Autor: Sorin Bocancea

Evenimentul care era anunțat cu emfază de unii și cu îngrijorare de alții s-a dovedit a fi doar o întâlnire de parcurs din conflictul Rusia-Occident. Pentru că războiul din Ucraina este partea văzută a celui dintre Rusia și Occident, așa incoerent și contradictoriu cum este el.

În incompetența și-n narcisismul său, Trump și-a dorit foarte mult întâlnirea cu Putin, cu cel ce l-a ajutat în venirea și-n revenirea la Casa Albă și pe care-l admiră sincer. Acest moment era inevitabil și trebuia să se consume, indiferent de rezultat.

Nu contează acum poziția de umil admirator al lui Putin pe care a afișat-o Trump aplaudându-l, nu contează întinderea covorului roșu pentru aterizarea unui individ cu mâinile pline de sânge, nu contează acum toate gesturile pe care, pe bună dreptate, presa internațională le-a lecturat ca pe gesturi ce umilesc USA. America a intrat pe spirala umilinței încă de la prima venire a lui Trump, iar ceea ce nu s-a realizat atunci se împlinește la a doua venire. Nimic nou sub soare, sub acest aspect. Important este ce urmări va avea această întâlnire, pentru că în joc e un personaj pe care nu te poți baza nici la bine, nici la rău.

Alaska nu-i Yalta, după cum pripit s-a afirmat. Alaska-i alta. Dacă Churchill și Roosvelt reprezentau atunci Occidentul aliat conjunctural cu URSS, reprezentată de Stalin, acum nu mai este vorba de o întâlnire a aliaților, pentru că Putin a declarat deschis că Occidentul îi este dușman, iar Trump nu a reprezentat Occidentul, ci numai pe sine, afișând în mod repetat disprețul față de Europa Occidentală. Dacă vechii aliați de la Yalta au putut împărți atunci lumea, cei doi epigoni s-au întâlnit doar pentru o demontrație de forță. Unuia i-a ieșit, celuilalt îi va ieși… pe nas.

– Advertisement –

Spre deosebire de antecesorii săi, Trump nu mai vrea influență în Europa, în condițiile în care a decis să reducă prezența Americii în structura de securitate occidentală. El a vrut doar să-și atingă idolul, lucru care i-a reușit chiar dacă prin asta s-a murdărit cu sângele ucrainenilor de pe mâinile lui Putin, și să vadă ce business ar mai putea face pentru a afecta China. Deci, între Trump și înaintașii săi occidentali de la Yalta este o ruptură.

În schimb, Putin se vrea reîncarnarea lui Stalin și vrea să împlinească visul acestuia, de a stăpâni până la Atlantic. Însă el nu a mai atacat dispre Est, ci de peste Ocean. Și-a găsit omul potrivit, pe care l-a ajutat să ajungă la Casa Albă, astfel încât Europa prosperă, liberală și democratică să fie prinsă la mijloc. Și, spre deosebire de înaintașul său, el are bune relații cu China.

Cei doi, criminalul și admiratorul său, s-au întâlnit într-o expunere de sine ce le-a reușit. Putin a repetat încă o dată obsesia sa inacceptabilă, ce înseamnă retragerea NATO din Est și avansarea Rusiei până la fostele granițe ale URSS, ca și cum istoria de trei decenii nu ar exista – nu degeaba și-a pus maimuța să îmbrace tricoul cu CCCP.

– Advertisement –

Trump s-a prezentat drept un cățel incontinent ce dă din coadă când este luat în seamă. Pe Trump nu-l interesează pacea din Ucraina, ci doar să intre în grațiile satrapului de la Moscova, care a știut asta și s-a jucat cum a vrut.

După cum am văzut cu toții, agenda întâlnirii nu s-a derulat așa cum fusese anunțată. Întâlnirea s-a redus de la 5 la 3 ore, nu s-a obținut armistițiu, nu s-a obținut nicio garanție din partea Rusiei; la conferință, Trump a vorbit doar vreo 3 minute (față de 8, cât a vorbit Putin), iar prânzul s-a răcit în ghețurile Alaskăi. În plus, colac peste papagal, Trump a plecat cu mașina lui Putin.

Cei mai îngăduitori cu penajul capilar al lui Trump se așteptau măcar la un joc de poker, pentru că acesta avea marea carte a sancțiunilor în mâini. Însă nu a fost în stare nici de un barbut. Eu m-am așteptat la o cacealma și încă mai este timp pentru asta, chiar dacă marele papagal a ales să-i arate cărțile lui Putin.

Jumulit de propria vanitate și de impostură, Amazona oratrix l-a chemat pe Zelenski la Washington la o discuție, pentru că, probabil, simte și el nevoia să vorbească cu cineva față de care să se poată purta în largul lui, mitocănește, așa cum a mai făcut-o. Poate că va scoate un alt pachet de cărți, ca să demonstraze că în fața lui Putin a jucat la cacealma. Vom vedea.

Până atunci, vedem doar că această întâlnire i-a servit lui Putin muniție propagandistică pentru cei de acasă. După ce l-a umilit pe Macron, ținându-l la distanță la masa cea lungă, acum l-a umilit pe Amazona oratrix de la Casa Albă la el în colivie (noroc că nu a fost la întâlnire și Melania, căci exista riscul să nu mai coboare din mașina lui Putin). Macron și-a revenit din pumni, devenind după acele experiențe traumatizante unul dintre adversarii redutabili ai lui Putin. Rămâne de văzut dacă împănatul galben va reuși ceva similar, singura condiție fiind aceea de a recunoșate că a încasat-o, că s-a făcut de râsul mapamondului. Numai orgoliul său nemăsurat îl poate scoate din fundătura în care același defect l-a băgat.

Deocamdată, Amazona oratrix a aflat din nou că poziția europenilor rămâne neschimbată și că Rusia nu are drept de veto asupra Ucrainei. A aflat, de asemenea, că nu poate el decide cu borfașul lui preferat asupra lucrurilor căruia nu le aparțin, că nu-i vreun mare strateg, că nu va lua în veci Premiul Nobel pentru pace și că Alaska nu-i Yalta, ci-i alta.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Cacealmaua Alaska

* La judecata istoriei

* Chipurile statului paralel

* Am învins! Lupta continuă

* Oferta lui Simion: izolaționism și anarhie

* Sfârșitul șantajelor electorale ale sistemului

* Candidații „putinieni”

* Aveți ce alegeți: corigenți sau olimpici

* Hibernatus

* Valhallii

– Advertisement –

Se pregătește o mare cacealma ce se va juca în Alaska pe 15 august. Întânirea dintre Trump și Putin nu va duce la înghețarea conflictului și nici nu va aduce pacea, așa cum se laudă cei doi. Va fi pur și simplu o cacealma, o manevră prin care cei doi să iasă basma curată din clenciurile în care se plasează și o ocazie de a mai testa reacția europenilor. O vrăjeală de parcurs.

Trump avea nevoie de această întâlnire pentru a nu se face de râs în fața omenirii prin faptul că „ultimatumul” dat Rusiei nu i-ar fi adus nimic din partea acesteia. Putin a înțeles acest lucru și l-a servit: a venit cu „propunerea de pace” care nu va putea fi acceptată nicicând, o propunere menită doar a garanta eșecul întâlnirii. El nu doar că vrea ceea ce a ocupat abuziv, ci și ceea ce nu a reușit să ocupe. Ce ofertă de pace este asta? Doar o minte smintită l-ar lua în seamă cu așa ceva.

Cu ce se prezintă cei doi în Alaska? Putin are tot interesul să tragă de timp mimând – a câta oară!? – oferta de pace. Cu economia în prag de colaps, ca urmare a sancțiunilor economice și a pierderilor mari din „războiul de trei zile” ce nu se termină de peste 3 ani (și care nu se va termina nici după Alaska), Putin s-a speriat de condițiile impuse de Trump Indiei și a decis să meargă în Alaska să-l țină de vorbă pe narcisist și să-l scarpine între coarne pentru a-l îmblânzi.

Dar ce-i poate oferi Putin lui Trump? Fiindcă derutatul de la Casa Albă, ce are impresia că mergând în Alaska merge în Rusia (așa a declarat!), are totuși o schemă fixă: el doar vinde și cumpără. Trump nu depășește nivelul târgovețului ordinar; el nu are principii, ci numai foame de bani. Ce i-ar putea oferi Putin?

– Advertisement –

SUA a încheiat cu Ucraina acordul privind exploatarea pământurilor rare imediat după încheierea războiului, lucru râvnit de Trump îndeosebi pentru (încă) prietenul său Musk. Or, aceste resurse se află, în mare parte, în teritoriile ocupate. Are Putin o ofertă mai bună pentru Trump pe acest subiect? Îi dă pământurile rare mai ieftin dacă primește cadou regiunile ocupate? Îi va da o țeapă lui Trump și-i va rezerva un șirag cu mărgele de sticlă: iluzia că el poate decide încheierea războiului și că ar lua Premiul Nobel pentru pace. Pentru că vanitatea este „păcatul preferat” al locatarului de la Casa Albă

În Alaska se vor întâlni doi indivizi cu mentalității asemănătoare. „Fie că-ți place sau nu, frumoasa mea, trebuie să înduri”, i s-a adresat Putin Ucrainei ca unei femei ce urma a fi abuzată. Vechiul prieten al traficantului sexual Epstein dă semne că agreează o asemenea poziționare atunci când acuză victima de agresiune și când îi cere acesteia, Ucrainei, să cedeze ceea ce este al său, ceea ce America însăși îi garantase. La fel ca femeia violată, Ucraina se face vinovată de agresiune doar prin simplul fapt că există și că un agresor și-o revendică.

Ceea ce face Trump este complicitate la viol. Deși provin din culturi diferite, el și Putin par să fi vagabondat pe aceeași stradă, iar afinitățile lor elective sunt evidente. Trump îl admiră pe Putin și este invidios pe acesta pentru faptul că lui îi stă în cale ceea ce criminalului de la Moscova nu: democrația. Dar lucrează la asta, iar americanii dovedesc lipsă de reacție.

– Advertisement –

De la Moscova, Suslov susține că acceptarea de către Trump a condițiilor lui Putin ar însemna îmbunătățirea relațiilor lui cu China, India și Brazilia. Ca și când China s-ar fi sinchisit de SUA în relațiile cu Rusia, mai ales că Trump încearcă – prin concesiile făcute lui Putin – o rupere a Moscovei de Beijing. Condițiile impuse de Trump Indiei îl afectează pe Putin și nu pe Xi, care preferă o măcinare a Rusiei și continuarea izolării sale pentru a-i crește dependența de China. Suslov spune doar ceea ce Putin ar vrea să creadă Trump.

