ziaristii.com

Categorie: Opinii

  • Cine să vină în locul lui Cîțu și Voiculescu: interlopii din AUR sau hoții de la PSD?

    După tragedia de la „Matei Balș”, s-au trezit tocmai „patrihoții” din AUR să strige din răsputeri: „Plecați toți!”. Exact cei care nici n-au ajuns bine în Parlament, că au și umflat cu 1,5 milioane de lei factura cheltuielilor din campania electorală, decontabile din bugetul statului!

    Și, mă rog, în locul actualilor guvernanți, instalați la Palatul Victoria de o lună și un pic, cine să vină?

    * Senatoarea lătrătoare Diana Iovanovici Șoșoacă? Păi, nu era ea protestatară înrăită #Rezist până în urmă cu 7 luni? Ea era! Atunci „moaștele” BOR erau stricate, acum au termen de valabilitate nelimitat. Dintr-o liber cugetătoare a devenit peste noapte mare creștină!

    * Liderul ultras George Simion, copreședinte AUR? Nu din cauza lui, ca șef al grupului „Uniți sub tricolor”, naționala de fotbal a disputat cu porțile închise meciul din 2019 contra Norvegiei, iar FRF a fost amendată de UEFA? Din cauza lui și a celorlalți derbedei!

    * Interlopul Mihai Lasca, deputat AUR, alias Francezu’? Nu el a înșelat în 2006 un cetățean german prin metoda „Maradona” cu 500 de euro, iar pedeapsa i-a fost ștearsă din cazier în 2017? El era! Nu el e cel care are proces pentru trafic de persoane din 2018? El e! Nu el e acuzat de DIICOT că face treaba asta de 8 ani? Chiar el! Iar acum e ditamai deputatul!!!

    * Cele 26 de perechi AUR soț-soție, tată-fiică, tată-fiu, mamă-fiică, frate-soră, frate-frate, precum și o tripletă, soț-soție-soacră, de ți se împleticește limba la pronunție?

    * Sau cei doi foști ofițeri comuniști ajunși în AUR, Francisc Tobă și Nicolae Roman, care sunt acuzați că au tras în oameni la decembrie 1989?

    Ăștia să se instaleze la Palatul Victoria în locul Cabinetului Cîțu?

    Sau poate le e dor de PSD-iștii conduși de Marcel Ciolacu, fiindcă le-au reproșat că n-au participat la proteste alături de ei. Cine să mai vină?

    * Ăia care tocmai au pus pe butuci România? Ăia care au condus țara până în 2019 și, în loc de spitale regionale, au făcut machete? Ăia care au diriguit Capitala în totalitate preț de 14 ani, de la Primăria Generală (două mandate Oprescu + unul Firea) până la cele de sector, și i-au lăsat pe bucureșteni fără apă caldă și căldură ca pe vremea dictatorului Ceaușescu?

    * Să revină Sorina Pintea la Ministerul Sănătății? Nu ea a fost încătușată de DNA pentru șpagă? Sigur ea!

    * Să revină Nicolae Bănicioiu? Nu el e urmărit penal de DNA pentru luare de mită și trafic de influență? Sigur el e!

    * Poate îl vor înapoi pe „dottore” Victor Ponta? Nu el și-a plagiat teza de doctorat? Chiar el!

    * Sau, poate, pe Mișu Tudose? Nu el a lăsat baltă delegația niponă pe aeroport, preferând să „circule” cu locomotivele comuniste ale lui Dragnea, nu cu cele de mare viteză din Japonia? Chiar el!

    * Ori Sorin Grindeanu? Nu el a semnat Ordonanța 13, „noaptea ca hoții”? Chiar el!

    Ce voiau patrihoții din AUR?

    * Să construiască Vlad Voiculescu în nicio o lună de mandat spitale noi în toată țara, ce n-a reușit PSD-ul de la Revoluție încoace?

    * Să modernizeze Vlad Voiculescu în nicio lună toată rețeaua primară din București, ce n-a reușit Firea cu tot PSD-ul ei din Primării și Guvern în 4 ani, ca să nu mai vină pacienții în saloane cu reșourile după ei?

    * Să refacă Vlad Voiculescu în nicio lună instalația electrică de la „Matei Balș”, unde prizele atârnă (mărturie a unei asistente, pentru „Newsweek”), când de acest aspect trebuia să se ocupe fostul manager Adrian Streinu Cercel, cel care a condus institutul preț de 19 ani, până în 28 decembrie 2020, iar acum e senator PSD?

    Cine, mă, cine? Și de ce, mă, de ce? Toate nenorocirile făcute de PSD-iști timp de 30 de ani trebuie decontate de Cîțu și Voiculescu după 5 săptămâni de mandat?

    Vouă chiar nu vă e rușine, mă? Pe cine credeți că prostiți?

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Apucați-vă de treabă! – Ziariștii

    Dragi politicieni, a sosit timpul să vă apucați de treabă. Nu vă mai smiorcăiți! Scuzele voastre nu ne încălzesc cu nimic. Mesajele voastre de condoleanțe nu-i mai pot învia pe cei morți.

    Eu, în ziua alegerilor, am făcut un efort și m-am dus de dimineață la vot. V-am pus pe voi pe acele scaune confortabile și cu salarii bune. Acum și voi trebuie să faceți un efort. Trebuie să vă apucați de treabă.

    Tragedia de azi trebuie să fie ultima. A sosit timpul să faceți spitale noi. Unde sunt acele spitale regionale, cu care se lăuda PSD-ul? Păi, nu sunt. Eu vreau ca de mâine să văd cum se lucrează la construcția unui nou spital.

    De la Revoluție, toate guvernările nu au mișcat nimic în acest sens. Absolut nimic. Îmi aduc aminte că unii au mai și închis spitale.

    Tragedia de azi trebuie să reseteze clasa politică și întreaga societate românească.

