Autor: Vladimir Munteanu

  • AGENȚII HAOSULUI (1). Leșinata Revoluție Neofascistă. De ce au eșuat Batalioanele de Asalt ale AUR în tentativa de ocupare a Parlamentului

    După 32 de ani de la căderea sângeroasă a comunismului ceaușist, Parlamentul României postdecembriste a fost supus unui asediu a cărui finalitate a fost ocuparea și, probabil, dizolvarea prin forță a principalei instituții democratice a statului român.

    Utilizând metode de sorginte nazistă – vezi practicile violente ale S.A. (Sturmabteilung – Batalioanele de Asalt ale NSDAP-ului condus de Adolf Hitler) –, liderii AUR, parlamentarii George Simion și Claudiu Richard Târziu au încercat să ocupe Parlamentul României cu ajutorul unor grupuri organizate de protestatari, sub coordonarea unor activiști ai AUR.

    Dacă tentativa ar fi reușit și Batalioanele de Asalt ale AUR ar fi ocupat Palatul Parlamentului, ne-am fi aflat într-o situație asemănătoare cu o lovitură de stat: Parlamentul României dizolvat de facto, parlamentarii luați ostatici de trupele S.A. organizate de AUR, procesul legislativ suspendat pe termen nedefinit. Altfel spus, începutul haosului.

    21 decembrie 2021 - Asaltul asupra Parlamentului României
    21 decembrie 2021 – Asaltul asupra Parlamentului României

    Un haos care, așa cum vom arăta în serialul pe care-l începem astăzi, nu este rodul vreunei nemulțumiri populare majore provocate de vaccinarea anti-Covid ori de trădările comise de clasa politică post-decembristă, ci reprezintă obiectivul major al un mecanism de manipulare temeinic organizat și implementat de forțe străine și inamice statului român și prezenței României în Uniunea Europeană și NATO.

    Pentru început, să descifrăm ce se află în spatele tentativei eșuate de ocupare și dizolvare, de facto, a Parlamentului României, instrumentată de S.A.-ul coordonat de liderii AUR.

    O cinică încercare de confiscare și maculare a memoriei morților din Decembrie 1989

    Propaganda intens executată de George Simion, Claudiu Richard Târziu și alți membri ai conducerii naționale și teritoriale a AUR a insistat pe ideea unei similitudini între protestele anti-comuniste organizate împotriva dictaturii lui Nicolae Ceaușescu, în Decembrie 1989, și protestul ori, mai corect zis, asediul asupra Parlamentului României.

    Sub pretextul „luptei împotriva Certificatului Verde”, liderii AUR, George Simion și Claudiu Richard Târziu, au încercat organizarea unei Revoluții din Decembrie „redivivus”. Succesul imens al postărilor, „live”-urilor și articolelor despre pregătirea „Revoluției”, distribuite în rețelele de socializare și prin diferite alte mijloace de comunicare (grupuri Telegram, grupuri Whatsapp, site-uri controlate de AUR etc.), au produs în mintea celor doi lideri naționaliști convingerea că asaltul asupra Parlamentului României va implica zeci de mii de protestatari.

    Parlamentul României sub asediul Batalioanelor de Asalt organizate de partidul neofascist AUR
    Parlamentul României sub asediul Batalioanelor de Asalt organizate de partidul neofascist AUR

    Mesajele confecționate pentru AUR de specialiștii (aproape cu certitudine în slujba unor forțe străine de statul român) care alimentează propaganda acestui partid extremist cu produse media a insistat pe câteva idei care au avut ca finalitate, pe de o parte, să inducă senzația că va avea loc o Nouă Revoluție din Decembrie, iar pe de altă parte, că sistemul democratic din România este o ruină și trebuie lichidat.

    Pretextul asaltului asupra Parlamentului României a fost iminenta obligativitate a Certificatului Verde. Propagandiștii AUR au vorbit despre „dictatura sanitară”, despre „pierderea drepturilor și libertăților cetățenești”, despre „conspirația care-i va ucide pe români” etc. Trimiterile la dictatura comunistă nu au lipsit, ba chiar au fost folosite și trimiteri la fascism!

    Efectul dorit era acela de a convinge populația că România nu mai este un stat democratic, ci o dictatură, și că singurii „salvatori” sunt extremiștii de la AUR și aliații lor – suveraniștii avocatului Dan Chitic, extremiștii anti-vacciniști ai senatoarei Șoșoacă și diferite alte grupuscule renăscute din rămășițele Mișcării Legionare ori ale nebuniei dacopate.

    Totodată, mesajele transmise de propaganda neofascistă a AUR în spațiul public au insistat pe demonizarea unor structuri esențiale ale mecanismului democratic: Parlamentul, clasa politică/politicienii, procesul legislativ parlamentar etc. Aceste mesaje, prin care se induce necesitatea desființării mecanismului democratic, au fost aproape mereu însoțite de mesaje (directe sau indirecte) de demonizare a Uniunii Europene, finalitatea fiind declanșarea și alimentarea unei tot mai puternice susțineri pentru un eventual RO-EXIT.

    Imagini de la Revoluția din Decembrie 1989 folosite de propaganda fascistă a AUR pentru pregătirea asaltului asupra Parlamentului României
    Imagini de la Revoluția din Decembrie 1989 folosite de propaganda neofascistă a AUR pentru pregătirea asaltului asupra Parlamentului României

    Observăm, deci, că George Simion și Claudiu Richard Târziu, liderii partidului neofascist AUR, au urmărit confiscarea și utilizarea memoriei celor uciși în Decembrie 1989 în scopul mobilizării unui număr cât mai numeros de persoane care să participe la asaltul asupra Parlamentului României. În același timp, cei doi lideri neofasciști au promovat ideea că mecanismul democratic – în cadrul căruia dezbaterea parlamentară, procesul legislativ parlamentar reprezintă esența – este nefuncțional și că trebuie desființat prin asedierea, ocuparea și, eventual, dizolvarea de facto a instituției sale principale: Parlamentul României. 

    Atitudinea de golan a lui George Simion și morga de intelectual a lui Claudiu Richard Târziu – două măști ale unei cinice ipocrizii comune

    George Simion a mizat, încă de la momentul în care a fost lansat de „patronii” săi pe scena politică românească, pe imaginea „tânărului rebel”, energic, „dedicat cauzei” și cu ceva apucături de golănaș de galerie de fotbal.

    Alegerea lui ca parlamentar nu i-a determinat pe experții care modelează acest personaj să-i schimbe stilul. Dimpotrivă, golăniile lui George Simion – multe dintre acestea fiind comise în incinta Parlamentului României – prind la mahala, produc amuzament în galerie și satisfac dorința de răzbunare a celor frustrați din varii motive (eșec personal, inechități sociale, nostalgii comuniste etc.) de nedreptățile sistemului democratic.

    George Simion și Claudiu Richard Târziu - Liderii partidului neofascist Alianța pentru Unirea Românilor
    George Simion și Claudiu Richard Târziu – liderii partidului neofascist Alianța pentru Unirea Românilor

    Pe parcursul asaltului asupra Parlamentului României, extremistul George Simion s-a folosit din plin de tupeul de golănaș. Ajutat de ciracii săi din Batalioanele de Asalt ale AUR, Simion a încercat un fel de „vânătoare de parlamentari”, sub pretextul că poporul își exprimă voința în legătură cu Certificatul Verde. Tot George Simion, probabil în complicitate cu Claudiu Richard Târziu și cu alți parlamentari și membri ai echipelor acestora, au organizat intrarea în clădirea Palatului Parlamentului a câtorva zeci de protestatari.

    Totuși, situația nu l-a ajutat. A fost prea mic numărul de protestatari pe care au reușit să-i mobilizeze camarazii săi din S.A.-ul partidului AUR. Au fost prea puțin disciplinați subordonații lui. Tupeul de golan al lui George Simion s-a transformat, spre finalul asaltului, atunci când eșecul era evident, în schelălăit de cățel, Simion fiind obligat chiar să se dezică de o parte dintre protestatari. A acuzat că protestatarii violenți „au fost incitați”, deși nu a explicat prea limpede ce înțelege prin asta. Apoi, probabil consiliat între timp de „patronii” săi, a lansat marota cu „oamenii Serviciilor care au infiltrat diversioniști”.

    Extremistul George Simion și-a dezamăgit „patronii”. S-a aruncat „ca un leu” într-o acțiune riscantă, prost organizată, și a eșuat ca un cățel de mahala.

    Parlamentarul neofascist AUR Claudiu Richard Târziu coordonând asedierea Parlamentului României
    Parlamentarul neofascist AUR Claudiu Richard Târziu coordonând asedierea Parlamentului României

    Celălalt extremist din conducerea partidului neofascist AUR, Claudiu Richard Târziu, fost simpatizant legionar cu pretenții de intelectual creștin, a fost primul care a sesizat că asaltul va eșua și că vor fi consecințe grave pentru partidul pe care-l conduce. Din „live”-urile realizate se observă cum, treptat și uniform accelerat, morga istorică arborată de Târziu se transformă în nesiguranță și, într-un final, în teamă. O teamă care, de câteva ori, s-a putut observa în paloarea feței fostului simpatizant legionar, ajuns senator AUR.

    Masca de intelectual nu l-a ajutat pe Târziu. A căzut în capcana pe care liderii AUR și-au întins-o singuri. Cei mai mulți dintre protestatarii mobilizați pentru asaltul asupra Parlamentului României sunt de o calitate intelectuală îndoielnică – fapt atestat de diferitele lor intervenții grav afectate de analfabetism funcțional, fie în mass-media, fie pe rețelele de socializare.

    Ex-legionarul Claudiu Richard Târziu este obișnuit cu discursurile rostite în spații academice ori la agapele mânăstirești, în prezența unor intelectuali creștini și a înaltelor fețe bisericești. Târziu este incapabil să controleze, prin cuvântările sale, masele mari de oameni – capacitate de care golanul George Simion dispune din plin.

    Probabil că fostul intelectual creștin Claudiu Richard Târziu începe să priceapă în ce grozăvie s-a aruncat atunci când a acceptat colaborarea cu AUR-ul lui George Simion și, totodată, cine sunt cu adevărat „patronii” AUR.

    De ce asaltul asupra Parlamentului României este un penibil eșec pentru AUR

    Prima cauză a eșecului acțiunii violente pe care au organizat-o Batalioanele de Asalt ale partidului neofascist AUR, sub coordonarea extremiștilor George Simion și Claudiu Richard Târziu, se află în numărul foarte mic, penibil chiar, de participanți. În ciuda unei campanii de mobilizare foarte bine organizată, agresivă și generos subvenționată cu resurse, extremiștii de la AUR și aliații lor nu au reușit să adune mai mult de 2.000 de protestatari. Cei mai mulți dintre aceștia provin din filialele județene ale AUR și grupusculele suveraniste, legionare, dacopate și filetiste din țară. Locuitorii Capitalei au ignorat total protestul.

    Pentru liderii AUR, șocant de slaba participare (deși, repet, au investit masiv în campania de mobilizare!) este un semn de primejdie. Confruntat cu realitatea și lipsit de protecția sondajelor confecționate contracost, partidul neofascist AUR începe să-și piardă aderența la popor.

    De fapt, George Simion și Claudiu Richard Târziu au înțeles că „like”-urile și „share”-urile din rețelele de socializare nu se transformă în participare fizică a susținătorilor virtuali la protestele de stradă organizate de AUR. Valoarea de piață electorală a AUR este în cădere liberă.

    O altă cauză a eșecului este mobilizarea precară a filialelor AUR. După intrarea în Parlament, liderii naționali și regionali ai acestui partid neofascist nu au mai fost interesați să dezvolte filialele locale. În spatele propagandei festiviste pe care AUR o promovează în media (cu sfințiri făcute cu sobor de preoți la noile sedii de filială și poze atent studiate cu membri de filială îmbrăcați în costume naționale), aflăm o structură teritorială de partid foarte firavă. Lideri precum Sorin Lavric (vicepreședinte AUR), Ringo Dămureanu (coordonator Regiunea Oltenia), Marius Dorin Lulea (președintele Organizației Oamenilor de Afaceri), Adela-Ioana Grăjdeanu-Târziu (președinta Organizației de Femei) etc. sunt incapabili să-și asume inevitabila rutină a managementului de resurse umane pe care o presupune organizarea unui partid politic. Probabil că nu au nici prea mare interes să aducă și să promoveze oameni capabili în AUR, de teamă că pozițiile lor de putere în partid, cu beneficiile adiacente, ar putea fi puse în pericol.

    Senatorul și ideologul neofascist al AUR, Sorin Lavric, cunoscut pentru elogiile publice aduse de la tribuna Senatului României unor personalități legionare
    Senatorul și ideologul neofascist al AUR, Sorin Lavric, cunoscut pentru elogiile publice aduse de la tribuna Senatului României unor personalități legionare

    A treia cauză a eșecului acțiunii AUR de ocupare și de dizolvare de facto a Parlamentului României este faptul că românii încep să înțeleagă pericolul mortal pe care-l reprezintă virusul Covid-19 și, totodată, încep să accepte că vaccinarea este principala soluție pentru a controla efectele grave ale acestuia. Conform statisticilor oficiale, la data de 21 decembrie 2021, un număr de 7.903.461 de români se vaccinaseră cu prima doză, 7.753.973 erau vaccinați cu schema completă și 1.929.754 se vaccinaseră cu doza booster (a treia). În consecință, propaganda anti-vaccinistă și anti-Certificatul Verde instrumentată de partidul neofascist AUR și de aliații săi se adresează unui număr tot mai mic de români.

    O a patra cauză a eșecului este lipsa de determinare și de coeziune a liderilor AUR. Din „live”-urile și postările acestora în rețelele de socializare, se observă că entuziasmul acestora s-a diminuat până la dispariție, pe măsură ce era tot mai evident că asaltul asupra Parlamentului României va eșua din cauza numărului ridicol de mic al participanților. Liderii extremiști George Simion și Claudiu Richard Târziu au lăsat impresia că, la un moment dat, s-au speriat de consecințele eșecului. Asaltul asupra Parlamentului României a fost foarte repede oprit de către liderii AUR, provocând nedumerire și chiar iritare în rândul protestatarilor. Poate că liderii AUR sunt suficient de eficienți pentru protejarea intereselor anti-românești pe care le slujesc sub pretextul „unirii românilor”, însă capacitatea lor de a mobiliza și coordona mase mari de oameni, fără sprijinul logistic și expertiza unor profesioniști în manipulare, s-a dovedit a fi îndoielnică.

    Nu în ultimul rând – deși în mare parte a fost lipsită de profesionalism și pe alocuri, chiar penibilă –, reacția forțelor de ordine i-a lipsit pe liderii partidului neofascist AUR de „aureola martirajului” și de prilejul de a provoca violențe sângeroase, căutat cu insistență. Iată cum prudența vecină cu lașitatea, manifestată de Jandarmerie și de SPP, s-a dovedit, de această dată, binevenită.

    Asaltul asupra Parlamentului României – un avertisment de la Răsărit despre apartenența României la Uniunea Europeană și la NATO?

    Totuși, trebuie să ne întrebăm de ce au insistat liderii extremiști George Simion și Claudiu Richard Târziu să ia cu asalt Parlamentul României tocmai pe 21 decembrie 2021? Să fie vorba doar de o cinică încercare de confiscare a memoriei lui Decembrie 2021?

    Un posibil răspuns îl putem afla dacă studiem agenda din ziua respectivă a șefului Guvernului României.

    Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut, la Bruxelles, o serie de întâlniri foarte importante cu oficiali ai Uniunii Europene și NATO. În contextul în care, la granița de Răsărit a României, Rusia lui Putin se pregătește să lanseze cea mai mare operațiune de război rusească de la Cel De-al Doilea Război Mondial până astăzi – agresiunea asupra Ucrainei –, rolul și poziția geostrategică pe care le deține România în Europa de Est prezintă un interes maxim atât pentru NATO, cât și pentru Federația Rusă.

    21 decembrie 2021 - Conferința de presă comună cu participarea primului ministru al României, Nicolae-Ionel Ciucă și a Secretarului General al NATO Jens Stoltenberg,
    21 decembrie 2021 – Conferința de presă comună cu participarea primului ministru al României, Nicolae-Ionel Ciucă, și a Secretarului General al NATO, Jens Stoltenberg

    Pe agenda zilei de 21 decembrie 2021 a premierului Nicolae-Ionel Ciucă s-au regăsit: discuții cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, întrevederi cu Frans Timmermans, Margrethe Vestager și Valdis Dombrovskis, vicepreședinți executivi ai Comisiei Europene, o întrevedere cu Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, precum și o conferință de presă comună susținută cu participarea acestuia.

    Diplomația Uniunii Europene și conducerea NATO depun eforturi majore pentru a potoli „ursul” rusesc. În mecanismul complex al negocierilor oficiale și secrete, al mișcărilor de armate pe Frontul de Est, România are un rol foarte important, pe care, din păcate, nu toți politicienii români îl înțeleg sau îl acceptă. Evident că, pentru Rusia lui Putin, țara noastră este un punct slab al zidului militar ridicat de NATO în regiune și, prin urmare, este puternic asediată de propaganda anti-UE, anti-NATO și anti-SUA.

    Trupe ale Federației Ruse amplasate la granița cu Ucraina, gata de agresiune, la ordinul Președintelui Vladimir Putin
    Trupe ale Federației Ruse amplasate la granița cu Ucraina, gata de agresiune, la ordinul președintelui Vladimir Putin

    Prin asaltul asupra Parlamentului României, AUR a reușit să-l pună pe prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă într-o situație penibilă. Cum să garantezi implicarea deplină a României în politicile UE și NATO de oprire a Rusiei agresoare, când la tine în țară principala instituție a democrației, Parlamentul, este luată cu asalt de gloatele coordonate de partidul neofascist AUR?

    S-a încercat inducerea imaginii unei țări instabile, cu un guvern incapabil să păstreze funcționarea democrației și a statului, cu un Parlament dizolvat de facto de poporul nemulțumit. Marea speranță a extremiștilor de la AUR a fost declanșarea unei Noi Revoluții, pe modelul Decembrie 1989, cu Parlamentul României ca „surogat” al sediului CC al PCR.

    Ghinionul extremiștilor de la AUR și șansa României au fost că românii nu au răspuns „chemării la Revoluție” lansată de propagandiștii partidului.

    Revoluția Neofascistă a cărei declanșare au încercat-o extremiștii de la AUR nu ar fi fost însă una anticomunistă. În propaganda și acțiunile AUR este vorba despre naționalism de grotă, ieșirea din Uniunea Europeană prin declanșarea unui RO-EXIT, ieșirea din NATO și orientarea către Rusia lui Putin (care ar rămâne singurul mare aliat posibil pentru o Românie enclavizată și ieșită din spațiul civilizației euro-atlantice).

    În acest context, vandalizarea unui autoturism aparținând Ambasadei SUA, în timpul asaltului asupra Parlamentului României, capătă o valoare de simbol. Acesta este, de fapt, partidul neofascist Alianța pentru Unirea Românilor: o grupare extremistă care luptă împotriva democrației și care încearcă, pe toate căile posibile – în Parlament, în mass-media, în stradă etc. – să destabilizeze cât mai mult și cât mai repede statul român.

    Cine câștigă din toate acestea? Evident că nu românii, ci Rusia lui Putin.

    De ce trebuie pedepsiți exemplar autorii asaltului asupra Parlamentului României

    Reacția autorităților statului român la violențele comise asupra Parlamentului României de Batalioanele de Asalt ale partidului neofascist AUR este, deocamdată, una slabă.

    Într-un comunicat de presă emis de Ministerul Afacerilor Interne, în seara zilei de 22 decembrie 2021, se precizează: „Până în prezent, din verificările efectuate, a reieşit că 14 persoane, din cadrul a 6 organizaţii, autointitulate civice, respectiv din cadrul unui grup parlamentar, s-au erijat în organizatori ai manifestării publice neautorizate, fapt pentru care au fost aplicate acestora 14 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 140.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 60/1991, privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice. De asemenea, au fost identificate alte 167 de persoane participante la manifestarea publică şi s-au aplicat 58 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 34.300 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 55/2020, Legii nr. 60/1991 şi Legii nr. 61/1991. Activităţile de identificare şi sancţionare a participanţilor continuă”.

    Autoritățile statului român și procurorii trebuie să înțeleagă un adevăr evident: asaltul asupra Parlamentului României nu a fost o simplă „manifestare publică neautorizată”, ci o acțiune violentă, public asumată și organizată de liderii extremiști ai AUR și ai aliaților acestui partid neofascist, a cărei finalitate a fost ocuparea Parlamentului României, dizolvarea de facto a principalei instituții democratice a țării și perturbarea procesului legislativ prin luarea ca ostatici a parlamentarilor.

    În această acțiune s-au implicat parlamentari AUR și anagajați ai Parlamentului, din structurile birocratice ale parlamentarilor AUR, care au făcut posibil accesul unor grupuri violente de protestatari în perimetrul și incinta Parlamentului României.

    Partidul neofascist Alianța pentru Unirea Românilor și ideologia legionară - un amestec mortal pentru Democrația din România
    Partidul neofascist Alianța pentru Unirea Românilor și ideologia legionară – un amestec mortal pentru Democrația din România

    Eșecul acestei acțiuni neofasciste i-a înspăimântat pe liderii extremiști George Simion și Claudiu Richard Târziu. Aceștia așteaptă, cu teamă, reacția Justiției.

    Dacă extremiștii de la AUR și complicii lor vor scăpa doar cu câteva amenzi, fie acestea și penale, în anii următori, România va cunoaște o escaladare a violențelor organizate de neofasciștii naționaliști. Asaltul asupra Parlamentului României este și un test la care extremiștii supun Justiția și statul român.

