Categorie: Dezvăluiri

  • Traseul virusului din China în România: Wuhan – Milano – Rimini – Prigoria (Gorj). Purtat de doi chinezi și doi italieni

    Primul caz de infecție cu coronavirus în România a fost cel al lui Sergiu (25 de ani), tânărul din comuna Prigoria, județul Gorj. Acesta nu a ieșit din țară în perioada critică a epidemiei, ci virusul a venit la el, purtat de un italian cu afaceri în zonă.

    Informațiile apărute în ultima vreme permit reconstituirea traseului noului virus din orașul chinez Wuhan până în comuna gorjeană Prigoria. Acest transfer s-a făcut în trei etape, purtători fiind doi chinezi și doi italieni.

    Etapa 1: Wuhan – Milano. Conform autorităților italiene, noul virus a fost adus în Peninsulă de doi turiști chinezi, care au zburat de la Wuhan (provincia chineză Hubei) la Milano (regiunea italiană Lombardia) pe 23 ianuarie. Cei doi chinezi – un bărbat de 66 de ani şi soţia sa de 65 de ani – au vizitat orașul Parma, dar au ajuns și în apropierea a 10 localităţi din Lombardia, care ulterior au fost plasate sub carantină după identificarea a sute de cazuri. Cuplul de chinezi a prezentat simptome ale bolii după ce a ajuns în Roma, iar acum este tratat la spitalul Spallanzani din capitala italiană.

    Etapa a 2-a: Milano – Rimini. Cesare Emendatori (71 de ani), italianul cu afaceri în județul Gorj, a povestit cum a ajuns să se infecteze cu noul virus. El spune că este proprietarul un restaurant la Rimini, cel mai important oraș din apropierea satului în care locuiește el – Cattolica. Emendatori spune că restaurantul său este frecventat zilnic de mulți italieni din Milano. Se presupune că un cetățean infestat la Milano a adus virusul la Rimini (la restaurantul lui Emendatori), ca și în alte localități ale Italiei.

    Etapa a 3-a: Rimini – Prigoria (Gorj). Marți, 18 februarie, Cesare Emendatori a zburat cu avionul de la Bologna (cel mai apropiat aeroport internațional de Cattolica, având curse spre România) la Craiova (cel mai apropiat aeroport internațional de Târgu-Jiu). Deja purtător al noului virus, italianul de 71 de ani a intrat în contact cu mai mulți gorjeni, în cele câteva zile cât a stat în România (18-22 februarie). Așa a ajuns coronavirusul la Sergiu, tânărul de 25 de ani din comuna Prigoria.

    Cesare Emendatori la restaurantul său din Rimini

    Așadar, din trei salturi, coronavirusul a ajuns din provincia chineză Hubei în regiunea Oltenia din România, pe traseul Wuhan – Milano – Rimini – Prigoria. Dintr-un mare oraș al Chinei într-un sătuc din Gorj.

    Acest tip de mișcare a făcut ca zeci de țări să fie afectate în prezent de noul virus, având persoane infectate sau chiar decedate. Miercuri, 26 februarie, a fost o zi de cotitură: numărul infecțiilor din afara Chinei (427) l-a depășit, în premieră, pe cel din China (411). Este vorba despre infecțiile dintr-o singură zi, altfel totalul este dominat covârșitor de China (peste 80.000), față de cele aproape 4.000 din afara Chinei.

    Cifrele au fost anunțate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), prin vocea președintelui Tedros Adhanom Ghebreyesus.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • VIDEO. Senatorul Liviu Pop, prins în caruselul șpăgilor! Dezvăluiri explozive ale fiului Sorinei Pintea: „Liviu Pop m-a rugat să mă întâlnesc cu denunțătorul mamei mele. Acesta mi-a spus că i-a dat 50.000 de euro lui Liviu Pop”

    Dezvăluiri zguduitoare în cazul flagrantului care a dus-o în arest pe Sorina Pintea, directoarea Spitalului Județean Maramureș și fost ministru al Sănătății în Guvernul Dăncilă.

    Ionuț Pintea, fiul Sorinei Pintea, a explicat într-o serie de înregistări video, făcute astăzi – sâmbătă, 29 februarie -, că în dimineața acestei zile s-a întâlnit cu Mihai Costea, denunțătorul din dosarul mamei sale.

    Întâlnirea a avut loc pentru că așa i-a cerut Liviu Marian Pop, senator PSD de Maramureș, cel căruia Sorina Pintea i-a cedat locul în Senat în februarie 2017. Liviu Pop este un apropiat al denunțătorului Mihai Costea, căruia i-a cununat fiul. Așadar, o relație naș-fin.

    Ionuț Pintea dezvăluie că Mihai Costea i-a spus că șpăgile „interceptate” de procurorii DNA (120.000 de lei vineri, în biroul mamei sale, și 10.000 de euro anterior) au fost precedate de alte sume plătite de el, denunțătorul. Mai exact: 40.000 + 5.000 + 5.000 de euro, în total 50.000. Banii ar fi fost dați senatorului Liviu Pop, ca să ajungă la Sorina Pintea.

    Denunțătorul nu știa dacă Liviu Pop i-a dat banii Sorinei Pintea sau i-a păstrat pentru el.

    Senatorul PSD susține că el n-a primit niciun ban de la nimeni.

    Ionuț Pintea a făcut publică mai întâi o serie de trei înregistrări video despre întâlnirea cu denunțătorul, din această dimineață, apoi a postat pe Facebook un alt material video despre același episod.

    Ora 8.53: Primul mesaj al lui Ionuț Pintea

    „Am fost sunat de către domnul senator Liviu Pop”

    „Este dimineața zilei de sâmbătă, 29.02, ora 8.53. Am fost sunat de către domnul senator Liviu Pop să mă întâlnesc cu cineva la […], drept dovadă este apelul de pe WhatsApp. I-am zis că în 10 minute mă întâlnesc. Deci, indiferent ce e, există dovadă că m-am întâlnit cu el. Uitați ora… data… Se vede? Da, se vede! Deci, dacă e ceva, nu știu nimic, numa’ atât – m-a sunat, este și conversația pe WhatsApp, deci, în cazul în care îmi va servi la ceva această înregistrare.

    Ora 11.38: Al doilea mesaj al lui Ionuț Pintea

    „I-am dat lui Liviu Pop 40.000 € și încă două tranșe de câte 5.000 €”

    „Aceasta este mărturia mea în data de 29.02, este 11.38, cu privire la ceea ce s-a întâmplat astăzi. Am fost sunat de către Liviu Marian Pop, domnul senator, și mi-a spus că trebuie să mă duc să mă întâlnesc cu cineva obligatoriu. Este urgent. M-am dus la […]. Înainte de asta, m-am înregistrat dimineața, înainte să plec de acasă. M-am dus la […], m-am întâlnit cu un domn cu părul grizonant, care mi-a spus că urmează să se întâlnească cu Marius, finul lui Lucian Morar, primarul din Ulmeni, și după aceea vine la mine. Au trecut 15 minute, a venit la mine. Mi-a spus că, zice: «Să știi că procurorii nu știu de alte sume de bani». Zic: «Ce sume de bani? Despre ce vorbiți?». «Păi, a mai fost o sumă de 40.000 de euro pe care i-am dat lui Liviu Marian Pop, senatorul, să-i dea lui maică-ta, și au mai fost două tranșe de câte 5.000 de euro pe care i le-am dat tot lui Liviu Marian Pop să i le dea mamei tale. Nu știu dacă banii au ajuns la mama ta». Am întrebat: «Dar v-a cerut cineva un ban?». Zice: «Nu, am avut înțelegere cu Liviu Marian Pop». «Păi, de la cine ați avut banii?» «Păi, de la firma din București». Și am spus… am întrebat: «Dar dvs. cine sunteți?» «Eu sunt denunțătorul». În momentul ăla m-am speriat și am spus: «Îmi pare rău, eu cu dvs. nu am ce vorbi». Și așa că am plecat de acolo. Pe urmă m-a sunat Liviu Marian Pop o dată și mi-a trimis mesaj cu semnul întrebării, drept dovadă am conversația. Și asta este mărturia mea, care se încheie la 11.40, în data de 29.02.2020, după cum bine vedeți.”

