Categorie: Justiție

  • Kovesi, reacție după victoria de la CEDO: “Pentru toți cei care au susținut statul de drept, astăzi este un moment important. Nu abandonați!”

    Laura Codruța Kovesi a emis un comunicat la scurt timp după ce, marți la prânz, CEDO a stabilit că i-au fost încălcate drepturile și a fost destituită abuziv de la conducerea DNA de către regimul PSD, în iulie 2018.

    Într-un mesaj remis publicației g4media.ro, Codruța Kovesi – acum procuror-șef la Parchetul European – spune că efortul a meritat, iar victoria obținută împotriva instituțiilor statului român politizate de PSD va consolida statutul tuturor magistraților.
    Kovesi a explicat că decizia din 2018 a Curții Constituționale controlate de PSD, care îl obliga pe președintele țării să execute deciziile ministrului justiției, a fost una care “a atribuit o putere discreționară” acestuia.

    Tudorel Toader primea astfel dreptul de a schimba procurorii cu funcții de conducere, fiind eliminată orice protecția a magistraților în fața presiunilor politice. Tot CCR, condusă atunci, ca și acum, de fostul senator PSD Valer Dorneanu, a eliminat orice posibilitate a magistraților de a ataca deciziile ministrului – acest lucru a fost considerat o încălcare a drepturilor omului de către CEDO.

    Kovesi: “Decizia Curții Constituționale a României cu privire la revocarea din funcția de procuror-șef al DNA a atribuit o putere discreționară ministrului justiției”

    Citiți mai jos mesajul remis publicului de Laura Codruța Kovesi, după sentința CEDO care i-a dat câștig de cauză și a stabilit că i-au fost încălcate drepturile de Curtea Constituțională a României atunci când a fost destituită de la conducerea DNA:

    ”Această decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) clarifică, în primul rând, o chestiune de principiu legată de independența procurorilor și, implicit, a sistemului judiciar, dar mai sunt și alte lucruri pe care le lămurește.

    Decizia Curții Constituționale a României cu privire la revocarea din funcția de procuror-șef al DNA a atribuit o putere discreționară ministrului justiției de a revoca un procuror cu funcție de conducere, fiind anulată în acest fel orice protecție a magistraților contra arbitrariului deciziilor politice, iar, pe de altă parte, a înlăturat posibilitatea atacării efective a unei decizii de revocare, deși aceasta afectează un drept fundamental al persoanei.

    Atunci când am introdus acțiunea la CEDO am declarat că «doresc stoparea îngenuncherii procurorilor, doresc stoparea aplicării unei astfel de proceduri abuzive și altor procurori cu funcții de conducere, întrucât decizia Curții Constituționale poate fi invocată ca precedent pentru revocarea oricărui procuror care deține o funcție de conducere în Ministerul Public».

    “Hotărârea CEDO constată că procedura ad hoc prin care s-a decis revocarea mea a fost lipsită de legitimitate”

    Prin hotărârea sa, CEDO a stabilit că existat o încălcare a dreptului la un proces echitabil, deoarece decizia Curții Constituționale a limitat posibilitatea de a ataca decizia de revocare în fața unei instanțe de judecată, chiar dacă aceasta a afectat dreptul meu la viață profesională.

    Persoanele nu ar trebui să fie subiect al deciziilor Curților Constituționale, ci doar principiile. Ceea ce stabilește CEDO este că persoanele trebuie să aibă întotdeauna dreptul și posibilitatea reală de a ataca o decizie de revocare în fața unei instanțe de judecată.

    Hotărârea CEDO constată că procedura ad hoc prin care s-a decis revocarea mea a fost lipsită de legitimitate. Ar trebui să medităm cu privire la faptul că, într-un stat european, procedura care a condus la decizia de revocare a procurorului-șef al DNA a fost realizată cu încălcarea drepturilor fundamentale, cum ar fi dreptul la un proces echitabil și libertatea de exprimare.

    CEDO stabilește că opiniile pe care le-am exprimat public cu privire la modificări legislative sau independența justiției nu pot constitui motiv pentru sancționarea unui magistrat. Mai mult, CEDO a decis că motivele care au fost invocate pentru revocare «nu sunt susținute de elemente de probă specifice și, prin urmare, acestea nu pot fi considerate ca fiind convingătoare în întregul context al cauzei».

    “CEDO motivează că revocarea din funcția de procuror șef a avut un «efect de descurajare»” pentru ceilalți magistrați din România

    Știm cu toții că revocarea mea a făcut parte dintr-o campanie de intimidare a sistemului judiciar, în încercarea de a descuraja lupta împotriva corupției. Totodată, CEDO motivează că revocarea din funcția de procuror șef a avut un «efect de descurajare», în sensul că «ar fi trebuit să îi descurajeze nu numai pe aceasta, ci și pe alți procurori și judecători ca pe viitor să participe la dezbateri publice cu privire la reformele legislative care afectează sistemul judiciar și, în general, cu privire la aspecte legate de independența sistemului judiciar».

    Așa cum și hotărârea CEDO menționează «se pare că îndepărtarea prematură a reclamantului din funcția sa de procuror șef al DNA a învins chiar scopul menținerii independenței sistemului judiciar».

    Această hotărâre a CEDO consolidează statutul tuturor magistraților din Europa și îi apără de ingerințe politice discreționare din partea reprezentanților altor puteri într-un moment în care independența celor care investighează corupția sau alte fapte grave este pusă sub semnul întrebării în mai multe locuri și în mai multe modalități.

    “Sunt convinsă că a meritat, motiv pentru care vă spun: NU abandonați!”

    Nu am depus o cerere pentru despăgubiri bănești, pentru că am considerat că decizia CEDO este suficientă pentru mine ca remediu, dar și pentru că, nu doream ca o potențială compensație să fie plătită din bugetul de stat, implicit din banii românilor.

    Sper ca această hotărâre să reprezinte o reparație simbolică pentru toți magistrații hărțuiți în ultimii ani!

    Sper ca această decizie să dea curaj magistraților români!

