Etichetă: USR-PLUS

  • Marele test pentru USR-PLUS: va conduce Garda de Mediu și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, domenii care au nevoie de mari reforme

    USR-PLUS va fi, în următorii ani, în fața marelui său test ca partid: va avea ocazia să pună în practică promisiunile de reformă exact în domeniile cu care a captat atenția și voturile oamenilor. Formațiunea politică își joacă, practic, viitorul: dacă se va ridica la înălțimea așteptărilor pe care le-a creat, oamenii se vor convinge că nu s-a folosit doar de sloganuri pentru a ajunge la putere. Dacă va eșua, foarte probabil că se va prăbuși și va dispărea de pe scena politică pentru totdeauna.

    Alianța a obținut, la negocierile cu PNL și UDMR, după 3 zile de discuții, nu doar 6 ministere, ci și – printre altele – conducerea Gărzii de Mediu, a Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării, a Agenției Naționale pentru Protecția Mediului și a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

    Problemele cu poluarea au fost una dintre temele predilecte ale USR-PLUS. Delta Dunării, ținta jafului sistematic al vechii clase politice și a oligarhiei, este o provocare uriașă

    Problemele privind mediul și ecologia au fost, de-a lungul anilor, printre temele atacate de USR-PLUS, care a încercat, prin inițiative legislative și poziții publice, să atragă atenția că în România trăim o veritabilă catastrofă. Poluarea sufocă țara, de la deșeurile de plastic omniprezente, de pe fundul râurilor în vârful munților, până la gropile de gunoi ilegale și valurile de otravă care inundă periodic orașele.

    Biosfera Deltei Dunării este, de asemenea, sub asediu de foarte mulți ani. În ultimele 3 decenii, Delta a fost jefuită barbar, s-a construit masiv și ilegal, iar flora și fauna au fost nimicite prin braconaj și exploatare masivă. Peisajul a fost modificat prin tăierea de canale artificiale, iar peștele, altădată abundent, este mult mai greu de găsit. Elocventă este situația sturionilor, braconați sălbatic și pe cale de dispariție în ciuda tuturor eforturilor și a programelor de repopulare a Dunării cu acești pești rari și prețioși.

    Marea miză: reformarea și profesionalizarea CNAS, o instituție azi politizată extrem, total disfuncțională și înțesată de foști ofițeri

    Dar poate cea mai mare miză o reprezintă Casa Națională de Asigurări de Pensii. Cea mai cunoscută problemă a CNAS, emblematică pentru funcționarea statului român, este sistemul informatic de funcționare a cardurilor de sănătate. Prost făcut de la bun început, acest sistem este veșnic căzut, un coșmar pentru medici – care nu pot valida serviciile medicale și nici rețetele – și o sursă de venituri uriașă pentru “băieții deștepți” din spate, care asigură mentenanța și supravegherea sistemului.

    Politizată extrem, CNAS a fost zguduită permanent de scandaluri de corupție, cu rețele de fraudare a banilor din sănătate care cuprindeau, invariabil, funcționari ai instituției. USR-PLUS promite, printre altele, reforma în Sănătate, iar profesionalizarea și modernizarea CNAS, ca și deschiderea sistemului medical cu adevărat către oameni reprezintă o provocare uriașă. Pentru aceasta, va fi nevoie să înfrunte inclusiv valuri de ofițeri, în special din servicii și din MAI, pensionați la 40-45 de ani și “reprofilați” civili cu funcții în instituția care conduce sistemul medical.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Uniunea Barourilor îl apără pe avocatul condamnat în lotul „Ferma Băneasa”. Ce-i promitea Robert Roșu prințului-de-tinichea

    * Escrocii Beny Steinmetz și Tal Silberstein, dați în urmărire generală după condamnările din dosarul „Ferma Băneasa”

    * Un preot din Craiova denunță mascarada anti-mască a unui deputat AUR

    * „Busu” de la Meteo, în direct la Pro TV: „Eu cred că virusul ăsta n-a apărut aşa, din neant! A fost creat! Marile companii n-au fost afectate“

    * Falsul revoluționar „Mitralieră” țipă împotriva DNA: „Anchete staliniste și gestapoviste!”

    * VIDEO. Mirel Palada – doar 9 luni de închisoare cu suspendare pentru că l-a bătut pe senatorul Goțiu în studioul B1 TV

    * După ce a făcut publice datele unui client nemulțumit, Banca Transilvania contestă amenda și acuză omul că a trimis un e-mail cu “conținut defăimător”

    * TABEL. România depășește deja 7 țări UE la consumul pe cap de locuitor. Suntem peste Ungaria și la egalitate cu Polonia, dar sub ele la productivitate

  • Acord final: PNL – 9 ministere, USR-PLUS – 6, UDMR – 3. Liberalii iau Finanțele, Internele, Externele și Armata, USR-PLUS – Justiția, Transporturile, Sănătatea și Fondurile UE, iar UDMR – Dezvoltarea și Mediul

    Cele trei partide ale coaliției de Dreapta s-au înțeles, vineri seară, și asupra împărțirii ministerelor. În Guvernul Cîțu, PNL va avea 9 ministere, USR-PLUS – 6, iar UDMR – 3. Liberalii iau Finanțele și ministerele de forță, USR-PLUS iau Justiția, Transporturile, Fondurile UE și Sănătatea. UDMR va primi un minister extrem de important și bănos – cel al Dezvoltării, dar și Ministerul Mediului.

