Categorie: Opinii

  • Problema ucraineană și presa din România

    Presa din România (dacă asta se mai poate numi presă) este ocupată doar de Diana Șoșoacă și alte personaje de acest gen. Eu, unul, nu am mai văzut de câteva luni o emisiune dedicată politicii externe. Avem câțiva analiști de politică externă, dintre care unul este numărul 1 pe spațiul estic.

    Așa că, din cauza faptului că nu suntem informați, să nu ne mire faptul că o să ne trezim cu un mare conflict militar în Ucraina. Pentru că situația, în momentul de față, așa arată. Rusia are mare nevoie de o victorie undeva.

    Schimbarea de la Casa Albă nu-i este favorabilă lui Vladimir Putin. Lui Putin îi convenea faptul că Trump retrăsese America din politica externă.

    Putin are probleme și pe plan intern. Populația este nemulțumită. Rămân la părerea mea și că nu cred în Navalnîi. Așa că Vladimir Putin – prin asta mă refer la întreg sistemul pe care îl reprezintă – are nevoie de o mare victorie. E dispus să joace dur în problema ucraineană. Asta, doar ca să dea bine pe plan intern.

    Dezmembrarea Ucrainei, urmând precedentul Iugoslaviei, este un scenariu care merită luat în calcul. Nu înseamnă că se va și întâmpla. Țara care, indiferent ce se va întâmpla, joacă și va juca tare este Ungaria. Asta trebuie s-o recunoaștem.

    Ce trebuie să facă România? Indiferent de situație, România trebue să-și apere românii din comunitățile istorice. Ceea ce se întâmplă cu românii de acolo este dureros.

    Închei cu un avertisment: dacă va fi o intervenție militară rusească în Ucraina, eu nu exclud faptul că și trupele militare rusești aflate în Transnistria vor intra de partea cealaltă în Ucraina.

    Paul Szasz Sebeș

    (Opiniile îmi aparțin și nu implică redacția Ziaristii.com)

    DE ACELAȘI AUTOR:

  • Domnule Băsescu, de ce e „nulitate” Vlad Voiculescu? Pentru că nu a luat șpagă 6,3 milioane de euro precum omul dvs., doctorul Duță, cel condamnat la 6 ani de pușcărie?

    Cu o zi înainte să fie demis din funcția de ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu (USR-PLUS) a fost aspru criticat de fostul președinte al României, Traian Băsescu (PMP).

    „Domnul Voiculescu este o nulitate în materie de sănătate. Nu o fi țara asta plină numai de nulități, puteau să-l lase pe Tătaru în continuare. (…) Nulitățile nu au cum să dea bine, lipsa de recunoaștere profesională nu are cum să aducă autoritate. Despre ce lume vorbim? Una în care cu cât ești o nulitate mai mare, cu atât să fii mai apreciat?”, și-a lansat tirada fostul președinte la B1 TV pe 13 aprilie.

    A doua zi, premierul Florin Cîțu (PNL) l-a destituit pe Vlad Voiculescu pentru ultima „ispravă” pe care a făcut-o secretara de stat Andreea Moldovan: publicarea în Monitorul Oficial a unui ordin de mare impact, cel privind carantinarea, fără avizul președintelui Comitetului Național pentru Situații de Urgență și, implicit, fără informarea premieruui. Șeful acestui Comitet este însuși Florin Cîțu. Aici n-a fost vorba de un război politic, ci de o eroare instituțională la nivel înalt.

    Dincolo de asta, intervenția lui Traian Băsescu la B1 TV e una prea dură pentru Vlad Voiculescu. Adică, Voiculescu se face vinovat de prăbușirea întregului sistem de sănătate, deși s-a aflat la conducerea ministerului mai puțin de 4 luni.

    În toată această perioadă, în afara unor greșeli organizatorice și de comunicare, s-o spunem pe-a dreaptă: a fost ministrul care a pus gând rău mafiei din sănătate, a început reorganizarea sistemului din temelii. Practic, a vrut să înlăture numirile politice și să angajeze persoane competente, pe bază de concurs, pe criterii de eficiență.

    Violența verbală a lui Traian Băsescu nu este însă una întâmplătoare. Și el, în calitate de șef de stat, a stat bine înfipt în ciolaniada PDL pe vremea în care Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) era condusă de „locotenentul” său Lucian Duță.

    În aproape 3 ani, Duță, fost președinte al PDL Sector 1 – București, a „reformat” sistemul de sănătate prin luarea unor șpăgi „la ordin politic”, cum reiese din rechizitoriul întocmit în cazul său de Direcția Națională Anticorupție (DNA).

    Mai mult, la ultima sa șpagă, Duță a invocat o relație apropiată cu președintele de atunci, Traian Băsescu. Dezvăluirea i-a aparținut lui Radu Enache, reprezentantul HP România, într-o mărturie depusă la DNA și lecturată de G4Media.ro.

    Mărturia lui Radu Enache, în rechizitoriul DNA

    * „În cursul lunii ianuarie 2010 am fost sunat de dl. Ionuţ Popa, cu care fusesem coleg de Lojă Masonică, care mi-a spus că dl. Lucian Duţă a fost nominalizat pt. funcţia de preşedinte al CNAS. Acesta mi-a facilitat o întâlnire cu dl. Duţă la un restaurant în apropierea pieţelor Universităţii – Rosetti. În cadrul discuţiei, dl. Duţă şi eu am menţionat importanţa dezvoltării proiectului SIUI (Sistemul Unic Integrat al Asigurărilor de Sănătate), dl. Duţă subliniind necesitatea obţinerii unui «sprijin politic» pentru proiectele de la CNAS, lăsând să se înţeleagă că e vorba despre «sponsorizări» pentru obţinerea acestui sprijin politic, de fapt era vorba despre plata unor comisioane.”

    * „Întrucât SIUI nu era folosit în judeţe şi trebuia să se treacă la o soluţie centralizată, am cerut doamnei Socol, directoarea Siveco, să-mi dea 100.000 de euro cash, pe care i-am transmis d-lui Duţă. Întâlnirea a avut loc în luna februarie 2010, nu-mi amintesc exact. Pentru a evita riscul de a fi văzuţi, dl. Duţă a venit la mine acasă, a parcat maşina – un BMW de culoare neagră – în garajul meu, i-am dat banii, i-a pus în portbagajul maşinii şi apoi a plecat.”

    * „La lansarea proiectului Cardului Electronic de Sănătate, dl. Duţă şi-a manifestat nemulţumirea în legătură cu cuantumul comisioanelor primite de la Siveco pentru proiectele anterioare, solicitându-mi să găsim un alt partener prin intermediul căruia să se furnizeze comisioanele solicitate pentru obţinerea de «sprijin politic».”

    * „Pentru câştigarea licitaţiei organizate de Imprimeria Naţională, HP a realizat un consorţiu cu firma Novensys, care avea expertiză tehnică legată de carduri şi colaborase anterior cu Imprimeria Naţională, în alte proiecte. Din câte îmi amintesc, dl. Duţă mi-a solicitat un comision tot de 10 %, respectiv de un milion de euro. Această solicitare a fost făcută anterior câştigării licitaţiei.”

    * „Nu-mi amintesc exact când, dar în mod cert înainte ca asocierea HP-Novensys să depună oferta. Îmi amintesc exact acest lucru pentru că suma solicitată drept comision de dl. Duţă a intrat în preţul ofertei partenerului Novensys (respectiv livrabilele furnizate de Novensys în oferta depusă de consorţiu a fost mărită cu suma comisionului).”

    * „De fapt, acest lucru s-a întâmplat la toate proiectele, în sensul că comisioanele cerute de dl. Duţă trebuiau stabilite anterior depunerii ofertelor, întrucât cuantumul lor era inclus în cuantumul ofertei. În cazul comisioanelor furnizate de Siveco, nu am cunoscut valoarea lor exactă, deoarece erau incluse în valoarea globală a ofertei subcontractorului Siveco.”

    * „Întrucât dl. Duţă a fost eliberat din funcţia de preşedinte ulterior câştigării licitaţiei pentru cardul electronic de sănătate, Novensys a refuzat să mai transfere acestuia comisionul solicitat de dl. Duţă. Dl. Duţă a insistat în numeroase rânduri să primească acel comision, evocând calitatea sa de preşedinte al PDL Sector 1 şi relaţia cu preşedintele Băsescu, faptul că PDL va reveni la guvernare.”

    De la Luci Duță la Nuți Udrea

    Acum se vede cine e o „nulitate în materie de sănătate”: e chiar „pila” lui Băsescu, nu „mielul” Voiculescu, cel care a dorit să desființeze astfel de practici mioritice.

    Domnule președinte Băsescu, nu Voiculescu a luat șpaga de 6,3 milioane de euro pentru implementarea cardurilor de sănătate, ci omul dumneavoastră din PDL, doctorul Lucian Duță!

    Domnule președinte Băsescu, nu Voiculescu a primit în această speță o condamnare de 6 ani de închisoare cu executare, ci „pila” dumneavoastră din PDL, Lucian Duță!

    Ați mai spus la B1 TV: „Am vrut în 2012 să introducem, pe asumarea răspunderii, noua lege a sănătății. Pentru că sistemul nu a avut încredere în ceea ce eu voiam să propun, au ieșit oameni în stradă, au protestat, nu s-a făcut. Toate aceste lucruri s-au întâmplat chiar dacă legea pe care eu o propuneam era emanația celor mai mari specialiști din România. Însă în loc să-i las pe ei s-o prezinte, m-am apucat eu s-o explic”.

    Care „lege”? Aia a șpăgilor de la CNAS? Lăsați-o moartă, domnule președinte Băsescu! Și, în loc să vă luați de Vlad Voiculescu, vedeți-vă de infractorii din fostul PDL, de la Luci Duță la Nuți Udrea!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * După derapajul cu „zombie politic”, Drulă revine la treburi serioase: demolează imperiul mafiot al lui Rădoi! 63 de chioșcuri ilegale în 10 stații, lichidate vineri seară

    * VIDEO. Orban: Înainte de a-l ataca pe premierul Cîțu, orice ministru „trebuie să-și scrie demisia”. Principalul vizat: Cătălin Drulă, cel cu „zombie politic”

    * VIDEO. Dialogul CTP – Vlad Voiculescu. „Ați inundat casa ca să nu ia foc” / „Datele nu sunt certe”

    * „Olguțul” Claudiu Manda, europarlamentar PSD, a fost trimis în judecată de DNA pentru folosirea influenței politice

    * VIDEO. Scene înfiorătoare cu anarhistele rusofile. Cerva: „Câta picior i-am tras în cur! I-a sărit curu’ în aer!”. Lovin: „I-am vărsat cafeaua în cap! L-am călcat pe mână!”

    * VIDEO. Șoșoacă, mahala extremă. Interzisă pentru nepurtarea măștii, a intrat cu forța, ajutată de șoșoc. A pus „bulumacul” în ușă și tot ea a strigat că a fost „bătută”, „învinețintă”. Șoșocul a promis că „rupe ușa”

    * Socaciu, Daea, Bacalbașa, Tărăcilă, Hașotti, Solcanu își vor pensiile speciale înapoi! 122 de foști parlamentari au apelat la instanță pentru a-și recupera privilegiul pierdut prin lege

    * Soția unui director corupt din Primăria Capitalei („omul lui Oprescu”): „Ai sărit ca boul din Louis Vuitton!”. Infracțiuni de 33 de ani, condamnare de 6 ani

  • Cui folosesc acțiunile AUR. Deputatul Ringo Dămureanu, investiția chineză în Timocul Sârbesc și niște ruși supărați

    În strategia liderilor AUR de a confisca politic (perturba?) chestiunea drepturilor politice și culturale ale românilor din comunitățile formate în teritoriile statelor vecine României, un loc important îl ocupă situația românilor („vlahilor”) din Timocul Sârbesc.

    AUR a acționat în forță, în ultimele luni, în zona Timocului Sârbesc, profitând de relațiile mai vechi dezvoltate de George Simion, Claudiu Richard Târziu și sindicalistul de profesie Ringo Dămureanu cu unii lideri „vlahi” controversați din regiunea respectivă.

    În aparență (exact ca și în cazul acțiunilor lui George Simion în Republica Moldova), liderii AUR ar milita pentru apărarea drepturilor românilor („vlahilor”) din Timocul Sârbesc, insistând ca statul român să solicite condiționarea aderării Serbiei la Uniunea Europeană de respectarea acestor drepturi.

    În fapt, acțiunile AUR în Timoc sunt controversate și sunt pe traiectorie de coliziune cu interesele statului român. Apare suspiciunea că finalitatea acestor demersuri politice ale AUR, ca și cele din Rep. Moldova și Ucraina, este tensionarea relațiilor României cu statele vecine, sub pretextul apărării drepturilor minorităților românești.

