Autor: Sorin Bocancea

Venit dinspre o funcție importantă în structurile euroatlantice, secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană părea a fi un om cu mari șanse de a câștiga alegerile pentru cea mai înaltă funcție în statul român. Dar…

Nu e puțin lucru să fi avut o funcție cu vizibilitate pentru partenerii noștri occidentali, iar lumea a mai uitat de prestația lui Geoană de dinainte de a ocupa o asemenea poziție. S-a comentat sporadic despre slaba importanță a acestei funcții, dar e mai lesne să candidezi la prezidențiale venind dinspre o funcție în NATO decât de la Primăria Sibiu.

Veste numirii lui Mircea Geaonă la NATO, în 2019, ne-a luat prin surprindere, dacă ne gândim la neinspirata vizită la Moscova și la și mai neinspirata vizită la Sorin Ovidiu Vîntu, ambele în timpul campaniei electorale din 2009. Să nu mai amintim de replica lui la celebra declarație a lui Traian Băsescu, potrivit căreia Marea Neagră nu trebuie să rămână un lac rusesc: „Prin această afirmaţie, şeful statului a adus un afront atât Rusiei, cât şi statelor membre NATO”. Vedem pentru ce se bat astăzi partenerii noștri din NATO: și pentru ca Marea Neagră să nu rămână lac rusesc. Să nu mai amintim… Sau, da?

Da! Ne-o cere chiar Geoană. Nu știam cum s-a calificat atunci pentru acea funcție, însă recent ne-a spus că datorită cercurilor de interese din jurul lui Donald Trump, al celui ce l-a felicitat pe Putin pentru invadarea Ucrainei, pe care Geoană îl așteaptă să revină la Casa Albă. Ferească votul americanilor!

– Advertisement –

Deci, am aflat cum s-a calificat Mircea Geoană pentru acea funcție și constatăm o anumită coerență cu modul în care se descalifică pentru cea de președinte al României. Marele atu, despre care am aflat cum l-a dobândit, este contracarat puternic de două mici defecte ale lui: vorbește și acționează. În rest, e-n regulă.

Nu știu dacă Mircea Geoană a lecturat celebra poveste Greuceanu, unde ar fi aflat înțeleapta spusă: „Dacă te-ai gândit tu, rău te-ai gândit; dacă te-a sfătuit cineva, rău te-a sfătuit”. Cât de bine i-ar fi prins, mai bine decât un doctorat contestabil! Și spun asta constatând șirul de gafe comise de cel ce a vrut și mai vrea să fie președintele României.

Despre faptul că deține o gură ce o ia cu mult înainte gândirii ne informase Ion Iliescu, când l-a catalogat ca „prostănac”. Bătrânul boșlevic ne-a lăsat moștenire un om politic cu tot cu eticheta aferentă, asemănătoare cu cea de pe cutiile de ghiveci de legume de pe rafturile belșugului comunist.

– Advertisement –

„Să râdem cu/de Mircea Geoană!” ar putea fi sloganul campaniei neobositului prezidențiabil. Nu trec două zile fără să aflăm ce prostii a mai spus sau la ce întâlniri absolut neinspirate a mai participat (pentru că există întâlniri și mai neinspirate decât vacanțele cu Rizea de la Monaco).

Am râs copios când am văzut fotografia în care fericitul Tucă, sau Tucă Felix, trona la masa în care de o parte era Geoană, iar de cealaltă erau Ciolacu și Ponta (fostul șef de campanie al lui Geoană). Foarte sugestivă reintrarea în România celui care încă mai era șef la NATO!

Apoi, am citit discursul său la o întâlnire cu o comunitate religioasă, în care a marcat toate temele lui Terheș Europarlamentaru’ și Teodosie Constănțeanu’, vorbind de un mic dejun cu rugăciune de au crăpat AUR-iștii auzindu-l. Doamne, am zis, țara asta se umple de sfinți, ultimul pe listă fiind Mircea Natonitul.

Și pentru ca nazbâtiile să acopere un evantai cât mai larg, s-a legat ca boala de om sănătos de Traian Băsescu, cel care l-a snopit în două rânduri de alegeri. Singurul lucru pe care un om ca Mircea Geoană trebuia să-l facă în campanie, în raport cu marele său învingător, era să tacă. Dar, nu, Domnul l-a dotat cu acea gură despre care spuneam că este foarte iute și-l pune în încurcătură până să i se trezească mintea.