    Înțelegerea a fost parafată seara, iar liderii PNL, USR-PLUS și UDMR au confirmat oficial că s-a bătut palma. Liberalul Florin Cîțu va fi propunerea comună de premier cu care vor merge în fața președintelui Klaus Iohannis.

    Guvernul va avea doi vicepremieri – cel mai probabil, Dan Barna și Kelemen Hunor. Șefia Camerei Deputaților îi va reveni lui Ludovic Orban. Președinția Senatului va fi la Anca Dragu.

    Cum se împart ministerele în noul Guvern Cîțu

    PNL (9)

    • Externe
    • Apărare
    • Interne
    • Finanțe
    • Educație
    • Energie
    • Agricultură
    • Muncă
    • Cultură

    USR-PLUS (6)

    • Justiție
    • Transporturi
    • Fonduri Europene
    • Sănătate
    • Cercetare, Inovare și Digitalizare
    • Economie, Antreprenoriat și Turism

    UDMR (3)

    • Dezvoltarea Lucrărilor Publice și Administrație
    • Mediu, Ape și Păduri
    • Tineret și Sport

    Vlad Voiculescu, favorit să preia Ministerul Sănătății. Cseke Atilla – propus la Ministerul Dezvoltării. Drulă – la Transporturi

    Conform G4Media, câțiva dintre favoriții la preluarea unora dintre ministere se știu deja.

    Generalul Nicolae Ciucă va rămâne, probabil, la Apărare.

    Bogdan Aurescu va rămâne și el titular la Externe.

    Pentru portofoliile liberalilor, sunt vehiculate mai multe nume:

    • Finanțe – Bogdan Huțucă / Sebastian Burduja
    • Interne – Rareș Bogdan / Laurențiu Leoreanu
    • Educație – Raluca Turcan / Sorin Cîmpeanu
    • Energie – Virgil Popescu
    • Agricultură – Emil Dumitru / Adrian Pintea
    • Muncă – Violeta Alexandru
    • Cultură – Bogdan Gheorghiu

    La ministerele ce revin USR-PLUS, lucrurile par în mare parte lămurite.

    • Stelian Ion ar putea prelua Justiția.
    • Dan Barna și Cristian Ghinea sunt în cărți pentru Fonduri Europene.
    • Cătălin Drulă e favorit la Transporturi.
    • Vlad Voiculescu poate prelua Sănătatea.
    • Claudiu Năsui e vehiculat pentru Economie.

    Cseke Attila este propus de UDMR la Ministerul Dezvoltării, iar Tanczos Barna – la Mediu, Ape și Păduri.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Mirel Palada – doar 9 luni de închisoare cu suspendare pentru că l-a bătut pe senatorul Goțiu în studioul B1 TV

    * Revenge porn: o femeie din Alba Iulia a fost filmată pe ascuns când făcea sex. Imaginile au fost postate pe 6 siteuri porno, dar procurorul l-a făcut scăpat pe făptaș

    * După ce a făcut publice datele unui client nemulțumit, Banca Transilvania contestă amenda și acuză omul că a trimis un e-mail cu “conținut defăimător”

    * „Busu” de la Meteo, în direct la Pro TV: „Eu cred că virusul ăsta n-a apărut aşa, din neant! A fost creat! Marile companii n-au fost afectate“

  • Un prim acord PNL – USR-PLUS: Cîțu – premier, Orban – șef la Camera Deputaților, 8/7 la ministere

    Negocierea funcțiilor între PNL și USR-PLUS pare să fi ajuns aproape de final, scrie G4Media, care citează surse din cele două partide. Conform înțelegerii de vineri, liberalii au primit ce au vrut – șefia Guvernului și a Camerei Deputaților –, dar au fost siliți să cedeze mai multe portofolii ministeriale decât ar fi dorit către USR-PLUS, care primește și șefia Senatului.

    În cele din urmă, scrie G4Media, s-a convenit pentru următoarea formulă: Florin Cîțu va fi propunerea coaliției PNL – USR-PLUS – UDMR pentru postul de premier. Ludovic Orban va fi susținut pentru președinția Camerei Deputaților, așa cum și-a dorit. Anca Dragu, de la USR-PLUS, va fi susținută pentru președinția Senatului.

    Pentru a primi pozițiile de premier și de șef al deputaților, PNL a acceptat ca USR-PLUS să ia un număr de ministere aproape egal cu al liberalilor. În final, PNL ar urma să aibă 8 portofolii, USR-PLUS – 7, iar UDMR – 3.

    Conform surselor Europa Liberă, Dan Barna și Kelemen Hunor – șefii USR-PLUS și UDMR – vor fi vicepremieri în Guvernul Cîțu. În plus, Barna va primi și o funcție executivă concretă – cea de ministru al Dezvoltării, portofoliu pe care liberalii și l-ar fi dorit foarte mult.

