Autor: Sorin Bocancea

Actorul american de origine roămână Sebastian Stan a câștigat Globul de Aur. Bravo lui! În discursul său le-a mulțumit, printre alții, mamei și tatălui vitreg, americanul Tony, pentru contribuția la succes. Bravo, a doua oară! Iar în final, după ce și-a declarat dragostea pentru SUA, a spus și „România, te iubesc!”. România fiind țara sa de baștină, în care a trăit până la absolvirea școlii primare. Bravo, a treia oară!

Atât le-a trebuit românilor pentru a-și revendica Globul de Aur ca pe o distincție a fascinantei lor Românii. Câteva portaluri de știri au și dat: „Actorul român Sebastian Stan a luat Globul de Aur”. Altele, mai moderate, au dat doar „românul Sebastian Stan a luat…”

Așteptăm știrea în care să ni se spună că Președintele și Premierul îl așteaptă să-l decoreze pentru merite deosebite, așa cum Firea a încercat să se agațe de succesul Simonei Halep.

Ce legătură are Sebastian Stan cu România? Când avea 12 ani, adică în 1994, mama sa a emigrat în SUA, via Austria, unde a avut șansa să-l întâlnească pe Tony, omul care i-a devenit soț și care l-a sprijinit pe copilul Sebastian de a ajuns unde a ajuns. Lucru pentru care, plin de recunoștință, Sebastian îl menționează în discursul său: „Acest premiu este pentru mama mea, care a plecat din România în căutarea unei vieți mai bune și mi-a dat totul. Și pentru tatăl meu vitreg, Tony, care a luat o mamă singură, cu un copil deja mare. Mulțumesc că ai fost un bărbat adevărat!… România, te iubesc!”

– Advertisement –

Ce a însemnat România pentru Sebastian? Copilăria și locul de unde mama sa a plecat în căutarea unei vieți mai bune. Nicidecum țara care l-a dus spre Globul de Aur. Doar dacă am fi răutăcioși și, în manieră hegeliană, am valoriza munca negativului spunând că România l-a făcut mare izgonindu-l din ea! Dar nu suntem răutăcioși.

O campanie similară s-a mai petrecut și în cazul pictoriței Alexandra Nechita, plecată cu părinții în SUA la vârsta de 2 ani. A fost și atunci un moment în care românii descopereau că se nasc valori și la Vaslui. Numai că acel copil a ajuns o valoare pentru că a plecat din România. Dar… „e a noastră!”

Nici Alexandrei, nici lui Sebastian, România nu le-a dat mare lucru. Faptul că te-ai născut într-o țară anume nu este meritul țării respective și nici pentru tine, ca individ, vreun motiv de mândrie. „Mândru că sunt român!” – ce prostie! Mândria vine doar din ceea ce faci tu, din munca ta, nu din faptul de a te fi născut undeva. Și nu aparții unui popor prin naștere, ci prin formarea ta și prin acordul cotidian pe care ți-l dai rămânând să trăiești în mijlocul lui.

– Advertisement –

Nu te naști român, ci devii, dacă vrei sau dacă nu ai puterea să pleci în altă parte. Sebastian s-a născut în România, s-a format până la nivelul de gimnaziu aici, apoi a plecat în SUA. Când a plecat din România, la cei 12 ani ai săi, nu era actor. Asta a devenit acolo, în țara în care s-a format, în SUA. Este actor american, nu român. Iar americanii au de ce să fie mândri că unul de-al lor a luat Globul de Aur.

Faptul că e originar din România poate să ne provoace duioșie, dar nu ne dă dreptul să-l revendicăm. Nu putem spune că e „primul român care”, fiindcă în competiție nu a fost evaluat în această calitate, de român, iar România nu a pus umărul la succesul lui. Nu sub steagul României a câștigat el Globul de Aur.

În act este excepționalismul românesc. De aici la a susține că românii au dat Europei limba latină, că Bucegii sunt centrul lumii ș.a.m.d., pasul nu e mare.

Aviz românilor mândri că sunt români, atât de mândri că se împăunează cu meritele altora: actorul american Sebastian Stan a câștigat Globul de Aur; voi, cei ce-l revendicați ca fiind al națiunii, al poporului român, vă calificați pentru trofeul Balonul de Săpun. Fiți mândri de asta, pentru că România stă foarte prost la consumul de săpun, excepționalilor!

DE ACELAȘI AUTOR:

* Piața independenților

* Ignatul în Parlamentul României

* Ce au înțeles partidele pro-europene?

* „Renumerația mică” – punerea la loc a democrației

* Votul din frică s-a mutat în primul tur

* Să ne bucurăm, așadar! Victoria de la Chișinău

* Premierea Dianei Șoșoacă

* Pesimismul propagandistic

* Gafele decrețelului Mircea Natonitul

* Capcana populismului sezonier

Alegerile prezidențiale din 2024 prezintă trei elemente distinctive: ingineriile electorale ale partidelor politice (incluzând aici și deciziile CCR), ingerința Federației Ruse în procesul electoral și populismul ce a însoțit întregul proces.

Toate acestea trebuie lecturate cu mențiunea „fără precedent”. Propun o scurtă analiză a celui din urmă element, adică a populismului.

Fiind o tehnică de propagandă, populismul este prezent în discursul tuturor actorilor politici, în diferite proporții. Pilonii acestuia sunt atacarea puterii politice și erijarea în reprezentant exclusiv al poporului, prezentat ca realitate ce duce tot greul societății și care întruchipează toate valorile umanității.

Populismul este practicat atât de actorii politici de la guvernare (vedem miniștri care se erijează în analiști politici, care vorbesc despre clasa politică „din afară”, ca și cum ei nu ar face parte din ea), cât și de cei din opoziția politică (parlamentară și neparlamentară). În toate variantele, populismul este un antidemocratism prin faptul că pune la îndoială mecanismele democrației reprezentative promițând o rezolvare pe loc a tuturor problemelor, în condițiile eliminării procedurilor statului de drept.

– Advertisement –

În alegerile prezidențiale din 2024, populismul a atins cote nemaiîntâlnite, cel puțin la candidații cu șanse de a intra în turul 2. Niciunul dintre candidați nu s-a prezentat ca om politic.

Nicolae Ciucă a fost propus nu ca om politic, ci ca militar: „un ostaș în slujba țării” – deci, mână forte, comandă-execuție și nu proceduri democratice.

Nici Marcel Ciolacu nu s-a propus ca politician, ci ca „om normal” și ca o mare problemă pentru familia sa, pentru că – ce să-i faci? – a vrut să facă bine țării intrând în politică; dar e din popor, normal ca fiecare, nu e hăitașul lui Omar Hayssam și nici omul de pus momeala în cârlig al lui Dragnea, nici beneficiar al serviciilor de lux Nordis.

– Advertisement –

Elena Lasconi s-a propus ca președintele care va fi „aproape de oameni”, ca și cum asta e în fișa postului unui președinte.

De populismul lui George Simion nu are rost să mai vorbim, fiindcă e la tot pasul – președintele care dă case oamenilor la prețuri derizorii e doar una dintre bazaconiile populismului său.

În fine, Călin Georgescu a fost candidatul independent – deci, teoretic, nu are legătură cu niciun partid, pentru că partidele sunt agenți ai răului – care susține desființarea partidelor, care nu a cheltuit niciun leu din banii poporului pentru campanie, care este trimisul lui Dumnezeu pentru a reda demnitatea poporului.

Anulatele au trecut și ne pregătim pentru alegerile care sperăm să fie în primăvara lui 2025. Toată seria de ilegalități comise de către autoritățile statului și de către unii candidați au potențat populismul. Primul semn al acestui fapt, în afară de elementele discursive, este inflația de candidați independenți. Indiferent de nivelul la care apar, independenții sunt candidați cu un populism funciar, pentru că se propun ca oameni exclusiv ai votanților și nu ai partidelor; or, vă place sau nu, democrația reprezentativă se face cu partide. Pentru alegerile din primăvară s-a conturat o piață a independenților. Deocamdată avem trei produse.

1. Să începem cu Călin Georgescu, cel care a candidat ca independent și la anulate. Cât este el din afara sistemului? Trecutul și prezentul său ne spun. Om din sistemul comunist, lipit de funcții mai puțin vizibile, dar bănoase, el și-a confecționat un fals trecut glorios când, în fapt, a fost un mediocru colaborator al Securității. Împins în tranziție de vechii tovarăși din sistem pentru funcții mai înalte, el nu s-a calificat pentru niciuna, motiv pentru care sistemul comunisto-securist, trecut la postcomunism, i-a dat rolul de agent antisistem. Adică – vezi, Doamne! – cel ce se bate cu sistemul care l-a zămislit și-n care se va întoarce după această prezență electorală meteorică (sper!).

