Autor: Vladimir Munteanu

  • Doamnă Tatoiu, faceți gălăgie ca un fierăstrău circular, dar fără vreo utilitate

    Sunteți foc și pară pe zece dintre medicii virusologi și infecționiști ai țării. Vă deranjează că doar ei apar la televizor, nu și alții din departamentul lor. Ați spus-o la Realitatea Plus, în urmă cu câteva seri.

    Păi, cine să apară în locul lor, doamnă Tatoiu? Cine să-și mai dea cu părerea? Subalternii lor? Dacă ei sunt profesori sau conferențiari universitari, să vorbească asistenții sau rezidenții care de-abia și-au scos nasul din cărțile de medicină?

    Fiind cei mai competenți în domeniu, e firesc ca ei să iasă în spațiul public pentru a informa populația cu privire la epidemia de Covid-19. Și-așa se creează isterie inutilă în țară printre unii cetățeni certați cu legea și cu bunul-simț.

    Ne-ar mai lipsi o retragere din prim-plan a medicilor celebri și o apariție a celor necunoscuți oamenilor de rând. Ar sări ca arși conspiraționiștii din PSD și AUR. S-ar bate cu palma-n piept că au avut dreptate, că nu e niciun Covid, de vreme ce până și doctorii reputați au intrat la hibernat.

    Sau ați dori s-o vedeți toată ziua pe dr. Monica Pop? Vedeți că Monica Pop e medic oftalmolog, nu infecționist! Pesemne că vă plac doar persoanele „pricepute” la orice, așa cum sunteți și dumneavoastră. Știți de toate și aproape nimic, doamnă Tatoiu. Totuși, v-ați dat doctoratul în matematică, nu în medicină, ca să le cereți socoteală celor zece infecționiști.

    Sincer, m-aș fi așteptat să-i lăudați pentru munca titanică depusă în slujba conaționalilor, pentru nopțile nedormite, pentru salvarea de vieți, nu să-i luați la rost ca pe niște elevi, de parcă ar fi comis boacăne la ora de matematică. Ei nu mai sunt de multă vreme puștani, așa cum nici dumneavoastră nu mai sunteți profa de altădată.

    Mai degrabă, cred că ar trebui să vă uitați o dată în camera de luat vederi și să vă întrebați: „Dar eu ce caut zi de zi la televizor, ca să-mi dau cu părerea despre orice?”. Apoi, după câteva minute de meditație, să vă adresați moderatorilor: „Domnilor, de ce mă chemați numai pe mine la televizor? Vedeți că sunt și alții ca mine care pot să-și dea cu părerea despre orice, nu numai eu!”. Nu v-am auzit spunând așa ceva. Asta aș fi vrut să aud din gura dumneavoastră, doamnă Tatoiu, nu baliverne.

    Știți, doamnă Tatoiu, când lemnul e secționat de fierăstrăul circular, se produc niște zgomote deosebit de puternice, chiar asurzitoare. Li se duce ecoul pe sute de metri distanță. Și-atunci se află că, undeva prin sat, taie cineva butuci pentru foc. La dumneavoastră, tot vacarmul creat prin studiouri e fără folos. Cum s-ar zice: faceți mult zgomot pentru nimic.

    Măcar acel fierăstrău electric poluează fonic cu un scop util: taie lemnele pentru foc. Dumneavoastră, din păcate, tăiați doar frunză verde la câini. Până și acea mașinărie ia o pauză consistentă, altfel i se arde motorul. Al dumneavoastră funcționează ca uns în fiecare zi, dar, la fel de adevărat, merge practic în gol.

    Chiar așa, doamnă Tatoiu: ce căutați prin studiouri pentru a vorbi și despre epidemia de Covid? Că numai despre asta nu discutațiserăți. În rest, ați tocat toate subiectele posibile. Și când vă apucă logoreea, îmi amintiți exact de gălăgia creată de acel fierăstrău, în care oamenii nu se mai înțeleg unii cu alții nici dacă își mai saltă timbrul vocal.

    Și dumneavoastră produceți un vacarm de nedescris. Funcționați ca fierăstrăul, în vreme ce ceilalți invitați din studio nu-și pot susține opiniile nici măcar cinci minute. Iar când unul deschide un pic gura, întindeți o mână spre el, fluturând-o în semn de avertizare: trebuie să tacă, fiindcă nu v-ați terminat polologhia.

    Dacă ar fi fost Mister Bean lângă dumneavoastră, și-ar fi astupat sigur ambele urechi cu gumă de mestecat și cu fâșiile de la cravată și cu ciorapii scoși din pantofi, și-ar fi tras și sacoul pe cap, așa cum o făcuse în „Taking the Train”, numai să scape de parascoveniile pe care le debitați.

    Revenind la cei zece medici infecționiști, e de constatat un lucru: sunt prezenți în studiouri prin rotație, și nu zilnic. Și asta pentru că nu acolo e terapia intensivă, ci în spitale. Dumneavoastră însă sunteți omniprezentă, la fel cum erau și Ceaușeștii înainte de 1989. Ca tacâmul să fie complet, mai rămânea să vedem și tablouri cu chipul dumneavoastră atârnat pe pereții diverselor studiouri.

    Când vă schimonosiți (închideți ochii, vă suciți capul într-o parte, bateți cu ambele palme pe masă), lăsați impresia că le știți pe toate. Realitatea vă contrazice. Dumneavoastră spuneați, în trecut, la postul lui Ghiță Fugarul, că premiile mari de la loterie se câștigă doar de Sărbători. Fals!

    În calitate de fostă profesoară de matematică, ar fi trebuit să fiți mai documentată și să studiați un pic istoricul câștigurilor. Ați fi constatat că, exceptând câteva situații, cele mai multe premii au fost adjudecate în zile obișnuite și că media e undeva la cinci câștiguri pe an la categoria 1. Exemplu: în 2010, marele premiu la 6/49 s-a câștigat de șapte ori, iar în 2019 – de cinci ori. Iar dacă s-a nimerit să se câștige și de Sărbători (de Paște, de Crăciun, de Anul Nou), a fost pentru că în acele perioade lumea joacă mai mult la loto, deci crește probabilitatea de a fi câștigat marele premiu. E matematică, doamnă, matematică pură!

