonita_ro
    Neolegionarul Claudiu Richard Târziu – ”pelerin” la ChilieAthonita / FOTO: ChilieAthonita_ro

    În același interviu, Târziu nu uită să-l pomenească laudativ pe grobianul Gigi Becali, cel care face milostenie cu „surle și trâmbițe” în speranța că Dumnezeu va accepta să „intre asociat” în prostiile lui. Cităm: „Suntem aici la Sfântul Munte și aici unul dintre proaspeții, mai proaspeții binefăcători este domnul George Becali. El mi-a zis odată, într-o discuție, zice: «Băi, eu am averi, am bani, am de toate și m-am gândit – nu pot să le las măi, aici, să ne se ruginească; nu pot să să le las aici pe mâna oricui! Eu le iau cu mine în Cer». «Păi, și cum faceți lucrul ăsta?» «Uite cum fac: le dau. Le dau altora, la săraci, la bolnavi, la biserică și eu le iau cu mine în Cer.» Și zic: «Domnule, dacă ar ajunge la conștiința asta mai mulți oameni care au potențial financiar, care au o avere mare, dar și mai mică, ar fi grozav, pentru că binele ăsta făcut în lume, dacă se înmulțește, până la urmă îmbunează lumea».”

    Filosoful ratat Sorin Lavric – senator AUR antisemit

    În septembrie 2023, site-ul Chilieathonita_ro a publicat un interviu realizat de „părintele Teologos” cuSorin Lavric, extremist AUR cu pretenții de filosof, sub titlul ”Pocăința unui filosof – Sorin Lavric, p. Teologos”.

    Găsim în acest material, o mostră de ipocrizie dezgustătoare asumată dezinvolt de Lavric: „Naționalismul înseamnă conștiința de sine a unui neam, iar conștiința asta de sine poate să fie una foarte rece, aproape de moarte termică, de 0 Kelvin absolut, sau poate să fie una caldă, caldă, caldă – totul este să nu se ajungă la o incandescență de prost gust, lipsită de sofrosiune – cum spuneați dumneavoastră –, adică de lipsa măsurii, de buna chibzuință adică, și atunci o iei razna. Naționalismul acesta trebuie cultivat pentru că este bun, generează iubire. Nu are nici în clin nici în mânecă cu xenofobia – că tot timpul se spune «vai, dacă ești naționalist, îi urăști pe oameni». Nu! Poți să fii naționalist și în același timp să fii pătruns de xenofilie, adică de iubirea față de străini”.

    Sorin Lavric - senatorul extremist AUR și „părintele Teologos”. FOTO: ChilieAthonita_ro
    Sorin Lavric – senatorul extremist AUR și ”părintele Teologos” / FOTO: ChilieAthonita_ro

    Asta declara senatorul Lavric, cu o ipocrizie demonică și cu pseudo-emoția unui crocodil, în interviul realizat de „părintele Teologos”. Același Lavric care încă din 2021 omagia în Senatul României figuri sinistre ale Mișcării Legionare (formațiune politică antisemită, xenofobă, de inspirație fascistă), printre care Mircea Vulcănescu, dovedit a fi complice și responsabil pentru jefuirea și trimiterea la moarte a evreilor, în timpul regimului Antonescu.

    Ideologul extremist Dan Dungagiu – un „profet” la ChiliaAthonita

    Platforma media Chilieathonita_ro, administrată de comunitatea monahală al cărei stareț este monahul Pimen Vlad – cel care va predica tinerilor din Oltenia, cu binecuvântarea mitropolitului Irineu Popa –, l-a promovat și pe mai noul ideolog al partidului extremist AUR, anume pe sociologul Dan Dungagiu.

    Într-un interviu publicat în data de 11 ianuarie 2026, cu titlul „Profeții geopolitice: Trump versus Soros și Bizanțul din sufletele noastre – Dan Dungaciu, p. Teologos”, instrumentul de propagandă care funcționează cu binecuvântarea starețului Pimen Vlad îi oferă ocazia lui Dan Dungaciu să „profețească” despre diferite subiecte de actualitate. Spre deosebire de un grobian ca Simion sau un frustrat ca Lavric, ideologul AUR-ist Dan Dungagiu este infinit mai subtil, mai pervers în gândire și mai viclean în exprimare. Lăsăm aici o mostră.

    Părintele Teologos: Vorbim de Imperiul European, federalizare.

    Dan Dungaciu: A fost un fost dizident rus care, ulterior, a scris o carte despre Europa și URSS. Când a venit el prima dată în România, m-am întâlnit cu el și am avut o conversație foarte plăcută, altminteri. Nu publicase cartea și i-am zis: «Mă, nu! În Europa nu era!». Și nu era, noi nu simțeam ca URSS-ul. Zic: «Băi, nu-mi spune mie că Europa e URSS, că eu am trăit totuși relativ lucid; nu eram eu foarte matur, dar oricum…» Acum devine tot mai actuală povestea.

    Părintele Teologos: Așa este!

    Dan Dungaciu: Pentru că Europa nu mai este educatoare, aici e problema! Europa nu mai este educatoare, și atunci se cabrează, ea nici nu vrea să dea puterea, nimeni nu dă puterea de bunăvoie.

    Părintele Teologos: Da!

    Dan Dungaciu: Și atunci, sigur că Bizanțul… Vine el, dar nu zice: «Vă rog, Bizanț, poftiți, luați locurile noastre, luați scaunele noastre, luați bugetele noastre, vă rog, intrați!». Nu o să facă așa. Și atunci începe această confruntare. Cu cât confruntarea crește, cabrarea ei se face mai puternică și drama ei va fi dacă războiul se oprește. Pentru că nemaifiind războiul, tu ai scos presiunea.

    Părintele Teologos: Sigur!

    Dan Dungaciu: E presiunea financiară, bugete pentru apărare. De ce noi, ca europeni, ne apărăm ca UE? Noi trebuie să ne apărăm ca NATO! De ce schimbarea asta spre Uniunea Europeană? Rusia a atacat Uniunea Europeană? Nu, Rusia a atacat NATO! În termeni de securitate, taci din gură, lasă-i pe americani! Nu, Europa! Doi: dizidenții nu mai pot fi pro-ruși dacă se încheie războiul.

    Părintele Teologos: Păi, da! Dispare bau-baul de serviciu și…

    Dan Dungaciu: Și atunci ce faci cu suveraniștii? Trebuie să-i lași. Legile alea de control, război hibrid, sminteala asta care apare la noi… Noi o să dăm drumul la legile cu războiul hibrid când se termină războiul.

    Părintele Teologos: Da!

    Dan Dungaciu: Nebunie!

    Părintele Teologos: Da, da, da!

    Dan Dungaciu: Pentru că acum, recent, din câte vedem, Donald Trump iarăși s-a contrat cu domnul președinte Zelenski, Tomahawk-urile nu o să vină, deci este clar că se pregătește. Deci, suntem încă în logica lui Anchorage din Alaska.

    Părintele Teologos: Da, da, da!

    Dan Dungaciu: Suntem încă acolo! Deci, s-ar putea ca războiul să se termine mai repede decât…

    Părintele Teologos: Dorește Europa…

    Dan Dungaciu: Dăm noi legea.

    Părintele Teologos: Exact!

    Dan Dungaciu: Și atunci ne încurcăm! Pentru că după aceea presiunea va fi nudă. Domnule, când e război și lumea… știți cum e? Păi, e război, totuși, hai să nu exagerăm! Dar când se termină războiul, de ce mă mai reprimi?

    Părintele Teologos: Da!

    Dan Dungaciu: De ce mă mai opresezi? De ce mă mai iei cu Biserica Rusă, cu ortodoxia? Te duce… De parcă orice om care citește Dostoievski devine…

    Părintele Teologos: Pro-rus!

    Dan Dungaciu: … susținătorul lui Putin. O nebunie, o aberație!

    Părintele Teologos: Sigur! Păi, nu a fost interzis Ceaikovski? Pentru Dumnezeu!

    Dan Dungaciu: Păi, de asta spun că războiul nu mai e politic.

    Părintele Teologos: Da, da, da!

    Dan Dungaciu: A intrat în toate sferele.

    Părintele Teologos: E total!

    Dan Dungaciu: Și de asta oamenii trebuie să înțeleagă asta.”

    Dacă ”dezbrăcăm” afirmațiile lui Dungaciu de vorbăria propagandistică, descoperim narativele actuale ale propagandei Rusiei: Uniunea Europeană vrea escaladarea războiului din Ucraina, soluția încheierii păcii este aplicarea acordului Trump-Putin de la Anchorage (net favorabil Rusiei), legislația împotriva acțiunilor de război hibrid ale Rusiei în România și Uniunea Europeană este de fapt un instrument de control etc.

    Monahul Pimen Vlad – o mască ”duhovnicească” sub care se ascunde un duh pragmatic și viclean?

    Dacă asculți sau citești predicile ”bune la toată vremea” ale starețului Pimen Vlad, ai crede că ai întâlnit pe unul din numeroșii călugări care au talent oratoric, știu să afișeze ”blândețea călugărească” atât de căutată de creștinii ”de duminică” și cu greu ai crede că realitatea din spatele acestei măști poate fi una radical diferită.

    Toate activitățile de natură politică ale „chiliei” în care sunt implicați extremiști din România, toate difuzările de mesaje cu iz naționalist ori evident inspirate de narativele propagandei Rusiei promovate pe platforma media Chilieathonita_ro, administrată de comunitatea monahală unde Vlad Pimen este stareț – toate acestea au loc cu binecuvântarea lui Pimen – aprobarea administrativă și duhonvincească.

    Starețul Vlad Pimen. FOTO: ChilieAthonita_ro
    Starețul Vlad Pimen / FOTO: ChilieAthonita_ro

    Analfabetismul funcțional religios, superstiția, abordările de „telenovelă” și mahalagismul religios în care zac mulți dintre românii creștini ortodocși, cinismul și interesele meschine ale unor clerici și ierarhi ai BOR, au permis ca monahul Pimen Vlad să fie transformat – inclusiv cu sprijinul consorțiului mass-media Basilica al Patriarhiei Române – într-un fel de „vedetă” a conferințelor religioase din România.

    Observăm un tipar interesant. Pe de o parte, Pimen Vlad bântuie prin țară, cu acordul și sprijinul ierarhilor BOR, pentru a „captura” câți mai mulți admiratori pe la conferințe „duhovnicești”, întâlniri prin mânăstiri etc. Pe de altă parte, comunitatea monahală al cărei stareț se implică activ în promovarea unui anumit tip de politicieni – naționaliștii suveraniști – și a unor mesaje ideologice evident inspirate de narativele propagandei ruse, inclusiv prin platforma media Chilieathonita_ro și rețelele de socializarea care preiau și multiplică mesajele.

    Acesta este monahul care a fost invitat să predice tinerilor din Oltenia de către dubiosul mitropolit Irineu al Olteniei, cel anchetat vreme de aproape 10 ani de DNA pentru fapte penale comise în implementarea unor proiecte europene în valoare de milioane de euro și care a fost făcut scăpat de judecată prin aplicarea prescripției faptelor penale.

    O concluzie tristă

    Biserica Ortodoxă Română este tot mai neputincioasă în fața asediului la care o supun Rusia și Partida Rusă din România în cadrul celui mai agresiv și sinistru război hibrid care a vizat România după Decembrie 1989.

    Este greu de apreciat dacă BOR (mai) are mecanisme interne de protecție, dacă poate să supraviețuiască acestui asediu. Patriarhul Daniel dă semne că fie a obosit, fie a capitulat. Deja în jurul lui s-au strâns „vulturii” care doresc să-i urmeze la tronul patriarhal. O parte importantă dintre aceștia sunt tot mai interesați de dezvoltarea unei alianțe reciproc avantajoase cu Partida Rusă, în speranța că vor primi sprijin politic (și nu numai) pentru acapararea puterii supreme în BOR.

    Masa de români creștini ortodocși este amorfă, puțin sensibilă la aceste jocuri de putere și total dezinteresată de reafirmarea valorilor și canoanelor Ortodoxiei. Analfabetismul funcțional religios a dat lovituri devastatoare sufletului ortodox românesc, așa că cei mai mulți români ortodocși nu mai sunt capabili să sesizeze erezia filetistă, care este naționalismul deversat de extremiști. Printre preoții ortodocși români vei afla mai degrabă susținători ai AUR (și implicit ai ereziei filetiste) și ai Rusiei, decât spirite libere, conștiente de universalitatea Ortodoxiei și de relația corectă dintre Biserică și Neam, o relație în care acesta din urmă este doar un vehicul fizic, necesar, dar nu suficient pentru participarea, în Biserica lui Hristos, la lupta pentru mântuire.

    Mântuire care se obține în Hristos și nu în neamul după trup, așa cum mărturisește Apostolul Pavel: „Nu vă minţiţi unul pe altul, fiindcă v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, dimpreună cu faptele lui! Şi v-aţi îmbrăcat cu cel nou, care se înnoieşte, spre deplină cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a zidit, unde nu mai este elin şi iudeu, tăiere împrejur şi netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate şi întru toţi Hristos” (Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel III, 9-11).

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Un avocat craiovean, fiul unei judecătoare de la ÎCCJ, face propagandă extremistă: ”Slava Rusia!”, ”Glorie marelui Stalin!”. Admiră dictaturile din China, Coreea de Nord și Iran

    * BOR și extremismul naționalist-filetist (2): de ce s-a transformat BOR într-o tribună a propagandei naționalist-filetiste și putiniste

    * Cazul extremistului Motocu, colaboratorul lui Călin Georgescu, în Raportul Institutului „Elie Wiesel”. Extremiștii Rapcea și Tociu au încercat să-l ajute pe Motocu în instanță

    * Sorin Lavric – revoluționarul colectivismului mistic-legionar și obsesia antisemită pentru ”masoreții marxiști”

    * ”Lista neagră” fabricată de CSM – un atac de sorginte bolșevic-stalinistă

    * Alianța PSD–AUR lucrează deja la fascizarea României! Cazul AUR Balotești și votul sinistru dintr-o comisie a Senatului

    * DOSARUL UNEI MARI ERORI (episodul 4): Canonizarea preotului Ilarion Felea, propagandistul legionar asasinat în închisoarea comunistă din Aiud

    * Clanul Olguța–Manda contra României

    * Rusia – dușmanul de moarte al celor două state românești: România și Republica Moldova. O istorie teribilă

    * Ereziile lui Călin Georgescu – un răspuns creștin-ortodox

    ALTE EDITORIALE:

    GRIGORE CARTIANU: Rușii sunt aici

    ADRIAN PAPAHAGI: Ne lipsește Evul Mediu

    CRISTIAN GHINEA: CSM – un sindicat mafiot care a privatizat justiția

    CRISTIAN PĂUN: Idioții RoExit

    CLAUDIU NĂSUI: Argentina a reușit! Metoda Milei: nu crești taxele, ci scazi cheltuielile statului

    BOGDAN GLĂVAN: Cărbune și picioare-n gard

    SORIN BOCANCEA: Republica Sovietică Wireless

    MIHAI RĂZVAN MORARU: Bătălia de la Călugăreni

    PAUL PALENCSAR: Timișoara, după 36 de ani

    DANA HERING: Guru la Pâncota

    VITALIE COJOCARI: Ucraina în ofensivă, Putin în uniformă militară

    ANDREI COLȚEA: Anticiparea retroactivă: cum scufundăm topoare, atacăm cu barje și nu suspendăm președinți

    VASILE POPOVICI: Să vă fie rușine! Tot în cocină, tot în cocină…

    DOINA DABIJA: Lupta pentru adevăr

    FLORIN BURTA: Președintele e gol!

