ziaristii.com

Autor: Paul Palencsar

  • OPINIE. Campania de vaccinare, deplorabilă în România

    Pandemia de Coronavirus ne prezintă un stat român incapabil să-şi scoată cetăţenii din ghearele morţii. Dincolo de sistemul spitalicesc neputincios, asistăm la o campanie de vaccinare ce pare organizată de mintea unui copil de cinci ani, nu de oameni votaţi şi plătiţi cu bani grei pentru asta. 

    În România, campania de vaccinare împotriva Covid-19 e deplorabilă. În afară de faptul că statul nu face o informare puternică, completă, a cetățenilor cu privire la vaccin, mai e și rigiditatea sistemului, a centrelor de vaccinare, puține și încremenite în absurd.

    Lipsa informării publice susţinute de stat, permanent şi pretutindeni, cu privire la vaccinul anti-Covid 19 a alimentat teoriile conspiraţiei. Asta a hrănit mulţimile negaţioniste şi a oferit muniţie unor personaje ca Şoşoacă şi Simion. De fapt, mulţi au murit de Covid refuzând vaccinarea din frica generată de ignoranţă, pe fondul neştiinţei.

    Luni de zile, un stat retardat organizatoric i-a obligat pe români să-şi testeze nervii folosind o platformă de înscriere la vaccinare care cădea deseori, devenind total neutilizabilă. Cei care nu erau fiii sau fiicele lui Bădălău Sr. se vedeau obligaţi să renunţe, să aştepte, să strângă din dinţi până la repunerea în circuit a mediului digital. Deseori, aşteptarea dura ore sau zile, ca apoi platforma să cadă iar, la scurt timp.

    Altă regulă ce sfidează până şi logica marţienilor este cea care obligă românii să efectueze rapelul, a doua doză de vaccin, în acelaşi centru în care au primit prima doză. Dacă nu ar fi de plâns, ar fi de râs. Şi este.

    Românii din Bucureşti, de pildă, care găseau în Baia Mare o doză de vaccin disponibilă se vedeau obligaţi să parcurgă iar o mie de kilometri, după trei săptămâni, pentru doza a doua, ce nu putea fi administrată decât tot la Baia Mare, chiar dacă ar fi fost accesibilă la Piteşti, aproape de casă.

    În SUA te poți vaccina efectiv în farmacii, în centre mobile. Totul pentru o vaccinare facilă, la îndemână, rapidă. În România suntem încremeniți în prostie. Abia acum Valeriu Gheorghiță spune că rapelul poate fi făcut în alt centru decât cel inițial.

    Înțeleg că statul român nu a dat vreodată doi bani pe omul de „rând”, cinstit, muncitor. Înțeleg că statul și-a vaccinat pe genunchi „măciucarii” și familiile lor, instituțiile de forță. Desigur, oriunde în lume statele vaccinează, cu prioritate, categoriile esenţiale de cetăţeni, dar nici pe ceilalţi nu-i lasă de izbelişte.

    Sistemul de vaccinare trebuie să fie flexibil și mobil. Informare provaccinare pretutindeni, panouri, pliante, oameni în halate albe pe stradă. O campanie de sensibilizare. Iarăși, unități mobile de vaccinare la orașe, sate, cătune. În centrul Bucureștiului și în vârf de munte. E singura cale să scăpăm de Coronavirus, de suferință, de moarte.

    Între timp, se moare. Bolnavii de Covid luptă cu moartea, tânjind după o gură de aer în spitale care ba iau foc, carbonizându-şi locatarii, ba îi lasă fără oxigen, în tirurile ATI. Asta dacă nu sunt evacuaţi din spital, cu forţa, în puterea nopţii.

    Paul Palencsar, jurnalist şi teolog

  • Ce bine e în NATO! – Ziariștii

    Să pupăm tălpile scumpului Mântuitor şi ale Preasfintei Sale Mame că suntem membri NATO. Armata Română are oameni extraordinari, dar singură în faţa urgiei ar dispărea în câteva zile. Nu uitaţi de MIG-ul căzut în livada cu pruni, recent.

    Cât timp USR-PLUS şi PNL şi-au împărţit România între ele, Putin a adus 150.000 de soldaţi şi o uriaşă tehnică de luptă la graniţa cu Ucraina. Nici în Transnistria nu e linişte, „exerciţiile” militare sunt în toi, la hotarul cu republica Moldova.

    Acum, Marea Neagră nu e doar lac rusesc, ci şi cer rusesc. Rusia a interzis navigaţia comercială în apele internaţionale, dar şi a zborurilor civile în mare parte a spaţiului maritim şi aerian al Mării Negre. Motivul? Exerciţii militare. De fapt, „C-aşa vor muşchii noştri!”.