    La Ministerul Finanțelor, USR-PLUS insistă să fie pus Claudiu Năsui. Mai mulți lideri ai PNL nu agreează atâtea compromisuri.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Mirel Palada – doar 9 luni de închisoare cu suspendare pentru că l-a bătut pe senatorul Goțiu în studioul B1 TV

    * Revenge porn: o femeie din Alba Iulia a fost filmată pe ascuns când făcea sex. Imaginile au fost postate pe 6 siteuri porno, dar procurorul l-a făcut scăpat pe făptaș

    * După ce a făcut publice datele unui client nemulțumit, Banca Transilvania contestă amenda și acuză omul că a trimis un e-mail cu “conținut defăimător”

    * „Busu” de la Meteo, în direct la Pro TV: „Eu cred că virusul ăsta n-a apărut aşa, din neant! A fost creat! Marile companii n-au fost afectate“

  • Ușor dezgheț în negocierile PNL – USR-PLUS – UDMR. „Fiecare parte și-a exprimat o anumită flexibilitate”

    Ludovic Orban (președintele PNL), Dan Barna (președintele USL), Dragoș Tudorache (vicepreședinte PLUS) și Kelemen Hunor (președintele UDMR) s-au întâlnit joi, în jurul orei 13.00, pentru o nouă rundă de negocieri. La un moment dat, ei au ieșit joi la o declarație de presă comună.

    Pentru prima dată după câteva zile de blocaj, lucrurile par să se dezghețe. Cei patru lideri și-au arătat determinarea de a finaliza cu succes negocierile, astfel încât până la finalul anului să fie instalat un nou guvern.

    Ulterior, după ce a ajuns la sediul PNL, Ludovic Orban a spus că astăzi, la ora 17.00, se vor relua negocierile pe programul de guvernare, iar mâine, de la 9.00, se va discuta în continuare pe grila politică.

    Principalele declarații

    Ludovic Orban (PNL): ”Am decis să continuăm discuțiile pentru formarea unei majorități parlamentare care să ducă la învestirea unui guvern. Vom comunica împreună rezultatul în ecoluția discuțiilor, pe măsură ce se ajunge la înțelegeri pe anumite teme. Toate variantele sunt pe masă”.

    Dan Barna (USR): ”În întâlnirea de azi fiecare parte și-a exprimat o anumită flexibilitate. Suntem dispuși să găsim o soluție care să ducă la o soluție stabilă. Astăzi, de la ora 17.00, colegii noștri vor începe să lucreze pe programul de guvernare. Mâine continuăm discuția pe partea politcă. Fiecare dintre partide și-a exprimat mandatul, suntem din nou la masa negocierilor”.

    Dragoș Tudorache (PLUS): Suntem deciși să lucrăm în această formulă. Aceasta este coaliția în care cu toții investim în aceste zile și suntem convinși că vom reuși.

    Kelemen Hunor (UDMR): ”Vom continua aceste discuții, pentru că singura soluție bună pentru România este această majoritate formată din PNL, USR-PLUS și UDMR. Toate soluțiile rămân pe masă, din punct de vedere politic. Până la finalizarea negocierilor vom găsi o echilibrare până la finalizarea negocierilor, pe toate palierele – Parlament, Guvern… Sunt convins că până la sfârșitul anului vom avea un guvern funcțional. Vom găsi cea mai bună soluție pentru România.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * PNL propune USR-PLUS să aleagă: 1. Orban premier, Cîțu șef la Senat; 2. Cîțu premier, Orban șef la Camera Deputaților

  • Jocul periculos al USR-PLUS. Pretenția absurdă de a-l lustra pe Orban. Plus: marea greșeală a lui Iohannis

    Jocul periculos al USR-PLUS. Pretenția absurdă de a-l lustra pe Orban. Plus: marea greșeală a lui Iohannis

    Am stat deoparte pe parcursul negocierilor pentru formarea noii majorități parlamentare și a noului guvern. Am considerat că atâta vreme cât negocierile au o logică, iar pretențiile taberelor pot fi maximizate în mod realist, nu e nimic deosebit de comentat. Dar miercuri, 16 decembrie, lucrurile au luat-o razna.

    Timp de câteva zile, frontul s-a blocat pe aliniamentul Cîțu premier – Orban șef al Camerei Deputaților. USR-PLUS l-ar fi acceptat pe Florin Cîțu în fruntea Guvernului, dar sub nicio formă pe Ludovic Orban numărul 3 în stat. Inițial a spus că funcția ar trebui să-i revină lui Barna, apoi a făcut o „concesie”: OK, poate să nu fie Dan Barna, poate să fie Cătălin Drulă!

