Autor: Vladimir Munteanu

  • ”Золотой” вотум недоверия правительству*

    * Moțiunea de cenzură ”de aur” împotriva Guvernului

    Criza politică declanșată de moțiunea de cenzură depusă de PSD-AUR este mai mult decât un simplu episod de instabilitate parlamentară. Am ajuns aici pentru că au fost comise mai multe erori strategice, s-au acumulat tensiuni și jocuri de culise. Altfel spus, s-a format un ”vortex” în centrul căruia se află, inevitabil, președintele Nicușor Dan, fostul mare depozitar al speranțelor românilor într-o Românie europeană și democratică.

    Eșecul unei strategii: conciliatorismul prezidențial

    Președintele Nicușor Dan a mizat pe o strategie de mediator, s-a ascuns cu lașitate sub ”fustele” consilierilor care l-au învățat (la îndemnul cui?) să se țină strict și împietrit de prevederile constituționale. Într-o perioadă în care salvarea democrației și a traseului european al României solicita un ”președinte-jucător”, Nicușor Dan a evitat confruntarea directă cu mafia din PSD și a încercat să mențină un echilibru fragil între partidele coaliției, sub pretextul păstrării ”stabilității naționale”.

    Problema nu este intenția – în teorie, este justificată de rolul constituțional pe care-l are Președintele –, ci execuția, care a fost deplorabilă și a generat suspiciunea rezonabilă că Nicușor Dan și-a trădat electoratul.

    Președintele Nicușor Dan FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea
    Președintele Nicușor Dan / FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea

    Au existat câteva ”decizii-cheie” care au erodat rapid capacitatea reală de reacție și acțiune a președintelui Nicușor Dan.

    – Advertisement –

    • Numirile la Parchete, inclusiv la DNA, au fost realizate cu acceptarea propunerilor venite de la Mafia PSD și au transmis un grav semnal de vulnerabilitate. În logica politică mioritică, ceea ce a făcut Nicușor Dan nu este un compromis politic, ci o masivă cedare de teren. La acest moment, indirect, Clanul PSD de la Craiova, Lia Olguța Vasilescu – Claudiu Manda, controlează marile Parchete.
    • Amânarea numirii șefilor serviciilor de informații a lăsat un vid de putere extrem de toxic exact în zona în care președintele ar fi trebuit să fie cel mai solid – controlul Serviciilor secrete. La acest moment, doar existența unor grupuri de ofițeri de informații loiali statului român oprește prăbușirea totală și definitivă a Serviciilor secrete românești în ghearele mafiei politice.
    • Refuzul de a-l susține explicit pe premierul Ilie Bolojan a creat impresia că Guvernul este negociabil. Mesajul indirect prelins din comportamentul afectat de lașitate al președintelui Nicușor Dan a fost acela că Bolojan este o marfă care poate fi negociată și, eventual, eliminată de pe ”taraba” politicii românești.
    • Ruptura de societatea civilă, care l-a susținut inițial, a accentuat percepția de izolare și indecizie a președintelui Nicușor Dan. Văzut cu ”sacii în căruță”, președintele n-a așteptat prea multe luni să rupă fățiș și brutal legătura cu societatea civilă din care provine. ”Stabilitatea” mafiei politice i-a fost mai folositoare, se pare…

    Rezultatul acestor grave trădări? Mafia din PSD, controlată de Clanul Lia Olguța Vasilescu – Claudiu Manda, prin ”păpușa” Sorin Grindeanu, a testat limitele… și nu a întâlnit o rezistență reală. A fost aplicat exact tiparul clasic al escaladării: împingi până când vezi clar că nu ești oprit.

    Moțiunea de cenzură PSD-AUR: cât de aproape este de succes?

    În matematica parlamentară, moțiunea nu este o formalitate, dar nici nu este improbabilă. ”Cheia” succesului stă în operarea eficientă cu trei variabile:

    • Disciplina internă a PSD-AUR – câți parlamentari sunt dispuși să meargă până la capăt?
    • Transferurile de voturi și absențele – în multe situații, decisive.
    • Presiunea publică și presiunea grupurilor de interese – există o dorință evidentă ca Bolojan să fie înlăturat.

    În PSD, există un reflex al obedienței. După întrunirea de la Timișoara, în care s-a decis ieșirea de la guvernare, PSD-iștii au înțeles pe deplin că partidul este un fel de ”hidră cu trei capete”: unul ”formal” (”păpușa” Sorin Grindeanu) și cele două capete ale Clanului de păpușari (primărița Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, și bărbățelul acesteia, europarlamentarul Claudiu Manda), care decid politica partidului.

    – Advertisement –

    Totuși, în PSD mocnește o nemulțumire față de jocurile pe care le face Clanul LOV–Manda. S-a văzut asta în ședința Biroului Permanent Național al PSD de ieri, în care Grindeanu a suportat critici destul de severe din partea unor lideri ai partidului pentru că nu li s-a comunicat planul de a face un acord cu AUR pentru demiterea Guvernului Bolojan.

    Surse din PSD au dezvăluit că despre alianța cu AUR de a depune împreună moțiunea de cenzură au știut și au decis doar trei lideri: deputatul Sorin Grindeanu (președintele partidului), europarlamentarul Claudiu Manda (secretarul general) și deputatul Marian Neacșu (fost vicepremier din partea PSD).

    A existat, fără îndoială, și a patra persoană, anume Lia Olguța Vasilescu (primărița Craiovei), probabil liderul PSD care a inițiat și coordonat toată acțiunea și care a dorit cu tot dinadinsul să-l vadă doborât pe Bolojan. Ea îl împinge constant la rele pe Manda – soțul soției sale.

    Reamintim și faptul că au fost solicitate semnături de la parlamentarii PSD, fără să li se spună că vor fi folosite pentru depunerea unei moțiuni de cenzură la comun cu AUR. Se reconfirmă poziția de slugă a Clanului Lia Olguța Vasilescu – Claudiu Manda pe care o ocupă Sorin Grindeanu.

    Ex-vicepremierul Marian Neacșu (PSD) și Petrișor Peiu (liderul senatorilor AUR) anunță depunerea moțiunii de cenzură PSDAUR. FOTO: RADIO ROMÂNIA
    Ex-vicepremierul Marian Neacșu (PSD) și Petrișor Peiu (liderul senatorilor AUR) anunță depunerea moțiunii de cenzură PSD-AUR / FOTO: Radio Romania

    Dincolo de aceste zbateri interne din PSD, la votul pentru moțiunea de cenzură, în Parlament, este destul de puțin probabil ca reflexul obedienței, care stă la baza disciplinei interne în acest partid, să fie învins și că vor exista parlamentari care să voteze împotriva moțiunii de cenzură.

    În AUR, situația este mult mai simplă. AUR este un partid construit în jurul unui personaj, fără o minimă democrație internă, aflat la voința discreționară a liderului. Puțin probabil să trădeze vreunul dintre parlamentarii AUR, a căror carieră politică (și, implicit, privilegii) depinde de Simion.

    Cât despre transferul de voturi PENTRU moțiunea de cenzură, se poate spune că sunt posibile atât din zona PNL (da, în PNL există o ”gașcă veselă” de nostalgici după USL), cât și din POT, SOS și din rămășițele suveraniste prelinse din acestea.

    Ilie Bolojan are susținerea unei părți importante dintre români. O susținere însă prea mică. Cei mai mulți dintre compatrioți sunt frustrați că reformele au lovit doar buzunarul lor și au protejat mafia politică, marile afaceri conectate la banii publici și casta funcționarilor. Bolojan este considerat vinovat pentru această situație. Prea puțini români înțeleg că este mai ales efectul sabotării reformelor comisă de oamenii PSD. Nu în ultimul rând, grupurile de interese din PSD, PNL și AUR, care au acces la banii publici sau doresc acest acces (cazul celor din AUR), îl vor înlăturat pe Bolojan pentru că-i încurcă.

    Rezultă că moțiunea de cenzură PSD-AUR are șanse mari să treacă la vot. Însă adevărata problemă este ce se va întâmpla după!

    Capcana de AUR: jocul lui Simion

    George Simion a mutat deja discuția din zona ”demers parlamentar” în zona ”alternativă la putere”. Asta este capcana întinsă de AUR.

    PSD a vrut inițial să-l pună presiune pe Bolojan, apoi să renegocieze poziția PSD în coaliție și eventual să se repoziționeze avantajos în situația în care s-ar fi acceptat varianta numirii unui nou prim-ministru. Toate acestea au eșuat și, astfel, s-a ajuns la soluția unei alianțe ”de facto” cu AUR – partidul extremist, anti-UE, anti-NATO și anti-democratic condus de George Simion.

    Extremistul George Simion - liderul AUR, partid naționalist, anti-UE și anti-democratic. FOTO: Facebook
    Extremistul George Simion, liderul AUR – partid naționalist, anti-UE și anti-democratic / FOTO: Facebook

    AUR are o agendă radicală. AUR vrea alegeri anticipate cât mai curând, pentru că ocupă o poziție foarte bună în sondaje. AUR se află la momentul de maxim capital politic și dorește să-l folosească la maxim. Prin depunerea moțiunii de cenzură, AUR obține legitimarea ca for dominant – locul unde, de fapt, se hotărăște soarta țării.

    Nu întâmplător, George Simion, vorbind despre colaborarea PSD-AUR, a declarat că ”avem majoritate”. Prin această declarație, Simion obligă PSD să-și asume public alianța ”de facto” pentru depunerea moțiunii de cenzură. În același timp, Simion reduce spațiul de negociere aflat la dispoziția PSD și împinge situația politică a României spre o criză ireversibilă.

    Alianța cu AUR este un ”cadou otrăvit” pentru PSD. În ochii electoratului, acest partid se transformă, fără să existe această dorință în rândul elitei PSD, în partenerul oficial al AUR. Electoratul va trage concluziile de rigoare și va concluziona că PSD este doar o anexă a AUR, fără de care nu are nicio putere în Parlament… și exodul voturilor din zona electoratului PSD spre AUR va continua.

    Rolul Clanului LOV – Manda în aruncarea României într-o criză aproape mortală 

    Influența acestui tandem nefast pentru țară, Lia Olguța Vasilescu – Claudiu Manda, nu trebuie subestimată. Indiciile sugerează câteva linii de acțiune ale Clanului pentru obținerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, depusă în alianță cu AUR.

    • A existat o presiune constantă și timpurie pentru depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, exprimată public de Clan.
    • Discursul anti-Bolojan a fost treptat adpotat ca mesaj principal al PSD, deși partidul se afla la guvernare.
    • S-a pregătit și implementat etapizat o strategie de repoziționare a PSD spre o formulă radicală, concretizată acum prin depunerea moțiunii de cenzură în alianță cu AUR.
    • La Craiova, în Consiliul Local, Clanul PSD a experimentat și testat colaborarea cu AUR, cu ajutorul oferit de traseiștii politici de la PNL Craiova care au trecut la AUR și cu acordul explicit al lui George Simion (nu întâmplător, PSD a ajutat AUR să obțină un loc de viceprimar).
    Lia Olguța Vasilescu și Claudiu Manda - liderii Clanului PSD de la Craiova. FOTO: Gazeta de Sud
    Olguțul și Olguța – liderii Clanului PSD de la Craiova / FOTO-COLAJ: Gazeta de Sud

    Modul în care a fost realizat ”managementul” situației în interiorul PSD – neimformarea liderilor PSD despre alianța cu AUR, felul în care au fost strânse semnăturile pentru moțiune de la parlamentarii PSD etc. – face dovada faptului că Sorin Grindeanu nu a lucrat sub controlul partidului, ci sub controlul Clanului care depune de multă vreme eforturi serioase pentru înlăturarea lui Bolojan.

    Declarația lui Grindeanu, că nu există un acord politic post-moțiune încheiat cu AUR, este puțin credibilă și foarte probabil a fost făcută sub presiunea acelor lideri PSD nemulțumiți că au fost lăsați în afara mecanismului decizional.

    Există o probabilitate mare ca moțiunea de cenzură și alianța ”de facto” cu AUR să reprezinte ”opera” Clanului Lia Olguța Vasilescu – Claudiu Manda. Dacă PSD va pierde controlul narativului politic și va rămâne ”remorca” AUR, crește și probabilitatea unui scenariu în care vom avea un guvern PSD-AUR, cu un premier oferit de AUR (Dungaciu, Peiu sau chiar Simion) și un prim-vicepremier de la PSD (posibil, Lia Olguța Vasilescu).

    Pofta i-a venit Clanului mâncând Craiova, Doljul și, de ceva timp, bucăți tot mai mari din Oltenia. Însă jocul în care soții Vasilescu–Manda au aruncat PSD-ul este foarte periculos și poate avea ca final dispariția PSD sau măcar transformarea lui într-un ”partid de buzunar”.

    Ce se poate întâmpla dacă moțiunea de cenzură trece

    Teoretic, există cel puțin patru scenarii majore.

    România să fie condusă de un guvern PSD-AUR. Acest guvern va fi instabil din prima zi, fiind lipsit de coerență și afectat de tensiunile dintre PSD și AUR, care vor escalada. Legitimitatea externă a unui guvern PSD-AUR va fi precară, iar riscurile economice vor deveni extrem de ridicate. Observăm că deja piața financiară, bursele au reacționat negativ la anunțul că PSD și AUR vor depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan.

    Numirea unui guvern tehnocrat. Deși ar fi un scenariu avantajos pentru PSD, puțin probabil că AUR va accepta fără reacție ca PSD să susțină acest guvern. AUR ar considera că PSD comite o trădare și, destul de probabil, va face publice chestiuni referitoare la negocierile avute cu PSD și care acum sunt ținute la secret. Un guvern tehnocrat este o soluție de avarie, depinde în mare măsură de președintele Nicușor Dan și va fi foarte greu de susținut politic, în Parlament.

    Revenirea la o formulă guvernamentală cu Ilie Bolojan. Este un scenariu posibil doar dacă PSD se retrage strategic și ar însemna o înfrângere gravă pentru AUR. Probabilitatea unui astfel de scenariu este mică, mai ales că PSD este controlat de Clanul LOV – Manda, dușmani declarați ai lui Bolojan.

    Alegeri anticipate este scenariul apocaliptic și a cărui probabilitate este tot mai mare. Pentru AUR, acest scenariu este perfect pentru că acest partid extremist se află la vârful maxim de capital politic și de susținere electorală. Acest scenariu ar fi dezastruos pentru democrația din România și ar deschide drumul spre prăbușirea țării în abisul unui regim iliberal, naționalist și antidemocratic.

    Alianța „de facto” PSDAUR pentru dărâmarea lui Ilie Bolojan. COLAJ FOTO: ALBA24
    Alianța ”de facto” PSD-AUR pentru dărâmarea lui Ilie Bolojan / FOTO-COLAJ: Alba24

    În cazul declanșării alegerilor anticipate, AUR este principalul beneficiar (dispune de mobilizarea emoțională masivă a electoratului propriu, discursul anti-sistem și anti-UE are aderență la un procent consistent de români etc.). Destul de probabil, în acest context, AUR va asimila și diferitele forțe ”suveraniste”, ”naționaliste”.

    PSD se va afla într-un risc major. O mare parte a electoratului său a migrat spre AUR. Electoratul rămas, încă dependent de mecanismele tradiționale de cointeresare folosite de PSD (asistați social, pensionari, membri de partid  sinecuriști în administrația publică și în diferite companii de stat etc.), este deja insuficient pentru a oferi partidului un scor bun la alegerile anticipate.

    PNL, USR, UDMR și alte forțe ferm sau oarecum pro-europene și reformatoare vor ”merge pe sârmă” în cazul alegerilor anticipate. Este dificil de estimat dacă aceste forțe politice vor reuși să obțină, cumulat, suficiente locuri în Parlament încât să poată forma guvernul.

    Alegerile anticipate sunt un risc major pentru toate partidele, mai puțin pentru extremiștii de la AUR. Ne reamintim un adevăr simplu: urna nu negociază.

    RoExit – un risc real?

    Un eventual succes electoral major al AUR și un guvern controlat de AUR nu înseamnă automat ieșirea României din Uniunea Europeană. Există însă câteva riscuri reale.

    Un regim naționalist al AUR, cu sprijinul grupării naționaliste din PSD, ar intra rapid în conflict deschis cu instituțiile Uniunii Europene. Acest fapt ar genera rapid blocaje majore în accesarea finanțărilor europene (PNRR, fonduri structurale etc.). Pe plan internațional, ratingul României ar suferi retrogradări succesive, ceea ce ar face România neinteresantă pentru investiții și pentru piețele financiare.

    ROEXIT, ieșirea României din Uniunea Europeană - visul „suveraniștilor” pro-Rusia. FOTO: Facebook
    RoExit, ieșirea României din Uniunea Europeană – visul „suveraniștilor” pro-Rusia / FOTO: Facebook

    România ar intra într-o izolare politică graduală la nivelul Uniunii Europene. Deși probabilitatea unui RoExit imediat este relativ scăzută, crește probabilitatea transformării României într-un regim politic iliberal, mai sinistru chiar decât cel construit, până de curând, de Viktor Orban din Ungaria.

    Concluzie: România este aproape de momentul adevărului

    Criza actuală nu este despre o moțiune de cenzură. Criza în care ne-a aruncat Clanul PSD de la Craiova, Lia Olguța Vasilescu – Claudiu Manda, este despre cine controlează direcția politică a României, despre sfera de influență unde ne-am putea afla peste cel mult un an: sub protecția Uniunii Europene sau în ghearele Rusiei.

    Nicușor Dan a încercat să evite conflictul, a căutat ”stabilitatea politică”. Cel puțin asta ne-a zis. Dar politica nu iartă vidul de putere. Și, mai ales, politica nu iartă lașitatea.

    Întrebarea cu care rămânem nu este dacă forțele care încă mai apără democrația în România vor reacționa, ci dacă mai au timp s-o facă eficient și coerent.