Mitocănia emisă la adresa lui Traian Băsescu a fost absolut gratuită și a scos în evidență un mare complex pe care l-a dezvoltat față de fostul președinte. Imaginea a fost aceea a unui pechinez care a provocat un buldog ce dormita, iar acesta s-a deranjat de i-a aplicat doar o gheară: „I-am administrat două bătăi politice și pot să-i înțeleg resentimentele. Dar afirmațiile sale, în care împarte deja funcții și responsabilități unor foști demnitari, îl pun în poziția de a se pregăti pentru un al doilea episod «Mihaela, dragostea mea»… Aș vrea să-i spun un lucru foarte direct: nu mi-am propus să fiu parte a acestei campanii, dar nici nu vreau să mă pun în situația să-l bat pentru a treia oară, de data asta fără să candidez”.

Și i-a mai spus fostul președinte că nu a ajuns atât de degradat biologic încât să-i ureze sănătate Regelui Mihai, trecut la cele veșnice în 2017, așa cum a făcut-o de curând Mircea Geoană.

Probabil că cineva l-a sfătuit pe Geoană că trebuie să se recupleze la vehiculul Băsescu cu orice risc, iar el a făcut-o. Or, nu orice ieșire în presă este aducătoare de admirație și de voturi. (Vezi mai sus trimiterea la Greuceanu).

În fine, pentru a se adresa tuturor vârstelor, Geoană a susținut că și el este „decrețel”, adică copil născut după criminalul decret pentru interzicerea avorturilor, dat de Ceaușescu în 1966. Dar Mircea Geoană s-a născut cu 8 ani înainte; când se nășteau „decrețeii”, el mergea deja la școală.

Omul are o problemă cu timpul: consideră că s-a născut mai târziu și că Regele Mihai încă primește urări de sănătate.

Decrețel sau decrepițel? Traian Băsescu trebuie să știe.

Campania este la început și, cu siguranță, vom mai afla ce și-ar mai dori Mircea Geoană să fie. Omul acesta s-a vrut președinte – nu i-a ieșit; se vrea decrețel – prea târziu; se vrea iar peședinte… Un om zbuciumat ce-și caută vindecarea într-un mandat.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Ciudatul de Mexico

* Capcana populismului sezonier

* „Perversul de la Târgu Ocna” în formă olimpică

„Tovarășul Nicolae Ceaușescu se află într-o vizită de lucru în județul Mexic”. Prin anii ’80, pentru a ironiza pretențiile de broască ce se vrea elefant ale dictatorului de Scornicești – care se credea lider mondial –, românii au creat și au răspândit un banc în care știrile din anul 2000 ar fi urmat să se deschidă cu fraza de mai sus.

După ce cucerise ce era de cucerit prin țările din Lumea a Treia, Ceaușescu ar fi ajuns în Mexic, țară devenită județ al Republicii Socialiste România.

Constantând că prin România lumea s-a cam plictisit de elucubrațiile sale, așa cum se plictisise și de cele ale lui Ceaușescu, George Simion a mers în Mexic să-i obosească și pe conservatorii americani întruniți la a doua ediție a conferinței Acțiunii Politice Conservatoare.

Ce a putut să le spună Simion mexicanilor și oaspeților lor? Elucubrații pe care românii le cunosc. „Suntem singurii care putem apăra ceea ce este cel mai de preţ pentru noi: Dumnezeu, naţiunea, familia şi libertatea”, a silabisit Georgică, fără să se gândească la faptul că Dumenzeu nu se bazează pe el și nici pe conservatori, că la o adică poate să se apere și singur, căci e atotputernic.

– Advertisement –

Mai lipsea puțin și-i promitea lui Dumnezeu și o casă la 35.000 de euro, făcută de Lulea (premierul aiuriștilor) cu materialele rămase de la renovarea sediului Reprezentanței Comerciale a Federație Ruse.

Simion Imobiliarul s-a arătat încrezător în faptul că Trump va câștiga alegerile în SUA și că va influența politica mondială în bine. Cum? Georgică nu spune, dar noi știm că prin izolaționismul cu care tot amenință și prin terminarea zidului dintre SUA și Mexic, acțiuni esențiale pentru apărare drepturile tuturor cetățenilor lumii.