Pauza de refacere pe care este posibil să și-o obțină Putin, deși frustrantă pentru cei ce cred în forța dreptului, este binevenită și pentru europeni. Înainte de întâlnirea la rece, Trump și-a scos la interval păpușa Chucky ce le-a spus europenilor că ar trebui să se implice în apărarea Ucrainei cumpărând armament de la producătorii americani. Foarte bine! Pentru europeni este singura soluție deocamdată, până când își vor reface capacitățile industriei de apărare.

Revin la ceea ce am spus: Trump știe doar să vândă și să cumpere. Ce s-ar întâmpla dacă mâine s-ar încheia războiul, chiar în condițiile absurde puse de Putin? Ce i-ar ieși lui Trump din toată schema? Nimic. Or, în condițiile readuse în discuție de Vance, războiul din Ucraina devine pentru americani un mare business. Deci, interesul lui Trump ar fi continuarea războiului pentru acest business care i-ar aduce pe europeni în situația de a cumpăra armament de la americani, lucru plăcut bătrânului arghirofil. Foamea de bani a lui Trump va fi garanția rămânerii în joc a SUA, chiar în această formă.

După cum spuneam, în Alaska se va juca o cacealma care-l favorizează pe termen scurt pe Putin, pentru că-i permite să tragă de timp și să mai susțină încă o dată că războiul va continua din cauză că agresata nu acceptă violul. Iar Trump va depune mărturie în acest sens fără să se aleagă cu mare lucru, dar iluzionându-se că va rezolva o problemă globală. Oricum, fiecare dintre cei doi va merge la întâlnire cu ideea de a-l face pe celălalt.

Așa cum încuviințarea violului nu o vulnerabilizează doar pe cea în cauză, ci pe toate femeile, la fel și atitudinea lui Trump vulnerabilizează toate democrațiile. Deși privirile sunt ațintite spre teritoriile unui stat suveran european ocupate abuziv de ruși – stat ce a cedat armamentul nuclear sub garanțiile oferite de Rusia, SUA și Marea Britanie –, miza este una globală: valabilitatea documentelor ce legitimează actuala ordine internațională sau cel puțin europeană. De aceea, din toată această cacealma jucată de cei doi, importantă este reacția Europei, pe care aceștia vor s-o mai testeze încă o dată.

Reacția UE a venit. Un răspuns foarte bun, chiar dacă este dat față de o cacealma, și cred că abia această reacție dă greutate proiectatei întâlniri. Este foarte bine că acum nu doar unele state europene, ci Consiliul European, adică guvernământul politic al UE, s-a exprimat. Declarația de astăzi, 12 august 2025, a liderilor europeni – exceptându-l pe „consilierul” lui Trump pe problemele Europei de Est, putinistul Viktor Orban – reiterează clar un principiu de la care europenii nu trebuie să abdice: „frontierele internaționale nu trebuie modificate prin forță”. De asemenea, precizează că „războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei are implicații mai largi pentru securitatea europeană și internațională”. Se arată că „pacea în Ucraina nu poate fi decisă fără Ucraina”. De apreciat este faptul că se reafirmă hotărârea UE de a susține Ucraina împreună cu SUA și de a menține sancțiunile împotriva Rusiei.

Declarația reiterează elemente emise până acum de cele mai importante cancelarii europene, dar important este că, de această dată, este vorba de un document asumat de UE. Însă va trebui ca aceasta să fie urmată de decizii și de acțiuni concrete. Pentru că în joc sunt Europa și ordinea de drept ce i-a adus pacea timp de opt decenii. Dacă smulgerea unui centimetru pătrat din teritoriul Ucrainei este recunoscută de cei ce ar fi trebuit să fie garanți ai suveranității sale, după cum s-au angajat, sar în aer Actul unic de la Helsinki, Memorandumul de la Budapesta și toate principiile dreptului internațional, încălcate deja de Rusia. Forța dreptului va fi istorie, întorcându-ne la dreptul forței. Asta a vrut mereu Rusia, în orice formă de imperiu a acționat.

Elementul ce va cântări la întâlnirea dintre agresorul adulat și complicele adulator este perspicacitatea de care Trump ar putea da dovadă în ultima clipă: convins că merge la un joc de poker în care are toate cărțile în mână, și-ar putea da seama că a nimerit la o ruletă rusească și s-ar putea ridica de la masă. Altminteri, în scurt timp, un iglu ar putea fi singura casă albă în care ar mai fi relevant.

DE ACELAȘI AUTOR:

* La judecata istoriei

* Chipurile statului paralel

* Am învins! Lupta continuă

* Oferta lui Simion: izolaționism și anarhie

* Sfârșitul șantajelor electorale ale sistemului

* Candidații „putinieni”

* Aveți ce alegeți: corigenți sau olimpici

* Turul 2 înapoi!

* Hibernatus

* Valhallii

Am scris destul de mult despre Ion Iliescu și despre ceea ce a reprezentat el în cei 35 de ani de postcomunism, încât mă hotărâsem să nu scriu nimic la dispariția lui fizică. Însă cei ce falsifică istoria pe care am trăit-o m-au determinat să-mi schimb opțiunea, fiindcă minciuna trebuie contrazisă pe loc, altfel se prezintă drept adevăr.

Minciunile colosale vânturate în aceste zile sunt cele potrivit cărora Iliescu ar fi băgat România în NATO și-n UE. Văd că tot circulă pagina cu semnăturile date pe Acordul de la Snagov din 1995, prin care toate forțele politice s-au angajat că vor lucra pentru integrarea euroatlantică a României.

Evenimentul din 1995 a fost unul foarte important, însă a venit după ce Iliescu reprimase opoziția societății civile prin mineriade, realizase reintegrarea foștilor securiști în noile structuri informative și le dăduse marile afaceri ale statului român (motiv pentru care i-a avut fideli până astăzi) și își asigurase sprijinul parlamentar în „patrulaterul roșu”. Iar în 1991, Iliescu semnase un acord cu URSS în care se angaja ca România să nu intre în NATO și-n Comunitatea Europeană decât cu acordul URSS. Noroc că URSS s-a dizolvat.

Acordul de la Snagov a făcut parte din politica duplicității – „zicem ca ei și facem ca noi” –, pentru că ceea ce s-a întâmplat în România după ’95 numai traseu de integrare europeană n-a fost. Convenția Democratică, puternic infiltrată de oamenii vechilor structuri, a gestionat cu greu guvernarea, ceea ce i-a pregătit eșecul la alegerile din 2000.

– Advertisement –

Asta s-a întâmplat până în 1999, când o conjunctură internațională avea să ofere României o oportunitate pentru intrarea în NATO: președintele Costantinescu a decis să permită survolul avioanelor NATO în conflictul din Iugoslavia, ceea ce va pune capăt războiului de acolo. Vă amintiți cum s-au raportat Iliescu și ai lui față de acest gest? Mergeți la presa vremii! Doar promisiunea pe care i-a făcut-o Emil Constantinescu, într-o discuție tête-à-tête, că nu va mai candida pentru un nou mandat l-a determinat pe Iliescu să se abțină, împreună cu PDSR, la votul în Parlament ce a permis adoptarea măsurii propuse de șeful statului.

Deci, autorul intrării în NATO este Emil Constantinescu, nu Ion Iliescu! Primul a renunțat la mandat pentru a obține survolul, al doilea s-a abținut doar după ce i s-a promis viitorul mandat la Cotroceni.

Cât privește UE, drumul spre aceasta a fost frânat de arta ambiguității pe care Iliescu și ai lui au stăpânit-o foarte bine și pe care au aplicat-o în deciziile politice. Tot procesul de aderare a fost marcat de duplicitate și de „baroniada” din al treilea mandat al lui Iliescu, fenomen pus la punct de Adrian Năstase.

– Advertisement –

Ion Iliescu a fost un lider comunist mai școlit decât alții, lăsând bune impresii pe unde a exercitat funcții. Însă a fost un lider fidel liniei partdului. Dizidența sa față de familia Ceaușescu nu a fost și una față de partid. Oricât l-au purtat Ceaușeștii prin diverse funcții umilitoare față de aspirațiile sale, el nu a fost trimis nici la Canal, nici la pușcărie, nici pe șantier, ci a fost păstrat în nomenclatură, cu privilegiile aferente.

În ’89, Iliescu n-a crezut că va fi o revoluție, ci doar o reformare a PCR, dovadă fiind primele sale declarații și acțiunile pe care le-a întreprins. Numai că lui nu i-a ieșit reformă, ci restaurație. Dacă-i privim pe cei pe care i-a adus în funcții în ultima decadă a lui decembrie ’89, vedem că majoritatea erau dejiști pe care Ceaușescu îi marginalizase pe motiv de relații strânse cu Moscova – cei din dosarul „Corbii”, pe care Virgil Măgureanu l-a dus la Moscova la începutul lui 1990. Atunci, Ion Iliescu a produs – după cum spunea un membru al Comisiei senatoriale privind acțiunile desfășurate în Revoluția din decembrie 1989 – „rekaghebizarea României”.

Ion Iliescu a publicat lucrarea „Revoluție și reformă”; însă, în realitate, el a încercat o reformă prin restaurație. Revoluția a venit peste el fără s-o fi gândit, motiv pentru care el a produs restaurația în noul sistem, fapt ce a frânat evoluția postrevoluționară a României.

Consecințele acțiunilor lui Ion Iliescu sunt prezente și astăzi în societatea românească. Absența lustrației a dus la situația revoltătoare a reabilitării regimului criminal în care am trăit până-n ’89 și a Securității, dovadă fiind decizia ICCJ din „dosarul Gheorghe Ursu”. În acest dosar, după cum a dictat martorul Mălureanu (fostul securist al Uniunii Scriitorilor), instanța afirmă că-n perioada ceaușistă nu a existat un conflict între Securitate și societate și că, în consecință, instituția represivă nu a comis nicio crimă.

Nostalgia după comunism, de care profită astăzi partidele extremiste din România (AUR, SOS și POT), s-a dezvoltat pe tranziția realizată în canonul Iliescu, în care se amestecă bunul cu răul și în care au fost evitate judecățile clare.