    Ionuț Pintea și mama sa, Sorina Pintea

    Al treilea mesaj al lui Ionuț Pintea

    „Denunțătorul a fost prins în parcarea unei bănci din București”

    „Aceasta este încă o înregistrare, update la înregistrarea anterioară. Un lucru pe care am uitat să-l menționez – deoarece vă spun sincer că stresul și toate chestiile astea sunt puțin cam bulversante pentru mine – este faptul că mi-a spus denunțătorul că el a fost prins în parcarea unei bănci din București, în momentul în care a luat banii și din acel moment a fost urmărit, a fost înconjurat de mascați și a fost cablat, și de aceea nu a putut să anunțe pe nimeni, să spună… să atenționeze pe cineva în legătură cu ce se întâmplă… și așa mai departe. Deci, asta este un update la ceea ce mi-a spus, că denunțul a fost făcut în baza flagrantului pe care i l-au făcut procurorii în București. Nu mi-a spus exact ziua, parcă… nu știu, miercuri, joi, nu mai țin minte exact, pentru că eram puțin bulversat. Deci, asta este completarea la declarația mea anterioară.”

    Al patrulea mesaj al lui Ionuț Pintea

    „De ce ați luat banii ăia?” „Păi, trebuia să-i dau mai departe”

    „Voi face o mărturie. Este vorba despre ceea ce mi s-a întâmplat astăzi. Dimineață am fost sunat de către senatorul de Maramureș, PSD, Liviu Marian Pop și m-a rugat să mă întâlnesc urgent cu cineva. Am coborât la mașină, m-am înregistrat înainte să mă întâlnesc, deoarece nu știam cu cine urma să mă întâlnesc și despre ce este vorba. (…). Am ajuns la Pizzeria M, în Baia Mare, unde după vreo 15 minute a venit la mine un domn mic de înălțime, cu părul grizonant. Mi-a zis că urmează să se întâlnească cu Marius, fiul primarului din Ulmeni. Mă rog, am zis că aștept… După alte 15 minute a venit la mine și mi-a spus că are niște informații care o pot ajuta pe mama. «OK, în regulă. Despre ce este vorba?» Zice: «Știi, că de fapt eu n-am mai spus despre ceilalți bani». «Stați un pic, cum adică ceilalți bani?». Mi-a zis că a fost vorba de încă patru plăți – patru tranșe de bani, pardon -, pe care el le-a făcut către Liviu Marian Pop. O dată 40.000 de euro, anul trecut, și o dată câte 5.000 de euro, tot către Liviu Marian Pop, bani care – am înțeles – urmau să ajungă la mama mea. L-am întrebat: «Stați, dvs. despre ce vorbiți?» Zice: «Păi, eu sunt denunțătorul». Am rămas șocat în momentul în care mi-a zis că el este Mihai Costea, denunțătorul. Zice: «Îmi cer scuze pentru ce s-a întâmplat, dar n-am avut ce să fac, pentru că mie mi-au făcut flagrant la București. Eu am fost firma subcontractoare și proprietarul firmei din București mi-a făcut flagrant în momentul în care eu luam bani». Și am spus: «Bun, dar de ce ați luat banii ăia?» Și mi-a spus că: «Păi, trebuia să-i dau mai departe». Nu mi-a spus cui. Dar, zice, «după flagrant am fost cablat, am fost urmărit, am fost interceptat și n-am putut să anunț pe nimeni în legătură cu ceea ce mi s-a întâmplat și să previn pe cineva». Și în momentul ăla m-am speriat puțin, deoarece o întâlnire cu denunțătorul în a doua zi după flagrant clar nu este benefică pentru nimeni și poate avea urmări destul de grave. Așa că am ales să plec de-acolo. Și asta este mărturia mea pe care v-o dau acum. Cred în Justiție și sper că lucrurile se vor reglementa, pentru că mama mea a muncit mult prea mult, este bolnavă și nu merita nimic din toate astea.”

    Liviu Pop e nașul de cununie al fiului denunțătorului Mihai Costea!

    Într-o intervenție telefonică la Antena 3, senatorul Liviu Marian Pop (PSD) a negat că ar fi cerut bani de la denunțător, susținând că nu a discutat niciodată despre bani cu Sorina Pintea.

    „Niciodată în viața mea nu am avut discuții despre bani cu Sorina Pintea. Nu am vorbit cu nimeni acest subiect. Dacă cineva încerca să aducă în subiect, așa tangențial, și când eram ministru, îi trimiteam la plimbare. Nu am discutat asemenea subiecte cu Sorina sau cu altcineva. Poate se vrea să se ajungă la mine… Posibil. Dar nu am nicio teamă, pentru că cine mă cunoaște știe că nu mă ocup cu prostii din astea. Am vorbit cu Ionuț dimineață și atât. Habar nu am. Mi-e și groază să sun”, a spus senatorul PSD, care părea cam speriat.

    Acesta „s-a scăpat” și a recunoscut că e nașul de cununie al fiului lui Mihai Costea, denunțătorul Sorinei Pintea.

    Pentru imbecilul Liviu Marian Pop, zis „Genunche”, sigla PSD a fost garanția parvenirii și a fărădelegii

    Sorina Pintea a renunțat la mandatul de senator pentru Liviu Pop

    La alegerile din decembrie 2016, lista pentru Senat a PSD, în Maramureș, a fost deschisă de Sorina Pintea (care avea o imagine mai bună în județ), iar pe poziția a doua a fost plasat Liviu Pop, care era senator și în acel moment.

    Tactica PSD-iștilor a fost ca Sorina Pintea să tragă lista, astfel încât partidul lui Liviu Dragnea să obțină două mandate de senator, deci să fie tractat în Parlament și Liviu Pop.

    Rezultatul PSD în Maramureș a fost însă sub așteptări, obținând un singur mandat de senator. Rămas fără „coledzi”, Liviu Pop a tras sfori la conducerea partidului, astfel încât Sorina Pintea să fie „convinsă” să renunțe la mandat, cu promisiunea că-i va fi garantată funcția de manager al Spitalului Județean Maramureș și că va fi susținută pentru a ajunge ministru al Sănătății.

    Pe 4 februarie 2018, în vâltoarea protestelor masive împotriva Ordonanței 13, Sorina Pintea și-a dat demisia din Senat, iar locul ei a fost luat de Liviu Pop.

    În acel moment, Sorina Pintea a revenit la conducerea spitalului din Baia Mare. Un an mai târziu, a fost numită ministru al Sănătății în Guvernul Dăncilă.

    În noiembrie 2019, când Guvernul Dăncilă a fost demis prin moțiune de cenzură, Sorina Pintea a revenit din nou la șefia Spitalului Județean Maramureș. Acest lucru a fost posibil întrucât spitalul se află în subordinea Consiliului Județean Maramureș, al cărui președinte este PSD-istul Gabriel Zetea.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Scandalul busturilor ruginite de la Craiova: primarul Genoiu (PSD) nu are aviz legal pentru reamplasarea lor!

    În urmă cu câteva zile, actrița Oana Pellea își exprima, într-o postare pe Facebook, stupoarea față de batjocorirea memoriei tatălui ei, marele actor Amza Pellea, originar din Oltenia, comisă de Primăria Craiova, controlată de PSD, prin amplasarea unui bust ruginit și degradat în locația unei așa-zise viitoare „Alei a Personalităților” din centrul orașului.

    Fiica lui „Nea Mărin” nota: „N-am intrat niciodată in Primăria Craiovei. Nu am cerut Primăriei Craiova niciodată nimic. Dar… acum, în calitate de unică moștenitoare, mă văd nevoită să apăr imaginea și memoria tatălui meu. Deci: din acest moment Primăria NU mai are aprobarea mea de a expune acest monument. Folosirea fără acordul meu constituie ilegalitate. «Amza Pellea» este marcă înregistrată OSIM. Deci: «Mulțumesc»… Primăriei Craiova pentru felul în care își arată recunoștința și prețuirea față de Amza Pellea și cer politicos ca acest bust să fie casat! Decât așa… mai bine… nimic”.

    Scandalul a fost declanșat de dezvăluirile făcute de publicația PRO OLTENIA, coordonată de jurnalistul și scriitorul craiovean Mihai Firică, în articolul „Personalități batjocorite! Primăria Craiova a instalat busturi ruginite, lipite cu chit auto, în spatele unor blocuri”. Vestea despre halul de degradare în care se află aceste busturi și indolența angajaților Primăriei Craiova s-a răspândit rapid în mass-media și a ajuns și la actrița Oana Pellea, care a reacționat cu duritatea cerută de o asemenea batjocură.