    Pentru toți cei care ne-au susținut, pentru cei care au susținut statul de drept, indiferent de riscurile, de intimidările și hărțuirile la care au fost supuși, astăzi este un moment important și reamintesc ceea ce am spus în ziua revocării: să nu abandonăm!

    Sunt convinsă că a meritat, motiv pentru care spun din nou: NU abandonați!”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Cine plătește „demolarea” CCR de către PSD? Dorneanu nu încearcă “niciun sentiment” după sentința CEDO care i-a dat dreptate Codruței Kovesi

  • Cine plătește „demolarea” CCR de către PSD? Dorneanu nu încearcă “niciun sentiment” după sentința CEDO care i-a dat dreptate Codruței Kovesi

    Sentința devastatoare a CEDO – care a stabilit marți, 5 mai, că însăși Curtea Constituțională a României a încălcat drepturile omului în 2018, la demiterea Laurei Codruța Kovesi de la DNA – l-a lăsat nepăsător pe șeful instituției, judecătorul Valer Dorneanu.

    “Nu am niciun sentiment, nici de bucurie, nici de nimic”, a declarat președintele CCR pentru hotnews.ro, la scurtă vreme după anunțul CEDO. “Nu am de gând să fac niciun comentariu. Nu îmi permite statutul să dau declarații publice cu privire la o decizie a uneia din cele 3 mari instanțe. Vă dați seama că nu pot comenta asa ceva. (…) Se vor face comentarii la adresa noastră, este evident, că de-aia este democrație”, a mai spus Dorneanu pentru sursa citată.

    Demolarea credibilității pentru CCR – o altă moștenire a regimului PSD

    Cazul este de o gravitate excepțională pentru România, țară membră UE și NATO unde se presupune că există democrație, iar Curtea Constituțională este garantul suprem al drepturilor omului. Practic, prin sentința de marți, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a consfințit că însăși CCR a făcut un abuz la nivel înalt.

    Imaginea și reputația acestei instituții a primit o lovitură de măciucă. Din acest moment, credibilitatea CCR este zero, oricine putând să invoce cazul Kovesi pentru a contesta alte decizii – corecte sau nu. Este o altă piatră de moară pe care regimul PSD o atârnă, astfel, de gâtul României.

    Dragnea a cerut, Dorneanu s-a conformat

    Începând din 2017, CCR a fost aservită politic de liderul PSD Liviu Dragnea, care a implicat activ instituția împotriva președintelui țării, a DNA, a statului de drept și a legislației anticorupție. Vârful de lance al lui Dragnea l-a reprezentat fostul judecător comunist și deputat PSD Valer Dorneanu, numit președinte al CCR.

    În 2018, după mai mulți ani de atacuri susținute împotriva DNA, Laura Codruța Kovesi – șefa instituției – a fost demisă de ministrul justiției Tudorel Toader. Președintele Iohannis a întârziat să emită decretul de revocare, așa că Tudorel Toader și alianța PSD-ALDE s-a adresat CCR.

    Acest for a emis o decizie controversată, prin care îl obliga pe președintele țării să aprobe actele venite de la Tudorel Toader. Kovesi a fost demisă, dar la începutul anului trecut s-a adresat la CEDO, acuzând că i s-au încălcat drepturile și a fost demisă abuziv.
    Judecătorii Curții Europene de Justiție i-au dat câștig de cauză marți, 5 mai 2020.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Radu Moraru: „Un laureat al Premiului Nobel – nu vă spun care – mi-a zis: «Radu, vă bagă cipul!»” / „Dacă-ți bagă cipu’ și cipează francezii, gata, s-a terminat!”

  • Sentință CEDO: Codruța Kovesi a fost demisă abuziv din fruntea DNA, în 2018, de regimul PSD-ALDE

    Sentință CEDO: Codruța Kovesi a fost demisă abuziv din fruntea DNA, în 2018, de regimul PSD-ALDE

    Laura Codruța Kovesi a fost demisă abuziv de regimul PSD în 2018, din fruntea Direcției Naționale Anticorupție, a stabilit marți, la Strasbourg, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

    După victoria de la alegerile parlamentare din noiembrie 2016, PSD și aliații din ALDE și UDMR au declanșat un război pe viață și pe moarte cu DNA și cu șefa instituției, Laura Codruța Kovesi.

    Istoria unui conflict care a dus la demiterea abuzivă a șefei DNA de regimul oligarhic PSD

    După doi ani de atacuri, șicane, modificări legislative menite să limiteze și să taie din eficacitatea Direcției Naționale Anticorupție, regimul PSD – Dragnea a reușit, pe 9 iulie, îndepărtarea celei considerate cel mai mare inamic al oligarhiei transpartinice din România.

    Pretextul l-a constituit un raport al ministrului justiției de atunci, controversatul Tudorel Toader. Acesta a destituit-o pe Kovesi, dar președintele Iohannis a întârziat să valideze decizia.

    Sesizată, Curtea Constituțională a României, controlată de Dragnea, a emis o hotărâre în care scria că președintele României e obligat să aprobe ceea ce îi trimite ministrul justiției.

    Devenită țintă a oligarhiei politico-economice ridicată și dezvoltată din rândurile activiștilor de partid comuniști și a securiștilor de dinainte de 1989, perpetuată prin FSN – PDSR – PSD, Kovesi a condus DNA în cea mai prolifică perioadă a sa. În mandatul ei, procurorii anticorupție au trimis după gratii zeci de politicieni, miniștri și afaceriști de prim rang, devoalând fraude și infracțiuni economice de zeci de miliarde de euro.
    Liviu Dragnea s-a angajat, în fața celorlalți baroni PSD, că va modifica legile justiției și o va scoate pe Kovesi de la DNA, inițiind un discurs conspiraționist, antijustiție, anti-UE și anti-SUA care a culminat, în vara lui 2018, cu paralizarea Direcției Naționale Anticorupție și cu reprimarea violentă a manifestației anticorupție petrecută pe 10 august, în Piața Victoriei.

    Sentința CEDO: Codruței Kovesi i-a fost încălcat dreptul la proces echitabil

    Aleasă între timp procuror-șef al Parchetului European, în ciuda opoziției disperate a PSD, Kovesi a dat în judecată România la CEDO, la începutul anului 2019, contestând decizia de revocare din fruntea DNA.

