ziaristii.com

Autor: Alecu Reniță (Chișinău)

  • Primul și ultimul… Despre oportuniști, lepre și lingușitori, la moartea lui Mircea Snegur

    Unii rătăciți, certați cu memoria, au intrat în competiție să ne spună cine a fost Mircea Snegur; alții, contaminați de ideea că istoria începe de la ei, s-au grăbit să-i confiște ultimul drum, iar leprele și lingușitorii de tot soiul, care nu i-au dat voie să privească peste Prut, scoțându-l din istoria mare a neamului românesc, au vărsat lacrimi de crocodil…

    Păi, cum să nu se afișeze, când se pierde măsura și bunul-simț în societate, măscăricii ajung de la nivelul lor să determine valorile, să aprecieze faptele omului, să interpreteze trecutul, prezentul și viitorul unui popor?!

    De aproape patru decenii se duce un cumplit război hibrid, vizibil și invizibil, de a șterge din memoria colectivă orice pagină de glorie, scrisă cu mari jertfe de moldovenii deșteptați în anii de Renaștere și Eliberare Națională de sub jugul și ocupația rusească. De-a lungul timpului s-a lovit neîncetat, în mod perfid și sălbatic, în oricine lua apărarea moldovenilor striviți de cizmele străine. Cu „aprobarea clasei muncitoare” au ajuns să fie linșați în public cei mai buni fii ai acestui pământ: de la Gheorghe Moroziuc, Nicolae Testimițeanu sau Sergiu Rădăuțanu, până la Grigore Vieru, Leonida Lari, Dumitru Matcovschi sau Nicolae Dabija.

    Cele câteva instituții care au îndrăznit să fie vocea mulțimilor trezite din „somnul cel de moarte” – Uniunea Scriitorilor, săptămânalul „Literatura și Arta”, primul Parlament – au cunoscut cele mai mizerabile și ticăloase campanii de calomniere și defăimare, pentru a distruge solidaritatea și unitatea dintre intelectualitate și popor. Finalul se cunoaște.

    Când a bătut ceasul istoriei, dându-ne semnalul să spargem zidurile închisorii rusești, ne-am unit, transformându-ne într-o forță uriașă, de temut pentru satrapii de la Kremlin și marionetele de la Chișinău. În acei ani de cutremure sociale și naționale, fiecare moldovean sovietic a avut de ales – trece de partea poporului său ori rămâne slugă la stăpân. Foarte mulți au decis să stea în tufari, alții priveau din ascunzișuri încotro înclina balanța puterii, și doar câțiva nomenclaturiști de partid au ales să coboare de la etajele de sus ale Comitetului Central și să treacă de partea mulțimilor însetate de libertate, care strigau de se auzea până la Moscova: „Limbă, Alfabet, Tricolor!”.

    În acele zile istorice, Mircea Snegur a făcut alegerea vieții sale și a venit să fie împreună cu poporul care l-a născut. Mulțimile înfierbântate nu l-au respins, ci l-au primit ca pe unul de-al lor. Puțini înțeleg că în clipa când Mircea Snegur a găsit în adâncurile sale curajul să fie vocea și purtătorul de drapel al poporului răsculat, el și-a semnat sentința, iar Moscova l-a inclus în lista „morților vii”.

    E o nerozie să-l scoți pe orice om din timpul și epoca sa, aducându-l în veacul tău și tratându-l ca pe un contemporan cu drepturi și libertăți nelimitate. Mircea Snegur făcea parte dintre moldovenii cu carte, care venise de la țară și se simțea atras de pământ și agricultură. Părinții îi dăduseră drept zestre ceea ce aveau mai de preț – cei șapte ani de acasă.

    „Perestroika” lui Gorbaciov îl găsește în lanul de grâu, nu între cărți interzise, din care să afle adevărul despre istoria și originea românească a moldovenilor. Probabil, ședințele închise de la Comitetul Central din anii1985-1988 îi provocau mari frământări interioare, iar prima întâlnire cu adevărul istoric l-o fi buimăcit (am văzut destui doctori în științe și academicieni moldoveni care nu puteau să creadă prin ’85-’89 că ei sunt români). Ceea ce știu exact este că în afară de „GlavLit”, KGB și cenzură, nomenclatura de sus și de jos citea cu lupa orice articol din „Literatura și Arta”, căutând cu toții pretexte „plauzibile” să închidă săptămânalul, înainte de a deveni tribuna Mișcării de Renaștere și Eliberare Națională.

    La fel, cunosc de la mai mulți demnitari comuniști moldoveni, inclusiv de la Mircea Snegur, că materialele etichetate „dușmănoase și subversive” din „Literatura și Arta” le-au deschis ochii și i-au ajutat să treacă de partea noastră și a părinților lor. Nu le-am reproșat și nu am aruncat cu pietre în puținii nomenclaturiști care au început să susțină revendicările legitime ale moldovenilor deșteptați. Dimpotrivă, le-am oferit tribuna și microfonul. Cei prea înfierbântați sau radicali peste măsură ne atacau dur, fără să vadă drumul, procesul în întregime și destinația. Iar pentru noi, unitatea și solidaritatea moldovenilor era esențiale pentru a cuceri cetate după cetate și a ne depărta de Moscova, de a ne desprinde, măcar juridic, de Rusia imperială.

    Trecerea lui Mircea Snegur de partea noastră a fost în 1989 o mare victorie pentru Mișcarea de Renaștere și Eliberare Națională. Împreună cu el, și prin intermediul lui, ne-am apropiat foarte mult de obiectivul stabilit. Dețineam informația ascunsă cât sânge a curs la Alma-Ata, Baku și Tbilisi, mai știam că provocatorii din serviciile speciale așteptau ora X, ca să declanșeze o baie de sânge și la Chișinău. Înțelepciunea, manevrele și curajul lui Mircea Snegur la sesiunea Sovietului Suprem al RSS Moldovenești (29 august – 1 septembrie 1989), sincronizate cu presiunea miilor de susținători din stradă, au diminuat rezistența deputaților rusofoni și au făcut posibilă votarea și legiferarea Limbii Române și a Alfabetului Latin în 31 august 1989.

    Voi, cei care scuipați fără întrerupere în Mișcarea de Renaștere Națională și în Primul Parlament – agenți ai Rusiei, profitori, farisei, eroi de paie și șobolani din tufari –, voi, cei care ați dat cu piciorul în luptătorii de la Nistru și ne-ați redus la tăcere după 1994, dând foc Declarației de Independență, voi, care ați ciugulit din palma primului președinte și ați închis ferestrele în jurul lui să nu privească peste Prut, vărsați pe ultimul drum lacrimi de crocodil, fără să vă fi asumat vreodată responsabilitate pentru că ați deturnat mersul firesc al istoriei și ați transformat Republica Moldova în feuda și proprietatea voastră! Fără voi, oricât s-ar fi împotrivit Moscova și Iliescu, Reîntregirea Țării s-ar fi făcut!

    Înainte de a spune adio primului președinte, confirm pentru denigratorii de serviciu că Mircea Snegur nu a fost lăturaș la Idealurile Mișcării de Renaștere Românească, ci a acceptat cu bucurie, la 27 aprilie 1990, să votăm Tricolorul românesc ca Drapel Național, iar nici peste o lună, în 23 iunie – Declarația de Suveranitate, prin care legile și hotărârile Moscovei nu aveau putere juridică asupra Republicii Moldova.

    Apoi a promovat un pachet important de reforme ale Guvernului Druc, inclusiv trecerea de la învățământul sovietic la cel național și deschiderea mai multor licee românești în Chișinău și în teritoriu.

    Mereu a condamnat orice forme de separatism în interiorul Republicii Moldova. A stat zid împreună cu noi în martie 1991 și a refuzat categoric, cu toate amenințările lui Anatoli Luchianov și ale lui Mihail Gorbaciov, să participe la referendumul unional de păstrare a URSS.

    La 19 august 1991, în timpul puciului de la Moscova, a condamnat vehement lovitura de stat și a dat ordin să apărăm Radio-televiziunea, infrastructura, instituțiile de stat, iar pe drumuri să instalăm bariere și blocuri de beton.

    A susținut scoaterea în afara legii a Partidului Comunist și confiscarea proprietăților partidului uzurpator.

    Și-a trăit din plin ora astrală în ziua de 27 august 1991, când Poporul și Primul Parlament au votat imnul de stat „Deșteaptă-te, române!” și Declarația de Independență față de Rusia imperială! Se vedea cu ochiul liber că în timpul apropiat urma să votăm, ca în 27 martie 1918, Reunirea cu Patria-Mamă – România!

    Nu a fost să fie, fiindcă Rusia imperială, pentru a bloca reîntoarcerea Acasă și Reîntregirea poporului român, a dezlănțuit războiul de la Nistru, împotriva Republicii Moldova. Un război nedrept, barbar, murdar și perfid, un război care nu numai că l-a marcat profund pe Mircea Snegur, dar l-a și frânt.