    Reacția trebuie să fie pe măsura statutului României de țară membră a Uniunii Europene și a NATO. Neofasciștii de la AUR și aliații lor trebuie pedepsiți drastic pentru încercarea lor de a lua cu asalt Parlamentul României.

    Soarta democrației de tip euro-atlantic din România stă în voința unui procuror. Există undeva, în adâncurile Justiției Române, acest procuror suficient de curajos și loial democrației pentru ca neofasciștii care au luat cu asalt Parlamentul României să fie pedepsiți exemplar?

    Rămâne de văzut. Până atunci, să înțelegem că pe la urechea democrației din România (așa puțin funcțională și cu mari probleme, cum o știm), a șuierat glonțul. Un glonț „Cделано в Rоссии”!…

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * AUR-istul care a vandalizat mașinile de la Parlament e agent vamal la Galați. A venit „înarmat” cu un briceag, seringi, mască de gaze și o stație de emisie-recepție

    * VIDEO. Mineriada lui Simion. Protestatarii AUR au luat cu asalt Parlamentul. Sute de oameni au pătruns în curte și au vandalizat mașini. SPP a blocat ușile

    * Incident diplomatic grav: huliganii de la protestul AUR au vandalizat mașinile ambasadorilor SUA și Japoniei. Ministrul Bode a mințit penibil

    * Nemernicia propagandiștilor PSD: îi compară pe huliganii AUR cu protestatarii anticorupție din 10 august

    * Români nevaccinați îi scuipă și înjură pe medici la intrarea în țară. „Carantinăm autocare întregi. 100% nevaccinați. Prognostic trist pentru ce va fi din ianuarie în România”

    * VIDEO. Sorin Grindeanu nu poate arăta cartea pe care ar fi scris-o împreună cu tatăl său! El se ascunde în spatele unei înșelătorii pe care a făcut-o în 2017. Dezvăluirile vin de la soțul lui Clotilde Armand, matematician de elită

    * Radu Moraru către Șoșoacă: „Diana, draga mea, te implor: ia-mă consilier!” / „Ești inteligentă, Kovesi e zero pe lângă tine” / „Te-aș pune șefa procurorilor din România, să bagi spaima în toți” / „Dacă facem echipă, nu ne mai învinge nimeni”

    * Guvernul dă liber la cheltuieli de lux pe bani publici, în instituții conduse de „oamenii lui Dragnea”! Ordonanță de urgență: pot fi cumpărate limuzine fără limită de preț

    * La doar 36 de ani, liderul deputaților PSD are împrumuturi acordate de 800.000 lei. Alfred Simonis a primit cadouri de 135.000 euro

    * SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (35) / Planul de la ora 3

  • Încă un parteneriat dubios al Universității din Craiova: după Rusia lui Putin, China comunistă! Suspiciuni de spionaj, vulnerabilități de securitate

    O anchetă publicată de portalul de știri și investigații jurnalistice Republica Oltenia dezvăluie apartenența la sistemul militar și informativ al Republicii Populare Chineze a unor universități din cea mai mare dictatură de pe planetă, partenere ale Universității din Craiova (UCV) într-un proiect de cercetare științifică.

    La Craiova, a fost inaugurat recent „China-Romania Research Center in Applied Mathematics”, în prezența conducerii Universității din Craiova, a reprezentanților Ambasadei R. P. Chineze la București și a unor profesori și oameni de știință din universități cu sediul în China comunistă.

    Universitatea din Craiova a comunicat public că acest Centru de cercetare este înființat ca rezultat al colaborării științifice dintre UCV și matematicieni chinezi care lucrează la Craiova. În cadrul UCV se desfășoară activități de cercetare științifică la care participă activ 5 cercetători chinezi. Din ianuarie 2022, urmează să sosească la Craiova alți 4 cercetători din țara asiatică. Activitatea cercetătorilor chinezi este finanțată de guvernul comunist de la Beijing printr-un program intitulat „China Scholarship Council”.

    Conform informațiilor oferite de UCV, fondatorii Centrului de cercetare în domeniul matematicilor aplicate sunt:

    • din partea Universității din Craiova – prof. univ. dr. Vicențiu Rădulescu (directorul Centrului), prof. univ. dr. Ionel Rovența, prof. univ. dr. ing. Dan Selișteanu;
    • din partea Republicii Populare Chineze – Xianhua Tang (Central South University, Changsha), Runzhang Xu (Harbin Engineering University), Binlin Zhang (Shandong University of Science and Technology, Qingdao).

    Jurnaliștii de la Republica Oltenia acuză că cel puțin una dintre cele trei universități din R. P. Chineză care colaborează cu Universitatea din Craiova se află în strânse relații cu Armata Populară de Eliberare a Chinei, fiind direct implicată în cercetări științifice destinate dezvoltării forței militare a regimului comunist de la Beijing, inclusiv a aresnalului nuclear și flotei de submarine nucleare.

    România pare a fi penetrată informativ nu numai de Federația Rusă (care a reușit inclusiv performanța de a-și promova agenții de influență în Parlamentul României), cât și de China comunistă. Sistemul de apărare informativă al României este tot mai puțin eficient, fapt care transformă România într-un punct vulnerabil al NATO.

    China comunistă se folosește de slăbiciunile sistemelor de apărare ale statelor pe care le consideră „ținte” pentru strategia sa geopolitică și militară, iar Guvernul de la Beijing nu ezită să se folosească inclusiv de mijloace aparent inocente, precum colaborarea academică și universitară.

    Situația colaborării cu R. P. Chineză de la Universitatea din Craiova pare a se înscrie în acest cadru.

    Bursele de studii finanțate de China Comunistă – mecanism de spionaj militar?

    China comunistă investește anual sume imense de bani în susținerea unor burse de studii doctorale și postdoctorale în străinătate oferite unor cetățeni chinezi, dar și unor străini care doresc să studieze în China.

    Jurnaliștii de la Republica Oltenia citează studiul „The China Scholarship Council – An Overview”, realizat de Centrul pentru Securitate și Tehnologie Emergentă (Center for Security and Emerging Technology) din cadrul Georgetown University (Walsh School of Foreign Service). În acest studiu se prezintă informații despre mecanismul „China Scholarship Council” (CSC), prin intermediul căruia Guvernul comunist de la Beijing încearcă să-și dezvolte o elită științifică, dar și să fure efectiv informații vitale despre tehnologiile avansate ale statelor cu care China comunistă colaborează la nivel academic. Exact cum proceda și România comunistă sub Gheorghiu-Dej și Ceaușescu, dar și Uniunea Sovietică în toată existența ei!

    China Scholarship Council (Consiliul de Burse din China – CSC) are titulatura oficială de „Comitetul de Conducere al Fondului Național pentru Educație” și este organul responsabil pentru administrarea Fondului Național de Burse al R. P. Chineze. CSC a fost înființat de Ministerul chinez al Educației în anul 1996 și are ca principal obiect de activitate acordarea de sprijin pentru schimburi academice internaționale între China și alte state ale lumii.

    Activitatea CSC este impresionantă și pare a dispune de fonduri nelimitate din partea Guvernului comunist chinez.

    • CSC sponsorizează, în fiecare an, aproximativ 12% dintre studenții străini care studiază la universități din R. P. Chineză și aproximativ 7% dintre studenții chinezi care studiază în străinătate.
    • Cele mai mari programe de burse pentru studii în străinătate finanțate de CSC sunt pentru studenți absolvenți chinezi.
    • CSC încurajează cu fermitate și, în unele cazuri, solicită beneficiarilor de burse, cetățeni chinezi, să se întoarcă în China, după finalizarea studiilor în străinătate, indiferent de țara de studii.
    • În ultimii ani, CSC a crescut foarte mult numărul de programe de formare în cooperare între universități străine de elită și instituții de cercetare și universitare din R. P. Chineză.

    Activitățile mai puțin academice desfășurate sub pretextul colaborării academice au determinat guvernul SUA să reacționeze și să impună restricții colaborării academice cu R. P. Chineză.

    Astfel, Biroul pentru Industrie și Securitate al SUA (U. S. Bureau of Industry and Security) a indexat mai multe universități, instituții de cercetare și companii din R. P. Chineză (care colaborau cu entități universitare din SUA), sub suspiciunea de risc major pentru securitatea națională ori pentru că acestea că produc un număr mare de absolvenți care lucrează în industria militară chineză.

    O universitate din China comunistă, indexată de SUA ca „suspectă”, e parteneră a Universității din Craiova

    Guvernul SUA a decis ca anumite entități științifice (universități, institute de cercetare științifică) din China comunistă să fie supuse unor restricții și monitorizări, sub suspiciunea că sunt afiliate industriei militare de apărare a R. P. Chineze.

    Între acestea, se numără și Harbin Engineering University, entitatea universitară din R. P. Chineză care are calitatea de membru fondator al Centrului de cercetări în matematici aplicate, înființat la Universitatea din Craiova.

    În cadrul proiectului de cercetare științifică desfășurat în Oltenia, Harbin Engineering University este reprezentată de Runzhang Xu.

    Jurnaliștii de la Republica Oltenia au descoperit că într-un document emis de U. S. Bureau of Industry and Security în iunie 2020, această unversitate este indexată ca suspectă. În acest document, intitulat „Lista de Entități”, se precizează că „Harbin Engineering University este adăugată la Lista de Entități (Pagina 34496 / destinația China) pentru achiziționarea și încercarea de a achiziționa articole de origine americană în sprijinul programelor implementate pentru Armata Populară de Eliberare (armata națională a R. P. Chineze – n. red.). Această activitate este contrară intereselor de securitate națională și de politică externă în conformitate cu § 744.11(b)(3) și (5) din Regulamentul de Administrare a Exporturilor”.

    U. S. Bureau of Industry and Security a păstrat Harbin Engineering University pe lista de indexare și în anul 2021, universitatea din China comunistă fiind inclusă într-un document emis recent, în noiembrie 2021.

    Autoritățile americane au indexat și alte câteva entități cu sediul în orașul Harbin, unde își desfășoară activitatea Harbin Engineering University. Este vorba despre:

    • Harbin Institute of Technology
    • Harbin Chuangyue Technology Co. Ltd.
    • Harbin Yun Li Da Technology and Development Co. Ltd.

    De exemplu, despre Harbin Institute of Technology se precizează că a căutat să folosească tehnologia americană pentru programele de rachete din R. P. Chineză, activitate contrară intereselor de securitate națională și de politică externă ale SUA, conform § 744.11(b)(3) din Regulamentul de Administrare a Exporturilor.

    În investigația jurnalistică realizată de Republica Oltenia sunt oferite și alte informații despre Harbin Engineering University, obținute de pe portalul China Defence Universities Tracker. Acesta este un instrument de monitorizare realizat de Australian Strategic Policy Institute (ASPI).

    Monitorizarea realizată de ASPI arată că Harbin Engineering University este un important centru de cercetare în domeniul ingineriei nucleare, inclusiv în domeniul submarinelor nucleare. În anul 2018, universitatea a semnat un acord de colaborare cu China National Nuclear Corporation (CNNC). În 2019, cele două entități au înființat Institutul de Cercetare a Tehnologiei de Siguranță și Simulare a Industriei Nucleare din China, orientat cu precădere spre cercetări militare.

    Totodată, Harbin Engineering University coordonează un laborator de materiale energetice (inclusiv explozivi) realizat în colaborare cu Academia Chineză de Inginerie Fizică, una dintre principalele organizații de cercetare științifică în domeniul focoaselor nucleare din R. P. Chineză.

    Concluzia Raportului de monitorizare oferit de ASP: Harbin Engineering University este considerată un factor major de risc, ca urmare a implicării acestei universități în spionaj economic, acreditări de securitate extrem de secrete, includere pe Lista de Entități a SUA și a numărului mare de laboratoare și zone de cercetare științifică în domeniul militar.

    Precedentul colaborării cu Rusia

    Universitatea din Craiova a mai fost afectată de un scandal privind colaborări dubioase cu entități universitare din țări potențial inamice NATO și UE.

    În 2018, G4Media, citând o investigație realizată de Republica Oltenia, a prezentat o inițiativă a unei facultăți din cadrul Universității din Craiova prin care se încerca semnarea unui memorandum de colaborare științifică cu Ministerul de Externe al Federației Ruse.

    Știrea fusese comunicată presei de purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, care anunța că Universitatea din Craiova urma să semneze un memorandum cu Academia Diplomatică a Ministerului rus de Externe. Memorandumul stabilea crearea unei comisii de experţi ruso-române pentru diplomaţie publică şi dialog ştiinţific şi cultural.

    Mai exact, toată afacerea (cu un evident avantaj politic pentru Rusia lui Putin) urma să fie perfectată prin intermediul decanului Facultății de Științe Sociale a Universității din Craiova, profesorul universitar Sorin Liviu Damean. Acesta este unul dintre membrii fondatori ai asociației Centrul pentru Politica Externă și Studii de Securitate, organizație care negociase semnarea memorandumului.

    Conform unor informații, „geniul” din spatele acestei acțiuni pro-ruse a fost lectorul universitar Florin Păsătoiu, despre care G4Media.ro a dezvăluit că era fondatorul ONG-ului obscur, viitor partener al rușilor. Potrivit CV-ului său, în perioada septembrie – noiembrie 2014 (în plină criză a anexării ilegale a Crimeei și invadării estului Ucrainei de către Rusia), Păsătoiu a studiat la Moscova, la Ministerul rus de Externe, despre ”Politica externă a Federației Ruse, Politica de Securitate a Federației Ruse și balanța de putere”. G4Media arată că, după întoarcerea de la studiile din Moscova, Păsătoiu s-a remarcat printr-o serie de evenimente și inițiative care au ajutat Rusia să-și propage în România liniile de discurs anti-UE și anti-NATO.

    Conform investigației făcute de Republica Oltenia, Sorin Liviu Damean, decanul Facultății de Științe Sociale, în calitate de președinte al Consiliului de Administrație al facultății, a acordat avizul pentru ca asociația Centrul pentru Politică Externă și Studii de Securitate să fie recunoscută ca centru de cercetare științifică al UCV. Altfel spus, în calitate de fondator al acestui centru obscur, alături de Florin Păsătoiu, decanul Damean i-a dat Centrului validarea universitară.

    Universitatea din Craiova s-a arătat ”stupefiată” de anunțul făcut Ministerul de Externe al Rusiei și a dezmințit semnarea memorandumului. Ulterior, Moscova a dezvăluit, prin vocea șefei Institutului cultural rus de la București, Natalia Mujenikova, că semnatarul din partea Rusiei este un centru al Academie Diplomatice din MAE rus (Centrul pentru Diplomație Publică, dialogul culturilor și religiilor mondiale al Institutului de Probleme Internaționale Actuale), iar semnatarul din partea României este Centrul pentru Politica Externă și Studii de Securitate.

    După aproximativ trei ani de la această încercare dubioasă a Moscovei de a influența mediul universitar românesc, Universitatea din Craiova este implicată într-un nou scandal, provocat de colaborarea cu dictatura comunistă din R. P. Chineză.

    Superficialitatea (generată probabil, de interesele oculte ale celor implicați) cu care univesități de stat din România acceptă colaborări controversate, cu entități universitare și academice din țări care oficial sunt considerate potențiali inamici ai Uniunii Europene și ai NATO, trebuie să dea serios de gândit instituțiilor statului român cu competențe în domeniul securității naționale.

    Fantoma războiului bântuie granița de Est a țării, acolo unde Imperiul Rus își mobilizează forțele armate pentru o posibilă invadare a Ucrainei.

    Într-un astfel de context, ar fi necesar ca oficialii români să manifeste măcar o minimă prudență în relațiile politice, economice, academice cu entități din state precum Rusia și China, care reprezintă un pericol tot mai mare pentru democrația euro-atlantică, pentru Lumea Liberă.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Cine a băgat în lege, pe furiș, permisiunea interceptării mesajelor private pe WhatsApp

    * Turism de lux pe bani publici: 7 senatori, printre care Gorghiu, Fenechiu, Bodog și Oprea, pleacă o săptămână în Dubai

    * Ministrul Florin Roman și-a plagiat lucrarea de disertație la master. Va gestiona 1,8 miliarde de euro din PNRR, pentru digitalizarea României

    * Primul scandal major în coaliție. Rafila: Cîțu „a compromis campania de vaccinare. N-a făcut nimic!”

    * Decizie finală în procesul pe care Florin Cîțu l-a intentat fratelui său

    * VIDEO. Satiră usturătoare a lui Oreste la adresa lui Rareș Bogdan: „S-a transformat într-un broscoi fără rușine” / „Când te urâțești la suflet, degeaba pui ruj roz” / „Prea mică satira politică pentru un prea mare mincinos!”

    * România cumpără cu 454 de milioane de euro 32 de avioane F-16 vechi de 40 de ani, pe care Norvegia urma să le caseze

    * SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (19). Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

    * Medicul Irinel Popescu, fost senator al lui Dan Voiculescu, a încercat să-i mituiască pe procurorii DNA cu 100.000 de euro!

    * Expertiza e gata: Tudorache avea diamante de 1,8 milioane de euro! Ciolacu l-a ascuns pe fostul primar în Parlament

    * Ciudata moarte a milionarului Florin Abagiu. SUV-ul de 70.000 de euro s-a înfipt în singurul pom aflat de-a lungul a 10 km de șosea perfect dreaptă!

    * Generali ucraineni: armata nu va face față invaziei rusești. Se pregătesc războiul de gherilă și înarmarea populației

  • Vaccinarea anti-Covid a Patriarhului BOR. Implicațiile grave ale unei declarații de presă

    Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, prins oarecum la înghesuială de jurnaliști pe holurile Parlamentului României, a declarat cu jumătate de gură că s-a vaccinat împotrva Covid-19.

    O declarație care a provocat multe contorsiuni morale jenante. Mulți dintre susținătorii de până ieri ai poziției de neutralitate a Patriarhului față de campania de vaccinare (prost și ineficient implementată de stat!) s-au transformat în contestatari care-l înjură pe la colțuri și prin pustiul rețelelor de socializare.

    Anti-clericalii consumatori de anchete Recorder (vezi succesul imens al „Marelui Alb”) încep timid, dar tot mai vizibil, să-l laude pe Patriarh pentru „curajul civic”, „atitudinea morală”, „gestul de normalitate” etc., dovedite prin acceptarea vaccinării anti-Covid-19 și mesajul transmis credincioșilor de a urma sfatul medicilor (și, implicit, de a se vaccina).

    Singurii care au rămas consecvenți în atitudinea față de Patriarhul Daniel sunt conspiraționiștii (mulți dintre ei, partizani fanatici ai Arhiepiscopului Teodosie al Tomisului). Aceștia îl acuză în continuare pe Patriarh că este „omul Sistemului”, „trădător al credinței” pentru că nu s-a pronunțat explicit împotriva vaccinării anti-Covid-19. Singura diferență ar fi că intensitatea protestelor și jignirilor la adresa Patriarhului va crește.

    Declarația Patriarhului – o dovadă de ipocrizie sau rezultatul unui șantaj?

    Declarația făcută de Patriarh, prin care anunță că s-a vaccinat, nu trebuie aplaudată. Dimpotrivă, pentru credincioșii BOR – indiferent de poziția lor față de vaccinare – este un moment trist, iar pentru propagandiștii pro-vaccinare trebuie să fie un mare semn de întrebare.

    Principala suspiciune generată de această declarație este aceea că Patriarhul Daniel (și, împreună cu el, majoritatea membrilor Sinodului BOR, cu excepția anti-vaccinistului Teodosie de la Tomis) a avut o atitudine ipocrită. „Cheia” de verificare a acestei suspiciuni este data la care Patriarhul s-a vaccinat.

    Dacă s-a vaccinat de curând (cu cel mult două-trei zile în urmă), s-ar putea găsi scuza că oficialii Bisericii nu au avut timp să anunțe public acest eveniment și că Patriarhul, prin declarația făcută, a devansat demersul oficial pe care îl pregăteau comunicatorii BOR.

    Dacă Patriarhul s-a vaccinat în urmă cu mai mult timp și a anunțat abia acum (într-un context care, atenție!, nu-i impunea să facă declarația), apare concluzia că Patriarhul a omis (a refuzat?) să-și informeze preoții și credincioșii Bisericii pe care o conduce despre asumarea vaccinării. O atitudine în totală contradicție cu obligațiile morale pe care le are ca Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române.

    Dincolo de suspiciunea că Patriarhul Daniel a fost ipocrit, poate fi aflată o suspiciune cu mult mai gravă. Declarația Patriarhului vine la nu mult timp după dezvăluirile făcute de jurnaliștii de la Recorder despre afacerile dubioase care stau la temelia viitoarei Catedrale a Mântuirii Neamului.

    Dacă privim cu atenție la detalii, vom observa că tonul declarațiilor oficialilor Patriarhiei despre chestiunea vaccinării anti-Covid-19 s-a „îndulcit” treptat, mesajele ieșind din neutralitatea strictă asumată de BOR față de măsurile sanitare implementate de autoritățile statului pe perioada pandemiei. „Maurul” care și-a făcut datoria de a modifica subtil și eficient mesajul BOR despre vaccinarea anti-Covid-19 a fost Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

    Bănescu s-a pronunțat mereu în favoarea vaccinării, însă a făcut-o într-un mod abil (probabil sub ascultarea Patriarhului Daniel, a cărei vestită abilitate diplomatică se face simțită în pozițiile publice ale lui Bănescu). De multe ori, Bănescu a insistat că unele declarații le face în nume personal. O atitudine ipocrită, trebuie spus, pentru că, atunci când faci declarații pe chestiuni foarte sensibile pentru viața Bisericii, calitatea oficială de purtător de cuvânt al Patriarhiei nu poate fi anulată, chiar dacă tu zici că vorbești în nume propriu!