    „În procedura în care Curtea Constituțională a emis Decizia nr. 358 din 30 mai 2018 nu au fost respectate garanțiile unui proces echitabil sub aspectul accesului la un tribunal, având în vedere că nu există în dreptul intern <<un recurs efectiv>>, un temei de drept și o procedură internă bazată pe criterii obiective care să îmi ofere dreptul la o contestație privitoare la drepturile și obligațiile cu caracter civil referitoare la măsurile disciplinare dispuse de ministrul justiției și decise de Curtea Constituțională printr-o decizie definitivă, fără cale de atac”, nota la vremea respectivă Kovesi.
    Procesul a durat până acum. Marți, 5 mai, CEDO a comunicat sentința. Judecătorii europeni i-au dat câștig de cauză Laurei Codruța Kovesi, constatând că i-au fost încălcate dreptul la un proces echitabil și dreptul al liberă exprimare.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Radu Moraru: „Un laureal al Premiului Nobel – nu vă spun care – mi-a zis: «Radu, vă bagă cipul!»” / „Dacă-ți bagă cipu’ și cipează francezii, gata, s-a terminat!”

    * Român din Canada, fost fan Nașul TV: „Radu Moraru, țeparule! Înapoiază-mi banii pe care ți i-am împrumutat în 2016!”

  • Ciudata imunitate pe care o cere Streinu-Cercel: garanția că justiția „nu va avea voie să se atingă de noi”

    Dintre medicii reputați care se află în prima linie a luptei cu pandemia de coronavirus, unul singur a avut o atitudine ciudată, pe care nu a explicat-o încă. E vorba de bizara solicitare a lui Adrian Streinu-Cercel, o somitate în imunologie, de a beneficia de imunitate în fața legii pentru achizițiile din timpul pandemiei.

    Au trecut 5 zile de când managerul Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București, Adrian Streinu-Cercel, a spus la Antena 3 că, pentru a lupta cu coronavirusul, are nevoie de „un cadru legislativ care să ne pună la pază de ce va veni”. El se teme că, după ce scăpăm de pandemie, „or sa vină alții să ne tragă de mânecă: «Dar cum ați realizat voi achizițiile?»”.

    Pentru a fi și mai clar, Streinu-Cercel a emis o grozăvie: „Trebuie scos un cadru normativ cât se poate de clar, care să stipuleze foarte clar că nimeni nu va avea voie să se atingă de noi în viitor”.

    Apoi, o nuanță de șantaj: „Dacă nu se va întâmpla așa, următorul pas va fi ca acest corp medico-sanitar să facă un pas în spate”.

    Streinu-Cercel a făcut scut din întregul corp medical, ca și cum toți medicii ar semna contracte de achiziție de milioane de euro: „Gândiți-vă că presiunea pe care o duce acest corp medico-sanitar în România, în momentul de față, este fantastic de mare”.

    Pretenția de a da o lege care să stipuleze că „nimeni nu va avea voie să se atingă de noi în viitor”, indiferent de fapte, este de un absurd total. Adrian Streinu-Cercel pretinde ca, în cazul său și în altele similare, dacă tot e pandemie, să nu se mai aplice niciun fel de lege.

    „Cadrul normativ” pe care-l visează reputatul medic ar fi complet neconstituțional. Nicăieri în lume nu poate exista o lege care să specifice că, înfiferent ce am face, „nimeni nu va avea voie să se atingă de noi în viitor”. „Nimeni”, adică nici procurorii, nici judecătorii, chiar dacă, de exemplu, cumperi măști de 10 ori mai scumpe și combinezoane de 100 de ori mai scumpe decât prețul pieței (căci despre achiziții era vorba în discuție).

    Noi, ca societate, ne putem permite să-i garantăm managerului Adrian Streinu-Cercel un singur lucru: că dacă va respecta legislația în vigoare privind achizițiile (oricum mai relaxată în stare de urgență, dovadă că nu mai e nevoie de licitații), nimeni nu se va atinge de el în viitor.

    Legile trebuie respectate chiar și în pandemie!

    VIDEO: Momentul „imunității judiciare”, la min. 28:30 (marți, 24 martie)

    Dialogul Gâdea – Streinu-Cercel

    Mihai Gâdea: Dumneavoastră, care sunteți în linia întâi, puteți să cereți orice. De ce aveți nevoie ca să câștigați acest război?

    Adrian Streinu-Cercel: Primul lucru de care avem nevoie este să fim lăsați în pace să ne facem treaba.

    Mihai Gâdea: Cine va deranjează?

    Adrian Streinu-Cercel: Foarte mulți. Plecând de la media…

    Mihai Gâdea: Păi da, dar să știți că media vă ajută cel mai mult în zilele astea, pentru că prevenția ar putea să vă scape de mii de pacienți.

    Adrian Streinu-Cercel: Da, cu o singură condiție: să sune mai rar. Au fost zile când am vorbit de dimineața și până seara la telefon și nu știam la ce să răspund întâi: la probema mea din interiorul Institutului, la dorința celor care doreau să afle ceva sau la fake-news-uri.

    Mihai Gâdea: Eu zic ca media face în zilele astea mai mult bine decât rău.

    Adrian Streinu-Cercel: (…) Al doilea lucru este să apară un cadru legislativ care să ne pună la pază de ce va veni. Că după ce se termină bolâșnița asta, respectiv pandemia, or sa vină alții să ne tragă de mânecă: «Dar cum ați realizat voi achizițiile?». Să vă spun mai departe la ce mă gândesc sau…? Or, aici trebuie scos un cadru normativ cât se poate de clar, care să stipuleze foarte clar că nimeni nu va avea voie să se atingă de noi în viitor. Dacă nu se va întâmpla așa, următorul pas va fi ca acest corp medico-sanitar să facă un pas în spate. Gândiți-vă că presiunea pe care o duce acest corp medico-sanitar în România, în momentul de față, este fantastic de mare.

    „Să nu mai îndrăzniți în viitor să faceți acest lucru!”