    Imaginaţi-vă că în timp ce noi ne îndulceam la Tv cu Vlăduţ cel Drăguţ, Bărnuţ şi Cioluţ, cum luptă ei cu Mafia din spitale şi din Univers, dintr-o dată, o bătaie puternică în uşă ne trezeşte. E un paramilitar rus, cu un Kalaş în mână, care întreabă dacă aici e Kiev-ul. Nu? Bucureşti? Bun ş-aşa. Noi am mai fost o dată şi ne-a plăcut. Rămânem.

    Să pupăm tălpile scumpului Mântuitor şi ale Preasfintei Sale Mame că suntem membri NATO. Închipuiţi-vă că între noi, copiii noştri, familiile noastre, trotinetele, cafelele din Starbucks şi nenea ăla de peste doi metri şi puşcoace ar sta doar Vlăduţ, Barna, Cioloş, Câţu, Ciolacu, Gorghiu, Turcan şi restul competenţilor. Armata Română, săraca, are oameni extraordinari, dar singură în faţa urgiei ar dispărea în câteva zile. Nu uitaţi de MIG-ul căzut în livada cu pruni, recent.

    Când mai auziţi de la personaje ca Şoşoacă, Simion, Dragnea şi alţii că trebuie să părăsim NATO şi UE, că ce democraţie e în Rusia, că ce bine ne doresc nouă fraţii ortodocşi de la Răsărit, nu ca degeneraţii atei de la Apus, să vă gândiţi la ce se întâmplă zilele astea la graniţa cu Ucraina şi Republica Moldova, dar, mai ales, la ce se va întâmpla în următoarele zile şi săptămâni.

    Paul Palencsar, jurnalist şi teolog

  • Cum am crescut mare. Jurnal de viaţă – Ziariștii

    Prima zi la Seminar a alungat „Sfinții” și „Îngerii”, „Tămâia” și „Lumina”. Le-a trimis în singurul loc în care au existat vreodată. Mintea mea. A doua zi, știam că nu sunt sfânt, dar nici pramatie.

    Când am plecat la Seminar spuneam „Săru’ mâna” și la pietre. Căram o valiză de lemn și speranțe. Eram nepotul dus de bunică. Eternul nepot, cu mereu eterna bunică.

    Preoția îmi părea atât de sfântă, iar eu atât de păcătos. Știam că sunt admis, dar nu credeam. N-am să cred, îmi spuneam, până nu voi intra în locul unde oamenii pășesc, dar nu ating pământul. Plutesc prin încăperi scăldate în tămâie și lumină. Ca îngerii lui Dumnezeu. E Raiul. Ce să caut eu în el. N-or să mă primească. Or să vadă prin mine. Sfinții pot asta. Și mă vor trimite acasă. Valiza de lemn va face drum întors în aceeași zi.

    Prima zi la Seminar a alungat „Sfinții” și „Îngerii”, „Tămâia” și „Lumina”. Le-a trimis în singurul loc în care au existat vreodată. Mintea mea. A doua zi, știam că nu sunt sfânt, dar nici pramatie. Că Dumnezeu și Raiul au rămas acasă, la strana bisericii din lemn a satului. Plecasem din Rai, căutându-l. De acum, Paradisul era închis, iar eu, pe-afară.

    În fotografie aveam 19 ani. Era anul 2001, clasa a 12 -a de Seminar. E ciudat să mă uit la mine. Mi-aș spune ceva, dar am uitat ce mă frământa atunci.

    Copilului ce mă privește i-aș cere iertare că nu i-am împlinit visele. I-aș mai zice să nu dea năvală să crească. E vreme. Să nu le guste pe toate. Nu pierde nimic. Aș mai vrea să afle că lumea nu e așa urâtă, cum mi se pare mie, dar nici așa frumoasă, cum i se pare lui. Că mulți îl vor urî, iar alții îl vor iubi. I-aș da o listă cu greșelile mele. Nu. O va rupe. Mai bine tac. Orice i-aș spune nu-i folosește. E prea tânăr. Inocent. E sfântul care nu crede că este.

    Paul Palencsar, teolog şi jurnalist

  • Vaccinarea, măsura (ne)credinţei noastre

    Cât ar accelera mărturisirea publică provaccinare a preoţilor eradicarea pandemiei şi salvarea de vieţi omeneşti, în cazul credincioşilor cu vederi înguste, nu vom şti vreodată. Există riscul ca, dimpotrivă, să încurce, incendiind spirite deja inflamate. 

    Cunosc preoţi, monahi, ieromonahi, monahii care s-au vaccinat anti-Covid. Mi-au spus asta, ştiindu-mă seif în materie de păstrare a secretelor. Dacă-i întreabă altcineva decât persoane foarte apropiate, vor spune că nu s-au vaccinat, adoptând o atitudine neutră faţă de vaccinare şi existenţa virusului.