Este evident că Iliescu a însemnat o frână pentru parcursul european al României postcomuniste. „Cine-a stat cinci ani la ruși / Nu poate gândi ca Bush!” – acest slogan, ce i s-a strigat în anii ’90, l-a descris perfect. Pentru România, Ion Iliescu a fost un încetinitor de istorie, fapt ce a dus la emigrarea masivă în Occident a celor mai activi cetățeni și la o nesfârșită atmosferă deprimantă în țară. Baronii locali, despre care se tot vorbește, au apărut în mandatul 2000-2004. Chiar dacă Iliescu s-a retras în ultimii ani din viața politică, consecințele politicii sale au rămas.

Nu am dorit niciodată dispariția lui Ion Iliescu, ci am vrut să nu plece de aici înainte de a-și primi sentințele, oricare ar fi fost ele, pentru faptele sale din timpul Revoluției, soldate cu peste 1.000 de morți și alte mii de răniți, și pentru cele din timpul mineriadelor. Cu atât mai puțin pot fi de acord cu prezentarea lui în postură de erou. Am fost de acord cu funeralii naționale (atât timp cât nu există o condamnare, erau necesare), dar nu am fost de acord cu ziua de doliu național. Pentru care mărețe fapte? Pentru cele de le Revoluție sau pentru cele de la mineriade?

În aceste zile, cât Ion Iliescu a fost depus la Cotroceni, un mare val de „drept-credincioși” ne-au tot spus că nu trebuie să vorbim despre ce a făcut rău defunctul, pentru că „despre morți – numai de bine”, că acum nu e momentul și că „îl va judeca istoria”.

Chiar așa? De când începe istoria, mă rog? La câți ani după comiterea faptelor începe istoria? De la Revoluție au trecut 35 de ani, iar de la mineriada din ‘90 cam tot atâția. Timp de peste trei decenii, justiția a tot pasat dosarele în care era cercetat Iliescu, cu scopul ca ele să devină istorie, să nu se lase cu condamnări decât post-mortem. Și a reușit justiția să-l recompenseze astfel pe Ion Iliescu. Dar noi, cei ce am trăit acele evenimente și care am avut norocul să le supraviețuim, suntem de ceva vreme istoria care poate să judece faptele lui Iliescu și alor lui. Și am și făcut-o, fiindcă s-au scris mii de pagini și s-au făcut ore de film despre acele fapte.

Deci, doamnelor și domnilor, judecata istoriei s-a tot produs în tot acest timp, numai că ea nu poate fi găsită pe TikTok. Dacă nu v-ați sinchisit de ceea ce am spus despre Ion Iliescu în toți acești ani, de ce v-ați deranja acum? De dragul ipocriziei?

Istoria nu este o altă Judecată de Apoi, ce ne așteaptă în lumea cealaltă, ci una ce se produce aici, imediat după comiterea faptelor, chiar în timpul vieții făptuitorului. Așa că a aduce în discuție faptele comise de defunct nu este lipsă de umanitate, așa cum sugerați; abia albirea sau chiar eroizarea unui individ ce a comis crime împotriva umanității este lipsă de umanitate. Sigur, mă îndoiesc că printre cei ce afișează acum fețe de buni creștini se numără și cei ce au avut în familie victime ale Revoluției sau ale mineriadelor.

Pe Ion Iliescu are cine să-l plângă, anume toți cei ce au profitat de pe urma lui. Să-și ducă în greu pierderea, deși mai ușor este condus pe ultimul drum un om care dispare la 95 de ani decât un tânăr de 20 de ani împușcat în cap la Revoluție sau unul ucis de bâtele minerilor. Și mai greu poate să simtă empatie față de dispariția lui Iliescu un om precum Marian Moroșanu („Ceaușescu”), ce va purta toată viața lui sechelele cu care a rămas în urma bătăii pe care i-au administrat-o minerii.

De aceea, ziua de doliu național nu trebuia declarată în memoria lui Ion Iliescu, ci a victimelor lui. Sigur, nu justiția lui Iliescu a dovedit toate acestea, ci istoria. Iar istoria suntem noi, cei care am supraviețuit Revoluției, mineriadelor și anilor pierduți în ambiguitățile și duplicitățile regimului Iliescu.

Iar sentințele istoriei pot fi formulate și-n ziua dispariției făptuitorului. Ba, chiar cu atât mai mult atunci, pentru că altfel ne trezim cu încă un demon sanctificat.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Chipurile statului paralel

* Am învins! Lupta continuă

* Oferta lui Simion: izolaționism și anarhie

* Sfârșitul șantajelor electorale ale sistemului

* Candidații „putinieni”

* Te votez, dar nu pe tine

* Aveți ce alegeți: corigenți sau olimpici

* Turul 2 înapoi!

* Hibernatus

* Valhallii

– Advertisement –

Spuneam imediat după victoria lui Nicușor Dan, cu un scor după care în tabăra învinșilor ar fi trebuit să se lase tăcerea, că lupta va continua, fiindcă putiniștii ce-și spun suveraniști au misiunea de a aplica „planul B” al Kremlinului, adică destabilizarea României.

Putiniștilor nu le-a ieșit președintele, Georgescu sau Simion, atunci trebuie făcut țăndări mandatul președintelui nedorit – nici de Rusia, nici de partidele de guvernământ. Ultimele nu au încotro și trebuie să negocieze cu acesta; dar Rusia nu are o asemena perspectivă, singura ei variantă fiind rămânerea pe baricade într-o perpetuă campanie electorală, ca și cum alegerile urmează să aibă loc în curând.

Oficina putiniștilor a fost postul Realitatea Plus, acolo unde Anca Alexandrescu are de ceva timp emisiunea „Culisele statului paralel”, în cadrul căreia se spun tot felul de aberații. Tot ceea ce nu-i convine realizatoarei face parte din „statul paralel”. Nu știu cât înțeleg telespectatorii ei din această sintagmă, în condițiile în care ei sunt paraleli cu noțiunea de stat, dar emisiunea cu pricina nu are vreun scop edificator, ci unul propagandistic. Iar scorul înregistrat de vedetele politice promovate de „Marș TV” dovedește faptul că rețeta a prins. Pentru că stau prost cu cantitatea de săpun și de pastă de dinți consumată, fanii postului s-au lăsat spălați de astfel de emisiuni. Dacă nu ar fi fost vorba de spălare pe creier, s-ar fi putut spune că s-a produs o acțiune de igienizare; în realitate, a fost și este un proces insalubru de îndobitocire propagandistică.

În fond, ce este „statul paralel”? Este un construct propagandistic populist ce indică o confiscare a puterii democratice de către o elită ce parazitează și folosește pârghiile statului exclusiv în favoarea ei. Într-o asemenea reprezentare, oameni diverși și fapte disparate, reale sau contruite mediatic, primesc o coerență menită să le dea forță de dovezi pentru orice vor populiștii să demonstreze. Tot acest efort al populiștilor are ca obiectiv demonizarea adversarilor prin plasarea lor într-un complot la adresa ordinii constituționale cu scopul de a săvârși ei tocmai ceea ce acuză: atacul la ordinea constituțională.

– Advertisement –

Sintagma nu a fost inventată pe plaiurile geto-dace, ci a venit din SUA trumpistă (din primul mandat) și a călătorit pe la toți liderii autoritari și populiști (Orban, Erdogan și alții) în efortul lor de a sabota ordinea constituțională din țările lor pentru a-și prezerva puterea. În România, sintagma a fost vânturată la toate televiziunile complexurilor politico-mediatice, încât puțini dintre actorii politici au scăpat de eticheta de „om al statului paralel”.

Dintre politicieni, Dragnea a fost un mare amator al acestei sintagme, după cum era și un mare admirator al lui Trump, Orban și Erdogan. După plecarea lui din politică așa cum nu și-a dorit, „ca prostul”, și după conducerea spre eșec și a Vioricăi Dăncilă, piaza lor rea, Anca Alexandrescu, a luat sintagma și a dezvoltat-o în emisiunea cu pricina. Nu i-a fost suficient faptul că sintagma „stat paralel” indica doar o fantasmă, motiv pentru care și-a invitat naivii spre „culisele” acestei fantasme. Dacă nimicul vă ține cu ochii mari cât cepele, să vedeți culisele nimicului ce efect vor avea!

S-au vânturat și încă se vântură în acea șezătoare tot felul de personaje, dominanta lor fiind aderarea la conspiraționism. S-au făcut și desfăcut universuri, s-au produs sub ochii „poporului” zeci de „big bang”-uri și de cataclisme pe seară, s-au reîncălzit ciorbe râncede ale securiștilor ceaușei și, din toate aceste lături propagandistice primordiale, s-a ivit în final pe cal alb Călin Georgescu.

– Advertisement –

Dacă predecesorii ghinioniști ai Ancăi Alexandrescu au intrat iute în istorie, Georgescu și Simion țin încă de pozițiile lor precum pisica de burlanul de sub streașină. Pentru că misiunea lor nu e de pe acest pământ strămoșesc, ci de dincolo de Don și ea constă în planul B despre care am vorbit: destabilizarea României.

Cum? Soluția este scrisă seară de seară la „Marș TV”: statul paralel. Nu, nu e vorba de acel stat paralel construit în mințile sectei georgist-simioniștilor de propagandiștii chemați seară de seară în platoul cu de toate al Ancăi Alexandrescu, de fantasma care ar mai avea și culise, ci de unul real și la vedere.

După ce și-a recunoscut înfrângerea, Simion a fost la Viena pentru a lua instrucțiuni și a revenit cu mesaje de război, anunțând că nu recunoaște rezultatele alegerilor și chemându-și oastea la luptă. A fost evidentă strategia de menținere a tensiunii în societate, adică planul B despre care vorbeam.

Dar lucrurile nu au rămas la acel nivel. În ziua depunerii jurământului de către președintele României, Simion a postat și el un discurs al său ca președinte. Din baia lui Dan Diaconescu a sărit și putinistul Cozmin Gușă, susținând un parteneriat cu statul criminal Rusia. Normal că nimeni nu i-a cerut asta și el nu are vreo calitate să ceară așa ceva. Dar trebuia să vină cu un adaos la discursul președintelui Simion. Din izmana țărănistă a sărit și singurul purice rămas, Pavelescu, care anunță că mulțimea cu un singur element, adică PNȚCD, nu recunoaște alegerile. Și CCR s-a cutremurat!