Prostiile pe care le emite zilnic cu morga deșteptului, copiate de prin filme pentru copii și pentru proști, au fost nadă pentru o categorie importantă de votanți – de regulă, persoane cu nemulțumiri personale, fracturate cognitiv și emoțional, pline de frustrări, cu o inteligență sub medie și cu un nivel de cultură pe care nimeni nu l-ar invidia.

Acesta este independentul, omul antisistem pus de sistem. Cum a ajuns el pe primul loc în recentele anulate? Cu aportul partidelor sistemului politic, al BOR și al serviciilor de informații. PSD și PNL au recurs la inginerii electorale și au rămas cu buzele umflate. Pentru a dovedi faptul că a fi ticălos nu este o dovadă a faptului că nu ești și prost, cele două partide i-au băgat voturi în urnă pentru a-l contracara pe George Simion, un om al altei părți din sistemul securist, ce se închină la Moscova.

Călin Georgescu este un produs al sistemului românesc, dar puternic sprijinit de Moscova, a cărei propagandă o amplifică în România fără nicio opreliște. În afară de bazaconiile pentru care unii semeni ai noștri ar fi imediat încadrați instituțional sub supraveghere medicală, toate mesajele sale sunt puncte clare ale putinismului. Rapoartele serviciilor de informații dovedesc sprijinul masiv obținut de acesta în campanie de la firme rusești, beneficiind și de banii unor grupări paramilitare neolegionare din România. Deci, călărețul macho nu este altceva decât calul troian moscovit din România.

Pentru viitoarele alegeri, dacă autoritățile nu vor aplica legea (pentru a câta oară?) și-l vor lăsa să reintre în cursa prezidențială, el va avea, pe lângă spijinul Rusiei și al neolegionarilor văzuți și nevăzuți, susținerea partidelor putiniste precum AUR, SOS și POT (dacă acest partid va mai exista până atunci). Și, deloc întâmplător, va avea mai departe sprijinul BOR și al grupării Ponta din PSD. Acesta este independentul Călin Georgescu.

2. Al doilea independent este Nicușor Dan, actualul primar general al Capitalei. Om cu un CV a cărui simplă lecturare într-o limbă română curată i-ar da mari bătăi de cap lui Călin Georgescu, Nicușor Dan este singurul politician activ cu un parcurs profesional validat internațional și cu o evoluție politică foarte bună. Să te bați cu mafia PSD patronată de clanul Firea-Pandele, clan susținut de televiziunile de propagandă ale tripletei Felix-Ghiță-Păcuraru și de alte prăvălii mediatice, nu-i un lucru ușor. Și a răzbit.

O problemă a lui Nicușor Dan vine tocmai de la fostul său partid, care insistă s-o reintroducă în cursă pe Elena Lasconi, neînțelegând faptul că fosta candidată a fost bună doar în comparație cu Ciolacu, Simion și, în fine, Georgescu. Încoronarea prestației sale electorale a fost reacția față de anularea alegerilor, demnă de o Șoșoacă mai suplă, și penibila scrisoare către Trump.

În cazul în care va candida iar la prezidențiale, nu va reuși să intre în turul 2, singura izbândă a domniei sale fiind doar fragmentarea voturilor electoratului cu adevărat pro-european. Dacă cineva ar sfătui-o bine, i-ar spune doamnei Lasconi că ar fi bine să rămână în partid cu acest capital electoral, fiindcă la următorul eșec cei ce o susțin acum o vor spulbera de la conducerea partidului. Cei ce o încurajează acum să intre în competiția pentru Cotroceni nu vor decât să-i facă un vânt pe scări. Dar nu asta e problema acum, ci faptul că doamna Lasconi și-a atins maximul de competență electorală și că orice insistență pe această direcție va crea o problemă în competiția cu coerenții și înregimentații suveraniști, iar un posibil eșec i se va pune și dumneaei în seamă.

Revenind la Nicușor Dan, anunțul acestuia referitor la intrarea în cursa pentru Controceni a luat lumea pe neașteptate. Unii l-au acuzat de pripeală, alții de lipsă de tact, iar alții de arivism și de „misecuvenism”. Eu cred că nu a greșit, ci că a luat steagul la timp. Nu cred că dacă ar fi discutat mai întâi cu partidele despre intenția sa acestea i-ar fi acordat sprijinul, în afară de Forța Dreptei. Știe care-i este valoarea și a ridicat ștacheta pentru partidele care, vinovate de escaladarea populismului, se ascund acum sub marama pro-europenismului. Aveți pe cineva mai bune ca el? Haideți, PSD și PNL, un pas în față!

3. Și PSD, PNL și UDMR au făcut pasul, venind cu rușinea rușinilor: Crin Antonescu, care, pentru a fi la modă, și-a dat demisia din PNL pentru a deveni, ați ghicit!, independent. Elastica sa coloană vertebrală îi permite să fie orice i se cere.

Despre acest specimen este atât de mult de povestit și atât de puțin de spus! Exact ca-n discursurile lui: nicio idee în maximum de cuvinte.

În cuvinte puține și-n fapte multe: fost turnător la Securitate, cu indicativul „Porumbacu”; vârf de lance al puciului din 2012; ajuns la Cotroceni ca președinte interimar al României, a scos steagul NATO; a cumpărat o casă de la… fiul lui Virgil Măgureanu – ca viitor președinte ce se visa, nu putea lua casă de la un om mai de încredere; împreună cu prietenul Ponta (un putinist sincer), a emis zi de zi mesaje anti-europene, iar la un moment dat a plecat.

Unii spun că a plecat de lene, calitate a sa atestată istoric. Când era profesor la Solești, trimitea directorul școlii femeia de serviciu să-l trezească, fiindcă nu venea la ore. Iar când a scăpat comunitatea de el, gazda a constatat că a plecat cu tot cu plapumă – probabil că-n aia doarme și acum. Ajuns în Parlament, a dovedit aceeași lene, fiind parlamentarul cu cele mai multe absențe în cele mai multe mandate.

Când era să intre în cursa pentru Cotroceni, s-a retras. Unii spun că de lene, alții spun că motivul al fi fost primirea ca șpagă a unei case (Ponta ar fi fost mai prudent și ar fi refuzat) și, prins de nas, a trebuit să scape cu această retragere. Nu știu, n-am fost acolo, n-am văzut – nici Călin Georgescu n-a văzut Covidul –, știu doar ce știe toată lumea, că este cel ce i-a făcut parlamentari liberali pe Gigi Becali (AUR-istul de astăzi) și pe Sorin Roșca Stănescu (securistul dintotdeauna). Tot el și-a pus soția pe lista de europarlamentare și pe-aici ți-e drumul! La Bruxelles, 10 ani – trai, nineacă, pe banii națiunii! Prin soție, desigur!

Iar acum e scos din pălăria Grivco și propus ca candidat (ce superbă cacofonie!) al coaliției pro-europene, partea anti-reformistă. Că e bun vorbitor, că are priză la public, că…, că… Rău au mai ajuns partidele din coaliția „pro-europeană” dacă n-au găsit în propriile curți altă resursă decât acest produs expirat! Adică, demagogului incoerent i se scoate ca adversar unul coerent, iar leneșului taciturn de la Cotroceni ar urma să-i ia locul leneșul gureș. Domnilor, ați luat-o razna?

Porumbacul independent Crin Laurențiu Antonescu nu va intra în turul 2 și cred că nu va intra nici în primul tur (dar asta e o altă discuție). Problema este că, prin această nominalizare, coaliția „pro-europeană”, aia care a creat coaliția anti-europeană, îi suflă vânt în pupa marelui independent Georgescu. Pentru că, după ce a primit un vot de blam și a spus că „a înțeles” sancțiunea, această coaliție tace în legătură cu nenorocirea energetică în care vrea să ne bage – cu putinistul Viktor Orban în vizită-fulger, de lucru, înainte ca un minister esențial să ajungă pentru prima dată la UDMR, astfel încât această formațiune cu dublă determinare să aibă om în CSAT.

Coaliția mai emite „ordonanța-trenuleț”, sub roțile căreia va fi strivită și, ca ultimă flegmă în ochii electoratului, îl reanimă pe acest „Chucky” al politicii autohtone.