    Altele sunt hibele loteriei: de pildă, cele legate de afacerile păguboase cu moguli precum George Copos, care a primit 4 ani de închisoare cu executare în Dosarul „Loteria I” pentru evaziune fiscală în formă continuată. Despre el n-ați suflat o vorbă în acea emisiune, dar nici despre fostul dumneavoastră elev, Cristian Boureanu. Că el a fost trimis în judecată de DNA, în 2008, pentru abuz în serviciu alături de alți membri AGA ai Loteriei Naționale.

    Același Boureanu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în 2017, sub acuzația de ultraj, după ce a atacat un polițist care i-a cerut să se identifice. Cum să se identifice, când el era în mrejele lui Bachus?!

    Vedeți, doamnă Tatoiu, cum stau lucrurile? Învățăturile dumneavoastră nu s-au lipit deloc de el.

    Pe agresorul turmentat Boureanu trebuia să fiți înverșunată, să-i reproșați și în prezent comportamentul golănesc, mai ales că a fost ditamai vicepreședinte al PDL și deputat în Parlamentul României, dar și elevul dumneavoastră, nu pe cei zece medici infecționiști. Pe el l-ați cocoloșit cu argumente stupide („nu e genul de scandalagiu”), pe doctori i-ați apostrofat pentru „vina” de a se lua „la întrecere” cu dumneavoastră prin emisiuni (dar e clar că-i bateți cu gesturile ample, de moară de vânt nereparată la timp).

    Tot dumneavoastră ați făcut și pe justițiara în urma morții lui Florin Cioabă, autoproclamat, în 1997, drept „regele internațional al țiganilor”. Nici nu-și reveniseră bine cei doi fii ai săi după înmormântare, că ați și convocat staborul și ați stabilit viitorul „rege”. Unde altundeva decât la televizor, și tot la Ghiță TV?!

    Ar trebui să țineți minte. Totuși, s-a întâmplat în 2013, nu înainte de 1989. Cum ați dat verdicte și cum le-ați barat calea celor îndreptățiți să vorbească despre acest aspect: tocmai șefii romilor, pe cei din conducerile filialelor județene.

    Contactat telefonic, un bulibașă din zona Moldovei a încercat să lege o frază, dar fără succes. Erați prea încinsă în studio, exact ca un fierăstrău circular. Și se chinuia zadarnic să vă calmeze pornirile, pocindu-vă numele: „Doamna Tatoi, doamna Tatoi, mă lăsați să spun și eu ceva?”. Dumneavoastră – nimic! Ați rezolvat problema de una singură și în acea privință.

    Tocmai din acest motiv vă place atât de mult Sorin Lavric, de la AUR. De aia s-a grăbit să vă înregimenteze în partid fără să vă ceară acceptul. E conștient că nu va găsi prea curând un alt politician pliat perfect pe interesele AUR: să facă gălăgie ca un fierăstrău circular pentru a-și anihila adversarii, dar să spună de fapt doar fleacuri personalizate.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Activitate intensă la baza militară din Dobrogea: americanii aduc 30 de elicoptere Black Hawk din Grecia!

    Începând de azi, se anunță o intensificare a activităților militare de zbor în zona bazei aeriene SUA/NATO de la Mihail Kogălniceanu, județul Constanța. 30 de elicoptere multirol Sikorsky „Black Hawk”, ale Forțelor Terestre Americane din Europa, vor sosi din Grecia, în sprijinul operațiunii „Atlantic Resolve”.

    Comandamentul din Wiesbaden (Germania) al Forțelor Terestre din Europa ale Statelor Unite ale Americii (SUA) anunță că, în perioada 25 februarie  – 5 martie 2021, aproximativ 30 de elicoptere aparținând Forțelor Terestre ale SUA urmează să decoleze de la Alexandroupoli (Grecia) cu direcția România. Ele vor ajunge la bazele de antrenament –  terestre, navale și aeriene – din apropierea coastei românești a Mării Negre. E de așteptat ca și rușii să-și intensifice patrulările militare în această perioadă, cum o fac de fiecare dată în situații de acest gen..

    Elicopterele militare „Black Hawk” UH-60L și UH-60M aparțin Brigăzii 1 Aviație de Luptă, care face parte din Divizia 1 Infanterie, cu sediul la Fort Riley (Kansas, SUA), detașate în Europa pentru o rotație de 9 luni, în sprijinul operațiunii „Atlantic Resolve”.

    Localnicii nu trebuie să se sperie: formațiunile de elicoptere nu sunt ale inamicilor ruși, ci ale prietenilor americani!

    În această perioadă, este posibil ca localnicii din zona aflată în proximitatea bazei aerine SUA/NATO de la Mihail Kogălniceanu să vadă o formație amplă de elicoptere în zbor.

    Zborurile sunt planificate între orele 08.00 și 18.00.

    Se vor respecta procedurile standard de reducere a zgomotului.

    Ambasada SUA de la București a precizat într-un comunicat:

    „Pentru noi este importantă relația cu aliații din România și luăm din proprie inițiativă toate măsurile pentru a fi buni vecini, în timp ce ne păstrăm eficiența în luptă.

    În scopul protejării sănătății și asigurării protecției militarilor participanți și a populației locale, se vor lua măsuri de prevenție împotriva Covid-19, cum ar fi purtarea măștilor, distanțarea socială, desfășurarea activității în ture, prin rotație”.

    Brigada va efectua proceduri de „screening”, testare și carantinare în Germania, la baza de antrenament Grafenwoehr, înainte de a pleca spre destinațiile de pe teritoriul aliaților și partenerilor.

    Operațiunea „Atlantic Resolve” dovedește încă o dată angajamentul ferm al SUA față de NATO și Europa

    Începând cu luna aprilie 2014, Forțele Terestre ale SUA din Europa și Africa au coordonat eforturile terestre din cadrul operațiunii „Atlantic Resolve”, a Departamentului American al Apărării, prin dislocarea unităților din Statele Unite în misiuni de rotație de câte 9 luni în Europa. 