De asemenea, AUR-istul s-a prezentat ca suveranist, crezând că americanii ar fi membri ai UE ce au îmbrăcat rubașca suveranistă trimisă de la Kremlin.

– Advertisement –

De reținut este fraza autoreferențială: „Un politician care-şi trădează poporul de dragul unor privilegii este o marionetă de pe urma căreia nu va rămâne decât o jalnică amintire”. Deocamdată, Simioane, ești doar comic; nicio grabă, vei ajunge și jalnică amintire!

În final, Simion le-a mulțumit tuturor pentru sprijin. Cu ce l-or fi sprijinit conervatorii americani adunați în Mexic? I-or fi oferit o iarbă mai bună, că altfel nu se explică faptul că el s-a prezentat ca viitorul președinte al României. Sau, poate că vor investi în halucinantul său prioect, că anul ăsta s-or fi înregistrat recolte bogate de cânepă și de coca.

Simion a vrut să arate că este parte a mișcării conservatoare americane și nicidecum un biet instument al antioccidentalismului rusesc. Însă de sub sombrero îi ies urechile de la ușanca, iar de sub guayabero răzbate o duhoare de rubașcă.

Deși a vrut ca vizita în Mexic să fie un moment de mare botez ideologic, cel ce se visează președinte al României – cu Lulea în dreapta sa – nu a reușit decât saltul de la Simion Imobiliarul la Ciudatul de Mexico.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Capcana populismului sezonier

* „Perversul de la Târgu Ocna” în formă olimpică

Faptul că discursurile celor doi politicieni populiști, Simion și Șoșoacă, sunt pline de grobianism, invective și promisiuni sau minciuni sfruntate poate crea impresia că acestea sunt caracteristicile discursului populist. Fals, pentru că discursul populist este practicat și de către politicieni politicoși și îngrijiți.

Cu altă ocazie, am arătat: „Toate ideologiile politice invocă «voința generală» sau «poporul», pentru că aceasta este o condiție necesară a existenței lor. În pofida faptului că mobilizarea maselor îi crează o aură de ideologie, populismul este doar o tehnică de mobilizare a «poporului» sub umbrela unei ideologii de către un lider politic, chiar dacă el anunță din start neafilierea sa ideologică. Populismul este o tehnică de propagandă definitorie oricărei ideologii și care, în anumite condiții politico-ideologice (criză politică, criză economică, deficit de ideologie), are tendința de a se autonomiza în raport cu sistemul politic, cazuri în care extrage teme din toate ideologiile pentru a coagula nemulțumirile unui electorat volatil, în vederea unui succes electoral”.

Majoritatea politicienilor au recurs la populism pentru a-și atrage electoratul. Însă populistul pur este ușor de diferențiat de alți politicieni prin faptul că el nu are o ideologie de la care să se revendice, ci doar promisiuni de rezolvare a oricăror probleme pe loc, chiar dacă funcția pentru care candidează nu prevede astfel de atribuții.

Avem exemple la îndemână: Simion a umplut țara cu panouri în care promite case ieftine, credite fără dobânzi și câte și mai câte. Șoșoacă promisese că-l împacă pe Putin cu Prigojin – n-a mai apucat; îl va împăca, probabil, cu Trump. Toate acestea ar putea fi trecute în revistă drept comicării, dar sunt suficient de mulți proști care să le creadă și să voteze în consecință.

– Advertisement –

Recent, o candidată la Președinție a afirmat că în calitate de jurnalist a fost printre oameni, în calitate de primar este printre oameni, iar în calitatea de președinte va fi printre oameni. Doamnă Lasconi, printre atribuțiile președintelui nu se numără și aceea de a fi „printre oameni”. De la Simion și Șoșoacă ne puteam aștepta și la această promisiune, dar dumneavoastră păreți a fi din alt aluat. Ce-ați face dumneavoastră printre oameni? Le-ați oferi un umăr să plângă, le-ați mai da un leu la pensie, le-ați lua durerile de șale, le-ați spune o vorbă bună? Cu o asemenea promisiune credeți că-i faceți să vă voteze? Locul e ocupat deja de cei doi, iar cei ce vă vor vota nu au dorința de a vă vedea printre ei, ci în locul pe care-l rezervă Constituția pentru cei în funcția de președinte.