    Aceşti oameni înţeleg că atât se poate, altfel comunităţile de credincioşi pe care le păstoresc s-ar dezbina, iar sminteala de pe urmă ar fi mai mare decât cea dintâi. E ca un balon, pe care dacă-l umfli prea tare, crapă. Da, realitatea e dură, dar sfidarea sau cosmetizarea ei ne-ar compromite definitiv.

    Putem să-i condamnăm pe clericii care se vaccinează, dar tac? Nu ştiu. Sunt oameni pe care-i cunosc de o viaţă, buni, generoşi şi iubitori. De pus la rană, oricare ar fi ea. Sunt laşi? Din nou, nu ştiu. Încercaţi voi să trăiţi într-o comunitate care-şi devorează liderii pentru cea mai mică închipuită deviere de la normă.

    Proteste antivaccinare Covid 19, la Galaţi (sursa: Vice.com)

    Unii vor spune că preoţii au enoriaşii pe care-i merită, căci ei i-au format şi modelat după propria viziune. Nu e aşa, iar pentru asta e de ajuns să privim la comportamentul multor fraţi în credinţă, ce devin lup pentru om imediat ce slujba de duminică s-a sfârşit. Cuvintele preotului, îndemnurile la iubire, se evaporă, iar ignoranţa ia locul iluminării.

    Pe de o parte, aceşti clerici sunt curajoşi, îndeajuns de luminaţi la minte şi suflet, încât să împletească raţiunea cu credinţa în Dumnezeu, evitând să devină ei înşişi focar de boală, moarte pentru cei din jur. Pe de altă parte, li se poate reproşa că, prin tăcerea lor, contribuie, involuntar, la răspândirea Covid 19 şi, implicit, la moartea semenilor. Dar, de pe margine, e uşor să dăm verdicte.

    Cât e aşa sau nu, cât ar accelera mărturisirea publică a preoţilor procesul de vaccinare şi salvare de vieţi omeneşti, în cazul credincioşilor cu vederi înguste, nu vom şti vreodată. Există riscul ca, dimpotrivă, să încurce, să incendieze spirite deja inflamate.

    Protest împotriva vaccinării obligatorii, la Palatul Parlamentului. (sursa: Mediafax)

    Desigur, nu putem generaliza. Nu ar fi corect. Avem mulţi preoţi şi arhierei, patriarhi chiar, care s-au vaccinat şi au spus asta public, tocmai pentru a încuraja vaccinarea. Un exemplu este Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, care s-a vaccinat şi a îndemnat la vaccinare. Acesta a spus:

    „Nu este doar o chestiune de necesitate sau alegere, ci şi responsabilitate faţă de semeni.
    Pandemia ne-a schimbat viaţa socială, viaţa de zi cu zi, participarea la viaţa Bisericii. În tot acest timp suntem şocaţi de suferinţele oamenilor şi suntem impresionaţi de sacrificiul de sine al medicilor si asistentelor.”

    Patriarhul Ecumenic, Bartolomeu, se vaccinează împotriva Covd 19 (sursa: all4romania.eu)

    Ce ar face, ar spune Iisus Hristos, cel din Evanghelie, care se apleacă cu infinită iubire asupra bolnavilor şi le redă sănătatea? El, Dumnezeu, ar îndemna sau nu la vaccinare? Ba, mai mult, El Însuşi s-ar vaccina, ca să dea pildă celor ce-L urmează, ca Păstor de trupuri şi suflete?

    Tăcerea celor care se vaccinează, clerici, membri ai Bisericii Ortodoxe, e o felie din realitatea acestei pandemii, un fel de oglindă în care ne vedem fiecare aşa cum suntem, cu măsura duhovnicească personală la care am ajuns.

    Rămâne de văzut dacă, cu trecerea timpului şi conştientizării importanţei vitale a vaccinării, aceşti oameni vor găsi forţa şi curajul necesare pentru a ieşi în faţa păstoriţilor şi a îndemna la singura metodă prin care pandemia poate fi eradicată: Vaccinarea.

    Paul Palencsar, teolog şi jurnalist

  • Liliana Ştefănesi şi lupta cu autismul – Ziariștii

    Liliana Ştefănesi trăieşte maternitatea ca perpetuă provocare şi luptă. Fiica sa a fost diagnosticată cu autism, într-o societate plină de prejudecăţi şi ignoranţă. În ţara unde statul nu face destul, Liliana a creat Asociaţia „Luptăm cu autismul”. Acum, 50 de copii autişti din zona Rădăuţiului beneficiază de sprijin şi terapie.  