    Primarul Craiovei, rătăcit pe cărările ipocriziei și ilegalității

    Primarul Mihail Genoiu (PSD) face o penibilă încercare de împăcare cu fiica marelui actor oltean, postând pe Facebook un link către un articol nesemnat și cu iz de fake news, publicat de o entitate online care pare a fi favorabilă PSD. În articol este atacat jurnalistul Mihai Firică, „vinovat” de dezvăluirile făcute, link însoțit de următorul text care se dorește a fi un fel de „Pardon, scuzați!” adresat actriței Oana Pellea de PSD-istul traseit Genoiu: „Doamnei Oana Pellea îi transmit tot respectul și toată aprecierea pentru «Nea’ Mărin», marele actor Amza Pellea, și o aștept oricând are posibilitatea să ajungă în Craiova pentru a găsi împreună o soluție de amplasare a unui bust al tatălui dânsei care să se ridice la calitatea demnă de personalitatea lui Amza Pellea”.

    Dincolo de ipocrizia acestor „lacrimi de crocodil” – arunci bustul lui „Nea Mărin” prin bălării, îl reamplasezi ruginit, degradat și după aia zici „Pardon!” –, primarul Genoiu are probleme mult mai mari, de data asta cu legea.

    La nivel național funcționează, ca entitate autonomă, Comisia Naţională pentru Monumente de For Public, în colaborare cu Compartimentul „Monumente de For Public” aflat în subordinea directă a Ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale. Comisia este formată din 11 membri, cu un mandat de 2 ani, cercetători ştiinţifici, artişti plastici, critici de artă, academicieni şi reprezentanți ai instituţiilor de specialitate.

    Conform informațiilor oferite pe site-ul Ministerului Culturii, „monumentele de For Public sunt bunuri imobile, lucrări de artă plastică, artă monumentală, construcții sau amenajări neutilitare, având caracter decorativ, comemorativ și de semnal, amplasate în spații publice, într-o zonă de protecție, pe terenuri aflate în domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale. (…) Amplasarea monumentelor de for public se realizează cu respectarea tuturor prevederilor în vigoare privind urbanismul şi autorizarea executării lucrărilor de construcţii, precum şi cu avizul privind concepţia artistică a monumentului de For Public, emis de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, în baza analizei realizate de Comisia Naţională pentru Monumentele de For Public”.

    În conformitate cu Anexa 3 la OMC nr. 2200/26.03.2015, pentru amplasarea unor monumente de for public – așa cum este cazul busturilor de la Craiova – este necesară înaintarea unei documentații în vederea analizării proiectului respectiv de către Comisia Naţională pentru Monumente de For Public, care urmează să emită un aviz.

    Conform informațiilor de pe site-ul Ministerului Culturii, Primăria Craiova a încercat de două ori să obțină avizul Comisiei Naționale pentru Monumente de For Public pentru reamplasarea busturilor ruginite pe așa-zisa „Alee a Personalităților”.

    Prima încercare a fost în ședința Comisiei din data de 7 martie 2019, când Primăria Craiova a înaintat o documentație sub titulatura „Reamplasare și reamenajare a Aleii Personalităților – Parcul Teatrului Național Marin Sorescu, Craiova, Județul Dolj. Autori: Emilian Popescu, Marcel Voinea, Lucian Irimescu, Rodion Gheorghiță. Beneficiar: Primăria Municipiului Craiova. Amplasament: Strada Romul – Zona Parc Teatrul Național”. Comisia a dat aviz negativ.

    A doua încercare a fost în ședința Comisiei din data de 13 iunie 2019, când Primăria Craiova a revenit în Comisie cu aceeași documentație. Comisia a respins pentru a doua oară solicitarea Primăriei Craiova și a dat aviz negativ.

    Primăria Craiova s-a mai adresat Comisiei în ședința din data de 29.07.2019, când a primit aviz pozitiv pentru „Modernizarea acces în Parcul «Nicolae Romanescu» – fostul Parc Bibescu – și amplasare statuie-monument istoric clasat în grupa valorică A, LMI Dolj (…)”. De busturile ruginite de pe „Aleea Personalităților” – nicio vorbă, nimic…

    PSD-istul Genoiu e bun… de plată!

    Din aceste informații, rezultă că primarul Craiovei, PSD-stul Mihail Genoiu, a încălcat prevederile legale stabilite atât de OMC nr. 2200/26.03.2015, cât și de Legea nr. 120 din 4 mai 2006 a monumentelor de for public, care spune la Articolul 5: „Amplasarea monumentelor de for public se va realiza cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare privind urbanismul şi autorizarea executării lucrărilor de construcţii, precum şi cu avizul privind concepţia artistică a monumentului de for public, emis de Ministerul Culturii şi Cultelor sau, după caz, de serviciile deconcentrate ale acestuia, în baza analizei realizate de Comisia Naţională pentru Monumentele de For Public, respectiv de comisiile zonale pentru monumentele de for public”.

    La articolul 9 din aceeași lege se spune că: „Nerespectarea dispoziţiilor art. 5 constituie contravenţie, dacă fapta nu a fost săvârşită astfel încât să constituie infracţiune, conform legii penale, şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei”.

    Altfel spus, Genoiu este bun de plată! Dacă se va aplica o amendă medie de 15.000 de lei pentru fiecare bust ruginit și degradat, amplasat ilegal, ajungem la o sumă frumușică pe care primarul PSD al Craiovei va fi obligat să o achite din buzunarul propriu și al colaboratorilor săi pentru încălcarea legii…

    …asta dacă nu cumva se va constata că, de fapt, PSD-iștii din Primăria Craiova au comis o faptă penală în ceea ce deja se poate numi „Afacerea Busturilor Ruginite de la Craiova”!

  • Dragnea se ducea la Belina cu elicopterul plătit de PSD din bani publici! Dezvăluirile pilotului, în sala de judecată

    Judecarea dosarului „Belina” scoate în evidență informații spectaculoase. Un pilot a relatat marţi, la Tribunalul Bucureşti, că l-a transportat de mai multe ori pe Liviu Dragnea cu un elicopter pe insula Belina, în baza unui contract încheiat cu PSD, informează Agerpres.

    Constantin Apăvăloaie, administrator al firmei de transport aviatic Cobrex Trans din Braşov, a fost audiat marţi, în calitate de martor, în dosarul „Belina”, în care este judecată Sevil Shhaideh, fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, apoi ministru, vicepremier și propunere de premier (ultima funcție, refuzată de președintele Klaus Iohannis).

    Apăvăloaie a declarat că firma Cobrex Trans deţine elicoptere şi aeronave de transport, iar el a fost de mai multe ori cu elicopterul în zona braţului Pavel şi a insulei Belina, din segmentul teleormănean al Dunării.

    „L-am transportat de mai multe ori pe domnul Dragnea pe insula Belina. Nu ştiu dacă este insulă din punct de vedere geografic, dar aşa o identificam. Imediat după ce aterizam pe insula Belina, îl lăsam pe domnul Dragnea şi plecam. (…) Serviciile de transport au fost încheiate în baza unui contract semnat între Cobrex Trans şi PSD”, a spus pilotul.

    Acesta a explicat că prima dată când a aterizat pe insula Belina, a găsit acolo „bălării”, însă a vorbit cu un administrator şi a fost construită o platformă de beton, dar care nu putea fi considerată un heliport.

    „Prima oară când m-am dus acolo, cu ani în urmă, am aterizat singur şi erau multe bălării. În urma unui transport al domnului Dragnea, când am aterizat pe insulă, am vorbit cu un administrator de acolo şi i-am solicitat să degajeze terenul, pentru că nu se putea ateriza. Ulterior, m-am dus cu domnul Dragnea şi era o platformă în construcţie. Am observat că terenul era compactat şi era beton pe câţiva metri pătraţi. Am aterizat pe acea platformă. (…) Acea placă de beton nu poate fi considerată heliport. Pentru heliport trebuie să aibă autorizaţie de la autorităţi şi, din punct de vedere tehnic, pentru a putea ateriza, platforma trebuie să reziste la presiunea de aterizare a elicopterului. (…) I-am transportat cu domnul Dragnea şi pe aghiotantul acestuia, Adrian de la SPP, precum şi alte persoane a căror identitate nu o pot spune. Cel mai mult am transportat patru persoane. În perioada campaniei, de obicei vara, mergeam cu domnul Dragnea în ţară şi apoi îl lăsam pe insula Belina”, a povestit pilotul.

