De câteva zile, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române lasă impresia că este grav afectat de temperaturile de „Cod Roșu” din această vară, iar comunicatorii Patriarhiei Române au reacțiile unor rătăciți prin grotele întunecate ale istoriei, manifestând comportamente evadate din anii de glorie ai Mișcării Legionare.
Se spune că drumul spre iad e pavat cu bune intenții… Exact asta a făcut Sinodul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) cu introducerea pe lista personalităților propuse pentru canonizarea ca Sfinți ai BOR a unor personaje controversate. Prezența în această listă a legionarilor pr. Ilarion Felea, pr. Ilie Lăcătușu și a slujitorului de ideologii extemiste, pr. profesor Dumitru Stăniloae (a promovat eficient, consecvent și fără absolut nicio tresărire morală ideologia și interesele criminale ale tuturor formelor de extremism din istoria recentă a României: Mișcarea Legionară, Dictatura Regală, Statul Național Legionar, Dictatura Mareșalului Antonescu și Dictatura Comunistă!), această murdărire a memoriei victimelor Holocaustului și ale Gulagului comunist din România, a provocat tulburare atât printre preoții și credincioșii ortodocși, cât și în agora românească.
Firesc și previzibil, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” (INSHR-EW) a reacționat public și a criticat această aberație comisă de cei 58 de ierarhi care conduc BOR într-un mod arbitrar, fără absolut nicio consultare reală cu preoții, profesorii de religie și, în general, cu cei peste 16 milioane de români care se declară membri ai BOR.
– Advertisement –
Institutul „Elie Wiesel” a transmis public un comunicat prin care anunță că a luat act „cu mâhnire de decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 12 iulie 2024 de a include pentru aprobarea canonizării, act premergător proclamării acestora prin tomosurile sinodale în 2025, a unor clerici care au exprimat opinii antisemite sau au promovat curentul toxic legionar, în anii ’30 și ’40”.
Conducerea Institutului – cu o diplomație elegantă, pe care comunicatorii de la Patriarhie nu o merită – face apel la Prea Fericitul Daniel, Patriarhul României, pentru a rezolva situația, reamintindu-i aceastuia propriile vorbe despre definiția canonizării:
„În 11 iulie 2024, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel afirma la ședința Sfântului Sinod al BOR: «Canonizarea (…) înseamnă că persoana respectivă e dată ca model, ca normă. Canonul era o măsură. Așadar, sfinții canonizați sunt dați ca dreptar, măsură sau model de urmat. De aceea, ei sunt și învățătorii noștri prin cuvântul dreptei credințe, prin viețuire sau faptă și prin modul lor de a fi. (…)» (www.ziarullumina.ro, 11 iulie 2024).
– Advertisement –
Așa cum foarte bine a menționat Patriarhul Daniel, sfinții canonizați sunt dreptar; ne întrebăm, deci, dacă ridicarea între sfinți a unor persoane care, pe parcursul vieții, au împărtășit, prin vorbă sau faptă, valorile fascismului este consonantă cu etica creștină?”
Răspunsul comunicatorilor Patriarhiei Române (unde ești tu, frate Bănescu, să-i scoți din grotă?) nu a întârziat să apară și se dovedește a fi o mostră de impertinență și aroganță care provoacă șoc și greață!
Răspunsul Patriarhiei Române către Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” – țâfna unei țațe din mahalaua insalubră a naționalismului legionar
Patriarhia Română a transmis publicității, ca răspuns la reacția Institutului „Elie Wiesel”, un comunicat de presă cu titlul „Punct de vedere asupra canonizărilor recente ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române”.
Hârtia cu pretenție de comunicat, din textul căruia irupe o țâfnoșeală de țață, începe cu o precizare legată de dreptul BOR de a canoniza Sfinți, deși ABSOLUT NIMENI, nici măcar Institutul „Elie Wiesel”, nu a contestat acest drept. Cităm:
„a) În lumina principiilor libertății religioase și autonomiei bisericești cuprinse atât în legislația internațională (Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 18), cât și în cea națională (Constituţia României, art. 29; Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor), Biserica Ortodoxă Română, în calitatea sa de cult recunoscut, are dreptul de a analiza și a se pronunța, potrivit propriilor criterii religioase, în ceea ce privește canonizarea unor persoane din Patriarhia Română”.