    Vizita „ecologistă” a deputatului Ringo Dămureanu (AUR) în Timocul Sârbesc

    În perioada 5-6 martie 2021, o delegație AUR formată din 10 parlamentari a vizitat comunitatea „vlahilor” din Timocul Sârbesc. Printre membri delegației s-au făcut remarcați deputatul Ringo Dămureanu (președintele Comisiei pentru Constituționalitate din Camera Deputaților) și deputatul de origine basarabeană Boris Volosatâi (membru în Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării din Camera Deputaților.

    În cadrul vizitei au fost organizate mai multe runde de convorbiri cu reprezentanți ai Vicariatului Ortodox Român din Negotin și ai „Vlaska Narodna Stranka” – Partidul Neamului Vlah (Rumanesc). Coincidență sau nu, chiar în timpul vizitei (în noaptea de 5 spre 6 martie), sediul din Bor al acestui partid condus de controversatul lider „vlah” Predrag Balașevici a fost atacat de persoane necunoscute, care au spart un geam. Evident, s-au lansat imediat proteste publice din partea liderilor AUR și ai „Vlaska Narodna Stranka” cu privire la acest „atac al extremiștilor”. Rămâne de văzut cum va fi rezolvat cazul de Poliția din Bor, dacă se va confirma că este vorba de un atac antiromânesc ori de o înscenare…

    Patriotarul deputat Ringo Dămureanu (AUR)

    Prezența în Timocul Sârbesc a delegației conduse de deputatul Ringo Dămureanu a fost un fel de pregătire pentru vizita senatorului Claudiu Richard Târziu, copreședinte AUR (despre care vom detalia într-un articol separat). Conform unui comunicat de presă postat pe site-ul AUR, în discuțiile oficiale, Predrag Balașevici – liderul „Vlaška Naroda Stranka”, o minusculă formațiune politică a românilor „vlahi” din regiune – a prezentat delegației AUR care este principala problemă cu care „vlahii” se confruntă: acțiunile controversate ale companiei chineze Zi-Jin, care a cumpărat, de la Guvernul Serbiei, Combinatul de prelucrare a minereului de cupru din Bor.

    Liderul „vlah” din Timoc a considerat că această chestiune este mult mai importantă decât problema identității naționale a românilor „vlahi” din Timoc (sub toate aspectele ei) ori modul în care Serbia respectă angajamentele asumate cu privire la respectarea drepturilor minorităților (inclusiv cea românească) în cadrul procesului de preaderare la Uniunea Europeană.

    Deși în discuțiile purtate de delegația parlametară condusă de deputatul Ringo Dămureanu au fost abordate și subiecte de interes privind indentitatea națională a românilor din Timoc, AUR a preluat ca prioritară chestiunea vlahă „made in China”, prezentată de Predrag Balașevici, și și-a asumat-o într-un comunicat oficial.

    Vizita delegației AUR în Timocul Sârbesc a deviat pe coclauri ciudate, abordând o temă fără legătură directă cu problema indentității naționale a românilor timoceni. Din partea AUR, nimic nu anunța că „marea problemă” a acestei comunități este… investiția făcută de China în combinatul de la Bor.

    Dimpotrivă, cu câteva luni înainte, deputatul Ringo Dămureanu își exprima susținerea față de Congresul Românilor din Serbia – controlat de Predrag Balașevici – în conflictul cu Ministerul Român de Externe, care criticase dihotomia „român-vlah” promovată de această organizație.

    Totodată, într-o declarație politică intitulată „De ce tace România în problema românilor «vlahi» din Valea Timocului?”, făcută în Camera Deputaților, în ziua de 10 februarie 2021, deputatul AUR deplângea faptul că „deși reprezentați prin Partidul Neamului Românesc din Serbia, condus de dr. Predrag Bălaşevici, românii din comunitățile istorice (din Serbia – n. red.), care îşi reafirmă identitatea după două secole de asimilare etnică, sunt complet abandonați de Țara Mamă”.

    Nimic nu anunța că vizita delegației AUR în Timoc, sub coordonarea deputatului Dămureanu, va avea ca obiectiv principal punerea în discuție (asediu?) a investiției făcute de chinezi la Bor, pentru exploatarea uneia din celei mai mari resurse de cupru din Europa.

    Rezultă că vizita organizată de AUR la începutul lunii martie 2021, în Timoc, și coordonată de Ringo Dămureanu a fost deturnată de la chestiunile legate strict de identitatea românilor („vlahilor”) din regiune spre chestiuni care se pare că țin de interese străine, pretextul „ecologic” – cum că investiția făcută de chinezi produce poluare – fiind penibil, cel puțin din perspectiva faptului că respectivul combinat minier a fost dintotdeauna un factor poluant în regiune, nu doar de când l-au preluat chinezii.

    Deputatul Ringo Dămureanu a adus și în Parlamentul României chestiunea poluării pe care o face Combinatul de prelucrare a minereului de cupru din Bor, preluat de investitorii chinezi, rostind un discurs de la tribuna Camerei Deputaților, la sfârșitul lunii martie.

    În discurs, se arată că vizita din Timoc a fost efectuată „la apelul disperat al fraților români vlahi care trăiesc în orașul Bor și în satele învecinate (…), care s-au plâns că apa și aerul le sunt otrăvite după preluarea Complexului minier din Bor (!), cea mai mare mină de cupru din Europa, de o companie chineză”. Pe parcursul intervenției în Camera Deputaților, deputatul AUR a rostit o adevărată „lamentatio” în care descrie patetic „drama” provocată de poluare în zonă, amintind lacrimogen inclusiv de o „mamă de bebeluși care a spus că nu poate lăsa rufele afară, la uscat, din cauza otrăvirii aerului”.

    Deputatul Ringo Dămureanu solicită ca autoritățile sârbe să ia măsuri urgente în zonă, iar ministerele de resort ale Guvernului României să înceapă diligențele pentru protejarea mediului înconjurător și a vieții românilor din Valea Timocului.

    Concurența acerbă pentru minereul de cupru de la Bor. Investitorii chinezi – favoriții guvernului sârb

    Conform unei analize a „Centar Savremene Politike” (Centrul pentru Politici Contemporane – un grup de reflexie angajat în procesul de reformă de succes și integrarea europeană a Serbiei), în Combinatul de minerit și prelucrare a cuprului (RTB Bor), Guvernul Serbiei a investit nu mai puțin de 430 milioane de dolari SUA, până în 2009, când s-a decis privatizarea acestui mega-complex industrial. Decizia a fost luată ca urmare a eșecului măsurilor de reformă aplicate la RTB Bor, care acumulase o datorie de peste 1,47 milarde USD la începutul anilor 2000.

    În 2018, Guvernul Serbiei a preluat 1,1 miliarde USD din datoria RTB Bor pentru a impulsiona procesul de privatizare. Acest demers a fost făcut în contextul unui acord de tip „stand-by” semnat de Serbia cu FMI. Conform celei de a 8-a revizuiri a acordului (semnată în decembrie 2017), FMI a cerut Guvernului sârb ca privatizarea RTB Bor să fie realizată în următoarele condiții pe care să le respecte cumpărătorul:

    • recapitalizarea companiei în valoare de 350 milioane USD;
    • preluarea datoriilor rămase existente;
    • menținerea numărului existent de locuri de muncă în companie;
    • o creștere substanțială a producției companiei;
    • toate companiile care doreau să participe la licitație să garanteze venituri de cel puțin 500 milioane USD.

    După mai multe amânări, licitația pentru parteneriatul strategic asupra RTB BOR a fost lansată în iulie 2018. Există suficiente informații care demonstrează că oficiali ai statului sârb au favorizat puternic preluarea RTB Bor de un investitor din China. Între timp, în zona Bor (Cukaru Peki) au fost descoperite noi și bogate zăcăminte de minereu, fapt care nu a schimbat însă strategia de privatizare. Oficialii sârbi au promovat ideea că doar un investitor din China ar avea capacitatea să fie partener strategic la RTB Bor.

    În octombrie 2016, în calitate de prim-ministru, Aleksandar Vucici a declarat public că „va implora și, dacă este necesar, va îngenunchea” în fața chinezilor pentru a-i convinge să intestească la Bor. Ulterior, la începutul anului 2018, același Vucici, de data aceasta în calitate de președinte al Serbiei, anunța că a solicitat, prin intermediul Ambasadei R. P. Chineze de la Belgrad, ca președintele Xi Jinping să se implice personal în găsirea unei soluții pentru privatizarea RTB Bor.

    Tot în 2018, Tomislav Nikolici, președintele Consiliului Național (sârb) pentru Coordonarea Cooperării cu Federația Rusă și Republica Populară Chineză, a avut o întâlnire de lucru cu Chen Jinghe, președinte al Consiliului de Administrație și director executiv al Companiei Zi-Jin, pentru a discuta privatizarea RTB Bor.

    În martie 2018, președintele Aleksandar Vucici s-a întâlnit cu reprezentanții companiei Zi-Jin, care și-au exprimat oficial intenția de a investi în Serbia.

    Aleksandar Vucici – Xi Jinping

    În mai 2018, la Smederevo, unde compania chineză Helsteel a preluat un combinat siderurgic de prelucrare a oțelului, președintele Vucici a solicitat oficial președintelui Chinei să preia și RTB Bor.

    Din toate aceste informații rezultă clar că Guvernul sârb a favorizat compania Zi-Jin în procesul de privatizare a RTB Bor.

    Licitația pentru privatizarea RTB Bor a fost deschisă pe 18 iulie 2018. Documentația de licitație a fost cumpărată de trei mari companii: Zi-Jin (R. P. Chineză), Fondul de Investiții Canadiano-Finlandez „Champion Iron” și Companua U Gold (Federația Rusă, cu investiții minere masive în Ucraina și Muntenegru). La sfârșitul lunii august 2018, Guvernul Serbiei anunță că licitația a fost câștigată de Compania Zi-Jin, iar în luna următoare a fost semnat Acordul privind parteneriatul strategic asupra RTB Bor, prin care compania chineză achiziționa 63% din RTB Bor, prin plata a 350 milioane USD pentru recapitalizarea complexului minier, redenumit Zi-Jin Bor Copper).

    Compania rusească U Gold a protestat vehement, anunțând că oferta lor a fost mult mai bună (de exemplu, susțin rușii, ar fi oferit o garanție permanentă pentru păstrarea celor 5.000 de locuri de muncă, față de garanția de doar 3 ani oferită de chinezi).

    Într-o declarație publică, reprezentanții U Gold au comunicat: „Diferența calitativă de bază (față de oferta chinezilor – n. red.) este că oferta companiei ruse nu anticipează doar menținerea locurilor de muncă existente, ci și creșterea numărului de angajați la RTB Bor și, cel mai important, creșterea considerabilă a volumului de producție, fapt care ar asigura în mod semnificativ fluxuri financiare mai mari către bugetul de stat al Serbiei. Pe lângă păstrarea locurilor de muncă pentru 4.880 de persoane, ca urmare a implementării programului de investiții propus de U Gold, intenționăm să înființăm alte 1.000 de noi locuri de muncă. O altă diferență este aceea că, în următorii 6 ani, compania chineză Zi-Jin are în vedere o producție de 120.000 tone până la 150.000 tone minereu, în timp ce compania rusă garantează o producție de peste 220.000 de tone de concentrat de cupru pentru aceeași perioadă de timp”.

    Dincolo de aceste declarații, mai mult sau mai puțin probate de U Gold, rămâne realitatea că Guvernul sârb a decis să meargă pe mâna Chinei în privatizarea RTB Bor.

    O înțelegere completă și corectă a situației de la Bor solicită studierea cazului „Cukaru Peki”, o zonă aflată la sud de orașul Bor, foarte bogată în minereu. În 2010, Guvernul sârb a dat o licență și drepturi de explorare a acestei zone companiei Rakita Exploration, o filială a conglomeratului minier internațional Freeport-McMoRan. Conținutul licenței a fost secretizat.

    Experții Rakita Exploration au făcut prospectări intense în zona Cukaru Peki și au descoperit zăcăminte estimate la aproximativ 14 milioane de tone de cupru și 300 de tone de aur! În urma unor tranzacții succesive, drepturile majoritare asupra Cukaru Peki au revenit companiei Nevsun Resources (Canada), iar Freeport-McMoRan a păstrat pachetul minoritar.

    Interesată de complexul minier și industrial din regiunea Bor, compania chineză Zi-Jin a început negocieri pentru achiziționarea drepturilor majoritare de exploatare de la Nevsun Resources, în paralel cu implicarea în licitația pentru RTB Bor.

    La numai 5 zile de la anunțul privind câștigarea licitației pentru RTB Bor, compania Zi-Jin a preluat Nevsun Resources pentru 1,86 miliarde de dolari, inclusiv drepturile de exploatare la Cukaru Peki.

    Ulterior, compania Zi-Jin a cumpărat drepturile de explorare minoritare de la Freeport-McMoRan pentru 390 de milioane de Udolari. În urma acestor acțiuni financiare, compania chineză Zi-Jin a obținut drepturile exclusive de explorare pentru întreaga regiune minieră din zona Bor.