Cu așa coaliție „pro-europeană”, treaba e ca și făcută, Putin poate să-i concedieze pe suveraniști pe motiv că sunt prea costisitori, iar munca le-o fac comasații coalizați „pro-europeni”.

Actuala coaliție „pro-europeană” deja a intrat în campanie pentru Călin Georgescu. Iar Crin ca Crin: acest rol i s-a dat acum, pe ăsta-l joacă. Apoi pleacă la nani. Mai independent decât a intrat, mai obosit, dar cu garanția încă unui răgaz de 10 ani sau de cât or mai decide stăpânii lui că poate să stea până să-i dea iar trezirea.

Până acum, partidele din România își făceau jocurile cu candidați asumați. Acum, au ales să joace cartea populistă și să susțină „independenți” în cursa pentru ocuparea locului marelui indiferent de la Cotroceni. Deocamdată avem trei independenți: doi doar de formă, având în realitate puternice susțineri din sistem, și unul autentic, în așteptare de susținere. Mai e timp și pentru alții, pentru că s-a deschis o adevărată piață.

Populismul cere independenți, acești îngeri salvatori care, domnilor politicieni, nu pot face nimic fără partide. De ce le cereți să fie ipocriți doar pentru a profita de justificata repulsie a electoratului față de partidele voastre? Cei doi „independenți” ai sistemului vă reprezintă tot pe voi, cei putiniști și cei „pro-europeniști”. Prin cei doi „gudurăi”, tot voi vă veți pupa în Piața Independenței.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Ignatul în Parlamentul României

* Ce au înțeles partidele pro-europene?

* „Renumerația mică” – punerea la loc a democrației

* Votul din frică s-a mutat în primul tur

* Să ne bucurăm, așadar! Victoria de la Chișinău

* Premierea Dianei Șoșoacă

* Pesimismul propagandistic

* Gafele decrețelului Mircea Natonitul

* Ciudatul de Mexico

* Capcana populismului sezonier

În fiecare an, pe 20 decembrie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Mucenic Ignatie Teoforul, sărbătoare ce are și o semnificație mai „lumească”, fiind ziua în care se sacrifică porcii.

Mulți nu o mai țin demult, sacrificând suinele mai devreme, pentru a fi mai odihniți în prag de sărbători și cu toate preparatele făcute; alții găsesc încă un prilej să le plângă de milă vietăților trimise la sacrificiu pentru satisfacția sezonieră a creștinilor, iar cu totul alții, din ce în ce mai mulți, lasă animalele cu pricina să umble libere, ei nefiind consumatori de porc, ci de TikTok.

Ignatul din 2024 a avut un anumit specific în societatea românească ortodoxistă, puternic împănată cu buddhism, new age-ism și alte culte autohtone: becalism, aurism, șoșocism și mai nou, georgescism. A fost ziua în care toți aleșii neamului au fost chemați la Parlament pentru a le fi validate mandatele.

Toată treaba ar fi decurs potrivit ritualului consacrat dacă recentele alegeri parlamentare nu ar fi adus la cote alarmante nivelurile analfabetismului și mitocăniei ascunse sub eticheta suveranismului. Cifrele ne arată clar acest lucru. Dacă în legislatura precedentă suveraniștii au obținut puțin peste 9 procente, având 47 de mandate în Parlamentul României, în 2024 situația este schimbată în mod dramatic: suveraniștii au obținut de trei ori și jumătate mai mult, adică 32,45% din voturile valabil exprimate, traduse în 162 de mandate parlamentare.

– Advertisement –

Dar asaltul suveraniștilor asupra Parlamentului s-a văzut cu ochiul liber de Ignat. De parcă nu era suficientă mitocănia lui George Simion, cei de la AUR au defilat cu noua achiziție, George Becali, cel ce s-a mai plimbat țanțoș prin Parlament când liberalii lui Crin Antonescu l-au pus pe liste în vremea USL 1. De această dată, pentru a da consistență crucii de pe fes, Becali a deposedat de microfon un jurnalist. Că așa vrea el, că Parlamentul e târla sa, padocul său.

Pentru a nu se lăsa mai prejos și pentru a demonstra că nu poate fi coborâtă din răchită, Diana Șoșoacă a defilat pe holurile Palatului Parlamentului cu șoșocarii ei instigând la agresarea unei jurnaliste de către unul de-și zice Makaveli, adus în padoc de pe TikTok. Odată cu această nouă achiziție, limbajul public a coborât mult sub nivelul mării. Vom vedea cât îl va tolera Lazarus pe acest godăcel pe lângă Șoșoacă.

Nici noua șefă de partid a POT-uroșilor, partidul acela coborât tot de pe TikTok, nu s-a lăsat mai prejos, dedându-se la agresarea unor jurnaliști, deranjată probabil că aceștia i-au pus întrebări fără să lase bani ca la videochat.

– Advertisement –

De ce s-a ajuns aici? Din hoția și prostia partidelor mainstream și din prostia multor votanți. Se va discuta mult despre alta. Problema este aceea că Parlamentul României este invadat de astfel de barbari. Veți vedea în ce condiții de mahala se vor desfășura ședințele, dacă vor depăși momentul anunțării ordinii de zi.

La aceste rezultate s-a ajuns prin fraudă la fel ca și în cele prezidențiale, iar lucrurile nu pot rămâne așa. Nu-i văd Parlamentului, în această formulă, niciun viitor.

Deocamdată, de Ignat, am constatat efectul de porc al votului de pe TikTok.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Ce au înțeles partidele pro-europene?

* „Renumerația mică” – punerea la loc a democrației

* Jocurile pentru finala mică

* Votul din frică s-a mutat în primul tur

* Să ne bucurăm, așadar! Victoria de la Chișinău

* Premierea Dianei Șoșoacă

* Pesimismul propagandistic

* Gafele decrețelului Mircea Natonitul

* Ciudatul de Mexico

* Capcana populismului sezonier

Deși am avut un sezon electoral plin de ilegalități comise de către instituțiile statului, de la Curtea Constituțională la Autoritatea Electorală Permanentă și majoritatea instituțiilor membre ale CSAT, trebuie să recunoaștem și virtuțile acestei serii ticăloase: blocarea drumului spre Cotroceni al unor persoane care nu ar fi avut ce să caute în acea demnitate. Și mă refer aici la primii 5 clasați în competiția electorală.

După toată nebunia din primul tur al prezidențialelor, partidele cotate ca pro-europene ai căror candidați nu au intrat în turul 2 au spus electoratului că au înțeles mesajul. Dacă ne uităm mai de aproape, deocamdată vedem că au înțeles ce au vrut.

La PSD se vede cel mai bine acest lucru: Ciolacu a rămas în funcție deși își depusese demisia (ce s-a pierdut în același sertar cu diploma de bacalaureat), iar Ponta face mai departe campanie pro-Georgescu, deși partidul a decis că susține calea europeană a României.

La PNL, în afară de venirea lui Bolojan și de tardiva plecarea a lui Rareș Bogdan, vedem aceeași echipă ce se prezintă ca „noua echipă”.

– Advertisement –

La USR, remarcăm același radicalism și aceeași reducere a politicii la anti-pesedism, tocmai când se discută intrarea în aceeași coaliție de guvernare. Să sperăm că vor abandona „metoda Chichirău”, a negocierii la sânge până se pierde totul.

UDMR rămâne același partid bun în toate coalițiile, ieșit întărit în urma mobilizării exemplare de la parlamentare.

E plină piața media de știri „pe surse” de la negocierea partidelor pro-europene și fiecare asperitate este exploatată de către partidele retrograde, putiniste și anti-europene – la cele așa-zis „suveraniste” mă refer. „V-am spus noi că ăștia se bat de la ciolan”, punctează trompetele kremliniste după fiecare bârfă despre negocieri.

– Advertisement –

Asistăm la două noutăți politice. Prima este consacrarea clivajului între pro și anti-europeni. Partide care s-au aflat de-a lungul timpului în diverse relații, de la frățietate la excomunicare reciprocă, se adună acum la aceeași masă pentru a construi un guvern pro-european.

A doua noutate, în continuarea primei, este ideea propunerii unui candidat comun al partidei pro-europene tocmai coagulată. Este clar pentru toată lumea că niciun partid nu mai poate avea pretenția de a veni cu unul dintre foștii candidați, care s-au dovedit a fi mediocri, iar acum sunt și expirați.