    Pescarii de la Belina: Dragnea și Grindeanu

    Următorul termen al procesului a fost stabilit pe 10 martie, când vor fi chemaţi mai mulţi martori, iar pe 24 martie va fi audiat şi Vasile Dâncu, fost vicepremier în Guvernul Cioloș, impus de PSD.

    Sevil Shhaideh, la data faptelor secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), a fost trimisă în judecată de procurorii anticorupţie în dosarul „Belina”, fiind acuzată de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

    În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată Adrian Ionuţ Gâdea, la data faptelor preşedinte al CJ Teleorman; Ionela Stoian (fostă Vasile), fost director în cadrul MDRAP; Mariana Sanda Gheorghiu, asistent registrator principal în cadrul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria; Rodica Guşă, asistent registrator la acelaşi birou.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • El e italianul bolnav de coronavirus care săptămâna trecută a stat 4 zile în România! Imagini de la Drăguțești-Gorj

    Au apărut primele imagini cu Cesare Emendatori, italianul de 71 de ani care a fost săptămâna trecută în România, iar acum e internat într-un spital italian pentru infecție cu coronavirus. Imaginile au fost surprinse de o cameră de supraveghere de la Primăria comunei Drăguțești, județul Gorj.

    Marți, 18 februarie, cetățeanul italian a aterizat pe aeroportul din Craiova, cu o cursă low cost a companiei Wizz Air. A plecat cu o mașină spre județul Gorj, unde are afaceri și unde se află rudele soției sale românce. În drum spre Târgu-Jiu, Cesare Emendatori a oprit în satul Peșteana Jiu, comuna Bâlteni, județul Gorj, unde locuiesc soacra și cumnata sa. Apoi, septuagenarul și-a continuat drumul până la Târgu-Jiu, unde deține un apartament.

    Miercuri, 19 februarie, italianul a mers la Primăria comunei Drăguțești, județul Gorj, pentru a-și plăti impozitele, dat fiind că el are afaceri în zonă. O cameră de supraveghere din Primărie l-a surprins intrând în instituție la ora 13.41 și plecând la ora 13.53, deci după 12 minute.

    Cesare Emendatori era însoțit de un alt italian, mai tânăr, și de un om de afaceri local, probabil partener de business.

    Imagini video cu sosirea și plecarea italianului de 71 de ani, la Primăria Drăguțești – AICI.

    Italianul de 71 de ani și compatriotul său care l-a însoțit la Primăria Drăguțești

    Sâmbătă, 22 februarie, Cesare Emendatori a părăsit România, tot pe calea aerului, de la aeroportul din Craiova.

    Luni, 24 februarie, la două zile după plecarea din România, Cesare Emendatori a fost depistat ca fiind infectat cu coronavirus. A fost internat la un spital din Rimini, oraș-port la Marea Adriatică, situat în apropiere de San Marino, la 330 km sud-est de Milano și la 260 km sud de Veneția, cei doi poli ai infecției cu coronavirus din Italia.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Atac la presa liberă prin presa mogulilor penali! Jurnalişti G4Media, filaţi şi „povestiţi” de Gândul, EVZ, RTV. Antena 3 a dat tonul asaltului

    Publicaţia independentă G4Media.ro, fondată de jurnaliştii Dan Tăpălagă şi Cristian Pantazi, dezvăluie că doi dintre reporterii săi de investigaţii au fost filaţi de un veritabil serviciu secret paralel, care a furnizat ulterior „marfă” cu transcrierea convorbirilor la patru trusturi media deţinute de moguli infractori sau penali încă nedovediţi prin sentinţe judecătoreşti.

    Mogulii pomeniţi de G4Media drept gazdă a obiectului filajului ilegal sunt: Dan Voiculescu (Antena 3), Sebastian Ghiţă (România TV), Dan Andronic (Evenimentul zilei) şi Radu Budeanu (Gândul).

    Situaţia demascată de jurnaliştii de la G4Media.ro – o publicaţie tânără, dar care a demonstrat onestitate jurnalistică, prin comparaţie cu entităţile media dirijate de mafia penală conectată politic – este de o gravitate imensă pentru democraţia din România.

    După o perioadă de „stat pe burtă” şi fără să facă valuri, „Alianţa” presei controlate de mogulii aflaţi pe lista neagră a justiţiei revine în prim-plan într-o perioadă în care nimeni nu s-ar fi aşteptat.

    E un semn rău, care adăugat la contraofensiva lansată de PSD şi aliaţii săi din Parlament după condamnarea lui Liviu Dragnea prevesteşte o perioadă neagră pentru democraţia din România, chiar dacă liderul de facto al taberei anti-UE e acum după gratii, la Rahova.

    Redăm în continuare cele mai importante pasaje redate în articolul cu mesaj grav al colegilor de la G4Media, încolţiţi de „faraonii fake news” – un real strigăt de disperare adresat societăţii româneşti, singura care mai poate salva libertatea presei curate.

    Dezvăluirea privind filajul jurnaliştilor 

    • Postul de televiziune România TV controlat de fugarul Sebastian Ghiță, inculpat în mai multe dosare la DNA, a difuzat vineri seara imagini cu Horațiu Radu, procuror, ajunct interimar al Parchetului General, judecătorul Răzvan Păștilă și jurnaliștii Alex Costache și Cosmin Savu în timp ce participau la un eveniment privat într-un restaurant din Centrul Capitalei.
    • Imaginile au fost preluate rapid de publicațiile Gândul, deținut de Radu Budeanu, cercetat de DNA, și de EVZ, deținut de Dan Andronic, trimis în judecată de DNA, și prezentate drept ”dovada” unei pretinse conspirații împotriva noilor procurori șefi numiți joi de președintele Klaus Iohannis.
    • În realitate, cei patru sărbătoreau ziua de naștere a procurorului Horațiu Radu, după cum au declarat participanții la întâlnire pentru G4Media.ro.
    • Teoria pretinsei conspirații împotriva numirilor noilor procurori șefi a fost lansată de ziarul Gândul încă din data de 12 februarie și a fost preluată in extenso de postul de televiziune Antena 3, fondat de Dan Voiculescu, fost pușcăriaș condamnat definitiv în dosarul ICA pentru corupție.
    • Dintre cei patru moguli, doar Adamescu-junior (dreapta jos) nu apare implicat în acest scandal. Andronic, Voiculescu şi Ghiţă – moguli cu ştate vechi – nu puteau lipsi însă din acest nou caz de atac la libertatea presei „nealiniate”

      În esență, ziarele și televiziunile controlate de cei patru moguli cu probleme penale (Radu Budeanu, Dan Andronic, Sebastian Ghiță și Dan Voiculescu) acreditau ideea că cele câteva voci critice din presă și magistratură la adresa noilor procurori șefi s-ar explica printr-o pretinsă conspirație împotriva acestora coordonată de procurorul Horațiu Radu, care implica și G4Media.ro.

    • G4Media.ro respinge ferm aceste acuzații, toate semnele de întrebare ridicate în privința noilor numiri fiind ridicate pe bază de fapte, pe baza dezvăluirilor altor colegi din presă și urmărind exclusiv interesul public legitim ca în aceste funcții să ajungă procurori fără vulnerabilități.
    • Filajul executat joi seară de serviciul secret paralel, camuflat într-o divizie de paparazzi, a inclus urmărirea jurnaliștilor minut cu minut, pas cu pas, rezultând un veritabil raport de filaj publicat de EVZ.
    • Redăm mai jos un fragment relevant din EVZ

    Ora 20.15 – Jurnalistul apropiat Binomului Alex Costache, alias Alin Ionescu – pseudonimul folosit pe g4media.ro, ajunge la barul „Lokal” de pe Mihai Eminescu singur, cu un Uber. Intră în local vorbind la telefon, în prima cameră a barului situată pe partea stângă, închide ușa și continuă să vorbească la telefon uitându-se pe geamul care dă spre intrare.

    Ora 20.25 – Jurnalistul Cosmin Savu ajunge și el la local cu un Uber, intra în aceeași cameră cu Costache, închide ușa și se așează la masă împreună.

    Ora 20.30 – Savu se duce singur la bar și cumpără două sticle cu bere și revine în camera unde îl așteaptă Costache.

