ziaristii.com

Categorie: Opinii

  • Cui folosesc acțiunile „unioniste” organizate de AUR. Partea I: „Unionismul” destabilizator promovat de George Simion în Republica Moldova

    Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), formațiunea naționalistă condusă de tandemul George Simion – Claudiu Richard Târziu, a declanșat în ultimele luni o adevărată ofensivă politică și mediatică, al cărei obiectiv aparent ar fi susținerea românismului și a intereselor naționale în comunitățile românești din Republica Moldova și Timocul sârbesc. Aparent!

    Cel mai recent episod al acestui demers politic controversat este încercarea deputatului George Simion, copreședinte AUR, de a forța granița de stat a Republicii Moldova (deși are interdicție pe teritoriul celui de-al doilea stat românesc), sub pretextul invitației primite de a participa la funerariile scriitorului unionist basarabean Nicolae Dabija.

    Deși era evident că nu va putea intra în Republica Moldova fără ridicarea în instanță a respctivei interdicții, liderul George Simion a provocat scandal cu grănicerii moldoveni și și-a hrănit electoratul cu obișnuitele „live”-uri pe Facebook.

    Dacă Republica Moldova pare a fi perimetrul alocat lui George Simion, comunitatea românilor vlahi (sau mai exact, anumiți lideri ai acestei comunități) din Valea Timocului sârbesc pare a fi alocată lui Claudiu Richard Târziu, avându-l ca „vârf de lance” în regiune pe Ringo Dămureanu, deputat AUR de Dolj, fost lider sindical de profesie. Acesta din urmă a intermediat vizita la Parlamentul României a unor lideri controversați ai vlahilor din Timocul sârbesc și, ulterior, s-a deplasat în fruntea unei delegații – formate din câțiva anonimi parlamentari AUR – în comunitatea românilor vlahi din Serbia. A pregătit, probabil, vizita pe care celălalt lider AUR, senatorul Claudiu Richard Târziu a efectuat-o de curând în această regiune.

    Dacă ne limităm doar la aparențe, s-ar putea spune că aceste acțiuni politice sunt subordonate unor idealuri nobile: refacerea unității statale a României și promovarea, ocrotirea indentității naționale în comunitățile românești din statele vecine țării noastre.

    Efectele acțiunilor AUR în Republica Moldova și Timocul Sârbesc sunt însă nu numai nefolositoare acestor idealuri, ci chiar potrivnice.

    George Simion – militant unionist sau agent provocator?

    Scandalul public ca armă politică ocupă un loc important în profilul politicianului George Simion. Urmând tradițiile învățate ca lider de galerie de fotbal, actualul lider al AUR a căutat permanent să fie în centrul atenției presei și a opiniei publice prin acțiuni care au vizat să provoace scandal.

    Istoria așa-zisei lupte unioniste a lui George Simion în Republica Moldova este presărată de acțiuni provocatoare la adresa autorităților acestui stat românesc, sub pretextul idealului reunificării Basarabiei cu România.

    George Simion a primit prima interdicție de intrare pe teritoriul Republicii Moldova în martie 2009, când la Chișinău puterea politică era deținută de Vladimir Voronin. La acel moment, câteva sute de tineri au participat, la Chișinău, la o manifestație dedicată împlinirii a 91 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Acțiunea a fost organizată de o coaliție de ONG-uri intitulată „Grupul de inițiativă Spirit Românesc”, iar organizatorii principali au fost basarabeanul Eugen Rusu și românul George Simion. Aceștia au fost reținuți de poliție sub motivul încălcării ordinii publice, iar George Simion a fost expluzat de pe teritoriul Republicii Moldova. În 2009, George Simion se prezenta ca lider al Asociației „Noii Golani”, un grupuscul prin care a încercat să confiște imaginea „golanilor” anticomuniști din Piața Universității 1990.

    Contextul în care George Simion a primit prima interdicție de intrare pe teritoriul Republica Moldova este unul deosebit de complex. Președintele de atunci al țării din stânga Prutului, Vladimir Voronin, a avut un parcurs controversat în relațiile cu Uniunea Europeană, cu România și cu Federația Rusă.

    În 2003, Moscova propunea așa-numitul Memorandum Kozak de rezolvare a conflictului dintre Republica Moldova și regimul separatist pro-rus din Transnistria. Conform acestui plan, Republica Moldova ar fi fost reorganizată ca stat federal asimetric (integrând Regiunea Tiraspol ca „republică” membră a noii federații moldovenești), iar staționarea trupelor rusești pe teritoriul moldovenesc ar fi fost prelungită pentru 20 de ani.

    În 2005, Vladimir Voronin a făcut o declarație publică împotriva acestui memorandum, considerând că textul încalcă Constituția Republicii Moldova (conform căreia Moldova este un stat neutru care nu permite staționarea de trupe străine pe propriul teritoriu). Tot în 2005, liderii politici de la Chișinău au semnat Planul individul de acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană, ca instrument care să pregătească aderarea Republicii Moldova la UE.

    Măsurile de aderare în Uniunea Europeană nu au fost implementate de către Vladimir Voronin în ritmul impus de acordul semnat. Pe fondul multiplelor probleme economice și politice din Republica Moldova, dar și a unei strategii deficitare a UE și a României în zonă, Vladimir Voronin a adoptat o politică a „mersului pe sârmă”, între presiunile economice și politice tot mai mari exercitate de regimul Putin, interesele Uniunii Europene și dorința de aderare la spațiul european (inclusiv de reunificare cu România) manifestată de tot mai mulți moldoveni.

    Începând cu 2010, Vladimir Voronin și-a orientat discursul de la unul pro-european, și implicit pro-unionist, la unul pro-rus.

    Observăm, deci, că în perioada în care George Simion organiza acțiuni „unioniste” pe teritoriul Republicii Moldova, situația din regiune era una foarte complexă și tensionată. România adoptase deja o strategie diplomatică prin intermediul căreia idealul unionist fusese subordonat obiectivelor de etapă: sprijinirea statului moldovean în demersul de aderare la Uniunea Europeană, contracararea acțiunilor regimului Putin în regiune, obținerea sprijinului Uniunii Europene în democratizarea societății moldovenești. Acțiunile „hard” ale lui George Simion au fost în totală contradicție cu strategia „soft” adoptată de UE și de România în chestiunea Republicii Moldova, fiind orientate spre provocarea de conflicte și tensiuni pe teritoriul statului român de la est de Prut.

    George Simion și-a continuat demersul „unionist” și a înființat o organizație special dedicată, anume Platforma Unionistă Acțiunea 2012.

    În decembrie 2014, lui George Simion îi este refuzată intrarea pe teritoriul Republicii Moldova. Acesta se deplasa la Chișinău, unde urma să organizeze un eveniment cu participarea a 30 de jurnaliști din România și 30 din Republica Moldova, pe teme unioniste.

    Trebuie studiat și contextul acestui al doilea moment de conflict între „unionistul” George Simion și autoritățile de la Chișinău. În decembrie 2014, guvernul pro-european condus de Iurie Leancă – „încărcat” cu votul de încredere al Parlamentului, în mai 2013, cu sprijinul Coaliției de Guvernare Pro-Europene -, tocmai demisionase, conform unei proceduri tehnice prevăzute în Constituția Republicii Moldova (care obligă guvernul să demisioneze odată cu validarea alegerilor noului Parlament). Acest guvern pro-european a condus Republica Moldova până la numirea unui alt guvern pro-european, condus de Chiril Gaburici și susținut de o alianță politică parlamentară pro-europeană și pro-românească, anume Alianța Politică pentru o Moldova Europeană.

    Observăm iarăși că George Simion – care, probabil, știa și atunci, ca și acum, în 2021, când a forțat granița în Republica Moldova, că are interdicție de intrare – a decis să organizeze acțiuni a căror finalitate asumată a fost scandalul. Aceasta, în condițiile în care la Chișinău exista un guvern pro-european!

    În primele luni ale anului 2015, Republica Moldova se prăbușea într-o criză politică extrem de periculoasă, punctul culminant fiind publicarea raportului companiei americane Kroll despre devalizarea sistemului bancar moldovenesc de către mafia politică din această țară. George Simion s-a implicat activ în organizarea unor proteste de stradă la Chișinău, profitând de eșecul guvernării pro-europene și de revolta cetățenilor moldoveni față de corupția generalizată și de dificultățile economice tot mai mari.

    În mai 2015, în preajma unui mega-miting de protest care urma să fie organizat la Chișinău, George Simion a fost declarat indezirabil și expluzat de către guvernul pro-european condus de Chiril Gaburici. Se pare că la baza acestei decizii au stat informații oferite de Serviciul de Informații și Securitate (serviciul secret al Republicii Moldova) conform cărora ar fi existat „indicii temeinice că George Simion intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională”.

    Unii comentatori politici au exprimat suspiciunea că George Simion a jucat – cu sau fără voie – un rol central în organizarea unei „perdele de fum” prin care atenția opiniei publice să fie distrasă de la „Furtul Miliardului de dolari americani” care zguduise, la acel moment, stabilitatea politică și economică a statului moldovean.

    Oricare ar fi fost rolul lui George Simion în raport cu scandalul devalizării sistemului bancar moldovean, reținem faptul că acțiunile lui din Republica Moldova, în perioada respectivă, au contribuit la agravarea crizei politice interne din Moldova. Idealul unionist – deși insistent colportat de George Simion în formula că „doar Unirea cu România va rezolva criza din Repubica Moldova” – nu a fost defel ajutat, în mod concret.

    Această expulzare îi aduce pe George Simion în atenția liderilor politici români și moldoveni. Pentru prima dată, după ani de eforturi, „unionistul” se află într-o poziție centrală pe scena politică românească. George Simion devine subiect de discuții oficiale între Ministerul de Externe român și Guvernul de la Chișinău. Politicieni din România și Republica Moldova, în căutare de voturi din zona naționaliștilor unioniști, fac declarații tari, în care deplâng „tratamentul” la care a fost supus Simion.

    Sub presiune politică, la începutul lunii septembrie a anului 2015, Curtea de Apel de la Chișinău suspendă interdicția de 5 ani pe care o primise, în luna mai, George Simion, iar în februarie 2016, interdicția este anulată definitiv.

    În anul 2018, George Simion este implicat în alte incidente pe teritoriul Republicii Moldova, care au atras asupra lui noi sancțiuni aplicate de Guvernul de la Chișinău. Astfel, în 29 august, acesta a primit o interdicție de intrare în Republica Moldova de 30 de zile. Autoritățile de la Chișinău au justificat interdicția prin faptul că George Simion, împreună cu mai mulți colegi ai săi, ari fi provocat dezordini la granița de stat a Republicii Moldova într-un așa-zis „Marș al Unirii”.

    În octombrie 2018, după doar câteva ore petrecute pe teritoriul Republicii Moldova, George Simion este expluzat în România. Acesta a acuzat că ar fi fost agresat fizic – „bătut și interzis”, după propriile declarații –, fără să aducă însă o dovadă clară care să-i susțină declarația, alta decât o fotografie a documentului oficial privind expulzarea, care părea a fi pătat cu sânge.

    La acel moment, Republica Moldova era condusă un guvern coordonat de politicianul Pavel Filip. Acesta s-a remarcat prin contribuțiile importante aduse la semnarea și ratificarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, la liberalizarea regimului de vize cu statele membre ale Uniunii Europene și Spațiului Schengen. Acțiuni politice pentru care a fost decorat, în iulie 2014, cu Ordinul „Gloria Muncii”, de către președintele Republicii Moldova, pro-europeanul Nicolae Timofti.

    Guvernul Pavel Filip a reușit să implementeze mai multe măsuri economice de inspirație europeană: Programul „Prima Casă” (facilitarea accesului persoanelor fizice la procurarea unei locuințe prin contractarea de credite bancare garantate parțial de stat, în special pentru familii tinere), Programul „Drumuri bune pentru Moldova” (dezvoltarea infrastructurii rutiere, în special în comunitățile rurale), înființarea Parcului pentru tehnologia informației „Moldova IT Park” și lansarea Serviciului de Urgență „112”, numărul unic pentru apelurile de urgență activ în toate statele membre ale Uniunii Europene.