    În aprilie 2013, Liliana Ştefănesi înfiinţa, la Dorneşti, judeţul Suceava, Asociaţia „Luptăm cu autismul”. Era tânără mamă şi afla că fiica sa are autism. În scurt timp, Liliana avea să descopere că ajutorul statului român e precar, iar părinţi ca ea sunt singuri în demersul dificil al adaptării copiilor cu autism la o viaţă normală. Nu ştia mai nimic despre această afecţiune, însă ştia că acţiunea e singura cale. Aşa a luat naştere „Luptăm cu autismul” şi povestea copiilor autişti ce beneficiază azi de sprijin şi terapie în zona Rădăuţiului.

    Liliana Ştefănesi, alături de fiica sa, Denisa (sursa foto: Facebook/Liliana Ştefănesi)

    Liliana Ştefănesi nu refuză pe nimeni. Îi e greu, dar ştie şi greul familiilor cu copii autişti, iar asta o face să lupte pentru fiecare dintre ei. Astfel, deşi în Asociaţie sunt înscrişi zece copii ce primesc sprijin permanent, în realitate, numărul celor ce beneficiază de consiliere şi terapie e de cinci ori mai mare. Banii sunt puţini, iar nevoile tot mai mari.

    Autismul nu e boală, ci tulburare comportamentală. Nu e contagios. Un copil din 68 născuţi are autism, manifestând dificultăți în registrele cognitiv, comportamental şi motoriu. Diagnosticabil abia la vârsta de trei ani, autismul produce dificultăți în interacțiunea și comunicarea socială, printr-o restrângere a gamei de interese și activități pe care copilul le manifestă. Din păcate, copiii cu autism rămân ţinta prejudecăţilor, născute din ignoranţă şi indiferenţă.

    Asociaţia „Luptăm cu autismul” reprezintă interesele copiilor cu autism. Dincolo de ajutorul efectiv acordat, Asociaţia derulează campanii de informare şi sensibilizare a opiniei publice cu privire la autism şi efectele sale, oferind doritorilor şansa voluntariatului. Banii necesari funcţionării asociaţiei provin exclusiv din donaţii şi sponsorizări.

    Copii cu autism, la activităţile organizate de Asociaţia „Luptăm cu autismul” (sursa foto: Asociaţia „Luptăm cu autismul”)

    În parteneriat cu diverse instituţii, şcoli şi entităţi comerciale private, activităţile derulate de Asociaţia „Luptăm cu autismul”, în zona Rădăuţiului, sunt numeroase. În cei opt ani de funcţionare, copiii autişti au avut parte de şedinţe de logopedie, terapie individuală, terapie 3C, recuperare prin sport, muzică şi dans, lecţii de pian, echitaţie, şcoli de vară, tabere la mare, flashmob-uri şi campanii publice de informare cu privire la autism.

    Dintre toate acţiunile desfăşurate, terapia 3C (Conştientizare – Coordonare – Concentrare) este deosebit de importantă. Datorită sponsorizărilor, Asociaţia a reuşit formarea primului terapeut 3C din judeţul Suceava. Acum, terapeutul Edison Muha realizează recuperarea psihomotrică a copiilor cu autism, printr-un complex de exerciţii fizice, menite să aducă persoana cu TSA în starea de a dori şi putea efectua activităţi motrice independente.

    Copiii ce beneficiază de terapie 3C, alături de terapeutul Edison Muha, sportivul Andrei Chipreanov şi Liliana Ştefănesi. (sursa foto: Asociaţia „Luptăm cu autismul”)

    Liliana Ştefănesi îşi doreşte o schimbare fundamentală în bine pentru copiii cu autism din România, prin implicarea clară şi palpabilă a autorităţilor:

    „Ne dorim crearea, de către autorități, a serviciilor specializate, adaptate nevoilor copiilor și tinerilor cu tulburări din spectrul autismului, ca incluziunea și participare lor în comunitate să fie reale și eficiente. Este necesară înființarea de centre de tip respiro, cu specialiști, unde copiii și tinerii cu dizabilități să poată beneficia de îngrijire. O educație de calitate este cheia unei incluziuni de succes și a integrării ulterioare pe piața muncii. Din păcate, acestor copii le este încălcat frecvent accesul la învățământ, cadrele didactice fiind demotivate să îi includă. Şcolile nu reușesc să ofere suportul și adaptarea necesare. Nu există programe antistigmatizare şi nici suficient personal de sprijin.”

    Liliana Ştefănesi, presedintele Asociaţiei „Luptăm cu autismul”. (sursa foto: Facebook/Liliana Ştefănesi)

    La Rădăuţi, judeţul Suceava, Asociaţia „Luptăm cu autismul” este singura speranţă pentru copiii şi tinerii autişti. Din păcate, vremurile pandemice, de criză financiară, afectează activităţile şi veniturile sponsorilor ce ajutau Asociaţia. Puţinii bani existenţi sunt pe terminate, iar asta pune în pericol viaţa copiilor şi o muncă continuă de peste opt ani.

