Răzvan Ştefănescu – românul din Suedia care a declanşat un val imens de simpatie populară în România, prin scandalul plăcuţelor de înmatriculare – a decis să candideze, ca independent, pentru un loc de europarlamentar, la alegerile de anul viitor pentru Parlamentul European. „Am luat decizia de a candida independent la alegerile de anul viitor pentru Parlamentul European, asta după multe gândiri şi răzgândiri. Am decis să fac acest pas pentru că NU sunt mulţumit de calitatea oamenilor care îi reprezintă pe români în faţa Europei, pentru că m-am săturat să fim mințiți și pentru că îmi doresc să fac mai mult pentru noi. Vreau ca noi toţi, cei din Diaspora, să fim şi mai uniţi, mai ales acum când ţara noastră, pe care am fost obligaţi s-o părăsim, trece prin clipe cumplite. Vreau să putem vota liber, fără sabotaje de genul celor din 2014, să ajutăm măcar cu un simplu vot România. Ştiu că va fi greu și asta pentru că legislația electorală din România spune că o persoană care vrea să candideze la alegerile europarlamentare, ca independent şi nu pe liste de partid, trebuie să strângă 100.000 de semnături. Dar tocmai de aceea mă bazez pe sprijinul vostru. Sunt român şi iubesc România la fel ca voi toţi, vreau să fac ce pot eu mai bine pentru ţara mea. Doar împreună putem reuși!”, a declarat Răzvan Ştefănescu în exclusivitate pentru ZIARISTII.com. 
În vara aceasta, pe 17 iulie, însoţit de soţia sa Laura şi de băieţelul lor Andrei (8 ani), Răzvan Ştefănescu a venit în vacanţă în România. Au intrat în ţară pe la punctul de frontieră Nădlac cu maşina proprie având numărul de înmatriculare „MUIEPSD„, personalizat şi legal înregistrat în Suedia, cu valabilitate în toate ţările UE, inclusiv în România. Trecerea sa prin ţară a atras un val imens de simpatie şi solidaritate şi a declanşat o serie de creaţii cu aceeaşi temă ca a plăcuţelor, care au umplut internetul. Pe câmpuri, în vârful munţilor, pe ogoare, pe şosele, în aer cu paraşuta, pe străzi la manifestaţii şi în mii şi mii de locuri pe reţelele de socializare, „MUIE PSD” a devenit cea mai puternică armă a românilor fără de putere împotriva „Ciumei Roşii”. Situaţia a atras ura guvernării PSD-ALDE. Imediat, capii Poliţiei Rutiere s-au pus pe treabă şi au început să se ocupe de „suedez”. A început o operaţiune de filaj şi urmărire, plus zile de căutări în legislaţia rutieră, pentru a-i găsi românului din Diaspora nod în papură. La final, după o astfel de operaţiune inutilă şi care încălca drepturile civile ale şoferului, poliţiştii l-au săltat pe Răzvan Ştefănescu dis-de-dimineaţă şi l-au dus abuziv la Poliţie. I-au demontat plăcuţele de înmatriculare, prin încălcarea legislaţiei, şi l-au obligat să pună plăcuţele vechi, nepersonalizate. 
Într-o conferinţă de presă ridicolă, şefii Poliţiei Rutiere s-au făcut de râs în văzul unei ţări întregi, invocând în sprijinul acţiunilor lor o anume Convenţie de la Viena, care într-adevăr nu permitea folosirea plăcuţelor de înmatriculare doar din litere, dar în 1968! Dând dovadă de multă incompetenţă (folosită de liderii politici tocmai pentru a le obţine slugărnicia), respectivii nici măcar n-au avut curiozitatea să verifice dacă acea prevedere mai era valabilă. Şi nu mai era! Între timp, printr-un abuz incalificabil rămas încă în aer, poliţiştii îi făcuseră dosar penal lui Răzvan Ştefănescu! Ulterior, la presiunile presei şi ale opiniei publice din ţară şi din Diaspora, dosarul a fost clasat. Cu toate acestea, nimeni nu a fost sancţionat nici măcar administrativ pentru timpul pierdut de poliţişti pe banii contribuabililor pentru a-l „dovedi” pe un simplu cetăţean care „greşise” în a-şi arăta dezgustul total faţă de practicile vulgare ale guvernării. 