Obligația partidelor pro-europene este aceea de a-și spăla rușinea optând pentru un candidat care chiar să se ridice la înălțimea funcției pentru care va candida. În primul rând, acela trebuie să fi dovedit că este posesor de inteligență. Lucru rar, după cum am văzut la ultimul scrutin. Dacă se poate, să avem și niște dovezi faptice în acest sens, pentru ca lumea să vadă că-n România nu au înnebunit cu toții. Avem nevoie de un candidat inteligent, cu școală și cu experiență politică, în stare să reprezinte România normală, a oamenilor cu mințile nezdruncinate. Pe al celorlalți l-am văzut.

Cine să-l aleagă, cine să-l pună pe liste? Există ideea unui studiu sociologic în urma căruia să se decidă. Din nou, mitul tehnocraților. Cine decide lista celor măsurați? Cine va face studiul, care firmă, din ce curte? Vor începe discuții interminabile.

Apoi, un asemenea studiu ar arăta doar pe cine ar prefera masele, nu pe cine ar fi cel mai bun. Or, am văzut recent ce periculos este jocul acesta cu reprezentările maselor. Și, mai mult decât atât, propunerea candidaților trebuie să fie responsabilitatea partidelor, ce pot ține seama și de sondaje. Din păcate, în ultima vreme, sondajele au fost utilizate pentru a vedea care dintre mediocrii propuși sunt mai agreați de către mase.

În România reală, nu în cea virtuală, există oameni ce ar putea intra la un astfel de casting pentru candidatura la Cotroceni. Vorbesc de semeni ai noștri cu realizări profesionale de notorietate, validate internațional, și cu experiență politică. Mă gândesc la cel puțin trei: Nicușor Dan, Daniel Funeriu și Emil Hurezeanu. Sunt personalități ce nu au nevoie nici de validări ale unor studii sociologice și nici de obligația de a părea „din popor”. Sigur, fiecare își poate face propria listă, dar cred că în final se va stabiliza un consens asupra unuia.

Au înțeles partidele pro-europene că acum e nevoie să iasă din vechile scheme politicianiste și populiste? Vom vedea cu ce propuneri vin. Dacă vor începe iar cu reșepați ai sistemului precum Crin Antonescu, înseamnă că n-au înțeles nimic. Și o luăm de la capăt cu mediocrii pe care-i pot învinge escrocii la ruleta rusească a TikTok-ului.

DE ACELAȘI AUTOR:

* „Renumerația mică” – punerea la loc a democrației

* Jocurile pentru finala mică

* Votul din frică s-a mutat în primul tur

* Să ne bucurăm, așadar! Victoria de la Chișinău

* Premierea Dianei Șoșoacă

* Pesimismul propagandistic

* Gafele decrețelului Mircea Natonitul

* Ciudatul de Mexico

* Capcana populismului sezonier

* „Perversul de la Târgu Ocna” în formă olimpică

Actuala criză politică are mai multe cauze ce au lucrat nu în ultimele două săptămâni, ci în ultimele două legislaturi. Înțelegerea dintre cele două partide, PSD și PNL, au închis electoratului unghiul contestării, lăsând impresia că votul nu mai contează, că orice ar face la guvernare – vor fi tot ele. Iar contestarea și-a găsit debușee în formațiuni și candidați antisistem; de fapt, prezentați ca antisistem, căci în realitate sunt ale unor aripi antidemocratice din sistem.

Era de așteptat să crape odată buboiul USL 2, însă acest lucru trebuia să se producă cu respectarea legislației. Din păcate, acest proces a fost declanșat de deciziile Curții Constituționale.

S-a vorbit mult despre eliminarea ilegală a Dianei Șoșoacă din cursa prezidențială. Da, este o persoană ce nu ar avea ce să caute nici în toaleta Palatului Cotroceni, cu atât mai puțin în biroul prezidențial, dar acest lucru trebuia decis prin vot. Or, s-a dorit aplicarea unei mai vechi scheme, de care au baneficiat Ion Iliescu și Klaus Iohannis: aceea a plasării unui candidat fără șanse, pentru ca drumul spre Cotroceni al celui „care trebuie” să fie fără riscuri.

De această dată, socoteala de acasă nu s-a mai potrivit cu cea din târg. O parte din voturile șoșocarilor s-au dus spre Călin Georgescu, o parte din voturile lui Simion s-au dus tot spre Georgescu (electoratul AUR-ist a sancționat „târgul” lui Simion cu Ciolacu), o parte din voturile lui Orban au fost puse tot în dreptul lui Georgescu (după cum s-a dovedit la renumărare), iar o parte din voturile lui Ciolacu se pare că au fost puse tot la Georgescu, cu gândul ca acesta să-i ia locul lui Simion în turul 2. Și, în același timp, să blocheze intrarea Elenei Lasconi în finala prezidențială.

– Advertisement –

De la TitTok la votanții din aria PSD-suveraniști și la unii oameni din secțiile de votare, s-a lucrat pentru Georgescu. Și, cu voia dumneavoastră, ultima pe listă, o mare parte din Biserica Ortodoxă a lucrat tot pentru Georgescu; pentru ea, cea mai mare problemă a României nu este războiul crâncen declanșat de Rusia la granițele României, nici cel hibrid pe care-l duce intens pe teritoriul țării noastre, nici criza economică ce bate la ușă, ci ceea ce face o minoritate de un procent acasă, sub pătură.

Faptul că Georgescu a intrat în turul 2 nu ar fi fost o problemă, fiindcă s-a lucrat pentru asta. Dar „catindatul” PSD a rămas pe-afară. Or, să rămâi „fără coledzi” tu, omul al cărui partid încă din ’89… ta-ra-ra-ra-ra?! Nu se poate! Atunci, pac la Curtea Constituțională! Și fără să aibă un motiv temeinic, acesta decide „renumerația”, chiar „renumerația mică”, vorba lui Pristanda, căci în procesul de renumărare nu a mai fost angrenată resursa umană de la numărare, ci o mână de funcționari (majoritatea, proveniți din clientela PSD) lăsați fără supraveghere video și fără monitorizare din partea partidelor și a observatorilor. „Curat murdar, coane Fănică!”

Astfel, o situație creată prin încălcarea legislației de către actorii ce au făcut posibilă ascensiunea lui Georgescu în topul preferințelor electorale își cere rezolvarea, iar CCR a ales să remedieze situația tot printr-o încălcare a legii, hotărând această renumărare a voturilor.

– Advertisement –

Ce-i rămâne electoratului care a înțeles tot acest șir de încălcări flagrante ale legii și care simte acut pericolul uriaș al ajungerii în funcția de președinte a unui personaj de factura lui Călin Georgescu? Să spere că această măsură, această „renumerație mică”, să se soldeze măcar cu un efect benefic: cu punerea la loc a democrației.

CCR și-a amânat decizia până luni, după isprăvirea procesului de renumărare (dar și după ce va fi cunoscut rezultatul alegerilor parlamentare!), însă Ministerul de Externe a arătat că voturile din diaspora vor sosi până marți. Dar ce ne mai încurcăm noi de astfel de amănunte?!

Oricare va fi decizia CCR – de menținere a actualei situații, de inversare a locurilor 2 și 3 sau de anulare a primului tur al prezidențialelor –, soluția stă tot la electorat.

Să sperăm că, după acest șir de lovituri date democrației chiar de către instituțiile care trebuie s-o apere, românii vor vota masiv pentru calea europeană a României, așa cum au mai făcut-o și în alte situații dificile.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Jocurile pentru finala mică

* Votul din frică s-a mutat în primul tur

* Să ne bucurăm, așadar! Victoria de la Chișinău

* Premierea Dianei Șoșoacă

* Pesimismul propagandistic

* Gafele decrețelului Mircea Natonitul

* Ciudatul de Mexico

* Capcana populismului sezonier

* „Perversul de la Târgu Ocna” în formă olimpică

Slabi, dar mulți. Așa sunt candidații la prezidențialele din acest an. Asta ar fi o problemă. Însă, pentru că întotdeauna se poate și mai rău, a doua și cea mai gravă problemă este aceea că în finală ar putea ajunge cei mai slabi dintre cei slabi.

Indiferent de ce sondaje citești, un lucru este clar: pentru a nu se ajunge la o finală cu George Simion, cineva trebuie să se retragă.