Cineva spunea că acești oameni ar trebui să fie invitați la consult în instituții în care i-ar putea întâlni pe Decebal, Vlad Țepeș și Ștefan cel Mare – în diferite stări de agregare, ființe sau bulevarde. Eu cred că ar trebui invitați la discuții de alte instituții, pentru că sunt persoane cu discernământ. În scurt timp, vor mai apărea chipuri ale noului stat ce se propune pentru țara celor 5 milioane de învinși. Stați să-și facă Simion trustul media – ce va fi condus, probabil, de Gușă – ce le va picura adevărul lui zi de zi!

Am vorbit de Anca Alexandrescu mai mult pentru că emisiunea ei promite că devoalează culisele așa-zisului stat paralel. Dar ca a ei sunt produsele mediatice ale unei întregi compánii, din care fac parte colonelul Turcescu, Mihaiu, Nistorescu, Tucă, Cristoiu etc. Toți aceștia vorbesc necontenit de fantomaticul stat paralel care face și desface (doar în mințile lor și ale celor ce-i cred, desigur!), timp în care ei pun umărul la crearea unui stat paralel real, ale cărui chipuri sunt Georgescu, Simion, Lulea, Gușă, Șoșoacă, Potra și alții.

Chiar așa, dragă stat român, ce se mai aude de complotiștii ce puneau la cale înființarea Geției? Sunt bine, pe la casele lor? Normal, atât timp cât cu dovezi clare Georgescu, cel ce urmează „Chemarea”, a avut o singură aducere pentru ca să execute imediat, sfidător, salutul legionar. Dar militarii români angajați în junta lui Potra ce mai fac? Așteaptă să devină tineri pensionari? Dar cei ce amenință pe rețelele de interacțiune socială cum o mai duc?

Dacă nu știi, îți spunem noi, ceștilați: cu toții o duc bine, dragă stat român, lucrează sub protecția ta să-și ia țara lor înapoi, dar fără tine. Pentru că ei deja își fac statul lor, față de care tu ne dai impersia că ești paralel.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Am învins! Lupta continuă

* Oferta lui Simion: izolaționism și anarhie

* Sfârșitul șantajelor electorale ale sistemului

* Candidații „putinieni”

* Te votez, dar nu pe tine

* Sistemul fraților anti-sistem

* Aveți ce alegeți: corigenți sau olimpici

* Turul 2 înapoi!

* Hibernatus

* Valhallii

România a învins, viitorul președinte va fi un om cu o inteligență probată în competiții internaționale, cu o experiență civică bogată și cu una administrativă la fel. În fine, un om a cărui alegere în cea mai înaltă funcție în stat ne face cinste ca țară, după ce am avut un premier ce nu și-a mai găsit diploma de absolvire a studiilor medii și după ce în cursa finală pentru Cotroceni am avut un individ violent, cu un comportament suburban, om al Moscovei.

Misiunea lui Nicușor Dan va fi foarte dificilă, prima probă fiind constituirea unui guvern al cărui premier să fie omul promis, Ilie Bolojan. Dar cu cine va sta Nicușor la masa negocierilor? Cu reprezentanții unui partid, PSD, ce nu vrea nici în ruptul capului să se reformeze; cu unul, PNL, ce a scăpat repede de Bolojan și s-ar bucura dacă acesta ar fi premier în primul rând pentru că nu s-ar mai ocupa de reformarea lui; cu o asociație, UDMR, ce l-a sprijinit masiv pe Nicușor Dan în turul 2; și cu USR, formațiune eliminată ultima dată de la guvernare prin combinațiile lui Iohannis și prin propria incapacitate de negociere (USR a reușit să se salveze în ultima clipă de la înfrângerea în alegeri).

În afară de UDMR, în toate celelalte formațiuni este agitație, pentru că lumea vrea schimbare.

Prin rămânerea lui Grindeanu, PSD a dovedit că nu vrea să înțeleagă nimic din rezultatul votării. Aceeași echipă sudată în rele va conduce partidul până la congresul din toamnă.

– Advertisement –

PNL, cum spuneam, speră să scape de Bolojan pentru ca lucrurile să rămână cum au fost.

În acest timp, pe lângă aceste două partide dau târcoale hoitarii Ponta și Antonescu, doar-doar vor putea rupe parlamentari suficient de mulți necesari transformării unor partide mai vechi sau mai noi în partide parlamentare pe care să le conducă ei.

Nici în aripa antidemocratică nu e liniște: Târziu a anunțat înființarea unui nou partid care va rupe din AUR. Cred că nici POT și nici SOS nu vor rămâne cu aceleași locuri în Parlament în urma apariției acestei noi formațiuni.

– Advertisement –

Peste toată hărmălaia, Simion anunță că va contesta alegerile, după ce recunoscuse rezultatele. Pentru că, așa cum am mai spus, misiunea lui este anarhia.

Armata georgistă ce l-a votat pe Simion își trăiește înfrângerea într-o gamă largă de gesturi, de la plâns, înjurături și amenințări la distrugerea documentelor personale. Așa au ajuns cei ce au mestecat mesaje identitare la o acută criză de identitate. Cei nerușinat de mândri de românitatea lor au început să-și distrugă documentele care le atestă apartenența la România. Ei vor fi cei care în curând vor aglomera birourile de evidență a populației pentru a obține noi acte de identitate. Cu cheltuieli, căci prostia se plătește.

Pe 18 mai am ținut la distanță de 7,2 procente marele pericol moscovit ce nu încetează să amenințe România. Va urma o perioadă „interesantă”, în care vor fi reluate atacurile la ordinea constituțională. Se va relansa mesajul „loviturilor de stat”, chiar dacă nicio minte întreagă nu poate înelege cum pot instituțiile statului să dea lovituri de stat ce nu au schimbat nimic din arhitectura instituțională și din construcția politică și nici cum se pot da două-trei lovituri de stat în câteva luni, cum susțin trompetele propagandistice Alexandrescu, Turcescu, Tucă, Cristoiu, Gușă și tot neamul celor ce susțin mai departe cultura calului și cizma muscalului.

Pe acest fond, avem nevoie de un guvern care să elimine avariile lăsate de troica Iohannis-Ciucă-Ciolacu și instituții care, depresurizate politic, să înceapă să-i aducă în fața instanțelor de judecată pe cei ce au dat lovituri repetate ordinii constituționale din România.

Am învins, avem președinte pro-european, dar răul construit în ultimii ani nu poate fi eradicat doar prin efortul unui om, fie acesta și primul om în stat. Iar soluția este la partidele de guvernământ, pentru că de la ele a venit răul. Succesul lui Nicușor nu poate acoperi prăbușirea lor.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Oferta lui Simion: izolaționism și anarhie

* Sfârșitul șantajelor electorale ale sistemului

* Cel mai important candidat

* Candidații „putinieni”

* Te votez, dar nu pe tine

* Sistemul fraților anti-sistem

* Aveți ce alegeți: corigenți sau olimpici

* Turul 2 înapoi!

* Hibernatus

* Valhallii

În avântul lor populist din această campanie, aproape toți candidații s-au prezentat a fi vajnici luptători cu „sistemul”, puțini dintre ei arătând în mod clar ce desemnează prin acest termen. Iar faptul că oamenii sistemului s-au prezentat ca fiind antisistem a sporit confuzia în rândul celor ce au privit în vitrina electorală cu gândul de a alege de acolo cel mai bun produs antisistem.

Unii înțeleg prin sistem actuala guvernare, alții înțeleg „globaliștii sorosiști”, iar alți înțeleg vechile structuri ceaușiste ce nu au lăsat din mâini puterea după căderea comunismului.

Prin sistem, eu înțeleg rețeaua transpartinică de interese dezvoltată după căderea comunismului pe vechea structură de partid și de stat, formată din cei rămași la putere la toate nivelurile asministrației publice prin neaplicarea Punctului 8 de la Timișoara și prin falsa reformă a vechii securități, ce a însemnat doar o schimbare de ambalaj. Liderii comuniști și securiștii s-au răspândit în noile stucturi politico-administrative și și-au creat complexe politico-mediatice pentru a-și prezerva puterea, lucru care le-a reușit.

De-a lungul celor trei decenii și jumătate de existență, sistemul și-a ținut aproape susținătorii prin anumite mesaje: „n-ați mâncat salam cu soia”, „vin moșierii”, „nu ne vindem țara”, „un om pentru liniștea voastră”, „interesul național”, „mândru că sunt român”, „ne luăm țara înapoi” sau „jos sorosiștii și globaliștii”.

– Advertisement –

În afară de aceste mesaje ce au adus voturile necesare menținerii puterii, sistemul a recurs și la crearea alternativei „antisitem”, pentru ca erodarea partidelor sale mainstream să nu aducă în scena politică vreo alternativă cu adevărat antisistem – ferească „tovarășul Dumnezeu”! Așa au apărut partidele-bidon AUR, SOS și POT, în care au migrat oamenii sistemului care până atunci activaseră în partidele de guvernământ.

Într-o societate democratică nu mai poate fi vorba de partid unic, pentru că, din păcate pentru sistem, s-a schimbat regimul politic; însă „veghea mereu trează” a sistemului a produs „democrația originală”, iar cultura antidemocratică și dorința lui de putere au produs cartelizarea politică sub forma USL. Abia intrată în UE și lovită imediat de criza mondială augmentată de politica iresponsabilă a lui „economia duduie”, România s-a confruntat cu criza politică majoră din 2012, care era cât pe ce s-o scoată de pe orbita europeană.

Din fericire, acel puci a fost oprit de providențialele intervenții ale UE și ale SUA, însă cartelizarea politică a rămas să sape mai departe la frageda temelie a tinerei noastre democrații. Deciziile luate de cele două vârfuri ale limbii Varanului, Crin Antonescu și Victor Ponta, nu au fost eliminate ulterior, iar cartelizarea și-a urmat consolidarea prin modificarea legii electorale, menită să înveșnicească oamenii cartelului în funcții la toate nivelurile. Despre importanța acestei legi în menținerea sistemului la putere a vorbit explicit unul dintre liderii săi, Paul Stănescu, când a profețit sumbru că dacă nu le iese candidatul vor avea alegeri în două tururi la primării și la consilii județene.

– Advertisement –

În 2006, după guvernarea sistemului ce a ajuns la apogeu în coaliția numită „patrulaterul roșu”, a urmat o pauză care nu a însemnat o retragere, ci o repliere a lui. Aveam să aflăm mult mai târziu că o mare parte dintre cei ce au fost la guvernare sub steagul CDR erau tot oamenii sistemului, ce au lucrat pentru disoluția alternativei la „patrulaterul roșu”. Și au reușit.

