Etichetă: ccr

  • Kovesi, reacție după victoria de la CEDO: “Pentru toți cei care au susținut statul de drept, astăzi este un moment important. Nu abandonați!”

    Laura Codruța Kovesi a emis un comunicat la scurt timp după ce, marți la prânz, CEDO a stabilit că i-au fost încălcate drepturile și a fost destituită abuziv de la conducerea DNA de către regimul PSD, în iulie 2018.

    Într-un mesaj remis publicației g4media.ro, Codruța Kovesi – acum procuror-șef la Parchetul European – spune că efortul a meritat, iar victoria obținută împotriva instituțiilor statului român politizate de PSD va consolida statutul tuturor magistraților.
    Kovesi a explicat că decizia din 2018 a Curții Constituționale controlate de PSD, care îl obliga pe președintele țării să execute deciziile ministrului justiției, a fost una care “a atribuit o putere discreționară” acestuia.

    Tudorel Toader primea astfel dreptul de a schimba procurorii cu funcții de conducere, fiind eliminată orice protecția a magistraților în fața presiunilor politice. Tot CCR, condusă atunci, ca și acum, de fostul senator PSD Valer Dorneanu, a eliminat orice posibilitate a magistraților de a ataca deciziile ministrului – acest lucru a fost considerat o încălcare a drepturilor omului de către CEDO.

    Kovesi: “Decizia Curții Constituționale a României cu privire la revocarea din funcția de procuror-șef al DNA a atribuit o putere discreționară ministrului justiției”

    Citiți mai jos mesajul remis publicului de Laura Codruța Kovesi, după sentința CEDO care i-a dat câștig de cauză și a stabilit că i-au fost încălcate drepturile de Curtea Constituțională a României atunci când a fost destituită de la conducerea DNA:

    ”Această decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) clarifică, în primul rând, o chestiune de principiu legată de independența procurorilor și, implicit, a sistemului judiciar, dar mai sunt și alte lucruri pe care le lămurește.

    Decizia Curții Constituționale a României cu privire la revocarea din funcția de procuror-șef al DNA a atribuit o putere discreționară ministrului justiției de a revoca un procuror cu funcție de conducere, fiind anulată în acest fel orice protecție a magistraților contra arbitrariului deciziilor politice, iar, pe de altă parte, a înlăturat posibilitatea atacării efective a unei decizii de revocare, deși aceasta afectează un drept fundamental al persoanei.

    Atunci când am introdus acțiunea la CEDO am declarat că «doresc stoparea îngenuncherii procurorilor, doresc stoparea aplicării unei astfel de proceduri abuzive și altor procurori cu funcții de conducere, întrucât decizia Curții Constituționale poate fi invocată ca precedent pentru revocarea oricărui procuror care deține o funcție de conducere în Ministerul Public».

    “Hotărârea CEDO constată că procedura ad hoc prin care s-a decis revocarea mea a fost lipsită de legitimitate”

    Prin hotărârea sa, CEDO a stabilit că existat o încălcare a dreptului la un proces echitabil, deoarece decizia Curții Constituționale a limitat posibilitatea de a ataca decizia de revocare în fața unei instanțe de judecată, chiar dacă aceasta a afectat dreptul meu la viață profesională.

    Persoanele nu ar trebui să fie subiect al deciziilor Curților Constituționale, ci doar principiile. Ceea ce stabilește CEDO este că persoanele trebuie să aibă întotdeauna dreptul și posibilitatea reală de a ataca o decizie de revocare în fața unei instanțe de judecată.

    Hotărârea CEDO constată că procedura ad hoc prin care s-a decis revocarea mea a fost lipsită de legitimitate. Ar trebui să medităm cu privire la faptul că, într-un stat european, procedura care a condus la decizia de revocare a procurorului-șef al DNA a fost realizată cu încălcarea drepturilor fundamentale, cum ar fi dreptul la un proces echitabil și libertatea de exprimare.

    CEDO stabilește că opiniile pe care le-am exprimat public cu privire la modificări legislative sau independența justiției nu pot constitui motiv pentru sancționarea unui magistrat. Mai mult, CEDO a decis că motivele care au fost invocate pentru revocare «nu sunt susținute de elemente de probă specifice și, prin urmare, acestea nu pot fi considerate ca fiind convingătoare în întregul context al cauzei».

    “CEDO motivează că revocarea din funcția de procuror șef a avut un «efect de descurajare»” pentru ceilalți magistrați din România

    Știm cu toții că revocarea mea a făcut parte dintr-o campanie de intimidare a sistemului judiciar, în încercarea de a descuraja lupta împotriva corupției. Totodată, CEDO motivează că revocarea din funcția de procuror șef a avut un «efect de descurajare», în sensul că «ar fi trebuit să îi descurajeze nu numai pe aceasta, ci și pe alți procurori și judecători ca pe viitor să participe la dezbateri publice cu privire la reformele legislative care afectează sistemul judiciar și, în general, cu privire la aspecte legate de independența sistemului judiciar».