    Bănescu a fost „varianta de rezervă”. Declarațiile lui pro-vaccinare NU au amintit vreodată despre Patriarhul Daniel sau despre Sinodul BOR. Din conținutul lor nu s-a putut trage limpede concluzia că ierarhia Bisericii Ortodoxe Române susține, oficial și asumat, campania de vaccinare anti-Covid-19. Dacă lucrurile ar fi luat-o razna și vaccinarea ar fi produs dezastrele „proorocite” de adepții teoriilor conspiraționiste – printre care se numără Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului, zeci de preoți și de călugări ortodocși –, atunci Patriarhia s-ar fi spălat pe mâni de Bănescu.

    Apariția anchetei Recorder despre „Marele Alb” a complicat situația Patriarhului Daniel. Riscul declanșării unei anchete DNA (de acum, odată cu formarea aberantei alianțe PSD-PNL, tot mai puțin probabilă!), în legătură cu afacerile din jurul construirii Catedralei Mântuirii Neamului, a afectat serios poziția de putere a Patriarhului Daniel, atât în Sinodul BOR, cât și în relația cu politicienii.

    Patriarhul a fost obligat să aleagă o miză. Să mizeze pe sprijinul credincioșilor, preoților și colegilor de Sinod ar fi fost periculos. Patriarhul Daniel nu este iubit de popor și de preoți, chiar dacă există grupuri de admiratori (sinceri sau interesați!) în rândul unor teologi și preoți. Relațiile dintre ierarhii din Sinod, precum și relația acestora cu Patriarhul, au un conținut feudal. Patriarhul are pârghii să-i țină în frâu pe frații sinodali, însă și aceștia au propria putere, conferită de „feudele” (eparhiile) pe care le conduc și de propriile relații mai mult sau mai puțin oculte cu politicieni, Servicii, oameni de afaceri și alte centre de putere din societatea românească.

    Prin urmare, Patriarhul a ales să mizeze pe singura variantă rămasă: relația cu mediul politic, o relație verificată și mult mai ușor de controlat. Gestul de a anunța vaccinarea (aparent sub presiunea întrebărilor jurnaliștilor, dar nu-l putem suspecta pe Patriarh de nervozități generatoare de gafe!) reprezintă o importantă concesie făcută puterii politice, incapabilă să implementeze, singură și eficient, campania de vaccinare anti-Covid-19.

    Declarația Patriarhului – căderea în ideologie a Bisericii Ortodoxe Române

    Oricât ne-am dori să vedem Biserica implicată în susținerea vaccinării anti-Covid-19, trebuie să acceptăm că NU acesta este rolul ei. Atitudinea corectă a reprezentanților Bisericii ar fi una de neutralitate favorabilă demersului medical, cu mărturisirea echilibrată a importanței liberului arbitru și a respectului pentru viață.

    Biserica nu este instituție de știință medicală pentru a recomanda un vaccin sau un tratament medical. Totodată, Biserica nu are capacitățile științifice necesare pentru a spune despre un vaccin că ar fi nociv pentru sănătatea oamenilor. Rezultă că, din perspectivă științifică, Biserica este obligată la neutralitate (chiar dacă binevoitoare!) față de campania de vaccinare anti-Covid-19 inițiată de autoritățile statului.

    De asemenea, teologic vorbind, Biserica este chemată la prudență când trebuie să interpreteze duhovnicește starea de criză sanitară în care se află națiunea. Să spui despre vaccin că este „arma Satanei” este la fel de grav și de inept ca a spune despre vaccin că este „mântuitor” și „binecuvântat de Dumnezeu”. Apelul la rugăciune (oricât de anacronic i-ar părea omului modern îndemnul de a dialoga cu Dumnezeu) și la meditație asupra importanței vieții omului pe acest pământ (însă ca oportunitate pentru mântuire, nu ca scop în sine!) reprezintă conținutul firesc al oricărui demers pe care trebuie să-l facă Biserica în raport cu provocările specifice perioadei de pandemie.

    Unii își doresc o Biserică militantă, după chipul societății civile, amestecată până la pierderea propriei identități cu toate ale lumii. Alții își doresc o Biserică „a celor aleși”, enclavizată, izolată de zbaterile societății și cu un discurs mereu apocaliptic. Aceste așteptări sunt greșite.

    Biserica este din această lume și, deopotrivă, din lumea lui Dumnezeu. Biserica poate să atenueze durerile acestei lumi, dar nu le poate vindeca definitiv, cel puțin nu aici, în această lume defectă. Biserica propune omului veșnicia îndumnezeirii, după Parusie și Înviere. Biserica nu propune o lume perfectă aici, în lumea de acum. Altfel spus, mesajul Bisericii este unul duhovnicesc și cu adresare directă, personală, către fiecare persoană umană. Mesajul Bisericii nu este unul ideologic pentru că ideologia își propune guvernarea acestei lumi. Biserica propune omului reîntoarcerea sub „guvernarea” lui Hristos.

    Prin urmare, declarația prin care Patriarhul Daniel anunță că s-a vaccinat are un conținut ideologic, chiar dacă, în context, ar ajuta la creșterea numărului de români care acceptă să se vaccineze anti-Covid-19.

    Faptul că declarația reprezintă o probă a ipocriziei ori o cedare la un posibil șantaj politic nu mai are importanță.

    Căderea în ideologie a Patriarhului Daniel – și, împreună cu el, a Bisericii Ortodoxe Române – poate că-i ajută pe incompetenții care coordonează măsurile sanitare anti-Covid-19, dar cu siguranță nu ajută defel la asumarea, de către români, a unui Creștinism deopotrivă pragmatic și mântuitor.

    Patriarhul Daniel salvează finalizarea construirii Catedralei Mântuirii Neamului, însă, din păcate, eșuează în a aduce pace și rugăciune în mijlocul credincioșilor Bisericii a cărui Întâistătător este.

    CITIȚI ȘI:

    * Șoc pentru conspiraționiști: Patriarhul Daniel s-a vaccinat anti-Covid! Pfizer, ambele doze

    * VIDEO. Teoria dementă a unui fruntaș AUR la dispariția antivaccinistului Făgădaru: „Ne-au omorât un camarad. Avea sacul negru pregătit sub monitor” / „Criminalii așa au omorât mii de oameni nevinovați la ATI, cu protocoalele lor” / „Nemernicii l-au sacrificat ca să-l dea exemplu”

    * SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (1). „Salvează-te, Nicule! Retrage-te pe motiv de boală şi pune-l în locul tău pe Iliescu, că oricum el este desemnat să vină!”

    * Bizara dispariție a lui Iohannis și a lui Cîțu. Președintele și noul șef al Senatului au lipsit miercuri și joi de la ședințe importante ale Parlamentului

    * „Cea mai nerușinată trădare a votului popular de după 1990. O mineriadă politică”. Printre semnatarii manifestului: Monica Macovei, Mircea Cărtărescu, Tudor Chirilă, Radu Paraschivescu

    * USR, la învestirea Guvernului Ciucă: „Ați reușit ce n-a reușit nici Iliescu – să scoateți PNL din istorie!” / „L-ați adus în Guvern pe semnatarul OUG 13. De ce nu și pe Dragnea la Justiție?“

    * Restaurație PSD-istă: Marian Neacșu, condamnat definitiv pentru corupție, va fi secretarul general al Guvernului Ciucă

    * Revolta se extinde, PNL în pragul imploziei. Ciucu, Sighiartău și Gorghiu îl fac praf pe Cîțu, Motreanu îi cere demisia

    * Ciucă a cerut să fie indexate și pensia sa și cea a soției („pensii de serviciu”), dar și pensiile speciale! Cei doi au acum 4.600 de euro pe lună, de la MApN

    * Cornel Dinu, acuze incredibile după FCSB – FC Botoșani: „Un apropiat al clubului i-a spus să joace 2 pauză / 1 final!”

  • Alegeri anticipate – singura soluție democratică pentru evadarea din bordelul PNL-PSD

    Alianța „contra naturii” PNL-PSD vine cu o „ofertă” politică vomitivă: prim-ministru prin rotație! Această propunere poate fi considerată ca un fel de „bomboană” pe coliva democrației românești și a parcursului european pe care (oricum, chinuit!) se afla România.

    Cele două partide oficializează, de fapt, împărțirea discreționară între găștile de partid a resurselor naționale și europene de care va dispune țara în următorii ani, până la alegerile programate în 2024.

    În situația de dezastru politic, moral și economic în care a fost aruncată România de trădarea comisă de președintele Klaus Iohannis și de PNL, singura opțiune pentru românii încă rămași în țară este reprezentată de organizarea alegerilor anticipate.

    Guvernarea prin rotație – o glumă sinistră care va permite un jaf imens

    Numirea unui guvern PNL-PSD va fi, evident, un dezastru politic, economic și social.

    Florin Cîțu și Marcel Ciolacu au „calități” politice și manageriale precum ne sugerează numele de neam pe care le poartă: un „sperie pisici” (câț*) și un „ciung” (ciolac*).

    Fiecare dintre ei reprezintă o garanție acordată grupărilor oculte din PNL și PSD că acestea vor avea acces nelimitat și neîngrădit de Justiție la jefuirea bugetului național, și mai ales, a sacilor de bani europeni care vor fi oferiți României, de Uniunea Europeană, prin PNRR.

    Multe dintre personajele pe care cele două capete ale hidrei le au în vedere pentru formarea echipelor manageriale din ministerele viitorului guvern PNL-PSD sunt întruchiparea incompetenței, parvenitismului și indolenței, trăsătura comună fiind disponibilitatea de a sluji cu obediență grupările oculte despre care aminteam.

    În teritoriu, organizațiile locale PNL și PSD încep deja să-și ajusteze, de comun acord, sferele de influență în administrație și instituțiile publice, cu gândul la banii care vor începe să curgă de la PNRR. Înjurăturile de ieri au fost uitate rapid. Timid, cu prudență încă, dar tot mai evident, se (re)fac ori se scot la lumina zilei alianțe tainice între baronii locali ai PNL și PSD.

    Altfel spus, partidele care au comis cele mai grave trădări față de Națiunea și Statul Român, din ultimele trei decenii, se pregătesc să jefuiască România.

    Foarte grav este faptul că un guvern PNL-PSD va fi unul absolut nedemocratic. Electoratul PNL a votat acest partid în temeiul unui program politic liberal și al unei campanii electorale cu pronunțat și agresiv caracter anti-PSD. Electoratul PSD a votat acest partid în temeiul unui program politic social-democrat și a unei campanii electorale anti-PNL.

    NIMENI nu a votat cu gândul că se va realiza o alianță politică PNL-PSD pentru guvernare.

    Parlamentul României, prin majoritatea pe care o vor forma PNL și PSD pentru numirea Guvernului Cîțu-Ciolacu, va sfida rezultatele alegerilor parlamentare din 6 decembrie 2020. Prin negocierile pe care le-au angajat, Cîțu și Ciolacu își trădează propriii votanți, sacrificând voința acestora în interesul grupărilor oculte ale căror slugi obediente sunt.

    Prin urmare, este obligatorie organizarea unor alegeri anticipate, pentru ca românii să decidă cine să conducă țara. Vechiul contract dintre partide și alegători, încheiat pe 6 decembrie 2020, nu mai e valabil, a fost încălcat flagrant chiar de PNL și PSD.

    Prețul care va fi plătit pentru salvarea democrației prin organizarea alegerilor anticipate: escaladarea naționalismului

    Organizarea unor alegeri anticipate, în actuala situație de haos politic, economic și pandemic, presupune asumarea unui risc major pentru democrația din România – alimentarea naționalismului de grotă promovat de AUR.

    AUR este formațiunea politică legionaroidă, naționalistă, anti-UE și anti-NATO apărută din frustrările românilor uitați de partidele postdecembriste și probabil susținută ocult de forțe străine al căror scop este destabilizarea României, ca zonă de importanță geostrategică pentru NATO și, eventual, provocarea unui Ro-Exit.

    Populat de personaje dubioase ca George Simion sau Călin Georgescu, partidul AUR s-a dovedit a fi principalul vector politic anti-UE și anti-NATO din Parlamentul României, unde discursurile antieuropene și antisemite ale parlamentarilor AUR nu au deranjat și nu au trezit din amorțeală reprezentanții partidelor cu pretenții pro-europene.

    Totodată, AUR este stindardul protestelor de stradă organizate periodic sub coordonarea lui George Simion și a lui Claudiu Târziu împotriva măsurilor de combatere a pandemiei Covid-19, care face zilnic mii de victime în rândul românilor.

    Discursul naționalist-legionar promovat de AUR – asemănător până la a fi identic cu cel al partidului de extremă dreapta „Totul pentru Țară”, înființat de Corneliu Zelea Codreanu în anii ’20 ai secolului trecut – a sedus și încă seduce mulți români. Eșecul vechilor partide post-decembriste – între care, cele mai vinovate sunt PSD și PNL – de a consolida democrația și prosperitatea în România reprezintă „muniție” pentru AUR. Totodată, prestația politică a USR – atât la guvernare, cât și, de curând, în opoziție – reprezintă pentru agitatorii de la AUR un argument în plus că cei care promovează Uniunea Europeană în spațiul românesc sunt fie impostori, fie neputincioși.

    Nu în ultimul rând, eșecul organelor statului român de a coordona profesionist, democratic și eficient campania de vaccinare și de aplicare a altor măsuri anti-Covid reprezintă, pentru AUR, un alt beneficiu prin masele mari de români care au criticat aceste măsuri și au văzut în AUR singura voce care le-a apărat decizia de a nu se vaccina împotriva Covid-19.

    Toate acestea ne spun că Alianța pentru Unirea Românilor va fi primul beneficiar al alegerilor anticipate.

    Și totuși, alegerile anticipate trebuie organizate, chiar dacă ele vin cu un preț: creșterea influenței politice a AUR în Parlament și în societatea românească.

    Totuși, acest preț trebuie plătit, pentru că, paradoxal, doar așa mai putem salva democrația: prin apelul la votul românilor care să decidă ce vor să facă cu propria țară. Actualul Parlament, care a produs alianța nefirească dintre găștile mafiote ale PNL și PSD, nu mai reprezintă voința electoratului care i-a acordat mandatul.

    Românii trebuie chemați la urne, să-și decidă viitorul!

    Chiar dacă decizia lor va fi să se aleagă praful de România, măcar aceasta va fi adoptată în mod democratic, prin alegerea unui nou Parlament, respectând astfel o vorbă înțeleaptă a strămoșilor noștri latini: Fiat iustitia, pereat mundus!

    Dicționar

    • cîț, interjecție pt. pisici < germ. Katze; (DEXonline.ro)

    • ciolac, ~ă, (Reg) (Om) ciung, (Om) schilod. (DEXonline.ro)

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Cîțu a manevrat ședința PNL astfel încât el să rămână singura propunere de „premier-rotativă”. Partidul i-a retezat compromisul cu Ciolacu la „primul schimb”. Situația generală s-a complicat

    * Durerosul mesaj de renunțare al Oanei Pellea. „Votul meu a fost trădat și batjocorit de domnul Iohannis. Speranța mea a obosit”

    * Orban: „Se construiește un monstru! Noua alianță va controla tot – Parlament, Președinție, primării, consilii județene… Va fi foarte greu de luptat cu acest monstru. Ne vom alia cu USR pentru a salva democrația“

    * Sindicatul polițiștilor, ironic-revoltat: „Ajutaţi-ne să găsim un poliţist care să-l sancţioneze pe preşedintele Klaus Iohannis!”

    * Concediat pentru că-și teroriza elevii cu propagandă antivaccinistă, un profesor amenință cu Șoșoacă. „Marș afarăăăăă! Nu ai ce căutaaaaaa!” / „Doar un telefon am de dat și declanșez uraganul”

    * Mii de certificate false eliberate de centrul de vaccinare din Vama Petea! Pseudo-vaccinații au recunoscut când au ajuns la spital

    * Ilie Năstase a ajuns în spital de furie că nașul său, Ciprian Marica, l-a lăsat fără „afacerea Voința”, tunul imobiliar de 50.000.000 de euro pe care fostul tenismen l-a dat cu ajutorul a trei politicieni: Crin Antonescu, Adrian Năstase și Tăriceanu

    * Gică Popescu: „Nu m-am uitat la meci, m-am uitat la Formula 1. Ăștia de la FRF au luat-o razna rău de tot!” Concluzia campaniei ratate pentru CM 2022

    * Revoluția votului în Bulgaria: a câștigat partidul anticorupție înființat recent de doi absolvenți Harvard

    * Povestea ultimului soldat al “Armatei uitate” a Africii. A fost capturat de bătrânii satului şi trimis la război. “Mi s-au spart timpanele, dar am rămas în viaţă”

  • De ce avem o rată de vaccinare atât de scăzută. Posibile răspunsuri către OMS

    Președintele Colegiului Medicilor, Daniel Coriu, a declarat recent că Organizația Mondială a Sănătății va trimite o delegație în România. Scopul vizitei experților OMS este „să înțeleagă ce se întâmplă, de ce într-o țară cu acces la toate vaccinurile posibile avem o rată de vaccinare așa scăzută”.

    Ceea ce pentru OMS pare a fi o situație de neînțeles, bizară și extrem de periculoasă, refuzul românilor de a se vaccina anti-Covid-19 este relativ ușor de înțeles pentru cine este familiarizat cu realitățile „mioritice”.

    Să încercăm să oferim o mână de ajutor celor de la OMS, pentru a le risipi mirarea.

    Românii – un popor neîncrezător în propriul stat și în democrație

    Într-un sondaj realizat de IRES în vara anului 2020, adică în plină pandemie, românii declarau că au cea mai mare încredere în Armată (76%), în Biserică (60%) și în Uniunea Europeană (52%). Față de structurile statului, românii au exprimat un nivel de încredere scăzut: Parlament (18%), Guvern (23%) și Președinție (37%).

    Conform sondajului, cele mai mari temeri ale românilor sunt corupția (16%), locurile de muncă / șomajul (14%) și educația / pensiile (11%). Aceste temeri exprimă, indirect, neîncrederea în mecanismele statului și ale Justiției de a combate fenomenul corupției (unul endemic, România ocupând, alături de Ungaria și Bulgaria, locul 1 la corupție în UE). Totodată, se observă că românii nu au încredere în economia românească, în sistemul de învățământ public și nici în posibilitatea de a se bucura de o bătrânețe tihnită.

    Prin urmare, nu este defel o surpriză faptul că, în același sondaj, 57% dintre români au declarat că autoritățile au exagerat gravitatea pandemiei, iar 64% consideră că mass-media a prezentat exagerat situația sanitară generată de pandemie.

    Lipsiți de un stat care să funcționeze eficient și în interesul lor, românii consideră că funcționarea democrației este foarte puțin importantă (9%) în comparație cu siguranța sănătății cetățenilor (72%). Paradoxal, însă, deși foarte atașați de sănătatea proprie (până la a sacrifica democrația, adică drepturile și libertățile cetățenești), românii nu au susținut măsurile restrictive impuse de guvern pentru combaterea pandemiei Covid-19.

    În schimb, conform unui alt sondaj IRES, din mai 2021, românii au oferit susținere publică, într-un procent de 75%, măsurilor de relaxare adoptate de guvern la mijlocul acestui an, când reprezentanții autorităților declarau cu emfază că „pandemia a fost învinsă” și „campania de vaccinare a fost un succes”.

    Românii – dependenți de „teoria conspiraționistă”, de superstiții și de falsele tradiții de la marginea Bisericii

    Românii au înghițit pe nemestecate sumedenia de teorii conspiraționiste despre pandemia Covid-19, promovate pe rețelele de socializare și la posturile de televiziune de diferite figuri macabre, printre care cei mai stridenți dovedindu-se a fi politicienii din siajul AUR și diverși „influenceri” – unii, aflați probabil în solda unor puteri străine.

    România este singura țară din Uniunea Europeană al cărei popor a trimis în Parlamentul național un partid – Alianța pentru Unirea Românilor – în al cărui discurs public mesajul antivaccinist și conspiraționist a avut întâietate. Apariția și succesul AUR (foarte probabil cu ajutorul unei forțe străine de statul român, a cărei existență este deja intuită, dar fiind deocamdată dificil de dovedit) reprezintă expresia politică, extrem de periculoasă și de toxică pentru democrație, a voinței românilor a căror singură modalitate de a supraviețui unei crize este apelul la „teoria conspirației”, la superstiții și la false atitudini eroice.

    Discursul conspiraționist și propaganda naționalistă au venit pe un teren deja pregătit. Românii sunt nu numai cel mai credincios popor din Europa (în sensul de credință în existența lui Dumnezeu și de încredere sporită în Biserică), ci și un popor infestat de superstiții și false tradiții, aflate la margine de Biserică creștină.

    Chiar și aderența la creștinism este, pentru majoritatea românilor, una formală, nu duhovnicească. Altfel nu ne putem explica faptul că românii ocupă locuri pe „podium” în statisticile privid avortul (Să nu ucizi!), corupția (Să nu furi!), fetele minore rămase însărcinate (Să nu preacurvești!) etc.

    Dacă românii ar fi cu adevărat credincioși, astfel de statistici nu ar exista pentru România.

    Satele tot mai depopulate, dar și mahalele inculte ale marilor orașe românești sunt sufocate de superstiții, care-i însoțesc pe români fie în marile evenimente ale vieții (cununie, botez, înmormântare), fie – uneori – zi de zi. În multe situații, din interes pecuniar, inclusiv preoții Bisericii acceptă practicile superstițioase legate de diferite slujbe religioase ale Bisericii, astfel că acest fenomen a crescut, netulburat, chiar în ograda Bisericii. Totodată, conform sondajelor realizate în ultimii 10 ani, foarte mulți români cred în horoscop, în zodii, în noroc, în deochi și în ghinionul adus de ziua cu data de 13 etc.

    Lipsa unei educații științifice în școală și, deopotrivă, a unei catehizări corecte din partea preoților Bisericii i-au transformat pe mulți dintre români în superstițioși, prin falsele tradiții asumate, și în farisei, prin formalismul lipsit de efecte practice al relației lor cu Biserica.

