Autor: Grigore Cartianu

  • Scrisoarea în care Einstein neagă existența lui Dumnezeu și a „poporului ales” a fost vândută cu 3 milioane de dolari

    O scrisoare a lui Albert Einstein, cunoscută drept „Scrisoarea despre Dumnezeu”, a fost vândută marți pentru 2,89 milioane de dolari, într-o licitație organizată de Christie’s la New York. Suma este aproape dublă faţă de cât s-a estimat iniţial, transmite BBC. Când Christie’s a anunțat scoaterea ei la licitație, scrisoarea lui Einstein a fost evaluată la 1-1,5 milioane de dolari.

    Epistola are o pagină și jumătate și a fost scrisă în limba germană, în 1954, cu un an înainte de moartea lui Einstein (la vârsta de 74 de ani). Aflat atunci la Universitatea Princeton din statul american New Jersey, marele fizician – autorul teoriei relativității – i-a adresat-o filosofului Eric Gutkind.

    Precedenta vânzare a acestei scrisori a avut loc în 2008, când epistola a fost adjudecată de un colecționar privat pentru 404.000 dolari, a precizat Christie’s. În zece ani, prețul a crescut de peste 7 ori.

    Cuvântul Dumnezeu – „produsul slăbiciunilor umane”

    Scrisoarea conține reflecții despre Dumnezeu, Biblie și iudaism. În rândurile sale, Einstein refuză orice credință religioasă, notează agenția France Presse.

    „Cuvântul Dumnezeu nu este pentru mine nimic altceva decât produsul slăbiciunilor umane, iar Biblia o culegere de legende venerabile, dar, în ciuda a toate, destul de primitive. Nicio interpretare, oricât de subtilă, nu va schimba nimic (pentru mine)”, scria Einstein.„Este una dintre cele mai categorice declarații în dezbaterea <<știință contra religie>>”, crede Peter Klarnet, specialist în cărți și manuscrise la Christie’s.

    Chiar dacă era evreu, Einstein scria că nu există „popor ales”

    În scrisoarea din 1954, Einstein nu scutește nici iudaismul.„Pentru mine, religia iudaică este, ca orice altă religie, expresia unei superstiții primitive. Iar poporul evreu, din care cu mândrie fac parte și în a cărui mentalitate mă simt profund ancorat, nu înseamnă o formă de demnitate diferită de a altor popoare. Din experiența mea, nu sunt mai buni decât alte grupuri umane, chiar dacă sunt protejați de cele mai grave excese prin lipsa lor de putere. Nu găsesc nimic la ei care să justifice termenul de (popor) «ales». Nicio interpretare, oricât ar fi de subtilă, nu schimbă nimic pentru mine”.

    Premiul Nobel în 1921

    În octombrie 2017, o notă redactată de Einstein, privind teoria relativităţii, a fost vândută la licitaţie pentru 1,56 de milioane de dolari.

    Albert Einstein a publicat teoria relativităţii restrânse în 1905, completând-o în 1915 cu teoria relativităţii generalizate. În aceasta, el a afirmat că timpul accelerează sau încetineşte în funcţie de viteza de deplasare a unui obiect în spaţiu, relativ la poziţia unui alt obiect.

    Einstein a primit Premiul Nobel pentru fizică în 1921.

  • Pieleanu despre Andreea Cosma: „De ce s-o bagi în pușcărie? N-a omorât, n-a dat în cap”.

    Pieleanu despre Andreea Cosma: „De ce s-o bagi în pușcărie? N-a omorât, n-a dat în cap”.

    Condamnarea deputatei Andreea Cosma la 4 ani de închisoare, pentru complicitate la abuz în serviciu, l-a mâniat rău pe sociologul de casă al PSD, Marius Pieleanu.

    Invitat, ca de obicei, la Antena 3, Pieleanu i-a luat apărarea deputatei PSD, care se afla în studio. El s-a lansat într-o argumentație anti-justiție, contestând sentința instanței de trei judecători de la Înalta Curte.

    „Ce-a făcut femeia asta ca s-o bagi în pușcărie?! N-a omorât, n-a dat în cap. Ne jucăm cu libertatea oamenilor. Suntem nebuni? Noi pedepsim, noi nu facem dreptate. E o femeie singură, tânără… vrea să facă o carieră… crește un copil de… câția ani are, doamnă?… așa, opt ani… Până când vom continua să băgăm în pușcărie oameni nevinovați?! L-ai prins, ia-i banii, nu-i distruge viața!”

