PSD-iști! AUR-iști, răsăriți din coaste de PSD-iști! Lăsați bârfele de-o parte, nu mai mințiți în fiecare zi, fiindcă ați ajuns să credeți în ceea ce spuneți, deși totul e fals! Nu mai profitați de oamenii naivi și lipsiți de cultură care v-au votat, nu-i mai alimentați cu teorii stupide legate de vaccinuri, de boli inexistente sau de instaurarea dictaturii prin ținerea lor în case!
Încetați să mai fiți paranoici! N-ați fost aleși să debitați știri născocite de dimineața până seara. Nu pentru asta ar trebui să vă luați lefurile grase, care depășesc cu mult suta de milioane de lei vechi, în vreme ce ale amărâților care au mizat pe voi de-abia dacă ating cifra de douăzeci de milioane de lei vechi.
Puneți osul la treabă! Munciți, nu mințiți! Că, până în prezent, ați „performat” doar unde era rost de scandal. Acolo vă lipiți imediat ca musca de perete. Alergați întruna, parcurgeți sute de kilometri ca să strigați „Jos masca!”. Dar când trebuie să dați legi în sprijinul societății, a conaționalilor care vă asigură traiul de boieri, vă dați loviți.
Vreți sigur o țară ca afară? Că tot v-am auzit făcând comparații cu alte state din Uniunea Europeană în privința nivelului de trai, de salarii, de pensii, de concedii. Vedeți că nemții, francezii sau olandezii nu s-au îmbogățit pupând moaște în fiecare lună. Au prosperat și prosperă pentru că muncesc cu adevărat, nu se prefac, așa cum faceți voi.
Voi nu doar că vă prefaceți, dar mai și învrăjbiți lumea slabă la capitolul intelect. Vă mai dați și patrioți, creștini, sunteți primii la pupat moaște, închiriați autocare gratis pentru enoriași, doar-doar vă vor asigura noi voturi pentru viitoarele alegeri. Altfel, nu vă pasă de ei nici cât negru sub unghie. Vă doare în cot. Dacă acei credincioși n-ar avea drept de vot, v-ați lepăda de ei cât ai bate din palme.
Voi, falșii creștini, vă rugați la moaște atunci când vreți să vă măriți capitalul electoral, și nici măcar nu stați la rând. Intrați primii, că doar așa era și pe vremea înaintașilor voștri din PCR – Pile, Cunoștințe, Relații. Dați autorizații fără să crâcniți, deși e pandemie de Covid în toată lumea și au murit din cauza ei peste două milioane de oameni, ca moaștele vindecătoare să fie purtate în alai prin orașe, vă mai și făliți ca neciopliții cu ele, când ele nu sunt un mijloc de laudă, ci de rugăciune pură, atât cât mai există în zilele noastre, fără cerințe stupide de înavuțire peste noapte.
Ce-ați făcut pentru creștinii acestei țări, în afară de a le arunca peste gard, din patru în patru ani, pachete cu orez, mălai, făină și ulei? Absolut nimic. Salarii mărite? Fals! N-a existat așa ceva. Ați deturnat banii destinați pentru infrastructura țării, v-ați burdușit conturile, v-ați construit vile de lux, iar pălmașilor voștri le-ați aruncat un rest de la o hârtie mototolită de 500 de lei: voi vă plimbați cu mașini de lux, ei – cu trenuri infecte, trase de locomotive din anii ’70 care se opresc în câmp.
Altfel, cu ce s-au mai ales? Că mai toți au cel puțin un membru din familie care lucrează în state din Occident, unde nu există moaște plimbate prin orașe, dar unde se muncește pe brânci. De-acolo vin banii în țară, nu din locurile de muncă pe care le-ați promis doar pe hârtie. Ce? I-ați plătit voi cumva pe români cu salarii de peste 1.000 de euro pe lună din 2012 până în 2019 și nu știm? Lăsați impostura de-o parte! Vă mai dați și mari patrioți, deși sunteți cei mai mari patrihoți din câți s-au pomenit până acum.
N-ați legat provinciile istorice prin construirea de autostrăzi sau de căi ferate de mare viteză. La acest capitol, cum se deplasează trenurile, cu 40 la oră, la fel e și patriotismul vostru.
Patrioții reali nu se dau în spectacol. Ei tac și fac: nemții, francezii, olandezii. Patrioții falși, așa ca voi, fac circ la televizor. La asta sunteți pe locul 1 în UE.
P. S. Sunteți înnebuniți după patrioții Sputnik? Zburați la Moscova, că de-acolo va avea grijă Putin de voi: să vă dea pensii de nici 200 de euro pe lună. Să nu cumva să-l întrebați de „speciale”, că vă dă o „specială” în Siberia pentru totdeauna!
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Băieții de la Realitatea Plus m-au anunțat marți după-amiază că în emisiunea de la ora 23.00, la care îmi confirmasem prezența, va veni și senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă. Mă deranjează?
Nu mă deranjează, le-am spus. Trebuie să pună cineva stop avântului ei abuziv-mahalagesc, mi-am zis, iar gândul a rămas nerostit.
Am știut din start că va trebui să cobor, pentru câteva zeci de minute, la nivelul obișnuit al Senatoarei Urlătoare: în mocirlă. M-am gândit că nici lucrătorii de la salubritate nu pot evita disconfortul ăsta. Și tăietorii de stuf trebuie să se amestece cu șerpii. M-am mai gândit că nici vaccinul nu ți-l faci de plăcere: e nevoie de acea înțepătură pentru a răpune virusul.
Când mai erau 5 minute până la emisiune, surpriză: Șoșoacă nu mai vine! Moderatorul, Bogdan Muzgoci, o sună personal, s-o întrebe dacă e pe aproape. Senatoarea-rămasă-fără-de-partid zice că e o neînțelegere, că e acasă, la jumătate de oră de televiziunea de la Otopeni.
Haideți, vă aștept, i-a zis Muzgoci. Când ajungeți, vă bag în emisie. Am anunțat că veniți, nu ne putem păcăli telespectatorii.
La 23.00 a început emisiunea, cu Bogdan la pupitrul de moderator și cu colega sa Diana (altă Diana!) pe scaunul din mijloc, între mine și Șoșoacă. Dar Șoșoacă lipsea, deocamdată.
Venisem pregătit. Am prezentat o parte dintre multele minciuni lansate de Senatoarea Urlătoare în ultimele săptămâni. Un adevărat ventilator de fake news. Anarhistă periculoasă. Mitomană agresivă.
Pe la 22.30 a ajuns Șoșoacă. Am văzut-o venind din stânga, cu pasul ei grațios, de se întrebau cameramanii dacă e cutremur în Vrancea.
Urlătoarea s-a așezat pe scaunul liber. Bogdan a profitat că mai erau vreo două minute de publicitate și a ne-a făcut un mic instructaj. Zice: chiar dacă veți discuta în contradictoriu, vă rog să păstrăm un dialog civilizat, să nu ne jignim unii pe alții.
De acord, a zis Șoșoacă.
De acord, am zis și eu. Dar aș vrea să definim tehnic „un dialog civilizat”. Pentru mine, asta înseamnă două reguli obligatorii:
Să avem perioade similare de intervenție, adică să nu vorbească unul două minute și altul zece. Toată lumea a dat din cap, OK, acceptat.
Să nu vorbim unul peste altul. Asta înseamnă că atunci când unul vorbește, celălalt ascultă și tace, apoi rolurile se inversează. OK?
Depinde, zice Șoșoacă.
Nu depinde de nimic, i-am zis. Altfel iese balamuc.
Depinde ce spuneți, a adăugat ea. Dacă mă atacați… să știți că sunt pregătită!
Suna a amenințare. Nu mă speria amenințarea, ci doar perspectiva balamucului.
Nu cumva să vorbiți peste mine, indiferent ce spun eu, i-am zis, apăsat. Iar eu vă promit că nu voi vorbi peste dvs., indiferent ce spuneți. Voi aștepta să-mi vine rândul la cuvânt. Pentru un dialog civilizat, vom avea intervenții alternative.
Depinde, a zis din nou.
În fermitatea vorbelor mele, a simțit pericolul. Îi dispăruse confortul emisiunilor de la RTV, unde nu e deranjată cu întrebări incomode. M-am uitat la ea: era agitată.
Mi-a aruncat o privire tăioasă, se străduia să fie amenințătoare. Și a scuipat printre dinți: abia aștept să vă prind la cotitură!
Nu la emisiune se referea, ci așa, în general, în viață. Viața ei de senatoare abuzivă și urlătoare, viața mea de ziarist care nu poate asista pasiv la creșterea unei tumori politice.
Am știut că aceea e o amenințare apăsată, dar nici asta nu mă interesa. Tot ce mă ineteresa era să-i pun vreo 20 de întrebări aplicate, care developau tot atâtea minciuni, abuzuri sau aberații șoșociene. Chiar mă interesa ce răspunsuri oferea în fața publicului. Dacă apucam să-i pun întrebările, era încolțită, n-avea ieșire.
Dar ea venise hotărâtă să nu răspundă la nimic. Avea alt plan: să vorbească singură, să-și lungească intervențiile cât mai mult, pentru a evita întrebările sau intervențiile mele.
Nu aveam chef să-i ascult lungul monolog autolaudativ, narcisist, chiar paranoic (auzi, mare revoluționară la 15 ani, bătută și de mineri, și de jandarmi în septembrie 991!), dar mi-am reprimat impulsurile de a-i stopa pântecăraia verbală. Am ascultat, am răbdat… M-am uitat la ceas: trecuseră 20 de minute. Am dat semne de agitație, am bătut cu pixul în pupitru, cu piciorul în podea. I-am spus lui Bogdan că nu sunt dispus să fiu spectator la un monolog mustind de neadevăruri. Am vrut să intervin, dar nu mai era timp: venea peste noi pauza de publicitate de la miezul nopții.