    Paul Szasz Sebeș

    (Opiniile îmi aparțin și nu implică redacția Ziaristii.com)

    DE ACELAȘI AUTOR:

  • 52 – Ziariștii

    Am puține fotografii din copilărie. Prin anii ’70 nu se făceau ușor: trebuia să vină fotograful, de departe. Nu putea face poze oricine, cu telefonul mobil, ca în ziua de azi, pentru simplul motiv că nu exista telefon mobil.

    Din puținele fotografii, unele s-au pierdut nu știu când, nu știu pe unde. Le-o fi băgat cineva pe foc, în vreo iarnă geroasă, la grămadă cu caietele de premiant din școala primară, cu compunerile entuziaste de la gimnaziu și cu bucățile de placaj pe care pictam peisaje…

    Oftez după toate astea, dar cel mai mult oftez după anii care s-au dus într-o viteză amețitoare.

    Am făcut școala primară în sat, la Brădiceni, gimnaziul în comună, la Peștișani (ambele, la o aruncătură de băț de Hobița lui Brâncuși), liceul la Târgu-Jiu („Tudor Vladimirescu”, mate-fizică), facultatea la București (TCM, construcții de mașini), armata la Buzău (parașutism).

    În facultate am fost integralist nu pentru că aș fi fost vreun premiant (asta mi se întâmpla la I-VIII), ci pentru că nu-mi permiteam să pierd zece zile de coasă pentru a da o restanță. Era grea munca la coasă, de la 6 în zori și până după 9 seara, dar erau buni și cei 300 de lei (la nivelul anilor 1989-1990)…

    Astăzi bifez 52 de ani. Dumnezeu a fost darnic cu mine. Mi-a oferit, în primul rând, șansa unei vieți dure încă de la început.

    Îmi amintesc cu blândă nostalgie zilele grele de prășit porumbul sau cartofii C.A.P.-ului, lovind cu sapa pământul uneori uscat, alteori pietros…

    … sau palmele bătătorite la tăiat de lemne cu securea, când se făceau parchete la pădure (o drujbă era un vis)…

    … ori zilele lungi de păscut vitele sus, în „Peri”, în arșita verii ori în ploile reci ale toamnei, cu apa murându-ți pielea și cu frigul pătrunzându-ți oasele; uneori, în vremea căldurilor insuportabile, vacile erau apucate de streche și fugeau îndrăcite spre zăvoiul Bâlții, dincolo de care erau holdele interzise ale C.A.P.-ului; dar când vitele se linișteau și pășteau cuminți pe nesfârșitul covor verde, străjuit de verdele pădurii și al zăvoaielor de la orizont, sub albastru cerului și sub scutul muntelui de la miazănoapte, îți puteai citi în tihnă cărțile cu povești sau romane înghesuite în traistă – nicăieri, niciodată nu pot fi lecturile mai frumoase!…

    … ori zilele lungi de coasă, cu ritualul gustărilor și al mesei de prânz la umbra unui stejar bătrân, cu apa de izvor băută din urcior de lut, cu poziția chircită la bătutul coasei și, uneori, cu somnul de o oră cu capaul pe o pală de fân, când soarele ardea mai tare…

    … dar cu câte emoții duceam acasă carul cu fân, tras de două văcuțe, pe drumuri denivelate, în care apa săpase șanțuri sau chiar cratere; trăisem corvoada unui car răsturnat, când trebuie să desjugi vacile, să dai fânul jos, să repui carul pe cele patru roți de lemn cu șină de fier, să așezi din nou fânul cu răbdare și multă opinteală, să-l strângi încă o dată cu prăjina de carpen și cu sforile de cânepă, având grijă să fie bine echilibrat, ca să nu se încline pe o parte și s-o iei de la capăt…

    … sau zilele grele de salahor la construcția vreunei case, ducând în mâini două găleți cu mortar ori în cârcă un sac de ciment și asigurându-ți o dublă hernie de disc pentru tot restul vieții…

    Toate acestea și-au avut rostul lor, iar dacă oftez după ele, nu e pentru că aș regreta ceva sau aș reproșa cuiva regimul acela aspru pentru un copil aparent plăpând, ci e regretul că nu mai pot retrăi acele vremuri minunate – da, minunate! – altfel decât cu gândul.

    Restul e poezia presei, în care am plonjat în 1991, pe când eram student și căutam soluții pentru a schimba lumea, dar mai ales pentru a alunga cumva FSN-ismul în care ne sufocam. Poezie care continuă și astăzi, după 30 de ani…

    52 de ani. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a adus aici. Îl rog să-mi lumineze pașii încă 10 ani… sau 20… sau 30… sau 100… sau 1.000… sau poate o eternitate…

    Vă mulțumesc tuturor celor care, într-un fel sau altul, mi-ați acordat o secundă din viața voastră. Tuturor celor care mi-ați citit o carte, mi-ați parcurs un articol sau mi-ați urmărit o emisiune. Pentru un gând bun, vă sunt recunoscător în veci.

    Mulțumesc anticipat pentru postări, urări, mesaje. Să auzim numai de bine!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Cel mai mare coşmar: a gândi cu mintea ta

    Teoriile conspiraţiei nu sunt ceva nou. Încă din secolul al 18-lea, „masoneria e organizaţia ce conduce lumea spre pieire, mână în mână cu însuşi Satan”. Lumea n-a pierit, dar nici conspiraţioniştii, nici teoriile lor. Diferă doar epoca şi protagoniştii.

