Blog

  • Olguța Penala: „De Ziua Anticorupției, doamna Kovesi s-a transformat în penală”

    Corul Penalilor a mai produs un fragment de realitate paralelă, un fake news.

    Mai întâi a apărut fugarul Sebastian Ghiță (multi-penal), care pretinde că, la solicitarea Codruței Kovesi (pe atunci, procuror general), a plătit în 2011 „câteva zeci de mii de euro” companiei Țriac Air pentru a-l aduce în țară pe fugarul Nicolae Popa, arestat în Indonezia. Ghiță spune că acea plată a fost „un fel de mită”, pentru că repatrierea lui Popa, om de încredere al lui Sorin Ovidiu Vîntu, i-a folosit lui Kovesi în carieră, ajutând-o să ajungă șefă la DNA.

    Pasul 2: Lia Olguța Vasilescu (multi-penală) s-a înființat la Antena 3, unde a făcut o constatare de țoapă mincinoasă: „De Ziua Anticorupției, doamna Kovesi s-a transformat în penală, după standardele sale. Zeița anticorupției se află exact în situația mea când mi-au fost puse cătușele: nu am luat foloase pentru mine, ci foloase de imagine, de asta am fost acuzată”.

    Adevărul e cu totul altul: în acel dosar, Olguța este acuzată de luare de mită, pentru că un om de afaceri, interesat să obțină contracte cu Primăria Craiovei, i-a achitat costurile unui concert electoral.

    Situația e halucinantă: o politiciană penală, speculând „dezvăluirile” unui politician penal-fugar, zice că fosta șefă a anticorupției este penală.

  • După Primăvara Arabă vine Primăvara Europeană? Băsescu: „Soluţia UE la criză este integrarea rapidă”

    Fostul preşedinte Traian Băsescu face o analiză personală de politică internaţională plecând de la situaţia din Franţa. După ce face un bilanţ al problemelor actuale ale UE – împovărarea clasei medii şi a păturilor paupere cu supraimpozitare, deciziile greoaie, şomaj mare la tineri, ascensiunea extremiştilor, reprimarea în forţă a manifestaţiilor (vezi şi 10 august), birocraţia excesivă – Băsescu are şi o soluţie:

    „Riscul unei Primăveri Europene există şi este responsabilitate Consiliului European, a Consiliului Uniunii Europene şi a Comisiei Europene să dea soluţii la problemele care îi frământă pe cetăţenii Uniunii , cetăţeni care încep să-şi piardă răbdarea, pentru că problemele trenează de multă vreme şi au tot fost amânate din lipsă de decizii politice.
    Oricum, nu eu voi da soluţiile de redresare a Uniunii Europene, dar mi-aş permite să sintetizez propria-mi părere într-un singur cuvânt: INTEGRARE, cât mai multă şi mai rapidă INTEGRARE a statelor membre.
    Cu siguranţă, o accelerare a proceselor de integrare implică o creştere consistentă a costurilor iar plătitorii vor trebui să fie Germania, Franţa, Italia, Olanda. Dar dacă îşi doresc ca Uniunea să progreseze pentru a putea să rezolve problemele care trenează de multă vreme aceste ţări trebuie să plătească acum pentru a câştiga alături de celelalte state mai târziu.
    Politicienii europeni trebuie să înceapă guvernarea pentru cetăţenii europeni având grijă să împartă corect costurile între cetăţenii europeni pe de o parte şi multinaţionale plus bănci pe de altă parte.
    Asta dacă după o Primăvară Arabă vrem să nu ne surprindă o Primăvară Europeană şi să ne întrebăm pe urmă de ce s-a întâmplat…”, a scris Băsescu pe Facebook.

