Categorie: Justiție

  • Virușii PSD din CCR dau o nouă lovitură cruntă justiției. Mari corupți, în frunte cu Dragnea, vor scăpa de probe zdrobitoare

    Justiția română a primit o nouă lovitură teribilă din partea Curții Constituționale (CCR): informațiile obținute de investigatori în urma unor interceptări pe siguranță națională nu vor putea fi folosite în anchetă, urmând a fi eliminate și din dosarele aflate pe rol!

    Curtea Constituţională a admis, cu majoritate de voturi, o excepţie de neconstituţionalitate şi a constatat că dispozițiile articolului 139, alineatul 3 din Codul de procedură penală sunt constituționale numai „în măsura în care nu privesc înregistrările rezultate ca urmare a efectuării activităților specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului, desfășurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr.51/1991”, a informat CCR printr-un comunicat sec.

    Articolul 139, alineatul 3 din Codul de procedură penală are următorul conţinut:

    „Înregistrările prevăzute în prezentul capitol, efectuate de părţi sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege”.

    Pe de altă parte, CCR a declarat constituţional articolul 11, alineatul 1, litera d din Legea SRI (nr. 51/1991):

    „(1) Informaţii din domeniul securităţii naţionale pot fi comunicate:

    (…) d) organelor de urmărire penală, când informaţiile privesc săvârşirea unei infracţiuni”.

    În al doilea rând, deoarece menţine o obligaţie de informare (a procurorilor de către serviciile de informaţii cu privire la săvârşirea unei infracţiuni – n.r.), dar creează o interdicţie de a utiliza materialul (ca probă – n.r.), inclusiv în cauze de terorism sau cele care ţin strict de siguranţa naţională.

    Şi nu în ultimul rând, pentru că, fără nicio logică, interzice utilizarea unor informaţii obţinute legal, cu autorizarea judecătorului în timp ce înregistrările unei persoane private se pare că nu ridică probleme.

    Decizia CCR duce la situații aberante, părând a fi fost dictată de marii corupți ai României.

    1. SRI are obligația să informeze procurorii în legătură posibile infracțiuni (corupție, viol etc.) obținute prin interceptări pe mandat de siguranţă națională, dar procurorii nu pot utiliza respectivele înregistrări ca probe în dosar!
    2. Caz concret, în interpretarea G4Media.ro: dacă, în timp ce monitorizează o persoană pentru terorism, SRI află că respectiva persoană sau altele comit (şi) alte infracţiuni – corupţie, evaziune fiscală, viol etc. -, serviciul poate informa Parchetul cu privire la săvârşirea infracţiunii, dar procurorii nu pot folosi înregistrarile SRI ca probă în ancheta penală. Rămâne ca procurorii să ceară judecătorilor mandat judiciar de supraveghere tehnică pentru documentarea şi probarea infracţiunii de care a aflat SRI cu ajutorul mandatului de siguranță națională. Mai mult: pentru a fi valide, probele trebuie realizate de procurori cu Poliţia, nu cu SRI.
    3. Explicația unui expert: „E frustrant! Iei mandat judiciar şi te rogi (ca persoana interceptată) să mai spună o dată. Interceptarea inițială, cea pe mandat de siguranță națională, în care suspectul spune că a mituit politicieni, a făcut evaziune fiscală sau a comis un viol, nu poate fi folosită în noul dosar judiciar”.

    În februarie 2016, Curtea Constituțională a decis că serviciile nu pot ajuta procurorii să facă probe în ancheta penală. Potrivit CCR, probele trebuie făcute de procurori doar cu Poliţia, nu cu SRI. Problema a fost – şi încă este – că Poliţia nu este atât de bine pregătită şi de discretă precum serviciile de informaţii.

    Dragnea, beneficiarul noii decizii

    Eliminarea probelor făcute de SRI pe mandat de siguranță națională l-ar putea ajuta pe Liviu Dragnea în dosarul Tel Drum.

    Potrivit unor surse judiciare, dosarul Tel Drum abundă de înregistrări făcute de SRI pe mandat de securitate națională, pe securitate economică. Iată, de exemplu, o interceptare făcută pe 15 martie 2017, care se află în primul dosar Tel Drum, trimis deja la instanţă.

    Ion Florian: Alo!
    Neda Florea: Ce faci, Fănică? Pe unde eşti?
    Ion Florian: Aştept să iasă soarele.
    Neda Florea: He, he, eşti în Turnu?
    Ion Florian: Da.
    Neda Florea: Vino, vino un pic până aicea la şefu’.
    Ion Florian: La barieră?
    Neda Florea: Nu, mă… la noi la birou, la şef… la Petre.
    Ion Florian: Păi, nu ştiu unde… da, aici, la Turnu.
    Neda Florea: La birou, mă!
    Neda Florea: Alo!
    Ion Florian: Da, vă aud, da’ nu ştiu unde… La Liţa?
    Neda Florea: Nu, mă, aici, la Alexandria, mă.
    Ion Florian: A, păi sunt la Turnu. Atunci, vin într-o juma’ de oră.
    Neda Florea: Aşa, da, da.
    Ion Florian: Da, da. Bine. Să trăiţi!
    Neda Florea: Bine, bine, bine.