    „Bizonul” de la Capitoliu. (sursa foto: Google)

    V-aţi întrebat cum arată peisajul mintal al celor care înghit teoriile conspiraţiei, apoi fac din ele deziderat existenţial? De la nanoboţii care ne vor fi introduşi în corp, prin vaccinare, la Donald Trump, îngerul luminii, care luptă împotriva găştii demonico-orgiastico-pedofile, ce a confiscat Partidul Democrat din SUA. Milioane de americani, oameni extraordinari, îl susţin pe Trump din considerente socio-economice. Lor chiar le-a mers mai bine cu el la conducere. Dar există alte milioane, cu arme automate în mâini şi un Q mare pe tricouri, care fac din Donald al doilea Hristos. Ei sunt fructul pârguit al paranoiei conspiraţioniste.

    Teoriile conspiraţiei arată, structural, identic. Mereu, un grup mic de oameni, din umbră, conduce lumea spre pierzanie. Sunt puţini, dar puternici. În cazul de faţă, teoria are şi un puternic filon religios: Donald Trump luptă cu puterile lui Satan, duşmanul de moarte al lui Dumnezeu. Fără el la conducere, întreaga lume e pierdută. Hillary Clinton şi alţii, care beau sângele copiilor, ne vor arunca în Iad. Observaţi, mereu, alternativa e dezatrul total. Ori Trump, lumină, ori Biden, întuneric. Niciodată nu există „răuţ”, ci doar Răul capital.

    Teoriile conspiraţiei nu lasă loc de întrebări. Dacă întrebi, de bună credinţă: „Dar dacă nu e aşa…? Dacă vaccinul e real şi salvează vieţi? Dacă Trump are probleme psihice? Dacă QAnon se înşală?”, ţi se aruncă o privire plină de înţelesuri criptate, ce amestecă mila cu superioritatea. Aşadar, nu e loc pentru aparat critic, pentru atitudini dubitative. Există doar certitudini. Doar credincioşi sau trădători. Tipic spiritului de sectă iniţiatică, unde adevărurile sunt ocultate şi revelate doar celor care merită, pentru că stau în lumina lui Dumnezeu. Cei care se îndoiesc sunt, desigur, adoratorii lui Lucifer, prietenul lui Biden şi Hillary.

    Teoriile conspiraţiei prind în plasă pe cei fără aparat critic. Mai exact, cred în ele cei care nu au reflexul întrebărilor mari, esenţiale. În România, e vina sistemului de educaţie, care-l obligă pe elev să repete, pe de rost, ce scrie în manual. Orice abatere, meditaţie sau concluzii personale sunt aspru pedepsite. Elevul, nu-i aşa, nu poate şti mai bine decât cei care-l dăscălesc. Scopul profesorului nu e să creeze oameni liberi, ci papagali obedienţi, fără gândire critică.

    Altă categorie de conspiraţionişti vine din mediul religios. Sunt oamenii ce n-au avut norocul să găsească un preot care să-i înveţe să gândească cu mintea lor, aşa cum Dumnezeu doreşte. (Da, libertatea se învaţă). Din păcate, există preoţi şi pastori care-şi alienează credincioşii, dezbrăcându-i de personalitate şi transformându-i în extensii ale propriilor minţi defecte. Iată, alt segment de oameni care aderă uşor la teoriile conspiraţiei, din cauză că se tem de libertate şi ce aduce ea: Întrebări! Pentru aceştia, „a gândi cu mintea ta” e cel mai mare coşmar.

    Întotdeauna, dictatorii şi inepţiile lor s-au mulat bine pe masele de oameni fără spirit critic. Cunoaştem bine ce urmări a lăsat comunismul în România, în societate şi în minţile românilor. Există şi acum oameni care se tem să critice puterea politică, deşi nu li s-ar întâmpla ceva rău. Cu minţile acestora, zeci de milioane, s-a jucat Donald Trump în SUA. Aşa a ajuns preşedinte şi, tot aşa, l-a revotat o mare felie a electoratului american. Cei care au năvălit în Capitoliu sunt convinşi că Trump e de la Dumnezeu, trimis să salveze ce se mai poate. Prostia e şi trans-oceanică, pentru că e universală.

    Marea întrebare: Ce e de făcut? Cu siguranţă, excluderea conspiraţioniştilor, marginalizarea lor şi oprobiul public sunt calea spre dezastru. De fapt, mulţi dintre ei s-au înscris pe căi oculte tocmai din cauză că simţeau frustrarea marginalizării. Elitele i-au ignorat, iar semenii i-au apostrofat. Primul pas e dialogul, pe care îl deschidem noi cu ei. Singuri, ei, n-o vor face niciodată. Politeţea, blândeţea sunt obligatorii, căci dovedesc bună intenţie, nu tentativa manipulării. Argumentele, nu înjurăturile sunt ceea ce va pune pe gânduri un conspiraţionist şi-l va face să regândească totul. Alt element important e timpul. Schimbarea nu vine de la o zi la alta. E nevoie de timp pentru a schimba mentalităţi stricate în decenii.

    Trebuie să recunoaştem, mare parte din cei care au îmbrăţişat teoriile conspiraţiei au fost, decenii la rând, marginalizaţi şi ostracizaţi. Au simţit că societatea îi lasă pe din afară. S-au simţit inferiori, iar asta le-a adus frustrare şi nevoia răzbunării. Nu au simţit că fac parte din ceva măreţ, aşa că şi-au creat singuri ţelul de a salva lumea. Aşa se naşte fanatismul şi întunecarea minţii. Dacă avem luciditatea de a recunoaşte propriile erori, viitorul nu va emana  conspiraţionişti. Omul sănătos mintal, care-şi pune întrebări esenţiale, printr-un aparat critic funcţional, care se simte parte reală a lumii în care trăieşte nu va vedea niciodată pe Mesia reîntrupat în Trump sau roboţi într-un vaccin.

    Depinde de noi. Toţi.

    Paul Palencsar, jurnalist şi teolog

  • O greșeală de politică externă a Guvernului Cîțu

    Actualul Guvern de la București este pe cale să facă o greșeală de politică externă. Schimbarea doamnei Ana Guțu – o persoană demnă de tot respectul – de la conducerea Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, cu cineva care nu prea are legături și cunoștințe în domeniu, mi se pare o eroare majoră.