    Ora 20.40 – Procurorul Horațiu Radu ajunge și el la bar, intră în camera în care se aflau cei doi jurnaliști și se mută apoi, cu toții, în ultima camera a barului, situată pe partea dreaptă. Se pare că doreau sa aibă intimitate, iar prima cameră nu se preta nevoilor, pentru ca era camera de trecere spre toaleta pentru femei.

    Ora 21.30 – Apare și judecatorul Răzvan Păștilă la bar și se alătură celor trei. Au stat toți patru la masa, au băut bere și au purtat tot felul de discuții. Savu s-a ocupat ca masa sa fie tot timpul plină cu sticle cu bere.

    Ora 00.15 – Procurorul Horațiu Radu cu Cosmin Savu poartă o discuție la ureche lângă usa de intrare în local.

    Ora 00.20 -Horațiu Radu și Alex Costache poartă o discuție în toaleta localului. La un moment dat procurorul a luat apa de la lavoar și a aruncat peste ușa cabinei în capul lui Costache, care urina, dovada de relatie extrem de apropiată.

    Ora 01.06 – Horațiu Radu părăsește localul în fugă, cu o pungă în mână, și intra în blocul de vis a vis, pe Eminescu 82-88.

    Ora 01.11 – Judecătorul iese din clădire singur și pleacă cu un taxi.

    Ora 01.33 – Savu și Costache ies împreuna din local. Savu pleacă cu un Uber, iar Alex Costache pleacă pe jos până pe strada Strada Polonă, nr. 21, unde intră într-un bloc.

    Relevant este că pe lângă imagini, există și înregistrări audio, semn că operațiunea de filaj a fost executată profesionist, cu tehnică mult peste capacitatea unor simpli paparazzi.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Alarma CORONAVIRUS în Italia: al patrulea deces! Se întorc românii din zonele de risc. Lumea în faţa unui dublu pericol: epidemia şi criza economică

    * Ce trebuie să facem pentru a evita infectarea cu coronavirus. Trei reguli sfinte, prezentate de un expert în sănătate

    * Adio, Gâdea, nu mă-ntorc la tine! Mesajul Danei Grecu după plecarea de la Antena 3

    * Sfârșitul inocenței. Consiliera USR care a votat alături de PSD, în folosul lui Mutu. O întâmplare care îndeamnă USR la mai multă reținere în relația cu PNL

    * ÎNREGISTRARE AUDIO. Andreea Antonescu, mincinoasă ordinară! A sunat beată la 112, dar a dat vina pe un copil de 9 ani

  • INTERVIU. Procuror: „Cimentul românesc e făcut din gunoaie aduse ilegal din Marea Britanie. Plouă peste oameni cu dioxid și furan”

    INTERVIU. Procuror: „Cimentul românesc e făcut din gunoaie aduse ilegal din Marea Britanie. Plouă peste oameni cu dioxid și furan”

    Într-un interviu acordat site-ului Ziaristii.com, procurorul Teodor Niță, care instrumentează cazul celor 16 containere cu deșeuri descărcate în Portul Constanța, spune că România e la un pas de a deveni o adevărată bombă cu ceas: „Cum să dau, Dumnezeule, bidoane cu Permethrin la copii?!”

    În Portul Constanța-Sud Agigea a fost făcută, în cursul zilei de joi, o anchetă de proporții. Au participat polițiști de frontieră, lucrători ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, Garda de Mediu, Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud Agigea, Direcția de Sănătate Publică și procurori de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța. În urma raziei inopinate, au fost descoperite 16 containere cu deșeuri descărcate în mod ilegal de pe o navă olandeză venită din Marea Britanie.

    Principalii suspecți ai acestei afaceri murdare sunt doi români, cu vârste de 36 și 33 de ani, și un cetățean britanic de 34 de ani. În documente, gunoaiele transportate de ei erau trecute ca obiecte de uz casnic de mâna a doua. Cazul a fost preluat spre instrumentare de procurorul Teodor Niță.

    Unele dintre dezvăluirile acestuia, făcute pentru Ziaristii.com, șochează. „Erau funcționari ai statului care spuneau: «N-are etichetă. Nu putem spune că e gunoi». Dar nu vezi că e gunoi?! Era un gunoi groaznic. Când am desfăcut o pungă, au curs câțiva litri de chestie galbenă urât mirositoare. Ce-o fi fost aia, ce-am respirat pe-acolo – numai Dumnezeu știe”.

    „Avem cel mai prost ciment din Europa. Dacă nu ai filtru și răcitor, gazele se recombină și plouă peste oameni cu dioxid și furan”

    Reporter: Domnule procuror, anchetați cazul revoltător din Portul Constanța, unde au fost depistate containere cu gunoaie transportate ilegal din Marea Britanie pentru a fi îngropate sau reciclate în România. Chiar așa am ajuns, țară membră a UE și NATO, să fim groapa de gunoi a Europei?

    Teodor Niță: Oamenii găsesc diferite tehnici, sunt inventivi. Ar trebui să facem și noi ceva.

    – Ce domeniu de activitate avea acea societate din București care e implicată în aceste ilegalități?

    – Despre cazul concret, nu pot vorbi. N-am cum. Am niște obligații de rezervă. E problemă de principiu. Dar pot să vă spun că nu aici este problema. Dumneavoastră vorbiți despre vârful aisbergului. Eu vorbesc de ceea ce e sub apă.

    – De ce se aduc deșeurile atât de simplu la noi în țară?

    – Factorii sunt multipli. S-o luăm cu începutul. În 2018, în noiembrie, a fost a opta rundă de evaluare a României de către experții Consiliului Europei, care au emis în mai 2019 un set de recomandări adoptate de Consiliul Europei și care trebuiau implementate până acum. Aceste recomandări cuprindeau mențiuni cum să se rezolve această problemă cu transferul ilegal de deșeuri. Nu s-a întâmplat nimic, pentru că sunt următoarele probleme.

    Unu: De depozitare. Pe depozitare avem nu prețurile cele mai mici, ci rușinos de cele mai mici din Europa sigur. Nu știu dacă bulgarii ne întrec. Dacă dumneavoastră sunteți om de afaceri și vedeți că aici dați 500 de euro pe tonă, nu trimiteți acolo unde-s 20? Aici e una dintre recomandările Consiliului Europei: să se egalizeze prețurile.

    Doi: Trecând peste problemele de lobby, nu le comentez, sunt fabricile de ciment. Avem cel mai prost ciment din Europa. Dar știți de ce? Păi, dacă faci combustibil din gunoaie! Se păstrează în acte combustibilul derivat. Ce este combustibilul derivat? De pildă, ce arunc eu de la birou: pijamale, materiale de plastic, hârtii, coperți de dosare. Se brichetează și le trimit pe unde știu. E OK. Dar dacă trimiți scutece, perfuzii, cutii de bere, nu mai e OK. Și-atunci, botează gunoiul menajer sau de altă natură ca fiind combustibil derivat și-l aduc la noi, pentru că nu realizăm temperatura care trebuie. Noi n-avem laboratoare ca lumea, nu există în autoritatea românească. Laboratoarele sunt ale lor. Atunci analizele ies bune, dar toate fabricile de ciment fie au filtre și nu le folosesc, fie nu au, însă oricum nu au nici răcitoare. Ce înseamnă răcitorul? El nu mai permite gazelor să se recombine în atmosferă. Și dacă nu ai filtru și răcitor, gazele se recombină și plouă peste oameni cu dioxid și furan.

    „Ce beton e ăla din ciment de pampers?!”

    Teodor Niță: Mulți politicieni români vorbeau despre „Republica Procurorilor”, atunci când au avut loc arestări pe bandă rulantă făcute de DNA, în loc să rezolve probleme extrem de importante, cum ar fi cea a transferului ilegal de deșeuri, care periclitează sănătatea întregii populații.

    De patru ani, am decizia de pensie în buzunar. Nu mă stresează povestea asta. Dar mă gândesc la ce rămâne după mine: la copii și la nepoți. Mă stresează chestiunea cu gunoiul. Și vorbesc în cunoștință de cauză, fiindcă am lucrat ca expert timp de patru ani la Consiliul Europei. Am participat la evaluarea pe mediu a unor state precum Polonia, Portugalia, România. Și văd care sunt problemele.