    Potrivit surselor G4Media.ro, „la barieră”, în Turnu, este fosta vilă de protocol a PCR, care a aparţinut companiei Tel Drum și era folosită de fiul lui Liviu Dragnea, Ștefan Valentin Dragnea.

    Pe 9 ianuarie 2018, cu o săptămână înainte ca DNA să pună compania Tel Drum sub acuzare, bunurile firmei să fie puse sub sechestru, iar firma să-şi ceară insolvenţa, Tel Drum a vândut vila şi terenul de 4 hecatare lui Dragnea-junior, potrivit riseproject.ro.

    În dosarul Tel Drum, Liviu Dragnea este acuzat de abuz în serviciu şi fraudă cu fonduri europene de peste 27 de milioane de euro. Ancheta a început în noiembrie 2017 şi nu este încă finalizată.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Trei ani de la OUG 13. În sfârşit, aflăm cine ne-a scăpat de blestemul Ordonanţei care legaliza corupţia în România! Dezvăluirea unei candidate la şefia Parchetului General

    Exact în urmă cu trei ani, în noaptea de 31 ianuarie 2017, Guvernul Grindeanu aproba celebra Ordonanţă 13 care îi „albea” pe mari corupţi, în frunte cu Liviu Dragnea. Iniţiatorul deciziei care avea să scoată România în stradă pentru o lungă perioadă de proteste a fost Florin Iordache, poreclit „Ciordache”, fostul ministru al Justiţiei de atunci.

    Guvernul lui Liviu Dragnea putea să emită direct Ordonanţa pro-penali, care să intre în vigoare imediat, dar în mod surprinzător n-a făcut-o, permiţând străzii să provoace anularea ei, tot de către Guvernul Grindeanu, după 5 zile de manifestaţii fără precedent. A fost salvarea României! O ţară în care abuzul în serviciu, traficul de influenţă şi mita ar fi devenit legale s-ar fi autoexclus din Europa.

    Florin Iordache a detonat bomba OUG 13

    Dar un detaliu pe care puţini l-au dibuit la acel moment avea să dea o mare şansă societăţii româneşti: o prevedere „vârâtă” foarte inteligent sub nasul lui „Ciordache”, care prevedea că OUG nu intră automat în vigoare, ci după… 10 zile!

    În acest interval, protestele #Rezist au luat o amploare atât de mare încât au reuşit să oblige „majoritatea roşie” PSD-ALDE să renunţe la aplicarea efectivă a OUG 13. Fără acest interval de amânare, nimic nu mai putea fi făcut, totul era pierdut.

    Azi, am aflat cine a fost autorul acelei prevederi salvatoare pentru România. De fapt, e vorba de o „autoare”: termenul de zece zile pentru intrarea în vigoare a OUG-ului a fost propus de Alina Barbu, specialist în drept penal de la Direcția Elaborare Acte Normative din cadrul ministerului.

    Funcţionara ar fi propus inițial un termen de 20 de zile, însă Florin Iordache ar fi cerut intrarea OUG-ului în vigoare mai repede, astfel că în urma unei negocieri ad-hoc între cele două părţi au rămas 10 zile.

    Dezvăluirea a fost făcută de Gabriela Scutea, candidată la funcția de procuror general, într-un interviu pentru justnews.ro.

    Dezvăluirea făcută de Gabriela Scutea

    • ”Da, doamna Alina Barbu a zis: domnule ministru, opinia noastră, la nivel tehnic, este, în mod clar, că trebuie să fie 20 de zile și i-a prezentat ministrului niște argumente. Nu mai știu dacă în acel moment domnul ministru nu a zis ceva de genul bine, bine, dar să se grăbească. Eu i-am explicat că nu putem, că termenele sunt pe lege, că trebuie să te raportezi la Cod, că trebuia să fie un termen. Iar ministrul a spus: 10 zile sunt de ajuns? Am mai ajuns la un moment dat la o discuție între doi decidenți, în care am zis: nu se poate fără termen. Asta a fost tot ce are legătură cu paternitatea termenului de 10 zile”

    În cele din urmă, Guvernul a dat înapoi, iar pe data de 5 februarie 2017 a abrogat celebra OUG 13. Iar un rol esențial în oprirea dezastrului, pe lângă presă și mobilizarea exemplară a publicului, nu l-a jucat o pesoană infuentă, nici serviciile secrete, „statul paralel” sau ambasada SUA, ci un simplu funcționar din Ministerul Justiției, specialist în drept penal, care şi-a luat rolul în serios şi a găsit artificiul salvator pentru democraţia din România: Alina Barbu.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Scandalos: procesul „Microsoft” se reia de la zero! O judecătoare s-a pensionat

    În mijlocul dezbaterilor cu privire la pensiile speciale ale magistraților și ale pensionărilor anticipate, Curtea Supremă anunță că judecarea unuia dintre cele mai mediatizate dosare de corupție se reia de la început. Motivul – o judecătoare din complet s-a pensionat.