  • Carmen-Gaz loveşte din nou. Mai vrea un 10 august

    Carmen-Gaz loveşte din nou. Mai vrea un 10 august

    Pentru masacrul din 10 august, există deja condamnaţi. Sentinţele sunt date deja. Noi nu le-am aflat încă. Pentru că filmul istoriei rulează cu încetinitorul. Dar lumea noastră, aşa imperfectă cum o privim mulţi dintre noi, are o justiţie infailibilă.

    Ea nu se traduce musai în cât de repede şi de clar ajung la închisoare vinovaţii. Unii chiar nu ajung, pe lumea asta. Cred ei că astfel fentează viaţa şi rigorile ei pământene. Ion Iliescu e doar un exemplu care ar putea să nu-şi ispăşească pedeapsa la Jilava, Rahova sau Poarta Albă. Dar „dincolo” plăteşte şi mai dihai, dacă „aici” nu plăteşte. Nu-mi cereţi dovezi, că nu am. CRED însă în justiţie de orice fel. În 100% dreptate. Aici sau dincolo. Plăteşte preţul şi poţi merge mai departe! Asta e legea vieţii. Nu plăteşti aici? Vei plăti dincolo şi mai dihai. Nici nu ştii cum e mai bine; nimeni n-a adus „probe” de dincolo pentru a-i convinge pe oameni că mai bine plăteşti preţul aici.

    Ştiţi deja cazul lui Ion Ficior, torţionarul de la Periprava, care a fugit toată viaţa de adevăr. Mai avea puţin până să moară, credea să pleacă dincolo cu secretul victimelor sale, dar n-a fost să fie. A plătit aici, la bătrâneţe, cu 20 de ani de închisoare – condamnare. A murit după gratii, în septembrie anul acesta, la 90 de ani. A plătit cumva un preţ pentru cei 103 morţi din închisoarea comunistă. Poate dincolo va suporta mai uşor ce-ar fi suportat dacă de-aici pleca nepedepsit. Şi Ion Iliescu a ales calea lui. Poate va plăti dincolo mai dureros pentru mia şi ceva de morţi din decembrie 89…

    Dar Carmen Dan, zisă şi Carmen-Gaz? Dar cei care i s-au supus orbeşte, la vârful Ministerului de Interne şi al Jandarmeriei, plus cei care au executat ordinele criminale din Piaţa Victoriei, plus agitatorii media şi agenţii lor de influenţă, aceştia vor plăti tot ca Ficior? Sau timpul curge mai repede în aste vremuri?

    Nu ştim. Ieri, Carmen-Gaz a demonstrat o dată în plus că merge până la moarte pe mâna lui Dadday al ei şi a agenţilor Ciumei Roşii, care au asigurat-o că soluţia e „dă-i înainte cu orice preţ”. A incitat din nou la violenţă şi ură socială, exact ca înainte de 10 august, folosind discursul „cu mantă” pentru proşti. Ceva de genul „hoţul strigă hoţii”. L-a ştampilat pe Iohannis incitator şi a zis că va aplica legea. Aşa cum a „aplicat-o” şi în Piaţa Victoriei. Violând-o. Gazând copii, femei, bătrâni. Punând în pericol vieţile celor ce-i plătesc leafa, care vroiau şi ei să strige „NU FURAŢI!”. La fel, toţi cei care, conştient sau nu, au produs UNICUL act de represiune faţă de populaţia civilă paşnică din Europa.

    Mi se pare chiar funny că niciunii dintre ei nu au puterea să se elibereze de povara funcţiei, a salariului, a secretelor murdare. Trăiesc o mare dramă interioară, care îi va măcina şi îi va distruge. Dar cu toate astea, aleg viaţa în minciună. E alegerea lor. Există nenumărate cazuri care au arătat că greşeala recunoscută e pe jumătate iertată. Şi că oricât ai ascunde gunoi sub preş, la final nu mai încape şi dă pe-afară. Doar adevărul te salvează, chiar dacă uneori vine la pachet cu nişte costuri. Însă nu-i obligă nimeni să ia de bune poveţe biblice cu eficacitate 100% dovedită. Nu, ei preferă varianta Ficior. Sau Ion Iliescu. Iar eu le spun doar atât: citiţi atent ce scrie mai sus şi recitiţi peste nişte ani!