Bogdan a spus că după pauză va fi rândul meu.
Dar după miezul nopții, tot Urlătoarei i-a dat cuvântul. M-am înarmat cu răbdare, iar când am prins ocazia, am intervenit. Am încercat să marchez minciunile scuipate de Urlătoare în obrazul minerilor de la Lupeni, apoi voiam să vorbesc și despre halucinantul episod de la „Marius Nasta”. Dar, pentru a nu provoca turbulențe, nu le-am spus „minciuni”, ci „neadevăruri”.
Șoșoacă a luat foc. Nu, nene, nu acceptă să fie jignită atât de cumplit! Ea, neadevăruri?! Doamne ferește! Mai bine haideți să vedem cine spune despre mine că spun neadevăruri…
Și a scos o vomă scrisă cândva pe Facebook de infractorul Dan Andronic. Nu știam de existența acelor rânduri mizerabile. Chiar dacă voma androniciană îmi era aruncată în față precum oala de noapte a unui pușcăriaș, am ascultat până la capăt. Asta îmi propusesem de la început: să n-o întrerup pe Urlătoare, în speranța că nu mă va întrerupe nici ea.
Am precizat că tot ce a citat din penalul Andronic sunt minciuni cap-coadă. Nu știam când condamnatul pentru mărturie mincinoasă în dosarul „Ferma Băneasa” (Truică, Prințul Paul etc.) – da, pentru mărturie mincinoasă! – scrisese mizeriile, dacă expirase sau nu termenul de a-l da în judecată. Acum știu: ne aflăm în termen, deci va fi un proces strașnic.
Dar să revenim la Șoșoaca noastră. A trebuit să strig că sunt minciuni ordinare, dar ea se agăța de „așa a scris domnul Andronic” cu înverșunare de interlop. Era ca și cum ar fi zis: mi-a spus Nuțu Cămătaru că ați violat jumătate de București și sunteți copilul din flori al lui Râmaru!
Era exact același lucru. Mecanismul ticăloșiei era același.
Cu toate astea, am rezistat tentației de a-i vorbi pe limba ei. Încă mai speram că voi putea s-o dezmembrez cu argumente: iată cele 20 de minciuni care vă descalifică, transformându-vă într-o mitomană nefrecventabilă! Minciuna nr. 1… minciuna nr. 2… minciuna nr. 3…
Dar n-am apucat să spun mai mult de 7 cuvinte, că Urlătoarea m-a acoperit cu sonorul ei de vuvuzea rusească. Am rugat-o să tacă. O dată, de două ori, de trei ori…
Dar ea avea planul ei de bruiaj, așa cum Securitatea știa că trebuie să bruieze Radio Europa Liberă. Nici vorbă să mă lase să duc o frază până la capăt!
Atunci am hotărât să cobor trei etaje, să mă cufund în mocirla ei, s-o confrunt cu armele ei. Și i-am zis ce ați auzit: mincinoasă ordinară… nesimțită… mitomană… să-i fie rușine…
A fost șocată! S-a simțit dezarmată! La asta nu se aștepta! Ea știa că are exclusivitate pe zona asta, că e stăpâna absolută a mlaștinii.
S-a speriat, s-a ridicat și a plecat.
Nu, nu mi-am pierdut cumpătul! M-au enervat minciunile șoșociene, m-au înfuriat ticăloșiile ei, dar nu m-au surprins absolut deloc. Mă așteptam la ele, deci eram pregătit. Coborârea nivelului n-a fost accidentală, nici conjuncturală sau spontană. A fost calculată.
Mi-am asumat acele minute de luptă în mocirlă, pentru că un lucru îmi era clar: în acea seară trebuia să opresc avântul mitomanei indiferent de costuri, indiferent de mijloace! De la o singură regulă nu aveam voie să abdic: de la rostirea adevărului. Nicio nuanță mincinoasă despre mârlanca senatorială, doar adevăruri! Minciunile nu puteau fi – și nu vor putea fi – spulberate cu alte minciuni, ci cu adevăruri. Chiar rostite pe un ton șoșocian, chiar strigate (ca să se audă), dar adevăruri! Nimic n-o sperie mai mult pe Mitomana Urlătoare decât adevărul!
Aceasta a fost arma care a alungat-o pe Șoșoacă din studioul Realitatea Plus: adevărul. Nu îngroșarea vocii, nici strigătura. Acestea au fost doar formule de a face să se audă adevărul, să nu fie sufocat de minciunile puturoase ale Șoșoacei.
M-a întrebat un prieten dacă regret episodul de marți, 23 februarie. Deloc!, i-am răspuns dintr-o suflare. Nu are de ce să-mi pară rău când cobor în hazna ca să îndepărtez mizeria. Dacă n-o face altcineva, nu-i nimic, îmi pun salopeta, masca și costumul de cauciuc și o fac eu. Haznaua trebuie curățată de cineva, altfel puturoșenia ne va îmbolnăvi pe toți!
Am făcut ce trebuia. Și e doar începutul. O asemenea toxină, precum Mitomana Urlătoare, nu trebuie lăsată să infecteze aerul pe care-l respirăm noi, copiii, părinții, bunicii noștri.
De câte ori voi avea ocazia, voi curăța haznaua urlătoare.
Dar nu așteptați totul de la mine, mai ales că de acum încolo va fugi de mine ca dracul de tămâie! Fiecare dintre voi puteți contribui, prin atitudinea voastră, la necesara deratizare.
Știu, nu e plăcut să vă umple Urlătoarea de zoaie. Dar e prețul pe care trebuie să-l plătim dacă vrem să trăim într-o atmosferă respirabilă!
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
După incendiul tragic de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din Capitală, oamenii penalilor Sebastian Ghiță (RTV) și Dan Voiculescu (Antena 3) se întreabă întruna, chiar și în somn, unde-s „deontologii din #Rezist”, de ce tac, de ce nu mai ies în stradă, așa cum au făcut-o în urmă cu 4 ani?
Trec cu vederea un aspect fundamental. Și anume: în 2017, cei din #Rezist au dat doar tonul. S-au răsculat apoi toți românii care s-au simțit păcăliți și batjocoriți de regimul PSD-ist condus de Liviu Dragnea. Au protestat împotriva Ordonanței 13, adoptată în crucea nopții de „sculele” moșierului de Teleorman: premierul Sorin Grindeanu și ministrul Justiției, Florin Iordache, zis și „Ciordache” sau ministrul „Altă Întrebare”.
Cei din PSD, sub pulpana cărora se află și vorbeții moraliști de la RTV și Antena 3, au înfăptuit la acea vreme un act premeditat: adică, s-au unit pentru a-l salva de dosare penale și de la pușcărie pe tătucul lor, Liviu Dragnea (acum, în pușcărie).
De aia au umplut românii bulevardele și piețele Capitalei, dar și pe cele din marile orașe ale țării: ca să anuleze acel act ticălos, confecționat voluntar, cu rea-intenție, de PSD-iști.
În 2021, din nefericire, a ars un pavilion de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”. Incendiul s-a soldat cu numeroși morți. Ancheta e încă în desfășurare. Nu reiese de nicăieri că ar fi fost vorba despre o acțiune deliberată a cuiva, realizată cu rea-intenție (ca să fie mai pe înțelesul lui Gâdea & Korpoș).
De ce să militeze „reziștii” pentru demiterea ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, și pentru cea a premierului Florin Cîțu, instalați de nici o lună până la producerea catastrofei? S-au dus ei cumva la „Matei Balș” pe furiș, la 12 noaptea, să dea foc salonului cu pricina? Au semnat ei contracte pentru securitatea la incendiu cu o măruntă firmă de deszăpezire?
E-adevărat, au și ei responsabilități. Și vor trebui să plătească, dacă se va dovedi că au greșit. Dar, într-o lună, nu poți transforma România într-un tărâm de basm, în care să fie totul perfect, după ce PSD-ul n-a lăsat în vistieria țării nici măcar o mască pentru a ne apăra de orice virus. Să fim cu picioarele pe pământ!
Principalul responsabil? Chiar marele medic infecționist Adrian Streinu-Cercel, fost șef al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” preț de 19 ani, între timp „emigrat” în tabăra PSD: el a parafat acel act revoltător! Acela, da, act premeditat! Cum să autorizezi din pix pe cineva să te păzească de foc, când acela abia dă „la lopată” ca să curețe zăpada din curtea spitalului?
Întrebare: de ce nu ies în stradă cei din AUR, cei din PSD și slugile lor de la RTV și Antena 3 să protesteze împotriva fostului vătaf Cercel? Împotriva actului său făcut cu premeditare! Că de-acolo, se pare, ar fi pornit tragedia.
Sau n-au voie să-i pomenească numele în schemă? E de înțeles. Nici la „Cântarea României”, în perioada comunistă, nu se putea fredona orice: doar ode închinate Marelui Tovarăș și versuri despre patria înfloritoare.
Cum să-și permită ei, cei de la RTV și Antena 3, să cânte în răspăr față de păpușarii care-i coordonează din spatele scenei? Nu participi, în calitate de angajat, la „Cântarea Ghițarului” sau la „Cântarea Varanului”, ești dat afară în secunda a doua. Și, pe bună dreptate, cine te mai angajează pe „praful” ăsta?