    A fost o „concesie” care mai degrabă a agravat lucrurile, pentru că arăta o realitate dură: de fapt, nici măcar dorința legitimă a USR-PLUS de a-și impune unul dintre copreședinți într-o poziție-cheie nu era atât de importantă cât dorința de a-l scoate din joc pe Ludovic Orban, împachetată în necesitatea ca USR-PLUS să dețină funcția numărul 3 în stat. Între timp, funcția numărul 2, cea de președinte al Senatului, oferită de PNL, n-a prezentat interes în tabăra USR-PLUS. Bizară alegere, dacă tot nu ții morțiș ca Barna să fie șeful unei Camere, ci accepți că ar putea fi și altcineva de la USR-PLUS (propunerea Drulă).

    Blocaj total. Pentru ca negocierile să primească totuși o șansă, era nevoie ca măcar una dintre tabere să se flexibilizeze, să ofere o soluție alternativă. Primul pas l-a făcut PNL: s-a arătat dispus să renunțe la șefia Camerei Deputaților (vizată de Orban), cu condiția ca USR-PLUS să accepte o formulă de Guvern condus de același Orban. Pentru a ajunge la o asemenea variantă, PNL a trebuit să treacă prin convulsii puternice, pentru că nici Cîțu nu e minge de ping-pong, să faci ce vrei cu el. În fine, conducerea PNL a găsit o variantă de compromis, oferindu-i lui Cîțu, în compensație, președinția Senatului, că tot nu era dorită de nimeni!

    Formula Orban (prim-ministru) – Barna (președintele Camerei Deputaților) – Cîțu (președintele Senatului) părea cea mai bună dintre variantele imperfecte, în condițiile în care soluție perfectă nu există. Ea îndeplinea simultan trei condiții esențiale pentru bunul mers al viitoarei coaliții de guvernare:

    1. Guvern condus de PNL (totuși, partidul nr. 1 din coaliție);
    2. liderul PNL deține o funcție importantă (prim-ministru);
    3. liderul USR-PLUS deține, de asemenea, o funcție importantă (președinția Camerei Deputaților).

    Dar USR-PLUS n-a acceptat nici asta! Un comunicat irațional a izvorât miercuri după-amiază dinspre „conducerea restrânsă” a USR-PLUS. Ultima frază a documentului e de-a dreptul scandaloasă: „Considerăm că un eventual nou guvern condus de Ludovic Orban, având în vedere demisia din funcția de premier și neîndeplinirea angajamentelor luate față de USR-PLUS, nu răspunde așteptărilor electoratului de centru-dreapta, care își dorește un nou început și o guvernare cu mandat reformist”.

    Așadar, liderii USR-PLUS vor să-l lustreze pur și simplu pe Ludovic Orban! Nu pe omul Orban, ci pe președintele principalului partid din coaliția de guvernare. Un partid de 15,62% îi spune partidului de 25,39% că președintele său, care l-a condus în campania electorală, este indezirabil! Persona non grata! Așa ceva nu s-a mai pomenit în istoria negocierilor.

    Argumentele însăilate în comunicatul USR-PLUS sunt, la rândul lor, superficiale și neserioase. Să le luăm pe rând.

    1. „Având în vedere demisia din funcția de premier…” Dar de când o demisie te face nefrecventabil? Sigur că demisia din 7 decembrie n-a fost deloc un gest inspirat, însă în niciun caz nu-l face pe autorul său incompatibil cu funcția din care tocmai a plecat.

    Oricum, demisia forțată a lui Orban a fost cea mai mare greșeală politică a președintelui Klaus Iohannis, în cei 6 ani de când se află la Cotroceni. Niciodată nu schimbi generalul în timpul bătăliei! Iar bătălia, odată cu numărarea voturilor, abia a început. Bătălia pentru formarea noului guvern.

    Impunându-i lui Orban să demisioneze, Iohannis a fragilizat PNL-ul în negocierile cu USR-PLUS. Și nu e corect ca o eroare majoră a lui Iohannis să fie decontată de Orban!

    2. „… neîndeplinirea angajamentelor luate față de USR-PLUS…” Trebuie să fii de rea-credință să reproșezi Guvernului Orban din ultimul an că n-a eliminat pensiile speciale, n-a impus alegeri locale în două tururi, n-a desființat sinistra Secție Specială a procurorilor lui Dragnea (SIIJ) etc. etc. etc. Guvernul Orban n-a avut niciun moment o majoritate parlamentară care să-i susțină asemenea inițiative. Ordonanțele de urgență n-aveau nicio eficiență, pentru că erau desființate imediat de Parlamentul dominat încă de PSD și aliații săi toxici (s-a întâmplat de mai multe ori în ultimul an). Iar când, în disperare de cauză, a apelat la soluția extremă a asumării răspunderii pentru a impune alegeri locale în două tururi, Guvernul Orban a fost demis prin moțiune de cenzură.

    Așadar, Guvernul Orban și-a asumat acest risc, nu Barna sau Cioloș! Sunt lucruri care trebuie spuse, pentru că din acest punct nu se mai poate merge pe ipocrizie.

    Apropo: dacă Guvernul Orban a fost atât de rău, de ce l-a susținut USR-PLUS de fiecare dată în plan parlamentar? Dacă Orban s-a compromis, nu s-au compromis și cei care i-au votat toate formulele de guvernare din ultimul an? Eu cred că nu s-au compromis nici unii, nici alții, dar un exercițiu retoric este necesar.