    Deși o parte dintre aceste proiecte au fost folosite în mod populist și subordonate unor interese politice de conjunctură, totuși, în ansamblul lor reprezintă dovada unui efort major de orientare a Republicii Moldova către Uniunea Europeană.

    George Simion nu a fost interesat de politica pro-europeană a guvernelor de la Chișinău. Chiar a lăsat impresia că sabotează sau, cel puțin, îngreunează demersul politicienilor pro-europeni de la Chișinău de a așeza Republica Moldova pe orbita Uniunii Europene.

    George Simion a ignorat permanent strategia diplomatică a Uniunii Europene și implicit a României cu privire la Republica Moldova. Agenda lui politică așa-zis „unionistă” nu a luat în calcul, ba chiar se poate spune că a pus piedici acestei strategii care presupune europenizarea Republicii Moldova, integrarea ei în Uniunea Europeană și în spațiul euro-atlantic și ulterior, realizarea reunificării cu România în cadrul Uniunii Europene.

    Recenta acțiune de forțare a graniței Republicii Moldova comisă de liderul AUR, sub pretextul că ar avea dreptul să participe la funeraliile scriitorului unionist basarabean Nicolae Dabija, grație calității de parlamentar român, se înscrie în logica prezentată: scandal, tensionarea situației din Republica Moldova și cât mai mult profit electoral obținut în zona naționaliștilor radicali din cele două state românești.

    Această acțiune este probabil determinată de politica pro-europeană a Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu. Atât AUR, ca formațiune politică românească parlamentară cu pretenții de lider al mișcării unioniste din România, cât și liderii AUR – George Simion și Claudiu Richard Târziu – au avut o atitudine rezervată față de  Maia Sandu. Nu au exprimat vreun entuziasm naționalist în susținerea ei, nu au inițiat acțiuni, la nivelul Parlamentului României, prin parlamentarii AUR, de sprijinire a politicii pro-europene implementată de Maia Sandu. Dimpotrivă, prin deputatul George Simion și parlamentarii care l-au susținut în scandalul de la granița Republicii Moldova, AUR a provocat o situație tensionată, în detrimentul Președintelui Republicii Moldova.

    Probabil că nu întâmplător, la doar câteva zile după scandalul provocat de George Simion la Prut, Ministerul de Externe rus a criticat Uniunea Europeană și SUA pentru „amestec în afacerile interne ale Republicii Moldova”, pentru că ambasadorul SUA la Chișinău, Dereck J. Hogan, le-a transmis politicienilor aleşi din Republica Moldova că „trebuie să respecte voinţa poporului şi să se apuce urgent de lucru”.

    Rusia lui Putin – principalul beneficiar al acțiunilor AUR în Republica Moldova

    Mulți analiștii politici sunt de părere că acțiunile AUR și ale lui George Simion în Republica Moldova slujesc interesele Rusiei lui Putin în regiune.

    După cum se observă, majoritatea acțiunilor lui George Simion în Republica Moldova au fost comise în perioade de criză politică internă în acest stat românesc ori într-un context internațional foarte complicat și nefavorabil forțelor pro-europene și pro-românești de la Chișinău.

    Activitatea așa-zis „unionistă” a lui George Simion și implicit a AUR, dincolo de zgomotul scandalului mediatic pe care l-a provocat permanent, este extrem de nocivă idelului reunificării Basarabiei cu România.

    Doar naivii pot crede că, prin destabilizarea Republicii Moldova, prin sabotarea permanentă a guvernelor pro-europene de la Chișinău, prin provocarea de situații tensionate al căror beneficiar este, în mod evident, președintele Rusiei, Vladimir Putin, poți să grăbești reunificarea Basarabiei cu România.

    Cum să te unești cu acest al doilea stat românesc european, dându-i foc? Este aberant!

    George Simion anunța, după eșecul recentei încercări de forțare a graniței de stat a Republicii Moldova, că pe 27 martie va lansa filiala AUR în această țară. Liderul AUR manifestă un cinism specific Moscovei prin această încercare de exploatare, în interes politic personal, a crizei politice din Republica Moldova și a poziției precare pe care o are, pe scena politică moldovenească, președintele Maia Sandu, liderul politicienilor pro-europenei și implicit pro-români din Republica Moldova.

    La o analiză atentă la detalii, „unionismul” proclamat de George Simion și de AUR se dovedește a fi, de fapt, un anti-unionism cinic și toxic, al cărui singur beneficiar este Țarul Putin, conducătorul unui imperiu care nu a fost niciodată favorabil idealului de unire a tuturor românilor în granițele naturale ale României Mari.

    (Va urma)

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Domnule Dinescu, chiar credeți că-l combateți pe Liiceanu cu Mița Baston? De ce n-ați răspuns la acuzațiile filosofului? Iar când ați luat 100.000 de euro de la escrocul Vîntu, cum a fost?

    Să nu aibă deloc dreptate domnul Gabriel Liiceanu atunci când, fără să vă pomenească numele, a scris într-un articol publicat pe site-ul Contributors: „Prima lui grijă a fost să schimbe un apartament din Piața Dorobanți pe o ditamai vila de pe Bulevardul Aviatorilor, atribuită cu ani în urmă unei nomenclaturiste din stirpea protejatelor Elenei Ceaușescu”?

    Sau: „Apoi, ca proaspăt șef al Uniunii Scriitorilor, a încercat deturnarea în beneficiu propriu a unei tipografii donate după revoluție de statul german cărturarilor români. Scandalul izbucnit l-a măturat din fruntea Uniunii”?

    Vă întreb, domnule Dinescu, pentru că, în lunga replică pe care i-ați dat-o domnului Liiceanu, nu se regăsește nimic legat de aceste chestiuni. Mai degrabă ați bătut câmpii, ascunzându-vă vinovăția prin niște fraze întocmite cu talent.

    În loc să-i demontați spusele, i-ați evocat pe Vadim Tudor, Andrei Pleșu, Nea Nicu și closetele lui din Primăverii, Octavian Paler, Alexandru Paleologu, Rasputin, Mărgelatu, Pericle, Zoe Dumitrescu Bușulenga, Constantin Noica, Hegel, CTP, Stelian Tănase, Ana Blandiana, Fidel Castro, Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, ați ajuns chiar și la Mița Baston!

    Ce-i asta, domnule Dinescu? Ce-i cu beția asta de cuvinte? Niciun rând, la subiect, despre vilă; niciun rând, la subiect, despre deturnarea tipografiei! Faptul că ați evitat să vorbiți despre aceste aspecte, că ați dus mesajul în altă direcție, denotă că nu sunteți câtuși de puțin străin de ele.

    E cazul să precizez că atacul domnului Liiceanu n-a fost unul surprinzător. El a venit după ce doamna Ana Blandiana rememorase în ultima ei carte, „Soră lume”, tipărită la Editura Humanitas, un episod sinistru, petrecut în timpul unui dejun diplomatic din ianuarie 1990. Atunci – mărturisește celebra poetă -, dumneavoastră, domnule Dinescu, v-ați bătut joc efectiv de oamenii împușcați în fața Hotelului Intercontinental din București în timpul Revoluției din Decembrie 1989.

    Mai erau de față și ministrul de Externe francez, Roland Dumas, cel care a organizat recepția, și Doina Cornea cu fiul ei, Tin Tin, și Ion Caramitru, soția dumneavoastră, Mașa, și soțul doamnei Ana Blandiana, Romulus Rusan.

    Fără niciun fel de scrupule, i-ați definit pe oamenii pieriți la Intercontinental drept „Hitlerjungend”. Mai pe înțeles, „tinerii lui Hitler”.  

    Vă redau mărturisirea doamnei Ana Blandiana. E atât de sugestivă, încât merită recitită.

    „A fost o secundă de stupoare, după care cu toții, uitând că trebuie să vorbim franțuzește, îi ceream în română autorului textului din «Libération» să se explice. Iar el a explicat – tradus cu reticență de soție – că nu trebuie să li se exagereze importanța, este vorba de niște uteciști care cu puține zile în urmă scandaseră sloganuri procomuniste.

    Țin minte că prima care a protestat a fost doamna Cornea, care a spus că toți tinerii din România erau, fără a fi întrebați, făcuți membri UTC, așa cum erau scoși cu forța la manifestații și obligați să scandeze «Ceaușescu». Iar eu am adăugat că era vorba de acei copii – numiți de români «decreței» – născuți împotriva voinței mamei lor.

    Nu știu dacă pentru francezi argumentația logică a șters exclamația senzațională care, ajunsă în presă, ar fi putut face epocă, dar pe Mircea Dinescu nu l-a impresionat, a continuat tot mai furios să bagatelizeze morții și să-și bată joc de apărătorii lor. A urmat o învălmășeală de proteste și de replici încercând să spele de insultă memoria tinerilor morți.

    Dar nu asta mi-a fixat în memorie întâmplarea, ci revelația explicației ei abisale, pe care am avut-o în timp ce îl ascultam, ideea tulburătoare că eroul din zilele premergătoare revoluției nu suporta concurența eroilor post mortem care îi umbreau, prin tragedie, celebritatea. Nu le ierta tinerilor, care-și plătiseră curajul cu viața, faptul că, în fața curajului de a muri, orice altă formă de curaj devenise derizorie.”

    Reacția dumneavoastră, domnule Dinescu, n-a fost aceea de a-i demonta acuzațiile, ci de a o întreba: „De unde dracu’ a scos tâmpenia asta?”. Mai târziu, în emisiunea „România 9”, de la TVR, cu moderator „varanist” și cu șef PSD-ist, ați procedat la fel ca în cazul acuzelor formulate de domnul Liiceanu: nicio referire la acel dejun, ci la faptul că doamna Ana Blandiana e nașa fiului dumneavoastră, Andrei, și că, în timp ce aveați domiciliu forțat, ea publica un volum de poezii în colecția „Biblioteca pentru toți”, inaccesibilă altor autori de marcă. La asta v-ați rezumat.

    Revenind la domnul Liiceanu, ați adus în discuție o scenă consumată în casa socrilor dumneavoastră, din care reiese că ați vrut să fiți eroul României, să scăpați țara de dictatură, dar ați eșuat din cauza „lașității” domnului Liiceanu.

    „În Cartea albă a Securității există înregistrarea unei «gărgărițe» plantate în casa socrilor mei, ce redă scena în care subsemnatul încerca să adune sub un text vitriolant semnăturile câtorva scriitori de seamă. Vorbeam acolo despre dictatura cuplului prezidențial, despre dărâmarea satelor, despre cenzură, despre foamea și frigul din România. Împreună cu Andrei Pleșu eram gata să plasăm bomba la Ambasada Olandei, unde amicul nostru Coen Stork aștepta să o detoneze în întreaga lume.

    Nici n-am apucat să-mi termin bine recitalul, că Octavian Paler a sărit ca ars, zicând că el îl știe bine pe Ceaușescu și că stilul meu pamfletar o să-l scoată din minți. «Gândiți-vă că aveți copii la școală!», a exclamat Paler. «Tocmai d’aia ar trebui să ne spălăm de rușinea de a tăcea ca lașii!», i-a întors-o Alexandru Paleologu.

    Cel mai îngrozit dintre toți s-a dovedit a fi Gabriel Liiceanu, care a afirmat că el nu semnează, ca să nu-i omoare securiștii copilul, lăsîndu-i doar pe copilașii mei în ghearele lor. Până la urmă, din pricina timpului nefavorabil, revoluțiunea s-a amânat pentru altădată. Astfel și-a mâncat Gabriel Liiceanu covrigul aurei de disident pe care, uscat și sfoiegit, a încercat să și-l tragă pe cap după căderea comunismului.

    Mult mai târziu, Andrei Pleșu mi-a mărturisit că pe la începutul verii lui ’89, cu o zi înainte de a pleca în exil la Tescani, a fost vizitat acasă de Gabriel Liiceanu, care, destul de opărit, i-a reproșat gafa de a se fi solidarizat cu mine: «Andrei, imaginează-ți că noi doi ședeam liniștiți la tine în curte și convorbeam despre lucrul în sine, iar tu te ridici, mă lași baltă și fugi după golanul de Dinescu, care strigă ca un țigan prin fața casei tale spoitingiri!».”