Îți dai seama că vine campania electorală când revin în spațiul public discursurile de acest tip, de parcă România s-a transformat imediat într-o țară plină de oameni ce au nevoie de un umăr pe care să plângă. Candidații încep să se propună ca un fel de asistenți sociali gata să-i scoată din nevoi pe cei ce până ieri erau oameni pe picioarele lor. Și problemele sunt din ce în ce mai multe, iar ei se dovedesc competenți să le rezolve.

Discursul populist practicat sezonier de către politicieni nu are rezultatele scontate. De regulă, la acest tip de discurs vibrează oameni cu o inteligență precară și cu un nivel de pregătire coborât, oameni care se lasă mințiți ușor. De aceea, este greu de înțeles de ce politicienii sunt tentați să-l utilizeze în speranța că vor rupe electorat de la populiști. Să creadă ei că-n fiecare alegător zace un mic frustrat ce așteaptă politicianul pentru a-i plânge pe umeri?

DE ACELAȘI AUTOR:

* „Perversul de la Târgu Ocna” în formă olimpică

La cel mai scurt meci de box feminin de la actualele Jocuri Olimpice, nu doar Imane Khelif, reprezentând Algeria, i-a aplicat o lovitură năprasnică în nas italiencei Angela Carini, ci ideologia ce susține că genul este opțiunea idividului i-a aplicat o lovitură evidenței dovedită științific.

Meciul Khelif – Carini s-a încheiat în 46 de secunde, prin abandonul Angelei Carini, iar efectele loviturilor vor dispărea în câteva zile; celălalt continuă, efectele sale vor fi pe termen lung și nu știm cine are șanse mai mari de izbândă.

Au făcut carieră mediatică în ultimii ani dezbaterile provocate de ofensiva ideologică împotriva individului, ce încearcă să ne convingă și să impună în legislație faptul că genul ființei umane ține de alegerea acesteia. Sunt de notorietate cazurile din unele școli americane și franceze în care copiilor li se spune că trebuie să se gândească la ce ar vrea să fie – bărbați sau femei. Susținătorii acestui construct ideologic sunt puțini, însă foarte insistenți, activi atât prin organizațiile lor, cât și prin conexiunile pe care au reușit să la aibă în cercurile puterii politice.

De cealaltă parte, majoritatea își vede de treabă, lumea funcționând mai departe în mod natural, cu indivizi ce s-au născut femei și bărbați, acceptând că există și un procent de 0,n % dintre semenii lor ce se percep altceva decât îi dovedesc a fi probele genetice și evidența (chestiune ce ține de domeniul psihologiei). Important este ca aceștia să fie tratați ca oricare individ, să nu fie discriminați (în țările democratice existând legislație în acest sens) și nicidecum nu trebuie ca majoritatea să fie obligată să-și nege datul natural doar pentru ca cei 0,n % să nu se simtă discriminați.

– Advertisement –

În presă, despre Imane Khelif se spune că este o persoană ce s-a născut femeie, dar cu cromozomi sexuali XY. În acești termeni s-a exprimat și președintele Federației Internaționale de Box (IBA), rusul Umar Kremlev, care a afirmat că „Khelif și alte sportive de sex feminin cu niveluri ridicate de testosteron poartă cromozomi masculini” (conform The Sporting News).

Genetica ne spune clar că între cele 23 de perechi de cromozomi, una este a cromozomilor sexuali: XX pentru femei și XY pentru bărbați. Perechea XY determină masculinitatea cu toate trăsăturile ei, printre care și forța fizică mai mare a bărbaților în comparație cu cea a femeilor. Există și cazurile unor femei cu forță fizică mai mare decât a majorității, la originea lor fiind o dereglare hormonală – excesul de testosteron produs de glandele suprarenale. Deci, persoanele cu cromozomi sexuali XX (adică femeile) cu caracteristici masculine nu sunt astfel din cauze genetice, ci din cauze hormonale. Faptul este dovedit științific și nu decis în vreun workshop organizat de către adepții ideii că genul are la origine opțiunea sau autopercepția, acțiuni ce apar în viața individului mult mai târziu decât nașterea.