    În aceeași emisiune, puțin mai târziu, Adrian Streinu-Cercel a mai avut o intervenție revanșardă, nervoasă, chiar amenințătoare, deși nu era clar cu cine se ceartă.

    „De bine, de rău, lumea a început să realizeze că cei care îi pot salva sunt cei din corpul medico-sanitar. Știți că până acuma toate știrile erau «Gigel de nu știu unde a greșit – malpraxis!». Toate știrile începeau cu «malpraxis». Ei, fraților, uitați că a venit momentul adevărului! Cei la care spuneați în trecut că făceau malpraxis acuma vă salvează viața. Și să înțelegeți foarte bine acest lucru, v-o spun cât se poate de clar! Să nu mai îndrăzniți în viitor să faceți acest lucru! Vă mulțumesc!”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Emil Boc critică dur CCR pentru amestec în lupta politică: „Decizia sfidează textul Constituției”

    Emil Boc, actualul primar al Clujului și fost prim-ministru al României, a analizat decizia CCR prin care aceasta a anunțat că „nominalizarea lui Ludovic Orban de către președintele României pentru formarea unui nou guvern nu e constituțională”.

    Boc argumentează, într-o lungă postare pe pagina sa de Facebook, faptul că judecătorii CCR și-au depășit atribuțiile, implicându-se în lupta politică.

    „Curtea Constituțională și-a depășit atribuțiile: judecă conflicte politice în loc să soluționeze conflicte juridice de natură constituțională. Spre deosebire de Curtea Constituțională din România, Tribunalul Constituțional din Germania nu se amestecă în politică și nu soluționează conflicte politice”, a scris Emil Boc.

    Fostul premier, fost jurist și avocat, consideră că nominalizarea lui Ludovic Orban de către președintele României nu poate crea în niciun fel vreun conflict de natură constituțională pentru că președintele și-a respectat toate obligațiile prevăzute de Constituție.

    „Prin nominalizarea lui Ludovic Orban de către Președintele României ca și premier desemnat nu s-a creat un conflict juridic de natură constituțională. Nu există un conflict juridic între Parlament și Președinte. Președintele României, potrivit prerogativelor constituționale expres menționate în art. 103 alin. 1 din Constituție, a desemnat un candidat la funcția de prim-ministru.

    Majoritățile politice se verifică și se realizează prin vot în Parlament, nu prin declarații politice. Pe de altă parte, nu ne aflăm într-un blocaj constituțional: Parlamentul este obligat să dea un vot pozitiv sau negativ programului și listei guvernului. Suntem într-un conflict politic determinat de boicotarea de către PSD a votului în Parlament cu privire la Guvern. Situația conflictuală poate fi înlăturată imediat prin derularea în Parlament a ședinței comune a Camerei Deputaților și Senatului cu privire la votul de încredere asupra Guvernului. Curtea și aici greșește fundamental: Parlamentul acordă sau nu votul de încredere programului de guvernare și listei membrilor guvernului, nu premierului desemnat ( art. 103 alin 2 și 3)”, a argumentat Emil Boc.

    De asemenea, primarul Clujului susține că CCR și-a depășit grav atribuțiile, legiferând în domeniul conflictelor politice.

    „Curtea Constituțională își depășește atribuțiile constituționale și soluționează conflicte politice! Este un precedent extrem de periculos atunci când gardianul Constituției dintr-un stat de drept (CCR) își depășește atribuțiile, încalcă Legea fundamentală și se amestecă părtinitor în jocul politic. Conflictele politice, în orice democrație, se soluționează prin mijloace politice. Până la urmă, actorii politici răspund în față electoratului pentru acțiunile sau inacțiunile lor, nu persoanele numite de către actorii politici”, a scris Emil Boc.

    Exemplul deciziei date de Tribunalul Constituțional din Germania într-o speță asemănătoare descrisă de Emil Boc:

    „În anul 2005, Cancelarul Schroder, care a dorit în mod explicit organizarea de alegeri anticipate în Germania, a solicitat un vot de încredere Bundestagului (conform art. 68 din Constituție) și a cerut în mod expres parlamentarilor din propriul partid să nu susțină moțiunea de încredere pentru ca aceasta să fie respinsă și, în consecință, să se întrunească acea condiție constituțională pentru a se putea ajunge la alegeri anticipate.

    În consecință, moțiunea de încredere solicitată de Cancelar a fost respinsă, cu sprijinul parlamentarilor din partidul acestuia.

    Membrii opoziției din Bundestag au atacat la Tribunalul Constituțional decizia legislativului german de respingere a moțiunii de încredere spunând că, în mod deliberat, Cancelarul a utilizat prevederea constituțională pentru a se ajunge la alegeri anticipate, contrar spiritului și textului Constituției Germaniei.

    Tribunalul Constituțional din Germania a respins sesizarea opoziției și a considerat că nu este de competență lui să judece conflictele politice. Textul Constituției a fost respectat, a fost decizia Tribunalului Constituțional.

    În România, într-o situație politică asemănătoare cu cea din Germania anului 2005, CCR sfidează textul Constituției noastre, își abandonează rolul și se amestecă în jocul politic intern, fapt absolut inacceptabil într-o democrație.

    În Germania, Tribunalul Constituțional și-a câștigat respectul societății germane prin profesionalism și echidistantă față de jocurile din spațiul politic.”

    Valer Dorneanu, președintele CCR, într-o intervenție la Antena 3, post controlat de Dan Voiculescu, a declarat: „Ceea ce am reproşat noi este faptul că persoana nominalizată, nu vorbesc aici de Ludovic Orban, vorbesc de candidatul care a fost propus, candidatul nu a fost propus pentru a forma sau pentru a coagula un guvern, ci a fost propus, aşa cum declară candidatul, ca să pice. Deci, sensul prevederilor constituţionale este ca o propunere să fie făcută cu scopul constituirii, cu scopul formării unui guvern care să asigure continuitatea funcţionarii statului de drept. Nu este admisibil să propui pe cineva care acceptă formal şi, după ce iese de la consultări, spune că el nu va vota guvernul.”