    Evident că Guvernul Orban a făcut multe greșeli, dar nu poate fi acuzat de rea-credință. Trebuie ținut cont și de contextul complicat în care a condus țara, și de moștenirea cu adevărat dezastruoasă pe care a preluat-o de la guvernele lui Dragnea: instituții prăbușite, legi măcelărite, economie schizofrenică (deficit record, inflație record), la care s-a adăugat și „lebăda neagră” – pandemia de Covid-19.

    Guvernul Orban 2019-2020 seamănă, într-un fel, cu Guvernul Cioloș 2015-2016. Tot o preluare de guvernare de la un PSD aflat în corzi, pentru un an de mandat, tot fără majoritate parlamentară… Bunele-intenții ale celor două guvernări au fost sabotate sistematic de Parlamentul dominat de PSD. Destui tâmpiți au numit Guvernul Cioloș „Guvernul Zero”. Ar fi bine să-și amintească asta domnul Cioloș, înainte de a arunca piatra spre Guvernul Orban! Altfel, nu va mai fi nicio diferență între propaganda de tip Antena 3 și propaganda ce dospește în curtea USR-PLUS.

    3. „... un eventual nou guvern condus de Ludovic Orban nu răspunde așteptărilor electoratului de centru-dreapta, care își dorește un nou început și o guvernare cu mandat reformist”. Asta e cea mai mare prostie din comunicatul emis miercuri de USR-PLUS. De unde știu Barna și Cioloș că un eventual nou Guvern Orban „nu răspunde așteptărilor electoratului de centru-dreapta”? Sunt mandatați Barna și Cioloș să vorbească și în numele electoratului PNL? Până una-alta, PNL a obținut mai multe voturi decât USR-PLUS! Iar PNL a candidat avându-l pe Ludovic Orban președinte și propunere de prim-ministru, așa cum USR-PLUS a candidat avându-l pe Dacian Cioloș propunere de prim-ministru. Matematica e simplă: formula PNL / Orban a obținut mult mai multe voturi decât formula USR-PLUS / Cioloș. Și atunci, cum își permite Cioloș să spună „facem guvern cu PNL, dar fără Orban”?! Aberația e monumentală.

    Să ne amintim câți parlamentari are fiecare partid din prezumtiva coaliție: PNL – 134, USR-PLUS – 80, UDMR – 30, la care se adaugă Grupul minorităților naționale – 17. Total: 261 din 465, adică 56,12% susținere parlamentară.

    În cadrul coaliției de guvernare, PNL deține 51,3%, USR-PLUS 30,7%, UDMR 11,5%, iar Grupul minorităților naționale – 6,5%.

    Așadar, conform comunicatului USR-PLUS, Orban, cu susținere populară de 51,3%, „nu răspunde așteptărilor electoratului de centru-dreapta”, dar Cioloș, cu susținere populară de 30,7%, „răspunde așteptărilor electoratului de centru-dreapta”.

    Domnilor, vă implor: nu fiți stupizi!

    Dacă vă veți bloca pe această poziție rigidă, veți fi responsabili de ratarea unei șanse istorice pentru o guvernare non-PSD timp de patru ani.

    Nu e treaba USR-PLUS să-l lustreze pe președintele celui mai mare partid din coaliție, după cum și reciproca ar fi valabilă (dar PNL n-a pus condiții de genul „fără Cioloș” sau „fără Barna”).

    Nu e corectă nici formula propusă de voi – „o alegere PNL, următoarea USR-PLUS”. Aveți cumva procente egale? Nu prea. Și atunci, formula corectă ar putea fi: „două alegeri PNL, una USR-PLUS, una PNL, una USR-PLUS, două PNL, una USR-PLUS, una PNL, una USR-PLUS…”. Rețineți formula, că e importantă: 2-1-1-1-2-1-1-1… Ea asigură o reprezentare, în funcțiile importante, nu de 1/1 (cum vrea USR-PLUS), nici de 2/1 (cum, poate, ar vrea PNL), ci de 3/2 (conform raportului parlamentar dintre cele două tabere).

    Iar în toată povestea asta, nu uitați că PNL mai are un atu: președintele Iohannis. Dacă era Barna jupân la Cotroceni, bonusul revenea USR-PLUS, dar Barna a pierdut alegerile prezidențiale, iar Iohannis le-a câștigat. Nu uitați: Iohannis – candidatul PNL.

    Or, președintele nu poate fi neglijat în ecuația asta. Rolul lui constituțional este enorm în „nașterea” noului guvern. Puteți considera că Orban prim-ministru sau Cîțu prim-ministru este „tragerea” lui Iohannis, nu a USR-PLUS, nici măcar a PNL (dacă tot vorbim în termeni de loterie).

    Concluzie finală: domnilor, învățați să fiți rezonabili! Sunteți prea buni, prea interesanți, prea bine pregătiți, eu cred că și prea de bună-credință, ca să eșuați în abordări stupide, de genul celei emise prin comunicatul de miercuri.