    Precaritatea (inexistența) educației științifice și pentru viață în învățământul public

    Succesul propagandei conspiraționiste, care (alături de indolența și proasta organizare a autorităților) a provocat eșecul campaniei pro-vaccinare din România, a fost aproape garantat de incultura științifică și medicală a majorității românilor.

    După Decembrie 1989, în învățământul public românesc nu s-a reușit aplicarea unei reforme structurale și de conținut. Dimpotrivă, sistemul a fost politizat, birocratizat și grav afectat de corupție.

    O mare dezbatere publică (încă nefinalizată) a provocat subiectul educației sexuale în școală. Biserica nu a reușit să propună o alternativă corectă (educația pentru viață), iar susținătorii educației sexuale nu au reușit, la rândul lor, să-și impună agenda (suspectată în mediile bisericești a fi una pro-LGBT). Incapacitatea guvernanților de a modera acestă dezbatere publică a provocat și provoacă dramele fetelor minore rămase însărcinate și alimentează numărul înfiorător de mare al avorturilor comise de femeile românce (una din principala cauză a regresului demografic al națiunii române).

    Dacă educația sexuală rămâne, deocamdată, o „castană fierbinte” pe care nimeni dintre politicienii din Parlament și Guvern nu-și asumă să o scoată din foc, educația științifică, cel puțin formal, se predă în școală. Rezultatele sunt aproape nule!

    Românii care au beneficiat de educație în învățământul public, după 1990, nu au beneficiat de o educație științifică reală. Probabil că nu întâmplător, conform statisticilor, în rândul generațiilor post-decembriste, vaccinarea este un eșec: 65,1% nevaccinați (vârsta între 25 și 49 de ani) și 68,2% nevaccinați (vârsta între 18 și 24 de ani), conform Euorpean Center for Disease Prevention and Control (statistica din 20 oct. 2021).

    Pe de altă parte, după Decembrie 1989, românii au beneficiat de predarea Religiei în școală. Eșecul „orei de Religie” este evident. Din perspectiva asumării poruncilor dumnezeiești și a învățăturii Bisericii, românii pot fi considerați niște rătăciți de la credință: corupție, avorturi, violență în familie etc.

    În schimb, mulți dintre români practică un pseudocreștinism dubios, infestat de teorii conspiraționiste, de naționalism de grotă, filetism și antisemitism.

    Mai multe voci din ierarhia clericală a Bisericii Ortodoxe Române – între care se remarcă ÎPS Teodosie al Tomisului și PS Ambrozie al Giurgiului – au promovat fățiș un discurs anti-vaccinare și conspiraționist, influențând negativ probabil zeci de mii de credincioși și determinându-i să refuze asumarea măsurilor anti-pandemie.

    Reacțiile pro-vaccinare ale oficialilor Patriarhiei Române au fost tardive și cu un conținut mai alambicat decât profețiile Oracului din Delphi. O coincidență stranie face ca Patriarhia Română să se exprime ceva mai limpede pe subiectul vaccinării (prin încurajarea credincioșilor de a urma sfatul medicilor) abia după dezvăluirile șocante făcute de jurnaliștii de la Recorder despre afacerile necurate pe care administrația bisericească le face cu banii publici.

    ÎPF Daniel

    Incompetența și indolența clasei politice din România – cauză principală a dezastrului

    Anul acesta, în luna mai, prim-ministrul liberal posta pe pagina sa de Facebook, un videoclip în care declara glorios și festivist: “Am învins pandemia. Ne întoarcem la normalitate!”. Președintele Iohannis, ceva mai prudent, anunța cu un optimism rezervat: “Așadar, vom avea o relaxare pas cu pas. Am elaborat calendarul, care cuprinde acești pași până pe 1 septembrie, urmând ca la sfârșitul verii să avem o reevaluare, pentru a stabili măsurile pentru toamnă. Aceste relaxări sunt condiționate de doi factori extrem de importanți – pe de-o parte, de evoluția pandemiei și, evident, de măsurat prin rata de incidență, pe cealaltă parte, gradul de vaccinare.”

    Știm ce a fost în această vară: calendarul privind relaxarea treptată nu s-a aplicat, românii au invadat terasele restaurantelor, stațiunile de vacanță, concertele în aer liber etc. A fost un festin care atunci părea unul al eliberării de pandemie, dar care s-a transformat, în această toamnă, într-un festin al morții.

    Probabil că situația nu era suficient de gravă, în mintea politicienilor care conduceau coaliția aflată la guvernare (PNL-USR-UDMR), așa că la începutul lunii septembrie, aceștia au declanșat o criza politică mortală. Rezultatul este că, de aproximativ două luni, România este un stat neguvernat și neguvernabil.

    Inconștiența și indolența în care zac partidele care au majoritatea în Parlamentul României este completată de cinismul înfiorător al partidelor din Opoziție – PSD și AUR.

    Liderii PSD rânjesc de pe margine, bucuroși că PNL se prăbușește și le oferă țara pe tavă. Evident că, dincolo de discursurile patriotarde ipocrite, pentru PSD nu este defel important că odată cu PNL se prăbușește și statul român. Ținta liderilor PSD nu este salvarea țării, ci cucerirea puterii politice. După ce vor ajunge iarăși „la butoane”, soluția va fi simplă: ăia de la PNL și USR sunt de vină, au lăsat o „moștenire dezastruoasă”!

    Cel mai toxic și antiromânesc partid al Opoziției rămâne însă AUR. Înfășurați până la gât în Tricolor, liderii George Simion și Claudiu Richard Târziu au promovat permanent un discurs de un naționalism grotesc și legionaroid, împănat cu nostalgii ceaușiste, teorii conspiraționiste și cu un evident mesaj anti-vaccinare („împachetat” în lozinci care s-ar vrea a fi un apel la apărarea libertății „amenințate” de măsura privind vaccinarea obligatorie).

    Dacă AUR a înregistrat un eșec rușinos în Republica Moldova (în ciuda sprijinului indirect primit de la Moscova și de la agenții de influență ruși din zonă), în România, AUR este în plină ofensivă și într-o permanentă creștere în sondaje. Născută din fricile, obsesiile și frustrările românilor de la marginea cetății, abandonați și trădați de partidele postdecembriste mai vechi, Alianța pentru Unirea Românilor reprezintă cea mai puternică forță anti-UE, anti-NATO și implicit pro-Rusia de pe scena politică românească. Într-un stat cu democrație stabilă, liderii AUR se aflau, la acest moment, sub anchetă penală pentru discursurile lor legionare, antisemite (unele rostite chiar de la tribuna Parlamentului!), dar și pentru acțiunile lor de zădărnicire a combaterii pandemiei Covid-19.

    România este însă un stat la margine de prăpastie, așa că AUR prosperă. Cunoscătorii Istoriei vor regăsi în situația actuală toate zbaterile mortale din viața politică a Germaniei interbelice, din anii ’20-’30 ai secolului trecut. Se poate deduce, cu ușurință, păstrând proporțiile, ce partid din România joacă rolul NSDAP-ului…

    „Last but not least” – incompetența, slaba pregătire profesională, politizarea și indolența personalului medical din sistemul de sănătate publică

    Trebuie sfâșiată și aruncată la gunoi imaginea romantică și glorioasă fabricată de mass-media despre cadrele medicale din spitalele românești, care ar lupta eroic cu pandemia.

    Nu! Nu toți cei îmbrăcați în „halate albe” sunt „eroii din linia întâi” de pe frontul luptei împotriva pandemiei Covid-19! Dimpotrivă, o bună parte a personalului medical din spitalele românești este formată de indivizi mediocri, care și-au câștigat postul în spital, de cele mai multe ori, prin „șpagă” și/sau prin intervenția Partidului.

    Nivelul de pregătire profesională al absolvenților universităților de medicină din România este, în general, unul mediocru spre submediocru. Să ne reamintim că universitățile de medicină, ca de altfel întreg sistemul de învățământ universitar de stat din România, se află sub controlul discreționar al clanurilor de familie și de partid. Corupția, nepotismul și amantlâcul din universitățile de medicină continuă toxic în spitalele publice, cu efectele mortale deja cunoscute.

    Ca un exemplu de statistică, în raportul privind „Starea sănătății în Uniunea Europeană” pentru anul 2019 (deci, înainte de pandemie), România ocupa locul 4 în clasamentul mortalității din cauze tratabile. La fiecare 100.000 de locuitori, 208 români au murit din cauza unor boli care pot fi tratate, vindecate. O dovadă în plus că sistemul de sănătate publică din România este incapabil să funcționeze în parametri normali și eșuează până și în tratarea bolilor de care te poți vindeca!

    Spitalele publice din România sunt conduse, fără excepție, de manageri numiți de Partid. Managerii sunt obligați să servească interesele Partidului, fie prin contracte de achiziții „cu dedicație” pentru firmele agreate de Partid, fie prin angajări de personal. Rezultă ineficiență în actul medical și o jefuire permanentă a banilor publici.

    Renumele spitalelor publice românești de „lagăre ale morții” a fost însă generat, înainte de toate, de faptul că destui medici uită să-și respecte jurământul de loialitate față de deontologia profesională. Rămâne șocant faptul că, deși salariile din sistemul de sănătate publică românesc au crescut substanțial, în continuare, există medici și asistente medicale care pretind și/sau acceptă bani de la pacienții internați în spitalele publice.

    Toate acestea, în condițiile în care o legislație mai mult decât permisivă le oferă medicilor posibilitatea ca, în fiecare zi, să ponteze mai multe activități, prin care își procură venituri foarte mari: medic în spitalul de stat, medic la cabinetul medical privat, cadru universitar la universitatea de medicină, medic asociat în studii clinice etc.

    În acest context, rezultă că prăbușirea rețelei de Secții ATI are legătură nu numai cu numărul imens de cazuri grave de infectare cu Covid-19, ci și cu starea deja gravă de dezorganizare, lipsă de profesionalism, politizare și birocratizare din spitalele publice românești.

    Pandemia Covid-19 a testat „sistemul imunitar” al spitalelor românești și l-a prăbușit rapid pentru că acesta era unul precar și total ineficient.

    O concluzie mirosind a moarte

    Experții OMS (îngrijorați că în România se poate dezvolta o nouă tulpină și mai periculoasă a Covid-19) trebuie să înțeleagă un adevăr macabru: națiunea română este pe moarte, iar statul român este în comă profundă.

    Probabilitatea ca mecanismele democratice, politice și inclusiv (la nevoie!) militare de care dispune România să găsească soluția la această criză înfiorătoare este una foarte mică.

    Doar o minune ne mai poate salva! O minune pe care o poate face nu Uniunea Europeană, nu OMS-ul, ci numai Dumnezeu! Aici am ajuns… la marginea gropii.

    God bless Romania!

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * STUDIU DE CAZ: Clanul sinodalilor din BOR – addendum la investigația Recorder

    * „Secretele chiliilor” și secretele sinodalilor din BOR

    * Afacerile mitropolitului Irineu al Olteniei și revolta preoților săraci din Arhiepiscopia Craiovei

    * Papa Francisc în România – o vizită istorică și o palmă peste obrazul ierarhilor BOR

    * Ierarhia BOR între propaganda electorală pentru Partid și propaganda împotriva vizitei Papei în România

    * Patriarhia Română îi condamnă definitiv pe Sfinții Închisorilor comuniste la veșnică detenție în arhivele Istoriei

  • STUDIU DE CAZ: Clanul sinodalilor din BOR – addendum la investigația Recorder

    STUDIU DE CAZ: Clanul sinodalilor din BOR – addendum la investigația Recorder

    Dezvăluirile făcute de ancheta jurnalistică realizată de Recorder confirmă un adevăr cunoscut de câteva decenii: ierarhia Bisericii Ortodoxe Române s-a adaptat rapid noilor realități social-politice și economice post-decembriste și a încheiat o alianță pe cât de imorală, pe atât de reciproc avantajoasă sub aspect material și financiar cu clasa politică.

    Faptul că administrația bisericească a BOR se folosește discreționar, imoral și – în multe situații – ilegal de banii publici și de fondurile europene reprezintă însă efectul unor cauze profunde, care își află originea în biografiile și lipsa de credință a celor mai mulți dintre membrii Sinodului, forul suprem al BOR.

    Biografiile majorității ierarhilor BOR au două caracteristici comune. Pe de o parte, cei mai mulți dintre ierarhii care conduc acum BOR au avut o scurtă viață monahală veritabilă, prin aceasta înțelegând viețuirea permanentă într-o mânăstire, în smerenia chiliei și sub ascultarea unui stareț. Pe de altă parte, mulți dintre aceștia au fost „fii duhovnicești” ai altor ierarhi, fiind recrutați din tinerețe și promovați rapid, în temeiul unor „tainice” criterii, pe scara ierarhică a Bisericii.

    Vă prezentăm câteva exemple edificatoare.

    VIDEO: În 4 zile, documentarul „Clanul Marelui Alb” (51 de minute și 34 de secunde), realizat de Recorder, a avut pe YouTube peste 2,4 milioane de vizionări

    Diplome multe, funcții înalte, dar (prea) puțină călugărie

    Patriarhul Daniel

    Să începem chiar cu „Marele Alb”, Patriarhul Daniel.

    Născut în 1951, viitorul patriarh al BOR, cu numele de mirean de Dan Ilie Ciobotea, a absolvit Facultatea de Teologie la Sibiu, în anul 1974, la vârsta de 23 de ani.

    În anul 1979, la nici 28 de ani, obține un doctorat în Teologie la Strasbourg, iar în 1980, un alt doctorat în Teologie la București.

    Între anii 1976-1980, Dan Ilie Ciobotea a urmat studii teologice în diferite locații din Occidentul capitalist, precum Strasbourg (Franța) și Freiburg (Germania de Vest).

    În anul 1986, la vârsta de 35 de ani, Dan Ilie Ciobotea este promovat, în plină dictatură ceaușistă, ca profesor la Institutul Ecumenic Bossey, din Eleveția, unde activează (inclusiv ca director adjunct!) până în anul 1988, când revine în țară pentru a ocupa funcția de consilier patriarhal pentru ecumenism (un fel de „ministru de Externe” al BOR pe relația cu Occidentul). În paralel, Dan Ilie Ciobotea deține și o funcție universitară la Catedra de Misiune Creștină a Institutului Teologic Universitar din București.

    În august 1987, Dan Ilie Ciobotea este călugărit cu numele de Daniel, la Mânăstirea Sihăstria, primind și hirotonirea de ieromonah. După nici un an de călugărie, în octombrie 1988, este hirotesit protosinghel, rang important în ierarhia călugărească și care-l face eligibil pentru funcții înalte în structurile bisericești.

    Rezultă că după aproximativ un an de călugărie – perioadă în care, atenție, prezența noului călugăr Daniel în mânăstire a fost una mai mult episodică, având în vedere funcțiile importante pe care le deținea în structurile BOR – viitorul Patriarh parcurge cu o viteză cosmică toate treptele de inițiere ale vieții mânăstirești. Probabil ajutat de o „genialitate” duhovnicească rar întâlnită până și la Sfinții Bisericii.

    Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române / FOTO: Ciprian Sterian – Mediafax

    Imediat după Decembrie 1989, îl regăsim pe viitorul Patriarh Daniel implicat foarte activ într-un fel de „lovitură de palat” la nivelul Patriarhiei Române.

    Astfel, în ziua de 18 ianuarie 1990, un comunicat emis de Patriarhie anunță că Patriarhul Teoctist s-a retras din Scaunul Patriarhal. În aceeași zi, se înființează Grupul de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii, cordonat de tânărul protosinghel Daniel Ciobotea, în vârstă de 39 de ani. Din acest grup ocult făceau parte arhimandritul Bartolomeu Anania, preotul profesor Constantin Galeriu, preotul profesor Dumitru Stăniloae, preotul Constantin Voicescu, ieromonahul Iustin Marchiș, dar și mireni ca Sorin Dumitrescu, Horia Bernea sau Teodor Baconsky.

    Protosinghelul Daniel Ciobotea încearcă să se folosească de puterea obținută și să-l promoveze ca Patriarh al BOR pe arhimandritul Bartolomeu Anania. După discuții tensionate în grup, candidatura lui Anania este respinsă.

    Înțelegând că Grupul de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii este un instrument limitat în lupta pentru putere, protosinghelul Daniel Ciobotea decide să negocieze cu Patriarhul Teoctist.

    Se pare că negocierile au dus la un rezultat reciproc avantajos.

    În martie 1990, protosinghelul Daniel este promovat „pe repede-nainte” în funcția de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, cu titlul de Daniel Lugojanul, la propunerea mitropolitului Nicolae Corneanu. Trebuie amintit faptul că mitropolitul Corneanu a fost colaborator al Securității comuniste, implicat în activități de poliție politică sub numele conspirative de „Popa Vasile”, „Popescu Ioan” și „Munteanu Ioan”. Mitropolitul Corneanu este singurul ierarh BOR care s-a căit public, imediat după Decembrie 1989, pentru colaborarea cu Securitatea.

    Odată intrat în înalta ierarhie a Bisericii, Daniel Ciobotea profită din plin de funcție și de un evident sprijin ocult. Patriarhul Teoctist este obligat să facă un sacrificiu dureros, acceptând ca, în ziua de 7 iunie 1990, Daniel Lugojanul să fie ales ca Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, cea mai importantă funcție din Sinodul BOR după cea de Patriarh. Scanulul de ierarh al Moldovei era vacant încă din 1986, Patriarhul Teoctist intenționând să-l promoveze acolo pe „copilul său de suflet”, Teofan Savu, căruia îi dăruiește, spre consolare, funcția de episcop-vicar patriarhal.

    În ziua de 1 iulie 1990, Daniel Ciobotea este înscăunat ca înalt ierarh al Moldovei. Din acest moment, i se deschide drumul spre dobândirea puterii absolute în BOR. Un drum cu destule obstacole, dată fiind concurența acerbă făcută de către gruparea protejaților Patriarhului Teoctist care îl dorea ca urmaș la tronul patriarhal pe Teofan Savu, actualul mitropolit al Moldovei.

    Mitropolitul Daniel Ciobotea se folosește din plin de resursele materiale, financiare și umane imense ale Mitropoliei Moldovei și transformă această „perlă a coroanei” în principala armă în lupta pentru dobândirea puterii supreme.

    Putere supremă pe care o dobândește în ziua de 30 septembrie 2007, când este înscăunat ca Patriarh al BOR, după o luptă extrem de dură cu gruparea coordonată de Teofan Savu, pe atunci mitropolit al Olteniei, care a încercat să stopeze ascensiunea lui Daniel prin promovarea candidaturii Mitropolitului Bartolomeu Anania.

    Restul este deja istorie: transformarea BOR într-o mega-corporație națională, dezvoltarea rețelei mass-media Trinitas, relații controversate și oculte cu diferite centre de putere ale țării (Președinție, Guvern, Servicii Secrete, Francmasonerie).

    Studiată dincolo de aparențe, biografie Patriarhului Daniel pute rău a sprijin ocult oferit fie de Serviciile Secrete (începând cu Securitatea comunistă, probabil Direcția de Informații Externe, terminând cu Serviciile post-decembriste), fie de grupări politice interesate să controleze numărul masiv de credincioși ortodocși români prin promovarea unui om „sigur” în structurile BOR și, într-un sfârșit, în scaunul de Patriarh.

    Într-o postare recentă pe Facebook, istoricul Mădălin Hodor, cercetător la CNSAS, scria în legătură cu posibila și probabila colaborare a Patriarhului Daniel cu Securitatea:

    „Pentru ca am fost întrebat și public, și în privat ca urmare a reportajului Recorder «Clanul Marelui Alb»:

    Da. Patriarhul Daniel a fost turnător la Securitate.

    Relația sa de colaborare cu Securitatea nu a inclus doar turnătoriile, ci a fost una cu mult mai multe și mai ample ramificații, ca de altfel întreaga relație dintre BOR și statul comunist.

    Pe lângă colaborarea cu Securitatea, vârfurile BOR (și aici intră nume importante din actuala și fosta conducere) au participat la acțiuni de propagandă în favoarea regimului în diaspora românească, acțiuni de influență în cadrul forurilor ecleziastice internaționale, acțiuni de capturare și întoarcere în favoarea regimului de la București a comunităților românești din exterior. Corupția și afacerile BOR s-au născut înainte de 1989, ceea ce vedem astăzi fiind o continuare a lor la un nivel superior. Acum o fac fără teamă și fereală de pe poziția de stat în stat.”

    Concluzia noastră este că Patriarhul Daniel a viețuit între zidurile mânăstirii, în mod real, cu asumarea smereniei și tuturor practicilor aspre de post și rugăciune specifice vieții călugărești, probabil mai puțin timp decât petrece, într-un an, în vizite pe la mânăstiri, un român creștin ortodox pasionat de pelerinaje.

    Teofan Savu, Mitropolitul Moldovei

    Un alt personaj foarte influent în jocurile de putere din interiorul Sinodului BOR este Teofan Savu, actualul Mitropolit al Moldovei și posibilul urmaș la tron al Patriarhului Daniel.

    Foarte iubit de Patriarhul Teoctist, Teofan Savu ar fi trebuit să preia conducerea BOR, printr-un mecanism gândit de fostul Patriarh: retragerea din scaun a Patriarhului Teoctist pe motive de sănătate, și promovarea lui Teofan Savu ca Patriarh. Manevra însă nu a reușit, blocată fiind de Dumnezeu, care l-a chemat la El pe Patriarhul Teoctist înainte de finalizarea acestei intenții.

