Autor: Laurențiu Ciocăzanu

  • Fotograful satului românesc: „Bătrânii de pe ulițe au nevoie de ajutor”. Superbe poze, admirabilă inițiativă!

    Fotograful Sorin Onișor, supranumit „fotograful satului românesc”, lansează un apel pentru a ajuta bătrânii care au rămas singuri în satele României, în special acum, când pandemia de coronavirus îi găsește vulnerabili și neajutorați.

    Născut și crescut într-un sat din Câmpia Bănățeană, Sorin Onișor a rămas un etern îndrăgostit de satul românesc, de oamenii și de tradițiile lor. Având la activ nenumărate expoziții și premii câștigate în lunga sa carieră, nu a uitat niciodată locurile copilăriei și oamenii minunați care i-au luminat primii ani din viață.

    „Sper că satele noastre vor mai trăi destul ca să se poată bucura de ele și copiii noștri”, declara Sorin Onișor în octombrie 2014, pentru publicația „Suplimentul de cultură”.

    Foto: Sorin Onișor

    De la declanșarea pandemiei de coronavirus, afându-se în Bucovina, Sorin Onișor încearcă să ajute oamenii aflați în dificultate, după puterile sale: unora le duce de mâncare, altora măști de protecție sau mănuși de unică folosință.

    Dar bătrâni de ajutat sunt mulți, iar el nu are posibilitatea de a o face singur. De aceea, a făcut un apel pe pagina sa de Facebook, pentru donații.

    Călător printre oamenii simpli, în căutarea nemuririi care „s-a născut la sat”, el surprinde frânturi din viața de zi cu zi a satului românesc, făcându-ne cadou fotografii incredibile.

    Fierar cu fiul său / Foto: Sorin Onișor

    „Bătrânii satelor românești au nevoie de ajutor, din orice direcție este posibil”, spune fotograful. „Datoria mea este să contribui din toate puterile la acest lucru. În fiecare zi, duc alimente, măști, mănuși de unică folosință, atât bătrânilor pe care-i știu deja, cât și celor pe care-i descopăr acum, în locuri izolate din munții Bucovinei. Dar nu pot face asta pe termen lung fără ajutorul vostru, al celor care mă urmăresc de mulți ani și-mi cunosc munca!”

    Preoți în biserica goală / Foto: Sorin Onișor

    Sorin Onișor a publicat un cont bancar, pe profilul său de Facebook, „pentru cei ce vor să mă susțină în acest moment critic pentru toată lumea, dar mai ales pentru bătrânii satelor izolate, de care aproape nimeni nu mai are grijă. Și avem mare nevoie de ei!!!”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Imaginile care au șocat America: morții de coronavirus sunt puși în gropi comune, pe o insulă de la marginea New York-ului

  • PNL şi USR-PLUS vor guverna peste o ruină

    PNL şi USR-PLUS vor guverna peste o ruină

    Ultimul sondaj IMAS pentru Europa FM arată ce ştia, de fapt, toată lumea: scăderea partidului aflat la guvernare (PNL, care încasează inevitabil pentru „uzura la putere”) şi creşterea formaţiunilor politice considerate „alternativa”.

    Cel mai spectaculos salt este cel al USR-PLUS (deşi creşterea separată e mai mică în termeni procentuali pentru USR – de la 10% la 12,5%, o creştere de 25% – şi foarte mare pentru PLUS, de aproape 100%, de la 3,5% la 6,5%!)

    Pe ansamblu însă, Alianța USR-PLUS sare spectaculos de la 13,5% la 19%. Deasupra pragului de 5% mai figurează și Pro România, cu 5,8%.

    Aşa cum ştie toată lumea încă de anul trecut, când PSD a pierdut guvernarea după catastrofa Dragnea, viitoarea guvernare va fi PNL – USR&PLUS. Este un proiect asumat de ambele tabere politice „de dreapta”, cu voia preşedintelui Iohannis, chiar dacă nimeni nu va recunoaşte public până la momentul potrivit.

    Şi nici nu poate fi altfel. Recunoaşterea unui „blat” între PNL şi USR-PLUS ar demobiliza electoratul ambelor grupări politice, iar asta ar fi doar în avantajului duşmanului comun: PSD.

    Deci, din acest punct de vedere, al jocului politic anti-PSD, axa Iohannis-PNL-USR&PLUS şi-a organizat bine strategia. Ea este foarte clară: indiferent cine scade sau cine creşte, important e ca următoarele alegeri să aducă alianţei de guvernare viitoare cel puţin 50% din locurile din Parlament. Dacă şi PMP va trece pragul, cel mai probabil va fi cooptat şi el în arcul puterii executive rezultate după scrutinul legislativ.

    Singura mare problemă nu ţine însă de această socoteală, ci de altceva mult mai palpabil: ce fel de ţară va moşteni viitoarea putere.

    Şi aici răspunsul e clar: una în ruină. Coronavirusul n-a făcut altceva decât să scoată şi mai tare la suprafaţă bolile profunde ale României. Nici nu mai contează cine e vinovat, deşi PSD are o mare muscă pe căciulă.

    Dar pe cine va mai ajuta atunci arătatul cu degetul spre alţii când indiferent cine va prelua puterea va moşteni un dezastru?

    Să sperăm că numărul de victime nu va sări în aer şi că finanţele publice vor mai păstra câteva ancore esenţiale, măcar graţie relaţiei cu UE şi supravegherii BNR. Dar răul e deja făcut, şi nu este de ieri de azi, e din urmă cu mulţi ani, cu multe guvernări înapoi în timp, cu mulţi vinovaţi nepedepsiţi.

    România după coronavirus va fi o ţară în care, dacă vrei să rămâi zdravăn pe piaţa politică, aproape că e bine să nu ajungi la putere. Atât de multe incendii vor avea de stins viitorii miniştri!

    Teoretic, cu o majoritate solidă, PNL, USR-PLUS şi PMP vor putea tăia în carne vie, imediat după alegeri, sperând că rănile ajustărilor financiare se vor închide repede şi alegătorii vor uita durerea până la următoarele alegeri parlamentare din 2024.

    Dar nu va fi de-ajuns. România nu poate ieşi la liman fără un fel de „plan Marshall” care să garanteze renaşterea din cenuşă şi totodată ştergerea cu buretele a trecutului găunos. E nevoie de un nou acord de tipul „Declaraţiei de la Snagov”, din 1995, care a permis intrarea României în UE, 12 ani mai târziu.

    Dacă nu va exista un anume consens politic în societate, iar ţara va continua cu aceleaşi războaie mărunte şi interminabile, rezultatul va fi simplu de ghicit: guvernarea PNL-USR&PLUS-PMP se va prăbuşi rapid sub presiunea protestelor sociale, iar la putere va ajunge din nou PSD (cu fraţii săi mai tineri şi mai mici).

    E uşor de imaginat ce va rezulta în anii ce vin, cu o guvernare PSD peste o ţară făcută praf. Vai şi-amar de majoritatea populaţiei, mai ales dacă revine o criză tip COVID 19!

    Nu am auzit să existe vreo iniţiativă de reconciliere naţională şi proiect de ţară. Evident, orgoliile şi micile găşti de interese sunt prea puternice în raport cu interesul major al salvării naţionale. La mijloc sunt şi secrete riscante, bani mulţi şi complicitate largă în interiorul caracatiţei din instituţii.

    Privind sincer spre interior, România se vede acum ca un teritoriu chitit spre implozie. Un loc incapabil să zidească speranţă, lipsit de încredere, unde colcăie ura, trădarea, veninul, meciurile, atacurile la cotitura politică, manevrele ieftine şi tot ce poate face parte din registrul dezbinării.

    Provocările viitorului, mai ales într-o Europă tot mai acerb supusă pericolului dezintegrării, vor găsi România tot mai şubredă, în lipsa unui plan de renaştere naţională.

    Ştiu, sună preţios şi chiar a vorbă goală, într-o lume în care eşti privit ciudat dacă inviţi la pace, dar nimic nu se poate construi solid în peisaj de război total. Aproape nimic!

    Priviţi acum la instituţii şi vedeţi cât de fragil e statul român, mai ales în vremuri de criză. Fără instituţii puternice, nu există stat puternic. Fără stat, într-o lume tot mai turbulentă, poate să dispară şi ţara.

  • Terbilul destin al scriitorului Paul Goma: l-a înfruntat pe Ceaușescu, dar a fost răpus de coronavirus! Avea 84 de ani

    Cronologic, este al 23-lea român decedat, dintre cei infectați cu coronavirus. Al 9-lea din afara granițelor. Al doilea din Franța (ceilalți 7 fiind în Italia). Poartă un nume celebru: Paul Goma. Avea 84 de ani și un trecut uriaș, dar a sfârșit într-un spital parizian, în plină pandemie.

    Vestea a dat-o Marian Sipoș, fostă ambasadoare în Columbia (2006-2010), cea care de mulți ani trecea drepr confidentul și biograful oficial al scriitorului Paul Goma. Moartea celebrului disident anti-ceaușist a survenit în noaptea de marți spre miercuri, din cauza infecției cu teribilul coronavirus.