    Așa cum și hotărârea CEDO menționează «se pare că îndepărtarea prematură a reclamantului din funcția sa de procuror șef al DNA a învins chiar scopul menținerii independenței sistemului judiciar».

    Această hotărâre a CEDO consolidează statutul tuturor magistraților din Europa și îi apără de ingerințe politice discreționare din partea reprezentanților altor puteri într-un moment în care independența celor care investighează corupția sau alte fapte grave este pusă sub semnul întrebării în mai multe locuri și în mai multe modalități.

    “Sunt convinsă că a meritat, motiv pentru care vă spun: NU abandonați!”

    Nu am depus o cerere pentru despăgubiri bănești, pentru că am considerat că decizia CEDO este suficientă pentru mine ca remediu, dar și pentru că, nu doream ca o potențială compensație să fie plătită din bugetul de stat, implicit din banii românilor.

    Sper ca această hotărâre să reprezinte o reparație simbolică pentru toți magistrații hărțuiți în ultimii ani!

    Sper ca această decizie să dea curaj magistraților români!

    Pentru toți cei care ne-au susținut, pentru cei care au susținut statul de drept, indiferent de riscurile, de intimidările și hărțuirile la care au fost supuși, astăzi este un moment important și reamintesc ceea ce am spus în ziua revocării: să nu abandonăm!

    Sunt convinsă că a meritat, motiv pentru care spun din nou: NU abandonați!”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Cine plătește „demolarea” CCR de către PSD? Dorneanu nu încearcă “niciun sentiment” după sentința CEDO care i-a dat dreptate Codruței Kovesi

  • Cine plătește „demolarea” CCR de către PSD? Dorneanu nu încearcă “niciun sentiment” după sentința CEDO care i-a dat dreptate Codruței Kovesi

    Sentința devastatoare a CEDO – care a stabilit marți, 5 mai, că însăși Curtea Constituțională a României a încălcat drepturile omului în 2018, la demiterea Laurei Codruța Kovesi de la DNA – l-a lăsat nepăsător pe șeful instituției, judecătorul Valer Dorneanu.

    “Nu am niciun sentiment, nici de bucurie, nici de nimic”, a declarat președintele CCR pentru hotnews.ro, la scurtă vreme după anunțul CEDO. “Nu am de gând să fac niciun comentariu. Nu îmi permite statutul să dau declarații publice cu privire la o decizie a uneia din cele 3 mari instanțe. Vă dați seama că nu pot comenta asa ceva. (…) Se vor face comentarii la adresa noastră, este evident, că de-aia este democrație”, a mai spus Dorneanu pentru sursa citată.

    Demolarea credibilității pentru CCR – o altă moștenire a regimului PSD

    Cazul este de o gravitate excepțională pentru România, țară membră UE și NATO unde se presupune că există democrație, iar Curtea Constituțională este garantul suprem al drepturilor omului. Practic, prin sentința de marți, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a consfințit că însăși CCR a făcut un abuz la nivel înalt.

    Imaginea și reputația acestei instituții a primit o lovitură de măciucă. Din acest moment, credibilitatea CCR este zero, oricine putând să invoce cazul Kovesi pentru a contesta alte decizii – corecte sau nu. Este o altă piatră de moară pe care regimul PSD o atârnă, astfel, de gâtul României.

    Dragnea a cerut, Dorneanu s-a conformat

    Începând din 2017, CCR a fost aservită politic de liderul PSD Liviu Dragnea, care a implicat activ instituția împotriva președintelui țării, a DNA, a statului de drept și a legislației anticorupție. Vârful de lance al lui Dragnea l-a reprezentat fostul judecător comunist și deputat PSD Valer Dorneanu, numit președinte al CCR.

    În 2018, după mai mulți ani de atacuri susținute împotriva DNA, Laura Codruța Kovesi – șefa instituției – a fost demisă de ministrul justiției Tudorel Toader. Președintele Iohannis a întârziat să emită decretul de revocare, așa că Tudorel Toader și alianța PSD-ALDE s-a adresat CCR.

    Acest for a emis o decizie controversată, prin care îl obliga pe președintele țării să aprobe actele venite de la Tudorel Toader. Kovesi a fost demisă, dar la începutul anului trecut s-a adresat la CEDO, acuzând că i s-au încălcat drepturile și a fost demisă abuziv.
    Judecătorii Curții Europene de Justiție i-au dat câștig de cauză marți, 5 mai 2020.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Radu Moraru: „Un laureat al Premiului Nobel – nu vă spun care – mi-a zis: «Radu, vă bagă cipul!»” / „Dacă-ți bagă cipu’ și cipează francezii, gata, s-a terminat!”

