Categorie: Justiție

  • USR duce Guvernul în faţa justiţiei europene. „Urgenţa ordonanţei e doar a lui Dragnea şi Tăriceanu”

    USR a decis să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) în privinţa atacului la democraţie prin ordonanţe pus la cale de Guvernul PSD-ALDE. Guvernul a decis ieri să schimbe din nou legile justiţiei, care abia ce fuseseră schimbate. A ales din nou calea ordonanţei de urgenţă, pentru a garanta că şefii de Parchete vor fi aleşi pe gustul PSD şi ALDE.

    De asemenea, Secţia specială pentru investigarea magistraţilor (înfiinţată recent în Parchetul General pentru procurori-marionetă gen Adina Florea – foto stânga sau judecători legaţi de clanuri penale, gen şefa CSM, Lia Savonea – foto dreapta) devine stat în stat şi poate continua cu atacuri directe împotriva magistraţilor indepedenţi (vezi cazul Kovesi) la comanda inculpaţilor sau infractorilor (Ghiţă, Dragnea, Tăriceanu). De aceea, USR vede necesară acţiunea în faţa justiţiei UE:

    “CJUE poate să constate dacă prin acest OUG se încalcă sau nu tratatele Uniunii Europene și în caz pozitiv, dacă va constanta o asemenea încălcare, într-o a doua etapă se va putea ajunge la  sancțiuni împotriva celor care au adoptat aceste reglementări nefaste. Ne aflăm în fața unui sabotaj foarte clar la adresa activității Ministerului Public, și la adresa statului de drept, iar într-o asemenea situație se impun măsurile ferme. Este al treilea OUG care modifică legile justiției, au slăbit sistemul judiciar din toate încheieturile”, a declarat azi deputatul USR Stelian Ion.

    “OUG-ul lui Tudorel este un dezastru pentru justiția din România, mai ales că nu se justifică nicio urgență, alta decât cea a infractorilor Dragnea și Tăriceanu. De aceea, în fața acestui atac furibund la adresa justiției din România, îi solicităm în mod ferm președintelui Klaus Iohannis să sesizeze CCR cu un conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Guvern pentru că Tudorel Toader a încălcat prerogativele Parlamentului. OUG-ul adoptat decide dincolo de ceea ce a fost adoptat de către Parlament anul trecut. Se încalcă Constituția”, a declarat deputatul USR Stelian Ion.

    Reacţii în valuri

    Mai multe asociaţii de magistraţi au reacţionat ieri ferm legat de atacul PSD-ALDE la justiţie, prin ordonanţe de urgenţă.

    Asociația Forumul Judecătorilor din România, Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor și Asociația Inițiativa pentru Justiție îşi declară ÎNGRIJORAREA EXTREMĂ faţă de efectele ordonanţei adoptate azi de Guvernul Dăncilă.

    Procurorul general Augustin Lazăr a reacţionat şi el dur faţă de ordonanţele adoptate azi de Guvernul Dăncilă, cea privind numirea procurorilor-şefi fiind făcută pe şest. Comunicatul dat publicităţii de Augustin Lazăr demontează cu argumente legale precise că ordonanţele lui Tudorel Toader distrug practic independenţa magistraţilor şi crează haos la vârful Ministerului Public. De asemenea, Lazăr a constatat că unele prevederi ale ordonanţei care stabileşte mecanismul prin care sunt aleşi procurorii-şefi sunt neconstituţionale.

    Şi preşedintele Klaus Iohannis a reacționat pe pagina sa de Facebook, criticând dur noua ordonanță de urgență adoptată de Guvernul PSD-ALDE

  • „Suntem într-o gubernie rusească. Dacă fură alegerile masiv, doar o mișcare de tip Maidan ne mai salvează. Altfel, vom ajungem toți la un nou Canal”

    E prima dată când pesimismul pune stăpânire și pe cuvintele lui Andrei Caramitru (USR), ai cărui bunici au trecut prin mari suferințe în teroarea stalinistă. Tânărul antreprenor vede totuși soluții de ieșire la lumină, dar sunt soluții extreme. Poate, totuși, votul…

    Andrei Caramitru, aseară, pe Facebook:

    „Ce s-a întâmplat azi e mult mai grav decât amnistia generală sau OUG 13. Pentru că măcar justiția în viitor nu era subordonată atât de brutal sau doar anumite fapte erau spălate. Acum nu mai există nimic: ei decid ce se anchetează și ce se decide în instanță de acum încolo. O catastrofă inimaginabilă. Nu mai suntem în Europa de azi. Constituția nu mai există. Suntem într-o gubernie rusească.

    Se mai poate face ceva doar prin presiunea europeană, inclusiv prin curțile europene, prin acțiunea în forță a președintelui și prin votul nostru din 26 mai. Și dacă fură alegerile masiv – dacă -, doar o mișcare de tipul Maidanului ne mai poate salva… Dacă nu – vă zic – vom ajungem toți la un nou Canal”.