    Vă spun sincer că personal am căutat pe internet CV-ul persoanei în cauză – cea desemnată să preia funcția – și nu l-am găsit.

    Însă chiar dacă nu va fi pusă această persoană, ar fi o greșeală și mai mare să fie pus cineva care nu este din Republica Moldova. Pentru că omul respectiv, chiar dacă este bine pregătit în domeniu și cunoaște situația de peste Prut, nu este de acolo. Nu cunoaște mentalitatea oamenilor din zonă.

    România are, mai ales în domeniu analiștilor de politică externă, persoane care chiar știu ce vorbesc când e vorba de legăturile cu Chișinău. Însă ca lumea să aibă mai multă încredere, trebuie să pui pe cineva de acolo.

    Guvernarea de la București ar face o mare greșeală dacă ar pune pe cineva din România. E adevărat însă că problema aceasta este cu două fețe. Trebuie să verifici mai întâi cine este persoana respectivă. Pentru că eu m-am cam săturat de politica dublului standard dusă de unii lideri de la Chișinău, care atunci când vin la București încep să spună cât de buni români sunt ei, doar ca România să le dea bani.

    Paul Szasz Sebeș

    (Opiniile îmi aparțin și nu implică redacția Ziaristii.com)

    DE ACELAȘI AUTOR:

  • De ce a greșit Rareș Bogdan atacându-l pe Vlad Voiculescu

    De ce a greșit Rareș Bogdan atacându-l pe Vlad Voiculescu

    Nu mă număr printre jurnaliștii care dau un cec în alb USR-PLUS, indiferent ce face noua formațiune condusă de Dacian Cioloș și Dan Barna. Dimpotrivă, am purtat recent câteva mici războaie cu cei pe care i-am numit ”talibani” USR-PLUS, adică acei susținători care devin agresivi atunci când îți permiți să le spui ce nu le place să audă.

    Sau care, indiferent de argumente, precum „trumpiștii” sau fanaticii AUR, îți sucesc ideile ca să fie ca ei, nu ca tine, dovedind că nu-i interesează adevărul, ci doar adevărul lor, idolatria împinsă la extrem sau, hai să spunem, crezul politic bazat pe o loialitate soră cu fanatismul, nu cu buna-credință.

    Am vrut chiar să renunț la a mai comenta politic, întrucât nu ajută la nimic să spui sincer cum vezi tu tabloul realității, atâta vreme cât lumea așteaptă de la tine doar să-i confirmi fie iubirea, fie ura față de un tovarăș politic sau altul.

    O spun din nou, ca să fie clar: agresiunea continuă a acelui filon radical din USR-PLUS (pentru că există și un filon decent, echilibrat și de bun-simț) față de PNL în campania electorală nu a ajutat pe nimeni: nici USR-PLUS (15% e un scor foarte slab, chiar dacă e peste cel de acum 4 ani, dar AUR are 10% și nu exista în 2016), nici PNL (25% e un scor de asemenea slab, provocat și de atacurile USR-PLUS, dar și de uzura guvernării Orban, care a avut totuși marele merit de a-și asuma salvarea țării după Dăncilă, în pragul pandemiei), nici pe Klaus Iohannis (care nu mai poate spera la reformarea statului anunțată înainte de alegeri), nici România (care va avea o guvernare slabă, fără o majoritate solidă, cu două partide ca șoarecele și pisica).

    Am repudiat talibanismul anti-liberal nu pentru că sunt „plătit” de PNL, cum m-au acuzat fanii radicali ai USR-PLUS, ci pentru mai binele tuturor: al USR-PLUS, al PNL, al lui Iohannis și al României. O guvernare cu procente mai multe pentru fiecare era mai bună pentru toți. Inclusiv pentru votanții PSD!

    Din păcate, ura a contat mai mult, iar rezultatul acestui război USR-PLUS – PNL a fost dezamăgirea publicului de dreapta, care n-a mai ieșit masiv la vot, din care cauză vom suferi cu toții 4 ani de zile. Dar ce-a fost a fost, tragem aer în piept și mergem mai departe cu speranța că toți vom fi învățat ceva din aceste ultime luni.

    În cele din urmă, guvernarea își intră în pâine… pas cu pas, dar așa cum spuneam și la finele anului trecut, lucrurile nu arată prea bine pentru Cabinetul Cîțu.

    Motivul principal: tensiunile latente de tip CDR din interiorul noii alianțe, care arată că o putere născută din dușmănie trăiește mereu cu sabia deasupra capului.

    Pentru a nu repeta eșecurile Convenției Democrate sau pe cele ale Alianței D.A., noua coaliție ajunsă în decembrie la putere are nevoie de un Cod de conduită internă și de un Consiliu de Coordonare format din liderii PNL, USR-PLUS și UDMR, care să gestioneze orice situație cu potențial distructiv. Asta, dacă-i interesează să nu ne trezim repede cu PSD ]napoi la guvernare…

    Din acest motiv, personal o să fiu în permanență avocatul unității cu orice preț. România este o țară bolnavă în principal din cauza ADN-ul ei conflictual și a incapacității de dialog. Asta se vedea și între oamenii de rând, dar și în politică.

    Din această cauză, aproape nimic nu merge bine, orice idee bună sfârșește sfâșiată de o armată de deștepți (nu că n-ar fi deștepți). Orgoliul este cel care dictează relațiile sociale, nu rațiunea și armonia întru scopul împlinirii binelui comun.

    E clar că toți greșim, e clar că unii nu sunt cinstiți, e clar că alții sunt mai buni decât ceilalți. Dar nimeni nu poate face binele de unul singur, are nevoie de aliați. Altfel, degeaba știi ce să faci dacă nu poți. Teoria nu ajută prea mult, nici bunele intenții, ci practica și pragmatismul, chiar dacă acestea din urmă te obligă deseori la supliciul compromisurilor.

