ziaristii.com

Autor: Paul Palencsar

  • Nu dați bani la SRI, luați vitamine la copii!

    Nu dați bani la SRI, luați vitamine la copii!

    Bugetul României pe anul 2019 este nu doar extrem de întârziat, așa cum n-a mai fost niciodată, dar și sifilitic. Un buget croit după umorile unui dictator nebun, care apare în mijlocul dezbaterilor și zice: tăiați bani de la SRI și dați Vitamina D la copii!

    Apoi, același dezaxat, înainte de a mai chema un reporter în baie, urlă pe la microfoane că nu sunt bani pentru creșterea alocațiilor pentru aceiași copii.

    O toană bizară a insului poate smulge de ici-colo o jumătate de miliard de lei pentru ceva ce nimeni nu cerea – Vitamina D -, dar o necesitate absolută, cum e creșterea alocației, e imposibil de rezolvat.

    Bravo, PNL! Bravo, USR! Bravo, PMP! Bravo întregii Opoziții, care s-a mobilizat exemplar și, cu câteva defectări de la PSD-ALDE, plus un snop de voturi de la UDMR, a dat peste cap majoritatea Puterii! Bravo și strategului acestei victorii, tînărul deputat Robert Sighiartău, secretarul general al PNL! El a depus amendamentul, el a obținut susținerea necondiționată a USR și tot el a negociat cu defectorii din tabăra Puterii.

    Este această măsură una populistă? Nici vorbă! Alocația pentru copii era – și încă este – o rușine: 84 de lei pentru copiii între 2 și 18 ani, 200 de lei pentru copiii sub 2 ani, nemodificată din 2015, neindexabilă cu inflația. În acest timp, în România au crescut salarii, pensii, prețuri, inflație, numai alocațiile – nu. Abia acum, după patru ani de îngheț, cei 84 de lei au devenit 150 (pentru copiii de 2-18 ani), cei 200 de lei au devenit 300 (pentru copiii sub 2 ani).

    Faptul că guvernarea PSD-ALDE, pentru al doilea an consecutiv, n-a găsit de cuviință să mărească alocațiile copiilor este o rușine în plus pentru grupul infracțional aflat la Putere.

    Faptul că aceeași guvernare s-a opus cu înverșunare inițiativei Opoziției de a rezolva această problemă este o mizerie.

    Dar faptul că, după ce a votat împotriva creșterii alocațiilor, s-a lăudat că ea, Puterea PSD-ALDE, a crescut alocațiile, pentru că Opoziția nu era în stare, este o dovadă de mare jigodism! Atâta minciună e insuportabilă.

    În rest, rămâne o nedumerire: de ce Vitamia D și nu Vitamina C sau K? De ce nu paracetamol sau faringosept? De ce nu iod (ca să nu umplem țara de gușați) sau medicamente contra hepatitei? De ce nu muguri de brad sau ceai de mușețel?

    Răspuns: pentru că așa a hotărât dictatorul! Fără nicio evaluare a Ministerului Sănătății, fără niciun studiu de specialitate, care să indice o urgență: dați copiilor Vitamina D, acum, că altfel vine apocalipsa!

    Niciun milimetru mai sus decât nivelul bâlciurilor de la țară, unde precupeții strigă în gura mare, ca să-și atragă mușterii: Nu dați banii pe prostii, luați halviță la copii!

    Acum, precupeții de la guvernare, cu infractorul mustăcios pe post de negustor-șef, își momesc mușteriii cu o strigătură asemănătoare: Nu dați bani la SRI, luați vitamine la copii!

  • VIDEO. Mircea Badea către motociclist, în 2014: „Prietene, dacă vin după tine, o să regrete mă-ta!”, „Hai, să moară în chinuri groaznice!”, „Să nu mai fugă ca un laș cu puța mică!”