    Paul Goma era internat într-un spital din Paris. Trupul său va fi incinerat și depus în Columbarium, la cimitirul Pére Lachaise.

    Comunicatul Marianei Sipoș

    „În urma unui mesaj primit din Franța, cu regret si mare durere anunț plecarea dintre noi a marelui scriitor și disident Paul Goma, în noaptea din 24 spre 25 martie 2020. Paul Goma era internat din 18 martie la spitalul La Pitié Salpêtrière, în urma constatării infectării cu virusul ucigaș.

    Conform informațiilor transmise de echipa medicală care l-a îngrijit, Paul Goma a plecat senin, fără durere și cu sufletul împăcat.

    Fiul său, Filip Goma, după ce în urmă cu doi ani și-a pierdut și mama, este foarte tulburat și îndurerat și roagă să nu fie contactat.

    Conform indicațiilor lui Filip Goma, respectând dorința tatălui său și ținând cont de restricțiile actuale în vigoare în Franța, trupul lui Paul Goma va fi incinerat, iar urna funerară va fi depusă în Columbarium, la cimitirul Pére Lachaise din Paris.

    Voi comunica programul ceremoniei îndată ce va fi finalizat.

    Dumnezeu sa-l odihnească în pace!

    Aprindeți o lumânare sau spuneți o rugăciune pentru odihna sufletului său!”

    Viața și opera lui Paul Goma

    * Paul Goma s-a născut pe 2 octombrie 1935, în satul Mana, județul Orhei, din Basarabia (care atunci făcea parte din Regatul României), unde părinții săi erau învățători. Tatăl său a construit, împreună cu oamenii din sat, școala care avea într-o latură locuința învățătorilor, cu celebrul calidor (coridor, galerie) evocat în romanele autobiografice ale lui Paul Goma.

    * În martie 1944, familia Goma se refugiază în Transilvania. Părinții lui Paul Goma au fost repartizați învățători mai întâi în satul Gusu și, apoi, de-a lungul anilor, în alte sate din județul Sibiu. (Despre copilăria transilvăneană și adolescența lui Paul Goma – vezi romanele „Arta refugii”, „Astra”, „Sabina”).

    * În 1949, Paul Goma intră, prin concurs, elev bursier la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu. În 1952, înaintea ultimului an de liceu, află că fusese exmatriculat din toate școlile din țară, după ce în mai 1952 fusese convocat la Securitatea din Sibiu și „reținut” 8 zile pentru că vorbise în clasă despre partizanii din munții și ținea „un jurnal intim codificat”. După mai multe încercări la alte licee, tatăl său reușește să-l înscrie la Liceul „Negru Vodă” din Făgăraș.

    * În 1954, Paul Goma dă examen de admitere, simultan, la Universitatea București (Filologie) și la nou-înființatul Institut de literatură și critică literară „Mihai Eminescu” (fosta Școală de Literatură, numită și „fabrica de scriitori”). Reușește la ambele examene, dar alege Institutul care, în 1955, este transformat în secție la Facultatea de Filologie a Universității București.

    * În 22-23 octombrie 1956 izbucnește Revoluția din Ungaria. Pe 22 noiembrie, Paul Goma este arestat de la Universitate, dus la Ministerul de Interne și anchetat, acuzat fiind de tentativă de a organiza o manifestație ostilă Uniunii Sovietice, de solidaritate cu Revoluția din Ungaria. Este reținut la „Malmaison” și Jilava, dar procesul este amânat de nenumărate ori. Abia în iunie 1957 i se aduce la cunoștință sentința: doi ani închisoare corecțională pentru delictul de agitație publică. În martie 1958 este trimis disciplinar la penitenciarul Gherla. În noiembrie este eliberat din închisoare, dar trimis (cu escortă) – „pentru 36 de luni” – cu domiciliu obligatoriu (DO) în satul-nou Lătești, raionul Fetești. În noiembrie 1961 i se prelungește restricția domiciliară cu încă 24 luni. Paul Goma protestează, în scris, împotriva „prelungirii”; va fi eliberat, înainte de termen, abia în ianuarie 1963.

    Paul Goma

    * În 1965, la 30 de ani, ca urmare a „decretului Ceaușescu” (ce permitea foștilor deținuți politici să-și continue studiile universitare), Paul Goma – căruia nu i se aprobase reînmatricularea în anul III, deși, legal, avea acest drept – dă examen de admitere și reușește la Facultatea de Filologie, Universitatea București.

    * În decembrie 1966, Paul Goma debutează în revista „Luceafărul” cu povestirea „Când tace toba”.

    * În august 1968 se căsătorește cu Ana Maria Năvodaru. Îi apare în librării volumul de debut „Camera de alături”, singura carte pe care Paul Goma a reușit s-o publice în România înainte de plecarea în exil.

    * În 22 august 1968, are loc invadarea Cehoslovaciei. Paul Goma vrea să facă parte din proiectatele brigăzi patriotice de apărare a României în fața unei posibile invazii sovietice, dar i se pune condiția să se înscrie în PCR. Goma acceptă și este primit în partid împreună cu alți tineri scriitori, printre care Aurel Dragoș Munteanu, Adrian Păunescu, Paul Schuster, Alexandru Ivasiuc.

    * În 1971, romanul „Ostinato”, interzis de cenzură în România, apare la prestigioasa editură Suhrkamp din Germania, apoi în Franța la Gallimard. Traducerea în italiană, efectuată de Marco Cugno, este oprită prin intervenția Securității la editura Rizzolli, unde urma să fie publicată. În octombrie, romanul „Ostinato” este lansat la Târgul de Carte de la Frankfurt. Prin Radio Europa Liberă, Paul Goma află că „delegația RSR la Târgul de Carte, după ce a încercat să împiedece tipărirea cărții, în semn de protest împotriva expunerii, la Târg, a unei cărți calomnioase la adresa socialismului din România, a părăsit Târgul, iar în standul gol al Republicii Socialiste România, editorul a etalat, pentru presă, cartea cu pricina…”.

    * În 1972, la Târgul de Carte de la Frankfurt, i se lansează a doua carte tradusă în germană: „Ușa noastră cea de toate zilele” („Die Tür”). În 1974, romanul apare și în traducere franceză, la Gallimard, cu titlul „Elles étaient quatre”. În același an este publicat în traducere olandeză romanul „Ostinato”, la editura Bruna & Zoon din Utrecht.

    * În 1975, pe 2 noiembrie, se naște Filip-Ieronim, fiul lui Paul Goma.

    * În 1976, apare în traducere franceză, la Gallimard, romanul „Gherla”, care va fi transmis, în foileton, la Europa Liberă, în lectura autorului (aflat în România).

    * În 1977, în ianuarie, se anunță Charta 77 a unui grup de scriitorii din Cehoslovacia, la care aderă intelectuali maghiari și bulgari. În februarie, se difuzează, la Europa Liberă, Scrisoarea adresată de Paul Goma, prin Pavel Kohout, Chartei ’77, în care scriitorul român afirmă, printre altele: „Mă declar solidar cu acţiunea voastră. Situaţia voastră este şi a mea; situaţia Cehoslovaciei este – cu deosebiri nefundamentale – şi a României. Trăim, supravieţuim în acelaşi Lagăr, în aceeași Biafra (capitală: Moscova)”. […] „Aceeaşi lipsă de drepturi elementare, aceeaşi batjocorire a omului, aceeaşi neruşinare a minciunii – peste tot. Peste tot: sărăcie, haos economic, demagogie, nesiguranţă, teroare”. Redactează apoi, în februarie, celebra „Scrisoare adresată Domnului Nicolae Ceaușescu, Palatul Regal, București” și „Scrisoarea deschisă adresată participanţilor la Conferinţa de la Belgrad” (pe care o semnează împreună cu alte 7 persoane, printre care și soția sa), în care protestează față de nerespectarea drepturilor fundamentale ale omului, prevăzute în Constituția RSR. Îl caută, ca să o contrasemneze, „mulți cetățeni – niciunul scriitor. Primul (de altfel, și ultimul), Ion Negoițescu, îl va contacta abia pe 3 martie.

    * Se naște astfel ceea ce istoria va reține sub numele „Mișcarea Paul Goma”. În urma amplorii fenomenului, la 1 aprilie, Paul Goma este arestat. Pe 3 aprilie, soția și copilul sunt scoși din apartamentul lor din Drumul Taberei (unde veneau toți cei voiau să adere la protestul lui Paul Goma) și mutați cu forța în cartierul Vitan. În timp ce se afla în închisoare, Paul Goma este exclus din Uniunea Scriitorilor. La 6 mai este eliberat în urma campaniei internaționale și a protestului PEN Clubului Internațional, condus de scriitoriul peruan Mario Vargas Llosa. În octombrie, constatând că „în condițiile noi nu mai poate avea vreo legătură cu exteriorul, nici cu interiorul”, Paul Goma se decide să accepte invitația PEN Club de a călători în Occident.

    * Pe 20 noiembrie 1977, Paul Goma, împreună cu soția sa și fiul lor, pleacă pentru totdeauna din România. Sosiți cu pașapoarte turistice la Paris, cer imediat azil politic.

