Simona Halep merită primită din nou pe un mare stadion al țării. Să vină și să-și prezinte marele trofeu de la Wimbledon, așa cum anul trecut ne-a arătat cupa de la Roland Garros.
Sigur că nu avem nevoie de piruetele penibile ale Vrăjitoarei Firea, dar vrem s-o vedem și s-o aplaudăm pe Simona Halep. Dacă nu se poate pe Arena Națională, care se află în veșnică renovare (mulțumim, Fireo, că ne-ai închis cel mai mare stadion în plin sezon!), atunci trebuie găsită o altă arenă, din Capitală sau din alt oraș al țării.
Poate la Ploiești.
Poate la Craiova.
Poate la Constanța.
Dar de ce nu la Cluj-Napoca? Capitala Ardealului a găzduit ultimele meciuri de acasă ale naționalei române în Cupa Federației. Tot la Cluj, recent, a fost un eveniment special, la care au pus mâna pe rachetă și Simona, și tatăl ei.
Clujul s-a obișnuit cu Simona, Simona s-a obișnuit cu Clujul.
Tot acolo, în inima Ardealului, există un personaj mărunt la stat, mare la sfat, care și-a agățat o tobă de gât – era mai mare toba decât el – și a bătut-o ore-n șir la Ostrava, în Cehia, și la Rouen, în Franța. Pe traseul Cluj – Ostrava – Rouen s-a cimentat o solidaritate rară în sportul românesc.
Am vrea s-o primim pe Simona pe o arenă mare din București. Dacă nu suntem în stare, atunci poate se mișcă mai bine Cujul. Domnule Emil Boc, vă băgați?
Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!
Agitație mare la pușcăria Rahova și la televiziunile iubitoare de borfași: s-a însurat Radu Mazăre, mafiot vestit, hoț renumit, corupt profesionist, șmenar fără egal, fugar iute de picior.
Fostul primar al Constanței s-a căsătorit cu Roxana Mihalache, cea care, de bunăvoie și nesilită de nimeni, și-a unit destinul cu cel al unui bărbățoi-papițoi care are de executat o pedeapsă de 9 ani pentru corupție, plus condamnările care mai vin din spate.
S-a adunat acolo tot neamul Mazăre. A fost și Mama Mazăre, cotoroanța bine înfiptă în sistemul ceaușist, când lucra prin ministere și colinda lumea, trimisă la posturi bine acoperite. A făcut avere frumoasă pe vremea comunismului, dar și mai dihai a huzurit în anii de glorie ai Răducului ei, care jefuia Constanța precum cel mai feroce pirat. Acum, Mama Mazăre deplânge situația fiului ei iubit, care, evident, este o victimă a abuzurilor justiției, un nefericit lovit de dosare politice.
Soacra mare și mireasa, așteptând să intre la ginerică-pușcărică
A fost acolo și fratele Alexandru Mazăre, un impostor care, pe baza puterii uriașe a șmenarului Răducu, s-a trezit senator timp de patru ani.
A fost și celălalt frate, Mihai, care pare un om cu ceva mai mult bun-simț.
A fost și Răducu, beizadeaua care în fragedă pruncie defila cu tătâne-său în uniformă nazistă, iar în ultimii ani făcea naveta în Madagascar cum fac constănțenii de rând naveta la Medgidia.
A fost chiar și mireasa-de-pușcărie, Roxana fotomodela, care la ieșirea din penitenciar a spus că Răducul ei drag, escrocul ei iubit, „este supărat pentru ceea ce se întâmplă, atât timp cât stă 9 ani arestat pentru nedreptate”.
Pentru nedreptate! A furat dragul ei nemernic zeci, sute de milioane de euro, a nenorocit oameni și instituții, a devalizat bugete, iar acum e înschis pentru nedreptate! Proastă zi ți-ai ales să ne flegmezi, mireaso!
Sigur că te-ai îndestulat și ‘mneata, că doar n-oi fi trăit în sărăcie, lângă un escroc de talie mondialo-africană. Or fi picat bani frumoși și pe la casa de modă pe care ‘mneata, miresico, ai înființat-o ca să-i croiești hoțomanului iubit ţoalele pentru celebrele parade ale Carelor Alegorice, organizate de Primăria Constanţa. Or fi picat bani frumoși și prin afacerea pungășească din Madagascar, că doar nu s-or fi băgat low-cost-uri spre Antananarivo.
Soacra mare, mireasa, Răducu, fratele Mihai, fratele Alexandru (ex-senatorul), la Rahova
Așa că am ținut, dragilor, să vă transmit gândurile mele de păcătos în sfânta zi a căsătoriei voastre, când ați ținut să ne flegmați încă o dată, de la înălțimea milioanelor furate din buzunarele noastre.
Casă de piatră, Roxănica, mamă! Celulă de piatră, Răducule, nedreptățitule! Și nu fiți triști, că la Rahova există camera intimă. Vă doresc să fiți fericiți și sănătoși, s-o folosiți până la adânci bătrâneți!
Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!
Rar mi-a fost dat să aud declarații atât de ipocrite precum criticile aduse la adresa deciziei președintelui SUA, Donald Trump, de a organiza o paradă militară în Washington DC, cu ocaza Zilei de 4 Iulie, Ziua Independenței SUA, celebrată în acest an. Diferite voci „corecte politic”, de la politicienii americani ai Partidului Democrat și lideri ai societății civile americane până la reprezentanți ai mediului politic și civic european, și-au exprimat „surprinderea, nemulțumirea, șocul, îngrijorarea” etc. față de prezența câtorva tancuri M1 Abrams și a unor avioane militare de ultimul tip la festivitățile organizate în capitala SUA.
Un adevărat „baraj de artilerie” a fost îndreptat împotriva președintelui Trump de contestatarii săi: „Tancurile lui Trump pun în pericol suprafața carosabilă din zonele cu însemnătate istorică pe unde vor defila!”, „Banii folosiți pentru organizarea paradei cu tehnică militară puteau fi folosiți pentru săraci!”, „Inadmisibil ca tancurile lui Trump să defileze într-o zonă cu însemnătate istorică unde au fost organizate mari proteste pentru apărarea drepturilor și libertăților!”, „Trump este un narcisist care scoate Armata SUA în stradă!”, „Trump face paradă militară ca în fosta URSS!” etc.
An Army soldier hops out of a Bradley Fighting Vehicle after moving it into place by the Lincoln Memorial, Wednesday, July 3, 2019, in Washington, ahead of planned Fourth of July festivities with President Donald Trump. (AP Photo/Jacquelyn Martin)
Ipocrizia francezilor
Lista aberațiilor declarate de adversarii politici ai lui Trump este mult mai lungă, mesajul principal fiind deranjul resimțit de unele grupuri politice și civice la această etalare de forță militară pusă în scenă de președintele SUA. Extrem de ipocrită îmi pare și reacția presei din țări în care parada militară organizată de ziua națională este o tradiție deja istorică.
De exemplu, am ascultat la RFI, radioul public al Franței, o așa-zisă analiză politică despre „tancurile lui Trump” în care prezența lor la festivitățile dedicate Zilei de 4 Iulie 2019 era înfierată într-un stil aproape sovietic. Probabil că jurnalistul comentator a uitat despre festivitățile dedicate Zilei de 14 Iulie, Ziua Națională a Republicii Franceze, când o bună parte din defilarea organizată în centrul Parisului, pe Champs-Élysées, se constituie din participarea unor importante unități ale Armatei Franceze. Aștept cu interes opiniile RFI despre prezența, la parada militară care va fi organizată de Ziua Franței, peste o săptămână, a detașamentelor Legiunii Franceze… O fi corect sau incorect politic să-i vezi pe legionarii francezi defilând pe străzile Parisului?