    Revin la transportul de gunoi către noi. Îl botez fie drept marfă de mâna a doua, fie combustibil și apoi îl ard. În orice comerț, când vinzi marfa, iei banii. Aici însă este invers. Fabrica de ciment care primește gunoiul ia și bani pentru a-l arde. De ce face asta? Dacă l-ar arde în incineratoare care fac 2.000 de grade temperatură, deci ar arde tot, ar fi prea scump. Așa că fac și ei cum pot: un fel de mămăligă. Este foarte grav. Vă dați seama?! Eu știu ce Dumnezeu de beton e ăla din ciment de pampers?!

    Soluțiile există. Eu studiez problema asta de ani de zile.

    Altă problemă cuprinsă în recomandarea Consiliului Europei este: „Domnilor, în școlile voastre nu se predă care este problema de mediu”. Și pentru asta există comisari de Gardă de mediu. Or, comisarii Gărzii de mediu, în toate statele prin care am umblat, au primit atribuțiuni specifice lucrătorilor de poliție pe infracțiuni de lege. Consiliul Europei a spus: „Da’ voi de ce nu faceți la fel?”. Nu s-a întâmplat din nou absolut nimic. Mă doare. Dacă nu facem asta, ne pomenim în infringement. Eu nu sunt politician. Doar constat.

    Vă dau alt exemplu, care e foarte deranjant. Dacă merg pe interpretarea legii, ar trebui, dacă vine un vapor cu gunoi, să cobor tot ce e în el pe chei, să-l mărunțesc, să-l omogenizez și apoi să fac analize. Păi, de unde atâta putere? În alte state e altceva: poți lua probe de unde vrei, câteva probe reprezentative. Nu întrunesc cerințele, le dai viteză înapoi. La noi e confuză legea. Permite interpretări semantice de genul „care cum îl taie capul”. Când legea e simplă și clară, e eficientă. Erau funcționari ai statului care spuneau: „N-are etichetă. Nu putem spune că e gunoi”. Dar nu vezi că e gunoi?! Era un gunoi groaznic. Când am desfăcut o pungă, au curs câțiva litri de chestie galbenă urât mirositoare. Ce-o fi fost aia, ce-am respirat pe-acolo – numai Dumnezeu știe. Erau bidoane de lapte pentru femei. Aveam documente că au fost ținute 22 de ore în Permethrin. Cum să dau, Dumnezeule, bidoane cu Permethrin la copii?! Și mai spuneau: „Dar n-are etichetă”. Mi s-a făcut rău, ce să zic?

    „Documentele au fost semnate de un primar care a murit cu trei luni înainte”

    – Ați declarat că, înainte de ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, această firmă a mai efectuat transporturi ilegale de deșeuri. E greu de depistat unde au fost depozitate aceste gunoaie? Sau ce s-a făcut cu ele mai exact?

    – Nici gând. Nu vorbesc din anchetă. Dar verificăm absolut tot. Nu pot spune nimic legat de costuri, de sume. Dacă am acum un container cu 80% gunoi, sortez 20%, dau la proști la un preț de nimic să mănânce Permethrin și restul îl duc la gropile de gunoi de la noi.

    E veche de vreo patru ani, dar vreau s-o spun. A venit un grup de așa-ziși investitori care a făcut documentele din timp, din urmă cu 10 ani. Documentele au fost semnate de un primar care murise cu trei luni înainte. Mă rog, mortul semnează la trei luni după ce a murit. Se spunea acolo că poți duce la Năvodari tot ce e gunoi în industrie. Problema este că acești investitori au primit o autorizație de mediu. La un moment dat, ne-au dat în judecată, iar CEDO a condamnat România. Unde e pericolul uriaș? CEDO ne-a condamnat pentru că acei așa-ziși investitori au folosit documente false, semnate de un primar mort. Aceste documente sunt anulate de Înalta Curte. Dar dacă peste o perioadă de timp CEDO zice să dăm 50 de milioane de euro pentru că „n-ați executat ceea ce am spus noi”?! Chestiunea asta trebuie rezolvată simplu, printr-o procedură emisă de Guvern. Pentru că nu a permis să se ridice la Năvodari un depozit – țineți-vă bine cu inima și respirați! – de 95 de metri altitudine pentru 6.500.000 de tone de deșeuri. Adică, pentru 30 de hectare de gunoi. Un munte de gunoi. Neștiind realitatea, CEDO a dat o condamnare României. Asta înseamnă 600 de tone de deșeuri pe zi. Te sperii! I-am oprit prin activități corespunzătoare. Dar mai departe sunt depășit de situație. Datoria actualului Guvern e să înștiințeze CEDO.

    „Dacă vă duceți la Medgidia, veți vedea că livezile din împrejurimile combinatului chimic sunt arse ca la Apocalipsă”

    – Ce poate face mai precis Guvernul actual, dacă cel dinaintea lui n-a reușit să realizeze nimic în acest sens?

    – Obligă operatorii de ciment să-și instaleze răcitoare. Dacă instalează răcitoare și filtre, aia e! Prevăd gărzi de mediu competente. Îi dau laboratoare, tehnologie, ca să măsoare ei, nu să măsoare operatorul însuși. Să fie ca în Occident.

    – E absolut incredibil! Gunoiul din Anglia sau venit din alte părți ajunge în ciment, iar de-acolo în pereții caselor, blocurilor?

    – Cine măsoară la noi calitatea betonului făcut din astfel de cimenturi, câtă vreme autoritățile statului nu au laborator? Eu dacă fac trei kile de ciment, consum un kil de motorină, de petrol. Dar dacă vine unul și zice: „Ia tu gunoiul ăsta ca să-l arzi și mai ia și 10 euro!”, nu numai că nu cheltui pe motorină, dar mai și produc și câștig bani. Dacă vă duceți în Medgidia, veți vedea că livezile din împrejurimile combinatului chimic, de ciment, sunt arse ca la Apocalipsă. Mă scuzați că nu pot intra în elemente mai concrete, fiindcă sunt în anchetă.

    – Ce pedeapsă riscă proprietarii societății care au adus ilegal deșeuri în România?

    – Să vedeți articolul 4 din Legea 101/2011 și 272, 273 Cod vamal și atunci vă lămuriți. Se va verifica absolut tot traseul gunoaielor, inclusiv cel din transporturile precedente de 50 de containere.

    Nota redacției: importul de deșeuri pe căi ilegale se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.

    Cine este procurorul Teodor Niță

    • Absolvent al Facultății de Drept. Numit în funcția de procuror stagiar în primul an de activitate la Procuratura Locală.
    • A urmat cursurile Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București, apoi detașat la Procuratura Locală București.
    • Prin Decretul din 2007 al Președintelui României, a fost numit în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia. A promovat apoi la Parchetul de le lângă Tribunalul Constanța și la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
    • A instrumentat dosarul suspectului cercetat pentru că l-ar fi scuipat pe președintele României din acea perioadă, Traian Băsescu.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Adio, Gâdea, nu mă-ntorc la tine! Mesajul Danei Grecu după plecarea de la Antena 3

    * O licitație bizară. Fiul Doinei Cornea, agentul anti-Cioloș al lui Gâdea, vinde lucrurile mamei sale pentru a-i face „casă memorială”

  • ÎNREGISTRARE AUDIO. Andreea Antonescu, mincinoasă ordinară! A sunat beată la 112, dar a dat vina pe un copil de 9 ani

    Andreea Antonescu (37 de ani) a mințit cu nerușinare că n-a apelat serviciul de urgență 112, în noaptea de miercuri spre joi (19/20 februarie), în timp ce se afla împreună cu iubitul său, Ștefan Manolache, în apartamentul acestuia, situat într-un cartier de lux din municipiul Iași. În nesimțirea ei, cântăreața a dat vina pe un copil de 9 ani!

    Un fragment din înregistrarea convorbirii telefonice pe care fosta componentă a trupei Andre a avut-o în data de 19 februarie, în toiul nopții, atestă fără dubii că e chiar vocea ei.

    Și nu doar atât! Turmentată, ea cere o mașină la 112 de parcă ar fi apelat la un serviciu de taxi.

    Andreea Antonescu: „Alo, vreau și eu dacă puteți trimite o mașină la Exclusiv Residence”

    Operator 112: 112, ce urgenţă aveţi?

    Andreea Antonescu: Alo, vreau şi eu, vă rog frumos, dacă puteţi să trimiteți o maşină la Exclusiv Residence.

    Operator 112: Unde e asta?