    Dislocarea forțelor pregătite pentru luptă, credibile, ale SUA în Europa, în sprijinul operațiunii „Atlantic Resolve”, reprezintă o dovadă clară a angajamentului puternic, neclintit, al Statelor Unite față de NATO și de Europa.

    Prin antrenamentele bilaterale, multinaționale, în comun, operațiunea „Atlantic Resolve” consolidează nivelul de pregătire, sporește interoperabilitatea și îmbunătățește legăturile dintre armatele aliate și partenere.

    Pentru detalii, se poate accesa: www.EuropeAfrica.army.mil/AtlanticResolve

    Informații suplimentare pot fi obținute și de la biroul de presă al Forțelor Terestre ale Statelor Unite din Europa, la adresa: [email protected]

    Elicopterele multirol „Black Hawk” sunt redutabile în teatrele de luptă

    Sikorsky UH-60 “Black Hawk” („Șoimul Negru”) este un elicopter american multiscop/multirol.

    A fost introdus prima oară în armata Statelor Unite, înlocuind celebrul Bell UH-1 „Iroquois”. Testele de zbor experimentale au fost finalizate în 1974, iar  în 1976 elicopterul a câștigat competiția pentru furnizare în armata SUA.

    Până în anul 1985, US Army a achiziționat mai mult de 300 de elicoptere UH-60. Numai până în 2012, când s-a dat în folosință și o a doua variantă, perfecționată, fuseseră deja construite peste 4.000 de elicoptere.

    Prin instalarea pilonilor suplimentari, poate fi echipat cu rachete AGM-114 Hellfire, precum și cu rezervoare suplimentare de combustibil, pentru zborurile pe distanțe lungi. De asemenea, în fața compartimentului de marfă pot fi montate mitralierele M240 și М134.

     

    Caracteristici tehnice

    • Echipaj: 2 piloți (echipaj de zbor) și 2 șefi de zbor / tunari
    • Capacitate pasageri: 11 sau 6 soldați bolnavi la pat
    • Lungime: 19,76 m
    • Lungimea fuzelajului: 2,36 m
    • Lungimea rotorului: 16,36 m
    • Înǎlțime: 5,13 m
    • Ampatament: 8,83 m
    • Masă minimă (gol): 4,819 kg
    • Masă maximă: 10,660 kg
    • Puterea motorului: 2 × General Electric T700

    Performanțe

    • Viteză maximă admisă: 361 km/h
    • Viteză maximă standard: 296 km/h
    • Viteză de croazieră: 278 km/h
    • Autonomie: 2,220 km
    • Plafon: 5,790 m
    • Rată de urcare: 4,5 m/s
    • Disc de încărcare: 35,4 kg/m²
    • Putere-greutate: 158 W/kg

    Operațiunea “Atlantic Resolve”, lansată în 2014, reprezintă un răspuns la acțiunile Rusiei în Ucraina

    Operaţiunea „Atlantic Resolve” a fost lansată în aprilie 2014, inițial în țările baltice şi Polonia, apoi extinsă în ROMÂNIA, Bulgaria și Grecia (majoritatea echipamentelor militare și trupelor având baza în Germania). Reprezintă o modalitate de a demonstra angajamentul NATO în contextul în care regiunea se confruntă cu provocări majore privind securitatea.

    Operațiunea a fost inițiată în contextul crizei din Ucraina, unde Federația Rusă a anexat peninsula Crimeea şi sprijină rebelii separatişti din estul Ucrainei (Donbass), teritorii aflate la numai câteva sute de kilometri de graniţele NATO.

    Anul acesta, militarii implicați în operațiune vin în Europa cu elicoptere de luptă „Black Hawks”, „Chinook” și „Apaches”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Garda lui Șoșoacă la Lupeni: interlopul Paleșică și un ins dubios, care-l amenință pe Cîțu cu pistolul!

    * VIDEO. Scene grotești cu isterica Șoșoacă la spital. Răcnete tribale către Vlad Voiculescu, Beatrice Mahler și un bodyguard

    * Șoșoacă a participat doi ani la hoțiile Guvernului Năstase! A văzut cum „se vinde țara”, dar a tăcut 18 ani. A dat-o afară PDL, în 2005

  • Ministrul Justiției, atacat violent de tabăra pro-Dragnea din CSM, pe motiv că s-a întâlnit cu diplomați americani. „Atentat la independența și suveranitatea României!“

    Război total între ministrul Justiției, Stelian Ion, și gruparea fidelilor lui Dragnea din Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. Tabăra judecătoarelor din jurul Liei Savonea l-a atacat violent, joi, pe ministru, pretextul fiind întâlnirea acestuia cu diplomați ai Ambasadei SUA.

    Discuția a fost pe linia așa-zis suveranistă sub care Dragnea și-a derulat toate abuzurile și ticăloșiile în cei trei ani cât a condus România.

    Marea durere este însă inițiativa lui Stelian Ion de a desființa Secția Specială, înființată în 2018 de Dragnea și Tudorel Toader cu scopul de a pune presiune politică pe magistrați. Toate instituțiile internaționale cer, de atunci, desființarea Secției Speciale.

    Nicoleta Țînț: „Domnul ministru dezbate tema desființării SIIJ cu reprezentanții altor state”

    Nicoleta Țînț, fostă șefă CSM, a deschis ostilitățile: “A trecut deja, eu zic un timp suficient de când domnul ministru a fost instalat în funcție și nu a avut loc absolut nicio întâlnire cu domnia sa în care să discutăm ca profesioniști ca juriști chestiuni de interes pentru puterea judecătorească. Spre marea dezamăgire a multora dintre noi constatăm că domnul ministru dezbate, de pildă, tema desființării SIIJ cu reprezentanți ai altor state și anunță apoi public pe site-ul Ministerului Justiției că, mă rog, care ar fi concluziile acelor întâlniri, că un stat susține, eu știu, poziția privind desființarea SIIJ“.

