Daniela Caimanque îşi supraveghează atentă transferul bunurilor sale către camion, în prima dimineață mai liniştită din Santiago de Chile. Cei doi angajaţi ai firmei de transport au așezat deja bicicleta, televizorul și mai multe cutii de carton. Scaune, rafturi și restul bunurilor lor au fost stivuite în interiorul clădirii pe care Daniela o va părăsi.
„Locuim aici de zece ani, dar acum este super periculos. Ne-am mutat în Providencia (un cartier nordic din Santiago de Chile, capitala). În timpul ultimului incendiu, soțul meu s-a blocat acasă și nu am putut intra, a trebuit să merg la casa surorii mele”, explică femeia de 39 de ani, de profesie inginer.
Casa pe care a ocupat-o este situată pe o stradă laterală a Libertador Alameda Bernardo O’Higgins, unul dintre principalele bulevarde ale capitalei chiliene și, de asemenea, epicentru, alături de Plaza Italia, al protestelor ce par că nu se mai opresc. Şi asta în ciuda acordului politic obținut zilele trecute de preşedintele Pineda pentru a reforma constituția moștenită de la regimurile democratice instalate după dictatura lui Augusto Pinochet.
„Violenţa nu are nicio justificare”
Reședința Danielei este situată în imediata vecinătate a Hotelului Mercure, care a fost devastat la 28 octombrie, şi lângă birourile Integramédica, una dintre cele mai importante firme private ale criticatului sistem de sănătate din Chile, proiectat de regimul militar al lui Pinochet.
Daniela Caimanque, de fapt, recunoaște că susține demonstrațiile împotriva unui sistem care „a agravat inegalitățile” și a transferat sectorului privat o mare parte din serviciile de bază, cum ar fi sănătatea, educația sau aprovizionarea cu apă.
Este doar unul dintre motivele ce a generat o nemulțumire din ce în ce mai mare în rândul claselor mai puțin favorizate, care se plâng că nu pot beneficia de serviciile de care beneficiază elita țării.
Nu este surprinzător că, în cel mai recent raport al OCDE, Chile se număra printre țările dezvoltate cele mai nemulţumite cu sistemul său educațional (poziția 29 din 35) sau cu sănătatea (penultimul loc).
„Aceste demonstrații trebuiau să apară. Problema este că s-au soldat cu violență care nu are nicio justificare”, susține Daniela.
Potrivit ministrului Sănătății, Jaime Mañalich, peste 150 de farmacii au fost distruse în primele zile ale revoltei care a început pe 18 octombrie. Dar oamenii de rând nu consideră asta o mare problemă.
„Aici bogații trăiesc o viață grozavă, iar restul, cu toții, suntem sufocați, plini de datorii și nu știm niciodată cum vom ajunge la sfârșitul lunii. Farmaciile? Se îmbogățesc pe cheltuiala noastră. Stabilesc prețuri foarte mari pentru medicamente”, a explicat Alfonso Vidal, tatăl a doi copii prezenți în mulțimea care se învârtea, vineri, în Plaza Italia.
De la „pace” la moarte, în acelaşi loc, la câte ore distanţă
Pentru a încerca să diminueze mânia protestatarilor, unii distribuitori de medicamente din această zonă au așezat foițe explicative pe fațadele lor, unde susțin că „nu aparțin” niciunui mare lanț. „Suntem o farmacie de cartier”, scria pe faţada unei astfel de clădiri.
La câțiva metri distanță, proprietarii magazinului de hardware Cerro Huelen au scris o disertație lungă despre originea afacerii lor, în același scop al anihilării urii faţă de întreprinzătorii privaţi.
„Acesta este un loc de familie, îngrijit de doi pensionari. Suntem parteneri cu cauza dumneavoastră. Suntem un cuplu de pensionari care sunt obligați să continue să lucreze, deoarece pensiile nu ne ajung. Vă rugăm să nu ne distrugeți visul și să continuați cu cauza dvs., care este și a noastră, fără a ne produce pagube”, scria pe uşa magazinului.