Ne întrebăm siderați: unde au auzit, văzut, citit etc. comunicatorii Patriarhiei Române că a fost contestat dreptul BOR de a canoniza Sfinți? Bănuim tentativa acestor comunicatori de a prezenta BOR în postură de victimă, de „cetate sub asediu”, de cult religios căruia, of, of, îi este contestat dreptul de a canoniza Sfinți…
În continuarea textului, comunicatorii Patriarhiei, pe un ton ex cathedra, oferă explicații despre procesul de canonizare, în cadrul căruia „Biserica Ortodoxă Română desfășoară o activitate de cercetare minuțioasă a vieții persoanelor propuse prin raportare la modul în care acestea și-au schimbat viața. Procesul de canonizare constă exclusiv în recunoașterea sfințeniei pe baza dovezilor consistente și mărturiilor credibile”.
Precizarea este necesară, dar nu este suficientă. Onest ar fi fost ca Patriarhia Română să prezinte integral dosarele de canonizare (reamintim comunicatorilor BOR că aceste documente se pot scana și publica în format PDF pe site-ul Patriarhiei!), insistând pe dovezile de sfințenie din viața personalităților propuse pentru canonizarea ca Sfinți ai BOR.
Prestând o echilibristică de circ, comunicatorii Patriarhiei Române încearcă să rezolve problema incompatibilităților evidente dintre activitatea de legionar (naționalist, filetist și antisemit) și calitatea de Sfânt, oferind o altă precizare ridicolă. Cităm:
„b) Menționăm, de asemenea, că unii sfinți care sunt cinstiți în Biserica Ortodoxă au avut, în anumite momente ale vieții, atitudini și gesturi greu de înțeles sau contrare chiar învățăturii creștine, însă Biserica ia în considerare schimbarea vieții păcătosului și, mai ales, modul în care și-au încheiat viața, fără însă ca, prin această atitudine, să fie încurajate (sanctificate) anumite derapaje pe care respectivele persoane le-au avut în timpul vieții”.
Un fragment de text pios… dar nu se prezintă CUM și CÂND și-au schimbat viața preoții legionari pr. Ilarion Felea, pr. Ilie Lăcătușu și slujitorul de ideologii extemiste, pr. profesor Dumitru Stăniloae, renunțând explicit și public la rătăcirile legionare, naționaliste, filetiste, antisemite și (cazul lui Stăniloae) la gravele compromisuri comise în relația cu dictatura comunistă.
Care sunt dovezile că pr. Ilarion Felea și pr. Ilie Lăcătușu s-au căit că au slujit activ și eficient o ideologia legionară (naționalistă, antisemită și implicit anticreștină)? Există mărturii, scrieri, mărturisiri ale celor doi, documente etc., adică probe incontestabile că cei doi preoți legionari s-au căit, cu subiect și predicat, de implicarea lor în Mișcarea Legionară?
Care sunt dovezile că pr. profesor Dumitru Stăniloae s-a căit, cu subiect și predicat, pentru că a slujit (atât prin articolele publicate în „Telegraful Român”, revista pe care a coordonat-o între 1934-1945, cât și în revista de propagandă comunistă „Glasul Patriei”, publicată de regimul comunist pentru manipularea românilor din Exilul occidental!), fără ezitare și fără absolut nici cea mai mică tresărire morală, rând pe rând, ideologia naționalist-filetistă și antisemită a Mișcării Legionare, aberațiile autoritariste ale Dictaturii Regale, extremismul naționalist și antisemit ridicat la rang de politică de stat al Statului Național Legionar, Dictatura Regală și regimul dictaturii comuniste?