  • Emil Boc critică dur CCR pentru amestec în lupta politică: „Decizia sfidează textul Constituției”

    Emil Boc, actualul primar al Clujului și fost prim-ministru al României, a analizat decizia CCR prin care aceasta a anunțat că „nominalizarea lui Ludovic Orban de către președintele României pentru formarea unui nou guvern nu e constituțională”.

    Boc argumentează, într-o lungă postare pe pagina sa de Facebook, faptul că judecătorii CCR și-au depășit atribuțiile, implicându-se în lupta politică.

    „Curtea Constituțională și-a depășit atribuțiile: judecă conflicte politice în loc să soluționeze conflicte juridice de natură constituțională. Spre deosebire de Curtea Constituțională din România, Tribunalul Constituțional din Germania nu se amestecă în politică și nu soluționează conflicte politice”, a scris Emil Boc.

    Fostul premier, fost jurist și avocat, consideră că nominalizarea lui Ludovic Orban de către președintele României nu poate crea în niciun fel vreun conflict de natură constituțională pentru că președintele și-a respectat toate obligațiile prevăzute de Constituție.

    „Prin nominalizarea lui Ludovic Orban de către Președintele României ca și premier desemnat nu s-a creat un conflict juridic de natură constituțională. Nu există un conflict juridic între Parlament și Președinte. Președintele României, potrivit prerogativelor constituționale expres menționate în art. 103 alin. 1 din Constituție, a desemnat un candidat la funcția de prim-ministru.

    Majoritățile politice se verifică și se realizează prin vot în Parlament, nu prin declarații politice. Pe de altă parte, nu ne aflăm într-un blocaj constituțional: Parlamentul este obligat să dea un vot pozitiv sau negativ programului și listei guvernului. Suntem într-un conflict politic determinat de boicotarea de către PSD a votului în Parlament cu privire la Guvern. Situația conflictuală poate fi înlăturată imediat prin derularea în Parlament a ședinței comune a Camerei Deputaților și Senatului cu privire la votul de încredere asupra Guvernului. Curtea și aici greșește fundamental: Parlamentul acordă sau nu votul de încredere programului de guvernare și listei membrilor guvernului, nu premierului desemnat ( art. 103 alin 2 și 3)”, a argumentat Emil Boc.

    De asemenea, primarul Clujului susține că CCR și-a depășit grav atribuțiile, legiferând în domeniul conflictelor politice.

    „Curtea Constituțională își depășește atribuțiile constituționale și soluționează conflicte politice! Este un precedent extrem de periculos atunci când gardianul Constituției dintr-un stat de drept (CCR) își depășește atribuțiile, încalcă Legea fundamentală și se amestecă părtinitor în jocul politic. Conflictele politice, în orice democrație, se soluționează prin mijloace politice. Până la urmă, actorii politici răspund în față electoratului pentru acțiunile sau inacțiunile lor, nu persoanele numite de către actorii politici”, a scris Emil Boc.

    Exemplul deciziei date de Tribunalul Constituțional din Germania într-o speță asemănătoare descrisă de Emil Boc:

    „În anul 2005, Cancelarul Schroder, care a dorit în mod explicit organizarea de alegeri anticipate în Germania, a solicitat un vot de încredere Bundestagului (conform art. 68 din Constituție) și a cerut în mod expres parlamentarilor din propriul partid să nu susțină moțiunea de încredere pentru ca aceasta să fie respinsă și, în consecință, să se întrunească acea condiție constituțională pentru a se putea ajunge la alegeri anticipate.

    În consecință, moțiunea de încredere solicitată de Cancelar a fost respinsă, cu sprijinul parlamentarilor din partidul acestuia.

    Membrii opoziției din Bundestag au atacat la Tribunalul Constituțional decizia legislativului german de respingere a moțiunii de încredere spunând că, în mod deliberat, Cancelarul a utilizat prevederea constituțională pentru a se ajunge la alegeri anticipate, contrar spiritului și textului Constituției Germaniei.

    Tribunalul Constituțional din Germania a respins sesizarea opoziției și a considerat că nu este de competență lui să judece conflictele politice. Textul Constituției a fost respectat, a fost decizia Tribunalului Constituțional.

    În România, într-o situație politică asemănătoare cu cea din Germania anului 2005, CCR sfidează textul Constituției noastre, își abandonează rolul și se amestecă în jocul politic intern, fapt absolut inacceptabil într-o democrație.

    În Germania, Tribunalul Constituțional și-a câștigat respectul societății germane prin profesionalism și echidistantă față de jocurile din spațiul politic.”

