Autor: Doina Dabija (Chișinău)

Întotdeauna am considerat că iubirea şi bunătatea vor salva lumea. Numai că trăim nişte vremuri când mulţi dintre noi săvârşesc binele numai şi numai cu interes…

… ca şi cum îşi doresc ca Dumnezeu să-i observe, ca oamenii să-i remarce, iar binele pe care-l săvârşesc să li se returneze.

De aceea, mereu se laudă: „Vezi, atunci şi atunci am făcut mult bine. Am ajutat, am dat, m-am sacrificat”.

Uitând că milostenia nu aşteaptă răsplată ori, cum spune şi părintele Arsenie Boca: „Fapta bună e bună doar dacă e acoperită de smerenie” sau „E bine a face binele ca pe un lucru de la sine înţeles, simplu şi firesc, cum răsare soarele”.

– Advertisement –

Exact cum a procedat şi un om sărac care nu avea decât o pâine, dar, văzând un copil flămând, a rupt-o în două şi i-a dat jumătate. Acest gest arătând că milostenia nu ţine de cantitate, ci de dorinţa de-a ajuta. Şi nu din motivul de-a fi lăudat sau strigând: „Returnaţi-mi binele!”.

Iar în acest sens, o pildă ne povesteşte că un zgârcit, care a făcut în viaţa lui puţine acte de binefacere, atunci când a ajuns în Rai şi Sfântul Petru l-a întrebat ce milostenii a săvârşit, acesta i-a răspuns:

– I-am dat unui sărac un leu şi pe altul l-am ajutat cu patru lei.

– Advertisement –

Dar nici n-a reuşit să-şi termine mărturisirea, că în clipa aceea s-a auzit vocea Domnului:

– Dă-i, Petre, înapoi cei cinci lei şi ia-l din faţa Mea!

Această întâmplare ne dă de înţeles că, dacă nu ne vom vârî bunătatea în noi în fiecare zi, aceasta riscă să iasă din inima noastră pentru totdeauna şi să se rătăcească prin lume plângând. Şi, într-o zi, să ni se răspundă identic ca şi omului zgârcit:

– Dă-le, Petre, acestora datoria înapoi şi ia-i din faţa Mea!

DE ACEEAȘI AUTOARE:

* Ordin de la NKVD: Împușcați-l pe Eminescu!

* Mai trăim în URSS?

* Fratele român, fratele „moldovean” și mama lor genială

* Rătăcirea Basarabiei. Rolul propagandei ruse

* „Govori po celoveceski!” – „Vorbeşte omeneşte!”

* De acasă – acasă

* Poetul neîmbătrânit și teii smulși de ruși

* Educați să ne urască

* Limba unui neam

* Lichidarea presei româneşti din Basarabia

– Advertisement –

Un cumpărător:

– Vreau un baston de salam uscat!

– …

– Advertisement –

Conform DEX-ului: baston – bucată de lemn, care se poate ţine în mână şi are diverse utilizări) / băţ care serveşte de reazem în timpul mersului

Dar iată că există şi baston din salam…

***

– Advertisement –

La vamă. Vameşul îl întreabă pe un domn:

– Şi unde locuiţi dumneavoastră?

– În Spania.

– Unde în Spania?

– Păi, cum intri în Spania, pe partea dreaptă.

***

Tot un vameş:

– De unde veniţi?

– De la Iaşi.

– Şi ce-aţi făcut la Iaşi?

– Am mâncat îngheţată.

– …

***

De Paştele Blajinilor, o întreb pe o cunoştinţă:

– Şi aţi fost astăzi pe la cimitir?

– Nu, n-am fost! I-am lăsat această satisfacţie mamei mele!

Nu am ştiut până acum că a merge la cimitir este o satisfacţie. Ca şi cum mama ei urma să meargă la vreun restaurant, bar sau club.

***

În magazin:

– Nu vă supăraţi, vreau să schimb acest produs!

– Nu se poate! Am bătut deja cecul.

– Nu ştiu pe cine aţi bătut, dar important este să nu vă bateţi clienţii!

– Asta cum?

– …

***

La telefon:

– Bună ziua!

– Bună ziua.

– Dar unde am nimerit?

– Da’ unde vreţi să nimeriţi?

***

Un autor foarte supărat, după ce a cumpărat „Literatura și Arta” şi a observat că articolul său n-a fost publicat, îmi scrie următorul mesaj:

– Da’ nu trebuie să ştiu şi eu când apar şi când nu?

Of, şi de ce oare, atunci când am lucrat la revistă, nu m-am consultat şi cu acest domn?

***

Alt autor îmi scrie un mesaj pe adresa redacţiei, fără însă a spune „Bună ziua”, ci trece direct la întrebare:

– Ce-ar fi să publicaţi?