    Pentru o scurtă perioadă, nu se mai aude nimic. Apoi se aude vocea lui Ștefan Manolache (27 de ani), iubitul cântăreței.

    Ștefan Manolache: Andreea Antonescu, lasă telefonul şi lasă prostiile!

    Andreea Antonescu: Ştefan, vreau să plec acum de aici.

    Operator 112: Unde, doamnă?

    Andreea Antonescu: Ştefan, vreau să plec acum de aici! Ba da, sunt suficiente, știu… Şi asta numai din cauza căcaturilor pe care mi le faci. Și nu numai mie, și ce i-ai spus fratelui meu…

    AUDIO: Discuția de la 112

    Minciunile îndrugate de Andreea Antonescu revistei „Viva”

    „Aseară am trecut printr-o experiență stranie. Ideea e în felul următor: nu am fost sechestrată. Aseară eram acasă cu Ștefan Manolache, asta din dorința noastră de a nu mai apărea atât de mult în story-uri. (…) Au venit cu copii în vizită. Ștefan a scos telefonul de firmă și copilașul a început să butoneze. A butonat la 112, iar pe fundal s-a auzit că subsemnata voia să plece la mașină, pentru că nu mai aveam țigări. Ștefan a considerat că am fumat prea mult, iar eu mă rugam să-mi dea cheile. Nu-mi găseam nici cheile de la casă. Autoritățile și-au făcut datoria și au venit imediat și au considerat că e vorba despre un sechestru. Partea bună a fost că nu era niciun sechestru, partea mai puțin bună este că trebuie să plătesc o amendă”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Nu era Daniela Crudu, ci Andreea Antonescu! Un nou caz de vedetă mondenă care sună la 112 şi „fake news”-ul cu Lora Schmit Popa

  • Deputatul PSD care a bruiat-o scandalos pe Violeta Alexandru are în palmares amenințări de tip terorist-comunist

    Adrian Solomon (42 de ani), deputatul PSD care a avut un comportament mârlănesc față de ministrul Violeta Alexandru la audierile de miercuri, din Parlament, este același care l-a amenințat cu moartea, în 2012, pe premierul Mihai Răzvan Ungureanu, în stilul organizației teroriste „Brigăzile Roșii”

    Adrian Solomon, maleficul deputat PSD de Vaslui, a încercat din răsputeri s-o împiedice pe ministrul Violeta Alexandru (PNL) să-și prezinte bilanțul de la Ministerul Muncii în primul (și scurtul) ei mandat în Guvernul Orban.

    La audierea de miercuri, din comisiile de muncă reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, infectul Solomon, în calitatea sa de președinte de ședință, a recurs la jigniri, cenzură și monopolizarea discuțiilor.

    Conform ziare.com, demnitarul originar din Bârlad n-a respectat nicio procedură prevăzută de lege, blocând cu interes vădit dorința celorlalți colegi ai săi de a se înscrie pe listă și de a-i adresa întrebări ministrului Muncii. Practic, a vrut să fie el primul care „să o ia la rost” pe Violeta Alexandru.

    Florin Roman: „Domnule Solomon, lăsați-o să vorbească!”

    Florin Roman (PNL): Domnule Solomon, lăsați-o să vorbească!

    Adrian Solomon (PSD): Domnule Roman, nu sunteți la plen.

    Florin Roman: Dar nici dumneavoastră nu sunteți la PCR.

    Adrian Solomon: Atitudinea PCR e în capul dumneavoastră.

    Florin Roman: Vă puteți opri, să vorbească doamna ministru? Că nu am venit aici să vă ascultăm pe dumneavoastră.

    Adrian Solomon: Dacă face bilanțul mail-urilor private… Nu de asta am venit aici. O să vă rog să părăsiți sala, dacă nu vă puteți abține. Vorbiți, doamna ministru, lăsați colegii dumneavoastră să facă circ!

    Violeta Alexandru: „Mă jigniți”

    Florina Presadă (USR): Domnule Solomon, avem și noi microfoane, vrem și noi să participăm la aceste audieri.

    Adrian Solomon: Stați liniștită, ajungem și pe partea dreaptă a mesei.

    Florin Roman: Suntem și senatori, și deputați, avem și noi întrebări. Voiam și eu să aflu de la doamna ministru mai multe lucruri.

    Adrian Solomon: Veți afla când veți pune întrebări.

    Florin Roman: Nu fiți dictator!

    Adrian Solomon: În regulă, vreau să ne spună doamna ministru dacă a înțeles ce înseamnă pensia minimă.

    Violeta Alexandru: Mă jigniți!

    Florin Roman: Domnule Solomon, de ce jigniți o femeie?

    Cristina-Ionela Iurișniți (USR): Vrem să respectați procedura, să punem toți întrebări.

    Adrian Solomon: Ca deținător al microfonului, am crezut că pot să fiu eu cel care pune primul întrebările. Apoi, puteți pune și dvs. întrebări.

    Florin Roman: Dvs. jigniți nu doar o femeie, jigniți toți colegii.

    Florina Presadă: Domnule Solomon, vreau să pun și eu întrebări. Pot să iau eu cuvântul, dacă nu puteți prezida această ședință.

    Adrian Solomon: Doamna Presadă, lăsați aberațiile!

    Florina Presadă: Am două întrebări.

    Adrian Solomon: Doamna Alexandru, răspundeți la întrebări!

    Violeta Alexandru: Eu vă răspund la întrebare, dar vă rog să lasați jignirile.

    Adrian Solomon: Cu ce vă jignesc?

    Violeta Alexandru: Insinuați că nu înțeleg.

    Adrian Solomon: Dvs. ați declarat asta.

    Florina Presadă: Domnule Solomon, vă solicit să renunțați la aceste comentarii personale. Vă rog să vă abțineți și să prezidați această ședință așa cum se cade.

    Carmen Hărău: Propun ca ședința să fie condusă de președintele Comisiei de Muncă de la Senat, domnul Rotaru. Nu am venit aici să luăm lumină de la dvs., domnule Solomon.

    Adrian Solomon: Domnul Rotaru e răcit. Nu pot să supun la vot așa ceva. Am decis în biroul comisiilor că eu prezidez.

    Carmen Hărău: Când s-a decis așa ceva? Trebuie ca o persoană echilibrată să conducă această ședință.

    Adrian Solomn: Mă faceți dezechilibrat? Aceasta e jignire! (Ridică tonul.)

    Florin Roman: Domnule Solomon, nu ridicați tonul! Este o propunere, trebuie supusă la vot.

    Florin Rotaru: Eu sunt răcit, nu mă simt bine, nu pot să conduc ședința.

    Cristina-Ionela Iurișniți: Sunt președintele Comisiei pentru egalitatea de șanse, pot conduce eu ședința.

    Adrian Solomon: Nu aveți calitate de conducere.

    „Va avea soarta lui Aldo Moro, nu soarta lui Tăriceanu”

    În 2012, în cadrul unei conferințe de presă (susținută la sediul PSD din Bârlad), Adrian Solomon l-a amenințat în mod direct cu moartea pe premierul de la acea vreme, Mihai Răzvan Ungureanu. Declarațiile sale sunt absolut terifiante, în genul celor făcute de organizațiile teroriste ale extremei stângi, precum „Brigăzile Roșii” din Italia anilor ’70-’80.

    „Se-aude că domnul Mihai Răzvan Ungureanu ar vrea să vină pe 1 Mai. Eu îi transmit public, că sigur are urechi care s-audă, că dacă are nesimţirea – că tupeu are cât cuprinde – să vină în Bârlad şi să nu anunţe autorităţile, să nu oprească la Primărie să afle ce-i doare pe bârlădeni de la primarul municipiului Bârlad, va avea nu soarta lui Tăriceanu, ci soarta lui Aldo Moro! Şi asta nu-i o ameninţare, e o asigurare, domnul prim-ministru. Să vii tu în Bârlad şi să nu te opreşti pe la Primărie, să n-ai bunul simţ să suni la Primărie înainte că vii…”, a amenințat Solomon în 2012.

    Aldo Moro a fost răpit și asasinat în 1978

    Odiosul personaj Adrian Solomon, care l-a amenințat cu moartea pe Mihai Răzvan Ungureanu, a făcut referire la asasinarea politicianului italian Aldo Moro, președintele Partidului Democrația Creștină.