    Valer Dorneanu, președintele CCR, într-o intervenție la Antena 3, post controlat de Dan Voiculescu, a declarat: „Ceea ce am reproşat noi este faptul că persoana nominalizată, nu vorbesc aici de Ludovic Orban, vorbesc de candidatul care a fost propus, candidatul nu a fost propus pentru a forma sau pentru a coagula un guvern, ci a fost propus, aşa cum declară candidatul, ca să pice. Deci, sensul prevederilor constituţionale este ca o propunere să fie făcută cu scopul constituirii, cu scopul formării unui guvern care să asigure continuitatea funcţionarii statului de drept. Nu este admisibil să propui pe cineva care acceptă formal şi, după ce iese de la consultări, spune că el nu va vota guvernul.”

    Această intervenție a președintelui CCR arată, o dată în plus, că instituția s-a amestecat în lupta politică, judecând și luând decizii după declarații și poziționări politice și nu după fapte și prevederile constituționale.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Parchetul militar, dosar penal pentru urmărirea jurnaliștilor și procurorilor. Un militar, implicat

    * Alarma CORONAVIRUS în Italia: al patrulea deces! Se întorc românii din zonele de risc. Lumea în faţa unui dublu pericol: epidemia şi criza economică

    * Ce trebuie să facem pentru a evita infectarea cu coronavirus. Trei reguli sfinte, prezentate de un expert în sănătate

    * Coronavirusul transformă Italia într-un Wuhan al Europei. Bilanț înfricoșător: 3 morți, cel puțin 155 de infectați

    * Toți românii care vin din regiunile italiene Lombardia și Veneto vor fi ținuți în carantină 14 zile

    * Coronavirusul închide nordul Italiei! Mii de români sunt afectați de măsurile autorităților

    * INTERVIU. Procuror: „Cimentul românesc e făcut din gunoaie aduse ilegal din Marea Britanie. Plouă peste oameni cu dioxid și furan”

    * Adio, Gâdea, nu mă-ntorc la tine! Mesajul Danei Grecu după plecarea de la Antena 3

  • Coruptul Zgonea a blocat Justiția. Fostul său coleg de partid, Dorneanu de la CCR, se închină la Constituția infractorilor

    Excepția de neconstituționalitate care a dus la decizia de marți a Curții Constituționale (CCR) a fost ridicată de fostul președinte al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea (PSD), la o zi după condamnarea acestuia la 3 ani de închisoare cu executare.

    Luni, 3 februarie, Tribunalul București l-a condamnat pe Valeriu Zgonea la 3 ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influență și luare de mită. Procurorii au demonstrat că, în perioada iulie 2012 – aprilie 2013, când îndeplinea funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi era vicepreşedinte al PSD, Zgonea a acceptat promisiunea făcută de Dumitru Dobrică (PSD și el), consilier judeţean în Buzău, privind primirea de foloase necuvenite în schimbul numirii fiicei acestuia într-o importantă funcţie publică. Ionela Viorela Dobrică, în prezent deputat PSD de Buzău, a fost parașutată atunci în funcția de preşedinte al Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională, din cadrul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaţionale. Drept răsplată, Zgonea a primit de la Dumitru Dobrică foloase necuvenite în sumă totală de 62.143 de lei, concretizate într-o excursie de lux la Viena (împreună cu concubina sa, incluzând bilete pentru concert) și o casă de vacanţă în judeţul Covasna.

    Marți, 4 februarie, Curtea Constituțională (CCR) a pronunțat o decizie scandaloasă: probele obținute prin interceptări ale SRI în cadrul mandatelor de securitate națională nu vor mai putea fi folosite de procurori în dosarele de corupție. Concret: dacă SRI, pe baza unui mandat de ascultare emis de judecători într-un dosar de siguranță națională, află întâmplător informații de mare corupție, ei vor comunica procurorilor respectivele informații, dar aceștia nu le pot folosi ca probe în dosare!

    În urma deciziei de marți a CCR, judecătorii care vor judeca apelul lui Valeriu Zgonea vor fi nevoiți să elimine din dosar interceptările făcute de SRI pe mandat de securitate națională, interceptări care demonstrează clar actele de corupție ale lui Zgonea. Fără aceste probe, e posibil ca dosarul să se șubrezească, iar Zgonea să scape de pușcărie.

    IMPORTANT! Atât Valer Dorneanu, cât și Valeriu Zgonea au deținut funcția de președinte al Camerei Deputaților, din partea PSD, timp de un mandat: Dorneanu în 2000-2004, Zgonea în 2012-2016. Acum, Dorneanu e pe cale să-l scape de pușcărie pe coruptul care i-a fost coleg de partid.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Virușii PSD din CCR dau o nouă lovitură cruntă justiției. Mari corupți, în frunte cu Dragnea, vor scăpa de probe zdrobitoare

    Justiția română a primit o nouă lovitură teribilă din partea Curții Constituționale (CCR): informațiile obținute de investigatori în urma unor interceptări pe siguranță națională nu vor putea fi folosite în anchetă, urmând a fi eliminate și din dosarele aflate pe rol!