În cadrul acestei dinamici a răului, centrul orașului Santiago pare să fi devenit teatrul unui comportament bipolar, care alternează între o normalitate precară dimineața – când este obișnuit să vezi carabinierii ce reglementează traficul rutier în Plaza Italia sau în faţa cafenelelor tradiționale din zona plină de clienți – și anormalitatea, ori mai potrivit haosul instalat la orele amiezii odată cu reprizele de confruntări între protestatari şi forţele de ordine.
Două realități care au fost surprinse şi vineri, pe de o parte prin imaginea pânzelor albe și a pancartelor având scris cuvântul „PACE” – la începutul zilei – și confruntările violente înregistrate în același loc, după ora 17.00, încheiate cu un protestatar mort.
Ambasadorul Argentinei în Chile, José Octavio Bordón, care a trebuit să fie evacuat marțea trecută din acest district, a declarat că „întreaga zonă din centru nu mai este una a oamenilor”. „Există hoteluri devastate, farmacii, două biserici și o universitate spartă”, a spus diplomatul care avea toate motivele să fie speriat.
Căci după cum rezumă graffiti-urile care au împăienjenit zona de lângă monumentul lui Manuel Rodríguez, concluzia este una care nu anunţă deloc pacea: „Oamenii se luptă, Santiago arde”.
Desfășurarea dispozitivelor militare armate și uniforme ale poliției nu a reușit să frâneze furia protestatarilor care au ocupat străzile nu doar în capitala Santiago de Chile, ci şi în Alto şi mai multe orașe mari, cufundate azi într-un adevărat haos.
Lăcătuşii, la mare căutare în Santiago
Explozia socială a făcut ca zeci de hoteluri, muzee, bănci și tot felul de afaceri din zonă să se protejeze, acoperindu-și frontispiciul cu plăci metalice care dau locului un aspect de teatru de război urban, nicidecum de zonă comercială faimoasă a capitalei chiliene, cum era ea cunoscută înainte.
La amiaza zilei de sâmbătă, doi angajați ai uneia dintre numeroasele companii de lăcătuși (aflate la mare căutare în aceste zile), lucrau de zor pentru a monta astfel de plăci metalice, pentru a sigila ușile și a bloca intrarea într-una din farmaciile lanțului Doctor Simi.
„Au agresat farmacia de două ori. După primul atac, am așezat șipci de fier pentru a consolida ușa metalică, dar au reușit să facă o gaură printre ele. Pentru a străbate acest zid fier, ar fi avut nevoie de un obiect foarte dur, ceea ce se pare că au reuşit”, a spus un expert în ale lăcătuşeriei, care a refuzat să-şi decline identitatea.
În paralel, profitând de armistițiul de dimineață, Nicolás Estay și un grup de voluntari de la Biserica Creștină Internațională au îndepărtat resturile de baricade arse, încercând să facă ordine pe străzile din apropiere.
„Ne coordonăm cu primăria și ei ne spun unde trebuie să mergem. Suntem discipoli ai lui Isus și vrem să ajutăm comunitatea”, spune bunul samaritean ce pare picat din cer într-un astfel de iad metropolitan. Daniela Caimanque este şi ea de acord că „jafurile sunt inacceptabile”, chiar dacă protestele sunt justificate, în opinia ei.
„Sunt opera oamenilor care nu îl au pe Dumnezeu în suflet, care împărtășesc acea lipsă de credință cu mulți membri ai Guvernului”, susţine ea.
Ca și în Hong Kong, turbulenţii chilieni au adoptat diferite simboluri, de la Pikachu la un tânăr îmbrăcat în spiderman, a cărui prezență în Plaza Italia a devenit o imagine virală în țară.
Câinele revoluţionar, simbolul protestelor
Dar niciunul nu a ajuns un personaj la fel de emblematic cu un câine care apare portretizat în picturi murale și afișe purtând o eșarfă înnodată în jurul gâtului – ridicat pe un fel de altar de la marginea Centrului Cultural Gabriela Mistral.