    Nu peste mult timp, vom afla răspunsul…

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * România trădată. Ofensiva PSD asupra Guvernului Bolojan și ecuația puterii într-un stat destructurat

    * Dilema preotului Agachi – între obediența față de Patriarhul BOR și exigențele discernământului moral

    * Miercurea Trădării – asasinarea democrației ca ritual. Nicușor Dan a trădat precum Iuda

    * TVR Craiova și clanul Olguța-Manda îl promovează pe putinistul Adrian Severin, prietenul Ambasadei Ruse

    * Despre tiranie: ideologia „României asediate” și miturile naționaliste ale AUR

    * Clanul Olguța–Manda contra României

    * RĂZBOIUL NEVĂZUT (2): Cum trebuie să fie apărată România în 2026 pe frontul războiului hibrid lansat de Rusia lui Putin și China comunistă

    * Rusia – dușmanul de moarte al celor două state românești: România și Republica Moldova. O istorie teribilă

    * Ereziile lui Călin Georgescu – un răspuns creștin-ortodox

    * Gânduri la moartea tovarășului Ion Iliescu

    ALTE EDITORIALE:

    GRIGORE CARTIANU: Lecția USR pentru PNL

    ADRIAN PAPAHAGI: Afară cu toate pilele PSD, să facem economie la buget!

    CRISTIAN GHINEA: Este Trump un Sulla al republicii americane sau un furuncul trecător?

    CRISTIAN PĂUN: PSD-iștii sunt disperați: vor „stop joc”, dar nu se mai poate!

    CLAUDIU NĂSUI: Cetățean român, firmă europeană

    SORIN BOCANCEA: Amurgul zeilor

    PAUL PALENCSAR: Nicușor și frica de Trump

    MIHAI RĂZVAN MORARU: Se vinde țara!

    BODAN GLĂVAN: Reformiști fără reforme

    DANA HERING: Duamna Anca l-a găbjit pe sexomarxist

    VITALIE COJOCARI: Curca și șobolanul

    MARIE-COSETTE HANGANU: Simion nu mai mizează pe Trump, îl așteaptă pe Vance. 5 motive ale „năpârlirii” sale

    MATEI UDREA: De aici venim: de la 50 de dolari!

    ANDREI COLȚEA: Evanghelia după Donald

    VASILE POPOVICI: Șarlatanie la Timișoara: preoții au promovat un senator AUR sub nume fals, pentru a-i ascunde trecutul conspiraționist-legionar!

    DOINA DABIJA: Un gest regretabil

    FLORIN BURTA: Habemus guvernator, dar ce facem cu Delta Dunării?

    GHEORGHE POSTELNICU: Vrem guvern social-democrat, cu Sorinel premier!

    DANIEL UNCU: Suveranismul de fugă. Cazul Orban

    ALECU RENIȚĂ: Primăvara aduce reînvierea

    CRISTIAN HUBALI: Gândirea de tomberon a ”gugulanului” Grindeanu

    NICOLAE DABIJA: Fratele meu de cruce, tătarul

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. PSD folosește barosul AUR pentru a presa PNL să renunțe la Bolojan. Anunț comun PSD–AUR: vor face împreună o moțiune de cenzură

    * În timp ce urlă că ”nu ne vindem țara”, Grindeanu și PSD ”împing” un proiect de lege prin care străinii ne pot expropria și morții din morminte!

    * Structura PSD: 97,7% ticăloșie, 2,3% rațiune. Partidul marii corupții a votat masiv pentru haos

    * PSD a pierdut un deputat, care a trecut la PNL. Făcea parte din echipa celui mai vocal primar anti-Grindeanu din PSD

    * Operațiunea „Guvernul USR” – diversiunea prin care PSD și „aripa PSD-istă” din PNL, ajutate de AUR, încearcă să păcălească electoratul încă o dată. Patru predicate toxice

    * A fost arestat șeful-de-șpăgi al lui Grindeanu! Cristian Anton ținea 500.000 de euro în dulap, într-o cutie de pantofi.

    * Șocantele legături interlope ale Liei Savonea. Șefa Înaltei Curți a salvat un mafiot din clanul cu care făcea afaceri. Grav conflict de interese

    * Șoșoacă a fost dezimunizată la Bruxelles cu 17-1-0! În plen o va păți și mai rău

    * VIDEO. Primarul PSD din Galați susține angajarea amantelor în instituțiile publice! „Nu sunt aduse din Pakistan sau Congo. Sunt tot cetățeni români, au dreptul să muncească undeva”

    * VIDEO. ”Păpușa lui Trump” a anticipat: ”Vor fi focuri de armă în această seară. Va fi captivant!”

    – Advertisement –

  • Dilema preotului Agachi – între obediența față de Patriarhul BOR și exigențele discernământului moral

    Într-o țară prăbușită politic, economic, social și a cărei singură salvare este asumarea unei dureroase și profunde reforme morale, Patriarhul Daniel al BOR își refuză menirea de păstor al sufletelor noastre și alege să interacționeze inept cu națiunea română prin vocea arogantă a unui funcționar patriarhal lipsit de vocația comunicării.

    Acest birocrat fastidios este preotul Adrian Agachi (39 de ani) – un „produs” al administrației bisericești, pe cât de obedient față de Patriarh, pe atât de arogant și sfidător față de cei care îndrăznesc să spună că BOR se află într-o gravă inadecvare față de vremurile pline de ispite pe care le trăim.

    Lecturând postările preotului Agachi – care încearcă să fie un „Bănescu redivivus”, reușind însă doar să se transforme într-o biată „clonă” plină de erori –, descoperim că Patriarhul Daniel a îngăduit un fel de „vânătoare de vrăjitoare” instrumentată de purtătorul de cuvânt al Patriarhiei împotriva vocilor raționale din BOR.

    Cunoscând obediența față de superiorii ierarhici care caracterizează dintotdeauna firea comunicatorului oficial al BOR, avem convingerea că Patriarhul a aprobat atacurile penibile lansate de preotul Agachi asupra unor intelectuali cu adevărat conservatori ai Bisericii, precum preotul Radu Preda sau teologul Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei.

    – Advertisement –

    De ce această schimbare de paradigmă? De unde această cădere de la intervențiile mereu actuale, chiar dacă nu întotdeauna obiective, ale teologului Vasile Bănescu pe subiecte de maxim interes pentru cetatea românească, la replicile și atacurile acide, penibile și pe alocuri grotești ale unui birocrat posesor al unei singure „virtuți” – ascultarea obedientă de ierarh?

    Birocratul patriarhal Agachi versus ”Experimentul Bănescu”

    Conform oficiosului BOR, „Ziarul Lumina”, în data de 21 martie 2024, ”la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în cadrul ședinței Permanenței Consiliului Național Bisericesc au fost numiţi trei noi consilieri patriarhali: pr. Adrian Agachi (Biroul de presă și relații publice), Răzvan Mihai Clipici (Sectorul cultură, pictură și restaurare) şi Augustin Păunoiu (Publicaţiile «Lumina»). La începutul lunii, dr. Viorel Coman a fost numit consilier patriarhal la Sectorul relaţii bisericeşti, interreligioase şi comunităţi bisericeşti externe al Patriarhiei Române”.

    Între aceste patru tinere speranțe ale birocrației patriarhale, se remarcă preotul Adrain Agachi, posesor al unui garnisit CV cu miros de înaltă protecție sinodală.

    – Advertisement –

    Pr. Adrian Agachi - comunicatorul oficial al Patriarhiei Române. FOTO: Doxologia
    Preotul Adrian Agachi – comunicatorul oficial al Patriarhiei Române / FOTO: Doxologia

    Absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din București în anul 2009, Agachi și-a continuat studiile la un masterat absolvit, cităm „cu distincție”, la Universitatea din Wales, Marea Britanie. După studiile de masterat, a urmat o traiectorie academică aflată la dispoziția oricărui teolog român, chiar dacă este un biet și fără înaltă protecție preot de parohie săracă dintr-un sat uitat de lume. Actualul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române a obținut un doctorat în Teologie Ortodoxă la Universitatea Winchester, tot în Marea Britanie, în anul 2012. Apoi, vreme de cinci ani (2014-2019), preotul Agachi a fost foarte aproape de slujirea aducătoare de mântuire, ca preot de caritate într-un spital din municipiul București. A fost însă sedus de lumina strălucitoare care emană dinspre ferestrele administrației bisericești patriarhale…

    În domeniul comunicării și al mass-media, actualul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române are o pregătire limitată spre deloc, singurele lui contacte cu presa fiind în calitate de colaborator (din 2008) la oficiosul BOR, „Ziarul Lumina”. Această precaritate a cunoașterii în domeniul comunicării nu l-a împiedicat pe Patriarhul Daniel să-l numească pe preotul Adrian Agachi, începând cu data de 1 aprilie 2024, în funcția de consilier patriarhal în cadrul Biroului de Presă și Relații publice al Patriarhiei Române, iar în iulie 2025 – după ce Vasile Bănescu a fost forțat să se retragă –, să-l promoveze purtător de cuvânt al Patriarhiei Române.

    Preotul Adrian Agachi reprezintă mai puțin începutul unei „noi ere” în comunicarea publică a Patriarhiei Române cu societatea românească și mai mult sfârșitul „experimentului Bănescu”.

    Teologul Vasile Bănescu - singurul comunicator de succes pe care l-a avut BOR după 1989. FOTO: Facebook
    Teologul Vasile Bănescu – singurul comunicator de succes pe care l-a avut BOR după 1989 / FOTO: Facebook

    Prin activitatea sa de comunicator oficial al Patriarhiei, teologul Vasile Bănescu a coborât comunicarea publică a BOR din „turnul de fildeș” al comunicatelor de presă prăfuite și a scos-o din capcana maniei „cetății asediate”. Bănescu a ales să intre în dialog cu comunitatea, și-a asumat să comită inclusiv erori, țelul fiind nu o comunicare instituțională ermetică, ci acceptarea dialogului cu toate vocile cetății, inclusiv cu cele critice la adresa BOR.

    Foarte probabil că pentru Patriarhul Daniel a fost prea mult acest „experiment Bănescu”. Mintea de manager a patriarhului BOR a ajuns la concluzia că adevărurile mărturisite curajos de Bănescu în agora română încep să pună în pericol relațiile lui cu două zone foarte importante pentru rămânerea în scaunul patriarhal: sursele de finanțare de la bugetul statului (fără de care visul Patriarhului de a finaliza Catedrala Națională s-ar fi spulberat) și încrengătura de grupuri oculte din interiorul Sinodului BOR (un adevărat viespar de tensiuni, jocuri de interese și de presiuni imense făcute asupra patriarhului).

    În consecință, Patriarhul Daniel a ales ca, în locul unui teolog laic care-și asumă „Calea, Adevărul și Viața”, să-l numească pe preotul Agachi, o slugă pe cât de mediocră în știința comunicării, pe atât de eficientă în executarea „ascultării” primite, indiferent de compromisurile morale impuse.

    Agachi este arhetipal pentru stilul prăfuit de comunicare publică „limbă de lemn” al BOR, stil format la mijlocul secolului trecut. De atunci și până în prezent – exceptând perioada de „sincopă” când comunicarea publică a fost făcută de Vasile Bănescu –, comunicatorii oficiali ai BOR s-au prelins mereu la umbra statului, căutând cu disperare așa-zisa „simfonie bizantină”. În puținele vremuri în care Biserica nu a proclamat „simfonia bizantină” cu statul (a se citi slujirea obedientă a regimul politic aflat la putere: dictatura regală, statul național-legionar, dictatura mareșalului Antonescu, dictatura comunistă sau guvernările antidemocratice neocomuniste de după 1989), acești comunicatori oficiali ai BOR au mimat „neutralitatea”, care mai degrabă este un amestec de prudență vecină cu lașitatea și de „autism duhovnicesc” față de problemele sociale, economice și politice cu care se confruntă turma păstorită.

    Catedrala Mântuirii Neamului (interior) - visul de aur al Patriarhului Daniel. FOTO: Catedrala-Nationala.ro
    Catedrala Mântuirii Neamului (interior) – visul de aur al Patriarhului Daniel / FOTO: Catedrala-Nationala.ro

    În fapt, comunicarea publică a BOR a fost aproape întotdeauna expresia intereselor patriarhului în funcție și a grupurilor de interese care-l susțin în Sinod. Patriarhul Daniel a testat un mecanism de comunicare publică adaptat realităților din societatea românească, prin teologul Vasile Bănescu. Rezultatele au fost mai mult decât promițătoare, însă efectele negative asupra intereselor sale personale l-au făcut pe patriarh să se răzgândească. Inevitabil, s-a ajuns la ”soluția Agachi”, obedientul slujitor de la umbra scaunului partiarhal.

    Preotul Agachi a fost ales de patriarh pentru că are profilul moral și profesional necesar. El este un produs al sistemului educațional al BOR și membru al ”elitei prefabricate” – posesor al unui discutabil doctorat în Teologie, titlul nefolositor la mântuire, dar necesar pentru a impresiona ”galeria”; deținător de funcții administrative bisericești importante și sub ascultare necondiționată față de ierarhul care ”l-a aruncat în scăldătoare”.

    Agachi este integrat în birocrația administrativă bisericească; altfel spus, a fost ”testat”, promovat gradual și a confirmat, într-un final, că este un foarte bun executant, care nu are dileme morale. Agachi este predictibil pentru că e doar o ”slugă bună”, un instrument eficient care oferă Patriarhului Daniel un control total asupra comunicării oficiale a BOR.

    S-a dus vremea dialogului real, a chestionării moralității societății românești din dorința sinceră de a afla împreună cu ceilalți o soluție mântuitoare, nu mai este dorită asumarea critică a unor stări de fapt și sufletești negative din Biserica Ortodoxă Română. Comunicarea publică instrumentată de Agachi este un amestec bizar de ”teoria conspiraționistă a cetății asediate”, frustrări personale generate de ”potcapul” funcției dovedit a fi prea mare pentru o ființă așa de mică sufletește și ”vânătoarea de vrăjitoare” lansată împotriva preoților și a teologilor care au înțeles cât de gravă e criza instituțională și morală a BOR și au decis să reacționeze public.

    Prin urmare, aparenta libertate manifestată de Agachi în postările și comunicările sale publice – prin care, reiterăm, face un penibil ”copy/paste” după stilul dinamic și profund duhovnicesc al predecesorului în funcție, teologul Vasile Bănescu – este foarte probabil doar ”poleiala” care învelește ascultarea primită de la Patriarhul Daniel.

    Adunarea Națională Bisericească - organismul central deliberativ al BOR, două treimi dintre membri fiind creștini mireni. FOTO: Basilica
    Adunarea Națională Bisericească – organismul central deliberativ al BOR, două treimi dintre membri fiind creștini mireni / FOTO: Basilica

    Dar să nu uităm aspectul cel mai important: teologul Vasile Bănescu este laic, nu avea haina preoțească atunci când a ocupat funcția de purtător de cuvânt al Patriarhiei, gradul de libertate era infinit mai mare decât în cazul unui cleric. Bănescu a demonstrat că implicarea laicilor în administrația bisericească, în funcții importante, este cel puțin egală, dacă nu chiar superioară, în eficiență și calitate duhovnicească cu cea a preoților. În „experimentul Bănescu” a lipsit „lesa” care-i leagă pe preoți de voința, de multe ori arbitrară și imorală, a ierarhului sub a cărui ascultare se află. Agachi este preot, este produsul birocrației administrative și academice bisericești, se află sub deplină ascultare. Laicii sunt periculoși, deci nu sunt utili – aceasta a fost, probabil, concluzia din mintea de manager a Patriarhului Daniel, atunci când a decis să renunțe la Vasile Bănescu.

    Trebuie să demisioneze preotul Agachi din funcția de purtător de cuvânt al Patriarhiei Române?

    În rândul intelectualității creștine conservatoare veritabile – acea intelectualitate care refuză discursul eretic filetist al naționalismului de grotă și fariseismul sinodal care mângâie cu îngăduință pe creștet un eretic ca George Simion și un șarlatan precum Călin Georgescu – se discută tot mai intens despre necesitatea demisiei de onoare a preotului Agachi din funcția de purtător de cuvâtn al Patriarhiei Române.

    În opinia noastră, această demisie nu este neapărat necesară. De fapt, ar fi inutil să demisioneze Agachi numai pentru a fi înlocuit cu un slujbaș mai obedient și mai lipsit de vocația comunicării. Soluția nu stă în demisia/demiterea lui Agachi, ci în schimbarea abordării relației de comunicare cu societatea românească a Patriarhului Daniel și, implicit, a întregii ierarhii episcopale a BOR.

    Patriarhul Daniel al BOR. FOTO: Patriarhia Română
    Patriarhul Daniel al BOR / FOTO: Patriarhia Română

    Românii s-au săturat de ”prinții Bisericii”, de episcopii ale căror nume nici măcar nu sunt cunoscute de cei pe care-i păstoresc, ”prințișori” care trăiesc în palate episcopale luxoase, băgați în afaceri dubioase (vezi mitropolitul Irineu al Olteniei, anchetat de DNA vreme de 10 ani) sau în scandaluri sexuale (ca fostul episcop de Huși, pedofilul homosexual Corneliu Onilă), ”prințișori” înconjurați de o camarilă preoțească pe cât de obedientă, pe atât de lacomă, izolați printr-un adevărat ”cordon sanitar” de poporul credincios cu care intră în contact rar și formal, la câte o ”liturghie arhierească”, praznic pe la mânăstire sau sfințire de biserică. Societatea românească a ajuns să fie indiferentă, atunci când nu este iritată, la inepțiile deversate de comunicatori oficiali bisericești lipsiți de vocație, aroganți, farisei și total ”autiști” la problemele cu care se confruntă locuitorii cetății românești.

    Poate că Patriarhul Daniel nu mai are capacitatea să schimbe radical modul de interacțiune cu poporul și este prizonierul stilului fariseic, formal, oficial. Înțelegem această neputință. Totuși, avem convingerea că Patriarhul Daniel posedă minima voință și măcar intuiția de manager care să-l determine să-i ceară lui Agachi să se oprească din ”vânătoarea de vrăjitoare” pe care a pornit-o împotriva unor oameni care au contribuit enorm la apărarea adevărurilor de credință mărturisite de Biserica lui Hristos. Patriarhul Daniel ar ajuta mult Biserica pe care o păstorește, dacă l-ar ”lega” pe preotul Agachi în ”lanțul” comunicării formale, prin comunicate de presă scrise fie și în vechea ”limbă de lemn” a comunicării patriarhale, și i-ar interzice să-și manifeste în agora cetății răutățile meschine și teologhisirile mediocre, inclusiv pe cele pe care le deversează într-o tacită complicitate cu bizari și eretici din întunecata gloată a suveraniștilor cu miros de Rusia.