Revenind la Imane Khelif, de pe site-ul CNN aflăm că dacă în 2022 a câștigat o medalie de argint la Campionatul mondial organizat de IBA. În 2023, aceeași organizație i-a interzis să boxeze pentru medalia de aur, pe motiv de nivel crescut de testosteron. Federația nu a precizat dacă acest indicator a avut o cauză genetică, adică faptul că este bărbat, sau una hormonală, adică faptul că este o femeie cu tulburări hormonale.

– Advertisement –

În aceeași situație se află și Lin Yu-Ting din Taiwan: deși a obținut medalia de aur la New Delhi în 2018, a pierdut competiția în 2023 din același motiv – nu a îndeplinit criteriile de eligibilitate de gen.

Vorbim în cele două cazuri de sportivi sau de sportive? Edificatoare este declarația purtătorului de cuvânt al Comitetului Olimpic (CIO), Mark Adams: „Sunt femei în pașapoarte și se spune că așa este, că sunt femei… Ca și în cazul competițiilor anterioare de box olimpic, sexul și vârsta sportivilor se bazează pe pașaportul lor”.

Deci, cele două persoane sunt femei în pașapoarte, nu în natură, adică persoane cu cromozomi XY dar care se percep și se prezintă drept femei – adică, transgenderi.

Și IBA, și CIO evită să se exprime clar asupra identității de gen a celor două persoane, probabil de frica unor procese ce le-ar putea fi intentate de către organizațiile ce apără drepturile acestei categorii de persoane. Totuși, prima le-a descalificat pentru motivul arătat, păstrând însă ambiguitatea cu privire la cauza acestei măsuri.

„Atât Imane Khelif, cât și Lin Yu-Ting nu au îndeplinit criteriile de eligibilitate necesare pentru a concura în categoria feminină a evenimentelor noastre”, se precizează în comunicatul emis de IBA. Criteriul de eligibilitate pentru categoria feminină este nivelul testosteronului, cu care Adams nu este de acord: „Testosteronul nu este un test perfect. Multe femei pot avea testosteron care se află în ceea ce s-ar numi «niveluri masculine» și pot fi în continuare femei și concurează în continuare ca femei”.

Evidența contrângătoare și știința ne arată că „niveluri masculine” dețin doar persoanele ce au cromozomi XY.

În pofida a ceea ce spune Adams, că nu ar fi „o problemă de transgenderi”, chiar asta este: problema transgenderilor și a dreptului lor de a participa la competițiile ce au doar două categorii – feminin și masculin. În acest caz, avem doi bărbați biologici, ce se prezintă ca femei, ce intră în ring cu femei.

Cum de au ajuns ei, ca „femei”, la Jocurile Olimpice de la Paris? Tot de la CNN aflăm că organizației IBA i s-a interzis să se mai implice în ultimele două ediții ale Jocurilor Olimpice, din cauza lipsei de transparență a gestionării și pentru că președintele ei a adus Gazprom ca sponsor principal și a mutat în Rusia multe dintre operațiunile organizației. Mulți membri au părăsit-o și au constituit una nouă, World Boxing, care speră să fie recunoscută de CIO până la Jocurile de la Los Angeles, din 2028. Pentru a organiza competiția de la Paris, CIO a constituit o structură ad-hoc, Unitatea de box Paris, care a adoptat un regulament. În acest document, sunt stabilite și cazurile în care un sportiv poate fi descalificat. Testul de gen nu este menționat.

Deci, pe marginea ringului de la Paris se află în dispută două modele ideologice: unul primește sportivii în competiție doar potrivit datelor din pașaport, iar celălalt verifică și statutul lor biologic. Cel progresist a înregistrat o victorie, CIO anunțând că la această ediție boxul olimpic a atins pentru prima dată paritatea de gen, concurând 124 de femei și 124 de bărbați. Criteriu pur sportiv, nu?

Cum justifică această situație CIO prin purtătorul său de cuvânt? „Aceste sportive au concurat de multe ori până acum, pe durata a mai mulți ani. Nu au apărut subit, au concurat și la Tokyo. Federația trebuie să gândească reguli, să se asigure că există corectitudine, dar în același timp că toată lumea are posibilitatea de a participa dacă-și dorește. Echilibrul este fin”.