    Dar nicăieri în lume nu s-a construit civilizația fără compromis. Nu înseamnă să accepți situații compromițătoare, ci să ai înțelepciunea de a nu pica în capcana orgoliului pentru a i-o „trage” celuilalt sau a profita de un rateu al partenerului pentru a-l plesni când îi este lumea mai dragă.

    Din acest motiv, nu mi se pare deloc inspirat atacul lui Rareș Bogdan la adresa lui Vlad Voiculescu.

    Tocmai pentru că am făcut scut în jurul PNL atunci când fanaticii USR-PLUS s-au năpustit asupra liberalilor, nu văd cu ochi buni acum, când nici n-au intrat bine în pâine noii miniștri, să folosești un rateul al sistemului (cazul bătrânului lăsat ore bune fără asistență medicală la Spitalul din Corabia – Olt) pentru a pune tunurile pe Vlad Voiculescu (USR-PLUS), ministrul Sănătății din Guvernul Cîțu.

    La întrebarea ”Ce puteam să fac?”, pe care și-a pus-o lui însuși Vlad Voiculescu, spune Rareș Bogdan: ”Nu am nicio intenție de a mă certa cu cineva, cu atât mai puțin cu Vlad. Am încercat să fiu cât se poate de civilizat, prietenos și constructiv. Doresc doar să nu eșuăm. Sa răspundem la așteptările imense ale oamenilor, mințiți și dezamăgiți în ultimii 75 de ani, adică de trei generații. Ce puteai să faci în plus, Vlad? Am să-ți spun cu decență și prietenie. Nu să trimiți potera, firește (nefericit răspuns!), ci să ieși public și să-i ceri primarului din Corabia să-l demită urgent pe șeful Spitalului Orășenesc. Să ceri tu, prietene, să-și dea demisia, dacă mai are un dram de onoare, acel medic. Ce vină are directorul – mă vei întreba, probabil – pentru indolența crasă a personalului medical? Îți spun acum: atitudinea personalului spitalului este consecința neimplicării directorului în a schimba mentalitatea toxică a angajaților. Șeful unității dă tonul! Iar tonul face muzica”.

    Pe fond, europarlamentarul și prim-vicepreședintele PNL are dreptate: parte din crizele mici sau mari din spitale sunt provocate de managementul prost.

    Dar asta nu e o chestiune de rezolvat într-un scandal de moment, cere timp și o strategie performantă, care să fie respectată inclusiv de alte guvernări viitoare.

    Și nici nu trebuie să fie un motiv pentru a alimenta în continuare rivalitatea PNL – USR-PLUS, pentru că, la final, ca și în alegerile din 6 decembrie, toți vor avea de pierdut.

    Îl înțeleg pe Rareș Bogdan că a simțit nevoia să-i întoarcă atacul lui Dacian Cioloș, care la fel de greșit s-a repezit la gâtul PNL și al noului ministru al Educației, când nici nu se bătuse în cuie guvernarea, pe motiv că Sorin Cîmpeanu este „traseist” și aduce în guvern păcatele trecutului.

    Am mai spus că este o imensă greșeală a noii puteri să nu folosească în interes propriu „traseismul” inventat, aplicat și consolidat de PSD, care a viciat mult România.

    Dar el trebuie eliminat abia după ce aduci situația la normal și nu-i arunci la coș pe toți cei care, din interesul comunității lor, au fost nevoiți să schimbe barca pentru a-și vedea realizate investițiile, proiectele, planurile la primărie sau orice altă instituție.

    Vedem acum că acest „traseist” pe nume Sorin Cîmpeanu este unul dintre cei mai buni miniștri ai Educației, într-un domeniu de care au fugit toate partidele în afară de PSD, pentru că este plin de caracatițe ale corupției, ale slăbiciunilor profesionale și prejudecăților antieducaționale (vezi procentul mare de anti-vacciniști din învățământ).

    După cum, la fel de bine, Vlad Voiculescu are toate motivele să fie un ministru foarte bun al Sănătății, într-un domeniu de asemenea foarte complicat și deopotrivă sensibil, mai ales acum, în vremuri de pandemie.

    Dar pentru ca ei să demonstreze ce pot, nu pot fi bombardați din fașă de Dacian Cioloș sau Rareș Bogdan atunci când apare pe piață primul motiv pe care îl poți folosi lejer împotriva oricui.

    Mi-e clar că ieșirea lui Rareș Bogdan este o poliță anti-USR-PLUS provocată de atacurile vechi și noi ale oamenilor lui Barna și Cioloș la adresa liberalilor. Dar la fel de clar îmi este că plesneala anti-Voiculescu nu ajută pe nimeni. Eventual, pe Rareș Bogdan să puncteze în PNL în competiția din ce în ce mai evidentă cu Ludovic Orban.

    Dar la ce bun un Rareș Bogdan președinte PNL, peste un partid prăbușit și sub 25% sau mai jos, dacă actuala guvernare va eșua?

    Acest gen de atacuri reciproce trebuie să înceteze! România a așteptat prea mult izbăvirea de PSD, Dragnea, Ponta, Tăriceanu, a plătit un preț mult prea mare de sărăcie, emigrare și chiar moarte prematură (vezi halul sistemului sanitar lăsat moștenire de PSDragnea).

    Avem nevoie mai mult decât oricând de unitate, de reguli, de comunicare onestă. Actuala guvernare e condamnată la succes, pentru că ajung cei 30 de ani de PSD-ism care ne-au adus în sapă de lemn!

    Iar succesul nu se obține așa, chiar dacă există oricând motive de supărare, nemulțumire sau frustrare. Succesul unei echipe vine în primul rând din unitatea echipei, din management performant de grup, din bună-credință.