Este „Negro Matapacos”, un maidanez devenit celebru după mobilizările masive pentru educație, din 2011, în Chile. A marșat cu studenții, s-a confruntat cu poliția, a stat sub presiunea apei din tancurile cu lichid, a respirat gaze. A murit în 2017 și a „renăscut” în protestele actuale, ca simbol revoluționar. Apare peste tot: în broșuri, pe tricouri, cămăși, afișe și filtre de Instagram.
De când a devenit popular, Matapacos [în Chile, poliţiştii sunt porecliţi „paco”, iar „mata” înseamnă „omoară” – deci s-ar traduce, „câinele care răpune poliţişti”] s-a transformat treptat într-o icoană a rezistenței de stradă.
„Revoluționar înnăscut, tată a 32 de copii (recunoscuți) și soț a șase doamne, prieten al oamenilor și cel mai rău coșmar al poliției”, spune pagina de Facebook a celebrului patruped, pe care adepții săi i-au dedicat, notează El Mundo.
Miracolul economic al Americii de Sud, după dictatură
Simbolistica e necesară, pentru că în jurul acestor schimbări de regim se ţes şi explicaţiile situaţiei actuale din Chile.
Actualul preşedinte Sebastian Pinera a moştenit un regim politic care a făcut trecerea rapidă de la dictatura militară a lui Augusto Pinochet la democraţie, adoptând modelului unui „capitalism total”.
Chile a devenit rapid miracolul economic al Americii de Sud graţie acestei transformări radicale a unei ţări ruinate de acel regim antidemocratic. Investiţiile străine au luat cu asalt ţara de la Pacific, PIB-ul a explodat, companiile străine au creat mii şi mii de locuri de muncă.
Dar tocmai acest „ultracapitalism” este acum acuzat acum că a uitat de „dreptatea socială”, că totul a ajuns în mâinile marilor companii private, a multinaţionalelor, care au asigurat un nivel îndestulător de trai pentru o pătură privilegiată a societăţii, lăsându-i pe majoritatea chilienilor într-o situaţia precară, fără acces facil la servicii sociale precum educaţie, sănătate, protecţie socială.
Biletul de metrou, doar vârful aisbergului
Criza a izbucnit când, la recomandarea unui grup de experți în transporturi publice, guvernul președintelui Sebastián Piñera a decis să ridice prețul biletului de metrou cu 30 de pesos, ajungând la un maxim de 830 pesos (aproximativ 1,17 dolari americani).
În semn de revoltă, studenții au început iniţial să facă „evaziune în masă” la metrou, ridicând trambuline pentru a intra pe peroane fără a plăti. Poliţia a intervenit, protestatarii au ripostat şi de aici a explodat totul.
Dar biletul de metrou a fost doar pretextul care avea să declanşeze bomba socială. Acumulările de nemulţumire erau mari şi vechi şi niciun guvern după căderea lui Pinochet (1990) nu le-a rezolvat.
Ruptura dintre bogaţi şi săraci, vechea dilemă
Politicienii și experții au spus că creșterea tarifului la metrou este doar „vârful aisbergului” problemelor cu care se confruntă chilienii.
Cuvântul „inegalitate” este cheia confruntărilor din ultimele zile, protestatarii insistând că decalajul social din țara sud-americană este excesiv.
600 de dolari, salariul majorităţii chilienilor
După cum a relevat cea mai recentă expertiză a raportului Panorama Socială a Americii Latine, întocmită de Comisia Economică pentru America Latină și Caraibe (ECLAC), pătura bogaţilor (1% din țară) deţinea 26,5% din avuţia naţională, în 2017, în timp ce 50% din gospodăriile cu venituri mai mici reprezentau doar 2,1% din averea netă a țării.
Pe de altă parte, salariul minim în Chile este de 301.000 de pesos (423 de dolari SUA), în timp ce, potrivit Institutului Național de Statistică din Chile, jumătate dintre lucrătorii din țara respectivă primesc un salariu egal sau mai mic de 400.000 pesos (562 de dolari) pe lună, relatează BBC.