  • EXCLUSIV. Răzvan Ştefănescu, „suedezul” cu plăcuţele anti-PSD, candidează la europarlamentare

    Răzvan Ştefănescu – românul din Suedia care a declanşat un val imens de simpatie populară în România, prin scandalul plăcuţelor de înmatriculare – a decis să candideze, ca independent, pentru un loc de europarlamentar, la alegerile de anul viitor pentru Parlamentul European. „Am luat decizia de a candida independent la alegerile de anul viitor pentru Parlamentul European, asta după multe gândiri şi răzgândiri. Am decis să fac acest pas pentru că NU sunt mulţumit de calitatea oamenilor care îi reprezintă pe români în faţa Europei, pentru că m-am săturat să fim mințiți și pentru că îmi doresc să fac mai mult pentru noi. Vreau ca noi toţi, cei din Diaspora, să fim şi mai uniţi, mai ales acum când ţara noastră, pe care am fost obligaţi s-o părăsim, trece prin clipe cumplite. Vreau să putem vota liber, fără sabotaje de genul celor din 2014, să ajutăm măcar cu un simplu vot România. Ştiu că va fi greu și asta pentru că legislația electorală din România spune că o persoană care vrea să candideze la alegerile europarlamentare, ca independent şi nu pe liste de partid, trebuie să strângă 100.000 de semnături. Dar tocmai de aceea mă bazez pe sprijinul vostru. Sunt român şi iubesc România la fel ca voi toţi, vreau să fac ce pot eu mai bine pentru ţara mea. Doar împreună putem reuși!”, a declarat Răzvan Ştefănescu în exclusivitate pentru ZIARISTII.com. În vara aceasta, pe 17 iulie, însoţit de soţia sa Laura şi de băieţelul lor Andrei (8 ani), Răzvan Ştefănescu a venit în vacanţă în România. Au intrat în ţară pe la punctul de frontieră Nădlac cu maşina proprie având numărul de înmatriculare „MUIEPSD„, personalizat şi legal înregistrat în Suedia, cu valabilitate în toate ţările UE, inclusiv în România. Trecerea sa prin ţară a atras un val imens de simpatie şi solidaritate şi a declanşat o serie de creaţii cu aceeaşi temă ca a plăcuţelor, care au umplut internetul. Pe câmpuri, în vârful munţilor, pe ogoare, pe şosele, în aer cu paraşuta, pe străzi la manifestaţii şi în mii şi mii de locuri pe reţelele de socializare, „MUIE PSD” a devenit cea mai puternică armă a românilor fără de putere împotriva „Ciumei Roşii”. Situaţia a atras ura guvernării PSD-ALDE. Imediat, capii Poliţiei Rutiere  s-au pus pe treabă şi au început să se ocupe de „suedez”. A început o operaţiune de filaj şi urmărire, plus zile de căutări în legislaţia rutieră, pentru a-i găsi românului din Diaspora nod în papură. La final, după o astfel de operaţiune inutilă şi care încălca drepturile civile ale şoferului, poliţiştii l-au săltat pe Răzvan Ştefănescu dis-de-dimineaţă şi l-au dus abuziv la Poliţie. I-au demontat plăcuţele de înmatriculare, prin încălcarea legislaţiei, şi l-au obligat să pună plăcuţele vechi, nepersonalizate. Într-o conferinţă de presă ridicolă, şefii Poliţiei Rutiere s-au făcut de râs în văzul unei ţări întregi, invocând în sprijinul acţiunilor lor o anume Convenţie de la Viena, care într-adevăr nu permitea folosirea plăcuţelor de înmatriculare doar din litere, dar în 1968! Dând dovadă de multă incompetenţă (folosită de liderii politici tocmai pentru a le obţine slugărnicia), respectivii nici măcar n-au avut curiozitatea să verifice dacă acea prevedere mai era valabilă. Şi nu mai era! Între timp, printr-un abuz incalificabil rămas încă în aer, poliţiştii îi făcuseră dosar penal lui Răzvan Ştefănescu! Ulterior, la presiunile presei şi ale opiniei publice din ţară şi din Diaspora, dosarul a fost clasat. Cu toate acestea, nimeni nu a fost sancţionat nici măcar administrativ pentru timpul pierdut de poliţişti pe banii contribuabililor pentru a-l „dovedi” pe un simplu cetăţean care „greşise” în a-şi arăta dezgustul total faţă de practicile vulgare ale guvernării. Răzvan Ştefănescu s-a întors în cele din urmă liniştit în Suedia, unde e stabilit din mai 2016. Locuieşte în suburbia Akersberga, aparţinând de capitala Stockholm. Visul său rămâne acelaşi ca al multor români din Diaspora: de a se putea întoarce cândva acasă, într-o ţară în care să nu mai fie posibile abuzuri precum cel trăit de el pe viu sau, mai ales, de genul represiunii din 10 august (în Piaţa Victoriei, unde de asemenea a fost prezent). Răzvan Ştefănescu a revenit în România pe 1 Decembrie, de Ziua Naţională, la Alba Iulia, alături de mai mulţi români din Diaspora care au dorit să sărbătorească 100 de ani de la actul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
  • Carmen Dan amenință cu un nou 10 august. Vestele galbene româneşti: „Nu uităm! Veţi plăti!”