    Situația din interiorul Sinodului BOR – și, în general, din BOR – nu este favorabilă unui război fratricid pornit asupra elitei intelectualilor creștini din BOR din cauza frustrărilor unui anonim ajuns, dintr-o regretabilă eroare, purtător de cuvânt al celui mai important cult religios din România…

    … iar dacă Patriarhul Daniel este, cumva, cel care a inițiat această ”vânătoare de vrăjitoare”, atunci ar face bine să se oprească” La acest moment, BOR este un ”uriaș cu picioare de lut”, o biserică asediată de o alianță formată din gruparea pro-Rusia care bântuie Sinodul și de gloata eretică filetist-suveranistă a credincioșilor, clericilor și monahilor care au ajuns să creadă că un șarlatan ca Georgescu și un impostor ca Simion ar fi ”salvatorii neamului”. Un uriaș a cărui prăbușire va face un rău inimaginabil călătoriei spre mântuire a neamului românesc.

    (VA URMA)

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Miercurea Trădării – asasinarea democrației ca ritual. Nicușor Dan a trădat precum Iuda

    * TVR Craiova și clanul Olguța-Manda îl promovează pe putinistul Adrian Severin, prietenul Ambasadei Ruse

    * Despre tiranie: ideologia „României asediate” și miturile naționaliste ale AUR

    * Regele nebun și bufonul mioritic. Desantul hitlerist de la Davos și turma de AUR de la Washington

    * Clanul Olguța–Manda contra României

    * RĂZBOIUL NEVĂZUT (2): Cum trebuie să fie apărată România în 2026 pe frontul războiului hibrid lansat de Rusia lui Putin și China comunistă

    * Nicușor Dan și Bolojan trebuie să destructureze urgent rețeaua de propagandă și spionaj a Rusiei în România, aplicând „modelul Maia Sandu”!

    * Rusia – dușmanul de moarte al celor două state românești: România și Republica Moldova. O istorie teribilă

    * Ereziile lui Călin Georgescu – un răspuns creștin-ortodox

    * Gânduri la moartea tovarășului Ion Iliescu

    ALTE EDITORIALE:

    GRIGORE CARTIANU: Lecția USR pentru PNL

    ADRIAN PAPAHAGI: Ce apocalipsă de patriotism!

    CRISTIAN GHINEA: Este Trump un Sulla al republicii americane sau un furuncul trecător?

    CRISTIAN PĂUN: PSD ține cu poporu’

    CLAUDIU NĂSUI: Cetățean român, firmă europeană

    SORIN BOCANCEA: Amurgul zeilor

    BOGDAN GLĂVAN: Raționalizarea carburanților

    PAUL PALENCSAR: Haznaua și-a făcut datoria

    MIHAI RĂZVAN MORARU: Proiectul economic al lui Grindeanu: să apere hoția!

    MARIE-COSETTE HANGANU: Simion nu mai mizează pe Trump, îl așteaptă pe Vance. 5 motive ale „năpârlirii” sale

    DANA HERING: Și totuși, guru va face benzina un leu! Colonelu’ e de acord

    VITALIE COJOCARI: Cârtița lui Trump

    MATEI UDREA: De aici venim: de la 50 de dolari!

    ANDREI COLȚEA: Europa ajunge la antipozi. De ce ar trebui să ne pese

    VASILE POPOVICI: Formidabila victorie a lui Trump

    DOINA DABIJA: Cugetul înfumurat

    FLORIN BURTA: Reorganizarea administrativ-teritorială a României poate schimba paradigma politică?

    GHEORGHE POSTELNICU: Școala de astăzi: lumini și umbre

    DANIEL UNCU: Răfuiala TV-securiștilor

    ALECU RENIȚĂ: Genocidul comis împotriva Basarabiei – să fie recunoscut oficial!

    CRISTIAN HUBALI: Văcuța de muls la care să nu te duci niciodată=

    – Advertisement –

  • Miercurea Trădării – asasinarea democrației ca ritual. Nicușor Dan a trădat precum Iuda

    Nicușor Dan, fosta speranță a rămășiței de normalitate care încă mai pâlpâie în România, a băgat în comă democrația, transformându-se într-un executant al solicitărilor Clanului PSD de la Craiova. Prin intermediul plagiatorului și avocatului „de casă” care ocupă funcția de ministru al Justiției, Olguța&Olguțul reușesc să captureze Parchetele, inclusiv DNA.

    Simbolic, Nicușor Dan a urinat împrăștiat peste alegătorii săi și peste valorile democrației, într-o zi cu profunde semnificații religioase: Miercurea Trădării.

    Nu știu dacă a fost o simplă coincidență ori suntem victime ale unui ritual diabolic și deopotrivă cinic pus la cale de mafia trădătorilor de țară care ne batjocoresc de câteva decenii. Știu însă că simbolistica aceasta este puternică. Da, Nicușor Dan a trădat precum Iuda!

    Trădarea comisă de noua slugă a Ocultei mafiote mioritice nu este despre mecanismul administrativ de numire a șefilor Parchetelor și DNA, ci despre esența și modalitatea de alegere și comunicare a acestor numiri. Nicușor Dan a avut de ales între milioanele de români care l-au investit cu încrederea lor și dorința Clanului de a captura principalele instituții care, teoretic, luptă împotriva corupției.

    – Advertisement –

    A ales să execute, întocmai și la timp, solicitările Clanului și să numească niște personaje controversate, dubioase, la șefia Parchetelor, inclusiv a celui anticorupție (DNA).

    Nicușor Dan a ajuns la Cotroceni pe un val de încredere ridicat pe niște idei simple și puternice: statul poate fi curățat de rețelele de influență ocultă, Justiția poate fi recredibilizată, există o alternativă democratică la combinațiile politice dubioase și sinistre care au definit viața politică a țării în ultimele decenii. Nimeni nu i-a cerut perfecțiune. Nimeni nu i-a cerut să fie sfânt. Românii care l-au votat, în mai 2025, i-au cerut să fie soluție, nu parte din problema pe care promitea s-o rezolve.

    Nicușor Dan n-a rezolvat problema. Matematicianul-politician a eșuat nu pentru că nu știa soluția problemei, ci pentru că a ales să fie parte a problemei. A trădat.

    – Advertisement –

    Prin trădarea comisă, Nicușor Dan confirmă că există o nefastă continuitate a „Sistemului” pe care tot el îl critica în campanie și cu care ne amăgea că s-ar afla în luptă: aceleași figuri sinistre, aceleași mecanisme oculte, aceeași realitate a faptului că puterea rămâne în altă parte decât acolo unde ar trebui să fie într-un stat democratic, aceeași concluzie că cetățenii sunt doar o turmă de oi cu o singură utilitate pentru stăpânii statului – să fie mulse, tunse și tăiate.

    Problema nu este doar în dubioșenia personajelor care au fost numite, ci și în modul și motivele în care au fost făcute numirile. Avize negative ignorate, trecut controversat minimalizat, explicații tehnice folosite pentru a acoperi decizii profund politice și sinistre – toate acestea conturează imaginea unui Nicușor Dan care nu numai că acceptă „status quo-ul” impus de decenii de mafia politică, ci îl și validează. O validare pe care o face, paradoxal, în numele românilor care l-au votat tocmai pentru a destructura acest „Sistem” nenorocit!

    Nicușor Dan a trădat. Suntem martorii unei flagrante și vomitive contradicții dintre discurs și acțiune în cazul acestui matematician-politician trădător.

    În campania electorală, Nicușor Dan vorbea foarte critic despre un sistem judiciar disfuncțional, despre nevoia urgentă de reformă, despre responsabilitate și integritate. Astăzi, același Nicușor Dan, ajuns președinte al țării, justifică sau chiar elogiază numiri care contrazic acele principii. Această schimbare de discurs nu poate fi trecută la capitolul „nuanțe” sau „adaptare la realitate”. Este pur și simplu trădare!

    Încrederea oamenilor nu se pierde atunci când liderii politici greșesc. Se pierde atunci când oamenii simt că au fost mințiți și trădați. Nicușor Dan nu a greșit. Nicușor Dan a trădat!

    De fapt, semnele trădării au fost prezente în comportamentele publice și politice ale actualului președinte. Entuziasmul, mentalitatea de sectă, poate și prostia, i-au împiedicat pe mulți dintre cei care l-au susținut și votat, să perceapă corect aceste semne.

    Să ne reamintim că, în fața atacurilor violente ale mafiei politice asupra unor magistrați sau jurnaliști care au expus și documentat corupția, reacțiile lui Nicușor Dan au fost slabe sau inexistente. Nicușor Dan a fost parcă lipsit de energie, de dorința de a-i apăra pe românii care au avut curajul să se ridice împotriva mafiei politice.

    În schimb, executând solicitările Clanului de la Craiova, Nicușor Dan a dat dovadă de o nebănuită energie pentru a apăra numirile controversate, chiar sinistre, la șefia Parchetelor. Ciudată schimbare de ritm…

    Trădătorul Nicușor Dan nu a fost interesat de faptul că susținătorii săi n-au votat pentru „pragmatism”, adică pentru compromisuri oculte între centre de putere. Trădătorul Nicușor Dan a aruncat la gunoi faptul că susținătorii săi au votat pentru claritate morală, pentru limite constituționale ferme, pentru ideea că există principii care nu se negociază.

    România are un sistem politic complicat, cu echilibre fragile și presiuni multiple. Un președinte nu poate schimba totul peste noapte. Aceste realități sunt cunoscute de majoritatea celor care l-au susținut și votat pe Nicușor Dan. Însă tocmai de aceea există momente în care nu se cere schimbarea întregului sistem, ci un gest simplu: refuzul de a-l legitima.

    Legea îi oferea lui Nicușor Dan pârghii reale în cazul numirilor la șefia Parchetelor: putea să refuze motivat, putea să ceară alte propuneri, putea să transmită un semnal politic clar că există o „linie roșie” care nu trebuie trecută. Nicușor Dan n-a făcut nimic din toate acestea. Nicușor Dan a decis să trădeze.

    O decizie cu consecințe sinistre pentru Democrația din România.

    Pe termen scurt, da, Nicușor Dan a obținut o oarecare stabilitate politică, satisfăcând dorințele Clanului de la Craiova. Însă ai vreo garanție că lupul nu te va ataca din nou, chiar dacă i-ai aruncat o bucată de carne?

    Pe termen lung, trădarea comisă de Nicușor Dan erodează exact fundamentul pe care se sprijină democrația: încrederea că instituțiile nu sunt capturate de mafie, că regulile sunt aceleași pentru toți, că există cineva dispus să spună „nu” mafiei polticice atunci când este necesar.

    Democrația nu moare dintr-odată. Democrația se erodează treptat, prin astfel de momente sinistre, prin trădări.

    Miercurea Trădării 8 aprilie 2026 rămâne în memoria colectivă nu numai ca o zi de criză, ci mai ales ca ziua în care românii au fost victimele uneia dintre cele mai oribile trădări comisă de un lider al lor după Decembrie 1989.

    Nicușor Dan intră în galeria sinistră a trădătorilor care au batjocorit cinic și demonic democrația și statul român postdecembrist.

    … iar pe ușile României, transformată în mormântul speranțelor noastre, va fi scris doar atât: „Lasciate ogni speranza voi ch’entrate!”.

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * TVR Craiova și clanul Olguța-Manda îl promovează pe putinistul Adrian Severin, prietenul Ambasadei Ruse

    * Bizarele opțiuni geopolitice ale lui Nicușor Dan. De ce n-a fost la Davos și la München? De ce s-a dus la Trump?

    * Despre tiranie: ideologia „României asediate” și miturile naționaliste ale AUR

    * Regele nebun și bufonul mioritic. Desantul hitlerist de la Davos și turma de AUR de la Washington

    * Clanul Olguța–Manda contra României

    * RĂZBOIUL NEVĂZUT (2): Cum trebuie să fie apărată România în 2026 pe frontul războiului hibrid lansat de Rusia lui Putin și China comunistă

    * Nicușor Dan și Bolojan trebuie să destructureze urgent rețeaua de propagandă și spionaj a Rusiei în România, aplicând „modelul Maia Sandu”!

    * Rusia – dușmanul de moarte al celor două state românești: România și Republica Moldova. O istorie teribilă

    * Ereziile lui Călin Georgescu – un răspuns creștin-ortodox

    * Gânduri la moartea tovarășului Ion Iliescu

    ALTE EDITORIALE:

    GRIGORE CARTIANU: Lecția USR pentru PNL

    ADRIAN PAPAHAGI: Ce apocalipsă de patriotism!

    CRISTIAN GHINEA: Este Trump un Sulla al republicii americane sau un furuncul trecător?

    CRISTIAN PĂUN: PSD ține cu poporu’

    CLAUDIU NĂSUI: Cetățean român, firmă europeană

    SORIN BOCANCEA: Amurgul zeilor

    BOGDAN GLĂVAN: Raționalizarea carburanților

    PAUL PALENCSAR: Haznaua și-a făcut datoria

    MIHAI RĂZVAN MORARU: Proiectul economic al lui Grindeanu: să apere hoția!

    MARIE-COSETTE HANGANU: Simion nu mai mizează pe Trump, îl așteaptă pe Vance. 5 motive ale „năpârlirii” sale

    VLADIMIR MUNTEANU: Va pierde România războiul pentru justiție și securitate națională?

    DANA HERING: Și totuși, guru va face benzina un leu! Colonelu’ e de acord

    VITALIE COJOCARI: Cârtița lui Trump

    MATEI UDREA: De aici venim: de la 50 de dolari!

    ANDREI COLȚEA: Europa ajunge la antipozi. De ce ar trebui să ne pese

    VASILE POPOVICI: Formidabila victorie a lui Trump

    DOINA DABIJA: Cugetul înfumurat

    FLORIN BURTA: Călina – videochatista care a zăpăcit România pe rețeaua DobiTok

    GHEORGHE POSTELNICU: Martiri ai închisorilor comuniste: Ion Caraion (1)

    DANIEL UNCU: Răfuiala TV-securiștilor

    ALECU RENIȚĂ: Genocidul comis împotriva Basarabiei – să fie recunoscut oficial!

    CRISTIAN HUBALI: Văcuța de muls la care să nu te duci niciodată=

    – Advertisement –

  • Universitatea din Craiova, condusă de cumnatul Olguței Vasilescu – denunțată de Curtea de Conturi la DLAF/Parchetul European, pentru un proiect cu fonduri europene

    O investigație jurnalistică realizată de publicația Știri Craiova dezvăluie că o instituție a statului român, Curtea de Conturi, a înaintat o sesizare penală către Departamentul pentru Lupta Antifraudă / Parchetul European, în legătură cu un proiect finanțat din fonduri europene și implementat de Universitatea din Craiova, în beneficiul Facultății de Teologie Ortodoxă din capitala Olteniei.

    Conform informațiilor oferite de jurnaliștii de la Știri Craiova, Curtea de Conturi a României a realizat, prin Autoritatea de Audit, o verificare la Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, în perioada 2022–2025.

    În urma controlului, experții Curții de Conturi au constatat nereguli în implementarea de către Universitatea din Craiova a proiectului „Consolidarea, reabilitarea, extinderea (cu modificarea regimului general de înălțime la Sp+P+2), modernizarea și dotarea complexului de cercetare și activități conexe «Sfântul Ierarh Calinic»”. Sunt vizate ambele etape de implementare (etapa I: 31.03.2021 – 31.12.2023; etapa a II-a: 16 luni de la data semnării contractului de finanțare, 20.06.2024).

    În urma celor constatate, Curtea de Conturi a decis să înainteze o sesizare penală către DLAF / Parchetul European.

    – Advertisement –

    Nereguli în implementarea proiectului: clauze contractuale nerespectate, etape de implementare cu termene depășite, grad de realizare a lucrărilor sub 50%

    La începutul primei etape de implementare a proiectului, Universitatea din Craiova, reprezentată de rectorul Cezar Ionuț Spînu (cumnatul primăriței Lia Olguța Vasilescu), a încheiat contractul de lucrări nr. 1430/25.03.2022 cu o asociere de firme având ca lider firma SC D&I CONSTRUCT SRL și din care mai fac parte: RECON SA, GOLDMAT PROX SRL, CREATIV DIVERS CONSTRUCT SRL, ASCO CONSTRUCTII SRL.

    Jurnaliștii de la Știri Craiova au aflat că la data de 31 decembrie 2023 (cu patru luni întârziere peste data oficială de finalizare a etapei I a proiectului – 31 august 2023) proiectul avea un grad de realizare de numai 40,61%. 

    În ciuda acestei grave nerespectări a clauzelor contractuale și a termenelor de realizare convenite în implementarea primei etape a proiectului, începând cu data de 6 august 2024, Universitatea din Craiova, în calitate de Beneficiar, implementează Proiectul „Consolidarea, reabilitarea, extinderea (cu modificarea regimului general de inaltime la Sp+P+2), modernizarea și dotarea complexului de cercetare și activități conexe «Sfantul Ierarh Calinic» – Cod SMIS 326927, reprezentând etapa a II-a”, din bani primiți din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027.

    – Advertisement –

    În răspunsul comunicat de ADR Sud-Vest Oltenia către ȘTIRI CRAIOVA, se menționează că durata de execuție prevăzută în contractul de lucrări nr. 1430/25.03.2022, încheiat cu asocierea de firme desemnată câștigătoare, a expirat la 30 septembrie 2025, fără ca lucrările să fie finalizate, fiind invocată „slaba mobilizare a constructorului”.