Întrucât n-am ştiut cum să reacţionez, i-am răspuns:

– Ce-ar fi să nu publicăm?

***

Îi dau unei cerşetoare 50 de lei.

Iar ea, indignată, îmi spune:

– Şi numai atât?

***

Cineva îmi zice:

– Da’ du-te tu în România ta şi acolo să vorbeşti limba română, pentru că noi aici suntem moldoveni şi vorbim moldoveneşte!

Apoi, văzând că nu-i răspund la fel de repede precum se aştepta, continuă:

– Şi te gândeşti de unde să-ţi iei biletul?

– Nu, îi zic. Mă gândesc unde să te trimit şi eu, ca să vorbeşti moldoveneşte!

***

Primesc următoarea rugăminte:

– Stimată redactoră-şefă, vă rog să-mi publicaţi poezia!

Şi-i răspund:

– Stimate domn, nu sunt redactoră-şefă, ci redactor-şef.

Pentru că dacă voi deveni într-o zi redactoră, adică ră (rea), nu voi mai publica nicio poezie.

***

Altcineva îmi trimite tot o poezie, dar nesemnată. De aceea, îl rog printr-un mesaj să-şi spună numele. La care el îmi scrie:

– Da’ cum, nu-mi recunoaşteţi stilul?

DE ACEEAȘI AUTOARE:

* Ordin de la NKVD: Împușcați-l pe Eminescu!

* Mai trăim în URSS?

* Fratele român, fratele „moldovean” și mama lor genială

* Rătăcirea Basarabiei. Rolul propagandei ruse

* „Govori po celoveceski!” – „Vorbeşte omeneşte!”

* De acasă – acasă

* Poetul neîmbătrânit și teii smulși de ruși

* Educați să ne urască

* Limba unui neam

* Lichidarea presei româneşti din Basarabia

În fiecare an când era ziua tatălui meu, obișnuiam să-l vizitez și să-i spun: „La mulți ani!”. Iar dacă se întâmpla să fiu la o distanță mai mare de casă, îl sunam. Doar că nici nu reușeam să-mi exprim bine urările, că tata mi-o lua înainte și-mi zicea: „Doina, dă-mi voie să te felicit de ziua de naștere a tăticului tău, pentru că ai cel mai frumos și deștept tată”.

Sigur că, după aceste cuvinte, uitam ce voiam să-i mai spun, fiindcă îmi aminteam că exact în felul acesta proceda și când era ziua mea. Mă suna și începea cumva cu aceeași urare: „Doina, felicită-mă de ziua de naștere a fetei mele, care este cea mai frumoasă și cuminte fată din lume”.

Odată însă, simțindu-l foarte trist la celălalt capăt al firului și împrumutând de la niște colegi de facultate o expresie nouă, l-am întrebat:

– Tată, dar ce ai, te simți prost?

– Advertisement –

La care părintele meu a făcut o pauză lungă și apăsătoare și mi-a răspuns:

– Nu, Doina, mă simt foarte deștept. Într-adevăr, nu mă simt prea bine, dar prost nu m-am simțit niciodată!

Evident că, după acea discuție, am eliminat această expresie din vocabularul meu, dar ori de câte ori o mai aud pe străzile din București, zâmbesc în sinea mea și-mi amintesc de tata, care a avut întotdeauna un simț dezvoltat al umorului, reușind să facă observații și cu câte o glumă.

– Advertisement –

Astăzi, mi-aș fi dorit să-l pot iarăși suna și să-i urez „La mulți ani!”, dar știu că dacă ar fi fost printre noi, mi-ar fi răspuns la fel ca altădată: „Doina, dă-mi voie să te felicit de ziua de naștere a tatălui tău…”, și s-ar fi bucurat de prezența celor care-l admiră și nu-l uită.

Iar oamenii, cu adevărat, nu-l uită.

Pentru că și acum, la patru ani distanță de la plecarea sa, de câte ori e ziua lui, mulți dintre cei care l-au iubit mă sună pe mine și, parcă vrând să-i preia obiceiul, îmi spun: „Doina, e ziua tatălui tău…”

DE ACEEAȘI AUTOARE:

* Ordin de la NKVD: Împușcați-l pe Eminescu!

* Mai trăim în URSS?

* Fratele român, fratele „moldovean” și mama lor genială

* Rătăcirea Basarabiei. Rolul propagandei ruse

* „Govori po celoveceski!” – „Vorbeşte omeneşte!”

* De acasă – acasă

* Poetul neîmbătrânit și teii smulși de ruși

* Educați să ne urască

* Limba unui neam

* Lichidarea presei româneşti din Basarabia

Astăzi cedez spațiul rubricii mele pentru a găzdui interviul realizat de Trandafir Sîmpetru, la întrebările căruia am răspuns cu plăcere… literară.