    Chinezii au pus piciorul în Balcanii, prin exploatarea cupriferă de la Bor

    Despre compania Zi-Jin se mai poate spune, pe scurt, că este una dintre cele mai mari companii minere din China și din lume. Structura capitalului este formată din 53% acționari individuali, 23% acționari companii private, 21% investitori instituționali, 1% investitori din interiorul companiei. Compania este controlată de Minxi Xinghang Investment & Operation Co. LTD (companie a statului comunist chinez).

    Conducerea companiei Zi-Jin are relații foarte strînse cu Partidul Comunist din China și cu filiala acestui partid din provincia Fujian, unde are sediul central. Este cunoscut faptul că președintele Consiliului de Administrație al companiei, directorul Chen Jinghe, a fost delegat la mai multe ediții ale Congresului Național al Poporului din provincia Fujian (organizat de Partidul Comunist Chinez).

    Compania Zi-Jin a fost implicată în mai multe scandaluri privind nerespectarea normelor de protecția mediului (proiectul „Rio Blanco” în Peru, 2009, sau incidentul ecologic din Fujian, 2010).

    Probleme privind respectarea normelor ecologice au apărut și la Bor, în scurt timp după începerea activității Zijin Bor Copper. Guvernul sârb a reacționat într-o manieră birocratică, evitând să aplice sancțiuni severe asupra investitorului chinez.

    Încălcarea (denunțarea?) Protocolului celei de-a doua sesiuni a Comisiei Mixte Interguvernamentale între România şi Republica Serbia privind Minorităţile Naţionale

    Toate informațiile de care dispunem dovedesc faptul că investiția chineză de la Bor este extrem de importantă pentru statul sârb, atât din perspectiva beneficiilor financiare, cât și a politicii externe. Serbia încearcă să dezvolte un parteneriat puternic cu R. P. Chineză pentru a contrabalansa presiunile la care este supusă atât din partea Federației Ruse, cât și a Uniunii Europene.

    Totodată, este evident că chestiunea funcționării complexului minier și industrial de la Bor nu are vreo legătură directă cu drepturile minorității românești din zonă. Problemele generate de nepăsarea chinezilor față de respectarea normelor de protejarea a mediului înconjurător nu se regăsesc în lista punctelor comune negociate de statul român și statul sârb cu privire la chestiunea drepturilor minorității românești din Serbia (nu numai din Valea Timocului!).

    Vizita delegației AUR condusă de Ringo Dămureanu s-a concetrat (asta reiese din declarațiile oficiale ale AUR, dar și ale deputatului) pe chestiunea poluării mediului înconjurător de către compania chineză Zijin Bor Copper, în regiunea Bor. Nu știm dacă parlamentarii AUR care au vizitat Timocul Sârbesc, în martie 2021, cunosc textul Protocolului celei de-a doua sesiuni a Comisiei Mixte Interguvernamentale între România şi Republica Serbia privind Minorităţile Naţionale. Acest document bilateral a fost semnat la 1 martie 2012, la Bruxelles, de către Reprezentanţii Permanenţi ai României şi Serbiei la Uniunea Europeană.

    Conform comunicării emise de Ministerul Afacerilor Exerne al României, protocolul „conţine angajamente concrete în vederea protejării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, care variază de la reprezentarea parlamentară a minorităţilor, la autorizaţiile de construire a unor biserici sau asigurare a dreptului la educaţie în limba maternă. Protocolul precizează expres asumarea de către Serbia a conexiunii dintre aderarea la UE a acestui stat şi criteriile politice de aderare de la Copenhaga, care includ şi protecţia minorităţilor naţionale. Astfel se prevede că Republica Serbia, în procesul de aderare la UE, se angajează să respecte şi să aplice criteriile politice de la Copenhaga, inclusiv în ce priveşte protecţia minorităţilor aparţinând minorităţilor naţionale, în conformitate cu instrumentele internaţionale regionale şi bilaterale relevante pe care le-a ratificat”.

    În textul acestui document nu sunt prevăzute chestiuni privind protecția mediului. Respectarea normelor privind protecția mediului stabilite de Uniunea Europeană poate fi impusă prin alte mecanisme, inclusiv cele specifice procesului de aderare a Serbiei la Uniunea Europeană.

    Rezultă că intervenția parlamentarilor AUR în chestiunea ecologică de la Bor este în afara atât a mecanismului diplomatic de funcționare a relațiilor dintre statul român și statul sârb, cât și a mecanismelor Uniunii Europene de monitorizare a parcursului de aderare a Serbiei la UE.

    Europarlamentarul Rareș Bogdan – rătăcit pe potecile întortocheate ale geopoliticii balcanice

    Situația devine și mai complicată, în urma unei intervenții grăbite și superficiale a europarlamentarului liberal Bogdan Rareș, care a reacționat pe chestiunea poluării de la Bor, probabil în temeiul unei prietenii mai vechi pe care o are cu controversatul lider „vlah” Predrag Balașevici („factorul declanșator” al întregii povești!).

    Într-o postare pe Facebook, din ziua de 13 aprilie 2021, sub titlul „S.O.S.! Românii din Valea Timocului, împinși să părăsească zona!”, europarlamentarul liberal anunță într-un stil panicard și patriotard: „Am depus două interpelări prin care semnalez Comisiei Europene situația românilor din Valea Timocului, situație care se înrăutățește de la zi la zi. Aștept măsuri urgente care să-i salveze pe frații noștri din Serbia de o catastrofă ecologică! Pe lângă faptul că sunt împiedicați să învețe limba maternă în școli, că au fost supuși asimilării agresive, că sunt amenințați și șantajați să-și abandoneze limba, credința, mama, să uite cărei culturi aparțin, 300.000 de români din sudul Dunării sunt victimele unui dezastru ecologic. Și asta deși Serbia, candidată pentru aderarea la UE, s-a angajat să respecte obiectivele de mediu ale eurosistemului. (…) Vi se pare exagerat dacă îmi însușesc poziția reprezentanților românilor din sudul Dunării, care sunt convinși că zona va deveni o colonie chineză? Mie nu mi se pare, dacă este adevărat că planurile de investiții ale Zi-Jin se ridică la miliarde de dolari. Pentru a adera la UE, Serbia trebuie să se conformeze regulilor atât în privința mediului, cât și în pivința drepturile persoanelor care aparțin minorităților – mai sunt și alte capitole cu stegulețe roșii, dar mă opresc aici. Deocamdată, vreau să știu cum va opri Comisia Europeană drama fraților noștri, care sunt gata să părăsească zona”.

    În diatriba europarlamentarului Rareș Bogdan recunoaștem – atât ca informație oferită, cât și ca stil de redactare – același autor ori aceeași sursă care a inspirat conținutul comunicărilor oficiale ale liderului „vlah” Predrag Balașevici, ale deputatului Ringo Dămureanu (AUR)  și ale conducerii naționale a AUR – prin comunicatul de presă remis publicitiății) – în chestiunea poluării de la Bor.

    De remarcat faptul că se amestecă (identic cu pozițiile AUR!) chestiunea drepturilor minorității românești din regiunea Bor cu problematica respectării normelor ecologice de către Serbia, în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Un amestec folositor din perspectiva discursului electoral, dar total toxic pentru apărarea reală a identității naționale a minorității românești din întreata Serbie, nu doar din Timoc.

    Se poate spune că este deplorabil ca un europarlamentar să fie atât de ignorant în chestiunile complexe de geopolitică ce privesc Serbia și, mai ales, interesele statului român în regiune.

    Prin intervenția sa, europarlamentarul Rareș Bogdan complică și mai mult negocierile dintre România și Serbia pe tema minorităților naționale, pentru că face aceeași eroare comisă (cu voie?, fără voie?) de AUR: amestecarea agendei privind drepturile minorității românești din Serbia într-o chestiune care nu privește (decât, cel mult, indirect) minoritatea românească din acest stat.

    Concluzii de etapă

    Serbia este lovită în interesele sale strategice, iar abordarea AUR și a lui Bogdan Rareș – agresivă, vindicativă și în afara oricăror norme diplomatice specifice mecanismelor Uniunii Europene – va ostiliza Guvernul de la Belgrad în chestiunea drepturilor minorității românești din Serbia.

    Politicienii români implicați în acest scandal – atât parlamentarii AUR, cât și europarlamentarul liberal Rareș Bogdan – au încălcat suveranitatea statului sârb, acționând în afara mecanismelor diplomatice și, mai ales, a celor ale Uniunii Europene (acestea din urmă referindu-se la procesul de aderare a Serbiei la UE).

    În urma acestui amestec în treburile interne ale statului sârb – sub pretextul protejării intereselor minorității românești din zona Bor – există riscul ca relațiile dintre România și Serbia să se tensioneze, situație al cărei singur beneficiar este Federația Rusă. Eliminată treptat din economia Serbiei, prin dezvoltarea unor parteneriate economice strategice între Guvernul de la Belgrad și cel de la Beijing, cu o influență tot mai redusă în zonă, datorită tratamentului preferențial acordat Chinei de către Serbia, probabil că Federația Rusă își activează resursele informaționale pentru a pune Serbia în cât mai multe situații politice delicate în relațiile cu vecinii și cu Uniunea Europeană.

    Internaționalizarea situației privind poluarea în regiunea Bor aduce Serbiei mari prejudicii de imagine (și nu numai!) și pare a fi un fel de notă de plată achitată de Guvernul sârb pentru că a refuzat investiția propusă de Rusia la Bor.

    Cine câștigă din toată această mizerie? Vă las pe dvs. să răspundeți.

    Avem însă certitudinea că minoritatea românească din Serbia are numai și numai de pierdut din acest scandal ajuns la nivel european și artificial confecționat de AUR, cu contribuția nefericită a europarlamentarului liberal Rareș Bogdan.

    Despre acțiunile controversate instrumentate de AUR în Timocul Sârbesc, vom publica noi informații în episoadele următoare.

    (Va urma)

    CITIȚI ȘI:

    * După derapajul cu „zombie politic”, Drulă revine la treburi serioase: demolează imperiul mafiot al lui Rădoi! 63 de chioșcuri ilegale în 10 stații, lichidate vineri seară

    * VIDEO. Orban: Înainte de a-l ataca pe premierul Cîțu, orice ministru „trebuie să-și scrie demisia”. Principalul vizat: Cătălin Drulă, cel cu „zombie politic”

    * VIDEO. Dialogul CTP – Vlad Voiculescu. „Ați inundat casa ca să nu ia foc” / „Datele nu sunt certe”

    * „Olguțul” Claudiu Manda, europarlamentar PSD, a fost trimis în judecată de DNA pentru folosirea influenței politice

    * VIDEO. Scene înfiorătoare cu anarhistele rusofile. Cerva: „Câta picior i-am tras în cur! I-a sărit curu’ în aer!”. Lovin: „I-am vărsat cafeaua în cap! L-am călcat pe mână!”

    * VIDEO. Șoșoacă, mahala extremă. Interzisă pentru nepurtarea măștii, a intrat cu forța, ajutată de șoșoc. A pus „bulumacul” în ușă și tot ea a strigat că a fost „bătută”, „învinețintă”. Șoșocul a promis că „rupe ușa”

    * Radu Moraru vrea să se unească urgent cu Șoșoacă și George Simion, să adune pe Nașul TV toate forțele rusofile, anarhiste. Cică o așa dictatură n-a fost nici sub Ceaușescu!

    * Socaciu, Daea, Bacalbașa, Tărăcilă, Hașotti, Solcanu își vor pensiile speciale înapoi! 122 de foști parlamentari au apelat la instanță pentru a-și recupera privilegiul pierdut prin lege

    * Soția unui director corupt din Primăria Capitalei („omul lui Oprescu”): „Ai sărit ca boul din Louis Vuitton!”. Infracțiuni de 33 de ani, condamnare de 6 ani

  • Vaccinarea, măsura (ne)credinţei noastre

    Cât ar accelera mărturisirea publică provaccinare a preoţilor eradicarea pandemiei şi salvarea de vieţi omeneşti, în cazul credincioşilor cu vederi înguste, nu vom şti vreodată. Există riscul ca, dimpotrivă, să încurce, incendiind spirite deja inflamate. 

    Cunosc preoţi, monahi, ieromonahi, monahii care s-au vaccinat anti-Covid. Mi-au spus asta, ştiindu-mă seif în materie de păstrare a secretelor. Dacă-i întreabă altcineva decât persoane foarte apropiate, vor spune că nu s-au vaccinat, adoptând o atitudine neutră faţă de vaccinare şi existenţa virusului.

    Aceşti oameni înţeleg că atât se poate, altfel comunităţile de credincioşi pe care le păstoresc s-ar dezbina, iar sminteala de pe urmă ar fi mai mare decât cea dintâi. E ca un balon, pe care dacă-l umfli prea tare, crapă. Da, realitatea e dură, dar sfidarea sau cosmetizarea ei ne-ar compromite definitiv.