    * În februarie 1978, Paul Goma începe să scrie cartea de mărturii „Culoarea curcubeului”, care avea să fie publicată în 1979, la Seuil, în franceză, cu titlul „Le tremblement des hommes” („Cutremurul oamenilor”) – titlu sugerat de un reportaj al jurnalistului Bernard Guetta (în „Le Nouvel Observateur”), subtitlulat „România, în 1977, a cunoscut două cutremure: unul de pământ, în 4 martie, altul al oamenilor, prin Mișcarea Goma”.

    Între 1981 și 1990, Securitatea a pus la cale mai multe atentate împotriva lui Paul Goma. Printre ele, celebra „L’Affaire Tanase-Goma”, din 1982 (vezi volumul „Soldatul câinelui”).

    În 1996, Paul Goma este decorat de Ungaria, prin ambasadorul său la Paris, cu prilejul comemorării a 40 de ani de la Revoluția Maghiară. În România, la nivel oficial, nu i-au fost recunoscute niciodată meritele.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * INTERVIU. Sfaturi de la Virgil Musta, medicul care face minuni la Timișoara (71% dintre vindecații de coronavirus din România)

  • FOTBAL. Cei trei adversari ai României în Liga Națiunilor: Austria, Norvegia și Irlanda de Nord

    Aflată în Liga B a Ligii Națiunilor, naționala de fotbal a României a fost repartizată, prin tragere la sorți, într-o grupă cu Austria, Norvegia și Irlanda de Nord. Meciurile se vor disputa în perioada septembrie-noiembrie 2020. Luna viitoare, echipa antrenată de Mirel Rădoi va juca barajul pentru calificarea la Euro 2020, cu Islanda și, posibil, cu Bulgaria/Ungaria.

    Tragerea la sorți pentru grupele Ligii Națiunilor a avut loc marți la Amsterdam. Pe baza coeficienților, naționala României se afla în urna a patra (ultima) din Liga B (a doua din patru).

    Componența grupelor Ligii Națiunilor

    Liga A

    Grupa 1: Olanda, Italia, Bosnia-Herțegovina, PoloniaGrupa 2: Anglia, Belgia, Danemarca, IslandaGrupa 3: Portugalia, Franța, Suedia, CroațiaGrupa 4: Elveția, Spania, Ucraina, Germania

    Liga B

    Grupa 1: Austria, Norvegia, Irlanda de Nord, RomâniaGrupa 2: Cehia, Scoția, Slovacia, IsraelGrupa 3: Rusia, Serbia, Turcia, UngariaGrupa 4: Țara Galilor, Finlanda, Irlanda, Bulgaria

    Liga C

    Grupa 1: Muntenegru, Cipru, Luxemburg, AzerbaidjanGrupa 2: Georgia, Macedonia de Nord, Estonia, ArmeniaGrupa 3: Grecia, Kosovo, Slovenia, MoldovaGrupa 4: Albania, Belarus, Lituania, Kazahstan

    Liga D

    Grupa 1: Insulele Feroe, Letonia, Andorra, MaltaGrupa 2: Gibraltar, Liechtenstein, San Marino

    Calendarul meciurilor

    Etapa 1: 3-5 septembrie 2020Etapa 2: 6-8 septembrie 2020Etapa 3: 8-10 octombrie 2020Etapa 4: 11-13 octombrie 2020Etapa 5: 12-14 noiembrie 2020Etapa 6: 15-17 noiembrie 2020.

    Important!

    • Aceasta este ediția a doua a Ligii Națiunilor.
    • Deţinătoarea trofeului este Portugalia.
    • Câştigătoarele grupelor din Liga A vor participa la turneul final al Ligii Naţiunilor, pentru desemnarea câștigătoarei competiției, în iunie 2021: semifinale + finale.
    • Câştigătoarele grupelor din Ligile B, C şi D vor promova în divizia superioară.
    • Ultimele clasate în grupele Ligilor A şi B vor retrograda în divizia inferioară.
    • Întrucât în Liga D sunt doar două grupe, echipele retrogradate din Liga C vor fi stabilite în urma unui play-out, în martie 2022, între ultimele clasate din grupele Ligii C și câștigătoarele grupelor din Liga D.
    • Clasarea din Liga Naţiunilor va influenţa şi preliminariile Cupei Mondiale 2022 (găzduită de Qatar).
    • În preliminariile CM 2022, cele 10 câştigătoare de grupe preliminare (care nu au fost stabilite încă) vor merge la turneul final. Primele două cel mai bine clasate naţionale în Liga Naţiunilor (în afara celor calificate direct) se vor alătura selecţionatelor de pe locul 2 din preliminariile CM 2022, într-un baraj (semifinale + finale) de stabilire a ultimelor trei locuri la Mondial.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * FOTBAL. Perspectiva Euro 2020: după Islanda și Bulgaria/Ungaria, am înfrunta Olanda, Austria și Ucraina. La București!

    * Visul ascuns al lui Dan Petrescu și seara de magie a lui Ianis Hagi

  • Ambiția distructivă a lui Clotilde Armand în cadrul USR. Aroganța față de PNL și excluderea PLUS

    În ultima vreme, europarlamentarul Clotilde Armand a avut două inițiative politice ciudate, în contradicție cu parcursul ei spectaculos și rațional de până acum. Raportarea ei față de PNL și de PLUS este brutală și distructivă, dinamitând șansele unei înțelegeri PNL-USR-PLUS pentru candidați comuni la alegerile locale.

    Clotilde Armand e o prezență pe cât de exotică, pe atât de tonică în politica românească. Apariția ei în prim-plan a contribuit mult la creșterea USR, fiind al doilea exponent al tânărului partid care a câștigat notorietate națională, după fondatorul Nicușor Dan.

    Recent, însă, Clotilde Armand a fost implicată în două episoade neinspirate. Ambele arată o anumită aroganță și mult egoism. De dragul funcției de primar al Sectorului 1 (pe care a ratat-o la limită, și în mod total nedrept, în 2016), Clotilde Armand e pe cale să arunce în aer relațiile USR cu PNL și chiar cu PLUS.

    Somație către PNL: Să renunțe la propriul candidat, s-o susțină pe Clotilde!

    Duminică, 1 martie, Clotilde Armand şi-a lansat candidatura la Primăria Sectorului 1, în Piața Victoriei, avându-i alături pe Dan Barna (preşedintele USR) și Claudiu Năsui (preşedintele USR Bucureşti), dar și zeci de membri și susţinători ai USR.

    Clotilde Armand a cerut PNL să facă „un pas înapoi”, pentru că până acum a fost „împreună cu PSD”.

    Armand: „În Sectorul 1, PNL trebuie să facă un pas înapoi. Eu am fost în Consiliul Local timp de trei ani, înainte să ajung în Parlamentul European. Timp de trei ani am văzut cum se desfăşoară lucrurile. Când e vorba de interese financiare, a mers mereu sistemul transpartinic în Sectorul 1. PNL este acolo împreună cu PSD, cu toate partidele tradiţionale. În Sectorul 1 nu au votat pentru investiţii, nu s-au făcut investiţiile necesare. De 30 de ani, PNL este cu PSD. Au gestionat Sectorul 1 şi vedem o lipsă de investiţii pe care nu putem să o acceptăm într-un oraş european. PNL trebuie să facă un pas în spate. Eu prefer, evident, să avem un singur candidat, eu fac un apel la toate partidele să avem un proiect comun pentru Sectorul 1, pe care îl propun eu, pentru că ei au fost incapabili până acum să-l facă”.

    Replica PNL a venit printr-un comunicat semnat de Sebastian Burduja, președintele PNL Sector 1. Acesta susține că Armand „a greșit ținta” și îi amintește că rectificările bugetare ale primarului PSD de la Sectorul 1 au trecut anul trecut cu voturile a doi consilieri de la USR.

    Burduja: „Din păcate, ați ales să interpretați această zi într-un registru al dezbinării și atacurilor agresive. Mai trist este ca ați greșit cu totul ținta. Astăzi ați cerut Partidului Național Liberal sa facă un pas în spate în Sectorul 1. PNL nu a făcut și nu va face niciun pas înapoi în fața hoției, imposturii și incompetenței — cele trei elemente care definesc administrația PSD de la Sectorul 1 și din întreg Bucureștiul. Singurul inamic al PNL este PSD. De aceea anul trecut, de pildă, PNL a votat împotriva rectificărilor bugetare ale primarului PSD, chiar dacă doi colegi de-ai dvs. i-au trecut bugetul. Nu am văzut să vă fi scandalizat atunci, nici să-i sancționați în vreun fel”.

    Sebastian Burduja i-a cerut lui Clotilde Armand să facă pașii necesari pentru a alege o singură alternativă la PSD în Sectorul 1, după modelul Primăriei Capitalei.

