Autor: Laurențiu Ciocăzanu

Camera Deputaţilor, for decizional, a aprobat marţi proiectul de lege iniţiat de PNL (în care a fost înglobat un mai vechi proiect al USR – primul pe această temă) privind eliminarea pensiilor speciale pentru mai multe categorii: parlamentari, magistraţi, funcţionari cu rang înalt. Excepţie vor face militarii şi poliţiştii.

Legea va ajunge acum pe masa lui Klaus Iohannis, pentru promulgare. Mai mult ca sigur, preşedintele o va parafa, pentru că este şi succesul său, alături de partenerii săi din noua guvernare: PNL, USR şi PMP. Mai rămâne hopul CCR, unde ştim cum trage sforile PSD, dar chiar şi cu acest orizont incert votul de azi poate fi considerat unul istoric.

Dacă Parlamentul României a fost pus cu botul pe labe de societatea civilă, pentru a vota o lege care să elimine privilegii date tot de Parlamentul României, atunci vorbim de o mare victorie, fie ea şi de etapă.

Şi oricum, Guvernul are şi alţi aşi în mânecă. Poate modifica în Parlament anumite articole ce ar putea fi declarate neconstituţionale de CCR, ba chiar poate apela la OUG.

Dar votul de azi nu e vorba doar de un succes politic, este cu mult mai mult. E rezultatul unei reparaţii sociale imense faţă de o nedreptate majoră făcută imensei majorităţi a României tăcute de regimurile PSD-iste, plătită din buzunarele oamenilor de rând.

Cel care a dat tonul acestei nenorociri este Ion Iliescu. Ajuns la putere după asasinarea soţilor Ceauşescu, Iliescu a dat liber la jaful din visteria ţării, în paralel cu atacul la adresa oricărei forme de opoziţie, via Mineriade.

În anii 90, regimul FSN-ist a permis directorilor de fabrici să fure la liber, drenând banii şi activele fostelor întreprinderi socialiste în conturile mafiei de tip nou. I-am putea spune „mafia roşie”.

Rezultatul a fost falimentul şi concedierea masivă a angajaţilor care nu mai puteau fi plătiţi. Numai că regimul nu-şi putea permite riscul unor noi revolte sociale şi a decis să-i pensioneze anticipat pe mulţi angajaţi care, în mod normal, ar fi rămas pe drumuri. Cu aşa ceva a început fenomenul ajuns mai târziu la paroxism sub forma marii nesimţiri a „pensiilor speciale”.

Da, şi primii angajaţi din rândul oamenilor de rând scoşi la pensie forţat şi anticipat, pe vremea lui Ion Iliescu, din motive de jaf naţional, au fost de fapt tot un fel de beneficiari de „pensii speciale”.

Sigur, nu în sensul veniturilor imense primite ulterior de parlamentari, magistraţi, aviatori, funcţionari, ci într-o formă mult mai „socială” să spunem – statul trebuia cumva să găsească o soluţie de a pansa rănile produse oamenilor simpli de hoţia politică.

Dar principial vorbind, a fost incorect faţă de omul de rând, faţă de cei rămaşi în câmpul muncii. La fel de incorect cum au fost şi pensiile speciale eliminate azi, aprobate nedrept atât faţă de angajaţii la zi, cât şi în raport cu pensionarii obişnuiţi.

Pentru că şi primii pensionari simpli, scoşi abuziv din câmpul muncii de jaful iliescian, şi pensionarii „speciali” de mai târziu au produs acelaşi efect: presiunea pe bugetul de stat. Adică, pe cine? Pe plătitorii de taxe şi impozite, căci ei sunt de fapt bugetul. Bugetul de pensii a fost la un moment dat complet dezechilibrat, erau chiar mai mult de doi pensionari la un angajat!

Practic, şi unii, şi alţii i-au transformat în victime pe cetăţenii obişnuiţi, pe cei aflaţi în cîmpul muncii, inclusiv pe întreprinzătorii care ţin în viaţă economia. Aceştia au fost nevoiţi să plătească pentru iresponsabilitatea politicului de tip FSN-PSD, pentru populism. Or, dacă sectorul privat nu e lăsat să crească, ci este „muls” şi mai dihai, la final toţi au de pierdut.

Totuşi, nu poate fi pus semnul egal între categoria pensionarilor produşi de jaful regimului Iliescu şi cei „de lux”, cu pensii speciale, produşi de urmaşii lui Ion Iliescu, ca Adrian Năstase, Tăriceanu, Geoană, Victor Ponta&co.