    Am înghețat împreună și am fost gazați împreună în Piața Victoriei, ca să oprim urgia lui Dragnea, iar asta nu se uită. Reprezentați o mare speranță și o mare șansă pentru România de a împinge lucrurile înainte. Dar nu puteți singuri, cu 15,62%! Nu poate nici PNL singur, cu 25,39%. Dacă ei nu pot fără voi, cu atât mai puțin puteți voi fără ei.

    PNL a mutat înțelept, oferindu-vă două formule de discuție, în care a ținut cont de sensibilitățile și nevoile voastre. A găsit o soluție pentru ca USR-PLUS să conducă mult rânvnita Cameră a Deputaților. I-au lăsat cale liberă lui Dan Barna. E rândul vostru să arătați că știți să fiți rezonabili!

    Nu uitați: politica e arta compromisului. Fără a stăpâni această artă, veți sfârși prin a vă bate joc de procentele pe care vi le-au dat românii.

    Eu, unul, sunt optimist: în cele din urmă, rațiunea va triumfa. E nu doar o șansă, e o necesitate!

  • Contraoferta USR-PLUS e un joc la rupere: două variante care-l exclud pe șeful PNL de la orice funcție importantă!

    Conducerea USR-PLUS a decis, miercuri, să facă o contraofertă pentru PNL, tot în două variante: fie Cîțu premier și șef USR-PLUS la Camera Deputaților,  fie Cioloș premier și șef de la PNL la Camera Deputaților.

    Cele două variante agreate de liderii USR-PLUS se află în dezbatere, miercuri seara, în Comitetul Politic al alianței, într-o ședință începută la ora 19.00. Decizia finală va fi luată prin vot, fiind posibil ca ședința să se prelungească târziu în noapte.

    Contraoferta USR-PLUS – anunțată în primă fază, dar care nu este definitivă – a fost făcută în condițiile în care PNL a decis, miercuri seară, să propună două variante la negocierile cu USR-PLUS și UDMR.

    Propunerile USR-PLUS

    Varianta 1

    • Florin Cîțu – premier
    • deputat USR-PLUS – președintele Camerei Deputaților.

    Varianta 2

    • Dacian Cioloș – premier
    • deputat PNL – președintele Camerei Deputaților.

    Așadar, USR-PLUS exclude varianta cu Ludovic Orban la conducerea următorului guvern. Mai mult: Orban este exclus și de la șefia Camerei Deputaților, pentru că ar veni la pachet cu Dacian Cioloș prim-ministru – variantă inacceptabilă pentru PNL, care e totuși partidul numărul 1 în eventuala coaliție de guvernare.

    În concluzie, blocaj total (deocamdată):

    • PNL are două variante – ambele cu Orban în prim-plan și cu șefia Guvernului la PNL
    • USR-PLUS are două variante – ambele fără Orban.

    Propunerile PNL, votate în BPN

    Varianta 1

    • Ludovic Orban – prim-ministru
    • Dan Barna – președintele Camerei Deputaților
    • Florin Cîțu – președintele Senatului

    Varianta 2

    • Florin Cîțu – prim-ministru
    • Ludovic Orban – președintele Camerei Deputaților
    • Senator USR – președintele Senatului

    Miercuri după-amiază, Alianța USR-PLUS a emis și un comunicat de presă, în care, de asemenea, a respins varianta Ludovic Orban ca prim-ministru.

    Comunicatul USR-PLUS

    „USR-PLUS își exprimă dorința și disponibilitatea de a continua discuțiile asupra structurii și programului unei guvernări pe baza unei majorități alături de PNL și UDMR.

    Ambele variante de premier propuse de partide la consultările cu Președintele României, Dacian Cioloș din partea USR-PLUS și Florin Cîțu din partea PNL, au susținere din partea noastră.

    Considerăm că un eventual nou guvern condus de Ludovic Orban, având în vedere demisia din funcția de premier și neîndeplinirea angajamentelor luate față de USR-PLUS, nu răspunde așteptărilor electoratului de centru-dreapta, care iși dorește un nou început și o guvernare cu mandat reformist.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Profilul votanților la alegeri. Oamenii cu cel mult 8 clase s-au dus spre PSD – 37,3% și AUR – 22%. USR-PLUS și PNL au cei mai mulți absolvenți de facultate

    Dintre partidele care au reușit să intre în Parlament la alegerile din 6 decembrie, cei mai mulți simpatizanți cu maximum 8 clase absolvite se regăsesc, în această ordine, la PSD – 37,3% și AUR – 22%, relevă o analiză realizată de institutul Avangarde, care a realizat exit-poll-ul, citată de Europa Liberă.

    Potrivit aceluiași studiu, cei mai mulți alegători cu studii superioare se regăsesc în electoratul USR-PLUS – 54,8% din totalul simpatizanților acestui partid prezenți la urne. Pe locul doi, la acest capitol, vine PNL – cu 29,6%.