    Curtea Constituţională a admis, cu majoritate de voturi, o excepţie de neconstituţionalitate şi a constatat că dispozițiile articolului 139, alineatul 3 din Codul de procedură penală sunt constituționale numai „în măsura în care nu privesc înregistrările rezultate ca urmare a efectuării activităților specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului, desfășurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr.51/1991”, a informat CCR printr-un comunicat sec.

    Articolul 139, alineatul 3 din Codul de procedură penală are următorul conţinut:

    „Înregistrările prevăzute în prezentul capitol, efectuate de părţi sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege”.

    Pe de altă parte, CCR a declarat constituţional articolul 11, alineatul 1, litera d din Legea SRI (nr. 51/1991):

    „(1) Informaţii din domeniul securităţii naţionale pot fi comunicate:

    (…) d) organelor de urmărire penală, când informaţiile privesc săvârşirea unei infracţiuni”.

    În al doilea rând, deoarece menţine o obligaţie de informare (a procurorilor de către serviciile de informaţii cu privire la săvârşirea unei infracţiuni – n.r.), dar creează o interdicţie de a utiliza materialul (ca probă – n.r.), inclusiv în cauze de terorism sau cele care ţin strict de siguranţa naţională.

    Şi nu în ultimul rând, pentru că, fără nicio logică, interzice utilizarea unor informaţii obţinute legal, cu autorizarea judecătorului în timp ce înregistrările unei persoane private se pare că nu ridică probleme.

    Decizia CCR duce la situații aberante, părând a fi fost dictată de marii corupți ai României.

    1. SRI are obligația să informeze procurorii în legătură posibile infracțiuni (corupție, viol etc.) obținute prin interceptări pe mandat de siguranţă națională, dar procurorii nu pot utiliza respectivele înregistrări ca probe în dosar!
    2. Caz concret, în interpretarea G4Media.ro: dacă, în timp ce monitorizează o persoană pentru terorism, SRI află că respectiva persoană sau altele comit (şi) alte infracţiuni – corupţie, evaziune fiscală, viol etc. -, serviciul poate informa Parchetul cu privire la săvârşirea infracţiunii, dar procurorii nu pot folosi înregistrarile SRI ca probă în ancheta penală. Rămâne ca procurorii să ceară judecătorilor mandat judiciar de supraveghere tehnică pentru documentarea şi probarea infracţiunii de care a aflat SRI cu ajutorul mandatului de siguranță națională. Mai mult: pentru a fi valide, probele trebuie realizate de procurori cu Poliţia, nu cu SRI.
    3. Explicația unui expert: „E frustrant! Iei mandat judiciar şi te rogi (ca persoana interceptată) să mai spună o dată. Interceptarea inițială, cea pe mandat de siguranță națională, în care suspectul spune că a mituit politicieni, a făcut evaziune fiscală sau a comis un viol, nu poate fi folosită în noul dosar judiciar”.

    În februarie 2016, Curtea Constituțională a decis că serviciile nu pot ajuta procurorii să facă probe în ancheta penală. Potrivit CCR, probele trebuie făcute de procurori doar cu Poliţia, nu cu SRI. Problema a fost – şi încă este – că Poliţia nu este atât de bine pregătită şi de discretă precum serviciile de informaţii.

    Dragnea, beneficiarul noii decizii

    Eliminarea probelor făcute de SRI pe mandat de siguranță națională l-ar putea ajuta pe Liviu Dragnea în dosarul Tel Drum.

    Potrivit unor surse judiciare, dosarul Tel Drum abundă de înregistrări făcute de SRI pe mandat de securitate națională, pe securitate economică. Iată, de exemplu, o interceptare făcută pe 15 martie 2017, care se află în primul dosar Tel Drum, trimis deja la instanţă.

    Ion Florian: Alo!
    Neda Florea: Ce faci, Fănică? Pe unde eşti?
    Ion Florian: Aştept să iasă soarele.
    Neda Florea: He, he, eşti în Turnu?
    Ion Florian: Da.
    Neda Florea: Vino, vino un pic până aicea la şefu’.
    Ion Florian: La barieră?
    Neda Florea: Nu, mă… la noi la birou, la şef… la Petre.
    Ion Florian: Păi, nu ştiu unde… da, aici, la Turnu.
    Neda Florea: La birou, mă!
    Neda Florea: Alo!
    Ion Florian: Da, vă aud, da’ nu ştiu unde… La Liţa?
    Neda Florea: Nu, mă, aici, la Alexandria, mă.
    Ion Florian: A, păi sunt la Turnu. Atunci, vin într-o juma’ de oră.
    Neda Florea: Aşa, da, da.
    Ion Florian: Da, da. Bine. Să trăiţi!
    Neda Florea: Bine, bine, bine.

    Potrivit surselor G4Media.ro, „la barieră”, în Turnu, este fosta vilă de protocol a PCR, care a aparţinut companiei Tel Drum și era folosită de fiul lui Liviu Dragnea, Ștefan Valentin Dragnea.