A mai fost și incendiul de la clubul Colectiv, din 2015, soldat cu 65 de morți. Și atunci a ieșit lumea în stradă ca să ceară demisia lui Ponta și a lui Piedone. A fost un protest întemeiat. Asta pentru că acea tragedie n-ar fi avut niciodată loc dacă Piedone, în calitatea sa de primar al Sectorului 4, n-ar fi dat în mod conștient – cu rea-credință! – o autorizație de funcționare pentru acel spațiu, deși știa că nu are autorizație la securitate pentru incendiu din partea ISU!!!
Și Ponta trebuia să renunțe atunci la funcția de premier, pentru că PSD-ul pe care îl conducea se înhăitase la guvernare tocmai cu UNPR-ului lui Gabriel Oprea, unde fusese înregimentat și monstruosul Piedone.
P. S. Victor Ciutacu spunea că, pe lângă cei de la PNL și USR-PLUS, Dragnea e „simbolul democrației”. Care democrație? Aia cu eliberarea pușcăriașilor prin legea recursului compensatoriu? Aia în urma căreia au fost eliberați peste 11.000 de infractori deosebit de periculoși, dintre care peste 700 se întorseseră în același an (2019) după gratii, 188 dintre ei fiind condamnați pentru crime, violuri și alte acțiuni cu violență? Pentru alea cine plătește? Tot Cîțu și Vlad Voiculescu, tot PNL și USR-PLUS?
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Puterea este o boală. Unii oameni pur și simplu nu vor să plece de la putere. Așa îmi explic eu faptul că unii nu vor alegeri parlamentare anticipate în Republica Moldova.
Se pare că nici măcar partidul condus de Andrei Năstase, PPDA, care a fost în alianța cu PAS (Maia Sandu), nu dorește alegeri anticipate. Altfel nu-mi explic cum de Andrei Năstase a dorit să fie el premier.
Socialiștii lui Igor Dodon sunt cei mai bolnavi după putere. Ei sunt conștienți că alegerile parlamentare anticipate nu le sunt favorabile. Ar putea pierde conducerea Parlamentului. Anul trecut au pierdut alegerile prezidențiale.
Propunerea de premier a socialiștilor, doamna Mariana Durleșteanu, înseamnă o revenire la putere a celor care au făcut parte din guvernarea comunistă. Atunci când doamna Greceanîi, actualul speaker al Parlamentului, era premier. Oare la Interne îl vor pune pe generalul Papuc? Cel care a fost ministru la 7 aprilie 2009.
Republica Moldova, din punctul meu de vedere, se îndreaptă spre o criză. Asta pentru că ziua de azi a arătat că nu există un consens nici măcar între cele două partide care cândva formau o alianță pro-Europa.
Paul Szasz Sebeș
(Opiniile îmi aparțin și nu implică redacția Ziaristii.com)
Claudiu Târziu, co-preşedinte al AUR, motivează excluderea senatoarei Diana Şoşoacă cu o exprimare scurtă şi lămuritoare: „S-a umplut paharul”. Aşadar, paharul mofturos se umple şi dă pe-afară după alegeri, nu înainte, când Şoşoacă era „cloşca” cu voturi de AUR.
Şoşoacă nu urlă de azi, de ieri, dar AUR o dă afară abia acum. Mugetul ei prelung se auzea încă din vară, când îşi răgea aberaţiile cu crucea în mână, îmbrăcată în sfânta ie naţională, din autocarul mitic AUR. Atunci era bună madam Şoşoacă. Ştiţi de ce? Pentru că atrăgea un electorat pe care Simion, Lavric sau Târziu nu ar fi reuşit să-l convingă: românii ancoraţi în superstiţii, oameni săraci, trişti şi frustraţi, de o precară cultură teologică şi civică.
Diana Şoşoacă, senatoare. (sursa foto: Google)
La pelerinajul de la Iaşi, Şoşoacă s-a erijat în eroina ce a redat-o pe sfânta Parascheva poporului credincios, cea care apără credinţa ortodoxă de hoardele atee ale premierului Orban. Din nou, asta convenea AUR, lui Lavric, Simion, Târziu. Nimeni nu i-a tăiat microfonul Şoşoacei, chiar dacă femeia le scotea la fel ca ieri, în Parlament: Covid nu există, vaccinul e moarte, iar masca e botniţă.
Diana Şoşoacă, la pelerinajul de la Iaşi, 2020 (sursa foto: Google)
Să nu credeţi că lui Lavric sau Târziu nu le era ruşine cu Şoşoacă, ce-i făcea de râs şi panaramă public, dar au tăcut. Aveau nevoie de voturi. E ca atunci când ai o mătuşă la ţară, neşlefuită şi incultă, dar bogată. O iei la oraş, o plimbi, chiar dacă te face râs, şi te rogi să moară curând. Ei, Şoşoacă a murit când AUR a intrat în Parlament, iar moştenirea a rămas unor băieţi deştepţi. Aceştia n-au crezut o clipă prostiile Şoşoacei, deşi au târâit-o prin România cu autocarul şi au pus-o să recite „Tatăl nostru” prin sate şi oraşe.
Mai nou, George Simion de la AUR începe să rivalizeze cu răposata academician doctor inginer Elena Ceaușescu. Se pricepe cam la orice: politică, sport, literatură, inclusiv la artă. Nu numai la nenorociri comise pe stadioane. Cu precădere, pe cele pe care și-a disputat meciurile naționala de fotbal a României înainte să izbucnească pandemia de Covid-19.
De când s-o fi inițiat în tainele artei, cum s-a dezlipit deodată de eticheta „Huo” și s-a lipit de tablourile expuse în galerii sau prin mall-urile Capitalei, rămâne un mister.
Sau, pentru el, tot o artă e și aruncatul de petarde din tribune pe terenul de joc, fiindcă nu oricine e capabil să le mânuiască atât de bine ca ultrașii săi.
Le mai are și cu „scrisul” George Simion,că așa îi șade perfect unui copreședinte AUR. Curios, pe pagina sa de Facebook, una cu peste 485.000 de aprecieri, se declară „scriitor”, nu șef de galerie. I-o fi rușine cu trecutul său? Vrea să și-l șteargă precum „#rezistenta” Șoșo?
În primul rând, e „scriitor” pentru fanii lui: cei mai mulți dintre ei – membri AUR și membri ai unor galerii de fotbal. Altfel, nu-i așa, n-ar mai fi primit atâtea like-uri.
Îl au la suflet: nu neapărat prin ceea ce a publicat, ci prin ceea ce a „cântat” pe arene.
În al doilea, Simion de AUR a scris două cărți:
* „Blocați în labirint”, apărută în 2017, cu strictă referire la Republica Moldova;
* „Cum i-am cunoscut pe Klaus Iohannis, Dan Barna, Traian Băsescu și Ion Iliescu”, apărută în 2019.
Trecând peste asta, nu cred însă că Simion e „scriitor” și pentru Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Horia-Roman Patapievici, Mircea Cărtărescu.
La o scurtă confruntare ideatică, l-ar fi băgat cei patru magnifici într-un singur minut sub cloșca protectoare Șoșo, dar nu mai e posibil: a fost dată afară de puii pe care tot ea i-a clocit și i-a parașutat în Parlament!
Aproape de fiecare dată când a ieșit de sub aripa ei, Simion s-a cam făcut de râs pe unde a deschis gura.
Chiar recent, la Antena 3 – postul de propagandă al PSD.
Acolo, la o emisiune moderată de Răzvan Dumitrescu, Simion a spus că serviciile secrete conduc țara, i-a băgat în aceeași oală cu cei de la #Rezist, „preparând” niște lături numai bune de aruncat la coșul numit AUR.
Până și Dumitrescu, miruitul lui Dan Voiculescu, și-a dat seama de ridicolul situației, așa că l-a întrebat pe Simion dacă are dovezi în acest sens.
Ce probe să aibă Simion? A spus și el așa, că aia e părerea lui, cum de altfel s-a exprimat și înaintașul său la capitolul teorii penibile, PSD-istul Florian Bodog („prețios” nici cât un hot-dog).
La 4 ani de la tipărirea primei sale cărți, se constată că „blocatul în labirint” e tocmai autorul ei, George Simion. Între timp, Moldova a scăpat parțial de blocaj, după ce a renunțat la președintele rusofil Igor Dodon.
La Simion nu se pune nimic. El continuă să rămână la stadiul de blocaj. Dar nu la cel din propria-i carte, ci la cel din labirintul artei – artă despre care vorbește și scrie fără s-o înțeleagă pe-ndelete.
Habar n-are ce-i aia kitsch, ce-i aia satiră de talia „Charlie Hebdo”. Pentru a-și da seama, trebuia să caște mai mult ochii: adică, să citească mai mult, să se documenteze, dar el și-a pierdut vremea pe stadioane.
A cutreierat în zadar țările pentru a-și promova dezideratele și volumul, fiindcă n-a înțeles nimic din valorile culturale europene.
E de fapt o copie în miniatură a unui alt „mare scriitor”, însă de pușcărie: nea Gigi.
Când și-a însoțit echipa la Sevilla în urmă cu aproape 14 ani, nea Gigi n-a bătut atâta drum pentru a vizita numeroasele obiective turistice de acolo:
monumente, parcuri, biserici;
Giralda, Turnul de Aur;
Catedrala din Sevilla sau palatul Alcazar, ambele înscrise în 1987 pe lista patrimoniului UNESCO;
Alameda de Hercules (Grădinile lui Hercules).
Îi era suficientă marea „grădină” din Pipera, unde-și păstorește oile.
La Sevilla, s-a dus să-și vadă Steluța evoluând în Liga Campionilor. Ce-a făcut până la meci, în timp ce delegația din Ghencea a ieșit la o plimbare prin oraș? A jucat barbut în camera de hotel, că era mai comod și nu-i dădea bătăi de cap precum tablourile expuse într-un muzeu.