    Îl cutremura orice știre despre moartea eroilor moldoveni, suferea sincer și căuta oprirea vărsării de sânge. Ce a urmat, mai mult sau mai puțin cunoașteți… Noi, un grup restrâns de deputați din Primul Parlament, care aveam drept scop Reîntregirea Țării, am văzut cum Idealul românilor basarabeni este îngropat de Rusia în tranșeele de la Nistru.

    Ne-am luat rămas bun de la Mircea Snegur încă la începutul lui 1994, când s-a lăsat confiscat de agrarieni și lingușitori, iar la 16 septembrie 2023 i-am spus adio cu tristețe.

    În acei ani când făuream istorie, îmi făcusem o notiță despre Mircea Snegur ca președinte, intitulată „Primul și ultimul…”

    ALECU RENIȚĂ, deputat în Primul Parlament, votant al Declarației de Independență față de Rusia imperială

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Dronele lui Putler și hoardele de oportuniști de la București

    * Vine ora: istoria nu așteaptă!

    * Ce-a mai rămas din cei aproape 300 de milioane de homo sovieticus?!

    * Feriți-vă de minciunile rusești, nu de adevăr!

    * Atunci am păcălit cenzura sovietică! Lupta noastră pentru alfabetul latin, în imperiul limbii ruse

    * Omul Adevărului

    * Copilul de pe malul Prutului

    * Cu durere, despre Afganistan și victimele războiului nedrept

    * Golgota Basarabiei: 5-6 iulie 1949. Cel mai mare val al deportărilor organizate de Rusia în teritoriile românești ocupate

    * Remember: 28 iunie, ziua sfâșierii României noastre

  • Dronele lui Putler și hoardele de oportuniști de la București

    Dincolo de distrugerea infrastructurii portuare de la Reni, Ismail și Chilia de către rachetele teroriștilor lui Putler…

    … ceea se întâmplă în arealul dunărean e și un test al rușilor pentru zona de frontieră și verificarea reacției autorităților din România și NATO.

    Rușii cunosc că dacă ar cădea și rachete de-ale lor pe teritoriul românesc, factorii de decizie de la București s-ar resemna fără să mai convoace de ochii lumii „consiliul de coroană”. S-ar preface că nimic grav nu s-a produs sau s-ar limita la câteva declarații pentru „a se spăla pe mâini”.

    Singura problemă reală a rușilor este prezența NATO pe teritoriul României. În rest, ei știu prea bine ce reprezintă politicienii români și hoardele lor de oportuniști din instituțiile statului român!

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Vine ora: istoria nu așteaptă!

    * Ce-a mai rămas din cei aproape 300 de milioane de homo sovieticus?!

    * Feriți-vă de minciunile rusești, nu de adevăr!

    * Atunci am păcălit cenzura sovietică! Lupta noastră pentru alfabetul latin, în imperiul limbii ruse

    * Omul Adevărului

    * Copilul de pe malul Prutului

    * Cu durere, despre Afganistan și victimele războiului nedrept

    * Golgota Basarabiei: 5-6 iulie 1949. Cel mai mare val al deportărilor organizate de Rusia în teritoriile românești ocupate

    * Remember: 28 iunie, ziua sfâșierii României noastre

    * Tricolorul lui Gheorghe Muruziuc

  • Vine ora: istoria nu așteaptă! – Ziariștii

    De la „independență” încoace, am ajuns să trăim cele mai nesigure timpuri… Războiul se află la ușa casei noastre, iar moldovenii își îngroapă orele pașnice în sărbători tribale, în nunți făloase făcute cu bani împrumutați, în concerte și festivaluri fără noimă – evenimente de doi bani, menite să fardeze realitățile dure și să ascundă lipsa totală a capacităților de a securiza spațiul și teritoriul Republicii Moldova.

    Când alături se aud țipetele pruncilor ucraineni răpiți de ruși, iar Odessa se zguduie și arde sub tirul rachetelor teroriștilor putleriști, mi se pare bizară și oarbă veselia moldovenilor, aflați și ei în afara oricărui scut de apărare reală. Chefurile, mesele arhipline, postate pe Facebook, recepțiile și petrecerile organizate din bani europeni și românești, îmi amintesc de „Decameronul” lui Giovanni Boccacio, de „sărbătorile pe timp de ciumă”, de acele spaime colective care devorau comunitățile medievale, făcându-i pe unii să-și petreacă eventualul sfârșit în dezmățuri, plăceri erotice, beții și mâncăruri pantagruelice până la leșin.

    Ce fapte mărețe, ce realizări uriașe, ce garanții de securitate au căzut brusc pe capul cetățenilor moldoveni de se dau în spectacol prin satele pustiite și imită bogăția, bunăstarea și încrederea că haita teroriștilor de la Kremlin va lăsa neatacată Republica Moldova?

    Nu împărtășesc veselia falsă și sinistră a unei populații îndoctrinate și rătăcite, care nu are voință să devină stăpână în casa ei și așteaptă să se reîntoarcă „stăpânii” de la Moscova s-o „cârmuiască”.

    Nu am considerat niciodată că gloatele sovietizate, cozile de topor și mutanții reprezintă ființa națională a Basarabiei ocupate de ruși la 28 iunie 1940, chiar dacă grupurile nominalizate dominau numeric și se aflau în majoritate absolută. Se cere de spus foarte clar: în acele timpuri de ocupație, teroare și colaboraționism colectiv, de trădare și lașitate cvasitotală, inima Basarabiei românești bătea în adâncuri, pe neauzite, la singular, nu la plural. Cei care se opuneau politicilor oficiale de asimilare și rusificare forțată o făceau cu prețul libertății sau vieții lor, ei salvând de la dezonoare și îngenunchere deplină cei 4,5 milioane de moldoveni sovietici, care se căciuleau în fața satrapului Ivan Bodiul (primul secretar al CC al PCM al RSS Moldovenești) sau se întreceau, la adunări înscenate, să-l hulească, de exemplu, pe eroul Gheorghe Muruziuc, fiindcă a avut voința și bărbăția să arboreze Tricolorul românesc pe cel mai înalt furnal din RSSM, încă în anul 1966.

    Adevărul e mai mult decât trist, dar după exterminarea elitelor românești (1940; 1944-1951), mulțimile spălate pe creier au acceptat și susținut modelul sovietic, înghițind minciuna impusă de ideologii din Kremlin că dușmanul de moarte al moldovenilor îl reprezintă România și românii, care urmăresc să-i ocupe și să-i „românizeze”.

    S-au scurs peste trei decenii de la prăbușirea imperiului sovietic, dar boala infecțioasă mai persistă în capetele populației îndoctrinate și a guvernanților moldoveniști, susținuți de ciocoimea politică de la București, care finanțează – din banii poporului român – formațiunea statală separatistă de la Chișinău…

    Când puținii intelectuali cu conștiință românească, folosindu-se de paralizia imperiului în urma puciului de la Moscova din 19 august 1991, au rupt porțile închisorii rusești, populația comunizată nu s-a grăbit să devină liberă, să fugă din țarcul străin și să se reîntoarcă la casa părintească.

    La fel, nu putem ascunde adevărul, oricât de dureros ar fi: încă nu se uscase cerneala de pe Declarația de Independență a Chișinăului față de imperiul rus, când Ion Iliescu a sfidat în mod trădător votul și conținutul documentului magistral din 27 august 1991, recunoscând oficial, primul în lume, statul separatist Republica Moldova, încropit pe teritoriul istoric al României de Est.

    Noi, cei care am votat în acele clipe istorice Declarația de Independență față de Rusia imperială, ca pe un document politic și juridic tranzitoriu, știam că următorul pas legal era Unirea și reîntregirea națiunii române. Nu a fost să fie, iar agonia continuă de 32 de ani, fiindcă Primului Parlament de la Chișinău, în 1991, i-a lipsit un singur vot – votul de aur al lui Ion Iliescu – pentru readucerea acasă a Basarabiei și reunificarea României noastre.

    (Aștept de ani buni apariția memoriilor regretatului Alexandru Moșanu, președintele Primului Parlament, un politician onest și corect, memorii care ar ajuta să ne apropiem de adevăr și să înțelegem când, unde și de cine a fost deturnat Idealul Unirii în favoarea Rusiei prin perpetuarea unui stat artificial pe pământ românesc.)

    Ce n-au văzut moldovenii în 32 de ani de experimente și jocuri „de-a țara”?

    Conducătorii de paie, pendulările și ezitările îndelungate, deprinderile slugarnice, viclenia scârboasă de a suge la doi stăpâni și a sta pe două scaune, mersul în genunchi, pupatul „moaștelor” de la Kremlin, lipsa de voință și demnitate – toate prezintă măsura guvernanților moldoveni și imaginea colectivă a unei majorități iresponsabile, care a dat mereu cu cizma muscălească în România-Mamă, în patrioții adevărați, împotrivindu-se sălbatic să-și recunoască identitatea românească.