    Pentru asta, liderii trebuie să dea semnale clare în acest sens. Altfel, vom ajunge să fim foarte buni în a ne-o „trage” unii altora, în timp ce țara se va întoarce convingător spre cei care au avut-o pe mână de la Revoluție încoace.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Cumpănașu și-a făcut cont TikTok ca să ajungă președintele României în 2024

    Chiar dacă nu-i va reuși planul mizerabil de a-i racola pe actualii adolescenți – viitori votanți, „Unchiul” impostor și-ar putea asigura 10 milioane de dolari de la stat pentru campania electorală din 2024. Are peste 500.000 de urmăritori pe TikTok.

    Prezența lui Alexandru Cumpănașu pe rețeaua de socializare TikTok nu este una întâmplătoare. E făcută cu un scop bine definit: acela de a-și atrage de pe-acum viitorii votanți la alegerile prezidențiale din 2024.

    Să nu omitem un aspect fundamental: peste patru ani, adolescenții de azi, cu care vorbește „unchiul” impostor de la Caracal, vor avea deja 18 ani împliniți și, evident, drept de vot. Dintr-un foc, Cumpănașu ar putea câștiga 500.000 de semnături.

    Profesor la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca și fost ambasador al României în Senegal, Ciprian Mihali avertiza că, dându-se drept „profu.online”, Cumpănașu a ajuns să-și adune 500.000 de urmăritori: „Unul din patru sau cinci elevi din România este fan Cumpănașu”.

    Și asta, în condițiile în care Cumpănașu e doar absolvent de liceu. Falsul profesor a încasat însă de-a lungul vremii sume importante de la bugetul de stat, conform „Newsweek”, deși nu are studii superioare: 5.500 de lei pe lună de la SNSPA, în 2018, și alți 4.600 de lei pe lună de la Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării.

    Mai mult, înainte să candideze la Președinția României în 2019, Cumpănașu a primit o grămadă de contracte din bani publici, inclusiv de la Ministerul Educației Naționale, instituție pe care, în prezent, o împroașcă intens cu noroi pe unde apucă: mai ales pe TikTok. „Unchiul” profitor a obținut peste 900.000 de euro prin ONG-ul său din partea Ministerului de Interne, aflat la acea vreme sub control PSD-ist.

    Răzvrătitul „prof online”, care pozează în salvatorul tinerilor, își trecuse în CV-ul din 2019 doar atestatul profesional de „programator-analist-ajutor” de la Colegiul Național „Ioniță Aslan” din Caracal și un masterat în curs la „AMSB Switzerland”, din noiembrie 2016 (o „facultate” de apartament la mare distanță).

    Dacă vă mai aduceți aminte, în vara lui 2019, îi cataloga drept „cretini” pe toți cei care spuneau că va candida la alegerile prezidențiale. A zis atunci pe un ton ferm că nu va candida! Se întâmpla în august. O lună mai târziu, își anunța deja candidatura printr-un sondaj postat pe pagina sa de Facebook, dar și pe site-ul alexandrucumpanasu.ro (în acest moment, nefuncțional): „Dacă mâine ar avea loc alegerile prezidențiale, cu cine ați vota?”. Variante oferite: Alexandru Cumpănașu și Klaus Iohannis.

    La scrutinul pentru prezidențiale din 2019 s-a folosit de tragedia cumplită de la Caracal, chinuindu-se din răsputeri să-și facă imagine pe moartea tinerelor Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu. A eșuat. A obținut doar 141.316 voturi (1,56%) și s-a clasat pe locul 8 ]n primul tur.

    Strategia pe care o adoptă în momentul de față e una deosebit de periculoasă. Pe fondul nemulțumirii populației, a neîncrederii în politicieni, Cumpănașu ar putea urca lejer în clasament. Dacă ar fi votat numai de cei peste 500.000 de followers din lista de pe TikTok, Cumpănașu s-ar alege cu mai mult de 5%: procentaj suficient pentru a-și deconta 10 milioane de dolari pentru campania electorală. Realist vorbind, adolescenții de azi vor fi votanții de mâine. Va fi primul lor vot. Ei vor merge la urne mult mai deciși decât alte categorii de vârstă.

    Iată ce declara Cristian Tudor Popescu pe 10 noiembrie 2019 la Știrile ProTV:

    ”Să vă uitați la cei care au peste 3%, 3% sau mai mult, dintre candidați. Știți ce se întâmplă? Pentru fiecare dintre aceștia dumneavoastră îi veți plăti campania electorală, deși n-ați votat pentru respectivul, puteți să votați numai pentru unul. Pentru toți ceilalți care au depășit 3% pot, conform legii 334 / 2006 republicată, pot să-și facă o campanie de maximum 20.000 de salarii minime pe economie, adică 10 milioane de dolari, stimați telespectatori. Nu mi-a venit să cred, dar așa este! Este o cifră absolut scandaloasă.

    Eu înțeleg ideea, să dai ceva de la stat pentru ca și cei fără mari posibilități materiale, care nu au avere, să poată să se înscrie în această cursă. Dar nu 10 milioane de dolari! O cifră mult mai rezonabilă, mai mică.  În plus, vă dați seama ce se poate face? Respectivul face un 3-4 %, își face campania asta cu agenții de publicitate, cu televiziuni, și acolo se poate aranja foarte frumos umflarea prețurilor. E o posibilitate”.

    PNL și USR-PLUS trebuie să fie extrem de vigilente. Trebuie să aibă deosebită grijă la felul în care vor guverna România în următorii ani. Să nu neglijeze nicio categorie socială. Altfel, ne vom trezi cu impostori precum Cumpănașu chiar în turul 2 al alegerilor prezidențiale.