    E nevoie de ajutorul nostru. Al fiecăruia dintre noi. Puţin cu puţin se face mult. E „multul” acela care pentru unii înseamnă nimic, dar pentru copiii cu autism reprezintă totul. Autismul nu doare, dar indiferenţa noastră, da.

    Liliana Ştefănesi şi Asociaţia „Luptăm cu autismul” demonstrează că singura piedică în ajutorarea şi integrarea acestor copii este nepăsarea. O societate există numai în măsura în care cei mai vulnerabili sunt cei mai iubiţi. Copiii cu autism au nevoie de noi. Doar aşa suntem o naţiune, cu adevărat.

    Copiii cu autism din zona Rădăuţiului, într-o acţiune a Asociaţiei „Luptăm cu autismul” (sursa foto: Facebook/Liliana Ştefănesi)

    Pentru donațiiCont bancar:RO60BRDE340SV48039123400Asociaţia „Luptăm cu autismul”, DorneştiLiliana ŞtefănesiTel. 0740.431.497

    Paul Palencsar, teolog şi jurnalist

  • O provocare ieftină, dar periculoasă – Ziariștii

    Am aistat, zilele trecute, la o provocare ieftină, dar periculoasă. O provocare făcută de George Simion. El știa foarte bine că nu va reuși să treacă Prutul.

    Acum a profitat de faptul că a murit Nicolae Dabija și a folosit scuza că merge la înmormântarea marelui om de cultură. A fost doar un pretext pentru o provocare.

    De ce este periculoasă? Pentru că Simion s-a prezentat ca demnitar al statului român. Asta înseamnă că a implicat autoritățile române în această problemă.

    De ce a făcut asta? Posibil, ca să provoace un conflict diplomatic.

    Este asta în folosul României? Evident că nu.

    Acum am înțeles că pe data de 27 martie își va lansa filiala partidului său în Republica Moldova. De ce a ales această dată? Pentru că atunci se sărbătorește Unirea Basarabiei cu România. Asta este, de asemenea, o chestiune foarte periculoasă, pentru că poate provoca tabăra pro-rusă din Republica Moldova. Tabăra care nu dorește unirea cu România și care urăște tot ce este românesc. Dacă era vorba de un partid unionist local, nu era o problemă.

    Sunt multe. Însă extinderea unui partid din România, care pretinde a fi unionist, este un lucru care poate provoca mari probleme României în regiune. Putem asista la răspunsuri și de la est, și de la vest.

    Paul Szasz Sebeș

    (Opiniile îmi aparțin și nu implică redacția Ziaristii.com)

    DE ACELAȘI AUTOR:

  • Cugetări la Postul Mare – Ziariștii

    A început Postul Mare şi mă gândeam că mulţi ar vrea să-i mai dea o şansă lui Dumnezeu. Nu e despre înfometare şi însetare, despre autoflagelări însângerate, feţe morocănoase şi iritate stări emoţionale. E despre dragoste. 

    Postul nu e pentru trup, ci pentru inimă. E despre a găsi un duhovnic în care iubirea de om n-a pierit, care te face să simţi că eşti unic, tu şi viaţa ta pe pământ. Fiecare întâlnire cu el are bucuria şi uimirea celei dintâi. Problema, chinul, drama mea sunt ale lui. El nu vrea banii, ci fericirea mea. Nu vrea să-mi arate cine-i şeful şi cine subordonatul. Depresia, deznădejdea, lacrimile mele trec şi prin fiinţa sa. Nu sunt singur. Pentru el, nu sunt un număr dintr-o serie, un „altul la rând” în catastiful unui funcţionar bisericesc, plictisit, sătul.

    Adevăratul preot duhovnic e multiplicarea lui Iisus în lume. Iisus, cel bun, blând, răbdător, iubitor de om până la propria-i moarte. E omul căruia îi spun despre cele mai ridicole fapte şi gânduri, fără teama că va râde, ironiza, judeca, certa, pedepsi, tuna şi fulgera. Fiecare întâlnire cu el deschide uşa Raiului, miroase a iubire din altă lume şi mă aduce aproape de mine însumi. Pentru el, nu sunt un păcătos, ci un sfânt care a avut o zi proastă. Un Petru, ce a călcat în străchini, un fiu risipitor ajuns acasă, un Iuda, căruia-i spune mereu: „Lasă ştreangul, dragul meu. Sunt aici.”