    Din obezul text scris de dumneavoastră, ca răspuns împotriva celor dezvăluite de domnul Liiceanu, și din care am redat numai un pasaj, desprind un lucru: voiați să dărâmați regimul comunist al lui Nicolae Ceaușescu printr-o simplă scrisoare trimisă la Ambasada Olandei. Asta suflase „gărgărița” aceea „plantată” în casa socrilor dumneavoastră – tovarășa soacră, cetățeană sovietică, la fel ca și distinsa dvs. soție. Aia era „bomba” ce urma să fie detonată în întreaga lume.

    Dar nu v-au lăsat domnii Liiceanu și Paler! Stau și mă întreb, ca simplu cetățean, oare „olandezii zburători” (olandejii, le-ar zice amicul dvs. din PSD, Puiu Iordănescu) de la ambasadă nu știau ce se petrecea atunci în România? Că era foamete, dictatură, că se dărâmau biserici, sate, că era frig, sărăcie într-un cuvânt?

    Credeți că ei nu ieșeau deloc din ambasadă? Erau niște deținuți, arestați la domiciliu? Erau păziți la poartă de securiști, ca să nu plece la plimbare? Să fim cu picioarele pe pământ. Puteau să se deplaseze oriunde, domnule Dinescu. Să iasă din ambasadă, să intre în magazine, să vadă că sunt galantarele goale, că atârnă doar cârligele pe-acolo.

    N-aveți grijă: erau în temă cu ceea ce se întâmpla în România. Nu era nevoie să se informeze tocmai din scrisoarea semnată de grupul de scriitori din care făceați parte și dumneavoastră. În plus, până în 1989, lucrurile erau în general arhicunoscute. Toată lumea asculta Radio Europa Liberă sau Vocea Americii. Așa-zisa dumneavoastră „bombă cu combustie rusească” nu rezolva cu nimic situația din România: plasată la Ambasada Olandei și de-acolo detonată în întreaga lume, așa cum v-ați exprimat.

    De fapt, „bomba” era lipsa noutății ei. Ce-ați fi rezolvat cu acea „bombă” plasată la Ambasada Olandei? Nimic. Ce? Ar fi venit olandezii, americanii, întreg universul terestru să ne salveze de ceaușism, fiindcă, vezi Doamne, au semnat câțiva scriitori români, în frunte cu creatorul Mircea Dinescu, o scrisoare șocantă despre dictatura din Români? Fals!

    Vă recomand să citiți „Cartea Revoluției”, a colegului Grigore Cartianu, despre Revoluția din Decembrie 1989. Are aproape 1.000 de pagini, e ilustrată și costă 100 de lei. Veți vedea de unde a pornit cu adevărat schimbarea și cum anume s-a produs. Restul („gărgărița”, Ambasada Olandei, amicul Coen Storck, detonarea „bombei” expirate) sunt povești țesute ca să vă ridice în slăvi ca pe un personaj din basmele populare. Un „erou” confecționat în sinistre laboratoare cu croială chirilică. Nimic mai mult.

    Nu mai faceți pe eroul, domnule Dinescu! Pentru că n-ați fost și nu sunteți așa ceva. Pe adevărații eroi, care și-au dat viața la Intercontinental, i-ați catalogat – batjocoritor – drept „Hitlerjugend”, cum mărturisea Ana Blandiana.

    Ați dat dovadă de alte acte de eroism familial, când v-ați mutat din apartament în vilă, apoi, cu trecerea anilor, când ați luat 100.000 de euro de la escrocul SOV (Sorin Ovidiu Vîntu). Cum a fost când v-ați milogit pentru banii ăia, domnule Dinescu, în fața unuia dintre cei mai mari infractori ai României? Nu v-a mai păsat că i-a țepuit pe români cu afacerea FNI, că i-a lăsat cu buzunarele goale, fără case și fără mâncare? Doar pentru ei, cum v-ați lăudat, ați vrut să detonați „bomba”, nu?

    Ia uitați ce „bombă” ați denotat în realitate, în vreme ce vă lăfăiați la emisiunea „Tănase și Dinescu” de la Realitatea TV: 100.000 de euro din banii delapidați de Vîntu și de Luca de la Petromservice. Asta-i „Revoluția” dumneavoastră!

    Vă invit să parcurgem împreună un scurt pasaj din stenograma convorbirii dintre dumneavoastră și Vîntu, scoasă la lumină de procurorii DNA (pe care-i urâți atât de mult, când vă rotiți ochii în cap pe la televiziuni).

    Vîntu: Deci, câte-ți trebuie? Zi!

    Dinescu: Câte poți tu, coane…

    Vîntu: Hai, tati, zi câte-ți trebuie – cincizeci, o sută, câte vrei…

    Dinescu: Cât?

    Vîntu: O sută, cât îți trebuie? Ce să faci cu cincizeci… cât…

    Dinescu: Bă, adu-mi cât poți tu. Dar cât mai repede, te rog!

    Da. Cât mai repede, domnule Dinescu, altfel se ducea naibii afacerea cu sticle de vin și poezii cu ele.

    Când v-au întrebat jurnaliștii de la „România liberă” (pe vremea când „România liberă” era ziar) despre acel „împrumut”, nici n-ați mai „știut” de el: „Când am luat acești bani? Trebuie să-mi spuneți când, pentru că eu am luat de mai multe ori bani de la Vîntu, dar erau bani luați cu împrumut. Eu am luat bani cu împrumut de la mai mulți – și de la Vîntu, și de la Patriciu, și de la alții”.

    Unde-ați fost, domnule Dinescu, și unde-ați ajuns! Dintr-un contestatar aprig al regimului comunist, v-ați transformat într-un umil propagandist al continuatorului său, care poartă în prezent denumirea de PSD.

    Și v-ați înhăitat cu toți infractorii „roșii” ai țării: de la Sorin Ovidiu Vîntu (condamnat, însumat, la zeci de ani de pușcărie) până la Liviu Dragnea (condamnat și el, deocamdată, la 3 ani și 6 luni de închisoare).

    Nu-i de mirare că v-au părăsit până și amicii apropiați. Nu vă mai suportă nici ei! Nici CTP, nici Stelian Tănase, v-au lăsat baltă și Ana Blandiana, dar și Gabriel Liiceanu. Îl așteptăm și pe Andrei Pleșu…

    Cum să vă mai tolereze, când, dintr-un poet renumit, fost șef al Uniunii Scriitorilor din România, ați devenit un biet activist al PSD, spălător de pușcăriași, cu năravuri desprinse din osânza doctrinară a senatoarei urlătoare Șoșoacă?!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Doamna Șoșoacă, de ce nu v-ați completat CV-ul pe pagina Senatului? Să știm și noi unde ați absolvit Dreptul și cine v-au fost dascălii…

    Vă tot făliți că sunteți mare avocată, că vă sună telefonul întruna, că vă asaltează clienții la orice oră din zi și din noapte, că fac adevărate cărări și cozi spre cabinetul dumneavoastră. Dar unde vă e CV-ul, doamna Șoșoacă? De ce nu vi l-ați completat pe pagina Senatului, cum vă obligă legea? Sau legea nu e și pentru dvs.?

    Nu degeaba vi s-a făcut profil acolo, să știți! N-ați fost plantată din greșeală, adusă din vreo dugheană din dulcele târg al Ieșilor. Sunteți ditamai senatoarea! Cu toate astea, în afară de data nașterii și de o banală fotografie tip pașaport – la asta vă pricepeți, v-am tot văzut pozându-vă cu telefonul în diferite ipostaze -, nu se mai găsește nimic la detalii legate de biografie.

    Ce studii ați absolvit, de pildă? Unde ați terminat Dreptul? Nu de altceva, dar, conform Legii nr. 96 din 21 aprilie 2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, trebuie să dați dovadă de transparență în activitatea parlamentară.

    Într-adevăr, v-ați dat arama pe față. Ați urlat, ați jignit, ați debitat minciuni ordinare pe bandă rulantă de la tribuna Parlamentului, pe la televiziuni sau prin piața publică (despre Covid, despre minerit, despre Revoluție și multe altele), confecționându-vă din ele „adevăruri” valabile doar în propria dumneavoastră imaginație.

    Dar, repet, unde vă e și transparența CV-ului, doamna Șoșoacă? În acest caz, de ce nu mai spuneți „adevărul” gol-goluț?

    Lumea habar n-are cine sunteți, ce școală aveți, unde ați încheiat-o și ce dascăli v-au învățat atât de bine carte și Drept încât să nu vă puteți debarasa de comportamentul tribal: „Dă-te la o parte! Dă-te, mă, la o parte! Dă-te, mă, n-auzi? Sunt demnitar al României, am dreptul să intru fără aprobare în orice instituție!”

    Apropo, ia încercați să intrați cu forța la SRI, așa ca în spitale, și să vă bateți cu palma-n piept, să vă luați la ceartă cu ofițerul de serviciu! Vă pune imediat cu fața la podea, apoi vă bagă un pic la răcoare, ca să vă mai treacă fierbințeala.

    Goală e biografia dumneavoastră, doamna Șoșoacă, la fel cum e și declarația de avere a agramatului Daniel Ghiță, de la PSD, așa cum am aflat dintr-un articol publicat de Ziaristii.com. Ce asemănare e între voi! Nici nu mi-aș fi imaginat, dar uite că e una valabilă. Și mai e și aia cu „botnița”, cu Oculta Mondială – sunteți la fel de iresponsabili.

    Într-un loc, Ghiță bătăușul zicea că are bani cu lopata (portalul EVZ), în altul (profilul său din Camera Deputaților) dă de înțeles că e sărac lipit. Deci, nu-i mai are. A devenit falit de la o lună la alta.

    I s-au evaporat și mașinile, și cașcavalul, dar și afacerile cu care se lăuda la fel cum o faceți dumneavoastră cu avocatura. Dar, fie vorba între noi, se vede ce „avocat foarte bun” sunteți, așa cum de altfel v-ați definit: ați pierdut singurul dumneavoastră proces răsunător, cel cu Mache Porcu.

    Ar mai fi trebuit ca Ghiță bătăușul să se plângă că-și duce traiul într-o umilă locuință de 18 metri pătrați, situată într-un fost cămin de nefamiliști cu toaletă comună în capătul holului, precum a procedat camaradul său și fostul dumneavoastră șef de partid, George Simion de la AUR.

    În același timp, vă anunț că, potrivit aceluiași Statut al deputaților și senatorilor, ați încălcat și prevederile articolul 14 („Respectarea regulamentelor”). Iată ce scrie acolo: „Deputații și senatorii sunt obligați să respecte prevederile regulamentelor, să se supună normelor de conduită civilizată, de curtoazie și de disciplină parlamentară și să nu aibă atitudini sau să folosească expresii ori cuvinte injurioase, ofensatoare, discriminatorii sau calomnioase”.

    În schimb, dumneavoastră ați jignit și calomniat numeroși politicieni, gazetari, cetățeni. Printre ei, și pe președintele, dar și pe premierul țării. E inutil să înșir aici sarabanda de cuvinte infecte pe care le-ați folosit, pentru că ele se pot găsi pe internet la o simplă căutare. În plus, sunt cunoscute de toată lumea. Ce-ar mai trebui să se știe? Că ar fi cazul să dați socoteală pentru toate faptele dumneavoastră în Senatul României!

    La acest capitol, n-aș trece însă cu vederea ceea ce ați spus despre medicul Raed Arafat: că e „condamnat la moarte în țara lui de baștină”. De unde ați scos-o și pe asta, n-am idee. Realitatea e însă că dumneavoastră v-ați condamnat de una singură prin folosirea acestei fraze ireale, nicidecum Raed Arafat – cu toate păcatele lui.

    Prin reducere la absurd, dacă Arafat ar fi fost condamnat la moarte în Palestina, fiindcă de-acolo se trage, credeți că autoritățile palestiniene ar fi stat cu mâinile-n sân? I-ar fi obținut extrădarea, l-ar fi judecat și încarcerat de multă vreme.

    Se vede că n-aveți minime cunoștințe de politică externă, doamna Șoșoacă, și că semănați otravă în spațiul public doar ca să vă aflați în treabă. Conform MAE, Palestina se situează pe lista statelor cu care România are încheiate acorduri.