    Această intervenție a președintelui CCR arată, o dată în plus, că instituția s-a amestecat în lupta politică, judecând și luând decizii după declarații și poziționări politice și nu după fapte și prevederile constituționale.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Parchetul militar, dosar penal pentru urmărirea jurnaliștilor și procurorilor. Un militar, implicat

    * Alarma CORONAVIRUS în Italia: al patrulea deces! Se întorc românii din zonele de risc. Lumea în faţa unui dublu pericol: epidemia şi criza economică

    * Ce trebuie să facem pentru a evita infectarea cu coronavirus. Trei reguli sfinte, prezentate de un expert în sănătate

    * Coronavirusul transformă Italia într-un Wuhan al Europei. Bilanț înfricoșător: 3 morți, cel puțin 155 de infectați

    * Toți românii care vin din regiunile italiene Lombardia și Veneto vor fi ținuți în carantină 14 zile

    * Coronavirusul închide nordul Italiei! Mii de români sunt afectați de măsurile autorităților

    * INTERVIU. Procuror: „Cimentul românesc e făcut din gunoaie aduse ilegal din Marea Britanie. Plouă peste oameni cu dioxid și furan”

    * Adio, Gâdea, nu mă-ntorc la tine! Mesajul Danei Grecu după plecarea de la Antena 3

  • Băsescu explică de ce a ales-o pe Kovesi deși avea aviz negativ de la CSM

    Klaus Iohannis a semnat decretele de numire ale procurorilor șefi deși doi dintre ei, Gabriela Scutea, Parchetul General, și Giorgiana Hosu, DIICOT, au primit avize negative din partea CSM. Această decizie a președintelui României a stârnit o serie de proteste și critici din partea mass-media, dar și a unor organizații profesionale.

    În anul 2009, Traian Băsescu, președintele de atunci, o numește pe Laura Codruța Kovesi pentru un nou mandat de procuror șef al Parchetului General deși aceasta din urmă primise un aviz negativ de la CSM.

    Traian Băsescu, într-o emisiune la B1 TV, a explicat care au fost criteriile pe care le-a avut în vedere:

    ”Dacă o luam pe rezultate, eu n-aş fi numit-o niciodată pe Kovesi. Criteriile mi-au fost altele. Am zis să fie tânăr magistrat, să nu fie din establishmentul bucureştean. Era prea tânără să mă întreb dacă are zece mari dosare făcute. Avea vreo patru, la Sibiu”.

    Laura Codruța Kovesi a fost primul procuror șef care a rupt tradiția unor oameni de partid puși în fruntea Parchetului General. Înaintea ei, la conducerea instituției fusese Ilie Botoș, un apropiat al lui Adrian Năstase.

    ”Povestea cu Kovesi a fost în 2009, la al doilea mandat. Nu am luat atunci în considerare avizul negativ al CSM pentru că la primul mandat i-au dat aviz pozitiv. Atunci am suspectat acolo o posibilă supărare internă. Am considerat că e un aviz exagerat”, a declarat, vineri seară, Traian Băsescu, la B1 TV, citat de News.ro.

    Traian Băsescu a justificat faptul că nu a ținut cont atunci de avizul CSM din cauza luptelor interne din această instituție. El spune că președintele României are tot dreptul să nu țină cont de acest aviz atâta vreme cât e consultativ, iar șeful statului își asumă întreaga responsabilitate a numirilor.

    ”Problema doamnelor Scutea şi Hosu nu ţine de Secţia de procurori a CSM, ci de asumarea de către preşedinte a unor candidaţi care au destule semne de întrebare asupra lor. Din momentul în care ministrul Justiţiei a trimis aceste propuneri cu probleme, şi-a asumat responsabilitatea. Dar cea mai mare responsabilitatâte revine preşedintelui, care e de neconceput dacă n-ar fi avut o fişă cu întreaga activitate a celor două. Nu putea semna decretul fără să aibă toate informaţiile. Deci preşedintele şi-a asumat numirile. Legea îl face unic semnatar al decretului. Controversele publice sunt acum transferate la domnul Iohannis şi cu asta basta”, a mai declarat fostul preşedinte.

    Băsescu a spus că nu crede că cele două procuroare pot fi atât de ”criticabile”, având în vedere că au mai deţinut funcţii de conducere pentru care au obţinut de la CSM avize pozitive, a spus acesta făcând referire la Gabriela Scutea și Giorgiana Hosu.

    Unele avize ale CSM sunt date ”funcţie de cum se schimbă echipele la CSM. (…) Un motiv în plus ca un preşedinte să nu ia în consideraţie 100% un aviz al Secţiei ”, a mai spus Băsescu. Acesta a susținut, de asemenea, că președintele României poate refuza o numire a unui procuror-șef chiar dacă are aviz de la CSM.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Îl acuză pe Iliescu că i-a ucis părinții! Valentin Ceaușescu, fiul dictatorului, se consideră victimă a Revoluției din 1989

    Valentin Ceaușescu, 72 de ani, ultimul supraviețuitor dintre cei trei copii ai cuplului dictatorial, s-a constituit parte vătămată în Dosarul Revoluției. Acesta a trimis la instanță mai multe documente prin care arată că este moștenitorul legal al lui Nicolae și Elena Ceaușescu.

    Conform rechizitoriului realizat de procurori, Nicolae și Elena Ceaușescu au fost executați în urma unei înscenări judiciare de către un grup de „puciști” condus de Ion Iliescu, se arată într-un articol publicat de cotidianul „Adevărul”.

    Avocații lui Valentin Ceaușescu au folosit rechizitoriul procurorilor din Dosarul Revoluției pentru a încerca să demonstreze că acesta a fost o victimă a celor care au preluat puterea politică la sfârșitul lunii decembrie 1989.

    Familia Ceaușescu
    Valentin Ceaușescu, dreapta, alături de Nicolae și Elena, părinții lui (centru) și Zoia, soră

    Valentin Ceaușescu a deschis mai multe procese împotriva statului român pentru a recupera averea familiei și într-o bună măsură a reușit. În 2009 a câștigat în instanță 24 de tablouri valoroase care intraseră, după Revoluție, în patrimoniul național, iar în 2014 a reușit să recupereze toate bunurile familiei confiscate imediat după prăbușirea regimului comunist.