    Înalta Curte de Casație și Justiție a decis reluarea procesului în urma pensionării judecătoarei Geanina Arghir, anunță G4Media. Aceasta a fost înlocuită cu Alexandra Rus.

    Procurorii DNA, în toamna anului 2017, i-au trimis în judecată pe fostul ministru al Comunicațiilor Gabriel Sandu (PDL), pe Dinu Pescariu, fost jucător de tenis, pe Claudiu Florică, om de afaceri și pe Călin Tatomir, fost director general Microsoft România SRL.

    Potrivit rechizitoriului întocmit de DNA, inculpații au trucat licitația pentru închirierea de licențe Microsoft pentru guvern și instituții publice din subordinea acestuia. Procurorii spun că Gabriel Sandu, ministrul Comunicațiilor de la acea vreme, ar fi primit o mită de peste 2 milioane de euro pentru trucarea licitației, la o valoare a contractului de 90 de milioane.

    În acea perioadă s-a vorbit mult despre ancheta DNA, dar și despre proces. Mai bine de doi ani, judecătorii n-au luat nicio decizie, iar acum se va relua de la zero în urma pensionării unei judecătoare.

    Geanina Arghire este judecătoare din 1994 și se pensionează imediat după ce a împlinit 25 de ani vechime în magistratură. Ea a făcut parte din completul de trei judecători care l-a condamnat pe Liviu Dragnea, în prima instanță, în procesul deturnării de fonduri publice de la instituția pentru protecția copiilor din Teleorman. Atunci, Dragnea a primit o condamnare de 3 ani și 6 luni închisoare, decizia confirmată și în apel.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • VIDEO. Imagini de coșmar pentru Tudorel Toader: protestatara #Rezist, respinsă de el, va fi procuror general! Bonus: Kovesi e procuror-șef european, Florea e pe nicăieri

    Europa Liberă a publicat miercuri imagini cu Gabriela Scutea protestând, anul trecut, pe scările Curții de Apel București, pentru stat de drept și independența justiției. De marți, Scutea e favorită să devină procuror general al României, fiind propunerea ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, pentru această funcție.

    Gabriela Scutea (47 de ani) își ia o revanșă strălucită față de fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, care a respins-o de două ori, la selecția din 2019, pentru funcția de procuror general. În curând, „respinsa” Scutea va fi procuror, iar „ievaluatorul” Toader este o fantomă disprețuită de studenții și de dascălii din Iași.

    De altfel, Tudorel Toader a dat greș cu toate „ievaluările” sale.

    Trei cazuri notorii:

    • Pe Laura Codruța Kovesi a revocat-o de la șefia DNA și a încercat să-i împiedice numirea la șefia Parchetului European. Rezultatul: Laura Codruța Kovesi e procurorul-șef al Europei.
    • Pe Gabriela Scutea a respins-o, succesiv, la selecția pentru posturile de procuror general și de șef al DNA. Rezultatul: Gabriela Scutea va fi procuror general, fiind deja opțiunea actualului ministru al Justiției, Cătălin Predoiu.
    • Pe Adina Florea a vrut-o, succesiv, șefă la DNA și la Secția Specială de Investigare a Magistraților (SSIJ). Rezultatul: Adina Florea n-a ajuns în funcțiile respective, iar acum e pe nicăieri.

    Gabriela Scutea – un magistrat activ civic

    Gabriela Scutea este în prezent magistrat la Parchetul Curţii de Apel Braşov. Ea are un palmares care o recomandă ca un procuror onest, performant și determinat să aplice legea fără târguială.

    • A fost adjuncta procurorului general al României, Laura Codruța Kovesi (2006-2012).
    • A fost Înalt Reprezentant al Ministerului Justiţiei la Comisia Europeană (2013-2016).
    • S-a numărat printre magistrații care au protestat, inclusiv la Bruxelles, faţă de modificările barbare operate în Justiţie de către guvernarea PSD-ALDE.
    • A mai candidat pentru funcția de procuror general, ca și pentru cea de șef al DNA, dar a fost respinsă de ministrul de atunci al Justiției, Tudorel Toader, din motive ideologice.
    • A fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei în perioada infamei Ordonanțe de urgență nr. 13 (ianuarie-februarie 2017). Potrivit unor surse ale G4Media.ro, Gabriela Scutea a făcut parte din echipa care l-a convins pe ministrul Justiţiei de la acea vreme, Florin Iordache, să accepte un termen de 10 zile pentru intrarea în vigoare a OUG 13, care impunea un prag la abuzul în serviciu şi îl salva pe Liviu Dragnea de dosarul angajărilor fictive (cel care, până la urmă, l-a trimis în pușcărie).

    În ultimii ani, Gabriela Scutea a fost procuror de ședință, motiv pentru care nu a fost implicată în instrumentarea unor dosare. Anterior anului 2005, ea a condus anchete de corupție și înșelăciune.

