Răspunsuri „ca lumea” – Ziariștii

Acum 12 zile, aflându-mă la frontieră, vameşul mi-a pus tradiţionala întrebare: „De unde vin şi unde plec”. Dar răspunsul meu „Vin de acasă şi merg acasă”, pe care-l obişnuiesc să-l dau de fiecare dată, l-a supărat pe individ, reproşându-mi că s-a săturat de această afirmaţie şi să-i răspund „ca lumea”.

Ei, nu ştiu ce înseamnă pentru acest vameş „ca lumea”, dar am îndrăznit să insist cu aceeaşi spusă, explicându-i: „Acasă e şi aici, dar şi acolo! Pentru că suntem unul şi acelaşi popor!”.

Observând că nu am cu cine discuta, fiindcă la noi în ţară toţi funcţionarii se poartă ca şi cum „l-au apucat pe Dumnezeu de picioare” ori suntem cu toţii nişte infractori, i-am dat răspunsul pe care credeam că-l aşteaptă, explicându-i că merg la Festivalul „Mihai Eminescu” de la Dumbrăveni (județul Botoşani). Numai că omul n-a aşteptat să-mi termin propoziţia şi m-a întrebat: „Da’ voi nu v-aţi săturat de atâtea festivaluri?”.

Auzindu-l, am vrut să-i dau o replică tăioasă, dar m-am răzgândit, pentru că mi-am dat seama că domnul nu are prea multe clase, dacă pentru el un festival înseamnă un concert cu lăutari. Iar de Eminescu probabil că nici n-a auzit şi-l consideră vreun primar din vreo localitate sau poate chiar vreun manelist…

– Advertisement –

Aşa că am dat a lehamite din mână şi m-am gândit că, dacă voi mai da vreodată ochii cu acest vameş, o să-i răspund mai simplu: „Vin de la Chişinău şi plec la Iaşi ca să mănânc îngheţată!”. Până atunci însă nu-mi rămâne să spun decât atât: vai de capul lor, dar şi al nostru!

DE ACEEAȘI AUTOARE:

* Ordin de la NKVD: Împușcați-l pe Eminescu!

* Mai trăim în URSS?

* Fratele român, fratele „moldovean” și mama lor genială

* Rătăcirea Basarabiei. Rolul propagandei ruse

* „Govori po celoveceski!” – „Vorbeşte omeneşte!”

* De acasă – acasă

* Poetul neîmbătrânit și teii smulși de ruși

* Educați să ne urască

* Limba unui neam

* Lichidarea presei româneşti din Basarabia