Patronul Naşul TV, „refugiat” acum în Canada, şi-a blamat tot publicul care a crezut în el ani la rând, atunci când a întors armele împotriva României pro-europene. Atacurile sale la justiţie şi la statul de drept au fost atât de şocante pentru cei care l-au urmărit încât mulţi au rămas efectiv interzişi.
„Ce-a păţit Radu Moraru? De ce a început s-o atace pe Kovesi? De ce copiază televiziunile Ciumei Roşii vorbind de aşa-zisul stat paralel, de binomul SRI-DNA şi de Coldea?”.
Sunt întrebări pe care le-am primit nu doar eu, ci toţi jurnaliştii care au rămas pe baricadele anti-PSD&Dragnea&Tăriceanu, atunci când acest regim a pornit urgia împotriva justiţiei.
Nu am ştiut să le răspund atunci. Dar astăzi pot s-o fac. Exact în ziua în care Laura Codruţa Kovesi a reuşit să demonteze la CEDO operaţiunea îndreptată împotriva democraţiei româneşti de către grupul de mai sus, căruia i s-a alăturat peste noapte şi „Naşul”.
Vedem acum de ce unii ca Dragnea, Tudorel Toader, Tăriceanu au pus tunurile pe Europa când, de la Bruxelles, Strasbourg sau Luxemburg, toate vocile onorabile ale politicii şi justiţiei de pe continent au condamnat „mazilirea” Laurei Codruţa Kovesi din fruntea DNA.
Pentru că Europa, şi prin decizia de azi a CEDO care anulează practic demiterea lui Kovesi din fruntea DNA, a demonstrat că nu renunţă la una din valorile ei fundamentale: protejarea magistraţilor de atacurile politicului lacom de bani şi putere.
Dragnea e la locul lui, Tăriceanu nu se simte prea bine, Tudorel Toader rămâne în mod misterios intangibil, dar toţi cei care i-au servit pe aceştia primesc azi o nouă mare lovitură.
Planul lor, resuscitat şi în vremuri de coronavirus, nu poate anihila un mecanism puternic, vechi şi rodat, care încă stă bine pe picioare: cel al legii anti-mafia.
În mod normal, după o astfel de decizie la CEDO, toţi cei care au fost implicaţi în operaţiunea decapitării fostei conduceri a DNA trebuie să plătească. Sigur, nu se va întâmpla mai nimic acum. Poate va trece iarăşi la fel de mult timp cum a trecut şi cu Dosarul 10 august, unul mai simplu decât orice caz penal, dar care zace încă blocat sub interese murdare ale „cârtiţelor” mafiei din Parchete.
Dar ce rămâne clar de azi încolo e că valul „imunizării” magistraţilor de virusurile corupţiei politice nu poate fi oprit. Mai devreme sau mai târziu, în timpul sau după criza pandemiei de coronavirus, schimbările se vor vedea, iar vinovaţii vor ajunge acolo unde le e locul.
Pentru că demolarea lui Kovesi a fost un plan imens, susţinut de forţe obscure nu doar din politic, ci inclusiv din serviciile secrete, care a fost pe punctul de a îngropa efectiv democraţia din România şi a scoate ţara din zona de influenţă occidentală pentru a o readuce sub tirania estului „i-liberal”.
Acum revin la Radu Moraru; ce legătură are el (altfel, o piesă minoră într-un angrenaj care probabil nici nu l-a cooptat oficial în operaţiunea anti-Kovesi) cu decizia de azi a CEDO?
Simplu: în acest atac la interesele europene ale României a câştigat adepţi şi cu ajutorul unor „spioni” din presă, unii fie vânduţi politicului de tip mafiot, alţii dornici să i se alăture din motive strict personale. În această a doua categorie îl văd pe Radu Moraru, din filmul „Când presa condamnă adevărul”.
Personal, cred că trecerea lui din tabăra anti-corupţie în cea de slugă a clanurilor securisto-penale are legătură cu cea de-a doua variantă. Cea a unui personaj aflat cândva pe val, foarte popular şi plin de bani, care din diverse motive şi-a pierdut şi audienţa, şi banii, şi care nu s-a putut împăca cu o astfel de situaţie.
Sincer, nu cred că Radu Moraru a întors armele de partea mafiei politice la comanda generalului Talpeş, fostul şef al SIE din vremea lui Ion Iliescu. Acesta făcea potecă în studioul din Calea Victoriei şi nimeni n-a înţeles atunci, cu excepţia „Naşului”, ce caută un şef al spionilor la un talk-show de noapte, cu atâta frecvenţă, caz fără precedent în lumea liberă.
Nu, înclin să cred că moderatorul TV nu a acţionat securistic, la ordin, ci din nevoia lui strict personală de a trăi în lux, combinată cu teama că poate ajunge la puşcărie pentru eventualele ilegalităţi comise în afacerea cu televiziunea personală.
Dar mai presus de toate, ascultând cazurile celor care se declară înşelaţi de patronul Naşul TV, la mijloc pare să fie vorba de lăcomia imbatabilă a simţurilor de a fuma trabuc peste trabuc şi a-şi lăsa banii luaţi pe datorie prin saloanele de la Hilton, tabieturi la care nu a putut renunţa dintr-o dependenţă fatală, similară comportamentului drogaţilor.
Când faima şi banii ţi-au luat minţile, ajungi iată să ceri bani „împrumut” oricui, să rostogoleşti apoi datoriile şi-atunci când nu mai poţi să dai înapoi ce-ai cerut prin viu grai, să le pui în braţe sărmanilor care şi-au rupt de la gură economiile de-o viaţă (vezi cazul lui Nick Carabas, om cu venituri modeste) nişte hârtii fără valoare, zise „certificat de acţionar”, pe care respectivii nu le-au cerut niciodată.