    Putem să-i condamnăm pe clericii care se vaccinează, dar tac? Nu ştiu. Sunt oameni pe care-i cunosc de o viaţă, buni, generoşi şi iubitori. De pus la rană, oricare ar fi ea. Sunt laşi? Din nou, nu ştiu. Încercaţi voi să trăiţi într-o comunitate care-şi devorează liderii pentru cea mai mică închipuită deviere de la normă.

    Proteste antivaccinare Covid 19, la Galaţi (sursa: Vice.com)

    Unii vor spune că preoţii au enoriaşii pe care-i merită, căci ei i-au format şi modelat după propria viziune. Nu e aşa, iar pentru asta e de ajuns să privim la comportamentul multor fraţi în credinţă, ce devin lup pentru om imediat ce slujba de duminică s-a sfârşit. Cuvintele preotului, îndemnurile la iubire, se evaporă, iar ignoranţa ia locul iluminării.

    Pe de o parte, aceşti clerici sunt curajoşi, îndeajuns de luminaţi la minte şi suflet, încât să împletească raţiunea cu credinţa în Dumnezeu, evitând să devină ei înşişi focar de boală, moarte pentru cei din jur. Pe de altă parte, li se poate reproşa că, prin tăcerea lor, contribuie, involuntar, la răspândirea Covid 19 şi, implicit, la moartea semenilor. Dar, de pe margine, e uşor să dăm verdicte.

    Cât e aşa sau nu, cât ar accelera mărturisirea publică a preoţilor procesul de vaccinare şi salvare de vieţi omeneşti, în cazul credincioşilor cu vederi înguste, nu vom şti vreodată. Există riscul ca, dimpotrivă, să încurce, să incendieze spirite deja inflamate.

    Protest împotriva vaccinării obligatorii, la Palatul Parlamentului. (sursa: Mediafax)

    Desigur, nu putem generaliza. Nu ar fi corect. Avem mulţi preoţi şi arhierei, patriarhi chiar, care s-au vaccinat şi au spus asta public, tocmai pentru a încuraja vaccinarea. Un exemplu este Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, care s-a vaccinat şi a îndemnat la vaccinare. Acesta a spus:

    „Nu este doar o chestiune de necesitate sau alegere, ci şi responsabilitate faţă de semeni.
    Pandemia ne-a schimbat viaţa socială, viaţa de zi cu zi, participarea la viaţa Bisericii. În tot acest timp suntem şocaţi de suferinţele oamenilor şi suntem impresionaţi de sacrificiul de sine al medicilor si asistentelor.”

    Patriarhul Ecumenic, Bartolomeu, se vaccinează împotriva Covd 19 (sursa: all4romania.eu)

    Ce ar face, ar spune Iisus Hristos, cel din Evanghelie, care se apleacă cu infinită iubire asupra bolnavilor şi le redă sănătatea? El, Dumnezeu, ar îndemna sau nu la vaccinare? Ba, mai mult, El Însuşi s-ar vaccina, ca să dea pildă celor ce-L urmează, ca Păstor de trupuri şi suflete?

    Tăcerea celor care se vaccinează, clerici, membri ai Bisericii Ortodoxe, e o felie din realitatea acestei pandemii, un fel de oglindă în care ne vedem fiecare aşa cum suntem, cu măsura duhovnicească personală la care am ajuns.

    Rămâne de văzut dacă, cu trecerea timpului şi conştientizării importanţei vitale a vaccinării, aceşti oameni vor găsi forţa şi curajul necesare pentru a ieşi în faţa păstoriţilor şi a îndemna la singura metodă prin care pandemia poate fi eradicată: Vaccinarea.

    Paul Palencsar, teolog şi jurnalist
  • Trei greșeli majore ale lui Vlad Voiculescu la evacuarea Spitalului Foișor

    Trei greșeli majore ale lui Vlad Voiculescu la evacuarea Spitalului Foișor

    Evacuarea Spitalului Foișor, în cursul zilei de vineri, a fost o acțiune catastrofală pentru imaginea Guvernului Cîțu. Una comparabilă, ca magnitudine, cu închiderea piețelor în noiembrie 2020, cu o lună înainte de alegerile parlamentare.

    Doi oameni și-au pus semnătura pe documentul de evacuare, prin care Foișorul devenea spital Covid: Raed Arafat și Vlad Voiculescu. Unul singur decontează însă toată tărășenia: ministrul Sănătății. Acesta este om politic, membru al unei alianțe ce va deveni partid (USR-PLUS), deci acțiunile sale sunt convertite în capital politic – pozitiv sau negativ.

    În schimb, Raed Arafat nu e asociat unui partid politic. El decontează pe persoană fizică, nu riscă să tragă un partid în jos. Sigur că poate dăuna electoral unei guvernări, dacă e menținut prea mult într-o funcție-cheie, nepopulară în pandemie.

    Prin efectele politice generate de deciziile și acțiunile sale, Vlad Voiculescu este expus de o mie de ori mai mult decât Raed Arafat. Ministrul Sănătății are împotriva sa un aparat de propagandă infernal, care-l execută orice ar face. În schimb, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) are mulți prieteni, chiar protectori în televiziuni.

    În acest context complicat, Vlad Voiculescu trebuie să acționeze cu mare atenție, fără a comite erori majore. În cazul Foișor, el a greșit însă de trei ori. Chiar dacă nu este responsabilitatea sa directă (Spitalul Foișor aparține Primăriei Capitalei, iar de evacuare se ocupă DSU-Arafat), decontul îi vine direct în freză, ca un fulger!

    Prima greșeală: a acceptat să semneze evacuarea în aceeași zi. Fiind vorba de un spital de ortopedie, cu operații de la cele mai simple la cele mai complicate, era nevoie de mai mult timp. Cel puțin de 3 zile, dacă nu de 5. Emiterea documentului de evacuare trebuia făcută – și comunicată ferm conducerii spitalului – cu 3-5 zile înainte de operațiunea propriu-zisă. Astfel, n-ar mai fi fost transportați (la alte spitale sau acasă) bolnavi operați cu o zi înainte, ci cu cel puțin 3-5 zile. E altceva, operațiile s-au mai închis, oasele s-au mai sudat, rănile au prins a se cicatriza. În acest interval de 3-5 zile, operațile urgente puteau fi făcute în alte spitale, cu bolnavii transportați înainte de intervenție, nu după.

    Era posibilă acordarea unui asemenea termen? Evident. Dacă situația pe frontul Covid era disperată – și era, și continuă să fie! -, ordinul de transformare a Spitalului Foișor în spital Covid trebuia dat luni sau marți, poate chiar în săptămâna precedentă, pentru ca operațiunea să aibă loc vineri. Astfel, mutarea pacienților în alte spitale putea fi făcută profesionist, nu în pripă, iar aparținătorii bolnavilor externabili puteau fi anunțați din timp, nu în ziua externării.

    A doua greșeală: comunicarea slabă, defectuoasă. Un politician cu o minimă experiență poate anticipa potențialul distructiv, în planul imaginii, al unei acțiuni atât de sensibile. Vlad Voiculescu a trăit în România, e bombardat continuu de când și-a preluat mandatul, a avut și experiența ministerială din 2016, cunoștea capacitatea de mobilizare a infernalului aparat de propagandă din spatele PSD. Știa că toate emoțiile negative, reale sau confecționate profesionist, vor fi puse în cârca lui.

    În aceste condiții, Vlad Voiculescu trebuia să comunice intens și clar, să prezinte necesitatea și realitățile unei operațiuni atât de sensibile, ușor de speculat de propaganda roșie. Comunicarea trebuia făcută din momentul emiterii ordinului de evacuare. Cele 3-5 zile dintre decizie și evacuare, folosite inteligent, ar fi pregătit opinia publică, iar aceasta n-ar mai fi fost o pradă atât de ușoară pentru Gâdea, Ciutacu și alte tonomate.

    În condiții speciale, comunicarea presupune conferințe de presă zilnic, ba chiar și două-trei pe zi. În plus, reprezentanți ai Ministerului Sănătății – nu neapărat ministrul – trebuie să participe, prin prezență în studio, prin Skype sau prin telefon, la toate emisiunile TV relevante ca impact asupra publicului. Daă nu sunt invitați, atunci să ceară drept la replică, să intervină pentru a corecta fake news-urile.

    A făcut așa ceva Ministerul Sănătății? Nici vorbă! Deși țara vuia sub torentul de relatări cu o mare încărcătură emoțională, ministrul, secretarii de stat, directorii și consilierii din minister tăceau asurzito – și vineri seara, și sâmbătă. Câte un comunicat anemic dat pe Facebook sau pe Agerpres nu ține loc de comunicare.

    Culmea e că, în 2016, dincolo de reformele pornite (și omorâte ulterior de guvernele lui Dragnea), Vlad Voiculescu s-a remarcat mai ales printr-o foarte bună comunicare! Între timp, parcă s-a plictisit s-o mai facă.

    A treia greșeală: schimbarea din timp a managerului de la Spitalul Foișor, dacă acesta era „frânar”. Dinspre minister au apărut tot felul de acuzații – mai mult sau mai puțin asumate – la adresa managerului de la Spitalul Foișor, numit în funcție de fosta primăriță Firea. S-a vorbit de „întârzieri nejustificate”, ba chiar de „sabotaj” în operațiunea de evacuare a pacienților din spital.

    Nu știm cât de adevărate sunt aceste aserțiuni. Dar știm că, dacă nu avea încredere în buna colaborare a managementului Spitalului Foișor cu ministerul și cu DSU, Vlad Voiculescu putea vorbi din timp cu primarul Capitalei, Nicușor Dan, să schimbe conducerea spitalului (care aparține municipalității), să numească o echipă cooperantă.

    Dacă Vlad Voiculescu ar fi evitat aceste trei erori majore, sau măcar pe primele două, transformarea Spitalului Foișor în spital Covid s-ar fi putut face fără mari daune de imagine. Ministrul Sănătății nu s-ar afla acum în corzi, iar coaliția PNL – USR-PLUS n-ar trece prin noi convulsii.

    De ținut minte, măcar, pentru operațiunile viitoare.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Jurnalistul Mălin Bot a reușit să-l execute pe infractorul Dan Andronic! Executorul a extras 3.000 de lei din contul EVZ, după un proces pierdut de mogulul Mafia Media

    * Radu Moraru vrea să se unească urgent cu Șoșoacă și George Simion, să adune pe Nașul TV toate forțele rusofile, anarhiste. Cică o așa dictatură n-a fost nici sub Ceaușescu!

    * Șoșoacă simte ceva: “Eu cu bărbatu-meu și Lazarus – se caută motive să fim internați la spitalul de nebuni! Dacă dispărem, căutați-ne la spitalele de nebuni! E posibil să fim internați acolo!”

  • Senatorul Sorin Lavric (AUR) recidivează: elogii aduse legionarului Gogu Puiu în preajma „Zilei de Amintire a Holocaustului și a Eroismului”

    Senatorul Sorin Lavric (AUR) recidivează: elogii aduse legionarului Gogu Puiu în preajma „Zilei de Amintire a Holocaustului și a Eroismului”

    Miercuri, 7 aprilie 2021, senatorul Sorin Lavric l-a evocat, în Senatul României, pe legionarul Gogu Puiu, cunoscut partizan anticomunist implicat în luptele împotriva Securității comuniste din Dobrogea, la sfârșitul anilor ’40 ai secoului trecut.

    Coincidență sau nu, scurta prelegere prolegionară a senatorului AUR în Parlamentul României a avut loc în preziua de doliu Yom Hashoa – „Ziua de Amintire a Holocaustului și a Eroismului”, pe care națiunea evreiască, în Israel și în comunitățile evreiești din întreaga lume, o comemorează de la apusul soarelui.

    Nu știm dacă senatorul Sorin Lavric a decis cu cinism să comemoreze, în Senatul României, un legionar în preajma unei zile de dureroasă semnificație pentru națiunea evreiască ori pur și simplu este vorba de o ignoranță rușinoasă pentru un intelectual cu pretenții de mare filosof și literat. Observăm însă că partidul naționalist AUR, prin vocea acestui senator, insistă să promoveze în Parlamentul României figuri din mitologia ortodoxist-extremistă a Mișcării Legionare.

    Cine a fost legionarul Gogu Puiu

    Gogu Puiu s-a născut la 17 ianuarie 1918, în Gramaticova (Grecia). În 1926, familia acestuia se refugiază din Grecia și se stabilește în Caliacra (Cadrilater), provincie care la acel moment aparținea României. În 1941, la un an după ce Cadrilaterul a fost cedat Bulgariei la presiunile Germaniei naziste, familia lui Gogu Puiu se stabilește în comuna Dobrogea (în prezent, Mihail Kogălniceanu) din județul Constanța.