Trandafir SÎMPETRU: În ce măsură consideraţi că literatura contemporană din Republica Moldova reuşeşte să-şi construiască un discurs propriu, autonom, în afara influenţelor literare sovietice? Este această autonomie necesară sau literatura trebuie să fie parte a unui dialog mai larg?

Doina DABIJA: Literatura contemporană din Republica Moldova pare într-adevăr să aibă un discurs propriu, fiindcă, din cauza vremurilor tulburi pe care le-a trăit poporul nostru, scriitorii basarabeni au fost nevoiţi să facă şi politică, şi publicistică. De aceea, ei au scris şi scriu din durere, pentru că noi am fost despărţiţi de fraţii noştri de peste Prut. Ni s-au furat limba, istoria, Ţara şi identitatea. Iar în acest context, cred că nici nu se poate scrie altfel, fiindcă din cauza propagandei ruse, care este şi astăzi la fel de agresivă ca şi în anii ’90, scriitorul nostru se simte dator să abordeze aceste subiecte continuu, cu gândul să promoveze adevărul nu doar pentru cititorii basarabeni, ci şi pentru întreaga lume.

Trandafir SÎMPETRU: Se vorbeşte adesea despre „tranziţia” postsovietică în literatură. Credeţi că scriitorii basarabeni au depăşit această etapă sau încă sunt marcaţi de moştenirea istorică şi identitară a perioadei? Cum se reflectă acest aspect în operele contemporane?

– Advertisement –

Doina DABIJA: Scriitorii noştri au fost marcaţi de perioada sovietică pentru că la noi s-a făcut închisoare şi pentru o simplă poezie, aşa cum s-a întâmplat cu scriitorii Nicolae Costenco şi Nicolae Ţurcanu. Dar, indiferent de acele timpuri, poeţii noştri au reuşit, prin scrierile lor, să apere ţara prin cuvânt. Şi aici i-aş aminti pe Grigore Vieru, Leonida Lari, Mihai Cimpoi, Ion Hadârcă, Nicolae Dabija şi mulţi alţii care au fost o voce în Basarabia şi care ne-au ajutat să ne regăsim. Dar avem şi scriitori care regretă şi astăzi prăbuşirea Imperiului Sovietic, considerând că atunci erau mai „fericiţi”.

Trandafir SÎMPETRU: În opinia dumneavoastră, există o ruptură între literatura „academică” şi literatura consumată de publicul larg? Care ar fi strategiile prin care literatura contemporană basarabeană ar putea să-şi extindă publicul şi să devină mai accesibilă?

Doina DABIJA: Revista „Literatura şi arta” are o colaborare destul de bună cu Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova şi publică în paginile săptămânalului numeroşi academicieni, care nu scriu atât de sofisticat încât să nu înţeleagă şi cititorul. Apoi, literatura e una singură. Nu cred că aceasta poate fi împărţită în una academică şi una consumată de publicul larg. Iar în ceea ce priveşte literatura basarabeană, aceasta nu există, pentru că suntem cu toţii români şi facem parte din acelaşi neam al lui Burebista, Decebal şi Ştefan cel Mare sau Mircea cel Bătrân. Aşa cum nu avem două Moldove, două Banaturi sau două Bucovine, aşa nu avem nici două literaturi, ci o singură literatură – cea română. Iar în acest sens, tatăl meu, Nicolae Dabija, era convins că Dumnezeu are acolo sus în ceruri o bibliotecă a sa, unde se află cele mai frumoase cărţi ale lumii. Şi dacă părintele meu are dreptate, atunci nu cred că Demiurgul are şi vreo inscripţie de genul: literatură moldovenească, basarabeană, bucovineană, maramureşeană etc. Dar cu siguranţă toate cărţile scriitorilor noştri se află pe un singur raft, unde scrie simplu: scriitori români. Iar cei care-şi doresc să-i citească pe poeţii basarabeni, operele lor pot fi găsite şi-n librăriile din Ţară. Mai greu, dar se găsesc.

– Advertisement –

Trandafir SÎMPETRU: Dacă privim literatura ca pe un fenomen viu, în continuă transformare, unde credeţi că se îndreaptă literatura basarabeană în următoarele decenii? Credeţi că va reuşi să-şi creeze o piaţă de carte solidă şi să-şi definească un loc bine conturat în peisajul literaturii europene?

