Ce au înțeles partidele pro-europene? – Ziariștii

Deși am avut un sezon electoral plin de ilegalități comise de către instituțiile statului, de la Curtea Constituțională la Autoritatea Electorală Permanentă și majoritatea instituțiilor membre ale CSAT, trebuie să recunoaștem și virtuțile acestei serii ticăloase: blocarea drumului spre Cotroceni al unor persoane care nu ar fi avut ce să caute în acea demnitate. Și mă refer aici la primii 5 clasați în competiția electorală.

După toată nebunia din primul tur al prezidențialelor, partidele cotate ca pro-europene ai căror candidați nu au intrat în turul 2 au spus electoratului că au înțeles mesajul. Dacă ne uităm mai de aproape, deocamdată vedem că au înțeles ce au vrut.

La PSD se vede cel mai bine acest lucru: Ciolacu a rămas în funcție deși își depusese demisia (ce s-a pierdut în același sertar cu diploma de bacalaureat), iar Ponta face mai departe campanie pro-Georgescu, deși partidul a decis că susține calea europeană a României.

La PNL, în afară de venirea lui Bolojan și de tardiva plecarea a lui Rareș Bogdan, vedem aceeași echipă ce se prezintă ca „noua echipă”.

– Advertisement –

La USR, remarcăm același radicalism și aceeași reducere a politicii la anti-pesedism, tocmai când se discută intrarea în aceeași coaliție de guvernare. Să sperăm că vor abandona „metoda Chichirău”, a negocierii la sânge până se pierde totul.

UDMR rămâne același partid bun în toate coalițiile, ieșit întărit în urma mobilizării exemplare de la parlamentare.

E plină piața media de știri „pe surse” de la negocierea partidelor pro-europene și fiecare asperitate este exploatată de către partidele retrograde, putiniste și anti-europene – la cele așa-zis „suveraniste” mă refer. „V-am spus noi că ăștia se bat de la ciolan”, punctează trompetele kremliniste după fiecare bârfă despre negocieri.

– Advertisement –

Asistăm la două noutăți politice. Prima este consacrarea clivajului între pro și anti-europeni. Partide care s-au aflat de-a lungul timpului în diverse relații, de la frățietate la excomunicare reciprocă, se adună acum la aceeași masă pentru a construi un guvern pro-european.

A doua noutate, în continuarea primei, este ideea propunerii unui candidat comun al partidei pro-europene tocmai coagulată. Este clar pentru toată lumea că niciun partid nu mai poate avea pretenția de a veni cu unul dintre foștii candidați, care s-au dovedit a fi mediocri, iar acum sunt și expirați.

Obligația partidelor pro-europene este aceea de a-și spăla rușinea optând pentru un candidat care chiar să se ridice la înălțimea funcției pentru care va candida. În primul rând, acela trebuie să fi dovedit că este posesor de inteligență. Lucru rar, după cum am văzut la ultimul scrutin. Dacă se poate, să avem și niște dovezi faptice în acest sens, pentru ca lumea să vadă că-n România nu au înnebunit cu toții. Avem nevoie de un candidat inteligent, cu școală și cu experiență politică, în stare să reprezinte România normală, a oamenilor cu mințile nezdruncinate. Pe al celorlalți l-am văzut.

Cine să-l aleagă, cine să-l pună pe liste? Există ideea unui studiu sociologic în urma căruia să se decidă. Din nou, mitul tehnocraților. Cine decide lista celor măsurați? Cine va face studiul, care firmă, din ce curte? Vor începe discuții interminabile.

Apoi, un asemenea studiu ar arăta doar pe cine ar prefera masele, nu pe cine ar fi cel mai bun. Or, am văzut recent ce periculos este jocul acesta cu reprezentările maselor. Și, mai mult decât atât, propunerea candidaților trebuie să fie responsabilitatea partidelor, ce pot ține seama și de sondaje. Din păcate, în ultima vreme, sondajele au fost utilizate pentru a vedea care dintre mediocrii propuși sunt mai agreați de către mase.

În România reală, nu în cea virtuală, există oameni ce ar putea intra la un astfel de casting pentru candidatura la Cotroceni. Vorbesc de semeni ai noștri cu realizări profesionale de notorietate, validate internațional, și cu experiență politică. Mă gândesc la cel puțin trei: Nicușor Dan, Daniel Funeriu și Emil Hurezeanu. Sunt personalități ce nu au nevoie nici de validări ale unor studii sociologice și nici de obligația de a părea „din popor”. Sigur, fiecare își poate face propria listă, dar cred că în final se va stabiliza un consens asupra unuia.

Au înțeles partidele pro-europene că acum e nevoie să iasă din vechile scheme politicianiste și populiste? Vom vedea cu ce propuneri vin. Dacă vor începe iar cu reșepați ai sistemului precum Crin Antonescu, înseamnă că n-au înțeles nimic. Și o luăm de la capăt cu mediocrii pe care-i pot învinge escrocii la ruleta rusească a TikTok-ului.

DE ACELAȘI AUTOR:

* „Renumerația mică” – punerea la loc a democrației

* Jocurile pentru finala mică

* Votul din frică s-a mutat în primul tur

* Să ne bucurăm, așadar! Victoria de la Chișinău

* Premierea Dianei Șoșoacă

* Pesimismul propagandistic

* Gafele decrețelului Mircea Natonitul

* Ciudatul de Mexico

* Capcana populismului sezonier

* „Perversul de la Târgu Ocna” în formă olimpică