Perioada 1945-1964 a fost una extrem de dificilă pentru români, inclusiv pentru istorici. Tratatul de pace din 10 februarie 1947, consfințea, în fond, prevederile pactului Molotov-Ribbentrop din 23 august 1939 și ale Convenției de armistițiu din 12 septembrie 1944 în privința graniței de stat a României. În același timp a fost anulat Dictatul de la Viena, nord-estul Transilvaniei fiind reintegrat în cadrul statului român. Cenzura impusă de sovietici nu a mai permis publicarea vreunei lucrări în care Basarabia și Bucovina să fie prezentate ca teritorii românești. Din contră, trebuia să se scrie că acestea aparțineau dintotdeauna Rusiei, iar în perioada 1918-1940 au fost ocupate de România, care participase la un război imperialist.
În viața politică, în cultura românească s-a impus un spirit antinațional. Se aprecia că dacă românii au realizat vreodată ceva în istorie, aceasta s-a datorat sprijinului Rusiei (Uniunii Sovietice); România era o țară reacționară, iar trecutul ei trebuia blamat. Pentru a se putea dezvolta și a putea urma calea progresului, românii trebuiau „să se rupă” de acel trecut și să privească numai spre viitor, urmând exemplul „poporului sovietic eliberator”. Această directivă antinațională și-a găsit ilustrarea în Istoria R.P.R. elaborată sub redacția lui Mihail Roller. Prima ediție a apărut la sfârșitul anului 1947 (cu titlul Istoria României), iar următoarele în 1948 și 1952. Ultima ediție avea 797 de pagini și se intitula „manual pentru învățământul mediu”.
În realitate, lucrarea nu avea niciun aparat metodic și nu era structurată pe lecții, ea se putea adresa tuturor celor interesați de istorie cărora li se oferea un model de observare „marxist-leninist-stalinistă” a trecutului, în spiritul documentelor Partidului Muncitoresc Român și a directivelor venite de la Moscova. În prefața acestei cărți se preciza: „Ne-am străduit să punem la bază hotărârile C.C. al PMR, articolele și cuvântările tovarășului Gheorghe Gheorghiu-Dej și ale altor conducători ai partidului. La revizuirea manualului am ținut seama de criticile aduse manualului Istoria României (prima ediție avea acest titlu) în prefața ediției ruse, tipărite în anul 1950 la Moscova”.
Lucrarea avea la bază teza marxistă potrivit căreia „istoria omenirii este istoria luptei de clasă între exploatați și exploatatori”, între care nu putea să existe nicio colaborare. O altă teză era cea formulată de V.I. Lenin, potrivit căreia primul război mondial a avut un caracter imperialist. În consecință, participarea României la acel război a avut ca obiectiv cucerirea de teritorii, burghezia și moșierimea română urmărind și reușind să-și extindă exploatarea și asuprirea maselor populare din Basarabia, Transilvania și Bucovina.
(Preluare Historia)
M-am născut în București, nu m-am mîndrit niciodată cu asta și nici n-am avut vreun sentiment de apartenență de genul „De unde ești?“, „Din capitală!“. Ba chiar aveam o ușoară senzație de jenă atunci cînd eram mică, iar vărul meu de la Cluj – un oraș în care m-am simțit mereu ca acasă – susținea că în Ardeal e adevărata civilizație și ne numea pe „noi“, bucureștenii, „mitici“. Faptul că m-am născut într-un oraș mare mi-a marcat probabil viitorul, mi-a dat șanse în plus, deși toată viața am încercat să fug din orașul cel mare și să găsesc spații mai mici care să mă reprezinte.