Doina DABIJA: Nu ştiu ce se înţelege prin literatura europeană, dar consider că în faţa culturii suntem cu toţii egali. Literatura română din Basarabia, de exemplu, se indentifică cu numele unor personalităţi pe care le-am menţionat şi mai sus: Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Nicolae Dabija, Leonida Lari etc., care au schimbat mentalităţi şi care au fost ca nişte ostaşi ai scrisului. De aceea, atunci când vorbim despre marii poeţi ai lumii, nu spunem: Rainer Maria Rilke al Germaniei, Edgar Allan Poe al Americii sau Eminescu al României. Ci zicem simplu: Eminescu, Rilke, Poe, considerându-i pe toţi ai noştri, ai unei singure literaturi. În care sigur că îşi au locul şi poeţii din Basarabia.

Trandafir SÎMPETRU: Într-o lume dominată de rapiditatea informaţiei şi de literatura digitală, mai poate supravieţui literatura clasică? Ce impact credeţi că are această schimbare asupra modului în care tinerii percep şi consumă literatura basarabeană?

Doina DABIJA: Astăzi, mulţi sunt convinşi că se poate trăi şi fără cărţi, şi fără intelectuali. Ci doar cu TikTok ori Facebook, unde nici nu-i nevoie să citeşti. Numai că această categorie de oameni nu conştientizează cât de important este totuşi să citeşti o carte sau o revistă bună, fiindcă numai cărţile mai pot schimba lumea. De aceea sunt convinsă că, indiferent de felul în care va evolua societatea, cărţile nu vor dispărea niciodată.

Trandafir SÎMPETRU: În ce măsură credeţi că literatura basarabeană este influenţată de diaspora sa? Există un schimb de idei între scriitorii rămaşi în ţară şi cei care creează din afara graniţelor? Cum reuşeşte acest schimb să redefinească identitatea literară a Republicii Moldova?

Doina DABIJA: Românii din afara României n-au plecat nicăieri, ei s-au născut în România, o ţară care e a lor şi a strămoşilor lor. O ţară pe care o poartă în suflet oriunde s-ar afla. De aceea, cu acest crez, scriitorii din Basarabia şi cei din Ţară îşi dau întâlnire în fiecare zi de joi în paginile revistei „Literatura şi arta”, unde împărtăşesc aceleaşi idei. Pe toți îi uneşte aceeaşi limbă şi aceeaşi identitate românească.

Trandafir SÎMPETRU: Cât de importantă este critica literară în Republica Moldova? Credeţi că există o critică literară obiectivă şi bine argumentată sau predomină mai degrabă o receptare subiectivă, bazată pe afinităţi şi reţele de influenţă?

Doina DABIJA: La ora actuală, unul dintre cei mai importanţi critici din R. Moldova cred că este academicianul Mihai Cimpoi, care publică în revista noastră articole şi cronici foarte bine argumentate. Or, sigur că avem şi scriitori pe care nu-i interesează decât cărţile pe care le scriu ei înşişi şi care „cerşesc” diplome sau medalii ori şi le însuşesc prin tot felul de prietenii. Numai că acest lucru nu se întâmplă doar în Republica Moldova, ci cam peste tot.

Trandafir SÎMPETRU: Dacă ar fi să faceţi o radiografie a spaţiului editorial din Republica Moldova, cum aţi descrie mecanismele de publicare şi promovare a cărţilor? Este industria editorială suficient de dezvoltată pentru a susţine noile voci literare?

Doina DABIJA: Săptămânalul nostru promovează aproape toate cărţile noi care se editează, publicând articole ample despre acestea. Din păcate, numai în felul acesta îi putem ajuta pe autori.

Trandafir SÎMPETRU: Ce înseamnă succesul literar astăzi pentru un scriitor din Republica Moldova? Este definit prin recunoaştere internaţională, prin premii literare, prin numărul de exemplare vândute sau prin impactul cultural şi emoţional asupra cititorilor?

Doina DABIJA: Tatăl meu îmi spunea următorul lucru: „Să nu scrii niciodată pentru că poţi să scrii, ci pentru că nu poţi ca să nu scrii!”, dându-mi de înţeles că scrisul trebuie să fie ca o gură de aer şi că trebuie să scriem cu inima. Fiindcă, dacă scrii cu inima, cititorul simte acest lucru. De aici cred că vine şi succesul. Iar dacă eşti un scriitor citit, premiile contează mai puţin. Deşi, sigur că te bucuri şi de ele, acestea fiind ca o recunoaştere a muncii tale. Nicolae Dabija, atunci când a scris „Tema pentru acasă”, cred că nu s-a gândit cât succes va avea această carte. Dar, într-un timp foarte scurt, romanul a fost tradus în peste zece limbi şi s-au vândut peste 200.000 de exemplare. Aşadar, cel mai mare premiu ţi-l oferă cititorul.