    VIDEO: Gabriela Scutea, magistrat-protestatar în 2019

    Țintă pentru presa pro-corupție

    Desemnarea Gabrielei Scutea ca propunere pentru funcția de procuror general a stârnit furia propagandei PSD. „E procuroarea #Rezist!”, țipă activiștii Ciumei Roșii.

    Televiziunile și site-urile finanțate de PSD au pornit imediat atacul la adresa magistratului brașovean. Vârf de lance a fost Stiripesurse.ro, platforma deținută de Iosif Buble, fost angajat al Antenei 3. Soția acestuia este deputata Diana Tușa, care face parte și din departamentul de comunicare al PSD.

    „Considerată eminența cenușie din spatele mișcărilor activiste ale procurorilor, alături de Alexandra Lăncrănjan, Scutea a fost umbra lui Kovesi”, scrie site-ul lui Buble.

    Supărare mare pe site-ul lui Buble, cel cu nevasta PSD-istă

    „Dacă din punct de vedere profesional Gabriela Scutea nu impresionează, aceasta s-a remarcat din postura de activistă. Scutea este membră fondatoare a Asociației Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor. După seria de comunicate de presă din ultimii ani, în care AMASP a susținut diverse cauze, Gabriela Scutea a participat, alături de magistrați de la mai multe parchete și instanțe, la un protest în fața Palatului de Justiție din Bruxelles, față de repetatele modificări ale legilor justiției”, mai scrie, cu litere otrăvite, oficina PSD-istă.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Arsene de la Neamț, tovarășul lui Dragnea, mai bagă niște bani publici în buzunarele lui Cumpănașu

    * Putin ne amenință în stil stalinist: „Vom închide gurile murdare” ale celor ce dezvăluie crimele Armatei Roșii!

    * Acestui nesimțit îi vom plăti pensie mare și lungă. A fost prins beat la volan și, de ciudă, s-a pensionat la 51 de ani

  • Cele 8 capete de acuzare în cazul Caracal. Dincă, judecat pentru uciderea Alexandrei și a Luizei

    Gheorghe Dincă e cu un pas mai aproape de pedeapsa cu închisoare pe viață. Suspectul în cazul celor două crime din Caracal a fost pus sub învinuire, având 8 capete de acuzare: trafic de persoane, trafic de minori, două infracțiuni de viol, două infracțiuni de omor calificat şi două infracțiuni de profanarea de cadavre sau morminte.

    Procurorul general Bogdan Licu a constituit un colectiv format din procurori din cadrul Serviciului de îndrumare şi control şi Secţia de urmărire penală şi criminalistică – Biroul Criminalistic, care a examinat actele de urmărire penală efectuate în cauză şi a întocmit un referat cu propuneri, referat a stat la baza fundamentării deciziei procurorului general, anunță News.ro.

    În cazul în care judecătorii îl găsesc vinovat pentru toate cele 8 infracțiuni pot să-l condamne la închisoare pe viață.

    Gheorghe Dincă a susţinut iniţial că le-a răpit, le-a sechestrat şi le-a ucis pe cele două fete, trupurile fiind arse într-un butoi metalic din curtea sa.

    Anchetatorii au găsit, în butoiul invocat, cenuşă, fragmente de oase şi dinţi, iar analizele efectuate de Institutul de Medicină Legală Bucureşti au arătat că, în proporţie de 99,93%, acestea aparţin Alexandrei Măceşanu.

    Familiile celor două fete dispărute cred însă că fetele au fost traficate şi au refuzat să ridice certificatele lor de deces.

    Cu puţin timp înainte de începerea demersurilor pentru trimiterea dosarului în instanţă, Dincă a susţinut că nu el ar fi ucis-o pe Luiza Melencu.

    Comunicat oficial Parchetul General:

    „În urma examinării rechizitoriului, a dosarului cauzei și a referatelor întocmite de către procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică și Serviciului de îndrumare și control ce au format colectivul desemnat cu analizarea actelor de urmărire penală, constatând că rechizitoriul  întocmit de către D.I.I.C.O.T. în dosarul ,,Caracal” întrunește condițiile legalității și temeiniciei, că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă și există probele necesare și legal administrate, azi, 15 ianuarie 2020, procurorul general al P.Î.C.C.J., domnul Bogdan Dimitrie Licu a confirmat rechizitoriul.

    Prin rechizitoriul confirmat, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului D.G. pentru săvârșirea unui număr de 8 infracțiuni (trafic de persoane, trafic de minori, viol – două infracțiuni, omor calificat – două infracțiuni și profanarea de cadavre sau morminte – două infracțiuni) și a inculpatului R.Ș. pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

    De asemenea, în cauză au fost dispuse disjungeri, dispunându-se și continuarea cercetărilor in rem sub aspectul comiterii infracțiunilor de complicitate la omor, complicitate la trafic de persoane și trafic de minori.

    Confirmarea rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

  • Judecător român participant la „Marșul celor 1.000 de robe”, la Varșovia: „A fost un moment istoric. Am fost mândră de apartenența la valorile UE”

    Magistrații români au susținut prin proteste organizate vineri, 10 ianuarie, în fața mai multor instanțe din București, Cluj-Napoca, Iași, Brașov, Târgoviște și Piatra Neamț, „Marșul robelor” de la Varșovia.