    Să nu ștergem cu buretele ceea ce s-a întâmplat în anul 2000, când Vadim Tudor a ajuns fără să facă nimic în finală cu Ion Iliescu. Iar partidele de opoziție în postura ingrată de a-i realiza o campanie lui Iliescu. „Dragi români, să nu ne întoarcem la dictatură! Votați PSD și Ion Iliescu!”, era îndemnul către alegători, la acea vreme, al PNL. Însăși Doina Cornea flutura mâna cu care a fost nevoită să pună ștampila pe Ion Iliescu.

  • Revelion cu Garcea. O rușine. Faceți curat la TVR!

    Încep acest editorial prin a vă adresa un sincer și călduros An Nou fericit. Vă doresc tot binele din lume și multă sănătate!

    De Revelion, înainte de miezul nopții, am comutat pe TVR 1. Asta, pentru a vedea când se anunță trecerea în noul an. Surpriza a fost că nici măcar acel ceas nu l-au mai afișat anul ăsta. Însă ceea ce am văzut acolo a reușit performanța extraordinară de a-mi provoca o stare de scârbă și de vomă.

    Ceea ce au făcut Mugur Mihăescu, Radu Pietreanu și Dan Bittman (cunoscuți, de altfel, pentru pozițiile lor împotriva măsurilor impuse de Guvern și pentru faptul că nu cred în coronavirus) a fost un program care doar comic nu poate fi numit. A fost mai mult o răbufnire PSD-istă împotriva actualei guvernări și a președintelui României.

    Ceea ce mă face să mă întreb de ce actuala guvernare, PNL – USR-PLUS, mai permite ca televiziunea publică, alimentată cu bani de la stat, să fie o anexă a Antena 3 și România TV?

    Părerea mea este că această instituție ar trebui complet reformată sau desființată și creată o nouă televiziune publică la standarde europene. TVR a rămas, din multe puncte de vedere, ancorată în perioada comunistă.

    Aștept ca cineva să schimbe ceva în TVR.

    Paul Szasz Sebeș

    (Opiniile îmi aparțin și nu implică redacția Ziaristii.com)

    DE ACELAȘI AUTOR:

  • La mulți ani, prieteni! – Ziariștii

    La mulți ani, prieteni! – Ziariștii

    S-a scurs, picătură cu picătură, un an terbil de complicat. Unul cu care te întâlnești o dată în viață.

    A fost un an cu două rânduri de alegeri, ambele în condiții de pandemie. În mod normal, alegerile ar fi decurs altfel, ca o continuare a efortului (bine gestionat la europarlamentare + prezidențiale în 2019) de a „mătura” PSD din prim-planul scenei politice, pentru a-l face nesemnificativ în următorii 4 ani. O sancțiune obligatorie după infernul dezlănțuit de „regimul Dragnea” în 2017-2019.

    Pandemia a complicat totul și a dat o șansă nesperată PSD de a reveni în joc.

    Din fericire, societatea românească s-a maturizat, găsind resurse de a ieși acceptabil din turbulențele acestui an, care spre final – alegerile parlamentare – a deraiat spre complicații politice. Suntem, totuși, ferm pe cursul european, la doi-trei ani după ce părea că România o ia razna.

    Acum, la cumpăna anilor, pot avansa un gând: vom avea un 2021 mai bun decât 2020! Pe parcursul anului, pas cu pas, ne vom recupera traiectoria normală, libertățile anterioare, pofta de viață. Veți vedea, totul va fi bine!

    Vom merge împreună și în 2021, și mulți ani de aici înainte. Bătălia pentru o Românie normală e o provocare perpetuă.

    Personal, voi continua să fiu un soldat al cetății. Voi veghea cu arma la picior, așa cum o fac de o veșnicie. Voi scrie aici, pe Ziaristii.com, cu bucuria că peste un milion de români citesc lunar acest ziar născut în urmă cu doi ani și o lună, de Centenarul Marii Uniri.

    În numele micuței redacții care trudește zilnic pentru cititorii Ziaristii.com, vă mulțumesc pentru că ne acordați încrederea voastră.

    Mulțumiri speciale merg către cei care, tot pe bază de încredere, ne susțin prin sistemul de donații Patreon. Este o gură de oxigen care ne ajută să depășim dificultățile financiare care însoțesc, inevitabil, un proiect independent de presă. Orice sprijin suplimentar e binevenit. Gratitudine!

    Vă rog să fiți optimiști. Împreună vom găsi puterea de a depăși cumpenele pe care 2021 ni le scoate în cale.

    La mulți ani, prieteni! Binele să vă însoțească la tot pasul!

  • Pangolin (Poveste de Crăciun) – Ziariștii

    Pangolin (Poveste de Crăciun) – Ziariștii

    „Pangolin!”

    Copilul tresări, de parcă-l striga cineva dintr-o altă lume. Nu, era doar iluzie, o părere.

    „Pangoliiiiin!”

    Se ridică de pe pătuțul sărăcăcios și se apropie de fereastra zăvorâtă cu scânduri bătute-n cuie, consemnându-l în închisoarea Covidului.

    Nu vedea nimic în întunericul de afară, dar auzea șușoteala. Cineva îl strigase pe nume, dar ce voia de la el? Era ciumatul satului, nimeni nu voia să-l vadă de aproape.

    ***

    Totul începuse cu multe luni în urmă, când se întorcea cu vaca de la păscut. Pe uliță, zarvă mare. În fața crâșmei lui Șoșoc, bărbații aprigi ai satului dezbăteau problema virusului: a venit de la liliac sau de la șarpe?

    „Liliacu’ e de vină!”, decretă al lu Belitu’.

    „De la broaște, de la broaște!”, se precipită Buhăilă.

    „Chinejii belesc câinii și-i mănâncă. De-acolo li se trage”, se auzi vocea lui Grohăilă.

    „Șopârle, mănâncă șopârle”, intră în vorbă și Răsucitu’.