    Personal, nu am niciun motiv de veselie când văd ce ruină și epavă a ajuns R. Moldova… Mai ales că în fața mea se derulează, ca într-un film de groază, nesfârșitele atacuri perfide și diabolice, organizate timp de trei decenii, pentru anihilarea Mișcării de renaștere națională, întru înăbușirea românismului și reducerea la tăcere a tuturor patrioților basarabeni, care au luptat și au voit să reîntregească Neamul și Țara.

    Oricât de tare ar zornăi declarațiile și lozincile de „integrare europeană” sau anecdotele că „ne vom uni în UE”, tot mai mulți cetățeni responsabili se întreabă: există vreo ieșire din mizeria în care se afundă tot mai adânc R. Moldova?

    Războiul lui Putler împotriva Ucrainei, dincolo de crimele odioase comise împotriva populației pașnice, a dezvăluit lumii întregi cât de vulnerabilă este regiunea Mării Negre, iar moldovenilor „petrecăreți și veseli” le-a arătat că tâmpenia din Constituția lor cu numele de NEUTRALITATE e o înșelătorie crasă și nu costă nici cât o ceapă degerată. Rachetele rusești, care au trecut prin spațiul moldovenesc, au demonstrat și naivilor că R. Moldova se află în incapacitate totală de a se apăra și de a face față provocărilor hibride de una singură. Până și slugile Moscovei încep să conștientizeze că nicio țară din Europa nu ar rezista invaziei rusești, darmite stătulețele liliputane rămase în afara scutului NATO.

    Orice populație sau societate, prinsă în vecinătatea unui război sângeros, ar alerga în mare grabă să intre sub protecția unui sistem colectiv de apărare. Nu însă și majoritatea moldovenilor, care se tem de NATO și așteaptă armata „eliberatoare” a lui Șoigu să intre în Chișinău. Dar nu această majoritate fragilă, agresivă și rusofilă, irațională și iresponsabilă, trebuie să ne dicteze că neutralitatea și capul plecat ne apără. Când nebunul vrea să dea foc la casa plină cu copii, sătenii îl leagă până îi trec febra, boala și sminteala.

    La modul serios, cei peste trei milioane de cetățeni moldoveni nu au avut niciodată șanse mai reale, ca acum, de a tăia ștreangul agățat de Moscova și a se salva de experimentele oribile la care sunt supuși fără întrerupere, timp de trei decenii. E o greșeală fatală, care se repetă din 1994 încoace, de a aștepta ca guvernanții să ia o decizie fundamentală în favoarea tuturor, indiferent de etnie și opțiuni individuale. Clasa politică de la Chișinău niciodată nu va tăia craca pe care stă și dictează mulțimilor credule. Această operă de o importanță vitală pentru viitorul celor peste trei milioane de oameni poate fi făcută doar de toți moldovenii, uniți într-o Mișcare largă, populară și însuflețită de un singur scop: Reunirea cu Patria-Mamă – România! Peste voința poporului nimeni nu poate trece: nici ciocoimea autohtonă de la Chișinău și București, nici șovinii din Kremlin, nici odraslele cominterniștilor din Europa!

    Când auzi clopotul istoriei, care rar de tot bate, nu aștepta la răscruce să-ți crească iarba în papuci. Dumnezeu îți dă un semn: nu întârzia, agață-te de trenul trimis, care se va opri pe o clipă în gara ta uitată și părăsită. Așa cum a staționat la 27 martie 1918, la 31 august 1989 și 27 august 1991. Nu te codi: urcă imediat! E șansa ta de a te salva de un stat nesecurizat, corupt și falimentar, care își bate joc de tine; e șansa ta de a te reîntoarce Acasă, de a fi în rând cu lumea civilizată; e șansa ta de a avea o Țară adevărată, care se află în Uniunea Europeană și e apărată de NATO!

    Alecu Reniță, votant al Declarației de Independență față de imperiul rus, în 1991

  • Ce a mai rămas din cei aproape 300 de milioane de homo sovieticus?!

    Când îți părăsești vatra și treci hotarul în alte părți, descoperi că adeseori ești identificat de străini cu țara și neamul tău. Există diferite percepții, interpretări și caracteristici date popoarelor, dar dominante rămân prejudecățile și stereotipurile formate în mentalitățile colective pe diferite meridiane.

    Mai totdeauna, când ajungi într-o țară sau alta, la început ești văzut și tratat nu ca individ aparte, cu plusurile și minusurile tale, ci ca reprezentant al națiunii din care te tragi. Apoi, ajungi să fii apreciat ca om, creator sau specialist calificat.

    Timpul trece în goană mare, el nu ține cont de împărați, regi sau triburi încremenite în scrierile despre geneză. Lumea aleargă înainte fără să-i aștepte pe cei întârziați sau nostalgici. Multe file din trecut sunt împrăștiate de vânturile uitării, iar făloșii de ieri și alaltăieri ajung un pumn de țărână peste care răsar ierburile proaspete.

    Ce a mai rămas, spre exemplu, din „veșnica și invincibila Uniune Sovietică”, din cei aproape 300 de milioane de homo sovieticus, în fuga lor halucinantă după himera comunismului și a fericirii universale? Ce a însemnat pentru neamul românesc prezența a circa 5 milioane de români în imensitatea împărăției roșii? În ce măsură conglomeratul etnic a influențat mentalitățile colective și psihologia populară autohtonă? Cu ce semne distinctive s-au prezentat moldovenii în ochii altora, cum s-au poziționat ei în raport cu alte popoare captive și ce imagine au avut, stând sub talpa rusească, alături de atâtea și atâtea seminții euro-asiatice?

    Tăcere și iar tăcere… Chiar dacă s-au dus în neant peste trei decenii de la prăbușirea imperiului răului și a regimului Ceaușescu, răspunsurile Domniilor Voastre contează mult în strădania fiecăruia de a înțelege, cât mai clar și obiectiv, în ce măsură filosofia de viață a românilor – rezumată la „bietul om e sub vremi“ și „capul plecat sabia nu-l taie“ – a suferit sau nu schimbări esențiale?

    Reamintesc celor mai tineri că în interiorul imperiului sovietic se aflau, fără voia lor, sute de grupuri etnice, de minorități naționale („națmeni”) și 15 națiuni, cu statut de „republici unionale”. Deși moldovenii făceau parte din poporul român, iar țara lor adevărată era România și nu Uniunea Sovietică, Rusia nu numai că le-a interzis să-și zică români, dar le-a falsificat identitatea, le-a schimbat numele și denumirea limbii materne.

    Atrocitățile odioase comise de armata rusă în Ucraina secolului XXI arată cu prisosință esența neschimbată, barbară și criminală a imperiului rus de a ucide și teroriza populația civilă, băgând o spaimă de moarte în lumea pașnică din teritoriile ocupate. Nenorocirile pe care le vedeți acum în țara vecină le făceau și atunci când, nepoftiți de nimeni, au năvălit să ne „elibereze”.

    La 28 iunie 1940, cetățenii români din stânga Prutului, abandonați de regele trădător Carol al II-lea, au devenit o pradă ușoară în fața monstrului înarmat cu zeci de divizii și sute de tancuri. Asasinatele în masă, gropile comune din centrul Chișinăului și Cernăuților, teroarea zilnică, arestările nocturne și deportările în Siberia a zeci de mii de fruntași, intelectuali, preoți și gospodari, uciderea a peste un sfert de milion de oameni prin foametea planificată, a continuat până la exterminarea și dispariția elitelor românești din Basarabia, Ținutul Herța și Bucovina de Nord.

    Mulțimile înspăimântate, rămase în afara Țării, fără conducători și repere, au căzut „sub vremi”, plecându-și capul în fața ocupanților hidoși. Ar fi putut să se împotrivească? Să răspundă doar cei care au cunoscut și trăit în Moldova ocupată de ruși sau au trecut prin temnițele comuniste din România…

    Să ținem cont că uriașa mașină propagandistică a Moscovei reușise din primii ani de invazie să tulbure mințile populației, să falsifice mai multe cuvinte-cheie și să le inverseze sensul – ocupanții deveneau eliberatori, criminalii torționari se transformau în eroi, iar patrioții „națmeni” ajungeau cei mai feroce „naționaliști”, fiindcă scăpau câte un cuvânt în limba lor maternă și, astfel, subminau „drujba narodov SSSR”. Mai adaug că în URSS orice „națmen”, dacă se opunea pașnic proceselor de asimilare și rusificare forțată, încercând în formele cele mai nevinovate să-și păstreze propria identitate, era arestat, exilat, închis, scos din circuitul public și etichetat pe viață ca „naționalist”.

    Oricine a avut nenorocul să se nască în Uniunea Sovietică și să fie „națmen” cu demnitate cunoaște pe propria piele ce însemna să vorbești în limba ta maternă sau să îndrăznești să aperi drepturile elementare ale poporului din care făceai parte. Erai etichetat ca „ultranaționalist”, arătat cu degetul de ultimele lepădături și transformat în paria. Societatea se ferea de tine mai ceva decât de un lepros și te considera „dușman al poporului”.