    Ministrul de Interne Carmen Dan, principala vinovată din punct de vedere al funcţiei politice pentru actul criminal din 10 august, ameninţă că represiunea s-ar putea repeta, cu ea şefă a forţelor de ordine. 

    „În plan intern, ne-am obișnuit deja cu apelurile președintelui la proteste, la violență, la anarhie și dacă acest joc pe care continuă să-l facă acum… eu cred că este un joc mult mai periculos având în vedere contextul politic european. Este evident pentru toată lumea că președintele este în campanie electorală și că își încalcă grav atributul constituțional de mediator. Ce pot să vă asigur este că în calitate de ministru de Interne voi face tot ce îmi stă în putere, evident în limitele legale, pentru a menține ordinea publică și securitatea tuturor cetățenilor, indiferent de funcțiile pe care le ocupă aceștia sau de culoarea politică”, a declarat azi Carmen Dan.

    Afirmaţiile absolut iresponsabile pentru un demnitar european seamănă leit cu cele dinaintea manifestaţiei din 10 august. Atunci, ea, Liviu Dragnea, şefii Jandarmeriei şi aliaţii lor din media au incitat la violenţă, vorbind ca şi când ştiau dinainte că huliganii infiltraţi printre manifestanţii paşnici îşi vor face datoria. Ulterior, violenţele „prevestite” de ei s-au adeverit: au făcut înconjurul lumii mii şi mii de imagini cu jandarmii gazând populaţia paşnică, atacând oameni nevinovaţi, punând în pericol vieţile copiilor, femeilor şi bătrânilor. Ulterior, toată comunitatea internaţională a condamnat actele de huliganism de stat, iar Parlamentul UE a votat o rezoluţie împotriva guvernării PSD-ALDE. Iar protestele din Franţa au arătat că acolo jandarmii au făcut ce trebuiau să facă cei din Bucureşti: au arestat imediat violenţii, nu au atacat protestatari paşnici, dimpotrivă i-au protejat de cei agresivi, nu au folosit forţa decât EXCLUSIV împotriva celor care erau violenţi.