    SC D&I CONSTRUCT SRL, firma unui preot din cercul de colaboratori apropiați ai mitropolitului Irineu al Olteniei – liderul asocierii de firme care a semnat principalul contract de proiectare și construcție în implementarea proiectului

    Jurnaliștii de la Știri Craiova au aflat că firma-lider din asocierea de firme, în proiectul implementat de Universitatea din Craiova, este preotul George Daniel Achim, un foarte apropiat colaborator al Mitropolitului Irineu.

    Preotul respectiv a ocupat, în cadrul Centrului Eprahial Craiova, funcția de inspector al Sectorului Silvic. Mitropolitul Irineu i-a încredințat coordonarea unei prospere activități economice desfășurată la nivelul Mitropoliei Olteniei, anume administrarea pădurilor recuperate de Biserică după 1990.

    Preot Achim George Daniel - colaborator apropiat al Mitropolitului Irineu al Olteniei și patronul firmei D&I Construct SRL. FOTO: ȘTIRI CRAIOVA
    Preotul Achim George Daniel – colaborator apropiat al Mitropolitului Irineu al Olteniei și patronul firmei D&I Construct SRL. FOTO: ȘTIRI CRAIOVA

    Totodată, preotul Achim a fost implicat în activitatea de accesare a fondurilor europene de către entitățile controlate de mitropolitul Irineu al Olteniei.

    Publicația Știri Craiova precizează: „Preotul Achim apare în știrile oficiale ale Mitropoliei Olteniei sub titulatura de «Consilier mitropolitan» și, uneori, de «Consilier eparhial», iar preoții din Arhiepiscopia Craiovei i se adresau cu titulatura «părinte vicar administrativ»”.

    Posibile incompatibilități, conflicte de interese și un controversat mecanism de relații

    Articolului 123 din Statutul pentru Organizarea și Funcționarea Bisericii Ortodoxe Române precizează:

    (8) Fără binecuvântarea chiriarhului locului, preoților, diaconilor și călugărilor nu le este îngăduit să înființeze, să fie membri sau să participe în asociații, fundații și organizații de orice tip.

    (9) În Biserica Ortodoxã Română, statutul de preot, diacon și călugăr este incompatibil cu exercitarea oricăror activități personale (private) cu caracter economic, financiar și comercial, care contravin moralei creștine și intereselor Bisericii.

    Mitropolitul Irineu al Olteniei la slujba de binecuvântare a punerii pietrei de temelie a viitorului Complex „Sf. Calinic”. FOTO: Mitropolia Olteniei
    Mitropolitul Irineu al Olteniei la slujba de binecuvântare a punerii pietrei de temelie a viitorului Complex „Sf. Calinic” / FOTO: Mitropolia Olteniei

    Conform normelor canonice disciplinare, exercitarea de către clerici, direct sau prin interpuşi, a oricăror activităţi personale (private) cu caracter economic şi financiar, care contravin moralei creştine şi aduc prejudicii spirituale şi materiale Bisericii, se sancţionează cu mutarea disciplinară, cu destituirea din slujirea clericală sau caterisirea, după gravitatea fapte.

    Din informațiile oferite de jurnaliștii de la Știri Craiova, nu rezultă, deocamdată, dacă preotul George Daniel Achim ar fi într-o situație de incompatibilitate sau dacă a primit de la mitropolitul Irineu al Olteniei, al cărui colaborator apropiat este, binecuvântarea de a se implica în afaceri.

    Controversat este și mecanismul de relații în care se află persoanele implicate în proiect.

    Preotul Achim este subordonatul mitropolitului Olteniei, pe linie bisericească (fiind preot) și administrativă (ca angajat al Mitropoliei Olteniei). El primește contract într-un proiect finanțat din fonduri europene, în care Universitatea din Craiova construiește un complex în beneficiul direct al Facultății de Teologie Craiova.

    Mitropolitul Irineu coordonează canonic activitatea Facultății de Teologie Craiova (de exemplu, acordă/retrage binecuvântarea pentru exercitarea funcției de cadru universitar). Totodată, mitropolitul Irineu este coordonator de doctorat la Școala Doctorală „Sf. Nicodim” a Facultății de Teologie din Craiova. Nu în ultimul rând, mitropolitul Irineu al Olteniei este directorul Consiliului pentru Studii Universitare de Doctorat al IOSUD (Instituție Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat) de la Universitatea din Craiova.

    Altfel spus, mitropolitul Irineu deține funcții universitare, inclusiv de conducere în instituția care a implementat un proiect finanțat din fonduri europene al cărei beneficiar este Facultatea de Teologie Craiova (coordonată canonic de mitropolit).

    În Craova este foarte cunoscută relația de prietenie și strânsă colaborare dintre mitropolitul Olteniei și rectorul Universității din Craiova, prof. univ. dr. Cezar Ionuț Spînu. Iar Spânu este cumnatul Liei Olguța Vasilescu, fiind căsătorit cu Alina Sorina Pistrițu, sora primăriței PSD a Craiovei. Soția rectorului Spînu este și secretara-șefă a Universității din Craiova, adică subalterna soțului ei!

    Rectorul Universității din Craiova - prof. univ. dr. Cezar Ionuţ Spînu. FOTO: Universitatea din Craiova
    Rectorul Universității din Craiova – prof. univ. dr. Cezar Ionuţ Spînu / FOTO: Universitatea din Craiova

    Destul de recent, mitropolitul Irineu al Olteniei a scăpat dintr-un dosar penal deschis de DNA (la care procurorii au lucrat vreme de aproape 10 ani!), ca urmare a prescrierii faptelor penale pe care mitropolitul le-ar fi comis în implementarea unui număr de șapte proiecte finanțate din fonduri europene. Detalii din dosarul închis de DNA au fost aflate ca urmare a unei încercări eșuate în instanță, prin care mitropolitul Irineu (reprezentat de avocatul Radu Marinescu, actualul ministru al Justiției!) a încercat să obțină schimbarea încadrării juridice a ordonanței de clasare a dosarului DNA (din „prescrierea faptei” în „fapta nu a existat”).

    Vom urmări desfășurarea investigației pe care o realizează jurnaliștii de la Știri Craiova și vom prezenta aici viitoarele dezvăluiri. Prima parte a anchetei poate fi lecturată pe platforma Știri Craiova.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI.Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Operațiunea „Guvernul USR” – diversiunea prin care PSD și „aripa PSD-istă” din PNL, ajutate de AUR, încearcă să păcălească electoratul încă o dată. Patru predicate toxice

    * Țoapa săptămânii: Lia Olguța Vasilescu. A sărit s-o certe pe mama lui Bolojan, o femeie de 87 de ani cu mult bun-simț

    * Europarlamentar, fondator AUR: „Simion este ostaticul lui Maricel Păcuraru. AUR are nişte datorii groaznice faţă de Realitatea Plus”

    * VIDEO. „Plâng săracii de două zile, că ce fac ei cu Dubaiu’?!” Avocata Alice Drăghici e devastată că fiul ei nu mai poate pleca în Dubai, să-și „ceară” iubita în Grădina Miracolelor. „Are și inel…”

    * Atac abject al lui Crin Antonescu: „Secături USR-iste”, „gunoaie umane” / „România trebuie să scape urgent de otrava politică și morală numită USR”

    * PSD, prin ministrul Marinescu, sabotează grav justiția. Propunerile pentru procurorii-șefi – o „grenadă” trimisă lui Nicușor Dan. Oferta trebuie respinsă, iar procedura – reluată!

    * Justiția l-a scăpat și pe Adrian Sârbu! Evaziunea fiscală de 4 milioane de euro „s-a prescris”. Codul Penal prevede 8-15 ani de închisoare, dar degeaba

    * VIDEO. Cristoiu a ajuns cârpa Generalului Izmană! Anturaj georgist la lansare: ÎPS Teodosie, Voiculeț, Ghilezan, Alexandra Păcuraru

    * VIDEO. Primarul PSD din Galați susține angajarea amantelor în instituțiile publice! „Nu sunt aduse din Pakistan sau Congo. Sunt tot cetățeni români, au dreptul să muncească undeva”

    * Operațiunea „Rinichiul”: o căpetenie a clanului Cârpaci a obligat un bărbat să-i „doneze” un rinichi! Interlopul l-a terorizat în Germania, amenințându-i familia cu moartea

    EDITORIALE

    – Advertisement –

  • Va pierde România războiul pentru justiție și securitate națională?

    La umbra războiului declanșat de Aliați împotriva dictaturii clericale islamiste din Iran, pe plaiuirle mioritice se poartă un război cu mult mai periculos pentru viitorul României. Este războiul pentru controlul asupra justiției și a serviciilor secrete ale statului român. Un război pe care, deocamdată, România îl pierde…

    Prin intermediul unuia dintre cei mai loiali „locotenenți” – fostul lor avocat și în prezent ministrul Justiției, Radu Marinescu –, Clanul LOV-Manda (Lia Olguța Vasilescu – Claudiu Manda) realizează o masivă și extrem de toxică „rotire de cadre” în „camera de comandă” a justiției române.

    Propunerile făcute de Marinescu pentru funcţiile de conducere de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) confirmă că avocatul de casă al Clanului PSD din Craiova nu a avut niciodată intenția să reformeze justiția. De fapt, doar proștii l-au crezut…

    Propunerile făcute de Marinescu sunt un „carcalete” de oameni verificați ai sistemului de „spălat mafioți” care a compromis justiția română în ultimii ani. Oameni obedienți care sunt mutați dintr-o funcție în altă funcție, astfel încât infernala mașinărie a justiției corupte să rămână funcțională și să servească în continuarea mafia politică, ocupată cu jefuirea banilor europeni și a bugetului public al statului.

    – Advertisement –

    Marius Voineag. FOTO: Iquam Photos/Ilona Andrei
    Marius Voineag / FOTO: Iquam Photos/Ilona Andrei

    Marius Voineag – șeful unui DNA incapabil să repornească lupta anticorupție ori, mai exact, al unui DNA atent să nu cumva să deranjeze marea corupție – este propus la funcția de adjunct al procurorului general.

    Alex Florența. FOTO: Agerpres/EPA
    Alex Florența / FOTO: Agerpres/EPA

    Alex Florența – procurorul general total inactiv pe subiectul marii corupții, foarte lent când a fost nevoie să se implice în combaterea extremismului legionar, antisemit și a acțiunilor ostile lansate de Rusia și agenții ei în perioada alegerilor, procuror general cu timpi de reacție foarte întârziați în combaterea cazurilor de mare evaziune fiscală și cu nicio reacție după dezvăluirile Recorder – este propus pentru funcția de adjunct la DIICOT.

    Codrin Horațiu Miron. FOTO: DottoTv
    Codrin Horațiu Miron / FOTO: DottoTv

    Codrin Horațiu Miron – șeful Serviciului Teritorial DIICOT Timiș, care la audierea publică pentru candidatură ne-a „aburit” cu lupta împotriva drogurilor la festivalurile de muzică, dar a tăcut mâlc pe subiectele importante cum ar fi dosarele economice City Insurance și Nordis, care zac în sertarele DIICOT, dosarele de trafic de persoane, pornografie infantilă și de spălare de bani, în care DIICOT se mișcă foarte lent etc. – este propus la funcția de șef al DIICOT.

    – Advertisement –

    Viorel Cerbu. FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
    Viorel Cerbu / FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

    Viorel Cerbu – cumintele și loialul adjunct al șefului DNA și care a girat mandatul submediocru al lui Voineag, în timpul căruia a fost protejată „de facto” marea corupție din România – este propus să conducă DNA.

    Cristina Chiriac. FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
    Cristina Chiriac / FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

    Cristina Chiriac – șefa DNA Iași, cea mai slabă structură teritorială a DNA, cu doar trei dosare penale trimise în instanță în 2025, structură probabil chiar mai slabă decât DNA Dolj, fosta „oaie neagră” a DNA; procuror care are de explicat milionul de euro din cont, conform propriei declarații de avere din 2024; procuror care în 2017 a băgat la sertar ancheta privind agresiunile sexuale comise de fostul episcop de Huși, Corneliu Bîrlădeanu (Cornel Onilă), dosar redeschis abia 2019 – este propusă la funcția de procuror general.

    Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilesc și europarlamentarul Claudiu Manda - liderii Clanului PSD de Craiova. FOTO: Facebook
    Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, și europarlamentarul Claudiu Manda  liderii Clanului PSD de Craiova / FOTO: Facebook

    Clanul Lia Olguța Vasilescu – Claudiu Manda încearcă să realizeze, cu ajutorul „avocatului de casă” Radu Marinescu, o lovitură magistrală atât la nivel de justiție, cât și în PSD.

    Dacă vor reuși să-și impună oamenii la conducerea parchetelor, cei doi lideri PSD vor fi „nașii” a căror mână trebuie pupată de mafioții din politică și nu numai, pentru a scăpa de procese și de pușcărie. Controlul pe care acest Clan îl are asupra PSD va fi unul absolut și foarte probabil o vom vedea pe „tănțica” LOV candidând la funcția de președinte al PSD și – de ce nu? (cerul este limita, nu-i așa?) – la cea de președinte al României.

    Clanul mai are de obținut controlul serviciilor secrete – și România va fi a lor pentru mulți ani! Lupta pentru controlul SRI și al SIE nu se poartă însă la vedere, cum este cazul parchetelor. Cele două servicii secrete nu sunt controlate, de facto, de directori. Aceștia sunt numiți politic, de obicei habar n-au despre activitatea concretă, specială a serviciilor secrete; în multe situații, mai mult încurcă decât ajută – și asta, când nu fac tâmpenii ca niște politruci ce sunt.

    Serviciile secrete sunt conduse, de facto, de oameni din eșalonul doi. SRI este condus de prim-adjunctul directorului SRI, ajutat de doi adjuncți ai directorului SRI. Aceste trei persoane coordonează activitatea SRI sub aspect operativ, informativ, tehnic etc. SIE este condus, de facto, de prim-adjunctul directorului SIE (care este și șef al Directoratului de Informații) și de adjunctul directorului SIE (care este și șef al Directoratului de Resurse).

    Pentru mafia politică, cel mai important și periculos serviciu secret – mare dușman în timpul ofensivei anticorupție din vremurile când DNA era condusă de Laura Codruța Kövesi – este Serviciul Român de Informații. Aici va fi o luptă dură, atât pentru numirea directorului, cât și pentru numirea adjuncților.

    Președintele Nicușor Dan. FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
    Președintele Nicușor Dan / FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

    În acest război cumplit care se poartă în România pentru apărarea statului de drept și a democrației, rămâne în așteptare reacția președintelui Nicușor Dan.

    Deja acest om a dezamăgit pe mulți dintre cei care i-au acordat, cu speranță, votul. Va continua să dezamăgească? Se va trezi și va înțelege importanța funcției care i-a fost acordată de români? Vom vedea.

    Trezirea, domnule Președinte!

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * TVR Craiova și clanul Olguța-Manda îl promovează pe putinistul Adrian Severin, prietenul Ambasadei Ruse

    * Bizarele opțiuni geopolitice ale lui Nicușor Dan. De ce n-a fost la Davos și la München? De ce s-a dus la Trump?

    * Despre tiranie: ideologia „României asediate” și miturile naționaliste ale AUR

    * Regele nebun și bufonul mioritic. Desantul hitlerist de la Davos și turma de AUR de la Washington

    * Clanul Olguța–Manda contra României

    * RĂZBOIUL NEVĂZUT (2): Cum trebuie să fie apărată România în 2026 pe frontul războiului hibrid lansat de Rusia lui Putin și China comunistă

    * Nicușor Dan și Bolojan trebuie să destructureze urgent rețeaua de propagandă și spionaj a Rusiei în România, aplicând „modelul Maia Sandu”!

    * Rusia – dușmanul de moarte al celor două state românești: România și Republica Moldova. O istorie teribilă

    * Ereziile lui Călin Georgescu – un răspuns creștin-ortodox

    * Gânduri la moartea tovarășului Ion Iliescu

    ALTE EDITORIALE:

    – Advertisement –

  • TVR Craiova și clanul Olguța-Manda îl promovează pe putinistul Adrian Severin, prietenul Ambasadei Ruse

    Orașul Craiova este cunoscut a fi „centrul de comandă” al Clanului PSD condus de primarul Lia Olguța Vasilescu și de soțul ei, europarlamentarul Claudiu Manda. Un oraș luat ostatic de oamenii acestui clan, capitală a unui județ de asemenea controlat de cei doi lideri PSD.

    Probabil că nu întâmplător, două instituții publice din acest oraș – Muzeul de Artă Craiova și TVR Craiova (studioul teritorial al televiziunii publice) – și-au permis să-l găzduiască și să-l promoveze pe un trădător al democrației, infractorul Adrian Severin (traseist politic, membru în FSN, PD și PSD), condamnat la 4 ani închisoare cu executare pentru luare de mită și trafic de influență în exercitarea mandatului de europarlamentar.

    Luni, 16 februarie 2026, Adrian Severin, prietenul Ambasadei Federației Ruse la București, unde este un „obișnuit al casei” la diferitele recepții organizate de slugile lui Putin în haine de diplomați, și-a lansat la Craiova o carte despre „geopolitică”, ipocrit intitulată „România și interesul național românesc în contextul dezordinii mondiale actuale”. Spunem ipocrit pentru că poziționările publice ale lui Adrian Severin sunt evident influențate de narativele propagandei ruse, narative care sunt total contrare interesului național al României.

    – Advertisement –

    Evenimentul a avut loc la Sala Oglinzilor din incinta superbului Palat „Jean Mihail”, care găzduiește Muzeul de Artă din Craiova. Sala a fost probabil închiriată de organizatorii care, cel puțin public, au păstrat discreția și nu s-au făcut cunoscuți pe afișul evenimentului.

    TVR Craiova – studioul teritorial al Televiziunii Române – s-a îngrijit să realizeze o știre despre „lansarea de carte” și să promoveze evenimentul în cadrul Telejurnalului Regional.

    În contextul în care Guvernul și președintele României, susținuți tot mai evident și mai implicat de serviciile secrete românești, luptă cu Rusia în cumplitul război hibrid pe care Putin l-a lansat împotriva țării noastre, instituții publice din fieful Clanului PSD-ist „LOV – Claudiu Manda”, plătite din banii cetățenilor români, îl promovează pe Adrian Severin, individ al cărui comportament public întrunește toate criteriile pentru a fi considerat unul dintre vectorii importanți de propagare a narativelor rusești confecționate de mașinăria de propagandă și spionaj pe care Putin a lansat-o împotriva noastră.