Cam pe-acolo se învârte (s-a învârtit) și Simion.
E drept, n-a jucat barbut ca nea Gigi. Măcar el a făcut-o discret, departe de ochii lumii. Nu s-a dat în spectacol. Dar Simion, cel care se pretinde azi „scriitor” și mare patriot, a jucat un „joc” macabru, pătând imaginea României în lume la meciul de pe teren propriu cu Spania din 2019.
* Condusă de el, facțiunea „Uniți sub tricolor” a folosit materiale pirotehnice în timpul momentului de reculegere dedicat fiicei antrenorului Luis Enrique, care a murit la vârsta de 9 ani din cauza unei boli incurabile.
* În timpul meciului dintre România și Spania, Simion și ai lui au scandat împotriva Ungariei, deși organizatorii i-au avertizat că, dacă vor continua așa, UEFA ne va suspenda terenul pentru următorul joc.
* Nu s-a prins nimic de Simion. Era prea înfierbântat de oratoria xenofobă. Drept urmare, UEFA a amendat FRF și a obligat naționala României să evolueze fără spectatori în compania Norvegiei.
Acest Simion e bântuit acum de idei ceaușiste, demolatoare. Vrea o artă doar pe înțelesul lui. Ce nu pricepe el, nu mai e artă!
S-a arătat revoltat că Iisus a fost transformat într-un Superman înconjurat de cadouri, din care ies iepurașii pascali.
Fiind un „scriitor” răsărit dintre petarde și înjurături, era firesc să ia de „bune” imaginile pe care le-a văzut, fără a le analiza câtuși de puțin: de ce sunt așa, care e rostul lor cu adevărat.
E mai greu, într-adevăr, să pătrunzi în tainele kitsch-ului, mai ales dacă provii din Uniunea Petardelor, Fumigenelor și a Huiduielilor.
Ziaristii.com a explicat zilele trecute ceea ce Simion ar fi trebuit să știe, dacă tot se definește „scriitor”. Anume:
* „Vulgarizarea imaginii lui Iisus Hristos, transformat de societatea de consum într-un personaj de desene animate, asociat cu iepurii care aduc cadouri și creditat cu puteri de Superman, este un kitsch. Expoziția surprinde această denaturare a mesajului inițial. Dar aluzia n-a fost «prinsă» de extremiști de genul lui, care s-au inflamat și cred că, de fapt, a fost batjocorită imaginea Mântuitorului”.
* „Nepotrivirea între ceea ce propovăduiește religia și ceea ce fac slujitorii săi este însăși definiția kitsch-ului. Imaginile cu preoți urcând în limuzine de zeci de mii de euro și ale picturilor de pe pereții bisericilor cu personaje la costum, aflate încă în viață, au stârnit revolta extremiștilor, care au «ratat» sensul mesajelor”.
* „Nu lipsesc fotografii cu limuzinele de zeci de mii de euro ale preoților, site-ul absurd spovedanieonline.ro, fotografii ale unor biserici cu arhitectură oribilă, de un prost-gust desăvârșit, precum și frescele unor personaje în viață zugrăvite pe pereții unor biserici. Imaginile sunt, într-adevăr, kitsch-uri și-și merită locul în galerie, alături de celebrii pitici de grădină din ipsos, carpetele cu răpirea din serai, peștișorii de sticlă puși odinioară pe televizoare și multe altele”.
Pentru Simion, era mai bine să fie expuse la mall-ul din Cotroceni imagini din 2019, de la meciul România – Spania, în care să se vadă cum facțiunea lui, „Uniți sub tricolor”, a boicotat momentul de reculegere dedicat fiicei antrenorului Luis Enrique, decedată din cauza cancerului!
Mai e un aspect legat de „scriitorul” Simion.
Conform Wikipedia, acesta a absolvit un masterat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cu specializarea „Crimele comunismului”. Or, el a înregimentat la un moment dat în AUR doi foști ofițeri comuniști, Francisc Tobă și Nicolae Roman, acuzați că au tras în oameni în decembrie 1989!
Ce masterat o fi ăla? Cum să fii „expert” în crimele comunismului și să „nu știi” că ai în partidul tău de AUR doi foști ofițeri acuzați de crime la Revoluție? Și, pe deasupra, să le afli din presă!
Să nu fie și Simion un alt „dottore” Ponta.
Ponta „și-a tras” un masterat la Universitatea din Catania. Știa doar el, nu și oficialii de acolo.
Simion și-a „tras” un masterat la Universitatea din Iași. O fi unul real, dar asta nu înseamnă că l-a și meritat.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Să ajungi în Parlamentul României folosindu-te de scandal, de proteste de stradă, de provocări comise la limita legii, iar după ce te vezi îmbrăcat în costumul elegant de senator și deputat, să te dezici rapid și cinic de această abordare, ca și când „nici usturoi n-ai mâncat, nici gura nu-ți miroase” – iată o nouă culme a ticăloasei ipocrizii politice de pe plaiurile mioritice pe care reușește să o atingă AUR prin eliminarea agitatei senatoare Șoșoacă!
Nu-i plângem de milă doamnei senator. Considerăm că prezența ei în Senatul României – ca de altfel și prezența în Parlament a formațiunii pe care o reprezenta până ieri – este una toxică, dubioasă și periculoasă pentru democrația din România și parcursul statului român în Uniunea Europeană și în NATO.
Eliminarea naționalistei „mahalalei” AUR de către naționaliștii „elitei culturale” a AUR este expresia unor tensiuni tot mai puternice la nivelul conducerii acestui partid, dar și a unei transformări radicale a acestei formațiuni politice naționalist-populiste. Din aceste motive, evenimentul trebuie luat în serios, dincolo de picanteriile scandalului care-i învăluie esența.
Senatoarea AUR Șoșoacă – a fost sau nu a fost membru AUR?
În primul rând, trebuie să ne lămurim care este poziția senatoarei Iovanovici-Șoșoacă Diana, la acest moment, în raport cu AUR.
În comunicatul de presă al AUR se spune că Biroul Național de Conducere al AUR a decis „retragerea sprijinului politic acordat d-nei Diana Iovanovici-Șoșoacă, având în vedere că domnia sa a refuzat sistematic să acționeze, atât în Parlament, cât și în spațiul public, în conformitate cu strategia grupului senatorial AUR, precum și cu deciziile conducerii partidului. De la data prezentului comunicat, d-na senator Diana Șoșoacă Ivanovici își exercită mandatul în afara grupului senatorial al AUR”.
În cronologia scandalului provocat de AUR au apărut două variante.
Prima variantă: doamna senator Șoșoacă a fost exclusă din AUR.
Conform Statutului AUR (Secțiunea V. RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ – art. 21 Sancțiuni), membrilor partidului le pot fi aplicate următoarele sancțiuni pentru abaterile disciplinare: avertismentul scris; suspendarea din funcţiile de conducere şi/sau interzicerea dreptului de a candida pentru astfel de funcţii, pe o durată cuprinsă între 6 luni şi 4 ani; demiterea din funcţiile de conducere; suspendarea disciplinară a calităţii de membru al partidului pe o durată cuprinsă între o luna şi doi ani; retragerea sprijinului politic; excluderea.
Doamnei senator Șoșoacă i s-a retras sprijinul politic, definit de comunicatul de presă ca exercitare a mandatului în afara grupului senatorial al AUR, deci nu a fost exclusă și rămâne membru AUR.
A doua variantă: doamna senator Șoșoacă nu era membru AUR, pentru că nu a semnat o adeziune formală la AUR, din acest motiv i se retrage sprijinul politic, că nu poate fi exclusă dintr-un partid din care nu face parte.
Co-președintele AUR, fostul jurnalist și actual senator AUR Claudiu Richard Târziu anunța că a descoperit că doamna senator Șoșoacă nu a semnat adeziunea la partid și din acest motiv s-a aplicat măsura retragerii sprijinului politic, pentru că aceasta nu putea fi dată afară dintr-un partid în care oficial nu era membru.
Dacă ce spune senatorul Târziu este adevărat, atunci cum a candidat doamna avocat Iovanovici-Șoșoacă Diana pe listele AUR, dacă nu era membră AUR la momentul depunerii candidaturii? Este legală candidatura?
Singura variantă legală, în acest caz, era ca numita Iovanovici-Șoșoacă Diana să-și fi dat demisia din Partidul Neamul Românesc (PNR), al compromisului ex-deputat PSD Ninel Peia, și să se fi înscris temporar în Partidul AUR (căci ca un partid a candidat, nu ca o alianță, astfel încât pragul electoral să nu crească peste 5%). Iar după alegeri să fi demisionat din AUR și să fi revenit în PNR, pe modelul Tăriceanu, care pentru alegeri a demisionat din ALDE (pe care îl conducea!) și a devenit temporar membru Pro România, pe listele căruia a candidat.
Cine a executat-o politic pe Șoșoacă?
Naționaliștii de ocazie din fruntea AUR au manipulat cu succes mass-media, promovând ideea că senatoarea AUR a fost executată de senatorii Claudiu Târziu și Sorin Lavric. O capcană pentru cei care se pierd în ceața scandalului și nu sunt atenți la detalii.
În speța noastră, detaliul este componența Biroul Național de Conducere al AUR, care este format din: copreședinte George Simion, copreședinte Claudiu Târziu, președintele Senatului AUR Sorin Lavric și secretarul general Cristian David.
Rezultă limpede că George Simion nu este străin de eliminarea senatoarei Șoșoacă, prin calitatea lui de membru principal în BNC al AUR.