    „Govorite na celoveceskom iazâke!”

    În perioada ocupației sovietice am avut nu puține discuții sincere cu mai mulți „națmeni” valoroși la Vilnius și Tallinn, la Tbilisi și Alma-Ata, la Lvov și Ternopol, la Kaunas și Riga, la Chișinău și Kiev, la Petersburg și Moscova etc. Credeți-mă: în acei ani de căutări și zbateri de supraviețuire etnică nu am întâlnit niciun naționalist nerus care să urască alte popoare sau etnii. Împreună îndrăzneam să găsim soluții pașnice pentru a convinge Moscova să ofere cele mai mici drepturi popoarelor neruse din imperiu, să nu impună cu forța sau cu metode perfide asimilarea și rusificarea. Desconsiderarea, disprețul și ura față de „națmeni”, fie în forme voalate sau deschise, veneau de la reprezentanții națiunii dominante. În puzderia de anecdote orale, care circulau de la Sahalin până la Chișinău, rolul de „prostul Uniunii” revenea „națmenilor” și, cu precădere, populației paleosiberiene „ciukcea” și moldovenilor.

    Mulți ruși de rând aveau o plăcere sadică să-i umilească pe cei mai slabi, cu capul plecat, dar se temeau să-i atace deschis pe cei puternici, cu demnitate, de exemplu pe baltici. De nenumărate ori auzeai în transportul public din Moldova ocupată cum lumpenii alcoolizați, cu aere de stăpân, strigau la moldovenii care vorbeau între ei în română: „Govorite na celoveceskom iazâke!” („Vorbește omenește!”, adică în limba rusă).

    Șovinii parașutați cu sutele de mii pe plaiurile moldave îmbelșugate, prin bunăvoința și cumințenia băștinașilor, trăiau ca în sânul lui Dumnezeu, dar se comportau despotic, ca o rasă superioară, sfidând orice norme de conviețuire în comun și refuzând cu dezgust să învețe două-trei cuvinte în „limba papuașilor”. Cu cât populația devenea mai încovoiată, slugarnică și docilă, cu atât creștea pofta „eliberatorilor” de a o umili în public și a o călca în picioare. Cu foarte mici excepții, rușilor din colonii le plăcea la nebunie să vadă la picioarele lor capul plecat al „națmenilor”.

    Au trecut peste trei decenii de când imperiul răului s-a prăbușit. Germania învinsă s-a reîntregit. Popoarele europene și-au vindecat traumele adânci, provocate de regimurile implantate de Rusia comunistă și au revenit sau revin la normalitate. România a intrat în NATO și în Uniunea Europeană fără să-și reîntregească teritoriul național și poporul dezmembrat. Ne întrebăm în iunie 2023: o să scape în secolul XXI românii de pe ambele maluri ale Prutului de blestemul, fatalitatea și filosofia de viață că „bietul om e sub vremi”, iar „capul plecat sabia nu-l taie”?

    Alecu RENIŢĂ – Revista națională „Natura”, iunie 2023

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Feriți-vă de minciunile rusești, nu de adevăr!

    * Atunci am păcălit cenzura sovietică! Lupta noastră pentru alfabetul latin, în imperiul limbii ruse

    * Omul Adevărului

    * Copilul de pe malul Prutului

    * „Pacifiștii” lui Putler

    * Cu durere, despre Afganistan și victimele războiului nedrept

    * Golgota Basarabiei: 5-6 iulie 1949. Cel mai mare val al deportărilor organizate de Rusia în teritoriile românești ocupate

    * Remember: 28 iunie, ziua sfâșierii României noastre

    * Cine ne apără de invazia pașnică?

    * Tricolorul lui Gheorghe Muruziuc

  • Omul Adevărului – Ziariștii

    E o muncă ingrată să aduni în câteva cuvinte viața unui mare luptător pentru cauza reîntregirii neamului românesc și readucerii Acasă a Basarabiei natale.

    Până mai ieri, Alexandru Moșanu acoperea, în singurătatea lui necunoscută multora, un front larg, lăsând impresia dușmanilor și mancurților că în spatele profesorului, împovărat de ani și de boli, se află o armată întreagă de combatanți și mai toate instituțiile științifice ale Academiei.

    La repere biografice, consemnez foarte sumar că Alexandru Moșanu s-a născut în România, pe 19 iulie 1932, pe malul Prutului, în pitorescul sat Braniște din județul Bălți, și ne-a părăsit pe 7 decembrie 2017, la Chișinău.

    Titlurile de profesor universitar și doctor habilitat în științe istorice le-a obținut prin studii muncite și chinuite, fiindcă ghilotina cenzurii nu cruța adevărul și spiritele oneste.

    A devenit membru de onoare al Academiei Române în anul 1993 și a deținut funcția de primul președinte al Parlamentului Republicii Moldova în perioada 3 septembrie 1990 – 2 februarie 1993.

    KGB și serviciile secrete rusești, prin lichelele locale, au încercat de nenumărate ori să-l compromită și să-i ticluiască o altă biografie decât cea reală. Însă, dincolo de falsurile împrăștiate de stafiile sovietice, viață trăită de Alexandru Moșanu ar putea servi ca un model pentru orice politician care vrea să-și servească Neamul și Țara.

    Alecu Reniță

    L-am cunoscut îndeaproape în anii de renaștere națională și am rămas legați sufletește până la dangătul dureros de despărțire. Îl consideram un Iorga al Basarabiei prin spiritul său inconfundabil față de adevăr și dreptate, prin școala ascunsă, întreținută individual în anii de ocupație ruso-sovietică, oferind lecții interzise, care au orientat mai mulți tineri învățăcei spre istoria națională, nu spre coada de păun a falsurilor imperiale.

    Ca nimeni altul dintre savanți, Alexandru Moșanu a întruchipat în anii de teroare ideologică și de muțenie colectivă, vocea onestă, aproape singulară, a științei istorice. El a îndrăznit să scrie printre rânduri o altă istorie decât cea oficială și a evitat, până aproape la refuz total, să plătească birul obligatoriu impus de cenzura comunistă. A căutat, contrar tuturor interdicțiilor draconice, să strecoare adevărul interzis discipolilor săi, pe care-i creștea și-i pregătea pentru vremuri mai bune, când puterea monstrului de la Kremlin va slăbi, iar pofta de libertate va cuprinde popoarele înrobite și lipsite de orice drepturi umane și naționale.

    Biografia spirituală și evoluția lui Alexandru Moșanu ilustrează cât se poate de clar frământările și chinurile sufletești prin care a trecut veritabilul intelectual basarabean – cel conștient de apartenența sa la un popor despărțit de străini, cel responsabil de misiunea ce-i revine de a descoperi adevărul istoric și de a-l transmite pe diferite căi fraților de sânge, ca modalitate de rezistență și de supraviețuire împotriva rusificării și dispariției totale de pe harta etnică.

    Recunoaștem cu durere că nici după trei decenii de pretinsă „independență”, libertatea și democrația aduse cu mari sacrificii pe pământul Moldovei de către românimea locală nu au demolat practicile odioase ale bolșevicilor de a compromite eroii și personalitățile de vază ale popoarelor cotropite.

    Ca pe vremuri, și astăzi se tace voit despre curajul rar de tot al intelectualului basarabean care, în mare singurătate, în perioada de ocupație ruso-sovietică, a riscat pe cont propriu și s-a împotrivit sub o formă sau alta de a nu accepta compromisul împotriva părinților și a neamului său. Intelectualul rarisim care a renunțat să devină, pentru 30 de arginți și un titlu academic, unealtă împotriva propriului popor. Intelectualul demn, care a refuzat să primească un apartament hrușciovist contra serviciului de a scrie poeme și a elogia ocupanții, de a proslăvi Rusia și a denigra România, de a incendia bisericile strămoșești și arhivele cu vechi documente și hrisoave domnești.

    Oricât a dorit KGB-ul, înainte de a se prăbuși imperiul răului, oricâte eforturi au făcut lucinschiștii și roșchiștii înainte și după Independență ca să-i arunce pe toți intelectualii în cazanul comun, etichetându-i de-a valma securiști, turnători și colaboraționiști, au existat totuși intelectuali – e adevărat, foarte puțini – care n-au pupat mâna ocupanților ruși, refuzând să-și falsifice istoria, originea, identitatea românească, limba și Țara-Mamă, România.

    Cercetătorul științific și profesorul universitar Alexandru Moșanu a făcut parte din acea foarte rară specie de intelectuali basarabeni care nu s-au gudurat și n-au cerșit favoruri pe la curțile stăpânilor roșii. Dimpotrivă, cei care împărțeau posturile și titlurile, văzându-l cu mult har și iubire de carte, i-au deschis ușile spre puterea comunistă. Orice s-ar spune, dar nomenclatura avea nevoie nu numai de lingăi și trădători, ci și de oameni deștepți.