Armata SUA, protectoarea democrației occidentale
Toți acești contestatari ai „tancurilor lui Trump”, acești „pacifiști” de ocazie, uită un adevăr evident și simplu: tancurile SUA sau, mai bine-zis, Armata SUA reprezintă, deocamdată, singura forță militară capabilă să garanteze supraviețuirea democrației de tip capitalist și a sistemului economic al pieței libere în fața pericolelor majore venite din partea regimurilor autoritariste și iliberale din Federația Rusă, China comunistă ori a amenițărilor teroriste, cu suport nuclear, lansate de Iran și Coreea de Nord.
De fapt, această ofensivă mediatică stupidă și toxic de ipocrită, lansată împotriva unui gest politic calculat făcut de Președintele Trump – anume, etalarea forței militare a SUA într-un context politic internațional deosebit de tensionat –, exprimă nu grija față de banii publici americani sau de idealul „păcii mondiale”, ci este parte dintr-un mecanism politic mult mai complex anti-Trump și, totodată, anti-american, construit – culmea – de politicieni din spațiul democrației euro-atlantice.
Migrația sponsorilor de la Hillary Clinton la Donald Trump
Liderii Partidului Democrat, șocați nu de „tancurile lui Trump”, ci de succesul neașteptat al măsurilor economice adoptate de președintele Trump, care au relansat economia SUA adusă în pragul falimentului de măsurile „socialiste” adoptate de regimul fostului președinte Barack Hussein Obama al II-lea, caută să se folosească de orice ocazie pentru a lovi în guvernarea Trump, în speranța că vor recupera decalajul politic față de Partidul Republican. Marea lor neșansă este că foștii sponsori din industria americană de armament ai doamnei Hillary Clinton – învinsă de Donald Trump în scrutinul din 2016 – s-au orientat către președintele Trump, care investește tot mai consistent în dotarea și modernizarea Armatei SUA.
Europenii anti-Trump
Interese anti-Trump și anti-americane au și unii lideri ai Uniunii Europene. Între aceștia se remarcă Emmanuel Macron – președintele Republicii Franceze, un fost socialist „reșapat” în militant al „corectitudinii politice” de organizația civică La République En Marche!, transformată într-un partid-„carcalete” cu idealuri de centru, de dreapta liberale, social-liberale și de orice altă orientare, dacă interesul imediat o cere, politicianul francez responsabil pentru criza socială și economică în care se zabte Franța. De asemenea, Angela Merkel – cancelarul Germaniei, autor politic atât al dezastrului în care a eșuat procesul de primire în spațiul UE a imigranților din Africa și Orientul Mijlociu, cât și al unei generoase apropieri economice și politice a Germaniei față de Rusia lui Putin, contrar politicii de sancțiuni și izolare a regimului iliberal de la Moscova promovată de SUA, Marea Britanie și Uniunea Europeană.
În structurile politice ale Uniunii Europene se conturează, mai ales după recentele alegeri europarlamentare, un tot mai puternic grup federalist, format din politicieni care promovează idealul înființării unei suprastructuri politice și statale numită Statele Unite ale Europei. Totodată, acesta dorește încetarea alianței militare (vezi inițiativa privind organizarea unei „Armate Europene”) și politice cu SUA. Nu știm dacă acești politicieni europeni sunt de o inocență vecină cu prostia (nota bene: statele membre ale UE care sunt și în NATO nu sunt capabile să-și achite la timp contribuția financiară pentru funcționarea acestei alianțe militare, unde greul susținerii financiare și militare cade pe SUA, dar visăm la o Armată Europeană!) sau sunt ticăloși, măcinați de orgolii stupide și deopotrivă periculoase pentru viitorul democrației în UE.
Generația care merge spre sinucidere
Apoi, este aproape inutil să mai discutăm despre criticile la adresa „tancurilor lui Trump” venite din partea unor lideri ai societății civile din SUA și din Vestul european, infestate de așa-numita „snowflake generation”, generația „fulgilor de nea”. Aceasta este formată din indivizi, în majoritate tineri studenți, a căror minte este grav tulburată de un amalgam toxic de frânturi din diferite concepte prost înțelese și mai prost asimilate: marxismul anti-capitalist (stupid să țipi „Jos Capitalismul” cu Iphone-ul în mână și postând pe Facebook, aceste două mari simboluri ale succesului economiei capitaliste!), „corectitudinea politică” ce neagă realitatea naturală (ai barbă pe față, păr pe picioare și penis în pantaloni, dar te proclami „lady” pentru că, nu-i așa, genul nu e realitate naturală, e doar un „construct social”!), „pacifismul” de doi bani în cheia prăfuită a mișcării „flower power” care propune să luptăm cu teroriștii și cu regimurile politice iliberale nu prin sancțiuni economice dure ori prin folosirea tehnicii militare, când este necesar, ci prin oferirea de… flori și prietenie totală. O generație care neagă cretin confortul oferit de capitalism și caută „raiul pe pământ” al unei societăți fără clase, fără genuri, fără concurență economică, fără inegalități, inclusiv cele naturale etc. O generație care, de fapt, își trădează părinții și moștenirea lăsată de aceștia și merge, cu seninătate, la sinucidere.
Prin urmare, în lumea noastră, deocamdată, avem nevoie de „tancurile lui Trump” și de Armata SUA. Cei care contestă acest adevăr sunt, cum spuneam, fie de o inocență vecină cu prostia, fie niște ticăloși cu interese toxice pentru democrația euro-atlantică. GOD BLESS AMERICA!
E vremea să înfruntăm și cea mai sensibilă piesă a mega-diversiunii „Răpirea Sorinei de către americanii traficanți de organe”: extragerea copilei de către procurorul Maria Pițurcă. E timpul să înfruntăm emoția, să privim obiectiv imaginile.
Timp de o săptămână, persoana cea mai înjurată din România a fost magistratul din Craiova. Cu gura larg deschisă ori cu jumătate de gură, toată lumea a spus fără dubiu: da, procuroarea a greșit. Cei mai mulți ar fi rupt carne din ea și ar fi pus sare: Huooooo, nenorocito! Cum să terorizezi un copil în halul ăsta?! Afară din magistratură!!!
Pe fondul emoției naționale, imaginile lucrau împotriva doamnei Pițurcă. Opinia publică vedea, în câteva zeci de secunde, cum procurorul o apuca de mâini pe fetiță și încerca s-o ducă în mașina părinților adoptivi. Efectul de inimă zdrobită venea însă mai ales din țipetele sfâșietoare ale copilei. Sub impactul emoțional al strigătelor disperate, orice rațiune dispare. Iar opinia publică se atașează instantaneu nu doar de Sorina, ci și de cea de care micuța se agață cu disperare: „Mamiiiii, nu vreau să plec, mamiiiii!”
Imaginile care au răvășit România
Cum poți să reziști unei asemenea scene? Nu reziști, că nu ai inimă de piatră. Ești om, nu statuie. Oamenii dotați cu multă sensibilitate cad imediat în capcană, mai ales dacă rațiunea e mai puțintică. Nicio șansă de iluminare când televiziunile promovează, fără discernământ, o acritură – nașa – care latră gutural: „Doamna procuror a apucat-o pe Sorina și a dat-o cu capul de ciment! A izbit-o cu capul de asfalt! A lovit-o cu capul de pereți!”. Dacă te uiți în gura nașei – fiica naturală a familiei Șărămăt -, te uiți pe jos, să vezi dacă n-au zburat creierii Sorinei. La cei 26 de ani ai ei, nașa pare să fi văzut multe filme horror.
O construcție monstruoasă
Gata, s-a stabilit: procuroarea e nenorocită, mami e zâna cea bună, fetița trebuie să rămână acolo, ea vrea să rămână acolo, nu trebuie să plece nicăieri, părinții adoptivi sunt răi și vor să-i ia organele, America e urâtă, nimeni nu poate trece peste voința Sorinei, primează interesul major al copilului.