    Născut în 1959 (cu aproximativ 8 ani mai mic decât Patriarhul Daniel), Teofan Savu este absolvent al Seminarului Teologic de la Craiova (1979). În anul 1984, obține licența în Teologie la Institutul Teologic Universitar din București. În călugărie, Teofan Savu intră în anul 1984, la vârsta de 25 de ani. În 1985, la nici un an după ce îmbracă rasa de călugăr, Teofan este promovat ierodiacon și ieromonah. Observăm aceeași viteză mare în ascensiunea pe treptele călugărești, ca și la actualul Patriarh Daniel.

    În anul 1986, la vârsta de 26 de ani, în plină dictatură ceaușistă, ieromohanul Teofan este trimis la studii în Occidentul capitalist, la Institutul Teologic „Saint Serge” din Paris, unde obține, în 1990, titlul de Doctor în Teologie. În Franța primește și funcția de duhovnic al Mânăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” din Bussy-en-Othe.

    Mitropolitul Teofan al Moldovei / FOTO: Cezar Suceveanu – Europa Liberă

    În 1990, imediat după schimbarea din Decembrie 1989, este promovat de ocrotitorul său, Patriarhul Teoctist, ca secretar al Cabinetului Patriarhal, „omul de taină” al Patriarhului. În scandalul provocat de protosinghelul Daniel (viitorul Patriarh Daniel), coordonatorul Grupului de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii, Teofan rămâne loial Patriarhului Teoctist.

    Deși pierde numirea ca Mitropolit al Moldovei, unde este promovat actualul Patriarh Daniel, Teofan Savu este promovat Episcop-vicar patriarhal cu titulatura de Teofan Sinaitul. În această funcție se ocupă cu succes de relațiile externe ale BOR, dezvoltându-și totodată relațiile personale în mediile politice din România și din străinătate.

    În octombrie 2000, Patriarhul Teoctist îl impune pe Teofan Savu ca Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei, deschizându-i drumul spre funcția supremă de Patriarh.

    După moartea lui Patriarhului Teoctist, episcopul-vicar patriarhal Teofan Sinaitul candidează pentru funcția de Patriarh al BOR. În plină competiție, Teofan anunță că-și retrage candidatura și lasă loc Mitropolitului Bartolomeu Anania, care pierde, la o diferență mică de voturi, lupta cu Daniel Corobea.

    După negocieri dure între cele două grupări – a noului Patriarh Daniel și a episcopului-vicar patriarhal Teofan –  se ajunge la un compromis, exprimat prin înscăunarea lui Teofan Savu, în iulie 2008, ca Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, altfel spus, ca stăpân al „perlei coroanei” Patriarhiei Române.

    Studierea biografiei mitropolitului Teofan Savu – coordonatorul unei importante grupări în interiorul Sinodului BOR – ne conduce la aceeași concluzie ca și în cazul Patriarhului: prezența mitropolitului Teofan între zidurile chiliei de mânăstire este una episodică, foarte limitată ca timp, fără vreo însemnătate duhovnicească, dat fiind faptul că Teofan Savu a fost, încă din tinerețe, preluat și pregătit să devină vector de putere în ierarhia BOR.

    Irineu Popa, Mitropolitul Olteniei

    Un al treilea personaj controversat din rândul membrilor Sinodului BOR este Irineu Popa, actualul Mitropolit al Olteniei și pretendent la scaunul patriarhal.

    Irineu Popa este considerat a fi, în mediile preoțești și politice din Oltenia, un adevărat om de afaceri, faimă pe care și-a dobândit-o datorită dibăciei cu care a dezvoltat afaceri de succes (în numele, dar NU și în interesul Bisericii!) din bani publici și fonduri europene.

    Născut în anul 1957 (deci, aceeași generație cu Patriarhul Daniel și Mitropolitul Teofan), Irineu Popa intră în călugărie în anul 1974, la vârsta de 17 ani, sub ascultarea călugărilor de la Mânăstirea Frăsinei. Un debut așa de precoce în viața călugărească ar trebui să fie garanția unei înalte vieți duhovnicești a tânărului ucenic. Din păcate pentru Irineu și mai ales pentru Biserică, traiectoria pe care a urmat-o actualul Mitropolit al Olteniei a spulberat speranțele duhovnicești investite în acesta.

    Irineu Popa urmează studiile Seminarului Teologic de la Craiova (1980) și obține, în 1985, licența în Teologie la Institutul Teologic Universitar din București, la vârsta de 28 de ani. Tot atunci, primește rasa de monah la Mânăstirea Frăsinei, unde era frate. Nu rămâne însă prea multă vreme în chilia de mânăstire, pentru că, în 1986, cu aprobarea autorităților comuniste, în plină dictatură ceaușistă, Irineu Popa pleacă în Occident, unde urmează diferite studii: se înscrie la cursuri de limba și literatura franceză la Facultatea de Litere a Universității din Grenoble (1986-1987) și își continuă pregătirea de doctorat la Institutul Teologic Ortodox „Saint Serge” din Paris (1986 -1990).

    IPS Irineu Popa, Mitropolitul Olteniei

    Se pare că Occidentul îl seduce pe tânărul călugăr Irineu Popa. Acesta se plimbă, aparent în interes academic, la Londra (1989-1990), unde urmează cursuri de limba engleză, și la Ierusalim, unde participă la cursuri de arheologie biblică, la Institutul de Arheologie Biblică din Tantur (1990-1991). Misiunea bisericească (?!) pe care o execută Irineu Popa în Occident presupune și participarea lui la câteva evenimente religioase internaționale organizate în Europa de Vest: Congresul liturgic de la Institutul Teologic „Saint Serge” (Paris, 12-19 iunie 1986), Colocviul internaţional „Ortodoxia şi frumuseţile ei într-o într-o lume secularizată” (Bossey, Elveţia, 17-24 aprilie 1987), Colocviul ştiinţific „Rolul religiei în cultura şi civilizaţia popoarelor”, organizat de Institutul mondial al Religiilor  (Paris, 5-8 martie 1988), Colocviul ortodox-protestant „Constantinopol şi Biserica” (Paris, 7-12 februarie 1989).

    Întors în țară, Irineu Popa este promovat, în septembrie 1991, la vârsta de numai 34 de ani, ca  Arhiereu-vicar al Episcopiei Râmnicului, cu titlul de Irineu Slătineanul.

    Din același an, proaspătul ierarh al BOR își consolidează și poziția academică, devenind profesor suplinitor la nou înființata Facultate de Teologie din Craiova. Dezvoltând relații reciproc avantajoase cu profesorul Ion Dogaru, în acele vremuri controversatul decan al Facultății de Drept din Craiova, arhiereul-vicar Irineu își completează „panoplia” de titluri academice cu un doctorat în Drept Civil.

    În funcția de arhiereu-vicar, Irineu Popa își construiește un adevărat fief personal în Comuna Grădinari (Olt), sub pretextul „activității filantropice”. Tot în această perioadă, Irineu o cunoaște pe călugărița Miriam Link, un personaj diabolic și care va deveni un fel de „geniu al răului” pentru Irineu.

    În iulie 2008, Irineu este promovat în funcția de Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei.

    Despre afacerile și acțiunile controversate ale Mitropolitul Irineu s-au scris mii de pagini, în presa locală și centrală.

    O chestiune controversată este legată de posibila implicare a Mitropolitului Irineu în scandalul provocat în Mitropolia Olteniei, în vremea Mitropolitului Teofan, de așa-zisul Sindicat al preoților „Păstorul cel Bun”. Deși nu există dovezi directe, cele indirecte abundă. Cei mai importanți lideri ai acestui „sindicat” – al cărui rol se pare că a fost compromiterea șanselor Mitropolitului Teofan de a obține funcția de Patriarh – au fost promovați de Mitropolitul Irineu în funcții importante în administrația bisericească a Mitropoliei Olteniei, imediat după o subită desființare a sindicatului, la puțin timp după promovrea lui Irineu ca mitropolit. A fost o răsplătire pentru activitatea „sindicală”?

    Preocuparea intensă a mitropolitului Irineu de a obține cât mai multe fonduri din bani publici și europeni, la o analiză mai atentă, dezvăluie alte lucruri controversate. De exemplu, multe dintre proiectele sociale implementate pe bani europeni dispar imediat după expirarea perioadei de sustenabilitate cerută de finanțator.

    Două exemple:

    • Centrul social multifuncțional „Best Life”, pentru copiii dezavantajați social din Craiova, înființat din bani europeni, a fost desființat la scurt timp după perioada de sustenabilitate și transformat în Școala Postliceală Sanitară „Sfântul Ștefan”, sursă importantă de venituri, dar fără vreo legătură cu destinația inițială;
    • Centrul Social „Renașterea”, dedicat găzduirii bătrânilor fără familie, a suferit aceeași soartă, fiind desființat aproape imediat după perioada de sustenabilitate a proiectului.

    Copiii săraci și bătrânii fără familie au fost doar pretext pentru ca Mitropolitul Irineu să obțină câteva milioane de euro, acesta reușind să „fenteze” Uniunea Europeană. Exemplele sunt însă mult mai multe.

    În implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, Mitropolitul Irineu este ajutat de doi preoți foarte loiali – consilierul social Adrian Stănulică (preotul care coordonează Sectorul Social și Asociația „Vasiliada”) și inspectorul eparhial George Daniel Achim (care coordonează Sectorul Silvic).

    Mirosul urât emanat de activitățile „filantropice” ale Mitropolitului Irineu au trezit interesul procurorilor DNA, care în 2016 au solicitat ANAF să realizeze un control financiar-contabil la Mitropolia Olteniei. Din păcate, despre această anchetă a DNA nu s-a mai auzit absolut nimic.

    IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei și Victor Ponta, în vremea când acesta din urmă era candidatul PSD la funcția de Președinte al României
    IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei și Victor Ponta, în vremea când acesta din urmă era candidatul PSD la funcția de Președinte al României

    Mitropolitul Irineu a căutat permanent să intre în grațiile politicienilor și ale altor personaje puternice din statul român. Sunt deja de notorietate relațiile strânse pe care le are cu lideri importanți din PSD, între aceștia remarcându-se Victor Ponta (pe care îl alinta „Victoraș al nostru”!), fostul pușcăriaș Liviu Dragnea și Lia Olguța Vasilescu („fata noastră!”), primărița Craiovei.

    Mitropolitul Irineu are o relație deosebită și plină de dragoste frățească cu liderul „clanului Stănescu” de la Olt, actualul senator Paul Stănescu, secretarul general al PSD, ocrotitorul lui Irineu din vremurile când acesta era arhiereu-vicar la Vâlcea. În perioada în care Paul Stănescu a deținut funcții în Guvernul României, Mitropolia Olteniei a beneficiat de finanțări substanțiale din partea Companiei Naționale de Investiții (CNI).

    Activitățile economice (netransparente și pe alocuri oculte) desfășurate de Mitropolitul Irineu i-au atras porecla de „Afaceristul” în mediile politice din Craiova.

    Irineu a dezvoltat o adevărată rețea de afaceri. Astfel, în anul 2014, sub pretextul că „unii preoți au eșuat în administrarea terenurilor aflate în proprietate”, preoților din Dolj și Gorj li s-a cerut să „doneze” Arhiepiscopiei Craiovei terenurile agricole și pădurile aflate în proprietatea parohiilor. În încercarea de a obține terenuri de mai bună calitate și în mod gratuit, se pare că Mitropolitul Irineu l-a convins pe Nicolae Giugea, deputat PNL de Dolj, să inițieze, alături de deputați PSD, PMP, ALDE și Pro România, un proiect de lege „cu dedicație” care permitea schimburile de teren dintre asociațiile agricole ale unităților de cult și Agenția Domeniului Statului (ADS). Dacă legea era adoptată, Asociația Agricolă „Iconom” a Arhiepiscopiei Craiovei (care a preluat terenurile „donate” de preoți) ar fi fost printre principalii beneficiari. Asociația „Iconom” a fost înființată și dezvoltată de Mitropolitul Irineu cu implicarea activă a preotului Grigore Vulcănescu, care deține (prin încălcarea Statutului BOR!) două funcții în administrația bisericească: Consilier Cultural și Protoiereu al Protoieriei Craiova Sud.

    „Omul de afaceri” Irineu Popa deține și controlul unor imense exploatări forestiere. Astfel, prin intermediul Ocolului Silvic Eparhial Gorj, acesta controlează o suprafață de peste 8.000 de hectare de teren forestier, din care aproximativ 3.700 sunt în județul Dolj.

    Merită amintită și o corporație regională, anume SC Arh San Lazarus SRL. Această firmă are filiale în Craiova, Târgu-Jiu și Târgu Cărbunești și rulează importante sume de bani provenite din activități de catering și pompe funebre.

    Nu în ultimul rând, presa centrală a dezvăluit implicarea Mitropolitului Irineu în afaceri imobiliare, în buricul Bucureștilor, prin transformarea unui bloc de două etaje de pe Calea Victoriei într-o clădire de birouri de 10 etaje!

    Mitropolitul Irineu este și protector al preoților turnători la Securitatea comunistă. O publicație din Craiova a solicitat judecarea și caterisirea preoților Gheorghe Zamfir și Alexandru Isvoranu. La ordinul Mitropolitului Irineu, a fost refuzată în Consistoriul Eparhial judecarea acestor preoți turnători, deși împotriva lor există decizii definitive ale instanței prin care se constată calitatea de colaboratori ai Securității ceaușiste și activitatea de poliție politică.

    Cea mai controversată situație în care se află Mitropolitul Irineu este însă relația pe care acesta o are cu călugărița Miriam Link.

    Călugărița Miriam Link la susținerea lucrării de doctorat / FOTO: Ziarul Lumina

    Această femeie, descrisă de preoții craioveni ca fiind de o răutate diabolică, a apărut în viața lui Irineu în perioada când acesta ocupa funcția de arhiereu-vicar la Arhiepiscopia Râmnicului. De atunci, Miriam a fost permanent în umbra Mitropolitului Irineu, unii considerând-o un fel de „vicar” al acestuia la Mitropolia Olteniei.

    Ocrotirea de care s-a bucurat din partea mitropolitului s-a concretizat pentru călugărița Miriam în dobândirea unor importante funcții și titluri: Director General al Școlii Gimnaziale „Buna Vestire” de la Grădinari (Olt), doctor în Teologie (cu o lucrare sub coordonarea Mitropolitului Irineu), stareță stavroforă a Paraclisului Mitropolitan „Toți Sfinții” de la sediul Mitropoliei Olteniei din Craiova. Preoții olteni cunosc foarte bine puterea acestei călugărițe, care a contribuit major la adoptarea multor decizii administrativ-bisericești ale mitropolitului.

    Se poate concluziona că Mitropolitul Irineu, deși intrat în mânăstire, ca frate, încă de la vârsta de 17 ani, nu a dus, în realitate, o existență de călugăr. Vreme de 11 ani, nici măcar nu a fost călugăr, ci doar frate de mânăstire, fiind ocupat cu finalizarea studiilor teologice. Devenit călugăr abia la vârsta de 28 de ani, nu a zăbovit în smerenia chiliei, ci a fost trimis imediat la studii în Occidentul capitalist, deși România se afla sub teroarea dictaturii ceaușiste. La numai 6 ani după ce a fost făcut călugăr, lui Irineu Popa i se deschid ușile Sinodului BOR, fiind promovat Arhiereu-vicar al Episcopiei Râmnicului. Restul este deja istorie.

    Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

    Un alt personaj controversat între membrii Sinodului BOR este deja celebrul (pentru acțiunile bizare comise în timpul pandemiei de Covid-19) Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

    Din aceeași generație cu Patriarhul Daniel și Mitropoliții Teofan și Irineu, Arhiepiscopul Teodosie este născut în anul 1955. Viitorul Arhiepiscop al Tomisului devine frate (ucenic) la schitul Crasna, din județul Prahova, la vârsta de 22 de ani. După finalizarea studiilor universitare teologice la București, Macedon Petrescu (numele de mirean al lui Teodosie) este încadrat pe postul de cântăreț bisericesc la paraclisul patriarhal (Mânăstirea) „Sf. Antim” din București, în anul 1982. Imediat după Decembrie 1989, Macedon Petrescu este tuns în monahism, în anul 1990, la vârsta de 35 de ani, primind numele călugăresc de Teodosie.

    După nici un an de la călugărire, în februarie 1991, proaspătul călugăr Teodosie este hirotonit ieromonah și primește în coordonare asistența religioasă și de caritate din spitalele, azilele și casele de copii din București. Probabil pentru merite deosebite în activitate, ieromonahul Teodosie este trimis, anul următor, la o bursă de studii la Universitatea din Birmingham, unde rămâne până în anul 1993.

    Întors în țară, din misiunea de studii, ieromonahul Teodosie este promovat, în anul 1994, la vârsta de 39 de ani, ca arhimandrit și apoi ca arhiereu și episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, cu titulatura de Teodosie Snagoveanul.

    ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului / FOTO: Antena 3

    După aproximativ 7 ani de activitate în funcția de episcop-vicar, Teodosie este promovat, în anul 2001, în funcția de Arhiepiscop al Tomisului.

    Teodosie a fost implicat în mai multe dosare penale:

    • urmărit penal pentru luare de mită și fals intelectual privind falsificarea examenelor de admitere la Facultate de Teologie din Constanța, începând cu 2009, dosar clasat de procurori;
    • judecat pentru infracțiuni de corupție în legătură cu obținerea ilegală de fonduri europene, din 2017, și achitat în 2020 de Înalta Curte de Casație și Justiție pe motiv că fapta nu există.

    În 1987, în calitate de asistent la Institutul Teologic Ortodox din București, Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului a semnat un acord de colaborare cu Securitatea comunistă, fiind recrutat cu numele de cod „Mache”. După 1989, Teodosie și-a justificat gestul afirmând că a fost vorba de „un jurământ de credinţă faţă de ţară, nu ca să fac rău cuiva; e un jurământ de credinţă, nu de a urmări pe cineva” și că ar fi fost obligat să semneze angajamentul de turnător. În 2007, CNSAS a emis două decizii de necolaborare cu Securitatea, în favoarea lui Teodosie.

    În pandemia de Covid-19, Arhiepiscopul Teodosie s-a afirmat ca un contestatar al măsurilor sanitare adoptate de autorități, ca anti-vaccinist și ca susținător fidel al naționaliștilor din siajul AUR. O relație deosebită a dezvoltat Arhiepiscopul Teodosie cu stridenta senatoare Diana Iovanovici-Șoșoacă, intrată în Parlamentul României pe lista AUR.

    La începutul anului 2021, Teodosie a încercat să obțină de la Sinodul BOR înființarea Mitropoliei Tomisului, justificând că această eparhie ar fi cea mai veche de pe teritoriul locuit de români. Dacă demersul ar fi avut succes, Teodosie ar fi urcat în rang și ar fi fost cel de-al doilea ierarh, ca importanță, al BOR, după Patriarh. Sinodul BOR și, mai ales, Patriarhul Daniel au refuzat cu o oarecare duritate solicitarea lui Teodosie.

    La acest moment, Arhiepiscopul Teodosie este ierarhul BOR cu cea mai mare notorietate în România și beneficiază de susținerea necondiționată a zeci de mii de preoți și credincioși din Dobrogea și din restul țării. Teodosie reprezintă, deci, o forță tot mai importantă pe tabla de șah a intereselor oculte din interiorul Sinodului BOR.

    În biografia lui Teodosie se distinge același mecanism de promovare rapidă în ierarhia BOR și aceeași puținătate și precaritate a vieții duhovnicești între zidurile chiliei de mânăstire, ca și în cazul celorlalți ierarhi despre care am amintit aici.

    Nifon Mihăiță, Arhiepiscopul Târgoviștei

    Din multitudinea de biografii controversate ale membrilor Sinodului BOR, oferim câteva informații despre Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolitul onorific Nifon.

    Ceva mai bătrân decât ierarhii prezentați aici, Nifon Mihăiță este născut în anul 1944. După finalizarea studiilor de teologice la București, în anul 1969, Nifon beneficiază de generozitatea dictaturii comuniste din România și este trimis la studii în Occidentul capitalist (din 1977 până la prăbușirea regimului Ceușescu). În Occident, Nifon urmează studii universitare, doctorale și post-doctorale în Marea Britanie (Londra și Oxford), Elveția (Geneva), Israel (Colegiul Anglican din Ierusalim) și Canada (Universitatea Catolică „Sf. Paul” din Ottawa). Vreme de 5 ani (1970-1975), Nifon coordonează redacția „Almanahului Bisericesc al Parohiei Române din Londra”, iar din 1975 este promovat ca Șef Servicii, Secretar și ulterior consilier patriarhal la Sectorul Relații Externe al Patriarhiei.

    Nifon Mihăiță intră în călugărie în anul 1981, la vârsta de 37 de ani, și este imediat promovat ca arhimandrit, în ierarhia clericală a BOR. După nici un an de călugărie, Nifon devine starețul Mânăstirii „Sf. Antim” din București, iar în anul 1985, la vârsta de 41 de ani, este promovat în funcția de Episcop-vicar patriarhal și Secretar al Sinodului BOR.

    IPS Nifon, Arhiepiscop al Târgoviștei – sursa foto: stiriDB

    La câțiva ani după căderea comunismului, în anul 1994, Nifon este promovat Episcop al Sloboziei și Călărașilor, iar în anul 1999, ca Arhiepiscop al Târgoviștei (și ulterior, din 2008, Mitropolit onorific).

    Mitropolitul Nifon a fost implicat într-un scandal declanșat ca urmare a unor declarații considerate ca fiind eretice pe care le-a făcut în timpul Adunării Generale a Consiliului Mondial al Bisericilor de la Busan (Coreea de Sud), ca reprezentant al BOR. Discursul rostit de Nifon a fost condamnat în mod public de cinci mitropoliți greci și a provocat o oarecare tulburare în rândul teologilor ortodocși români.