    Povestea cu „Arafat condamnat la moarte” nu e altceva decât o mizerie absolută. În mod normal, el ar trebui să vă dea în judecată și să câștige procesul dintr-un foc, să vă lase să fluierați a pagubă pentru toată viața. Deocamdată, nu-și pierde timpul cu dumneavoastră. Are altceva mai bun de făcut, într-o țară aproape copleșită de epidemia de Covid-19.

    Conștientizați că ați comis o nerozie fără seamăn? Rugați-vă să nu ajungeți la tribunal! Ce dacă sunteți avocată. În fața unor asemenea acuzații, chiar dumneavoastră vă puteți afla în postura de condamnat.

    Rugați-vă la moaște, până nu va fi prea târziu! La moaștele alea de care v-ați bătut joc în 2017. Cum spuneați atunci: „Moaștele sunt morți putreziți. Popii scot bani de pe urma moaștelor. Popii se îmbuibă”. Moaștele alea detestate și-n prezent adulate vi le pune la dispoziție ÎPS Șpagoveanu la orice oră. Rugați-vă să nu vă dea Arafat pe mâna judecătorilor!

    Vă pun în vedere că, în 2016, un afacerist din Chile, Rafael Garay, bănuit că ar fi fugit cu un miliard de dolari din țara lui, a fost prins la Brașov și ulterior extrădat. Asta pentru că era dat în urmărire internațională. În vreme ce „condamnatul” Arafat e doar rodul imaginației dumneavoastră. Doar dumneavoastră îl urmăriți și-l condamnați la moarte.

    Dar, cum se zice, așchia nu sare departe de trunchi. Care-i trunchiul? Simplu. Care-i „unchiul”? Păi, „unchiul”, falsul unchi, e Alexandru Cumpănașu: „tovarășul” și înaintașul dumneavoastră într-ale lătrăturilor. De la el v-ați și inspirat.

    Vă aduc la cunoștință că și Alexandru Cumpănașu era mare gălăgios, mare inventator de știri, de criminali și de cretini. Întâmpinase mari probleme și cu privire la completarea CV-ului. Când a candidat la prezidențiale, s-a văzut însă nevoit să se dea în vileag: a reieșit că n-are de fapt studii superioare, ci doar o diplomă de programator-analist și un masterat la o „Academie Regală” din Elveția care e de fapt o garsonieră ce-ți trimite diploma prin poștă. Cu o singură condiție: să cotizezi.

    Și el era toată ziua cu telefonul în mână sau la ureche, la fel ca dumneavoastră. Și el se admira în ecranul telefonului, schimonosindu-se la fel cum o făceați dumneavoastră în Parlament cu aparatul aranjat sub formă de olan. Doar că el avea „Parlamentul” lui pe TikTok, compus din fete de 12-17 ani.

    Ce v-ați mai admirat în Parlament! Ați părut complet deconectată, deși nu pentru asta ați fost trimisă acolo de votanți, ci pentru a le apăra interesele, pentru a iniția legi benefice, nu pentru a vă studia chipul aparent pudibond.

    Faceți exerciții de admirație acasă, doamna Șoșoacă, nu în Parlament! Acolo inițiați legi. Până acum, n-ați inițiat niciuna. Doar scandal ieftin. Faceți legi mai bune decât cele existente, bateți-vă pentru ele, convingeți-vă colegii să le adopte!

    Parlamentul nu e o toaletă din vreun mall. De-acolo vă câștigați existența. Luați un salariu, și unul deosebit de mare în comparație cu leafa lunară a unui simplu cetățean.

    Lăsați scandalurile de-o parte! Sau sunteți deghizată într-un paparazzo și n-am aflat încă? Lăsați medicina în seama medicilor, fiindcă nu sunteți medic! Lăsați economia în seama economiștilor, fiindcă nu sunteți economist! Cîțu e, dumneavoastră nu! Lăsați mineritul în seama minerilor, fiindcă nu ați lucrat vreodată în vreo mină!

    Vreți binele minerilor? Bateți-vă pentru ei în Parlament, veniți cu soluții practice, nu mergeți în Valea Jiului, ca un bișnițar cu mâna ținută la fund, doar pentru a striga „Jos masca!” și pentru a împărți „vitamine de la farmacie”.

    Puneți mâna pe carte! Citiți cu atenție legile țării, informați-vă foarte bine înainte de a face acuzații grave, fiindcă sunteți senatoare. Dumneavoastră ați vrut funcția, nimeni nu v-a obligat s-o dețineți. Așadar, respectați cu sfințenie Statutul deputaților și senatorilor de care am pomenit! Că doar n-ați jurat la învestire să calomniați și să jigniți pe toată lumea.

    M-apucă și râsul – zău, doamna Șoșoacă – atunci când mă gândesc la emisiunea „Femei de nota 10”, realizată de Marina Almășan la TVR 1, căreia i-ați acordat un interviu. De ce sunteți de nota 10? Că v-ați autodefinit „avocat foarte bun” care „muncește foarte mult și învață mereu”? Nu se vede! Definiția asta îmi sună a îndemn leninist în toată regula, la îndemn la muncă și învățătură. Nu vă aparține. Dacă ar fi zis Almășan că sunteți de nota 10 la gălăgie, jigniri și conspirații, ați fi meritat-o.

    Dar și gălăgia are picioare scurte, fiindcă de cele mai multe ori se trage din minciună. Ați eșuat lamentabil în acea „mică adunare națională”, regizată de Partidul Neamul Românesc (Care neam? Că erați cinci-șase oameni) și de RTV, cu dumneavoastră în postura de activistă urlătoare.

    Din filmulețul postat de jurnalistul de investigații Mălin Bot, se poate desprinde un lucru. Anume, că ordinele se execută pe scară ierarhică. De la Ghiță Fugarul la șefii RTV, de la ei la dumneavoastră și de la dumneavoastră la ceilalți agitatori de partid.

    Se aude cum îi întrebați pe RTV-iști: „Acum ce fac? Închid și mă sună ei sau îl las așa?”. Apoi vine decizia: „Protestați acuma, la final! Faceți gălăgie acuma, la final”. Vine și îndemnul dumneavoastră: „Auzi, gălăgie! Hai!”. Și se-aude: „Libertate, Libertate!”.

    Despre ce fel de libertate vorbiți, doamna Șoșoacă? Văd că sunteți liberă să mințiți, să calomniați, să amenințați, să jigniți! Nu v-a luat nimeni pe sus pentru așa ceva.

    Sau vorbiți despre libertatea legată de purtarea măștii de protecție împotriva Covid-19? Dacă-i vorba despre ea, să vă întreb ceva, „acuma, la final”, fără să fac gălăgie?

    Prin faptul că nu purtați mască, nu îngrădiți libertatea conaționalilor care suferă de boli grave și care s-ar putea infecta cu virusul letal din cauza unui strănut sau puseu de tuse pe care-l lăsați pe stradă, că toată ziulica rătăciți de colo până colo?

    Dacă vă veți îmbolnăvi de Covidul în care nu credeți (nu vă doresc acest lucru), cine vă va trata? Nu tot medicii pe care îi batjocoriți? Sau poate vă protejează de virus noul cuptor Peia, cu reminiscențe de trandafiri roșii PSD-iști? Că pe cel de AUR l-ați ars și, la rându-i, v-a ars cu o excludere.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Problema legionară, memoria anticomunistă și valorile democrației europene

    Demiterea fostului deținut politic Octav Bjoza (preşedinte al AFDPR) din funcţia subsecretar de stat, de către prim-ministrul Florin Cîțu, a provocat un scandal care pune în discuție valori și principii din trecut și prezent, precum și o chestiune foarte delicată: recunoașterea (sau nu) pentru deținuții politici legionari a calității de victime ale comunismului.

    Apar întrebări care solicită un răspuns corect, atât din perspectivă morală, cât și legală.

    A fost corectă decizia premierului Cîțu de a demite un fost deținut politic decorat de președintele Klaus Iohannis cu cea mai înaltă distincție a statului român – Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler?

    A făcut Octav Bjoza propagandă antisemită prin comunicatul de presă pe care l-a semnat în numele AFDPR?

    Recunoașterea calității de victime ale comunismului pentru deținuții politici legionari închiși și/sau asasinați în vremea comunismului ar reprezenta eludarea condamnării ideologiei antisemite și antidemocratice a Mișcării Legionare?

    Vom încerca să deschidem calea spre răspunsuri, fără a avea însă pretenția că le oferim…

    Rădăcinile scandalului

    Asociația Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Dictaturii din România, într-un comunicat de presă emis în data de 12 martie 2021, semnat de Octav Bjoza, în calitate de secretar de stat și președinte, își exprima revolta pentru că „a ajuns motiv de dispute între parlamentari” și arată că „mărul discordiei îl constituie Legea nr. 232/2020, care aduce unele reparații materiale copiilor foștilor deținuți politici, deportați, prizonieri etc., dar subliniem că toți copiii noștri, indiferent când s-au născut și indiferent de faptele părinților, au fost solidari cu suferințele întregii familii, iar timp de 31 de ani nu li s-a asigurat nicio reparație morală și materială”.

    În comunicat, se arată că AFDPR nu neagă Holocaustul și că, în conformitate cu valorile cuprinse în statut, „va milita și veghea ca în această țară să nu mai apară partide politice sau mișcări extremiste, fie ele de stânga, fie de dreapta”.

    Textul comunicatului face trimitere la felul în care a fost modificată  Legea nr. 232/2020, care aduce unele reparații materiale copiilor foștilor deținuți politici, deportați, prizonieri etc.: „Cu o zi înainte de a fi supusă votului în plenul Parlamentului, la Comisia pentru muncă, trei deputați (Vexler Silviu, Ganț Ovidiu și Adnagi Slavoliub) au cerut membrilor acestei comisii introducerea a încă două articole, «13» – «Prevederile prezentei legi nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra umanității sau celor în cazul cărora s-a dovedit că au desfășurat o activitate fascistă sau legionară în cadrul unei organizații sau mișcări de acest fel, PRECUM ȘI COPIILOR ACESTORA» și «14», în care se spune: «Agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, respectiv a Municipiului București, ÎN BAZA SESIZĂRILOR primite sau din proprie inițiativă, vor verifica legalitatea drepturilor acordate beneficiarilor acestei legi» (…)”.

    Pornind de la aceste modificări – care au ca efect excluderea deținuților politici legionari și a urmașilor lor de la drepturile prevăzute de lege –, AFDPR critică vehement faptul că „a fost lăsat să treacă neobservat” regimul comunist, cu crimele și milioanele de victime pe care le-a făcut în România.

    Comunicatul AFDPR, semnat de Octav Bjoza, chestionează și despre primii trei șefi ai Securității Poporului – evreii Alexandru Nicolschi, Mișu Dulgheru și Tudor Sepeanu –, precum și despre calitatea de membri de marcă ai PCR pe care au avut-o părinții unora dintre politicienii de astăzi (fără a-i nominaliza). Totodată, AFDPR consideră dintre cele 4-5 milioane de membri, câți a avut PCR, doar 4-5 mii ar fi vinovați pentru crimele comise de regimul comunist.

    În finalul documentului, AFDPR face apel la solidaritate cu urmașii deținuților politici din vremea comunismului – indiferent de orientarea lor politică: „Copiii noștri au suferit toată viața și este nedrept ca măcar acum, după 31 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, să nu li se facă unele reparații morale și materiale, indiferent de faptul că părinții lor au fost «criminali de război», «naziști», «legionari» sau comuniști. Acum, după 80 de ani, să nu ne mai lăsăm bântuiți de stafiile acestora și împreună, indiferent de etnie, culte sau politici, să veghem ca astfel de fapte să nu se mai petreacă în această țară! A răsuci la nesfârșit cuțitul într-o rană demult cicatrizată înseamnă că nu facem decât să întreținem o stare de tensiune nemeritată de nimeni!”.

    Acest comunicat de presă a provocat reacția primului-ministru Florin Cîțu, care a decis demiterea lui Octav Bjoza din funcția de subsecretar de stat la Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989.