Caz închis, nu mai e nimic de discutat. Mai ales că televiziunile de propagandă pun cărămidă peste cărămidă la această construcție impresionantă.
Oare așa să fie? Încet-încet, chair și oamenii-dotați-cu-multă-sensibilitate-și-cu-puțină-rațiune au aflat că albul nu prea e alb, iar negrul nu prea e negru. Dincolo de aburii emoției se află rațiunea. Iar ea ne arată, puțin câte puțin, cât de falsă este imaginea inițială, cea care i-a păcălit pe atâția oameni de bună-credință. Cât de monstruoasă este construcția bazată pe emoție și diversiuni. Adevăruri absolute se arată a fi minciuni îngrozitoare.
Ticăloșie + prostie = protest pentru Sorina
Zece pași spre adevăr
În primul rând, mami nu e mami. A avut șase ani la dispoziție să devină mami, dar în locul unui copil a preferat o leafă.
Cum să rămână fetița la asistenta maternală? E ilegal! E imposibil! Asistenta maternală nici măcar nu mai e asistentă maternală! Fetița mai are doar două variante: într-o casă din New York sau la o casă de copii de prin Mehedinți. Ori, ulterior, la altă asistentă maternală.
Da, există o mami, dar ea se află la poartă, pitită într-o mașină, speriată de balamucul făcut de familia, neamurile și vecinii ex-asistentei maternale, plus o ciurdă de gură-cască. Fetița are părinți de două luni, le poartă deja numele – e Sorina Săcărin -, dar manipulatorii ei nu i-au spus asta.
În prim-plan, trei personaje: Sorina, asistenta maternală și procuroarea
Cu cât mă uit mai mult la imaginile cu fetița agitată, speriată, disperată, cu atât îmi apare tot mai monstruoasă imaginea asistentei maternale. Cum n-a avut pic de milă de biata Sorina! Cum n-a durut-o sufletul s-o manipuleze pe micuță cu acele minciuni oribile, că vin doi bau-bau ochelariști din America să-i ia rinichiul și să-l dea fetei lor! Cu a pus-o în situația de a se tăvăli pe jos și a țipa sfâșietor, într-o dureroasă sinceritate de copil mințit cu cinism!
Care este interesul superior al copilului? Cel de a rămâne într-o familie care l-a crescut contracost, dar n-a vrut să-l adopte? Sau cel de a se dezvolta într-o familie care face eforturi uriașe să-l adopte?
Cine decide care e interesul superior al copilului? Chiar el, copilul, prin opțiunea lui mecanică/manipulată? Să fim serioși! De aceea există adulți și de aceea există instanțe, ca să decidă în locul minorului, mai ales când el, minorul, abia a împlinit 8 ani.
Mai contează legea în țara asta? Dacă da, atunci ce mai e de negociat pe seama unei decizii definitive? Nu e suficient că asistenta maternală a sfidat legea două luni, alungând cel puțin șase delegații ale statului român care veniseră să ia fetița și s-o încredințeze părinților ei?
Ramona și Gabriel Săcărin sunt singurii părinți ai Sorinei, pentru că părinții naturali au decăzut din acest drept, iar Mariana și Vasile Șărămăt nu au fost niciodată părinții ei. Nu și-au dorit să fie. Mai precis: au dorit să nu fie (cu semnătură pe hârtie). Au ales să fie prestatori de servicii maternale, nu părinți. Acum nu mai sunt nici una, nici alta.
Abia aștept ca procurorii să aplice legea în cazul asistentei maternale care a sfidat una dintre obligațiile sale esențiale: aceea de a pregăti minorul pentru adopție. Că l-a pregătit împotriva adopției – asta e circumstanță agravantă.
Procurorul Maria Pițurcă nu e un monstru, așa cum i-a fost proiectată imaginea în aceste 7 zile. Dar aici sunt multe de spus.
În fond, ce a făcut procurorul?
Dacă te scuturi de emoție, eventual cu sonorul pus pe „mut”, și privești cele câteva zeci de secunde filmate în care acționează procurorul Maria Pițurcă, îți scade mult nivelul de revoltă. Ba chiar începi să accepți că femeia n-a comis nicio grozăvie și că totul a fost gonflat ca într-un roman suprarealist.
În fond, ce a făcut procurorul?
A cerut sprijinul asistentei maternale pentru a o convinge pe Sorina să meargă la mașină, unde o așteptau părinții adoptivi. Era clar că Mariana Șărămăt avea ascendentul celor 7 ani de conviețuire cu micuța. Dar femeia nu avea nici chef, nici putere de a o îndruma pe Sorina spre noii ei părinți. O îndoctrinase atât de tare că soții Săcărin sunt oameni răi, încât nu mai putea întoarce nimic nici dacă ar fi revenit la bune intenții. Dar nici gânduri bune nu avea.
A încercat s-o liniștească pe Sorina, dar fără succes: fetița era prea încărcată emoțional pentru a mai vedea, ca soluție salvatoare, altceva decât fusta celei care o manipula asiduu de cel puțin doi ani.
A tatonat momentul potrivit pentru a o scoate pe Sorina din casă fără a o supune unui stres extrem. Acel moment n-a venit, iar tensiunea era în creștere.
A trecut la acțiune, pe ideea că șocul va fi mare, dar scurt, iar după câteva minute fetița se va liniști în brațele părinților ei adoptivi, care în niciun caz nu aveau să se poarte ca niște traficanți de organe.
A apucat-o pe fetiță de mâini și a ținut-o ferm, pentru a n-o lăsa să se lovească de pardoseală, de mobilă sau de pereți.
A tras-o spre mașină, fără a o lovi sau a se răsti la ea.
Secvențele sunt crunte pentru fetiță, par zguduitoare și pentru adulți, dar orice altă idee putea fi mai proastă. Așteptarea ar fi crescut tensiunea, amânarea ar fi sporit stresul și ar fi prelungit neaplicarea legii. Dar tot ar fi venit ziua în care fetița trebuia luată de la familia Șărămăt și dată familiei Săcărin.
Maria Pițurcă și-a asumat ceea ce fac, de obicei, medicii: te taie cu bisturiul nu ca să te omoare, ci ca să-ți salveze viața. Nu pentru că îți vor răul, ci pentru că îți vor binele.
Dacă procedura de extragere a copilului a fost greșită, atunci cei care au greșit vor plăti. Sunt anchete deschise, adevărul va fi stabilit cu legea în mână. Dar în niciun caz nu e vorba de o crimă aici! Crima au făcut-o soții Șărămăt, cei care au crezut că ei sunt deasupra legii și că Sorina e proprietatea lor aducătoare de venit.
Maria Pițurcă și lupta ei pentru a o duce pe Sorina la mașina părinților adoptivi
Interesul superior al copilului
Apropo de interesul superior al copilului și de ce vrea acesta: când i se face o injecție, copilul nu se bucură, ba chiar s-ar putea să plângă. Interesul superior al copilului este să i se facă injecția, chiar dacă el țipă, fuge, se zbate, se tăvălește pe jos.
E un caz banal care arată cât de mare a fost manipularea. S-a spus cu răcnete că interesul superior al copilului e sinonim cu ce vrea copilul. Deseori, adevărul este exact pe dos: interesul superior al copilului nu are nicio legătură cu ce vrea copilul, ba dimpotrivă, e chiar opusul acestei voințe.
Este interesul superior al copilului să mănânce un kilogram de ciocolată pe zi, cum i-ar plăcea? N-aș prea crede.
Este interesul superior al copilului să nu meargă la grădiniță, cum poate și-ar dori? N-aș prea crede.
Este interesul superior al copilului să se apuce de fumat pe la 10 ani și de băut alcool pe la 15, cum poate l-ar tenta? N-aș prea crede.