    Spre cinstea lui, Alexandru Moșanu nu s-a lăsat ispitit de darurile otrăvite ale străinilor și a găsit în sine tărie să le refuze diplomatic. Un refuz care l-a costat scump, dar care i-a pecetluit destinul. Destin de Om al Adevărului, destin de luptător pentru cauza românească din Basarabia.

    Se mai cere de adăugat că, de-a lungul vieții sale, cele mai umilitoare și cumplite persecuții suportate de Alexandru Moșanu lau fost pentru că refuza să-și ascundă originea românească și recunoștea că Basarabia aparține genetic și istoric de România, iar moldovenii sunt români de la începutul începuturilor și, mai de vreme sau mai târziu, vor reveni la Patria-Mamă.

    Declanșarea Mișcării de Renaștere și Eliberare Națională i-a umplut viața de speranță și încredere, l-a adus în primele rânduri ale luptătorilor pentru dreptate, libertate și demolarea frontierei artificiale de pe Prut.

    Intrase în Parlament nu să scrie istorie, ci să făurească istorie.

    Când îl întâlneam înainte de a urca la tribună pentru a vorbi poporului deșteptat, în ochii lui – înlăcrimați de bucurie – vedeam harta României întregite. Ca președinte al Parlamentului, în fața deputaților interfrontiști și agrarieni, se stăpânea cu greu să-și ascundă sentimentele românești și dorința uriașă de a se reîntoarce Acasă, în Țara în care s-a născut în anul 1932. Se chinuia să-i convingă, să-i educe, să le explice că moartea Uniunii Sovietice e un început de libertate pentru toți, nu un sfârșit.

    Apoi, înțelegea că are în față o adunătură de sclavi cu mandate de deputat și își întrerupea lecția. Probabil, îl apuca jalea văzându-i atât de mici în afara stăpânului lor de la Kremlin și se mira, în sinea sa, ce gângănii de doi bani ne-au dezmembrat Țara și ne împiedică s-o reîntregim.

    Când a venit ora astrală a desprinderii Basarabiei de imperiul răului, Alexandru Moșanu a convins un Parlament și o națiune întreagă că a fost și a rămas un Om al Adevărului. În Declarația de Independență, care-i aparține ca viziune și spirit, a adus în prim-plan adevărul istoric despre dezmembrarea Moldovei la 1775 și 1812, reparația acestor mari nedreptăți „prin voința liber exprimată a populației Basarabiei și Bucovinei” la 1918.

    Apoi a demonstrat că Uniunea Sovietică, contrar dreptului internaţional, la 28 iunie 1940 a ocupat o parte din România – Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa –, că Pactul Ribbentrop-Molotov şi consecinţele sale sunt nule, iar românii moldoveni au toate drepturile, fără niciun amestec din afară, să revină „în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale”. Istoria acelor clipe înălţătoare îi spulberau suferinţele din trecut şi îi dădeau dimensiunile adevărate ale unui lider naţional.

    La 27 august 1991, când a apărut în faţa a sute de mii de oameni liberi din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chișinău, îşi împlinea destinul de luptător, spunându-le:

    ”Fraţi şi surori! A venit ziua cea mare când putem rupe hotărât și definitiv lanțurile robiei coloniale. Timp îndelungat am stat sub călcâiul țarilor și al satrapilor bolșevici, staliniști și neo-staliniști. Sabia călăilor sovietici a atârnat în permanență deasupra capetelor noastre. Am fost înjosiți, umiliți, huiduiți, s-a lovit în sufletele, în istoria, în cultura noastră. Cei mai buni și mai harnici fii ai moldovenilor de la răsărit de Prut și-au pierdut viața prin închisori și lagăre de concentrare, au fost exterminați prin foamete. Lupta înaintașilor noștri pentru scuturarea jugului colonial s-a soldat cu succes pe o perioadă de vreme scurtă, o singură dată, în 1918. Iar în 1940 am fost din nou împinși în imperiu. Greu ne-a fost, dar în ciuda tuturor vicisitudinilor, opreliștilor, în noi a rămas nestinsă scânteia spiritului românesc”.

    Prin oameni ca Alexandru Moşanu, românimea de la Est de Prut şi-a dus crucea cu demnitate, a supravieţuit tiraniei şi a spus lumii adevărul despre identitatea şi Ţara noastră. Prin tot ce a simţit şi a trăit, prin tot ce a făcut, Alexandru Moşanu va întruchipa de-a pururi sufletul neînvins al Basarabiei româneşti şi aspiraţiile ei de a reveni Acasă. Alexandru Moşanu şi-a scris Testamentul o viaţă întreagă, rezumându-l la două cuvinte magice: România întreagă!

    P. S. Lepădătura de dodon, sluga Moscovei, a refuzat în 7 decembrie 2017 să decreteze Zi de doliu național. Actualul Parlament, cu o majoritate de 63 de voturi, poate șterge pata de rușine lăsată de mancurți pe obrazul legislativului, care a sfidat să comemoreze oficial dispariția primului președinte al Parlamentului R. Moldova. Ar fi mai mult decât necesar, după șase ani de la călătoria în ceruri, să fie înveșnicită memoria ilustrului luptător pentru cauza națională și adevăr, fiind înălțat bustul primului președinte Alexandru Moșanu în fața clădirii Parlamentului. Ar fi un semn clar că în R. Moldova se schimbă nu numai cei de la putere, dar și mentalitatea lor.

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Feriți-vă de minciunile rusești, nu de adevăr!

    * Atunci am păcălit cenzura sovietică! Lupta noastră pentru alfabetul latin, în imperiul limbii ruse

    * Copilul de pe malul Prutului

    * „Pacifiștii” lui Putler

    * Discursul Führer-ului de la Kremlin a dărâmat toate gardurile la Zoo

    * Cu durere, despre Afganistan și victimele războiului nedrept

    * Golgota Basarabiei: 5-6 iulie 1949. Cel mai mare val al deportărilor organizate de Rusia în teritoriile românești ocupate

    * Remember: 28 iunie, ziua sfâșierii României noastre

    * Cine ne apără de invazia pașnică?

    * Tricolorul lui Gheorghe Muruziuc

  • Două vagoane de istorie și un val de ură șor-vor-dodonistă

    Istoria reală, adusă în centrul Chișinăului sub forma celor două vagoane care reprezintă un simbol și o picătură din uriașa dramă a Basarabiei românești, a declanșat un val de ură a șor-vor-dodoniștilor (adepții sinistrei troici rusofile Șor – Voronin – Dodon), a cozilor de topor, a sutelor de „idioți utili” și a stăpânilor lor din rețelele antinaționale de spionaj.

    Recunoașterea oficială de către autoritățile Republicii Moldova a genocidului comis de Moscova împotriva moldovenilor, în anii ocupației rusești, le-a luat mințile celor cu mentalitate de sclav, care ciugulesc din banii unui stat agresor, care a comis și comite crime monstruoase împotriva umanității. Pentru cohortele de „idioți utili”, înainte de a vă murdări poporul pe rețelele de socializare, memorizați următoarele!

    Ideologii de la Kremlin, în frunte cu Stalin, au elaborat instrumentele de luptă împotriva „dușmanilor de clasă” și a popoarelor din Uniunea Sovietică. Deportările, ca și foametea planificată, făceau parte din politica de stat a URSS, iar implementarea acestor concepte revenea NKVD-ului și altor organe de represalii (Armată, Procuratură, Interne etc).

    În cazul Basarabiei, care a fost băgată cu tancurile în URSS în vara anului 1940, listele de bază fusese întocmite de rețelele de spionaj rusesc și de cominterniști, care activau în România, în dreapta Nistrului, cu mult timp înainte de 28 iunie 1940.

    Pentru idioții utili și cozile de topor actuale, care repetă ca papagalii că moldovenii au organizat deportările, repet: IDEOLOGII de la KREMLIN au gândit DEPORTĂRILE ca instrument de exterminare a „dușmanilor de clasă”, iar NKVD avea sarcina să îndeplinească această misiune. Moldovenii nici nu știau ce înseamnă „dușman de clasă”.

    Opriți-vă să transferați această crimă monstruoasă a Moscovei pe seama unor nenorociți, rătăciți și lepădături locale! Cercetați documentele de bază înainte de a acuza victimele, nu călăii! Altfel, sunteți la fel ca secăturile, care se țineau de pantalonii ocupanților și rugau să fie deportați toți gospodarii din sat, să aibă de la cine fura și să ajungă și ei „nacialnici”.

    Pentru RSSM, citiți cât mai atent lista responsabililor și executorilor de comiterea genocidului împotriva elitelor românești, a populației pașnice! Dacă găsiți măcar un nume de moldovean, bucurați-vă, cum o faceți de fiecare dată, când vă ștergeți picioarele de poporul din care vă trageți!