    Profilul educațional al votanților, conform studiului Avangarde

    PSD

    • Cu maximum 8 clase absolvite – 37,3%;
    • Liceul sau școli postliceale – 46,7%;
    • Facultate – 16%.

    PNL

    • Maximum 8 clase absolvite – 19,4%;
    • Liceul sau școli postliceale – 51%;
    • Facultate – 29,6%.

    USR-PLUS

    • Maximum 8 clase absolvite – 6,7%;
    • Liceul sau școli postliceale – 38,5%;
    • Facultate – 54,8%.

    AUR

    • Maximum 8 clase absolvite – 22%;
    • Liceul sau școli postliceale – 55,4%;
    • Facultate – 22,6%.

    Profilul votanților UDMR nu este dat publicității.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Generalul Ciucă redevine favorit la funcția de premier după blocajul negocierilor PNL – USR-PLUS. E varianta preferată de Iohannis

    Varianta desemnării de către președintele Klaus Iohannis a generalului Nicolae Ciucă în funcția de premier revine în actualitate după ce negocierile dintre PNL și USR-PLUS, purtate sâmbătă și duminică, au eșuat. Potrivit liberalului Ovidiu Raețchi, aceasta ar fi soluția șefului statului, care ar căuta un nume agreat de toate cele trei partide vizate pentru coaliția de guvernare: PNL, USR-PLUS și UDMR.

    Negocierile dintre PNL  și USR-PLUS au eșuat în weekend pentru că șefii celor două formațiuni nu s-au înțeles la împărțirea funcțiilor.

    PNL ar fi vrut și postul de premier, și pe cel de președinte al Camerei Deputaților. Pentru prima funcție era propus Florin Cîțu, pentru cea de-a doua, președintele partidului, Ludovic Orban.

    USR-PLUS nu a fost de acord și a mers pe principiul: “PNL alege primul, are acest drept pentru că a obținut mai multe voturi, dar apoi alegem noi”.

    Lucrurile s-au împotmolit pentru că PNL vrea neapărat postul de premier, dar și Orban vrea să-și păstreze influența prin desemnarea sa ca al treilea om în stat. Dan Barna, co-președinte USR-PLUS, simte pericolul de a fi tras pe linie moartă după rezultatul foarte slab de la alegeri și insistă să-și securizeze, la rându-i, o poziției importantă în stat – președinția Camerei Deputaților.

    Delegațiile s-au despărțit duminică fără niciun acord, astfel că luni vor merge la Cotroceni, pentru a se consulta cu președintele Klaus Iohannis, având fiecare propria propunere de premier. Liberalii vor avansa numele lui Cîțu, iar USR-PLUS – pe cel al lui Cioloș.

    Raețchi: „Ne întoarcem la scenariul Ciucă, pe care nimeni nu îl poate refuza. Pentru că premierul interimar bifeaza toate criteriile: e și un pic liberal, și un pic independent, și un pic tehnocrat“

    În aceste condiții, Klaus Iohannis ar putea să caute o altă persoană, iar generalul Nicolae Ciucă, ministrul Apărării în ultimul an, premier interimar în ultima săptămână, după demisia lui Orban, și fost comandant al trupelor române în Irak, ar benefica de încrederea sa.

    Interesant ce scrie liberalul Ovidiu Raețchi (deputat în legislatura 2016-2020) pe contul său de Facebook.

    Postarea lui Ovidiu Raețchi

    “Știind că «opțiunea zero» a președintelui Iohannis pentru «Guvernul Vaccinării» a fost senatorul Nicolae Ciucă, desemnat de altfel și premier interimar, USR are o poziție de negociere mai solidă în raport cu PNL în discuțiile despre algoritmul puterii.

    În cazul în care coaliția PNL-USR-UDMR nu-i poate propune președintelui o nominalizare comună de premier, președintele e pus în situația de a găsi varianta care să obțină acordul celor trei partide. Și așa ne întoarcem la scenariul Ciucă, pe care nimeni nu-l poate refuza (și care ar obține chiar și de la opoziție voturi – cum să voteze «patrioții» PSD și «suveraniștii» AUR împotriva unui general care chiar a luptat sub drapel, în Irak?). Pentru că premierul interimar bifeaza toate criteriile: e și un pic liberal, și un pic independent, și un pic tehnocrat.

    Relevante sunt acum calculele USR: crede că va obține mai mult de la Cîțu sau de la Ciucă? Florin Cîțu vine la masa negocierii cu oferta-tip a PNL. Nicolae Ciucă ar putea impune o formulă mai personalizată, bazată pe propriile compatibilități. Teoretic, USR-iștii ar putea obține mai multe breșe, pe ministere disputate politic, în varianta Ciucă. Dar, intuind asta, și Cîțu ar putea ceda în ultima clipă în câteva puncte-cheie.

    E logic, în aceste condiții, ca USR să nu se grăbească. Are mai multe opțiuni, presiunea nu apasă asupra sa, cunoaște cărțile celuilalt jucător și știe că greutatea sa în negociere e mai mare decât cea oferită de scorul electoral.