    Gabriela Baltag: „Atentat la independența și suveranitatea României!“

    O altă luptătoare îndârjită din tabăra fidelilor lui Dragnea, judecătoarea Gabriela Baltag, a avut argumente care amintesc de Nicolae Ceaușescu și de național-comunismul acestuia: “Aș dori ca azi Secția pentru Judecători să adopte o poziție față de aceste acte de intruziune diplomatică, sau cum vreți să le spunem, în afacerile interne ale României pe segmentul Justitie. Noi suntem garantul independenței sistemului judiciar și avem obligația să aducem în atenție și să discutăm aceste probleme. Mi se pare un atentat la independența și suveranitatea României și nu sunt cuvinte deloc mari. Mă întreb dacă diplomații noștri își pot permite astfel de lucruri pe teritoriul statelor respective, dacă se pot amesteca în treburile interne ale acestor state. (…) Nici într-un caz nu au vreun drept să se amestece în treburile interne ale României. Eu doresc să luăm astăzi o poziție publică. Toată lumea ne întreabă cum putem să permitem acest lucru. (…) O să-mi spuneți ca è vorba de un parteneriat strategic, nu e vorba de niciun parteneriat strategic aici, știm si noi ce conține acest parteneriat, aici e vorba de sistemul judiciar, nimeni nu are voie să se amestece în treburile noastre interne, în justiția noastră! Mai avem foarte puțin să ne dicteze ambasadele, sau alte state, cum să soluționăm cauzele. Atât a mai rămas! Nu mai e decât un pas!“.

    Stelian Ion, care știe motivul real al atacurilor, le-a replicat: “Chestiunea aceasta cu întâlnirea cu ambasadorii cred că este o furtuna într-un pahar cu apă. Este o relație absolut normală aceea pe care MJ o are cu reprezentanţii altor state. Sunt, în principal, reprezentanți ai altor state membre UE, care sunt interesați de modul de funcționare a statului român, nu a venit absolut niciun ambasador să solicite o soluție în sistemul judiciar, însă există o dorința de a se afla care este stadiul de implementare, îndeplinire a obiectivelor în cadrul MCV“.

    Ministrul a plecat apoi la bilanțul DNA, lăsând grupul Savonea să spumege și să-l acuze de lipsă de respect. Tabăra judecătoarelor care reprezintă rețelele de influență subterane din Justiție este în război declarat și cu DNA, instituție atacată furibund cu fiecare ocazie.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Garda lui Șoșoacă la Lupeni: interlopul Paleșică și un ins dubios, care-l amenință pe Cîțu cu pistolul!

    * VIDEO. Scene grotești cu isterica Șoșoacă la spital. Răcnete tribale către Vlad Voiculescu, Beatrice Mahler și un bodyguard

    * Șoșoacă a participat doi ani la hoțiile Guvernului Năstase! A văzut cum „se vinde țara”, dar a tăcut 18 ani. A dat-o afară PDL, în 2005

    * Deputatul Cozmanciuc, trimis în judecată după ce a pretins 500.000 de lei pentru o numire la Apele Române, pe „filiera Costel Alexe”

  • Facebook a suspendat-o 30 de zile pe Șoșoacă, pentru insulte! Conspiraționista zice că dă în judecată rețeaua de socializare

    Contul de Facebook al conspiraționistei Diana Șoșoacă a fost supendat pentru 30 de zile. Intrată în Senat pe listele AUR, dar susținută din umbră de “partidul generalilor” al lui Ninel Peia, Șoșoacă a anunțat joi că va da în judecată Facebook. Sancțiunea a venit după ce parlamentara s-a măscărit cu o altă utilizatoare a rețelei.

    Pentru următoarele 30 de zile, Șoșoacă va rămâne să se promoveze exclusiv pe cele două posturi TV care îi fac reclamă zi-lumină: România TV și Antena 3. Senatoarea, care acum câteva săptămâni s-a făcut de râs distribuind un așa-zis mesaj de susținere din partea lui Trump (în fapt, o bășcălie făcută de un utilizator care a trucat o postare pe Twitter), se laudă acum cu sancțiunea: “Am contul blocat de azi-dimineață, doar eu și Trump mai suntem blocați pentru atitudinile noastre. În schimb, în noi se dă într-un hal fără de hal. Mi s-a spus că am fost blocată pentru că i-am spus unei doamne că are o față de doamnă de râd și curcile pe care le crește. Având în vedere că dânsa mă înjurase inimaginabil, și eu am reclamat-o pe ea“.

    Șoșoacă a explicat la România TV că va acționa în instanță Facebook deoarece nu e normal ca rețeaua să blocheze conturile politicienilor. Este un discurs care se încadrează în tiparul de acum câteva zile, când senatoarea l-a amenințat pe portarul de la Spitalul “Marius Nasta” că “va păți ceea ce trebuie să pățească un om care stă în calea demnitarilor”.

    Pe urmele lui Ion Cristoiu. „Maestrul” fusese „închis” de YouTube timp de 7 zile pentru că împrăștia fake news

    Până când Facebook îi va debloca profilul, Șoșoacă și-a anunțat fanii că va coresponda cu ei de pe contul soțului și că-și va face încă 2-3 conturi paralele.

    Senatoarea conspiraționistă, care mitraliază minciuni cu o ușurință năucitoare – în decembrie spunea că are informații că populația va fi luată din case cu armata, internată și vaccinată cu forța –, nu e prima persoană cu notorietate sancționată pentru derapaje.

    Contul lui Ion Cristoiu – alt apologet al teoriilor conspirației – a fost suspendat de YouTube pentru 7 zile, acum câteva săptămâni, făcându-l pe “maestru” să se întrebe “cine sunt ei?”, adică aceia care au luat decizia. Cristoiu s-a grăbit să se vaccineze în prima zi și la prima oră din etapa a doua a campaniei naționale, apoi s-a dus acasă și a scris că a fost obligat de sistemul ticălos s-o facă!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Garda lui Șoșoacă la Lupeni: interlopul Paleșică și un ins dubios, care-l amenință pe Cîțu cu pistolul!

    * VIDEO. Scene grotești cu isterica Șoșoacă la spital. Răcnete tribale către Vlad Voiculescu, Beatrice Mahler și un bodyguard

    * Șoșoacă a participat doi ani la hoțiile Guvernului Năstase! A văzut cum „se vinde țara”, dar a tăcut 18 ani. A dat-o afară PDL, în 2005

    * Deputatul Cozmanciuc, trimis în judecată după ce a pretins 500.000 de lei pentru o numire la Apele Române, pe „filiera Costel Alexe”

  • Polițistul Godină către polițiștii-petarde: „Mergeți la privat, că se dau sporuri babane!”