    El însuşi, preotul duhovnic, ştie că e un păcătos iertat de alt duhovnic, la rândul său. Şi el a fost dezarmat de iubirea unui preot, ce l-a luat în braţe şi l-a învelit în dragoste. Şi el, preotul, a avut de mărturisit gânduri şi fapte ruşinoase, urâte, mizerabile. Nu vrea să pară sfânt infailibil, imun la ispitele vieţii. Nu doreşte să impresioneze. Şi el a pus în braţele unui preot propria depresie, deznădejde, lacrimi şi suspine. Ştie greul venirii omului în faţa sa, neîncrederea, timiditatea, ruşinea, lupta teribilă între da şi nu. Şi el a venit la duhovnic ca ultimul dintre oameni şi a plecat ca primul dintre ei. Şi lui cerul îi părea mai senin, soarele mai strălucitor şi viaţa mai frumoasă.

    Dacă vă îndoiţi de spusele mele, dacă ce scriu vi se pare ideal şi atât, utopic şi nimic mai mult, vă înşelaţi. Eu însumi exist şi scriu tocmai datorită unui asemenea duhovnic. Astfel de preoţi există. Da, sunt rari, dar şi diamantele sunt rare, tocmai de aceea toţi le vor.

    „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide.” (Matei 7 : 7)

     

                                                                                    Paul Palencsar, jurnalist şi teolog

  • Andrei Chipreanov, victorios în Gala de Skandenberg de la Istanbul

    Sportivul rădăuţean Andrei Chipreanov a câştigat super-meciul Galei de Skandenberg de la Istanbul, în faţa georgianului Vasili Dautashvili, vicecampion mondial şi european la skandenberg, categoria 100 de kilograme.

    Gala de Skandenberg din Turcia a avut loc la 4 martie 2021 şi este cel mai important eveniment de profil al anului, cu participarea unora dintre cei mai buni armwrestleri ai lumii. Printre sportivii prezenţi la competiţie s-au regăsit nume legendare ca Engin Terzi, Arif Ertem, Genadi Kvikvinia, Niyazi Kurt (preşedintele Federaţiei de Skandenberg din Turcia), Vitaly Laletin şi Levan Saginashvili. 

    Andrei Chipreanov (foto, stânga), la super-meciul disputat cu georgianul Vasili Dauthasvili (foto, dreapta), la Istanbul.

    Premiul obţinut de Andrei Chipreanov la Gala de la Istanbul este de 1.000 de dolari, bani pe care sportivul i-a dăruit Asociaţiei „Luptăm cu autismul”, la Dorneşti, judeţul Suceava. Acum, pentru a doua oară, sportivul rădăuţean contribuie financiar la ajutorarea copiilor cu autism din zona Rădăuţiului. Anul trecut, acesta a donat aceleiaşi asociaţii banii din premiul câştigat la Campionatul Naţional de Skandenberg de la Piteşti, unde a obţinut titlul de campion naţional absolut.

    Sportivul Andrei Chipreanov, la Asociaţia „Luptăm cu autismul”, împreună cu copiii care beneficiază de terapie 3C.

    Andrei Chipreanov este sportiv de performanţă, practicând skandenberg de peste un deceniu. Actualmente, acesta este unul dintre cei mai valoroşi armwrestleri ai României, palmaresul său având titlurile de vicecampion mondial, campion european şi multiplu campion naţional la skandenberg. În anul 2020, el a câştigat titlul de campion naţional absolut la skandenberg, braţul stâng, la Campionatul Naţional de Skandenberg de la Piteşti, din 11 – 13 septembrie. De asemenea, în aceeaşi competiţie, Andrei Chipreanov a obţinut medalia de aur la categoria 100 de kilograme, braţul stâng, şi medalie de aur la categoria 100 de kilograme, braţul drept, devenind astfel campion naţional absolut la această categorie, supranumită „Regina” tuturor categoriilor, în skandenberg.

    Andrei Chipreanov, campionul absolut al României la Skandenberg

    La Rădăuţi, judeţul Suceava, Andrei Chipreanov a înfiinţat propriul club de skandenberg, cu numele „Bucovina Skandenberg”. Aici, Andrei pregăteşte actuali şi viitori campioni. Cinci dintre aceştia au participat la cel mai recent Campionat Naţional de Skandenberg, la Piteşti, unde au obţinut rezultate remarcabile.

    Paul Palencsar, jurnalist şi teolog

  • Campionatul Naţional de Skandenberg, 2021. Andrei Chipreanov, cap de afiş

    În anul 1990, prima competiţie de skandenberg din România avea loc la Târgu Mureş, pe o masă adusă de la Budapesta. Începea povestea frumoasă a unui sport nobil, dar puţin cunoscut de români, la nivel profesionist. Acum, în 2021, prinde contur Federaţia Română de Skandenberg, iar Campionatul Naţional va fi organizat la Rădăuţi, la ediţia a XV -a.