    GHEORGHE POSTELNICU: Un truism manipulat de georgiști: apă, hrană, energie

    DANIEL UNCU: Ne-a amenințat și n-a fost încă expulzat?!

    LIVIU POPESCU: Cum a fost furată România de străini

    DANIEL BURZ: Craiova – laboratorul Mafiei PSD-AUR

    GABRIEL CRAINICU: Rusia și China, pe aici nu se trece!

    CRISTIAN HUBALI: Ortodoxia nucleară a lui Kirill

    ALECU RENIȚĂ: Frontiera care umilește națiunea

    NICOLAE DABIJA: Cuvintele

    CITIȚI ȘI:

    * Motorul franco-german a pornit mașinăria împotriva abuzului PSD-CCR-Savonea în ”cazul Fritz”. Șefii PPE și Renew cer Comisiei Europene să condiționeze banii acordați României prin PNRR de respectarea statului de drept și a legislației UE

    * Vocea lucidă din BNR arată dezastrul în care ne aruncă PSD, AUR și sindicatele: ”o criză cum nu am mai văzut în ultima jumătate de secol” / ”va fi cu mult, mult mai rău decât în Grecia” / ”îngroparea economiei pentru cel puțin un deceniu” / ”scăderi dramatice de venituri, șomaj și inflație cu două cifre”

    * Cum pot zdrobi USR și PNL dictatura PSD-CCR-Savonea. ”Amendamentul anti-Fritz” poate fi sfârșitul PSD. Dacă va pierde temporar mandatul de primar al Timișoarei, liderul USR are șanse mari să câștige România

    * Claudiu Năsui – ministrul Economiei în Guvernul de la Chișinău! Deputatul USR a acceptat oferta imediat după ce a primit cetățenia Republicii Moldova

    * Sabotaj grav al PNRR, de către tabăra anti-europeană PSD-AUR: pierdem 5 miliarde de euro și nu câștigăm niciun kilowatt! Explicațiile convingătoare ale ministrului Pîslaru

    * A sunat Lia în draci… și s-a instaurat dictatura PSD-Savonea! Guvernul Bolojan și PNL sunt torpilate de o justiție mafiotizată

    * VIDEO. Visul lui ”Căcărău”: ”Să scoatem țara din mâna acestor nenorociți de haștagi!”

    * A doua operațiune obscenă a DIICOT în această vară, după ”cazul Pașca – Dumbrava”. Un fost consilier al lui Băsescu a fost percheziționat și audiat 8 ore, ca urmare a răzbunării fostei sale partenere

    * VIDEO. Fascism agresiv al lui Dan Puric într-o biserică din München: ”rasa superioară a românului”, ”gena superioară de român, care este impenetrabilă”

    * VIDEO. O isterică trădată de prostie: Saviana Russu. Țipete, amenințări, gafe, minciuni și bădărănie în direct, în ”sâmbăta țaței agresive”

    – Advertisement –

  • Cazul extremistului Motocu, colaboratorul lui Călin Georgescu, în Raportul Institutului „Elie Wiesel”. Extremiștii Rapcea și Tociu au încercat să-l ajute pe Motocu în instanță

    Platforma de știri și investigații jurnalistice ȘTIRI CRAIOVA publică o anchetă detaliată despre menționarea lui Marian Motocu, extremist naționalist din Craiova, în Raportul de monitorizare a fenomenului antisemit din țara noastră, pentru perioada 2025-2026, raport intitulat ”Bulgărele antisemitismului nu s-a oprit din rostogolire…”.

    Jurnaliștii de la ȘTIRI CRAIOVA precizează: ”Marian Motocu a fost condamnat în primă instanță la un an cu suspendare și la pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, inclusiv interzicerea dreptului de a utiliza rețele de socializare pentru o perioadă de 2 ani, într-o speță în care a fost acuzat de mai multe fapte penale în legătură cu acțiunile lui extremiste: incitare la ură sau discriminare în formă continuată, promovarea, în public, în orice mod, de idei, concepţii sau doctrine antisemite (în formă continuată), utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe (în formă continuată) și negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului ori a efectelor acestuia prin intermediul unui sistem informatic (în formă continuată)”.

    Marian Motocu - extremistul naționalist legionaroid din Craiova, unul dintre colaboratorii șarlatanului rusofil Călin Georgescu. FOTO: Facebook
    Marian Motocu – extremistul naționalist legionaroid din Craiova, unul dintre colaboratorii șarlatanului rusofil Călin Georgescu / FOTO: Facebook

    În raportul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România (INSHR) ”Elie Wiesel” este prezentat un clip video realizat de Marian Motocu și difuzat în data de 29 noiembrie 2025 de platforma media Incorect Politic, ”în timp ce acesta era judecat pentru fapte mai vechi de incitare la ură cu caracter antisemit și propagandă legionară, pentru care a fost condamnat în mai 2026 în primă instanță la un an de închisoare cu suspendare”.

    Conform raportului, ”în clipul cu titlul «Aici s-a ajuns, datorită arginților», Motocu acuză la rândul lui de «antiromânism» «anumite instituții împreună cu anumiți profesori și niște progresiști ratați» și jignește cu apelative precum «nenorociți», «șobolani» și «jeguri umane». Motocu instigă la ură și violență, reiterând numeroase teorii conspiraționiste antisemite clasice sau mai noi”.

    – Advertisement –

    ȘTIRI CRAIOVA arată: ”Legătura dintre Motocu și mișcarea naționalistă care infestează viața publică din România este cunoscută și documentată. (…) Este cunoscută relația pe care Marian Motocu «a avut-o cu politicianul naționalist și pro-rus Călin Georgescu, implicat într-o speță penală care vizează acțiuni împotriva ordinii constituționale (tentativă de lovitură de stat). Despre această complicitate dintre Motocu și Georgescu s-au prezentat numeroase detalii în presă. Interesant, în dosarul lui Motocu, este un alt aspect: susținerea pe care acesta a primit-o din partea a doi militanți extremiști naționaliști cunoscuți, anume avocatul Mihai Rapcea și inginerul Mihai Tociu. Cei doi au intervenit ca terți în procesul deschis la Judecătoria Craiova în care Motocu era acuzat de faptele sus-amintite și au depus un document în calitate de «amicii curiae»”.

    Analiza intervenției ”amicii curiae” pe care au făcut-o Rapcea și Tociu în favoarea extremistului Marian Motocu

    Cei doi extremiști naționaliști, Mihai Tociu și avocatul Mihai Rapcea, au trimis Judecătoriei Craiova o intervenție ”amicii curiae” în încercarea de a-l salva pe Marian Motocu de pedeapsă. Redacția ȘTIRI CRAIOVA a realizat o ”sinteză a erorilor pe care cei doi le-au comis – cu intenție ori din cauza propriilor viziuni despre drepturi și libertăți – în acest document”, folosind fragmente din document prezentate public de Tociu, pe contul său de Facebook.

    Jurnaliștii de la ȘTIRI CRAIOVA consideră că ”intervenția «amicii curiae» făcută de extremiștii Mihai Tociu și Mihai Rapcea în favoarea extremistului naționalist și antisemit Marian Motocu nu pare a face trimitere la jurisprudența CEDO. Ar fi fost de așteptat ca documentul lor, în care discută despre libertatea de exprimare, să analizeze aspecte precum: articolul 10 din Convenția Europeană, testul de proporționalitate, marja de apreciere a statului, relația dintre art. 10 și art. 17 (interzicerea abuzului de drept) din Convenție, jurisprudența privind discursul antisemit și glorificarea ideologiilor totalitare etc. Documentul lor nu pare să aplice aceste criterii și nu reușește să explice de ce restrângerea libertății de exprimare în speța penală care-l vizează pe Marian Motocu nu ar îndeplini condițiile prevăzute de Convenție. În jurisprudența CEDO, libertatea de exprimare nu înseamnă că orice discurs public este protejat. Există numeroase hotărâri în care Curtea a acceptat condamnări pentru: glorificarea nazismului, negarea Holocaustului, propagandă antisemită, incitare la ură”.

    – Advertisement –

    Avocatul Mihai Rapcea și inginerul Mihai Tociu - doi dintre reprezentanții importanți ai extremismului naționalist din România. FOTO: ȘTIRI CRAIOVA
    Avocatul Mihai Rapcea și inginerul Mihai Tociu – doi dintre reprezentanții importanți ai extremismului naționalist din România / FOTO: ȘTIRI CRAIOVA

    În prezent, Rapcea și Tociu sunt anchetați pentru propagarea și distribuirea în spațiul public de mesaje și materiale cu caracter fascist, legionar, rasist și antisemit, precum și pentru promovarea cultului unor persoane vinovate de crime de război.

    ȘTIRI CRAIOVA operează o analiză a conținutului documentului ”amicii curiae”, prezentând erorile de interpretare logică și juridică pentru  principalelor afirmații făcute de Rapcea și Tociu.

    ”Afirmație: «În Rechizitoriu, procurorul menționează numele a 7 persoane care s-au indignat și au scris poliției că Motocu e antisemit. (…) Procurorul zice că este important că sunt mulți, de parcă dacă era unul singur îi aruncau petiția la gunoi. Pe timpul lui Hitler, s-ar fi indignat tineretul național-socialist, pe timpul Anei Pauker se indignau «oamenii muncii», în Democrație este la fel: procuratura trimite românii în judecată pentru motivul că opiniile lor îi indignează pe câte unii».

    Autorii induc confuzii și manipulează materia rechizitoriului înaintat de procuror. Trebuie reamintit că în Dreptul penal, reacția publicului poate constitui probă contextuală, probă privind impactul social al faptei penale. Reacția publicului, în sine, nu stabilește singură vinovăția. Rechizitoriul nu spune neapărat: este vinovat deoarece oamenii s-au indignat. Rechizitoriul afirmă însă că există persoane care au sesizat aceste fapte. Autorii încearcă să transforme un element probator într-un element constitutiv.

    Numărul petițiilor prezentate în rechizitoriu demonstrează amploarea difuzării, notorietatea faptelor, existența unor sesizări. Acest număr nu stabilește însă vinovăția. Autorii atribuie procurorului o teză pe care citatele prezentate din rechizitoriu nu o demonstrează.

    Nu în ultimul rând, trimiterea la Hitler și la Ana Pauker, prin care se arată că naziștii și comuniștii sancționau opiniile, nu demonstrează că orice condamnare pentru discurs extremist într-o democrație este identică cu o condamnare pentru opinii într-o dictatură.”

    Ancheta realizată de redacția ȘTIRI CRAIOVA poate fi lecturată integal aici: Motocu, extremistul de la Craiova, în Raportul de monitorizare al Institutului ”Elie Wiesel”.

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Raportul ”Identitate națională, identitate europeană și provocarea populismului” – ”minge la fileu” pentru Nicușor Dan sau document programatic pentru un viitor partid prezidențial?

    * Sorin Lavric – revoluționarul colectivismului mistic-legionar și obsesia antisemită pentru ”masoreții marxiști”

    * BOR și extremismul naționalist-filetist (1): Buruienile din Grădina Maicii Domnului

    * ”Lista neagră” fabricată de CSM – un atac de sorginte bolșevic-stalinistă

    * Nicușor Dan – un ”Machiavelli” mioritic. De la activistul romantic din Piața Universității la combinatorul cinic de la Palatul Cotroceni

    * Alianța PSD–AUR lucrează deja la fascizarea României! Cazul AUR Balotești și votul sinistru dintr-o comisie a Senatului

    * DOSARUL UNEI MARI ERORI (episodul 4): Canonizarea preotului Ilarion Felea, propagandistul legionar asasinat în închisoarea comunistă din Aiud

    * Clanul Olguța–Manda contra României

    * Rusia – dușmanul de moarte al celor două state românești: România și Republica Moldova. O istorie teribilă

    * Ereziile lui Călin Georgescu – un răspuns creștin-ortodox

    ALTE EDITORIALE:

    GRIGORE CARTIANU: Mineriada lui Nicușor

    ADRIAN PAPAHAGI: Cazul Dumbrava: creștinism și birocratură

    CRISTIAN GHINEA: Ticălos și pămpălău

    CRISTIAN PĂUN: Ciolacu, Arsene și Olguții

    CLAUDIU NĂSUI: Noi și bulgarii

    SORIN BOCANCEA: Grindeanu, isteț ca milițianu’

    BOGDAN GLĂVAN: Investițiile și întrebările domnului Petrișor Peiu

    MIHAI RĂZVAN MORARU: Un ayatollah la Casa Albă

    PAUL PALENCSAR: Nu am murit!

    DANA HERING: Duamna Anca și-a găsit un nou guru

    VITALIE COJOCARI: Putin n-a pornit niciun război

    MATEI UDREA: PNL și USR sunt condamnate să lupte

    ANDREI COLȚEA: Nu vă fie frică, și Nicușor pică!

    VASILE POPOVICI: Treci și dă Bacul, gunoiule!

    DOINA DABIJA: Un gest regretabil

    FLORIN BURTA: România neonestă

    GHEORGHE POSTELNICU: Marinela Mititelu de la TVR se enervează și vorbește tot timpul

    DANIEL UNCU: Ne-a amenințat și n-a fost încă expulzat?!

    CRISTIAN HUBALI: Tu când ai fost ”sănătos la cap”, pastore de la Secta lu’ Varan? Când i-ai zis tenorului orb că vede sau când l-ai încurcat pe Doroftei cu Bute?

    ALECU RENIȚĂ: Pelerinajele spre ființa noastră

    NICOLAE DABIJA: Despre TATA

    CITIȚI ȘI:

    * A sunat Lia în draci… și s-a instaurat dictatura PSD-Savonea! Guvernul Bolojan și PNL sunt torpilate de o justiție mafiotizată

    * Răspuns la ”invazia dronelor”: ambasadorul rus Lipaev, ridiculizat la MAE, cu sprijinul MApN. 40 de minute încheiate cu două decizii relevante

    * Putin a făcut o obsesie pentru România: a treia dronă în trei zile. Răzbunare după închiderea Consulatului rusesc de la Constanța

    * VIDEO. Visul lui ”Căcărău”: ”Să scoatem țara din mâna acestor nenorociți de haștagi!”

    * Rețeaua rusească de la lansarea de carte a lui Dungaciu, la Chișinău: ”diplomați”, agenți GRU, oamenii lui Dodon și ai lui Ceban. ”Săgețile” Moscovei au umplut sala pentru numărul 2 din AUR

    * Un lider AUR a încercat să ia Bac-ul, în sfârșit, la 39 de ani. N-a reușit, dar e anchetat pentru tentativă de fraudare a examenului

    * Dinastia Păcuraru la Marș TV: a plecat Suverana, vine Smiorcăita! Văduva Neagră e în concediu, Maimuțica Veselă e la datorie

    * El e șeful de post care a chemat interlopii să-l mai bată o dată pe mirele din Lungulețu!