    Adolescent fiind, Gogu Puiu devine membru al Mișcării Legionare și se implică activ în activitățile desfășurate de legionari.

    Despre activitatea legionară interbelică a lui Gogu Puiu există două variante de poveste.

    Într-o primă variantă, se spune că Gogu Puiu a fost militar cu gradul de caporal în Batalionul de Gardă al Mareșalului Ion Antonescu. Din cauza faptului că a fost descoperită apartenența lui la Mișcarea Legionară, în anul 1942 este trimis pe front, de unde a dezertat și s-a refugiat în Bulgaria, ca emigrant politic, fiind cooptat de grupul de legionari români din Sofia. Întors în România, în aprilie 1947, Gogu Puiu a fost arestat de Securitatea Oradea şi anchetat sub tortură. Tribunalul Militar Bucureşti îl condamnă la un an de închisoare pentru „înaltă trădare” şi „trecere frauduloasă a frontierei”. Gogu Puiu este eliberat de Curtea Marţială Bucureşti, în iunie 1948, și începe să organizeze mişcarea de rezistenţă anticomunistă din Dobrogea.

    Conform altor mărturii, în perioada Statului Național Legionar, Gogu Puiu este recrutat ca militar în termen în Batalionul de Gardă al Mareșalului Ion Antonescu. Guvernul legionar îl promovează pe Gogu Puiu în funcția de Comisar al Poliției Legionare din Constanța, calitate în care participă la Rebeliunea Legionară.

    După eșecul Rebeliunii, Gogu Puiu se refugiază în Bulgaria și ulterior în Germania, unde este închis în lagărul de la Buchenwald, alături de elita legionară condusă de Horia Sima.

    În urma scindării Mișcării Legionare, Gogu Puiu îl urmează pe Constantin Papanace, liderul „Codreniștilor”, care se stabilește în Italia după sfârșitul războiului.

    Gogu Puiu îi solicită lui Papanace, în mai multe rânduri, să fie înrolat în echipele de partizani pe care serviciile secrete occidentale le antrenau și le parașutau în România comunistă, în încerarea de a destabiliza regimul comunist și de a provoca o revoltă a populației. Papanace îi refuză solicitările, iar Gogu Puiu decide să plece singur în România.

    În 1945, în drum spre țară, Gogu Puiu ar fi fost recrutat la Belgrad de serviciile secrete franceze, care l-ar fi inițiat în tainele luptei de partizani și informative. În 1947, Gogu Puiu îi adresează lui Papanace o nouă solicitare pentru plecarea în țară și implicarea în lupta anticomunistă, dar este iarăși refuzat.

    În consecință, Gogu Puiu pleacă în România, fără aprobarea liderului „Codreniștilor”, însoțit de un alt legionar, Iancu Pitulea.

    Imediat după intrarea în țară, cei doi legionari sunt arestați la Oradea, pentru trecere frauduloasă a frontierei. Are loc un episod bizar din biografia legionarului Gogu Puiu. Aflat în arest, Gogu Puiu solicită audiență la liderul comunist Vasile Luca, sub motivul că are să-i comunice un mesaj important. Autoritățile comuniste decid ca legionarul să fie primit în audiență de Ana Pauker. După audiență, Gogu Puiu este încarcerat la Văcărești, unde execută un an de închisoare.

    După 1948, legionarul Gogu Puiu se stabilește în Dobrogea și intră în legătură cu grupurile de rezistență anticomunistă conduse de legionarii Nicolae și Dumitru Fudulea și Gheorghe Filiu. Gogu Puiu reușește să organizeze mișcarea de rezistență armată anticomunistă din Dobrogea, grupul său de partizani fiind cunoscut sub numele de „Haiducii Dobrogei”.

    În iulie 1949, în urma unui denunț, este înconjurat de trupele Securității, într-o casă din comuna Cobadin. Gogu Puiu opune o puternică rezistență armată, până la epuizarea muniției. Refuzând să se lase capturat de comuniști, se sinucide folosind o grenadă.

    Semnificația Yom Hashoa – „Ziua de Amintire a Holocaustului și a Eroismului”

    Ziua de Amintire a Holocaustului și Eroismului este o zi de comemorare a celor aproximativ 6 milioane de evrei exterminați în Holocaustul declanșat de Germania nazistă și aliații săi. Totodată, în această zi este comemorată și rezistența evreiască antinazistă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

    Yom Hashoa este zi de doliu național în statul Israel și zi de doliu în comunitățile evreiești din întreaga lume.

    În 1951, Knesset-ul a fixat data de 27 Nisan (conform Calendarului Evreiesc) ca zi oficială de comemorare a Holocaustului, iar în august 1953, Ziua de Amintire a Holocaustului și Eroismului a fost consacrată oficial în Legea Memorialului Yad Vashem. Data de 27 Nisan a fost aleasă pentru că în luna Nisan a izbucniv Revolta antinazistă din ghetoul Varșoviei.

    Miercuri, 7 aprilie 2021, ambasadorul Israelului la București, Excelența Sa David Saranga, a transmis următorul mesaj, cu ocaza Yom Hashoah:

    „În seara aceasta, la apus, a început în Israel «Ziua de Amintire a Holocaustului și a Eroismului». În urmă cu doar 8 decenii, 6 milioane de copii, femei și bărbați evrei piereau în chinurile de nedescris ale Holocaustului. Povestea lor a fost spusă de supraviețuitorii acestor orori, dintre care zi de zi rămân tot mai puțini.

    În prezent, în Israel mai trăiesc aproximativ 180.000 de supraviețuitori ai Holocaustului. Printre aceștia, evrei de origine română. Evrei care au îndurat umilințele și torturile legionarilor în timpul Pogromul de la București, din 1941. Evrei care au supraviețuit jafurilor, bătăilor și gloanțelor soldaților și civililor români în urma ordinului Mareșalului Antonescu de «a se curăța Iașiul de populația sa evreiască». Evrei care i-au privit pe cei dragi murind sufocați în vagoanele sigilate ale Trenurilor Morții, plimbate prin arșița verii către nicăieri. Evrei supraviețuitori din rândul celor 150.000 deportați în Transnistria, lăsați fără mâncare sau apă. Evrei forțați să meargă fără oprire, prin frigul cumplit al iernii, condamnați să fie secerați de ger și foame pe marginea drumurilor.

    Victimele și supraviețuitorii Holocaustului sunt raza noastră de lumină și speranță. Este de datoria noastră să le purtăm povestea mai departe și să ne asigurăm că aceasta nu va fi uitată.

    Din păcate, chiar și 80 de ani mai târziu de la tragedia Holocaustului, antisemitismul continuă să se propage prin social-media, în spațiul public, chiar și la nivel politic. Antisemitismul nu se măsoară doar prin numărul de evenimente antisemite care au loc într-o țară, ci și prin modul în care societatea răspunde la astfel de evenimente, prin modul în care autoritățile și liderii de opinie reacționează. Doar atunci putem vedea adevărata imagine a unei societăți.

    Doar prin asumarea trecutului putem construi un viitor bazat pe valorile libertății, toleranței și respectului.”

    Fantoma lui Gogu Puiu bântuie România

    Într-un articol intitulat „Mic glosar al mişcărilor care se opun semnării de către România a Pactului ONU pentru Migrație” și publicat în 5 decembrie 2018, Redacția Radio Europa Liberă amintește de Asociația „Gogu Puiu – Haiducii Dobrogei”, despre care relatează că era implicată, la acel moment, în organizarea de tabere cu „o dimensiune evident paramilitară”.

    „Asociaţia «Gogu Puiu» este o organizaţie relativ tînără, a fost înfiinţată în urmă cu doi ani de către membri ai familiei partizanului legionar Gogu Puiu, mort în timpul unor lupte cu trupele de intervenţie ale Securităţii. Asociaţia este, în esenţă, o organizaţie-satelit a Fundaţiei «Ion Gavrilă Ogoranu». Această Fundaţie a fost creată în anul 2008 de către activişti ai formaţiunii neo-legionare Partidul Pentru Patrie (PPP) – înfiinţat în 1993. Unul dintre liderii acestui partid neo-legionar a fost, în 2006, partizanul Ion Gavrilă Ogoranu, transformat de către dreapta radicală din România într-un simbol al luptei armate anti-comuniste şi într-un stegar al doctrinei codrenist-simiste”.

    Aceste dezvăluiri au generat un drept la replică din partea asociației, publicat de Radio Europa Liberă în articolul cu titlu „Primim la redacție: Un drept de replică și un răspuns”.

    În articol, autorul dezvăluirilor, William Totok, face o analiză a activităților desfășurate de Asociația „Gogu Puiu – Haiducii Dobrogei” în taberele paramilitare, folosind un videoreportaj realizat de redacția „Să fie Lumină”.

    „La minutul 1:48 se aude o voce care, în stil conspiraţionist, afirmă: «Se vrea ca noi să nu avem o pregătire militară. Ce este o ţară care nu are o armată bună? O ţară care n-are armată, popor care nu are oameni care să-l apere, mai devreme sau mai târziu o să plătească». Afirmaţiile sunt însoţite de imaginea unui steag tricolor, inscripţionat cu un citat din imnul Gărzii de Fier, scris de poetul gardist Radu Gyr, «Sfânta tinereţe legionară»: «Pentru Sfânta Cruce, Pentru Ţară, Înfrângem Codri Şi Supunem Munţi». Într-un cort sunt arborate fotografiile unor partizani legionari.

    Afinitatea doctrinară cu organizaţia fascistă română, Legiunea Arhanghelul Mihail (Garda de Fier), rezultă nu numai din iconografia arborată, ci şi din declaraţiile unor participanţi, reproduse în reportajul amintit.

    Minutul 2:06-2:14: «Pentru mine, cei mai buni români au fost legionari. Şi mie nu m-e frică să spun lucrul ăsta».

    Minutul 4:38-5:17: Eugen Sechila subliniază necesitatea «revirilizării» bărbatului, «astăzi, într-o lume în care totul se face să fim devirilizaţi, spre a fi deposedaţi de ce face să fim bărbaţi. Nu se vrea să fim bărbaţi, pentru că atunci când nu suntem bărbaţi, nu putem să ne mai apărăm libertăţile fundamentale. Avem mişcări masive de populaţii alogene care vin să compenseze lipsa de virilitate a societăţilor occidentale».

    Terminologia («alogen») aminteşte frapant de vocabularul rasist şi anti-semit al legionarilor, care au fost implicaţi în numeroase acţiuni teroriste şi în pogromuri contra evreilor. Resentimentele antisemite şi teze negaţioniste sunt articulate fără ocolişuri eufemistice şi de către un participant la tabară, prinse în reportajul lui Octavian Coman. («Taberele» au constituit, de altfel, şi pentru legionari nişte pepiniere de îndoctrinare.)

    Minutul 5:32-6:03: «Primii ani, în primii zece ani au pus ţările pe picioare. Şi Mussolini, şi Hitler. Deci, toţi îi invidiau. Numai că după aia, au deviat. Iar treaba cu evreii – spune toată lumea, şi ne întrebăm: dar ce aveau cu evreii? Deci, de sute de ani au făcut ceea ce ştiau ei sa facă. Să se infiltreze peste tot. Păi, de ce nu spune nimeni explicaţia, ce aveau ei cu evreii? Doar aşa că l-au pus pe Isus pe cruce? Nu cred».”

    Nu toți anticomuniștii au fost sfinți ori apărători ai democrației

    Partidul naționalist AUR profită politic de confuzia promovată, după Decembrie 1989, între calitatea de legionar și aceea de luptător anticomunist. Apologia luptei anticomuniste purtate de legionari după instaurarea regimului comunist în România și confecționarea unei mitologii a „sfințeniei” legionarilor asasinați în închisorile comuniste au reprezentat principalele căi prin care această confuzie a fost promovată.

    S-a ajuns la ideea că prin convingerile lor anticomuniste, legionarii ar fi, peste timp, frecventabili, că elogierea lor publică ar fi un demers moral și firesc într-o țară democratică și membră a Uniunii Europene, cum este România.

    Nimic mai fals!

    Anticomunismul Mișcării Legionare – factor important în înființarea ei și în elaborarea ideologiei pe care a promovat-o – nu anulează antisemitismul și ura împotriva societății democratice și libere pe care le-a promovat această formațiune politică și nici apetența legionarilor pentru dictatură, naționalism enclavizant și epurare rasială.

    Lupta legionarilor împotriva dictaturii comuniste nu a fost o luptă asumată moral și ideologic pentru instaurarea unei societăți democratice, ci mai curând, a fost expresia convingerilor anticomuniste întemeiate pe ideologia legionară.