Este interesul superior al copilului să refuze vaccinarea, cum îl îndeamnă unul-altul? N-aș prea crede.
Este interesul superior al copilului să meargă în vacanță în Hawaii, cum își dorește cu ardoare, deși tu nu ai bani decât pentru Vama Veche? Îndoi-m-aș!
Sunt doar câteva exemple care arată, concret, că interesul superior al Sorinei nu e totuna cu ce vrea Sorina. Mai ales că Sorina e un copil de numai 8 ani, manipulat ordinar de o asistentă maternală dotată cu un cinism înspăimântător.
Foarte bun video-editorialul lui Mălin Bot
Epilog
Gâdea grohăie împotriva procuroarei Maria Pițurcă din Craiova. Mircea Badea behăie înjurături spurcate. Sorina Matei mugește: „E procuror #Rezist! E din gașca #Rezist!”.
Măi, copii ai durerii, poate n-ați aflat, dar #Rezist tocmai a câștigat alegerile la un scor zdrobitor! Iar data viitoare le va câștiga și mai clar. Ce n-ați înțeles voi este că #Rezist = #Dreptate, iar românii sunt însetați de dreptate.
Marți: ordonanță de urgență pentru Codul administrativ, adoptată de Guvernul PSD-ALDE.
Miercuri: Legea pensiilor, votată de majoritatea PSD-ALDE din Camera Deputaților (for decizional).
Două nenorociri promovate de niște iresponsabili care sunt hotărâți să pună la pământ șandramaua numită România. Tăriceanu, Dragnea/Dăncilă și roiurile lor de ploșnițe politice au aplicat tactica canaliei populiste: au votat să băgăm pe foc încă doi stâlpi de lemn ai casei în care locuim cu toții. Imediat, „drujbiștii” PSD-ALDE au trecut la treabă: taie de zor structura de rezistență a României. Vom locui într-o casă aparent încălzită, dar care se va prăbuși peste noi.
Creșterea aberantă a pensiilor publice, prin gonflarea fondului de pensii cu miliarde de euro care nu există, este o bombă atomică pusă de PSD-ALDE la temelia României. Aceasta va exploda fie sub scaunele acestei guvernări iraționale, fie în brațele viitoarei guvernări PNL-USR-PLUS-PMP – depinde când se va face rocada la Palatul Victoria.
Pe partea cealaltă, Codul administrativ are zeci de prevederi ticăloase, imorale, imbecile, nenorocite, distrugătoare. Însăși adoptarea lui prin ordonanță de urgență – fără a putea fi justificată vreo urgență – este o chestiune flagrant neconstituțională.
Dar ne aflăm în capcana în care ne aflam și înainte de referendumul din 26 mai: cine să atace ordonanța la Curtea Constituțională? Avocatul Poporului? Care Avocat al Poporului? Victor Ciorbea e o moluscă PSD-istă, care acum poate invoca și faptul că i-a expirat mandatul. Noul Avocat al Poporului este tot o specie nevertebrată, moșită de bandele PSD-ALDE.
Așadar, avem o ordonanță de urgență evident neconstituțională, dar nu putem nici măcar să-i verificăm/confirmăm constituționalitatea. Suntem legați de mâini și de picioare. Asistăm neputincioși cum bandiții PSD-ALDE prăbușesc casa peste noi, dar nu-i putem opri, pentru că drujba e la ei.
Nemernica Lege a pensiilor și nenorocitul Cod administrativ sunt acte de sabotaj la adresa României, dar și acțiuni de sfidare a bunului-simț public. Ele vor contribui la fragilizarea țării noastre, făcând-o și mai vulnerabilă în fața șocurilor care vor însoți o nouă criză mondială.
Dar să ia aminte tâlharii PSD-ALDE: vor plăti scump toate aceste atentate la siguranța României! Populația nu mai înghite minciunile, intoxicările și populismele lor. Iar viitoarea guvernare nu va mai face greșeala de a-i ierta pe „foștii”. Realitatea cruntă a guvernării o va obliga să taie în carne vie. „Drujbiștii” PSD-ALDE vor simți pe propria piele tăișul drujbelor manevrate bezmetic.
Vom reconstrui casa numită România, dar îi vom beli pe cei care au distrus-o!
Am urmărit de la distanță cazul fetiței din Baia de Aramă. M-am apropiat de el pe măsură ce temperatura subiectului creștea. Din prima clipă am avut sentimentul că asist la o escrocherie emoțională, ascunsă în spatele unor imagini cu potențial revoltător.
Derularea cazului mi-a confirmat bănuielile: o asistentă maternală a abuzat o copilă pentru bani, iar acum face tărăboi mizând pe apetitul public pentru reacții emoționale, iraționale, nedocumentate.
Sorina și mama ei adoptivă
Avertisment: am prostul obicei să pun rațiunea la treabă, chiar și atunci când risc să intru în coliziune cu un val emoțional de forța unui tsunami. Nu dau doi bani pe escrocheriile emoționale; dimpotrivă, le detest, chiar dacă sunt însoțite de lacrimi și învelite în telenovele siropoase.
Ca să ies din această capcană, mă interesează doar Adevărul, Legea și Rațiunea. Într-un cuvânt, Dreptatea. Asta se numește gândire carteziană (și nu vine de la Cartianu, ci de la Descartes).
Mi-e silă de puseele populiste ale societății, de care se agață politicieni din diverse tabere, de la stânga la dreapta. Ei aleargă după voturi, eu caut dreptatea cu orice preț. Voi spune adevărul de-ar fi să rămân singur să fluier în biserică! Aș spune adevărul și în mijlocul unui stadion ostil, împotriva huiduielilor a 50.000 de oameni! Voi spune adevărul chiar dacă mi-ar aduce o cruntă suferință! Nu m-aș împăca vreodată cu minciuna convenabilă, nu voi urca pe valul popularității profitabile!
Numiți-mă om fără suflet, dar veți greși. A avea suflet nu înseamnă a te lăsa înșelat de niște escroci care în mod cert au și o doză de omenie, ba chiar trec printr-o reală suferință, dar tot escroci rămân.
Ascultați-l pe Danileț!
Voi începe cu rezumatul făcut acestui caz, vineri, de Asociaţia VeDemJust, cea coordonată de judecătorul Cristi Danileț (am maximă încredere în judecata acestui om al legii).
„Față de cazul copilului din Baia de Aramă luat cu forța de autoritățile statului de la asistentul maternal, reprezentanții VeDemJust s-au interesat și pot comunica public următoarele:
Procedura de adopție fusese finalizată. După ce asistentul maternal a fost întrebat de două ori dacă dorește să adopte copilul și a refuzat, a fost decisă adopția în favoarea unei familii de români stabilită în SUA.
Reprezentanții ANPDC au fost în repetate rânduri la asistentul maternal pentru a solicita predarea amiabilă a copilului. Acesta a refuzat categoric, tratând cu dispreț autoritățile și inducând copilului ideea că i se vor lua organele de către adoptatori.
Există o hotărâre judecătorească definitivă care obligă asistentul maternal să respecte decizia cu privire la adopție. Azi s-a pus în executare silită această hotărâre, cu organe de la Protecția Copilului, executor judecătoresc și Poliție”.
Mariana și Vasile Șărămăt, alături de cele două fetițe luate în plasament. Pe cea din stânga (Andreea) au adoptat-o, pe cealaltă (Sorina) – nu
15 argumente
Judecătorul Danileț a exprimat impecabil vocea legii. Vorba ceea: unde-i lege, nu-i tocmeală. Dar familia Șărămăt din Baia de Aramă, județul Mehedinți, a considerat că e rost de tocmeală. Ba chiar de sfidare a legii.
Și acum, promisele argumente.