  • REVOLTA magistraţilor. Preşedintele şi Avocatul Poporului, chemaţi să oprească dezastrul din justiţie

    REVOLTA magistraţilor. Preşedintele şi Avocatul Poporului, chemaţi să oprească dezastrul din justiţie

    Reacţie comună a mai multor asociaţii de magistraţi legat de atacul PSD-ALDE la justiţie, prin ordonanţe de urgenţă.

    Asociația Forumul Judecătorilor din România, Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor și Asociația Inițiativa pentru Justiție îşi declară ÎNGRIJORAREA EXTREMĂ faţă de efectele ordonanţei adoptate azi de Guvernul Dăncilă.

    Procurorul general Augustin Lazăr a reacţionat şi el dur faţă de ordonanţele adoptate azi de Guvernul Dăncilă, cea privind numirea procurorilor-şefi fiind făcută pe şest. Comunicatul dat publicităţii de Augustin Lazăr demontează cu argumente legale precise că ordonanţele lui Tudorel Toader distrug practic independenţa magistraţilor şi crează haos la vârful Ministerului Public. De asemenea, Lazăr a constatat că unele prevederi ale ordonanţei care stabileşte mecanismul prin care sunt aleşi procurorii-şefi sunt neconstituţionale.

    Şi preşedintele Klaus Iohannis a reacționat pe pagina sa de Facebook, criticând dur noua ordonanță de urgență adoptată de Guvernul PSD-ALDE

    Redăm mai jos comunicatul integral al celor trei organizaţii de magistraţi:

    „Asociația Forumul Judecătorilor din România, Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor și Asociația Inițiativa pentru Justiție își exprimă îngrijorarea extremă cu privire la modificările aduse astăzi, 19.02.2019, ”legilor justiției”, printr-o ordonanță de urgență adoptată de Guvernul României, fără asigurarea transparenței decizionale în modificarea legislativă propusă și fără a exista avizul Consiliului Superior al Magistraturii, garantul constituțional al independenței justiției, aviz a cărui comunicare nu a fost așteptată o perioadă rezonabilă.

    O astfel de formă de legiferare, nesocotind grav și nescuzabil principii constituționale [art.1 alin.(5) și ale art.1 alin.(3) din Constituție], tehnica legislativă și previzibilitatea legii, pune în pericol insurmontabil statul de drept și independența magistraturii din România. Mai mult, posibilitatea executivului de a guverna prin ordonanțe de urgență trebuie să fie justificată de existența unor situații excepționale, care impun adoptarea unor reglementări urgente, în caz contrar putându-se vorbi despre o imixtiune nepermisă în competența legislativă a Parlamentului, încălcându-se principiul separației puterilor în stat.

    Prin Decizia nr. 421 din 9 mai 2007, Curtea Constituțională a României a statuat că urgența reglementării nu echivalează cu existența situației extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza și pe calea procedurii obișnuite de legiferare. De asemenea, ordonanța de urgență nu poate contracara o lege adoptată de Parlament și, a contrario, nici măcar o propunere legislativă respinsă de Parlament. Totodată, Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept a reținut în Avizul adoptat la cea de-a 93-a Sesiune Plenară (Veneția, 14-15 decembrie 2012) faptul că „folosirea atât de frecventă a ordonanțelor de urgență este un motiv de îngrijorare”, iar „utilizarea aproape constant a ordonanțelor de urgență ale Guvernului nu reprezintă cea mai adecvată metodă” pentru adoptarea fără întârziere a unor reglementări.

    Utilizarea ordonanțelor de urgență pentru a corela dispoziții din legi votate în cursul anului 2018, fără dezbateri parlamentare autentice, fără a ține seama de punctul de vedere exprimat de peste 90% din adunările generale ale instanțelor judecătorești și ale parchetelor de pe lângă acestea, ignorând total avizele emise de Comisia de la Veneția, rapoartele GRECO și ale Comisiei Europene, împreună cu inconsecventa abordare a principiului separării carierelor, clamat cu obstinație de legiuitor doar până astăzi, dovedește, fără îndoială, dezastrul în fața căruia se găsește justiția română, expusă unor experimente fără sfârșit, derulate fără analize sau studii de impact.

    Presupusa necesitate a rezolvării situației delegărilor în funcțiile de conducere ale PICCJ, DNA, DIICOT și SIIJ, deși nu exista vreo problemă evidentă legată
    de modalitatea de delegare, se transformă într-o interdicție perpetuă a oricui fel de delegare, rezultatul acestui text fiind că oricare dintre aceste structuri de parchet poate rămâne fără procuror general sau procuror-șef, vacantarea funcției putând fi generată de a deces, boală sau demisie, caz în care procedura de numire nu ar putea fi finalizată de pe o zi pe alta.

    Asistăm la revoluționarea modului de organizare a Ministerului Public și a principiului constituțional de ierarhie în cadrul parchetelor, prin schimbarea accepțiunii de procuror ierarhic superior, doar cu privire la o anumită unitate de parchet, contestată la unison de magistrați, Consiliul Europei și Uniunea Europeană, acum devenită independentă chiar de Ministerul Public, într-un demers vădit neconstituțional.