    Pe 9 ianuarie 2018, cu o săptămână înainte ca DNA să pună compania Tel Drum sub acuzare, bunurile firmei să fie puse sub sechestru, iar firma să-şi ceară insolvenţa, Tel Drum a vândut vila şi terenul de 4 hecatare lui Dragnea-junior, potrivit riseproject.ro.

    În dosarul Tel Drum, Liviu Dragnea este acuzat de abuz în serviciu şi fraudă cu fonduri europene de peste 27 de milioane de euro. Ancheta a început în noiembrie 2017 şi nu este încă finalizată.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Victorie otrăvită: pensiile speciale, desființate doar până la decizia CCR!

    Parlamentarii au votat cu o largă majoritate legea prin care sunt eliminate pensiile speciale. Această victorie așteptată de opinia publică este una de scurtă durată pentru că e de așteptat ca judecătorii CCR să declare legea neconstituțională.

    247 de parlamentari de la toate formațiunile politice au votat legea care prvede tăierea pensiilor speciale pentru următoarele categorii:

    – parlamentari;

    – magistrați (judecători și procurori);

    – grefieri;

    – funcționari publici cu statut special;

    – funcționari publici în cadrul parlamentului;

    – primari;

    Înalta curte de Casație și Justiție a anunțat deja că va ataca această lege la CCR. Judecătorii constituționali s-au pronunțat de două ori în ca privește legalitatea unui salariu de serviciu a unor pensii speciale pentru magistrați.

    Florin Roman, liderul deputaților PNL, a declarat că în cazul în care CCR va declara neconstituțională această lege, Guvernul Orban își va asuma răspunderea în fața parlamentului pe un nou proiect ce prevede tăierea pensiilor speciale.

    „În cazul în care se vor constata că sunt lucruri care sunt neconstituţionale, sunt convins că guvernul liberal îşi va asuma răspunderea şi vom avea o asumare a răspunderii şi prin urmare aceste pensii speciale vor dispărea oricât s-ar supăra unii şi alţii”, a declarat deputatul Florin Roman.

    Acesta a mai declarat că, de-a lungul timpului, toate proiectele de lege pentru acordarea de pensii speciale au fost depuse de PSD: „Au fost 10 în total, dintre care Florin Iordache a depus, numai el singur, patru dintre ele”.

    PSD a folosit de-a lungul timpului metoda legiferării în domeniul pensiilor pentru „a cumpăra voturile” unor categorii sociale sau pentru a „cumpăra” bunăvoința magistraților.

    Legea prin care pensiile speciale sunt eliminate a creat multă nemulțumire în societate, dar și agitație mare printre beneficiarii acestor bani suplimentari.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Ana Birchall a învins-o pe Lia Savonea și a divorțat de PSD. În curând, logodna cu PNL!

    Ana Birchall a învins-o pe Lia Savonea și a divorțat de PSD. În curând, logodna cu PNL!

    Ana Birchall, deputat și fost ministru al Justiției în Guvernul Dăncilă a anunțat că și-a depus demisia din grupul parlamentar al PSD. Inițial ea fusese demisă din partid.

    Birchall a stârnit furia PSD-iștilor prin faptul că a cerut ca ministru desființarea Secției Speciale de Investigare a Magistraților. Mai mult, a reușit s-o blocheze pe Lia Savonea, președinte CSM până la finalul anului trecut, în încercarea acesteia de a o numi pe Adina Florea procuror-șef al acestei secții.

    VIDEO. Contre în CSM între Lia savonea și Ana Birchall.

    Savonea a făcut plângere la CCR împotriva Anei Birchall, invocând un conflict de natură constiuțională între CSM și guvern. Săptămâna trecută, judecătorii Curții Constuționale au decis în favoarea Anei Birchall.

    „Aș vrea să vă spun că astăzi am îndeplinit o formalitate: am înaintat Biroului Permanent al Camerei Deputaților demisia mea din grupul parlamentar PSD. Voi continua să reprezint interesele celor care m-au votat, cu același profesionalism și responsabilitate, respectând jurământul depus, în calitate de deputat neafiliat. Cel puțin pentru moment…”, a scris Birchall pe pagina ei de Facebook.

    Conform unor surse, pentru curajul de care a dat dovadă de a rezista tăvălugului pornit de Dragnea și Tăriceanu împotriva sistemului de justiție, Ana Birchall a câștigat posibilitatea de a candida pentru PNL pe un loc eligibil de deputat. Ea are o relație excelentă cu președintele Klaus Iohannis.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Dorneanu îl lasă din brațe pe Dragnea! CCR: „Completurile de 3 judecători sunt constituționale”

    Contestarea legalității completurilor de 3 judecători de la Curtea Supremă a fost o soluție promavată din greu de Liviu Dragnea pe linie de partid pentru a găsi o cale de a scăpa de închisoare.

