Președintele Klaus Iohannis stă în spatele anunțului ușor bizar făcut marți de premierul Florin Cîțu, care a declarat că PNL nu va mai negocia cu USR-PLUS dacă acest partid votează moțiunea de cenzură. Publicația HotNews.ro scrie, într-o analiză, citând surse din interiorul PNL și al PSD, că președintele Klaus Iohannis a luat decizia de a nu mai aduce USR-PLUS la guvernare, urmând ca viitorul Executiv să fie unul minoritar cu susținerea PSD în Parlament.
Zilele actualului cabinet Cîțu sunt numărate indiferent ce ar face premierul, președintele sau PNL. Pornind de la această constatare, Iohannis a creionat următorul plan:
* După căderea actualului Guvern (fie că-și dă demisia Cîțu luni, înaintea moțiunii de cenzură, fie că aceasta este adoptată prin votul PSD, USR-PLUS și AUR), va face o primă propunere de premier tehnocrat.
* Persoana nominalizată va fi doar un pion de sacrificiu care nu va reuși, în termenul legal, să coaguleze o coaliție care să-l susțină.
* Așa se va ajunge la a doua nominalizare, Iohannis invitându-l pe președintele liberal Florin Cîțu să facă iar Guvernul.
Iohannis pariază pe dorința parlamentarilor de a-și conserva cu orice preț mandatul de 4 ani obținut astă-iarnă
Potrivit Constituției, dacă este respinsă și a doua propunere de premier, după 60 de zile președintele poate declanșa alegeri anticipate. Însă Constituția e ambiguă pentru că menționează doar „poate“ declanșa alegeri și nu „trebuie“ să declanșeze alegeri. Nuanța este decisivă.
Iohannis pariază, în acest caz pe dorința parlamentarilor de a nu-și vedea încheiat mandatul după niciun an de la investire, așa că aceștia vor vota pe oricine, la a doua nominalizare, doar ca să-și salveze scaunele.
Planul are însă mai multe variabile – iar până acum Klaus Iohannis s-a dovedit un foarte slab jucător de șah politic.
1. Președintele pleacă de la premisa că PSD îi va face jocul, în baza acordului secret pe care l-a făcut cu Marcel Ciolacu înainte să debarce USR-PLUS de la guvernare, scrie HotNews.ro. Numai că social-democrații nu se mai simt legați de acest acord în baza căruia au acceptat, până acum, să reconstituie USL cu PNL și să blocheze în Parlament moțiunea de cenzură a USR-PLUS, contribuind astfel la înscăunarea lui Florin Cîțu ca președinte al liberalilor.
Vechii lideri ai PSD – Paul Stănescu, Gabriela Firea, baronii din teritoriu – îl strâng cu ușa pe Ciolacu să anuleze înțelegerea secretă cu Iohannis și să obțină mai mult pentru partid. Președintele social-democraților exercită doar un control limitat asupra parlamentarilor PSD, care au o dublă comandă, ei răspunzând și la ordinele celor care i-au pus pe liste în județe și i-au trimis în Parlament. Iar baronii cer să se exploateze la maximum dorința disperată a lui Iohannis și Cîțu de a rămâne la guvernare fără USR-PLUS.
Așa se explică de ce Ciolacu a anunțat, pe nepusă masă, că „PSD dorește alegeri anticipate“, scrie jurnalista Luminița Pârvu. Șocul a fost major pentru Iohannis, luat total prin surprindere. „Cu un PSD cotat cu 17 % înaintea PNL, Iohannis nu-și permite să blufeze că declanșează alegeri anticipate. Nu poate să facă asta în plină pandemie și cu un partid cotat la 15% în sondaje. E un joc de poker pe care nu poate să-l joace acum“, au afirmat surse politice pentru HotNews.ro.
Între timp, președintele a plecat din țară, așa că soluționarea crizei declanșate chiar de el le-a revenit lui Cîțu și celorlalți lideri PNL. Aceștia caută cu înfrigurare soluții pentru a ieși din capcana întinsă de PSD. O soluție ar fi să conteste la CCR și moțiunea de cenzură a PSD, invocând faptul că ar fi în Parlament două moțiuni simultan. O altă idee ar fi, așa cum a scris și Ziaristii.com încă de miercuri, ca Florin Cîțu să demisioneze luni, înainte de votul în plen al moțiunii depuse de PSD.
Nefiind demis de către Parlament, Cîțu ar putea fi nominalizat imediat de Iohannis, din nou, să facă Guvernul.
2. Klaus Iohannis și liderii liberali judecă USR-PLUS prin prisma propriei concepții despre politică și pleacă de la premisa că parlamentarii acestui partid țin și ei de scaune cu dinții, pe de o parte, și că formațiunea se va înmuia, până la urmă, acceptând la o adică să revină în Guvern. Liderii liberali socotesc că, dacă Florin Cîțu demisionează și, astfel, nu se ajunge la o moțiune de cenzură unde USR-PLUS să voteze împotriva Guvernului, atunci acest partid s-ar putea întoarce la negocieri, în eventualitatea că Dacian Cioloș câștigă lupta cu Dan Barna pentru președinția formațiunii.
Calculul face abstracție iar de fondul problemei – motivele plecării USR-PLUS de la guvernare – și de faptul că acest partid a adoptat decizia să nu mai revină în coaliție atât timp cât Cîțu va fi premier.
Ce se întâmplă când un jucător de șeptică se bagă la un turneu de șah: Klaus Iohannis a calculat greșit, până acum, toate mutările de pe scena politică în criza pe care a provocat-o
Până acum, însă, Iohannis și Cîțu au calculat greșit, în repetate rânduri, ceea ce vor face restul partidelor politice.
Mai întâi, președintele și premierul au socotit că USR-PLUS va înghiți orice afront din dorința de a rămâne la guvernare. Calculul a fost greșit.
Apoi, s-au gândit că, dând afară prefecții, subprefecții și toți ceilalți șefi de instituții numiți de USR-PLUS, vor stârni în partid o revoltă a celor ajunși la „ciolan“ care va sili conducerea să se întoarcă la masa tratativelor. Din nou, planul s-a dovedit eronat.
Iohannis a încheiat un acord secret de susținere cu PSD, pentru a-și vedea omul, pe Florin Cîțu, ales în fruntea PNL. Președintele a calculat că, după trecerea alegerilor interne, lucrurile se vor reașeza pe firul normal. Congresul a trecut, Cîțu a fost ales în locul lui Orban, dar în loc ca situația să se rezolve, s-a dovedit că partidul s-a afundat și mai tare în criza politică, deoarece a pierdut total posibilitatea unei reconcilieri cu USR-PLUS și acum, în plus, e la mâna PSD.
În sfârșit, Iohannis a descoperit cu surprindere că PSD a schimbat termenii înțelegerii inițiale și că, după alegerile din PNL, social-democrații profită de situația fără ieșire în care s-au vârât liberalii.
Lucrurile s-ar putea rezolva chiar și așa, printr-o a treia soluție, scrie HotNews.ro: Iohannis să accepte înfrângerea și să dea undă verde unui Guvern minoritar PNL – UDMR – minorități, susținut din umbră de PSD, care-l va șantaja și amenința permanent.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI: