Pâine și circ, de la cei care nu știu nici cât costă pâinea, nici cât câștigă majoritatea românilor, care, din salariul minim, plătesc factura pentru impostura arogantă a unui guvern ce se vrea altfel, dar e la fel.
Pentru românii cinstiți, harnici, care nu vor să-și pună viața într-un bagaj de cală, să culeagă sparanghel în zări străine, Guvernul PNL – USR era depozitarul speranțelor terfelite de mafia PSD-istă, în „era Dragnea”, când România începea să miroase a dictatură național-ceaușistă.
Sute de zile de protest, în gerul iernii și canicula verii, gazele, bastoanele, tunurile cu apă ale Jandarmeriei PSD-ist-Dragniste, la 10 august 2018, lupta și suferința a milioane de inocenți, oprimați și umiliți. Toate astea l-au făcut prim-ministru pe Florin Cîțu, pe Stelian Ion – ministru al Justiției, pe Vlad Voiculescu – ministru al Sănătății, iar pe Dan Vâlceanu – ministru al Finanțelor, cel care nu știe ce salariu au cei care i-l plătesc pe-al lui.
Prim-ministrul Florin Cîțu și miniștrii PNL și USR porneau la drum ca Mesia cu apostolii, exorcizând o Românie posedată de diavolul PSD-ist. Ce a urmat e cea mai mare dezamăgire post-decembristă, după caricaturalul Emil Constantinescu și „cei 15. 000 de specialiști”.
Ca și specialiștii CDR-ului, cei ai PNL – USR există, dar nu se arată. La fel, după dispariția firească a lui Cîțu și Barna, a USR la coșul de gunoi al unei istorii amărâte, va reveni, triumfător, la cârmă, PSD-ul mult hulit, dar nu singur. Plusul de amar se numește AUR, pe care guvernul PNL – USR ni-l face cadou, să ne spălăm pe cap cu el.
Acum, miza nu e remaniatul Stelian Ion, produsul străzii #rezist, în mandatul căruia dosarul „10 August” s-a afundat mai mult în glod, ca alte dosare istorice. Nu destinul USR-ului contează, partidul marilor dezamăgiri. E în joc soarta unui popor, căruia tare i-ar fi plăcut să înceapă să trăiască decent, după 31 de ani de frici și umiliri. E despre cei ce i-au crezut pe cuvânt pe cei care nu mănâncă pâine și nici nu știu cât câștigă cei mai amărâți dintre români.
La orizont apar vremuri hidoase. Neolegionarismul, cu accente național-comuniste, bate la ușă. Deja ajuns în Parlament, AUR se va instala, de acum, deplin. L-a ajutat prestația jalnică a Guvernului PNL – USR. Desigur, marele câștigător e, ca întotdeauna, PSD, care face magistral echipă cu AUR.
Între timp, simțim că totul s-a scumpit. Prețul alimentelor, electricității și gazelor, transportului lovește mortal în niște salarii ridicol de mici, care-i pun pe cei mai mulți dintre români în contextul lichidării fizice.
* Nu am menționat UDMR, deși face parte din Guvern. Nu am așteptări de la cei care 31 de ani au fost mereu la putere.
