    Burduja: „Vă așteptăm cu drag să urmați exemplul PNL de la Primăria Generala și să faceți pașii necesari de care bucureștenii au nevoie pentru a alege o singură alternativă la PSD în Sectorul 1, o alternativă dreaptă, puternică și unită. Doar astfel putem evita cu certitudine catastrofa unui nou ciclu de patru ani sub PSD la Sectorul 1. Dacă aveți bune intenții pentru oamenii acestui oraș, veți admite că ei nu au nevoie nici de orgolii, nici de atacuri între forțe politice care ar trebui să lucreze împreună împotriva unui adversar comun: PSD, cu modul său de a face politica intereselor de clan. E timpul echipelor serioase de profesioniști capabili să pună o cauză comună – binele bucureștenilor – deasupra ambițiilor lor personale”.

    Tensiuni cu PLUS: „USR Sector 1 ar prefera să participe singur la alegeri”

    Lipsa negocierilor cu PNL pentru un candidat comun, la Secorul 1, a fost dublată de tensiunile exacerbate din discuțiile cu PLUS. Clotilde Armand are dreptate când spune că PLUS are pretenții exagerate (5 locuri de consilieri locali din 11 eligibile, față de 4 câte îi oferă USR), dar soluția propusă este catastrofală: „USR Sector 1 ar prefera să participe singur la alegeri”.

    Clotilde Armand și-a exprimat opțiunea într-un mesaj intern transmis colegilor săi din USR.

    Clotilde Armand:

    „Situația negocierilor din S1. În 2016, USR S1 a obținut 8 mandate de consilieri.

    Oliver Păiuși, 50 ani, fondator și activist la Asociația Salvați Cartierele Dămăroaia și Bucureștii Noi (în federație sunt aprox. 5.000 de membri) este liderul USR în consiliu din 2016 și numărul 1 pe lista USR a candidaților actuali.

    În negocierile cu PLUS, demarate în urmă cu câteva săptămâni, nu a fost pusă în discuție susținerea candidaturii mele la primărie, o problemă considerată consensuală. În schimb, în locul lui Oliver Păiuși, în deschiderea listei de consilieri, PLUS-ul a insistat să fie Diana Buzoianu (lider PLUS S1, 25 de ani). Negocierile s-au intensificat brusc în seara precedentă și în dimineața lansării candidaturii mele, pe 1 martie.

    Îmi doream mult ca PLUS să fie reprezentat la lansare și am acceptat negocierile mai întâi cu Dragoș Tudorache și apoi cu Vlad Voiculescu. Diana Buzoianu acceptase să vină și fusese trecută în invitația către presă, în contextul în care nu ne propuseserăm în niciun fel să închidem negocierile înainte de lansare.

    Ultima ofertă din partea noastră a fost Oliver și Diana viceprimari (fără să specificăm mandatul celui dintâi sau al celui de-al doilea viceprimar), Diana cap de listă și 7-4 la Consiliu (ne propunem să câștigăm 11 locuri).

    Această ofertă a fost respinsă de PLUS, care și-a dorit 6-5.

    Mi-am consultat colegii, și USR S1 nu poate să accepte mai puțin de 7-4. Mai ales, este exclus, fiind o diferență atât de mare de experiență și competențe între Oliver și Diana, să specificăm că Diana va fi prim-viceprimar. Nu vrem numiri politice absurde.

    În acest context, USR Sector 1 ar prefera să participe singur la alegeri”.

    În replică, liderul PLUS București, Vlad Voiculescu, a declarat pentru G4Media.ro că, în timpul negocierilor, nu s-a discutat varianta participării separate la alegeri în Sectorul 1. „Avem o alianță, trebuie să găsim soluția în această alianță. Sper să tranșăm lucrurile până la sfârșitul săptămânii”, a spus Vlad Voiculescu.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Barometrul IMAS pe februarie: PNL 40,7%, PSD 25,8%, USR-PLUS 13,5%. Celelalte partide sunt sub pragul de 5%

    * INTERVIU. Streinu-Cercel: „Acesta e un virus mai prăpădit. Mult mai agresiv e virusul gripal. În SUA sunt peste 10.000 de decese

    * Bântuit de șpăgi, „Genunche” zice că are „o imagine cât Casa Poporului”! Senatorul PSD îl dă în judecată pe fiul Sorinei Pintea

  • Cazul USR/PLUS – Nicuşor Dan – PNL – Ziariștii

    Cazul USR/PLUS – Nicuşor Dan – PNL – Ziariștii

    Anunţul făcut de Ludovic Orban, preşedintele PNL, a luat prin surprindere pe toată lumea. Mai ales pe liberali, care se aşteptau evident ca primul partid al ţării (date fiind rezultatele la alegerile prezidenţiale şi europarlamentare din 2019 şi ultimul barometru IMAS) să aibă un candidat propriu la Primăria Capitalei.

    Decizia a fost salutată însă aproape unanim, cu o singură excepţie: alianţa USR-PLUS. Într-o declaraţie pentru G4Media.ro, Vlad Voiculescu (care îşi doreşte să fie candidatul alianţei) nu s-a ferit să-şi arate nemulţumirea faţă de ştirea privind susţinerea lui Nicuşor Dan de către PNL.

    Ieşirea lui este relevantă pentru situaţia USR-PLUS în acest caz. Practic, tânăra şi promiţătoarea alianţă a dat un mare rateu! L-a pierdut pe Nicuşor Dan în favoarea PNL, când îl avea „în mână”, cum se spune. În fond, omul susţinut acum de PNL a fost fondatorul USR, dar el a fost îndepărtat treptat de noua conducere a formaţiunii, în mod încă bizar, ceea ce explică şi situaţia de azi.

    Până la urmă, de ce să nu-l ţii aproape pe unul ca el, care a avut o cauză unică în viaţa publică: Bucureştiul? Măcar pentru legătura lui de suflet cu Capitala şi tot merita să faci un compromis pentru a nu-l pierde pe viitorul primar al Bucureştiului!

    Dan Barna, liderul USR, a anunţat că e bucuros pentru anunţul făcut de Orban, dar nu contează ce spune el atâta vreme cât alianţa USR-PLUS a ratat imensa ocazie de a-l anunţa ea prima pe Nicuşor Dan – candidat al frontului politic dornic să îndepărteze regimul Firea de la conducerea Bucureştiului.

    Dacă alianţa partidelor lui Barna şi Cioloş n-ar fi moşmondit desemnarea unui candidat propriu, dacă ar fi renunţat din start la planul lui Vlad Voiculescu privind desemnarea candidatului USR-PLUS după o „competiţie internă”, azi Nicuşor Dan putea fi candidatul susţinut de USR-PLUS, nu de PNL!

    Iar PNL ar fi fost obligat să se asocieze trendului, aşa cum este acum obligată alianţa USR-PLUS. Ar fi fost el „la mâna” USR-PLUS, nu invers. Ar fi acceptat ce i se oferă, nu ar face jocurile pentru restul puterii din Bucureşti (viceprimarul general, candidaţi la sectoare, viceprimari, consilieri etc.).

    Iată de ce candidatura lui Nicuşor Dan cu susţinere PNL şi PMP este un mare eşec pentru alianţa USR-PLUS. De ce s-a ajuns aici?

    În primul rând, pentru că în chiar interiorul USR candidatura lui Nicuşor Dan n-a fost văzută cu ochi buni de la bun început. Dacă organizaţia USR din Bucureşti (aici, mulţi fiind foşti colaboratori ai lui de pe vremea Uniunii Salvaţi Bucureştiul, precursorul USR) n-ar fi presat la centru, probabil că Nicuşor Dan n-ar fi fost desemnat candidat din partea formaţiunii.

    Echipa lui Dan Barna s-a simţit nevoită să nu se pună de-a latul, căci risca să piardă una dintre cele mai importante grupări din partid, cea de la Capitală. Dar şi aşa, a fost o asumare a lui Nicuşor Dan cu jumătate de gură, partidul nu a „făcut festival” din alegerea lui drept candidat, nu întărit legătura, nu a promovat-o puternic. A acţionat ca şi când a luat o decizie mai mult de gura lumii decât dintr-o puternică dorinţă internă.

    Acum se pune întrebarea: nu era mai bine pentru alianţa USR-PLUS să-l anunţe ea prima pe Nicuşor Dan candidat şi să-l prezinte şi pe Vlad Voiculescu viitor viceprimar al Capitalei, de exemplu?

    Câştigau la dublu. Acum vor pierde la fel, pentru că partidul care va conduce negocierile pentru funcţii şi posturi în Bucureşti va fi PNL. PMP este şi el la masă, după declaraţiile de azi ale lui Traian Băsescu, iar USR şi PLUS, dacă mai întârzie mult o decizie, vor pierde susţinere în Capitală.

    De aceea, azi, USR se află într-o situaţia hilară, greu de asimilat de către publicul raţional, inteligent şi educat: pe de o parte, formaţiunea lui Barna spune că susţine candidatura lui Nicuşor Dan, pe de alta nu îl susţine oficial (nici nu poate) pentru că nu există încă o decizie a alianţei USR cu PLUS privind candidatul de la Capitală!

    Nu e prima oară când alianţa USR-PLUS pierde puncte pe mâna unor decizii sau indecizii stranii.