    În motivarea deciziei sale, primul-ministru a declarat: „A pune în discuție dimensiunile Holocaustului și a încerca să pui pe umerii comunității evreiești aducerea comunismului în România este nu doar o încercare de a mistifica istoria, ci și un gest periculos pentru valorile democratice. Mai mult, încercarea de a justifica și de a aduce argumente pentru ca urmașii criminalilor de război, naziștilor sau fasciștilor să beneficieze de drepturi din partea statului român (prevăzute de Legea nr. 232/2020) este un afront și o mare nedreptate față de toți cei care au suferit din cauza ororilor comunismului și Holocaustului. O asemenea atitudine a unui demnitar al statului român este extrem de periculoasă pentru valorile democratice câștigate și apărate cu multe sacrificii în ultimii zeci de ani. Este o abordare incompatibilă cu statutul de membru al echipei noastre guvernamentale și de înalt responsabil al Guvernului României”.

    Octav Bjoza, decorat de Klaus Iohannis

    Unde a greșit Octav Bjoza

    O primă și gravă greșeală comisă de Octav Bjoza, în comunicatul pe care l-a semnat, este faptul că a făcut trimitere la etnia evreiască a celor trei comandanți ai Securității comuniste pe care i-a amintit.

    Da, cei trei au fost evrei. Acest adevăr istoric nu poate fi contestat. Alexandru Nicolschi a fost evreu, pe numele real de Boris Grünberg, născut la Tiraspol; Mihail (Mișu) Dulgheru a fost tot evreu, pe numele real de Moise Dulberger; iar Tudor Sepeanu a fost fiul unui avocat evreu.

    Apare însă următoarea întrebare: cât de evrei mai erau acești oameni (în sensul de practicanți ai religiei evreiești și de adepți ai valorilor morale mărturisite de această religie), de vreme ce au acceptat să slujească un regim politic ateu și criminal? Poate fi condamnată întreaga etnie evreiască pentru apariția și instaurarea comunismului în lume, doar pentru că printre ideologii și criminalii comuniști s-au numărat evrei?

    Răspunsul logic este NU! Dacă ar fi altfel, atunci ar fi obligatoriu să condamnăm poporul german, în totalitatea lui, pentru că a acceptat, în istorie, să fie condus de Adolf Hitler, care a declanșat cel de-al Doilea Război Mondial și ororile Holocaustului. Implicit, ar fi obligatoriu să condamnăm și poporul austriac, pentru că Adolf Hitler a fost austriac de origine.

    Doar dacă ești adeptul teoriilor conspiraționiste și vezi în evreime un popor care „mereu a complotat împotriva umanității”, urmărind „să instaureze Noua Ordine Mondială a Ocultei” etc., poți crede în astfel de prostii toxice și periculoase.

    Totodată, Octav Bjoza uită – așa cum uită toți amatorii mioritici de antisemitism conspiraționist – că regimul comunist a fost instaurat și condus, în România, prin contribuția directă și criminală a unor români get-beget, ca Petru Groza, Lucrețiu Pătrășcanu, Gheorghe Gheorghiu-Dej, culminând cu Nicolae Ceaușescu.

    A doua greșeală comisă de Octav Bjoza este apelul la suferința comună a urmașilor deținuților politici, indiferent de orientarea politică – „criminali de război”, „naziști”, „legionari” sau „comuniști”.

    Da, durerea este unică și deopotrivă comună tuturor ființelor umane, însă cauzele ei pot fi radical diferite. Nu poți arunca în aceeași oală suferința copilului unui legionar ucis de Securitate pentru că a fost parașutat de CIA în România, ca să lupte împotriva comunismului, cu suferința unui copil de fost demnitar comunist care a făcut închisoare fie pentru că l-a condamnat Partidul pentru „deviaționism”, fie pentru că a fost condamnat după 1989, pentru crime comise în slujba regimului comunist. Durerea nu nivelează aceste diferențe fundamentale!

    A treia greșeală pe care o comite Octav Bjoza este faptul că induce un fel de comparație între PCR și Mișcarea Legionară, în sensul că, dacă nu au fost condamnați cei aproximativ 5 milioane de români care au fost membri ai PCR, atunci de ce să fie condamnați cei care au fost membri ai Mișcării Legionare?!

    Comparația este absurdă. Atât Mișcarea Legionară, cât și Partidul Comunist Român au fost și vor rămâne, în Istoria României, ca formațiuni politice antidemocratice și prin faptele comise, antiromânești. Legionarismul, pe fondul unui delir mistico-religios ortodoxist, a promovat naționalismul în forme antisemite, regimul de dictatură (vezi Statul Național Legionar) și o ideologie antidemocratică. PCR, printr-un ateism militant, a promovat naționalism-comunismul, regimul de dictatură și, de asemenea, o ideologie antidemocratică. Cele două forme de extremism politic s-au aflat într-un evident conflict ideologic (chiar dacă au exista excepțiile „recuperării” unor legionari, vezi Radu Gyr, pentru a fi puși în slujba propagandei comuniste), de unde și lupta politică, inclusiv armată, între legionari și comuniști.

    Faptul că atât Mișcarea Legionară, cât și PCR au insistat să devină „mișcări de masă” – și parțial, fie prin seducere și populism, fie prin corupere morală și teroare, au reușit – nu anulează responsabilitatea lor morală în fața Istoriei și a românilor. Numărul relativ mare de membri pe care i-a avut Mișcarea Legionară în perioada de glorie, sub conducerea Căpitanului, nu o face frecventabilă din persepctiva valorilor democrației europene. Același lucru este valabil și pentru PCR, care, în ciuda numărului mare de membri, a fost un partid antiromânesc, dictatorial și antidemocratic.

    Mai trebuie spus că Justiția nu este preocupată de membrii simpli ai acestor formațiuni politice, ci de cei care au comis fapte penale care rămân crime peste timp. Nici măcar în fosta Germanie nazistă, după victoria Aliaților, nu s-a pus problema arestării tuturor membrilor NSDAP, ci doar a celor care au comis crime de război și alte fapte penale împotriva germanilor și altor popoare cucerite de Hitler.

    Aceste principii nu sunt anulate de faptul că în România postdecembristă nu a existat un Proces al Comunismului. Societatea românească a fost incapabilă să-i judece pe toți cei care au comis crime împotriva românilor, slujind regimul comunist, dintr-un motiv evident: Statul Român postdecembrist a fost confiscat de către foști activiști PCR (ca Ion Iliescu) și membri ai eșaloanelor 2 și 3 ale PCR și Securității. Condamnarea Comunismului la nivel de declarații politice, în Parlamentul țării, prin celebrul Raport Tismăneanu, este insuficientă, așa cum insuficiente sunt și condamnările penale suferite de unii torționari comuniști.

    Totuși, absența unui demers juridic consecvent împotriva comunismului, a membrilor nomenclaturii PCR și elitei conducătoare a Securității și aparatului represiv, nu se constituie într-un argument în favoarea renunțării la condamnarea juridică și istorică a Mișcării Legionare, ca formațiune politică extremistă, antisemită, antidemocratică și, implicit, antiromânească.

    Alexandru Nicolschi, spion NKVD, torționar al Securității

     Unde a greșit Florin Cîțu

    În argumentarea pe care o oferă în susținerea deciziei de demitere a lui Octav Bjoza, primul-ministru greșește prin faptul că intră în chestiuni istorice complexe și complicate, cu atenția la detalii a unui elefant rătăcit într-un magazin de porțelanuri.

    Florin Cîțu spune că „încercarea de a justifica și de a aduce argumente pentru ca urmașii criminalilor de război, naziștilor sau fasciștilor, să beneficieze de drepturi din partea statului român (prevăzute de Legea nr. 232/2020) este un afront și o mare nedreptate față de toți cei care au suferit din cauza ororilor comunismului și Holocaustului”.

    Da, cum spuneam, suferința comună a urmașilor acestor oameni nu poate argumenta iertarea și uitarea faptelor comise.

    Totuși, dacă intrăm în detaliile Istoriei, aflăm că este eronat să operăm cu generalizări. Vorbind despre legionari, vom descoperi că ei se împart în mai multe categorii de victime ale comunismului.

    Avem legionarii care, la momentul instaurării comunismului în România, se aflau deja în închisoare, în urma condamnărilor primite din partea regimului de dictatură al Mareșalului Ion Antonescu. Apoi, avem legionarii care s-au împotrivit comunismului – prin propagandă, activitate politică sau prin forță armată – și au fost arestați și condamnați de regimul comunist. Între aceștia, îi vom afla, de exemplu, pe legionarii executați, alături de susținătorii lor din țară, la 31 octombrie 1953, în Valea Piersicilor din spatele Fortului 13 Jilava. Acești legionari au fost recrutați, antrenați de CIA și ulterior parașutați în România de aviaţia militară a SUA pentru a constitui grupe de partizani care să destabilizeze regimul comunist.

    Complexitatea faptelor istorice impune o analiză „la rece”, dincolo de oricare ideologie, țelul suprem fiind aflarea adevărului.

    Prin urmare, primul-ministru Florin Cîțu se grăbește să „închidă” într-o cheie politică (politicianistă) o chestiune istorică complexă și, deopotrivă, complicată.

    Un parașutist legionar, recrutat de CIA și parașutat în România de USAF, pentru a organiza lupta armată anticomunistă, a fost un om care a renunțat la confortul și siguranța oferite de Occidentul democratic în care se refugiase. Acest legionar și-a sacrificat propria persoană pentru a lupta împotriva comunismului, iar sacrificiul lui este girat de SUA, stat democratic în slujba căruia s-a pus, ca partizan anticomunist parașutat în România. Păcatul apartenenței la ideologia legionară este pe deplin spălat într-un astfel de caz!

    O situație aparte o reprezintă legionarii care –  alături de membri ai altor partide politice istorice și de ofițeri ai fostei Armate Regale a României – au participat la constituirea grupărilor de partizani anticomuniști care au luptat cu arma în mână împotriva dictaturii comuniste. Și aici sunt necesare nuanțe, iar atenția la detaliile biografiei acestora este obligatorie.

    Nu în ultimul rând, avem legionarii care, confruntați cu ororile închisorilor comuniste, au rezistat împotriva torționarului comunist făcând apel la credința creștină, renunțând la aberațiile cuprinse în ideologia legionară și mărturisind un anticomunism întemeiat pe valorile creștine. Această chestiune reprezintă o mare provocare pentru Biserica Ortodoxă Română, care și-a propus ca, în 2025, să canonizeze mai mulți mărturisitori și duhovnici din vremurile comunismului.

    Prin urmare, argumentația pe care o aduce primul-ministru Florin Cîțu în susținerea demiterii lui Octav Bjoza ar fi fost mult mai solidă dacă ar fi fost atent la nuanțele Istoriei, care mereu și mereu refuză să se lase analizată cu lupa ideologiei, fie ea și una pro-democratică.

    Florin Cîțu

    Concluzie: demiterea lui Octav Bjoza – necesară, dar nu suficientă

    Octav Bjoza, cu tot respectul pentru lupta lui anticomunistă și suferința suportată în Gulagul comunismului românesc, trebuia demis din funcția de subsecretar de stat la Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989.

    Afirmațiile făcute, sub semnătura domniei sale, în comunicatul de presă emis de AFDPR, sunt periculos de confuze și, pe alocuri, denunță o dependență pentru teoriile conspiraționiste antisemite. Un demnitar de stat este chemat să fie mereu lucid, atent la detalii (apel valabil, cum spuneam, și în cazul primului-ministru Florin Cîțu) și, prin urmare, nu i se poate îngădui să semneze un astfel de document.

    Într-o țară membră a Uniunii Europene, în societatea românască actuală, în care ne dorim să vedem aplicate valorile democrației europene, astfel de declarații nu trebuie permise!

    Octav Bjoza ar fi avut la îndemână alte pârghii, legale și morale, pentru a promova interesele foștilor deținuți politici și urmașilor acestora, chiar și în cheia de rezolvare pe care o propune, anume că durerea comună a urmașilor șterge diferențele ideologice ale faptelor comise de înaintași. A ales însă calea dezbaterii în agora, cu riscurile de rigoare generate de abordările „conspiraționiste” și de vehemența ideologică (pe care o practică și de care îi acuză pe „nerușinații care-i dau lecții morale”). A plătit pentru această abordare nefericită.

    Totuși, problema deținuților politici din vremurile comunismului rămâne și este evident că societatea românească (ori măcar o parte a sa) dorește să o vadă rezolvată.