    Se creează peste noapte instituția judecătorului de tip nou, care, spre deosebire de cel autentic, poate oricând concura la funcții de conducere în parchet, numai pentru simplul fapt că, undeva în cursul carierei sale, a îndeplinit o anumită perioadă și funcția de procuror, și sunt anihilate competențe de esență ale secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

    Toate aceste modificări vor conduce, neîndoielnic, la apariția unor blocaje instituționale, afectând capacitatea Ministerului Public de a-și exercita atribuțiile constituționale de reprezentare a intereselor generale ale societății, apărare a ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor.

    Asociația Forumul Judecătorilor din România, Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor și Asociația Inițiativa pentru Justiție solicită Președintelui României, dl. Klaus Iohannis, să sesizeze de urgență Comisia de la Veneția cu privire la toate modificările aduse legilor justiției, prin ordonanțe de urgență emise în ultimele luni.

    De asemenea, cele trei asociații solicită Avocatului Poporului să își îndeplinească atribuțiile legale și să sesizeze imediat Curtea Constituțională. Așa cum a stabilit Comisia de la Veneția prin Avizul nr. 685 din 17 decembrie 2012, Avocatul Poporului are atribuția expresă de a sesiza Curtea Constituțională cu privire la legi și ordonanțe, iar aceasta nu este limitată la protecția drepturilor omului, rolul său trebuind să fie extrem de activ în apărarea statului de drept, prin urmare și a angajamentelor internaționale luate în acest sens de Statul român, ignorate fără niciun fel de explicație pe parcursul ultimilor doi ani.

  • „Slugile lui Dragnea”. 7 protestatari reţinuţi de Poliţie şi amenzi pentru cei care au strigat „Ciuma Roşie”, la Ministerul Justiţiei

    Protestatarii Cristi Dide și Marian Ceaușescu au mânjit fațada Ministerului Justiției cu ketchup, după ce Guvernul Dăncilă a aprobat azi o ordonaţă iniţiată de Tudorel Toader care provoacă haos în sistem şi dă PSD-ALDE control asupra numirii şefilor de Parchete.

    Jandarmeria a intervenit în forță și a făcut exces de zel: au fost aduse 6 dube, deși protestatarii nu erau mai mulți de 5-6. De-a dreptul halucinant este că mai mulți jandarmi au fugărit-o pe străzi pe jurnalista Mădălina Roșca, soția jurnalistului german  Paul Arne Wagner, care a fost reținut abuziv, anul trecut, în timpul unui protest organizat în Piața Victoriei.

    Dide, Ceaușescu și restul protestatarilor au fost reținuți și duși la Secția 17 Poliție. Ar fi fost bruscați în permanență, li s-a vorbit de o manieră incalificabilă, iar unii dintre ei au fost loviți în dube. Ulterior, numărul celor reţinuţi a ajuns la 7. Cei care au vrut să intre în secţia de Poliţie au fost amendaţi pentru că au strigat „Ciuma Roşie” şi „Jandarmeria apără hoţia”.

    ”Cel puțin cinci cetățeni au fost ridicați de jandarmi în seara aceasta cu o brutalitate pe care nu o pot descrie în cuvinte. Doi dintre ei au aruncat cu ketchup pe fațada Ministerului Justiției în semn de indignare față de OUG-ul dat astăzi de ministrul Toader. Oamenii s-au legitimat și au explicat de ce sunt acolo. 6 dube ale jandarmeriei au venit <încarcate> și i-au ridicat de-a valma, cum spuneam, extrem de brutal, cu percheziții pe mașină și alte scene din filme americane. Între ei doua femei, una în vârstă pentru care înțeleg că a fost ulterior nevoie să vină o ambulanță… Unul dintre superiorii jandarmilor, în civil, vorbea despre <dosar penal pentru distrugere>”., a declarat Mădălina Roşca pentru Podul.ro.

    Numărul protestatarilor s-a mărit, după incident. Oamenii prezenţi în faţa ministerului Justiţiei au reacţionat dur, în momentul în care o dubă a Jandarmeriei a trecut prin faţa lor: „Slugile lui Dragnea, slugile lui Dragnea”, au strigat protestatarii.

  • Augustin Lazăr iese la atac împotriva penalilor. Procurorul general acuză Guvernul că induce haos printre magistraţi

    Augustin Lazăr iese la atac împotriva penalilor. Procurorul general acuză Guvernul că induce haos printre magistraţi

    Procurorul general Augustin Lazăr a reacţionat dur faţă de ordonanţele adoptate azi de Guvernul Dăncilă, cea privind numirea procurorilor-şefi fiind făcută pe şest. Comunicatul dat publicităţii de Augustin Lazăr demontează cu argumente legale precise că ordonanţele lui Tudorel Toader distrug practic independenţa magistraţilor şi crează haos la vârful Ministerului Public. De asemenea, Lazăr a constatat că unele prevederi ale ordonanţei care stabileşte mecanismul prin care sunt aleşi procurorii-şefi sunt neconstituţionale.