Totuși, în ziua excluderii senatoarei AUR, liderul George Simion a tăcut, a evitat să comenteze, să răspundă apelurilor telefonice venite de la jurnaliști. Nici măcar pe paginile lui de Facebook nu a postat vreo opinie. Un comportament dubios, dacă ne gândim că Simion are obiceiul să comenteze rapid și incisiv evenimente cu mult mai puțin importante.
George Simion a fost complice la eliminarea senatoarei Șoșoacă, dar a dat dovadă de viclenie politică și nu s-a afișat public, lăsându-i pe Târziu și Lavric să comunice cu presa.
Evident, este doar o presupunere. Stilul dubios în care George Simion face politică ne poate oferi surpriza să aflăm că, de fapt, dumnealui nu a participat la ședința de „epurare”…
Ipocrizia și cinismul deciziei de eliminare a senatoarei Șoșoacă
George Simion și-a construit cariera publică și „jucăria” politică numită AUR folosindu-se din plin de scandal. Într-un scandal aproape permanent – făcut fie alături de ultrașii din galeria de fotbal, fie prin piețele marilor orașe ale țării, fie pe la porțile caselor corupților din diferite partide, fie dând buzna în sedii de presă pentru a-și impune difuzarea vreunui comunicat, fie prin așa-zise „proteste-maraton” în Piața Victoriei, fie bântuind cu „autocarul de AUR” prin țară –, George Simion și-a confecționat imaginea publică și implicit a „amprentat” AUR ca partid al protestatarilor de profesie.
La scandalul copios alimentat de acțiunile „unionistului” George Simion s-au adăugat istericalele de mahala ale avocatei Iovanovici-Șoșoacă Diana. Amestecul exploziv rezultat a atras foarte multe voturi pentru AUR. Toate frustrările adunate de votanții AUR împotriva nedreptăților suferite din partea sistemului politico-economic actual, toate nostalgiile ceaușișt-comunist-vadimiste reprimate din lipsa unui „lider salvator”, toate obsesiile dacopate, conspiraționiste și ortodoxist-filetiste care bântuie diferite grupuscule refugiate pe Facebook și-au aflat satisfacția în scandalurile și „proclamațiile către țară” strigate de Simion și Șoșoacă în piața orașului.
Inevitabil, avocata Șoșoacă a devenit un simbol al luptei AUR, un „arhetip” pentru metodele de luptă politică ale AUR și, implicit, și-a atras zeci de mii de simpatizanți din rândul membrilor și votanților AUR.
Totuși, în ciuda aportului însemnat al avocatei Șoșoacă la succesul electoral și la incisivitatea AUR în Parlament, conducerea AUR decide eliminarea acesteia.
Să fi fost misoginismul (cum acuză Șoșoacă) și orgoliul nețărmurit al filosofului Sorin Lavric, deranjat că senatoarea AUR (o femeie!) refuză să-i recunoască autoritatea în partid și Senat? Să fi fost un calcul rece făcut de fostul jurnalist cu simpatii legionare Claudiu Richard Târziu, de eliminare a unui rival puternic în lupta pentru cucerirea poziției de lider unic al AUR? Să fi fost o manevră controlată din umbră de George Simion, îngrijorat de influența tot mai mare a senatoarei Șoșoacă asupra unei părți tot mai consistente din membrii și simpatizanții AUR? Sau, cumva, a fost punerea în executare a unui ordin din afara AUR?
Nu știm care este varianta reală. Poate a fost câte puțin din fiecare. Știm însă că toată logoreea liderilor AUR (Târziu și Lavric, căci Simion nu a comentat public până la momentul scrierii acestor rânduri) despre „respectarea statutului de senator, conformitatea cu strategia partidului” etc., prin care se „argumentează” eliminarea senatoarei Șoșoacă, este necredibilă.
Dacă comentariile cu pretenții de ironie subtilă făcute de Lavric pe marginea scandalului nu merită luate în seamă, dată fiind învecinarea cu miștocăria (vorbește filosoful cum a fost luată doamna Șoșoacă cu „duhul blândeții”, dar inutil, „ea nu poate fi înfrânată cu nimic”!), dubla măsură a co-președintelui Târziu trebuie denunțată.
Ferm în afirmațiile făcute în legătură cu motivele excluderii senatoarei Șoșoacă, când vine vorba de deputatul Dumitru Viorel Focșa și de mojicia suburbană comisă de acesta față de fiul lui Ion Rațiu, „creștinul” Târziu folosește altă măsură și îl scuză, declarând senin că acesta este abia la prima abatare…
Nu în ultimul rând, ne întrebăm: scandalul mizerabil făcut de George Simion și alți parlamentari AUR, la ședința pentru alegerea președintelui Camerei Deputaților, este în „normalitatea” AUR, de vreme ce nimeni din conducerea AUR – nici „creștinul” Târziu și nici „filosoful” Lavric – nu s-a sesizat să facă apel la rațiune, dialog, respectarea regulilor activității parlamentare etc., adică să aplice aceeași măsură ca în cazul senatoarei Șoșoacă?
Curat murdar, băi, băieți!
Încotro merge AUR?
Dacă ne luăm după aparențe – vezi reacțiile virulent de critice la adresa măsurii de excludere a senatoarei Șoșoacă, pe paginile de Facebook ale AUR și ale liderului George Simion –, s-ar putea spune că scandalul eliminării senatoarei Șoșoacă aduce prejudicii mari relației fondatorului și liderului AUR cu votanții săi.
Votanții, membrii și simpatizanții AUR nu înțeleg această transformare bruscă a chipului liderului lor. Firesc, ei se întreabă: unde este George al nostru, cu protestele lui, cu conflictele lui cu jandarmii, cu „live”-urile lui în timpul perchezițiilor făcute de Poliție în „autocarul de AUR”? Cum de s-a transformat, peste noapte, tânărul unionist protestatar într-un politician conformist, la costum elegant, dispus la negocieri politice cu PSD, cu PNL, poate chiar și cu USR? Cum de l-au „încălecat” pe George al nostru, din popor, cei doi intelectuali „naționaliști de salon”, eleganți, stilați, cu discurs prețios și împănat cu citate din Sfinți Părinți și filosofi?
Superficial, s-ar putea spune că victoria asupra senatoarei Șoșoacă va fi o primă mare înfrângere pentru George Simion, căci prin plecarea ei, pierde foarte mult din simpatia celor care l-au susținut și votat. George Simion a confecționat AUR utilizând un anumit stil de luptă politică: în stradă, prin scandal, prin contestare dură, chiar violentă, a vechilor partide, a guvernanților, în general a Sistemului.
„Noul” George Simion, care a acceptat eliminarea senatoarei Șoșoacă – simbol al stilului de luptă amintit –, este un băiat cuminte, care se conformează regulilor Sistemului pe care până mai ieri îl contesta vehement, care vrea cu tot dinadinsul să fie frecventabil, să participe la „marele joc al politicii”, adică exact acolo unde votanții AUR nu au vrut să-l vadă.
Ușurința și rapiditatea cu care George Simion a renunțat la ceea ce a fost, ani de zile, ca activist protestatar unionist, adaptându-se fără tresăriri de conștiință la haina elegantă de politician parlamentar mic-burghez, după chipul colegilor mai vechi din politichia plaiurilor mioritice, reprezintă noi argumente în susținerea tezei că agenda politică reală a liderului AUR nu este cea confecționată din declamațiile lui patriotarde.
Va supraviețui liderul George Simion, în noile „haine” de om al Sistemului pe care le-a îmbrăcat? Va fi suficient prețul oferit de George Simion pentru loialitatea lui Claudiu Târziu și Sorin Lavric sau cei doi se vor alia împotriva lui și-l vor înlătura treptat de la conducerea AUR?
„Revoluția AUR” naționalist-unionistă, promisă în campania electorală de George Simion și acoliții săi, a murit înainte să înceapă. AUR nu vrea să reformeze Sistemul în afara Sistemului. AUR-ul lui George Simion vrea doar să participe la viața politică, să obțină majorități, funcții în Parlament și, eventual, să intre la guvernare.
Dacă au mințit în legătură cu „revoluția anti-sistem”, vor avea cuvânt pentru restul promisiunilor? Sau, cumva, țintele AUR sunt fixate nu de dorințele propriului electorat, ci de niște voințe ceva mai străine?
AUR se transformă. Scandalul din stradă și atitudinea „revoluționară” sunt abandonate. Probabil că miza liderilor AUR este prea mare și își pot permite să sacrifice, odată cu senatoarea Șoșoacă, alte câteva mii de voturi.
AUR renunță la propaganda gălăgioasă și conspiraționistă „anti-sistem” și caută să se adapteze cât mai bine Sistemului. Lupta se va purta în Parlament și pe la întâlniri tainice de negociere cu PSD, PNL și – de ce nu? – USR. Dacă va fi o luptă pentru bunăstarea acestui neam oropsit sau dimpotrivă, doar pentru căpătuirea unor băieți deștepți, vom afla destul de repede.
Prin scandalul declanșat de eliminarea senatoarei Șoșoacă, nu se lămurește direcția spre care merge AUR. Dimpotrivă, prin această ruptură simbolică cu o bună parte din propriul electorat – care dorea o „revoluție anti-Sistem” –, liderii AUD devin și mai dubioși.
Iar în loc de concluzie, rămânem cu o întrebare: dacă începe să-și sacrifice electoratul, atunci pe cine slujește, cu adevărat, AUR?
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Se pare că da: jurnalismul este o meserie periculoasă. Și nu mă refer la un caz dintr-o țară îndepărtată din Africa sau Orientul Mijlociu. Se întâmplă chiar în Republica Moldova.