    Soluția este apelul la cercetarea științifică – riguroasă și liberă de orice fel de ideologie (fie naționalistă, legionară, comunistă, antisemită, fie democratică, pro-europeană etc.). Istoria trebuie dezvăluită în toată goliciunea sa. Abia după ce adevărul va sta gol-goluț în fața noastră, vom putea să emitem sentințe…

    … care sentințe, oricât de argumentate vom crede că ar fi, vor fi risipite, într-un sfârșit, tot de judecata Istoriei și, de ce nu, a lui Dumnezeu.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • O provocare ieftină, dar periculoasă – Ziariștii

    Am aistat, zilele trecute, la o provocare ieftină, dar periculoasă. O provocare făcută de George Simion. El știa foarte bine că nu va reuși să treacă Prutul.

    Acum a profitat de faptul că a murit Nicolae Dabija și a folosit scuza că merge la înmormântarea marelui om de cultură. A fost doar un pretext pentru o provocare.

    De ce este periculoasă? Pentru că Simion s-a prezentat ca demnitar al statului român. Asta înseamnă că a implicat autoritățile române în această problemă.

    De ce a făcut asta? Posibil, ca să provoace un conflict diplomatic.

    Este asta în folosul României? Evident că nu.

    Acum am înțeles că pe data de 27 martie își va lansa filiala partidului său în Republica Moldova. De ce a ales această dată? Pentru că atunci se sărbătorește Unirea Basarabiei cu România. Asta este, de asemenea, o chestiune foarte periculoasă, pentru că poate provoca tabăra pro-rusă din Republica Moldova. Tabăra care nu dorește unirea cu România și care urăște tot ce este românesc. Dacă era vorba de un partid unionist local, nu era o problemă.

    Sunt multe. Însă extinderea unui partid din România, care pretinde a fi unionist, este un lucru care poate provoca mari probleme României în regiune. Putem asista la răspunsuri și de la est, și de la vest.

    Paul Szasz Sebeș

    (Opiniile îmi aparțin și nu implică redacția Ziaristii.com)

    DE ACELAȘI AUTOR:

  • Cugetări la Postul Mare – Ziariștii

    A început Postul Mare şi mă gândeam că mulţi ar vrea să-i mai dea o şansă lui Dumnezeu. Nu e despre înfometare şi însetare, despre autoflagelări însângerate, feţe morocănoase şi iritate stări emoţionale. E despre dragoste. 

    Postul nu e pentru trup, ci pentru inimă. E despre a găsi un duhovnic în care iubirea de om n-a pierit, care te face să simţi că eşti unic, tu şi viaţa ta pe pământ. Fiecare întâlnire cu el are bucuria şi uimirea celei dintâi. Problema, chinul, drama mea sunt ale lui. El nu vrea banii, ci fericirea mea. Nu vrea să-mi arate cine-i şeful şi cine subordonatul. Depresia, deznădejdea, lacrimile mele trec şi prin fiinţa sa. Nu sunt singur. Pentru el, nu sunt un număr dintr-o serie, un „altul la rând” în catastiful unui funcţionar bisericesc, plictisit, sătul.

    Adevăratul preot duhovnic e multiplicarea lui Iisus în lume. Iisus, cel bun, blând, răbdător, iubitor de om până la propria-i moarte. E omul căruia îi spun despre cele mai ridicole fapte şi gânduri, fără teama că va râde, ironiza, judeca, certa, pedepsi, tuna şi fulgera. Fiecare întâlnire cu el deschide uşa Raiului, miroase a iubire din altă lume şi mă aduce aproape de mine însumi. Pentru el, nu sunt un păcătos, ci un sfânt care a avut o zi proastă. Un Petru, ce a călcat în străchini, un fiu risipitor ajuns acasă, un Iuda, căruia-i spune mereu: „Lasă ştreangul, dragul meu. Sunt aici.”

    El însuşi, preotul duhovnic, ştie că e un păcătos iertat de alt duhovnic, la rândul său. Şi el a fost dezarmat de iubirea unui preot, ce l-a luat în braţe şi l-a învelit în dragoste. Şi el, preotul, a avut de mărturisit gânduri şi fapte ruşinoase, urâte, mizerabile. Nu vrea să pară sfânt infailibil, imun la ispitele vieţii. Nu doreşte să impresioneze. Şi el a pus în braţele unui preot propria depresie, deznădejde, lacrimi şi suspine. Ştie greul venirii omului în faţa sa, neîncrederea, timiditatea, ruşinea, lupta teribilă între da şi nu. Şi el a venit la duhovnic ca ultimul dintre oameni şi a plecat ca primul dintre ei. Şi lui cerul îi părea mai senin, soarele mai strălucitor şi viaţa mai frumoasă.

    Dacă vă îndoiţi de spusele mele, dacă ce scriu vi se pare ideal şi atât, utopic şi nimic mai mult, vă înşelaţi. Eu însumi exist şi scriu tocmai datorită unui asemenea duhovnic. Astfel de preoţi există. Da, sunt rari, dar şi diamantele sunt rare, tocmai de aceea toţi le vor.

    „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide.” (Matei 7 : 7)

     

                                                                                    Paul Palencsar, jurnalist şi teolog

  • Domnule „Țap”, nu pe Clotilde trebuia s-o împungi, ci pe securiștii care te-au învins când erai președinte!

    Fraților, s-a pus „Țapul” Milică pe împuns! Trebuie să recunosc, uitasem complet de el. Nici nu mai știam pe unde „paște” și prin ce bălării își ascute „coarnele” și „copitele”. Ca să aflu, acum câteva zile, că a turbat complet: i s-a cășunat pe Clotilde Armand.

    A luat-o la ochi, deranjat că vrea să-l scoată din curtea Levantului cu merinde cu tot. Cu genul ăsta de „Țap” nu-i de joacă: nu știi niciodată când sare dintr-o tufă – că așa e el, se ascunde în tufe – și fuge spre tine ca să te ia în coarne.

    De ce spun că e turbat? Pentru că și-a greșit obiectivul. La 81 de ani, s-a trezit să împungă pe cine nu trebuie. Unde-a fost între 1996-2000, când era cazul să-i pună la punct pe securiștii de care zicea că l-au învins, așa cum s-a plâns atunci?

    Ne-a păcălit „Țapul” ăsta, Milică, pe toți cei care l-am votat la acea vreme. Noi am mizat pe el cu mare entuziasm, sătui fiind de FSN-FDSN-PDSR (actualul PSD). I-am spus: „Emile, de data asta vom câștiga!”. Și-așa a fost. Tot ce-a ținut de noi s-a îndeplinit. Însă, mare dezamăgire, aproape tot ce-a ținut de el s-a prăbușit.

    O cruntă deziluzie acest „Țap”! Ce folos că am câștigat atunci, dacă el și-a fixat dopurile pe coarne și n-a mai împuns pe nimeni. Ba dimpotrivă, i-a pregătit covorul roșu „animalului politic” Iliescu, cel care avea să revină în fruntea țării după doar patru ani de hibernare.

    Cât a avut puterea deplină, până în 60 de ani, trebuia să-i dea gata pe cei din gașca infracțională a PDSR: să-i în coarne pe rând și să-i facă istorie, să nu mai poată concura cu el sau cu alți democrați la următoarele alegeri. Din păcate, nu PDSR a devenit istorie, ci CDR și locomotiva sa, PNȚCD. PDSR s-a pervertit în PSD și ne-a tocat mărunt din cauza lașității „Țapului” Milică.

    Iar acum, „Țapul” ăsta, în timp ce-și împrăștie „căcărezele” prin Levant și împrejurimile sale, amenință pe oricine îi încalcă teritoriul. Cum să fie altfel, doar a primit în dar un frumos „staul” de la RAAPPS. Acest RAAPPS, să nu uităm, trăiește tot din banii noștri.

    Nu vi se pare că ne costă cam mult șmecherașul Coarne-Tocite? I-a înființat „grăjdarul”-penal Tăriceanu un institut-fantomă încă din 2016, i-a oferit și o vilă, și o leafă grasă, și vouchere de vacanță, dar și excursii prin toată lumea.

    Și nu e doar el. Are în juru-i o armată de „cercetători” ai Levantului dispărut fără urmă. Sugative ca Răzvan Theodorescu, Andrei Marga, Puiu Hașotti, Daniel Barbu. Toți ăștia au cheltuit 300.000 de euro pe an din bani publici cu institutul lor fantomă de studii avansate pentru cultura și civilizația Levantului.

    Cică au studiat asiduu. Așa zice Milică, „Țapul”. Au studiat, într-adevăr, dar știți pe unde? Pe la „conferințe” desfășurate în Croația, Grecia, chiar în Delta Dunării și pe litoralul Mării Negre. Cine nu și-ar dori asemenea locuri de studiat? Și, repet, nu pe banii lor, ci pe banii românilor.

    În urma acestor studii amănunțite, a scris „Țapul” Milică vreo carte fenomenală, care să se vândă în milioane de exemplare, care să fie bestseller internațional, care să atragă turiști în România? Nicidecum. A știut doar să „pape”, dar să ofere – nimic.

    Ce-i de făcut cu „Țapul” Milică? Cine-l va scoate din Levant, din vila RAAPPS? Că se manifestă mai rău decât fostul PSD-ist Mircea Geoană, care a plecat cu chiu, cu vai dintr-o astfel de vilă.

    Mai țineți minte cum a zis? Stați puțin, în două-trei zile ne mutăm, să termine și Ana Maria școala, dar s-au făcut ani de zile. Măcar „Prostănacul” a promis, nu s-a opus cu vehemență, și până la urmă a întins-o. „Țapul” Milică promite și el ceva: să ne ia în coarne, pe fiecare în parte, dacă vom îndrăzni să-i tulburăm spațiul de „păscut”.

    La vremuri noi, și-a schimbat și „Țapul” politica. De ce să-i ia la „împuns” pe securiști, când de la ei primește tot felul de favoruri?! S-a dat cu ei, cere să nu i se perturbe liniștea în „staulul” din Sectorul 1, mai cere și un milion de euro de la buget pentru alte studii realizate prin locuri pitorești pe care vrea să le „afâneze” cu „căcărezele” sale. Nu-i mai ajung 300.000 de euro, atât cât a primit în epoca Dragnea. Vrea un milion.

    În 1996, poza în mare profesor universitar, dușman declarat al PDSR, al camarilei lui Ion Iliescu. Peste ani, l-au îmblânzit cei trei trandafiri pe „Țapul” Milică. Îi miroase și la trezire, și la culcare.

    Are aceleași năravuri ca și actualii PSD-iști. El sălășluiește într-un Levant mincinos, finanțat din banii noștri, iar Ecaterina Andronescu și gașca ei de profitori studiau într-o Academie a Oamenilor de Știință la fel de mincinoasă, o copie penibilă a adevăratei Academii Române. Slavă Domnului că actuala guvernare a tăiat sursa de finanțare pentru academia impostorilor, care a și anunțat că, în asemenea condiții vitrege, se va desființa!

    De ce-ar mai funcționa? Ce oameni de știință se învârt pe-acolo? Mache Porcu de la Constanța, cu studii publicate la editura universității pe care o dirijează? Ăsta-i om de știință? Că apare în lista de membri ai Academiei?!

    Ce știință a descoperit Șpagoveanu? Păi, să știți că a descoperit una: știința plasării studenților în anul 1, fără ca ei să mai fie nevoiți să dea examene. Pentru 500 de euro, s-a rezolvat totul. Asemenea specimene jalnice ale societății românești mișunau prin Academia Oamenilor de Știință ai PSD.

    În ceea ce-l privește pe „Țapul” Milică, sper să fie scos din „staulul” RAAPPS cât mai repede. Dacă-i place atât de mult Levantul, să-l caute și să-l studieze pe cont propriu la cei 81 de ani ai săi, fiindcă are destui bani, să nu-i ducem grija. I s-au dat numeroase șanse, dar și-a bătut joc de ele din 1996 încoace.