Dar, pentru că societatea a evoluat mai repede decât sistemul, exista riscul ca primul reprezentant al sistemului, Ion Iliescu, să nu ajungă la Cotroceni, motiv pentru care sistemul a împins în alegeri un indezirabil: Corneliu Vadim Tudor. A fost prima dată când s-a aplicat șantajul electoral la acest nivel. De frica extremistului, chiar și cei mai înfocați opozanți ai sistemului au votat cea mai rezonabilă ofertă a acestuia. S-a votat atunci, pentru prima dată, „răul cel mai mic”.

În următoarea cursă pentru Cotroceni, sistemul a mizat pe un alt om de bază, Adrian Năstase, mergând „la sigur”, pentru că s-a bazat pe baronii locali pe care acesta i-a crescut cât timp a fost premier. Dar a apărut alternativa antisistem, Traian Băsescu, despre care se știa că este tot din sistem, dar care promisese să se bată cu el. Lupta anticorupție pe care a îmbrăcat-o „antisistemismul” lui Traian Băsescu avea să-i aducă acestuia două mandate de președinte, pe care le-a câștigat în competiție cu doi oameni ai sistemului: Adrian Năstase și Mircea Geoană. Riposta sistemului s-a produs prin puciul din 2012.

A urmat o perioadă cu o atmosferă politică demnă de Coreea de Nord. Sistemul și-a recompus partidul-stat sub forma cartelului USL și părea că nimic nu-i va mai sta în cale. Însă cuplul pe care a mizat s-a desfăcut, iar în cursa pentru prezidențiale s-a înscris cel ce fusese lance a puciului și care-și arătase în mod explicit preferințele pentru China, Rusia și Turcia și dispețul pentru UE. Dar labilitatea și mitomania de care dăduse dovadă nu l-au recomandat sistemului ca om de încredere, motiv pentru care acesta a scos din pălăria Grivco candidatul rezonabil. Frica față de accederea lui Ponta l-a adus pe Iohannis la Cotroceni, ca „răul cel mai mic”. Acesta a fost al doilea șantaj electoral al sistemului.

Sub primul mandat al lui Iohannis s-a produs ascensiunea suveranismului în cadrul USL, mesajul „mândru că sunt român” fiind dominant în discursul public al cartelului. Dar pentru că Iohannis nu a fost sigur pe victoria sa în obținerea celui de-al doilea mandat, sistemul i-a furnizat-o drept contracandidată pe Viorica Dăncilă, o persoană ce-și dovedise crasa incompetență și nocivitatea în timpul exercitării funcție de premier și față de care Iohannis a jucat rolul „răului cel mai mic”. Acesta a fost al treilea șantaj electoral al sistemului.

În al doilea mandat, Iohannis i-a făcut sistemului serviciile pe care i le datora, aducând partidul de suflet al acestuia la guvernare și concepând schema prin care el să rămână cumva la putere prin interpuși. În troica pe care a făcut-o cu Ciolacu și cu „Ciucă al nostru”, a decis ca la cele două palate să ajungă Ciucă și Ciolacu. Însă pentru că niciunul nu avea tracțiune electorală, sistemul a recurs la aceeași schemă, a votării „răului cel mai mic”.

Timp de un mandat, cele două palate nu au făcut nimic pentru stăvilirea extremismului, deși au avut pârghiile legale la dispoziție. Aveau nevoie de extremiști în campanie, pentru rolul balaurului. Așa a ajuns PSD să introducă voturi în urne pentru Simion, iar PNL să plătească o parte din campania pe rețele a lui Georgescu, cu gândul ca-n turul 2 să se ajungă ca unul din cei doi preferați să concureze cu unul dintre extremiști. Acesta a fost al patrulea șantaj electoral al sistemului.

Numai că socoteala de la Cotroceni nu s-a potrivit cu cea de la urne: niciunul dintre cei doi, Ciucă și Ciolacu, nu a intrat în turul 2. Iar dacă nu ar fi existat presiunile din mass media dinafara complexelor politico-mediatice, Iohannis nu ar fi desecretizat informațiile ce dovedeau frauda electorală a lui Georgescu. La fel s-ar fi întâmplat și dacă intra Ciolacu în cursă.

Au urmat anularea alegerilor și pregătirea următoarelor alegeri pentru scaunul de la Cotroceni. Șoșoacă fusese interzisă în noiembrie 2024 și nu mai putea fi acceptată acum; candidatura lui Georgescu a fost respinsă ca urmare a fraudei din noiembrie 2024; a mai rămas Simion, a cărui candidatură ar fi trebuit respinsă pe aceleași motive pentru care a fost respinsă cea a Dianei Șoșoacă, la care se adaugă un lucru grav precum statutul de persona non grata în Ucraina și Republica Moldova. Să mai punem la socoteală și amenințările cu jupuirea în piața publică a membrilor Biroulu Electoral Central, între care cinci judecători de la Înalta Curte. Dar era nevoie de un balaur care să ajungă în turul 2 cu candidatul sistemului, Crin Antonescu.

Niciun candidat al sistemului nu l-a atacat pe Simion în campanie, ci au sărit cu toții pe un candidat antisistem: Nicușor Dan. Simion trebuia numaidecât să intre în turul 2, lucru care s-ar fi întâmplat chiar dacă ar fi fost atacat. Dar corb la corb nu-și scoate ochii! Simion e al sistemului și lui i s-a distribuit un rol pentru ca românii să aleagă din nou „răul cel mai mic”. Acesta a fost al cincilea șantaj electoral al sistemului.

Din nou, socoteala din birourile sistemului nu s-a potrivit cu cea de la urne. „Cum adică?”, urla Ciolacu când a simțit că lucrurile merg prost. Iac-așa! Mare tristețe în tabăra sistemului, iar ieșirile lui Crin Antonescu împotriva lui Nicușor Dan și a susținătorilor săi îi consolidează acestui Hibernatus poziția de om al sistemului.

„Nu e pentru cin’ se pregătește, ci pentru cin’ se nimerește”, spune autorul anonim. Iar în turul 2, electoratul are de ales între un candidat antisistem și unul al sistemului care doar a mimat că se bate cu sistemul. Dacă sistemul pregătise din nou schema în care să fie ales „răul cel mai mic”, de această dată va trebui ales între bine și rău, pentru că între cei doi candidați este o diferență ontologică. Nu mai avem în cursă oameni ai sistemului cu diverse grade de nocivitate, ci unul absolut nociv, om al celei mai dure și mai retrograde părți a sistemului și-n strânsă relație cu Rusia, și unul ce s-a luptat cu sistemul în București și care este un pro-european fără echivoc.

Până în prezent, sistemul ne-a șantajat de cinci ori. De trei ori i-a ieșit, de două ori a dat rateuri. Pentru că electoratul a decis altfel, sistemul își pune oamenii să semene ambiguitate. Oamenii săi nici nu spun direct că-l susțin pe Simion, dar nici nu ies să spună că-l susțin pe Dan sau îl atacă mai departe pe acesta din urmă. Ponta a ieșit la început pentru Simion, apoi împotriva lui; Antonescu a ieșit penibil să împartă electoratul în două secte (a lui Băsescu și a lui Georgescu) – o față palidă abia ieșită din somnul de 10 ani și care visează încă la o revenire în politică.

Este evident faptul că partidele sistemului sunt în criză profundă, iar aceasta poate fi rezolvată doar pornind de jos în sus, de la organizațiile din teritoriu. Deja unele organizații de comună și unii primari și-au anunțat deschis susținerea pentru Nicușor Dan. E necesar un val de asemenea ieșiri care să spulbere conducerile centrale ce au adus aceste partide în situațiile jalnice de astăzi. Alinierea în spatele lui Nicușor pentru a spăla rușinea în care combinatorii de la centru i-au băgat ar fi o ocazie pentru începerea unei reformare a organizațiilor lor. Dar, atenție!, nu cu Ponta și nici cu Antonescu, pentru că ar dovedi iar faptul că n-au înțeles nimic.

Unii dintre semenii noștri, ce nu-l agreează pe Nicușor Dan din diverse motive, îl vor vota pe acesta tot de frică – și au și de ce. S-ar putea crede că este în act al șaselea șantaj al sistemului, numai că, am văzut, sistemul nu-l mai prezintă pe Simion ca răul cel mare, ci seamănă confuzie. Doar societatea civilă, unii dintre foștii candidați și organizațiile de partid locale atrag atenția asupra pericolului real pe care-l reprezintă acest politician extremist. De această dată nu mai avem un rău controlat de sistem, ci unul pe care sistemul și-l dorește, schimbându-i rolul din balaur în fătul lui frumos care n-ar fi chiar așa de rău. Deci, avertismentele nu mai fac parte dintr-o strategie de marketing, ci sunt sincere și semnalează un pericol de moarte pentru europenitatea noastră. Iar dacă cineva înregistrează aceste avertismente ca șantaj, de această dată este unul convenabil, pentru că efectele lui vor fi benefice.

Dincolo de strategiile sistemului, avem în față doi candidați pe care niciun sistem nu-i poate prezenta mai bine decât o fac ei.

Simion este același mitocan zurbagiu și violent ieșit din galerii, în combinații cu clanurile interlope și cu rușii, un utilizator al vechilor metode securiste (vezi cazul jurnaliștilor filmați fără acordul lor), un farsor pentru care politica este un mijloc de căpătuială.

Nicușor Dan rămâne premiantul politicos și calm, nespectaculos, dar profesionistul cu un portofoliu de politician și de om de administrație care-i scoate din sărite pe oamenii sistemului; un om de drum lung, al construcțiilor trainice, și un pro-european fără ambiguități.

De aceea, alegerea lui Nicușor Dan va însemna ieșirea României din criza politică în care sistemul a zvârlit-o, rezolvarea crizei economice pe care tot sistemul a creat-o și trecerea la cele veșnice a schemei pe care sistemul ne-a aplicat-o de cinci ori: șantajul electoral.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Cel mai important candidat

* Restaurația USL. Între memorii afective și memorii afectate

* Candidații „putinieni”

* Te votez, dar nu pe tine

* Sistemul fraților anti-sistem

* Aveți ce alegeți: corigenți sau olimpici

* Turul 2 înapoi!

* Hibernatus

* Valhallii

* Ce au înțeles partidele pro-europene?

Cel mai important candidat înscris în cursa pentru Cotroceni este Nicușor Dan. Ne-au spus acest lucru chiar contracandidații săi.