    Pe 16 martie 1978, Aldo Moro a fost răpit, în timp ce se deplasa spre Parlament, pentru învestitura noului Guvern. Răpitorii au fost membri ai organizației teroriste de sorginte comunistă „Brigăzile Roșii”. Două luni mai târziu, Aldo Moro a fost ucis.

    Aldo Moro a deținut mai multe mandate de prim-ministru al Italei, dar a fost și ministru de Externe, al Justiției și al Educației.

    Cine este Adrian Solomon. „Recunosc că sunt comunist”

    • Fost profesor de istorie la Colegiul „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad.
    • Are în palmares un mandat de viceprimar al municipiului Bârlad (2004-2008).
    • În 2016 a candidat pentru postul de primar, fiind învins de avocatul Dumitru Boroș (PNL)
    • Se află la al treilea mandat de deputat PSD (începând din 2008, când avea 31 de ani).
    • Este finul de cununie al lui Constantin Constantinescu, fost baron PSD de Bârlad. Acesta și-a pierdut mandatul de primar din cauza acuzațiilor de corupție venite din partea DNA.
    • În 2016, conform ziarului „Adevărul”, Solomon a cununat-o pe fiica „regelui asfaltului” din Vaslui, care deține societatea Transmir – firma de casă a PSD. Procurorii DNA au trimis în judecată această firmă pentru fraude cu fonduri europene.
    • În 2014, Solomon a declarat că este un nostalgic al comunismului și că PSD este continuatorul PCR-ului condus de Nicolae Ceaușescu. „Sunt un PSD-ist adevărat şi nu mă dezic de calitatea mea de membru de partid şi nici de structura mea socialistă şi chiar, de multe ori, comunistă. Cine are ceva de comentat să vină să-mi contraargumenteze. Da, recunosc că sunt comunist. Dar un comunist luminat, unul care acceptă armonia socială şi nu are în programul său politic lupta de clasă.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Prefectul beat la volan e tot o beizadea ucigașă! Tatăl său, fost secretar de stat, e unul dintre marii latifundiari ai Dobrogei

    Vremuri negre pentru doi foști prefecți PSD-iști din județul Constanța! Gheorghe Martin (71 de ani), prefect pe vremea Guvernului Năstase, a murit sâmbătă, doborât de o boală necruțătoare. Ioan Albu (38 de ani), prefect în „epoca Dragnea”, a omorât un om duminică.

    Ioan Albu, prefectul-ucigaș care a produs accidentul mortal fiind beat la volanul unui jeep Range Rover, este traseist politic, ca și bogatul său tată, Gheorghe Albu, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii.

    Și Ioan Albu, și tatăl său sunt latifundiari constănțeni, multimilionari în euro.

    Și unul, și celălalt au deținut funcția de director al Direcției Agricole a județului Constanța.

    Amândoi sunt vajnici exponenți ai traseismului politic. Au făcut carieră și avere ca reprezentanți de marcă ai PNL Constanța (mai ales pe vremea tovărășiei dintre PNL și PSD, cu tristul apogeu în perioada USL), apoi, mânați de oportunism, au migrat spre PSD, care le-a dat funcții și privilegii și mai mari.

    Tânărului traseist nu i-a plăcut un PNL ne-USL-ist

    Ioan Albu are 38 de ani, locuiește în Constanța, este căsătorit și are doi copii. El este fiul unuia dintre cei mai bogați agricultori din sud-estul României: multimilionarul în euro Gheorghe Albu, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii, actualmente important lider al influentei Ligi a Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

    Tânărul Ioan Albu a urmat cu exactitate traseul politic oportunist al tatălui său: ridicat de PNL, a trecut la PSD atunci când a considerat că politicile fostului partid nu-i mai satisfac interesele.

    Albu-junior a fost consilier judeţean la Constanța, între 2012 și 2015, din partea PNL, în plină „epocă USL”.

    După desființarea oribilei asocieri politice numite USL, Ioan Albu a trecut la PSD, fiind răsplătit cu funcția de șef la Direcţia Agricolă Județeană Constanţa. Ulterior, în ministeriatul sinistrei Carmen Dan la Interne, Ioan Albu avea să fie numit prefect al aceluiași județ.

    În iulie 2017, cu ocazia ceremoniei de învestire în funcția de prefect, Albu-junior a explicat astfel plecarea sa din PNL: „Am fost membru PNL vreo patru ani. La timpul respectiv, în urmă cu doi ani, când am ales să trec de la PNL în PSD, am plecat deoarece am considerat că PNL era un partid mort, mic şi de familie. Tot atunci, am găsit în PSD o echipă schimbată, tânără, cu mulţi alţi tineri care au promovat pe criterii profesionale. De o săptămână, nu mai sunt membru PSD, acum sunt apolitic”. (Legea îl obliga, formal, să nu fie membru al vreunui partid politic, dat fiind că funcția de prefect este una de înalt funcționar public.)

    Ioan Albu a fost prefect în perioada iulie 2017 – iunie 2018. De-a lungul vremii, el s-a străduit să strângă cât mai multe diplome, fără a excela în pregătirea sa universitară. Dimpotrivă, și sub acest aspect a părut mânat tot de un oportunism „în ton cu vremurile”.

    A absolvit Facultatea de Ştiinţe ale naturii, specializarea Agricultură, la Universitatea „Ovidius” din Constanţa. Și-a tras și o diplomă de absolvent al Facultăţii de Drept, la Universitatea „Spiru Haret” din Bucureşti. Mai deţine un master în specializarea Management şi Dezvoltare Rurală, la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară – Bucureşti, acum este doctorand la aceeași universitate.

    Podgorie, cramă, pădure, baltă de pește

    Ioan Albu a învățat oportunismul chiar în familie. I l-a predat chiar tatăl său, Gheorghe Albu, unul dintre latifundiarii Dobrogei, proprietar al unui deja cunoscut brand de vinuri.

    După ce a ocupat și el (înaintea fiului) funcția de director al Direcției Agricole a județului Constanța, Gheorghe Albu a fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în 2007-2008, în timpul Guvernului Tăriceanu (guvern minoritar PNL susținut de PSD), sub trei miniștri: Dan Motreanu, Decebal Traian Remeș și Dacian Cioloș.

    Din 2016, Gheorghe Albu se află în conducerea Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

    Conform celor declarate de el însuși, în 2018, revistei specializate „Agro-Inteligența”, mega-fermierul Gheorghe Albu lucra, acum un an și jumătate, peste 6.000 de hectare, după ce la jumătatea anilor 2000 se mândrea chiar cu mai multe: 12.500 de hectare.

    Agricultorul care administrează holdingul „Argonaut”, din satul Viișoara, comuna Cobadin, județul Constanța, deține în proprietate 225 de hectare de viță-de-vie, 150 de hectare de pădure și 150 de hectare de baltă de pește. Ținta lui Gheorghe Albu este să ajungă la 500 de hectare de viță-de-vie.

    Fermierul deține și o cramă modernă, care în 2018 își crescuse capacitatea cu peste 500.000 de litri, ajungând de la 1,35 milioane la aproape 2 milioane de litri. Brandul de vinuri „Conu’ Albu” și-a crescut notorietatea de la un an la altul.

    Gheorghe Albu are deschise și două magazine proprii, unul la crama sa din Viișoara și celălalt în Piața Tomis-3 din Constanța.

    Nepoții săi, sprijiniți de omnipotentul unchi, dețin de asemenea o fermă, care exploatează în comuna Pecineaga, din apropierea orașului Mangalia, 1.800 de hectare de teren agricol. Lucrează pe baza unor contracte de arendă pe termen lung, cu durata de 10 ani. Suprafețele cresc din nou, de la un an la altul.

    Carnajul de duminică seara

    Viața atotputernicului Gheorghe Albu s-a complicat duminică seara, când fiul său a produs un accident mortal. Circumstanțele nenorocirii sunt agravante pentru Albu-junior: conducea beat, cu viteză mare, a pătruns neregulamentar pe contrasens.

    În fața puternicului Range Rover, care l-a lovit frontal, șoferul celeilalte mașini (un bărbat de 44 de ani), care conducea regulamentar, n-a avut nicio șansă. El a murit pe loc.

    Accidentul s-a produs duminică seara, în jurul orei 19.15, pe DN 3, între localitățile Ciocârlia de Sus și Cobadin, din județul Constanța.

    Proba cu aparatul alcooltest a relevat că Ioan Albu, autorul accidentului, avea 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!