    E cazul, și sunt de acord cu primărița Clotilde Armand, să-i lăsăm să studieze pe cei mici: în locul Levantului, să se înființeze o grădiniță. Copiii sunt cei care au nevoie de educație la cel mai înalt nivel, fiindcă peste ani ei vor putea aduce prosperitate acestei țări, nu uzurpatorii rămași în funcții din vremurile de mult apuse.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • O mare pierdere pentru cultura română – Ziariștii

    O veste tristă am primit de la Chișinău: a murit academicianul Nicolae Dabija. O figură emblematică a mișcării de eliberare națională din Basarabia, de la sfârșitul anilor ’80.

    Se pare că boala aceasta necruțătoare – Covid-19 – ne răpește intelectualitatea. Este dureros.

    Ținând cont  de personalitatea celui care a fost Nicolae Dabija, vreau să propun în mod public, autorităților de pe ambele maluri ale Prutului, decretarea unei Zile de Doliu Național în memoria lui Nicolae Dabija.

    Cred că cel puțin atât putem face pentru memoria acestui om.

    (Opiniile îmi aparțin și nu implică redacția Ziaristii.com)

    DE ACELAȘI AUTOR:

  • Doamnă Tatoiu, faceți gălăgie ca un fierăstrău circular, dar fără vreo utilitate

    Sunteți foc și pară pe zece dintre medicii virusologi și infecționiști ai țării. Vă deranjează că doar ei apar la televizor, nu și alții din departamentul lor. Ați spus-o la Realitatea Plus, în urmă cu câteva seri.

    Păi, cine să apară în locul lor, doamnă Tatoiu? Cine să-și mai dea cu părerea? Subalternii lor? Dacă ei sunt profesori sau conferențiari universitari, să vorbească asistenții sau rezidenții care de-abia și-au scos nasul din cărțile de medicină?

    Fiind cei mai competenți în domeniu, e firesc ca ei să iasă în spațiul public pentru a informa populația cu privire la epidemia de Covid-19. Și-așa se creează isterie inutilă în țară printre unii cetățeni certați cu legea și cu bunul-simț.

    Ne-ar mai lipsi o retragere din prim-plan a medicilor celebri și o apariție a celor necunoscuți oamenilor de rând. Ar sări ca arși conspiraționiștii din PSD și AUR. S-ar bate cu palma-n piept că au avut dreptate, că nu e niciun Covid, de vreme ce până și doctorii reputați au intrat la hibernat.

    Sau ați dori s-o vedeți toată ziua pe dr. Monica Pop? Vedeți că Monica Pop e medic oftalmolog, nu infecționist! Pesemne că vă plac doar persoanele „pricepute” la orice, așa cum sunteți și dumneavoastră. Știți de toate și aproape nimic, doamnă Tatoiu. Totuși, v-ați dat doctoratul în matematică, nu în medicină, ca să le cereți socoteală celor zece infecționiști.

    Sincer, m-aș fi așteptat să-i lăudați pentru munca titanică depusă în slujba conaționalilor, pentru nopțile nedormite, pentru salvarea de vieți, nu să-i luați la rost ca pe niște elevi, de parcă ar fi comis boacăne la ora de matematică. Ei nu mai sunt de multă vreme puștani, așa cum nici dumneavoastră nu mai sunteți profa de altădată.

    Mai degrabă, cred că ar trebui să vă uitați o dată în camera de luat vederi și să vă întrebați: „Dar eu ce caut zi de zi la televizor, ca să-mi dau cu părerea despre orice?”. Apoi, după câteva minute de meditație, să vă adresați moderatorilor: „Domnilor, de ce mă chemați numai pe mine la televizor? Vedeți că sunt și alții ca mine care pot să-și dea cu părerea despre orice, nu numai eu!”. Nu v-am auzit spunând așa ceva. Asta aș fi vrut să aud din gura dumneavoastră, doamnă Tatoiu, nu baliverne.

    Știți, doamnă Tatoiu, când lemnul e secționat de fierăstrăul circular, se produc niște zgomote deosebit de puternice, chiar asurzitoare. Li se duce ecoul pe sute de metri distanță. Și-atunci se află că, undeva prin sat, taie cineva butuci pentru foc. La dumneavoastră, tot vacarmul creat prin studiouri e fără folos. Cum s-ar zice: faceți mult zgomot pentru nimic.

    Măcar acel fierăstrău electric poluează fonic cu un scop util: taie lemnele pentru foc. Dumneavoastră, din păcate, tăiați doar frunză verde la câini. Până și acea mașinărie ia o pauză consistentă, altfel i se arde motorul. Al dumneavoastră funcționează ca uns în fiecare zi, dar, la fel de adevărat, merge practic în gol.

    Chiar așa, doamnă Tatoiu: ce căutați prin studiouri pentru a vorbi și despre epidemia de Covid? Că numai despre asta nu discutațiserăți. În rest, ați tocat toate subiectele posibile. Și când vă apucă logoreea, îmi amintiți exact de gălăgia creată de acel fierăstrău, în care oamenii nu se mai înțeleg unii cu alții nici dacă își mai saltă timbrul vocal.

    Și dumneavoastră produceți un vacarm de nedescris. Funcționați ca fierăstrăul, în vreme ce ceilalți invitați din studio nu-și pot susține opiniile nici măcar cinci minute. Iar când unul deschide un pic gura, întindeți o mână spre el, fluturând-o în semn de avertizare: trebuie să tacă, fiindcă nu v-ați terminat polologhia.

    Dacă ar fi fost Mister Bean lângă dumneavoastră, și-ar fi astupat sigur ambele urechi cu gumă de mestecat și cu fâșiile de la cravată și cu ciorapii scoși din pantofi, și-ar fi tras și sacoul pe cap, așa cum o făcuse în „Taking the Train”, numai să scape de parascoveniile pe care le debitați.

    Revenind la cei zece medici infecționiști, e de constatat un lucru: sunt prezenți în studiouri prin rotație, și nu zilnic. Și asta pentru că nu acolo e terapia intensivă, ci în spitale. Dumneavoastră însă sunteți omniprezentă, la fel cum erau și Ceaușeștii înainte de 1989. Ca tacâmul să fie complet, mai rămânea să vedem și tablouri cu chipul dumneavoastră atârnat pe pereții diverselor studiouri.

    Când vă schimonosiți (închideți ochii, vă suciți capul într-o parte, bateți cu ambele palme pe masă), lăsați impresia că le știți pe toate. Realitatea vă contrazice. Dumneavoastră spuneați, în trecut, la postul lui Ghiță Fugarul, că premiile mari de la loterie se câștigă doar de Sărbători. Fals!

    În calitate de fostă profesoară de matematică, ar fi trebuit să fiți mai documentată și să studiați un pic istoricul câștigurilor. Ați fi constatat că, exceptând câteva situații, cele mai multe premii au fost adjudecate în zile obișnuite și că media e undeva la cinci câștiguri pe an la categoria 1. Exemplu: în 2010, marele premiu la 6/49 s-a câștigat de șapte ori, iar în 2019 – de cinci ori. Iar dacă s-a nimerit să se câștige și de Sărbători (de Paște, de Crăciun, de Anul Nou), a fost pentru că în acele perioade lumea joacă mai mult la loto, deci crește probabilitatea de a fi câștigat marele premiu. E matematică, doamnă, matematică pură!

    Altele sunt hibele loteriei: de pildă, cele legate de afacerile păguboase cu moguli precum George Copos, care a primit 4 ani de închisoare cu executare în Dosarul „Loteria I” pentru evaziune fiscală în formă continuată. Despre el n-ați suflat o vorbă în acea emisiune, dar nici despre fostul dumneavoastră elev, Cristian Boureanu. Că el a fost trimis în judecată de DNA, în 2008, pentru abuz în serviciu alături de alți membri AGA ai Loteriei Naționale.

    Același Boureanu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în 2017, sub acuzația de ultraj, după ce a atacat un polițist care i-a cerut să se identifice. Cum să se identifice, când el era în mrejele lui Bachus?!

    Vedeți, doamnă Tatoiu, cum stau lucrurile? Învățăturile dumneavoastră nu s-au lipit deloc de el.

    Pe agresorul turmentat Boureanu trebuia să fiți înverșunată, să-i reproșați și în prezent comportamentul golănesc, mai ales că a fost ditamai vicepreședinte al PDL și deputat în Parlamentul României, dar și elevul dumneavoastră, nu pe cei zece medici infecționiști. Pe el l-ați cocoloșit cu argumente stupide („nu e genul de scandalagiu”), pe doctori i-ați apostrofat pentru „vina” de a se lua „la întrecere” cu dumneavoastră prin emisiuni (dar e clar că-i bateți cu gesturile ample, de moară de vânt nereparată la timp).

    Tot dumneavoastră ați făcut și pe justițiara în urma morții lui Florin Cioabă, autoproclamat, în 1997, drept „regele internațional al țiganilor”. Nici nu-și reveniseră bine cei doi fii ai săi după înmormântare, că ați și convocat staborul și ați stabilit viitorul „rege”. Unde altundeva decât la televizor, și tot la Ghiță TV?!

    Ar trebui să țineți minte. Totuși, s-a întâmplat în 2013, nu înainte de 1989. Cum ați dat verdicte și cum le-ați barat calea celor îndreptățiți să vorbească despre acest aspect: tocmai șefii romilor, pe cei din conducerile filialelor județene.

    Contactat telefonic, un bulibașă din zona Moldovei a încercat să lege o frază, dar fără succes. Erați prea încinsă în studio, exact ca un fierăstrău circular. Și se chinuia zadarnic să vă calmeze pornirile, pocindu-vă numele: „Doamna Tatoi, doamna Tatoi, mă lăsați să spun și eu ceva?”. Dumneavoastră – nimic! Ați rezolvat problema de una singură și în acea privință.

    Tocmai din acest motiv vă place atât de mult Sorin Lavric, de la AUR. De aia s-a grăbit să vă înregimenteze în partid fără să vă ceară acceptul. E conștient că nu va găsi prea curând un alt politician pliat perfect pe interesele AUR: să facă gălăgie ca un fierăstrău circular pentru a-și anihila adversarii, dar să spună de fapt doar fleacuri personalizate.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Nebunia pro-legionară a senatorului Sorin Lavric (AUR) versus înțelepciunea Sinodului BOR

    Nebunia pro-legionară a senatorului Sorin Lavric (AUR) versus înțelepciunea Sinodului BOR

    Aflați mereu în căutare de scandal, liderii AUR din Parlamentul României au reușit să readucă în viața politică românească fantoma extremismului legionar, prin vocea senatorului Sorin Lavric.

    Mânat de o neliniște metafizică demnă de cauze nobile, dar pe care o irosește în penibila joacă „de-a naționalismul” în care a fost atras de AUR, Sorin Lavric a omagiat public, de la tribuna Senatului României, memoria antisemitului Mircea Vulcănescu (remarcabil filolog, filosof, sociolog și publicist român interbelic) și a legionarului Valeriu Gafencu (student legionar, conducător al Frățiilor de Cruce din Iași, participant la Rebeliunea Legionară din ianuarie 1941). Ambii au fost victime ale închisorilor comuniste, dar puțin probabil că au fost niște martiri, în sensul creștin al cuvântului, așa cum a încercat să-i prezinte senatorul AUR.

    Senatorul AUR Sorin Lavric – propagandist legionar?

    Parcă ajuns, peste noapte, captiv al unei viziuni romantice și deformate asupra vieții și activității unor personalități ale Mișcării Legionare – transformate, după 1989, în simboluri legendare ale naționalismului românesc de diferite grupuscule neolegionare și ortodoxiste –, senatorul Sorin Lavric ajunge, cu voie sau, mai grav, fără de voie, să fie propagandist legionar.

    Mircea Vulcanescu

    Situația este șocantă. Sorin Lavric nu este vreunul dintre parlamentarii AUR „făcuți la normă” de liderul George Simion, prin cine știe ce compromisuri ori complicități. Senatorul AUR este un intelectual de elită. Vorbim de autorul unei remarcabile lucrări despre relația dintre intelectualitatea românească interbelică și Mișcarea Legionară – volumul ”Noica și mișcarea legionară”.

    Greu de înțeles cum un om de o calitate spirituală deosebită, ca Sorin Lavric, este incapabil să discearnă, de exemplu, între fascinația pe care o provoacă unele scrieri reamarcabile ale lui Mircea Vulcănescu și participarea lui directă, în temeiul antisemitismului militant căruia i-a fost adept, la adoptarea unor măsuri antisemite criminale, ca membru al guvernului Mareșalului Ion Antonescu.