Răzvan Ştefănescu s-a întors în cele din urmă liniştit în Suedia, unde e stabilit din mai 2016. Locuieşte în suburbia Akersberga, aparţinând de capitala Stockholm. Visul său rămâne acelaşi ca al multor români din Diaspora: de a se putea întoarce cândva acasă, într-o ţară în care să nu mai fie posibile abuzuri precum cel trăit de el pe viu sau, mai ales, de genul represiunii din 10 august (în Piaţa Victoriei, unde de asemenea a fost prezent). Răzvan Ştefănescu a revenit în România pe 1 Decembrie, de Ziua Naţională, la Alba Iulia, alături de mai mulţi români din Diaspora care au dorit să sărbătorească 100 de ani de la actul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
În vara aceasta, pe 17 iulie, însoţit de soţia sa Laura şi de băieţelul lor Andrei (8 ani), Răzvan Ştefănescu a venit în vacanţă în România. Au intrat în ţară pe la punctul de frontieră Nădlac cu maşina proprie având numărul de înmatriculare „MUIEPSD„, personalizat şi legal înregistrat în Suedia, cu valabilitate în toate ţările UE, inclusiv în România. Trecerea sa prin ţară a atras un val imens de simpatie şi solidaritate şi a declanşat o serie de creaţii cu aceeaşi temă ca a plăcuţelor, care au umplut internetul. Pe câmpuri, în vârful munţilor, pe ogoare, pe şosele, în aer cu paraşuta, pe străzi la manifestaţii şi în mii şi mii de locuri pe reţelele de socializare, „MUIE PSD” a devenit cea mai puternică armă a românilor fără de putere împotriva „Ciumei Roşii”. Situaţia a atras ura guvernării PSD-ALDE. Imediat, capii Poliţiei Rutiere s-au pus pe treabă şi au început să se ocupe de „suedez”. A început o operaţiune de filaj şi urmărire, plus zile de căutări în legislaţia rutieră, pentru a-i găsi românului din Diaspora nod în papură. La final, după o astfel de operaţiune inutilă şi care încălca drepturile civile ale şoferului, poliţiştii l-au săltat pe Răzvan Ştefănescu dis-de-dimineaţă şi l-au dus abuziv la Poliţie. I-au demontat plăcuţele de înmatriculare, prin încălcarea legislaţiei, şi l-au obligat să pună plăcuţele vechi, nepersonalizate. Într-o conferinţă de presă ridicolă, şefii Poliţiei Rutiere s-au făcut de râs în văzul unei ţări întregi, invocând în sprijinul acţiunilor lor o anume Convenţie de la Viena, care într-adevăr nu permitea folosirea plăcuţelor de înmatriculare doar din litere, dar în 1968! Dând dovadă de multă incompetenţă (folosită de liderii politici tocmai pentru a le obţine slugărnicia), respectivii nici măcar n-au avut curiozitatea să verifice dacă acea prevedere mai era valabilă. Şi nu mai era! Între timp, printr-un abuz incalificabil rămas încă în aer, poliţiştii îi făcuseră dosar penal lui Răzvan Ştefănescu! Ulterior, la presiunile presei şi ale opiniei publice din ţară şi din Diaspora, dosarul a fost clasat. Cu toate acestea, nimeni nu a fost sancţionat nici măcar administrativ pentru timpul pierdut de poliţişti pe banii contribuabililor pentru a-l „dovedi” pe un simplu cetăţean care „greşise” în a-şi arăta dezgustul total faţă de practicile vulgare ale guvernării. Răzvan Ştefănescu s-a întors în cele din urmă liniştit în Suedia, unde e stabilit din mai 2016. Locuieşte în suburbia Akersberga, aparţinând de capitala Stockholm. Visul său rămâne acelaşi ca al multor români din Diaspora: de a se putea întoarce cândva acasă, într-o ţară în care să nu mai fie posibile abuzuri precum cel trăit de el pe viu sau, mai ales, de genul represiunii din 10 august (în Piaţa Victoriei, unde de asemenea a fost prezent). Răzvan Ştefănescu a revenit în România pe 1 Decembrie, de Ziua Naţională, la Alba Iulia, alături de mai mulţi români din Diaspora care au dorit să sărbătorească 100 de ani de la actul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