    O justiţie pe măsura găştii Adina Florea – Lia Savonea

    Guvernul a decis azi să schimbe din nou legile justiţiei, care abia ce fuseseră schimbate. A ales din nou calea ordonanţei de urgenţă. Cea aprobată de Guvernul Dăncilă azi prevede, printre altele, modificări grave, care lasă numirea procurorilor-şefi la mâna acelei părţi de la vârful justiţiei aliată a grupărilor penale din PSD şi ALDE.

    Adina Florea, noua întruchipare a procurorului comunist

    Practic, o procuroare ca Adina Florea (dreapta), auto-declarat neindependentă, nu va mai putea fi oprită să ocupe şefia DNA nici măcar de un simplu aviz al CSM. Avizul numirii unora ca ea va fi dat acum, potrivit ordonanţei, de secţia de judecători a CSM (condusă acum de Lia Savonea, foto stânga), cea care a fost mereu aliata clanurilor penale PSD-ALDE. Înainte de ordonanţă, avizul era dat de secţia de procurori a CSM, cea care a „rejectat” de fiecare dată influenţa reţelelor infracţionale în CSM.

    În urma modificărilor adoptate azi prin OUG, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, blochează posibilitatea ca procurorul general, Augustin Lazăr, să infirme a actele de urmărire penală ale procurorilor din secția specială, dacă le consideră ca fiind nelegale sau netemeinice.

    Comunicatul procurorului general:

    „Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), luând în considerare concluziile Curții Europene a Drepturilor Omului formulate în cauza Baka c. Ungariei (Hotărârea din 27 mai 2014), văzând proiectul ordonanței de urgență transmis Consiliului Superior al Magistraturii, își exprimă îngrijorarea față de blocajul instituțional al Ministerului Public ce ar putea fi generat de recentele modificări ale legilor justiției și de asemenea față de neconstituționalitatea unora dintre prevederi.
    Astfel:
    ● În ceea ce privește modificarea art. 54 alin. 1 din Legea nr. 303/2004.
    – Urgența și situația extraordinară pentru adoptarea acestei soluții legislative nu sunt justificate în expunerea de motive şi în preambulul ordonanței de urgență, Guvernul neexpunând niciun motiv pentru care, în privința funcțiilor de conducere prev. de art. 54 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 să deroge de la principiul separării carierelor, consfințit prin modificările aduse Legilor nr. 303/2004, nr. 304/2004 și 317/2004 în cursul anului 2018, potrivit cărora, gestionarea carierei procurorilor se realizează de către Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

    • Intervenția legislativă dă expresie unei abordări inconsecvente a principiului separării carierelor și, sub acest aspect se observă că soluția legislativă ce ar urma să fie adoptată de Guvern, ca legiuitor delegat, nu a fost edictată în scopul de a răspunde unei nevoi de reglementare stringente, unicul scop al reglementării fiind doar acela de a contracara voința Parlamentului, ca organ legislativ suprem.
      În același context, se constată că dispozițiile potrivit cărora pot fi numiți în funcțiile de conducere prev. de art. 54 alin. (1) și judecători care au îndeplinit funcția de procuror induc un tratament juridic discriminatoriu între judecători și procurori, de vreme ce, procurorii nu pot accede în funcții de conducere din cadrul instanțelor judecătorești și nici chiar în funcții de execuție corespunzătoare instanței la nivelul căreia își desfăşoară activitatea.
    • Se observă că modificarea adusă art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 nu mai conține nicio condiție de vechime minimă pentru numirea în funcțiile de conducere la vârful ierarhiei Ministerului Public, ceea ce atrage lipsa de previzibilitate a normei de modificare.
      Sunt ignorate de asemenea și recomandările Rapoartelor MVC, Comisiei de la Veneția și GRECO.
      ● Introducerea art. 54 alin. (7 ind.1) din Legea nr. 303/2004 și art. 17 din proiectul ordonanței
      Introducerea acestor modificări este justificată în expunerea de motive a proiectului ordonanței de urgență prin: „necesitatea consolidării instituționale a acestor structuri de parchet, dându-se eficiență dispozițiilor legale care să reglementeze mecanismele de numire în aceste funcţii de conducere, cu evitarea situațiilor de provizorat, lipsa unor conduceri stabile a acestor instituții judiciare generând probleme în ceea ce privește asigurarea unui management de calitate”.
      Argumentele constând în lipsa unei conduceri stabile şi a unui management de calitate se plasează exclusiv la nivel de aserțiune, nefiind produsă nicio dovadă factuală în sprijinul acestora.
      Arătăm însă, că, aplicarea coroborată a dispozițiilor tranzitorii din art. 17, şi art. 54 alin. 7 ind.1 este susceptibilă să producă efecte previzibile contrare motivelor indicate de inițiatorul proiectului de reglementare. Se va crea provizoratul pretins a fi înlăturat şi, mai mult, acesta va fi accentuat, în condițiile lipsei unor mecanisme care să permită ocuparea acestor funcţii prin numire în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 17 din proiect.
      O asemenea situație va conduce la blocaj instituțional la vârful Ministerului Public şi al structurilor precizate, ceea ce pune în discuție încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit căruia, ordonanțele de urgență nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului şi creează premisele unui conflict juridic de natură constituțională. Este de preferat o conducere „provizorie” decât absența oricărei conduceri, mai ales în sistemele care funcționează pe principiul controlului ierarhic şi al unității de acțiune.