    La fel s-a întâmplat şi cu refuzul de a intra la guvernare alături de PNL, care a îndepărtat o parte dintre susţinătorii alianţei ce aşteptau implicare în curăţenia anti-PSD la guvernare. La fel şi cu declaraţia lui Dan Barna cu „ieşirea din criză nu e mandatul USR„.

    Tot aşa cu acuzaţia de „blat PNL-PSD” făcută în paralel cu anunţul privind dorinţa de a intra la guvernare alături de „blatistul” PNL, dar şi cu atacul că PNL îl susţine pe „traseistul” Chirica la Iaşi după ce USR l-a luat chiar de la PNL pe un alt „traseist”, viceprimar liberal de Alba Iulia, pentru a-l desemna candidat USR în oraşul Marii Uniri!

    Toate aceste gesturi şi declaraţii politice care denotă indecizie, lipsă de coordonare, pariuri greşite şi contradicţii în sine nu ajută prea mult alianţa USR-PLUS.

    Dacă adăugăm şi suita de scandaluri interne din ultima vreme, avem imaginea unui mecanism în care ceva nu funcţionează. Ce anume, asta e o altă discuţie.

    Dar e trist, pentru că publicul dezamăgit de USR-PLUS se poate pierde parţial, poate sta acasă în ziua votului, cum au făcut unii în 2016, când România a ajuns pe mâna PSD şi ALDE, iar azi se chinuie încă să scape de acel coşmar parcă interminabil.

    În momente de criză, publicul de Dreapta preferă „unitatea în diversitate”, nu rivalitatea distructivă care joacă în favoarea PSD şi a aliaţilor săi.

    Dar USR şi PLUS trebuie să se hotărască: ori fac politică, ori se joacă de-a politica! Marea eroare de a-i întoarce spatele lui Nicuşor Dan, când ar fi trebuie să se agaţe cu disperare de el, denotă un comportament politic lipsit de pragmatism, nerealist, egoist.

    Iar ieşirea de azi a lui Ionuţ Moşteanu, care cu jumătate de gură s-a bucurat pentru Nicuşor Dan şi cu alta a acuzat PNL de susţinerea lui Mihai Chirica la Iaşi (nimeni n-a înţeles ce legătură avea!), arată că nu e simplu să recunoşti când pierzi.

    Dar dacă vrea să facă politică de succes, alianţa USR-PLUS trebuie să înveţe şi să piardă. Iar un exemplu bun ar fi o prestaţie publică opusă celei demonstrate azi de Moşteanu: un anunţ ferm de susţinere a lui Nicuşor Dan la Primăria Bucureştiului, cât mai repede posibil. Sunt sigur că asta vor bucureştenii sătui de administraţia PSD-Firea, în marea lor majoritate.

    Ar fi un gest rezonabil într-un peisaj tot mai tulbure.

    Iar apropo de relaţia PNL-Chirica, de la Iaşi, aici s-au liniştit apele între Cosette Chichirău (USR) şi Liviu Iolu (PLUS) privind desemnarea candidatului la primărie? Nu de alta, dar eu l-aş recomanda pe fostul meu coleg de la „Adevărul”, dacă tot mai durează nehotărârea internă.

    Mai în glumă, mai în serios, începe să se vadă absenţa lui Cioloş din România în problemele din interiorul alianţei USR-PLUS. Sigur că liderul Grupului Renew Europe are o misiune comunitară importantă acolo, pentru care merită felicitat şi care ar trebuie să fie un motiv de mândrie pentru noi toţi.

    Dar politica acasă nu funcţionează de la distanţă. Exact aceeaşi a fost situaţia cu Monica Macovei şi „M10”. A făcut partidul în România, în timp ce ea se afla mai mereu la Bruxelles sau Strasbourg (şi bine că a fost acolo, Justiţia poate nu mai avea spate european în vremuri de Liviu Dragnea). „M10” s-a descompus însă lent. Nu vreau să se întâmple la fel şi cu USR-PLUS. Chiar nu vreau!

    Altfel, dincolo de toate conotaţiile politice pe axa USR PLUS-Nicuşor Dan-PNL, cel mai important lucru după anunţul făcut azi de Ludovic Orban este altceva: Bucureştiul are şansa de ajunge pe mâna unui primar adevărat, de care acelaşi Bucureşti are nevoie ca de aer!

  • Băi, PSD, criză-i dacă nu facem anticipate!

    Băi, PSD, criză-i dacă nu facem anticipate!

    Din 2016 de când au preluat puterea în România, PSD şi ALDE au avut un singur plan: atacul la justiţie şi salvarea politicienilor cu risc de puşcărie, CU ORICE PREŢ!

    Iar preţul au început să-l plătească toţi românii, rapid. Chiar din primele zile ale Guvernului Grindeanu, odată cu OUG 13, care a dat foc relaţiei cu UE şi a aprins beculeţele de alarmă din dreptul României pe toate hărţile lumii civilizate.

    Ce a urmat de la lovitura plasată subtil împotriva justiţiei, prin pixurile lui Sorin Grindeanu şi Florin Iordache, a fost împingerea hotărâtă a ţării spre marginea prăpastiei.

    Facturile, tot mai scumpe (firesc, pentru un stat care îşi loveşte singur sistemul democratic!), au fost plătite cu bani tot mai scumpi, împrumutaţi tot mai greu de acelaşi Guvern care a dat liber la criză.

    În paralel însă, pentru a aburi opinia publică şi a arăta românilor că „PSD lucrează”, Dragnea şi cavalerii roşii au aruncat cu pomeni otrăvite în populaţie: măriri de salarii fără limită la primării şi în alte locuri publice, majorări astronomice de pensii (nu există un exemplu similar în lume!), ajutoare, PNDL-uri etc.

    Cei care au girat acest sabotaj în toată regula la adresa securităţii naţionale (vezi şubrezirea relaţiilor cu partenerii strategici) au fost cei care azi se bat cu pumnul în piept că ei vor „stabilitate”.

    Alde Marcel Ciolacu, Tăriceanu, Ponta şi toţi tovarăşii vechi şi noi care apar precum roboţii la TV, îmbrobodiţi cu măşti grave şi acuzând axa Iohannis-PNL-USR că bagă România în criză (prin provocarea alegerilor anticipate, într-un sistem constituţional ostil organizării unui scrutin înainte de termenul oficial).

    Exact aceşti inşi au girat criza pe care azi o ascunde România, în an electoral, dar care va exploda fără doar şi poate anul ce vine.

    Majorarea pensiilor cu 40% de la 1 septembrie este doar una dintre pietrele de moară puse de PSD la gâtul actualului Guvern, prin măsurile iresponsabile şi populiste luate de-a lungul şi de-a latul Guvernelor Grindeanu, Tudose şi Dăncilă.

    Modelul bombelor plasate de PSD şi ALDE la temelia stabilităţii naţionale a fost cel aplicat de Tăriceanu, ca prim-ministru, în 2008:

    „Măreşte cheltuielile statului cât poţi de mult, indiferent de consecinţe! Garantat, îl bagi în budă pe cel care vine după tine. Iar dacă poporenii proşti te votează tot pe tine, nu-i bai, te împrumuţi şi mai tare, măreşti preţuri masiv şi le iei banii la fraieri fără să-şi dea seama”.

    Aşa a făcut Tăriceanu, mărind pensiile în 2008, în plină criză globală, asta au făcut aliaţii lui de la PSD din 2017 încoace, până la finele anului trecut când a venit Guvernul Orban.

    România este deja sub supravegherea specială a Comisiei Europene pentru procedura de deficit excesiv. Pe limba omului de rând, pentru că are cheltuieli mult peste cât produce. Cu alte cuvinte, o situaţie gravă!

    Cum poate ţara să iasă din acest coşmar ascuns sub preş? Simplu: prin repararea cât mai rapidă a măsurilor care au provocat criza actuală mocnită. Dar cum poţi repara ceva fără un Parlament care să susţină măsuri dure de reformă? Nu ai cum. Majoritatea din Casa Poporului e aceeaşi cu cea care a provocat criza. Ea nu poate dispărea decât prin alegeri.

    Însă alegerile sunt abia spre iarnă, cel mai devreme în noiembrie. Până atunci, Guvernul indiferent cum se cheamă el e legat de mâini şi de picioare, nu poate face mai nimic, lungeşte doar boala care va lovi şi mai crunt cu cât amânarea tratamentului durează.

    PSD ştie prea bine asta, dar nu vrea să-şi scurteze mandatul, dintr-un motiv simplu: salariile şi pensiile speciale, banii şi secretarele, maşinile şi onorurile, influenţa şi haina de parlamentar pe care le-ar pierde mulţi dintre ocupanţii fotoliilor de azi de la Palatul Parlamentului.

    De aceea, doar pentru „binele” lor, din interes meschin personal şi de grup, cei de la PSD şi aliaţii lor blochează planul alegerilor anticipate, ştiind prea bine că fără ei nu se poate aplica.

    Sigur, pe gură, respectivii zic altceva, o dau cu stabilitatea, cu fuga PNL de guvernare, cu atacul la Iohannis şi USR-PLUS, dar asta e gargară pentru proşti. I incredibil cât tupeu are PSD să parieze în continuare pe prostie, după 3 ani în care şi-au bătut efectiv joc de buzunarele celor care i-au votat în 2016!