În finalul comunicatului de presă, Patriarhia Română încearcă să apeleze – penibil și mediocru – la exemple de Sfinți ai Bisericii și la cuvântul Sfintei Scripturi. Cităm:
„Așa cum observăm din exemplul Sfântului Apostol Pavel, cel al Sfintei Maria Egipteanca sau chiar din cel al Sfântului Proroc și Împărat David, chiar și sfinții au avut unele căderi, de aceea trebuie să privim în special la cum și-au încheiat viața – adică la o înaltă măsură a desăvârșirii –, nu doar la greșelile sau păcatele săvârșite pe parcursul existenței lor pământești. De altfel, aceasta este și mărturia Sfintei Scripturi: «Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare-aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința!” (Evrei 13, 7)”.
Foarte adevărat, însă comunicatorii Patriarhiei uită un „mic” amănunt atunci când amintesc de Sf. Ap. Pavel, de Sfânta Maria Egipteanca și de Sf. Proroc și Împărat David, anume acela al „căinței asumate public”!
Când lui Saul i s-a descoperit Mântuitorul, cel dintâi s-a lepădat de ura față de creștinism și a devenit creștinul Pavel, Apostolul Neamurilor!
Sfânta Maria Egipteanca a renunțat la prostituție, s-a căit public, cu lacrimi, în fața ușilor bisericii unde Dumnezeu nu-i îngăduise să intre și a mers în pustie, dedicându-și restul vieții lui Hristos.
Sfântul Proroc și Împărat David s-a căit de rătăcirile lui, a compus majoritatea Psalmilor și a pregătit construirea Primului Templu din Ierusalim, operă finalizată de fiul său, Regele Solomon.
Unde sunt dovezile că cei doi preoți legionari, pr. Ilarion Felea și pr. Ilie Lăcătușu, s-au lepădat de legionarism, naționalism și antisemitism? Deocamdată, nu cunoaștem astfel de dovezi!
Unde sunt dovezile că pr. profesor Dumitru Stăniloae și-a asumat public și prin căință vinovăția de a fi slujit, ca ideolog și predicator, toți demonii extremismului românesc – Legionarismul, Dictatura Regală, Statul Național Legionar, Dictatura fascistă a lui Antonescu și Dictatura Comunistă? Deocamdată, nu cunoaștem astfel de dovezi! Știm însă, din viața lui Stăniloae, că acesta s-a plimbat liniștit și fără opreliști, la studii și conferințe, prin Occidentul „capitalist și decadent”, în vremurile dictaturii comuniste, pe când majoritatea românilor erau obligați să trăiască într-o țară prăbușită economic și sub teroarea Securității!
Se poate concluziona că acest comunicat de presă emis de Patriarhia Română reprezintă un amestec de impertinență și gravă sfidare la adresa memoriei victimelor Holocaustului comis în România de Mișcarea Legionară și Dictatura Mareșalului, o sfidare trufașă pe care cei 58 de ierarhi ai BOR o aruncă în obrazul celor peste 16 milioane de membri ai Bisericii Ortodoxe Române!
Altfel spus, onor ierarhii BOR vor să-i credem „pe cuvânt de pionier” că lista personalităților propuse spre canonizarea ca Sfinți ai Bisericii a fost verificată și că e… „kosher”!
Se confirmă criteriile canonice, istorice și pastoral-misionare în dosarele preoților legionari și în cel al preotului profesor Dumitru Stăniloae?
Comunicatorii Patriarhiei Române au făcut apel, cu trufie, la dreptul BOR de a canoniza Sfinți, deși nimeni nu i-a contestat acest drept.
Vom lua în serios acest drept și vom încerca să facem o foarte scurtă analiză (anticipând ceea ce vom prezenta în viitoarele episoade ale seriei) a aplicării criteriilor privind canonizarea ca Sfinți ai Bisericii în cazurile contestate de Institutul „Elie Wiesel”.