    – Advertisement –

  • Un nou posibil blat PSD-AUR: alegerea conducerii Institutului Cultural Român. Partidul extremist AUR ar putea intra pe șest la guvernare, cu sprijinul PSD

    Un anunț publicat în ziua de 25 mai, pe site-ul Senatului României, a trecut oarecum neobservat: declanșarea procedurii de numire a membrilor Consiliului de conducere al Institutului Cultural Român (ICR).

    Senatul României anunță: ”În ședința din 21 mai 2026, Biroul Permanent al Senatului a hotărât să declanşeze procedura de numire a președintelui, a celor doi vicepreședinți și a membrilor Consiliului de conducere al Institutului Cultural Român. În temeiul art. 6 alin. (2) lit. i) și ale alin. (3) din Legea nr. 356/2003 privind înființarea, organizarea și funcționarea Institutului Cultural Român, republicată, cu modificările și completările ulterioare, asociaţiile şi uniunile de creatori legal constituite și declarate de utilitate publică pot transmite propuneri de candidaţi la Senatul României, Serviciul pentru lucrările Biroului Permanent – Calea 13 Septembrie nr. 1-3, în format hârtie, sau pe e-mail la adresa: bp@senat.ro, până vineri, 29 mai 2026, ora 14.00” (Știri Senatul României).

    Conform cu ordinea de zi anunțată de Comisia pentru Cultură și Media a Senatului, astăzi are loc ședința comună a acestei comisii senatoriale și a Comisiei pentru politică externă a Senatului, în cadrul căreia vor fi audiați candidații propuși pentru Consiliul de Conducere al Institutului Cultural Român.

    Senatul României. FOTO: PSNEWS
    Sala de ședințe a Senatului României

    În aparență, miza nu ar fi prea mare: ICR, această instituție de cultură mereu controversată și de multe ori târâtă în scandaluri privind irosirea banilor publici, va avea o nouă conducere.

    – Advertisement –

    Totuși, de această dată, miza alegerii conducerii Institutului Cultural Român este una mare și, totodată, foarte periculoasă pentru viitorul României. Este o miză mare pentru că, foarte probabil, principala instituție prin care statul nostru promovează cultura românească în întreaga lume va fi capturată de ideologia naționalistă. Este o miză periculoasă pentru că AUR are șanse mari să intre la guvernare, pe ușa din spate reprezentată de ICR.

    Cum va funcționa posibilul blat PSD-AUR

    Din lista de candidați și, mai ales, din funcțiile pe care aceștia le vizează, se deduce posibilul blat.

    PSD are trei candidați: Încrosnatu Corina Raluca pentru funcția de președinte al ICR, Șerban Ioana Alina și Badea Iulian Alexandru pentru poziții de de membri în Consiliul de Conducere al ICR.

    – Advertisement –

    Principalul candidat al PSD este Încrosnatu Corina Raluca. În perioada 2012-2014 a fost consilier de deputat PSD, iar în 2012-2016 a lucrat ca voluntar la Fundația Europeană Titulescu, ”jucăria” fostului pușcăriaș Adrian Năstase, cu care Încrosnatu a păstrat legătura după ce a încetat colaborarea cu fundația acestuia. Din 2014, Încrosnatu Corina Raluca lucrează la ICR, unde în prezent ocupă funcția de vicepreședinte.

    Încrosnatu Corina Raluca - propunerea PSD pentru funcția de Președinte al ICR. FOTO: ICR
    Încrosnatu Corina Raluca – propunerea PSD pentru funcția de președinte al ICR / FOTO: ICR

    AUR are doi candidați: Gae Adriana pentru funcția de vicepreședinte al ICR și Voiculeț Iulian Nicolae Mihail pentru funcția de membru în Consiliul de Conducere al ICR.

    Gae Adriana este angajata ICR din anul 2012. La acel moment, Gae ocupa funcția Expert 1A – Șef Serviciu Programe și Publicații la Direcția Români din Afara Țării.

    În declarația de avere din 15.06.2024 (ultima depusă pe site-ul ICR), Gae Adriana este identificată ca expert al ICR, fără să se precizeze Serviciul sau Direcția unde lucrează. În același document, Gae declară un venit de 9.365 lei obținut din partea AUR, pentru servicii de Operator Date.

    Gae Adriana este candidata AUR pentru funcția de vicepreședinte al ICR. Nu deținem informații care să acrediteze legătura directă a lui Gae cu actul de cultură, profilul obținut fiind acela al unui birocrat.

    Naistul Voiculeț Iulian Nicolae Mihail, cel de-al doilea candidat al AUR pentru Consiliul de Conducere al ICR, este un personaj cu o gândire sinistră, adept al naționalismului extremist, promotor al RoExit-ului, simpatizant înfocat al lui Călin Georgescu și, în general, al corupților și impostorilor.

    În 2020, Voiculeț apărea în fruntea listei candidaților AUR Prahova pentru Senat. Lista a fost respinsă de BEJ Prahova și ulterior de Curtea de Apel Ploiești pentru că pe ea nu se regăseau și femei candidate. În ciuda acestei candidaturi asumate, Voiculeț a negat în mai multe situații apartenența la AUR, dovedind că este și un mare mincinos.

    Pe 13 decembrie 2020, în plină pandemie de Covid-19, Nicolae Voiculeț spunea la B1 TV: ”Această pandemie închipuită m-a îndepărtat de concertele mele și am fost nevoit să intru în politică. Eu nu aveam nicio treabă cu politica”.

    Tot în decembrie 2020 și tot la B1TV, Nicolae Voiculeț cerea interzicerea publicațiilor care susțin că AUR este un partid anti-european și pro-rus: ”Acele ziare ar trebui interzise!”.

    Gândirea fascisto-stalinistă a lui Nicolae Voiculeț a dat în clocot pe 1 iulie 2021, când naistul AUR a scris pe Facebook (absolut cacofonic!), referitor la primărița de atunci a Sectorului 1, Clotilde Armand (USR-PLUS): ”O franțuzoaică care se dă româncă și care n-a lucrat în viața ei decât atunci când a luat milioane de euro pe consultanța de la Bechtel, a ajuns primăriță prin furt și fraudare, iar acum își bate joc de cetățenii bucureșteni..! Toți cei care o susțineți și care nu faceți nimic să înlăturați această individă, (inclusiv cei din justiție și structurile de stat) sunteți niște trădători nenorociți. Există o listă cu voi toți..!”

    Așadar, amenințări și liste de ”dușmani ai poporului”!

    Pe 15 iulie 2021, Nicolae Voiculeț a fost primul politician non-PSD care l-a vizitat pe Liviu Dragnea la vila acestuia din București, imediat după eliberarea lui ”Daddy” din închisoare. AUR-istul ”anti-sistem” i-a cântat la nai lui Dragnea, om-cheie al sistemului, aducându-i și o odă grețoasă, mincinoasă. Voiculeț i s-a adresat lui Dragnea astfel:

    Pe filmulețul pus de Voiculeț pe Facebook se aude cum acesta i se adresează lui Dragnea: ”Cel mai mare patriot al României, pe care toți vor să-l omoare, începând cu Orban…” (se referea la Ludovic Orban, președintele de atunci al PNL).

    A doua zi, pe 16 iulie 2021, Nicolae Voiculeț a scris pe Facebook (agramat!): ”Liviu Dragnea, fostul deținut politic acum e liber, dar românii încă sunt prizonieri. Clasa politică e compromisă în mare parte, dar încă există șanse ca România să rămână a românilor..!”

    În noiembrie 2021, la moartea militantului anti-vaccinist Mihai Făgădaru, din carcasa lui Voiculeț urla conspiraționistul iresponsabil: ”Ne-au omorât un camarad. Avea sacul negru pregătit sub monitor”; ”Criminalii așa au omorât mii de oameni nevinovați la ATI, cu protocoalele lor”; ”Nemernicii l-au sacrificat ca să-l dea exemplu”…

    Pe 4 martie 2026, Nicolae Voiculeț a cântat și la lansarea cărții-maculatură a lui Gabriel Oprea, fericit că-l poate omagia pe ”Generalul-Izmană” alături de putiniștii Ion Cristoiu, Marius Ghilezan și Alexandra Păcuraru.

    În iulie 2025, a existat un conflict între Voiculeț și ICR. Conform G4Media, ”Institutul Cultural Român (ICR) a promovat, luni, pe pagina oficială de Facebook și pe site-ul instituției un eveniment organizat în Piața Victoriei de Ziua Imnului Național (29 iulie) de către naistul Nicolae Voiculeț, prezent la numeroase eveniment ale partidului extremist AUR și promotor al discursului conspiraționist și extremist. Contactat de G4Media, președintele ICR, Liviu Sebastian Jicman, a precizat că institutul nu este partener la acest eveniment, că vor fi retrase «imediat toate anunțurile» și că este regretabil ceea ce s-a întâmplat”.

    Deloc surprinzător, Voiculeț este propunerea AUR pentru funcția de membru în Consiliul de Conducere al ICR.

    Naistul Nicolae Voiculeț și „guru” Călin Georgescu. FOTO: Știripesurse
    Naistul Nicolae Voiculeț și ”guru” Călin Georgescu / FOTO: Știripesurse

    Din zona politică, există o singură candidatură pentru funcția de vicepreședinte al ICR a unei persoane care are legătură directă cu actul cultural, anume artistul de blues și jazz Weinberger Attila Iuliu, susținut de UDMR. Weinberger este în prezent cel de-al doilea vicepreședinte al ICR. În iulie 2023, a fost implicat într-un scandal declanșat de demisia directoarei sale de cabinet, care l-a acuzat de comportament ”agresiv, abuziv și neprincipial”, ”limbaj și comentarii neadecvate, de umilire și dispreț” față de ea și de angajații instituției. Dincolo de problemele de comunicare, eventual de comportament, pe care se pare că le are, activitatea artistică a lui Weinberger în jazz-ul românesc și internațional îl recomandă la conducerea ICR, fiind singurul candidat care are legătură directă cu fenomenul cultural, dintre cei veniți din zona politică.

    Cum poate intra AUR la guvernare

    Din informațiile obținute despre candidații partidelor, rezultă că PSD vizează funcția de președinte al ICR, AUR își dorește una din cele două funcții de vicepreședinte, iar UDMR vrea să-și păstreze funcția de vicepreședinte pe care o deține în prezent. Votul este deja străveziu. Alianța PSD-AUR își va vota candidații, iar UDMR va fi obligat să voteze candidații acestei alianțe la schimb cu votarea candidatului propriu la funcția de vicepreședinte.

    În Legea nr. 356/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român (Republicată), la articolul 12 se menționează:

    ”(1) Conducerea operativă a Institutului este asigurată de un preşedinte, cu rang de ministru, ajutat de 2 vicepreşedinţi, cu rang de secretar de stat, numiţi şi revocaţi în/din funcţie de plenul Senatului, cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, la propunerea Biroului permanent al Senatului (…)”.

    Dacă va obține una din cele două funcții de vicepreședinte al ICR, prin rangul de secretar de stat al funcției respective, partidul extremist AUR va fi indirect partid la guvernare.

    O conducere PSD-AUR la nivelul Institutului Cultural Român ar avea două consecințe absolut nefaste pentru cultura românească și pentru democrație. Prima consecință poate fi aceea că mesajul naționalist, anti-european, de un tradiționalism pervertit și liberticid va începe să fie promovat de la nivelul ICR, atât în țară, cât mai ales în comunitățile românești din Diaspora. A doua consecință este aceea că partidul extremist AUR va intra în sfera Puterii, va face primul pas spre guvernarea țării – un pas poate mic, dar extrem de important pentru obiectivul AUR de a obține controlul absolut asupra statului român.

    Cine sunt principalii candidați ai asociațiilor și uniuniilor culturale din România

    Jicman Liviu Sebastian este actualul președinte al ICR, iar funcțiile anterioare pe care le-a ocupat (director general al Muzeului Național Cotroceni, director de cabinet și consilier al Ministrului Culturii, membru al Consiliului Administraţiei Fondului Cultural Naţional) îl recomandă ca fiind specializat în administrarea instituțiilor de cultură, deși nu pare a avea o legătură directă cu actul de cultură. Altfel spus, Jicman pare a fi un birocrat, un administrator care, într-o anumită măsură, cunoaște și înțelege funcționarea unei instituții de cultură.

    Candidatura lui Jicman beneficiază de cea mai largă susținere din partea asociațiilor și uniunilor din domeniul cultural:

    • Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor România;
    • Uniunea Teatrală din România;
    • Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România;
    • Asociația Galeriilor de Artă Contemporană din România;
    • Alianța Națională a Uniunilor de Creatori;
    • Asociația IUNONA.
    Jicman Liviu Sebastian - actualul Președinte ICR candidează pentru un nou mandat. FOTO: ICR
    Jicman Liviu Sebastian – actualul Președinte ICR candidează pentru un nou mandat / FOTO: ICR

    Dupu Adrian este al doilea candidat mai important din perspectiva susținerii primite (din partea a două ONG-uri: Asociația ASTRA și Asociația Euro-26) la funcția de președinte ICR. Dupu a fost secretar de stat la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor. În 2021, el a fost numit în funcția de secretar de stat la Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, prin decizia prim-ministrului Florin Cîțu. În februarie 2025, Dupu a fost eliberat din această funcție, prin decizia lui Marcel Ciolacu. Din CV-ul lui Adrian Dupu rezultă că acesta este un birocrat fără prea mare legătură cu viața culturală.

    Uniunea Scriitorilor din România îl susține pe poetul, jurnalistul și scriitorul craiovean Mihai Firică. Probabil că acesta este singurul candidat la o funcție importantă în ICR care cu adevărat are o relație directă și prolifică cu cultura românească. Firică este absolvent al Facultății de Litere și Istorie din Craiova, are o specializare post-universitară în Managementul Relațiilor Internaționale și a realizat o bogată operă poetică, scriitoricească și jurnalistică. În 1997, Firică a debutat în presa scrisă, ca redactor la Ora Craiovei, iar în 1998 – în televiziune, ca redactor și moderator la postul local Oltenia 3 TV. Mihai Firică a lucrat ca jurnalist pentru TVR 3 și Digi 24, precum și pentru diferite publicații locale și naționale. Firică are și experiență în managementul instituțiilor de presă și culturale. El a fost consilier și secretar de stat în Ministerul Culturii, precum și membru în Consiliul de Administrație al SRTV (până în iulie 2025).

    „Cartea zilelor care n-au fost”, autor Mihai Firică – Târgul de Carte GAUDEAMUS Craiova 2026

    1 de 6




















    Mihai Firică a debutat în literatură în anul 1989, în paginile prestigioasei publicații de cultură ”Ramuri”. El este membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1997. A publicat numeroase cărți de proză și poezie, a primit mai multe premii pentru creația sa literară din partea unor reviste de cultură importante din România, precum și din partea Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Craiova, iar poeziile lui au fost traduse și publicate în engleză, franceză, spaniolă, maghiară, japoneză și bulgară.

    În prezent, Firică este președintele Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România, membru în Consiliul Uniunii Scriitorilor la nivel național și director adjunct al ICR Stockholm. Pentru meritele sale în activitatea civică, scriitoricească și jurnalistică, în 2011, Casa Regală a României – prin Majestatea Sa Regele Mihai I – i-a acordat lui Mihai Firică ”Medalia Regele Mihai I pentru loialitate”.