    În situația în care constituirea completurilor de 3 judecători ar fi fost declarată neconstituțională, cum s-a întâmplat în cazul celor de 5, atunci decizia luată de judecători, în prima instanță în procesul lui Dragnea de deturnare de fonduri, ar fi fost anulată.

    Teodor Meleșcanu, în luna noiembrie 2019, a făcut plângere la CCR, susținând că există un conflict constituțional pe această temă între Parlamentul României și Curtea Supremă.

    Meleșcanu e susținut de PSD la pentru poziția de președinte al Senatului în schimbul promisiunii că va face această plângere la CCR. A fost ultima încercare a baronetului social-democrat de a-l salva pe Dragnea.

    Curtea Constituţională a României (CCR) a stabilit miercuri că nu există conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în privinţa constituirii completurilor de judecată, au precizat oficiali ai CCR, pentru Agerpres.ro.

    PSD miza atunci pe faptul că Valer Dorneanu mai are influență în interiorul curții constituționale și poate livra o decizie favorabilă. O dată cu pierderea alegerilor europarlamentare de către PSD și victoria zdrobitoare înregistrată de iohannis în alegerile prezidențiale, judecătorii CCR s-au distanțat rapid de PSD. Și astfel, ultima speranță a lui Dragnea și altor corupți, printre care și Radu Mazăre, de a scăpa de pedeapsă s-a evaporat.

    Ce scria Meleșcanu în plângerea făcută către CCR din 9 noiembrie 2019:

    „Încă din anul 2018, Curtea Constituţională s-a pronunţat în privinţa legalităţii constituirii unor completuri la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, mai exact, completurile de 5 judecători abilitate prin lege să judece înalţii demnitari ai statului.

    Cu această ocazie, Curtea a arătat cu valoare de principiu şi în acord cu art. 73 alin. 3 lit. l) şi art. 126 alin. 4 din Constituţia României că regulile privind organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti, în general, şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în special, sunt de domeniul legii organice. Altfel spus, doar Parlamentul României, prin lege organică, poate stabili organizarea şi funcţionarea instanţelor de judecată, inclusiv modul de constituire a completurilor de judecată. Aceasta, deoarece, într-un stat de drept european şi democratic, Justiţia se înfăptuieşte numai prin lege şi în numele legii”.Raționamentul său era că o dată ce CCR s-a pronunțat pe modificare în ce privește formarea completurilor de 5, ar trebui să ia o aceeași decizie și în ce privește completurile de 3 judecători.Miercuri, CCR i-a mai dat o veste proastă lui Meleșcanu: a decis că alegerea sa în poziția de președinte al Senatului nu este constituțională. Acesta a declrat că refuză să demisioneze până când nu va citi motivarea.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Încă o belea pentru dinozaurul ceaușist Meleșcanu: a fost ales neconstituțional, va pierde șefia Senatului!

    Teodor Meleșcanu (78 de ani și 10 luni) a intrat în zodia prăbușirii definitive! La o zi după ce IICCMER a anunțat că va cerceta implicarea sa în apărarea regimului Ceaușescu pe 19-20 decembrie 1989, Curtea Constituțională (CCR) a decis că alegerea sa ca președinte al Senatului a fost neconstituțională.

    Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizarea referitoare la alegerea lui Teodor Meleşcanu în funcţia de preşedinte al Senatului, stabilind că este neconstituţională, au precizat, pentru Agerpres, surse din CCR.

    10 septembrie 2019: Teodor Meleşcanu (ALDE) a fost ales, în plen, în cel de-al doilea tur de scrutin, preşedintele Senatului, cu 73 voturi, în timp ce contracandidata sa, Alina Gorghiu (PNL), a avut 59 de voturi.

    11 septembrie 2019: liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, anunţa că mai mulţi parlamentari din Opoziţie au semnat o sesizare către CCR privind modul neregulamentar în care Meleşcanu a fost ales la conducerea Senatului. Fostul ministru de Externe a fost susținut de PSD pentru această funcție, dar ALDE, partidul din care încă mai făcea parte, nu a fost de acord cu propunerea. Sesizarea a fost semnată de 33 de senatori de la ALDE, PNL, PMP, UDMR, precum şi de senatori neafiliaţi.

    13 septembrie 2019: Biroul Politic Executiv al ALDE a „luat act” de excluderea din partid a patru fruntași care sfidau deciziile ALDE și jucau pe mâna PSD: Teodor Meleşcanu, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Ion Cupă şi Ştefan Băişanu. Ulterior, Meleşcanu a declarat că va depune acţiune în justiţie privind excluderea sa din ALDE.