Spuneam recent că votul de frică s-a mutat în primul tur. Însă pentru ca acesta să aibă eficiență, este nevoie de retragerea din cursă a unor candidați care nu au nicio șansă. Dintre aceștia, unii au intrat în cursă pentru a-și menține/consolida imaginea publică, iar alții – mai important – pentru a face servicii unuia dintre finaliști. E timpul pentru singurul lor semn de sinceritate din această campanie.

Este evident faptul că în aceste zile bătălia se dă pentru această „finală mică”, ce va decide rezultatul finalei mari. Protagoniștii ei sunt Ciucă și Lasconi. Cine va ceda, cine se va retrage din cursă? Ce măsurători se vor lua în calcul la negocieri?

– Advertisement –

În afară de sondajele în care nici beneficiarii nu mai cred, un element decisiv este retragerea unora dintre perdanții garantați, adică toți ceilalți de după Ciucă și Lasconi – în afară de Geoană, a cărui retragere îi va consolida poziția lui Ciolacu, fapt ce nu schimbă situația în bătălia pentru turul 2. Procentele mărunte ale celorlalți contează, căci ele vor decide blocarea lui Simion. Altminteri, și Ciucă, și Lasconi vor rămâne să se bată precum calicii pe ceaunul gol.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Votul din frică s-a mutat în primul tur

* Să ne bucurăm, așadar! Victoria de la Chișinău

* Premierea Dianei Șoșoacă

* Pesimismul propagandistic

* Gafele decrețelului Mircea Natonitul

* Ciudatul de Mexico

* Capcana populismului sezonier

* „Perversul de la Târgu Ocna” în formă olimpică

În schema alegerii din frica de catastrofă în turul 2 al prezidențialelor au fost împinși românii de două ori: în 2000, când au fost puși în fața cuplului Ion Iliescu – Corneliu Vadim Tudor, și-n 2019, când li s-au băgat în față opțiunile Klaus Iohannis – Viorica Dăncilă. În ambele situații, unul dintre candidați era așa de nebun sau de slab, încât electoratul i-a votat (cu strângere de inimă) pe cei ce păreau măcar rezonabili.

Acum, când Diana Șoșoacă a fost eliminată în mod abuziv de CCR din cursa pentru prezidențiale, cu toții au strigat că se pregătește aceeași schemă pentru cuplul Marcel Ciolacu – George Simion. Faptul a fost confirmat de ieșirile lui Gigi Becali, devenit un fel de antrenor/impresar al lui Simion; patronul FCSB a recunoscut că a avut o discuție cu Viorel Hrebenciuc în acest sens.

Ce-ar fi însemnat Vadim sau Dăncilă la Cotroceni? Catastrofe. I-am votat pe ceilalți, chiar dacă nu i-am agreat sau chiar dacă i-am detestat. De frică.

Ce-ar însemna Simion la Cotroceni? Catastrofă! Suntem împinși să-l luăm pe Ciolacu de bun.

– Advertisement –

„Iar suntem aduși în situația de a vota în turul 2 de frica unei catastrofe”, s-a strigat pe toate căile. Da, de acord, sondajele arată că suntem împinși spre aceeași schemă, însă nu pentru turul 2, ci pentru primul tur. Pentru că, dacă în aplicarea schemei în cele două situații electorale amintite între membrii celor două cupluri diferența era evidentă, în cazul care se pregătește diferența nu e mare.

Pentru majoritatea alegătorilor a fost simplu, deși neplăcut, să aleagă între Iliescu și Vadim sau între Iohannis și Dăncilă; dar cum să alegi între Ciolacu și Simion, caz în care niciunul nu reușește să ne liniștească, pentru că niciunul nu este un rău mic, ci unul mai rău ca altul?!

Marcel Ciolacu a intrat în viața publică în postura de membru al Clubului „Vânătorul și pescarul”: ca gonaci la partidele de vânătoare ale teroristului Omar Hayssam și ca purtător de momeală la partidele de pescuit ale lui Liviu Dragnea. „Cu Hayssam și cu Dragnele, te făcuși mare, Marcele!”, ar scrie astăzi Nicolae Filimon în varianta revizuită a romanului „Ciocoii vechi și noi”.

– Advertisement –

Dar trecutul e trecut și fiecare individ are dreptul și poate să evolueze chiar și după o serie lungă de păcate ale tinereții. Iar în cazul lui Marcel Ciolacu, acest lucru se vede. Are consilieri buni și este un elev ascultător chiar așa, cu diploma de bacalaureat ascunsă.

Problema lui Marcel Ciolacu nu e atât trecutul, cât prezentul. După vânătoarea cu Hayssam și pescuitul cu Dragnea, a apărut shopping-ul cu Ponta. Ce serie, domnule, ce serie! Hayssam s-a dus, Dragnea s-a dus, a rămas Ciolacu, încât te întrebi cine cu cine a vrut să facă poze: el cu ei sau ei cu el? Dar la cumpărături cine o fi ținut să facă poza și cine va dispărea din ea?

Cine ar mai fi crezut că va reveni în scenă mitomanul? Vă mai amintiți de Ponta, de Victor Viorel? Dacă nu, ne putem aminti împreună. Este cel care, premier al României fiind, pentru a-i sfida pe partenerii europeni, s-a dus la Jocurile Europene de la Baku (competiție inexistentă pentru Europa civilizată, ci doar pentru lumea rusă) să-i pupe inelul lui Putin; că acela l-a tratat cu flit e o altă chestiune, dar intenția contează).

Ponta e cel care se ține de bun prieten cu Erdogan, aplaudându-i toate ieșirile antidemocratice și antieuropene (unii spun că e consilier al acestuia, plătit cu 7.000 de euro pe lună, dar eu nu cred – poate cu 3.500 pe semilună!). E cel ce se mândrește cu prietenia președitelui Serbiei, Aleksandar Vucici (mare admirator și partener al lui Putin), care i-a și acordat cetățenia sârbă și care-l ține la adăpost pe prietenul Sebi Ghiță.

Ce idoli și ce prieteni are Ponta! E leit bunică-su Naumovici, cel venit în România pe tancurile sovietice să ne aducă pacea stalinistă. Acum, după o perioadă de recluziune, a fost reactivat și pus consilierul lui Marcel Ciolacu, căruia ne putem aștepta să-i facă vânt de la înălțimea funcției de nu va avea omul când să se întrebe mirat „de ce eu?”.

Așa că, atunci când îl priviți pe Marcel Ciolacu, vă va apărea rânjetul mongoloid al lui Ponta, al acestui Kim Jong Un în variantă slim. Dacă ai votat Marcel, la Victoria – Viorel! O restaurație de toată groaza, mai ales în actuala situație geopolitică, în care Putin nu l-ar mai trata pe Ponta ca la Baku, ci i-ar satisface arzătoarea-i dorință de a face măcar o poză – una în care s-ar putea să-l bage și pe Ciolacu.

Dacă ne uităm la cel dorit a-l contracandida „de sanchi” pe Ciolacu în turul 2, multe nu mai sunt de spus, căci suntem sătui de ele. Persona non grata în Republica Moldova pentru întâlniri sulfuroase cu agenți ai FSB, finanțat de Rusia prin firma lui Lulea și prin alte căi transnistrene, George Simion s-a bucurat de mare protecție în România, mai ales de partea mereu trează a „eroilor de pe frontul nevăzut” din PSD, pentru că, la fel ca Marcel, nici el nu e singur. L-a asigurat de asta Ponta la întâlnirea pe care au avut-o. Și l-a mai asigurat și nea Gigi Becali, care i-a adus vești bune de la nea Viorel – nu Ponta, ci Hrebenciuc.

Iar dacă ne uităm bine, Simion a început să se comporte ca un șef PSD-ist: vinde locuri pe liste și se bagă în afaceri imobiliare de tip Nordis. Și, ca-n cazul lui Ciolacu, dacă priviți spre Simion veți vedea că dați tot de Ponta și Hrebenciuc, la care se adaugă Becali.

Restaurație, precum spuneam. Amintiți-vă ce înțepat undeva de săgeata liberală se plimba Becali prin Parlamentul României, pus pe listă de celălalt personaj al sinistrului cuplu „Bonnie și Clyde” al democrației românești. Căci a început să gângurească și Crin Antonescu și treaba pare ca și făcută. Va da Voiculescu un mare bairam la Grivco, că tot se schimbă garnitura prin ieșirea lui Iohannis din scenă.