1. Din 23 aprilie 2019, soții Ramona și Gabriel Săcărin, stabiliți în New York, sunt, în mod legal și definitiv, prin sentință a Curții de Apel Craiova, părinții adoptivi ai Sorinei, fetița de 8 ani din Baia de Aramă. De atunci, Sorina Lucan se numește Sorina Săcărin. Ea nu s-a numit niciodată Sorina Șărămăt.
2. Din 24 mai 2019, Mariana Șărămăt nu mai este asistentă maternală. Ea nu mai avea nicio calitate care să-i permită s-o țină în familia sa pe micuța Sorina: nu era nici părinte natural, nici părinte adoptiv, nici asistent maternal. Decizia a fost luată de Comisia pentru Protecția Copilului, din cadrul Consiliului Județean Mehedinți, „constatând că aceasta nu şi-a respectat obligaţia privind copilul pe care-l avea în plasament, de a contribui la reintegrarea acestuia în familia adoptivă, încălcând, astfel, grav interesul superior al copilului şi, privându-l pe acesta de dreptul de a avea o familie”.
3. Mariana Șărămăt nu a înfiat-o pe Sorina în cei aproape 7 ani cât a avut-o în asistență maternală (2012-2019). În tot acest timp, doamna Șărămăt a încasat de la stat banii cuveniți unui asistent maternal.
4. Mariana Șărămăt a luat-o pe Sorina în plasament în 2012, alături de o altă fetiță, Andreea. În 2013 s-a deschis procedura adopției pentru ambele fetițe, dar familia asistentului maternal a decis să o adopte doar pe Andreea. În toți acești ani, Mariana Șărămăt nu a avut nicio tentativă de a o adopta pe Sorina. Nu existau restricții legale pentru adoptarea ambilor copii de către asistenta maternală.
5. Mariana Șărămăt a dat o declarație în scris prin care a refuzat s-o adopte pe Sorina, renunțând la prioritatea pe care i-o conferea legea, deși nu s-a găsit o altă familie de adopție pentru fetiță.
6. Timp de 5 ani, Sorina a fost refuzată a fi adoptată de 122 de familii cu domiciliul în România. Astfel, Sorina a dobândit statutul de copil greu adoptabil. Din acest motiv s-a început, în cazul ei, procedura adopției internaționale.
7. În 2017 s-a făcut o nouă procedura de deschidere a adopției, iar Mariana Şărămăt a dat o nouă declarație că nu dorește să o adopte pe Sorina, declinându-și iarăși dreptul la prioritate.
8. Refuzul Marianei Șărămăt de a o adopta pe Sorina poate fi pus în legătură cu sursa de venit (salariu lunar plus banii pentru întreținerea minorului) pe care fetița o reprezenta pentru familia Șărămăt. Dacă Sorina ar fi fost adoptată, Mariana Șărămăt ar fi pierdut venitul respectiv.
9. Reacția de panică a fetiței, atunci când reprezentanții statului au venit s-o ia de la familia Șărămăt din Baia de Aramă pentru a o da familiei Săcărin din New York, arată că minora nu fusese pregătită deloc, de către fosta asistentă maternală, pentru a fi integrată în familia de adopție. Or, o asemenea pregătire era obligația legală a asistentei maternale.
10. Există informații (despre care face vorbire și echipa judecătorului Cristi Danileț) că familia Șărămăt i-a prezentat Sorinei familia Săcărin ca fiind un fel de bau-bau, niște monștri care vor s-o ia pe micuță pentru a o sacrifica într-un oribil trafic de organe. Informațiile sunt confirmate de o acțiune concretă a familiei Șărămăt: anul trecut, aceasta a depus la DIICOT Mehedinți o plângere penală împotriva soților Săcărin, pe care i-a acuzat de trafic de minori în vederea prelevării organelor. În 2019, plângerea a fost clasată ca nefondată, familia Săcărin primind „neînceperea urmăririi penale”.
11. Familia Săcărin are un statut social ridicat, care-i permite să asigure copilei un viitor indiscutabil mai bun decât ce i se poate întâmpla în familia Șărămăt.
12. Sorina este minoră, nu a împlinit încă 9 ani. Ea este influențabilă, vulnerabilă la manipulări, nu are discernământul unui adult. De aceea, este nerelevantă opțiunea ei pentru a rămâne în familia Șărămăt. După câteva luni de stat la New York, probabil că se va atașa de familia Săcărin și nu mai vrea să plece de acolo.
13. E posibil ca procurorul Maria Pițurcă să fi acționat neinspirat, nepotrivit sau chiar nesăbuit în acțiunea de a lua fetița de la familia Șărămăt. Dar asta o vor stabili instituțiile abilitate, nu vorbeții de televizor. Procedura – dacă există – rămâne încă un mister.
14. Există însă și o uriașă exagerare care însoțește imaginile video cu preluarea copilei. Procurorul nu o bate pe aceasta, nu o lovește, nu răcnește la ea. Doar o ține de mâini, împiedicând-o să nu se întoarcă la familia Șărămăt, dar și să nu se lovească de pământ sau de obiectele din jur.
15. Filmarea a fost făcută de membri ai familiei Șărămăt, deci imaginile arătate publicului pot fi selectate manipulatoriu.
Legende, mituri, intoxicări
Există multe alte argumente. Unele au rolul de a demonta legende, intoxicări și diversiuni. De exemplu:
„Acest caz a scandalizat o țară întreagă”. (Pe mine, nu.)
„Ce căutau mascații?” (Asigurau protecța celor care puneau în executare sentința judecătorească, alfel existau riscuri de recurgere la violență. La precedentele cinci încercări ale autorităților de a lua fetița și a o încredința părinților adoptivi, familia Șărămăt a mobilizat zeci de săteni, unii dintre ei cu tendințe violente, zădărnicind acțiunea prin presiuni și amenințări.)
Fata naturală a asistentei maternale: „Copilul a fost luat cu forța, dat cu capul pe jos”. (Minciună! Copilul se zbătea, dar nu l-a dat nimeni „cu capul pe jos”.)
Protestatari de duminică, pe o pancartă: „Sorina merită un viitor în România alături de familia ei”. (Pardon, familia ei e cea de la New York!).
Apropo de acel miting de la Baia de Aramă, continuat în fața Curții de Apel Craiova: mi s-a părut o manifestare a prostiei dezlănțuite. Oameni, poate, de bună-credință, dar incredibil de vulnerabili în fața manipulării. Cei care s-au lăsat antrenați în acțiunile familiei Șărămăt habar n-aveau care e adevărul, cine are dreptate și cine nu, dar strigau tot felul de lozinci caraghioase.
Măi, fraților, nu v-ați săturat să fiți proști? V-ați lăsat manipulați și cu alte ocazii, ați mușcat-o și acum. Păi, nu era vorba că apărăm legea și respectăm sentințele judecătorești?!
Rareș Bogdan a avut o noapte grea și o zi și mai grea. Amândouă, nemeritat de grele, după efortul enorm pe care fostul realizator TV l-a depus în campania electorală. Succesul istoric al PNL – locul 1 pentru prima dată în cei aproape 30 de ani postcomuniști – este, în bună măsură, și succesul lui Rareș Bogdan.
Dar Rareș a greșit în emisiunea de la Antena 3. A greșit și față de alegătorii săi, și față de PNL. Dezamăgindu-i pe primii, a creat o dificultate partidului. Și astfel a stârnit un tsunami de mesaje la adresa sa, de la cele dojenitoare la cele radicale.
Vestea bună e că în politică o greșeală poate fi recuperată și transformată în avantaj. Vestea proastă e că electoratul de dreapta e foarte pretențios, nu acceptă compromisuri. Dacă-l dezamăgești, își caută alt partid de dreapta sau nu mai vine la vot. Din păcate.