    1. Generalul-maior Mordoveţ Iosif Lavrentievici – ministrul securităţii de stat al RSSM;

    2. Generalul-maior Ermolin Ivan Ilici – responsabil al MSS al URSS;

    3. Colonelul Kolotuşkin Alexandr Alexeevici – viceministrul de personal al securităţii de stat al RSSM;

    4. Locotenent-colonelul Ostreakov Serghei Zaharovici – şeful statului-major al conducerii operaţiunii;

    5. Maiorul Iakovlev – şeful secţiei nr. 2 a MSS al RSSM;

    6. Căpitanul Şvarţman Lev Zinovievici – şef de sector al secţiei nr. 2 MSS al RSSM;

    7. Locotenentul Mordoveţ Leonid Iosifovici – responsabilul operativ superior al secţiei nr. 2 a MSS al RSSM (fiul ministrului I. Mordoveţ!).

    În total, 30 de criminali au condus direct genocidul împotriva civililor, numind crima lor împotriva umanității „operaţiune specială”(sună a ceva cunoscut?).

    Mai adăugați la banda de asasini și organele de conducere superioare de partid ale PC(b)M (secretar Kovali N. G.) şi sovietice (preşedinte al consiliului miniştrilor al RSSM, Rudi G.) ş.a.m.d.

    Chiar dacă mulți sunteți slugarnici și vă iubiți călăii din tată-n fiu, feriți-vă să intrați cu cizmele voastre murdare și străine peste suferințele a milioane de oameni, să batjocoriți filele îmbibate cu sânge nevinovat din istoria Basarabiei românești!

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Feriți-vă de minciunile rusești, nu de adevăr!

    * Atunci am păcălit cenzura sovietică! Lupta noastră pentru alfabetul latin, în imperiul limbii ruse

    * Copilul de pe malul Prutului

    * „Pacifiștii” lui Putler

    * Discursul Führer-ului de la Kremlin a dărâmat toate gardurile la Zoo

    * Cu durere, despre Afganistan și victimele războiului nedrept

    * Golgota Basarabiei: 5-6 iulie 1949. Cel mai mare val al deportărilor organizate de Rusia în teritoriile românești ocupate

    * Remember: 28 iunie, ziua sfâșierii României noastre

    * Cine ne apără de invazia pașnică?

    * Tricolorul lui Gheorghe Muruziuc

  • Feriți-vă de minciunile rusești, nu de adevăr!

    Tot ce se construiește pe minciună, violență, teroare, falsuri și semiadevăruri – se prăbușește! E o iluzie foarte periculoasă și costisitoare că poți ascunde adevărul pentru totdeauna. Drept dovadă pot servi investițiile uriașe, experimentele diabolice ale Rusiei imperiale timp de două secole și sacrificarea a milioane de oameni nevinovați pentru a fabrica națiunea moldovenească.

    Ce monstruozități au ieșit din laboratoarele Moscovei, te ia groaza să le vezi și te apucă jalea să privești la fauna actuală șor-vor-dodonistă. Încet, dar sigur, șandramaua pe care Rusia a construit-o pe ambele maluri ale Nistrului a putrezit definitiv și, inevitabil, se va preface în praf și pulbere.

    Problema e alta: de ce minciunile Rusiei despre originile adevărate ale moldovenilor sunt tolerate de autorități și populație? De ce falsurile Moscovei, care dezbină și învrăjbesc societatea, nu sunt demontate și aruncate la coșul de gunoi? Chiar să nu conștientizeze factorii de decizie că fără a spune adevărul până la capăt și a rezolva problema identitară, a recunoaște oficial caracterul românesc a ceea ce numim azi Republica Moldova, nu e posibilă nicio dezvoltare reală, nicio reformă esențială?

    Este imoral și inuman să cunoști adevărul despre poporul tău și să-l ascunzi, să taci în condiții de libertate și democrație. E și mai odios să prelungești agonia minciunilor rusești și să experimentezi în continuare pe seama populației tale îmbătrânite, sărăcite și lipsită de orice perspectivă…

    A mai trecut un 28 iunie fără ca instituțiile de stat de pe ambele maluri ale Prutului să rostească oficial adevărul despre dezmembrarea României și ocuparea Basarabiei, Bucovinei de Nord și Ținutului Herța, acum 83 de ani. De ce tac ca în anii ocupației rusești? Nu văd că, prin tăcerea lor, batjocoresc istoria națională, dezbină și învrăjbesc românii? Or, odraslele cominterniștilor de la Chișinău și București stabilesc doza de libertate, administrând din umbră teatrul de păpuși camuflat sub numele de clasă politică?

    Repet ce am afirmat recent, pe 28 iunie: au trecut 32 de ani de la Declarația de Independență față de imperiul rus, însă marile adevăruri fixate în acel document epocal nu au ajuns parte integrantă din viața, demnitatea și gândirea autorităților și cetățenilor moldoveni. Chiar dacă în Declarație se condamnă fără echivoc „actele de dezmembrare a teritoriului naţional de la 1775 şi 1812 ca fiind în contradicţie cu dreptul istoric şi de neam”, chiar dacă se cere „lichidarea consecinţelor politico-juridice ale Pactului Molotov-Ribbentrop”, chiar dacă se precizează clar „fără consultarea populaţiei din Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa, ocupate prin forţă la 28 iunie 1940” de URSS, nimic esențial nu s-a schimbat în atitudinea autorităților și a populației îndoctrinate față de propria istorie și față de adevărul istoric.

    Mentalitatea de sclav a demnitarilor moldoveni și comportamentul lor slugarnic față de stăpânul de la Kremlin se observă cel mai clar la datele istorice ca 16 mai 1812, 27 martie 1918, 1 decembrie 1918, 28 iunie 1940, 22 iunie 1941, 23-24 august 1944, 9 mai… Lașitățile guvernanților, mimarea patriotismului sau încercările morbide ale conducerilor de după 1994 de a amesteca adevărul cu minciuna, călăii cu victimele, eliberarea cu ocuparea – au creat confuzii generale, lipsind populația Republicii Moldova de șansa să se salveze prin reîntoarcerea Acasă, în România.

    Zadarnic ascundeți minciunile rusești sub preșul națiunii civice moldovenești! Indiferent de mulțimea de ajutoare, totul se va duce de râpă dacă nu veți recunoaște oficial caracterul românesc al teritoriului și populației de la Est de Prut. Eminescu n-o să vă acuze de plagiat dacă o să spuneți sus și tare de la tribuna instituțiilor de bază ale R. Moldova – Suntem români și punctum!

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Atunci am păcălit cenzura sovietică! Lupta noastră pentru alfabetul latin, în imperiul limbii ruse

    * Copilul de pe malul Prutului

    * Cea mai gravă formă de corupție instituțională – incompetența!

    * „Pacifiștii” lui Putler

    * Discursul Führer-ului de la Kremlin a dărâmat toate gardurile la Zoo

    * Cu durere, despre Afganistan și victimele războiului nedrept

    * Golgota Basarabiei: 5-6 iulie 1949. Cel mai mare val al deportărilor organizate de Rusia în teritoriile românești ocupate

    * Remember: 28 iunie, ziua sfâșierii României noastre

    * Cine ne apără de invazia pașnică?

    * Tricolorul lui Gheorghe Muruziuc

  • Atunci am păcălit cenzura sovietică! Lupta noastră pentru alfabetul latin, în imperiul limbii ruse

    Acum 34 de ani, pe 15 iunie 1989, Moldova revenea la alfabetul latin, iar „Literatura şi Arta”, cel mai popular ziar al acelor timpuri, s-a aventurat frumos să scoată numărul din 15 iunie în grafie latină, cu 78 de zile înainte de legiferarea oficială din 31 august 1989.

    Pentru a păcăli comuniștii de la putere, conducerea redacției a decis ca numărul de bază să fie tipărit în grafie latină, iar pentru cenzură să prezinte, în mod tradiţional, un exemplar în alfabetul rusesc.

    Propun două editoriale, la distanță de 34 de ani, despre acel eveniment important din istoria Basarabiei românești.

    Primul este cel scris acum, la zi, cu gândul la cel din 15 iunie 1989, intitular „Învierea”. Acesta, publicat în plină ocupație sovietică, dar sub vântul unor schimbări incerte sub perestroika și glasnost-ul lui Gorbaciov, a fost editorialul primului număr în grafie latină al săptămânalului „Literatura şi Arta” apărut „în afara legii”, în „epoca URSS” (1944-1991)

    15 iunie 2023

    Fii binevenit la tine Acasă, Alfabet Latin!

    O să vă spun o poveste frumoasă, care s-a întâmplat pe nedreptăţitul pământ al Basarabiei natale, în timpul ocupaţiei rusești. În iunie 1989, nimeni nu ştia dacă Moscova imperială va accepta revendicările moldovenilor referitor la reîntoarcerea Acasă a limbii române şi a alfabetului latin. Se cerea, prin ceva neobișnuit, să zdruncinăm puternic puterea comunistă de la Chişinău şi să-i facem pe moldoveni să creadă în victorie. Toată Moldova aştepta şi trăia cu ziua de joi, când săptămânalul „Literatura şi Arta”, cu un tiraj de peste 260.000 de exemplare (!!!), transformat în tribuna Mişcării de Eliberare Naţională, publica sute şi mii de apeluri în favoarea legiferării limbii române şi a alfabetului latin. Zbirii de la Chişinău înnebuniseră, fluturau din pumn la intelectuali şi mulţimile deşteptate, ţipând ca din gură de şarpe – „Net, net i escheo raz net!” („Nu, nu şi încă o dată nu!”).