În impertinentul comunicat de presă al Patriarhiei Române (iarăși zicem: unde ești tu, Bănescule?), se menționează că:
„În cazul trecerii fiecărei persoane în rândul sfinților (canonizare) s-a ținut cont de mai multe criterii canonice, istorice și pastoral-misionare, din care reținem următoarele:
- Viața sa curată și sfântă;
- Mărturisirea dreptei credințe până la sfârșitul vieții;
- Aspru nevoitor, împodobit cu multe virtuți;
- Dragostea și spiritul de jertfă manifestat față de cei aflați în nevoie;
- Mărturisitor al lui Hristos în temnițele comuniste;
- A dobândit de la Dumnezeu darul facerii de minuni;
- S-a bucurat de o cinstire constantă din partea credincioșilor”.
Aplicarea acestor criterii la cele trei cazuri produce întrebări foarte incomode.
„Viața curată și sfântă”
Care ar fi „viața curată și sfântă” în cazul preotului legionar Ilarion Felea, în perioada în care a fost șef al Cuibului legionar „Sf. Ioan” din cadrul Academiei Teologice Ortodoxe din Arad?
Care ar fi „viața curată și sfântă” în cazul preotului legionar Ilie Lăcătușu, în perioada în care a participat activ la Rebeliunea Legionară, în calitate de șef legionar al unui grup insurecțional de legionari?
Care ar fi „viața curată și sfântă” în cazul preotului profesor Dumitru Stăniloae, în perioadele în care a susținut, prin scrieri, articole, cărți și predici, rând pe rând, toate formele de extremism politic cunoscute în Istoria de până acum a României – Mișcarea Legionară, Dictatura Regală, Statul Național Legionar, Dictatura Mareșalului Ion Antonescu și Dictatura Comunistă?
„Dragostea și spiritul de jertfă manifestat față de cei aflați în nevoie”
Care ar fi „dragostea și spiritul de jertfă manifestat față de cei aflați în nevoie” în cazul preotului legionar Ilarion Felea, în perioada în care predica și scria despre „distrugerea parazitismului iudaic”, colportând viziunea statului etnocratic și antisemitismul lui Nichifor Crainic?
Care ar fi „dragostea și spiritul de jertfă manifestat față de cei aflați în nevoie” în cazul preotului legionar Ilie Lăcătușu, în perioada în care a fost misionar al BOR în Transnistria (1942-1943) și a privit fără absolut nicio reacție cum erau exterminați zeci de mii de evrei și țigani, în timpul Holocaustului comis în regiune de dictatura Mareșalului Ion Antonescu?
Care ar fi „dragostea și spiritul de jertfă manifestat față de cei aflați în nevoie” în cazul preotului profesor Dumitru Stăniloae, care a promovat antisemitismul specific Mișcării Legionare, Statului Național Legionar și Dictaturii Mareșalului Ion Antonescu?
Care ar fi „dragostea și spiritul de jertfă manifestat față de cei aflați în nevoie” în cazul preotului profesor Dumitru Stăniloae, atunci când a acceptat să se implice activ în acțiunea de reeducare (în „cheie” comunistă!) a preoților deținuți politici din închisoarea Aiud?
Care ar fi „dragostea și spiritul de jertfă manifestat față de cei aflați în nevoie” în cazul preotului profesor Dumitru Stăniloae, atunci când lăuda, în paginile revistei securiste „Glasul Patriei”, „libertatea oferită Bisericii” de regimul comunist care, de fapt, a controlat brutal și a prigonit preoții și credincioșii Bisericii?
Care ar fi „dragostea și spiritul de jertfă manifestat față de cei aflați în nevoie” în cazul preotului profesor Dumitru Stăniloae, atunci când milita, prin scris, predică și faptă, cu o ură aproape viscerală, pentru desființarea Bisericii Greco-Catolice?
„Mărturisirea dreptei credințe până la sfârșitul vieții”
Asumarea teoretică și practică, în mod public, a naționalismului, filetismului și antisemitismului de către cele trei personaje propuse pentru canonizarea ca Sfinți ai Bisericii, precum și slujirea propagandei dictaturii comuniste de către Stăniloae, au vreo legătură cu „mărturisirea dreptei credințe până la sfârșitul vieții”?