    Prin constituirea ca parte vătămată în Dosarul Revoluției, Valentin Ceaușescu urmărește să obțină despăgubiri în cazul în care judecătorii confirmă în instanță „uciderea” lui Nicolae Ceaușescu și Elena Ceaușescu.

    Valentin Ceaușescu a fost cel mai mare dintre copiii cuplului dictatorial, fiind născut în 1948. Zoia Ceaușescu se naște în 1949 și moare în 2006, la vârsta de 57 de ani, iar mezinul Nicu Ceaușescu se naște în 1951 și moare în 1996, la vârsta de 45 de ani. Valentin are, la rândul lui, doi copii, un băiat și o fată.

    Nicu Ceausescu
    Nicu Ceaușescu, fratele lui Valentin, alături de cuplul dictatorial

    În perioada dictaturii, Valentin Ceaușescu s-a ocupat de clubul de fotbal Steaua București, iar în 1986, cu el pe post de președinte neoficial, Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni.

    După 1989, Valentin Ceaușescu nu a fost prezent în viața publică, dar a încercat și a reușit să recupereze cel puțin o parte din averea familiei dictatoriale.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Probleme în dosarul „10 august”. Colonelul Paraschiv, prieten la cataramă cu soțul procurorului de caz

    Unul din motivele pentru care acest dosar înaintează în ritm de melc poate fi și legătura dintre conducători ai jandarmeriei și procurorii care se ocupă de caz.

    Dosarul 10 august se află la DIICOT de mai bine de un an de când a fost preluat de la secția parchetelor militare. Niciun jandarm nu a fost tras la răspundere pentru reprimarea brutală a manifestației din 10 august.

    Într-o investigație realizată de Europa liberă se arată că soțul procuroarei Giorgina Hosu este prieten bun cu colonelul Cătălin Paraschiv, poreclit „Fantoma în alb” din cauza modului în care era îmbrăcat în timp ce a condus represiunea împotriva protestatarilor din Piața Victoriei.

    Giorgian Hosu a fost nominalizată pentru poziția de procuror-șef al DIICOT, primind raport negativ din partea CSM, acesta fiind însă unul consultativ. Dan Hosu, soțul nominalizatei, a fost trimis în judecată în anul 2017 de procurorii DNA, fiind acuzat de dare de mită și trafic de influență în Dosarul Carpatica Asigurări.

    În dosarul de la Tribunalul București, inculpatul Dan Hosu a depus o caracterizare datată 2 septembrie 2019, semnată de colonelul Cătălin Paraschiv, se arată în investigația publicată de Europa Liberă.

    „Am avut ocazia să constat înaltul profesionalism al domnului Hosu Dan, dar şi calităţile, abilităţile şi aptitudinile personale deosebite. Şi-a adus o contribuţie substanţială la îndeplinirea activităţilor operative încredinţate unităţii”, scrie Cătălin Paraschiv în documentul depus la dosar.

    Dan Hosu a fost comisar de poliție. Acesta a părăsit Ministerul de Interne și a intrat în afaceri. Interesant de remarcat e că această caracterizare dată de colonelul Paraschiv, cercetat în Dosarul 10 august, e dată la un an de zile după eveniment când dosarul ajunsese la DIICOT. 

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Monstrul „SS-Gestapo” îşi face liniştit de cap, ca în „cazul Kovesi”. Adina Florea anchetează doi procurori din CSM, deşi secţia ei e moartă-n păpuşoi

    Monstrul „SS-Gestapo” îşi face liniştit de cap, ca în „cazul Kovesi”. Adina Florea anchetează doi procurori din CSM, deşi secţia ei e moartă-n păpuşoi

    UPDATE 2: Procurorul Nicolae Solomon a anunțat la ieșirea de la audierea la „SS-Gestapo” că a fost chemat într-un dosar constituit ca urmare a unei plângeri din 2018 depusă de Răzvan Savaliuc, gestionarul site-ului Luju.ro şi invitat permanent la Antena 3. Acesta a făcut o plângere împotriva secției pentru procurori a CSM pe motiv că a închis un dosar disciplinar al lui Kovesi. Decizia secției CSM a fost confirmată de justiţie, prin decizie definitivă.

    UPDATE 1. Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a acuzat luni „SS-Gestapo” face presiuni asupra membrilor săi și a anunțat că va reclama această situație Comisiei Europene.

    ”Secția pentru procurori apreciază că citarea a doi membrii ai Secției în maniera arătată, în cauze aflate pe rolul SIIJ încă din 2018, precum şi scurgerea în media a informațiilor privind cele două activități procesuale, în contextul derulării procedurii de avizare parțial negativă a propunerilor Ministrului Justiției de ocupare a funcțiilor înalte la nivelul Ministerului Public şi al unei campanii media îndreptate împotriva membrilor Secției, reprezintă un factor de presiune şi de decredibilizate instituțională”, a transmis CSM într-un comunicat citat de G4Media.ro (pe care îl puteţi citi integral la finalul acestui articol).

    Totul a început cu atacul la Kovesi

    Lumea se întreabă cum rezistă oamenii lui Dragnea şi Tăriceanu de la vârful justiţiei române, deşi primul a ajuns la puşcărie, iar al doilea e cu un picior în ea. Explicaţia e simplă: au primit funcţiile pentru a face harcea-parcea lupta anticorupţie, indiferent cine e la putere, şi nu au de ales. Dacă nu „execută” comanda, riscă mai mult decât dacă îşi duc misiunea la bun sfârşit.

    Prin aducerea Adinei Florea din Constanţa (unde nu a deranjat deloc clanul Mazăre) la Bucureşti, Dragnea şi-a împlinit visul de a sabota justiţia din interior. I-a dat pe mâna ei şi lui Gheorghe Stan, recompensat între timp cu funcţia de judecător CCR, o instituţie-monstru: Secţia Specială pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SSIJ), botezată şi „SS-Gestapo”.

    PSD şi ALDE au creat rapid în Parlament acest monstru judiciar, împotriva tuturor semnalelor din interiorul şi exteriorul României, cu un scop clar: timorarea magistraţilor care nu stau drepţi în faţa politicului, cum recunoscuse Adina Florea că a lucrat ca procuror subordonat disciplinat.