    Participanții la proteste, ca și cei care au fost solidari cu ei, au emis o rezoluție în sprijinul colegilor polonezi, desemnând un judecător român să-i reprezinte la marș.

    Astfel, judecătoarea Andrea Chiș, membru CSM, s-a numărat printre cei 1.000 de magistrați, din 20 de țări ale Uniunii Europene, la „Marșul robelor” de la Varșovia, desfășurat pe 11 ianuarie. Demersul doamnei Chiș a fost susținut de sute de jucători și procurori care au semnat rezoluția, precum și de alți 6 membri CSM: judecătorii Mihai Bălan și Bogdan Mateescu, procurorii Florin Deac, Tatiana Toader, Cristian Ban și Nicolae Solomon.

    Extras din Rezoluția magistraților români pentru independența justiției în UE și susținerea colegilor magistrați polonezi: „Independența judecătorului este o valoare fundamentală a statului de drept, consacrată în art. 19 alin. (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană. Ea este instituită în favoarea cetățenilor și este absolut necesar să fie respectată de celelalte puteri – legislativă și executivă. Acestea trebuie să se abţină de la adoptarea oricăror măsuri de natură să submineze independenţa sistemului judiciar, transformându-l într-o anexă a executivului. Orice atentat la independenţa sistemului judiciar din orice ţară membră a Uniunii Europene este o puternică lovitură asupra fundamentului statului de drept şi al coeziunii europene. Fără un sistem judiciar independent, nu există democraţie. De aceea, susţinerea fiecărui judecător și procuror, a fiecărui jurist, a fiecărui cetățean european contează. Este un semnal că ne pasă de viitorul Uniunii Europene, de viitorul nostru. Toţi pentru o justiţie independentă, o justiţie independentă pentru toţi!”

    Pentru prima oară în istoria Uniunii Europene, sâmbătă, la Varșovia, 1.000 de robe din toată Europa s-au unit pentru a susține independența justiției în UE. Lor li s-au alăturat zeci de mii de cetățeni polonezi.

    Steagul polonez susținut de steaguri ale Uniunii Europene, la marșul magistraților europeni – Varșovia, 11 ianuarie 2020

    „În viața mea nu am trăit o așa experiență. Când am ieșit din sediul Curții Supreme Poloneze, împreună cu colegi judecători și procurori din mai multe state membre ale UE, în piața din fața Curții ne așteptau mii de polonezi. Am marșat pe o distanță de 3,5 km. Tot drumul, de o parte și de alta, zeci de mii de oameni aplaudau și ne mulțumeau. A fost absolut impresionant și emoționant. Am trăit momente de istorie și am fost mândră de meseria mea, de naționalitatea mea și de apartența la valorile UE”, a declarat judecătoarea Andrea Chiș, membru CSM, pentru Ziaristii.com.

    „Marșul celor 1.000 de robe” are, în mod evident, și rol de prevenție pentru orice stat membru UE unde vreunui accident politic de „tip Dragnea” i-ar mai putea da prin cap să încalce independența justiției și statul de drept.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • O veste proastă pentru corupți: „Kovesi a Americii” e cu ochii pe noi! Ea are o dublă misiune: România și Bulgaria

    Washington-ul a desemnat, în premieră, un reprezentant special care se va ocupa de problema corupției, spălării banilor și crimei organizate în România și Bulgaria. Jessica Kim s-a întâlnit deja cu ministrul bulgar al Justiției, urmează să ia contact și cu România.

    Departamentul Justiției din SUA a trimis luna trecută un Resident Legal Advisor pentru Bulgaria și România, care ar urma să ofere asistență în domeniul justiției, în eforturile de combatere a corupției, spălării banilor și crimei organizate, anunță Ambasada SUA la Sofia într-o postare pe Facebook.

    Anunțul a fost postat în urma întâlnirii care a avut loc marți, 7 ianuarie, între Jessica H. Kim, noul reprezentant al Statelor Unite, și ministrul Justiției din Bulgaria.

    Este pentru prima dată când Statele Unite trimit un reprezentant special în regiune, cu misiunea expresă de se ocupa de probleme legate de corupție, spălare de bani și crimă organizată. Până acum, aceste chestiuni erau urmărite de funcționari din cadrul Ambasadei sau din cadrul Departamentului de Stat.

    Potrivit Departamentului de Justiție, Jessica Kim a primit, în 2018, premiul procuroului general din Statele Unite pentru rezultate de excepție obținute în calitate de nou angajat, fiind unul dintre cei 244 de noi angajați premiați pentru merite deosebite în serviciul public.

    La vremea respectivă, Kim era angajată de mai puțin de cinci ani la Departamentul de Stat, în calitate procuror în cadrul Districtului Ohio. Ca procuror, a obținut condamnări în câteva cazuri importante de fraudă financiară și în două cazuri de criminalitate cibernetică. CV-ul Jessicăi Kim poate fi urmărit pe pagina de Linkedin.

