Autor: Laurențiu Ciocăzanu

Suntem deseori tentaţi să privim depresiv la jumătatea goală a paharului, dar eu aleg acum să vorbesc despre cea plină, pentru că plusul a fost peste minus în anul ce se încheie peste câteva zile.

Ce avem azi? Un preşedinte ales cu un vot masiv, în ţară şi în Diaspora. Klaus Iohannis a fost susţinut de PNL pentru un nou mandat, dar a fost votat şi de electoratul celorlalte grupări politice din fosta Opoziţie: USR, PLUS, PMP, UDMR, Minorităţi, parţial chiar ALDE, Pro România şi până şi votanţi ai PSD! Iar votul din Diaspora a fost zdrobitor în favoarea sa, la cote fără egal până acum în alegerile prezidenţiale.

Vorbim, deci, de un preşedinte puternic, cu largă susţinere politică şi socială. Un aliat al României pro-occidentale, care crede în valorile lumii libere: democraţie, lege, respect, şanse egale pentru toţi, cheltuirea banului public cu eficienţă, meritocraţie. Un preşedinte respectat în Europa şi peste Ocean, cu „intrare” în marile cancelarii ale lumii, credibil şi cumpătat, mai puţin spectaculos, dar ferm în a proteja aceste valori şi legătura României cu partenerii săi de încredere, UE şi SUA.

Un astfel de preşedinte are suficient „spate” pentru a susţine o schimbare de regim guvernamental în România, cum de altfel se şi întâmplă odată cu instalarea Cabinetului Ludovic Orban.

De altfel, relaţia Preşedinte-Guvern (fără Parlament) este arma prin care Klaus Iohannis poate forţa câştigarea alegerilor locale şi generale din 2020 de către partidele care au fost învinse acum 4 ani de PSD.

Dacă Guvernul Orban rezistă având şi suportul lui Iohannis, sunt şanse bune ca anul viitor PNL, USR-PLUS şi PMP să obţină majoritatea în Consiliile judeţene, orăşeneşti şi comunale, dar mai ales în viitorul Parlament.

Dar pentru asta, aceste partide nu trebuie să facă prea mulţi paşi greşiţi. Cea mai mare eroare ar fi să se războiască între ele, să-l atace pe Iohannis ca înainte de alegerile din 2016 şi să producă, la final, aceeaşi lehamite de tipul „mă piş pe el de vot”, care a condus la victoria zdrobitoare a lui Dragnea şi Tăriceanu şi la cucerirea Parlamentului de către PSD şi ALDE.

Cu asta a început atacul la România pro-UE, declanşat de cel care zace acum la Rahova şi susţinut de mulţi dintre cei care stau azi ascunşi prin băncile din Casa Poporului.

Atenţie: alegerile pentru viitorul Parlament sunt chiar o MIZĂ mai mare decât Palatul Cotroceni. Cu Parlamentul începe şi se termină totul. Din cauza unui Parlament rău ales, cum a fost cel din 2016, România poate suferi pe generaţii.

Deci, nu vă bateţi joc de alegerile din 2020! Duşmanul nu e în interiorul grupului care a susţinut învestirea Guvernului Orban, ci în afara lui. Şi este, de fapt, acolo unde a fost dintotdeauna: la PSD.

Să nu ne facem iluzii: actualul cabinet nu poate face minuni. Ba chiar e obligat să facă compromisuri pentru a supravieţui unei viitoare moţiuni de cenzură, cum a fost recenta renunţare la prevederea privind interzicerea cumulului pensie-salariu la stat. Sau cum sunt plasarea unor oameni ai ALDE în aparatul de stat, care au servit regimul Dragnea împotriva UE, dar acum sunt ţinuţi în braţe ca şi când ar fi fost fete mari. Nu e deloc moral aşa ceva, dar Orban e cu spatele la zid. Nu face astfel de compromisuri, pleacă! Şi revenirea PSD la guvernare, într-un an de importanţă majoră cum este 2020, ar fi o tragedie incalculabilă.

De ce? Pentru că n-am mai putea repare mai nimic din răul ultimilor ani. Iar dincolo de cel politic, rămâne răul din economie. Toată lumea ştie că vin vremuri grele peste lume. Că ţările europene nu mai pot ţine în viaţă sisteme publice (pensii, salarii, sănătate, educaţie, protecţie socială) decât pe termen scurt. Scăderea natalităţii, dublată de creşterea cheltuielilor publice, conduce inevitabil la criză, la transformări radicale.

Or dacă o ţară ca România adaugă la aceste provocări dureroase cauze suplimentare, vezi instabilitate politică sau măsurile luate de PSD din 2016 încoace, avem garantat dezastrul viitor.

Sigur că unii se vor salva plecând peste graniţe, dar nu e o garanţie pentru nimeni. De aceea, devine misiune crucială câştigarea alegerilor parlamentare din 2020. Pentru ca viitoare majoritate să poată repara străciunile imense produse în economie de împrumuturile masive aruncate de Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu în consum, în pensii şi salarii la stat majorate pe datorie – măsuri care se vor sparge în capul celor care rămân să trăiască în ţara asta.

Deja, urmare a acelui dezmăţ bugetar, deficitul prognozat pentru 2020 este spre 4%, aproape un procent peste limita admisă în UE. Comisia Europeană nu va accepta o derogare de la 3%, pentru că ar încuraja şi alte state să arunce cu banii pe care nu-i au oricum, deci vor veni tăieri inevitabile.