    Marian Godină, polițistul-cetățean, ia distanță cosmică de colegii săi de breaslă care au protestat miercuri folosind materiale pirotehnice (fumigene, petarde) lângă zidurile Palatului Cotroceni.

    În două postări succesive pe pagina sa de Facebook (pagină cu peste 560.000 de urmăritori), Marian Godină îi critică aspru pe polițiștii-protestatari.

    La mesajul de miercuri, Godină a adăugat și un haștag cu mesaj ironic: „Mergeți la privat, că se dau sporuri babane!”

    Joi, Marian Godină s-a adresat polițiștilor revoltați care l-au înjurat, jignit etc.

    Marian Godină și-a criticat colegii polițiști și la începutul anului: „Să ieși în stradă că vrei salariu mărit, într-o țară în care pandemia a lăsat mii de șomeri, mi se pare rușinos și imoral!”.

    Marian Godină – miercuri, 24 februarie

    „Mă felicit că m-am delimitat de protestele polițiștilor”

    „Văzând protestele de azi ale unor polițiști care au aprins fumigene și s-au certat cu jandarmii, nu pot decât să mă felicit încă o dată pentru articolele pe care le-am scris pe tema protestelor polițiștilor, delimitându-mă astfel de ei. #mergetilaprivatcasedausporuribabane„

    Marian Godină – joi, 25 februarie

    „Tocmai v-ați lăsat folosiți. De mine. Și la protest v-ați lăsat folosiți. De alții”

    „Pentru polițiștii revoltați care mi-au comentat la postarea de mai devreme și m-au înjurat, jignit etc.

    Fiți atenți aici la mine, că vă explic cât de frumos pot.

    Când unul dintre voi comentează la mine pe pagină, postarea devine și mai virală. Nu contează că înjurați, că jigniți, că aruncați cu lături. Postarea devine și mai vizibilă, iar eu trebuie să recunosc că voi dormi la fel de bine, înjurat sau neînjurat, asta dacă nu voi avea simptome după vaccinul de azi (momentan n-am).

    Cu alte cuvinte, domnilor, comentând pe pagină, tocmai v-ați lăsat folosiți. De mine. A doua oară pe ziua de azi. Prima oară a fost la protest. De alții.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Garda lui Șoșoacă la Lupeni: interlopul Paleșică și un ins dubios, care-l amenință pe Cîțu cu pistolul!

    * VIDEO. Scene grotești cu isterica Șoșoacă la spital. Răcnete tribale către Vlad Voiculescu, Beatrice Mahler și un bodyguard

    * Șoșoacă a participat doi ani la hoțiile Guvernului Năstase! A văzut cum „se vinde țara”, dar a tăcut 18 ani. A dat-o afară PDL, în 2005

    * Deputatul Cozmanciuc, trimis în judecată după ce a pretins 500.000 de lei pentru o numire la Apele Române, pe „filiera Costel Alexe”

  • Surpriză: mafia imobiliară îl învinge pe Nicușor Dan. Primarul, obligat să renunțe la proiectul de a suspenda PUZ-urile pentru 5 sectoare din București

    Surpriză: mafia imobiliară îl învinge pe Nicușor Dan. Primarul, obligat să renunțe la proiectul de a suspenda PUZ-urile pentru 5 sectoare din București

    Presiunile infernale ale mafiei imobiliare din București au dat rezultate, iar Nicușor Dan a fost silit, joi dimineață, să renunțe după doar 24 de ore la planul său de a suspenda pe doi ani PUZ-urile din 5 sectoare ale Capitalei, scrie Digi 24. Lovitura de grație a primit-o edilul chiar de la partidul care-l susține, PNL.

    Nicușor Dan a făcut miercuri un anunț care a luat prin surprindere multă lume: urma ca, în ședința de vineri a Consiliului General, să depună un proiect prin care se suspendau Planurile Urbanistice Zonale în Sectoarele 2, 3, 4, 5, și 6. PUZ-ul din Sectorul 1 este deja suspendat de anul trecut, prin sentință judecătorească.

    Nicușor Dan, blocat chiar de PNL. Conducerea filialei s-a arătat îngrijorată că decizia ar „bloca piața imobiliară”

    Inițiativa lui Nicușor Dan era motivată de felul în care fuseseră făcute aceste PUZ-uri, în administrația PSD, la comanda clanurilor mafiote implicate în foarte multe dintre construcțiile de blocuri din București. Planurile erau făcute în așa fel încât să scoată din categoria spațiilor verzi zeci de hectare de parcuri și grădini, pentru a le permite “dezvoltatorilor” să toarne blocuri.

    Opoziția lui Nicușor Dan la planurile de betonare a orașului era bine-cunoscută, motiv pentru care rechinii imobiliari au luptat din toate puterile și pe toate căile alături de Gabriela Firea, ca să-l împiedice să ajungă primar.

    Anunțul făcut de Nicușor Dan miercuri, într-o conferință de presă, a alertat imediat lumea “dezvoltatorilor”. Primarul Daniel Băluță, de la Sectorul 4, care reprezintă PSD și partidul lui Dan Voiculescu și e sprijinit de Clanul Sportivilor, a reacționat rapid, plângându-se că este afectată “dezvoltarea” orașului.

    Televiziunile mogulilor au sărit ca arse.

    Jurnalistul Sebastian Zachmann: „Consilierii PNL au propus o variantă de așa-zis compromis, suspendarea PUZ-urilor pentru 3 luni, interval în care samsarii imobiliari ar avea timp să-și refacă stocurile de șampanie și caviar“

    Sebastian Zachmann, jurnalist la Prima TV cu foarte bune conexiuni în partide, a anticipat miercuri seara ceea ce avea să urmeze.

    “Cum s-au activat imediat rechinii imobiliari după ce Nicușor Dan a anunțat că suspendă PUZ-urile de sector. Și ce bocete vin dinspre primării. L-am auzit pe un domn edil spunând că nu se mai dezvoltă orașul. Ca să traduc: firmele de partid și sponsorii personali ai unor politicieni nu mai pot construi pe spații verzi sau nu mai pot ridica blocuri P+infinit în zone de case.