„Problema noastră nu e domnul Simion, problema noastră, din punct de vedere electoral, e domnul Nicușor Dan, încă o dată o spun, ale cărui forțe de susținere, să vorbim deocamdată doar de cele interne, sunt aliniate, sunt văzute”, a declarat Crin Antonescu.

Și ceilalți candidați s-au raportat în dezbaterile publice la Nicușor Dan ca față de cel mai important candidat. Cu toții l-au atacat, până și comicul candidat John Ion Banu Muscel, cel mereu cufundat în solilocvii și susținător al ideii dragi lui Putin a neînarmării României.

– Advertisement –

Chiar dacă la cele trei dezbateri nu a participat, și George Simion l-a atacat pe Nicușor Dan, spunând că ar fi om al sistemului (cine vorbește!) și că e un candidat periculos.

Cele mai susținute și, totodată, mai penibile atacuri i-au venit lui Nicușor Dan din partea Elenei Lasconi, candidata demonstrând că a rămas în cursa-i fără șanse doar pentru a mai rupe ceva din electoratul lui Nicușor și pentru a-și face loc în USL. Nu știu cât a reușit să rupă, pentru că ea s-a adresat unui electorat „suveranist”, dar sigur a reușit să se facă de râs, în diferite scene grotești ce au culminat cu cea a juratului pe Biblie. Iar acțiunea de kompromat pe care a încercat-o este de-a dreptul grețoasă – despre legalitatea ei se vor pronunța instituțiile abilitate. USR s-a dezis de această acțiune autodetonatoare; USL – încă nu, și se pare că fotografiile i-au fost servite din staful de campanie al lui Crin Antonescu.

Calitățile și experiența sa politică și administrativă îl recomandă pe Nicușor Dan ca fiind cel mai bun dintre candidați; însă cel mai important candidat l-au făcut contracandidații săi. Dacă te uiți în jurul lui, constați că dintre cei cu șansă toți sunt indezirabili pentru această funcție. Somnolentul absent Crin Antonescu și mitomanul diluvian Victor Ponta? Oamenii sistemului a cărui țâțână e la Grivco. Au mai fost la putere și știm ce daune au produs României. George Simion? Omul rușilor pe care mă mir că AEP l-a lăsat să candideze, în condițiile în care are interdicție în două țări vecine: Moldova și Ucraina.

– Advertisement –

Că tot veni vorba, dacă prin absurd ar câștiga George Simion, mandatul lui va fi foarte scurt, și nu pentru că l-ar aduce la Cotroceni pe Georgescu, după cum tot repetă prostia asta, ci pentru că Parlamentul va fi nevoit să-l demită pentru simplul motiv al imposibilității de a-și exercita mandatul. Cine poate crede că partenerii europeni l-ar accepta la masa discuțiilor despre Ucraina pe omul Rusiei? Apoi, ce te faci cu un președinte care nu are acces într-o țară în care locuiesc peste un milion de cetățeni români și în una în care România trebuie să participe la apărarea și reconstrucția post-conflict? Așa că eu nu mă tem de ajungerea lui Simion la Cotroceni, fiindcă nu va avea timp nici să cunoască Palatul. De aceea, dragi „suveraniști”, nu vă risipiți votul, fiindcă așa cum nu a ajuns Georgescu, nu va sta nici Simion la Cotroceni, presupunând că ar ajunge acolo!

Și încă ceva: pe Nicușor l-au arătat a fi cel mai important candidat instituții precum AEP și BEC, care nu au eliminat abuzurile împotriva lui și a celor ce i-au făcut campanie.

Spre deosebire de scrutinul precedent, în care lumina a ajuns să fie Elena Lasconi, în acesta chiar avem pe cine alege. Sper ca cel mai important candidat să fie și câștigătorul competiției.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Restaurația USL. Între memorii afective și memorii afectate

* Candidații „putinieni”

* Te votez, dar nu pe tine

* Sistemul fraților anti-sistem

* Aveți ce alegeți: corigenți sau olimpici

* Turul 2 înapoi!

* Hibernatus

* Valhallii

* Ce au înțeles partidele pro-europene?

* Capcana populismului sezonier

„Ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns până la urmă să aleagă între doi foști comuniști – Adrian Năstase și Traian Băsescu? În 15 ani n-a apărut unul, să vină din lumea asta, să nu fi fost tarat de năravurile comunismului, să nu fi fost afectat de nimic!”

Vă mai amintiți? Băsescu a câștigat și am intrat în UE. Apoi, după spargerea Alianței DA, am intrat în criză cu economia lui Tăriceanu, care „duduia”. A colaps! În al doilea mandat al lui Băsescu, sistemul s-a reorganizat să scoată țara din criza în care omul lor, plin de „dudui”, o băgase.

În acele condiții a început mișcarea instrumentată de securistul Voiculescu. Ajungem la puciul din 2012, iar vârfurile limbii despicate a Varanului au fost Crin Antonescu și Victor Ponta.

Ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns să aibă pe lista de candidați pentru Cotroceni, după 13 ani, aceleași personaje sinistre ca Antonescu și Ponta? – ne putem întreba în aceeași manieră.

– Advertisement –

După mișcarea pe care au făcut-o în 2012, ce a avut drept consecințe instituirea MCV-ului și amânarea intrării în Schengen, ar fi fost normal ca cei doi să nu mai apară prin politică, să se ascundă cu ce-au agonisit și să uite lumea de ei, atât timp cât Sistemul, grijuliu și recunoscător, i-a salvat din diverse scheme în care au fost implicați.

Antonescu a și spus că pleacă definitiv din politică, dar pentru el „definitivul” ține fix cât puterea lui de concentrare pe discurs. Apoi pleacă la nani, care poate fi și de 10 ani. Omul acesta n-a produs nimic în afară de vorbe goale. Ponta măcar a inundat câteva sate, reușind performanța de a salva Belgradul care se afla în amonte – dar, ce contează?, minciuna trebuie să fie totală, pe model rusesc –, a „topit” datoria Rompetrol în folosul kazahilor, a nenorocit Turceniul, s-a pozat cu Putin în ciuda tuturor partenerilor europeni și chiar s-a bătut în alegeri cu Iohannis, cel adus în cursă de Crin, fosta floare pereche a lui Victor Viorel.

Dar Crin? Ce-a făcut Crin? S-a oțărât la presă atunci când a fost întrebat de ce e mai chiulangiu decât Cătălin Voicu (ce însoțire astrală!), susținând că e demnitar și nu angajat care să fie pontat. Păi, de ce și cu cine se mai țin ședințe, de ce și cu cine se mai lucrează în comisii dacă fiecare demnitar poate să se exercite „când vrea, unde vrea”, după cum susținea Antonescu? În fine, când erai pontat de Ponta ce-ți mai trebuia prezență la program?

– Advertisement –

USL a dat o lovitură democrației în primul rând prin însăși existența sa: eliminarea alternativei politice, unirea stângii și a dreptei într-un oligopol politic, cu tendință de a deveni monopol prin modificarea Legii electorale, cu eliminarea turului 2 la alegerile locale. Au pus la cale atunci formarea noii burghezii extra-electorale, pe care alegerile nu o mai afectează. Declarația mecanizatorului Paul Stănescu a fost clară: vine Nicușor Dan, vom avea turul 2 – nenorocire, dragă camarilă!

De aceea a deranjat apariția USR ca opoziție și de aceea USL a crescut opoziția sa controlată: partidele „suveraniste”, cu oameni din sistemul lor ce s-au prezentat anti-sistem. Parafrazând o celebră expresie a lui Hegel, jocul USL cu ea însăși. C-așa-i în autoritarism: în opoziție sunt tot ai lor.

Iată că cei doi nu au dispărut din politică decât pe termen determinat, pentru că Sistemul se repliază, dar nu cedează. Monstruoasa coaliție în varianta a doua îl are candidat unic pe Antonescu, iar lui Ponta i-a revenit sarcina să culeagă voturile opoziției pe care USL 2 a creat-o, adică a celei „suveraniste”. Tot ei: și colo, și dincolo!

Asistăm la o restaurație a proiectului de partid unic cu trei aripi, de dragul democrației: PSD, PNL și UDMR. După ce proiectul voiculescian în prima variantă s-a prăbușit – Băsescu și-a terminat mandatul, iar Voiculescu a ajuns în pușcărie –, a urmat o buclă temporală ce a pregătit varianta a doua.

Iohannis a fost moșit de Antonescu tot la Grivco și a trebuit să joace o perioadă cartea anti-pesedismului, până când în cărți a apărut USR. Pachetul de cărți a trebuit rebătut și, ce să vezi?, peeeseeeedeee! De această dată cu lideri mult mai slabi, mai ușor de manevrat: Ciolacu – cu bacu’, Stănescu – cu tractoru’, Grindeanu – cu avionu’ Nordis, cu tot cu Ciolacu, fostul servant de cârlig la pescuit al lui Dragnea.

Nu știu cât a mai contribuit bătrâna șopârlă securistă la actuala variantă, dar ideea anti-democratică a mers mai departe, pentru că rezultatele au fost aceleași: ce nu au făcut cei doi au reușit Iohannis, Dragnea, Dăncilă și Ciolacu. Despre PNL nu mai poate fi vorba, pentru că Iohannis l-a adus în postura de a-și pierde penele în relația cu PSD.

În fine, orice prădător profesionist știe să aștepte și se pare că acum s-au copt condițiile, vorba lui Marx. Dovada: în joc îi avem din nou pe George Crin Laurențiu și pe Victor Viorel, de această dat ambii pentru Cotroceni, căci așa s-a decis. La Victoria e Ciolacu, iar o garanție mai mare pentru oligarhi și pentru implementarea sistemului de factură rusească nu poate exista.

Ce se întâmplă în afara combinației USL în toate variantele? Avem de-a face cu două categorii de memorii: una afectivă și alta afectată.

Memoria afectivă este cea care-i face pe mulți dintre semenii noștri, dar nu suficient de mulți, să-i repsingă categoric pe cei doi puciști, pe cei ce au întârziat evoluția democrației românești cu un deceniu – Iliescu nu putea rămâne singur într-o asemenea întreprindere. Sunt cei cărora simplele apariții ale mitomanului și ale gargaragiului le provoacă repulsie. Mă număr printre ei. Cum poți să-i mai consideri eligibili pentru vreo demnitate pe acești indivizi lipsiți de demnitate?!