    Se poate observa că scriitorul Mihai Firică este singurul dintre candidații pentru funcțiile de președinte și vicepreședinte ICR care are o bogată experiență ca om de cultură, diplomat cultural și, totodată, ca demnitar guvernamental cu activitate directă în domeniul culturii.

    Din păcate, lupta pentru ICR va fi una politică. Alianța PSD-AUR este favorită, iar soarta ICR poate fi una sinistră: transformarea într-un instrument de propagandă naționalistă, anti-europeană și, implicit, anti-democratică.

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Coaliția anti-românească PSD-AUR în Raportul Expert Forum despre finanțarea partidelor în 2025

    * Alianța PSD–AUR lucrează deja la fascizarea României! Cazul AUR Balotești și votul sinistru dintr-o comisie a Senatului

    * DOSARUL UNEI MARI ERORI (episodul 4): Canonizarea preotului Ilarion Felea, propagandistul legionar asasinat în închisoarea comunistă din Aiud

    * Moțiunea de cenzură din România: ce câștigă Putin și Trump, ce pierde Uniunea Europeană dacă ”suveraniștii” preiau puterea

    * Dilema preotului Agachi – între obediența față de Patriarhul BOR și exigențele discernământului moral

    * Clanul Olguța–Manda contra României

    * RĂZBOIUL NEVĂZUT (2): Cum trebuie să fie apărată România în 2026 pe frontul războiului hibrid lansat de Rusia lui Putin și China comunistă

    * Rusia – dușmanul de moarte al celor două state românești: România și Republica Moldova. O istorie teribilă

    * Ereziile lui Călin Georgescu – un răspuns creștin-ortodox

    * Gânduri la moartea tovarășului Ion Iliescu

    ALTE EDITORIALE:

    GRIGORE CARTIANU: Hoțiunea de centură

    ADRIAN PAPAHAGI: De unde apar toți acești prostovani?!

    CRISTIAN GHINEA: Drona Grindeanu

    CRISTIAN PĂUN: Slugi suveraniste

    CLAUDIU NĂSUI: Iluzia reformei e mai rea decât absența reformei. Dar cea mai bună e reforma!

    SORIN BOCANCEA: Răul cel mai mic

    MIHAI RĂZVAN MORARU: Consultări cu Muntele Athos

    PAUL PALENCSAR: Cu carnețelul în mână, prin epave de blocuri găurite de ruși

    BOGDAN GLĂVAN: Căpușele de la Hidroelectrica

    DANA HERING: Luați de la AUR! Prostu’ zilei și Mafoame

    VITALIE COJOCARI: Irakli moare de grija Moldovei

    MARIE-COSETTE HANGANU: Simion nu mai mizează pe Trump, îl așteaptă pe Vance. 5 motive ale „năpârlirii” sale

    MATEI UDREA: După MAGA suntem noi, care te facem pe tine!

    ANDREI COLȚEA: Teritorii, conducte și tribut. Cum s-a văzut din China vizita lui Putin la Beijing

    VASILE POPOVICI: Curca beată de la Craiova, cu perechea din coteț

    DOINA DABIJA: Un gest regretabil

    FLORIN BURTA: Criza ascunsă a agriculturii românești: piața terenurilor agricole

    DANIEL UNCU: Suveranismul de fugă. Cazul Orban

    CRISTIAN HUBALI: Ce potriveală: teologul Neamțu și „centrul religios rusesc” au drum în Uganda!

    ALECU RENIȚĂ: Primăvara aduce reînvierea

    NICOLAE DABIJA: Fratele meu de cruce, tătarul

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Războiul lui Putin a ajuns și în România! Doi răniți la Galați, într-un bloc lovit de o dronă rusească. A fost alertată NATO. Simion și AUR menajează Rusia!

    * VIDEO. Contraatac tăios: Nicușor Dan închide Consulatul rusesc de la Constanța, important ”cuib de spioni” de pe vremea URSS. Consulul Kosilin – persona non grata

    * Ziua în care Simion și-a scris în frunte: ”Sluga Moscovei”. A refuzat să numească agresorul: Rusia

    * Deputatul Mihail Neamțu (AUR) ”a avut onoarea” să-i spună dictatorului din Uganda cât de dictatoare e Ursula de la UE! Kaguta Museveni a venit la putere prin lovitură de stat, conduce de 40 de ani și tocmai a fost reales, la 81 de ani. Soția sa e ministru, iar fiul lor e general și fan Putin

    * Sondajul care a isterizat propaganda TV. Cu Bolojan, PNL zdrobește PSD: 21,9% – 13,3%! Premierul e presat să accepte un nou USL, ca să se compromită

    * Cele 10 condiții pe care PNL și USR ar trebui să le pună PSD pentru a reface guvernarea ”pro-europeană”

    * De unde a pornit furia ”Clanului de la Craiova”: Bolojan a oprit ”conducta de bani” de la buget pentru ”găurile negre” ale Olguței

    * VIDEO. Minciună bubuitoare a Vioricăi Dăncilă: cică USR-iștii o loveau cu picioarele! ”Erau de o violență extraordinară. De multe ori eram vânătă pe picioare”

    * VIDEO. Șoc la Antena 3: „A arestat nişte oameni din partidul lui Dan Voiculescu şi o rudă a soţului dv.” / Cătălina Porumbel s-a blocat: ”Aberați! Aberați! Aberați!”

    * VIDEO. Cătălina Porumbel e la a doua gafă majoră în ”ciocnirea” cu senatori USR. În 2019, sub ”patronajul” lui Dragnea, l-a atacat prostește pe Radu Mihail

    – Advertisement –

  • Coaliția anti-românească PSD-AUR în Raportul Expert Forum despre finanțarea partidelor în 2025

    Expert Forum a făcut public un Raport de monitorizare și analiză a modului în care au fost finațate partidele politice din România în anul 2025. Intitulat „Finanțarea partidelor politice în 2025 și nevoia urgentă de reformă”, Raportul prezintă informații importante despre dinamica utilizării banilor în politica din România.

    Sorin Ioniță – expert ȋn reforma administraţiei publice, dezvoltare şi politici locale și consultant al Consiliului Europei – a făcut o sinteză a acestui Raport, care ”oferă un profil al celor care au finanţat partidele în 2025”.

    • ”Am găsit câteva zeci de nume care au susținut partidele cu peste 8.000 de euro donații și cotizații; şi peste 80.000 de euro la împrumuturi.
    • Spre deosebire de 2024, n-am identificat persoane care să fi transferat bani către două sau mai multe partide.
    • Dar există donatori care au schimbat între timp partidul. Cele mai frecvente situații sunt cele în care persoane care donaseră către PSD s-au mutat în 2025 către AUR; ori cazurile în care membri ai PNL au acordat împrumuturi către PSD.
    • Nu există neapărat o fidelitate politică faţă de partid; interesul financiar și cumpărarea de influență par să prevaleze.”

    România a fost aruncată în haos prin decizia adoptată în comun de Clanul PSD de la Craiova și liderii partidului extremist AUR, de a dărâma guvernul reformist și pro-UE condus de liberalul Ilie Bolojan.

    Vă prezentăm, în sinteză, modul în care cele două partide anti-românești au gestionat reursele financiare în 2025, an electoral, așa cum rezultă din raportul Expert Forum.

    – Advertisement –

    Nivelul finanțărilor primite de PSD-AUR în 2025

    Față de anul 2024, veniturile declarate contabil (verificabile din documente oficiale) ale celor două partide anti-românești înregistrate în 2025 au scăzut. Conform Expert Forum, ”AUR a ajuns la aproximativ 90,8 milioane de lei, iar PSD la 79 de milioane”.

    Totuși, nivelul finanțărilor rămâne unul consistent, pe fondul unor serioase probleme privind transparența și controlul eficient al utilizării acestor finanțări. În total, cele două partide au beneficiat de aproape 170 de milioane de lei (34 de milioane de euro!) pentru a promova un mesaj electoral prin care, de cele mai multe ori, se deplânge ”sărăcia în care se zbat românii”.

    – Advertisement –

    Un mecanism important de procurare a banilor necesari pentru funcționarea celor două partide anti-românești este reprezentat de împrumuturi. Astfel, în 2025, PSD a înregistrat cea mai mare valoare a împrumuturilor acordate partidului de persoane fizice (în multe situații, candidați ai partidului, consilieri locali, parlamentari), adică 83 de milioane de lei (aproximativ 17 milioane de euro). Partenerul PSD din Parlamentul României, partidul extremist AUR, a primit împrumuturi de 25,8 milioane de lei (aproximativ 5,2 milioane de euro).

    Utilizarea acestui instrument aproape deloc transparent de finanțare a activității politice a provocat în AUR un scandal imens. Opt membri importanți ai AUR au dat în judecată partidul pentru a forța recuperarea banilor împrumutați acestuia și, foarte probabil, pentru a-l ajuta pe George Simion în litigiul cu Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), care a refuzat să deconteze peste 13 milioane de lei din facturile depuse de AUR. Manevra încercată de extremiști în Justiție a eșuat. Tribunalul Ilfov a respins acțiunile, instanța motivând că litigiul invocat de membri AUR este inadmisibil și trebuie judecat ”pe drept comun”.

    În schimb, scandalul a dezvăluit că dintre cei 8 membri AUR care solicitau returnarea unor împrumuturi în valoare totală de peste 16 milioane de lei (peste 3 milioane de euro), 5 membri împrumutaseră la rândul lor de la Maricel Ionuț Păcuraru, patronul ”de facto” al postului Realitatea Plus, peste 11,5 milioane de lei. Într-o încercare disperată de a stopa furia lui Păcuraru, liderul extremist George Simion a oferit fiicei acestuia, Alexandra Păcuraru, funcția de vicepreședinte AUR și rolul de coordonator AUR pentru regiunea Dobrogea, cu promisiunea că o va face și parlamentar.

    Vicepreședintele AUR, Alexandra Păcuraru și deputatul AUR, Mohammad Murad. FOTO: RealitateaTV
    Vicepreședintele AUR, Alexandra Păcuraru și deputatul AUR, Mohammad Murad. FOTO: RealitateaTV

    O parte dintre donatorii AUR, care au oferit bani extremiștilor în 2025, provin dintre donatorii care în trecut ”livrau” periodic către PSD. Asta arată că fenomenul de ”canibalizare” între cele două este real, prădătorul fiind AUR, care smulge hălci consistente din finanțatorii și votanții PSD.

    Raportul Expert Forum atenționează că dependența de împrumuturi a partidelor creează riscuri pentru funcționarea corectă a mecanismelor de monitorizare și transparență specifice democrației. Astfel, ”împrumutul poate funcționa formal ca o finanțare temporară, dar poate deveni și un mecanism prin care se construiește influență politică. Termenul actual de returnare, de până la trei ani, este prea lung, mai ales în context electoral. În plus, legea permite transformarea împrumuturilor în donații, în anumite limite, ceea ce poate slăbi și mai mult controlul asupra provenienței și destinației banilor”.

    Un aspect controversat în gestionarea banilor de către cele două partide anti-românești este evoluția datelor privind raportul veniturilor din subvenții versus veniturile declarate.

    Astfel, în 2024, AUR declara venituri de 134.694.520 de lei (aproximativ 27 milioane de euro), toate provenite din ”fonduri din alte surse”. La rubrica ”Subvenții raportate venit”, AUR declara zero lei. În 2025, situația se schimbă și AUR declară venituri de 90.750.234 de lei (peste 18 milioane de euro), din care 39.953.868 de lei (aproximativ 8 milioane de euro) ca subvenții raportate venit și 50.796.366 de lei (peste 10 milioane de euro) ca fonduri din alte surse.

    În 2024, PSD declara venituri de 353.778.262 de lei (aproximativ 70,7 milioane euro), din care 150.668.914 lei (aproximativ 30,1 milioane de euro) ca subvenții raportate venit și 203.109.348 de lei (aproximativ 40,8 milioane de euro) ca fonduri din alte surse. În 2025, PSD declară venituri de 78.986.834 de lei (aproximativ 15,8 milioane de euro), din care 62.854.294 de lei (aproximativ 12,6 milioane de euro) ca subvenții raportate venit și 16.132.540 de lei (aproximativ 3,2 milioane de euro) ca fonduri din alte surse.

    Observăm că și la capitolul veniturilor din alte surse, partidul extremist AUR a depășit PSD, înregistrând în 2025 un plus de 34.663.826 de lei (aproximativ 36,7 milioane euro!).

    În 2025, tandemul toxic PSD-AUR a primit subvenții din banii publici într-un total de 122,4 milioane de lei (aproximativ 24,5 milioane de euro):  PSD – 76,9 milioane de lei, AUR – 45,5 milioane de lei. Tot în 2025, PSD-AUR a cheltuit un total de 136,9 milioane de lei (aproximativ 27,4 milioane de euro): PSD – 97 de milioane de lei, AUR – 39,9 de milioane.

    PSDAUR - alianța care a aruncat România în haos. FOTO: ȘtiriPeSurse
    PSDAUR – alianța care a aruncat România în haos. FOTO: ȘtiriPeSurse

    Profilul donatorului PSD-AUR

    Conform raportului Expert Forum, ”profilul dominant al donatorului sau creditorului PSD este cel al unui actor economic cu interese în construcții, imobiliare, energie, sănătate, salubritate, servicii, evenimente sau comerț, adesea cu legături directe sau indirecte cu zona politică, administrația locală sau contractele publice”.

    Susținătorul financiar al PSD are mai degrabă interese de natură personală (să stabilească, să păstreze o relație utilă pentru obținerea unor beneficii specifice: autorizații, avize, contracte, concesiuni etc.), și mai puțin se manifestă ca susținător ideologic. La nivelul susținătorilor financiari persoane juridice (firme, companii etc.), lucrurile sunt clare: există un interes exclusiv economic, firmele respective fiind dependente, în cele mai multe situații, de contracte publice sau de relațiile cu administrația controlată de PSD.

    Profilul susținătorului financiar al AUR este o sinteză de trei categorii.

    În prima categorie regăsim membrii și aleșii AUR (consilieri locali, parlamentari), care finanțează partidul în mod direct prin împrumuturi foarte mari. În unele situații, acești finanțatori nu pot justifica sumele mari de bani pe care le oferă ca împrumut, pentru că au venituri din care nu pot fi realizate sumele de bani respective.

    În a cea de-a doua categorie de finanțatori regăsim oameni de afaceri care au interese economice pe care speră să le rezolve prin intermediul AUR.

    În cea de-a treia categorie se află finanțatori dificil de identificat, pentru că informațiile oficiale sunt puține și, totodată, există discrepanțe între veniturile lor și valoarea împrumutului acordat.

    Din datele oferite de raportul EXPERT FORUM, rezultă că AUR încearcă să folosească toate pârghiile legale pentru a păstra confidențialitatea privind identitatea finanțatorilor săi. În același timp, AUR a dezvoltat un mecanism ocult de finanțare prin împrumuturi de la persoane fizice care nu pot justifica suficient proveniența banilor. Așa cum deja am amintit, au fost descoperite cazuri în care membri AUR au împrumutat partidul folosind bani pe care i-au împrumutat de la personaje controversate (vezi cazul Păcuraru).