PSD, cel care le-a provocat, de fapt, îndatorând ţara absolut iresponsabil, va profita. Va acuza Guvernul Orban că face rău oamenilor. Or, dacă la atacul PSD se adaugă fricţiunile dintre partidele ne-PSD, atunci succesul lui Ciolacu&co. este garantat. Iar boala României se va agrava, şi odată cu ea vor suferi tot mai mulţi români, fie ei votanţi PSD sau nu.

Nu putem rata obiectivul de a reda României o guvernare responsabilă, la anul pe vremea asta! Ar face inutile toate succesele din 2019: înfrângerea PSD la prezidenţiale, instalarea Guvernului PNL, condamnarea lui Liviu Dragnea, victoria Opoziţiei la europarlamentare, mobilizarea masivă a Diasporei.

Asta vream? Eu, unul, nu! Şi cred că la fel gândesc multe milioane de concetăţeni. Pentru că, în lipsa unui viitor Parlament cu majoritate PNL-USR&PLUS-PMP, se-alege praful de tot. Şi ar fi mare păcat! Pentru că 2019 a arătat că România are forţă pentru a se rupe de trecutul comunist. Şi ce frumos – la 30 de ani de la căderea dictaturii!

Au fost mulţi ani de orbecăială, de suferinţe, dar pare că în sfârşit am răpus balaurul roşu. De la cei care şi-au dat viaţa în decembrie 1989 şi până la ultimul protestatar care a apărat justiţia în stradă, în aceşti ultimi ani, s-a creat un fel de pânză de păianjen a binelui, care n-a putut fi ruptă de urmaşii celor ce dădeau drumul la sânge pe străzi acum 30 de ani.

În ciuda tuturor problemelor ei, România are azi o poziţie mai solidă ca niciodată în sânul marii familii occidentale. Nici măcar nu este privită strâmb precum „suratele” estice Ungaria, Polonia sau Slovacia – al căror grup e considerat în Vest calul troian al duşmanilor Europei în interiorul UE.

După ce-a „rezolvat” cazul Dragnea şi a repus busola pe direcţia corectă, România a revenit la ceea ce câştigase dinainte în ochii Occidentului: credibilitate, predictibilitate, respect. Sunt adevărare comori ale acestei naţii, pentru care mulţi au luptat sau au avut de suferit, care ar fi păcat să fie aruncate la coş de orgoliile sau fandoselile unora care nu văd pădurea de uscături.

Să rămânem, aşadar, concentraţi pe succes! Pe toate succesele din ultima vreme. Pe faptul că sunt pe drumul cel bun. Şi pe un obiectiv clar: o guvernare ne-PSD pentru măcar două mandate, care să înceapă din decembrie 2020, cu un Parlament în care PNL, USR&PLUS şi PMP să aibă o majoritate confortabilă.

Şi să începem astfel o epocă de alţi 30 de ani, în care urmaşii şi rămăşiţele comunismului să mai ajungă accidental la putere, câteodată, dar nu prea mult, pe termen scurt. Şi oricum, influenţa lor să să fie invers proporţională cu cea pe care au avut-o în ultimii 30 de ani. Ajunge cât au supt din energiile ţării, cât au drenat, cât au frânat progresul, cât au distrus legea, dreptatea şi adevărul. Ajunge cât rău au făcut! Să înceapă acum Era Binelui! Şi să fie egală ca timp cel puţin cât a durat Epoca Răului FSN-ist.

Cu asta să încheiem 2019 şi să începem Noul An! Fixaţi pe ce uneşte, nu pe ce ne separă autodistructiv. Să rămânem concentraţi pe Marele Plan. Ceva ce-ar putea face din România o forţă care poate ne pare azi un vis prea mare. Cum a mai fost în istoria ei, înainte de Al Doilea Război Mondial.

Doar cu ţinte măreţe se nasc naţiuni glorioase. România poate fi una dintre ele! Are tot ce-i trebuie pentru a conta altfel în Europa, în lume. Să încetăm a ne mai considera „mici”! Parafrazându-l pe Trump cu „America Great Again„, să facem şi noi România măreaţă din nou!

Nu suntem deloc mai mici decât alţii ce sunt mai mari decât noi, priviţi ca suprafaţă sau populaţie, ori ca PIB. Nu avem nevoie de un slogan electoral pentru asta, ci doar să nu ieşim de pe drumul pe care am intrat bine în 2019. Să nu pierdem ce am câştigat! Să nu vedem paiul din ochiul aliatului, ci bârna din privirile adversarilor acestei Românii puternice în UE.

Dacă e ceva în istoria noastră ce ne-a făcut „mici” în lume, înainte de orice altă cauză, a fost marea noastră dezbinare internă. A venit vremea să trecem la nivelul următor. Să lăsăm în urmă gâlceava ieftină, mişto-urile care ucid respectul, bancurile ce diluează marile ţeluri, bârfa ce sădeşte neîncredere, trădarea ca profesie, „săpatul” celuilalt de dragul caprei vecinului.

Să fim puţin mai „nemţi” când ne raportăm la seriozitatea unui ideal, fără a pierde frumuseţea românescului. Dar să punem ştacheta sus. Şi să privim curajoşi la ea. Căci avem toate motivele din lume s-o facem.

30 de ani, cu o altfel de Românie! Una care a avut puterea să se rupă de trecutul comunist, să-şi vindece rănile, să facă din lege ADN-ul suprem şi să repună, pas cu pas, valorile la locul lor: cinste, respect, cuvântul dat, prosperitate, valoare profesională şi umană. Ăsta mi-a plăcea să fie obiectivul ţării mele. Cu acest gând vreau să închei 2019 şi să încep 2020.