    Tot azi, în Italia, ţara cu sute de mii de români abandonaţi de guvernul PSD-ALDE (vezi cazul sancţiunilor pe noul Cod Rutier), şi-au făcut apariţia şi primele „veste galbene” româneşti! Grupuri de români s-au strâns la Milano, în nordul Italiei, într-un protest de solidaritate cu „vestele galbene” din Franţa, dar şi pentru a trage un nou semnal de alarmă legat de ce se întâmplă în România.

    „Mâine se fac patru luni de la represiunea şi din 10 august şi niciun rezultat. Niciun jandarm arestat sau măcar sancţionat, doar câţiva civili. Nicio demisie politică, iar acum Carmen Dan ne ameninţă că ne va da omorul din nou. Nu vom uita. Vor plăti!”, a declarat pentru ZIARISTII.com Roxana Şerban, participantă la miting.

  • SERIAL / Sfârșitul Ceaușeștilor (6). Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Cu o săptămână înaintea Congresului al XIV-lea al PCR, Moscova l-a schimbat pe „dinozaurul” Todor Jivkov cu gorbaciovistul Petăr Mladenov printr-o lovitură de palat. Puciul de la Sofia l-a speriat rău pe Ceaușescu. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    Preşedintele bulgar Todor Jivkov a fost înlăturat cu numai câteva zile înaintea Congresului al XIV-lea al PCR. Ceauşescu a fost influenţat de acest scenariu şi a devenit extrem de precaut. Nu a mai cedat nimic şi a încercat să se blindeze în fruntea statului.

    Istoricul Alex Mihai Stoenescu descrie evenimentele de la Sofia: „Pe 10 noiembrie 1989 a avut loc răsturnarea lui Jivkov. Pentru Ceauşescu a fost o grea lovitură. El încerca de câteva luni să construiască un front anti-Gorbaciov împreună cu Honecker şi cu Jivkov. Iar 10 noiembrie l-a dat cu totul peste cap. Rămăsese singur”.

    Rolul lui Dobri Djurov, generalul școlit la Moscova

    Scenariul bulgar nu este cu mult diferit de celelalte mişcări ale Moscovei. Implicarea pionilor politici ghidaţi de sovietici a fost decisivă.

    Alex Mihai Stoenescu: „Jivkov avea un sistem de putere foarte asemănător cu cel al lui Ceauşescu. Avea Biroul Politic compus din 11 membri, dintre care 6 erau rudele lui. Tot în Biroul Politic se afla şi Petăr Mladenov, omul tânăr, omul lui Gorbaciov. Fusese băgat acolo, ştia şi Jivkov de el. Jivkov făcuse ca Honecker, în ultimele luni ale anului 1989, cu perestroika. Declara: «Gata, adoptăm perestroika!». A dat jos lozincile cu Partidul Comunist. «Facem perestroika, dar cu noi la conducere!». Iar Gorbaciov nu accepta. Şi atunci, văzând că Jivkov nu cedează şi că grupul tânăr nu avea putere, este băgat în scenă şeful Armatei, generalul Dobri Djurov, omul Moscovei. Jivkov face o plenară a Comitetului Central şi o manifestaţie de sprijin pentru Partidul Comunist Bulgar şi pentru el, personal. Şi anunţă în toate întreprin- derile. Se pregătesc muncitorii cu pancarte, cu «Trăiască tovarăşul Todor Jivkov!», cu partidul. Securitatea bulgară blochează venirea muncitorilor la manifestaţie. Îi lasă în curţi în aşteptare, că «s-a amânat manifestaţia». În acest timp, în Biroul Politic, Mladenov a ameninţat cu demisia. Pe Jivkov nu-l mişca demisia lui Mladenov, abia scăpa de el. Numai că Mladenov nu era de capul său. El era Moscova. Or, demisia lui avea cu totul altă dimensiune. Şi atunci, de frică să nu se ajungă într-o situaţie conflictuală cu Moscova, Jivkov a acceptat târgul propus de perestroikişti: să rămână preşedinte al Bulgariei, dar să renunţe la funcţia de conducător al partidului, pe care s-o preia Mladenov”.