    – Advertisement –

    Adrian Severin în Sala Oglinzilor din Muzeul de Artă Craiova. FOTO: Facebook
    Adrian Severin în Sala Oglinzilor din Muzeul de Artă Craiova / FOTO: Facebook

    Detalii despre „proiectul geo-politic” lansat de Adrian Severin în Sala Oglinzilor a Muzeului de Artă Craiova puteți afla pe site-ul publicației craiovene Știri Craiova, care a realizat o anchetă jurnalistică pe acest subiect.

    Cine sunt managerii de la TVR Craiova și Muzeul de Artă Craiova

    TVR Craiova

    Într-un document emis de Societatea Română de Televiziune, intitulat „Management SRTv februarie 2026”, se consemnează că Studioul Teritorial Craiova este condus de Dindirică Elena Anca, cu funcția de director interimar.

    FOTO: TVR.ro
    FOTO: TVR.ro

    Soțul doamnei director interimar este Lucian-Costin Dindirică, politician PSD, fost viceprimar al Craiovei și fost manager al Bibliotecii Județene din Craiova. Vreme de mai mulți ani, acesta a fost unul dintre cei mai apropiați și loiali colaboratori ai Clanului PSD-ist „LOV – Claudiu Manda”. De aproximativ doi ani, se pare că a intrat în dizgrația Clanului și a fost mutat din Craiova la București, unde este membru în Consiliul Național al Audiovizualului.

    Lucian și Anca Dindirică - o familie de „bugetari” de succes. FOTO: Facebook
    Lucian și Anca Dindirică – o „familie de bugetari” de succes / FOTO: Facebook

    În activitatea prestată la CNA, Lucian Dindirică s-a remarcat – alături de un alt PSD-ist cu simpatii putiniste, Georgică Severin – prin votul în favoarea postului de televiziune Realitatea Plus și de respingere a sancțiunii stabilite de CNA împotriva acestei haznale a propagandei naționalist-putiniste, de întrerupere a emisiei timp de trei ore.

    Astfel, în ședința CNA din 11 februarie 2026 au fost discutate 23 de rapoarte de monitorizare a emisiei Realitatea Plus aferente lunii noiembrie 2025 și s-a decis prin vot, la propunerea lui Mircea Toma, „sancționarea postului cu obligarea de a difuza – joi, 19 februarie 2026 – timp de 3 ore, între orele 18.00 şi 21.00, numai textul deciziei de sancţionare, pentru încălcarea art. 84 alin. (1) din Codul audiovizualului în următoarele emisiuni: Realitatea zilei (01, 02, 03, 17.11.2025); Prime Time News (01.11.2025); Culisele Statului Paralel (02, 12.11.2025); emisiuni de știri și dezbateri din 08.11.2025; Breaking News (11.11.2025); Plus Matinal (18, 19 și 21.11.2025)”.

    Împotriva acestei sancțiuni au votat Georgică Severin și Lucian Dindirică (ambii propuși și susținuți în CNA de PSD) .

    În ședința CNA din data de 17 februarie 2026, Realitatea Plus contraatacă și, prin „adresele nr. 1612/11.02.2026, nr. 1690/12.02.2026 și nr. 1751/16.02.2026 emise de PHG Media Invest SRL/Realitatea Plus, solicită reanalizare sancțiunii privind obligarea postului de a difuza pe data de 19.02.2026, timp de 3 ore, doar textul sancțiunii – cu punct de vedere al SJRRE”.

    Cererea a fost respinsă de CNA cu voturile a 8 membri. Defel surprinzători, Georgică Severin și Lucian Dindirică – doi dintre reprezentanții PSD – au votat pentru admiterea cererii înaintate de Realitatea Plus. 

    Să revenim însă în Bănie. Sub conducerea jurnalistei Elena Anca Dindirică, TVR Craiova s-a remarcat prin promovarea intereselor primăriței PSD a orașului, Lia Olguța Vasilescu.

    În 2019, TVR Craiova a fost implicată de Anca Dindirică într-un scandal politic electoral. Conform Newsweek, TVR Craiova „a transmis triumfal, în campania electorală pentru alegerile parlamentare, lansarea de către Liviu Dragnea și Lia Olguța Vasilescu a celor câteva borduri care ar fi presupus că vor face parte din viitorul drum expres Craiova – Pitești. (…) Asta în condițiile în care pentru acel drum nu există nicio autorizație, de la nicio instituție. De altfel, după terminarea simulacrului de inaugurare a drumului expres Craiova – Pitești, a dispărut butaforia. Ramona Săseanu, jurnalist TVR Craiova, a publicat a doua zi, pe pagina personală de Facebook, o fotografie cu locul unde se desfășurase așa-zisa inaugurare. Se putea observa cu ușurință din fotografie că dispăruseră toate utilajele, iar locul rămăsese pustiu. (…) Deși postarea a fost facută pe o pagină personală, TVR Craiova a transmis un comunicat de presă prin care practic s-a dezis de propriul salariat”.

    Jurnaliștii de la Știri Craiova descriu corect gestul controversat al redacției TVR Craiova, condusă interimar de Anca Dindirică, de a promova lansarea de carte a lui Adrian Severin, la Craiova, săptămâna trecută: „Bizară a fost și reacția TVR Craiova, studioul local al televiziunii publice, care a acordat un spațiu generos promovării acestui eveniment, în contextul în care conducerea națională a TVR se implică de ceva vreme în combaterea propagandei rusești din România și a manipulărilor fake news”.

    Muzeul de Artă Craiova

    Conform site-ului oficial, cea mai importantă instituție de artă muzeală a Olteniei este condusă tot de un jurnalist care ocupă o funcție de manager interimar. Este vorba de Ionel Laurențiu Barbu, o vreme jurnalist la postul local Oltenia TV.

    Muzeul de Artă Craiova. FOTO: Facebook
    Muzeul de Artă Craiova / FOTO: Facebook

    În primăvara anului 2023, Ionel Laurențiu Barbu era numit director adjunct al Muzeului de Artă Craiova. Conform Declarației de avere (30 de zile de la numire) din data de 21.04.2023, Barbu lucrase anterior ca sociolog la SC Protect NPG Interventii SRL, una dintre firmele de pază controlate de controversatul om de afaceri craiovean Cătălin Găgeatu. În ianuarie 2026, Găgeatu a fost arestat preventiv sub acuzația de evaziune fiscală și spălare de bani. Trei firme controlate de Găgeatu înregistrează datorii la ANAF de peste 15 milioane de euro, dar figurează și cu zeci de contracte cu statul, în valoare de alte milioane de euro, potrivit unei investigații a G4Media.ro. La câteva zile de la arestare, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis să admită contestațiile formulate de Cătălin Găgeatu și Viorica Găgeatu (mama acestuia) și a înlocuit măsura arestului preventiv pe 30 de zile cu măsura controlului judiciar pe 60 de zile.

    Laurențiu Barbu, în vremea când activa ca jurnalist tv, alături de directorul Aeroportului Internațional Craiova, Sorin Manda (fratele europarlamentarului PSD, Claudiu Manda). FOTO: Youtube
    Laurențiu Barbu (pe vremea când activa ca jurnalist TV), alături de directorul Aeroportului Internațional Craiova, Sorin Manda (fratele europarlamentarului Claudiu Manda, actualul secretar general al PSD) / FOTO: Youtube

    Din ianuarie 2025, jurnalistul Ionel Laurențiu Barbu deține funcția de manager interimar al Muzeului de Artă Craiova. Ca un fapt inedit, în declarația de avere (30 de zile de la numire) din data de 27.01.2025, pe lângă veniturile obținute din funcția de director adjunct al muzeului, apar și venituri obținute din funcția de șef serviciu la Universitatea din Craiova (un alt fief al Clanului „LOV – Claudiu Manda”, unde rector este prof. univ. dr. Cezar Ionuț Spînu, căsătorit cu Alina Sorina Pistrițu, sora Liei Olguța Vasilescu).

    Foarte probabil că evenimentul organizat în beneficiul lui Adrian Severin, la Sala Oglinzilor din incinta Muzeului de Artă Craiova, a obținut acces în locație în baza unui contract de închiriere (greu de crezut că muzeul a dat sala gratuit prietenului Ambasadei Federației Ruse la București!). Chiar și așa, nu este defel scuzabil gestul de a oferi găzduire lansării unei cărți scrise de un trădător al democrației europene.

    TVR și CJ Dolj trebuie să dea explicații pentru promovarea lui Severin în instituții publice subordonate

    Președinte-Director General al Societății Române de Televiziune este experta în mass-media/comunicare și fostul politician Adriana Săftoiu, propusă de PNL și votată în această funcție de plenul comun al Parlamentului în noiembrie 2025.

    Adriana Săftoiu, Președinte-Director General al Societății Române de Televiziune. FOTO: Curs de Guvernare
    Adriana Săftoiu, Președinte-Director General al Societății Române de Televiziune / FOTO: Curs de Guvernare

    Având în vedere faptul că Guvernul României, condus de prim-ministrul liberal Ilie Bolojan, alocă resurse tot mai importante pentru combaterea acțiunilor de război hibrid lansate de Rusia împotriva României, ne așteptăm ca și șefa TVR, Adiana Săftoiu, să pună ordine în instituția pe care o conduce și să nu mai permită ca pe banii românilor să fie promovați, la postul public de televiziune, prietenii și agenții de influență pe care-i are Rusia în România.

    Din partea Consiliului Județean Dolj, care are în subordine Muzeul de Artă Craiova, probabil că va exista o reacție doar în măsura în care președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile (PSD), va primi „indicații” de la Lia Olguța Vasilescu, adevărata „șefă” a județului. Puțin probabil, dar cine știe…

    Cosmin Vasile alături de Lia Olguța Vasilescu - material electoral alegeri locale 2024. FOTO: Facebook
    Cosmin Vasile alături de Lia Olguța Vasilescu – material electoral, alegeri locale 2024 / FOTO: Facebook

    Concluzia noastră este clară: România nu va ieși învingătoare din războiul hibrid prin care o asediază Rusia lui Putin dacă instituțiile noastre publice nu vor opri alocarea (accidentală sau nu) de resurse în beneficiul promovării unor personaje care se află în mod evident în slujba sau cel puțin sub influența propagandei anti-românești, anti-europene și anti-democratice instrumentate de Moscova.

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Bizarele opțiuni geopolitice ale lui Nicușor Dan. De ce n-a fost la Davos și la München? De ce s-a dus la Trump?

    * Despre tiranie: ideologia „României asediate” și miturile naționaliste ale AUR

    * Regele nebun și bufonul mioritic. Desantul hitlerist de la Davos și turma de AUR de la Washington

    * Clanul Olguța–Manda contra României

    * RĂZBOIUL NEVĂZUT (2): Cum trebuie să fie apărată România în 2026 pe frontul războiului hibrid lansat de Rusia lui Putin și China comunistă

    * Despre tiranie: primele 5 reguli ca să-ți aperi libertatea. „Atenție la statul cu un singur partid!”

    * Nicușor Dan și Bolojan trebuie să destructureze urgent rețeaua de propagandă și spionaj a Rusiei în România, aplicând „modelul Maia Sandu”!

    * Rusia – dușmanul de moarte al celor două state românești: România și Republica Moldova. O istorie teribilă

    * Ereziile lui Călin Georgescu – un răspuns creștin-ortodox

    * Gânduri la moartea tovarășului Ion Iliescu

    ALTE EDITORIALE:

    – Advertisement –

  • Bizarele opțiuni geopolitice ale lui Nicușor Dan. De ce n-a fost la Davos și la München? De ce s-a dus la șușaneaua lui Trump? A fost luat ostatic de un grup ocult de interese geopolitice?

    Un război la granița de nord-est, unde Rusia comite crime de război în teritoriile Ucrainei… o coaliție de guvernare fragilă și permanent sabotată de mafia transpartinică PSD-PNL-UDMR… reforme dureroase și măsuri fiscale dure inechitabil aplicate…

    … o populație tot mai revoltată de degradarea confortului cu care fusese obișnuită de guvernările imbecil orientate spre consumul pe bază de împrumuturi externe din ultimul deceniu…

    … un fenomen al corupției protejat de trădarea comisă de judecători și procurori care amenință să distrugă statul de drept…

    … o mișcare naționalistă anti-UE și anti-NATO ajunsă în cea mai puternică și influentă poziție politică de după decembrie 1989…

    – Advertisement –

    … un război hibrid extrem de agresiv și șocant de eficient, lansat de serviciile secrete rusești asupra principalelor instituții ale societății și statului…

    … acesta este tabloul României începutului de an 2026!

    Davos – nu, München – nu, Trump – da

    În acest context, încercările Președintelui Nicușor Dan de a răspunde unor provocări de natură geopolitică fără precedent pentru România pot avea consecințe mortale pentru statul nostru, dacă estimările pe care se întemeiază sunt eronate.

    – Advertisement –

    În istoria relativ recentă a României, probabil că doar Regele Carol al II-lea a fost într-o situație geopolitică mai complicată decât cea în care se află președintele Nicușor Dan.

    Lipsa de fermitate și de viziune în politica externă, lipsa voinței de a apăra statul de drept, apucăturile de satrap ale Regelui Carol al II-lea au declanșat un șir dureros de pierderi teritoriale și au deschis calea spre instaurarea Statului Național Legionar și, ulterior, a dictaturii fasciste a mareșalului Ion Antonescu. Democrația s-a prăbușit, țara a fost aruncată pe orbita Axei Berlin–Roma–Tokyo, cu toate consecințele știute: participarea României la invazia URSS; distrugerea unei mari părți din Armata Română pe Frontul de Est; încercarea de salvare a țării prin actul de la 23 august 1944, realizat prin curajul Regelui Mihai I, încercare eșuată ca urmare a instaurării dictaturii comuniste la 31 decembrie 1947; cei 42 de ani de crime, abuzuri și nedreptăți comise de comunism în România…

    Președintele Nicușor Dan și Marius-Gabriel Lazurca, consilier prezidențial pentru politică externă și pentru securitate națională. FOTO: Colaj HotNews - Ion Mateș/Hotnews/Inquam Photos/Profimedia
    Președintele Nicușor Dan și Marius-Gabriel Lazurca, consilier prezidențial pentru politică externă și securitate națională / FOTO: Colaj HotNews – Ion Mateș/Hotnews/Inquam Photos/Profimedia

    La acest moment, președintele Nicușor Dan este acuzat de (aproape) toată lumea. Pro-europenii îl acuză că a absentat la Conferința de Securitate de la München și că va participa la prima întâlnire a Consiliului pentru Pace, organizația-fantomă a narcisistului Donald Trump. Naționaliștii manevrați de Rusia îl acuză că nu urmează modelul de politică internă și externă promovat de Trump și asumat de principalul său aliat european, cvasi-dictatorul Ungariei, Viktor Orban: refuzul participării la susținerea Ucrainei, sabotarea sancțiunilor aplicate de UE asupra Rusiei și a măsurilor de relansare a sistemului european de apărare militară și informațională etc.

    Nicușor Dan trăiește un adevărat coșmar geopolitic. Varianta de reacție a președintelui pare a fi, deocamdată, așezarea României cu fundul în două luntri.

    Luntrea europeană – cum să dai discret din vâsle

    În perioada 13-15 februarie 2026, a avut loc Conferința de Securitate de la München (MSC), ediția 2026, găzduită la hotelul „Bayerischer Hof”. Au participat peste 60 de șefi de stat și de guvern, 100 de miniștri și experți în securitate din aproximativ 120 de țări. Tema centrală a conferinței a fost „Under Destruction” – despre o ordine internațională în destrămare, cu accente pe securitatea europeană, relațiile transatlantice, războiul din Ucraina, tensiunile din Indo-Pacific și provocările economice globale.

    Davos 2025. FOTO: Weforum.org/Mattias Nutt
    Davos 2025 / FOTO: Weforum.org/Mattias Nutt

    Nicușor Dan a decis să nu participe. După ce un consilier al său a declarat că președintele „nu umblă teleleu” și refuză participarea la cea mai importantă întâlnire a elitei planetare, anume Forumul Economic Mondial de la Davos, Nicușor Dan a absentat și la Conferința de la München.

    În Bavaria, țara noastră a fost reprezentată de o delegație oficială la nivel guvernamental, a cărei stea strălucitoare s-a remarcat a fi Oana Țoiu, ministrul nostru de Externe. Aparent, decizia președintelui de a nu participa la conferință nu ar fi rezultatul unei decizii de strategie geopolitică, ci un fel de orientare a agendei prezidențiale către prioritățile de politică internă.

    Totuși, e doar o aparență. Nicușor Dan a refuzat participarea la Forumul de la Davos, apoi a refuzat participarea la Conferința de la München, însă a acceptat să participe la circul grotesc inițiat de Donald Trump sub denumirea de „Board of Peace” (Consiliul pentru Pace). Acest șir de reacții nu poate fi o întâmplare, iar miza pare a fi intrarea României în siajul politicii externe bizare și toxice pentru Lumea Liberă pe care o practică narcisistul de la Casa Albă.

    Refuzul lui Nicușor Dan de a participa la Conferința de la München a poziționat România la marginea politicilor europene în dosare importante precum noua arhitectură de ordine mondială, securitatea europeană și războiul hibrid lansat de Rusia, relațiile UE–SUA, războiul din Ucraina.

    Prin absența președintelui, România pierde vizibilitatea și conexiunea la „networking”-ul politic european, este înlăturată de la procesele decizionale privind chestiuni de mare interes național, precum securitatea și interesele noastre la Marea Neagră sau apărarea informațională a țării împotriva războiului hibrid lansat de Rusia. Țările vecine membre ale UE – Ungaria, chiar dacă nu prin Viktor Orban, care este „paria” pentru cancelariile europene și Bulgaria – au participat activ la Conferința de la München și și-au promovat interesele naționale.