    În aceste condiții, discuțiile se vor prelungi semnificativ. Iar președintele Iohannis rămâne, în mod evident, principalul jucător – și cel care va impune varianta funcțională finală“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Șoșoacă, viitoare senatoare AUR: „Ne vor lua cu Armata, ne vor duce la abator, ca pe vite, la moarte”

  • Rareș Bogdan, în cărți pentru Ministerul de Interne. Ce vor negocia PNL, USR-PLUS și UDMR începând de sâmbătă dimineața

    Europarlamentarul Rareș Bogdan ar putea prelua postul de ministru al Internelor, au declarat pentru news.ro surse din interiorul PNL.  Negocierile între liberali, USR-PLUS și UDMR vor demara sâmbătă dimineață și vor cuprinde mai multe teme: componența guvernului, programul de guvernare și împărțirea funcțiilor în noul Parlament.

    S-ar dori, conform surselor G4Media, un guvern cât mai mic, cu 16-18 ministere. Dacă se va alege varianta cu 18, PNL va primi 10 portofolii, USR-PLUS – 6, iar UDMR – 2.

    La negocierile pentru componența guvernului, liberalii îi trimit la negocieri pe președintele Ludovic Orban, Florin Cîțu (ministrul Finanțelor), Rareș Bogdan (prim-vicepreședinte PNL) și Robert Sighiartău (secretar general al PNL).

    USR-PLUS îi trimite pe Dacian Cioloș, Dan Barna (copreședinții alianței), Dragoș Tudorache (președinte executiv), Dominic Fritz (primarul Timișoarei), Vlad Voiculescu (președintele pe București) și Ionuț Moșteanu (membru în Biroul Național.

    La negocierea programului de guvernare, PNL merge pe mâna delegației Ionel Dancă – Cristian Bușoi – Laurențiu Leoreanu. USR-PLUS vine cu Dragoș Pîslaru, Anca Dragu, Victor Giosan, Alin Mituță, Cristian Ghinea, Claudiu Năsui, Lucian Stanciu Viziteu și Stelian Ion.

    Discuțiile despre împărțirea funcțiilor în Parlament vor fi făcute de Alina Gorghiu, Florin Roman, Raluca Turcan și Daniel Fenechiu din partea PNL. Din partea USR-PLUS vin Oana Țoiu, Cătălin Drulă, Radu Mihail, Ștefan Pălărie și Cristina Prună.

    UDMR va merge pe doar două echipe de negociatori conduse de Kelemen Hunor (președintele partidului) și Porcsalmi Balint (vicepreședinte). În echipă mai intră Hegedus Csilla, Biro Rozalia, Antal Arpad, Szabo Odon, Tanczos Barna și Csoma Botond.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Ministerul Justiției ar putea ajunge la USR-PLUS. Liberalii par dispuși să-l cedeze, la pachet cu Sănătatea, ca să păstreze Finanțele

    O veste tulbură bucuria din PSD după alegeri: Ministerul Justiției ar putea ajunge la USR-PLUS în noua guvernare. News.ro anunță, citând surse din interiorul PNL, că liberalii ar fi dispuși să cedeze acest portofoliu foarte important pentru a-l păstra pe cel de Finanțe, la care nu vor să renunțe cu niciun chip.

    Trecerea Justiției la USR-PLUS ar fi cea mai proastă veste posibilă pentru PSD, dat fiind că USR-PLUS presează de peste trei ani pe temele justiției, axându-și întregul discurs pe direcțiile “fără penali în funcții publice” și “scăpăm țara de hoție”. Preluarea ministerului de către acest partid ar trebui să accelereze repararea legilor justiției distruse de regimul Dragnea – PSD în perioada 2017-2019.

    Sursele News.ro spun că PNL ține să rămână la conducerea Apărării, Externelor, Internelor, Economiei, Dezvoltării și Transporturilor.

    Ministerul Sănătății ar putea ajunge tot la USR-PLUS, iar favorit să-l preia este Vlad Voiculescu

    În aceste împrejurări, un alt minister extrem de important și de dificil, cel al Sănătății, ar putea ajunge tot la USR-PLUS, caz în care Vlad Voiculescu ar fi candidatul principal pentru post.

    Un al treilea minister capital pentru țară, dar foarte greu și, prin urmare, evitat de toate partidele care vor forma coaliția, este Ministerul Educației. Sistemul de învățământ este la pământ, într-un colaps total, criza fiind grăbită și agravată de apariția pandemiei. Va fi nevoie de o persoană foarte pricepută și deosebit de energică pentru a putea iniția procesul de redresare a educației în România. Elevii din țara noastră au ajuns pe ultimul loc în Europa ca nivel de cunoștințe. Politizarea, amatorismul, scăderea nivelului de instruire a profesorilor, lipsa de strategie și de planificare pe termen mediu și lung au pus pe butuci învățământul românesc, care azi e în derivă și nu mai asigură minimum de cunoștințe pentru elevi.

    În noul guvern, în discuție ar mai rămâne portofoliile de la Tineret și Sport, Agricultură, Muncă și Cultură. UDMR vrea 2-3 ministere, iar USR-PLUS solicită, cu totul, 5.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!