Trandafir SÎMPETRU: Care ar fi mesajul dumneavoastră pentru tinerii scriitori care-şi doresc să-şi facă un nume în literatura contemporană?

Doina DABIJA: Mesajul meu ar fi să scrie, aşa cum am mai spus, cu inima şi apoi cu pixul, pentru că numai atunci textul sau cartea va avea viaţă.

DE ACEEAȘI AUTOARE:

* Ordin de la NKVD: Împușcați-l pe Eminescu!

* Mai trăim în URSS?

* Fratele român, fratele „moldovean” și mama lor genială

* Rătăcirea Basarabiei. Rolul propagandei ruse

* „Govori po celoveceski!” – „Vorbeşte omeneşte!”

* De acasă – acasă

* Poetul neîmbătrânit și teii smulși de ruși

* Educați să ne urască

* Limba unui neam

* Lichidarea presei româneşti din Basarabia

– Advertisement –

Acum 12 zile, aflându-mă la frontieră, vameşul mi-a pus tradiţionala întrebare: „De unde vin şi unde plec”. Dar răspunsul meu „Vin de acasă şi merg acasă”, pe care-l obişnuiesc să-l dau de fiecare dată, l-a supărat pe individ, reproşându-mi că s-a săturat de această afirmaţie şi să-i răspund „ca lumea”.

Ei, nu ştiu ce înseamnă pentru acest vameş „ca lumea”, dar am îndrăznit să insist cu aceeaşi spusă, explicându-i: „Acasă e şi aici, dar şi acolo! Pentru că suntem unul şi acelaşi popor!”.

Observând că nu am cu cine discuta, fiindcă la noi în ţară toţi funcţionarii se poartă ca şi cum „l-au apucat pe Dumnezeu de picioare” ori suntem cu toţii nişte infractori, i-am dat răspunsul pe care credeam că-l aşteaptă, explicându-i că merg la Festivalul „Mihai Eminescu” de la Dumbrăveni (județul Botoşani). Numai că omul n-a aşteptat să-mi termin propoziţia şi m-a întrebat: „Da’ voi nu v-aţi săturat de atâtea festivaluri?”.

Auzindu-l, am vrut să-i dau o replică tăioasă, dar m-am răzgândit, pentru că mi-am dat seama că domnul nu are prea multe clase, dacă pentru el un festival înseamnă un concert cu lăutari. Iar de Eminescu probabil că nici n-a auzit şi-l consideră vreun primar din vreo localitate sau poate chiar vreun manelist…

– Advertisement –

Aşa că am dat a lehamite din mână şi m-am gândit că, dacă voi mai da vreodată ochii cu acest vameş, o să-i răspund mai simplu: „Vin de la Chişinău şi plec la Iaşi ca să mănânc îngheţată!”. Până atunci însă nu-mi rămâne să spun decât atât: vai de capul lor, dar şi al nostru!

DE ACEEAȘI AUTOARE:

* Ordin de la NKVD: Împușcați-l pe Eminescu!

* Mai trăim în URSS?

* Fratele român, fratele „moldovean” și mama lor genială

* Rătăcirea Basarabiei. Rolul propagandei ruse

* „Govori po celoveceski!” – „Vorbeşte omeneşte!”

* De acasă – acasă

* Poetul neîmbătrânit și teii smulși de ruși

* Educați să ne urască

* Limba unui neam

* Lichidarea presei româneşti din Basarabia

După 1940, în Basarabia, Eminescu era interzis. Prima carte de poezii a fost editată abia în 1954, după moartea lui Stalin.

De aceea, românii noştri basarabeni ascundeau cărţile lui Eminescu după icoane sau sub scândurile din podea, pentru că versurile marelui poet îi ajutau să nu uite că sunt români.

Iar mulţi dintre aceştia, atunci când au fost deportaţi în Siberia, l-au luat şi pe Eminescu cu ei, ca în clipele de grea încercare să murmure:

„De la Nistru pân’ la Tisa,

– Advertisement –

Tot românul plânsu-mi-sa,

Că nu mai poate străbate,

De-atâta străinătate…”

– Advertisement –

Iar în 1953, când de un zid a fost lipit poemul „La arme”, în care Eminescu spunea:

„Auzi!… departe strigă slabii

Şi asupriţii către noi.

E glasul blândei Basarabii,

Ajunsă-n ziua de apoi”,

șeful de atunci al NKVD, Iosif Mordoveţ, a dat ordin ca autorul acestor versuri să fie imediat găsit, arestat şi împuşcat.

Doar că acest individ nu ştia că marele Eminescu nu mai era de mult în viaţă, dar ne ajuta pe noi, basarabenii, să nu ne pierdem identitatea.