    ● Introducerea alin. (6) din art. art. 88 ind.1 din Legea nr.304/2004
    Potrivit expunerii de motive a proiectului de reglementare, prin adoptarea acestor dispoziții se tinde la înlăturarea unor neclarități sau dificultăți legate de funcționarea până în prezent a Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție.
    Precizarea introdusă nu era necesară, de vreme ce ierarhia funcțiilor rezultă în mod clar din reglementarea acestei structuri (Secțiunea nr. 2 ind.1 din Cap. II- Organizarea Ministerului Public al Legii nr. 304/2004 – procuror şef secție, procuror şef adjunct secție, procuror), aspect absolut clar şi valabil în tot sistemul Ministerului Public, acolo unde există secții/direcții.
    În plus, ea prezintă potențialul de a crea dificultăți de interpretare şi aplicare a dispozițiilor din Codul de procedură penală; de asemenea, în raport cu unele dintre dispozițiile acestui cod, este redundantă, de pildă, art. 318 alin. (10) din Codul de procedură penală.
    Soluția legislativă contravine par. 150 teza finală şi par. 151 din Decizia nr. 33/2018 a Curţii Constituționale, ceea ce constituie o încălcare a art. 147 alin. (4) din Constituție.
    Prin efectul lor concret, aceste dispoziții înlătură controlul ierarhic pe care îl exercită potrivit legii procurorul general al PÎCCJ, ceea ce contravine art. 132 alin. (1) din Constituție şi principiului constituțional, al controlului ierarhic, care stă la baza funcționării Ministerului Public.
    ● Dispozițiile art. 14 pct. 6 care instituie atribuția Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție de a exercita şi retrage căile de atac, coroborate cu disp. art. 88 ind.8 alin. (2) care prevede participarea la soluționarea acestor proceduri a procurorilor din cadrul Secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de către procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanța învestită cu judecarea cauzei este criticabilă pentru următoarele argumente:
    – încalcă independența procurorului de ședință, prev. de art. 67 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, în condițiile în care procurorii care exercită/retrag calea de atac nu fac parte din aceeași structură (secție/unitate de parchet) din care fac parte procurorii care participă la soluționarea cauzelor;
    – lipsa de identitate a structurilor din care fac parte procurorii menționați creează şi premisele unor disfuncționalități, contrar celor afirmate în expunerea de motive.

    Toate aceste modificări pot conduce la apariția unui blocaj instituțional, Ministerul Public putând ajunge în situația de a nu-și exercita corespunzător atribuțiile constituționale de reprezentare a intereselor generale ale societății, apărare a ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor”.

  • „E o nebunie, ăsta nu mai e stat de drept! Vor să conducă ţara prin ordonanţe. De ce magistrații se lasă călcați așa în picioare?”

    Fostul preşedinte al CCR, Augustin Zegrean, este şi el oripilat, după ce Guvernul Dăncilă a lovit din nou justiţia şi Europa cu o ordonanţă care modifică legile justiţiei abia modificate. Zegrean a fost tranşant.

    „Este o nebunie, pentru că legile nici nu sunt încă știute de magistrați, nici nu au apucat să le citească după ce au fost modificate și se modifică din nou. Una dintre prevederi este că Secția pentru anchetarea magistraților nu va mai fi în subordinea procurorului general – păi cui să fie subordonantă, adică să avem două procuraturi sau să fie subordonată direct ministrului Justiției, că știe el ce să facă cu ea? Păi să dea o Ordonanță prin care să subordoneze total parchetele și prin asta să închidă povestea”, a declarat Augustin Zegrean.

    În ceea ce privește faptul că delegarea pe aceste funcții de conducere nu poate depăși 45 de zile, Zegrean a spus că prevederea pare a fi cu dedicație pentru șefia DNA, astfel încât „să fie scos de acolo procurorul șef interimar și forțată mâna președintelui” pentru numirea Adinei Florea, propusă de mai multe ori de ministrul Justiției.

    „Chiar ne cred proști pe toți, am obosit. Dar sigur, această lovitură nu este finală, că mai vin mâine cu alta. Eu nu înțeleg însă de ce magistrații se lasă călcați așa în picioare, pentru că este un amestec nepermis și fără precedent al Guvernului în justiție”, a adăugat Augustin Zegrean.