    Problema e că votul va fi dat abia vineri în Consiliul General. Până vineri mai sunt două nopți în care, sfidând regulile pandemiei, câteva sacoșe cu bani vor circula pe stradă chiar și după ora 23.00 cu viteza luminii. De văzut dacă toți consilierii generali care formează actuala majoritate vor rezista tentației de a fi omeniți“.

    Previziunea s-a dovedit corectă și, joi dimineață, Nicușor Dan a fost obligat să cedeze și, în cadrul ședinței Comisiei de Urbanism a Primăriei Capitalei, i s-a impus ca perioada de suspendare a PUZ-urilor să fie de numai 3 luni.

    Același Sebastian Zachmann a explicat, pe Facebook, ce s-a întâmplat în culise.

    “Anticipam ieri că mafia imobiliară va trage sfori astfel încât să nu fie suspendate PUZ-urile de sector, așa cum a propus Nicușor Dan.

    Aseară a avut loc o ședință la PNL București și consilierii generali s-au plâns că ei nu pot să voteze așa ceva. Chipurile, dezvoltatorii imobiliari i-ar da în judecată și le-ar cere daune. «Mai bine demisionăm din Consiliul General decât să votăm suspendarea PUZ-urilor», au strigat liberalii.

    Evident, în spatele lor nu e niciun interes imobiliar, doar nu vă gândiți la așa ceva. E numai dorința nestăpânită de a dezvolta orașul pe fundația unui proiect serios, care prevede musai: beton în spațiile verzi, blocuri între blocuri și clădiri P+oricât în zonele de case.

    În loc să le întindă o foaie de hârtie pentru demisii, Ludovic Orban a scăldat-o. Nici nu le-a ținut partea micuților liberali, dar nici nu l-a susținut pe Nicușor Dan.

    Consilierii PNL au propus o variantă de așa-zis compromis: suspendarea PUZ-urilor pentru 3 luni, interval în care samsarii imobiliari ar avea timp să-și refacă stocurile de șampanie și caviar.

    Vineri, la 11.00, e ședința Consiliului General. Avem așa: Nicușor Dan vrea suspendarea PUZ-urilor pentru 24 de luni. USR-PLUS îl susține. PNL vrea doar trei luni suspendare. PSD nu vrea deloc. Abia aștept votul!“.

    Bucuria lui Borcea

    Digi 24 a confirmat informațiile: conducerea PNL București a ajuns, miercuri seară, la concluzia că proiectul lui Nicușor Dan de a salva spațiile verzi din oraș ar “bulversa piața imobiliară”. PNL îi susține pe “dezvoltatorii” care au deja certificatul de urbanism și vrea să fie lăsați să-și ridice blocurile conform planurilor.

    Printre cei pentru care se bat acum politicienii se numără și Cristian Borcea, multi-pușcăriașul care este printre beneficiarii PUZ-ului scandalos din Sectorul 2. Conform Planului, zeci de hectare aflate pe malurile salbei de lacuri sunt scoase din categoria “spații verzi”. Borcea ar urma să-și ridice blocurile de 14 etaje chiar pe malul Lacului Tei. Fostul primar al Sectorului 2 băgase PUZ-ul în Consiliul General și anul trecut, dar îi fusese respins.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Garda lui Șoșoacă la Lupeni: interlopul Paleșică și un ins dubios, care-l amenință pe Cîțu cu pistolul!

    * VIDEO. Scene grotești cu isterica Șoșoacă la spital. Răcnete tribale către Vlad Voiculescu, Beatrice Mahler și un bodyguard

    * Șoșoacă a participat doi ani la hoțiile Guvernului Năstase! A văzut cum „se vinde țara”, dar a tăcut 18 ani. A dat-o afară PDL, în 2005

    * Deputatul Cozmanciuc, trimis în judecată după ce a pretins 500.000 de lei pentru o numire la Apele Române, pe „filiera Costel Alexe”

  • Adi Bărar, chitaristul și fondatorul trupei „Cargo” – în stare gravă la terapie intensivă, din cauza Covid

    Adi Bărar, chitaristul și fondatorul trupei „Cargo” – în stare gravă la terapie intensivă, din cauza Covid

    Adi Bărar, chitaristul și fondatorul celebrei trupe rock “Cargo”, este internat în stare gravă la terapie intensivă, din cauza Covid. Despre muzician se credea că are o sănătate foarte bună, dar la internare s-a descoperit că avea și alte afecțiuni.

    Pressalert.ro scrie că Bărar este internat la Spitalul Județean Timișoara.

    Liderul trupei “Cargo” are 61 de ani și este la terapie intensivă de două zile. Vechile boli i-au agravat starea și în acest moment, scrie publicația Opiniatimisoarei.ro, Bărar este în stare critică, dar stabilă.

    Colegii săi din trupa rock au scris pe contul de Facebook al “Cargo”: “Azi, ziua de joi, il gaseste pe Adi Barar la spital! Suntem ingrijorati pentru situatia in care se afla! Starea lui de sanatate, este mai fragila dacât ne-am fi putut inchipui, obisnuiti fiind cu un Adi cu o constitutie fizica puternica. Toate gandurile noastre sunt acum alaturi de el, dorindu-ne totodata ca trecerea prin aceste momente sa fie facuta cu respect si decenta din partea tuturor. Multumim! Va vom tine la curent!“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Garda lui Șoșoacă la Lupeni: interlopul Paleșică și un ins dubios, care-l amenință pe Cîțu cu pistolul!