Or, sunt convinsă că, dacă mai trăia autorul Luceafărului, i-ar fi răspuns acelui nemernic, dar şi trădătorilor noştri de neam din ziua de azi, în felul următor:

„Prea făcuraţi neamul nostru

de ruşine şi ocară,

Prea v-aţi bătut joc de limbă,

de străbuni şi obicei,

Ca să nu se-arate odată

ce sunteţi – nişte mişei!”

Iar pentru aceste spuse, socialiştii ar fi încercat şi ei să-l otrăvească cu mercur, aşa cum au procedat şi cu alţi patrioţi de-ai noştri. Fiindcă cei care l-au omorât pe Eminescu nu-s cu nimic mai buni decât vânzătorii de ţară pe care-i avem în prezent.

Aşa că nouă, celor de astăzi, nu ne rămâne decât o singură datorie: să-l apărăm în continuare pe Eminescu. Pentru că atât timp cât îl vom apăra pe Eminescu, şi Eminescu ne va apăra pe noi, amintindu-ne în fiecare clipă că suntem români.

DE ACEEAȘI AUTOARE:

* Mai trăim în URSS?

* Fratele român, fratele „moldovean” și mama lor genială

* Rătăcirea Basarabiei. Rolul propagandei ruse

* „Govori po celoveceski!” – „Vorbeşte omeneşte!”

* În căutarea demnității

* De acasă – acasă

* Poetul neîmbătrânit și teii smulși de ruși

* Educați să ne urască

* Limba unui neam

* Lichidarea presei româneşti din Basarabia

„A fost odată ca niciodată…” – aşa începeau toate poveştile copilăriei mele, pe care mi le citea tata înainte de culcare. Apoi, urmau întrebările despre un erou sau altul, despre împăraţi şi balauri ori despre tărâmul celălalt.

Iar fiindcă nu ajungea întotdeauna acasă la ora mea de somn, părintele meu a început să-mi cumpere discuri de vinil cu cele mai frumoase basme populare, începând cu: „Harap-Alb”, „Prâslea cel voinic şi merele de aur”, „Aleodor împărat”, „Ploaia de stele”, „Zâna munţilor”, „Pasărea măiastră” şi multe altele pe care le ascultam la pick-upul nostru vechi din sufragerie.

Dar, îmi amintesc că cel mai mult m-au impresionat povesteștile „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” a lui Petre Ispirescu, „Harap-Alb” a lui Ion Creangă şi „Apa vie” a Fraţilor Grimm – în care feciorul cel mai mic al împăratului pleacă în căutarea apei miraculoase pentru a-l salva de la moarte pe părintele său.

Dar bănuiesc că acestea îmi erau cele mai dragi fiindcă eroii pozitivi puteau să învie şi să învingă moartea. Un lucru pe care mi l-aş dori astăzi şi pentru tata. Să-i ofer acea „tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” ori să-l stropesc şi eu cu acea apă vie, aşa cum a procedat fata Împăratului Roşu cu Harap-Alb şi să-l aduc înapoi.

– Advertisement –

Numai că povestea rămâne poveste şi o astfel de apă miraculoasă nu se găseşte. Fiindcă dacă ar exista, s-ar întâmpla întocmai ca în poezia lui George Coşbuc:

„… şi spun că toţi vitejii cercau acele ape

Căci cine bea din ele oricând puteau să scape

– Advertisement –

Din orice rău: bătrânii pe loc întinereau,

Bolnavii totdeauna se însănătoşeau,

Durerea trecea-n visuri, plânsoarea-n bucurie

Și moartea trecea-n viaţă, căci apa era vie”.

Iar din toate câte s-au întâmplat în basmele noastre româneşti, aievea nu rămâne decât acea „Vale a plângerii” în care a călcat şi Făt-Frumos, ce n-aduce decât dor şi întristare.

Acea întristare în care, atunci când cineva drag adoarme pentru totdeauna, prinzi să îmbătrâneşti aşteptând începutul.

DE ACEEAȘI AUTOARE:

* Mai trăim în URSS?

* Fratele român, fratele „moldovean” și mama lor genială

* Rătăcirea Basarabiei. Rolul propagandei ruse

* „Govori po celoveceski!” – „Vorbeşte omeneşte!”

* În căutarea demnității

* De acasă – acasă

* Poetul neîmbătrânit și teii smulși de ruși

* Educați să ne urască

* Limba unui neam

* Lichidarea presei româneşti din Basarabia

– Advertisement –

Am citit undeva o întâmplare unde se povestește cum niște soldați ruși au intrat într-o biserică și i-au spus preotului că, dacă nu-și va opri predica, îl vor împușca.

Acesta însă, chiar dacă s-a văzut amenințat de armele lor, și-a continuat liturghia.