    În Piață se striga „Jivkov, Jivkov!”, la tribună era Mladenov

    Ceea ce urmează pare desprins din filme hollywoodiene. „Se termină şedinţa Biroului Politic, se deplasează toţi şi ocupă tribuna de la Comitetul Central. Prim-ministrul bulgar, care era membru în Biroul Politic, vine la microfon şi anunţă că «în urma şedinţei Biroului Politic s-a hotărât schimbarea tovarășului Jivkov din toate funcţiile de partid şi de stat». Când a făcut acest anunţ, s-a sprijinit pe înţelegerea pe care o avea cu ministerele de forţă. Dobri Djurov, general bătrân, trecut de 80 de ani, era ca şi pe jumătate rus. Şi Dobri Djurov a înconjurat Sofia cu trupe, iar Securitatea le-a dat drumul muncitorilor să vină. Era manifestaţia cu Partidul Comunist Bulgar, cu portretele lui Jivkov. Cei de la tribună tocmai anunţau că Jivkov a fost dat jos. Era de tot râsul, un tablou suprarealist: cei din Piaţă strigau, toţi, cu Jivkov, iar cei de la tribună anunţau că s-a terminat cu Jivkov, acum e tovarăşul Mladenov! Oamenii din piaţă erau programaţi, săracii. Mladenov râdea tâmp şi dădea din mâini. Jivkov, iniţial, ieşise furios din sală. A încercat să-şi contacteze Armata, Securitatea, dar nimeni nu a răspuns. Dobri Djurov a preluat pentru câteva ore comanda. Afară, la tribună, a ieşit echipa Moscovei, cu Mladenov, cu Dobri Djurov… În mişcarea asta a contat mult autoritatea pe care o avea Armata. Iar Dobri Djurov chiar avea autoritate; toată lumea ştia că el este vocea Moscovei.”

    Ceaușescu reales la al XIV-lea Congres

    Vestea schimbării lui Jivkov a ajuns repede la urechile lui Ceauşescu. Unul dintre membrii Biroului Politic bulgar a transmis imediat la Bucureşti, în amănunt, ce s-a întâmplat la Sofia. În plus, manifestaţia şi cuvântarea lui Dobri Djurov au fost transmise de Televiziunea Bulgară, care era recepţionată şi în capitala României.

    După lovitura de palat de la Sofia, Ceauşescu şi-a întărit convingerea că trebuie să fie atent la mişcările a trei oameni: şeful Armatei, cel al Ministerului de Interne şi cel al Securităţii. Generalul Vasile Milea, Tudor Postelnicu şi generalul Iulian Vlad. Orice ezitare a acestora ar putea ascunde sâmburele trădării.

    Rămas fără prieteni în exteriorul ţării, Ceauşescu caută să arate cât e de puternic în interior. E decis să nu dea semne de slăbiciune. La o săptămână de la evenimentele din Bulgaria, la Bucureşti nu se întâmplă nimic neobişnuit. La Congresul al XIV-lea al PCR, totul rămâne ca în ultimii 24 de ani: Ceauşescu, reales în unanimitate secretar general al Partidului. Delegaţii la Congres aplaudă mecanic, dar fac eforturi să pară entuziasmaţi. Propaganda de partid se străduieşte să arate cât de fericit e poporul că-l va avea cârmaci tot pe Ceauşescu şi în următorii cinci ani. Activiştii de partid îşi ascund laşitatea într-o iluzorie „frică de Securitate”.

    Marele Cârpaci

    Congresul se încheie pe 24 noiembrie 1989. Votat unanim, adulat ca un zeu şi cântat în presa vremii ca un Mesia unic şi irepetabil, pogorât pe pământ ca să-şi fericească poporul, Ceauşescu nu-şi putea imagina că, peste exact o lună, el şi soţia sa vor intra în bătaia puştii. În nebunia lui, Ceauşescu a neglijat două elemente esenţiale: 1. nici Estul, nici Vestul nu erau dispuse să se împiedice de un bătrân dictator aflat în afara timpului; 2. „iubitul conducător” era nu doar detestat în exterior, ci şi urât de propriul popor. Acelaşi popor care în „marile adunări ale oamenilor muncii” îl ridica în slăvi!