O echipă a postului de televizune TV8, un post foarte apreciat în Republica Moldova, este blocată pe Nistru de către „pacificatori” înarmați. Îmi aduc aminte că în 2012 a fost ucis un tânăr care dorea să treacă Nistrul. Vadim Pisari era numele său.
Acum, vajnicii „pacificatori” le-au cerut să șteargă tot ce au filmat.
Regiunea transnistreană nu mai este sub controlul autorităților de la Chișinău din anul 1992. Atunci a fost un război pe Nistru. Așa-zisele autorități de la Tiraspol nu sunt altceva decât niște păpuși ale Moscovei. Acești ”pacificatori” de pe Nistru sunt tot soldați ruși.
Autoritățile de la Chișinău, cu părere de rău, nu fac altceva decât să cedeze în fața celor de la Tiraspol. Miliția transnistreană trece Nistrul și arestează pe cine vrea de pe teritoriul Republicii Moldova. Pe ei nu-i oprește nimeni.
Însă acest grup de jurnaliști de la Chișinău a fost oprit. Mai mult decât atât, televiziunea de stat de la Tiraspol, TV PGTRK, filmează reportaje întregi în centrul Chișinăului. Eu, personal, am văzut aceste reportaje pe YouTube. Bineînțeles că sunt reportaje contra Republicii Moldova.
Ce fac autoritățile de la Chișinău? Absolut nimic.
Paul Szasz Sebeș
(Opiniile îmi aparțin și nu implică redacția Ziaristii.com)
Surpriza alegerilor parlamentare din decembrie 2020 – o surpriză aproape șocantă atât pentru analiștii politici, cât și pentru liderii partidelor politice post-decembriste mai vechi sau mai noi –, Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) dă semne că începe să-și piardă din strălucirea de auto-proclamat „metal prețios” al naționalismului populist românesc.
Liderii și elita parlamentară AUR – se pare că aflați încă în inerția campaniei electorale, de unde și stridențele populiste prin care încearcă să-și acopere nepriceperea în cele ale politicii parlamentare – reușesc cu greu să proptească și să salveze de la prăbușire vitrina plină de mărgelele sclipitoare ale promisiunilor populist-naționaliste cu care și-au câștigat locul călduț și bine plătit în Parlamentul țării.
Să dai din gură isteric, în campania electorală, bălmăjind înflăcărat vorbe mari – „Patrie”, „Familie”, „Credință”, „Unire” etc. – este infinit mai lejer decât să faci politică națională în democrația parlamentară.
Neputința de a începe să facă politică serioasă, alta decât cea a scandalurilor de mahala ori a declarațiilor umflate cu vorbe mari, dar fără efecte practice, i-a obligat pe liderii AUR ca, în primele două luni după succesul înregistrat în alegerile parlamentare, să se refugieze într-un comportament public care reprezintă un biet „surogat” al vieții de partid.
În ciuda zecilor de mii de „like”-uri de care beneficiază postările și „live”-urile propagandistice făcute de George Simion în rețelele de socializare, AUR lasă impresia că este un partid „de buzunar” sau mai bine zis „în buzunarul” celor trei lideri formali și informali: Simion – Șoșoacă – Târziu.
Singurul parlamentar AUR care s-a făcut remarcat, separat de cei trei, este deputatul Dumitru-Viorel Focșa, devenit „celebru” pentru modul nesimțit în care l-a atacat pe fiul lui Ion Rațiu, jignindu-l cu apelativul „retardat” (gest de mahala pentru care deputatul AUR, redobândindu-și pentru moment luciditatea și bunul-simț, și-a cerut scuze public).
Altfel, când auzi despre AUR, auzi de fapt, despre cele trei mai-sus pomenite capete ale partidului.
De unde acest fenomen? Din simplul fapt că AUR nu funcționează, deocamdată, ca un partid cu viață internă democratică, într-o structură organizatorică bine definită și funcțională, în temeiul unui statut și al unui program politic.
În ciuda propagandei grandomane din timpul constituirii AUR – cum că este susținută de numeroase și puternice grupuri locale de simpatizanți, așa cum a încercat (și chiar a reușit!) să lase impresia George Simion prin peregrinările lui prin țară, cu vestitul autocar aurit –, acest partid abia acum începe să se organizeze, folosind formula „de sus în jos”.
Deocamdată, cei „peste 15.000 de români înscriși în AUR”, cu care se lăudau liderii AUR imediat după alegerile parlamentare, nu se văd și nu se aud în filialele AUR din teritoriu.
Se observă însă că parlamentarii AUR caută să-și organizeze, cu adevărat, filialele în orașele lor de domiciliu, fie folosindu-se de grupul restrâns de simpatizanți format din membrii familie și câțiva susținători, fie pornind chiar de la zero. Puțin probabil că această (re)organizare structurală va respecta democrație internă garantată de statutul AUR. Mai degrabă va fi, de fapt, o ocazie binevenită pentru noii „șefi” locali ai AUR, cu statut de parlamentari, să-și consolideze prezența în teritoriu.
Tripleta Simion – Târziu – Șoșoacă în seara alegerilor (6 decembrie 2020). Și-au mai făcut loc în prim-planul pozei naistul Nicolae Voiculeț (cel cu ochelari) și patronașul de televiziune Bobby Păunescu (cel cu aplauzele)
Puritatea promisă de liderii AUR cu privire la a face politică „altfel” decât vechile partide postdecembriste va fi acum testată. Oricum, această promisiune a fost pusă sub semnul întrebării prin infestarea listelor de candidați ai AUR cu mici clanuri de familie, presa identificând nu mai puțin de 27 de perechi de candidați soț-soție, tată-fiică, tată-fiu, mamă-fiică, mamă-fiu, frate-soră, frate-frate.
Modul în care parlamentarii AUR își vor organiza filialele locale și vor folosi, pentru angajări, contracte de bunuri și servicii etc., banii primiți de la bugetul statului pentru activitatea parlamentară în teritoriu va confirma sau va infirma dacă AUR este ce zice – un partid de patrioți imaculați – sau doar „aceeași Mărie cu altă pălărie”, una naționalist-populistă, a „politichiei” mioritice.
Însă la acest moment, pentru AUR, organizarea internă, respectul față de cei care au votat AUR și îndeplinirea promisiunilor făcute reprezintă probleme mici în comparație cu marea problemă care își arată tot mai des colții: caracterul eterogen al „leadership”-ului.
Acesta confirmă că AUR, ca fenomen politic, are „rădăcini” sociale, culturale și inclusiv doctrinare total diferite una de alta, fapt care se observă și în atitudinile, comportamentele și ideile promovate de cele trei „voci” ale AUR: Simion, Șoșoacă și Târziu.
Să le privim cu de-amănuntul.
George-Nicolae Simion – de la ultrasul „șef” de galerie de fotbal la „liderul mesianic” al AUR
Deși AUR are o conducere de tip colegial – cu doi copreședinți, Simion și Târziu –, adevăratul lider al AUR este George-Nicolae Simion. Fostul șef al grupului de ultrași scandalagii „Uniți sub tricolor” a reușit să construiască un partid de succes aproape (aparent!) din nimic. Dacă Simion a fost mânat în acest demers fie de o genialitate politică destul rar întâlnită pe plaiurile mioritice, fie de vreun grup de experți cu interese geostrategice asupra României, nu știm, timpul ne va lămuri.
Rețeta propagandei manipulate de George Simion a fost simplă și eficientă: repetarea obsesivă a câtorva sloganuri ușor de memorat – „Basarabia e România”, „România Mare în Europa”, „AUR pentru România” etc. – ca suport pentru un discurs naționalist-populist dezlânat, dar seducător prin romantismul patriotard asumat, despre „valorile AUR”: Familie, Patrie, Credință, Libertate… totul îngroșat și strident și așezat pios sub chemarea mistică: „Împreună în numele lui Dumnezeu!”.
Comportamentul public de până acum al adevăratului lider al AUR, deputatul George-Nicolae Simion, face dovada că acesta se simte bine în confortul și eficiența oferite de rețeta amintită. Postările și „live”-urile rămân principalele instrumente de comunicare ale lui Simion, care pare a fi chiar îndrăgostit de ele, de unde și insistența în utilizarea lor.
Stilul de comunicare este același ca în perioada în care George Simion își confecționa „jucăria” numită AUR (ori participa la confecționarea ei): simplu, direct, cu fraze scurte, spuse „din suflet”, când lacrimogen, când motivațional, „ca de la frate la frate”. Aproape mereu îți lasă senzația că mai e un pic și liderul AUR te invită „la o bere cu băieții” pentru a dezbate marile și arzătoarele probleme ale patriei și neamului.
Însă în participările sale la emisiuni radio-TV, liderul AUR pare că este „setat” pe un alt tip de discurs. Pe de o parte, se folosește doar câteva idei (dintre cele ale propagandei electorale a AUR), exprimate simplu, pe înțelesul omului de rând și uneori, agresiv, dacă contextul cere un pic de spectacol. Pe de altă parte, când sunt discutate subiecte delicate despre Uniunea Europeană, NATO, Rusia, George Simion se pronunță cu dibăcie (și uneori chiar cu o viclenie care face dovada existenței fie a unei firi ascunse în adâncul lui Simion, fie a unor instructori străluciți care și-au antrenat bine discipolul). De exemplu, uneori lasă să-i scape o critică dură la adresa lui Putin (care nu exprimă însă o reacție concretă, pe o temă geopolitică evidentă și în confruntare cu un interes real al Rusiei în zonă), iar alteori parcă se grăbește să reconfirme (neconvingător) că AUR nu este anti-UE, anti-NATO, anti-democrație etc.