    Evident, există și excepții. Pe de o parte, întâlnim figuri de legionari care au acceptat să renunțe la confortul și siguranța Occidentului democratic în care se refugiaseră și să lupte în slujba Lumii Libere, ca agenți și partizani ai serviciilor secrete militare occindentale, împotriva dictaturii comuniste din România. Pe de altă parte, în măsura în care Biserica Ortodoxă Română va obține mărturii și dovezi de netăgăduit, probabil că se vor confirma și câteva cazuri de legionari care, în confruntarea cu torționarii din închisorile comuniste, și-au aflat puterea de a rezista nu în ideologia legionară, ci renunțând la aceasta, în credința creștină, meritând pe deplin titulatura de Sfinți.

    Aceste excepții însă confirmă regula, anume aceea că Mișcarea Legionară, ideologia și acțiunile ei, au fost și vor rămâne antisemite, antidemocratice, rasiste și într-un final, anticreștine, prin pervertirea pe care au operat-o asupra poruncii iubirii de Dumnezeu și de semeni lăsată oamenilor de Iisus Hristos.

    În consecință, considerăm că instituțiile abilitate ale statului, alături de apărătorii democrației din rândul parlamentarilor români, au datoria să reacționeze în regim de urgență pentru stoparea propagandei prolegionare prin care AUR murdărește Parlamentul României, instituția fundamentală a sistemului politic democratic și european.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Ministrul Drulă, după acțiunea în forță de la metrou: „Un cartel se destructurează cu ranga. E ultima zvâcnire a Mafiei”

    * Călin Georgescu-AUR, rusofil pe față la Pandele TV, promovat de Sputnik: „Șansa României este înțelepciunea rusească. Complexul militar industrial american este interesat să împingă către un conflict”

    * VOCILE MOSCOVEI. Șoșoacă: „Îmi cer scuze Ambasadei Rusiei”. Cerva: „O să bat la Ambasada Rusiei, cu flori, și o să-mi cer scuze”

    * Epuizată de lupta cu Oculta, soția lui Cataramă le cere bani românilor, ar ajuta-o să-și revină

    * Avertismentul medicului Gabriel Diaconu: Fără vaccinare masivă, vor muri peste 500.000 de români din cauza Covid-19

  • Să plece ungurii? – Ziariștii

    Încep acest text prin a vă spune că nu cred în întâmplări. Amenințările la adresa doamnei Maia Morgenstern și a Teatrului Evreiesc au fost făcute în ajunul Paștelui Evreiesc.

    Acum, în ajunul Paștelui Catolic, au început să strige împotriva cetățenilor de etnie maghiară din România.

    O să vă spun câteva adevăruri care sigur o să deranjeze pe unii. Însă am obiceiul de a spune ce gândesc.

    Unguriii sunt aici de peste 1.000 de ani. Suntem vecini, prieteni, rude. Există foarte multe căsătorii mixte.

    Voi știți că românii din regiunea Transcarpatia (Ucraina) au cetățenie maghiară? La fel și românii din Serbia. Știți de ce? Pentru că statul român nu-i ajută cu nimic și nu-i apără.

    Asta, în timp ce, la Chișinău, toți cei care înjură România au pașaport românesc. Inclusiv soția așa-zisului lider transnistrean are cetățenie română. E fain, nu? Doare adevărul.

    Paul Szasz Sebeș

    (Opiniile îmi aparțin și nu implică redacția Ziaristii.com)

    DE ACELAȘI AUTOR:

  • Amenințările antisemite la adresa actriței Maia Morgenstern și ipocrizia periculoasă a liderilor AUR

    Amenințările antisemite la adresa actriței Maia Morgenstern și ipocrizia periculoasă a liderilor AUR

    În chiar ziua sărbătorii evreiești de Pesach, actrița Maia Morgenstern a primit un e-mail plin de amenințări antisemite, inclusiv amenințări cu moartea, din partea unui anume Andrei Illarie, mizeria fiind semnată „Din partea AUR”. La ora la care scriem aceste rânduri, ancheta este în desfășurare, cu implicarea inclusiv a Seriviciului Român de Informații.

    Primele informații indică posibila implicare a cel puțin două persoane. Un tânăr din București (aparent afectat de o boală psihică) este reținut de poliție și cercetat de autorități în acest caz.

    George Simion, liderul AUR, a reacționat printr-un comunicat de presă în care anunță că „Alianța pentru Unirea Românilor a luat act cu stupefacție de atacul degradant, antisemit și suburban la adresa doamnei Maia Morgenstern, un artist emerit și îndrăgit de românii de pretutindeni”. Totodată, liderul AUR spune că „cetățeanul numit Andrei Illarie” – semnatarul e-mail-ului – „NU este membru al Alianței pentru Unirea Românilor”.

    Reacția AUR – deși pare a fi expresia unui comportament firesc pentru un partid parlamentar într-un stat democratic, membru al Uniunii Europene – este afectată de ipocrizie. În spațiul public, liderul AUR condamnă vehement atacul antisemit îndreptat împotriva actriței Maia Morgensten, însă de la tribuna Senatului României, senatorul Sorin Lavric (unul dintre liderii formațiunii prin funcția pe care o deține, aceea de Președinte al Senatului AUR) aduce elogii unor legionari celebri, sub pretextul că comemorează niște „mărturisitori ai închisorilor comuniste”.

    Propaganda de sorginte legionară pe care o promovează senatorul Sorin Lavric, important lider al AUR, alimentează obsesiile naționaliste și antisemite ale diferitelor grupuscule legionaroide și naționalist-ortodoxiste din societatea românească.

    Atitudinea liderilor AUR față de ideologia legionară antisemită nu este una de condamnare – cum vrea George Simion să ne convingă. Dimpotrivă, modul de organizare a acțiunilor de stradă, discursul politic de un virulent naționalism-populism, violența verbală a multora dintre membri AUR (inclusiv parlamentari!), precum și elogierea unor figuri de legionari și antisemiți celebri, de la tribuna Senatului României, dovedesc că liderii AUR se inspiră consistent din legionarism și, treptat, așază AUR în siajul neolegionarismului postdecembrist.

    Discursurile prolegionare ale senatorului Sorin Lavric

    Senatorul AUR a elogiat public, de la tribuna Senatului României, mai mulți legionari celebri, a căror apartenență la Mișcarea Legionară și loialitate față de ideologia legionară (naționalistă și antisemită), de inspirație fascistă, sunt evidente și documentate istoric.

    În ziua de 24 februarie 2021, senatorul AUR rostește o cuvântare prin care se arată a fi onorat să-l elogieze, la împlinirea unui secol de la naștere, pe legionarul Valeriu Gafencu, pe care-l numește „figură legendară din universul carceral românesc, simbolul jertfei creștine”. Sorin Lavric consideră că legionarul Valeriu Gafencu (fost coordonator al Frățiilor de Cruce din Iași) „a fost plămada mistică cea mai convingătoare” și susține această aserțiune cu un argument destul de bizar, exprimat într-un stil care amintește de frazeologia discursurilor legionare interbelice: „E îndeajuns să-i privim fotografiile ca să simțim cum vâna credinței îi răzbate din chip; în totul, un cap frumos, de transfigurare mistică!”.

    Valeriu Gafencu

    Există suficiente dovezi documentare care susțin fără echivoc implicarea lui Valeriu Gafencu atât în Mișcarea Legionară (unde devine membru în 1939, la vârsta de 16 ani), cât și în Rebeliunea Legionară (în timpul căreia ordonă conducerii Liceului de Băieți „Mihail Kogălniceanu” din Iași să suspende cursurile și cere elevilor să se implice în Rebeliunea Legionară, pentru că ei sunt „elita de mâine a țării” și că „avem dușmani înlăuntru pe iudeo-masoni, iar în afară, pe ruși!”

    Dincolo de aura de „Sfânt al Închisorilor” (necertificată de Biserica Ortodoxă Română), dobândită după Decembrie 1989, Valeriu Gafencu a fost și va rămâne un legionar loial ideologiei antisemite și naționaliste a Mișcării Legionare.

    În ziua de 3 martie 2021, senatorul Sorin Lavric aduce elogii antisemitului antonescian Mircea Vulcănescu, cu ocazia împlinirii a 117 ani de la nașterea acestuia. Despre moartea lui Vulcănescu în închisoarea comunistă de la Aiud, Lavric afirmă că „martorii i-au descris moartea ca fiind vrednică de un martir creștin”. În discursul său, senatorul AUR se adresează, cu un fel de ciudată exaltare, „masoreților marxiști”, cărora le atrage atenție că „tentativa de a-l caterisi pe Vulcănescu din memoria colectivă va fi sortită eșecului; cu cât vor căuta să-l înlăture mai mult, cu atât îi vor spori faima de sacrificat pe altarul creștin al cauzei naționale”. La finalul cuvântării rostite, reamintim, de la tribuna Senatului României (stat membru al Uniunii Europene!), parcă îmbătat de propriile-i cuvinte, Lavric își ia un fel de angajament de a apăra memoria lui Mircea Vulcănescu – „un simbol prea mare pentru a se împiedica de câțiva pigmei cu umori vindicative”.

    În calitate de subsecretar de stat la Ministerul Finanțelor, în Guvernul Mareșalului Ion Antonescu, în perioada 1941–1944, Mircea Vulcănescu a participat activ la adoptarea măsurilor antisemite de către regimul Antonescu.

    Mircea Vulcanescu

    În stenogramele ședințelor Consiliului de Miniștri din timpul guvernării Ion Antonescu, există suficiente probe care să certifice, fără niciun dubiu, că Mircea Vulcănescu a participat la adoptarea unor măsuri împotriva evreilor din România. Amintim aici ședințele din zilele de: 20 martie 1941 (în discuția având ca subiect proiectul de lege privind exproprierea bunurilor evreiești, Mircea Vulcănescu propune stabilirea unor criterii rasiale clare de definire a etniei evreiești în lege); 8 mai 1941 (discuția privind atribuțiile comisarilor de românizare în întreprinderile evreiești); 19 noiembrie 1941 (în discuția despre înlocuirea muncii forțate la care erau supuși evreii cu plata unei taxe, Mircea Vulcănescu propune să se impună comunității evreiești să achite taxele pentru evreii săraci care nu au resursele financiare necesare achitării sumei respective; în aceeași discuție, Vulcănescu își arată admirația pentru sistemul de muncă forțată adoptat de Germania nazistă prin organizarea ghetourilor evreiești); 5 august 1941 (în această ședință, în care se discută introducerea semnului distinctiv pentru evrei, Steaua Galbenă în șase colțuri, Vulcănescu participă fără a se împotrivi acestei măsuri cu caracter nazist).

    Mircea Vulcănescu a fost implicat și în adoptarea unor măsuri economice de confiscare a metalelor prețioase de la evreii din Transnistria, precum și în discuțiile avute la Consiliul de Miniștri cu privire la evacuarea forțată a evreilor din Odessa și deportarea lor.

    În ziua de 10 martie 2021, senatorul AUR Sorin Lavric îl elogiază, de la tribuna Senatului României, pe legionarul Constantin Oprișan (victimă a experimentului de tortură și dezumanizare instrumentat de comuniști, cunoscut sub denumirea de „Fenomenul Pitești”). Senatorul AUR descrie chinurile prin care a trecut legionarul Oprișan în închisoarile comuniste de la Pitești, Jilava, Gherla etc. și concluzionează că, prin moartea acestuia, „cultura română a pierdut un filosof, dar a câștigat un martir creștin”.

    Constantin Oprișan

    Legionarul Constantin Oprișan a fost unul dintre liderii naționali ai Frățiilor de Cruce (organizația de tineret a Mișcării Legionare), implicat în Rebeliunea Legionară din 1941. După eșecul Rebeliunii, Oprișan se refugiază în Germania, de unde se întoarce în România în anul 1945. Student eminent al Facultății de Litere și Filosofie din Cluj, legionarul Oprișan se implică activ, începând cu 1947, în reorganizarea Mișcării Legionare și a Frățiilor de Cruce. Arestat în 1948, condamnat la 25 de ani muncă silnică, moare în 1958, în închisoarea de la Jilava. După 1989, personalitatea legionarului Constantin Oprișan a fost recuperată de diferite grupuscule legionare, fiind promovat în galeria „sfinților închisorilor” de grupările naționalist-ortodoxiste.

    În ziua de 24 martie 2021, senatorul Sorin Lavric îl elogiază, tot în Senatul României, pe legionarul Virgil Maxim, despre care declară că este „un simbol al demnității românești și, deopotrivă, un model de transfigurare prin credință”. Senatorul AUR declară că acesta, „de-alungul celor 22 de ani de temniță, a întruchipat ipostaza mistică a transfigurării în duh”.

    Virgil Maxim

    Virgil Maxim a intrat în Frățiile de Cruce la vârsta de 15 ani și s-a implicat activ în activitățile Mișcării Legionare. Arestat de autoritățile antonesciene, pentru participare la Rebeliuna Legionară (ca lider al unui grup al Frățiilor de Cruce din Școala Normală din Buzău), a fost condamnat, în 1942 (cu mult înainte de a veni comuniștii la putere!), la 25 de ani muncă silnică. A fost eliberat din închisoare în anul 1964.