Poți, dacă ai memoria afectată. Aceasta se manifestă în cazul multora dintre semenii noștri care mereu nu învață nimic din erorile trecutului. Mă gândesc în primul rând la foștii PDL-iști care, după ce au suportat linșajul mediatic și oprobriul ani la rând, acum îi fac campanie lui Antonescu sau îl votează pe Ponta. M-a întristat să-l văd pe Emil Boc, unul dintre cei mai jigniți oameni de către Crin Antonescu, prins în hora aceasta a memoriei grav afectate și a lipsei de minima moralia. Știu, în politică trebuie să poți înghiți broaște râioase; dar chiar și o jumătate de limbă de varan mi se pare prea mult.

Cum poți să te asociezi și să mai și ceri voturi pentru un individ care și-a dovedit inapetența la democrație? Cum să militezi pentru un individ care a dovedit în mod repetat o acută lipsă de scrupule? Nu-i place țara, nu-i place munca, nu-i place nimic altceva decât sinecura. Dă drumul la obosita-i flașnetă și așteaptă să-i cadă fisele în lădiță.

„Pentru ruși, cuvintele sunt mai importante decât realitatea”, observa Marchizul de Custine. Pentru Antonescu sunt totul! În pofida realității, el se recompune mereu din cuvinte, ca și cum ar sta de vorbă cu oameni care nu l-au cunoscut niciodată. Iar oamenii cu memorii afectate sunt în aceeași situație: îl privesc ca pe o noutate. Asta a și spus Hibernatus după decongelarea sa politică: am lipsit 10 ani, sunt un om nou. Și amnezicii aplaudă.

„Nu avem puterea până nu avem justiția”, a sâsâit Varanul în 2012. În al doilea mandat, Iohannis a reușit să pună la pământ justiția, fapt confirmat prin simpla declarație a lui Ciolacu: „justiția funcționează”. Și el a fost învățat să pună cuvintele peste realitate, nu? „România trece de la fapte la vorbe”, a grăit gura păcătosului. Am văzut cum funcționează justiția la Ploiești, când un judecător a dovedit că nu știe care sunt competențele instanței de judecată, pronunțându-se în legătură cu o decizie a CCR. Sau o fi știut? Nu știu care dintre răspunsuri e mai grav.

Restaurația – asta se va întâmpla dacă Antonescu va ajunge la Cotroceni. „Nu avem puterea dacă pierdem Cotroceniul”, o fi sâsâit din nou Varanul. Alianța Electorală România Înainte (AERI) e o glumă sinistră. „Înainte” este, de fapt, „ca mai înainte”, când cuplul Antonescu-Ponta dinamitase toată construcția europeană din România, până când Ponta a primit „to do list” ca pe un „barroso”-n moalele capului. „Înainte”-le lui Antonescu este locul prin care România a mai trecut. „Tot înainte era mai bine”, și-or fi spus USL-iștii, când Victor Viorel era serbat pe Arena Națională ca un lider nord-coreean, cu care se aseamănă la chip și la gândire, iar Crin scotea steagul NATO de la Cotroceni declarând că poporul este suveran, că România nu e colonie a UE, la fel cum va declara Călin Georgescu mai târziu.

Tot atunci, Crin se declara prieten cu oameni de mare caracter, ca Liviu Dragnea, cu care a zis: „hai s-o facem!”. Și-au făcut-o. Și acum se simte ca peștele în apa de la Isaccea: a plecat din PNL, iar despre cei din PSD spune că îi simte „ca frații”. Câtă prietenie, câtă frățietate! Cum se mai întâlnesc exemplarele asta, la fel ca marile spirite!

Mulți bani cheltuie PSD cu Hibernatus! Deh, decongelarea e un proces anevoios și-n politică. Cu banii investiți acum în campanie de PSD (de fapt, din banii noștri) ar fi ieșit și Ciolacu și Ciucă cu câte 60 de procente. Bine, și Simion, și Lavinia Șandru ș.a., căci PSD a dovedit că știe să împartă.

Sunt de-a dreptul penibile sloganurile care ne spun că Antonescu are viziune – poate vedenii! Eu le-aș propune următorul pachet de promovare:

„AERI. A, ieri!

Cu Antonescu te simți mai tânăr. Ca ieri.

Și mai lipsit de orizont. Ca ieri”.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Candidații „putinieni”

* Te votez, dar nu pe tine

* Sistemul fraților anti-sistem

* Aveți ce alegeți: corigenți sau olimpici

* Turul 2 înapoi!

* Hibernatus

* Valhallii

* Ignatul în Parlamentul României

* Ce au înțeles partidele pro-europene?

* Capcana populismului sezonier

Vă mai aduceți aminte de „candidatul manciurian”, cel din roman care a primit unele retușuri în adaptările cinematografice?

Este personajul căruia i s-a spălat creierul pentru a deveni criminal: fie pentru a-i duce la îndeplinire planurile criminalei sale mame, în prima variantă, fie pentru a duce la preluarea puterii în SUA de către o organizație criminală. În a doua variantă, i se introdusese un cip și, din momentul în care primea comenzile, omul devenea criminalul programat pentru a atinge scopul manipulatorilor săi.

În fine, din aceste producții s-a reținut că sintagma desemnează omul politic abil la nivel discursiv, ce-și atrage astfel simpatia și voturile, pentru ca imediat ce-și obține capitalul electoral să aplice principiile opuse celor pe baza cărora își obținuse susținerea alegătorilor.

Spre ilustrare, este candidatul care astăzi susține că este pro-european, că este pătruns de valorile de care este atașată majoritatea electoratului din România, dar care, în fapt, este agentul forțelor opuse acestor principii și valori. Adică, pachetului propagandistic prezentat de Putin într-o formă mai sistematizată în discursul de la Valdai – cu anti-occidentalism, cu anti-democratism ca antisistem, cu discurs teologico-politic ortodoxist, cu distanță față de războiul din Ucraina ș.a.m.d.

– Advertisement –

În campania pentru funcția de președinte de la finalul lui 2024, clivajul ce s-a evidențiat a fost cel între europenism și anti-europenism sau, mai aplicat prezentului și geografiei noastre, putinism. Faptul că un candidat putinist a ajuns în turul 2 cu încălcarea legislației electorale a fost un șoc pentru societatea românească, iar acel șoc nu s-a stins odată cu anularea alegerilor.

După previzibila scoatere a repectivului candidat din cursa pentru Cotroceni, el străduindu-se pentru aceasta și după anularea alegerilor, o mare parte dintre candidații din cursa relansată s-au năpustit peste electoratul lui, uitând de următoarele aspecte:

• o parte dintre voturi i-au fost introduse aceluia în urne de către electoratul PSD (sub coordonarea primarilor);
• o parte din campanie i-a fost susținută de către PNL;
• o parte din campanie i-a fost făcută de către serviciile secrete ale Armatei și de către rezerviștii din toate structurile militare;
• iar o alta – de către BOR și de către cultele neoprotestante.

Dacă dăm deoparte voturile trimise în urne de USL, constatăm că electoratul georgist este mai mic decât voturile primite de către candidatul putinist în noiembrie 2024, cu conivența celor două palate: Cotroceni și Victoria. După reacția instituțiilor, după dezvăluirea acelor ilegalități și după plecarea de la Cotroceni a lui Iohannis, este puțin probabil ca miracolul electoral de la finalul lui 2004 să se repete.

– Advertisement –

Pentru România, putinismul s-a conturat în pachetul propagandistic al lui Călin Georgescu. După eliminarea acestuia din cursă, georgismul – această aplicație pentru România a programului putinist – a apărut în programele propagandistice ale majorității candidaților, ca și cum acestora li s-a introdus în creier un cip cu coordonatele programului de la Valdai.

Constatăm că aproape toți candidații relevanți au căzut în putina cu georgism, au devenit „candidați putinieni”, ca să actualizăm sintagma consacrată de romanul amintit. Să-i luăm pe rând.

Crin Antonescu este un vechi instument politic al lui Dan Voiculescu, cu tot ce reprezintă acest sinistru personaj – adică „sistemul”. Împreună cu Victor Ponta, el a făcut ravagii în întregul eșafodaj democratic al României în 2012. Doar intervenția Comisiei Europene a blocat scoaterea României de pe traiectoria integrării, deși Antonescu scosese emfatic steagul NATO de la Cotroceni.

Ce spunea în noiembrie 2024, în emisiunea unui putinist? „Pericolul cel mai mare pentru civilizația occidentală nu sunt nici rușii, nici chinezii. Pericolul sunt conștiințe pervertite, ideologii aberante care omoară identitatea culturală, politică, profilul uman al omului occidental”. Valdai curat.

Prins de valul discursurilor impregnate religios, prin care Georgescu a reușit să smintească o mare parte din electorat, Antonescu afirmă că ne putem baza mai mult pe valorile creștine decât pe „aliații politici, strategici”. Bine, pentru el nu contează că discursul politico-religios practicat în țările din Est este totodată și unul anti-occidental și anti-democratic: Estul spiritual contracarează Occidentul putred, decadent, necredincios (cel tocmai intrat în disoluție). Moscova practică un asemenea discurs politico-religios, iar cel din România este un frate mai mic al aceluia.

Probabil că tot valorile creștine l-au determinat pe Antonescu să propună ca măsură împotriva traficanților de droguri execuțiile pe stadion, în dulcele stil asiatic.

Cât privește războiul din Ucraina, Antonescu a spus categoric că dacă va fi el președinte, nu va trimite trupe acolo. O declarație cel puțin pripită, dar plăcută lui Putin. Europa se înarmează pentru a se implica și cu efective în războiul din Ucraina, care o vizează direct. Dacă la masa partenerilor europeni se va decide în curând altceva, ce va face Antonescu? Ce a făcut în 2012? Va scoate stagul UE de la Cotroceni?

Victor Ponta, celaltă fațetă a monedei „grivco”, este un alt candidat căzut în putina cu georgism. Și-a pus fața de duminică, și-a luat cu el niște icoane, repetă ca un papagal „Doamne-ajută!” și a plecat în campanie cu rugăciuni pentru a lua binecuvântări de la ciobanii ce au supraviețuit diluviului pe care l-a provocat pentru a face un serviciu prietenului Vucici. Și ce dacă au murit patru oameni din niște sate inundate? A murit el procurorul Panait și nu s-a scufundat lumea.

Admirația lui Ponta pentru Putin este de notorietate, fostul prim-ministru PSD fiind singurul lider european care, după invadarea Crimeei, a mers la Jocurile Europene de la Baku să se pozeze cu tiranul, sfidând toți partenerii din UE. Nu trebuie să ai cine știe ce memorie pentru a-ți aminti ce a făcut cât a fost la guvernare. Privirea lui este mereu spre Est, acolo unde se pare că și-a depus și agoniseala din combinația Rompetrol și a mai câte și mai câte. Dar acum e plin de evlavia dobândită brusc prin accesarea aplicației „Georgescu”, prin aruncarea în putina cu georgism.