    În presa românească, după 1989, s-a vorbit despre posibile relații ale Mitropolitului Nifon cu Securitatea comunistă, fiind considerat de unii jurnaliști ca un adevărat „globbe-troter” al Securității. Se presupune că dosarul de agent DIE al lui Nifon ar fi fost distrus împreună cu dosarele altor ierarhi BOR, în Decembrie 1989, imediat după căderea lui Nicolae Ceaușescu.

    Mitropolitul Nifon a negat orice acuzație cu privire la colaborarea cu Securitatea și a precizat doar că, la întoarcerea în țară, din Occident, a participat la discuții, la Departamentul Cultelor, unde a prezentat un fel de informare cu privire la activitatea avută în străinătate, în prezența unor persoane despre care bănuiește că ar fi fost de la „anumite organe”.

    Mitropolitul onorific Nifon al Târgoviștei este cunoscut și ca eficient „agent electoral” al PSD, fiind implicat activ, în anul 2019, în promovarea candidaților acestui partid la alegerile europarlamentare.

    Și în biografia acestui membru important al Sinodului BOR, regăsim aceeași precaritate a vieții călugărești și aproape inexistentă practica chiliei, în semerenie și ascultare, specifică unui călugăr veritabil. În cariera ecleziastică a lui Nifon, ca și în cazul celorlalți ierarhi prezentați aici, călugăria a fost doar un pretext, un mijloc de accedere la funcții importante în ierarhia bisericească și, într-un final, la puterea de ierarh, membru al Sinodului BOR.

    Clanul sinodalilor BOR – o sinteză

    Dintre membrii Sinodului BOR, au urmat studii în străinătate, înainte de Decembrie 1989, cu aprobarea regimului comunist:

    • Patriarhul Daniel
    • Mitropolitul Nifon al Târgoviștei
    • Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos
    • Episcopul Galaction al Alexandriei și Teleormanului
    • Mitropolitul Teofan al Moldovei
    • Mitropolitul Laurențiu al Ardealului
    • Arhiepiscopul Irineu al Albei Iulia
    • Mitropolitul Irineu Popa al Olteniei
    • Arhiepiscopul Timotei al Aradului
    • Mitropolitul Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord.

    Cei mai mulți dintre aceștia conduc eparhii importante din structura BOR.

    Cu privire la durata vieții monahale efective (adică, prezență permanentă în mânăstire, cu asumarea smereniei chiliei și a ascultării de stareț), se poate spune că media, la nivelul biografiilor ierarhilor care formează actualul Sinod al BOR, este de sub 5 ani de la momentul intrării în călugărie la momentul promovării în funcții importante în ierarhia BOR. În multe cazuri, nici această perioadă nu a fost de slujire în mânăstire, ci a fost dedicată completării studiilor universitare, în țară sau în străinătate.

    Ajungem la concluzia șocantă că majoritatea Sinodului BOR este formată din oameni care nu sunt niște călugări veritabili, ci care s-au folosit de călugărie ca de un instrument necesar obținerii unor funcții importante în structurile ierarhice ale Bisericii.

    Acest adevăr trist ne ajută să înțelegem în profunzime de ce Biserica Ortodoxă Română a fost, după Decembrie 1989, zguduită permanent de scandaluri generate de corupție, de apartenența la rețeaua de agenți și turnători ai Securității comuniste sau de acuzații de pedofilie și homosexualitate.

    Documentarul jurnaliștilor de la Recorder descrie două dintre efectele grave ale acestei lipse de duhovnicie din rândul ierarhilor BOR: corupția și lipsa de transparență în utilizarea banilor publici și a fondurilor europene. Inevitabil, un om care nu a înțeles și nu și-a asumat rosturile duhovnicești ale călugăriei, atunci când ajunge ierarh al Bisericii, va avea un comportament modelat nu de Învățătura lui Hristos, ci de poftele lumești pe care precaritatea vieții călugărești nu a reușit să le elimine din sufletul lui.

    Criza din BOR este, deci, nu o criză structurală, ci este una duhovnicească. Probabil această criză se va agrava, în anii următori, până când poporul român va reuși să nască și să crească niște călugări veritabili, care să preia conducerea Bisericii și să o readucă pe făgașul firesc al mărturisirii creștine.

    Până atunci, Biserica Ortodoxă Română va continua să se scufunde în beznă și va rămâne împietrită în mecanisme feudale și despotice prin care ierarhii săi își exercită puterea absolută asupra a zeci de mii de preoți și călugări și a milioane de români creștini ortodocși, administrând o avere materială și financiară imensă, fără absolut niciun control real din partea membrilor Bisericii și a statului român. O beznă care, implicit, sufocă sufletul neamului românesc.

    (Va urma)

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Minciuni anti-vaccin la vârful Bisericii. ÎPS Teodosie: „Nu acceptați! Sunt atâtea urmări negative! Am citit clar că Uniunea Europeană a anunțat că vaccinul va înceta!”

    * Patriarhia mătură pe jos cu anarhistul Teodosie: „Îndemnul unui cleric împotriva vaccinării e total dezavuat de Biserică. Iraționalul antivaccinism justificat religios rămâne o mare și riscantă neînțelegere“

    * CTP despre ÎPS Teodosie: „De ce nu este el arestat acum și urmărit penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor?”

    * „Secretele chiliilor” și secretele sinodalilor din BOR

    * Afacerile mitropolitului Irineu al Olteniei și revolta preoților săraci din Arhiepiscopia Craiovei

    * Papa Francisc în România – o vizită istorică și o palmă peste obrazul ierarhilor BOR

    * Ierarhia BOR între propaganda electorală pentru Partid și propaganda împotriva vizitei Papei în România

    * Patriarhia Română îi condamnă definitiv pe Sfinții Închisorilor comuniste la veșnică detenție în arhivele Istoriei

  • Congresul PNL 2021 – Cronica unui eșec anunțat?

    Lupta pentru șefia PNL a aruncat în criză atât partidul, cât mai ales țara. Asistăm la un fenomen fără precedent în istoria post-decembristă a României: lupta internă pentru putere din partidul aflat la guvernare este atât de toxică, încât afectează grav mecanismele de funcționare a statului.

    Congresul în care se decide cine va fi gruparea care va controla PNL și implicit, pentru ceva vreme, destinele statului român, reprezintă un moment important pentru viața politică din România. Din păcate, importanța lui este una cu efecte negative pentru liberalismul românesc și pentru țară.

    Viziunile asupra liberalismului promovate de cei doi candidați – Ludovic Orban și Florin Cîțu – prin moțiunile prezentate membrilor PNL sunt sublime, pe hârtie, dar perspectiva aplicării lor la nivelul societății și al statului lipsește cu desăvârșire. Departe de a fi soluții reale pentru prosperitatea României și impulsionarea reformelor democratice, aceste moțiuni sunt butaforia unui eșec lamentabil al singurului partid de dreapta postdecembrist românesc.

    Moțiunea FORȚA DREPTEI – liberalism conservator, autohton și un gest involuntar de „kamikaze”

    În textul moțiunii sale, Ludovic Orban afirmă, încă de la început, că PNL trebuie să-și asume un singur obiectiv: buna guvernare pentru români! Totuși, nu pare a fi vorba despre toți românii, ci înainte de toate, despre „proiectele comunităților locale conduse de primari liberali și ale județelor conduse de președinții de Consilii Județena ai PNL”, susținerea acestora fiind obligația conducerii PNL și a Guvernului PNL.

    Totuși, chiar dacă elita PNL este prioritatea candidatului Ludovic Orban, nu este uitată nici România. Se afirmă că PNL vrea să ofere „mai mult decât speranță generațiilor care urmează, vrem să oferim o bază solidă pentru viitor, ancorată în principii identitare clare, valori naționale liberal-conservatoare și o direcție de modernizare și dezvoltare pe termen lung”.

    Esența acestei fraze este referirea la „valorile naționale liberal-conservatoare”. Ludovic Orban este decis să atragă voturile liberalilor nostalgici după lozinca „Prin noi înșine!”, cu sentimente naționale (fără a fi neapărat naționaliste) și cu ceva aplecare spre valorile creștine.

    „O doctrină liberală conservatoare pentru viitor”

    Nu întâmplător, primul capitol din Moțiunea „FORȚA DREPTEI” se intitulează „O doctrină liberală conservatoare pentru viitor” și exprimă unul dintre principiile politice asumate de Orban: „PNL este și trebuie să rămână un partid național, prin apărarea valorilor care definesc poporul român”.

    În textul acestui capitol al noțiunii se afirmă că „pentru PNL, demnitatea umană este inalienabilă: individul este în centrul comunității și al acțiunii politice, iar familia reprezintă fundamentul societății noastre”.

    Această poziționare a individului în centrul comunității este imediat definită prin apelul la creștinism: „Tradiția creștină ne cere să ne respectăm aproapele și să îi tratăm pe toți oamenii în mod egal. Libertatea religioasă trebuie respectată”. Rezultă că viziunea candidatului Ludovic Orban (cel puțin, la nivel declarativ) asupra persoanei, comunității și familiei este una creștină. O asemenea asumare intră în conflict cu ceea ce promovează Uniunea Europeană, prin leadership-ul său: politici de gen, familia LGBT etc.

    Societatea și statul funcționează însă datorită economiei. Cum spuneam, Ludovic Orban își asumă un liberalism autohton, sub lozinca „Prin noi înșine!”: „Susținerea liberalismului economic se bazează pe garantarea proprietății private și asigurarea unor condiții concurențiale egale pentru toți actorii economici în plan național și global. Din această perspectivă, capitalul autohton trebuie sprijinit pentru a face față competiției europene și internaționale”.

    Rezultă că în primul capitol al moțiunii sale de candidat, Ludovic Orban definește limpede oferta pe care o face membrilor PNL: un liberalism care își propune să protejeze capitalul românesc în fața marelui capital internațional și implementarea unor politici sociale inspirate din valorile creștine. Această direcție de acțiune politică este completată cu principiile afirmate în capitolul 3 al moțiunii, intitulat „Principiile bunei guvernări liberale”, asupra căruia nu mai insistăm, dat fiind, pe de o parte, că nu e nimic nou în această înșiruire, iar pe de altă parte, că a scrie niște principii pe o hârtie frumos colorată nu echivalează cu asumarea lor reală…

    „Consolidarea PNL în lider al Dreptei din România”

    În capitolul 2, „Consolidarea PNL în lider al Dreptei din România”, Ludovic Orban promovează ideea atrăgătoare „Lideri, nu șefi!” și afirmă că „PNL are nevoie, la toate nivelurile, de lideri, nu de șefi tentați să folosească abuziv puterea de decizie”. Exprimare frumoasă, dar foarte puțin credibilă, dacă ne gândim la realitățile din interiorul partidelor românești, inclusiv din PNL.

    În acest capitol, se vorbește despre unitatea partidului, democrația internă de partid, dar și despre „cariere politice bazate pe competențe și rezultate”… o chestie care provoacă cel puțin zâmbete ironice, gândind, iarăși, la realitățile politichiei mioritice.

    Pe același calapod al ipocriziei se află și dorința candidatului Ludovic Orban de a „crește performanța politică în administrația locală”.

    „Proiectul nostru pentru România”

    Capitolul 4, „Proiectul nostru pentru România”, consolidează oferta liberal-conservatoare și o definește foarte scurt: „Trebuie să producem tot ceea ce se poate produce în România”. Cum s-ar obține acest lucru?

    Ludovic Orban – sau cei care i-au scris moțiunea – discută despre o Românie puternică și prosperă, care poate fi realizată printr-o economie competitivă, bazată pe „România Inteligentă”. Acest obiectiv economic național asumat de PNL ar „pune în valoare talentul, creativitatea și aptitudinile inovatoare ale românilor pentru a produce bunuri și servicii cu valoare adăugată ridicată, care să creeze locuri de muncă mai bine plătite pentru toți românii, sprijinind inițiativa privată și antreprenoriatul românesc etc.”.

    Producerea a tot ceea ce se poate produce în România se va realiza prin lichidarea economiei actuale, despre care moțiunea spune că ar fi bazată pe utilizarea intensivă a muncii la costuri mici și comercializarea de materii prime și componente industriale. Economia națională ar urma să fie orientată, prin investiții, spre creșterea valorii adăugate pentru „producția de bunuri și servicii finite, cu drepturi de proprietate intelectuală, prin folosirea de mijloace tehnologice avansate și o forță de muncă mai bine calificată și mai bine plătită”. La această reformă, s-ar adăuga transformarea României într-un „centru regional de servicii logistice și financiar-bancare”!

    Față de Pactul Verde European (chestiunea ecologică), Ludovic Orban se arată rezervat și afirmă că „vom apăra industriile strategice care generează locuri de muncă în țara noastră, precum industria siderurgică sau industria producătoare de autovehicule”.

    Chestiunea esențială pentru relația statului cu cetățenii și, implicit, economia rămâne cea a taxelor. Moțiunea lui Orban promite „taxe cât mai puține, cât mai predictibile și mai mici”, dar și dezvoltarea unor instrumente financiare noi pentru stimularea capitalizării companiilor, asigurarea lichidităților în economie etc. Povestea frumoasă (ca un basm!) despre economie pe care o cuprinde moțiunea lui Orban e plină de alte minuni, pe care vă las să le aflați… sfătuindu-vă să nu uitați vreo clipă că este vorba despre mai mult decât un basm povestit de un poltician versat!

    „Proiectul nostru pentru România” povestește la fel de frumos despre descentralizarea resurselor și autonomia locală, digitalizarea administrației publice (dă bine!), principiile solidarității sociale, educația care asigură șanse pentru toți, despre un sistem de sănătate mai bun și mai accesibil, protecția familiei, grija pentru persoanele în vârstă, Justiție egală pentru toți, protecția patrimoniului cultural etc.

    Referitor la politica externă, moțiunea lui Orban reafirmă loialitatea față de Uniunea Europeană și NATO, precum și sprijinul pentru „parcursul european al Republicii Moldova”. Totuși, Ludovic Orban nu optează fățiș pentru una din cele două viziuni despre viitorul UE: o Uniune a Naționilor sau o Uniune Federativă de tipul Statele Unite ale Europei.

    Frumos vorbește Orban și despre Diaspora și Republica Moldova, promițând printre altele, „adoptarea unui pachet legislativ menit să creeze un cadru favorabil pentru încurajarea cetățenilor români din Diaspora care vor să se repatrieze sau care vor să investească în România” și „consolidarea programului amplu de înfrățiri între unitățile administrativ-teritoriale din România și Republica Moldova”.

    Pentru cine are curiozitatea să citească basmul scris de (sau pentru) Ludovic Orban, ofer link:

    https://ludovicorban.ro/partidul-national-liberal-forta-dreptei.

    Eșecul anunțat al moțiunii lui Ludovic Orban

    Dacă Ludovic Orban va câștiga alegerile interne din PNL, moțiunea lui va fi imposibil de implementat, cel puțin pentru următorii ani, chiar dacă PNL va rămâne la guvernare.

    Principalul motiv este lipsa de resursă umană. În PNL, foarte puțini dintre membrii elitei partidului sunt oameni care trăiesc ca un adevărat liberal, adică din propria afacere ori dintr-o meserie liberală. Marea parte a elitei PNL (parlamentari, primari, consilieri, prefecți, experți etc.) este formată din oameni care fie sunt angajați „la stat” și trăiesc din banii de la bugetul public, fie sunt oameni de afaceri (de nivel mic și mediu, epoca marilor capitaliști liberali a apus!) care au prosperat cu ajutorul Partidului (nu întotdeauna PNL!), beneficiind de contracte pe bani publici.

    PNL nu are o bază socială formată din micii proprietari, fermieri, antreprenori și practicanți de meserii liberale (precum avocatura). PNL nu a căutat, mai ales după unificarea cu PDL, să-și clarifice relația cu clasa socială pe care are pretenția că o reprezintă pe scena politică românească: clasa de mijloc.

    De fapt, România încă nu are, cu adevărat, o clasă de mijloc, pentru că niciuna dintre guvernările postdecembriste (inclusiv cele din care PNL a făcut parte) nu și-a propus acest obiectiv.

    Totodată, în PNL încă există o destul de puternică grupare nostalgică după vremurile USL-ului, când avuția națională a fost jefuită frățește de PSD și PNL.

    Probabil că fără voia autorilor săi, moțiunea lui Orban este un gest de „kamikaze”.

    Prin urmare, dacă Ludovic Orban va câștiga, el se va confrunta cu această imposibilitate de a-și aplica propria moțiune. Acest eșec va confirma (reconfirma?) că Ludovic Orban este doar un „gargaragiu” politruc, ca majoritatea politicienilor români postdecembriști. Victoria lui Ludovic Orban la Congresul PNL va fi deci un dar otrăvit pentru PNL și pentru țară.

    Moțiunea ROMÂNIA LIBERALĂ – liberalism antreprenorial, cu stat minimalist și idolatrizarea economiei de piață

    Moțiunea propusă de candidatul Florin Cîțu este defel romantică (așa cum s-ar putea spune despre apelul la tradiții, conservatorism și creștinism din moțiunea rivalului său), ci dimpotrivă, emană pragmatismul unui contabil.

    De la început, în moțiune se afirmă că „suntem în PNL pentru că avem o viziune antreprenorială asupra administrației”. Pentru candidatul Cîțu, esența liberalismului se consituie din „proprietatea privată și toate corolarele care decurg din aceasta – ordinea pieței libere, încrederea în capacitatea antreprenorială și buna funcționare a democrației”, chestiuni despre care actualul prim-ministru crede că „au fost mai degrabă stigmatizate în societatea românească”.

    „Aici se încheie dependența de trecut și rezistența la libertate”

    Florin Cîțu nu caută sprijin în trecut (cum face Orban prin apelul la seculara lozincă liberală „Prin noi înșine!”). Dimpotrivă, în moțiunea lui se declamă despărțirea de „dependența de trecut” și încheierea „rezistenței la libertate”. Se afirmă că, „timp de aproape 150 de ani, dezvoltarea în România a fost centrată pe stat, iar cetățeanul a fost dominat de stat”. O afirmație bizară, dacă ne gândim la faptul că, în cei 150 de ani, România a beneficiat de câteva prospere decenii în care Monarhia Constițională a modernizat statul român, i-a dobândit independența statală și unitatea teritorială, a adus prosperitate românilor și a conferit un conținut european, modern noțiunii de cetățean. Probabil că pentru candidatul Cîțu, cunoașterea Istoriei nu reprezintă punctul forte…

    Dincolo de această eroare, candidatul Cîțu are dreptate atunci când spune că, „oricât de bine intenționate ar fi, intervențiile guvernamentale tind să amplifice problemele existente, nu să le soluționeze. Explicația stă în aceea că, prin natura sa, statul nu creează avuție, ci doar redistribuie – interesat – avuția produsă în sfera privată și creează astfel condiții propice de manifestare pentru caracterele precare, căutătoare de beneficii din administrarea banilor publici și predispuse unui comportament oportunist și corupt”.

    Se afirmă rapid, în textul moțiunii, viziunea candidatului Cîțu: neoliberalism centrat pe inițiativa privată și economia de piață minim reglementată, cu reducere până la eliminare a rolului statului în economie și societate. De fapt, moțiunea exprimă foarte clar acest deziderat: „Pentru acțiunea politică a proiectului ROMÂNIEI LIBERALE, obiectivul reducerii substanțiale a rolului statului dobândește o prioritate absolută. Aceasta înseamnă că orice măsură sau instituție politică trebuie privită și cântărită în funcție de măsura în care contribuie sau nu la reducerea implicării statului în economie”.

    „A venit timpul unei schimbări de paradigmă”

    Candidatul Florin Cîțu pare a fi un idolatru al economiei de piață în care singura reglementare este de „mâna invizibilă”, o metaforă prin care economistul și filosoful scoțian Adam Smith arăta cum „prin urmarea propriului interes, indivizii stimulează indirect economia”, fără să fie nevoie de intervenția majoră a statului, astfel că „în cadrul mecanismului pieței, guvernat de acest principiu, acțiunile cele mai eficiente și benefice  vor fi și cele mai profitabile” (vezi Wikipedia).

    Florin Cîțu vrea să intre în luptă cu ceea ce numește „birocrația statală” și să desființeze „modelul de dezvoltare centrat pe stat”, precum și „modelul intervenționismului discreționar (supus intereselor conjucturale ale diferitelor grupuri de presiune și putere)”. Fără să-l desființeze, Cîțu vrea (sau cel puțin, așa declamă în moțiune) să „pună la colț” prezența statului în economie și societate, transformându-l într-un stat minimal.

    Totuși, candidatul Cîțu transmite o atenționare celor pe care îi putem numi „capitaliștii de partid” ai României: „Procesele de producție ineficiente și transferarea la bugetul de stat a riscurilor și a pierderilor diverșilor rentieri ai tranziției trebuie să înceteze. Contribuabilul nu trebuie să fie cofinanțatorul întreprinzătorilor ineficienți, al antreprenorilor politici sau al expansiunii birocrației”.

    Kilometrul zero al Liberalismului

    Acest „kilometru zero” reprezintă pentru Florin Cîțu, înainte de orice, definirea PNL ca „un partid de centru-dreapta, care are drept curente principale liberalismul, creștin-democrația și conservatorismul”. Aparent, Cîțu ezită să ofere explicit o soluție pentru rezolvarea problemei definirii orientării liberale a PNL și afirmă existența a trei curente liberale.

    În fapt, opțiunea lui Cîțu este pentru neoliberalismul contemporan, care susține limitarea prezenței statului în societate și economie. Moțiunea lui Cîțu afirmă că liberalismul modern se bazează, printre altele, pe „concentrarea statului asupra furnizării corespunzătoare a celor mai importante bunuri și servicii publice”, rolul acestuia fiind diminuat prin „furnizarea cadrului instituțional necesar producției private eficiente a unor bunuri și servicii aflate astăzi în sarcina statului”.

    Pilonii liberali pentru dezvoltarea României

    Evident că și candidatul Cîțu profită de ocazie și oferă propria viziune despre dezvoltarea României.