    Chiar votanţii lor ar trebui să fie cei mai revoltaţi, pentru că dacă actualul Parlament rămâne în funcţie până la termenul oficial, vai şi-amar de sărmanii alegători PSD! Sigur, nu doar de ei, de toţi românii.

    Criza e aici, băi, PSD! Produsă de voi, în trei ani de haos bugetar şi măsuri antinaţionale, nu de cei veniţi după Dăncilă, în 3 luni şi ceva!

    Cum să salvezi o ţară în 3 luni, după 3 ani de dezastru, şi fără suport parlamentar? Nu ai cum. De aceea, e nevoie de anticipate. Amânarea lor sporeşte criza, nu organizarea cât mai rapidă de alegeri!

    Ştiu că ştiţi asta, şi mai ştiu că nu va pasă cât de rău va fi după. Voi aveţi mereu un „plan B” pentru îngropat şi mai dihai ţara. L-aţi avut şi în 2008, prin mâna lui Tăriceanu, un PSD-ist vopsit în liberal pe atunci, care şi-a sabotat propria naţiune cu un scop de o meschinătate rară: îngroparea următorului Guvern (Boc) şi obligarea acestuia să ia măsuri dure, pentru care nu avea vreo mare vină.

    Exact asta faceţi şi acum: lungiţi boala, obligaţi actualul Guvern PNL să se împrumute şi mai scump pentru a plăti majorările de pensii şi salarii făcute nu de el, ci de voi, într-o ţară care nu avea bani nici pentru plata fluturaşilor vechi, nemajoraţi. Unde credeţi că ajunge o naţiune care aruncă beleaua într-un asemenea hal pe cei aflaţi azi în câmpul muncii?

    Cum vor mai putea plăti ei taxe şi impozite tot mai mari într-o economie care scade nu din cauza lor? Pe ce pensii mai contează ei într-o societate fără viitor, îmbătrânită, deschisă doar spre orizonturi tip Sri Lanka?

    PSD ştie toate aceste nenorociri. Le-a ştiut mereu, inclusiv atunci când Dragnea şi Vâlcov măreau pe hârtie tot ce puteau pentru a-i obliga pe următorii să scoată castanele din foc cu mâna pălmaşilor.

    Le-au ştiut prea bine Marcel Ciolacu şi toţi vitejii care azi se bat cu pumnul în piept pentru România. Dar nu le-a păsat. Au tăcut. L-au lăsat pe „maestru” să-şi facă numărul.

    Asta fac şi acum. Lasă criza să se adâncească, ştiind prea bine că niciun Guvern, fie el PNL, USR sau ce componenţă o avea, nu poate vorbi deschis, în an electoral, despre nenorocirile care se ascund sub fluturaşul de salariu sau de pensie.

    Dar cum spunea un clasic în viaţă, lăsat puţin la vatră pentru binele de imagine al PSD, Ciolacu&co. fac asta pentru că… pot! Pot inclusiv să-şi îngroape ţara cu bună ştiinţă. Atât le-a mai rămas din demnitatea pierdută: vocea seacă, faţa gravă, propaganda bolşevică, salariul de la stat şi pensia specială.

    Pentru acestea din urmă mai ales, orice preţ merită plătit de naţiune. Inclusiv acela al condamnării la mai răul mai mare de mâine, din cauza blocării alegerilor anticipate – răul mai mic de azi.

    Din păcate, cu un astfel de peisaj politic iresponsabil, România e prizonieră sigură în aceeaşi închisoare. Cea a clanurilor politice de factură PSD-istă, care preferă să pună o ţară în genunchi decât să renunţe la privilegii mai devreme cu 6 luni.

    Aşa că, dragi români, pregătiţi-vă de pe acum de aterizarea urgenţă! Va fi cu atât mai tragică cu cât România lungeşte viaţa acestui Parlament.

  • Nu mai daţi vina pe Dragnea! – Ziariștii

    Nu mai daţi vina pe Dragnea! – Ziariștii

    Când nu se ocupă să saboteze România din interior – prin măsuri economice catastrofale, populism antinaţional şi atacuri la justiţie – PSD se face că se ocupă de el însuşi.

    Ultimul exemplu este un aşa-numit „raport intern” al senatorului Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii şi președinte al Consiliului Național PSD.

    Acesta a întocmit documentul respectiv şi l-a înmânat colegilor de partid cu scopul de a declanșa o dezbatere internă.

    Concluzia lui esenţială:

    Prăbușirea PSD are legătură cu conducerea dictatorială a lui Dragnea, formațiunea social-democrată este asociată în continuare cu partidul comunist, iar lupta cu sistemul de justiție a fost fatală.

    Nu e rău că unii PSD-işti vor să arate că „analizează serios” starea în care a ajuns partidul care a ţinut România sub control, de la Revoluţie încoace, cu mici excepţii.

    Dar problema rămâne aceeaşi, de fond, gravă chiar: de ce ai paria bună-credinţă pe un grup asimilat crimei organizate, cu apucături mafiote, vinovat în bună măsură pentru drenarea resurselor ţării în buzunarele baronimii şi pentru alungarea masivă a populaţiei peste graniţe?

    Ce a făcut şi ce face PSD ca să ne convingă că a înţeles unde a greşit, că plăteşte nu doar la vot şi în justiţie, ci şi etic în faţa societăţii?

    La ce nenorociri a provocat PSD de la uciderea Ceauşeştilor –  cu asasinate, mineriade, hoţie generalizată, Bancorex-uri, vânzarea de ţară pe nimic, angajări pe pile la stat, atacuri la justiţie – nu sunt suficiente nici votul, nici condamnările, nici măcar analize interne şi anunţurile cum că penalii nu vor mai prinde loc pe liste.

    Nu, e nevoie de mult mai mult! E nevoie de o operaţiune de mare spăşire naţională, de spovedanie în faţa poporului, de rugămintea adresată lumii largi pentru a fi iertaţi şi de promisiunea fermă: „Nu vom mai face niciodată aşa ceva”!

    Să dai vina total pe Dragnea fără să-i arăţi naţiunii pe cei care au girat deciziile lui Dragnea e o altă mare înşelătorie.

    Nu Dragnea a prăbuşit PSD, aşa cum susţine acest „raport intern” semnat Ionuţ Vulpescu, ci toţi cei care au au aplaudat la scenă deschisă acţiunile lui.

    Mai ţineţi minte Congresul PSD în care Liviu Dragnea i-a întrebat pe toţi: „Mă susţineţi? Sunteţi dispuşi să mergem împreună până la capăt?”

    Ei bine, acel „DAAAA” lung e răspunsul la tot ce am trăit cu PSD, sub Dragnea şi fără el. Românii au nevoie să-i vadă la faţă, cu nume şi prenume, pe toţi parlamentarii şi membrii conducerii PSD care i-ai asigurat „spatele” lui Dragnea în asaltul lui la adresa României.

    Fără ei, Dragnea nu făcea nimic. Condamnatul de la Rahova nu e cu nimic mai vinovat decât cei care i-au fost alături.

    E simplu să scapi de vină aruncând-o pe cel care a plătit deja pentru răul făcut. Nu, nu ţine. Nici România nu câştigă nimic din o astfel de păcăleală, nici PSD.

    Există o singură soluţie pentru a putea crede că PSD poate renaşte normal, pentru a lua de bun ce zic alde Ciolacu, Dăncilă&co: lista cu nume şi prenume a celor vinovaţi, cererea de iertare adresată poporului şi promisiunea că aşa ceva nu se va mai întâmpla niciodată.

    Abia atunci PSD poate să iasă din nou la „agăţat” electorat. Va face el asta? Vor avea puterea liderii lui, mari şi mici, să scoată adevărul adevărat la suprafaţă şi să spună „punct şi de la capăt”? Dacă ar face-o, eu unul aş fi dispus să-i iert şi să-i tratez egal cu restul partidelor.

    Dar n-o vor face! Pentru că sunt, de fapt, nişte oameni mici, slabi şi speriaţi de perspectiva unei vieţi în adevăr. Trăiesc în bula lor mincinoasă şi de lux cu teama ca nu cumva să se dea de gol şi să spună ce au pe suflet cu adevărat.

    Pentru că mulţi dintre ei ştiu în sinea lor că nu e „fair” ce-au făcut din România, din viaţa românului de rând. Iar pentru a ieşi din această închisoare la fel de insuportabilă ca aceea în care stă Liviu Dragnea ai nevoie de multă putere.

    De o puterea reală, nu iluzorie şi falsă precum cea obţinută prin vot, în alegeri. E puterea interioară a sincerităţii şi umilinţei necesare pentru a te putea salva întru adevărul care eliberează.

    Aş vrea ca PSD-iştii să aibă puterea asta! Dar n-o vor avea câtă vreme va trăi acest partid. Să dea Domnul să mă înşel!