Deocamdată, se pare că liderul AUR nu se simte suficient de confortabil în discuțiile pe probleme concrete, care solicită soluții economice, politice, militare, diplomatice etc. la fel de concrete și care nu pot fi rezolvate cu gargara naționalist-populistă utilizată de George Simion în campania electorală.
Simion și Șoșoacă îmbracă haina aducătoare de voturi
Totuși, să nu credem că George Simion este vreun neputincios ori vreun neofit în cele ale vieții politice. Dimpotrivă, liderul AUR este un jucător politic agresiv, atunci când situația îi cere. Să ne reamintim că nu a ezitat să se folosească de agresivitatea nativă pe care o manifesta în vremurile în care coordona gruparea de ultrași, aproape reușind să blocheze ședința în care a fost aleasă conducerea Camerei Deputaților. O dovadă că adevăratul George Simion nu este acel „băiat de aur” și simpatic din „live”-urile de pe Facebook, ci un politician fără scrupule, dispus să sacrifice orice (inclusiv democrația parlamentară?) pentru a-și atinge scopurile.
Ajungem astfel la miezul „leadership”-ului practicat de liderul AUR: duritatea și radicalismul.
Obișnuit cu confruntările fizice de stradă, precum și cu camaraderia dură dintre ultrași, liderul George-Nicolae Simion pare că nu ezită să-și folosească aceste calități în interiorul partidului, în relația cu cei aflați pe o treaptă ierarhică inferioară. Democrația de partid nu-i este neapărat simpatică și sub aparența conducerii bicefale, alături de delicatul și în același timp, orgoliosul Claudiu-Richard Târziu, el practică o conducere autoritară (poate chiar autoritaristă) a AUR.
Liderul AUR are „simțul istoriei”, el se știe „chemat de destin” să ofere propășire Neamului, să refacă „România Mare în Europa”. Deși departe de a fi după chipul „Căpitanului” Corneliu Zelea Codreanu – cu care, în mod eronat, l-au asemuit unii comentatori politici –, George-Nicolae Simion s-a (lăsat) înconjurat de aura „liderului mesianic”. Această aproape megalomanie îi este hrănită de zecile de mii, sutele de mii de comentarii și „like”-uri în rețelele de socializare. Spunem „aproape” pentru că liderul AUR are un autocontrol suficient de puternic încât să evite ipsita narcisismului.
Dincolo de aceste imagini, mai mult sau mai puțin complete, despre personalitatea politică a lui George-Nicolae Simion, se observă că el urmează disciplinat o agendă (geo)politică foarte bine definită.
În țară, liderul AUR urmărește câteva obiective: să păstreze (eventual, să crească) bazinul electoral al AUR, să facă din AUR un partid frecventabil, păstrându-i, în limite acceptabile, dimensiunea de „jucător” incomod pentru comunitatea politică parlamentară românească, să organizeze structura teritorială de partid a AUR.
Principalul obiectiv al lui George-Nicolae Simion va fi însă clarificarea raportului de forțe din interiorul AUR. Deocamdată, coabitarea cu celălalt „copreședinte” AUR este una pașnică și se pare, chiar benefică pentru partid, dar „luna de miere” nu va ține prea mult. Istoria vieții politice românești (și nu numai!) ne demonstrează că între doi lideri cu caracteristici de personalitate, de doctrină, de filosofie politică diferite, chemați să gestioneze în comun interese de partid și interese personale, într-un sfârșit, apare ruptura.
AUR are chipul lui George-Nicolae Simion și orice alt chip care ar diminua ori chiar ar șterge amprenta pusă de Simion asupra acestui partid va provoca, mai devreme sau mai târziu, dispariția AUR. Simion știe acest lucru și nu va permite să se întâmple.
Simion, Șoșoacă și alți AUR-iști
În străinătate, liderul AUR își caută aliați, vrea să dobândească aura de „jucător geopolitic” și în același timp, să fie validat de parteneri politici europeni. Deocamdată, el mizează pe conservatorii europeni. O alegere interesantă, dar unii ar zice, ciudată, aceasta pentru că discursul politic al AUR are mai mult caracteristicile celui promovat de grupul suveraniștilor din Parlamentul European. Probabil că prezența în acest grup politic a unor formațiuni finanțate de Putin, l-a determinat pe George-Nicolae Simion să se orienteze spre grupul Conservatorilor și Reformiștilor (ECR – European Conservatives and Reformists), în care Polonia ocupă poziția de lider. Prin acest demers, liderul AUR încearcă să obțină nu numai un aliat european, ci și să combată zvonurile care circulă insistent în presa românească, cum că AUR este o construcție politică a Rusiei lui Putin.
Vizita europeană a lui George Simion – cu tot „fardul” propagandistic gros aplicat de AUR – a fost un semi-eșec. De fapt, conform „Deutsche Welle”, liderul AUR a bătut la ușa mai multor președinți de formațiuni conservatoare, nu doar în Polonia, ci și în Belgia și la Parlamentul European, încercând (cu un fel de viclenie mioritică, s-ar putea zice) să obțină validarea persoanei sale și a AUR ca prezență în familia conservatorilor europeni. Liderii conservatori europeni au rămas rezervați și nu și-au făcut timp pentru deputatul George-Nicolae Simion, acesta fiind „pasat” în grija consilierilor. Unul dintre consilieri – parlamentarul polonez Janusz Kowalski, ministru-adjunct în guvernul polonez – a fost chiar răsplătit cu un cadou (o hartă a României Mari), pentru timpul acordat liderului AUR.
Sintetizând, George Simion (cu toate ale sale, bune sau mai puțin bune) este și va rămâne motorul AUR, restul colegilor din conducere, din parlament, din structurile teritoriale ale AUR fiind doar elemente necesare, dar nu și suficiente pentru ca AUR să supraviețuiască. Altfel spus, AUR este un partid construit nu în jurul unor idei, ci în jurul persoanei și personalității deputatului George-Nicolae Simion. El este deci „cheia” pentru a afla pe cine slujește AUR…
Diana Iovanovici-Șoșoacă – de la activista anti-BOR la senatoarea iubitoare de ierarhi „anti-mască”
Deși nu se regăsește printre liderii formali ai AUR – conform site-ului partidului, nici măcar printre membrii uneia dintre structurile de conducere – avocata Diana Iovanovici-Șoșoacă a avut și are un rol determinant în succesul electoral al acestui partid.
Diana Iovanovici-Șoșoacă este liderul informal al grupării „de mahala” a AUR. Folosim expresia „de mahala” nu într-un sens peiorativ. Dimpotrivă, vrem să arătăm că doamna senator AUR este vârful de lance al unui grup consistent de votanți ai AUR cu anumite caracteristici: o înțelegere simplistă a vieții politice; un naționalism „de birt”, pe cât de primitiv, pe atât de intens asumat și amestecat cu o religiozitate superstițioasă de telenovelă sud-americană; o imensă frustrare acumulată față de nedreptățile sociale suferite în România sau în țările vest-europene unde au fost siliți să emigreze; o dorință furibundă de a răspunde ipocriziei și aroganței politicienilor post-decembriști prin gesturi stridente, agresive și batjocoritoare la adresa acestora etc.
Senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă este „revoluționarul de profesie”, este „Ana Pauker redivivus” în AUR, gata oricând să atace cu duritate „dușmanii poporului”, o „Mița Baston” dispusă, fără nici cea mai mică crispare venită din partea bunului simț, să-și pună poalele-n cap în piața publică întru apărarea partidului, a neamului, a patriei mult-iubite.
Prin aceste gesturi (unele considerate a fi în vecinătatea obscenității), senatoarea AUR a reușit să devină rapid ceea ce se poate numi „Fenomenul Șoșoacă”.
Însă cine se lasă impresionat de strigăturile isterice ale doamnei senator și reduce mesajul ei doar la un spectacol de circ, este în eroare.
Senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă știe ce face, atunci când provoacă scandal și trebuie spus că o face eficient. Lupta senatoarei AUR nu este doar pentru partid. Ținta principală este electoratul despre care am pomenit, oamenii care au votat AUR pentru că pe liste a existat și personajul Șoșoacă. Flexibilitatea, până la marginea ipocriziei, de care a dat dovadă doamna Șoșoacă, de-a lungul timpului, în opiniile publice exprimate pe diferite subiecte (viața politică, viața religioasă etc.), ne avertizează că avem de-a face cu un „animal politic” de succes.
Această „reîntoarcere la credință” a finalizat cizelarea profilului politic pe care avocata și l-a confecționat, mulțumind pe deplin electoratul care i-a oferit mandatul de senator.
„Fenomenul Șoșoacă” a fost lăsat să crească de liderul AUR, deputatul George-Nicolae Simion, dar de ceva vreme devine incomod. Doamna senator Șoșoacă nu e interesată de încercările lui Simion de a face AUR frecventabil în țară, în UE și nu dă semne că vrea să renunțe la stilul ei „de mahala”.
Orice parlamentar (iar cei din AUR, cu tot patriotismul demagogic declamat nu fac excepție) își dorește ca mandatul pe care-l exercită să nu fie ultimul! Este o reacție firească, iar doamna senator AUR Diana Iovanovici-Șoșoacă nu face excepție de la această regulă.
Comportamentul strident al senatoarei AUR este întemeiat pe o cunoaștere profundă a sistemului juridic, generată de practica în avocatură. Atacurile instrumentate de senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă nu sunt doar de dragul circului, al scandalului, ci ascund în adâncul lor un raționament avocățesc foarte eficient. Altfel spus, senatoarea AUR este un politician periculos, atât pentru adversarii din afara partidului, ci și (mai ales!) pentru cei din interiorul AUR.