Rareș Bogdan nu a greșit mergând la Antena 3. Nu a greșit nici măcar mergând la emisiunea Gâdelui voiculescian, în condițiile în care zice că n-a știut că există o decizie a Biroului Politic Executiv al PNL, din 1 aprilie, de a boicota respectiva emisiune. Decizia a fost luată după comportamentul abject al haitei Gâdea-Badea-Ciuvică față de unii invitați liberali, culminând cu linșarea lui Ionel Dancă sub amenințarea evacuării cu bodyguarzii.
Despre toate aceste mizerii și linșaje, în mod sigur, Rareș a știut, pentru că era ziarist și făcea emisiuni excelente la Realitatea TV, în care dezbătea asemenea subiecte.
Episodul Ionel Dancă
A mai fost și campania electorală, în care linșajele s-au întețit, iar Rareș a fost batjocorit. Campionul batjocurii: Mircea Badea.
Nu i se poate reproșa lui Rareș Bogdan că a trecut peste batjocura de tip Mircea Badea, peste diversiunile lui Gâdea sau înjurăturile lui Ciuvică. Dacă vrei să convingi electoratul Antenei 3 că nu ești #extraterestru sau #balaur-cu-șapte-capete, nu strică să intri în Castelul Căpcăunului.
Și atunci, unde a greșit Rareș Bogdan?
Marea lui eroare a fost că l-a lingușit pe Căpcăun. Pur și simplu, de neînțeles. Pur și simplu, prea mult. O dată, de două ori, de cinci ori… Și totul, gratuit. Nu era nevoie de acele dulcegării, Gâdea oricum era excesiv de prietenos. Rareș Bogdan era primul liberal care călca în studioul Căpcăunului în ultimele două luni și jumătate. Gâdea i-ar fi pupat și tălpile lui Rareș. Nu era necesar ca și Rareș să-i pupe tălpile lui Gâdea. În primul rând, pentru că tălpile lui Gâdea sunt reci, solzoase, de reptilă hrănită cu hoituri la curtea Varanului.
Am urmărit cu atenție înregistrarea emisiunii. Și am notat principalele momente de slăbiciune ale lui Rareș. Merită să le survolăm împreună. Și Rareș merită să le (re)vadă. Va ști ce să nu mai facă data viitoare.
Gâdea se lansează într-o teorie alambicată, apoi întreabă: „Am înțeles corect sau nu?”. Rareș, generos, răspunde: „Păi, sunteți un om cu experiență în presă și sunteți un analist foarte bun. Ați înțeles corect în proporție extrem de mare”.
Mai la vale, zice Rareș: „Eu am spus-o și o repet, iar dvs. ați analizat de nenumărate ori, împreună cu specialiști, datele economice…”
„Dacă vom sta de vorbă – și eu, și alți reprezentanți ai PNL – cu dvs. și cu colegii dvs, nu vom arăta cu degetul…”
„În campaniile electorale prezidențiale, pe care le-ați analizat, le-ați prezentat de-a lungul timpului, dvs. la «Sinteza zilei», colegii dvs.,…”
„Indiscutabil, scenariul prezentat de dvs. este unul… poate fi perfect real, dar ar fi unul pur politicianist din partea celui care l-ar alege”.
„Rămân astăzi liderul PNL cu cea mai mare cotă de încredere. Ultimul sondaj de opinie mi-a arătat că am crescut de la 28-30%, în urma campaniei electorale, la 36-37%. E o cotă de încredere extrem de mare, mai ales că încă nu am notorietatea liderilor tradiționali – nici a domnului Ponta, nici a domnului Cioloș, nici a domnului Iohannis, nici a celor care au guvernat România în ultimul timp, nici măcar a dvs., care aveți peste 90%, sau a colegului dvs. Badea. Eu aveam 64% notorietate în momentul intrării în campanie, în momentul ăsta am 73%, dar cu o cotă de încredere foarte mare, deci mai pot să cresc de acolo”.
„Consider că dialogul și prezentarea argumentelor sunt singurele căi prin care putem să ne normalizăm și prin care putem să consolidăm democrația românească. De asta vă spun că sunt onorat și vă mulțumesc că m-ați invitat pentru a sta de vorbă cu dvs., din respect față de dvs. și față de simpatica dvs. producătoare, celebra Mihaela, și față de telespectatorii dvs. Pentru că să știți că între telespectatorii dvs. sunt o mulțime care au votat PNL – și nu sunt puțini, domnule Gâdea”.
Gâdea a speculat prompt complimentul lui Rareș
„Vă mulțumesc mult, domnule Gâdea. Îi salut încă o dată pe telespectatorii dvs., în fața cărora mă voi exprima ori de câte ori voi avea ocazia, pentru că îi respect…”
„Sper ca toate negocierile să continue în această noapte și, repet – pentru că este familiar telespectatorilor dvs., dumneavoastră, echipei – să luăm exemplul din martie 2012. Este un exemplu elocvent, momentul în care s-a început negocierea și s-a instalat pe 7 mai 2012 Guvernul Ponta, în urma căderii Guvernului Mihai Răzvan Ungureanu. S-a negociat până în ultima clipă și Guvernul a trecut cu 3 voturi, din care 5 au fost aduse de către un important lider al PSD în ultimul moment”. (Nostalgie după USL? Celebrarea înlocuirii Guvernului MRU cu sinistrul Guvern Ponta? Nu e bine!)
Episodul Gâdea – Rareș Bogdan
Ca un bonus, Rareș Bogdan pronunță des – mult prea des – numele lui Gâdea, în emisiunea lui Gâdea. Iarăși gratuit.
„În cazul în care noi, domnule Gâdea…”
„… se pierde o mare oportunitate, pentru că, domnule Gâdea…”
„Da, domnule Gâdea, am spus-o și repet…”
„Domnule Gâdea, bazinul Dreptei are în acest moment…”
Evident, fraza putea curge și fără „domnule Gâdea”, nu se pierdea nimic. Dimpotrivă, se câștiga enorm: erau mai puține riscuri de contaminare.
Orban: „Atitudine de dictator scos din minți”
Șocat de valul de mesaje care veneau spre el, prin Facebook, ca un val seismic înalt de zece metri, Rareș Bogdan a oferit publicului furios niște explicații. Bine a făcut că nu s-a ascuns în tăcere. Rău a făcut că nu și-a recunoscut eroarea.
Dacă ar fi revăzut emisiunea și și-ar fi învins orgoliul, nu s-ar fi limitat la explicații tehnice, ci ar fi bătut în retragere: OK, scuze, nu cred că a fost cea mai bună idee să merg la Gâdea și să-l tratez ca pe un om onorabil. Căci, da, nu e frecventabil. Așa a decis însăși conducerea PNL, în ședință solemnă, cu mai puțin de o lună înainte ca Rareș să fie anunțat cap de listă liberală.
Orban și rareș, în campanie
Așa a zis și Ludovic Orban, pe 29 martie: „Privitor la atitudinea grobiană, total lipsită de cei șapte ani de acasă, a realizatorului emisiunii de la Antena 3, Mihai Gâdea, nu vom sta cu mâinile în sân şi nu vom accepta această jignire faţă de un reprezentant al PNL şi, de fapt, faţă de toţi membrii şi simpatizanţii PNL. În cadrul reuniunii Biroului Executiv voi propune ca Partidul Naţional Liberal să boicoteze emisiunea lui Gâdea până când Gâdea îşi va cere scuze public pentru atitudinea complet lipsită de politeţe, de fair-play, de bun-simţ, ca să nu spun atitudinea de dictator scos din minţi de faptul că un reprezentant al PNL a spus un adevăr sau două adevăruri sau 10 adevăruri care l-au deranjat. Un asemenea comportament frizează lipsa de educaţie şi lipsa de acceptare a unei opinii diferite, care până la urmă fac parte din bagajul unui regim autoritar, a unui regim nedemocratic. Partidul Naţional Liberal, probabil, nu va mai trimite niciun reprezentat la emisiunea lui Gâdea, pentru că nu putem accepta să participăm la un simulacru de dezbatere. Acolo, în emisiunile lui Gâdea, am trimis reprezentanţi numai din respect faţă de cetăţenii români, nu din respect faţă de ceea ce se întâmplă acolo. Acolo sunt 6 oameni care toţi atacă reprezentantul PNL, care nu îl lasă să vorbească, care îl pun în situaţii dintre cele mai neplăcute şi care se comportă ca un pluton de execuţie, şi nu ca un for de dezbatere”.