    Vă spuneam că ne frământam minţile să găsim ceva neobișnuit, mobilizator. Ideea a venit pe neaşteptate şi am considerat că a coborât din ceruri.

    Se apropia Ziua comemorării poetului naţional – Mihai Eminescu – şi apăruse o poftă nesăbuită să fim la înălţimea Omului, din opera căruia a ieşit toată intelectualitatea românească din Basarabia. Nu le invoc numele, să nu-i supun comentariilor maliţioase, dar câţiva oameni din redacţia „Literatura şi Arta” au decis în taină să calce în picioare legea sovietică şi să scoată numărul din 15 iunie în grafie latină. La acea vreme, nu exista în Chişinău nicio maşină de dactilografiat, niciun linotip cu litere româneşti, dar cel mai complicat era să sărim peste biroul de cenzură.

    Soluţia a fost propusă de Nicolae Dabija (redactor-șef) și Axentie Blanovschi (redactor-șef adjunct) – numărul de bază să fie făcut în grafie latină, iar pentru cenzură să prezentăm spre aprobare, în mod tradiţional, un exemplar în alfabetul rusesc.

    Incredibil, dar nici cenzura, nici KGB-ul nu s-au prins că au fost păcăliţi mortal, cum nu-şi imaginase nimeni, de la Dzerjinski și Beria până la ultimul cekist sovietic Cebrikov.

    Lovitura a fost cumplită pentru nomenclatura comunistă de la Chişinău, care intrase în panică totală și nu vedea altă soluție decât să-l dea jos pe redactorul-șef Nicolae Dabija și să lichideze redacția împreună cu săptămânalul.

    Pe 15 iunie 1989, Biroul Politic era paralizat. Pe mesele lor se afla „Literatura şi Arta” cu alfabetul românesc şi cu emblema „Arborele Eminescu” lângă siglă. În zori de zi, cu primul avion care zbura la Moscova, corespondentul special Gheorghe Malarciuc a expediat un teanc din „Literatura şi Arta” la „Literaturnaia Gazeta” şi la Uniunea Scriitorilor din Uniunea Sovietică, cu o foiţă pe care scria în rusă şi română – „Moldova a trecut la alfabetul latin”!

    În aceeaşi zi, în casele a peste 260.000 de moldoveni, după un exil de jumătate de secol, a intrat zâmbind copilul răpit şi atât de mult aşteptat al Basarabiei românești.

    Mă simt fericit că pot aduce peste trei decenii un cuvânt de pioasă recunoştinţă tuturor luptătorilor pentru reîntoarcerea alfabetului latin, minunaţilor mei fraţi întru credinţa românească din redacţie – Nicolae Dabija, Axentie Blanovschi, Boris Vieru, Dumitru Trifan, Haralambie Moraru, Vlad Olărescu, Raisa Ciobanu, Ion Cațaveică, Rodica Iuncu, Valentina Tăzlăuanu, Pavel Nică, Vasile Malanețchi, Ion Deviza, Eugen Gheorghiță, Boris Bălan, Luminița Cuzuioc, Elena Silcencu. Dar, deopotrivă, şi acelor extraordinare femei anonime din tipografie, cu sufletul lor atât de frumos, revărsat peste zaţul tipografic luminat de alfabetul latin, fiind gata să înfrunte Siberia, dar să participe la reîntoarcerea zestrei furate. Ce oameni patrioți, ce suflete înălțătoare, ce inimi fierbinți descopeream în calea noastră spre renaștere, dreptate și demnitate!

    Alfabetul latin a fost drapelul de luptă al Basarabiei româneşti. Când am rămas atât de singuri în august 1944, duşmanii s-au izbit să ne smulgă drapelul din mâna slăbită, dar noi l-am ascuns lângă inimă.

    În ziua de 15 iunie 1989, zi legată de nemurirea lui Eminescu, Basarabia şi-a făcut singură dreptate, fără să aştepte mila străinilor. Cu riscuri enorme, ne făceam datoria, nu căutam glorie. Colegii m-au învrednicit să ies cu călimara în mână, pe câmpul minat, să caligrafiez primul text. „Învierea” – astfel am intitulat editorialul care deschidea uşa Moldovei şi îmbrăţişa părintele reîntors la vatră. Străinii îl considerau mort, iar noi ştiam că este viu şi se va reîntoarce Acasă. Şi s-a reîntors pe 15 iunie 1989, cu Eminescu, pentru totdeauna!

    Alecu Reniţă, 15 iunie 2023

    ––––––––––––

    15 iunie 1989

    Învierea

    Suntem un popor cu destinul răstignit pe crucea istoriei. Clio nu ne-a răsfăţat cu epoci de făurire paşnică, lăsându-ne să ne scriem „Hronicul vechimii” în răgazul dintre două invazii pustiitoare, la strălucirea paloşului otoman şi la flăcările mănăstirilor şi cetăţilor aprinse de o mână haină şi nesăţioasă. Trecerea noastră şi supravieţuirea prin timpuri de perfidie fanariotică şi cruzime ţaristă, prin „eliberare” stalinistă şi „prosperare” bodiulistă e un miracol şi o enigmă pe care niciun străin nu va putea s-o dezlege.

    Din codri măcelăriţi şi cenuşi spulberate, din cronici pierdute şi vetre arate, din cărţi sfinte arse şi biserici aruncate în aer, din izvoare otrăvite şi cimitire batjocorite, ne-am adunat de fiecare dată fiinţa şi-am reînviat din dragoste şi credinţă pentru MOLDOVA. N-avem nimic mai sfânt decât această palmă de pământ în care odihnesc strămoşii, nimic mai drag decât acest grai în care au vorbit Ştefan şi Mihai.

    După decenii de rătăcire şi nedreptate, ne reîntoarcem la veşmântul fiinţei noastre, reînnodăm firul rupt al vremurilor şi ne îndreptăm coloana vertebrală. Refuzăm să trăim mai departe cu memoria amputată şi rădăcinile tăiate. De astăzi, ornicele încep o altă numărătoare a timpului; de astăzi, pornim să ne scriem singuri istoria.

    Nu mai avem dreptul la erori. Să ne înarmăm cu răbdare şi voinţă şi să nu uităm nicio clipă că unica salvare a noastră este CARTEA. S-o deschidem şi să-i găsim semnificaţia buchilor noi.

    Fii binevenit la tine Acasă, Alfabet Latin!

    Alecu Reniță, 15 iunie 1989

  • „Pacifiștii” lui Putler – Ziariștii

    Împreună cu încă 4-5 țări europene, Italia se află în topul statelor care au permis propagandei ruse să influențeze, să modeleze și chiar să domine opinia publică internă.

    Clanurile economice și mafiote italiene, încălzite și protejate mai mulți ani de Berlusconi și ortacii săi, au mii de legături și încrengături cu miliardarii corupți din Rusia, cu care s-au „înfrățit” în stil ruso-sicilian și au dirijat din umbră segmente importante din economia italiană.

    Alecu Reniță

    Dar cel mai rău lucru este că o parte însemnată din mass-media din Italia arată ca o prelungire a aparatului propagandistic de la Kremlin, intoxicând cu narative rusești milioane de italieni și sute de mii de emigranți din fostul imperiu sovietic și socialist, care muncesc în peninsulă. Nu întâmplător, Vladimir Rudolfovici Soloviov, scula propagandistică și portavoce a lui Putler, avea câteva vile de lux în Italia. Poate mai are și în Austria, și pe malul lacului Balaton…

    Este foarte evident că serviciile secrete rusești și cârtițele lor din țările europene au primit sarcini noi și au misiunea să pună în mișcare clanurile economice din UE legate de resursele rusești, mass-media coruptă, demnitarii șantajabili, batalioanele de idioți utili, turmele de imbecili voluntari, pacifiștii de paie și celulele de emigranți rusofili, pentru a organiza un „front larg al păcii” în țările UE, cu cerința generală de a înceta războiul, fără a impune Rusiei să-și retragă armata de ucigași din Ucraina. Mercenarii lui Prigojin își câștigă banii nu doar ucigând oameni în războiul criminal, ci și cerând „pace” în diferite țări.

    Putler încearcă, a câta oară, după invazia criminală din 24 februarie 2022, să spargă solidaritatea și unitatea statelor europene și să umple capitalele occidentale cu „porumbeii dresați la Moscova”, care să manipuleze mulțimile intoxicate și să forțeze guvernele să nu ajute Ucraina.

    În esență, „lupta pentru pace” organizată de Kremlin în Europa nu-i altceva decât încurajarea și susținerea războiului Rusiei împotriva Ucrainei și a lumii libere.

    Sunt convins că în spatele „corului de pacifiști” se află indivizi cu „pufușor pe botișor”, care își ridică banii murdari, pătați de sângele copiilor ucraineni, de la cârtițele serviciilor ruse.