Dacă te uiți la cine s-ar pregăti pentru turul 2, te apucă groaza. Dacă se va întâmpla asta, cred că viitorul președinte va fi votat doar de activele de bază ale PSD și AUR. Mă îndoiesc că cei ce nu i-au votat în primul tur vor merge să-i voteze în cel de-al doilea, tocmai pentru că nu vor mai vrea să fie iar marionete ale celebrei scheme despre care am vorbit.

Iar pentru autorii schemei, situația este win-win: mergem la vot să eliminăm putinistul hard, iese Ciolacu; nu mergem la vot să nu intrăm în schema ticăloasă, iese tot Ciolacu, această față blândă și „bunicoasă” a putinistului soft Ponta.

Pe Mircea Geoană trebuie să-l numărăm în același areal, pentru că din PSD s-a născut și-n PSD se-ntoarce în vecii vecilor, amin! El se va înfrupta din electoratul PSD (lucru bun pentru primul tur), cel ce a rămas frustrat după eșecul din 2009; iar partidul din Ploiești ce-l susține este al unui fost deputat PSD, Mihai Cristian Apostolache.

Deși ultima parte a CV-ului l-ar fi recomandat pentru această funcție, nici Mircea Geoană Natonitul nu ar fi vreo binecuvântare pentru România, pentru că a dovedit că nu a reușit să vină cu o prestație care să dovedească faptul că a trecut prin NATO, ci a rămas tot la nivel de combinații marca Vanghelie–Rizea–Mănescu–oligarhi ruși, deși, pentru a arăta că a intrat în rând cu europenii, a dat ceasul înapoi (lui Vanghelie, desigur). Chiar, oare cu cine s-o fi întâlnit la Moscova în 2009, când șef de campanie îi era Victor Viorel? Nu ne-a spus, nu știm și, spre deosebire de el, care „nu s-a mulțumit niciodată cu ceea ce știe”, noi rămânem nemulțumiți și de ceea ce știm, și de ceea ce nu știm despre el.

„Aveți ceea ce ați votat”, li se reproșează adesea românilor prostiile politicienilor. Greșit: oamenii votează ceea ce le propun partidele. Acolo a fost mereu și este și acum problema. Și observăm că, în cele peste trei decenii de democrație, partidele au venit cu propuneri din ce în ce mai proaste.

În cele două scrutine în care am votat de frică, nu noi am adus candidații, ci partidele; ele ni i-au împins pe masa jocului electoral pe Iliescu, Vadim, Iohannis și Dăncilă. Pe cine s-alegi dacă vrei să alegi? Pe unul dintre ei.

Dar dacă alegerea de frica unei catastrofe ni s-a întîmplat atunci în turul 2, de această dată va trebui să probăm frica de catastrofă acum, pentru că linia ce separă catastrofa de evoluția rezonabilă s-a mutat între cele două tururi de scrutin.

Dar ce putere avem noi, alegătorii, să ținem la distanță catastrofa? Noi nu, doar partidele și candidații ce se plasează la dreapta, asta însemnând partidele democratice în afară de PSD (se-nțelege că aici nu pot intra AUR și SOS). Aceste partide și candidații lor trebuie să se adune și să decidă care dintre ai lor va trebui să meargă în turul 2 și să-l susțină. Pentru că nu atât înțelegerea PSD–AUR, ce pare cel puțin verosimilă, îi duce pe candidații acestor partide în turul 2, cât disiparea voturilor celorlalte partide. Este nevoie de o rapidă negociere cu candidații și cu șansele lor pe masă, având în față următoarea distopie: Ciolacu la Cotroceni cu guvern PSD–AUR–SOS–UDMR (partid papartu), condus de Ponta.

Să le urăm candidaților și partidelor de la dreapta mintea cea din turul 2 în primul tur, succes la negocieri și să exploateze frica noastră de catastrofă acum, cât ea mai poate aduce ceva bun!

DE ACELAȘI AUTOR:

* Să ne bucurăm, așadar! Victoria de la Chișinău

* Premierea Dianei Șoșoacă

* Pesimismul propagandistic

* Gafele decrețelului Mircea Natonitul

* Ciudatul de Mexico

* Capcana populismului sezonier

* „Perversul de la Târgu Ocna” în formă olimpică

Este o victorie! La referendumul pentru integrarea în Uniunea Europeană, câștigat la câteva voturi, Republica Moldova a înregistrat o victorie. Eșec s-a înregistrat la Moscova, în rândul oamenilor ei cu drept de vot în Republica Moldova și-n mințile celor ce nu știu, nu vor sau nu pot să vadă victoria.

După o noapte plină de emoții, în care am tot urmărit numărătoarea voturilor, vestea că s-a votat pentru „Da” la limită a declanșat un val de tânguiri: „un eșec”, „victorie tristă”, „serbăm un eșec”, „vor urma mari probleme”, „merită să stea cu rușii” ș.a.m.d. Mă întreb ce ar fi spus emițătorii acestor vorbe de jale dacă rezultatul ar fi fost invers, dacă cei ce au spus „Nu” câștigau tot la limită: „victorie”?, „eșec vesel”?, „comemorăm o victorie”?, „va urma o perioadă fără durere, întristare și suspin”?, „nu meritau această soartă”?

Unde este eșecul? Doamnelor și domnilor cuprinși de tristețea acestei victorii, ce așteptați de la cetățenii Republicii Moldova? Să fie mai europeni decât sunteți domniile voastre acum? Să se scuture deodată de tarele istoriei țării lor pentru a se ridica la nivelul pretențiilor voastre? Cu ce v-au dezamăgit de aruncați anatema peste toți, deși votul și-a atins scopul?

Că tot veni vorba, scopul referendumului a fost posibilitatea de a menționa în Constituția Republicii Moldova faptul că aceasta se poate integra în Uniunea Europeană, fără a fi necesară o reformă constituțională. Scop atins: odată cu validarea rezultatelor referendumului, în textul constituțional va putea fi menționat acest lucru, fapt ce le ia contestatarilor integrării europene posibilitatea de a acuza guvernarea de la Chișinău de încălcare a Constituției atunci când negociază integrarea în UE.

– Advertisement –

Deci, referendumul nu a fost organizat pentru ca cetățenii Republicii Moldova să fie scoși la tablă pentru a da un test de europenitate, pentru a fi trecuți prin fața înaltului tribunal al conștiințelor voastre europene și pentru a fi făcuți de râs pentru că nu au luat nota maximă. Cetățenii Republicii Moldova au o istorie dramatică și un prezent trăit cu războiul în coastă. Nu au posibilitatea să judece mereu după raționamentele diamantate ale conștiințelor voastre, fiindcă au temerile lor, fantasmele lor, vulnerabilitățile lor. Și, cu toate acestea, au trecut testul.

În istoria UE, referendumul nu a fost de partea integrării. Norvegia a avut proasta inspirație să valideze tratatul de aderare prin referendum – un eșec. Și Tratatul constituțional a fost respins tot prin referendum în Franța și Belgia. Marea Britanie a părăsit UE tot ca urmare a unui referendum. Și vorbim de state cu tradiții vechi în europenitate. Cu ce v-a supărat Republica Moldova, singurul stat ce trece perspectiva integrării prin referendum?

Dragi supărați, României i-a luat 12 ani să se integreze și încă nu a intrat în Spațiul Schengen. V-ați gândit vreodată ce s-ar fi întâmplat dacă în 2007 guvernarea ar fi supus validarea tratatului de aderare unui referendum? Nu, nu invocați sodajele, fiindcă și-n Republica Moldova acestea indicau un curent pro-european, dar la vot nu vin toți cei ce răspund la chestionar. Una e tendința, curentul, și alta e votul. Și România nu s-a confruntat cu ingerința agresivă a Rusiei în acest proces, nu a avut pe teritoriul său enclave controlate de Rusia așa cum are Republica Moldova. (Referendumul din 2003, organizat două zile ca să poată raporta Hrebenciuc prezență de peste 50% la vot, cât era atunci pragul de validare, a fost pentru modificarea Constituției – fără de care, într-adevăr, nu era posibilă integrarea în UE).

– Advertisement –

Eșec ar fi fost dacă la acest referendum câștiga partida „Nu”. Din acel moment, Moscova ar fi anunțat că-și asumă misiunea de a scăpa bietul popor moldovenesc de „fasciștii de la Chișinău”, care vor să-l ducă spre decadenta UE, să-i ia pământul, identitatea, neutralitatea, pacea… viața. Atunci puteați vorbi de un eșec!