    România a dat un semnal de slăbiciune internă prin absența președintelui la o conferință în care liderii Lumii Libere au căutat soluții pentru a rezista asediului venit din partea dictaturilor din Rusia fascistă și China comunistă și pentru a stopa efectele sinistre generate de trădarea comisă de Trump. Absența președintelui a alimentat percepția că România nu este un partener serios și o țară care-și asumă ferm apartenența la Lumea Liberă.

    FOTO: Securityconference.org
    FOTO: Securityconference.org

    Participarea României la nivel de delegație guvernamentală a fost insuficientă. La Conferința de la München s-au discutat chestiuni de interes imediat, precum:

    • retragerea militară a SUA din Europa;
    • necesitatea creșterii autonomiei Uniunii Europene;
    • pericolul unui atac al Rusiei asupra NATO până în 2035.

    Neimplicarea președintelui țării în aceste discuții scade drastic influența României asupra deciziilor militare și politice pe care le va adopta Uniunea Europeană cu privire la Flancul Estic, unde țara noastră ar fi chemată să fie actor-cheie. România este privită acum ca un partener nesigur în Uniunea Europeană.

    Președintele Nicușor Dan a ratat ocazia de a apăra România, la conferință, de criticile agresive lansate de SUA cu privire la anularea alegerilor prezidențiale, de afirmațiile unor oficiali americani că Rusia n-ar fi intervenit în mecanismele electorale ale țării nostre.

    Totodată, în cancelariile europene se pune tot mai des întrebarea dacă România are cu adevărat un leadership prezidențial orientat spre valorile Uniunii Europene sau dacă nu cumva președintele Nicușor Dan intenționează să orienteze România spre Trump, transformând țara noastră într-un fel de „a doua Ungarie”.

    În timp ce Polonia și statele baltice și-au consolidat poziția în cadrul Conferinței de la München, prin absența penibil motivată a președintelui Nicușor Dan, liderii Uniunii Europene ar putea vedea România ca pe un posibil „cal troian” al politicilor toxice MAGA, prin care Donald Trump a trădat Lumea Liberă.

    Chiar dacă delegația guvernamentală românească a încercat să compenseze absența președintelui, România a pierdut enorm din influență în mecanismele de politică externă ale Uniunii Europene din cauza deciziei nesăbuite a președintelui Nicușor Dan de a nu participa la Conferința de la München.

    Altfel spus, România a vâslit discret pentru „barca” europeană, însă fără determinarea necesară care să asigure o contribuție majoră a țării noastre (cu beneficiile implicite) la deciziile care s-au luat la München.

    Relația noastră cu SUA – partea (relativ) plină a paharului

    Donald Trump este un individ dezgustător. Este narcisist, pervers sexual și admirator al criminalului de război și ucigașului de copii Vladimir Putin. La nivel personal, este imposibil să găsești ceva simpatic în acest individ.

    Totuși, la nivelul relațiilor între state nu există antipatii personale și nici loialități veșnice. Există interese.

    România a dezvoltat, după 1989, mai multe parteneriate cu SUA, mecanisme politice, economice și militare care au contribuit major la dezvoltarea sistemului democratic din țara noastră.

    Principala ancoră a relațiilor bilaterale dintre România și SUA este numită generic „Parteneriatul Strategic”, un amplu cadru care acoperă numeroase domenii: securitate, apărare, energie, economie, educație. Parteneriatul a fost lansat în 1997 și consolidat permanent prin diferite documente bilaterale semnate la nivel de șef de stat și de guvern.

    Parteneriatul Strategic SUA–România se întemeiază pe Declarația Comună privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România și Statele Unite ale Americii (Joint Declaration on Strategic Partnership for the 21st Century Between Romania and the United States of America), semnată la 13 septembrie 2011, la Washington, de președinții Barack Obama și Traian Băsescu. Acest parteneriat fusese discutat deja din 1997, în timpul vizitei la București a președintelui american Bill Clinton, la invitația omologului său Emil Constantinescu.

    FOTO: Grafikwebvideo/Dreamstime.com
    FOTO: Grafikwebvideo/Dreamstime.com

    Parteneriatul asigură mai multe beneficii României, precum consolidarea securității naționale prin prezența militară a SUA în România și sprijin informațional și diplomatic sau acces la tehnologiile americane și investiții economice cu capital american în România. SUA obține un aliat stabil pe Flancul Estic al NATO și astfel contracarează influența Rusiei și Chinei comuniste în regiune.

    Pe 16 decembrie 2025, la București a avut loc cea de-a 10-a rundă a Dialogului Strategic, iar Acordul a fost reconfirmat în domeniile apărare, energie și securitate energetică. Totuși, trebuie remarcat că singurul angajament cu efecte imediate a fost asumat de România, care a promis creșterea cheltuielilor de apărare la 2,5% din PIB, cu țintă de 5% până în 2035.

    Un alt document care reglementează parteneriatul România–SUA este „Acordul de Cooperare în Domeniul Apărării” (Defense Cooperation Agreement), semnat pe 6 decembrie 2005, la București, pe vremea președinților George W. Bush și Traian Băsescu. Prin acest acord se asigură prezența militară americană permanentă, organizarea de exerciții militare comune și modernizarea capacităților de apărare ale României. În temeiul acestui acord funcționează bazele militare americane de la Mihail Kogălniceanu (județul Constanța) și Deveselu (județul Olt) și se realizează achiziții de armament modern din surse americane.

    Pe 13 septembrie 2011 (președinți: Barack Obama / Traian Băsescu), România și SUA au semnat, la Washington, „Acordul privind Apărarea Antirachetă” (Ballistic Missile Defense Agreement), care oferă României protecție împotriva atacurilor balistice și integrează sistemul local de apărare antiaeriană în sistemul internațional al NATO. Baza militară de la Deveselu deține un performant Sistem AEGIS ASHORE, care este operațional din 2016, fiind deservit de 100 de militari americani.

    Baza Militară de la Deveselu - Aegis Ashore Ballistic Missile Defense System. FOTO: Wikipedia
    Baza Militară de la Deveselu – Aegis Ashore Ballistic Missile Defense System / FOTO: Wikipedia

    Între România și SUA a fost parafată și „Foaia de Parcurs pentru Cooperare în Apărare 2020-2030” (Roadmap for Defense Cooperation 2020-2030), acord semnat la Washington pe 8 octombrie 2020, sub președinții Donald Trump și Klaus Iohannis. România primește sprijin pentru modernizare militară și operațiun interarme, precum și sprijin în domeniul cybersecurity.

    Totodată, România și SUA au negociat și semnat „Acordul Interguvernamental privind Cooperarea în Domeniul Energiei Nucleare Civile” (Intergovernmental Agreement on Cooperation for the Expansion and Modernization of Romania’s Civil Nuclear Program), care a fost extins prin câteva memorandumuri ulterioare. România primește sprijin american pentru diversificarea surselor de energie (inclusiv de pe piața SUA) și are acces la investiții și tehnologie nucleară din SUA. În temeiul acestui acord, se vor construi reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, precum și 6 reactoare modulare mici de tip NuScale. Nu în ultimul rând, se va dezvolta cooperarea cu SUA pentru exploatarea resurselor de gaze naturale românești din Marea Neagră.

    Recent, în februarie 2026, au fost discuții le nivel de miniștri de Externe, la Washington, pentru aplicarea „Cadrului Bilateral pe Minerale Critice” (Bilateral Critical Minerals Framework). Participarea ministrului de Externe al României, Oana Țoiu, la Summit-ul Ministerial pe Minerale Critice din februarie 2026, din capitala SUA, a deschis calea unei colaborări româno-americane în exploatarea resurselor de minerale rare pe care le deține România, dar și la procesarea în fabrici din România a unor astfel de minerale exploatate de Statele Unite în diferite regiuni ale lumii

    România și SUA colaborează și în alte domenii, precum: „Programul Educațional Future Leaders Exchange (FLEX), relansat în noiembrie 2025, prin care se asigură educația tinerilor români și americani (prin schimburi de elevi și studenți) în spiritul valorilor democrației; Cooperare Economică prin investiții americane în România (estimare de peste 9 miliarde de dolari), cu focus pe energie, infrastructură și tehnologie.

    Programul FLEX. FOTO: Facebook
    Programul FLEX / FOTO: Facebook

    Din această sinteză a Parteneriatului româno-american, observăm că accentul este pe colaborarea militară. Așa cum s-a afirmat și la Conferința de la München, fără prezența militară a SUA, țara noastră este vulnerabilă și se transformă într-o breșă pe Flancul Estic al NATO și al Uniunii Europene.

    Era obligatorie participarea lui Nicușor Dan la circul trumpist „Consiliul pentru Pace”?

    După o perioadă de ezitări, președintele Nicușor Dan a anunțat că va participa la acest circ sub rezerva neimplicării, adică având titlul de observator.

    Participarea se face în baza unei invitații directe primită de la Administrația Trump. Nu e prea limpede care este agenda președintelui nostru pentru acest circ. S-a vorbit despre implicare României în eforturile de pace și reconstrucție în Gaza, despre condiționarea „membership”-ului la așa-zisul Consiliu pentru Pace de revizuirea Chartei Consiliului, în sensul armonizării cu acordurile internaționale și tratatele de la nivelul Uniunii Europene etc.

    Cam atât știm, nimic mai mult.

    În înțelepciunea populară există o anumită zonă anatomică a corpului uman despre care se spune că, la o importantă activitate biologică a speciei umane, „participă, dar nu se bagă”…

    Așa putem evalua și participarea președintelui Nicușor Dan, ca „observator”, la circul lui Donald Trump.

    Statele membre UE vecine cu România – Ungaria și Bulgaria – au decis să achite miliardul de dolari și să fie membre ale așa-zisului Consiliu pentru Pace. Președintele Nicușor Dan a zis că e mai bine să-și bage degetul și să guste de pe margine. O atitudine care ne pune într-o poziție de inferioritate față de Ungaria și Bulgaria în complexul mecanism al relațiilor SUA cu Balcanii. Noi nu reușim să fim loiali Uniunii Europene, dar nici nu avem curaj să alegem dependența de politica externă a lui Trump…

    Participarea la circul lui Trump, după ce ai refuzat să te implici în întruniri realizate de elitele Lumii Libere, te descalifică din calitatea de lider onest și de încredere. Cancelariile europene au luat act de deciziile de politică externă luate de președintele Nicușor Dan și vor reacționa în consecință.

    La nivel de Uniune Europeană, faptul că președintele Nicușor Dan acordă prioritate relației cu regimul MAGA al lui Trump și ezită să se implice în elaborarea și implementarea politicii externe a UE va genera alte consecințe negative. Principala este accea că România va fi considerată o țară lipsită de loialitate față de valorile UE și de angajamentele pe care și le-a asumat în cadrul UE.

    Halul în care se află economia României (dependentă aproape total de resursele oferite de finanțările UE), corupția generalizată în structurile statului și incapacitatea României de a se apăra eficient de asediul la care o supune Rusia prin mijloacele războiului hibrid – toate acestea reprezintă o situație care nu numai că nu permite țării noastre să sfideze Uniunea Europeană, ci îi impune să fie loială Bruxelles-ului și să acționeze cu prudență în sfera relațiilor cu SUA, conduse la acest moment de Donald Trump, un individ narcisit, pervers sexual și aliat „de facto” al Rusiei lui Putin.

    În concluzie, răspunsul la întrebarea noastră este limpede: președintele Nicușor Dan nu avea ce căuta la circul trumpist Consiliul pentru Pace și era obligat să rămână loial partenerilor europeni!

    Și totuși, a fost luat ostatic președintele Nicușor Dan de un grup ocult de interese geopolitice?

    Unii ar zice că participarea președintelui la circul trumpist ar ajuta la păstrarea relațiilor României cu SUA. Sau, eventual, că el a convenit cu partenerii europeni să meargă la Washington, să vadă ce e cu acest Consiliu pentru Pace… Poate că da, poate că nu… Cu un individ instabil ca Donald Trump nu poți să ai vreo garanție pentru ziua de mâine.

    Cine este însă beneficiarul imediat și direct al acestei așezări a României cu fundul în două luntri?

    Răspunsul este simplu: Rusia!

    Prin implicarea președintelui Nicușor Dan în circul trumpist Consiliul pentru Pace, România slăbește flacul estic al Uniunii Europene și dă un mesaj extrem de toxic pentru unitatea europeană: România pare a fi dispusă să urmeze „directivele” lui Trump în aceste momente foarte periculoase pentru continentul european.

    Mai simplu spus, prin participarea la Consiliul pentru Pace, chiar și în calitate de observator, președintele Nicușor Dan a adus România în rândul țărilor europene care pun în pericol unitatea europeană, participând la circul lui Trump: Grecia, Cipru, Italia (observatori), Bulgaria și Ungaria (membri).

    Criminalul de război și ucigașul de copii Vladimir Putin. FOTO: Mikhail Svetlov / Contributor, Getty Images
    Vladimir Putin – criminal de război și ucigaș de copii / FOTO: Mikhail Svetlov / Contributor, Getty Images

    Una dintre țintele majore ale Rusiei este sabotarea unității europeane. Uniunea Europeană a fost permanent atacată de propaganda de la Kremlin. Statele membre ale UE – inclusiv România – sunt infestate de politicieni și partide care „iau lumină” de la Moscova. Rusia s-a implicat activ în instrumentarea Brexit-ului și a obținut distrugerea „motorului european” format cândva din Franța, Germania și Marea Britanie. Rusia a atacat cu bâta democrația oricum bolnavă a României, deturând mecanismele electorale și favorizându-și agenții de influență, dintre care cei mai importanți sunt Călin Georgescu și George Simion. În spațiul online, ajutată de China comunistă, propaganda Rusiei este devastatoare și distruge coeziunea socială în rândul a numeroase popoare europene. Poporul român este deja exemplu de manual…

    Varianta că președintele Nicușor Dan a fost sfătuit să aleagă vechea abordare mioritică – cu fundul în două luntri, până vedem ce se mai întâmplă – nu prea se confirmă. Dacă s-ar confirma, atunci fie Nicușor Dan este foarte prost, fie cei care-l consiliază sunt foarte proști.

    Dacă punem participarea președintelui la circul trumpist alături de absențele penibil motivate de la întrunirile de la Davos și München, începem să credem că toată evoluția asta ciudată nu este o întâmplare, ci efectul unei acțiuni profund gândite și atent implementate.

    Rămâne ca serviciile noastre secrete să afle dacă există cumva un grup ocult de interese geostrategice străine interesului României care s-a aciuit în preajma președintelui României și-l învață la „prostioare” care încep să miroasă tot mai mult a Moscova…

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Despre tiranie: ideologia „României asediate” și miturile naționaliste ale AUR

    * Regele nebun și bufonul mioritic. Desantul hitlerist de la Davos și turma de AUR de la Washington

    * Clanul Olguța–Manda contra României

    * RĂZBOIUL NEVĂZUT (2): Cum trebuie să fie apărată România în 2026 pe frontul războiului hibrid lansat de Rusia lui Putin și China comunistă

    * Monahul Teologos de la Schitul Lacu, de pe Muntele Athos – propagandist pentru ereticul George Simion

    * Despre tiranie: primele 5 reguli ca să-ți aperi libertatea. „Atenție la statul cu un singur partid!”

    * Nicușor Dan și Bolojan trebuie să destructureze urgent rețeaua de propagandă și spionaj a Rusiei în România, aplicând „modelul Maia Sandu”!

    * Rusia – dușmanul de moarte al celor două state românești: România și Republica Moldova. O istorie teribilă

    * Ereziile lui Călin Georgescu – un răspuns creștin-ortodox

    * Gânduri la moartea tovarășului Ion Iliescu

    ALTE EDITORIALE:

    – Advertisement –

  • Regele nebun și bufonul mioritic. Desantul hitlerist de la Davos și turma de AUR de la Washington

    Despre discursul ținut de Adolf Hitler în Reichstag, în aprilie 1939, ziarul „New York Herald Tribune” scria că liderul Germaniei naziste a menținut și relansat agresiv toate „afirmațiile sale inadmisibile” care puneau într-un pericol mortal pacea în Europa. În plus, „New York Times” avertiza despre politica expansionistă promovată în acest discurs sub pretextul „dobândirii spațiului vital” și denunța ipocrizia Führerului, demonstrând că acesta nu căuta aranjamente comerciale, ci dominația lumii.

    La 87 de ani de la sinistrul discurs rostit de Hitler, umanitatea simte iarăși fiori reci, dar de această dată nu din cauza vreunui dictator, ci ascultând discursul liderului unei țări care, cândva, a fost supranumită „Arsenal of Democracy” („Arsenalul Democrației”).

    Discursul ținut de Donald Trump la Davos nu se deosebește aproape cu nimic de discursul lui Hitler. Trump denunță toate tratatele internaționale care garantează dreptul statelor lumii la suveranitate, integritate teritorială și independență. El cere Groenlanda așa cum Hitler cerea Danzing-ul de la Polonia și Sudetenland (Regiunea Sudeților) de la Cehoslovacia.

    – Advertisement –

    Trump dorește o nouă ordine mondială – una a „marilor rechini”, fără garanții pentru statele mici, dominată de violență și dictatură – așa cum Hitler și-a dorit dărâmarea sistemului internațional bazat pe ceea ce el numea „Versailler Diktat” (referire la despre Tratatul de la Versailles) și remodelarea granițelor într-o Europa dominată de Germania nazistă.

    Trump laudă grandoman și mincinos puterea economică și militară americană gen „SUA ține lumea la suprafață”, așa cum și Hitler se lăuda cu Germania nazistă – ca o amenințare și un avertisment pentru cei care nu ar fi dispuși să se supună pretențiilor lansate asupra lumii de Novum Imperium Americanum.

    – Advertisement –

    Trump insistă că anexarea Groenlandei ar fi garanția păcii mondiale, că ar oferi SUA posibilitatea să apere lumea de pericolul reprezentat de Rusia și China. În urmă cu aproape 90 de ani, Hitler se folosea cinic și ipocrit de narativul „păcii mondiale” pentru a obține seria de anexări teritoriale, un jaf teritorial care nu a păstrat pacea, ci dimpotrivă, a pregătit războiul: Anschluss-ul (anexarea Austriei), anexarea Sudetenland-ului (regiune ruptă din Cehoslovacia), înființarea Protectoratului Boemiei și Moraviei (prin distrugerea Cehoslovaciei) și anexarea Memelburg-ului (portul Klaipėda luat de la Lituania).