    Istoria Campionatelor Naţionale de Skandenberg a început modest, în chiar primul an post-comunist. Nu exista o masă de concurs în România, organizatorul, culturistul Eugen Dunca, fiind nevoit să o aducă tocmai de la Budapesta. Aşa pornea circuitul competiţional românesc, pentru un sport necunoscut, dar iubit de către cei care-l practicau: Skandenberg-ul.

    În anul 1998 avea loc prima mare competiţie de Skandeberg, la barul Sidney, din Piaţa Victoriei, la Bucureşti. Organizarea anuală a Campionatului Naţional de Skandenberg a început în anul 2001, la 4 iulie, când o mână de entuziaşti organizau Cupa „Power Zone”, la care au participat 57 de sportivi. Competiţia a fost câştigată de Ion Oncescu, cel care a dat startul prezenţei sportivilor români de skandenberg pe podiumul european şi mondial.

    Cupa „Power Zone”, 4 iulie 2001 (sursa foto: Bratdefier.ro)

    Pe fondul totalei lipse de reprezentativitate instituţională, în anul 2003 a fost creată Asociaţia Română de Skandenberg „Braţ de Fier”, care, în anul 2004, a fost afiliată Federaţiei Europene şi Mondiale de Skandenberg. În prezent, se depun eforturi intense ca în România să existe Federaţia Română de Skandeberg. Astfel, sportivii români ar beneficia de toate drepturile pe care statul român le garantează celor care sunt parte a Federaţiilor sportive.

    Sigla Asociaţiei Române de Skandenberg „Braţ de Fier” (sursa foto: Facebook)

    Dacă în urmă cu 20 de ani românii vedeau skandenberg-ul ca recreere între elevii din curtea şcolii, azi, acest sport este unul iubit de tineri, care se organizează în cluburi şi asociaţii sportive de profil. Un exemplu, Clubul Sportiv „Bucovina Skandenberg”, de la Rădăuţi, judeţul Suceava, condus de Andrei Chipreanov, vicecampion mondial, campion european şi campion naţional al României la Skandenberg.

    A XV -a ediţie a Campionatului Naţional de Skandenberg, în 2021, va fi organizată în inima Bucovinei, la Rădăuţi, între 9 şi 11 aprilie. Zona este o pepinieră pentru tinere talente sportive, lucru dovedit la cel mai recent Campionat Naţional de Skandenberg, la Piteşti, în anul 2020. Atunci, sportivii legitimaţi la Clubul Sportiv „Bucovina Skandenberg” au reuşit performanţe extraordinare. Preşedintele Clubului, Andrei Chipreanov a devenit Campion Naţional al României.

    Andrei Chipreanov, campion naţional la Campionatele Naţionale de Skandenberg, Piteşti, 2020

    Vedete internaţionale şi naţionale din lumea skandenberg-ului, mass-media regională şi naţională, dar şi numeroşi sponsori şi-au anunţat prezenţa la Campionatul Naţional de Skandenberg, de la Rădăuţi. Evenimentul se anunţă a fi unul ce pune în valoare zona Bucovinei, dar şi pe cei care doresc să se afirme în acest sport. Andrei Chipreanov, campion naţional şi organizator, a declarat pentru Ziariştii.com:

    „Vă aştept la Rădăuţi, între 9 şi 11 aprilie, la Campionatul Naţional de Skandenberg, 2021. Sunteţi invitaţi la o competiţie de mare valoare sportivă, organizată în oraşul meu natal. Îmi doresc să vă cunosc, mai ales pe cei care nu aţi mai luat parte la un concurs profesionist de skandenberg. E drumul spre afirmare naţională, europeană şi mondială. Ştiu că sunteţi talentaţi, cu un potenţial extraordinar, nu doar în Bucovina, dar în toată România. Treceţi la nivelul următor.”

    Categoriile competiţionale la Campionatul Naţional de Skandenberg din 2021 sunt: Juniori, Seniori şi Master, pentru ambele sexe. De asemenea, există şi o secţiune pentru sportivii cu dizabilităţi. Formularul de înscriere se găseşte la link-ul de mai jos, al Asociaţiei Române de Skandenberg „Braţ de Fier”:

    https://docs.google.com/…/1FAIpQLSepS…/viewform

    Paul Palencsar, jurnalist şi teolog

  • De ce nu mai ies în stradă cei din #Rezist, așa cum au făcut-o în 2017

    După incendiul tragic de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din Capitală, oamenii penalilor Sebastian Ghiță (RTV) și Dan Voiculescu (Antena 3) se întreabă întruna, chiar și în somn, unde-s „deontologii din #Rezist”, de ce tac, de ce nu mai ies în stradă, așa cum au făcut-o în urmă cu 4 ani?