    „Așa vor, să conducă țara prin Ordonanțe de Urgență pentru că ordonanțele sunt mai greu de desființat, produc efecte imediat, nu discută nimeni. Ăsta nu este stat de drept, este altceva ce a ajuns acum. De ani de zile ne critică toți pentru că țara este condusă prin ordonanțe – Comisia Europeană, Comisia de la Veneția, toți critică România, dar nu ne interesează”, a conchis fostul preşedinte al CCR, într-un interviu pentru Hotnews.

  • Cine-i mai opreşte?! Au dat ORDONANŢA pro-clanurile penale, care dă procurorii pe mâna unor Adina Florea sau Lia Savonea

    Cine-i mai opreşte?! Au dat ORDONANŢA pro-clanurile penale, care dă procurorii pe mâna unor Adina Florea sau Lia Savonea

    Guvernul a decis azi să schimbe din nou legile justiţiei, care abia ce fuseseră schimbate. A ales din nou calea ordonanţei de urgenţă. Cea aprobată de Guvernul Dăncilă azi prevede, printre altele, modificări grave, care lasă numirea procurorilor şefi la mâna acelei părţi de la vârful justiţiei aliată a grupărilor penale din PSD şi ALDE.

    Practic, o procuroare ca Adina Florea, auto-declarat neindependentă, nu va mai putea fi oprită să ocupe şefia DNA nici măcar de un simplu aviz al CSM. Avizul numirii unora ca ea va fi dat acum, potrivit ordonanţei, de secţia de judecători a CSM (condusă acum de Lia Savonea), cea care a fost mereu aliata clanurilor penale PSD-ALDE. Înainte de ordonanţă, avizul era dat de secţia de procurori a CSM, cea care a „rejectat” de fiecare dată influenţa reţelelor infracţionale în CSM.

    Bomba ordonanţei cu procurorii-şefi

    Ordonanţa anunţată azi de Tudorel Toader, care modifică legile justiţiei legat de felul în care vor fi aleşi procurorii cu funcţii de conducere, va influenţa alegerea şefilor de la DNA, DIICOT sau Parchetul General în sensul dorit ca grupările penale din politică.

    „Aceste funcţii, funcţiile de rang înalt, nu pot fi delegate. Ele se ocupă doar prin concurs. Pot candida procurorii, dar şi judecătorii care au fost procurori. Se schimbă competenţa de emitere a avizului de la Secţia de procurori la cea de judecători a CSM”, a declarat Tudorel Toader în urmă cu câteva minute.

    Potrivit OUG pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și Legii nr. 317/2004 privind CSM, alineatul 1 al articolului 54 al Legii 303/2004 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    ”Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, adjuncţii acestuia, precum şi procurorii şefi de secţii ai acestor parchete, sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii în funcţie sau dintre judecătorii care au îndeplinit funcţia de procuror, pentru un mandat de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată”, se arată în OUG a lui Tudorel Toader.

    Schimbarea esenţială constă în faptul că avizul CSM pentru numirea șefului DNA, de exemplu, va fi dat de plenul CSM, nu de către Secția pentru procurori a CSM, ca până acum.

    Explicația este simplă: plenul CSM este pro-PSD, dominat de șefa CSM, Lia Savonea, în vreme ce Secția pentru procurori, nu. Prin urmare, Tudorel vrea să elimine Secția pentru procurori, deși filozofia noilor legi ale Justiției promovate de PSD-ALDE era tocmai să separe cariera judecătorilor de cea a procurorilor.

    De notat că în ce privește numirile la conducerea instanțelor, ministrul Justiției a lăsat atribuția la Secția pentru judecători a CSM întrucât aceasta, ca și plenul, este dominată și controlată de Lia Savonea.

    În plus, Tudorel Toader vrea ca la șefia marilor parchete să poată fi propuși și judecători care au fost procurori, cum este Alina Ghica (alăturat), vicepreședintele Curții de apel București, cea care a anulat completele de 5 judecători de la Înalta Curte și o parte din prejudiciul din dosarul Tel Drum.

    Ordonanţă şi pentru procurorul european

    Prima Ordonanţa de Urgenţă anunţată azi de Tudorel Toader se referă la „unele măsuri pentru aplicarea regulamentului 1939 a Consiliului pentru punerea în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte constituirea Parchetului European”, a spus ministrul Justiţiei, după şedinţa de Guvern.

    Ministrul a explicat faptul că această OUG nu vizează şi selecţia şefului Parchetului European, ci doar cea privind reprezentantul României pentru această instituţie.

    „România trebuie sa desemneze trei candidaţi pentru funcţia de procuror european. Trebuie ca aceşti trei candidaţi sa îi trimitem până pe data de 31 martie. Termenul scurt justifică adoptarea Ordonanţei de Urgenţă. Va fi ales un procuror. La nivelul Ministerului Justiţiei se va desfasura procedura de selecţie, nu la CSM sau în alta parte. Va exista câte un procuror european din partea fiecărui stat membru. Poate participa, candida un procuror, dar şi un judecător. Procurorul european poate fi un actual judecător sau procuror”, a mai spus Toader.