    Jessica Kim la Sofia

    Trimiterea unui expert anticorupție în Bulgaria a fost anunțată de ambasadorul SUA la Sofia, Hero Mustafa, la sfârșitul lunii noiembrie, după ce premierul Boiko Borisov s-a întors din vizita sa la Casa Albă, transmite Sega, citată de Rador.

    Ambasadorul Mustafa a prezentat-o marți pe Jessica Kim și adjuncţilor ministrului bulgar al Justiţiei. În cadrul întâlnirii s-a convenit ca ambele părți să dezvolte dialogul și să împărtășească know-how-ul în privința unei mai mari independențe a instanței de judecată și a procuraturii.

    Au fost discutate probleme legate de respectarea statului de drept, înainte de dialogul strategic dintre SUA şi Bulgaria.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Infernul creat de „Doctorul Prăjeală”. Beuran a comis greșeli grave ca șef de secție. Încă un pacient ars, cazul a fost ascuns anul trecut

    * Replică de țață a Gabrielei Firea către ministrul Turismului: „Mutați-vă din București, dacă nu vă place în București!”

    * Ministrul Sporturilor a rezistat șantajului lui Ion Țiriac. Miliardarul le-a folosit și pe tenismene, cu Simona Halep în frunte

    * WhatsApp nu va mai funcționa, de la 1 februarie, pe milioane de telefoane. Vezi dacă telefonul tău va fi afectat!

  • CEDO: Negarea Holocaustului nu poate fi protejată de dreptul la liberă exprimare. Cazul unui extremist german

    Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că negarea Holocaustului nu poate fi protejată de dreptul la liberă exprimare. CEDO a luat această decizie în cazul unui politician de extremă dreapta, Udo Pastörs, care a contestat condamnarea sa, în Germania, la 8 ani de închisoare cu suspendare.

    În decizia „Pastörs contra Germania”, publicată zilele trecute și în limba română, CEDO a respins toate cele trei presupuse încălcări ale Convenței Europene a Drepturilor Omului invocate de reclamant împotriva deciziilor instanțelor din Germania, anunță RFI.

    Reclamantul, Udo Pastörs, a fost condamnat în 2012 pentru afirmații negaționiste făcute în 2010 în Parlamentul landului Mecklenburg Pomerania Inferioară, în calitate de deputat al Partidului Național Democrat (extrema dreaptă).

    Pastörs a invocat încălcarea dreptului la un proces corect, dat fiind că o judecătoare de la instanța inferioară care a judecat cazul era căsătorită cu un judecător ce a făcut parte din instanța de apel.

    „În cazul reclamantului, declarațiile sale au demonstrat, pe de o parte, disprețul față de victimele Holocaustului, fapt care era în favoarea declarării incompatibilității «ratione materiae» a cererii cu prevederile Convenției. De cealaltă parte, declarațiile au fost făcute de un membru al Parlamentului, în timpul unei sesiuni parlamentare, astfel încât putea atrage un nivel ridicat de protecție, iar orice ingerință în acestea presupunea analiza amănunțită a Curții”, se spune în motivarea deciziei CEDO.

    „Reclamantul a negat în mod accentuat Holocaustul în discursul său. El a exprimat în mod deliberat neadevăruri pentru a defăima evreii și persecuțiile pe care le-au suferit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Afirmațiile imputate reclamantului au afectat demnitatea evreilor în măsura în care au justificat un răspuns de ordin penal. Chiar dacă pedepsirea reclamantului cu 8 ani de închisoare cu suspendare constituia o sancțiune semnificativă, autoritățile naționale au prezentat motive relevante și suficiente și nu și-au depășit marja de apreciere. Prin urmare, ingerința a fost proporțională cu scopul legitim urmărit și «necesară într-o societate democratică». Nu a existat nicio aparență de încălcare a articolului 10″, conchide CEDO.

    Curtea a constatat că reclamația lui Pastörs este inadmisibilă și, implicit, că negarea Holocaustului nu este acoperită de dreptul la liberă exprimare.

    CEDO a mai adoptat o decizie similară în 2003, când a respins ca inadmisibilă acțiunea francezului Roger Garaudy, care fusese condamnat în Franța pentru negarea Holocaustului.

    Germania are o legislație extrem de strictă cu privire la fostul regim nazist, inclusiv cu privire la negarea Holocaustului. Această negare este incriminată în total în 16 state europene, printre care și România, precum și în Israel.

    În România, negarea Holocaustului a fost incriminată prin Ordonanța de Urgență 31 din 2002, înăsprită prin legea 217/2015, în care era explicitată incriminarea negării Holocaustului din România.