    Raportul Expert Forum arată: ”Finanțarea prin împrumuturi pare mult mai importantă decât finanțarea prin donații sau cotizații, mai ales pentru PSD și AUR. Această observație este importantă deoarece împrumutul poate funcționa ca instrument formal temporar de finanțare, dar și ca mecanism care ridică întrebări despre sursa reală a banilor, capacitatea financiară a creditorului și eventualele relații ulterioare dintre partid și finanțator. Trebuie menționat că împrumuturile au devenit un instrument esențial de finanțare și în timpul campaniilor electorale, când sursa fondurilor nu este nici măcar făcută publică”.

    Finanțatorii PSD-AUR

    Persoane fizice AUR

    Spau Dumitru – senator AUR (ales în 2024), traseist politic provenit pe filiera PDL/PNL, fost consilier local și viceprimar al comunei Tunari. Conform Expert Forum, în ianuarie 2025, Spau declara o indemnizație de 2.775 de lei și împrumuturi acordate de 585.000 de lei (peste 100.000 de euro). Împrumutul către AUR, în valoare de 800.000 de lei (160.000 euro), l-a făcut în aprilie. Veniturile declarate nu se corelează cu valoarea împrumutului acordat.

    Spau Dumitru - traseist politic și senator AUR. FOTO:Wikipedia
    Spau Dumitru – traseist politic și senator AUR. FOTO:Wikipedia

    Tarnavețchi Valeriu Alexandru – consilier local AUR, Sector 3 București. În noiembrie 2024 declara 62.712 lei din venituri, precum și economii de 86.000 de lei. În 2025 a împrumutat AUR cu aceeași sumă de 800.000 de lei (160.000 de euro), care pare standard. Veniturile declarate nu se corelează cu valoarea împrumutului acordat.

    Găvănescu Cornel – candidat AUR pentru Senat, la București. În octombrie 2024, declara venituri salariale ca medic de 60.000 de lei și economii de 60.000 de lei. În 2025, a împrumutat AUR cu 642.000 de lei (aproximativ 129.000 de euro). Veniturile declarate nu se corelează suficient cu valoarea împrumutului acordat.

    Palagi Claudiu Mihai – om de afaceri, asociat în mai multe firme: Austro Someș Trading SRL, MCM Handels SRL (care au legătură cu industria lemnului), Frasinul SA (care are legătură cu construcția de infrastructură). În 2025, a împrumutat AUR cu 600.000 de lei. Firma Austro Someș Trading SRL este al doilea cel mai mare angajator din silvicultură și exploatarea pădurilor, fiind depășită doar de Romsilva, una dintre marile regii autonome ale statului. Detalii despre împrumutul acordat AUR – AICI.

    Solomon Iulia – candidată AUR la Camera Deputaților, în județul Iași. În declarația de avere din septembrie 2024, declara venituri totale de aproximativ 50.000 de lei (10.000 de euro). În 2025, a împrumutat AUR cu 597.250 de lei (peste 100.000 de euro), adică de peste 10 ori veniturile declarate. Veniturile declarate nu se corelează suficient cu valoarea împrumutului acordat.

    Caprini Andrei – om de afaceri în imobiliare. Este asociat majoritar al firmei Myrmidon Technosystems SA, precum și în alte firme (Technosystems Management SRL, Elec Fleet Technologies SRL și Foresight Engineering SRL). Potrivit informațiilor din presă, Myrmidon Technosystems SA a beneficiat până în 2024 de 196 de contracte de achiziție directă (Vital SA Baia Mare, Înalta Curte de Casație și Justiție, Orașul Chitila – printre autoritățile contractante) și de 7 contracte publice (Orașul Hârșova, Comuna Adunații Copăceni, Primăria Orașului Pantelimon etc.), toate din bani publici – vezi AICI. A împrumutat AUR cu 500.000 de lei (100.000 de euro).

    Șerban Gianina – deputat AUR de Ilfov și vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Este nașa de botez a copilului liderului extremist George Simion. A împrumutat AUR cu 500.000 de lei (100.000 de euro). Pe lângă acest împrumut, familia Șerban a mai donat sume de bani către AUR prin firma Serban Residential Construct, deținută de Șerban Adrian Mihail.

    Micula Victor – moștenitorul ”imperiului Frutti Fresh” (este fiul lui Viorel Micula, unul dintre cei doi frați Micula). Raportul Expert Forum notează despre această ”beizadea” cu manifestări extremiste, unele de-a dreptul clinice: ”Om de afaceri și personaj public din România, cunoscut ca fiul lui Viorel Micula, cofondator al grupului European Drinks și European Food. A devenit cunoscut atât prin asocierea cu imperiul de afaceri al familiei Micula, cât și prin prezența sa intensă în media și pe rețelele sociale. A fost asociat public cu promovarea online a AUR și a lui George Simion prin intermediul unor influenceri TikTok. Unele articole și declarații susțin că aceeași rețea online ar fi fost folosită ulterior și pentru promovarea lui Călin Georgescu. În martie 2026, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus definitiv pedeapsa de 3 ani de închisoare cu suspendare și 120 de zile de muncă în folosul comunității în dosarul privind accesarea bazei de date a MAI”. Micula-junior a împrumutat AUR cu 95.000 de lei (19.000 de euro) – o sumă mai degrabă simbolică, dacă avem în vedere averea imensă pe care o deține familia Micula.

    Victor Micula - „beizadeaua” moștenitoare a ”imperiului Frutti Fresh”. FOTO: Facebook
    Victor Micula – „beizadeaua” moștenitoare a ”imperiului Frutti Fresh”. FOTO: Facebook

    Murad Mohammad – deputat AUR de Constanța, om de afaceri cu investiții mari în HoReCa și imobiliare, fondator și asociat majoritar al grupului Phoenicia Hotels. În 2024 s-a remarcat prin conflicte deschise cu susținătorii discursului radical anti-imigrație din AUR, precum extremistul Dan Tanasă, ale cărui afirmații împotriva refugiaților din România le-a combătut de la tribuna Parlamentului. În 2020, Murad a avut două dosare penale pentru coruperea alegătorilor, când a candidat ca independent (cu sprijin PSD, al cărui candidat s-a retras din cursa electorală în favoarea sa) pentru postul de primar al orașului Mangalia. De asemenea, Mohammad Murad a fost anchetat pentru evaziune fiscală într-un dosar penal instrumentat în perioada 2014-2024. Dosarul a fost clasat pentru că faptele s-au prescris. În 2025, Murad a împrumutat AUR cu 69.670 de lei (aproximativ 14.000 de euro), o sumă simbolică în raport cu averea imensă pe care o deține.

    Persoane juridice AUR

    Be Home Landscape SRL – a împrumutat AUR cu 1.000.000 de lei (200.000 de euro). Firma a fost înființată în 2022 și este deținută de Dicu Ionela-Laura și Moise Constantin Sebastian (care figurează pentru anii 2025 și 2026), iar cifra de afaceri din 2024 a fost de 16 milioane de lei (3,2 milioane de euro). Administratorul firmei este Vasile Moise, tatăl lui Constantin Sebastian Moise. Într-o investigație realizată de Rise Project se consemnează: ”Laura Dicu a fost membră în Consiliul de Administrație al Companiei Municipale Parcuri și Grădini. Începând din noiembrie 2017, a cumpărat patru bucăți de pământ în Parcul Floreasca cu 873.800 de euro, apoi le-a vândut mai departe. Ionela Dicu, fondatoarea firmei care a ajuns la Codrin Ștefănescu, este fiica bulibașei din Târgoviște și totodată sora lui Sebastian Costin Moise, deputat PMP. La rândul său, fratele Costin e tovarăș cu Alin, fiul lui Dorin Cocoș”. În 2019, Moise Constantin Sebastian a devenit deputat din partea Partidului Mișcarea Populară, după ce Eugen Tomac, liderul formațiunii, a fost ales europarlamentar. În 2023, Moise anunța că a luat decizia de a se retrage din activitatea publică. O investigație «Buletin de București» din 2025 arăta că ”Moise se convertise în dezvoltator imobiliar, ipostază din care a ridicat un imobil într-o zonă exclusivistă a Capitalei, vizată de demolări controversate”. În 2024, două firme deținute de Laura Dicu au împrumutat PSD: Redpoint Management Solutions SRL (1,65 milioane de lei) și Elite Architectural Design (1,6 milioane de lei – unde fusese administrator până în 2022).

    Les Fleurs de Marie Concept SRL – a împrumutat AUR cu 1.600.000 de lei (320.000 euro). Despre această firmă, raportul Expert Forum informează: firma a fost înregistrată în anul 2017, în județul Argeș, cu obiect de activitate «Alte activitati recreative și distractive». Firma este deținută de Florea Maria-Alexandra. Printre asociați s-a numărat până în 2020 și Corina Maria Mîndroc, soția lui Viorel Mîndroc, deputat PSD de Argeș și fost consilier județean. În 2024, firma a înregistrat venituri totale de 67.725 de lei și datorii de 1,6 milioane de de lei. Corina Maria Mîndroc și Viorel Mîndroc au împrumutat Pro România cu câte 400.000 lei în 2019. Firma a împrumutat PSD cu 1,6 milioane de lei în 2024.

    Maradrimex SRL – a împrumutat AUR cu 1.600.000 de lei (320.000 de euro). Raportul Expert Forum arată că firma a fost înregistrată în județul Argeș din 1992 și are ca activitate ”fabricarea pâinii; fabricarea prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie”. Firma este deținută de Ionică George-Adrian și a avut o cifră de afaceri de 17 milioane de lei, în 2024. Firma a împrumutat și PSD tot cu 1,6 milioane de lei, în 2024.

    Persoane fizice PSD

    Tiplea Dumitru – deputat PNL (!). În 2025, a împrumutat PSD cu 800.000 de lei (160.000 de euro). În declarația de avere din 27.05.2025, figurează un împrumut de 800.000 de lei pentru o persoană juridică.

    Tișe Alin – președintele Consiliului Județean Cluj din partea PNL (!). În 2025, a împrumutat PSD cu 500.000 de lei (100.000 de euro).

    Iftimie Valeriu – președintele Consiliului Județean Botoșani din partea PNL (!), om de afaceri și  finanțatorul echipei de fotbal FC Botoșani. În 2025, a împrumutat PSD cu 500.000 de lei (100.000 de euro). A oferit donații și către PNL.

    Peneliștii care au finanțat PSD-ul

    1 de 3




    Tiplea Dumitru (PNL)


    Tișe Alin (PNL)


    Iftimie Valeriu (PNL)

    Ceti Nicolae – tatăl lui Claudiu Octavian Ceti, care a fost șeful de cabinet al primarului Cristian Popescu Piedone. Conform Expert Forum, Ceti-junior a deținut și „alte funcții de conducere la Sectorul 5 și a fost lider al organizației muncipale ALDE. În 2023 a devenit asociat unic al Logistic Production SRL (SUPPORT COMPANY FOR INTELLIGENCE SERVICES – SRL), după ce Claudiu Octavian Ceti a cesionat părțile sociale din firma deținută. Conform presei, la începutul anului 2023, Claudiu Ceti i-a cedat părțile sociale lui Nicolae Ceti, care ocupă în prezent funcția de asociat unic și administrator. Această tranziție a avut loc într-o perioadă în care veniturile publice ale lui Claudiu Ceti erau subiectul atenției media, inclusiv sumele impresionante strânse la evenimente personale (aproximativ 195.000 de lei din botezul copilului)”. În 2025, a împrumutat PSD cu aceeași sumă de 800.000 de lei (160.000 de euro).

    Mihai Leonard Rotaru – om de afaceri apropiat PSD. Expert Forum oferă următoarele informații: „Acționar/asociat la numeroase firme, dintre care și Rotary Construcții. Conform unui raport publicat anterior de EFOR în 2022, Rotary Construcții a fost înființată în 1991. Asociat unic este Rotaru Mihai Leonard. În prezent este insolvență, anul trecut înregistrând o pierdere de 27 de milioane de lei. Rotaru Mihai Leonard a împrumutat în 2020 PSD cu 445.000 de lei, iar soția sa, Rotaru Daniela, cu aceeași sumă. Rotaru ar fi «împrumutat PSD cu 445.000 de lei la 8 zile după ce a primit anul trecut contracte de 29 de milioane de lei de la Primăria Capitalei». În 2024 a împrumutat PSD cu 600.000 lei. În presă, au fost făcute dezvăluiri despre relațiile strânse de prietenie dintre Mihai Leonard Rotaru și Marcel Ciolacu, despre prosperitatea firmelor controlate de Rotaru care par a fi «abonate» la contracte pe bani publici. Conform unei investigații G4Media, «singure sau în asocieri, cele trei firme de construcții ale lui Rotaru au prins contracte de peste 8 miliarde de lei (1,6 milarde de euro!), cea mai mare parte provenind de la autorități controlate de social-democrați sau afiliați ai acestora: Primăriile Sectoarelor 3 și 4 din București și Compania Națională de Căi Ferate»”.  În 2025, Rotaru a împrumutat PSD cu aceeași sumă de 800.000 de lei (160.000 de euro).

    Mihai Leonard Rotaru și bunul lui prieten, Marcel Ciolacu. FOTO: colaj G4Media
    Mihai Leonard Rotaru și bunul lui prieten, Marcel Ciolacu / FOTO: colaj G4Media

    Ivănescu George – o posibilă, dar încă neconfirmată identificare cu omul de afaceri George Ivănescu din Buzău. În raportul Expert Forum se precizează: „Nu avem suficiente informații pentru a crea un profil relevant. Posibilă identificare: presa economică a scris despre omul de afaceri George Ivănescu din Buzău, care are legătură cu firma Murfatlar. Conform presei, «George Ivănescu, acţionar la firma Murfatlar, şi alte 9 persoane, printre care şi trei şefi de la ANAF, ANV şi Ministerul Finanţelor, au fost reţinuţi, în dosarul în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală prin patru firme de producere şi comercializare a băuturilor alcoolice, în care prejudiciul este de aproape 600 de milioane de lei, a anunţat Direcţia Naţională Anticorupţie, scrie News.ro»”. În 2025, Ivănescu a împrumutat PSD cu 750.000 de lei (150.000 de euro).

    Sandu Adriana Denisa – implicată în afaceri cu energie verde în asociere cu nepotul lui Marcel Ciolacu (firmele Premier Energy și Solar Energy Production SRL). Raportul Expert Forum precizează: „În 2024, a împrumutat PSD cu 650.000 lei. Conform presei, cele două firme sunt înființate în aprilie 2022, împreună cu Adriana Denisa Sandu, Mihai Cristian Ciolacu deținând jumătate din participații. Conform datelor Ministerului Finanțelor, cele două firme figurează cu zero cifră de afaceri în 2022 și 2023. HotNews.ro a relatat, printr-o serie de articole publicate în octombrie și noiembrie, că firmele Solar Energy Production SRL și Development Power Solar Energy SRL, înființate de Mihai Cristian Ciolacu, nepotul premierului, au obținut fonduri prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru două parcuri fotovoltaice, în decembrie 2023. În aprilie 2022, a înființat firmele. În martie 2023, a obținut Avizul Tehnic de Racordare (ATR) de la Transelectrica. În iunie 2022, a aplicat la fonduri PNRR, pentru care a primit aprobare în decembrie 2023. Aceasta este istoria interacțiunilor rapide și pozitive ale lui Mihai Cristian Ciolacu în relația cu statul român”. Despre relația cu statul ale firmelor în care este implicat și nepotul lui Marcel Ciolacu, la sfârșitul anului 2024, Presshub a publicat ancheta jurnalistică „Cum au lucrat Transelectrica și Guvernul pentru nepotul lui Ciolacu”. În 2025, Sandu a împrumutat PSD cu suma de 650.000 de lei (130.000 de euro).