Soldații, de mânie, au început atunci să tragă în toate părțile: în icoane, enoriași și-n cărțile sfinte. Dar părintele parcă era surd. A închis ochii și a început să se roage cu și mai multă putere.

Continuarea acestei povești n-o știu. Doar pot să intuiesc că acel credincios al divinității a murit cu rugăciunea pe buze. Pentru că asta-i, de fapt, misiunea unui slujitor al Domnului: să se roage pentru întreaga lume, fiind un mijlocitor al nostru dintre cer și pământ.

– Advertisement –

Maxim Melinti face parte din categoria de preoți care își fac datoria cu demnitate. Acesta poate fi observat atât în biserică, cât și-n societate, unde vine mereu cu câte un cuvânt bun pentru fiecare, încercând să aducă în sufletul omului frumosul. Iar atunci când simte că n-a spus totul, se așează la masa de scris și-și transformă predica în poezie. În una în care te liniștește și te-ndrumă să iubești, să fii bun și iertător: „Doar credința este sfântă, / Ea ne-aduce nemurire / Și cu faptele unită / Izvorâtă din iubire”.

Apoi, ca și cum a stat undeva mult timp sub apă și, odată ieșit la suprafață, respiră pentru întâia oară, își ridică ochii spre cer și imploră: „Pace vrem, nu vrem război / Domnul milei, fii cu noi!” ori „Să iubim și să iertăm, / Războiul să încetăm!”.

Poeziile lui Maxim Melinti, adunate sub titlul „Universul păcii”, sunt ca niște mici predici în rimă. Și cred că nu întâmplător pe prima pagină a cărții stă așezat citatul răposatului mitropolit Bartolomeu Anania: „Preotul își face mai întâi poezia și pe urmă o scrie, sau mai exact, o scrie în timp ce o face”.

– Advertisement –

Probabil, se referă la anii lui de detenție, când a compus în mintea lui mii de versuri; iar după ce a fost eliberat, și-a păstrat într-o cutie de carton încălțămintea ruptă, afirmând: „Îi am din închisoare. Îi țin aici ca să nu cad în păcatul trufiei și să-i mulțumesc mereu Celui de Sus, care m-a descălțat de bocancii de pușcăriaș ca să-mi pună în picioare încălțări de Mitropolit”.

Spre o credință asemănătoare tinde și Maxim Melinti, având convingerea că preoții pot salva lumea prin rugăciune, dar și prin poezie, odată ce sunt așezate în fața lui Dumnezeu. Acesta ne-ar putea ierta de mai multe păcate. Fiindcă poemul nu este decât un alt cânt al sufletului.

DE ACEEAȘI AUTOARE:

* Mai trăim în URSS?

* Fratele român, fratele „moldovean” și mama lor genială

* Rătăcirea Basarabiei. Rolul propagandei ruse

* „Govori po celoveceski!” – „Vorbeşte omeneşte!”

* În căutarea demnității

* De acasă – acasă

* Poetul neîmbătrânit și teii smulși de ruși

* Educați să ne urască

* Limba unui neam

* Lichidarea presei româneşti din Basarabia

Fiecare redacţie are programul ei. Acesta se desfăşoară în funcţie de avalanşele de articole care vin pe e-mail, de felul în care se machetează, se corectează textele şi altele.

Dar efortul nostru de-a edita o revistă bună se depune şi în afara orelor de lucru. Cei care au activat în presa scrisă ştiu despre ce vorbesc. Mulţi dintre cititorii noştri, însă, sunt nedumeriţi de ce nu ne găsesc la serviciu tocmai atunci când îşi doresc ei. De aceea, în unele dimineţi telefonul meu începe să sune încă de la ora şase.

– Alo, bună dimineaţa!

– Bună dimineaţa!

– Advertisement –

– Da’ de ce nu sunteţi la redacţie?, mă întreabă vocea revoltată.

– …

Ei, şi aici rămân fără replică, fiindcă nu m-am gândit până acum că trebuie să-i dau cuiva darea de seamă. Se vede însă că m-am înşelat, pentru că pe lângă această cucoană, am fost întrebată şi de-un alt „cititor fidel”, care mi-a trimis următorul mesaj: „Doamnă, de ce joi şi vineri nu lucraţi? Am fost pi digeaba la Chişinău. Dar poate şi luni şi marţi redacţia e închisă?”