Alex Mihai Stoenescu: „Jivkov avea un sistem de putere foarte asemănător cu cel al lui Ceauşescu. Avea Biroul Politic compus din 11 membri, dintre care 6 erau rudele lui. Tot în Biroul Politic se afla şi Petăr Mladenov, omul tânăr, omul lui Gorbaciov. Fusese băgat acolo, ştia şi Jivkov de el. Jivkov făcuse ca Honecker, în ultimele luni ale anului 1989, cu perestroika. Declara: «Gata, adoptăm perestroika!». A dat jos lozincile cu Partidul Comunist. «Facem perestroika, dar cu noi la conducere!». Iar Gorbaciov nu accepta. Şi atunci, văzând că Jivkov nu cedează şi că grupul tânăr nu avea putere, este băgat în scenă şeful Armatei, generalul Dobri Djurov, omul Moscovei. Jivkov face o plenară a Comitetului Central şi o manifestaţie de sprijin pentru Partidul Comunist Bulgar şi pentru el, personal. Şi anunţă în toate întreprin- derile. Se pregătesc muncitorii cu pancarte, cu «Trăiască tovarăşul Todor Jivkov!», cu partidul. Securitatea bulgară blochează venirea muncitorilor la manifestaţie. Îi lasă în curţi în aşteptare, că «s-a amânat manifestaţia». În acest timp, în Biroul Politic, Mladenov a ameninţat cu demisia. Pe Jivkov nu-l mişca demisia lui Mladenov, abia scăpa de el. Numai că Mladenov nu era de capul său. El era Moscova. Or, demisia lui avea cu totul altă dimensiune. Şi atunci, de frică să nu se ajungă într-o situaţie conflictuală cu Moscova, Jivkov a acceptat târgul propus de perestroikişti: să rămână preşedinte al Bulgariei, dar să renunţe la funcţia de conducător al partidului, pe care s-o preia Mladenov”.
Ceea ce urmează pare desprins din filme hollywoodiene. „Se termină şedinţa Biroului Politic, se deplasează toţi şi ocupă tribuna de la Comitetul Central. Prim-ministrul bulgar, care era membru în Biroul Politic, vine la microfon şi anunţă că «în urma şedinţei Biroului Politic s-a hotărât schimbarea tovarășului Jivkov din toate funcţiile de partid şi de stat». Când a făcut acest anunţ, s-a sprijinit pe înţelegerea pe care o avea cu ministerele de forţă. Dobri Djurov, general bătrân, trecut de 80 de ani, era ca şi pe jumătate rus. Şi Dobri Djurov a înconjurat Sofia cu trupe, iar Securitatea le-a dat drumul muncitorilor să vină. Era manifestaţia cu Partidul Comunist Bulgar, cu portretele lui Jivkov. Cei de la tribună tocmai anunţau că Jivkov a fost dat jos. Era de tot râsul, un tablou suprarealist: cei din Piaţă strigau, toţi, cu Jivkov, iar cei de la tribună anunţau că s-a terminat cu Jivkov, acum e tovarăşul Mladenov! Oamenii din piaţă erau programaţi, săracii. Mladenov râdea tâmp şi dădea din mâini. Jivkov, iniţial, ieşise furios din sală. A încercat să-şi contacteze Armata, Securitatea, dar nimeni nu a răspuns. Dobri Djurov a preluat pentru câteva ore comanda. Afară, la tribună, a ieşit echipa Moscovei, cu Mladenov, cu Dobri Djurov… În mişcarea asta a contat mult autoritatea pe care o avea Armata. Iar Dobri Djurov chiar avea autoritate; toată lumea ştia că el este vocea Moscovei.”
Vestea schimbării lui Jivkov a ajuns repede la urechile lui Ceauşescu. Unul dintre membrii Biroului Politic bulgar a transmis imediat la Bucureşti, în amănunt, ce s-a întâmplat la Sofia. În plus, manifestaţia şi cuvântarea lui Dobri Djurov au fost transmise de Televiziunea Bulgară, care era recepţionată şi în capitala României.