  • Sri Lanka – planul PSD pentru România – Ziariștii

    Sri Lanka – planul PSD pentru România – Ziariștii

    În orice ţară normală, indiferent cât de cinici ar fi politicienii – şi sunt, chiar şi la case mai mari – rămâne totuşi viu un sâmbure de raţiune, de patriotism nefardat, de adevăr.

    Este acea minimă responsabilitate a cărei forţă depăşeşte interese personale sau de grup, care devine numitor comun pentru toţi actorii publici, în situaţii-limită, de criză, când riscul poate fi imens pentru securitatea naţională şi destinul ţării.

    Alegerile înainte de termen, numite şi „anticipate”, sunt exemplul care poate fi întâlnit în multe ţări civilizate drept soluţie pentru ieşirea din criză, când politicienii sau partidele renunţă la avantajele de moment (salarii, funcţii, sume forfetare), pentru a servi interesul omului de rând înaintea celui de partid.

    În Marea Britanie, Spania, Italia – alegeri anticipate fără număr!

    Ultimul caz, şi cel mai răsunător dintre toate din ultimele decenii, este cel al Marii Britanii. În decembrie anul trecut, sătui de interminabilul calvar al BREXIT, politicienii de toate culorile au decis să facă alegeri anticipate pentru a tranşa odată pentru totdeauna o criză sfâşietoare. Era al treilea rând de alegeri în ultimii 5 ani!

    Ceva mai spre sudul Europei, Spania a fost şi mai generoasă: a organizat PATRU rânduri de alegeri parlamentare anticipate în decurs de patru ani, tot la finele lui 2019.

    Câţiva ani mai înainte, în 2011, tot în Spania, Partidul Socialist al premierului Zapatero a acceptat să renunţe mai devreme la putere, cu 6 luni înainte de expirarea mandatului, pentru a permite alegătorilor să instaleze un nou guvern, cu suport parlamentar solid, capabil să ia măsuri dure în vremuri de criză economică.

    Practic, socialiştii au renunţat la tot: posturi de parlamentari, salarii, indemnizaţii, pentru binele public, conştienţi că vor pierde multe locuri în următorul Parlament – ceea ce s-a întâmplat. Îi putea obliga cineva? NU!

    De ce au plecat atunci acasă mai devreme? Din respect pentru popor, dar şi de frică: PSOE ştia că dacă nu acceptă alegeri anticipate, pentru ca ţara să aiba şansa renaşterii din cenuşa crizei, atunci îşi va fi luat adio de la a mai ajunge vreodată la putere.

    În România însă, PSD şi aliaţii săi nu acceptă acest sacrificiu. Nu vor să susţină organizarea alegerilor anticipate – singurele în stare să dea dreptul poporului să-şi aleagă o nouă guvernare care să facă ordine într-o ţară tot mai devastată de măsuri iresponsabile luate între 2016 şi 2019.

    Ce permite PSD să nu ţină cont de interesul major al societăţii româneşti?

    1 – lipsa de cultură politică de tip european dublată de un egoism extrem, dat strict de interesul personal al multora dintre parlamentarii PSD care nu vor mai prinde loc în viitorul Parlament.

    2 – procedura mult mai greoaie decât în alte ţări privind organizarea alegerilor anticipate, care le permite acelora ce nu vor să plece mai devreme din funcţie să blocheze orice încercare de reformă şi de ieşire din criză.

    3 – lipsa unei presiuni mari din societate, din stradă, de tipul celei din vremea acţiunilor #Rezist, care îi face pe cei de la PSD să nu aibă nicio teamă de nimic.

    Toţi aceşti factori dau un amestec exploziv, care îi va lovi pe toţi românii dispuşi să trăiască în ţară şi să nu emigreze.

    PSD ştie că un Guvern PNL-USR-PMP nu va lua măsuri nepopulare de tip Boc, în 2020 – an electoral -, pentru că această alianţă neoficială anti-PSD s-ar sinucide politic pe termen scurt. De aceea, urmaşii lui Liviu Dragnea la butoanele partidului fac un joc de limbaj, uzează de propagandă banală şi incorectă (vezi acuzaţiile aduse împrumuturilor făcute de ministrul Câţu), cu un singur motiv: să îngroape şi mai mult economia României.

    Cum a pregătit PSD temeinic starea de faliment

    De fapt, PSD a pus bombele crizei intenţionat, în 2019 şi 2018, când a adoptat măsuri populiste, imposibil de susţinut, cum ar fi creşterea pensiilor cu 40%!!! Judecata lui Liviu Dragnea, Darius Vâlcov, Dăncilă&co. a fost simplă: „Mărim din pix pensii şi salarii, ne împrumutăm masiv în primele luni, ca să putem plăti, apoi plecăm de la putere şi îi lăsăm pe liberali să plătească factura”.

    Este exact ce a făcut Călin Popescu Tăriceanu în 2008, când lumea intrase în criză, România avea un deficit imens şi nu dispunea de bani pentru plata pensiilor şi a salariilor, dar cu puţin timp înainte de alegeri Tăriceanu a mărit pensiile ştiind că nu va trebui să le achite el, ci urmaşul la Palatul Victoria. Iar Guvernul Boc a fost obligat să taie în carne vie pentru a putea plăti costurile şi mai mari ale unui stat aflat în buza prăpastiei.

    Singura şansă pentru anticipate: protestele!

    Exact acelaşi lucru a făcut PSD în ultimii trei ani. A pornit un asalt anti-justiţie şi pro-corupţie, în paralel a aruncat cu bani pe datorie în populaţie pentru a-i închide gura, conştient fiind că va veni un alt Boc în capul căruia se va sparge beleaua. În această situaţie se găseşte România, asta a creat PSD, din acest motiv nu vrea alegeri anticipate.

    Este un plan perfect pentru falimentul de ţară. Mărirea cheltuielilor statului (pensii, salarii) pe datorie este o bombă cu ceas, dar ea devine şi mai devastatoare cu cât instabilitatea politică este mai mare. PSD este conştient de aşa ceva şi face intenţionat acest joc de atac la siguranţa naţională prin refuzul alegerilor anticipate şi sporirea instabilităţii.

    Nu există nimic care poate schimba aşa ceva decât protestele masive. Dacă România nu reuşeşte să oblige PSD să accepte votul românilor mai devreme, situaţia se complică foarte mult, potrivit principiului „boală lungă, moarte sigură”. Asta face PSD prin blocarea alegerilor anticipate: lungeşte boala României pentru a-i asigura moartea ca naţie.

    Ajutor de la „mă piş pe el de vot”

    Este absolut inuman ce fac parlamentarii PSD, singurii de care depinde soarta alegerilor anticipate. Ce se întâmplă acum în România, în raport cu toate ţările occidentale care au organizat anticipate pentru a asigura stabilitate şi reforme, arată că viitorul ţării nu sună deloc bine. Atâta vreme cât există politicieni care fug de votul popular pentru a-şi păstra privilegiile încă 6-8 luni de zile, nu ai prea multe motive de optimism.

    Adăugaţi aici valul în creştere al „nemulţumiţilor de serviciu” –  cei care aberează cu formule gen „USL” şi „blat PSD-PNL”, făcând de fapt jocul PSD – şi veţi avea o imagine şi mai clară de ţară pregătită să se predea haosului şi hazardului foarte pe gustul unor Dragnea, Tăriceanu, Dăncilă, Ciolacu, Grindeanu&co.

    Unii pot întreba: bun şi ce câştigă PSD dacă bagă România intenţionat în faliment? Nu are şi el de pierdut? Iar răspunsul e simplu: PSD e singurul care are de câştigat din prăbuşire. O stare de degradare continuă demobilizează şi împinge la emigrare nu electoratul PSD, ci al forţelor ne-PSD.

    Tot mai multă Sri Lanka pentru baroni!

    Auto-dezamăgirea unei părţi din acest electorat ne-PSD s-a văzut înainte de alegerile din 2016 când, supăraţi că Iohannis n-a făcut minuni în doar doi ani la Cotroceni, unii au ales să „se pişe pe el de vot” – formula cu care se lăudau pe Facebook că nu au votat pentru că „nu am cu cine”. Au avut cu cine votanţii lui Dragnea şi România a ajuns la un pas de moarte democratică.

    De asta PSD se hrăneşte şi va trăi mereu bine din criză! Din acest motiv lungeşte boala, bagă şopârle în electoratul advers menite să creeze dezamăgire şi depresie, neîncredere. Ştie că votanţii de dreapta abia aşteaptă să primească un indiciu de suspiciunea pentru a se demobiliza ca în 2016.

    De aceea blochează PSD alegerile anticipate. Sporeşte criza, sparge blocul electoral anti-PSD, crează breşe în publicul de dreapta, impulsionează emigrarea şi abandonul de ţară.

    Căci într-o Românie golită de români şi slăbită de #Rezistenţă, cei de la PSD vor găsi mereu soluţii să supravieţuiască, să se „descurce”, să ajungă mai devreme sau mai târziu la banul public – sursa existenţei sale. Sri Lanka este una dintre variantele de fugă ale PSD. Sri Lanka poate fi chiar planul PSD pentru România.