    În cei 17 ani de la intrarea în vigoare a OUG 31, justiția din România nu a pronunțat nicio decizie de condamnare definitivă în cazul negării Holocaustului, deși au existat multe afirmații negaționiste, inclusiv din partea unor politicieni.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Kovesi, răzbunată după Crăciun: „SS-Gestapo”, kaput! Guvernul Orban pune cruce monstrului creat de PSD-ALDE pentru distrugerea justiţiei din interior

    Kovesi, răzbunată după Crăciun: „SS-Gestapo”, kaput! Guvernul Orban pune cruce monstrului creat de PSD-ALDE pentru distrugerea justiţiei din interior

    În sfârşit, a venit sfârşitul pentru unul dintrei cei mai de temut monştri anti-România creaţi de regimul Dragnea-Tăriceanu: „SS-Gestapo”, secţia creată de PSD şi ALDE cu scopul de a prelua controlul asupra sistemului de justiţie, pentru a-i salva pe politicienii cu dosare penale (printre care şi Dragnea şi Tăriceanu). 

    Executivul are pe ordinea de zi a şedinţei de vineri, care va începe la ora 20.00, memorandumul privind desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), informează Guvernul, într-un comunicat de presă.

    În document, Cătălin Predoiu aduce în discuţie recomandările forurilor europene în legătură cu Secţia. În concluzii, ministrul Justiţiei precizează că soluţia este desfiinţarea SIIJ, (denumită pe româneşte şi „SS-Gestapo”, pentru felul  în care Adina Florea şi alţi procurori aleşi pe sprânceană au terorizat magistraţii oneşti, vezi Kovesi, cu scopul de a sabota lupta anticorupţie din interior).

    De altfel, decizia Guvernului Orban de a desfiinţa Secţia condusă de Adina Florea şi susţinută de Lia Savonea, şefa CSM, este o mare victorie pentru Laura Codruţa Kovesi, fosta şefă a DNA hărţuită de „SS-Gestapo” la comanda mafiei politice penale.

     

    Catalin Predoiu, PNL
    Ministrul Justiției Cătălin Predoiu cere, printr-un memorandum, desființarea Secției Speciale de investigare a magistraților

    În prima variantă a documentului, prezentat în şedinţa din 6 decembrie a Cabinetului Orban, Cătălin Predoiu vorbea despre desfiinţarea Secţiei de anchetare a magistraţilor sau „regândirea radicală a modului de funcţionare şi organizare a acesteia”.

    „Văzând recomandările cuprinse în documentele europene menţionate, dispoziţiile legale care reglementează funcţionarea şi organizarea SIIJ, precum şi modul concret în care a funcţionat Secţia de la înfiinţare până în prezent, propunem ca poziţia Ministerului Justiţiei în raporturile cu autorităţile şi instituţiile publice, respectiv cu instituţiile Uniunii Europene sau internaţionale pe această temă să fie în sensul susţinerii uneia din următoarele soluţii (care să fie dezbătute/adoptate în cadrul procedurilor parlamentare derulate cu privire la propunerile legislative aflate pe ordinea de zi a comisiilor de specialitate): desfiinţarea SIIJ ori, după caz, regândirea radicală a modului de funcţionare şi organizare a acesteia”, arată memorandumul iniţial.

    Documentul aduce în prim plan argumentele GRECO.

    GRECO a concluzionat că „recomandarea referitoare la abandonarea creării noii secţii speciale pentru investigarea infracţiunilor din justiţie nu a fost implementată de România.
    Documentul aminteşte şi de criticile aduse de comisia de la Veneţia care a recomandat României „să reconsidere stabilirea unei structuri separate de parchet pentru investigarea infracţiunilor comise de judecători şi procurori; recurgerea la procurori specializaţi, însoţită de garanţii procesuale efective, ar putea apărea ca o soluţie alternativă mai potrivită”.

    De asemenea, memorandumul este argumentat prin concluziile raportului MCV.
    Concluziile din MCV au fost că modificările legate de accelerarea înfiinţării Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie şi extinderea competenţei sale au alimentat şi mai mult sursele de îngrijorare şi lipsa de încredere în aceste modificări. În special, unele dintre modificările propuse ale legilor păreau să servească intereselor anumitor persoane.

    Savonea, avocata „SS-Gestapo”, secţia mafiei penale

    Adina Florea şi Lia Savonea, un tandem periculos pentru justiţie

    Clanurile politice din PSD şi ALDE au înfiinţat Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (denumire pompoasă, „tradusă” mai simplu şi onest de români şi magistraţii curaţi prin „SS-Gestapo”) special pentru a distruge justiţia din interior.

    Primul obiectiv: răpunerea DNA. Adina Florea a primit misiunea să-i facă un dosar Laurei Codruţa Kovesi la comanda fugarului penal Sebastian Ghiţă. Gheorghe Stan (ajuns judecător la CCR, ce blasfemie anti-Românie!), şeful ei, i-a dat undă verde acestui abuz incalificabil şi fără precedent.

    Iar Lia Savonea a girat tot acest sabotaj via „SS-Gestapo”, protejând cancerul justiţiei de presiunile Europei şi ale magistraţilor ne-politici.

    Astfel, în punctul de vedere trimis către CJUE, şefa CSM apără Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), a cărei desfiinţare o recomandă MCV pentru că a slăbit lupta anticorupţie.

    „Înfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie constituie o garanţie legală a principiului independenţei Justiţiei, în general şi a judecătorului, în special”, arată Savonea în punctul de vedere către CJUE, citat de G4Media.ro.