    22 ianuarie 2020: Curtea Constituțională admite sesizarea ALDE și a asociaților săi din această speță și decide că alegerea lui Teodor Meleșcanu la șefia Senatului a fost neconstituțională. Amenințat de un dosar penal în privința acțiunilor pro-dictatură din 19-20 decembrie 1989, dinozaurul ceaușist va trebui să părăsească funcția, pentru care vor fi făcute noi alegeri.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Arsene de la Neamț, tovarășul lui Dragnea, mai bagă niște bani publici în buzunarele lui Cumpănașu

    * Meleșcanu, la un pas de dosar penal pentru minciunile ceaușiste colportate la Viena în decembrie 1989

    * VIDEO. Primul pas în tratarea tuturor formelor de cancer: Celulele T din sânge au un aliat!

    * Putin ne amenință în stil stalinist: „Vom închide gurile murdare” ale celor ce dezvăluie crimele Armatei Roșii!

    * Acestui nesimțit îi vom plăti pensie mare și lungă. A fost prins beat la volan și, de ciudă, s-a pensionat la 51 de ani

  • Un PSD-ist din Curtea Constituțională încasează salariu + trei pensii + indemnizație de revoluționar! În total, peste 14.500 de euro pe lună, totul de la stat!

    Dintre cei 9 membri ai Curții Constituționale, cele mai mari venituri – conform declarației de avere – le are Marian Enache (65 de ani). Anul trecut, acesta a încasat, în medie, 14.535 de euro pe lună, din surse diverse: salariul de la CCR + trei pensii (dintre care una specială) + indemnizația de revoluționar.

    În 2018, salariul lui Enache la Curtea Constituțională a fost de 297.000 de lei pe an, adică 24.750 de lei pe lună.

    Și mai mulți bani a încasat din cele trei pensii pe care le ia simultan: 436.364 de lei pe an, adică 36.363 de lei pe lună.

    Dintre cele trei pensii, una este specială, de parlamentar cu trei mandate. Acest privilegiu i-a adus 91.476 de lei, plus fracție din diferențele care însumează 67.714 lei.

    Per total, în 2018 Marian Enache a câștigat 812.982 lei (174.420 euro). Media lunară a câștigurilor: 67.748 lei (14.535 euro).

    Conversia a fost făcută la cursul de la jumătatea anului trecut: 1 euro = 4,6611 lei (la 1 iulie 2018).

    Cifrele se regăsesc în declarația de avere pe 2018, înregistrată de Marian Enache pe 10 iunie 2019.

    Veniturile lui Marian Enache în 2018

    • salariu CCR: 297.000 lei
    • pensie de stat: 321.476 lei
    • pensie de avocat: 23.412 lei
    • pensie specială de parlamentar: 91.476 lei
    • diferențe pensie: 67.714 lei
    • indemnizație de revoluționar: 11.904 lei

    Total: 812.982 lei (174.420 euro)

    Veniturile medii lunare ale lui Marian Enache în 2018

    • salariu CCR: 24.750 lei
    • pensie de stat: 26.790 lei
    • pensie de avocat: 1.951 lei
    • pensie specială de parlamentar: 7.623 lei
    • diferențe pensie: 5.643 lei
    • indemnizație de revoluționar: 992 lei

    Total: 67.748 lei/lună (14.535 euro/lună)

    Marian Enache – deputat, ambasador, traseist prin 5 partide

    • Avocat de meserie, a „făcut Revoluția” la Vaslui, orașul care a inspirat filmul lui Corneliu Porumboiu – „A fost sau n-a fost?”. Parodie de revoluție, parodie de revoluționari.
    • A fost unul dintre profitorii Revoluției încă din 1990, când a intrat în prima linie a FSN, devenind deputat la alegerile din 20 mai.
    • A avut trei mandate de deputat, în trei circumscripții județene diferite: 1990-1992 (Vaslui), 1996-2000 (Iași), 2012-2016 (Neamț).
    • A făcut parte din 5 partide: FSN (1990-1992), FDSN (1992-1997), ApR (1997-2002), PC (2008-2012), UNPR (2012-2016). De la Ion Iliescu a migrat, succesiv, spre partidulețele lui Teodor Meleșcanu (ApR), Dan Voiculescu (PC) și Gabriel Oprea (UNPR) – sateliți ai PSD. Un traseist desăvârșit!
    • 1992-1993: consilier prezidențial al lui Ion Iliescu.
    • 1993-1996 a fost ambasador la Chișinău.
    • Din iunie 2016 este membru al Curții Constituționale, numit de Senatul României (susținut de majoritatea PSD-ALDE-UDMR), pentru un mandat de 9 ani.

    A dinamitat justiția

    Anul trecut, Enache l-a ajutat pe PSD-istul Florin Iordache (vicepreședintele Camerei Deputaților) să scrie sesizarea prin care a contestat la CCR completurile de trei judecatori de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ). Enache a votat și pentru admiterea sesizării, alături de cei trei colegi numiți de PSD plus cel al UDMR. Scorul a fost la limită: 5-4, deci votul lui Enache a fost decisiv în sensul dinamitării justiției.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!