    „Pangolin”.

    Brusc, se făcu liniște. Bărbații cu priviri grave și cu halbele pe jumătate goale se uitară spre mogâldeața care rostise un cuvânt necunoscut lor. Liniștea coborâtă brusc peste crâșma lui Șoșoc făcu vizibilă lăcomia cu care văcuța devora o creangă de salcie pletoasă.

    „Nu e șarpe, e pangolin. Liliacu’ a dat virusu’ la pangolin, omu’ a mâncat pangolinu’ și așa a ajuns la noi”.

    Vocea precipitată a băiatului îi făcu pe bărbați să se uite unul la altul.

    „Zăăău, mă?! Și cum zici că-l cheamă pe… ăla?!”

    „Pangolin. Are solzi, dar nu e șarpe și nici șopârlă. E un furnicar cu solzi! M-am uitat eu pe internet…”

    „Pangolin… Bine, mă, Pangolin! Șefu’, o bere pentru Pangolin!”

    „Dar eu nu beau…”

    „Acuma bei, că ești cu noi! Hai, Pangoline, că nu moare nimeni de la o bere…”

    Și Pangolin i-a rămas numele.

    ***

    Nori negri s-au adunat toamna târziu, când au început să tușească moșii de pe uliță, iar babele s-au plâns de dureri de burtă. S-a zvonit că virusul a ajuns în sat, chiar dacă nimeni nu avea vreo hârtie medicală care să ateste nenorocirea.

    La crâșma lui Șoșoc, privirile erau mai grave, mai amenințătoare. Bărbații aprigi ai halbelor de bere erau bântuiți de bănuieli sumbre.

    Când Pangolin își mână văcuța spre pășune, îî urmăreau pașii cu certitudinea că de aici li se trage necazul.

    Au stins lumânări în vin, sub mesteacănul din spatele crâșmei – nimic.

    Au mers la popă cu acatiste care să scoată dracii din copil – nimic.

    Au prins o șopârlă și i-au băgat-o moartă-n sân, să alunge spiritul rău al pangolinului – nimic.

    Dar când Berilă Purcel a scuipat sânge pe gură, iar Babei Ranga i-au crescut solzi pe față, satul a intrat în fierbere. Bărbații de la crâșmă au trecut la fapte.

    ***

    L-au prins pe Pangolin și l-au băgat cu forța în șoprul de bârne ce putrezea vizavi de crâșmă. „La izolare! Să stea la izolare!”, strigau uncheșii în timp ce zăvorau ușa și fereastra în cuie groase, cu scânduri bătute în diagonală.

    Babele au stropit șoprul cu pelin fiert, să piară păcatul.

    Popa a făcut o moliftă, să alunge pangolinul din Pangolin.

    Primarul însuși a trecut prin zonă și a constatat adânc: „Mda, e Pangolin…”

    Bărbații aprigi ai halbelor de bere au făcut de pază cu rândul, să fie siguri că nu se evadează. Virusul a fost condamnat la zidire, odată cu băiatul, care primea mâncare de două ori pe zi, printr-o firidă, în închisoarea sa de lemn.

    Pangolin plângea tot mai stins, dar nimeni nu-l auzea. Cine să creadă că nu el e sursa nenorocirii, când el e însuși Pangolin?! Și uite că, de când stătea închis, moșii au tușit mai rar, iar babelor le-au dispărut durerile de burtă. La crâșma lui Șoșoc se făceau jurăminte că până și solzii Babei Ranga au început să cadă, unul câte unul.

    Vedeți că Pangolin…?!

    ***

    „Pangoliiiiin! Pangoliiiiin!”

    Băiatul se zvârcoli, speriat, în întunericul captivității sale. Se temea de mai rău: auzise șușotindu-se că virusul nu dispare din sat decât o dată cu cel care i-a trezit duhul cel rău, pronunțând numele de nepronunțat. Ba chiar se vorbea, dincolo de peretele de lemn, că ar fi mai bine să dea foc șoprului, să ardă păcatul…

    Lovituri de topor doborâră scândurile de lemn, iar ușa se dădu la o parte, scârțâind din încheieturi.

    Ghemuit în fundul odăii, Pangolin nu îndrăzni să se ridice. Dacă…?

    „Iartă-ne, Pangolin! Hai cu noi, Pangolin!”

    Două brațe puternice, de flăcăi vătafi, îl culeseră de pe jos și-l scoaseră la lumina felinarelor. Corul de afară îl întâmpină pe multe voci: „Iată, vin colindători, florile dalbe…”

    Îi dădură o colindă de alun, îi agățară o traistă de gât și-l puseră vătaf.

    „Iartă-i, Pangolin, că n-au știut ce fac!”

    „Nu-i nimic… nu-i nimic… dar eu nu sunt Pangolin. Sunt Uțucă al lu’ Uscățelu’…”

    „Pssst… Pangolin! Ești Pangolin al nostru! Alții erau virușii în sat!”

    Și-l plimbară cu fală pe ulițe, ei, băieții veniți de peste șapte granițe, rușinați de faptele uncheșilor ce-și făceau veacul la crâșma lu’ Șoșoc. Cântară colinde, în cor, și Englezu’, și Francezu’, și Italianu’, și Neamțu’, și Spaniolu’, și Austriacu’, și Irlandezu’… Dar vătaf le fu Pangolin, și așa le va fi întotdeauna, căci zvonurile despre zidirea băiatului făcură să se cutremure suflete de peste șapte hotare, să plângă cu lacrimi de sânge șapte cocoși ai satului și să bată mătănii de căință șapte babe cu dureri de șale.

    Iar la final, șapte bărbați aprigi ai halbelor de bere ridicară privirile, rușinați, și cântară într-un altfel de cor:

    „Pangolin de la fereastră / Florile dalbe / Iartă rătăcirea noastră / Florile dalbe…”