    „În ceea ce priveşte instituirea unei secţii specializate în investigarea infracţiunilor din Justiţie, nici principiul statului de drept, şi nici cel al egalităţii cetăţenilor în faţa legii nu se opun unei astfel de măsuri adopatte la nivel intern, într-un domeniu care nu a făcut şi nu poate să facă obiectul uniformizării la nivelul UE”, a concluzionat CSM.

    Punctul de vedere al CSM către CJUE privind MCV şi SIIJ este semnat de preşedinta Consiliului Lia Savonea.

     

    .

     

    Savonea, greu de „răpus”. Are spate în afara Românie, la est?

    Nici Dăncilă, nici chiar Liviu Dragnea nu şi-au permis să spună Europei că Europa nu contează în România, via CJUE sau MCV. Acea Europă care a pompat, mai ales din 2007 încoace, miliarde de euro în România, inclusiv pentru susţinerea salariilor şi pensiilor celor ca Lia Savonea.

    De aceea, o analiză a jurnaliştilor de la Universul.net a ajuns la concluzia că războiul epuizant cu tripleta PSD-ALDE-UDMR a fost floare la ureche față de încleștarea cu o justiție intrată pe mâinile caracatiţei Savonea. 

    „Iar această rețea este legată indestructibil de rețeaua Cătălin Voicu și de Liviu Dragnea. Avocatul Mihai Savonea, soțul Liei Savonea, a fost coleg de cabinet de avocatură cu senatorul PSD Cătălin Voicu. Iar avocatul Gil Vasile, soțul președintelui din 2018 al CSM, Simona Camelia Marcu, a lucrat chiar pentru TelDrum, compania de care se leapădă fără succes familia lui Liviu Dragnea. Tandemul Savonea-Marcu e în fruntea acestei rețele care se întinde precum o pânză de păianjen peste justiția română”, arată analiza citată.

    Iar concluzia ei este gravă şi periculoasă pentru România, chiar în ciuda faptului că PSD este deja cu un picior şi jumătate în afara puterii politice, Dragnea şi Voicu sunt la puşcărie, iar aliaţii lor din politică au primit un mare vot de blam din partea poporului la vot:

    „Lia Savonea, președintele CSM, controlează sau poate influența prin oameni apropiați – pe care i-a promovat și pe care-i poate înlătura cu ușurință prin instrumente legale dacă dau semne de independență – secția de judecători a CSM (integral), Înalta Curte de Casație și Justiție (președinte, președinții Secției Penale și al Secției I Civile), Curtea de Apel București (președinte, vicepreședinte), Inspecția Judiciară (președinte), Secția Specială de Investigare a Infracțiunilor din Justiție. (președinte interimar, pe cale de validare) și cel puțin trei judecători din Curtea Constituțională. Dar nu se va opri aici. Vrea mai mult”, scriu jurnalistii.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Acum, să vină alţi 30 de ani, cu o altfel de Românie!

    *A fost arestat de Ceaușescu, a murit – ca și Ceaușescu – în ziua de Crăciun! Destinul unui ziarist disident

  • „Majoritatea judecătorilor din țară susțin poziția minorității din Secția de judecători a CSM”. Adică pro-justiție și anti-corupție

    Judecătoarea Andrea Chiș, membră a CSM, a explicat, la „Interviurile Danei Potorac”, pentru Ziaristii.com, cum s-a ajuns ca votul pentru alegerea președintelui CSM să basculeze, în câteva zile, de la 9-9 la 15-4 în favoarea candidatei din „tabăra Liei Savonea”.

    Referindu-se la ce anume s-a întâmplat în doar câteva zile, între al doilea și al treilea rând de alegeri pentru funcția de președinte al CSM, astfel încât structura votului în plenul CSM pentru judecătoarea Nicoleta Țînț s-a schimbat de la „9 voturi pentru – 9 împotrivă” la „15 voturi pentru – 4 împotrivă”, Andrea Chiș afirmă: „Probabil, în acest răstimp s-a încheiat un compromis. Nu știu dacă are un cost sau nu, sau a fost, pur și simplu, așa cum s-a clamat – o chemare la unitate. Mie mi se pare foarte greu să fim uniți în condițiile în care a fost ales un candidat al fostei majorități al cărui prim gest în perioada de alegeri a fost să voteze împotriva vicepreședintelui CSM. Ăsta e un îndemn la unitate printr-un prim pas spre dezbinare”.

    Judecătoarea Andrea Chiș e de părere că s-ar fi putut vorbi cu adevărat despre unitate dacă pentru funcția de președinte al CSM ar fi fost votat celălalt candidat, judecătorul Bălan, unul dintre cei 3 judecători din Secție care s-a opus asaltului asupra sistemului judiciar din ultimii 3 ani.

    Andrea Chiș și-a făcut un obicei din a merge (singură), periodic, la Curțile de Apel din țară, pentru a-și consulta și asculta colegii judecători. „Majoritatea judecătorilor din țară susțin poziția minorității din Secția de judecători a CSM”, constată ea. Adică poziția pro-justiție și anti-corupție.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!