    Un utilizator Facebook, Eugen Erhan, a mers la originea conflictului dintre Mircea Badea și motociclistul Teodor Emi Constantin, zis Tedi. Se întâmpla în vara anului 2014.Utilizatorul Facebook a făcut un montaj cu imagini din emisiunea în care clovnul lui Voiculescu, realizând emisiunea sa nocturnă în curtea „de la șosea” a Antenei 3 (pe atunci, la Băneasa), e furios că niște motocicliști turează motoarele, fac zgomot, iar unul strigă: „Badea la pușcărie!”.Începe un potop de amenințări care acum, după ce Tedi l-a snopit în bătaie, se arată atât de caraghioase.

    Ce spunea „viteazul” Badea în 2014

    * „Vino-ncoace, să-ți rup capul! Prietene, dacă vin după tine, crede-mă, o să regrete mă-ta!”* (Către un cameraman) „Dacă lipsesc eu un pic, până îl rezolv pe cretinul ăsta… stai, că poate se întoarce, da… Eu tot o să rezolv un handicapat mintal din ăsta, rău de tot, de o să intru la pârnaie, pe bune, 10 ani cu executare măcar”.* „Prietene, eu pe ăsta îl caut acasă… deci…”* „Hai, să moară în chinuri groaznice, dacă se poate, și să le sărim cu picioarele pe cap!”* „Fac un apel la jegosul de adineauri să se întoarcă. Să nu mai fugă ca un laș cu puța mică de intră între dinți. Să se întoarcă încoace. Şi jur că nu vin decât eu, atât, cu mânuțele astea două… goale”.* „Prietene, dacă-l prind pe ăsta, va fi cel mai mare rating din istoria televiziunii!”

    Tedi s-a întors, a acceptat provocarea, iar în noiembrie 2014 a avut loc prima confruntare. Badea a ieșit șifonat rău, ulterior a fost nevoit să se și opereze la un picior.

    Sclavul lui Voiculescu a cerut revanșa, Tedi i-a acordat-o, iar deznodământul l-ați văzut sâmbătă, 1 februarie: Badea a fost masacrat în numai 5 secunde!

    Bătaia încasată de Mircea Badea în noiembrie 2014:

    Masacrul din 1 februarie 2019:

  • Pleşu: „Suntem singura ţară din lume în care puşcăriaşii se recalifică drept dascăli naţionali”

    • Într-o țară normală, inșii care populează, seară de seară, studiourile noastre de televiziune, fie ca politicieni, fie ca analiști „profesioniști“, ar rămîne în penumbra anonimatului. Orice spectator cît de cît decent e condamnat la perplexitate. Se vorbește prost limba maternă, se gîndește șchiop și partizan, se abuzează de volubilitate, tupeu, eschivă și grosolănie. E plin de „vedete“ contrafăcute, de „VIP“-uri suite-n copac, de mari maeștri ai papotajului de periferie. (În paranteză fie spus, sîntem, cred, singura țară din lume în care foști, actuali – și, poate, viitori – pușcăriași se recalifică impenitent drept dascăli naționali, drept „analiști“ de scandal, drept surse de „breaking news“.)

    ● Nu mai e clar ce înseamnă, de fapt, a fi „patriot“. Să iubești țara în pofida „emblemelor“ ei guvernamentale? (Sau, mai mult, să lauzi – ori să tolerezi – Puterea în pofida precarității ei, pentru simplul motiv că ea se confundă cu „țara“?) A observa eșecul național și a striga după ajutor e „trădare“ sau e, dimpotrivă, speranță realistă în intervenția salutară a partenerilor europeni, cu care am luptat să ne „încuscrim“? Iubirea de țară trebuie să fie ascundere „diplomatică“ a gunoiului sub preș sau conștientizare publică a derapajului, stigmatizare a lui și efort de evacuare a cauzelor care l-au produs?