Cu acest salariu, susţin protestatarii, o creștere a biletului de metrou este de neconceput (de altfel, Guvernul lui Pinera a retras decizia de majorare a preţului călătoriei, însă protestele au continuat).
Este, de fapt, dilema majoră a acestei ţări care a uimit lumea într-un timp atât de scurt, pe care vecini ca Argentina, Brazilia, Peru, Bolivia, Venezuela sau Paraguay au privit-o ani la rând cu invidie.
Capitalismul a adus locuri de muncă din belşug pentru chilieni, investiţii în infrastructură şi locuinţe, dar cu toate acestea cetăţenii se simt în continuare prost plătiţi, nedreptăţiţi şi neprotejaţi de către un stat pe care ei îl consideră a fi controlat de marile capitaluri şi dezinteresat de problemele omului simplu.
Capitalismul e rău. Dar socialismul din ţara vecină cum e?
Asta e o faţă a monedei. Cealaltă se vede în ţara din nordul continentului sud-american, Venezuela, unde capitalismul nu există, iar ţara este guvernată de „socialismul” lui Nicolas Maduro.
Aici, oamenii nu se pot plânge că au salarii de 600 de dolari, căci nu au locuri de muncă. Nu doar că nu există slujbe, dar populaţia nu mai are nici mâncare, curent electric, apă, medicamente. Venezuela este un dezastru umanitar specific Africii subsahariene, unde chilienii care protestează azi nu şi-ar dori să trăiască.
Regimul „de stânga” al lui Nicolas Maduro a făcut din Venezuela – ţara cu cele mai mari rezerve de petrol din lume – o ruină. La polul opus, se găseşte acest Chile „de dreapta”, ajuns acum în flăcări pe motiv de capitalism sălbatic.
Zilele trecute, preşedintele Pineda şi grupurile societăţii civile implicate în proteste au ajuns la un acord prin care vor organiza un referendum pentru a reforma Constituţia moştenită după epoca Pinochet – considerată sursa răului actual.
Se credea că o astfel de înţelegere va pune capăt haosului în Santiago de Chile. Dar n-a fost aşa şi astăzi nimeni nu mai ştie ce poate opri acest infern care a cuprins ţara-paradis a Americii Latine.
„Bolivia nu va tolera nicio ingerință din partea guvernului venezuelean”, a declarat Arturo Murillo, ministru în guvernul interimar din Bolivia. „De 14 ani, au făcut ceea ce și-au dorit în ţara noastră”, a spus el, referindu-se la alianța țării cu Venezuela și Cuba în ultimul deceniu.
„Cea mai dezastruoasă lovitură de stat din istorie a fost consumată. Un senator de dreapta se autonumește președinte al Senatului și apoi președinte interimar al Boliviei, fără cvorum legislativ, înconjurat de un grup de complici și susținut de forțele armate și de poliție, care reprimă poporul”.
Cel mai recent exemplu este acordarea premiului Cervantes 2019 poetului catalan Joan Margarit (Sanaüja, Lleida, 1938).
În ultimele nopţi, forţele de ordine s-au luptat din greu cu bandele violente catalane, la graniţa cu Franţa. Transportatorii au anunţat că au suferit deja pierderi imense din cauza blocării autostrăzii AP-7, din cauză că produsele agricole exportate spre Franţa, Italia, Germania şi alte ţări europene.
Adepţii Tsunami Democratic sunt în general tineri manipulaţi de politicienii catalani, care pun în practică dorinţele liderilor separatişti, pe care aceştia nu le pot aplica decât cu ajutorul maselor de manevră. Unii chiar cred sincer în ideea independenţei – o utopie în Uniunea Europeană de azi.
Azi, este prevăzut ca „Tsunami Democràtic” să anunţe noi acţiuni de protest împotriva sentinţei de condamnare a liderilor separatişti. După ce şi-au anunţat satisfacţia pentru blocajul autostrăzii, liderii organizaţiei s-au arătat bucuroşi şi că acţiunea lor violentă a „contaminat” şi Franţa. Au lăsat de înţeles că vor să „exporte” haosul spre Europa.