Trei zile mai târziu, Biroul Politiv Executiv al PNL a confirmat voința lui Orban: fără scuzele Căpcăunului, niciun liberal nu va mai participa la emisiunea lui Gâdea. Scuzele n-au venit, liberalii n-au mai călcat prin studioul lui Gâdea timp de două luni și jumătate, până când Gâdea a profitat că Rareș nu aflase despre decizia de boicot.
Condiții de participare la Antena 3
Nu sunt adeptul ideii de boicot absolut: noi, PNL, nu mergem niciodată la Antena 3. Anumite invitații ar trebui acceptate, dar selectiv și respectând câteva condiții.
Nu orice PNL-ist poate participa la Gâdea, ci doar câțiva de pe lista scurtă a partidului, capabili să-l domine pe moderator (prin atitudine, caracter, bună-credință și cultură generală).
Formatul dialogului să fie negociat în prealabil, astfel încât să nu te trezești între șase hăitași care te copleșesc prin agresivitate și tupeu.
Reprezentantul PNL să vorbească pe limba sa, în dialectul partidului, nu pe limba lui Gâdea.
O „rangă” dată la temelia Gâdelui, în direct, nu strică la impresia artistică (Ionel Dancă, Pavel Popescu, Cristian Băcanu, Dan Vîlceanu și Florin Roman și-au asumat asta, și n-au greșit).
Episodul Pavel Popescu
Rareș Bogdan a trecut cu brio de primele două puncte, dar s-a pierdut la 3 și 4. A vrut să pară bine-crescut, conciliant, pacificator, dar și-a înfuriat alegătorii cei mai radicali. Rareș face o eroare pe care au mai făcut-o și alții: îmbătat de succesul din 26 mai, crede că-și poate lărgi baza electorală curtând și telespectatorii Antenei 3. Un efort sublim, dar inutil! Pentru a convinge un „antenist” să te voteze, pierzi zece cetățeni care te-au votat deja. Apoi pierzi o sută, o mie. În final, pierzi tot.
Scrutinul din 26 mai a confirmat: votanții anti-Antena 3 (PNL, USR-PLUS, PMP) sunt mult mai mulți decât cei îndrăgostiți de Antena 3 (PSD, ALDE). E o utopie să crezi că-i poți avea și pe unii, și pe ceilalți. E o socoteală proastă să-i pierzi pe cei mulți (și cu principii) pentru a-i curta pe cei puțini (și cu multă ceață în cap).
Rareș Bogdan a fost vedeta primăverii politice călărind valul anti-PSD atât ca moderator (la Realitatea TV), cât și ca politician (la PNL). Și-a obișnuit publicul cu un mesaj radical. Și acum, dintr-o dată, devine prietenos cu inamicul?! Căci PSD = Antena 3 = Gâdea, să fie clar!
Publicul așteaptă pedepsirea ciordacilor anti-justiție și a găzarilor din politică, dar și a propagandiștilor minciunii! Înainte de a dori pace sub cerul patriei, votanții PNL vor dreptate până la capăt. Sigur că PNL nu are încă Guvernul, pentru că a câștigat doar niște europarlamentare. Publicul poate înțelege asta, poate avea și răbdare până în decembrie 2020, dar nu va înghiți coabitarea languroasă cu călăii de ieri, cu jihadiștii anti-justiție dinainte de 26 mai!
Bonus: episodul Porumbel – Radu Mihail (USR)
Știți ce e nedrept? Faptul că revolta publicului, declanșată de vorbele mieroase ale lui Rareș pentru Gâdea, a făcut să treacă neobservate mesajele politice bine plasate de proaspătul europarlamentar. Acesta chiar a dat la temelie PSD-ului la el acasă, în studioul Antenei 3. Dar cine a mai avut timp să observe așa ceva? Toată furia a fost atrasă de frățietatea nefirească dintre apărătorul Justiției și gardianul Corupției.
Luni seară, în emisiunea mult hulită, Rareș Bogdan a povestit ce i-au cerut zeci de mii de oameni în campanie și sute de mii pe Facebook: „Faceți orice, dacă e cazul – în mod figurat – înghițiți broaște, chiar râioase, după modelul Maiei Sandu și al lui Andrei Năstase, și scăpați România din caracatița PSD!”
OK, poți înghiți broasca râioasă Gâdea, dar nu-i spune în direct că e gustoasă! Și nici că e frumoasă!
P. S. Rareș, lasă Antena 3 și hai să facem o emisiune la Nașul TV! Îți garantez că publicul n-o să-ți reproșeze nimic. Oamenii preferă un studio modest, cu restanțe la chirie, unei haznale de 5 stele!
Incredibilul s-a produs. Ceea ce se întâmplă acum la Chișinău este absolut incredibil. Regimul Plahotniuc a căzut. El, care controla Moldova din umbră, a fugit din țară.
Plahotniuc punea miniștri și premieri după bunul său plac. Inclusiv Igor Dodon a fost pus președinte cu aprobarea lui Plahotniuc. E adevărat că Dodon l-a trădat. Plahotniuc rămăsese fără aliați externi. Poroșenko și Dragnea, prietenii lui, au picat. La Washington nu mai este administrația Barack Obama. Nu mai este Victoria Nuland. Trump este în relații bune cu Putin. Trump îl admiră pe Putin.
Ceea ce se întâmplă acum în Republica Moldova este și rezultatul proastei politici externe a României. Guvernul României, a se citi PSD, a finanțat regimul Plahotniuc. România trebuie să-și schimbe viziunea de politică externă. Sentimentalismele nu mai merg. Trebuie să trecem la pragmatism. Mai ales cu Republica Moldova. A trecut timpul Podurilor de Flori și al melodiilor patriotice. Acum, mai mult ca niciodată, diplomația română trebuie să fie mai puternică. Acum e timpul unei schimbări de tactică. Să încetăm să mai reparăm școli și grădinițe. E timpul să facem presiuni și să condiționăm ajutorul oferit de România cu acceptarea investițiilor românești. Sunt sigur că știu și ei proverbul cu fratele și brânza.
România, în momentul de față, trebuie să ajute la reconstrucția Republicii Moldova. Singura problemă este că, momentan, nu poate. Asta pentru că aici au rămas urmașii lui Dragnea în funcții. Eu sper ca cei de la Chișinău să fie mult mai inteligenți decât noi. Să- i schimbe rapid pe oamenii lui Plahotniuc.
P. S. Opiniile îmi aparțin și nu vizează redacția publicației.
Dificil de spus ce anume trebuie să ne înspăimânte mai mult dintre recentele aberații comise de tovarășul Teodor Meleșcanu: bătaia de joc la care au fost supuși românii din diaspora în timpul scrutinului electoral pentru Parlamentul European, opinia stupidă, de ignorant a tovarășului Meleșcanu despre petițiile online, acest instrument democratic și modern de exprimare a voinței cetățenilor, sau bâlbele din declarațiile oficiale, cu efecte extrem de grave în plan extern, emise de tov. ministru de externe în legătură cu criza politică cu miros de război civil din Basarabia (Rep. Moldova)?