– Advertisement –

Of, şi abia acum m-am dumerit! Raportul activităţii mele trebuie să-l fac public. Aşa că mă simt obligată să fac imediat o înştiinţare: „Dragi necititori, aceia care nu cunoaşteţi nici măcar când apare revista noastră, vă rog să nu mai veniţi pi digeaba duminica la redacţie, fiindcă în această zi ar trebui să fiţi mai întâi la biserică. Apoi, atunci când ne trimiteţi un e-mail, ne-am bucura dacă în loc de «Bună. E de dorit de publicat în numărul de joi…» aţi începe cu tradiţionalul «Bună ziua», pentru că aşa e totuşi frumos. Iar dorinţele, pentru că-s multe, ar mai trebui selectate, pentru că acestea uneori «dăunează grav sănătăţii». Şi întrucât vă interesează ce-au visat colegii mei aseară şi de ce nu sunt la o anumită oră la redacţie, nu ezitaţi să solicitaţi aceste explicaţii în scris. Doar că lăsaţi-ne şi-un număr de telefon, iar noi vă vom contacta în fiecare dimineaţă la orele cinci şi vă vom raporta. În speranţa că de acum înainte viaţa voastră, dar şi a noastră, va deveni mai liniştită. Una în care să cunoaştem totul unul despre altul”.

DE ACEEAȘI AUTOARE:

* Mai trăim în URSS?

* Fratele român, fratele „moldovean” și mama lor genială

* Rătăcirea Basarabiei. Rolul propagandei ruse

* „Govori po celoveceski!” – „Vorbeşte omeneşte!”

* În căutarea demnității

* De acasă – acasă

* Poetul neîmbătrânit și teii smulși de ruși

* Educați să ne urască

* Limba unui neam

* Lichidarea presei româneşti din Basarabia

Zilele trecute, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că țara lui este pregătită să-i ajute pe transnistreni, menționând într-o conferință de presă: „Noi asigurăm cărbune, ei primesc energie electrică pentru toată Moldova, iar noi ne asigurăm energie electrică”.

Numai că, în timp ce Ucraina vrea să le furnizeze cărbunele necesar, aceștia continuă să facă mofturi și să critice orice fel de ajutor, fiindcă ei sunt în așteptarea gazului rusesc, care pare a fi cel mai bun gaz, mai bun decât oricare altul. Unul care nu le încălzește numai casa, ci și inima lor care simte rusește.

De aceea, săptămâna trecută, mulți dintre ei au ieșit la proteste cu pancarte în alfabetul chirilic, arătându-și încă o dată dragostea imensă față de Federația Rusă.

La fel au procedat și cei din satul Copanca, locuitori care nu de mult au blocat lucrările de racordare a localității la energia electrică, strigându-le angajaților de la Premier Energy: „Ruki proci!” („Luați-vă mâinile!”). Păreau siguri că-i aude și Putin de la Moscova și-i laudă: „Bravo, patrioții mei!”.

– Advertisement –

Însă această atitudine a lor m-a făcut să realizez încă o dată câți rătăciți avem în țara asta. Unii mai rătăciți decât alții, care tot visează că rusul îi va „salva” pe pământul nostru.

Dar aceștia oare au uitat de războiul din Transnistria din 1992? Oare nu-și mai amintește niciunul de acolo prin câte a trecut acest popor: foamete, deportări, deznaționalizare? Că Federația Rusă ne-a rupt țara-n două? Că ne-a furat dreptul la identitate? Să nu conștientizeze acest lucru niciun transnistrean ori toți dorm somnul cel de moarte așteptând gaz degeaba?

Numai că „degeaba” nu există, fiindcă rușii n-au făcut niciodată nimic fără un interes ascuns. Aceștia nu fac decât să umple cu vorbele lor mincinoase toată țara de mucegai, aducând în societatea noastră doar sărăcie, calomnie și dezinformare, manipulând lumea prin afirmații ticăloase.

– Advertisement –

Pentru că, în timp ce transnistrenii cred că rusul le-a dat până acum gazul gratis, acesta a fost plătit tot de Republica Moldova.

Se vede însă că aceștia au memoria scurtă și nu-și amintesc nimic din trecutul acestui popor. Sigur că nu e ușor să trăiești într-o regiune unde propaganda rusă e la fiecare pas, dar Cel de Sus ne-a dat minte ca să deosebim binele de rău.

Așa că, distingeți adevărul de minciună și acceptați ajutorul care vi se oferă! Fiindcă, în caz contrar, se va lăsa întuneric și-n mintea voastră. Unul de care nu veți scăpa niciodată!

DE ACEEAȘI AUTOARE:

* Mai trăim în URSS?

* Fratele român, fratele „moldovean” și mama lor genială

* Rătăcirea Basarabiei. Rolul propagandei ruse

* „Govori po celoveceski!” – „Vorbeşte omeneşte!”

* În căutarea demnității

* De acasă – acasă

* Poetul neîmbătrânit și teii smulși de ruși

* Educați să ne urască

* Limba unui neam

* Lichidarea presei româneşti din Basarabia