    Marius Pieleanu este bine cuplat la banii publici, prin contractele grase pe care le încheie cu diverși baroni PSD pentru „servicii sociologice”, dar și prin jobul de conferențiar universitar doctor pe care-l are la Facultatea de Știinţe Politice, Catedra de Sociologie, din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA).

  • Senatul trage de timp pentru a prescrie șpaga de 800.000 $ a lui Tăriceanu

    Recomandările imperative ale instituțiilor europene nu-i interesează pe cei din guvernarea borfașilor: jihadul anti-justiție merge mai departe.

    Comisia juridică a Senatului a amânat astăzi, pentru a doua oară, și tot cu o săptămână, votul privind cererea procurorilor DNA de începere a urmăririi penale a lui Călin Popescu Tăriceanu. Acesta este acuzat că a luat mită 800.000 de dolari în dosarul licențelor Microsoft.

    Dintre cei 11 membri ai Comisiei, șase sunt de la PSD (inclusiv președintele Robert Cazanciuc) și unul de la ALDE, deci coaliția de guvernare are controlul absolut. Ceilalți membri ai Comisiei sunt de la PNL (2), ALDE (1) și UDMR (1).

    Deși DNA a solicitat ridicarea imunității lui Tăriceanu pe 7 noiembrie, Senatul – condus chiar de Tăriceanu – n-a făcut practic niciun pas în direcția aplicării justiției. Pare o tragere de timp deliberată, dat fiind că faptele de care este acuzat Tăriceanu s-ar putea prescrie la sfârșitul anului dacă nu va începe urmărirea penală.

    Președintele Comisiei, Robert Cazanciuc, a oferit explicații penibile: „Ieri (luni), avocatul domnului Tăriceanu a depus note scrise în apărare, un material destul de consistent. Colegii mei nu au reuşit să vadă acest material în totalitate. De asemenea, am primit ieri şi astăzi mai multe cereri de studiere a dosarului de către senatori care nu sunt membri ai Comisiei juridice. În consecinţă, am hotărât să trimitem Biroului Permanent aceste solicitări, cu recomandarea de a permite colegilor senatori, nemembri ai Comisiei, să poată studia dosarul în cadrul Comisiei juridice după o procedură de confidenţialitate. (…) De asemenea, în acest interval, colegii mei vor studia notele trimise în apărare de domnul Tăriceanu. Practic, dezbaterea pe fond o vom face săptămâna viitoare”.

    Termenul de prescripție e de 10 ani. Suntem la 9 ani și 11 luni

    Conform G4Media, dosarul de luare de mită al lui Tăriceanu s-ar putea prescrie la sfârşitul acestui an, întrucât luarea de mită se prescrie după 10 ani, iar șeful Senatului este acuzat de DNA că „ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, foloase materiale în valoare de aproximativ 800.000 USD de la reprezentanţii unei companii austriece”.

    Cursul prescripției poate fi întrerupt doar dacă procurorii apucă să-l pună sub acuzare în interiorul termenului de 10 ani. Dar punerea sub acuzare e posibilă doar dacă Senatul îi ridică imunitatea.

  • Escobar din Teleorman – Ziariștii

    Escobar din Teleorman – Ziariștii

    Ziua de luni, 3 decembrie 2018, a consemat o premieră neagră pentru justiția română: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie n-a putut judeca niciun dosar. Toate spețele au fost amânate pentru luna ianuarie 2019, cu alte completuri de 5 judecători.

    Pe rolul magistraților se aflau 25 de dosare, majoritatea cu nume grele printre cei judecați: Liviu Dragnea, Victor Ponta, Toni Greblă, Sebastian Ghiţă, Cristian Rizea, Viorel Hrebenciuc, Tudor Chiuariu etc. Toți, unul și unul. Actuali sau foști parlamentari, unii și foști miniștri.

    Judecătorii din completul de 5 penal au acordat un termen administrativ pentru data de 14 ianuarie, ca urmare a deciziei Curţii de Apel Bucureşti prin care s-a dispus suspendarea tragerii la sorţi a noilor completuri de 5 judecători.

  • Odă Vasilicăi. Lavinia Șandru, cele mai rușinoase osanale, demne de Epoca de Aur

    Interviul-omagiu luat de Lavinia Șandru premierului Viorica Vasilica Dăncilă și difuzat de TVR pe 1 Decembrie, de Ziua Națională, depășește în slugărnicie multe producții ale epocii ceaușiste. Nici nu mai contează ce spune Dăncilă. E suficient ce gângăvește fosta soție a lui Darius Vâlcov. Recital!