Ce ar fi însemnat pentru Ucraina un eșec la Chișinău? Gândiți-vă, pentru că tot sunteți pasionați de catastrofe! Puteți să construiți câte scenarii sumbre vreți, pentru că, din fericire, ele vor fi contrafactuale.

„Urmează o perioadă grea”, anunțați apocaliptic. Care-i știrea? Cine susținea că urmează serbări, că moldovenii au ieșit la liman? Cu acest succes, calea europeană a Republicii Moldova a intrat într-o altă etapă, pentru parcurgerea căreia moldovenii au nevoie de sprijin, nu de acuze și anxietăți. Trebuie să aveți decența să le recunoașteți meritele, chiar dacă ele nu se ridică la înalțimea pretențiilor vechilor europeni care sunteți. Atât au putut ei acum și aceasta este reușita lor; iar după episoadele cu Voronin și Dodon, vă spun că au putut enorm. Sistemul de referință este ce au reușit să învingă, nu ce nu au reușit să atingă din europenitatea voastră imaginară.

Am spus de când s-a lansat ideea referendumului că este o decizie riscantă, având în vedere tocmai istoria referendumului în UE și mai ales riscurile adăugate, dată fiind Rusia cu ingerințele sale. Dar am înțeles totodată și miza ei. Să fi fost în locul Maiei Sandu, cred că nu aș fi riscat și nu aș fi dus atâta „lume bună” pe calea dezamăgirilor. Maia a riscat și a câștigat, iar anxioșii ce-i prezintă victoria drept eșec îi fac un mare rău, jucând în tabăra adversarilor ei, pe care victoria îi încurcă tare.

Vă rog să nu pierdeți din vedere acest aspect: orice minimalizare sau luare în derâdere a acestei victorii este un punct câștigat de propaganda rusă! Iar declararea ei ca eșec este un mare dar pe care-l faceți candidatului Moscovei la Președinția Moldovei. Scepticismul vostru îi erodează Maiei atu-ul din campanie. Și, culmea, este vorba chiar de o reușită, nu de un construct propagandistic!

Îi felicit pe moldovenii care au votat „Da” și care au dus muncă de lămurire cu semenii lor pentru a vota astfel. Cu toții au muncit, dar nu toți au reușit. Iar reușita la limită arată că lupta a fost grea și că victoria trebuie cu atât mai mult recunoscută și nu denigrată. La ei trebuie să ne gândim astăzi, nu la cei ce au votat altfel sau la ingrații integrați care, după ce s-au văzut cu cetățenia europeană în căruță, nu au venit la vot.

Ei, cei ce au spus „Da” – nu suficient de mulți pe cât ați fi vrut, dar suficient de mulți pentru a câștiga – sunt Republica Moldova aflată pe calea europeană. Ei au pus în Constituție integrarea și își merită calea. Cu ei se construiește Moldova europeană, cu ei și despre ei trebuie să vorbim.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Premierea Dianei Șoșoacă

* Pesimismul propagandistic

* Gafele decrețelului Mircea Natonitul

* Ciudatul de Mexico

* Capcana populismului sezonier

* „Perversul de la Târgu Ocna” în formă olimpică

– Advertisement –

Deși pare că Diana Iovanovici-Șoșoacă a fost sancționată de Curtea Constituțională prin eliminarea din cursa prezidențială, în realitate ea a fost recompensată.

În sondajele de opinie se clasa a 6-a, așa că mică era probabilitatea de a intra în turul doi; și mai mică aceea de a deveni președinte al României, în afară de restaurantul în care și-a pus singură marșul.

Odată cu eliminarea ei din această competiție, partidul i-a fost practic relansat în cursa pentru parlamentare, pentru că i s-a consolidat o componentă pe care ea a accesat-o mereu, dar care se cam tocise odată cu dobândirea mandatului de europarlamentar: statutul de victimă a sistemului politic românesc.

Expulzarea din sala Parlamentului European a dovedit prin contrast (dacă mai era nevoie) faptul că Șoșoacă a fost o privilegiată a sistemului politic românesc, ce a lăsat-o să facă ce vrea, până la a compromite și întâlnirea președintelui Zelenski cu parlamentarii români. Cine să mai creadă că este un politician antisistem? „SOS!”, a strigat Șoșoacă – și Curtea Constituțională a auzit-o și a salvat-o, oferindu-i o poartă nouă la care să-și strige putinismul.

– Advertisement –

Cum s-a ajuns aici? Este evident că gestul a fost făcut de secția „constituțională” a PSD, în conivență cu reprezantantul UDMR (probabil că și așa apar voturi pentru UDMR în secțiile de votare din Moldova în care nu există niciun cetățean de etnie maghiară, lucru devenit deja tradiție).

Dacă listele Dianei Șoșoacă nu au fost în regulă (adică au avut semnături false), de ce nu au votat toți judecătorii la fel în fața acestei evidențe? În mod normal, în perioada următoare, Șoșoacă ar trebui să se dezlănțuie împotriva lui Marcel Ciolacu. În mod normal. De urmărit!

De ce instituțiile statului, de la Parlament la Justiție, nu au sancționat-o până acum pe Șoșoacă? Pentru că ea a servit PSD așa cum servea și Vadim Tudor, iar deblocarea cercetărilor penale (cel puțin pentru episodul cu jurnalista Lucia Goracci și pentru împiedicarea măsurilor din pandemie în județul Iași) ar fi eliminat-o în mod real din viața politică, ceea ce ar fi fost o pierdere. De aceea, s-a găsit momentul unei eliminări întru relansare, pentru că eliminarea o vizează pe Șoșoacă, nu partidul său (abia scăpat de la desființare de către ANAF). Candidata Șoșoacă „a murit”, trăiască Partidul SOS România!, adică varianta juridică a Dianei Șoșoacă. Sufrageria politică a lui Șoșoacă are de-acum șanse reale de a intra în Parlamentul României, unde-și va dovedi pe deplin utilitatea la realizarea unei majorități parlamentare. Aceea care trebuie!

– Advertisement –

Explicația de top ce a apărut în presă și pe rețele a fost aceea că Șoșoacă a fost eliminată pentru ca Marcel Ciolacu să intre în turul 2 cu Simion, așa cum Iliescu a intrat în turul 2 cu Vadim Tudor și așa cum Iohannis a intrat cu Dăncilă. Schemă veche, dar situația este nouă. În sondaje, Simion este dat pe locurile 3 și 4, iar eliminarea Dianei Șoșoacă nu este o garanție că voturile ei se vor răsturna în coșul acestuia.

Eliminarea Dianei Șoșoacă va produce, însă, schimbări în terenul de joc al prezidențialelor, pentru că emoțiile dau peste cap calculele. Marele dușman al lui Ciolacu este Geoană, pentru că ia atât din vechiul bazin electoral al PSD, cât și din altele, mulți votanți apreciind experiența sa politică. Însă, după cum s-a văzut, nu are suficientă experiență care să-l salveze de propria natură (după cum observase și Ion Iliescu) și de relațiile toxice care au început să iasă la iveală. S-ar putea să mai strângă ceva voturi ca urmare a valului anti-PSD generat de decizia CCR, dar acestea nu-l vor face președinte, ci-i vor crea probleme lui Ciolacu.

Ciucă nu va intra în turul 2, rămânând pentru alt post „în slujba țării”. Ciolacu deja îl momește cu funcția de premier, deși s-ar putea să se aleagă cu gaura covrigului. Ambii, desigur. Pentru că pe Ciolacu îl paște valul anti-PSD ce se ridică în urma deciziei CCR. Rămâne de văzut dacă PNL va accepta să fie atins de acest val, făcând blat cu PSD ca până acum, sau dacă se va rupe de acesta și va căuta noi alianțe.

Ajungem, astfel, la al doilea dușman al lui Ciolacu: o posibilă alianță a USR cu PNL și, în final, cu Forța Dreptei și aliații săi. Dacă cele trei grupări ar reuși să se așeze la aceeași masă, ar putea să susțină un candidat redutabil în competiția cu Ciolacu. Dacă!

Deși în mass-media s-a creat impresia că jocurile au fost deja făcute, cu asigurarera unui candidat bun pentru Ciolacu, eu consider că jocurile abia de acum încep. Ciolacu stătea mai bine înainte de decizia CCR: deja îi oferea lui Ciucă funcția de premier, iar USL 2 lucra pentru amândoi. Or, lucrurile s-au complicat odată cu aceast „dar” de la CCR, ce a stârnit un justificat val de revoltă. Spune-le oamenilor că votează greșit, dar nu le lua acest drept!