Faptul că acești sportivi au fost lăsați tot de CIO la Tokyo fără a îndeplini condițiile de gen nu poate fi invocat ca argument. Și faptul că regulile IBA i-au descalificat pe cei doi nu poate fi interpretat ca încălcare a dreptului de a participa la astfel de competiții, aceștia având posibilitatea să participe, dar la categoria „masculin”. Sunt curios dacă la această categorie ar mai fi spart nasul cuiva.

Iată ce mai spune același Adams: „CIO este întristat de abuzul pe care cele două sportive îl suportă în prezent”. Serios?! Dar de abuzul împotriva Angelei Carini ce spuneți? De crasa nedreptate ce i s-a făcut și de compromiterea ideii de competiție corectă CIO nu este întristat? Dacă tot a fost preocupat de nediscriminare, CIO putea să înființeze competiții pentru a treia categorie, destinată celor ca Imane Khelif și Lin Yu-Ting.

Această paritate de gen, ce pare a fi devenit principala preocupare a CIO, a adus inegalitatea de șanse. Deși minoritățile sexuale sunt prezentate drept categorii vulnerabile, în cazul în discuție vulnerabilă a fost femeia ajunsă în ring să boxeze cu un bărbat. Cum să comiți așa ceva, să trimiți o femeie în ring să se bată cu un bărbat care se prezintă ca femeie?! Feministele ar putea să protesteze față de această situație discriminatorie; sau… nu?

Sportul este o activitate ce are în centru performanțele corpului uman, date de bagajul genetic și de antrenament. Iar pentru că între corpurile umane sunt diferențe naturale (de sex, vârstă și dimensiuni), s-au stabilit categoriile. Așa cum se diluează o categorie, se pot dilua toate. Ce-ar fi să se înscrie un pugilist de categoria pană la un meci cu unul de la categoria grea doar pentru că el se percepe ca un titan? Ce-ar fi ca un junior să se înscrie la seniori doar pentru că se percepe mai matur decât este?

Sigur, veți spune că diluarea categoriilor s-a probat deja, deși nu în competiții de factura Jocurilor Olimpice. În 2022, în Rusia, s-a organizat o luptă între Aleksandra Stepakova, o femeie de 60 kg, și Grigory Chistyakov, un bărbat de 240 kg. Deci, s-au încălcat două criterii: de sex și greutate.

În luna mai 2024, în România, s-a organizat un meci între „Perversul de la Târgu Ocna” și Bettyshor & Roxana Țuțu, cu încălcarea criteriilor de sex, vârstă și greutate. V-a plăcut, nu? Sport, eleganță, egalitate de șanse. Deși pare paradoxal, „Perversul” a fost fair play, fiindcă s-a prezentat în ring ca bărbat. Deh, în spatele lui nu au stat mize financiare și ideologice, situație ce i-a permis să fie fair.

La Eurovision poți să te prezinți cum vrei, dar în sport, unde legile naturii ce guvernează corpul uman sunt fundamentul pe care se construiește, prin antrenament, sportivul, acest lucru nu este posibil. Sau, dacă se produce, ar trebui să fie tratat la fel ca dopajul, fiindcă „femeile cu cromozomi XY”, adică bărbații ce se percep sau se prezintă drept femei (din diverse cauze) sunt dopați de la natură în comparație cu femeile ce au toți cromozomii acasă.

––––––––––-

Sorin BOCANCEA este profesor și prorector al Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi. Este directorul revistei „Polis” și al Editurii Polis Books și președintele Institutului de Studiere a Ideologiilor (ISI). Printre lucrările publicate se numără: „Instituţii şi politici publice în Uniunea Europeană” (2004), „Cetatea lui Platon” (2010), „Noi și postcomunismul” (2012) și „Trei decenii de învățământ superior privat în România. Universitatea «Petre Andrei» din Iași” (2021). A coordonat 13 volume colective (dintre care 5 în colaborare) și a realizat alte 5 în coautorat. A publicat peste 60 de articole științifice în reviste și-n volume colective. Cea mai recentă lucrare este coordonarea volumului „Calea europeană a Republicii Moldova. De la mitologii și indecizii la acțiune” (împreună cu Radu Carp, 2024).