  • Turbează Tudorel, Dragnea şi Tăriceanu. Kovesi, elogiată în presa europeană. „La presiunea PSD, a fost demisă. Ministrul Justiţiei încearcă să-i blocheze saltul în carieră”

    Turbează Tudorel, Dragnea şi Tăriceanu. Kovesi, elogiată în presa europeană. „La presiunea PSD, a fost demisă. Ministrul Justiţiei încearcă să-i blocheze saltul în carieră”

    Tageblatt, ziar din Luxemburg (țara care va găzdui sediul viitorului Parchet European pentru a cărui şefia candidează Laura Codruţa Kovesi), a scris un articol elogios la adresa fostei şefe a DNA, candidată cu şanse la postul de procuror-şef al UE.

    • ”Cea mai cunoscută juristă din România este strânsă cu ușa de către justiția de acasă.  De către susținătorii ei, ea este încurajată cu lozinci de tipul <<Rezistă Laura, noi suntem de partea ta!>>, scandate de sute de bucureșteni care au încurajat-o vineri în drumul ei printre cameramani către audierea la noua secție de investigare a infracțiunilor comise de către magistrați. Din public se auzea <<Go, Go for Luxembourg!>>”
    • „Lupta ei fără compromis împotriva corupției, condusă cu succes, a costat-o în iulie anul trecut postul de șef al DNA. La presiunea PSD, partid aflat la guvernare, a fost demisă. Acum, candidatura ei de succes la șefia parchetului european a tras alarma deținătorilor puterii de la București. Cu toată puterea, Bucureștiul încearcă să o oprească pe jurista Kövesi să ancheteze fraudele cu fonduri UE.”
    • „Acuzațiile au fost lansate de un fugar de justiție care se ascunde în Serbia, om de afaceri și fost deputat PSD, Sebastian Ghiță. Acesta o acuză pe Kovesi ca l-a forțat să finanțeze aducerea în țară a unui condamnat penal care se ascundea în Indonezia din 2011. Pe asta se bazează cercetarea înscenată lui Kovesi pentru fals în declarații și abuz în serviciu. Cu aceasta, Ministrul Justiției, Tudorel Toader, încearcă să-i blocheze saltul în carieră lui Kovesi.” (Sursa: G4Media.ro)

    Continuă atacul la justiţie

    Un trio sinistru: Liviu Dragnea, Tudorel Toader, Adina Florea

    Între timp, la Bucureşti, puterea politică PSD-ALDE continuă „marşul triumfal” împotriva UE şi a justiţiei independente. Tudorel Toader, Dragnea şi Tăriceanu pregătesc o nouă ordonanţă de urgenţă care să le permită să-şi plaseze procurori tip Adina Florea la şefia celor mai importante Parchete (DNA, DIICOT, Parchetul General).

    De asemenea, vor să dea puteri şi mai mari şi totală independenţă de procurorul general celebrei „Secţii pentru investigarea infracţiunilor din justiţei”, în fapt o cârpă politică în mâinile clanurilor penale (susţinută de personaje dubioase precum Lia Savonea, şefa CSM).

    De altfel, tot azi, şeful acestei Secţii i-a respins Laurei Codruţa Kovesi cererea prin care o recuza pe Adina Florea, cea care o anchetează pe fosta şefă a DNA la cererea inculpatului fugar Sebastian Ghiţă. Toate acest mişcări anti-europene nu aveau cum să rămână fără ecouri în presa occidentală.

    „Guvernul român se distanţează de UE”

    O altă sursă media europeană, radioul elveţian RTS (de limbă franceză) a prezentat în emisiunea ”Tout une monde” un material dedicat României, cu titlul ”Ambiguitățile politicii române față de UE”. Iată câteva concluzii ale realizatorilor:

    • „Un nou ghimpe pentru UE: România a preluat la începutul anului președinția rotativă.”
    • „De ce guvernul român se distanțează de UE? Mai întâi este o formă de oportunism electoral: câștigarea voturilor în regiuni unde populația se simte marginalizată în Europa. Apoi să capitalizeze în ceea ce Bucureștiul consideră un atac la adresa suveranității sale, deoarece Bruxelles-ul critică România pentru modificările aduse legilor justiției și Codurilor penale.”
    • „Jean-Claude Juncker chiar se teme că acestea fragilizează lupta anticorupție. Astfel, pentru guvernul român să se libereze de UE înseamnă să-i scape de închisoare pe unii din liderii PSD, bănuiți de corupție de către UE (…) populația României este exasperată de numărul foarte mare de cazuri de corupție care au generat tot atâtea anchete (răspunsul este oferit de același reporter care a fost în România).”
  • Ziua în care a început desfiinţarea justiţiei. Cazul Dan Şova – prima sentinţă definitivă de condamnare a fost anulată

    Efectele atacului PSD-ALDE la democraţia românească au scos azi la suprafaţă primul mare semn al desfiinţării practic a ideii de justiţie în România. Căci anularea unei sentinţe definitive, urmare a unui atac de sorginte politică, chiar asta înseamnă: îngroparea dreptăţii sub cizma de partid.