    Ancheta PRESSHUB „Cum au lucrat Transelectrica și Guvernul pentru nepotul lui Ciolacu”. FOTO: PressHub
    Ancheta PRESSHUB „Cum au lucrat Transelectrica și Guvernul pentru nepotul lui Ciolacu” / FOTO: Presshub

    Tărcatu Marius – personaj controversat din Constanța, apropiat de PSD. Raportul Expert Forum precizează că el a fost condamnat în 2014 la închisoare cu suspendare într-un dosar deschis de DNA. ”Inculpatul Babuş Constantin, în calitate de director în cadrul Primăriei Municipiului Constanţa, a pretins şi primit, prin intermediul inculpatului Tărcatu Marius (director la SC Edilservis SRL), de la o persoană (parte vătămată), suma de 20.000 USD, în vederea facilitării acesteia la intrarea la negociere directă cu primăria, în vederea cumpărării terenului aferent unui restaurant din Constanţa.” Conform informațiilor din presă, firma SC Edilservis SRL îi aparține lui Radu Babuș, fost deputat PSD de Constanța, care este finul fostului șef al CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, și fiul lui Constantin Babuș, fost șef al Direcției Administrare a Domeniului Public și Privat din cadrul Primăriei Constanța (inculpat în dosarul amintit). În 2024, Tărcatu a împrumutat PSD cu 650.000 de lei (130.000 de euro), iar în 2025, cu aceeași sumă.

    Gheorghe Raluca Adriana – implicată în imobiliare, apropiată de familia Erbașu. Raportul Expert Forum precizează că ea „este asociată (cu 5%) și beneficiar real în cadrul unor proiecte imobiliare dezvoltate de familia Erbașu, în cadrul unor investiții în zona de sud a litoralului. Firma Panorama Lake îi are ca acționari pe Erbașu Adina (50%), soția afaceristului Robert Ion Erbașu, vărul fraților Cristian și Alexandru Erbașu, proprietarii Construcții Erbașu, Văduva Alexandrina (45%), mama afaceristului Silviu Văduva, și Gheorghe Raluca Adriana (5%), aceasta din urmă fiind și beneficiarul real al companiei”. În 2025, Gheorghe Raluca Adriana a împrumutat PSD cu 500.000 de lei (100.000 de euro).

    Dumitrescu Paul Cosmin – om de afaceri din Maramureș. Raportul Expert Forum l-a identificat ca fiind „administrator și unic asociat al societății Pedab Construct SRL, din Maramureș (12 milioane de lei cifră de afaceri în 2025), care deține la rândul să acțiuni la REMAT Maramureș. Conform presei, familia Dumitrescu, originară din Caracal (jud. Olt) și care a devenit acționar majoritar (covârșitor) al Remat Maramureș în anul 2022, este asociată în mai multe alte afaceri, printre alții, cu Mircea Coza (Cozmircom, Turist Șuior etc.), Raluca Valentina Bazar (Prime Capital Invest – o companie de tip holding care deține participații în numeroase firme din real estate, producția apei minerale, industria restaurantelor, comerț cu fertilizatori și dezvoltări imobiliare de mare anvergură – în Baia Mare este implicată împreună cu familia Dumitrescu în construirea cartierului rezidențial de la fosta APSA Baia Mare etc.)”. În 2025, Dumitrescu Paul Cosmin a împrumutat PSD cu 500.000 lei (100.000 euro).

    Negru Ionică – vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți din partea PSD. Raportul Expert Forum precizează: „În declarația de avere din 6 decembrie 2025 figurau venituri de aproape 190.000 de lei din salarii, un împrumut către PSD de 240.000 de lei și împrumuturi care trebuia returnate de 210.000 de lei”. În 2025, a împrumutat PSD cu 500.000 de lei (100.000 de euro).

    Persoane juridice PSD

    High Sorting S.A. – a împrumutat PSD cu 2.000.000 de lei (400.000 de euro). Firma a fost înregistrată în 2014, în București, și se ocupă de „colectarea deșeurilor nepericuloase”. În 2024 a avut o cifră de afaceri de 32 de milioane de lei. Conform unei anchete Newsweek, în 2023, firma era deținută de ”Ivanciu Augustin și tatăl său, Dumitru. Primul este juristul grupului Grivco deținut de Dan Voiculescu. Nu este doar atât. A fost asociat în cele mai importante companii ale familiei lui Dan Voiculescu. Inclusiv în cele implicate în dosarul în care acesta a fost condamnat la închisoare cu executare. Cel de-al doilea are un cabinet de avocatură. Înainte de Revoluție, a lucrat la Ministerul Comerțului Exterior. Unde a activat și Dan Voiculescu. După, a fost implicat în privatizarea unor companii deținute de stat”. Ivanciu Augustin-Emanuel a fost candidat pentru AUR la alegerile parlamentare din 2020.

    Pretor Utilaje SRL – a împrumutat PSD cu 1.000.000 de lei (200.000 de euro). Firma are sediul în București și desfășoară o activitate legată de „lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor”. Firma este deținută de Stan Florentin (până în 2024 a fost deținută de Gina Amalia Găman). Conform presei, ”firma Saray Paper SRL (asociați Găman Gina Amalia si Stan Mădălin) deține publicația Puterea.ro. Stan Mădălin ar fi fost soț al Simonei Docuz, partenera lui Marcel Ciolacu, și fin al lui Nelu Iordache. Găman Gina Amalia l-a împrumutat pe Toma-Florin Petcu cu suma de 350.000 de lei, conform declarației de avere a acestuia. Toma-Florin Petcu este membru al PNL și din 2024 este președinte al Consiliului Județean Giurgiu”.

    Almaz Design Management – a împrumutat PSD cu 1.700.000 de lei (340.000 de euro). Firma este deținută de creatoarea de modă Andra Olaru. În 2024, firma înregistra o pierdere de 397.052 de lei și datorii de 4,6 milioane de lei. Publicația DeFapt a prezentat informații despre patroana firmei: „Chiar dacă, aparent, nu are nici o legătură directă cu PSD, majoritatea postărilor de pe Instagram ale Andrei Olaru sunt apreciate de fotomodelul Roxana Ilie, o apropiată a ministrului Sorin Grindeanu și prietena Sorinei Docuz, actuala parteneră a lui Marcel Ciolacu”. În 2024, deși financiar era în criză, firma a împrumutat PSD cu 1,6 milioane de lei (320.000 de euro).

    Altex Service Center SRL – firma administrată de Dan Constantin Ostahie și care deține magazinele Altex, Media Galaxy și Brico Depot, cu o cifră de afaceri de 105 milioane de lei (2024), a donat PSD suma de 2.000.000 de lei (400.000 de euro).

    ALTEX și MEDIA-GALAXY printre finanțatorii PSD. FOTO: CursDeGuvernare
    Altex și Media Galaxy – printre finanțatorii PSD / FOTO: Curs de Guvernare

    Reno All & Construct SRL – a împrumutat PSD cu 1.000.000 de lei (200.000 de euro). Firma este înregistrată în județul Caraș Severin, din 2007, se ocupă de „lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale” și este deținută de Ionel Dragomir, fost consilier județean PSD. Cifra de afaceri din 2024 a fost de 7,8 milioane de lei. Dragomir a demisionat din funcție și din partid după ce a fost pus sub acuzare de DNA. El a încheiat cu procurorii un acord de recunoaștere în dosarul de corupție de la Spitalul Municipal Caransebeș. Acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Dragomir cu DNA scoate la iveală faptul că firma de construcții a fostului consilier județean PSD și o altă companie, a unui apropiat al său, au semnat cu Spitalul Caransebeș, în mai puțin de un an (august 2024 – iunie 2025), 16 contracte în valoare totală de aproape 3 milioane de euro (peste 14 milioane de lei). Despre acest scandal, publicația ”Libertatea” a realizat o detaliată anchetă jurnalistică.

    Ionel Dragomir - fost consilier județean PSD și patronul firmei RENO ALL & CONSTRUCT S.R.L. FOTO: Libertatea
    Ionel Dragomir – fost consilier județean PSD și patronul firmei Reno All & Construct SRL / FOTO: Libertatea

    BAV IT Business Consulting SRL – o firmă cu un singur angajat, deținută de Besciu Alexandru-Valentin (care este asociat și în alte firme). În 2024, firma a realizat venituri de 242.204 de lei. Firma a împrumutat PSD cu suma de 1.500.000 de lei (300.000 de euro).

    CMI Unlimited Holding SRL – firmă înregistrată în 2010, în București, deținută de Țărvuloiu Cosmin și care se ocupă cu activități ale holdingurilor. În 2024, a avut o cifră de afaceri de 131.887 de lei și datorii de 129 de milioane de lei. În 2025, a împrumutat PSD cu 2.000.000 de lei (400.000 de euro).

    Redpoint Management Solutions SRL – a împrumutat PSD cu 2.000.000 de lei (400.000 de euro). Raportul Expert Forum arată că firma „este deținută de Dicu Ionela Laura și Giubega Mihai Bogdan. În 2024 a avut o cifră de afaceri de 47 de milioane de lei. Ionela Dicu a fost membră în Consiliul de Administrație al Companiei Municipale Parcuri și Grădini. Aceasta este fiica Elenei Moise și sora lui Sebastian Costin Moise, deputat PMP. La rândul său, fratele Costin e tovarăș cu Alin, fiul lui Dorin Cocoș”. Presa scria în 2018 că ”Elena Moise este soţia lui Vasile Moise, zis Deju, liderul Partidei Romilor din Dâmboviţa şi un apropiat al lui Florin Popescu, fostul baron PDL. Mai mult, soţii Moise sunt asociaţi cu Sanda Filofteia Mihai, fosta iubită a lui Liviu Negoiţă, alt greu PDL, fostul primar din Sectorul 3. Sebastian Moise, fiul lor, este secretar executiv al PMP şi apare în dosarul retrocedărilor al lui Dorin Cocoş”. În 2024, firma a avut venituri de 47 de milioane de lei și profit net de 3,3 milioane de lei.”

    Venom Volta SRL – a împrumutat PSD cu 2.000.000 de lei (400.000 de euro). Firma a fost înființată în 2021, cu sediul în București, și este deținută de Meiță Antoin Maurice (care este asociat și în Gourmet Food SRL), Nasta Nicolae și Culeafă Mihai. Acesta din urmă este nașul de cununie al președintelui PNL Ilfov, Marian Petrache, și ocupă funcția de președinte al filialei locale a PNL din Pantelimon. Culeafă a fost și vicepreședinte al ANPC (Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor). Nasta Nicolae a fost parlamentar PNL, începând cu 2012, iar o anchetă jurnalistică publicată de NEWSWEEK în 2020 arată că „milionarul Nicolae Nasta, fostul secretar general al partidului ALDE, a fost plantat la șefia companiei Romtehnica, instituție prin care Armata face toate importurile și exporturile de armament. Politicianul și-a luat licența în Drept la 42 de ani, dar ține secretă universitatea”.

    X-tra Best Construct SRL – a împrumutat PSD cu 1.000.000 de lei (200.000 de euro). Conform raportului Expert Forum, firma este înregistrată în București, este deținută de Vali Porojan și se ocupă cu „activități generale de curățenie a clădirilor”. În 2024, a avut o cifră de afaceri de 5,8 milioane de lei. În 2024, Vali Porojan a împrumutat PSD cu 650.000 de lei (130.000 de euro).

    Raportul Expert Forum poate fi lecturat integral AICI.

    PSD și AUR – două măști, aceeași creatură hidoasă

    Din informațiile oferite de Expert Forum, rezultă limpede că PSD și AUR își procură resursele financiare (altele decât fondurile oferite de stat) prin metode identice și care sunt mereu la limita transparenței. Atât PSD, cât și AUR sunt finanțate de personaje și entități controversate: traseiști politici, foști anchetați penal, persoane fizice a căror identificare este dificil sau imposibil de realizat, firme abonate la bani publici etc.

    Pe scenă, politicienii PSD-AUR plâng cu lacrimi de crocodil ”sărăcia în care se zbat românii”, acuză Uniunea Europeană că ”a transformat România într-o colonie”, țipă isteric că ”se dau miliarde să ajutăm Ucraina și zeci de mii de copii români se culcă nemâncați” etc.

    În spatele scenei, PSD și AUR au construit și pus în mișcare, la limita legii și uneori dincolo de aceasta, o cinică mașinărie de procurat și cheltuit sume imense de bani proveniți atât din bugetul statului român, cât și din surse private controversate. Sume imense sunt investite într-o propagandă sinistră, al cărei scop este preluarea puterii politice de către această creatură hidoasă numită PSD-AUR. Sunt cumpărate entități de presă, se instrumentează campanii de fake news și manipulare în rețelele de socializare, sunt arvuniți protestatari ”cu ora”.

    Extremistul naționalist George Simion (AUR) și fosta peremistă Lia Olguța Vasilescu (PSD) - „arhitecții” prăbușirii României în haos. FOTO: Facebook
    Extremistul naționalist George Simion (AUR) și fosta PRM-istă Lia Olguța Vasilescu (PSD) – „arhitecții” prăbușirii României în haos / FOTO: Facebook

    Interesele naționale ale statului român sunt călcate în picioare, apartenența României la Uniunea Europeană și NATO este atacată intens, iar narative propagandistice cu un evident ”miros” de Rusia sunt deversate periodic și sistematic în agora românească.

    Alianța PSD-AUR, care a doborât guvernul reformist și pro-UE al liberalului Bolojan, este aceeași entitate politică hidoasă care a încercat, în Parlament, să anuleze legile care condamnă antisemitismul, legionarismul și propaganda fascistă, iar de curând a organizat un violent atac legislativ împotriva societății civile, promovând o legislație de control asupra ONG-urilor după modelul celei din Rusia lui Putin.

    Lupta pentru România este în plină desfășurare. Nu știm dacă țara va fi salvată. Privind la trădarea comisă de Nicușor Dan, la indolența majorității politicienilor și la capitularea instituțiilor care au datoria să apere statul și democrația, credem că șansele ca România să fie salvată sunt minime.

    Vom afla în curând…

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Alianța PSD–AUR lucrează deja la fascizarea României! Cazul AUR Balotești și votul sinistru dintr-o comisie a Senatului

    * DOSARUL UNEI MARI ERORI (episodul 4): Canonizarea preotului Ilarion Felea, propagandistul legionar asasinat în închisoarea comunistă din Aiud

    * Moțiunea de cenzură din România: ce câștigă Putin și Trump, ce pierde Uniunea Europeană dacă ”suveraniștii” preiau puterea

    * Dilema preotului Agachi – între obediența față de Patriarhul BOR și exigențele discernământului moral

    * Despre tiranie: ideologia „României asediate” și miturile naționaliste ale AUR

    * Clanul Olguța–Manda contra României

    * RĂZBOIUL NEVĂZUT (2): Cum trebuie să fie apărată România în 2026 pe frontul războiului hibrid lansat de Rusia lui Putin și China comunistă

    * Rusia – dușmanul de moarte al celor două state românești: România și Republica Moldova. O istorie teribilă

    * Ereziile lui Călin Georgescu – un răspuns creștin-ortodox

    * Gânduri la moartea tovarășului Ion Iliescu

    ALTE EDITORIALE:

    GRIGORE CARTIANU: Hoțiunea de centură

    ADRIAN PAPAHAGI: De unde apar toți acești prostovani?!