Prezența Dianei Șoșoacă în cursa pentru prezidențiale nu schimba cu nimic trendul competiției – tandemul Ciucă-Ciolacu părea să se eternizeze, așa cum a părut și cuplul Ponta-Antonescu; abia eliminarea ei de către CCR s-a lansat competiția; nu e o dovadă că jocurile sunt făcute, ci că jocurile de până acum au fost desfăcute.

Eliminarea în acest fel a unui candidat minor, detestat de majoritate, a ridicat un val de nemulțumire major, ce va duce la refacerea calculelor electorale. Un om precum Ciolacu, crescut doar din înțelegeri în culise, nu va înțelege că amănuntul „electorat” îi poate încurca socotelile.

Suntem abia la premize (deci, departe de a putea formula concluzii), în acest moment putem doar identifica anumite coordonate pe care trebuie să le urmărim: pentru Ciolacu urmează o campanie mai grea decât a crezut, iar pentru partidele democratice, altele decât PSD, apare necesitatea unei alianțe – PNL și-a compromis demult statutul de alternativă la PSD. Simion este singurul care va rămâne la locul lui.

De fapt, o concluzie putem formula: Șoșoacă nu a fost sancționată, ci premiată.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Pesimismul propagandistic

* Gafele decrețelului Mircea Natonitul

* Ciudatul de Mexico

* Capcana populismului sezonier

* „Perversul de la Târgu Ocna” în formă olimpică

În februarie 2022, când tancurile rusești erau concentrate la granița Ucrainei, opinia majoritară era aceea că rușii vor îngenunchea Ucraina în două zile, că din ceea ce era țara atunci nu va mai rămâne decât un teritoriu de mărimea unei gubernii.

Nu am crezut în acel scenariu, fiind convins (în mod eronat) că Putin nu va ataca Ucraina, dat fiind nivelul slab al tehnicii militare rusești, despre care citisem în diverse studii apărute în ultimii ani. Mi se părea o nebunie să pornești un război cu o națiune precum cea ucraineană (nu cu o armată), care-ți dovedise că a optat pentru Occident, în condițiile în care propria ta armată era depășită la toate nivelurile.

Nici eu n-am avut dreptate (Putin a ordonat invazia), nici pesimiștii (tancurile rusești s-au descălțat până la Kiev), iar nava-amiral a rușilor, „Moskva”, și-a reconfigurat traseul spre fundul Mării Negre.

Pesimismul față de posibilitatea rezistenței ucrainene și-a avut mai multe surse, printre care: neîncrederea în faptul că țările occidentale se vor strânge în jurul cauzei ucrainene; necunoașterea faptului că, după invadarea Crimeei, Ucraina a declanșat o operațiune de aducere la standarde occidentale a propriei armate; propaganda, care a prezentat armata Federației Ruse drept invincibilă.

– Advertisement –

Primele două cauze ale pesimismului s-au estompat treptat, chiar dacă nu cu rapiditatea cu care ar fi fost de dorit. Cu greu, țările occidentale au înțeles că miza războiului nu este doar Ucraina, ci propriul model cultural și politic, al individualismului și liberalismului democratic; pe front, nivelul de pregătire al militarilor ucraineni în raport cu cel al rușilor a fost evident.

Pesimismul în ceea ce privește șansele Ucrainei este încă alimentat de prima cauză: ezitările țărilor occidentale. Însă, spre deosebire de situația de acum doi ani, nu se mai pune problema dacă aceste țări vor ajuta sau nu Ucraina, ci dacă o vor susține pentru atacarea în adâncime a Rusiei. Ajutorul dat Ucrainei, chiar cu ezitările cunoscute, este o realitate, iar recentele discuții dintre Zelenski și Biden anunță că și sprijinul pentru atacul în adâncime va fi acordat. Iritarea Moscovei, care amenință cu arma nucleară ori de câte ori Ucraina mai primește un ajutor consistent, spune multe.

Rămâne pe poziții curentul propagandistic ce prezintă armata Rusiei ca invincibilă sau care arată slăbiciunea Ucrainei și a aliaților ei. O parte dintre mesaje sunt date cu țintă, iar altele intră în acest siaj pentru că atât emițătorii lor, cât și presa nu dovedesc suficientă atenție față de efectele negative ale inventării unor teme, ale trunchierii și ale difuzării unor informații corecte sub titluri formulate doar pentru a șoca.

– Advertisement –

Încă de la începutul invadării Ucrainei, o întrebarea ce apare cu o anumită ritmicitate în presa românească este cea privitoare la capacitatea de apărarea a României în fața unei invazii rusești. „România ar cădea în două zile”, ne avertizează titlurile; „Am avea nave rusești patrulând pe Dunăre”, spune alarmist ministrul de Externe.

Se prezumă că Rusia este acum un stat cu o armată proaspătă, doldora de tehnică modernă și cu militari a căror instrucție este adusă la zi, care se va trezi într-o dimineață și va pleca să cucerească România, trecând peste Ucraina și Republica Moldova ca pe propriul teritoriu.

Se prezumă faptul că Rusia nu a fost deloc afectată de sancțiunile economice și de cei peste doi ani de război cu Ucraina și că are capabilitățile de luptă ca înainte de „marea descălțare a tehnicii militare” în drumul spre Kiev.

Se prezumă faptul că România nu este stat membru NATO, ci că este singură, cu „Poarta Focșanilor” descuiată sau sărită din balamale.

Întrebarea generatoare de panică pune față în față o Rusie de dinainte de războiul din Ucraina și o România de dinaintea intrării în NATO. Iar când se vorbește de apartenența la NATO se dau date ce pun într-o lumină nefavorabilă organizația.

Recent, șeful comandamentului logistic al NATO vorbea de faptul că în organizație se lucrează la o strategie pentru extragerea cât mai multor militari răniți de pe front, în cazul în care NATO ar interveni cu trupe în teatrul de operații din Ucraina. La această știre se adaugă și obervațiile unui general român care arată, printre altele, că în cazul unei intervenții NATO în Ucraina, România ar putea pierde cel puțin 30.000 de militari, dar că un asemenea scenariu este puțin probabil, deși nu trebuie exclus. Sub ce titlu este publicată această știre? „Scenariul negru al unui război cu Rusia. Generalul Bălăceanu: «Am putea pierde cel puțin 30.000 de soldați»”. Și ni se spune: „NATO se pregătește pentru ce poate fi mai rău în cazul unui conflict cu Rusia. Un război între cele două părți ar fi absolut dezastruos, iar alianța ar pierde zeci de mii, dacă nu chiar sute de mii de militari, la fel și inamicul”. Deci, în primul rând Alianța ar suferi piederi; bine, și inamicul, dar mai pe la coadă.

Ce era dacă în titlu se dădea citatul, din spusele aceluiași general – „Un război între NATO și Federația Rusă pare puțin probabil, dar nu poate fi exclus în totalitate”? Scădea traficul pe site, ne spun specialiștii, pentru că o știre negativă vinde bine. Corect. Dar aceiași specialiști știu că majoritatea cititorilor nu trec de titlu, lucru dovedit de studiile în domeniul comunicării. Iar un cititor al titlului repectiv își va spune: „Iată cât ne costă războiul cu Rusia!” (despre care nu mai citește că este puțin probabil să se producă). „Iată că NATO știe că-și va trimite soldații la moarte sigură împotriva rușilor!”, își va spune alt cititor, fără să se gândească și la faptul că NATO are în primul rând o strategie de a veni pe front – deci, de a nu abandona țările din Est, așa cum se tot insinuează pe diverse rețele. Și, da, are și o strategie de extragere a răniților, spre deosebire de Rusia, ai cărei răniți primesc un glonț izbăvitor de la camarazii lor – e mai ieftin, iar pentru ruși resursele umane nu au contat niciodată.

Pesimismul astfel întreținut în rândul populației din țările ce sprijină Ucraina vine în sprijinul propagandei de război putiniste, care are tot interesul să slăbească susținerea publică a acțiunilor pro-ucrainene (de fapt, pro-occidentale) a statelor implicate.

Fiecare cu mizele sale: unii vor să câștige războiul, iar alții vor doar să vândă știri, indiferent de consecințele acestora.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Gafele decrețelului Mircea Natonitul

* Ciudatul de Mexico

* Capcana populismului sezonier

* „Perversul de la Târgu Ocna” în formă olimpică