    Cum arată România ideală pentru baronii PSD

    O ţară cu tot mai puţini români şi tot mai mulţi locuitori aduşi din ţări asiatice, altfel oameni fără nicio vină, este unt pe pâine pentru cei care fals se autodenumesc „social-democraţi”. Oare cum s-ar simţi alde Firea, Tăriceanu, Buzatu, Oprişan, Mazăre sau Dragnea stăpâni peste o Românie cu cât mai mulţi trăitori dispuşi să nu mişte-n front în faţa lor? Ca-n paradis!

    Prin urmare, de ce-ar muri PSD de grija românului când are la dispoziţie variante precum „importul” de populaţie supusă, fără pretenţii anti-hoţie, dispusă să trăiască în genunchi, în faţa baronimii de partid, în schimbul unui salariu de mizerie? Nu are greţuri! Din aceste motive, PSD nu are nevoie de anticipate.

    Dimpotrivă, are nevoie de criză prelungită, de inflaţie, de mărit salarii şi pensii pe datorie, de exod al românilor spre Occident, de cât mai mulţi muncitori din Asia, de ruptură de UE. Şansa PSD este falimentul de ţară. E singurul partid care are de câştigat din sabotajul României.

  • USR trebuie să intre la guvernare! – Ziariștii

    USR trebuie să intre la guvernare! – Ziariștii

    N-am fost blând cu Dan Barna după alegerile prezidenţiale. L-am criticat şi consider că orice jurnalist de bună-credinţă, interesat de adevăr şi nu de manipulare, trebuia să facă asta.

    Motivul era simplu: aşa funcţionează mecanismele de morală politică în lumea civilizată, de la care România pretinde că învaţă. Când ratezi nişte alegeri, pleci din funcţie. La fel şi în administraţie: dacă ceva iese prost în mandatul tău de primar, ministru, ales al neamului, îţi dai demisia şi laşi pe alţii să dreagă răul.

    Am dat şi un exemplu: exact ce-ar fi trebuit să facă Barna, adică un pas în spate, a făcut să-i spunem omologul său din Spania.

    Tânărul politician spaniol Albert Rivera a creat din nimic partidul Ciudadanos, l-a adus în Parlament, a ajuns la un moment dat a treia forţă politică, dar la ultimele alegeri din noiembrie anul trecut a luat un scar mult mai slab decât înainte. Totuşi, a reuşit să ducă partidul în Parlamentul spaniol, el însuşi fiind ales deputat.

    Dar prin comparaţie cu scorurile foarte bune de la alegerile precedente, căderea a fost vizibilă. Reacţia sa a fost imediată: a demisionat din funcţia de preşedinte al Ciudadanos, din partidul pe care el l-a creat, din Parlamentul în care intrase pe leafă grasă şi, atenţie, a ieşit definitiv din politică!

    Aşa a înţeles el să-şi asume eşecul. N-a fost însă un model pentru Dan Barna. E dreptul lui. Atâta vreme cât n-a existat o presiune în partid pentru schimbare, a făcut ce face orice politician: şi-a apărat poziţia. Cu ce preţ, vom vedea.

    Dar acum nu mai contează acel aspect. Barna a rămas lider USR şi merge mai departe, chiar dacă duce cu sine o „tinichea” pe care doar alegătorii vor decide cum s-o analizeze, la viitoarele alegeri.

    Totuşi, sunt obligat să-l tratez pe Dan Barna cu atenţia şi respectul cuvenite oricărui politician pe care îl consider de partea bună a baricadei, ca pe mulţi dintre colegii săi din USR, PLUS, PNL sau PMP.

    Iar liderul USR pare să fi învăţat ceva din greşelile trecutului recent: cere acum preşedintelui Iohannis şi PNL-ul să aducă USR la guvernare.

    Se ştie, după căderea Guvernului Dăncilă, Dan Barna a refuzat să se alăture PNL la Palatul Victoria, motiv pentru care USR a avut din nou de pierdut.

    De ce? Pentru că o parte din votanţii săi au considerat reţinerea drept un gest de laşitate. În paralel, PNL a avut numai de câştigat. Acţiunile în forţă ale Guvernului Orban de curăţenie masivă în ministere şi de repunere a adevărului la locul lui au adus multă simpatie liberalilor, dovadă ultimul sondaj IMAS pe ianuarie, în care PNL se apropie de astronomicul scor de 50%!

    Acum se pare că liderul USR a înţeles de ce e mai bine la putere decât în opoziţie, mai ales în vremuri de haos PSD, când românii au nevoie de salvatori responsabili la guvernare.

    Punct şi de la capăt. Ar trebui Iohannis şi PNL să aducă USR-PLUS în noul Guvern? DA! Categoric da! 

    De ce? În primul rând, dacă anticipatele nu vor fi posibile, urmează o perioadă grea pentru România. Economia e pe butuci, sugrumată de creşterea pensiilor şi a cheltuielor publice – măsură decisă de PSD special pentru a îngropa următorul guvern.

    E celebra „metodă Tăriceanu„, din 2008, când la fel Guvernul a crescut pensiile, deşi ţara nu avea bani nici pentru pensiile ne-majorate, ceea ce a făcut zob Guvernul Boc. Obligat să evite falimentul, Boc a tăiat masiv din salariile la stat, pentru a putea plăti pensiile majorate de Călin Popescu Tăriceanu în plină criză globală – caz unic în lume!

    Imaginaţi-vă ce impact va avea asupra guvernării aplicarea majorării masive a pensiilor, decisă deja de PSD în epoca Dragnea-Dăncilă-Olguţa Vasilescu! Un dezastru! Poate PNL să ducă singur pe picioare o astfel de povară, pentru care sigur că nu are nicio vină?

    Poate, dar preţul plătit va fi imens, dacă vorbim de o guvernare până la finele anului. Caz în care, luând în calcul inevitabila uzură provocată de măsuri nepopulare, PNL nu va mai obţine un scor aşa cum arată acum în sondaje.

    Probabil că tot liberalii vor câştiga alegerile, dar la un scor mai slab, undeva la 30-35%. Deci tot va fi nevoie de o alianţă la guvernare cu USR, după alegerile parlamentare organizate la termen.

    Prin urmare, de ce nu se poate face acum ce va fi musai mai târziu?

    În plus, o astfel de măsură ar elimina asperităţile şi orgoliile distructive actuale dintre PNL şi USR, de pe urma cărora există un singur câştigător: PSD. Aducerea USR la guvernare ar linişti apele, cel puţin pe termen scurt, şi ar da încredere marii părţi a electoratului anti-PSD.

    Mai mult, PNL a câştigat în aceste ultime trei luni enorm pe seama acţiunile reformiste demonstrate de Guvernul Orban. USR dispune şi el de oameni buni, care ar întări imaginea de competenţă a viitorului Guvern.

    Bunăoară, un ministru la Justiţie ca Stelian Ion ar da foarte bine nu doar pentru USR, ci şi pentru Guvernul Orban. Dan Barna însuşi ar putea face o figură frumoasă la Fonduri Europene, domeniu în care a mai lucrat pe vremea Guvernului Cioloş.

    Probabil că unii dintre liderii liberali se tem de ceea ce s-ar putea numi „căpuşarea succesului” la guvernare, dar e doar un risc minor în comparaţie cu celelalte avantaje.

    La halul în care a ajuns România, cu statul intoxicat de oamenii PSD şi cu împrumurile masive făcute în ultimii 3 ani de guvernările Dragnea, România nu se poate reface decât cu o formulă tip „spate în spate”.

    Da, nu e cel mai comod lucru să guvernezi în alianţă, dar discuţia nu e despre monopolul puterii, ci cum construieşti stabilitatea politică a următorilor 5 ani. Asta e miza reală!

    Există două variante:

    • PNL guvernează singur până la alegerile din noiembrie 2020, fără USR. În acest caz. guvernul PNL nu poate decât să lungească boală şi să amâne măsurile dure pentru următorul guvern ce va fi desemnat după alegerile parlamentare la termen. În această situaţie, PNL poate spera la un viitor guvern fără USR, presupunând că va deconta mai puţin la guvernare pe parcursul lui 2020. Dar viitorul guvern liberal din 2021 încolo va trebui să ducă singur o povară şi mai mare dată de amânarea reformelor. Nu va avea viaţă lungă!
    • PNL aduce acum USR la putere şi realizează o alianţă la guvernare PNL-USR-PMP, care trece deja la măsuri ferme de reformă. Cele trei partide pierd procente pe parcursul acestui an, dar refac alianţa de guvernare după alegerile de la finele anului şi continuă programul de reforme pe parcursul întregului ciclu 2021-2024 fără riscul de a provoca rupturi majore în societate, pentru că unele măsuri vor fi fost deja luate.

    În acestă din urmă variantă, după 2024 încolo PSD şi fraţii săi vor fi istorie, căci timp de 4 ani şi scoşi de la resurse, PSD-iştii nu rezistă. După care, PNL şi USR îşi pot duce ulterior bătălia în doi mai departe, dar într-o Românie care nu va fi făcută praf cum poate deveni în absenţa unui plan sănătos al forţelor anti-PSD.