    * VIDEO. Scene grotești cu isterica Șoșoacă la spital. Răcnete tribale către Vlad Voiculescu, Beatrice Mahler și un bodyguard

    * Șoșoacă a participat doi ani la hoțiile Guvernului Năstase! A văzut cum „se vinde țara”, dar a tăcut 18 ani. A dat-o afară PDL, în 2005

    * Deputatul Cozmanciuc, trimis în judecată după ce a pretins 500.000 de lei pentru o numire la Apele Române, pe „filiera Costel Alexe”

  • VIDEO. Șoșoacă îi „urează” lui Iohannis să ajungă la 2 metri sub pământ! Plus o mârlănie: „e cam mut, nu e locvace ca mine”

    Un moment trecut neobservat până acum, în vizita plină de minciuni a senatoarei Diana Iovanovici-Șoșoacă la Lupeni, în ziua de sâmbătă, 20 februarie: cel în care fosta AUR-istă e de acord cu minerul care-i „urează” președintelui să ajungă la „2 metri sub pământ”!

    Dialogul Senatoarei Urlătoare cu câțiva mineri este halucinant. În timp ce Șoșoacă bălmăjea ceva despre adâncimea la care lucrează ortacii – ba că 250 de metri, ba că 350 -, un miner a avut o idee morbidă: „Oricum, noi lui Iohannis îi urăm doar 2 metri”.

    Reacția senatoarei ex-AUR a fost sinistră: „Da!”. Și a continuat cu o amenințare: „Nu-l mai iubește nimeni pe domnul Iohannis. Ori își dă demisia, ori…”

    Apoi, Urlătoarea a mai comis o mârlănie: „Dânsul are nevoie de ajutor și să se exprime, că-i cam mut… nu e locvace ca mine”.

    VIDEO: Discuția sinistră e spre final, la 1.15:50 (o oră, 15 min. și 50 sec.)

    Dialogul Șoșoacă – mineri

    „Lui Iohannis îi urăm doar 2 metri” / „Da!”

    Șoșoacă: Ideea este în felul următor: sunt oameni, sunt suflete, sunt români… sunt peste 80 de români care stau – indiferent că sunt mineri sau nu, mai ales că sunt mineri… sunt români care stau la 250 de metri adâncime. Și dacă dânșii nu știu, să vină…

    Miner: 350!

    Șoșoacă: 350. Da, eu am înțeles 250…

    Miner: 350.

    Șoșoacă: 350. Hai să te duci să vezi cum e la 100 de metri, da? Mi se pare că la Salina Turda e cam la o sută și ceva de metri, și acolo-i salină…

    Miner: Oricum, noi lui Iohannis îi urăm doar 2 metri.

    Șoșoacă: Da! Nu-l mai iubește nimeni pe domnul Iohannis. Ori își dă demisia, ori… Ideea e în felul următor…

    Miner: Trebuie să-l ajutăm să-și dea demisia.

    Șoșoacă: Da, trebuie să-l ajutăm. Dânsul are nevoie de ajutor… Are nevoie de ajutor și să se exprime, că-i cam mut… și când vorbește, vorbește rar.

    Miner: Mutălău tare, nu că…

    Șoșoacă: Nu, nu poți să-i ceri să fie locvace ca mine. Dar măcar așa, cât de cât, să putem să înțelegem ce vrea să spună… să vorbească un pic mai repejor.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Garda lui Șoșoacă la Lupeni: interlopul Paleșică și un ins dubios, care-l amenință pe Cîțu cu pistolul!

    * VIDEO. Scene grotești cu isterica Șoșoacă la spital. Răcnete tribale către Vlad Voiculescu, Beatrice Mahler și un bodyguard

    * Șoșoacă a participat doi ani la hoțiile Guvernului Năstase! A văzut cum „se vinde țara”, dar a tăcut 18 ani. A dat-o afară PDL, în 2005

    * Deputatul Cozmanciuc, trimis în judecată după ce a pretins 500.000 de lei pentru o numire la Apele Române, pe „filiera Costel Alexe”

  • De ce sunt noaptea semafoarele pe roșu în București. Nicușor Dan: „S-a cumpărat soft cu zeci de milioane, dar nu s-a plătit mentenanța. Probabil că a furat cineva la achizițiile astea”

    Sistemul de semaforizare inteligentă din București nu mai funcționează pentru că, după ce vechea administrație a plătit zeci de milioane pentru achiziționarea sa, nu a mai făcut și contract pentru mentenanță, a declarat miercuri Nicușor Dan, primarul Capitalei, la Digi 24.

    Pe scurt, softul care ar trebui să asigure coordonarea și fluidizarea traficului nu se mai conectează la semafoare. Aceasta este explicația pentru situația stupidă întâmpinată de șoferi noaptea, de exemplu, când pe străzi absolut pustii trebuie să aștepte minute la semaforul roșu.

    Primarul Nicușor Dan a explicat: “Semafoarele sunt pe roșu noaptea, când traficul este liber, pentru că a existat un sistem de semaforizare inteligentă căruia nu i s-a mai făcut mentenantă și care nu mai funcționează în momentul de față. Tehnologia este deja depășită. Pe scurt, nu se mai conectează semaforul cu serverul central, senzorul care preia măsurătorile de trafic nu mai funcționează. Administrațiile trecute au cumpărat de zeci de milioane, pentru că dacă cumperi de zeci de milioane, uneori ești fericit. Probabil că a furat cineva la achizițiile astea. Dar urgențele pentru mine sunt să țin pe linia de plutire acest sistem care a pornit cu datorii de 2,5 miliarde. (…) Au fost cumpărate sisteme, dar nu s-a plătit și mentenanța“.

    Noul edil spune că tehnologia achiziționată și neîntreținută de vechea administrație era deja depășită. Implementarea sistemului folosit acum în orașele europene costă 150 de milioane de euro: “Dacă vorbim de semaforizare inteligentă, tehnologia a evoluat, iar acum nu mai există fire îngropate în asfalt care măsoară câte mașini trec peste ele, iar dacă se strică asfaltul nu mai funcționează. Există o tehnologie cu camere încorporate, care sunt conectate. Proiectul este ca și scris, într-o primă fază costă undeva la 100 de milioane de euro, dar vrem să mergem până la 150 de milioane de euro, ca să avem inclusiv afișaj în stații și toate lucrurile pe care le-ați văzut în capitalele europene“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Deputatul Cozmanciuc, trimis în judecată după ce a pretins 500.000 de lei pentru o numire la Apele Române, pe „filiera Costel Alexe”

  • 10 motive pentru care Iohannis ar trebui să-l pună tot pe Orban prim-ministru

    10 motive pentru care Iohannis ar trebui să-l pună tot pe Orban prim-ministru

    Președintele Klaus Iohannis nu trebuie blamat pentru tot ce nu merge bine în România și nici pentru poticnelile în relația sa cu partidele, în special cu PNL. România este o țară puternic dominată de PSD în măruntaiele ei, iar cimentarea unui ”sistem” non-PSD cere timp, experiențe, chiar stângăcii și greșeli la putere – neajunsuri din care și-a clădit și PSD forța sistemică.