Primii au fost oameni simpli, care au muncit o viaţă şi riscau să ajungă muritori de foame din cauza hoţiei generate de clanurile baronilor FSN. Ceilalţi însă au devenit o categorie de privilegiaţi, cu acces la mai-marii puterii politice, care au reuşit să „ungă” acolo unde era nevoie pentru a-şi trage legi menite să-i transforme în privilegiaţi, în „speciali”.

Ce a fost strigător la cer e că asta s-a produs la niveluri de nesimţire imensă, sume şi de 30 de ori mai mari decât o pensie obişnuită! Aşa ceva nu există NICĂIERI în lume! În nicio ţară normală nu sunt permise diferenţe nesimţite între pensionari la stat.

Da, există diferenţe, dar foarte decente: o pensie de mare magistrat în Europa, ori de fost mare comandant militar nu depăşeşte de 3-4 ori pensia normală. Şi oricum diferenţa e dată de contribuţia diferită, dar chiar dacă ea ar fi de 20 de ori mai mare decât a angajatului de la băcănie, statul nu permite o astfel de diferenţă şi la pensie. Totul are limită, bun-simţ, pentru că totul se plăteşte, de fapt, de la stat. Or, statul nu poate fi bătaia de joc a nimănui, în Occident.

A fost însă în România, dar nu se  mai poate nici aici! Ţara a ajuns în sapă de lemn din cauza unor iresponsabili precum cei menţionaţi mai înainte, dar şi din cauza lipsei totale de empatie socială.

Sigur că tot ce-i bun primit, să fie primit, dar oare cum te simţi ca pensionar „special” când ştii că un pensionar de rând ia 200 de euro pe lună şi tu ai 3.000-4.000 de euro, ba uneori şi 7-8.000 de euro lunar?! Unde e empatia ta faţă de omul de lângă tine, faţă de societate în general? Cum e când ştii că nivelul tău de trai mult peste medie e suportat de cei care ajung să trăiască tot mai rău, să emigreze sau pur şi simplu să clacheze?

Poţi spune, „da, dar asta a fost meseria mea, am cotizat mai mult”, dar nu e adevărul adevărat. E doar pe jumătate. Ai cotizat pentru că tot cineva a împărţit banii statului incorect şi inechitabil. Şi pentru că nimeni nu s-a opus abuzului. Şi aşa ai ajuns să primeşti un venit pe care nu l-ai fi primit nicăieri în lume, din perspectiva raportului între veniturile diverselor categorii sociale.

Pentru că unii au „tras sfori”, gândindu-se doar la ei şi ignorându-i complet pe oamenii simpli, care nu trebuiau condamnaţi la fluturaş pentru că şi-au ales meserii mai puţin bănoase. În fond, o ţară are nevoie egală de toţi: şi de magistraţi, şi de poliţişti, şi de şoferi, infirmiere, profesori, gunoieri sau ospătari. E o bătaie de joc să creezi diferenţe imense de venituri între ei, e ceva nemaiîntâlnit în lumea largă.

Cancerul pensiilor speciale a fost posibil nu doar graţie „căpeteniilor” care tras spuza pe turta anumitor categorii de salariaţi, ci şi din cauză că aceştia din urmă s-au bucurat la ce-au primit fără să-şi pună o minimă problemă de conştiinţă. Mie să-mi fie bine, chiar dacă altora le e tot mai greu – asta e boala românească devenită cauză primordială a oricărei inechităţi sociale din România, inclusiv în chestiunea imorală a pensiilor speciale.

Votul de azi din Parlament începe să facă ordine, în sfârşit. Sigur, mai e mult până departe, mai sunt de rezolvat alte inechităţi cum ar fi pensionarea anticipată exagerată. În plus, dacă legea aprobată azi va fi blocată la CCR, atunci degeaba a fost votată.

Însă chiar şi aşa, e un început de reparaţie. Votul de azi are marele rol că deschide o dezbatere ce va continua negreşit, căci în joc nu sunt banii celor cu pensii speciale, ci viitorul celor aflaţi azi la muncă.

Dacă nimeni nu face ordine în banii statului, inclusiv prin eliminarea efectelor unui dezmăţ bugetar de vine din trecutul îndepărtat sau apropiat, rezultatul va fi unui singur şi clar: în nici 10 ani, nu vor mai încasa nimic nici pensionarii „speciali”, nici cei de rând aflaţi azi în câmpul muncii!

Deci, mai devreme sau mai târziu, dacă România vrea să intre în rândul lumii, nu poate lăsa diferenţe astronomice între diferite categorii de salariaţi şi pensionari la stat. Dacă NIMENI din lume civilizată nu permite aşa ceva, de ce ar accepta asta românii?