Alături de aceste întrebări, trebuie mărturisite și confuziile (evident, intenționate) pe care le face Sinodul în aplicarea altor criterii de sfințenie.
Faptul că legionarii au continuat, în temnițele comuniste, să practice misticismul fanatic specific Mișcării Legionare NU REPREZINTĂ o mărturisire veritabilă a lui Hristos. Atâta vreme cât preoții legionari pr. Ilarion Felea și pr. Ilie Lăcătușu NU S-AU CĂIT pentru faptele comise în slujba Legionarismului și NU AU RENUNȚAT la naționalism, filetism și antisemitism, NU SE POATE DISCUTA despre o așa-zisă mărturisire a lui Hristos făcută de aceștia în închisoarea comunistă.
Reamintim că anticomunismul și fanatismul (inclusiv cel religios) sunt specifice mișcărilor extremiste de Dreapta – Fascismul lui Mussolini, Falangismul lui Franco, Nazismul lui Hitler.
În cazul preotului profesor Stăniloae, implicarea acestuia în activitățile de reeducarea inițiate de Securitate în închisoarea comunistă de la Aiud ANULEAZĂ ABSOLUT ORICE PRESUPUNERE că Stăniloae ar fi „mărturisitor al lui Hristos în temnițele comuniste”!
Despre „dobândirea de la Dumnezeu a darului facerii de minuni” spunem atât: Sinodul confundă o falsă credință populară (de multe ori încurajată de foarte lumești interese financiare) în așa-zise minuni făcute de preotul legionar Ilie Lăcătușu cu certificarea științifică (inclusiv medicală, unde este cazul!) și sociologică (studierea obiectivă a unui eventual fenomen de minuni atribuite unei persoane propusă pentru canonizare). Această confuzie e posibil să existe și în alte dosare de canonizare…
Nu cunoaștem să existe argumente solide, de netăgăduit, despre „minuni de vindecare” atribuite preotului Stăniloae sau preotului Felea.
Câteva concluzii
Sinodul Bisericii Ortodoxe Române aduce dovada supremă că NU este interesat să intre într-un dialog real și onest nici cu proprii credincioși și preoți, nici cu societatea românească, în ansamblu.
Statutul de elită, puterea discreționară și avantajele materiale și financiare smintitoare de care se bucură cei 58 de episcopi care formează forul suprem al BOR reprezintă tot atâtea pietre de poticnire în coborârea acestor ierarhi printre oamenii cetății românești, în onestitate și reală slujire a lui Hristos și a semenilor.
Prin impunerea pe lista de canonizare a unor personaje controversate, a căror viață este îmbibată de extremism legionar, naționalist, antisemit și filetist, dar și de compromisuri grave și incompatibile cu morala creștină (în cazul lui Stăniloae), Sinodul BOR arată de fapt românilor care este modelul de societate spre care aspiră cei 58 de episcopi care-l compun. O societate închisă, controlată de „simfonia bizantină” (a se citi „complicitatea”) dintre un stat naționalist-autoritarist și BOR, proclamată ca unic și atotputernic cult religios. O societate populată de „românul verde”, posesor al unei purități genetice, obligatoriu și exclusiv credincios ortodox, organizat într-o familie patriarhală și supusă așa-ziselor virtuți țărănești strămoșești, protejat de un stat care exclude sau cel puțin marginalizează orice altă opțiune religioasă sau civică, proclamând „Ortodoxia și Românismul” (obsesia lui Stăniloae) ca ultime, singure și absolute realități.
În contextul în care România este asediată de propaganda putinistă – în cadrul căreia promovarea naționalismului are un rol foarte important –, iar pe scena politică românească se afirmă tot mai puternic extremismul naționalist de inspirație legionară (al cărui portdrapel este AUR, partid extremist mângâiat cu blândețe pe creștet inclusiv de ierarhi ortodocși!), Sinodul BOR aruncă benzină peste focul extremismului, care amenință să incendieze statul de drept în România.
(Va urma)