Moare de grija poporului și doar a poporului. Parcă-l auzi: „Ce faci, fă, Doină? Aveai chef d-un popor? Hai în barca mea!”.

Pentru a liniști poporul georgist, Ponta a anunțat că, dacă va ieși președinte, va face un guvern PSD-AUR. Putem spune că e un putinist sincer.

Și pentru că tot am ajuns în această zonă de toxicitate, George Simion – cel ce se prezintă ca moștenitorul electoratului lui Georgescu –, cel plasat pe primul loc în sondaje, susține că, dacă va ajunge președinte, îl va pune pe Georgescu președinte. Nu spune în baza căror prevederi constituționale. Apoi, ca să mai atenueze, spune că-l va „reinstaura” ca premier. Evident, Ghiorghi Simionovici stă foarte prost cu limba poporului pe care susține că-l servește și habar n-are ce înseamnă „reinstaurare”.

Despre relația lui strânsă cu Rusia vorbesc instanțele de judecată: ex-ministrul Șalaru, de la Chișinău, a câștigat procesul cu Simion. În consecință, tot ce a afirmat Șalaru este adevărat, Simion s-a întâlnit cu spioni ruși. În aceste condiții, instituțiile abilitate n-ar trebui să-l elimine din cursă pe Simion? Oare trebuia să fie acceptată candidatura lui, în condițiile în care este persona non grata în Republica Moldova și-n Ucraina? Situația lui este mai gravă decât cele ce au dus la eliminările lui Șoșoacă și Georgescu.

Pentru a strânge lângă sine putiniștii, fostul mare „unionist” a declarat că, dacă va ajunge președinte, va tăia orice finanțare pentru Republica Moldova. Asta vrea și Putin, asta spune și Simionovici.

Elena Lasconi și-a dovedit georgismul încă din primele ore de după anularea alegerilor. A chemat poporul la revoltă, i-a scris lui Trump – șef al operațiunii speciale ruse în SUA –, s-a certat cu partidul doar pentru un singur lucru: poporul. Dintre femeile politice, doar Șoșoacă a întrecut-o în autoidentificarea cu poporul.

Pentru a nu exista dubii cărui popor i se dedică, după ce o mare parte din partidul pe care încă-l conduce i-a retras sprijinul, a modificat sloganul georgiștilor lansând unul de mare profunzime: „Turul doi / Cu Lasconi înapoi!”. Câtă inspirație! S-a emoționat și stegarul dac.

Iar pentru a dovedi activarea aplicației despre care vorbeam, a spus că pacea în Ucraina va veni când va dori poporul ucrainean. Putinism în stare pură! Și Putin, și agentul său occidental Trump au susținut că responsabili pentru război sunt ucrainenii și că pacea stă în puterea lor. În ce condiții? În condițiile puninisto-trumpiste: învinși de Putin și jefuiți de Trump.

Nu, doamnă Lasconi, pacea nu depinde de voința ucrainenilor, ci de implicarea europenilor în războiul de apărare al ucrainenilor, pentru că Putin, în Ucraina, se bate cu „Occidentul colectiv”, după cum a spus-o destul de clar. Ucrainenii vor pace așa cum scrie în tratatele la care și Rusia și SUA sunt parte: plecarea rușilor acasă și plata de către aceștia a despăgubirilor de război. Or, rușii resping categoric această variantă; deocamdată, și americanii. A formula senin și albastru că pacea stă în voința ucrainenilor este fie o dovadă de putinism, fie una de crasă incompetență. Tot prost, dar pentru poporul georgist căruia vă adresați este bine.

Despre Nicușor Dan s-a spus, cu dovezi, că-l are-n spate pe omul de afaceri Matei Păun, reprezentant al unui fond de investiții american cu plasamente la Minsk și la Moscova. În 2016, Păun dădea declarații în care-și arăta admirația pentru Putin. Bine, în acel an și liderii europeni își arătau admirația pentru criminalul de la Kremlin, însă Matei Păun nu a revenit niciodată asupra acelor afirmații, fapt din care deducem că a rămas un putinist.

Analizând toate discursurile și acțiunile pro-Ucraina ale lui Nicușor Dan, nu putem identifica nicio urmă de georgism sau putinism. Nicușor Dan este un om format în valorile europene și tot ceea ce a făcut în organizațiile pe care le-a înființat și la Primăria București a dovedit acest lucru. Cred că este cel mai potrivit pentru a ocupa funcția de președinte al României.

Rămâne întrebarea: de ce Matei Păun în preajmă? La întrebările presei cu privire la colaborarea cu acest om de afaceri, Nicușor Dan a fost ezitant, iar când presa a prezentat și fotografii cu omul de afaceri prezent la lansarea campaniei sale, acesta a acceptat că se sfătuiește cu Păun pe chestiuni tehnice. De ce Nicușor Dan nu ia distanța necesară față de Matei Păun, când știe că este o problemă? Sau, dacă Matei Păun îi este așa de prieten, de ce nu se ține la distanță de Nicușor, știind că prezența lui îi face rău politicianului?

În comparație cu ceilalați candidați, Nicușor Dan merge pe contrasens. Primii s-au făcut putinieni pentru a câștiga alegerile; Nicușor, fără a fi putinian, acceptă toxica vecinătate a unui putinist, fapt ce-l poate face să piardă alegerile, pentru că majoritatea votează nu ceea ce este, ci ceea ce pare a fi.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Te votez, dar nu pe tine

* Sistemul fraților anti-sistem

* Aveți ce alegeți: corigenți sau olimpici

* Turul 2 înapoi!

* Hibernatus

* Valhallii

* Ignatul în Parlamentul României

* Ce au înțeles partidele pro-europene?

* „Renumerația mică” – punerea la loc a democrației

* Capcana populismului sezonier

Observam imediat după anularea celui de-al doilea tur al prezidențialelor din 2024 că în noua cursă electorală s-au înscris mulți independenți, că este un sindrom al crizei unei democrații faptul că unii dintre cei intrați în cursă, deși vin dinspre partide, se prezintă ca independenți. Sunt unii chiar „apartizi”, dar alții doar mimează independența, căci lumea știe care le sunt dependențele.

Ne-am amuzat atunci și am dat în hohot ceva mai încoace, pentru că vedem că independenții cu partid nu-și pot face calcule, întrucât operează într-o realitate politică în plină degringoladă.

Pe la începutul anilor 2000, a făcut carieră o manea cu titlul „Te iubesc, dar nu pe tine!”. Normal, un titlu șocant prin lipsa lui de logică. Astăzi, privind spre realitatea politică, vedem un oarecare tâlc al expresiei. Înlocuiți „te iubesc” cu „te votez” și veți vedea că expresia capătă o anumită coerență astăzi.

Coalițoiul politic PSD-PNL-UDMR-Minorități îl susține pe fostul președinte al PNL, fostul membru al ticălosului cuplu ce a organizat puciul din 2012, fostul cel mai chiulangiu parlamentar, fostul președinte interimar ce a scos steagul NATO de la Cotroceni, fostul turnător Crin Antonescu. Acest „fost de toate” s-a gândit să fie și independent, că-i modă populistă. Dar, surpriză! După ce șefii de organizații s-au chinuit să facă adunări cu activul de partid, au început evadările. Față de campaniile precedente, candidatul nu se bucură de sprijinul real al coaliției. Nici primarii din PSD, nici cei din PNL și nici cei din UDMR nu vor să muncească pentru cel mai puturos om politic al istoriei noastre.

– Advertisement –

„Cum adica?”, s-a stropșit ridicol Ciolacu. „Iaca, nica!”, îi răspunde activul de bază al coaliției. Unii primari au spus-o clar că susțin alt candidat. De votanții acestor partide ce să mai spui? Unii PNL-iști votează cu Nicușor, alții – cu Lasconi, iar alții se mai gândesc cu cine. Unii PSD-iști votează cu Ponta, alții – cu Simion. „Dom’ Crin, te votez, dar nu pe tine”, îi spun votanții tradiționali ai partidelor de guvernământ, care-l tot plimbă până ce i s-or umfla procentele.

Ce face celălalt membru al sinistrului cuplu din 2012, Victor Ponta – tot fost lider de partid și ajuns independent ca Crin (ce frumoasă cacofonie!)? El ia din electoratele PSD și AUR. Să nu uităm că el a lansat prima dată sintagma „mândru că sunt român” și vrea acum să culeagă roadele suveranismului din ea. Doar că nu toți suveraniștii îi vor da votul, pentru că și ei îl votează, dar nu pe el.

George Simion este un alt înscris la bazinul electoral suveranist, dar pentru că nu se ridică la înălțimea calului lui Georgescu și pentru că s-a certat cu Târziu, mulți membri de partid îi vor cânta aceeași manea: te votez, dar nu pe tine.

– Advertisement –

Elena Lasconi este alt candidat cu-fără partid. Lidera USR nu a înțeles că scorul luat data trecută a fost produs de frica electoratului pro-europenist față de perspectiva intrării lui Simion și Ciolacu în turul 2. De aceea, însuși partidul i-a spus „te votăm, dar nu pe tine”, iar acum ea încearcă să culeagă tiktokist ceva resturi din electoratul georgist, căci pe cel USR-ist l-a cam pierdut. Însă, după cum am arătat, acolo e bătaie mare între Ponta și Simion. Dar, fără să-și dea seama, Lasconi face un bine democrației, pentru că dă posibilitatea unei părți a acestui electorat să le cânte celor doi același dulce refren: te votez, dar nu pe tine.

Nicușor Dan este candidatul spre care și-au îndreptat atenția toți trădații de mai sus, acuzându-l de câte și mai câte, semn că omul chiar deranjează. Cred că este singurul la urechea căruia nu se aude versul manelist. Nici prestația lui nu este de manelist și de aceea acest mesaj nici nu se prinde de el. În rest…

DE ACELAȘI AUTOR:

* Sistemul fraților anti-sistem

* Aveți ce alegeți: corigenți sau olimpici

* Turul 2 înapoi!

* Hibernatus

* Valhallii

* Ignatul în Parlamentul României

* Ce au înțeles partidele pro-europene?

* „Renumerația mică” – punerea la loc a democrației

* Premierea Dianei Șoșoacă

* Capcana populismului sezonier