Senatoarea AUR Diana Iovanovici-Șoșoacă acumulează repede și cu o eficiență grozavă, forța necesară pentru a solicita, în curând, o poziție importantă în conducerea AUR, inclusiv pe aceea de lider formal și nu doar informal, așa cum este în prezent.
În concluzie, senatoarea AUR Diana Iovanovici-Șoșoacă reprezintă un important vector de putere în interiorul AUR și beneficiază de susținerea unui număr consistent de membri și votanți AUR. Avantaj de care, în AUR, se mai bucură doar liderul George-Nicolae Simion.
Claudiu-Richard Târziu – de la ziaristul talentat și simpatizantul legionar la doctrinarul senator AUR
Copreședintele AUR, jurnalistul Claudiu-Richard Târziu, cunoscut prin articolele publicate în Revistele Formula AS și ROST, este sau se vrea să fie, alături de controversatul filosof Sorin Lavric, un fel de lider al intelectualității (de) AUR.
Deși înzestrat cu un evident și recunoscut talent scriitoricesc, senatorul AUR Claudiu-Richard Târziu este un orator politic stângaci, puțin capabil să-și mobilizeze auditoriul, să trezească, prin arhitectura discursului și inflexiunile vocii, sentimentele intense și înflăcărarea cu care operează orice demers politic.
Târziu rămâne un om al scrisului, rolul de vorbitor la tribuna Senatului nu i se potrivește, cel puțin, deocamdată. La fel, luptele directe și dure, pe „frontul” dezbaterilor televizate, nu-i sunt confortabile. Discursul doctrinarului AUR este unul eminamente „ex cathedra”, potrivit colocviilor academice, discuțiilor filosofice și nu certurilor „ca la ușa cortului” specifice vieții politice românești.
Contribuția lui Claudiu-Richard Târziu la succesul AUR și dacă vreți, miezul „târguielilor” dintre el și liderul AUR George-Nicolae Simion au fost tocmai imaginea lui de intelectual cu notorietate și relațiile importante pe care le are Târziu în rândul intelectualilor români cu vederi naționaliste și (în multe cazuri) nostalgic legionare.
Jurnalistul Claudiu-Richard Târziu „și-a plătit” locul de senator prin recrutarea pentru AUR, a câtorva intelectuali din cercul de prieteni sau cu care mai lucrase la diferite proiecte civice și culturale, precum Asociația ROST (cu revista omonimă) sau Coaliția pentru Familie. Altfel spus, Târziu a oferit AUR ceea ce-i lipsea: onorabilitate pe care un partid (crede că) o dobândește prin afișarea în vitrina propagandistică a unor intelectuali cu notorietate.
Totuși, să nu privim la senatorul AUR Claudiu-Richard Târziu ca la un intelectual delicat, mânat în luptă de ideluri romantice și lipsit de pragmatism politic. Dimpotrivă, senatorul AUR și-a negociat foarte ferm „cartea” personală: a obținut pentru el și aliații săi din partid locuri eligibile pe listele de la alegerile parlamentare, și-a propulsat soția în conducerea partidului (ca Președinte al Organizației de Femei) și a fost la un pas s-o bage și în Senatul României, controlează în mare măsură Senatul AUR etc.
Colegi în conducerea AUR: soții Claudiu și Adela Târziu
Nu în ultimul rând, senatorul AUR Claudiu-Richard Târziu, alături de filosoful Sorin Lavric, a dobândit și „aura” de doctrinar al partidului, contribuind substanțial la definirea ideologică a AUR.
Toate acestea sunt atuuri importante pentru copreședintele Târziu și pot fi utile într-o eventuală luptă pentru putere. Deocamdată, însă, el trebuie să-și consolideze poziția în partid.
Faptul că persoana lui nu este suficient de vizibilă, atât în partid, cât și pe scena politică, reprezintă una din problemele serioase ale senatorului AUR Claudiu-Richard Târziu. El este perceput ca reprezentant al AUR doar pentru că se află lângă liderul George-Nicolae Simion, iar în rândul membrilor și votanților AUR, este limpede că nu beneficiază de vreo intensă simpatie, ci mai mult de un fel de îngăduință, în calitatea lui de partener acceptat de George Simion.
Târziu este conștient de faptul că își datorează calitatea de senator AUR lui George Simion și că funcția de copreședinte este rezultatul unei negocieri care reflectă nu vreo egalitate între capacitățile de a aduce voturi ale celor doi copreședinți, ci doar o formulă de compromis necesară pentru obținerea succesului imediat în alegerile de anul trecut, însă insuficientă pentru funcționarea eficientă a partidului, în viitor.
Poziția în partid a celui de-al doilea copreședinte AUR este destul de precară. Senatorul Târziu are stângăcii care pot fi fatale în lupta politică din partid și este dependent de un anumit stil de „leadership”. În general, el a fost obișnuit să fie lider unic (ori măcar factor decizional decisiv) în construcțiile civice și culturale pe care și le-a asumat (de unde și puseurile lui de orgoliu) sau să fie sub „ascultarea” unor personalități de anvergură ale vieții culturale și bisericești.
În AUR, senatorul Târziu nu este lider unic, nu are putere decizională decisivă, iar fostul ultras George Simion nu are defel anvergura intelectuală a celor de care era obișnuit Târziu să facă ascultare.
Între copreședinții Claudiu Târziu și George Simion, cel de-al doilea ia mereu centru imaginii
Nu în ultimul rând, să remarcăm și diferența clară de nivel intelectual între Claudiu-Richard Târziu și George-Nicolae Simion. Senatorul Târziu este omul cărții, al dezbaterilor academice și dezvoltă cu lejeritate relații în rândul intelectualilor naționaliști, este un intelectual strălucitor în interiorul unei săli de seminar, dar aproape inexistent în fața unei mulțimi de votanți adunați într-o piață de mahala. Liderul Simion este omul acțiunii în stradă, violent, autoritar, seducător pentru plebe, versatil și energic, capabil să se ia la bătaie cu jandarmii și totuși, suficient de instruit cât să îmbrace costumul elegant de lider de partid parlamentar și să participe, cu morgă, dar destul de onorabil, la o dezbatere politică.
Naționalism-populismul AUR va sucomba sub presiunea propriilor promisiuni electorale
Înțelegem, deci, că cele trei capete prin care AUR se face cunoscut în diferite medii ale societății românești conviețuiesc nu în mod natural, ci ca urmare a compromisului politic. O realitate care risipește mitul purității AUR-ului naționalist.
Cât va mai reuși AUR să reziste – cu o conducere eterogenă și doar cu ajutorul gargarei naționalist-populiste – rămâne de văzut. Eșecul încercării liderului AUR George-Nicolae Simion de a obține validare din partea conservatorilor europeni este un semn rău pentru acest partid. Presiunile specifice activității parlamentare – caracterizată prin „arta compromisului” – vor provoca, inevitabil, o trecere prin sită a multor promisiuni electorale și a multor caractere din rândul aleșilor AUR.
Cei mai mulți dintre votanții AUR așteaptă de la liderul George-Nicolae Simion și parlamentarii săi o revoluție care să zdruncine fatal sistemul. Numai că, în democrația parlamentară, o astfel de revoluție nu este posibilă. Naționalism-populismul AUR se va epuiza, sucombând sub presiunea propriilor promisiuni electorale și confruntat cu realitatea vieții politice în democrație.
O democrație românească încă bolnavă, într-adevăr, dar care nu poate fi vindecată prin naționalism, populism și fantezii adolescentine la umbra legionarismului, așa cum a propus și a sedus AUR în campania electorală la alegerile parlamentare din 2020.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Un copil a murit, în urma slujbei de Botez, la o biserică din Suceava. A fost botezat prin afundare completă. După, bebelușul era în stop cardio-respirator. Familia a observat că e inert și a chemat ambulanța. Azi, copilul a murit. Avea şase săptămâni şi, conform medicilor, a înghiţit foarte multă apă.
Nu vreau să îmi închipui dimensiunea acestei drame, pentru că nu pot să înțeleg durerea unor părinți care-și duc la botez copilul plin de viață și îl aduc mort. Biserica e locul în care pășim din moarte la viață, nu invers. Taina care deschide uşa Vieţii a devenit prilejul morţii. Ce ironie macabră.
Niciodată nu i-am înțeles pe preoții care țin morțiș să boteze copilul prin afundare totală, iar nu prin turnarea apei pe cap. Dacă preotul e lipsit de experiență practică (chiar în ciuda experienței au fost accidente), această încăpățânare poate fi fatală.
Harul Duhului Sfânt coboară și lucrează asupra nou botezatului nu datorită afundării complete, ci a invocării pe care preotul o face, prin rugăciunile rostite, chemând întreaga Sfântă Treime din cer pe pământ. Copilul e considerat botezat, chiar și prin turnarea apei, dacă e rostită formula treimică.
Acum, nu mai botezăm adulţi, ca în epoca apostolică, ci prunci fragili, care se zbat pentru viaţa lor. Subiecţii sfintei Taine a Botezului s-au schimbat. Sunt nou născuţi. Chiar şi o secundă de neatenţie, ezitare sau nepricepere a preotului e mortală. Aici e pericolul.
Poate ar trebui ca Biserica Ortodoxă Română, la nivel superior, să analizeze toate cazurile de accidente şi deces ale copiilor botezaţi în decursul timpului, astfel încât botezarea prin turnarea apei să devină regulă, nu excepţie. Deja foarte mulţi preoţi o practică, tocmai din teama de a nu răni sau ucide pruncii botezaţi.
Dumnezeu să dăruiască putere familiei care și-a pierdut pruncul, iar preotului răbdare și înțelepțire în necazul prin care trece.