    După căderea comunismului, legionarul Virgil Maxim s-a implicat în activitățile de recuperare a memoriei legionare, precum și în dezbaterile intense din interiorul grupurilor legionare divizate între „codreniști” și „simiști” (adepții lui Corneliu Zelea Codreanu, respectiv ai lui Horia Sima). Legionarul Virgil Maxim a murit în anul 1997.

    Concluzie: „Partidul AUR – un exponent al acțiunilor precum cea îndreptată împotriva actriței Maia Morgenstern” (deputatul Alexandru Muraru, PNL)

    În calitatea sa oficială de Reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei, deputatul liberal Alexandru Muraru a declarat că privește „cu multă reținere afirmațiile de delimitare ale deputatului George Simion, liderul partidului AUR, grupare politică neo-fascistă, cunoscută pentru ieșirile publice xenofobe, antisemite, conspiraționiste în manifestări politice publice, stradale, pe rețelele de socializare și, mai grav, de la tribuna Parlamentului”.

    Deputatul PNL consideră că prezența AUR în Parlamentul României „a degradat masiv discursul public” și a declanșat „o amplă operațiune sistematică de punere în discuție a faptelor istorice din anii ‘40, de elogiere a criminalilor de război, de relativizare a crimelor din timpul Holocaustului, de parodiere a simbolurilor memoriei victimelor Holocaustului”.

    Alexandru Muraru arată că acțiunile iresponsabile ale AUR au provocat reacția critică a  unei importante organizații evreiești internaționale – B’nai B’rith International –, care a cerut Parlamentului României „să oprească și să condamne propaganda «grotescă», neo-fascistă, pe care un senator al AUR o face de câteva săptămâni de la tribuna Senatului României, de elogiere și îndemn la reabilitarea a criminalilor de război, implicați in operațiunile genocidale sau de susținere a regimului criminal condus de Ion Antonescu, care a exterminat aproape jumătate din evreii din România în anii ’40”.

    Atacul antisemit lansat împotriva actriței Maia Morgensten ne obligă la o discuție serioasă despre încercările de relansare a ideologiei legionare care au loc în România, atât prin intermediul diferitelor grupuscule legionaroide cu pretenții de moștenitoare ale Mișcării Legionare, cât și de la tribuna Parlamentului României, prin discursurile pro-legionare rostite cu inconștientă emfază de senatorul Sorin Lavric.

    Istoria ne demonstrează că mișcările politice extremiste – ca Fascismul, Nazismul sau Comunismul – s-au folosit de perioadele de criză și de slăbiciunile democrației pentru a câștiga teren pe scena politică. Utilizând propaganda populistă, naționalistă și antisemită, NSDAP-ul condus de Adolf Hitler a intrat în Parlamentul Germaniei interbelice prin votul liber și democratic exercitat de milioane de germani dezamăgiți de democrație și seduși de aberațiile naziste. Știm ce a urmat: Holocaustul, Al Doilea Război Mondial, peste 70 de milioane de morți, distrugeri materiale fără precedent…

    Refuzul de a învăța lecțiile istoriei poate să aibă consecințe dramatice, sângeroase.

    În acest context, parlamentarii români care au rămas loiali democrației euro-atlantice, valorilor Uniunii Europene și idealului unei Românii libere, prospere, europene și democratice, au datoria să nu mai permită ca Parlamentul României să fie spurcat de discursuri prolegionare, precum cele bălmăjite de senatorul Sorin Lavric (AUR).

    Ideologia legionară trebuie să rămână acolo unde Dumnezeu a aruncat-o: la groapa de gunoi a istoriei și ca pagină rușinoasă a Istoriei Românilor, alături de ideologia comunistă!

    CITIȚI ȘI:

    * Ion Cristoiu cere ca tot Maia Morgenstern să fie pedepsită, după ce a fost amenințată cu moartea! Cică „face diversiuni pentru Iohannis”!

    * VIDEO. Urlete și spume în Parlament. Deputat AUR: „Te bag în p… mă-tii! Du-te dracu’! Băi, păduche, dispari! Îți ordon să dispari! Marș, mă, de-aici! Boule! Măgarule! Papagalule!”

  • Votând-o pe Firea la Cotroceni, îl veți vota de fapt pe pușcăriașul Dan Voiculescu

    Votând-o pe Firea la Cotroceni, îl veți vota de fapt pe pușcăriașul Dan Voiculescu

    După ce-a distrus Capitala în doar 4 ani de mandat, „Sârma-din-colon” vrea să distrugă și țara din 2024 încolo, alături de Înalt Prea Exmatriculatul din Academia SRI, Marcel Ciolacu. Ce tandem infect ar fi: Firea – președinte, Ciolacu – premier!

    Dacă s-ar produce așa ceva – Doamne ferește! -, ar fi cea mai mare catastrofă politică, socială, economică și ce vreți voi din istoria postrevoluționară a României.

    Credeți că Firea ar conduce țara din 2024? Nici vorbă. România s-ar umple oricum de „sârme”, „amenințări” și „sabotaje”. Votând-o pe ea la butoane, îl veți vota de fapt pe pușcăriașul Dan Voiculescu, pe Varanul toxic, pe agentul Felix care turna tot ce prindea. Pe piratul cu o lentilă neagră la rama ochelarilor. El ar fi „zeul” patriei, al muncii „socialiste”. Cu această ocazie, s-ar întoarce la vechile năravuri din perioada ceaușistă.

    Din ce bani și-a construit imperiul financiar, dacă nu din escrocheriile făcute încă de pe vremea în care exista doar presă de partid și de stat?

    „Sârma-din-colon” ar fi un simplu obiect de decor pe la Cotroceni. Un ofițer de presă. Ar ieși în fața națiunii cu tot felul de comunicate, în care s-ar plânge de 10 ori mai mult că e sabotată, că i-a mai băgat cineva un aliaj de cupru, zinc, plumb printr-o savarină „roșie”.

    La distanță de 34 de ani, am avea un nou șef, Firea, întovărășit cu un fost pușcăriaș, Dan Voiculescu, așa cum era Ion Iliescu cu dictatorul Nicolae Ceaușescu, cel care și-a petrecut aproape 7 ani prin închisori, inclusiv în celula H de la Doftana.

    Dar până și Iliescu, judecat pentru crime împotriva umanității în evenimentele sângeroase produse în urma căderii comunismului, s-a certat cu Ceaușescu și a fost retrogradat de acesta, devenind, din tovarășul său de nădejde (prim-secretar al CC al UTC, șef al Secției Propagandă a CC al PCR, ministru pe probleme de tineret), un biet director de editură.

    În schimb, Firea a rămas în relații la fel de bune cu Dan Voiculescu, din perioada în care îi era angajată devotată la Antene. De-acolo a învățat să-și ascută și antenele în politică.

    Și-ar îndeplini visul Varanul pușcăriaș dacă ar vedea-o la Cotroceni: racheta în jilț, propulsată din laboratoarele Antenelor.

    Până acum, toate rachetele lansate de Antenele sale au eșuat lamentabil, prăbușindu-se înainte de a se desprinde de sol. Exemplu: candidata la ultimele alegeri prezidențiale, Ramona Ioana Bruynseels, care spunea că Rusia e membră NATO.

    Nici nu vreau să-mi imaginez ce-ar putea fi.

    Am rămâne fără căldură, cum i-a lăsat pe bucureșteni în mandatul ei de primar.

    Am rămâne și fără apă caldă, cum au rămas și bucureștenii în mandatul ei de primar.

    Ne-ar lăsa într-o beznă totală, cu noi contracte date în toiul nopții unor baroni PSD-iști, pe la 1.41, când dormim duși. Ea ar fi trează.

    Nu degeaba și-a pus Varanul doar o lentilă neagră pe rama de la ochelari, alta fiind inexistentă: cu un ochi să doarmă, să ne arate că sforăie prelung, dar cu altul să ne fure „noaptea ca hoții”.

    S-ar întoarce tramvaiele și autobuzele din Turcia, alea făcute fără licitație și pe bani grei.

    S-ar erdoganiza țara: n-ar mai exista DNA sau ar fi unul ca pe vremea lui Adrian Năstase, iar pușcăriașii ar fi românii care ies la proteste, nu cei care fură țara. Cei care fură ar fi eroii, cei care protestează ar fi hoții, „agenturili străine”, „oamenii lui Soros” etc.

    Din fost viceprimar, „Dulapul” Bădulescu s-ar vedea vicepremier. Cine altul să fie, dacă nu omul de încredere al „Sârmei-din-colon”?!

    Prima lui acțiune în „slujba” țării: ar ordona montarea de dulapuri la orice colț de stradă, unde i-ar băga pe toți cei care ar cuteza să conteste deciziile PSD, așa cum a vrut să facă și cu Nicușor Dan, în vara anului trecut, înainte să ajungă primar general al Capitalei.

    Și presa ar fi închisă în „dulapuri”, mai rău ca în vremurile lui „Bombonel” Năstase.

    Bădulescu și-a luat un examen serios în acest sens: e expert în înjurături și amenințări atât în scris (i-a scris Anei Ciceală, consilier USR, pe un caiet: „O bag în p… mă-sii pe Ana Ciceală!”), cât și oral („Mă, da’ ce râzi așa? Hă-hă-hă? Zdreanță! Ești bărbat sau ce p… mea?”, i-a spus lui Adrian Moraru, fost candidat PNL & USR-PLUS la Primăria Sectorului 3).

    Vă dați seama cine urlă? Cine vrea să conducă România? Un PSD intens mediatizat la Antenele Varanului pușcăriaș, care ne-a lăsat la început de pandemie cu stocuri zero la echipamente medicale de protecție.

    De aia am și fost vreme de două luni în stare de urgență, așa cum a zis și premierul Florin Cîțu: ca să facem rost de măști, combinezoane, viziere, aparatură pentru spitale.

    Nu puteam să ne plimbăm pe străzi fără să fim protejați. E ca și cum am fi ieșit pe-afară în pielea goală în plină iarnă.

    Cine să cumpere echipamentele medicale? Sorina Pintea? Păi, n-ați văzut, ea aștepta cu nerăbdare să-i vină șpaga, iar când i-a fost virată suma de 120.000 de lei, a exclamat cu euforie: „Super-tare!”.

    Toți pesedeii ăștia s-ar reîntoarce la jefuit. I-ar spăla bine Antenele lui Felix: din hoți s-ar transforma în eroi, din pușcăriași închiși pentru mită în foști deținuți politici, arestați pentru că au vrut binele națiunii.

    Lista aia, prezentată în urmă cu doi ani de Clotilde Armand (pe atunci, europarlamentar USR), cu zeci de odrasle PSD-iste plantate în instituțiile statului, s-ar multiplica fără număr.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • „Minunea” pastorului Gâdea de la Antena 3: le dă bolnavilor infectați cu Covid un medicament folosit împotriva bacteriilor, în loc să le prescrie antivirale!

    „Aici am pneumoniile virale – gripa, infecțiile de sezon, virușii de sezon, covidul – care au anumite simptome. Eu imediat îmi dau seama care e gripă, care e Covid. Clinic, din cap îmi dau seama. Mie nu îmi trebuie investigații foarte multe să plimb bolnavul febril, să-l înnebunesc de cap din simptome”, se lăuda, la Antena 3, „minunea” șarlataniilor în tratamentul anti-Covid.

    Inițial, sintagma „clinic, din cap îmi dau seama” mi-a adus aminte de „datul din cap” al lui Tudor Barbu în emisiunile sale regizate la defunctul OTV și, mai nou, la actualul B1 TV.

    Își balansa capul cu atâta frecvență și dibăcie, când vreun telespectator intrat în direct îi valida afirmațiile, încât lăsa impresia printre fanii săi că le știe pe toate. Mai închidea și ochii, mai gesticula printr-o mișcare dezarticulată a mandibulei, ca să fie crezut 100%, procentul preferat al „minunii” de la Antena 3.

    Pe urmă, acea sintagmă „clinic, din cap îmi dau seama” mi-a reamintit un episod sinistru de eroare medicală, înfăptuită nu de vreun biet medic aflat la început de carieră, ci taman de un profesor universitar.

    Și el era din același domeniu de activitate cu „minunea” de la Antena 3, și el „își dădea seama” doar „din cap” sau „ochiometric” ce anume are pacientul care-l vizitează: dacă e bolnav sau dacă a tras doar o sperietură groaznică.

    Este vorba despre cel care a nenorocit-o pe fosta prezentatoare de televiziune Paula Rusu. Aceasta și-a mărturisit cu emoție, în diferite împrejurări, drama vieții: cum a rămas fără un plămân din cauza ifoselor medicului ei curant.

    Deși insistase să-i fie realizată o investigație amănunțită, dacă tot nu fusese necesar RMN-ul, „geniul” neînțeles a liniștit-o tot cu un fel de „clinic, din cap îmi dau seama”.