    Marele Cârmaci nu ştia că, departe de cadrul oficial, oamenii îi spuneau, în şoaptă, Marele Cârpaci, aluzie la tinereţea sa de ucenic cizmar.

    Episoadele anterioare

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    ——————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com.

    Tot aici puteți comanda celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții” și „Hagi”.

  • Violențele din Franța bulversează Campionatul European de handbal. România joacă azi, de la 19.00

    Situația critică din mai multe orașe franceze, generată de protestele violente, a obligat Federația Internațională de Handbal (EHF) să ia o decizie radicală: meciurile programate să se dispute sâmbătă, Suedia – Franța și Serbia – Rusia, au fost amânate pentru duminică.

    Astfel, astăzi se dispută patru partide:

    • 16.00: Suedia – Franța (Nantes)
    • 16.00: Ungaria – Germania (Nancy)
    • 19.00: Rusia – Serbia (Nantes)
    • 19.00: România – Olanda (Nancy)

    Comunicatul EHF: „Din cauza situației politice din Franța și a demonstrațiilor anunțate pe străzile din Nantes pe data de 8 decembrie, meciurile din Grupa I principală a Campionatului European de handbal feminin au fost amânate pentru duminică. Federația de handbal ține legătura cu autoritățile franceze și va anunța din timp orice modificări”.

    Grupa României se joacă la Nancy, un oraș ceva mai liniștit. Victorioasă în toate cele trei partide din grupa preliminară (cu Cehia, Germania și Norvegia), România va debuta astăzi în Grupa a II-a principală, întâlnind echipa Olandei, venită și ea cu punctaj maxim din prima fază a grupelor.

    Meciul România – Olanda va începe la ora 19.00 și va fi transmis de TVR 1 și TVR HD.

    Următoarele meciuri ale României: cu Spania (marți) și cu Ungaria (miercuri).

    Grupa a II-a principală:

    1. Romania …….. 2 j ….. 4 p ….. 60-47 ….. +13

    2. Olanda ………. 2 j ….. 4 p ….. 56-52 ….. +4

    3. Norvegia ……. 3 j ….. 2 p ….. 93-89 ….. +4

    4. Germania …… 2 j ….. 2 p ….. 57-61 ….. -4

    5. Ungaria ……… 3 j ….. 2 p ….. 82-92 ….. -10

    6. Spania ………. 2 j ….. 0 p ….. 53-60 ….. -7

  • O veste proastă pentru Dragnea: noua Comisie Europeană va fi condusă de un dur anticorupție

    Cele mai mari familii politice din Europa, PPE și PES, și-au desemnat candidații la șefia Comisiei Europene, pentru mandatul 2019-2024. Popularii merg pe mâna germanului Manfred Weber, iar socialiștii pe cea a olandezului Frans Timmermans.

    Este o asumare directă a acestei funcții de către două mari puteri economice ale Europei, aflate în prima linie a luptei anticorupție, Germania și Olanda, după două mandate în care șefia Comisiei Europene a aparținut unor țări din „linia a doua”, Portugalia (prin Jose Manuel Barroso) și Luxemburg (prin Jean-Claude Juncker).

    Manfred Weber (foto) și-a construit platforma politică pe un mesaj ferm în apărarea statului de drept și a independenței justiției. El a criticat deseori, cu asprime, derapajele puterii socialiste de la București, atât în 2012 (puciul anti-Băsescu), cât și în 2017-2018 (jihadul anti-justiție).