    ● Schimonosirea ideii de „charismă“ și împuținarea riscantă a „modelelor“ publice sînt fenomene curente. „Succesul“ a devenit strict efectul „combativității“ obraznice, al populismului impudic, al bășcăliei de gang. A sfîșia beregata interlocutorului, a-ți „lua la mișto“ adversarul, a înlocui demonstrația prin epitet gros și sudalmă pestriță – acestea sînt „talentele“ politicianului adevărat! Face „rating“, e „haios“ (sau „crîncen“), e, de fapt, un interlop nărăvaș, ajuns în fotoliul notorietății și al deciziei de partid. Sînt momente în care îți vine să spui că niciodată, în timpul biografiei proprii (și a generației tale), n-ai fost încălecat de o asemenea jalnică adunătură…

    Una peste alta, arătăm ca după un război pierdut! Și ce e supărător e că, pînă una-alta, sîntem învinși nu de oștiri monumentale, nu de strategii subtile, nu de personalități vînjoase, inteligente, cuceritoare, ci de chintesența mediocrității naționale, de o mînă de șmecheri nătîngi și gureși, bucuroși de victoria lor și de melancolia noastră.

    Andrei Pleşu (comentariul integral, pe Dilema Veche)

  • Un mare trădător al neamului românesc: Mihail Sadoveanu

    O slugă bolșevică, un oportunist pe care stăpânii săi, Gheorghiu Dej – Ana Pauker – I. V. Stalin, l-au recompensat cu privilegii nerușinate pentru „meritul” său în sovietizarea României și în prigonirea elitelor românești (Constantin Brâncuși, George Enescu, Octavian Goga, Eugen Lovinescu, Radu Gyr, Nae Ionescu, Mircea Eliade etc.).
    Comuniștii ni l-au impus în manuale nu pentru calitățile sale literare (altfel, remarcabile), ci pentru serviciile aduse bandei teroristo-bolșevice care a acaparat România după 1944. Sadoveanu a contribuit direct la bolșevizarea țării noastre, prin falsuri grosolane, abuzuri apocaliptice, crime istorice.

    Crima istorică de la 30 decembrie 1947

    Pe 30 decembrie 1947, Mihail Sadoveanu, ca președinte al Adunării Deputaţilor, a condus ședința acestui for legislativ, care a adoptat câteva decizii criminale:
    * a luat act de abdicarea Regelui;
    * a votat proclamarea Republicii Populare Române;
    * a ales noul Prezidiu al Republicii Populare;
    * și-a arogat dreptul de a schimba Constituția țării (putere pe care o avea doar poporul român, prin referendum).
    Și toate astea, în numai 45 de minute!
    Și toate astea, deși în sala de ședință se aflau mai puțin 50 de deputați autentici, dintre cei 295 de membri ai Camerei!

    „Cvorum” făcut cu haidamacii de partid

    Minoritatea a devenit majoritate printr-un fals ordinar. Era vacanță parlamentară, iar lovitura de stat comunistă fusese pregătită în secret. De aceea, la ședința din 30 decembrie au fost prezenți mai puțin de 20% dintre membrii Camerei. Cvorumul a fost asigurat de sutele de haidamaci de partid, bătăuși, oportuniști, lichele din mahala, cu care a fost umplută sala.
    Votul Adunării Deputaților n-a fost al deputaților, ci al pegrei bolșevice, sub protecția armelor sovietice. Au fost violate nu numai vechile reguli constituţionale, ci şi actele cu caracter constituţional adoptate anterior de Adunarea Deputaților însăşi! Totul, sub ochiul vigilent al prezidentului Mihail Sadoveanu.

    În lada de gunoi a istoriei

    Dacă am face Procesul Comunismului, numele lui Sadoveanu s-ar regăsi, post-mortem, pe lista acuzaților. În boxa celor mai abjecți infractori. Individul a siluit Constituția neamului românesc și ne-a condamnat bunicii și părinții la patimi crunte, iar asemenea trădare nu poate fi iertată!
    Locul lui Sadoveanu nu este în manualele școlare, ci în lada de gunoi a istoriei! Eventual, cu statuie la Moscova.

    P. S. Actul trădării naționale, din 30 decembrie 1947, este semnat de Mihail Sadoveanu (președintele Adunării Deputaților) și contrasemnat de dr. Petru Groza (președintele Consiliului de Miniștri) și Lucrețiu Pătrășcanu (ministrul Justiției).