    Discursul ținut de Trump la Davos este o imensă jignire la adresa Părinților Fondatori ai SUA, o sfidare cumplită lansată împotriva Lumii Libere și o așezare fără echivoc a SUA în tabăra marilor dictaturi ale lumii – Rusia lui Putin și China comunistă –, care doresc să asasineze Libertatea, Egalitatea și Fraternitatea dintre națiunile lumii.

    Trump este regele nebun care, plin de nerăbdare, vrea să participe la incendierea lumii.

    George Simion – bufonul mioritic în misiune ordonată prin haznaua MAGA

    George Simion, cu o turmă formată din aproape 50 de AUR-iști, a plecat la plimbare să lingă clanța MAGA prin SUA. Nu este prea clar dacă vizita „oficială” a delagației AUR în SUA este o mișcare strategică a Rusiei ori o gravă eroare de calcul, având în vedere faptul că Trump și o mare parte dintre liderii importanți ai regimului Trump nu au fost acasă, ci la Davos.

    Simion și turma lui au făcut în SUA ceea ce era de așteptat să facă, adică să respecte narativul rusesc și să arunce cu lături pe imaginea României, dar și să dea limbi pe „tortul” pretențiilor teritoriale pe care le are Trump asupra Groenlandei.

    Vizita turmei de AUR în SUA a început prost, printr-un denunț public făcut în agora americană de un marcant lider al comunității evreiești. În sinteză, mesajul rabinului a fost acesta: „Romania’s Antisemitic AUR Party Will Knock on the Door in Washington; Don’t Let Them In!”.

    Rabinul Andrew Baker

    Rabinul Andrew Baker (director al Departamentului de Afaceri Evreiești Internaționale din cadrul Comitetului Evreiesc American) a solicitat public ca extremistul George Simion și gloata lui să nu fie acceptați la întâlniri oficiale până când AUR nu va lua măsuri clare de combatere a antisemitismului și până nu va susține educația despre Holocaust. Rabinul Andrew Baker a atenționat că acceptarea lui Simion ca partener de dialog ar legitima AUR, partid extremist care neagă responsabilitatea istorică a României în comiterea Holocaustului și care întreține ura antisemită în societatea românească.

    Jurnalistul Costin Andrieș a publicat pe Facebook o listă cu personajele pe care le-a vizitat Simion în SUA, sub titul „Prietenii AUR – dușmanii României”.

    Una dintre primele întâlniri ale delegației lui Simion în SUA a fost cu Brian Brown. Foarte bine documentat, jurnalistul Andrieș Costin demonstrează toxicitatea acestui personaj.

    „Brian Brown este un colaborator al oligarhului rus sancționat de Occident pentru crime în Ucraina, Konstantin Malofeev. Brian Brown este un apropiat al AUR și un dușman al României. (…) Brian Brown a avut o întâlnire productivă cu Victoria Furtună (politician din Republica Moldova – n. n.), personaj care a intrat în politică cu scopul declarat de a rupe bucăți din România, Moldova până la Carpați, ca să creeze un nou stat, «Moldova Mare», integrat sau cel puțin aliat cu Rusia” (postarea integrală – AICI). Brian Brown a vizitat de mai multe ori România și s-a implicat activ în susținerea electorală a lui Simion și a AUR.

    Bufonul extremist George Simion s-a întâlnit în SUA și cu un alt personaj sinistru: Anna Paulina Luna. Jurnalistul Costin Andrieș îi face și acesteia un portret convingător.

    „Alături de Simion, în timp ce îndeamnă la dezmembrarea unui stat aliat al României în NATO tăind un tort cu conturul Groenlandei pe care este imprimat steagul american, este Anna Paulina Luna, politician american pro-rus și o colaboratoare strânsă a lui Kirill Dmitriev. Acesta este trimisul lui Putin de la care Witkoff a primit, în limba rusă, planul de pace în 28 de puncte prin care se cerea dezmembrarea altui stat aliat al României, Ucraina.

    Paulina e un adversar al NATO și al ajutorului militar pentru Ucraina – deci, un dușman al României. Paulina a vizitat România în toamnă, unde a venit să-l susțină în alegeri pe Geroge Simion. (…) Anna Paulina Luna a adoptat poziții pro-ruse accentuate prin opoziția față de Ucraina, votând împotriva pachetelor de asistență, inclusiv cea de 60 de miliarde din aprilie 2024, și declarând că «niciun dolar în plus nu ar trebui să meargă în această țară» (Ucraina). Ea promovează dialogul deschis și comerțul cu Rusia. Luna îl critică dur pe Zelenski pentru interzicerea Bisericii ortodoxe afiliate Moscovei, subordonată total Kremlinului și agendei lui Putin în Ucraina” (postarea integrală – AICI).

    Prelins în turma AUR cu pretenții de delegație oficială, impostorul și parvenitul Mihail Neamțu, aka „Mă-Foame”, a avut partea lui de întâlniri sinistre, că așa cerea narativul. Jurnalistul Costin Andrieș povestește despre întâlnirea acestuia cu un alt agent de influență al Rusiei în mișcarea MAGA – influencer-ul pro-rus Mike Benz.

    „Mihail Neamțu – Mă-Foame – se mândrește cu o întâlnire pe care a avut-o, în timpul excursiei cu clasa AUR în SUA, cu Mike Benz, un influencer pro-rus radical, apropiat de de Jack Posobiec (Posobiec e un cititor și admirator al lui Dughin în limba lui Tolstoi, căsătorit cu o doamnă bielorusă dintr-o familie de militari). Benz este de mult timp un pasionat comentator al politicii și geopoliticii din România și Republica Moldova din perspetivă rusească. El dedică țărilor noastre românești sute de postări și intervenții.

    (…) Mike Benz este susținător al lui George Simion, pe care-l numește «candidatul anti-NATO și anti-UE». Cu Benz se mândrește Mă-Foame că strânge legăturile transatlantice ale României, și căruia îi poveștește că în țara nostră e la putere un regim ilegitim care le-a furat lor, AUR-iștilor, alegerile, și că în toată Europa domină dictatura globalistă de care doar el și ai lui ne pot salva” (postarea integrală – AICI).

    Jurnalistul Costin Andrieș va continua pe contul său de Facebook seria „Prietenii AUR – dușmanii României”. Vă invităm s-o urmăriți!

    Câteva triste concluzii

    În concluzie, vizita extremistului George Simion și a gloatei de AUR în SUA nu aduce niciun folos politic pentru AUR și votanții săi. Dimpotrivă, este evident faptul că această vizită este o mișcare secundară făcută de Rusia pe tabla de șah a geopoliticii internaționale.

    Simion a încercat să obțină un maximum de efecte care să contribuie la compromiterea imaginii României în SUA, la alimentarea obsesiilor teritoriale ale lui Trump și la răspândirea narativelor rusești despre România și noua ordine mondială (una în care integritatea teritorială și suveranitatea națională nu mai sunt garantate!).

    Eșecul și, deopotrivă, dimensiunea sinistră a vizitei lui George Simion și a hoardei de AUR în SUA sunt sintetizate în imaginea cu extremistul Simion tăind simbolic cu cuțitul SUVERANITATEA, independența și integritatea teritorială a Danemarcei, prin tranșarea unui tort în forma Groenlandei acoperită abuziv cu steagul SUA.

    Mai contează pentru acest ipochimen parvenit și impostor că, într-o lume fără garanții solide pentru suveranitatea statelor mici, Trump poate să-i ofere Ardealul pe tavă prietenului de la Budapesta, extremistul iredentist Viktor Orban?

    Tăind tortul cu forma Groenlandei, extremistul George Simion a demonstrat iarăși că este un trădător al României, o slugă a Rusiei și o libarcă sinistră care merită evacuată de pe scena politică românească.

    Din păcate, în sondaje, extremiștii și trădătorii de la AUR reprezintă prima opțiune la vot pentru mulți dintre români. Acei români abrutizați de propriile frustrări și eșecuri personale în goana după prosperitate într-un Occident al eficienței profesionale și muncii serioase, dar și sătui de corupția și jaful la care a fost supusă România de mafia politică transpartinică, aceeași mafie care acum se opune reformării Justiției, administrației publice și actului de guvernare.

    În România, lui Trump – regele nebun – îi este băgat pe gât bufonul Simion, sluga lui Putin… iar mulți dintre români nu înțeleg că, în acest festin orgiastic pregătit de demonii acestei lumi, vor fi parte din meniu.

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Clanul Olguța–Manda contra României

    * RĂZBOIUL NEVĂZUT (2): Cum trebuie să fie apărată România în 2026 pe frontul războiului hibrid lansat de Rusia lui Putin și China comunistă

    * AGENȚII HAOSULUI (9): Cum sunt acaparate comunitățile românești din Timocul sârbesc și Bulgaria de naționaliștii pro-Rusia din AUR (Simion) și ACT (Târziu)

    * Monahul Teologos de la Schitul Lacu, de pe Muntele Athos – propagandist pentru ereticul George Simion

    * Despre tiranie: primele 5 reguli ca să-ți aperi libertatea. „Atenție la statul cu un singur partid!”

    * „Rinocerii” – fantomele unei națiuni bolnave

    * Nicușor Dan și Bolojan trebuie să destructureze urgent rețeaua de propagandă și spionaj a Rusiei în România, aplicând „modelul Maia Sandu”!

    * Rusia – dușmanul de moarte al celor două state românești: România și Republica Moldova. O istorie teribilă

    * Ereziile lui Călin Georgescu – un răspuns creștin-ortodox

    * Gânduri la moartea tovarășului Ion Iliescu

    ALTE EDITORIALE:

    – Advertisement –

  • Va fi salvat ministrul Justiției, în scandalul de plagiat, de Universitatea „patronată” de Clanul Olguța-Manda? Ipoteze de lucru

    Una dintre întrebările importante care-și așteaptă răspunsul în scandalul plagiatului comis de ministrul Justiției în lucrarea de doctorat: va fi salvat Radu Marinescu prin intervenția Universității din Craiova (UCV), condusă de Rectorul Cezar Ionuț Spînu, prietenul (soțul?) Alinei Sorina Pistrițu, secretara șefă a UCV și sora Liei Olguța Vasilescu, „Nașa” Clanului PSD Craiova?

    Formal, activitatea de verificare a acuzațiilor de plagiat formulate împotriva lui Radu Marinescu (52 de ani) este în sarcina Comisiei de Etică a Universității din Craiova.

    În ziua de 12 ianuarie, Comisia a luat în discuție aceste acuzații doar cu titlu informativ și a amânat dezbaterea pentru vineri, 16 ianurie 2026, așa cum a comunicat presei: „După discutarea punctelor de pe ordinea de zi, ca urmare a articolelor din presă referitoare la suspiciunea de plagiat a tezei de doctorat a domnului Radu Marinescu, deși problema respectivă nu era pe ordinea de zi anunțată, s-a făcut o informare despre această situație. În urma discuțiilor, Comisia de Etică Universitară a hotărât organizarea unei ședințe extraordinare, vineri, 16.01.2026, pentru a discuta oportunitatea analizei acestei spețe”.

    Atât din modul în care este formulată prima reacție oficială a acestei Comisii pe subiectul suspiciunilor de plagiat, cât și din analiza procedurilor specifice și a componenței Comisiei, rezultă că este foarte mică probabilitatea ca Universitatea din Craiova să confirme că „avocatul de casă” al Clanului Lia Olguța Vasilescu – Claudiu Manda a plagiat cu nesimțire în lucrarea de doctorat.

    – Advertisement –

    Cine sunt președintele și vicepreședintele Comisiei de etică a Universității din Craiova

    Conform site-ului Universității din Craiova, Comisia de Etică este formată din:

    • prof. univ. dr. ing. Sorin Enache – Facultatea de Inginerie Electrică (președinte);
    • conf. univ. dr. Adrian Nicolescu – Facultatea de Litere (vicepreședinte);
    • asist. univ. dr. Camelia Bobașu – Facultatea de Drept (secretar);
    • prof. univ. dr. Adriana Burlea-Șchiopoiu – Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor;
    • prof. univ. dr. ing. Liana Stănescu – Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică;
    • conf. univ. dr. Gabriela Iacobescu – Facultatea de Științe;
    • student Luiza Maria Crețu – Facultatea de Drept;
    • student Andreea-Daniela Brăguță – Facultatea de Educație Fizică și Sport.
    Universitatea din Craiova / FOTO: Facebook

     

    Președintele Comisiei: prof. univ. dr. ing. Sorin Enache

    Profesorul Sorin Enache are un CV impresionant și, la prima lectură, face dovada unui profesionist în domeniul Ingineriei Electrice.

    – Advertisement –

    Absolvent ca șef de promoție 1990 al Facultății de Electrotehnică din Universitatea Craiova, Enache a lucrat o foarte scurtă perioadă ca inginer cercetător la Institutul de Cercetări pentru Mașini Electrice și Transformatoare Craiova.

    În octombrie 1990 și-a început cariera universitară ca preparator la Facultatea de Electromecanică din cadrul Universității Craiova. A parcurs destul de rapid treptele ierarhice universitare. Din octombrie 2009 este profesor universitar la Facultatea de Inginerie Electrică a UCV.

    Profesorul Sorin Enache și-a realizat lucrarea de doctorat în perioada 1993-2001, în domeniul Inginerie Electrică, la Universitatea din Craiova, sub coordonarea prof. univ. dr. ing. Aurel Câmpeanu.

    Totodată, actualul președinte al Comisiei de Etică a UCV a ocupat funcții importante: prodecan al Facultății de Electromecanică (2004-2008), decan al Facultății de Inginerie in Electromecanică, Mediu și Informatică Industrială  (2008-2011), decan al Facultății de Inginerie Electrică (2011-2012).

    Sediul Facultății de Inginerie Electrică Craiova / FOTO: Facebook
    Sediul Facultății de Inginerie Electrică Craiova / FOTO: Facebook

    În ecuația profesională și de familie a președintelui Comisiei de Etică a UCV o regăsim și pe soția acestuia, Monica Adela Enache, în prezent cadru didactic la aceeași instituție universitară ca și soțul ei (Facultatea de Inginerie Electrică), cu gradul universitar de conferențiar.

    Soția președintelui Comisiei de Etică a UCV și-a susținut doctoratul în 2009, la Facultatea de Inginerie în Electromecanică, Mediu și Informatică Industrială, cu teza „Analiza unor procese de bază specifice funcționării motorului sicron cu reluctanță variabilă”. Conducător de doctorat i-a fost același ca și în cazul soțului: prof. dr. ing. Aurel Câmpeanu. Detaliu important: în momentul susținerii lucrării de doctorat de către Monica Adela Enache, decanul facultății respective era Sorin Enache…

    Profesorul Enache a fost membru al Comisiei de Etică a Universității din Craiova în perioada 2017-2020, iar din 2020 este președintele Comisiei.

    Începând cu ianuarie 2017, conform informațiilor oferite de site-ul UCV, Comisia de Etică a analizat 10 dosare privind suspiciuni de plagiat:

    • Dosar 1/2017 / caz lect. univ. dr. asociat Lucian Dindirică (fost viceprimar PSD al Craiovei, cândva foarte apropiat și loial Clanului Olguța-Manda) – respingere sesizare.
    • Punct de vedere 03.2018 / caz Petcu S. Cristian Vasile (protejat al ÎPS Teodosie al Tomisului) – recomandare retragere titlul de doctor în Teologie.
    • Dosar 2/2018 / caz P. D. (nume anonimizat) – propunere retragere titlul de doctor în Drept.
    • Dosar 2/2019 / caz conf. univ. dr. N.C. (nume anonimizat) – respingerea ca nefondată a sesizării.
    • Dosar 9/2019 / caz A. R. K. I. (nume anonimizat) – propunere retragere titlul de doctor în Drept.
    • Dosar 1/2020 / caz P. D. D. L. D. (nume anonimizat) – propune menținerea titlului de doctor în Inginerie.
    • Dosar 3/2021 / caz A. M. M. (nume anonimizat) – propune menținerea titlului de doctor în Management.
    • Dosar 5/2021 / caz I.A.B. (nume anonimizat) – propune menținerea titlului de doctor în Drept.
    • Dosar 7/2021 / caz prof. univ. dr X (nume anonimizat) – încetarea analizei speței pentru că reclamantul nu mai este angajat al Universității.
    • Dosar 2/2025 / caz P. (B.) C. (nume anonimizat) – propune respingere sesizare ca nefondată.

    Observăm că pe parcursul a 9 ani (perioada în care profesorul Sorin Enache a fost membru și președinte), Comisia de Etică a Universității din Craiova a analizat 10 dosare de plagiat, din care în doar 3 cazuri a propus retragerea titlului de doctor.

    Vicepreședintele Comisiei: conf. univ. dr. Adrian Nicolescu

    Conferențiarul Adrian Nicolescu are un CV foarte interesant. Și-a început cariera profesională cu funcția de consilier juridic (decembrie 2013 – ianuarie 2015) la Protect NPG, o firmă de pază care a făcut parte dintr-un grup de firme controlate de controversatul om de afaceri craiovean Cătălin Găgeatu.

    În octombrie 2015, Nicolescu și-a început cariera universitară, ocupând funcția de cadru didactic asociat la Facultatea de Litere a Universității din Craiova.

    În paralel, a ocupat diferite funcții în domeniul juridic și al asistenței sociale:

    • consilier juridic la Societatea profesională notarială Găgeatu Ilie/Găgeatu Ileana Mădălina „LEXUS” (pentru aproximativ o lună: 08.01.2015 – 02.02.2015);
    • inspector de specialitate grupa III la DGASPC Dolj (07.01.2015 – 14.06.2015);
    • expert monitorizare persoane vulnerabile la Departamentul pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (15.06.2015 – 06.09.2015);
    • consilier juridic la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj (07.09.2015 – 29.09.2017).