    Este exact ce încearcă să oprească Europa, inclusiv prin ameninţarea aplicării Articolului 7 din Tratatul Uniunii Europene. Azi, acţiunea concertată a lui Tudorel Toader, a PSD, ALDE şi a Curţii Constituţionale a României (CCR) a dat primele roade.

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei (ÎCCJ) a admis o contestaţie depusă de fostul senator Dan Şova şi a dispus anularea condamnării de 3 ani închisoare primite de acesta în dosarul „CET Govora”.

    Azi, ÎCCJ a decis ca dosarul să se rejudece pe data de 15 aprilie.

    La ce bun sentinţele definitive?

    Dan Şova a fost eliberat din penitenciar în decembrie 2018, după ce Curtea Constituţională a constatat nelegalitatea constituirii completurilor de 5 judecători de la Înalta Curte.

    Pe 20 iunie, Dan Şova a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă în dosarul ‘CET Govora’, el având de plătit şi 100.000 euro. În acelaşi dosar, fostul director al CET Govora Mihai Bălan a primit trei ani de închisoare cu suspendare.

    În cazul lui Şova, completul de cinci judecători a menţinut condamnarea dată de instanţa de fond.

    Bani aruncaţi pe geam

    Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la un denunţător, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora la acea vreme, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.

    Anchetatorii mai susţin că Mihai Bălan a produs un prejudiciu în dauna CET Govora de peste 1,3 milioane lei (suma totală decontată cu o frecvenţă lunară, în baza celor două contracte), concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite, în acelaşi cuantum, de către firma de avocatură.

    DNA preciza că, în perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, societatea de avocaţi a emis lunar către CET Govora facturi pentru activităţile de asistenţă juridică prestate. În aceeaşi perioadă, senatorul a încasat de la societatea de avocaţi suma totală de 60.000 de euro, potrivit Agerpres.

    În cea de-a doua perioadă contractuală, Dan Şova a încasat un comision în valoare totală de 40.000 euro, indică procurorii. DNA menţionează că cea mai mare parte a banilor primiţi de Şova au fost orientaţi, în mod direct, către stingerea unei datorii provenite din cumpărarea de la fostul deputat Cristian Rizea a unui imobil situat în Bucureşti.

  • Vine CIUMA Ciumelor. Tudorel „coace” o nouă ordonanţă care îngroapă justiţia la picioarele lui PSDragnea! Secţia marionetei Adina Florea „rade” totul

    Nenorocire după nenorocire. Nici n-au intrat bine în vigoare legile justiţiei modificate în forma PSD-ALDE, că Tudorel Toader pregăteşte o nouă ordonanţă de urgenţă pentru modificarea lor. Astfel, potrivit proiectului de OUG, Secţia pentru Procurori din CSM va fi eliminată din procedura de numire a şefilor marilor Parchete (DNA, DIICOT, Parchetul General).

    De asemenea, ministrul Justiţiei vrea să-i dea şefului Secţiei speciale de investigare a magistraţilor puteri depline. Această secţie i-a făcut dosar politic lui Kovesi, pe baza unor simple vorbe ale unui inculpat fugar (Sebastian Ghiţă). Adina Florea, cea care o anchetează pe Kovesi la comanda clanurilor penale, este favorita lui Toader la şefia DNA.

    Plenul CSM este pro-PSD, dominat de șefa CSM, Lia Savonea, în vreme ce Secția pentru procurori, nu. Prin urmare, Tudorel vrea să elimine Secția pentru procurori, deși filozofia noilor legi ale Justiției promovate de PSD-ALDE era tocmai să separe cariera judecătorilor de cea a procurorilor.

    De notat că în ce privește numirile la conducerea instanțelor, ministrul Justiției a lăsat atribuția la Secția pentru judecători a CSM întrucât aceasta, ca și plenul, este dominată și controlată de Lia Savonea, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare.

    Liderul PSD, Liviu Dragnea, fost întrebat, luni, dacă a discutat cu ministrul Justiţiei despre ordonanţele promise de acesta şi care nu au fost depuse, Dragnea replicând că el pe acest subiect nu mai discută cu Tudorel Toader niciodată.

    Întrebat când se va rezolva problema ordonanţelor promise de către ministrul Justiţiei, Dragnea a răspuns: „Nu ştiu”.

    Întrebat în continuare dacă a discutat cu Tudorel Toader despre acest lucru, liderul PSD a replicat: „Am spus de mai multe ori, şi m-aş bucura să mă credeţi, că eu pe acest subiect nu mai discut cu dl Toader niciodată”, a spus Liviu Dragnea.