Asta se cheamă înşelătorie, escrocherie, fals sau „ţeapă”, mai pe româneşte. Oare câţi români or fi păţit ca Nick Carabas, Marian Petruţa, Grigore Cartianu sau Marius Mureşan – persoane care se declară înşelate, păgubite sau minţite de Radu Moraru?
Ce se întâmplă cu cei care au devenit acţionari la Naşul TV şi care nu şi-au mai putut recupera nici măcar a zecea parte din banii investiţi în „televiziunea liberă”? Dar cu asociaţii patronului, care au adus de-acasă sume mari de bani, în speranţa că vor face o treabă serioasă la un post TV, pentru ca apoi să rămână cu buza umflată?
Înţeleg că sunt plângeri penale grave pe numele lui Radu Moraru şi aici nu putem să nu facem legătură cu „braşoavele” sale aruncate printre dinţi de la masa din Montreal cum că „s-ar putea să mă aresteze ăştia dacă mă întorc în România…”
Poate ştie el ce ştie despre ce se ascunde dincolo de camerele TV, printre hârtii, semnături, credite, facturi, contracte şi alte cele. Nu cred că „Naşul” ar exagera prea mult glumind pe seama faptului că poate ajunge coleg cu Liviu Dragnea, la Rahova, având în vedere acuzaţiile care i se aduc…
De ce, Radu Moraru, cum de ai putut să te schimbi în halul ăsta? Este ce mă întreabă oamenii de trei ani încoace, de când ai luat-o razna rău de tot, şi mă întreabă chiar şi azi, după ce au început să vorbească unii dintre cei cărora le-ai cerut bani cu tupeu, ca să fumezi tu trabucuri la Hilton, în timp ce angajaţii tăi făceau foamea şi tremurau fără salarii pe la Naşul TV?
Azi, odată cu marea victorie a lui Kovesi la CEDO împotriva celor pe care tu i-ai servit mediatic în ultima vreme, ştiu răspunsul. N-ai putut să rezişti tentaţiei de trăi pe picior mare, de a fi super-vedetă cu orice preţ, şi pentru asta ţi-ai vândut sufletul banului murdar şi găştilor care, sperai tu, îţi vor asigura revenirea „în prim-plan”.
Ăsta e motivul: pur şi simplu, ai ales să faci o treabă murdară mediatic şi te-ai expus din punct de vedere penal, ai încercat să te foloseşti de puţinii care mai cred orbeşte în tine, pentru a lovi în adevăr, în dreptate, în onoare şi în drumul corect al României, ca tu să-ţi conservi un nivel de trai de care nu te-ai putut rupe.
Nu-l vei recăpăta! Pentru că nici măcar fanaticii spurcaţi la gură care te mai susţin nu sunt dispuşi să te ţină în palme. Ei se folosesc de tine, şi tu de ei, fiecare cu interesul lui. Ei varsă prin tine veninul pe care îl depozitează în sinea lor din motive numai de ei ştiute, tu mai speri să resuscitezi cu ajutorul lor acea masă de manevră care să declanşeze „revoluţia Naşului” de tip nou.
Unul fără pălărie, fără trabuc, dar cu ochelari. Ochelari de cal. Prin care să nu te poată privi nimeni în ochi, ca nu cumva să se vadă dincolo de aparenţele jurnalismului onest.
Asta e reţeaua securistico-politico-socială care a încercat să dinamiteze România din interior, prin atacuri la Kovesi, la justiţie, la stat de drept.
Politicieni anti-justiţie, agenţi secreţi ai trecutului întunecat şi ziarişti vânduţi banului murdar, care nu pot accepta că lumea se schimbă şi ei pierd. Oameni care nu au puterea să se adapteze traiului simplu sau chiar precar, să accepte că nu mai sunt ce-au fost odată şi să trăiască demn pe lumea asta, fără să le fie ruşine de ei şi de noua lor viaţă.
E alegerea lor, dar şi factura pe care o plătim cu toţii ca naţie. Când aceasta caracatiţă politico-securistico-mediatică vrea să înghită toată seva unui popor ce-şi caută izbăvirea democratică după atâta amar de vreme, rezultatul e o luptă surdă, urâtă şi grea.
Dar vedem şi azi, prin decizia CEDO şi marea victorie a Laurei Codruţa Kovesi, că forţa adevărului e devastatoare. Ea dă putere unei simple femei, ce părea cândva slabă şi abandonată, să strângă din dinţi până la sânge şi să vâslească de una singură împotriva curentului cu convingerea că nimic n-o poate răpune.
Iar la final să ajungă senină la destinaţie, epuizată dar plină de entuziasm, după ce s-a convins pe propria piele că nimic nu te poate întoarce din drum când crezi cu adevărat în dreptate, în adevăr şi în lege până la capăt.
Ştiţi ce e asta? E LIBERTATE curată. Din dorinţa de libertate pură, nefardată şi fals coafată la televizor, se naşte puterea care nu are practic adversar. Când foloseşti în schimb strâmb libertatea, instrumentele ei (fie că e decizia politică de a demite pe nedrept un şef de Parchet sau cuvântul mincinos prin care susţii la TV o astfel de grozăvie), atunci te întorci de fapt împotriva libertăţii, chiar împotriva ta.
Atenţie, Radu Moraru! Atenţie, Tudorel Toader, Atenţie, Călin Popescu Tăriceanu!