La finalul celui de-al doilea deceniu al secolului XXI, secolul globalizării și al marilor jocuri geopolitice, tovarășul Meleșcanu dovedește că este doar o fantomă venită din alte timpuri și care (ne) bântuie Ministerul Afacerilor Externe, emanând în planul relațiilor României cu marile puteri și cu diferite instituții europene și internaționale o toxicitate care, dincolo de evidentul penibil, dobândește deja caracteristici anti-naționale și anti-europene.
De fapt, nimic bun nu poate veni pentru România de la fostul lucrător în Ministerul de Externe al regimului comunist. Un individ, pe de o parte, tributar mentalității activistului PCR atotputernic (să nu uităm „apucăturile” comunistoide ale tov. Meleșcanu, gen numirea fiului vitreg în funcția de consul general la Strasbourg), iar pe de altă parte, plin de dispreț față de democrația de tip euro-atlantic și față de statul de drept. Să ne reamintim că la începutul acestui an, tov. ministru de Externe critica votul Parlamentului European în favoarea suspendării sau diminuării fondurilor europene pentru „guvernele care îngrădesc funcționarea justiției sau care nu combat frauda și corupția”. La acel moment, tov. Meleșcanu chestiona criteriile statului de drept, care în opinia lui de fost slujitor al comunismului nu ar fi prea clar definite, și recomanda Parlamentului European să nu condiționeze accesul României la fondurile europene de oprirea asaltului penalilor asupra Justiției și de eradicarea corupției endemice care afectează instituțiile publice și guvernamentale românești.
Mult prea îndelungata prezență a lui Teodor Meleșcanu în aparatul diplomatic al statului român se aseamănă cu supraviețuirea, în lada cu nimicuri inutile, a bibeloului în formă de pește din vremurile ceaușiste pe care-l cocoțam pe televizorul cu lămpi. Ei bine, acest bibelou nu-l mai poți așeza acum pe televizorul cu ecran 4K, pentru că nu mai ai unde, noua arhitectură tehnologică a TV-ului nu-ți mai permite.
Tovarășul Teodor Meleșcanu e un astfel de „bibelou prăfuit”, o reminiscență care se transformă treptat într-o excrescență jenantă, un pseudo-diplomat care deja provoacă situații stânjenitoare pentru diplomații marilor puteri angrenate în jocurile geopolitice din Estul Europei. Tovărășia sa este ca o amintire penibilă pe care o vrei uitată, iar acțiunile lui pe frontul diplomației europene încep să încurce pe toată lumea, fie aliați, fie neprieteni.
Să ai un ministru de Externe suspect de senilitate nu ar fi o problemă prea mare, dacă ai fi o țară față de care marile puteri ale lumii să nu manifeste puternice și periculoase interese geopolitice. România se află însă la răscrucea unor mari interese economice, politice și militare. Avanpost politic al Uniunii Europene și graniță militară a NATO în Estul Europei, cu vecini manifestându-se agresiv fie față de interesele zonale ale României, fie față de minoritățile românești din vecinătatea granițelor noastre naționale ori în problema minorităților etnice de pe teritoriul nostru, statul român nu poate să-și permită luxul de a-l avea în funcția de ministru de Externe pe acest pensionar al fostei nomenclaturi comuniste.
Fiecare zi în care tovarășul Meleșcanu va rămâne în postul de ministru de Externe al României reprezintă un regres extrem de periculos pentru diplomația românească, pentru integrarea noastră în Uniunea Europeană și pentru prezența noastră militară în NATO.
Probabil că este o chestiune de câteva săptămâni, mai ales în funcție de evoluția crizei din Basarabia (Rep. Moldova), dacă nu chiar de zile, până când cancelariile vest-europene vor solicita, pe calea „diplomației secrete”, demisia minstrului Teodor Meleșcanu.
Guvernul României încă are șansa de a-și dovedi loialitatea față de partenerii din Uniunea Europeană și NATO, fie solicitând discret pensionarului Meleșcanu să-și vadă – sănătos și mulți ani înainte îi dorim – de pensie, fie să-l remanieze, dacă orgoliile de fost lucrător în Ministerul de Externe comunist îl vor determina să refuze.
Reașezarea politicii externe a României pe traiectoria euro-atlantică, solicitată de apartenența noastră la UE și la NATO, presupune o urgentă schimbare de paradigmă în activitatea Ministerului de Externe al statului român.
Tovarășul Meleșcanu trebuie să demisioneze din funcția de minstru de Externe al României nu pentru că ar fi prost, ci pentru că în acțiunile sale publice este toxic și stânjenitor pentru interesele naționale și europene ale statului nostru.
Dacă tovarășul Meleșcanu nu va pleca repede de la conducerea Minsterului Afacerilor Externe, vom rămâne pentru multă vreme ceea ce deja începem să fim: niște pitici penibili rătăciți printre picioarele uriașilor care fac jocurile geopolitice în Estul Europei.
Pleacă, tovarășe Meleșcanu! Mergi și bucură-te de pensie! Lasă-ne!
Teodor Meleșcanu a asigurat „cele mai bune condiții” și la alegerile prezidențiale din 2014 (turul 2)
Există multiple mize ale votului de duminică, 26 mai. Nu două, ci mai multe.
1. Prezența în Parlamentul European. Cu cât este mai consistentă, cu atât asigură mai multe pârghii de negociere la Bruxelles. În folosul direct al României (fonduri europene, subvenții, investiții, funcții-cheie etc.), dar și pentru cauze complicate, gen criza statului de drept. E nevoie de voci multe, puternice și credibile în tabăra pro-europeană (PNL, USR-PLUS, PMP), singura acceptată la masa negocierilor. PSD și ALDE s-au decredibilizat, s-au compromis, s-au izolat; ele nu mai pot produce nimic, oricât de multe mandate ar deține la Bruxelles. Pur și simplu, nu mai stă nimeni de vorbă cu ei.
2. Victoria #Rezist asupra #Distrug. După doi ani și patru luni de rezistență civică admirabilă, românii au ocazia să traducă în voturi mesajul puternic al curentului #Rezist. Validarea referendumului ar fi o victorie formidabilă a anti-corupției asupra anti-justiției, a lui Iohannis asupra lui Dragnea & Tăriceanu, a magistraților asupra infractorilor. Semnalul ar fi devastator pentru tribul corupților.
3. Resetarea jocului politic intern. O dublă înfrângere a taberei corupților – la europarlamentare și la referendum – ar provoca panică printre borfași. Dezertările s-ar înteți, majoritatea PSD-ALDE ar deveni tot mai fragilă ori s-ar pulveriza, UDMR ar întoarce armele încă o dată, guvernarea ar fi tot mai anemică, incapabilă să dea noi lovituri statului de drept.
4. Dragnea la pușcărie! Luni, aproape sigur, Înalta Curte va pronunța sentința în dosarul angajărilor fictive din Teleorman. S-a demonstrat, în timp, că puterea politică enormă a lui Dragnea este un inhibant puternic pentru magistrați. Infractorul din Deli Orman și-a conservat atâția ani libertatea intimidându-i pe procurori și pe judecători, prin complicități în justiție (banii vorbesc) și prin mecanisme mafiote care parazitează instituții-cheie (CSM, Inspecția Judiciară, Secția Specială SS-Gestapo, unele instanțe). O prăbușire electorală a lui Daddy Pașa și a grupului infracțional numit PSD ar fi oxigen în plămâni pentru magistrați. Sentința de luni n-ar mai fi nici amânată, nici cenzurată de teamă.
Prin votul nostru din această duminică, putem ajuta justiția să se elibereze de sub presiunea infernală a puterii lui Dragnea. Un motiv în plus să votăm masiv, să votăm responsabil, să votăm patriotic.
Votăm și pentru condamnarea și arestarea infractorului care a terorizat România ultimelor 28 de luni.