    Valeriu Gafencu

    Dezamăgitoare până la dezgust, graba cu care senatorul AUR aproape proclamă sfințenia unui tânăr legionar exaltat ca Valeriu Gafencu, promotor al propagandei antisemite în rândul tinerimii române interbelice, participant activ la Rebeliunea Legionară și, într-un sfârșit, deținut politic, în închisoarea comunistă, cuprins de un extaz religios încă dificil de definit și de transformat în argument pentru o posibilă sfințenie.

    Dacă elogia cele două personaje interbelice aducând dovezi că s-au căit, în închisoarea comunistă, pentru antisemitismul promovat și pentru acțiunile lor politice de prigonire a evreilor (fapte contrare Învățăturii Bisericii Creștine!), dobândind prin această căință întoarcerea la Hristos și implicit sfințenia, atunci senatorul Sorin Lavric ar fi meritat să fie aplaudat la scenă deschisă.

    Însă nu asta a făcut… Probabil că enormul „ego” al lui Sorin Lavric se cere mereu hrănit cu „ieșiri la scenă deschisă” aparent grandioase, dar în esență grotești prin populismul lor și barbaria cu care tranșează, ideologic și filetist, chestiuni delicate, așa cum este și problema mărturisitorilor din închisorile comunsite.

    Senatorul AUR și pervertirea adevărului istoric

    Nebunia pro-legionară și implicit antisemită de care a dat dovadă senatorul AUR este completată de impertinența cu care acesta se apără în fața acuzațiilor de antisemitism, venite din partea reprezentantului evreimii în Parlamentul României, deputatul Silviu Vexler.

    În opinia parlamentarului minorității evreiești, „faptul că în plenul Senatului României se încearcă rescrierea istoriei, faptul că un senator al Parlamentului României îl invocă cu patos pe un om care este criminal de război, condamnat de două ori pentru tot ceea ce a făcut, este o ruşine nu numai la adresa Parlamentului României, ci şi o ruşine la adresa României în sine”.

    Sorin Lavric, senator AUR, a răspuns – spuneam – cu impertinență, făcând apel la un amestec de interpretări ideologice aberante și eronate ale Istoriei, pe fondul unei indolențe crase față de rolul unui senator într-un sistem democratic.

    Sorin Lavric îl chestionează pe deputatul de etnie evreiască despre „cine a adus comunismul în România” și face trimitere la atentatul cu bombă din Senatul României, comis în august 1920 de trei agenți bolșevici de origine evreiască.

    Cu o viclenie pe care nu te-ai aștepta să o descoperi la un intelectual ca Sorin Lavric, acesta forțează realitatea istorică și încearcă să inducă ideea că evreii au fost principalii vinovați pentru instaurarea comunismului în România. Cum s-ar zice, priviți, în 1920 evreii comuniști au comis un atentat terorist în Senatul României, iar în 1947, tot ei au instaurat comunismul!

    Sorin Lavric uită ori se face că uită figurile sinistre ale unor români (majoritatea creștini-ortodocși, prin botez!) care au devenit complici ai comunismului ori au fost comuniști militanți, implicați în instaurarea dictaturii comuniste, precum Petru Groza (fiul preotului ortodox Adam Groza!), Mihail Sadoveanu (complice la abdicarea Regelui Mihai I și la instaurarea RPR), Lucrețiu Pătrășcanu, Constantin Burducea (ministrul Cultelor în Guvernul Petru Groza și preot ortodox despre care, în epocă, circula butada „ca popa Burducea – când cu steaua, când cu crucea!”), Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceaușescu etc.

    Totodată, trebuie spus că evreii care au fost instalați de Stalin, imediat după 1947, la conducerea unor importante instituții guvernamentale românești aparțineau evreimii numai prin etnie, căci din perspectivă religioasă, aceștia nu mai aveau vreo legătură cu religia mozaică, majoritatea dintre ei fiind atei convinși.

    Dacă senatorul AUR insistă să afirme că evreii au instaurat comunismul în România, atunci aceeași logică pernicioasă îl obligă să recunoască și faptul că majoritatea liderilor comuniști români care au participat la instaurarea comunismului au fost creștini ortodocși. Aplicând criteriul rasial și religios cu care operează senatorul Sorin Lavric, s-ar ajunge la concluzia aberantă că dictatura comunistă a fost instaurată în România de o conspirație iudeo-creștin-ortodoxă formată din comuniști evrei și români susținuți de Stalin! Și-ar asuma Sorin Lavric o asemenea concluzie?

    Declarațiile antisemite ale președintelui Senatului AUR – un prim argument pentru dizolvarea pe cale judecătorească a AUR?

    Cuprins de un fel de fierbințeală grandomană, în răspunsul pe care-l dă la interpelarea deputatului evreu Silviu Vexler, senatorul Sorin Lavric (lider al AUR prin funcția pe care o deține de președinte al Senatului AUR) își demască indolența crasă față de rolul pe care trebuie să-l aibă un senator într-un Parlament democratic și, în general, față de democrație. Lavric se umflă în „penele” de senator și strigă vehement că elogiul făcut celor doi antisemiți în Senatul României este protejat de dreptul parlamentarilor de a face declarații politice. Cum s-ar zice, nimeni nu are dreptul să tragă la răspundere un parlamentar pentru declarațiile politice pe care le face, că-l apără Constituția!

    Senatorul AUR uită ori probabil nu știe că partidele politice din România, stat membru al Uniunii Europene, funcționează în temeiul unor reglementări legale. Un partid politic poate fi dizolvat, dacă încalcă aceste prevederi.

    În conformitate cu Legea nr. 14 / 9 ianuarie 2003 (republicată) – „Legea partidelor politice” -, art. 44, „un partid politic îşi încetează activitatea prin: a) dizolvare, prin hotărâre pronunţată de Curtea Constituţională, pentru încălcarea art. 30 alin. (7) şi art. 40 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, republicată”.

    În aceeași lege, se precizează, la art. 46 (1), că „un partid politic se dizolvă pe cale judecătorească în următoarele condiţii: a) când se constată încălcarea prevederilor art. 30 alin. (7) şi ale art. 40 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, republicată, de către Curtea Constituţională”.

    Ce anume se spune în aceste articole din Constituța României (la care face apel cu vehemență senatorul AUR)?

    În Constituția României, la Art. 30 – Libertatea de exprimare, alin. (7), se precizează că „sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri”.

    Când un senator, în Parlamentul României, aduce elogiu public unor personaje a căror activitate publică și politică a avut ca finalitate ura rasială, incitarea la discriminare și la violență publică (pentru că asta au făcut antisemitul Mircea Vulcănescu, ca membru în guvernul Mareșalului Ion Antonescu și studentul legionar Valeriu Gafencu, ca membru în elita conducătoare a Mișcării Legionare și participant la Rebeliunea Legionară), atunci legalitatea funționării partidului pe care-l reprezintă senatorul respectiv trebuie chestionată!

    Tot în Constituția României, la art. 40 – Dreptul la asociere, alin. (2), se spune că „partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale”.

    Consecința este aceeași: când un senator, în Parlamentul României, aduce elogiu public unor personaje care, prin activitatea lor publică și politică, au susținut o ideologie extremistă și un regim dictatorial (Statul Național Legionar sau dictatura Mareșalului Ion Antonescu), ale căror precepte și acțiuni au fost evident potrivnice pluralismului politic și principiilor statului de drept, atunci legalitatea funționării partidului pe care-l reprezintă senatorul respectiv trebuie chestionată!

    S-a gândit senatorul Sorin Lavric la aceste posibile consecințe ale nebuniei sale pro-legionare asupra partidului pe care-l reprezintă?

    Probabil că, în curând, domnul senator AUR va avea ocazia să-și reamintească cât de adevărată este vorba românească „gura bate curul”!

    Pe scurt, despre înțelepciunea Sinodului BOR în abordarea subiectului canonizării mărturisitorilor din vremurile comunismului

    În ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din 25 februarie 2021, sub președinția P. F. Daniel, Patriarhul României, s-a adoptat hotărârea de începere a demersurilor de canonizare a unor mărturisitori şi mari duhovnici misionari români din timpul comunismului, în anul 2025, cu prilejul împlinirii a 140 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române (1885) şi a 100 de ani de la înființarea Patriarhiei Române (1925).

    Biserica Ortodoxă Română își asumă, la peste trei decenii de la căderea comunismului, să dezbată canonic problema mărturisitorilor creștini-ortodocși care s-au opus dictaturii comuniste, cunoscuți în evlavia poporului sub denumirea generică de „Sfinții Închisorilor comuniste”.

    Momentul în care a fost adoptată hotărârea demonstrează înțelepciunea demersului asumat de Sinodul BOR. S-a oferit suficient timp (peste 30 de ani!) ca să apară la lumină adevărul atât despre faptele politice ale deținuților politici din Gulagul comunismului românesc, cât și despre crimele înfiorătoare comise în închisorile comuniste. Se oferă timp suficient (4 ani) pentru ca experții Bisericii (profesori de Istorie, de Dogmatică, cercetători ai arhivelor comuniste etc.) să adune documentele necesare și să organizeze un temeinic dosar canonic și istoric pentru susținerea proclamării sfințeniei mărturisitorilor din vremurile comuniste pe care, probabil, Sinodul BOR deja îi are pe o listă de propuneri.

    Demersul este și unul curajos, dat fiind faptul că presupune rezolvarea problemei deținuților politici legionari torturați și asasinați în Gulagul comunismului din România. Va fi dificil să se argumenteze sfințenia unui legionar asasinat de comuniști în închisoare. Din punct de vedere canonic, această sfințenie presupune și căința pentru faptele comise în numele ideologiei legionare, precum și dezicerea de acestea. Antisemitismul și pogromul antievreiesc sunt păcate, reprezintă fapte contrare învățăturii creștine și, în primul rând, poruncii iubirii de semeni lăsată de Hristos.

    Cei care s-au entuziasmat la aflarea veștii că Biserica Ortodoxă Română va purcede la canonizarea unor mărturisitori din timpul comunismului, crezând că printre aceștia se vor afla și personaje din galeria antisemiților interbelici, vor fi probabil dezamăgiți.

    Patriarhia Română a dat deja un semn, în octombrie 2020, când a recomandat preoților ortodocși să nu elogieze personalitatea lui Mircea Vulcănescu (în sensul de cult al personalității acestuia), ci să facă referire doar la valoarea spirituală a operei sale filosofice și literare. În documentul emis de Cancelaria Sfântului Sinod al BOR, se atenționează cu privire la necesitatea respectării reglementărilor legale în vigoare, care interzic și sancționează promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii. De asemenea, se face referire și la faptul că cererea juridică înaintată de fiica lui Mircea Vulcănescu, de constatare a caracterului politic al condamnării tatălui, său a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia definitvă a Curții de Apel București, din iunie 2019.

    De 9 Martie, Ziua Deținuților Politici Anticomuniști, Episcopul PS Varlaam Ploieșteanul a anunțat că Sinodul BOR a decis canonizarea a 12 preoți și călugări ortodocși care au suferit pentru Hristos în vremurile comunismului. Între aceștia se regăsesc trei nume importante pentru istoria Teologiei Ortodoxe românești și pentru viața monahală din țara noastră. Este vorba de „Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, care a suferit în închisori”, de „Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie, care a fost urmărit ani de zile de Securitate și a trăit mulți ani într-o recluziune asemenea părinților din primele secole ale monahismului” și de „Arhimandritul Gherasim Iscu, Starețul Mănăstirii Tismana, un apropiat al celor care au luptat în mod efectiv împotriva acestui regim care a dorit să distrugă credința din inima românilor”, a declarat PS Varlaam Ploieșteanul pentru Trinitas TV.

    Sinodul BOR a dovedit o mare înțelepciune în abordarea acestui foarte dificil subiect – canonizarea mărturisitorilor din vremea comunismului. O înțelepciune care este deja garanția că, în 2025, românii vor primi în Calendarul Ortodox și în Sinaxare niște veritabili Sfinți mărturisitori din vremurile dictaturii comuniste.

    O înțelepciune pe care, din păcate, senatorul AUR și filosoful Sorin Lavric se pare că a pierdut-o…