Manfred Weber (foto) și-a construit platforma politică pe un mesaj ferm în apărarea statului de drept și a independenței justiției. El a criticat deseori, cu asprime, derapajele puterii socialiste de la București, atât în 2012 (puciul anti-Băsescu), cât și în 2017-2018 (jihadul anti-justiție).
Începe emisiunea lui Hoandră, dar nu cea de duminică (promo Putin), ci cea de sâmbătă (promo Gușă). Le zice Hoandră, le spune verde-n față: „Succes mare la judo, plus Partidul Realitatea, care se adaugă televiziunii Realitatea… Iată de ce Cozmin Gușă a devenit inamicul unor forțe obscure. Din toate părțile e această teamă de Partidul Realitatea”.
Invitații, jenați, se abțin. Preferă să vorbească despre violențele din Franța. Doar unul e hotărât pe meserie: Florian Bichir, ex-ziarist (am fost colegi la EVZ). Tocmai s-a întors de la Focșani, unde între felul doi și desert a constatat că baronul Oprișan e „un mare, mare patriot”.
Încep discuțiile serioase, despre politică. Deschidere prudentă, dar precisă: „Eu nu mă pricep la sociologie, dar Cozmin Gușă se pricepe„. Apoi, analiza: „Hai să spunem că aveți 3%, peste 300.000 de români se uită la Realitatea TV. Înmulțești cu doi și faci un partid de peste 600.000!”
În ianuarie 2016, fotografia copilului cu tricou din pungă de plastic făcea înconjurul lumii. Și ajungea la marele Messi.
A fost odată o echipă, FC Barcelona, care în decembrie 2016 făcea un turneu în Qatar. Acolo a fost dus Murtaza să-și întâlnească idolul argentinian. Puștiul a purtat tricoul lui Messi, iar Messi l-a luat în brațe. Așa s-a născut o nouă fotografie condamnată să facă înconjurul lumii.
Mihail Gorbaciov: „Principialitatea şi răbdarea noastră în relaţia cu Ceauşescu şi cu ţara, în general, l-au scuzat. Impresionează construcţiile care se execută în Bucureşti. O arhitectură ambiţioasă. Ceauşescu a comunicat că, în 1990, problema locuinţelor va fi rezolvată. Însă situaţia oamenilor este extrem de dificilă. Zece kilograme de carne pe cap de locuitor, pe an. Datoria externă este de aproximativ 3 miliarde de dolari. Sunt probleme cu căldura, alimentele, bunurile de larg consum şi energia electrică. Ceauşescu ne-a încredinţat tot timpul că la el totul a fost de mult rezolvat. Mă uit la el, îl ascult şi mă simt prostit. La el totul a fost deja hotărât: şi în problema democraţiei, şi în problema alegerilor libere, şi în problema cooperatistă şi a drepturilor colectivelor de muncă.
Ceauşescu s-a supărat foarte tare când eu, în mod public, la o mare adunare, am vorbit despre glasnost (transparenţă), despre perestroika (reformă), când mi-am permis să vorbesc în mod concret despre ceea ce facem noi în URSS. Acest lucru l-a scos din minţi. De aceea trebuie să ne comportăm cu el cu grijă, treptat, fără să ne grăbim, fără să exagerăm posibilităţile noastre, luând în considerare, totodată, faptul că în societatea românească se doreşte foarte mult apropierea de noi.
Experienţa trăită de Gorbaciov cu Ceauşescu în 1987 nu era prima de acest gen. În noiembrie 1986, cei doi se întâlniseră la Moscova, în cadrul unei reuniuni a conducătorilor statelor comuniste. Pe 13 noiembrie 1986, Gorbaciov a prezentat Biroului Politic al CC al PCUS bilanţul acelei reuniuni. Despre toţi avea cuvinte de laudă, doar Ceauşescu era „oaia neagră”.