    Iar „SS-Gestapo” nu i-a dezamăgit pe marii penali ai ţării: a început s-o terorizeze pe nimeni alta decât Laura Codruţa Kovesi, fost şefă a DNA, considerată spaima mafiei din politică.

    Cine o protejează pe Lia Savonea?

    Judecătoarea Dana Gârbovan (stânga), aliata Liei Savonea, a fost lăudată în presa rusă

    Ulterior, secţia Adinei Florea a mai făcut şi alte grozăvii (vezi implicarea în cazul Sorina, împotriva judecătorilor care respectaseră legea adopţiei), dar capii justiţiei nu s-au arătat deranjaţi.

    Dimpotrivă, Lia Savonea, şefa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a susţinut candidatura Adinei Florea pentru şefia „SS-Gestapo”, ignorând recomandările Comisiei de la Veneţia, ale Comisiei Europene şi ale asociaţiilor de magistraţi oneşti.

    Practic, Savonea a întors complet spatele Uniunii Europene, exact în momentul în care Dragnea şi Tăriceanu făceau taman acelaşi lucru prin atacul direct la justiţie cu ordonanţe. Deşi erau în tabere diferite, Savonea şi Florea pe de o parte, Dragnea şi Tăriceanu pe de alta funcţionau în tandem neoficial împotriva democraţiei din România.

    Azi, nimic nu s-a schimbat, deşi există un Guvern care a promis că face ordine în justiţie (dar nu are control asupra Parlamentului) şi românii au votat masiv la un referendum naţional împotriva corupţilor din politică şi a aliaţilor lor din justiţie.

    Lia Savonea nu mişcă în continuare un deget pentru a-i proteja pe magistraţii oneşti dintr-un sistem pe care a fost desemnată să îl conducă în interesul cetăţeanului, iar Adina Florea îşi vede de aceleaşi abuzuri incredibile.

    Anchetarea celor doi procurori din CSM

    Ultima sa ispravă este chemarea procurorului CSM Nicolae Solomon, fost vicepreședinte al Consiliului, la audieri, pentru ziua de luni, 17 februarie. Pe 14 februarie a fost citat și procurorul CSM Florin Deac. El a fost chemat la Secția specială pentru data de miercuri, 19 februarie, tot ca martor, într-un dosar din 2018.

    Întâmplător sau nu, e vorba de doi magistraţi din tabăra care se opune celei controlate de „Ciuma Roşie” din justiţie. Se ştie că secţia pentru procurori din CSM nu se află la cheremul Liei Savonea, aliata Adinei Florea.

    Anchetarea celor doi magistraţi este o nouă dovadă că, la vârful justiţiei, este girat în continuare un asalt la adresa taberei pro-DNA, pe care PSD o vrea răpusă, cu ajutorul cozilor de topor din interiorul sistemului.

    Acest lucru se întâmplă împotriva voinţei actualei guvernări şi a actualului preşedinte, dar şi a organismelor europene. Ultimul Raport GRECO, a cerut ferm desfiinţarea „SS-Gestapo”, dar capii justiţiei l-au aruncat deja la coş. Costurile le vor plăti toţi românii.

    Comunicatul integral al CSM privind presiunile „SS-Gestapo”

    Având în vedere informațiile apărute în mass media privind citarea a doi membri ai Secției pentru procurori la Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, Secția face următoarele precizări:

    La data de 13 februarie a fost citat domnul Nicolae Solomon, în calitate de martor, într-un dosar înregistrat în 2018 la Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, având ca obiect infracțiunile de grup infracțional organizat și abuz în serviciu. Citarea s-a făcut prin organele de poliție judiciară, la sediul CSM, pentru data de 17 februarie 2020, fiind semnată de către doamna procuror Adina Florea. La data de 14 februarie a fost citat domnul Florin Deac, în calitate de martor, într-un dosar înregistrat in 2018, având ca obiect infracțiunile de neglijentă în serviciu, ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Citarea s-a făcut tot prin organele de poliție judiciară, la sediul CSM, pentru data de 19 februarie 2020, fiind semnată de același procuror Adina Florea.

    Despre citarea celor doi membrii CSM, s-au scurs  informații în mass media în dimineața zilei de 17 februarie, înainte  desfășurării actului procesual, într-o etapă nepublică a procesului penal.

    Citarea celor doi membri a avut loc la foarte scurt timp după ce Secția pentru procurori a emis avizele pentru cele trei propuneri înaintate de către Ministrul Justiției, în vederea ocupării funcțiilor de vârf la nivelul Ministerul Public, dintre care două au fost negative.

    Secția pentru procurori apreciază că citarea a doi membrii ai Secției în maniera arătată, în cauze aflate pe rolul SIIJ încă din 2018, precum şi scurgerea în media a informațiilor privind cele două activități procesuale, în contextul derulării procedurii de avizare parțial negativă a propunerilor Ministrului Justiției de ocupare a funcțiilor înalte la nivelul Ministerului Public şi al unei campanii media îndreptate împotriva membrilor Secției, reprezintă un factor de presiune şi de decredibilizate instituțională.

    Secția pentru procurori informează opinia publică că va sesiza Comisia Europeană pentru a aduce la cunoștință aceste împrejurări.

    Secția pentru procurori va continua să-şi exercite atribuțiile constituționale de garantare a independenței fiecărui procuror şi a Ministerului Public în ansamblul său.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Cănuţă om sucit, „tamponat” de Ludovic Orban: „Ponta a fost mereu un PSD-ist”

    * Singurii parlamentari din UE care aleg criza. Planul diabolic al PSD, ALDE, UDMR şi Pro România pentru Guvernul Orban 2

    * Beuran, doctoriţa cu… cutiuţa şi mita de 10.000 de euro. Cum şi unde a primit doctorul şpăgar banii de la denunţătoarea sa

    * Castelul lui Beuran. Doctore, ai operat greșit și declarația de avere: asta nu e vilă de 364 de metri pătrați!