    Și la Chișinău, mai mulți „porumbei” ieșiți de sub poala lui Dodon, Șor și Voronin vor să zboare pe lângă Ambasada Ucrainei și să interpreteze în cor cântece de pace. Tuturor celor care-și camuflează simpatia sau dragostea față de Putler, în dosul cuvântului PACE, le repet ce le-am spus ceva timp în urmă…

    Bre, putleriștilor, fariseilor și rătăciților din toate țările Europei și lumii!

    Ucrainenii își apără libertatea și țara. Ei știu pentru ce luptă și de ce mor. Ei nu au nevoie de pacifiști plătiți, bocitoare dresate și imbecili voluntari. Nu vă mai ascundeți urâțenia și hidoșenia sufletească sub drapelul fals pe care ați scris „mir/pace”!

    Dacă a mai rămas ceva omenesc în voi și vă doare cu adevărat genocidul lui Putler în Ucraina, duceți-vă cu toții în fața Ambasadelor Federației Ruse din țările UE și protestați acolo sau declarați tot acolo greva foamei până când Rusia își va retrage armata ucigașă din Ucraina!

    Nesimțiților și fariseilor, încetați să defilați în țările libere, pe trupurile sfârtecate ale copiilor uciși de rachetele lui Putler, pe suferințele groaznice ale poporului ucrainean!

    Locul vostru e în Piața Roșie, în fața Kremlinului! Cereți idolului vostru, pătat de sângele pruncilor nevinovați, retragerea imediată a armatei ruse din Ucraina! Doar așa vor apărea condiții reale pentru a instaura pacea în regiune și pe continentul european!

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Un an de eroism și jertfă colectivă

    * Discursul Führer-ului de la Kremlin a dărâmat toate gardurile la Zoo

    * Cu durere, despre Afganistan și victimele războiului nedrept

    * Golgota Basarabiei: 5-6 iulie 1949. Cel mai mare val al deportărilor organizate de Rusia în teritoriile românești ocupate

    * Remember: 28 iunie, ziua sfâșierii României noastre

    * Cine ne apără de invazia pașnică?

    * Tricolorul lui Gheorghe Muruziuc

    CITIȚI ȘI:

    * Cum a ajuns România, prin coruptul Severin, să facă propagandă rusească într-o comisie a OSCE. „Puterile autocrate reprezintă familia, religia, patria“, războiul e „pornit de Occident”, care e „în moarte clinică“

    * Conectați la presa de la Budapesta, maghiarii din Ardeal au devenit comunitatea cea mai filorusă din România. Etnicii români au încredere în UE și Occident, maghiarii în Orban și FIDESZ

    * Propagandiștii putiniști din România „n-au aflat” că Rusia amenință Moldova și că nu mai recunoaște integritatea acestui stat

    * Ministrul PSD de la Finanțe zice că nu mai e nevoie de reforma pensiilor speciale, chiar dacă ele ne costă 2,5 miliarde de euro în acest an și ne lasă fără miliardele din PNRR!

    * Se conturează coaliția forțelor de dreapta pentru alegerile din 2024. USR ar urma să formeze, probabil cu PMP și Forța Dreptei, un „pol democratic“ care să se opună „mamutului USL 2“ (PSD-PNL)

    * S-a lămurit: China e vinovată pentru pandemia de Covid! Virusul a fost scăpat dintr-un laborator al armatei chineze din Wuhan, unde era studiat în scopuri militare, pentru producerea de arme biologice

    * A murit filosoful Mihai Șora, simbol al protestelor #Rezist. Avea 106 ani, 3 luni și 18 zile. „E frig fără tine, iubitule…”

    * De ce au dispărut știrile „de rău“ despre Putere: PSD și PNL au plătit „pentru propagandă și presă“ 90 de milioane de lei în 2022! Grosul banilor s-au dus la televiziuni

    * VIDEO. Alberto Caraian, PSD-istul care a participat gol pușcă la ședința Consiliului Local, pleacă de la Primărie, dar rămâne la minister! Tot războindu-se cu Clotilde, el a pierdut bătălia cu propriul telefon

    * VIDEO. Bătăușul Olaianos e prea bolnav pentru a lucra la TVR, dar e suficient de sănătos ca să comenteze la Prima Sport! Un concediu medical dubios, care trebuie verificat

  • Discursul Führer-ului de la Kremlin a dărâmat toate gardurile la Zoo

    Cuvântarea de două ore a Führer-ului de la Kremlin a stimulat haitele putleriste de pe rețelele de socializare. De astă-dată, or fi primit solda nu în arginți, ci în aur de la Kuzmin Gușă Șoșocovici.

    Unii cer să fie luate mâinile de pe Rusia, alții ca americanii să-și retragă urgent armatele din Ucraina. Porumbeii albi solicită pacea, iar cei tărcați – măcar un armistițiu.

    Personal, încă îl mai aștept pe Lavrov să apară la TV și să declare, cum o făcuse după o lună de la „spețoperație”, că Rusia nu a atacat și nu va ataca niciodată Ucraina!

    Și în genere, FSB-ul a descoperit că armata ucraineană vrea să le ofere rușilor jerbe cu flori, dar NATO nu le dă voie și bombardează zilnic satele și orașele Ucrainei.

    Pe mâine, se va trezi din euforia drogurilor Maria Zaharova, năluca Externelor, și după ce va amenința iarăși Republica Moldova, își va exprima nedumerirea că există indivizi și chiar țări care mint lumea că Rusia ar duce război împotriva Ucrainei.

    Iar la final, va apărea la TV alcoolizatul Medvedev cu o „stalinskaya” în mână, o va flutura în sus, țipând: „Vedeți valiza nucleară? O deschid și vă fac praf pe toți, cu tot cu planeta voastră! Trăiască Rusia, care luptă eroic ca Ucraina să nu fie ocupată de SUA și de NATO! Rusia întotdeauna este gata să se jertfească pentru libertatea și independența Ucrainei… și a Moldovei… și a Europei… și a întregii lumi. Iubiți-ne și să iubiți mereu Rusia, dacă vreți să scăpați cu zile!”.

    Toate cuvântările, începând cu Putler și terminând cu „alcașul” Medvedev, bineînțeles, au fost stropite cu agheasmă și binecuvântate de generalul FSB, patriarhul Kirill.

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Cu durere, despre Afganistan și victimele războiului nedrept

    * Golgota Basarabiei: 5-6 iulie 1949. Cel mai mare val al deportărilor organizate de Rusia în teritoriile românești ocupate

    * Remember: 28 iunie, ziua sfâșierii României noastre

    * Cine ne apără de invazia pașnică?

    * Moldo-ivanii. Pe două scaune… stricate și rușinoase

    * Gând sincer pentru un „pravoslavnic”

    * Tricolorul lui Gheorghe Muruziuc

    * Răspuns unui „frate-putinist” din dreapta Prutului

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Discursul bolnav al lui Putin, după un an de atrocități: „Occidentul a început războiul, noi am făcut tot posibilul să-l oprim” / „Poporul ucrainean este ostaticul Vestului și al regimului nazist de la Kiev. Noi luptăm să-l eliberăm”

    * DOCUMENT SECRET. După invazia Ucrainei, urmează „înghițirea” Belarusului. Disperat, Lukașenko creează o „miliție populară”, formată din 150.000 de oameni

    * POZA TRĂDĂRII. Șoșoacă, lipită de obraznicul ambasador Kuzmin, sub steagul Rusiei! În plin război, putinista s-a lingușit din nou la ambasada statului-agresor

    * Pro-rușii strâng rândurile: sufocat de datorii, Ponta se aruncă în brațele lui George Simion. Întâlnire de taină, negocieri pentru o alianță. Și chinezii își freacă mâinile…

    * Parlamentarii și-au votat, pe ascuns, creșterea veniturilor cu 1.500 de euro pe lună, ajungând la 11.660! Pe copii i-au păcălit la alocații, prin gura lui Budăi: +12 lei

    * Firea a închiriat un etaj întreg la World Trade Center pentru Ministerul Familiei, unde statul plătește 500.000 de euro anual. Ofertele RAAPPS pentru sediu gratis au fost considerate „necorespunzătoare“

    * De ce au dispărut știrile „de rău“ despre Putere: PSD și PNL au plătit „pentru propagandă și presă“ 90 de milioane de lei în 2022! Grosul banilor s-au dus la televiziuni

    * Înalt oficial BNR: pensiile speciale mănâncă 0,85% din PIB, iar în 2-3 ani vor ajunge la 1,5%. „Sunt o cheltuială bugetară nu doar inacceptabilă, ci și insuportabilă”

    * EDITORIAL CARTIANU: La moartea unui ticălos. Onoruri militare, Academie, Cimitirul Bellu

    * VIDEO. Bătăușul Olaianos e prea bolnav pentru a lucra la TVR, dar e suficient de sănătos ca să comenteze la Prima Sport! Un concediu medical dubios, care trebuie verificat