    Frans Timmermans este actualul prim-vicepreședinte al Comisiei Europene, poziție din care a măturat pe jos cu guvernarea PSD-ALDE pentru maltratarea legislației justiției. Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă au lipsit de la Congresul PES de la Lisabona, care l-a desemnat ieri pe Timmermans pentru șefia „guvernului” european.

    Oricare dintre cei doi va ajunge președinte al Comisiei Europene, Weber sau Timmermans, corupții de la București vor avea viață grea. Este o veste proastă pentru ei, dar bună pentru poporul român.

  • ATENȚIE LA CAP! De Crăciun, Dăncilă construiește 3,2 km de autostradă pe zi

    Viorica Dăncilă e pusă pe fapte mari: după ce în 342 de zile au fost construiți 28 de kilometri de autostradă, în următoarele 23 de zile trebuie finalizați alți 72 de kilometri! Altfel spus, după 82 de metri pe zi, vom avea 3,2 km/zi. Viteza de lucru crește brusc de 39 de ori!

    „Anul acesta, noi trebuie să terminăm 100 de kilometri de autostradă. Pe 31 decembrie, şeful CNAIR trebuie să vină şi să-mi spună: <<Avem cei 100 de kilometri de autostradă>>. Dacă zice <<nu-i avem>>, pleacă acasă. Deci, avem un act semnat, am promis acest lucru, trebuie să-l facem”.

    Directorul Companiei Naționale pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR) poate să-și scrie demisia: să finalizezi 72 km de atostradă în 23 de zile (adică 3,2 km pe zi), incluzând și zilele de Crăciun, este ca și cum Viorica Dăncilă ar învăța limba engleză în trei zile. Sau cum ar vorbi corect limba română, pur și simplu. Fără termen.

    La ultima sa vizită pe un șantier, doamna prim-ministru s-a întâlnit cu o plăcuță pe care scria: „Atenție la cap!” Se pare că n-a fost atentă.

  • O seară cu Hoandră, Gușă, Bichir, Depardieu – cvartetul de coarde al lui Putin

    O seară cu Hoandră, Gușă, Bichir, Depardieu – cvartetul de coarde al lui Putin

    Promo la Realitatea TV. Octavian Hoandră își anunță emisiunea de duminică seara. Burtiera se înroșește – „Hoandră: Gerard Depardieu este impresionat de personalitatea lui Vladimir Putin”.

    Începe emisiunea lui Hoandră, dar nu cea de duminică (promo Putin), ci cea de sâmbătă (promo Gușă). Le zice Hoandră, le spune verde-n față: „Succes mare la judo, plus Partidul Realitatea, care se adaugă televiziunii Realitatea… Iată de ce Cozmin Gușă a devenit inamicul unor forțe obscure. Din toate părțile e această teamă de Partidul Realitatea”.

    Invitații, jenați, se abțin. Preferă să vorbească despre violențele din Franța. Doar unul e hotărât pe meserie: Florian Bichir, ex-ziarist (am fost colegi la EVZ). Tocmai s-a întors de la Focșani, unde între felul doi și desert a constatat că baronul Oprișan e „un mare, mare patriot”.

    Bichir: „Aș începe prin a-i felicita pe cei care conduc Federația Română de Judo, în primul rând pe domnul Gușă, pentru că face performanță, pune România pe hartă”. Se întoarce către Hoandră, îl ia la țintă: „Vă felicit pentru interviul cu Gerard Depardieu”. I-ar zice ceva și femeii de serviciu, dar n-o vede prin studio.

    Încep discuțiile serioase, despre politică. Deschidere prudentă, dar precisă: „Eu nu mă pricep la sociologie, dar Cozmin Gușă se pricepe„. Apoi, analiza: „Hai să spunem că aveți 3%, peste 300.000 de români se uită la Realitatea TV. Înmulțești cu doi și faci un partid de peste 600.000!”

    E clar, Partidul Realitatea nu are cum să piardă alegerile…