    De aceea, Iohannis nu e condamnabil pe viață pentru că a forțat demisia lui Ludovic Orban după alegeri. Ambii au crezut că e nevoie de o asumare a eșecului, dar ”fair” ar fi fost ca Iohannis să continue cu Orban prim-ministru, mai ales că așa a și spus înainte de alegeri, că este ”prima opțiune”.

    Acum, este momentul ca președintele să-și recunoască eroarea de parcurs și să-l propună pe liderul PNL pentru un nou mandat de șef la Palatul Victoria.

    Iată, în continuare, 10 motive pentru care liderul PNL ar trebui instalat din nou premier.

    1. Forțarea demisiei lui Ludovic Orban a fost un act nedrept, incorect, asumat pe fugă, fără să fie explicat convingător și care, înainte de toate, nici nu era necesar. Cine murea de grija ”mazilirii” lui Orban? Cu ce greșise el atât de mult încît să nu merite să continue? Că și-a asumat frâiele țării după trei ani de PSD? Oare cum ar fi arătat România cu Dăncilă la putere și în anul 4 al vechiului mandat? Mai făcea țara rost de bani pentru pensii, salarii, șomaj tehnic cu ”Veorica” la Palatul Victoria?

    2. Prin reinstalarea liderului PNL, Klaus Iohannis își recunoaște și el slăbiciunile sale și devine astfel mai ”uman”; de multe ori, în ultima vreme, Klaus Iohannis a pozat în infailibil, atoateștiutor, ”extraterestru” sau – după unii – ”dictator”. Toți știm că greșim, iar atunci când recunoaștem asta e bine pentru toată lumea.

    3. Ludovic Orban a fost un partener loial pentru Klaus Iohannis. A făcut tot ce i-a cerut președintele, în paralel cu gestionarea unor planuri de reformă foarte greu de pus în practică cu un Parlament ostil, controlat de PSD. S-a supus chiar umilinței cu demisia pentru provocarea alegerilor anticipate – alt plan ratat al președintelui. N-a ”cârtit” în fața Cotroceniului, deși era totuși șeful Guvernului și liderul PNL. Nu a greșit cu nimic grav față de președinte. Atunci nu e corect să-i fie recompensată loialitatea?

    4. Ludovic Orban nu a pierdut alegerile, iar scorul mai slab al PNL nu e din cauza lui. PNL a luat 26%, față de 20% acum 4 ani. Că putea lua mai mult? Clar. Dar, ca premier, Orban a primit pe mână o Românie falită, după trei ani de guverne auto-căzute ale PSD, iar liderul PNL nu doar că gestionat rezonabil situația generală, ba chiar a performat. Dar oricine ar fi fost la Palatul Victoria ar fi plătit un preț al greșelilor inevitabile și al nemulțumirilor inevitabile ale populației în vremuri de pandemie.

    5. Numirea lui Orban premier l-ar liniști și pe Dan Barna, care ar rămâne fără concurență la șefia Camerei Deputaților, și ar putea debloca negocierile cu USR-PLUS, chiar dacă Dacian Cioloș ține coada pe sus și spune că vrea ”un nou început”. Apropo, în ce calitate pune Cioloș condiții? Cu 15%, ce vrea liderul PLUS, să decidă numele viitorului premier? Să fim serioși, asta e o aroganță nepermisă nici la Bruxelles, darămite pe Dâmbovița. Premierul îl decide Iohannis, nu Cioloș. Dacă nu le convine celor de la USR-PLUS, au toată libertatea din lume să plece în Opoziție, alături de PSD și AUR.

    6. Dacă numirea lui Orban îi va forța pe Cioloș și ai săi să plece în Opoziție, cu atât mai bine! Înseamnă că vom avea o Opoziție nu doar intoxicată de PSD și AUR, ci și una competentă și onestă. Iar asta va juca inclusiv în favoarea USR-PLUS, care va putea să crească în Opoziție și să ia nu 15% în viitoarele alegeri, ci poate chiar să le câștige!

    7. Orban este președintele PNL, partidul cel mai votat din coaliția de Dreapta, deci numirea sa liniștește apele și în rândul liberalilor, și în relația cu USR-PLUS, care fie va ști că nu discută cu „a șaptea spiță la căruță”, fie își va face bagajele și va pleca, iar atunci nu va mai fi blocată instalarea unui nou Guvern.

    8. Orban a construit niște mecanisme de funcționare în relația cu președintele, cu PNL și USR-PLUS, cu Parlamentul, inclusiv cu Opoziția parlamentară controlată de PSD, care, dincolo de a fi perfecte, au început să funcționeze și pot fi optimizate. Orban a reușit să supraviețuiască atacului parlamentar al PSD cu moțiuni de cenzură, iar asta presupune capacitate de negociere în condiții ostile – un mare atu pentru orice șef de Guvern.

    9. Reinstalarea lui Orban este și o recunoaștere a efortului mare depus de fostul premier, care  a condus un Guvern de criză, lovit din toate părțile: pandemie, haosul bugetar lăsat de PSD, sistem sanitar și aparat de stat intoxicate masiv cu ”cârtițe” ale fostelor guvernări și oameni incompetenți.

    10. Numirea lui Orban nu va crea o problemă de suport parlamentar. Dacă a reușit el să țină în viață Cabinetul PNL având de luptat cu o majoritatea ostilă PSD-ALDE-Pro România, acum îi va fi și mai simplu, chiar dacă va fi șeful unui Guvern minoritar. În plus, PSD are pe lista sa și oameni dezirabili, gen Rafila, Streinu Cercel etc., pe care Orban îi poate convinge să susțină un Guvern nou, mai ales în vremuri de pandemie.