    O prioritate ar fi încrederea în instituțiile statului, mai exact „refacerea de urgență a relației de încredere între cetățean și autoritățile publice, astfel încât acesta să nu se simtă trădat, înșelat sau opresat, ci respectat și încurajat să-și atingă potențialul. Statul liberal este, prin definiție, un partener onest al cetățeanului, un partener care-i garantează drepturile și viitorul”.

    Urmează o listă (pe alocuri fantezistă, dacă o raportăm la realitățile mioritice) de obligații care a defini un „nou contract de încredere cu cetățenii României”: „bugetele pe principii de responsabilitate, transparență, participare, echitate, eficiență și predictibilitate; vom spori investițiile publice în fiecare an, în raport cu creșterea economică și în baza analizelor cost-beneficiu conform exigențelor pieței; Digitalizarea ANAF; Digitalizarea actului de justiție (prin îmbunătățirea sistemului ECRIS IV și punerea bazelor pentru dezvoltarea sistemului ECRIS V), precum și prin dezvoltarea dosarului electronic într-un sistem unic; Digitalizarea tuturor dosarelor de pensii din România și digitalizarea caselor de pensii (85 mil. euro prin PNRR); Vom asigura predictibilitate fiscală, respectiv un climat general potrivit dezvoltării mediului de afaceri și investițiilor. Firmele private și angajații acestora trebuie să știe cum să își programeze veniturile și cheltuielile pe termen lung, departe de riscuri și schimbări arbitrare etc.”.

    În varianta lui de basm despre dezvoltarea României, candidatul Cîțu povestește despre anticorupție și lupta împotriva criminalității organizate. Totodată, el vorbește și despre infrastructura pentru dezvoltare, susținută prin investiții prioritare și renunțarea la „risipirea banului public vândută drept asistență socială, cea care în perioada guvernărilor socialiste a ținut în «captivitate» milioane de români, privându-i de locuri de muncă, salarii decente, independență financiară”.

    Promisiunile bazate pe sumele venite de la PNRR și alte finanțări europene curg gârlă: „Din numărul total de 434 de kilometri de autostradă pe care îi vom construi, 383 de kilometri se vor regăsi în autostrăzile A7 și A8 din Moldova, menținută în sărăcie de-a lungul anilor de către PSD; construcția a peste 50 de școli și 140 de creșe noi, a 10 noi centre de învățământ dual, achiziția a peste 1800 de microbuze pentru transport elevi, dotarea și modernizarea mai multor laboratoare școlare, săli de clasă ș.a; până în 2026, vom dezvolta infrastructura sanitară și vom construi/moderniza 25 de spitale, 10 unități medicale mobile, mai multe ambulatorii, Susținem implicarea mediului de afaceri în proiectele de anvergură ale guvernului prin parteneriate public-private (PPP). Dincolo de faptul că stimulează activitatea sectorului privat, parteneriatele public-private reduc presiunea asupra bugetelor și ajută la menținerea sub control a deficitelor publice. I 13 I cabinete pentru medici primari, centre comunitare pentru populația din regiunile vulnerabile, secții ATI etc.”.

    Un basm frumos…

    Antreprenoriatul și economia viitorului

    Candidatul Cîțu oferă antreprenorilor români o imagine paradisiacă a unui stat mai mult decât prietenos cu inițiativa privată. Se promit măsuri importante care constituie „visul de aur” al oricărui om de afaceri onest: „Revizuirea legislației privind înființarea și funcționarea societăților comerciale în vederea simplificării acesteia; Asigurarea de suport, sub formă de garanții guvernamentale, pentru contractarea de credite de investiții și/ sau pentru finanțarea activității curente; Pe termen mediu și lung, limitarea acordării de sprijin sub formă de granturi și încurajarea finanțării prin instrumente specifice de pe piața financiară (participații la capital, crowfunding, business angels etc.) în vederea dezvoltării pe fundamente solide a afacerilor; Stimularea investițiilor prin înființarea Băncii Naționale de Dezvoltare și, în cadrul FNGCIMM, a unui Fond de capital de risc” etc.

    Nu sunt uitate nici agricultura, legislația muncii, pregătirea resursei umane pe piața forței de muncă, reforma sistemului de pensii etc., toate transfigurate prin alte măsuri „de vis”, nu mai insist.

    Revizuirea Constituției

    Moțiunea promovată de Florin Cîțu atacă frontal chestiunea revizuirii Constituției țării. Prin aceasta, s-ar realiza: „creșterea gradului de protecție a drepturilor și libertăților fundamentale”, „eficiență instituțională în raporturile dintre executiv și legislativ”, „clarificarea raporturilor dintre factorul politic și autoritatea judecătorească”, „o justiție constituțională eficientă, în limitele constituționalismului democratic”, „consolidarea justiției constituționale”.

    Este evident că principala țintă este Curtea Constituțională, a cărei activitate a provocat, în ultimii ani, un permanent scandal și suspiciuni grave de partizanat politic. Acest fragment de basm despre revizuirea Constituției sună frumos. Rămâne însă întrebarea de unde va procura Florin Cîțu și PNL majoritatea parlamentară de 67,7% necesară revizuirii Constituției?

    Justiție și stat de drept

    Florin Cîțu își asumă drept „cel mai important obiectiv strategic național în domeniul «justiție și stat de drept» – finalizarea monitorizării României prin Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV)”. Moțiunea lui oferă și aici câteva soluții care, pe hârtie, sunt seducătoare, dar care, în practică, nu par a fi posibile, atât în contextul actual, cât și în viitorul apropiat.

    Se povestește despre „prevenirea situațiilor critice în sistemul judiciar”, despre „o politică executivă și legislativă echilibrată cu privire la resursele alocate autorității judecătorești” (iarăși, chestiunea salariilor și pensiilor de serviciu în rândul magistraților!), „desființarea SIIJ” (de ce nu s-a făcut până acum, în actuala guvernare liberală, nu ne spune!), „recuperarea prejudiciilor rezultate din infracțiuni prin întărirea rolului ANABI” (aceeași nedumerire, până acum ce-ați păzit?), „cooperare juridică eficientă în plan european” etc.

    Priorități ale României în apartenențele ei în lume și UE

    Moțiunea lui Cîțu reafirmă, ca și moțiunea lui Orban, loialitatea față de UE, NATO și SUA. Se vorbește frumos despre „România în spațiul Schengen”, despre „întărirea flancului estic al NATO”, „parteneriatul strategic cu SUA”, „aderarea la Zona Euro”, „relațiile economice bilaterale dintre România și Republica Moldova” etc.

    Dacă s-ar împlini măcar 25% din ce povestește Cîțu în domeniul politicii externe, România ar deveni o forță politică și militară de temut în Europa Centrală… dar să nu uităm că aici vorbim despre basme politice. Cine dorește să citească basmul, ofer link către textul integral:

    https://i0.1616.ro/media/2/2701/33605/20368020/1/fc-alege-doctrina-liberala-autentica-web.pdf.

    Un alt eșec anunțat, cel al moțiunii lui Florin Cîțu

    Dacă Florin Cîțu va câștiga lupta din Congresul PNL, va fi supus tot eșecului. Moțiunea lui, ca și a lui Ludovic Orban, este un basm politic, pentru că nu convinge. Dincolo de observațiile făcute la moțiunea lui Ludovic Orban, care se aplică și „basmului” scris de/pentru Cîțu, acesta are marele dezavantaj că este prim-ministru în funcție.

    De ce domnul prim-ministru Florin Cîțu nu a început, în mod real, reformarea administrației publice? Structurile teritoriale ale ministerelor (deținute de PNL, de UDMR, dar și, până mai ieri, de USR-PLUS) sunt efectiv infestate de oamenii PSD-ului, iar pe alocuri, mai grav, de foști „soldați” ai pușcăriașului Dragnea. De ce SIIJ nu a fost desființată, deși PNL deține majoritatea parlamentară și implicit, guvernarea încă de anul trecut? Ce a făcut domnul prim-ministru pentru desființarea SIIJ?

    În loc de concluzii

    Sunt multe întrebări care pot fi adresate ambilor candidați la șefia PNL.

    Indiferent de cine va fi noul Președinte al PNL, Congresul liberalilor va fi un eșec din motivele enumerate și din multe alte cauze care țin de indolența, ipocrizia și ineficiența politică în care național-liberalii români s-au complăcut.

    Reformarea PNL presupune mai mult decât niște moțiuni electorale. PNL nu are bază socială, liderii PNL nu se comportă în viața reală, publică și personală în conformitate cu valorile liberale, iar liberalismul promovat de PNL, atunci când se află la guvernare, nu este unul real, ci doar un surogat.

    Eșecul Congresului PNL poate fi însă și începutul reformării reale a acestui partid în care electoratul de dreapta din România și-a pus atâtea speranțe. Nu știm însă dacă învingătorul de la Congres va fi pe deplin independent față de grupurile de interese care se luptă pentru controlul partidului. Confruntarea cu aceste grupuri oculte este inevitabilă și solicită noului președinte al PNL un curaj, dacă nu ieșit din comun, cel puțin rar întâlnit în politichia mioritică.

    Va avea PNL un președinte cu adevărat „Superman” sau măcar un „Batman”, spre binele liberalismului românesc și al țării, sau ne vom trezi pe cap cu un alt „Joker” care va completa „circul ororilor” în care s-a transformat viața politică românească?

    Rămâne de văzut. Până atunci, aveți grijă de sănătatea voastră și protejați-vă de Covid-19!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * „Credibilitatea lui Cîțu este în jur 10-12%, cam la nivelul Vioricăi Dăncilă” / „Trezește doar dispreț sau râsete” / „Retorica și stilul seamănă foarte mult cu repertoriul lui Ponta”

    * „Ce înseamnă «echipa câștigătoare»? Pe cine au învins?” Mesaj-șoc al lui Dan Motreanu, liderul filialei PNL cu cel mai bun scor electoral

    * De ce a devenit Gâdea mare susținător al lui Cîțu

    * Iohannis: „Cîţu nu are motive să demisioneze sau să fie demis. Îl încurajez să continue” / „Cine mai înţelege reacţiile lui Ludovic?”

    * Mihai Șora către liberali: „Votați-l pe Orban! Nu dați vrabia din mână pe cioara nebună de pe gard!”

    * Soluția ieșirii din criză: „Iohannis să-și recunoască greșelile făcute, să renunțe la Cîțu și să refacă alianța cu USR-PLUS. Altfel, PNL se îndreaptă spre dezastru”

    * Stelian Ion: „Lupta lui Iohannis cu PSD-ismul a fost de fațadă. «Premierul de la Grivco» ne-a înșelat pe toți. E USL-ist pursânge și adevăratul artizan al USL 2.0”

    * Cioloș l-a învins pe Barna în turul 1: 46% – 43%! Diferență de 707 voturi. Șefia USR-PLUS va fi decisă în turul 2

    * Cumnatul lui Adrian Năstase, vizat de procurori în cazul falimentului City Insurance. Dan Odobescu împrumuta fictiv compania de asigurări și lua dobânzi reale de zeci de milioane de euro

    * La temelia „partidului lui Dragnea” stă gruparea pușcăriașului Dorin Lazăr Maior, îmbogățit pe baza certificatelor de revoluționar

    * Covid-19: riscul de a muri este de 11 ori mai mare la cei nevaccinați decât la cei vaccinați. Riscul de spitalizare: de 10 ori mai mare. Riscul de infectare: de 4,5 ori mai mare

    * Avocata Șoșoacă a pierdut toate procesele de pandemie: nicio amendă anulată, nicio restricție blocată! Într-un caz s-a făcut de râs, greșind procedura

  • 9/11 – După 20 de ani. Deruta Lumii Libere și ofensiva marilor dictaturi

    Comemorarea a două decenii de la atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 comise de Al-Qaeda pe teritoriul SUA are loc în contextul trist și penibil al retragerii trupelor americane din Afganistan. Președintele Joe Biden anunța, într-o grotescă notă triumfalistă, că „războiul din Afganistan s-a încheiat!”. La puțin timp după această declarație, la Kabul se instala dictatura islamistă a talibanilor și era proclamat Emiratul Islamic al Afganistanului.

    Războiul împotriva talibanilor – început în 2001 – a costat viața a peste 3.500 de oameni din rândul militarilor Coaliției Internaționale coordonate de SUA în Afganistan. Dintre aceștia, peste 2.300 sunt militari americani, victime care se adaugă celor 2.977 de cetățeni americani (dintre care 5 de origine română) asasinați în atentatele teroriste 9/11.

    La 20 de ani de la 11 septembrie 2001, Guvernul american condus de Partidul Democrat decide că talibanii sunt frecventabili și negociază cu aceștia retragerea personalului american, militar și civil, din Afganistan.

    Printre membrii primului guvern interimar al Emiratului Islamic al Afganistanului se numără Sarajuddin Haqqani, ca ministru de Interne.

    Promovarea de către talibani, într-o importantă funcție guvernamentală, a fostului emisar taliban al grupării jihadiste Al-Qaeda este un fel de palmă dată peste obrazul națiunii americane, un scuipat simbolic pe mormintele celor asasinați în 11 septembrie 2001.

    Haqqani se află pe lista celor mai căutate persoane de FBI și este acuzat de implicarea în atacul din 14 ianuarie 2008 de la hotelul Serena din Kabul, în care au murit 7 oameni, printre care și un cetățean american. Haqqani este suspectat că a luat parte la mai multe atacuri teroriste împotriva SUA și a forțelor Coaliției Internaționale în Afganistan. De asemenea, că s-a numărat printre conspiratorii care au organizat tentativa de asasinare a fostului președinte afgan Hamiz Karzai, în anul 2008.

    Reprezentanții Guvernului SUA și-au declarat preocuparea în legătură cu această numire, dar au subliniat, cu o stupidă generozitate, că față de guvernul taliban se va reacționa în baza viitoarelor sale acțiuni.

    După 20 de ani de la atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, SUA se înfățișează lumii ca o țară care, în plan extern, își pierde tot mai mult influența geopolitică și renunță la rolul de garant suprem al democrației capitaliste, iar în plan intern, degenerează moral sub presiunea diferitelor curente de sorginte neomarxistă care chestionează brutal și ideologic valorile tradiționale americane, inclusiv sistemul democratic american.

    Rușinoasa retragere a SUA din Afganistan și cedarea acestei țări mișcării islamiste a talibanilor reprezintă nu numai o jignire adusă memoriei celor uciși în 11 septembrie 2001 și în luptele împotriva organizațiilor teroriste din Afganistan și din cuprinsul lumii, ci și începutul unei crize profunde a sistemului democratic capitalist.

    În contextul în care națiunea americană dă semne că este tot mai puțin capabilă să folosească sistemul electoral democratic pentru a-și alege lideri demni de epoca istorică pe care o trăim – după Trump, un bufon exaltat, stupid și grandoman, americanii l-au ales președinte pe Biden, un politician aproape neputincios fizic și mai ales intelectual, semi-senil și total incompetent în cele ale politicii internaționale -, Lumea Liberă trebuie să-și regândească poziția pe scena politică mondială. La acest moment, democrațiile capitaliste nu mai au „de facto” un lider, rol deținut, până mai ieri, de Statele Unite.

    Uniunea Europeană, o altă speranță a Lumii Libere, dă semne că este tot mai mult cuprinsă de degradare morală, sub stindardul unei aberante „revoluții neomarxiste”. În același timp, ca reacție la neomarxismul infiltrat în politicile unionale, naționalismul și extremismul de dreapta au declanșat o ofensivă politică asemănătoare celei instrumentate de nazism și fascism în anii ’20-’30 ai secolului trecut. Mulți europeni încep să fie seduși de „cântecul de sirenă” al naționalismului toxic și enclavizant, alimentat, nu de puține ori, de agenții de influență ai serviciilor secrete și de propagandă ale Rusiei lui Putin. Nu în ultimul rând, economia Uniunii Europene se află în pericol de a se „gripa”, pe fondul dependenței energetice sporite față de Rusia Imperială.

    Toate aceste simptome avertizează că Uniunea Europeană poate fi oricând cuprinsă de o criză politică fatală, al cărei final va fi dispariția Uniunii și căderea Europei în infernul naționalismului, izolaționismului și chestionării mortale a tuturor garanțiilor politice care au asigurat, după căderea comunismului, pacea, progresul și prosperitatea continentului european.

    După 20 de ani de la 9/11, Lumea Liberă este cuprinsă de o boală generată, paradoxal, de propriul succes. Bunăstarea materială, pacea, libera circulație a persoanelor, bunurilor și valorilor, sistemul politic democratic, progresul tehnologic etc. au slăbit spiritul cetățenilor Lumii Libere. Această lume, întemeiată pe valorile iudeo-creștine, degenerează tocmai pentru că a uitat ori a ignorat aceste valori. Nebunia a cuprins mintea și inima multora dintre liderii și locuitorii Lumii Libere, amenințând să arunce întreaga planetă într-o nouă eră a dictaturilor de tot felul.

    Simțind mirosul de sânge, marile „reptile” ale scenei politice internaționale – Rusia lui Putin și China comunistă – își repoziționează forțele și se pregătesc să se înfrupte din hoitul în care speră că se va transforma Lumea Liberă.

    În Afganistanul controlat de talibani, China comunistă și-a anunțat deja prezența economică, urmată, probabil destul de repede, de o prezență militară.

    Pe frontul european, Putin adâncește dependența energetică a Uniunii Europene față de Rusia și coordonează cu mare dibăcie curentele naționaliste, anti-UE și anti-NATO din statele membre ale Uniunii.

    Între timp, Lumea Liberă se scufundă în nebunia neomarxistă și în mlaștina neputinței în care este târâtă de lideri politici iresponsabili.

    După 20 de ani, în iadul unde nădăjduim că plătește pentru crimele sale, duhul cel rău al lui Osama bin Laden primește, neașteptat, satisfacție: atentatele de la 11 septembrie 2001 au fost începutul unei crize grave, aproape mortală, pentru Lumea Liberă.

    Singure, națiunile Lumii Libere au de ales dacă această satisfacție postumă îl va însoți sau nu, întru veșnicie, pe teroristul Osama bin Laden, dacă civilizația umană se va prăbuși într-o nouă eră a totalitarismului sau își va refirma Libertatea, Demnitatea, Democrația, Egalitatea și Fraternitatea, pe temelia spiritualității iudeo-creștine din care Lumea Liberă s-a născut. Alegerea aparține fiecăruia dintre noi.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Gheorghe Flutur: „«Festivalul democraţiei» a omorât PNL. Am greșit. Mă rog la Dumnezeu să se termine odată Congresul. Am contribuit la breaking-news-uri toată vara”

    * Orban: „PNL nu are nicio datorie faţă de preşedintele Iohannis, dimpotrivă” / „Aproape toţi cei din aşa-zisa «echipă câştigătoare» pierd”

    * VIDEO. Scene ireale în Parlament: Florin Roman a confiscat microfonul, dar cei de la AUR l-au evacuat de la prezidiu! L-au lăsat fără scaun și fără microfon, care a ajuns la Anca Dragu

    * PSD, UDMR și PNL-Cîțu încalcă flagrant Constituția. Articolul 113: „Moțiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere”

    * Acuzație bolnavă lansată de premierul Cîțu: „Dacă AUR a negociat cu USR-PLUS ca această campanie de vaccinare să fie încetinită?!“

    * Revoltă în PNL: 32 de parlamentari pro-Orban îi cer lui Cîțu să nu facă înțelegeri cu PSD

    * Mișu Negrițoiu despre Florin Cîțu, pe care l-a dat afară de la ING: „Un mic satrap, foarte învechit. Nu știe să lucreze în echipă”

    * Șoșoacă are dosar penal. DSP Iași i-a făcut plângere după ce Urlătoarea și gașca ei au atacat un centru de vaccinare. Doctorița agresată: „M-am temut pentru viața mea“

    * VIDEO. Jurnalista care-o ataca violent pe Maia Sandu era concubina secretă a unui oligarh pușcăriaș, cu care a făcut și un copil. Avea emisiune și la Europa Liberă

    * Adolescenta româno-chino-canadiano-britanică uimește Planeta Tenis. La 18 ani a ajuns în finala US Open doborând recorduri istorice

  • Mizele fundamentalismului etno-religios de factură legionară promovat la „Serbarea de la Putna”

    Conform „Ziarului Lumina” – oficiosul Patriarhiei Române –, „în după-amiaza zilei de luni, 16 august 2021, la mănăstirea ctitorită de Sfântul Ștefan cel Mare au continuat manifestările «Serbării de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal», prin organizarea Congresului studențesc aniversar (…) care marchează împlinirea a 150 de ani de la Primul Congres al Studenților Români de Pretutindeni, organizat în același loc din inițiativa mai multor tineri studenți, în frunte cu poetul Mihai Eminescu”.

    Un eveniment cultural-religios care își propunea reafirmarea unor tradiții și valori spirituale românești, în fața celor aproximativ 700 de tineri creștini-ortodocși participanți, a degenerat într-o manifestare cu iz legionar și naționalist-comunist, prin contribuția majoră a două personaje: președintele Academiei Române, controversatul istoric Ioan Aurel Pop, și liderul Ligii Studenților Iași, tânărul exaltat Silvian Emanuel Man.

    Sub privirile îngăduitoare ale Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cei doi au rostit discursuri al căror mesaj comun este apelul la un fundamentalism etno-religios ca unică soluție pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă națiunea română.