    Trec cu vederea un aspect fundamental. Și anume: în 2017, cei din #Rezist au dat doar tonul. S-au răsculat apoi toți românii care s-au simțit păcăliți și batjocoriți de regimul PSD-ist condus de Liviu Dragnea. Au protestat împotriva Ordonanței 13, adoptată în crucea nopții de „sculele” moșierului de Teleorman: premierul Sorin Grindeanu și ministrul Justiției, Florin Iordache, zis și „Ciordache” sau ministrul „Altă Întrebare”.

    Cei din PSD, sub pulpana cărora se află și vorbeții moraliști de la RTV și Antena 3, au înfăptuit la acea vreme un act premeditat: adică, s-au unit pentru a-l salva de dosare penale și de la pușcărie pe tătucul lor, Liviu Dragnea (acum, în pușcărie).

    De aia au umplut românii bulevardele și piețele Capitalei, dar și pe cele din marile orașe ale țării: ca să anuleze acel act ticălos, confecționat voluntar, cu rea-intenție, de PSD-iști.

    În 2021, din nefericire, a ars un pavilion de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”. Incendiul s-a soldat cu numeroși morți. Ancheta e încă în desfășurare. Nu reiese de nicăieri că ar fi fost vorba despre o acțiune deliberată a cuiva, realizată cu rea-intenție (ca să fie mai pe înțelesul lui Gâdea & Korpoș).

    De ce să militeze „reziștii” pentru demiterea ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, și pentru cea a premierului Florin Cîțu, instalați de nici o lună până la producerea catastrofei? S-au dus ei cumva la „Matei Balș” pe furiș, la 12 noaptea, să dea foc salonului cu pricina? Au semnat ei contracte pentru securitatea la incendiu cu o măruntă firmă de deszăpezire?

    E-adevărat, au și ei responsabilități. Și vor trebui să plătească, dacă se va dovedi că au greșit. Dar, într-o lună, nu poți transforma România într-un tărâm de basm, în care să fie totul perfect, după ce PSD-ul n-a lăsat în vistieria țării nici măcar o mască pentru a ne apăra de orice virus. Să fim cu picioarele pe pământ!

    Principalul responsabil? Chiar marele medic infecționist Adrian Streinu-Cercel, fost șef al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” preț de 19 ani, între timp „emigrat” în tabăra PSD: el a parafat acel act revoltător! Acela, da, act premeditat! Cum să autorizezi din pix pe cineva să te păzească de foc, când acela abia dă „la lopată” ca să curețe zăpada din curtea spitalului?

    Întrebare: de ce nu ies în stradă cei din AUR, cei din PSD și slugile lor de la RTV și Antena 3 să protesteze împotriva fostului vătaf Cercel? Împotriva actului său făcut cu premeditare! Că de-acolo, se pare, ar fi pornit tragedia.

    Sau n-au voie să-i pomenească numele în schemă? E de înțeles. Nici la „Cântarea României”, în perioada comunistă, nu se putea fredona orice: doar ode închinate Marelui Tovarăș și versuri despre patria înfloritoare.

    Cum să-și permită ei, cei de la RTV și Antena 3, să cânte în răspăr față de păpușarii care-i coordonează din spatele scenei? Nu participi, în calitate de angajat, la „Cântarea Ghițarului” sau la „Cântarea Varanului”, ești dat afară în secunda a doua. Și, pe bună dreptate, cine te mai angajează pe „praful” ăsta?

    A mai fost și incendiul de la clubul Colectiv, din 2015, soldat cu 65 de morți. Și atunci a ieșit lumea în stradă ca să ceară demisia lui Ponta și a lui Piedone. A fost un protest întemeiat. Asta pentru că acea tragedie n-ar fi avut niciodată loc dacă Piedone, în calitatea sa de primar al Sectorului 4, n-ar fi dat în mod conștient – cu rea-credință! – o autorizație de funcționare pentru acel spațiu, deși știa că nu are autorizație la securitate pentru incendiu din partea ISU!!!

    Și Ponta trebuia să renunțe atunci la funcția de premier, pentru că PSD-ul pe care îl conducea se înhăitase la guvernare tocmai cu UNPR-ului lui Gabriel Oprea, unde fusese înregimentat și monstruosul Piedone.

    P. S. Victor Ciutacu spunea că, pe lângă cei de la PNL și USR-PLUS, Dragnea e „simbolul democrației”. Care democrație? Aia cu eliberarea pușcăriașilor prin legea recursului compensatoriu? Aia în urma căreia au fost eliberați peste 11.000 de infractori deosebit de periculoși, dintre care peste 700 se întorseseră în același an (2019) după gratii, 188 dintre ei fiind condamnați pentru crime, violuri și alte acțiuni cu violență? Pentru alea cine plătește? Tot Cîțu și Vlad Voiculescu, tot PNL și USR-PLUS?

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!