    În octombrie 2017, Adrian Nicolescu „s-a liniștit” profesional, devenind lector universitar la Facultatea de Litere a Universității din Craiova.

    În octombrie 2022 a obținut titlul de conferențiar universitar, pe care-l are și în prezent.

    Adrian Nicolescu predă studenților de la Facultatea de Litere a UCV cursuri și seminarii în domenii precum „Asistența și protecția drepturilor copilului”, „Instituții europene”, „Politici educaționale și sociale”.

    Nicolescu este absolvent al Facultății de Drept a Universității din Craiova (promoția 2012) și a obținut doctoratul la aceeași facultate, în anul 2016.

    Reacția Comisiei de etică a Universității din Craiova în cazul plagiatului de care este acuzat ministrul Justiției, Radu Marinescu – Ipoteze de lucru

    Ipoteza 1

    Comisia de etică a UCV poate să decidă că nu există condiția oportunității analizării acuzațiilor și să amâne „ad calendas graecas” dezbaterea. Să ne reamintim că punctul de la ordinea de zi a ședinței extraordinare convocată pentru 16 ianuarie 2026 este „a discuta oportunitatea analizei acestei spețe”. O astfel de reacție este însă puțin probabilă și dacă ar fi adoptată, ar fi dovada lașității și, totodată, ar fi prea puțin utilă lui Marinescu.

    Ipoteza 2

    Comisia de etică a UCV preia în lucru dosarul și aplică termenul de 45 de zile calendaristice stabilit de Regulamentul de Organizare și Funcționare, care dispune: „Se pronunţă în termen de 45 de zile calendaristice de la primirea sesizării, prin hotărâre motivată în baza unui raport, care se comunică persoanei cercetate şi persoanei care a formulat sesizarea. Termenul de 45 de zile este un termen de recomandare pentru analiza sesizării”.

    Această soluție de tergiversare a rezolvării ar permite Comisiei de etică să nu se expună în scandal, dar nu i-ar fi de folos lui Marinescu, pe care orice amânare, deocamdată, nu-l ajută.

    Afiș electoral de susținere a candidaturii lui Radu Marinescu la Camera Deputaților / FOTO: Facebook
    Afiș electoral de susținere a candidaturii lui Radu Marinescu la Camera Deputaților / FOTO: Facebook

    Ipoteza 3

    Comisia de etică a UCV poate să solicite un punct de vedere din partea Facultății de Drept din cadrul Universității, acolo unde Marinescu și-a susținut doctoratul. Profesorul Ion Dogaru, coordonatorul științific, a decedat în 2018, astfel că o expertiză asupra acuzațiilor de plagiat poate fi solicitată Facultății de Drept. O astfel de soluție a fost adoptată de Comisie în Dosarul nr. 5/2021, în cazul I. A. B. (nume anonimizat), acuzat de plagiat:

    „După primirea solicitării Ministerului Educației de analiză a sesizării nr. 16159/02.04.2021 privind existența unei situații de plagiat, Comisia de Etică a constatat faptul că domnul prof. univ. dr. I. D., conducătorul știintific al tezei, este decedat. În aceste condiții s-a solicitat Școlii Doctorale a Facultății de Drept a Universității din Craiova să formuleze un punct de vedere. Deși timpul avut la dispoziție pentru analiză a fost relativ scurt, totuși, datorită operativității Școlii Doctorale a Facultății de Drept a Universității din Craiova, a fost posibilă analiza sesizării de către un colectiv de trei specialiști în domeniul tezei.”

    Ipoteza 4

    Comisia de etică a UCV solicită Compartimentului de Digitizare și Verificare Teze de Doctorat să verifice lucrarea de doctorat prin utilizarea „softului antiplagiat iThenticate, recunoscut de Ministerul Educației și achiziționat de UCV”.

    Acest compartiment a fost înființat ca urmare a Hotărârii Consiliului de Administrație al UCV din 19.10.2022, în aplicarea Ordinului nr. 5255/10 septembrie 2021 al Ministerului Educației privind verificarea respectării eticii și a deontologiei universitare în elaborarea tezelor de doctorat.

    În acest context, la nivelul Universității din Craiova a fost adoptată o Procedură privind verificarea antiplagiat a tezelor de doctorat susținute în perioada 1990-2016. Dacă Universitatea din Craiova și-a respectat obligațiile legale stabilite prin ordinul emis de Sorin Câmpeanu, fost ministru al Educației, atunci inclusiv teza de doctorat susținută de Radu Marinescu a fost verificată.

    Însă, chiar dacă lucrarea de doctorat a lui Marinescu a fost verificată (ori va fi verificată) cu ajutorul softului antiplagiat, rezultatul nu este concludent. Motivul l-a explicat chiar Emilia Șercan: „De ce și-ar dori cineva ca o teză de doctorat să fie verificată cu softul și nu de o persoană? Simplu. Softul are limitele sale. În teza lui Marinescu nu am găsit în spațiul online nici măcar un singur rând care să mă ducă spre sursa plagiatului. Nimic”.

    Radu Marinescu, deputat PSD de Dolj, la tribuna Camerei / FOTO: Facebook
    Radu Marinescu, deputat PSD de Dolj, la tribuna Camerei / FOTO: Facebook

    Ipoteza 5

    Comisia de etică a Universității din Craiova nu va înregistra cvorumul stabilit de Regulament, anume minimum 2/3 din membri. Este soluția de avarie, utilă doar dacă gruparea de profesori universitari loiali Clanului Olguța-Manda nu a reușit să identifice soluții optime pentru salvarea lui Radu Marinescu.

    Ipoteza 6

    Comisia de etică a Universității din Craiova decide să studieze speța și în termen scurt, cu mult timp înainte de epuizarea celor 45 de zile, emite un verdict favorabil ministrului Justiției, Radu Marinescu. S-ar confirma, astfel, că Universitatea din Craiova se află sub controlul Clanului Olguța-Manda, cu sprijinul direct sau indirect al rectorului Cezar Ionuț Spînu, partenerul (soțul?) Alinei Sorina Pistrițu, secretara șefă a UCV și sora Liei Olguța Vasilescu – „Nașa” Clanului PSD Craiova.

    Sunt posibile și alte variante de lucru, inclusiv Ipoteza x – Comisia de etică a Universității din Craiova constată că plagiatul există și propune retragerea titlului de doctor. În contextul dat, probabilitatea este de sub 1%…

    Indiferent de decizia pe care o va adopta, Comisia de etică a Universității din Craiova va rămâne în Istorie. Important este însă de care parte a Istoriei…

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Clanul Olguța–Manda contra României

    * RĂZBOIUL NEVĂZUT (2): Cum trebuie să fie apărată România în 2026 pe frontul războiului hibrid lansat de Rusia lui Putin și China comunistă

    * AGENȚII HAOSULUI (9): Cum sunt acaparate comunitățile românești din Timocul sârbesc și Bulgaria de naționaliștii pro-Rusia din AUR (Simion) și ACT (Târziu)

    * Monahul Teologos de la Schitul Lacu, de pe Muntele Athos – propagandist pentru ereticul George Simion

    * Despre tiranie: primele 5 reguli ca să-ți aperi libertatea. „Atenție la statul cu un singur partid!”

    * „Rinocerii” – fantomele unei națiuni bolnave

    * Nicușor Dan și Bolojan trebuie să destructureze urgent rețeaua de propagandă și spionaj a Rusiei în România, aplicând „modelul Maia Sandu”!

    * Rusia – dușmanul de moarte al celor două state românești: România și Republica Moldova. O istorie teribilă

    * Ereziile lui Călin Georgescu – un răspuns creștin-ortodox

    * Gânduri la moartea tovarășului Ion Iliescu

    – Advertisement –

  • Clanul Olguța–Manda contra României – Ziariștii

    Asaltul asupra statului de drept, deja trădat de mafia din Justiție, a ajuns la cote sinistre! La acest moment, loviturile – care se vor a fi mortale pentru democrația din România – sunt lansate de cel mai toxic clan politic mafiot din PSD: cel condus de două personaje absolut malefice – soții Lia Olguța Vasilescu și Claudiu Manda.

    Lia Olguța Vasilescu (51 de ani) este primărița „beculețe de Crăciun” a Craiovei, oraș care în aceste zile este înghețat la propriu, urmare a gravelor avarii din rețeaua de termoficare.

    Claudiu Manda (50 de ani) este europarlamentar la al doilea mandat, mai mult absent la lucrările Parlamentului European, și politician profund corupt. A fost scăpat de judecată de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), care a amânat de 15 ori (!) procesul în care actualul soț al Olguței Vasilescu era judecat pentru fapte de corupție, până la prescrierea faptelor penale.

    Europarlamentarul PSD Claudiu Manda. Sursa: Facebook
    Europarlamentarul Claudiu Manda (PSD) / FOTO: Facebook

    Clanul politic mafiot de la Craiova a început de mai multă vreme o complexă operațiune politică de acaparare a controlului asupra PSD și a unor instituții importante ale statului român.

    – Advertisement –

    Metodele de lucru au fost experimentate de Clan în ultimii aproximativ 10-15 ani, în care au reușit să obțină controlul aproape absolut asupra orașului Craiova și al județului Dolj.

    La acest moment, Clanul controlează Consiliul Local Craiova, beneficiind de o stabilă alianță locală negociată și încheiată „de facto” cu AUR (care a primit postul de viceprimar în persoana traseistului politic Cosmin Corâțu, fost consilier local PNL).

    La nivel județean, Clanul controlează Consiliul Județean, atât prin majoritatea PSD, cât și prin președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile, aflat la al doilea mandat, politician lansat în PSD de fostul baron local, Ion Prioteasa (ani în șir președintele CJ Dolj) și devenit foarte rapid un loial soldățel al Clanului.

    – Advertisement –

    Opoziția politică din cele două consilii – local și județean – este aproape inexistentă, iar liderii locali ai PNL și USR sunt fie incapabili să organizeze acțiuni eficiente de opoziție, fie suspectați de înțelegeri subterane cu Clanul.

    Claudiu Manda și Cosmin Vasile (Președintele Consiliului Județean Dolj). Sursa: Facebook
    Claudiu Manda și Cosmin Vasile (președintele Consiliului Județean Dolj) / FOTO: Facebook

    Cele mai importante instituții publice din Craiova și Dolj sunt controlate de Clan, prin promovarea și numirea fie a unor persoane din cercul familiei (exemplu: Sorin Manda, fratele europarlamentarului, numit manager al Aeroportului Craiova, după ce a fost, succesiv, director al RAT Craiova și „city-manager” al orașului), fie a unor indivizi obedienți din armata de loialiști pe care Clanul o are în organizațiile locale ale PSD.

    Totuși, din confruntările pe care Lia Olguța Vasilescu și Claudiu Manda le-au avut cu DNA și SRI, aceștia au înțeles că nu este suficient să controleze unul dintre cele mai importante orașe ale țării și cel mai dezvoltat dintre județele Olteniei. Puterea locală imensă pe care au dobândit-o nu le garantează imunitatea în fața legii.

    Calea directă spre dobândirea acestei imunități și spre controlul unor instituții vitale pentru existența statului român este dobândirea puterii în PSD. Alegerea lui Sorin Grindeanu în funcția de președinte al partidului reprezintă prima etapă în planul acestui Clan de a-și asigura, treptat, controlul asupra PSD.

    Claudiu Manda și Sorin Grindeanu. Sursa: Facebook
    Claudiu Manda și Sorin Grindeanu / FOTO: Facebook

    Nu întâmplător, Claudiu Manda a fost ales secretar general al PSD, o funcție prin intermediul căreia consortul Olguței Vasilescu are acces și control asupra comunicării interne, a resurselor umane, a bugetului uriaș al partidului, a organizării evenimentelor naționale ale PSD etc. Altfel spus, Claudiu Manda este informat în timp real despre tot ce mișcă în PSD și are pârghii financiare să rezolve orice situație în favoarea Clanului său.

    A doua etapă în ofensiva pregătită de Clan a fost promovarea și numirea în funcția de ministru al Justiției a avocatului „de casă”, Radu Marinescu, despre care curajoasa Emilia Șercan a făcut dovada că a plagiat cu nesimțire în lucrarea de doctorat susținută la Facultatea de Drept din Craiova.

    Salvarea loialului avocățel de casă este pregătită, iar personajul colectiv principal va fi Comisia de Etică a Universității din Craiova. Rectorul Universității este prof. univ. dr. Cezar Ionuț Spînu, un loial aliat și aproape membru de familie al Clanului.

    Rectorul Spînu și Alina Sorina Pistrițu surprinși într-un moment de eleganță și tandrețe la Revelion 2023. Sursa: Știri Craiova
    Rectorul Cezar Ionuț Spînu și Alina Sorina Pistrițu surprinși într-un moment de eleganță și tandrețe la Revelionul 2023 / FOTO: Știri Craiova

    În Craiova este de notorietate că Spînu a promovat-o profesional pe Alina Sorina Pistrițu, sora Liei Olguța Vasilescu. D-na Pistrițu (prietena, partenera, după unii – mai recent – chiar soția lui Spînu) a ocupat (prin concurs, of course) funcția de secretar-șef al Universității din Craiova.

    Amănunt important: alegerea lui Spînu pentru al treilea mandat de rector al Universității din Craiova a fost atacată în instanță. După ceva emoții în rândul Clanului, Justiția și-a făcut „datoria”. Curtea de Apel București – aceeași Curte de Apel București, cea „patronată” de sinistra Lia Savonea și „locotenentele” sale – a respins recent, pe 12 ianuarie 2026, ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată în dosarul în care se ceruse anularea ordinului de numire a lui Spînu ca rector. Soluția instanței a fost emisă la doi ani de la momentul alegerii acestuia și după 14 luni de la deschiderea acțiunii de judecată la Curtea de Apel București (celebrul tras de timp). Soluția nu este definitivă, se poate face recurs în 15 zile de la comunicare, dar cunoscând halul în care a ajuns Justiția să fie dependentă de mafia politică, putem bănui cum se va finaliza speța…

    Clanul trebuie să-l salveze pe Radu Marinescu sau măcar să diminueze efectele negative ale dezvăluirilor făcute de Emilia Șercan despre plagiatul acestuia. Comisia de Etică a Universității din Craiova a anunțat că va dezbate cazul Marinescu în data de 16 ianuarie. S-a obținut suficient timp pentru a fi găsită soluția favorabilă.

    Vom prezenta, în articolul următor, detalii despre componența Comisiei de Etică a Universității din Craiova și despre mecanismul prin care credem că se va încerca salvarea lui Marinescu (deși în plan public e compromis iremediabil).

    Radu Marinescu (în plan secund) – avocatul Liei Olguța Vasilescu încă din 2016 / FOTO: Libertatea
    Radu Marinescu (în plan secund) – avocatul Liei Olguța Vasilescu încă din 2016 / FOTO: Libertatea

    Miza acestui asediu la care Clanul supune statul de drept este foarte mare: controlul selecției procurorilor pentru șefia principalelor parchete din România: Parchetul General, Direcția Națională Anticorupție (DNA) şi Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).

    Săptămâna trecută, Ministerul Justiției, condus de plagiatorul Radu Marinescu, a început selecția pentru următoarele funcții de procurori în mecanismul luptei anticorupție de care dispune statul român:

    • procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), funcție vacantă începând cu data de 31.03.2026;
    • adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiție (PICCJ), funcţie vacantă începând cu data de 29.06.2026;
    • procuror-şef al Direcţiei Naționale Anticorupţie (DNA), funcţie vacantă începând cu data de 31.03.2026;
    • procuror-şef adjunct al Direcției Naţionale Anticorupție (DNA), funcţie vacantă începând cu data de 29.06.2026;
    • procuror-şef adjunct al Direcției Naţionale Anticorupţie (DNA), funcţie deja vacantă;
    • procuror-şef al Direcției de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), funcţie vacantă începând cu data de 14.04.2026;
    • procuror-şef adjunct al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), funcție vacantă începând cu data de 29.06.2026;
    • procuror-şef adjunct al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), funcție vacantă.

    Dacă Radu Marinescu va rămâne ministrul Justiției, Clanul PSD de la Craiova va avea, prin intermediul acestuia, o putere imensă pentru a influența funcționarea instituțiilor anticorupție ale României.

    Bomboana pe coliva democrației românești ar fi numirea lui Manda la conducerea SRI. Prin controlul dobândit asupra principalului serviciu secret al statului român, puterea Clanului ar fi absolută!

    O putere pe care Clanul o va folosi cinic și fără scrupule pentru a-și asigura imunitatea în fața legii și pentru a-și extinde puterea dincolo de hotarele Craiovei și Doljului, acționând sinistru împotriva democrației, a statului de drept și a intereselor cetățenilor români.

    Lia Olguța Vasilescu - „Șefa” grupării PSD de la Craiova. Sursa: Facebook
    Lia Olguța Vasilescu – „Nașa” grupării PSD de la Craiova / FOTO: Facebook

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * RĂZBOIUL NEVĂZUT (2): Cum trebuie să fie apărată România în 2026 pe frontul războiului hibrid lansat de Rusia lui Putin și China comunistă

    * AGENȚII HAOSULUI (9): Cum sunt acaparate comunitățile românești din Timocul sârbesc și Bulgaria de naționaliștii pro-Rusia din AUR (Simion) și ACT (Târziu)

    * Ne-am săturat de voi, magistrați corupți! Nicușor Dan, trezește-te!

    * Monahul Teologos de la Schitul Lacu, de pe Muntele Athos – propagandist pentru ereticul George Simion

    * Despre tiranie: primele 5 reguli ca să-ți aperi libertatea. „Atenție la statul cu un singur partid!”

    * „Rinocerii” – fantomele unei națiuni bolnave

    * Nicușor Dan și Bolojan trebuie să destructureze urgent rețeaua de propagandă și spionaj a Rusiei în România, aplicând „modelul Maia Sandu”!

    * Rusia – dușmanul de moarte al celor două state românești: România și Republica Moldova. O istorie teribilă

    * Ereziile lui Călin Georgescu – un răspuns creștin-ortodox

    * Gânduri la moartea tovarășului Ion Iliescu

    – Advertisement –