    Mintea încurcată a unui epigon al „Căpitanului”

    Au răsunat codrii și s-au cutremurat munții, ar zice un propagandist legionar, de chemarea isterică la luptă lansată la Putna de Silvian Emanuel Man – acest epigon al „Căpitanului” Corneliu Zelea Codreanu: „Să ne luăm fiecare libertatea și demnitatea înapoi, ca să putem să ne luăm cu adevărat țara înapoi. Istoria este scrisă de cei curajoși, care scot sabia ca să separe grâul de neghină, oile de capre, și care nu au frica că vor muri de sabie, căci chiar Hristos a spus că «eu n-am venit să aduc pace, ci sabie!». Așadar, să ne războim cu lenea, confortul și comodidatea din noi, căci eroii nu stau în case, dar să ne războim și cu ignoranța și cu neștiința, căci, vorba lui Eminescu, mulți lucrează, dar puțini gândesc!”.

    Oare ce-o fi în mintea acestui tinerel cu freza pieptănată după moda legionarilor interbelici? Crede el că problemele societății românești contemporane își vor afla rezolvarea prin logoreea patriotardă, prin apelul la paloșul justițiar, la cultul strămoșilor, la exaltarea care spune tinerilor, în mod mincinos, că națiunea română ar fi precum un mare trib cu o unitate de monolit care poate fi asigurată doar de sânge și de o credință fanatică într-un așa-zis destin istoric garantat „sine exceptione” de către de divinitate?

    Nu a învățat nimic acest tinerel, cu aere adolescentine de mare „Căpitan”, că eroismul este doar o stare de excepție în existența unui neam și a unui individ, că inclusiv „eroismul” de a fi creștin se făptuiește nu prin gesturi mărețe, teatrale, ci prin asumări individuale, discrete, smerite și mereu orientate spre celălalt, indiferent de apartenența de neam a acestuia, în temeiul comuniunii nu de sânge, ci de Duh, în Hristos și urmând poruncii iubirii aproapelui?

    Chiar nu știe acest imberb epigon al legionarilor interbelici că „eroismul de zi cu zi”, cu „sabia în mână”, care „separă oile de capre”, este specific marilor și sângeroaselor sisteme totalitare – bolșevismul (comunismul) și fascismul (nazismul)? Un „eroism” care s-a dovedit întotdeauna a fi fals și extrem de nociv pentru societățile căzute sub stăpânirea dictaturilor, pentru că a fost doar justificare a unor abuzuri și crime înfiorătoare. Un „eroism” care, pentru a se hrăni și a supraviețui, a căutat mereu dușmani: străinul de neam și de țară, străinul de credință, opozantul politic, „dușmanul de clasă” etc.

    „Nu mai facem această manifestație în Imperiul Austro-Ungar ca să ne fie frică să spunem lucrurilor pe nume, ci în țara noastră, dar care, din păcate, astăzi nu ne mai aparține”, declamă apoteotic Silvian Emanuel Man. „Țara nu ne mai aparține!” – un mit confecționat în laboratoarele propagandei putiniste este afirmat la Putna, sub privirile apreciative ale Patriarhului României.

    Silvian Emanuel Man

    Oare acest tânăr a uitat că noi, românii, suntem principalii responsabili pentru toate cele bune și toate cele rele care s-au adunat în România post-decembristă? Am primit drepturi și libertăți, inculsiv și mai ales dreptul de a ne implica în politică și de a-i vota pe cei pe care-i dorim conducătorii cetății românești. Țara este după chipul alegerilor făcute de popor. Apartenența României la Uniunea Europeană și NATO reprezintă voința acestui popor, nu rezultatul vreunei conspirații, cum insistă să ne convingă propagandiștii Moscovei. Politicienii corupți și incompetenți sunt români, în majoritatea lor, și au fost aleși, prin vot, de către români.

    Privind la aberațiile rostite de acest tinerel, ne întrebăm: a ajuns Patriarhul României să gireze, de la înalta tribună a unui eveniment atât de important ca „Serbarea de la Putna”, un astfel de discurs conspiraționist, cu iz naționalist-legionar?

    Filetism și creștinism înțeles pe dos în discursul Președintelui Academiei Române

    Mult mai abil decât liderul studenților din Iași, experimentatul Ioan Aurel Pop și-a ambalat mesajul filetist al discursului rostit la Putna într-o logoree despre trecutul istoric. Din toată avalanșa de vorbe, important și arhetipal pentru gândirea naționalist-filetistă a Președintelui Academiei Române este acest fragment: „Patria noastră trebuie să fie credința noastră, credința aceasta în care ne-am născut și fără de care nu am fi. Și astăzi, mai mult ca oricând, Biserica este egală cu lumea. Iar Biserica noastră este egală cu națiunea română.”

    Onor academicianul Ioan Aurel Pop poate fi întrebat: cum se aplică acestă definiție filetistă pe care o dă credinței creștine unui cetățean român de credință evreiască ori musulmană? Este egală „Biserica noastră” cu cetățenii de altă credință? Nu, nu este, din evidentul motiv că acești cetățeni împărtășesc o altă viziune despre Divinitate.

    Ce facem cu aceștia? Îi eliminăm, îi marginalizăm, îi considerăm în afara națiunii române?

    Ioan Aurel Pop

    Dacă, cu adevărat, academicianul Ioan Aurel Pop, dorește ca „patria noastră să fie credința noastră”, atunci să-l urmeze pe Hristos și să lase filetismul și naționalismul securisto-comunist pe care le promovează de atâta vreme prin discursurile dumisale publice.

    Patriarhul României i-ar face un mare bine academicianului Ioan Aurel Pop dacă l-ar catehiza un pic, dacă i-ar explica măcar acest fragment din Sfânta Scriptură:

    „Căci precum trupul unul este, şi are mădulare multe, iar toate mădularele trupului, multe fiind, sunt un trup, aşa şi Hristos. Pentru că într-un Duh ne-am botezat noi toţi, ca să fim un singur trup, fie iudei, fie elini, fie robi, fie liberi, şi toţi la un Duh ne-am adăpat. Căci şi trupul nu este un mădular, ci multe. Dacă piciorul ar zice: Fiindcă nu sunt mână nu sunt din trup, pentru aceasta nu este el din trup? Şi urechea dacă ar zice: Fiindcă nu sunt ochi, nu fac parte din trup, – pentru aceasta nu este ea din trup? Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Şi dacă ar fi tot auz, unde ar fi mirosul? Dar acum Dumnezeu a pus mădularele, pe fiecare din ele, în trup, cum a voit. Dacă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul? Dar acum sunt multe mădulare, însă un singur trup. Şi nu poate ochiul să zică mâinii: N-am trebuinţă de tine; sau, iarăşi capul să zică picioarelor: N-am trebuinţă de voi. Ci cu mult mai mult mădularele trupului, care par a fi mai slabe, sunt mai trebuincioase. Şi pe cele ale trupului care ni se par că sunt mai de necinste, pe acelea cu mai multă evlavie le îmbrăcăm; şi cele necuviincioase ale noastre au mai multă cuviinţă. Iar cele cuviincioase ale noastre n-au nevoie de acoperământ. Dar Dumnezeu a întocmit astfel trupul, dând mai multă cinste celui căruia îi lipseşte, Ca să nu fie dezbinare în trup, ci mădularele să se îngrijească deopotrivă unele de altele. Şi dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; şi dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucură împreună. Iar voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare (fiecare) în parte. (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel XII, 12-27)

    Posibile mize ale naționalism-filetismului colportat la Putna

    Patriarhul României are nevoie de permanența unui mesaj, dacă nu neapărat naționalist, cel puțin cu influențe sămănătorist-poporaniste (promovarea exaltată a valorilor tradiționale, idealizarea comunității rurale, mitologia trecutului glorios, unicitatea „geniului românesc” etc.) în societatea românească.

    „Proiectul de țară” (singurul care, trebuie să recunoaștem, s-a dovedit viabil în ultimii 30 de ani de istorie postdecembristă) asumat de Patriarhul Daniel are ca punct central Catedrala Mântuirii Neamului. Însăși denumirea acestui edificiu bisericesc (inestetic ca arhitectură exterioară, înălțător însă prin mozaicurile extraordinare care-i decorează interiorul!) este o trimitere cu iz filetist la neam, știut fiind că mântuirea, deși se dobândește în neam, în comunitate, este personală.

    Sub păstorirea Patriarhului Daniel, Biserica Ortodoxă Română a fost viguros orientată spre recuperarea tradițiilor populare românești, a datinilor străbune, în ciuda faptului că cele mai multe dintre acestea au fost specifice unor epoci trecute, al căror conținut cultural, economic, politic este irepetabil. În ciuda modernizării surprinzătoare a activității curente a BOR (trust mass-media, rețea națională de centre sociale, investiții economice masive etc.), mesajul Patriarhiei Române, dictat și gestionat de Patriarhul Daniel, a rămas unul ultra-conservator, filetismul având întâietate față de universalitatea credinței creștine.

    Dacă miza Patriarhului Daniel este de înțeles – și în anumite limite, chiar putem spune că este una morală –, nu același lucru se întâmplă cu miza Președintelui Academiei. Domnul Ioan Aurel Pop perorează de multă vreme un naționalism patriotard, care de multe ori pare a fi inspirat din ideologia celor de la AUR sau că inspiră această ideologie toxică. Deși la festivități religioase, precum cea de la Putna, la seminarii naționale și diferite alte prezențe publice, președintele Academiei pozează într-un curajos „apărător al Neamului și Țării”, în practică, el se retrage (unii ar zice cu lașitate) din calea luptei cu răul care macină neamul.

    Cel mai recent act de „curaj” al d-lui Ioan Aurel Pop a fost acela de a se autosuspenda pentru șase luni din funcția de președinte al CNATDCU, forul care analizează plagiatele. Defel doritor să scoată din foc castanele extrem de fierbinți ale scandalului plagiatelor din mediul universitar românesc, președintele Academiei Române uită de „dragostea de neam” și fuge de asumarea luptei cu plagiatorii care au nenorocit sistemul universitar din România.

    Păi, unde vă este dragostea de țară, de neam, de credință („Să nu furi!”, poruncă biblică), domnule academician?

    Miza Președintelui Academiei pare a fi, deci, acumularea de cât mai mult capital de imagine, de notorietate și, mai ales, obținerea simpatiei și sprijinului politic din partea BOR și a forțelor politice naționaliste din România. Ne întrebăm: este cumva ispitit președintele Academiei Române de „pohta” după o carieră politică și – de ce nu? – după o candidatură la funcția de președinte al României?

    Timpul ne va răspunde.

    Despre tinerelul exaltat nu mai irosim prea multe cuvinte. Vedem în el, cu groază, un posibil viitor politician naționalist, cu o agendă politică extrem de nocivă pentru parcursul democratic și european al României. Să sperăm că el și cei ca el vor fi refuzați de națiunea română și eliminați, prin vot, de pe scena politică.

    Într-un final, mai spunem doar că descoperim, cu regret, că Patriarhia Română a ajuns, cu voie sau fără voie, să gireze discursul naționalist-filetist și anti-european (încurajat intens de Moscova, să nu uităm!) care asediază tot mai mult societatea românească.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Adio, Colonele! Te las cu rucsacul tău plin cu pietre, care ți-a încovoiat spinarea. Curea și Andronic să-ți lumineze calea!

    * Ceas de 21.000 de dolari la mâna cu care Tudorache-Diamant strânge semnături pentru demiterea lui Clotilde Armand

    * Orban, zdrobit în BPN al PNL, la vot, de „tabăra Cîțu”: 47-1. A fost singurul care s-a opus numirii lui Dan Vîlceanu în postul de ministru al Finanțelor

    * Dragnea nu mai e „grav bolnav”, cum spunea la tribunal. Acum „e apt de luptă” să-și ia partidul înapoi, anunță pajul său

    * Iurie Roșca, agent KGB și propagandist-șef al Sputnik în Basarabia – 3 ani interdicție de intrare în România! A fost întors de la Vama Albița

    * Fostul șef al ANI, Horia Georgescu, se distrează pe un yacht de lux, cu șampanie scumpă, pe Coasta de Azur. Dezvăluirile fugarului Rizea

    * Fugarul Rizea: „Dana Budeanu se mărită cu Andrei Hrebenciuc. Acel inel cu diamante, cu care se laudă acum, e luat din banii furați de familia Hrebenciuc, tată și fiu!”

    * „Monstrul din Fundeni” a avut mulți complici în uciderea educatoarei: polițiști de la Secția 7, procurori, judecători. Individul a devenit o fiară după ce și-a călcat cu mașina copilul de 2 ani

    * VIDEO. Joe Biden: „De ce să lupte și să moară soldații americani într-un război pe care afganii au refuzat să-l poarte?” / „Am făcut planuri, împreună cu liderii afgani, dar ei au renunțat la luptă și au fugit din țară” / „Guvernul afgan a descurajat SUA din a organiza un exod în masă”

    * Faliment european al fotbalului românesc: Steaua Roșie Belgrad – CFR Cluj 4-0! FCSB, CSU Craiova și Sepsi au capitulat de mult

  • Apocalipsa post-americană din Emiratul Islamic al Afganistanului

    Prăbușirea regimului democratic de la Kabul, cu o rapiditate fără precedent în istoria recentă, reprezintă un eșec imens al politicii externe a SUA. Acest fapt este incontestabil.

    Vinovăția este a celor trei președinți americani – Obama, Trump și Biden – care au gestionat extrem de prost dosarul Afganistan. Incompetența celor trei șefi de stat americani a fost agravată de șocanta lipsă de profesionalism a serviciilor secrete americane. Se pare că CIA este victorioasă doar în filmele „made in Hollywood”. În realitatea dură și complexă a spionajului contemporan, CIA pierde teren, condusă de neaveniți numiți politic și cu un corp de spioni tot mai afectat de mediocritate și incompetență.

    Serviciile secrete americane au oferit estimări eronate atât cu privire la capacitatea militară a talibanilor, cât și la determinarea Guvernului și Armatei afgane de a apăra democrația abia înfiripată în această țară.

    Însă mai presus de orice incompetență politică sau lipsă de profesionalism a spionilor americani, experimentul afgan se prăbușește din cauza unor rele vechi de când lumea: lăcomia și corupția.

    Lăcomia celor care au beneficiat de sumele imense de bani oferite de SUA pentru reconstrucția Afganistanului a găsit un partener cinic și toxic în corupția endemică de la nivelul autorităților guvernamentale și Armatei afgane.

    Președintele Ashraf Ghani, care și-a părăsit cu lașitate postul și propria națiune, trebuie nu compătimit, ci anchetat pentru corupția care a caracterizat regimul său ocrotit de SUA. Alături de el, trebuie anchetați foștii miniștri ai guvernului afgan, precum și ex-generalii Armatei Afganistanului – citesc stupefiat că unul dintre aceștia, generalul Dostum, locuia într-un palat de șeic, de un lux orbitor! Dar cine să-i ancheteze? Guvernul american care acum este în stare de șoc și este cuprins de imensa rușine care a mânjit SUA în urma capitulării Afganistanului în fața talibanilor? Puțin probabil.

    Cantitățile imense de bani care au alimentat așa-zisa democratizare a Afganistanului și mai ales, miile de vieți omenești pierdute din rândul afganilor și al militarilor SUA și ai Aliaților, s-au risipit fără absolut niciun folos.

    Dimensiunea sacrificiilor umane și financiare făcute pentru democratizarea Afganistanului

    Într-o analiză publicată de BCC, cu titlul „Afghanistan: What has the conflict cost the US and its allies?”, sunt prezentate, în sinteză, eforturile militare și financiare făcute de SUA și statele aliate pentru pacificarea și democratizarea Afganistanului.

    De la invazia militară a Afganistanului, din octombrie 2001, până în prezent, pe teritoriul acestei țări s-au aflat permanent mii și mii de soldați americani și ai națiunilor aliate. Vârful de maximă prezență militară a fost anul 2011, când numai din partea Armatei SUA, în Afganistan se aflau aproximativ 110.000 de militari, însoțiți de tehnica militară aferentă.

    În 2014, NATO a încheiat oficial operațiunile militare în Afganistan, dar a păstrat o forță de aproximativ 13.000 de militari de înaltă calificare pentru a ajuta la înființarea Armatei naționale a Afganistanului și pentru a combate acțiunile de natură teroristă.

    La umbra armatelor oficiale a înflorit o adevărată afacere cu mercenari. O mulțime de „antreprenori de securitate” au obținut contracte pentru activități de pază militară (multe prin acte de corupție pe lângă demnitari afgani!) în beneficiul unor entități din Afganistan sau al companiilor străine care derulau acolo contracte de reconstrucție, pe bani occidentali.

    Între 2010 și 2012, Statele Unite au cheltuit aproximativ 100 de miliarde de dolari pe an, pentru întreținerea forțelor militare americane din Afganistan.

    Din 2001 până în 2019, conform estimărilor Departamentului de Stat pentru Apărare, americanii au investit peste 778 miliarde de dolari în prezența militară americană în Afganistan. La aceste sume imense se adaugă și alte 44 de miliarde de dolari investiți în Afganistan, pentru proiecte civile de reconstrucție, de către USAID și alte agenții guvernamentale ale SUA.

    Ajungem la un total de 822 de miliarde de dolari cheltuite de SUA în Afganistan. Dacă adăugăm și cheltuielile cu operațiunilor lansate în Afganistan din bazele militare deținute de SUA în Pakistan, se poate estima (conform unui studiu făcut de Universitatea Brown) suma de 978 de miliarde de dolari cheltuiți până în 2020.

    Aproximativ 88 de miliarde de dolari s-au cheltuit pentru instruirea Armatei naționale a Afganistanului, armată care s-a dovedit a fi doar o adunătură de generali corupți și ostași lipsiți absolut de un minim simț al onoarei de militar.

    Grave implicații geopolitice pentru SUA

    Modul penibil în care Armata SUA, cea mai importantă și modernă armată din lume, a fost silită să lase Afganistanul în mâinile talibanilor va produce costuri geopolitice imense pentru SUA.

    Există riscul ca Rusia lui Putin să intensifice acțiunile sale politice și inclusiv militare în zonele unde încearcă să recupereze influența geopolitică pe care o avea înainte de prăbușirea URSS. Prima victimă va fi Ucraina.

    În contextul în care America este alungată rușinos din Afganistan, Rusia este încurajată să acționeze dur și rapid pentru a readuce Ucraina în sfera sa de control. Probabil că provocările militare minore pe care Marina și Aviația Rusiei le-au comis la Marea Neagră se vor transforma, în curând, în manevre militare agresive, având ca țintă clară izolarea Ucrainei și recucerirea politică a acesteia.

    China comunistă își poate reevalua strategia cu privire la Taiwan – stat pe care-l consideră doar o rebeliune pe un teritoriu aparținând, de drept, Chinei. Nu ar fi nimic surprinzător să aflăm, în zilele următoare, la „breaking news”, că Armata de Eliberare a Poporului a debarcat în Taiwan și i-a „eliberat” pe taiwanezi de sub „tirania capitalistă”.

    Poate că cea mai gravă implicație geopolitică pentru SUA este aceea că victoria totală a talibanilor și proclamarea Emiratului Islamic al Afganistanului este doza imensă de optimism și de încurajare pe care o primesc Iranul fundamentalist și toate grupările teroriste islamiste din lume.

    Pentru fanaticii islamiști, căderea Afganistanului este un semn divin: America a fost îngenuncheată, fără drept de replică, în Afganistan! Jihadul a învins în Afganistan!

    Președintele Biden – care a dat semne de gravă senilitate politică în modul de gestionare a dosarului afgan – să fie pregătit să suporte, în perioada următoare, efectele unei intensificări fără precedent a acțiunilor teroriste împotriva prezenței americane în lume, inclusiv pe teritoriul național american. Prostia se plătește, întotdeauna, iar la nivel geostrategic, prostia se plătește, din păcate, cu vieți omenești.

    Prin eșecul rușinos din Afganistan, națiunea americană culege ceea ce a tot semănat în ultimii ani: intoleranță versus aberațiile revoluției de gen, răsturnarea valorilor, care a permis ca infractori de rând să devină eroi naționali, iar eroi ai istoriei americane să fie șterși din memoria publică pe motiv că valorile lor de atunci nu rezonează cu cele ale neomarxismului de azi, naționalism enclavizant etc.

    Națiunea americană din timpurile noastre dă semne că este tot mai bolnavă sufletește, dezastrul din Afganistan fiind un simptom care confirmă în mod evident această realitate tristă.

    Mai sunt Statele Unite forța capabilă să apere democrația în lume?

    Greu de spus…

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Afganistan: reapar lapidarea și amputarea membrelor. O femeie a fost ucisă din cauza hainelor “indecente”, un bărbat – obligat să meargă desculț până la leșin pentru că asculta muzică “non-islamică”

    * Ceas de 21.000 de dolari la mâna cu care Tudorache-Diamant strânge semnături pentru demiterea lui Clotilde Armand!

    * Iurie Roșca, agent KGB și propagandist-șef al Sputnik în Basarabia – 3 ani interdicție de intrare în România! A fost întors de la Vama Albița

    * DOSARUL LUI CÎȚU. Faptele. Procesul. Sentința. „Șoferul era băut, avea ochii injectați și umezi”

    * Fostul șef al ANI, Horia Georgescu, se distrează pe un yacht de lux, cu șampanie scumpă, pe Coasta de Azur. Dezvăluirile fugarului Rizea

    * Adio, Colonele! Te las cu rucsacul tău plin cu pietre, care ți-a încovoiat spinarea. Curea și Andronic să-ți lumineze calea!

    * Fugarul Rizea: „Dana Budeanu se mărită cu Andrei Hrebenciuc. Acel inel cu diamante, cu care se laudă acum, e luat din banii furați de familia Hrebenciuc, tată și fiu!”

    * Maia Sandu reformează Moldova cu viteza fulgerului: Parlamentul a adoptat deja și legea controlului averilor pentru părinții, socrii și copiii demnitarilor

    * După ce a umblat prin oraș cu icoane și cruci „să alunge duhurile necurate”, Gigi Becali a fost învins de Rapid printr-un autogol. Și era și operat la mână…

    * A murit unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie: Gerd Müller. Suferea de Alzheimer și demență senilă