    CRISTIAN GHINEA: Pentru prietenii mei liberali din PNL. Trei lucruri pe care le puteți face pentru binele României

    CRISTIAN PĂUN: Slugi suveraniste

    CLAUDIU NĂSUI: Iluzia reformei e mai rea decât absența reformei. Dar cea mai bună e reforma!

    SORIN BOCANCEA: Răul cel mai mic

    MIHAI RĂZVAN MORARU: Consultări cu Muntele Athos

    PAUL PALENCSAR: PSD sabotează grav Armata Română. De aceea s-a înhăitat cu AUR!

    BOGDAN GLĂVAN: Căpușele de la Hidroelectrica

    DANA HERING: Luați de la AUR! Prostu’ zilei și Mafoame

    VITALIE COJOCARI: Irakli moare de grija Moldovei

    MARIE-COSETTE HANGANU: Simion nu mai mizează pe Trump, îl așteaptă pe Vance. 5 motive ale „năpârlirii” sale

    MATEI UDREA: După MAGA suntem noi, care te facem pe tine!

    ANDREI COLȚEA: Teritorii, conducte și tribut. Cum s-a văzut din China vizita lui Putin la Beijing

    VASILE POPOVICI: Curca beată de la Craiova, cu perechea din coteț

    DOINA DABIJA: Un gest regretabil

    FLORIN BURTA: Criza ascunsă a agriculturii românești: piața terenurilor agricole

    DANIEL UNCU: Suveranismul de fugă. Cazul Orban

    CRISTIAN HUBALI: Ce potriveală: teologul Neamțu și „centrul religios rusesc” au drum în Uganda!

    ALECU RENIȚĂ: Primăvara aduce reînvierea

    NICOLAE DABIJA: Fratele meu de cruce, tătarul

    CITIȚI ȘI:

    * Deputatul Mihail Neamțu (AUR) ”a avut onoarea” să-i spună dictatorului din Uganda cât de dictatoare e Ursula de la UE! Kaguta Museveni a venit la putere prin lovitură de stat, conduce de 40 de ani și tocmai a fost reales, la 81 de ani. Soția sa e ministru, iar fiul lor e general și fan Putin

    * Sondajul care a isterizat propaganda TV. Cu Bolojan, PNL zdrobește PSD: 21,9% – 13,3%! Premierul e presat să accepte un nou USL, ca să se compromită

    * Cele 10 condiții pe care PNL și USR ar trebui să le pună PSD pentru a reface guvernarea ”pro-europeană”

    * Bolojan execută primul ”prizonier” de la PSD: îl dă afară de la Hidroelectrica pe ”nășicul” penal al lui Grindeanu! Avram-junior e inculpat pentru luare de mită, tatăl său e condamnat deja

    * De unde a pornit furia ”Clanului de la Craiova”: Bolojan a oprit ”conducta de bani” de la buget pentru ”găurile negre” ale Olguței

    * Oana Țoiu pune capăt unei mari hoții a lui Adrian Năstase! Prejudiciu de peste un milion de euro

    * VIDEO. Minciună bubuitoare a Vioricăi Dăncilă: cică USR-iștii o loveau cu picioarele! ”Erau de o violență extraordinară. De multe ori eram vânătă pe picioare”

    * VIDEO. De Ziua Europei, Șoșoacă a rupt steagul UE la mănăstire, alături de fostul ziarist Miron Manega, actual senator SOS. Putinista e plătită cu 20.000 de euro ca europarlamentar

    * Propagandă vomitivă a beizadelei AUR-iste Alexandra Păcuraru: ”Simion şi Georgescu, atacaţi pentru că nu sunt de vânzare”. Încă 10.000 de euro amendă pentru Marș TV

    * VIDEO. Totul despre un Eurovision neașteptat de bun: România – locul 3. Meritul Pro TV și al lui Tudor Chirilă. Șocul de la Chișinău

    – Advertisement –

  • Alianța PSD–AUR lucrează deja la fascizarea României! Cazul AUR Balotești și votul sinistru dintr-o comisie a Senatului

    Recentul scandal izbucnit între extremiștii naționaliști de la AUR și Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România ”Elie Wiesel” are dedesubturi periculoase. George Simion, în complicitate cu PSD, ne pregătește România de AUR – o țară ”ca soarele cel sfânt de pe cer”, o țară a unor grozăvii cumplite.

    Ura viscerală pe care o au naționaliștii împotriva Institutului ”Elie Wiesel”, negarea Holocaustului comis împotriva evreilor și a țiganilor în România fascizată, elogierea personalităților legionare și promovarea teoriilor conspiraționiste despre ”Oculta” care a transformat țara în ”colonie” a ”masoreților” și ”alogenilor” – toate aceste aberații deversate în agora românească de membri ai elitei AUR sunt vechi și știute.

    Instituțiile statului român – un stat mafiotizat de Clanul PSD, ajutat de USL-iștii din PNL și ”damele” din UDMR – au fost incapabile să oprească apariția, dezvoltarea și extinderea fenomenului extremist naționalist. Procuratura și SRI, alte instituții abilitate au fost ”martori la căratul apei”.

    Despre diferite aspecte cel puțin dubioase din activitatea lui Geroge Simion au existat informații încă de la începuturile prezenței acestui extremist în spațiul public românesc. Niște ”isteți” din zona mai puțin văzută a Serviciilor și a politicului au crezut că-l pot forma și utiliza ca pe o păpușă. A funcționat până ce păpușa s-a făcut mare și și-a găsit un ”nenic” mult mai generos.

    – Advertisement –

    Despre Călin Georgescu au existat informații prin dulapurile prăfuite deținute de ”colegii” din SIE, dar sunt mai dulci plimbările prin străinătate în joaca ”de-a James Bond” și somnicul pe soldă grasă, decât să-ți faci datoria față de țară. Parchetele au dormit în șanț, bete de la cantitățile imense de bani care constituie salariile încasate de procurori. N-au văzut nimic din acțiunile ilegale comise de extremiștii naționaliști și ”suveraniști”. De ce să te autosesizezi și să-ți strici somnul de frumusețe, când mai bine o dai cotită?

    Cazul AUR Balotești: Simion testează reacția societății pe subiectul antisemitismului

    Petiția prin care Organizația AUR Balotești solicită desființarea Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România ”Elie Wiesel” reprezintă un test aplicat cu viclenie de liderii AUR. Se testează reacția societății românești cu privire la implementarea unui plan de dereglementare a reacției juridice și civice din România împotriva antisemitismului.

    Să nu uităm că naționaliștii de la AUR și liderul extremist George Simion s-au împotrivit vehement ”Legii Vexler”, care face și mai aspre sancțiunile împotriva faptelor cu caracter fascist, legionar. Deși certat cu europarlamentarul Claudiu Târziu, fostul partener în conducerea AUR, George Simion a participat la protestul de stradă realizat de acesta împotriva ”Legii Vexler”, asumându-și personal și public lupta împotriva acestei reglementări care înăsprește pedepsele pentru promovarea fascismului, legionarismului, rasismului și xenofobiei.

    – Advertisement –

    Pogromurile de la București și Iași (ianuarie/iunie 1941)

    1 de 5




    Templul Spaniol distrus și jefuit în Pogromul legionar de la București (ianuarie 1941)


    Morga din Capitală – cadavre ale evreilor uciși în Pogromul legionar de la București (ianuarie 1941)


    Pădurea Jilava – cadavre de evrei uciși în Pogromul legionar de la București (ianuarie 1941)


    Evrei arestați de militari români – Pogromul de la Iași (iunie 1941)


    Cadavre de evrei coborâte dintr-un tren al morții organizat în timpul Pogromului de la Iași (iunie 1941)

    „Spălarea pe mâini” pe care o face AUR prin comunicatul în care zice că habar nu avea de acțiunea filialei AUR de la Balotești este doar o mizerabilă mostră a ipocriziei și ticăloșiei acestui partid extremist. Verificarea este simplă.

    Adresa emisă de AUR Balotești, sub semnătura lui Todorică Mirel, unul dintre „soldățeii” loiali ai lui George Simion, este datată 21 aprilie 2026. Foarte greu de crezut că, vreme de două săptămâni, conducerea centrală a AUR n-a aflat de această inițiativă! Cine cunoaște mecanismele de funcționare ale AUR știe foarte bine că, pe chestiunile importante, nimic nu mișcă în AUR fără aprobarea Centralei de la București și, în multe situații, fără aprobarea personală venită de la ”Marele Lider” George Simion.



    Nu mai insistăm pe conținutul documentului emis de AUR Balotești, care, prin stil, argumentație și calitatea informației, dezvăluie involuntar că este creația unor specialiști ai Centralei AUR și nicidecum a unui biet consilier local din Balotești.

    Comunicatul de presă emis de AUR – prin care neagă orice implicare în acțiunea camarazilor de la Balotești – este o mostră de tupeu de derbedeu de cartier: un ”soldățel” din gașca lui te înjură de mamă, tu te aperi și atunci intervine ”jmecherul” care te amenință și-ți cere să preƶinți scuze față de gașcă pentru că „soldățelul” te-a înjurat de capul lui, nu că l-a pus gașca! Exact stilul golanului de galerie, George Simion.

    AUR, PSD, SOS și PACE au votat pentru abrogarea legislației care sancționează fascismul, legionarismul, rasismul și xenofobia

    Cea mai recentă dovadă că AUR manipulează cu viclenie chestiunea prezenței ideologiei legionare și antisemite în agora românească este votul pe care parlamentarii naționaliști l-au dat pentru avizarea favorabilă a abrogării legislației care interzice legionarismul și antisemitismul.

    Mai exact, miercuri, 13 mai 2026, în Comisia pentru Drepturile Omului din Senat, reprezentanții AUR, alături de cei ai PSD, SOS și PACE, au avizat favorabil un proiect legislativ care propune anularea legilor care interzic organizațiile și simbolurile cu caracter fascist, rasist sau xenofob și promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra omenirii.

    Mișcarea Legionară – imagini de arhivă

    1 de 6




    „Căpitanul” Corneliu Zelea Codreanu și Elena Ilinoiu la nunta lor din 14 iunie 1925


    Manifestație legionară în București


    Mitropolitul Nicolae Bălan alături de Nichifor Crainic și alți lideri legionari la Casa Verde din Capitală


    „Căpitanul” sosind călare pe cal la o manifestație legionară


    Manifestație legionară în București


    Generalul fascist Ion Antonescu mărșăluind alături de conducătorii Gărzii de Fier

    Proiectul de lege respectiv a fost semnat de 42 de parlamentari de la AUR, SOS, POT, PACE și neafiliați și a fost depus la Senat în data de 23 martie 2026. În numele „apărării legitime a intereselor naționale ale României”, proiectul de lege propune abrogarea unor acte normative care interzic și sancționează organizațiile, simbolurile și propaganda fascistă, legionară, rasistă sau xenofobă, precum și promovarea cultului persoanelor vinovate de genocid, crime de război sau împotriva umanității.

    Este vorba de:

    • Legea nr. 107/2006, care aprobă OUG nr. 31/2002 care interzice toate manifestările extremiste sus-amintite;
    • Legea nr. 217/2015, care completează OUG nr. 31/2002;
    • Legea nr. 157/2018, care stabilește măsuri oficiale pentru prevenirea și combaterea antisemitismului în România, definește antisemitismul, sancționează faptele asociate și obligă instituțiile la acțiuni de prevenție, inclusiv educaționale;
    • Legea nr. 241/2025, care completează OUG nr. 31/2001 prin majorarea pedepselor, extindere interdicțiilor și redefinirea conceptelor.

    În mod cinic, senatorii AUR, PSD, SOS și PACE au votat avizarea favorabilă a abrogării legislației care sancționează fascismul, legionarismul, rasismul și xenofobia chiar în ziua în care Parlamentul României a celebrat Ziua Solidarității și Prieteniei dintre România și statul Israel, printr-o ședinţă solemnă comună a Senatului și Camerei Deputaţilor.

    Dacă proiectul de lege va fi adoptat, România rămâne fără apărare în fața propagandei antisemite, legionare, rasiste și xenofobe.

    Alianța PSD-AUR – efort comun pentru dărâmarea democrației din România

    După ce au redactat și votat împreună o moțiune de cenzură care a salvat sinecurile PSD din companiile de stat și a declanșat blocarea Programului SAFE (care oferă României șansa de a se înarma în fața amenințărilor ce vin dinspre Rusia), alianța dintre mafia PSD și extremiștii de la AUR, „nășită” de Clanul PSD de la Craiova, începe asediul asupra mecanismelor de apărare a democrației.

    În timp ce senatorii PSD din subordinea lui aruncau o primă torță la incendierea societății democratice românești, Sorin Grindeanu – cu o ticăloșie și ipocrizie care declanșează reflexul vomitiv – vorbea, în plenul Parlamentului, la ședinţă solemnă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului dedicată Zilei Solidarității și Prieteniei dintre România și Statul Israel, despre pericolul mainfestărilor antisemite: ”Datele europene arată o creștere a manifestărilor antisemite, mai ales după evenimentele din octombrie 2023. Prin urmare, este oportun să subliniem că relațiile noastre sunt întărite și prin angajamentul ferm de a nu permite ca evenimentele întunecate ale istoriei să se mai repete.” 

    Sorin Grindeanu, sluga „Clanului de la Craiova” și președintele „de paie” al PSD
    Sorin Grindeanu, sluga „Clanului de la Craiova” și președintele „de paie” al PSD

    O Românie condusă de cea mai sinistră alianță politică de după Decembrie 1989 – cea dintre mafia PSD și naționaliștii AUR – va fi o țară în care drepturile omului vor fi îngropate sub un morman de abuzuri naționaliste al căror unic scop va fi să justifice lăcomia și nebunia acestor două găști de politruci cu apucături de interlopi și legionarismul interbelic.