    „Am început cu o vizită la cabinetul profesorului Miron Bogdan, care m-a diagnosticat ochiometric şi cu ajutorul unei spirometrii – cu astm bronşic. Două luni am schimbat tratamentele fără efect. Am primit un diagnostic nou, esofagită de reflux, pe urmă încă unul, laringită acută, şi încă unul, bronşită acută… Am renunţat să-l mai caut pe profesor în ziua în care mi-a spus la telefon: «Doamnă, totul e numai în capul dumneavoastră!»”, dezvăluia Paula Rusu pe blogul ei, Paularusu.ro.

    „Ochiometric” sau „din cap”, doctorul a văzut că vedeta TV nu are nimic. Bravura „domnului profesor” s-a încheiat în mod nefericit: Paulei i-a fost extirpat un plămân complet măcinat de tuberculoză.

    La fel ca și „minunea” de la Antena 3, nici el n-avea nevoie de alte cercetări: se considera mai bun decât orice tehnologie de ultimă generație.

    Cine-s acești „corifei” care pun diagnostice printr-o privire clinică? Nu sunt ei de fapt impostori, șarlatani, n-au studiat degeaba la facultatea de medicină? Oare așa i-au învățat dascălii lor la cursuri sau la seminarii? Să măsoare boala omului „din cap” sau „ochiometric”?

    Mai era o asemenea „minune”, dar cu o notorietate și „succese” infinit mai mari decât cele de pe plaiurile noastre mioritice. Ați auzit, probabil, de celebra tămăduitoare Djuna Davitașvili, decedată la Moscova în 2015, la vârsta de 65 de ani.

    Aceasta s-a autointitulat „vindecătoare”, deși nu i-a acordat nimeni un titlu oficial în sensul dat.

    A luat zeci de premii pentru medicină alternativă, a fost membră în numeroase asociații ale poporului din fosta URSS, a primit și o decorație din partea președintelui Boris Elțîn, în 1994 – Ordinul „Prietenia Națiunilor” -, însă politicienii și savanții acelei perioade au evitat s-o definească în public „vraci cu puteri supranaturale”.

    Pe Wikipedia, varianta rusească, ea nu figurează cu titlul de „vindecător”, ci cu acela de scriitor și astrolog. Toate personalitățile din spațiul sovietic sau ex-sovietic care i-au trecut pragul (fostul lider al URSS, Leonid Ilici Brejnev, iluștrii actori Marcello Mastroianni și Robert De Niro) au rămas la stadiul de legendă.

    Vindecările miraculoase ale Djunei s-au dovedit a fi mai mult un mijloc de a scoate bani de pe urma clienților decât de a-i însănătoși. N-a fost în stare să trateze nici alcoolismul lui Elțîn, nici deprinderile dictatoriale ale succesorului acestuia, Putin. S-a limitat la cazuri mai ușoare, de început de boală, tratate cu preparate naturiste și prin bioenergie.

    Și Tudor Barbu îi devenise un admirator înfocat, pe vremea când semna condica la OTV. Îi promovase „minunile” cu atâta entuziasm, de parcă ar fi ocupat postul de director al „filialei” românești de leacuri marca Djuna, nu unul de moderator prin halele în care Dan Diaconescu slujise odinioară ca muncitor.

    Barbu a făcut un serial cu rețetele Djunei. Repeta întruna „leacul-minune”: usturoi pisat într-un mojar de lemn, pus apoi într-un borcan și completat cu țuică naturală de prune. Ulterior, pentru divulgarea acestei „minuni”, s-a văzut înscăunat și-n fotoliul de senator. Și-a găsit destui naivi pentru a-i acorda o ștampilă la urne.

    Nu-i vorbă-n vânt proverbul acela cu „orice minune ține trei zile”. Până și Dan Iosif, fost membru marcant al FSN și PSD, a apelat cu disperare la serviciile Djunei, sperând să scape de un cancer pulmonar galopant. A refuzat chimioterapia din România în favoarea leacurilor renumitei rusoaice. S-a deplasat până în Siberia, la Novosibirsk, unde avea să-și găsească și sfârșitul în 2007. Și în cazul lui, „minunea” a fost valabilă până a ajuns la Djuna.

    Păstrând proporțiile, „minunea” coafată la Antena 3 funcționează cam la fel. Preia formele ușoare de boală (nici nu se știe dacă e o simplă răceală sau Covid; în lipsa testelor, dă verdictul „clinic din cap”), iar pe cele complicate le direcționează spre spitalele de profil.

    Atenție: nimeni nu are garanția că pacienții tratați inițial cu „medicamente-minune” n-au dezvoltat peste câteva zile o formă severă a bolii Covid-19! Veștile venite dinspre medicii din spitale susțin chiar contrariul.

    Să ne punem întrebarea: câți infecționiști sau pneumologi din spitale sau câți medici de familie nu s-au confruntat cu situații identice cu ale „minunii” pastorului Gâdea? O mulțime! Iar unul dintre ei e timișoreanul Virgil Musta. Care-i deosebirea dintre el și „minunea” de la Antena 3?

    Musta nu s-a fălit cu primele forme slabe de Covid pe care le-a tratat și vindecat. A avertizat că e de-abia începutul, că vor veni și unele mai grave, că e nevoie să purtăm mască de protecție pentru a ne feri de virusul mortal.

    Fiind angajat într-o instituție de elită în lupta cu virusul, una a statului român, el a trebuit să facă publice toate datele ce țin de Covid: noi infecții, vindecări, decese. Așa s-a aflat de fapt că doctorii de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara au realizat adevărate minuni în bătălia cu nemilosul Covid.

    În schimb, „minunea” de la Antena 3 a simțit nevoia să iasă în evidență prin „miracole” mincinoase și prin instigarea la nefolosirea măștii de protecție. Așa s-a născut portofoliul gonflat cu cei 1.000 de vindecați de Covid-19, randament 100%.

    Ca să-l citez pe CTP: „Această doamnă spune că a vindecat 1.000 de oameni. Unde sunt? Dânsa are un cabinet particular. Există vreo înregistrare – cu ce stare au venit la dânsa, cum au plecat, ce diagnostic le-a fost pus, tot de către dânsa? Diagnostic pe care spune că îl pune după voce, la telefon. Ca marii vindecători din perioada sovietică, care vindecau la televizor. Se vindecau oamenii doar uitându-se la ei. Doamna vindecă prin calculator, online, nu e nevoie să te duci la ea la cabinet”.

    E adevărat ce spune CTP despre „minunea” de la Antena 3, dar și despre „marii vindecători din perioada sovietică”. Tocmai ce am vorbit despre Djuna Davitașvili.

    Am însă o nedumerire față de un antibiotic folosit de „minunea” lui Gâdea pentru tratamentul bolnavilor de Covid-19. Spune doctorița Groșan așa: „Eu mă duc pe medicaţia mea clasică, ieftină, care include şi Claritromicina, un antibiotic ce face parte din grupa antibioticelor macrolide. (…) Eu am lucrat în nişte studii clinice foarte interesante pe pneumonii şi acolo am învăţat despre tropismul viral al Claritromicinei, acolo am învăţat rolul antiinflamator al Claritromicinei, pe care nu îl are niciun antibiotic, şi de 10 ani lucrez cu acest antibiotic în pneumonii virale şi atipice. Pe mine m-a prins perfect pandemia şi m-am dus, ca tratament etiologic, pe Claritromicină”.

    Vorbește despre „tropismul viral al Claritromicinei” și că lucrează de 10 ani cu acest antibiotic în pneumonii virale și atipice.

    Lecturând prospectul acestui medicament, postat pe site-ul oficial al ANM (Agenția Națională a Medicamentului), constat următoarele:

    • „Claritromicina este un antibiotic ce face parte din grupa antibioticelor macrolide. Acesta oprește creșterea anumitor bacterii”.
    • „Se utilizează pentru tratarea următoarelor infecții: infecții ale plămânului, cum sunt bronșita și pneumonia; infecții ale gâtului și sinusurilor; infecții ale pielii și sinusurilor moi; ulcere gastro-duodenale asociate cu bacteria Helicobacter pylori”.

    Problema e că nu se regăsește nicăieri în prospectul ANM utilizarea acestui antibiotic și pentru infecții virale!

    Conform Wikipedia, Claritromicina se folosește în mod special pentru pneumoniile atipice asociate cu Chlamydia pneumoniae, care este o bacterie, nu un virus!

    În concluzie, pe ce criterii administrează „minunea” lui Gâdea antibioticul numit Claritromicină pentru bolnavii cu Covid-19? Pe „studiile clinice foarte interesante pe pneumonii” la care a lucrat în calitate de medic pneumolog? Sunt ele avizate? Și ce fel de studii sunt? Pe unde le-a finalizat? Vorbim despre studiile despre „tropismul viral al Claritromicinei”, nu despre cele din facultate.

    Nu scrie nicăieri, pe site-ul oficial al ANM, că această Claritromicină e autorizată pentru tratarea infecțiilor virale, ci doar pentru cele bacteriene. Iar bacteriile nu sunt totuna cu virusurile!

    Iată și dovada:

    Reginamaria.ro: „Bacteriile sunt organisme formate dintr-o singură celulă, relativ complexe, auto-suficiente, care se pot reproduce singure. Bacteria se va divide în două noi bacterii, împărțind materialul genetic (ARN sau ADN) în două părți și construind pereți celulari pentru fiecare nouă bacterie formată”.

    Exemple de infectii bacteriene:• Angina streptococică• Boala Lyme• Celulita• Gonoreea• Infecția urinară• Meningita bacteriană• Tetanusul• Tuberculoza• Tusea convulsivă (pertussis).

    Reginamaria.ro: „Virusurile sunt organisme chiar mai mici decât cea mai mică bacterie. Virusurile nu sunt celule – sunt niște capsule care conțin material genetic (ARN sau ADN) – și nu se pot reproduce singure. De aceea, se numesc organisme «parazite». Spre deosebire de bacterii, virusurile au nevoie de o gazdă vie, cum este omul sau un animal, pentru a se multiplica. Altfel, nu vor supraviețui”.

    Exemple de infectii virale:• Covid-19• Gastroenterită virală• Gripa• Hepatită virală A, B și C• Herpes genital• Infecția HIV/SIDA• Infecția HPV• Meningita virală• Răceala comună• Rujeola (pojar)• Varicela (vărsat de vânt)• Zona zoster.

    Reginamaria.ro: „În comparație cu bacteriile, virusurile nu sunt organisme vii și, ca urmare, nu pot fi ucise în același mod în care antibioticele distrug bacteriile. De fapt, tratamentul unei infecții virale este simptomatic (medicamente care ameliorează simptomele precum febra sau durerea), boala urmându-și cursul până când organismul se va putea apăra singur și va elimina virusul”.

    „Minunea” de la Antena 3 a activat ca medic în cadrul Spitalului de Pneumologie din Oradea, între 1994-2009, apoi s-a mutat cu serviciul la Marghita, într-un oraș mult mai mic. Acolo a condus departamentul de pneumologie de la Spitalul municipal „Dr. Pop Mircea”.

    Dacă ar fi să ne luăm după spusele ei, tot acolo a „studiat” și rolul Claritromicinei în tratamentul infecțiilor virale. La Marghita?! Apoi, în ultimii patru ani, la cabinetul ei particular?!

    E vreun institut de cercetare, de boli infecțioase pe la Marghita de care nu știe lumea? Sau, de când a plecat „minunea” de-acolo, și-a făcut unul „de apartament” la Oradea?

    Cine să-i dea crezare unei asemenea „minuni” inventate de pastorul Gâdea, care folosește un antibiotic în alt scop decât cel prevăzut în prospectul ANM și care se asociază cu toți conspiraționiștii penibili ai țării?

    Ce se mai lipesc în idei paranoice „minunile” României! Ne Gigi de la stână voia într-un timp să conceapă un vaccin anti-Covid la clinica sa din Pipera și să-și vindece cu el compatrioții, ba chiar pe toți oamenii planetei.

    I-a luat însă fața Senatoarea Urlătoare: a născocit, într-o pauză de lătrat prin Piața Victoriei, un ulei vindecător cu doar 17 lei. Cine știe de pe unde l-a luat și cu cât?! Iar acum vrea să facă și bișniță, în calitate de senatoare. L-a și prezentat la postul lui Ghiță fugarul.

    Să aibă grijă, că ANI e pe urmele ei, dar și pe cele al uleiului ei „prețios”! Ori ești senator și te lupți pentru alegătorii care te-au trimis în Parlament, ori ești comerciantă de „uleiuri-minune”!

    Adevărul e că, pentru ăia 17 lei per flacon, ar fi în stare să-l fabrice și din propria-i osânză. Ar ajuta-o negreșit „minunea” de la Antena 3, că deja a schimbat cursul firesc al tratamentelor anti-Covid.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!