Se plânge Cristache: „Mi s-a pus eticheta asta, <<sclavul lui Voiculescu>>. Nu mi se spune <<prostul lui Voiculescu>>, <<idiotul lui Voiculescu>>, sună mai bine <<sclav>> „.Lavinia se solidarizează cu el, doar e pățită: „Cum aș putea să nu-mi amintesc eu că m-a trimis Băsescu pe centură?!”. Adevărul e că a trimis-o. Și nu sunt dovezi că s-ar fi întors de acolo.La europarlamentare cine va ieși pe primul loc?, este întrebat „Sărmăluță”. / „PSD, evident”. Foarte evident.Cristache a depistat dușmanul țării: „Nu înțeleg retorica agresivă a USR. Mă și întreb: băi nene, ce vor ăștia de la mine? Nu înțeleg ura, de ce urăsc unii”.Cioloș? „Idol de tinichea. Împăratul e gol”.„Mie-mi spui?”, se văicărește țata Lavinia. „În 2014 mi-am luat-o din toate părțile pentru că am pus o întrebare. Asta e, sufeream pentru Basarabia… Apoi am auzit că voiau unii să-mi verse cafeaua în cap…” Mult mai rău, cucoană! N-ai vrea să știi ce voiau unii când ai pus întrebarea neroadă, ca să-l îngropi pe Iohannis și să-l scoți președinte pe Ponta…
„O să-mi anulez votul!”, anunță Cristache. „Nu prea am pe cine sa votez”. Își merită leafa de 8.000 de euro: mesajul ăsta e directivă PSD.„Nu dau sfaturi partidelor. Muncă patriotică nu mai fac. Ajunge! Lucrez la o instituție a statului – e de ajuns”. Doar n-o să facă ore suplimentare pentru o amărâtă de leafă. Muncă patriotică de 8.000 de euro – e de ajuns.„Sărmăluță” anunță solemn: „Întotdeauna mi-a fost frica de penibil”. Nu se vede.Dar are o părere despre Iohannis: „E un om leneș”. Prilej pentru divorțata lu’ Vâlcov să se maimuțărească: „Nu, hai, zi ceva de bine, că mi se închide emisiunea!” Asta-i diversiune grosolană: nu Iohannis are puterea în TVR, ci Dragnea. Nu Iohannis îți poate da un contract nerușinat ca să faci pe ziarista, ci Dragnea. La Daddy e puterea. Dar e mai rentabil să pozezi în victimă a lui Iohannis.
La Roșiori de Vede, în Teleorman, organizația de tineret a PSD a pornit cu colindatul în ziua de Moș Nicolae. Joi, 6 decembrie, vreo zece flăcăi trandafirii (cam misogini, că n-au luat nicio fată cu ei!) au aplicat principiul sfânt moștenit de la PSD-iștii cu experiență: pupă-l în bot și ia-i un vot, fie viu sau fie mort!
Cele 11 poze de pe pagina TSD Roșiori de Vede sunt însoțite de următorul text: „Echipa TSD Roșiorii de Vede l-a ajutat pe Moș Nicolae sa aducă zâmbetul pe chipul copiilor care fac parte din 5 familii nevoiașe din Roșiorii de Vede. Orice gest mic este important atunci când aduce bucurie, mai ales în sufletul unui copil”.
Misterioasa replică a lui Gorbaciov
Incompatibilitatea dintre Ceauşescu şi Gorbaciov devenise evidentă cu mult înaintea întâlnirii de la Moscova. Pe 4 decembrie 1989, ei se aflau la capătul unui an în care avuseseră mai multe conflicte dure în întâlnirile directe. Istoricul Alex Mihai Stoenescu descrie ciocnirea cea mai violentă, care avusese loc pe 7–8 iulie 1989, la Bucureşti, cu numai cinci luni înaintea celei de la Moscova. „Întâlnirea s-a desfăşurat în vila din Cartierul Primăverii a unui fost ministru de Interne, Alexandru Drăghici. Gorbaciov venise la şedinţa Comitetului Politic Consultativ al Tratatului de la Varşovia. Seara, el a avut o discuţie privată cu Ceauşescu. S-au certat atât de tare, încât erau să se ia la bătaie. Mai aveau puţin şi intrau gărzile peste ei, să-i despartă.”
Istoria întâlnirilor Ceauşescu–Gorbaciov era însă mai veche. Prima vizită la Bucureşti a liderului sovietic a avut loc spre sfârşitul lunii mai 1987. Gorbaciov era „ţar” la Kremlin de doi ani, Ceauşescu stăpânea România de 22 de ani. Reprezentau două generaţii politice diferite, care aveau să se dovedească ireconciliabile.