    Suntem abia la începutul asediului. Din păcate, instituțiile abilitate ale statului dorm în papuci, paralizate de prea mult confort, de indolență și, mai ales, de lașitate. Lucrând cu viclenie și cinism, extremiștii ne pregătesc o nouă țară. o Românie „ca soarele cel sfânt de pe cer”… în care ne pândesc cele mai cumplite grozăvii.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. De Ziua Europei, Șoșoacă a rupt steagul UE la mănăstire, alături de fostul ziarist Miron Manega, actual senator SOS. Putinista e plătită cu 20.000 de euro ca europarlamentar

    * Bolojan execută primul ”prizonier” de la PSD: îl dă afară de la Hidroelectrica pe ”nășicul” penal al lui Grindeanu! Avram-junior e inculpat pentru luare de mită, tatăl său e condamnat deja

    * Oana Țoiu pune capăt unei mari hoții a lui Adrian Năstase! Prejudiciu de peste un milion de euro

    * Cele 10 condiții pe care PNL și USR ar trebui să le pună PSD pentru a reface guvernarea ”pro-europeană”

    * De unde a pornit furia ”Clanului de la Craiova”: Bolojan a oprit ”conducta de bani” de la buget pentru ”găurile negre” ale Olguței

    * VIDEO. Minciună bubuitoare a Vioricăi Dăncilă: cică USR-iștii o loveau cu picioarele! ”Erau de o violență extraordinară. De multe ori eram vânătă pe picioare”

    * Cei 8 PSD-iști din cauza cărora am pierdut 458,7 milioane de euro din PNRR. Dezvăluirile ministrului Pîslaru

    * VIDEO. Codruța Kovesi îl trimite la culcare pe Nicușor Dan: ”Îi doresc mult somn, un somn bun”. Ea taxează declarația ”antenistă” a președintelui despre ”abuzurile” procurorilor

    * VIDEO. Parada „Avântul Prăbușirea”: ”plutoane” de invalizi în cârje, văduve și mame care și-au pierdut copiii

    EDITORIALE:

    – Advertisement –

  • Moțiunea de cenzură din România: ce câștigă Putin și Trump, ce pierde Uniunea Europeană dacă ”suveraniștii” preiau puterea

    Dimensiunea ”mioritică” a moțiunii de cenzură depuse de PSD-AUR este clară. Această moțiune este produsul unei conspirații anti-românești în care personajele principale sunt Clanul PSD de la Craiova (Lia Olguța Vasilescu – Claudiu Manda) și elita care controlează în prezent AUR, a cărei ”păpușă din vitrină” a ajuns să fie extremistul George Simion.

    Socoteala lor, din văgăunile pe unde au conspirat, nu prea se potrivește cu socoteala din târg. Clanul spera că Bolojan va demisiona, PNL se va mai răsuci o dată, iar Nicușor Dan va accepta solicitările haitei mafiote a PSD. Gașca trădătorilor din AUR spera că se va face un guvern PSD-AUR ori se vor obține alegeri anticipate, mizând pe o demisie a lui Bolojan și pe aceeași lașitate a lui Nicușor Dan.

    Bolojan a acceptat provocarea. A refuzat să demisioneze și luptă până la capăt. Nicușor Dan stă paralizat de propria lașitate, dar măcar nu-l încurcă pe Bolojan, chiar dacă nu-l ajută.

    Va fi o luptă care se va purta până în ultimul moment. Rezultatul nu mai este defel previzibil. Însă dincolo de aceste zbateri ”mioritice”, există și interese geopolitice.

    – Advertisement –

    Vom încerca o estimare a beneficiilor geopolitice pe care le vor avea descreierații planetei, Vladimir Putin și Donald Trump, dar și a pierderilor pe care le va înregistra Uniunea Europeană, în cazul în care va fi adoptată moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, iar la București s-ar instala un regim ”naționalist-suveranist”.

    Ce poate câștiga criminalul de război Vladimir Putin

    Rusia lui Putin poate avea câteva câștiguri consistente, dacă moțiunea de cenzură va fi aprobată. Le prezentăm în sinteză.

    Slăbirea frontului estic pro-UE și pro-Ucraina

    Frontiera româno-ucraineană este și frontieră NATO. Totodată, România este un important ”hub” logistic și informațional pentru susținerea efortului de război al Ucrainei. Căderea Guvernului Bolojan și instaurarea unei puteri politice naționaliste ar anula orice angajament al României în sprijinul Ucrainei. Activitățile militare, de informații speciale etc., organizate de România și aliații săi în beneficiul Ucrainei, ar fi reduse drastic și, foarte probabil, anulate în timp scurt. Influența Rusiei asupra politicii externe a României ar crește consistent și ar reorienta țara noastră spre sfera de influență și spre interesele geopolitice ale Rusiei.

    – Advertisement –

    Putin - criminal de război. FOTO: Chris Riddell via The Guardian
    Putin – criminal de război / FOTO: Chris Riddell via ”The Guardian”

    Amplificarea curentului ”suveranist” în Uniunea Europeană

    O guvernare naționalistă ar face ca România să preia locul ocupat până de curând de Ungaria lui Viktor Orban. Flancul estic al Uniunii Europene ar fi puternic slăbit, România transformându-se într-o periculoasă ”enclavă” anti-UE și pro-Rusia.

    În consecință, ”cordonul sanitar” împotriva Rusiei, stabilit de Uniunea Europeană în regiunea sa estică (în care Polonia și România au rol de piloni), va fi deteriorat și probabil sortit dispariției. Totodată, o Românie ”naționalist-suveranistă” ar accentua divizarea ideologică a Uniunii Europene.

    Vulnerabilizarea economică și administrativă a României

    România ar înceta să mai implementeze reformele administrative și economice necesare pentru evitarea colapsului statului. Coliziunea dintre guvernul naționalist-suveranist și Uniunea Europeană ar provoca blocarea finanțărilor europene, cu consecințe grave asupra economiei.

    Rusia poate profita de instabilitatea politică generată de această vulnerabilizare pentru a declanșa, prin agenții săi din guvernarea naționalist-suveranistă, procedurile pentru RoExit. S-ar obține fie prăbușirea definitivă a Uniunii Europene în zona sa estică, fie o gravă breșă politică și de securitate.

    Izolarea Republicii Moldova

    Un guvern naționalist-suveranist la București ar însemna condamnarea la dispariție a regimului politic pro-românesc și pro-european condus de Maia Sandu. Toate programele economice, sociale și politice implementate de România în cel de-al doilea stat românesc ar fi suspendate, anulate. Republica Moldova ar deveni o victimă sigură a Rusiei și ar reintra în sfera de influență rusească.

    Paradoxal, un regim ”naționalist-suveranist” la București ar însemna amânarea pentru alte multe decenii a realizării idealului unificării celor două state românești.

    Ce poate câștiga ”bișnițarul” Donald Trump

    ”Bișnițarul” narcisist Donald Trump, trădător al Lumii Libere, poate încasa ceva ”cash” geopolitic de pe urma prăbușirii României în prăpastia unui regim ”naționalist-suveranist”.

    Confirmarea narativelor MAGA despre criza Uniunii Europene

    Donald Trump a emis în mai multe rânduri opinii critice la adresa Uniunii Europene. El a sugerat că UE este o entitate cu mari probleme structurale, că e ineficientă, că nu poate reprezenta interesele europenilor etc.

    Instalarea unui guvern ”naționalist-suveranist” la București ar fi folosită de Trump pentru a intensifica atacurile asupra Uniunii Europene, așa cum a făcut și când puterea politică la Budapesta era deținută de prietenul lui, Viktor Orban.

    Trump - The Great Dictator. FOTO: Cristina Sampaio via Facebook
    Trump – The Great Dictator / FOTO: Cristina Sampaio via Facebook

    O ”monedă de schimb” suplimentară în trocul cu Putin pe chestiunea Europei

    ”Bișnițarul” de la Casa Albă nu și-a ascuns intenția de a face un ”troc” cu Putin pe chestiunea Ucrainei și implicit a Europei. În contextul în care Trump asediază comercial Uniunea Europeană, atacă politic NATO și a declanșat retragerea unor importante contingente militare americane din regiune, nu ar fi o prea mare surpriză ca Trump să accepte o nouă reîmpărțire a ”sferelor de influență” în Europa.

    O Românie condusă de un regim ”naționalist-suveranist” ar putea fi lăsată de Trump în sfera de influență a Rusiei, probabil la schimb cu ceva beneficii comerciale.

    Slăbirea coeziunii NATO

    Trump e sătul de NATO. El consideră Alianța ca fiind o cheltuială prea mare pentru SUA și nu-i mai vede utilitatea în promovarea intereselor americane. Deocamdată, realitatea de pe teren (eșecul războiului cu Iranul, eșecul pacificării Ucrainei) îl împiedică pe Trump să retragă brutal SUA din NATO. Totuși, o Românie condusă de un regim ”naționalist-suveranist”, cu o evidentă – chiar dacă nu explicită – orientare anti-NATO, l-ar ajuta pe Trump să continue eficient asediul la care supune Alianța.

    Un regim ”naționalist-suveranist” la București nu ar avea ca efect dezvoltarea relațiilor româno-americane. Să ne amintim un fapt simplu și evident: liderul extremist George Simion și AUR au practicat un agresiv discurs anti-american. Acest discurs s-a schimbat abia după ce la Casa Albă a fost ales Donald Trump, iar politica SUA față de Rusia a devenit favorabilă intereselor lui Putin.

    Foarte probabil, un regim ”naționalist-suveranist” la București și-ar orienta politica externă conform agendei geopolitice a Moscovei.

    Ce poate pierde Uniunea Europeană

    O Românie controlată politic de forțele ”naționalist-suveraniste” ar fi pentru Uniunea Europeană un dezastru mai mare decât a fost Ungaria condusă de Viktor Orban.

    Pierderea accesului la Marea Neagră și la Gurile Dunării. Diminuarea drastică a influenței în Republica Moldova

    Chiar și în varianta în care România ”naționalist-suveranistă” nu ar declanșa imediat procedurile de RoExit, Uniunea Europeană se va confrunta cu numeroase blocaje declanșate de regimul naționalist de la București în implementarea politicilor unionale cu privire la Marea Neagră și Republica Moldova. În consecință, capacitatea de reacție rapidă a Uniunii Europene în regiune, cât și implementarea strategiilor pe termen mediu și lung vor fi grav afectate.

    Coerența ideologică internă

    Alianța politică întruchipată de aberația PSD-AUR – indiferent de cum va evolua (alianță politică sau contopire într-un nou partid) – va provoca tensiuni serioase în marile familii politice europene. Curentul ”suveranist”, anti-UE și pro-Rusia din Parlamentul European va fi evident favorizat de instalarea unui regim ”naționalist-suveranist” la București. Predictibilitatea politică a Uniunii Europene se va prăbuși, declanșând atât o criză structurală, cât și o criză ideologică a Uniunii.

    Degradarea credibilității Uniunii Europene ca mecanism de convergență

    Prăbușirea Guvernului Bolojan și eventual instalarea unui regim ”naționalist-suveranist” la București vor provoca blocarea finanțărilor europene. Uniunea Europeană va fi afectată în imaginea și rolul ei de mecanism de convergență pentru statele membre (mecanism care presupune reducerea disparităților economice și sociale între statele UE).

    România ”suveranistă” se va transforma într-o ”necunoscută” în ecuația funcționării Uniunii Europene și va afecta unitatea, integritatea și solidaritatea din cadrul mecanismelor de funcționare a Uniunii.

    Concluzie

    Instabilitatea politică, socială și economică din România – stat membru al Uniunii Europene și pilon principal al eșafodajului UE din Europa de Răsărit – avantajează politic, economic și militar actorii statali care vor o Europă mai slabă și mai divizată.

    Miza votării moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Bolojan este atât una națională, cât și – mai ales! – una europeană. Vom afla în curând spre care zări se îndreaptă România noastră.

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * România trădată. Ofensiva PSD asupra Guvernului Bolojan și ecuația puterii într-un stat destructurat

    * Dilema preotului Agachi – între obediența față de Patriarhul BOR și exigențele discernământului moral

    * Miercurea Trădării – asasinarea democrației ca ritual. Nicușor Dan a trădat precum Iuda

    * TVR Craiova și clanul Olguța-Manda îl promovează pe putinistul Adrian Severin, prietenul Ambasadei Ruse

    * Despre tiranie: ideologia „României asediate” și miturile naționaliste ale AUR

    * Clanul Olguța–Manda contra României

    * RĂZBOIUL NEVĂZUT (2): Cum trebuie să fie apărată România în 2026 pe frontul războiului hibrid lansat de Rusia lui Putin și China comunistă

    * Rusia – dușmanul de moarte al celor două state românești: România și Republica Moldova. O istorie teribilă

    * Ereziile lui Călin Georgescu – un răspuns creștin-ortodox

    * Gânduri la moartea tovarășului Ion Iliescu

    ALTE EDITORIALE:

    GRIGORE CARTIANU: Lecția USR pentru PNL

    ADRIAN PAPAHAGI: Lecția regală

    CRISTIAN GHINEA: Partidul Suveranist Demolator

    CRISTIAN PĂUN: Agresivi și grobieni

    CLAUDIU NĂSUI: Asistență socială pentru bogați

    SORIN BOCANCEA: Amurgul zeilor

    PAUL PALENCSAR: Bustul lui Octavian Goga

    MIHAI RĂZVAN MORARU: Slavă Domnului: partidul ISSUS!

    BOGDAN GLĂVAN: Căpușele de la Hidroelectrica

    DANA HERING: Duamna Anca l-a găbjit pe sexomarxist

    VITALIE COJOCARI: Regele Charles în Congresul SUA. Ce discurs! Ce discurs!

    MARIE-COSETTE HANGANU: Simion nu mai mizează pe Trump, îl așteaptă pe Vance. 5 motive ale „năpârlirii” sale

    MATEI UDREA: De aici venim: de la 50 de dolari!

    ANDREI COLȚEA: Evanghelia după Donald

    VASILE POPOVICI: Șarlatanie la Timișoara: preoții au promovat un senator AUR sub nume fals, pentru a-i ascunde trecutul conspiraționist-legionar!

    DOINA DABIJA: Un gest regretabil

    FLORIN BURTA: Crisalida

    GHEORGHE POSTELNICU: Un elefant se legăna pe o pânză de păianjen

    DANIEL UNCU: Suveranismul de fugă. Cazul Orban

    ALECU RENIȚĂ: Primăvara aduce reînvierea

    CRISTIAN HUBALI: Gândirea de tomberon a ”gugulanului” Grindeanu

    NICOLAE DABIJA: Fratele meu de cruce, tătarul

    CITIȚI ȘI:

    * Cei 8 PSD-iști din cauza cărora am pierdut 458,7 milioane de euro din PNRR. Dezvăluirile ministrului Pîslaru

    * Aberațiile moțiunii de cenzură: PSD vrea să doboare Guvernul Bolojan pentru felul în care a guvernat PSD!

    * În moțiunea de cenzură contra Guvernului Bolojan, PSD preia tezele anti-UE ale AUR. Acum zice că devenim ”colonie”, deși a guvernat 11 ani din ultimii 14!

    * Al treilea parlamentar din ”bazinul PSD” care anunță că nu va vota moțiunea de cenzură anti-Bolojan

    * Un lider AUR are acțiuni de 800.000 de euro la companii de stat. Minciuna cosmică a senatorului Peiu

    * În timp ce urlă că ”nu ne vindem țara”, Grindeanu și PSD ”împing” un proiect de lege prin care străinii ne pot expropria și morții din morminte!

    * Structura PSD: 97,7% ticăloșie, 2,3% rațiune. Partidul marii corupții a votat masiv pentru haos

    * Operațiunea „Guvernul USR” – diversiunea prin care PSD și „aripa PSD-istă” din PNL, ajutate de AUR, încearcă să păcălească electoratul încă o dată. Patru predicate toxice

    * Cele două femei care l-au ”evacuat” din Europa pe rudimentarul Titus Corlățean. Senatorul PSD a plătit pentru porcăriile sale din trecut. El zice că Occidentul l-a pedepsit că e creștin!

    * Șocantele legături interlope ale Liei Savonea. Șefa Înaltei Curți a salvat un mafiot din clanul cu care făcea afaceri. Grav conflict de interese

    – Advertisement –