    * În următoarea lună, Beuran va „opera” în arest la domiciliu. A stat după gratii doar o noapte

    * Răspunsul elegant al lui Moise Guran la grosolănia lui Traian Băsescu. „Am avut o discuție ceva mai tensionată”

  • Tudor Pendiuc, baron PSD de Pitești, și fiica sa, vedetă TVR, au primit împreună 13 ani de închisoare, pentru corupție!

    Fostul primar al Piteștiului Tudor Pendiuc a fost condamnat la 8 ani de închisoare cu executare în prima instanță. Alături de el a fost condamnată și fiica sa, Elena Emanuela Pendiuc, la 5 ani de închisoare cu executare. E greu de presupus că, în apel, cei doi vor scăpa de pedeapsa privativă de libertate.

    Magistraţii Tribunaului Bucureti l-au condamnat, miercuri, pe Tudor Pendiuc la 6 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi 6 ani de închisoare pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în forma continuată, anunță News.ro.

    Instanţa a dispus ca Pendiuc să execute pedeapsa cea mai grea, și anume 6 ani de închisoare, la care a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, rezultând astfel pedeapsa finală de 8 ani de închisoare.

    Fiica lui Tudor Pendiuc, Emanuela Pendiuc, inculpată în acelaşi dosar, a fost condamnată la 4u ani de detenţie pentru complicitate la luare de mită şi la 3 ani pentru spălare de bani, în final rezultând o pedeapsă de 5 ani de închisoare.

    Emanuela Pendiuc
    Elena Emanuela Pendiuc, fata primarului, condamnată la 5 ani de închisoare cu executare în prima instanță pentru spălare de bani – Foto: Facebook/Ema Pendiuc

    Elena Emanuela Pendiuc a fost o realizatoare care a lucrat pentru postul public de televiziune. A prezentat emisiunea „Drumul succesului”, în care prezenta reușitele unor tineri din România în diverse domenii.

    „«Drumul Succesului» este un proiect pe care l-am gândit de multă vreme şi care de-abia acum şi-a găsit momentul şi locul potrivit. Aceşti tineri, pe care, alături de echipa inimoasă de la TVR 2, i-am căutat şi i-am descoperit, sunt adevăratele modele ale României. Sunt mulţi şi sunt cu mult mai buni decât vă puteţi imagina. Transmit atât de multă energie pozitivă, încât te molipsesc, te motivează şi te inspiră. Am învăţat de la ei cum să treci peste obstacolele care îţi apar în cale, ce înseamnă să fii un luptator, dar şi cum să preţuieşti ceea ce ai deja”, a scris Ema Pendiuc pe pagina de prezentare a emisiunii.

    Pe aceeași pagină, reprezentanții TVR o prezintă pe fiica primarului PSD-ist ca fiind „o tânără de succes, cu trei participări la Festivalul de Film de la Cannes, vicepreşedinte al Centrului Internaţional al Filmului pentru Copii şi Tineri, organizaţie la nivel mondial, înfiinţată de UNESCO”.

    Printre atâtea preocupări, Ema Pendiuc a primit un apartament, „șpagă pentru tatăl său, primarul”, în valoare de peste 131.000 de euro. 

    În dosarul ajuns pe masa judecătorilor, procurorii DNA au constatat că în exercitarea atribuţiilor de serviciu, primarul Tudor Pendiuc a primit, în februarie 2008, pentru fiica sa, Emanuela Pendiuc, un apartament în municipiul Bucureşti – Ansamblul Rezidenţial Quadra Place, în valoare de 130.900 de euro, în schimbul favorizării asocierii S.C. CNCD S.A./S.C. Girexim Universal S.A. în procedura de atribuire a contractului de asociere în participaţiune, respectiv acordarea efectivă, executarea şi ulterior prelungirea acestuia.

    ”Pentru a disimula primirea, de către inculpatul Pendiuc Tudor, tatăl său, a unui apartament şi pentru a crea aparenţa că respectivul imobil intră în mod legal în proprietatea ei în 26 noiembrie 2007, inculpata Pendiuc Emanuela-Elena a încheiat un antecontract, iar în 18 februarie 2008 a încheiat contractul de vânzare – cu SC Conarg Real Estate S.R.L. – şi ulterior a acceptat eliberarea a două chitanţe, în sumă de 110.000 lei şi în sumă de 365.112,18 lei de către Conarg Real Estate S.R.L., fără a remite sumele de bani societăţii anterior amintite”, susţin procurorii DNA în dosarul de urmărire penală.

    Tudor Pendiuc a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

    Fiica sa, Emanuela Pendiuc, inculpată în acelaşi dosar, a primit o pedeapsă privativă de libertate de 5i ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani. Pe latură civilă, Consiliul Local are de recuperat, conform deciziei instanţei, peste 23 de milioane de lei de la două firme private de transport.

    Pe lângă condamnarea penală, judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au dispus, pe latură civilă, ca fostul primar, împreună cu ceilalţi inculpaţi şi cu două firme responsabile civilmente în dosar, să achite către Consiliul Local Piteşti 23.013.099,65 lei (aproximativ 5.000.000 de euro), reprezentând „suma profiturilor obţinute de SC CNCD SA si GIREXIM UNIVERSAL SA, ca urmare a neaplicării dispoziţiilor legale, a eludării procedurii de licitaţie, a nerealizării contractului, a prelungirii contractului de asociere, respectiv valorile decontate in cadrul contractului de comision/discount si a contractului de service”.

    În acelaşi dosar, omul de afaceri argeşean Valentin Vişoiu a fost condamnat la 7 ani şi 8 luni de închisoare pentru dare de mită, spălare de bani şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave și în formă continuată.

    Ultima postare pe pagina de Facebook a Emanuelei Pendiuc e din 4 februarie 2020, în care spune: „Azi, cu un ochi plâng, cu altul râd…”. Fiind o premoniție a ce urma să vină, deși postarea se referă la un eveniment în organizarea căruia era implicată.

    De asemenea, în cauză, alte 6 persoane au fost condamnate pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave și în formă continuată, fiind vorba despre angajaţi ai unor structuri din cadrul administraţiei publice locale din Piteşti. Dosarul a fost trimis în judecată, de DNA, în martie 2015.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!