    • „În momentul când au fost atacuri la adresa țării noastre în Parlamentul European, ați mers acolo, ați răspuns la toate întrebările…”
    • „Cu excepția celor care atacau, reacțiile au fost pozitive în totalitate„.
    • „Dar despre atacurile venite din partea alor noștri, ce-au spus?”
    • „În ciuda tuturor atacurilor și reticențelor venite în special din zona de opoziție, cum că România n-ar fi pregătită, că nu știm ce trebuie să facem acolo, că nu cunoaștem mecanismele… nu se pune problema. Le cunoaștem, dvs. le cunoașteți, că la mare parte dintre ele ați lucrat, ca să le gândiți și să le faceți, apropo de mecanismele după care funcționează Uniunea Europeană”.
    • „Sunteți un om care țineți mult la Europa. Se vede în momentul în care vorbiți despre acest minunat proiect care se numește Uniunea Europeană”.
    • „În următoarele șase luni, eu cred că Europa ar trebui să se bucure de ceea ce urmează să se întâmple, pentru că se va ocupa de ea un om care o iubește„.
    • „În Europa sunt multe partide eurosceptice. Ce credeți că ar trebui făcut pentru ca lumea să vorbească despre acest proiect și despre Europa așa cum vorbiți dvs.?”
    • „Eu mi-aș dori ca România să salveze proiectul Uniunii Europene, deși poate mulți mă consideră mult prea entuziastă în sensul acesta, dar știu pe ce mă bazez”.
    • „Sunt convinsă că următoarele șase luni, pentru proiectul european, vor fi o reușită tocmai datorită României„.
    • „Doamna prim-ministru, vă mulțumesc din suflet pentru ați avut bunăvoința să fiți alături de noi în acest proiect atât de important pentru România”.
  • PSD pierde majoritatea în Camera Deputaților! Dragnea, la mâna minorităților

    Patru deputați PSD au anunțat astăzi că părăsesc partidul lui Dragnea, trecând la Pro România (partidul Victor Ponta). E vorba de Ion Mocioalcă (foto), Ion Spânu, Mihai Popa și Mihai Mohaci.

    În urma acestor plecări, coaliția PSD-ALDE a pierdut majoritatea în Camera Deputaților, rămânând cu doar 163 de deputați. Majoritatea în Cameră este de minimum 165 de deputați.

    Totuși, în aritmetica parlamentară, coaliția PSD-ALDE este încă stăpână pe situație, dat fiind că e susținută constant de majoritatea deputaților din Grupul minorităților și, la nevoie, de cei ai UDMR.

    Zece plecări din PSD

    În ultimul an, PSD a pierdut 10 parlamentari, informează G4Media.ro. Au plecat 9 deputați, iar senatorul Adrian Țuțuianu a fost exclus.

    • Cătălin Nechifor – deputat, plecat la Pro România;
    • Emilia Meiroșu – deputat, plecată la Pro România;
    • Gabriela Podașcă – deputat, plecată la Pro România;
    • Nicolae Bănicioiu – deputat, plecat la Pro România;
    • Ovidiu Sitterli – deputat, plecat la PNL;
    • Adrian Țuțuianu, senator, exclus din PSD;
    • Ion Mocioalcă – deputat, plecat la Pro România;
    • Ion Spânu – deputat, plecat la Pro România;
    • Mihai Popa – deputat, plecat la Pro România;
    • Mihai Mohaci – deputat, plecat la Pro România;

    Deficitul PSD este însă de numai șase parlamentari, pentru că Dragnea a compensat cu racolarea altor patru parlamentari (trei senatori și un deputat) de la PNL, PMP, ALDE.

  • Banii Tel Drum vorbesc: CSM, filială PSD. Procurorul general e hăituit de „inculpații de grad înalt”

    Banii Tel Drum vorbesc: CSM, filială PSD. Procurorul general e hăituit de „inculpații de grad înalt”

    Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis astăzi, cu 9-8, că Augustin Lazăr a încălcat Codul deontologic al magistraților. Procurorului general i se impută folosirea expresiei „inculpați de grad înalt”, când s-a referit la politicienii care au hăcuit legile justiției.

    Secția de procurori a CSM stabilise că Lazăr nu a încălcat Codul deontologic, dar plenul a schimbat decizia. În plen s-a impus, la limită, puternicul grup de influență pro-PSD, format mai ales din judecători cu legături dubioase. Însăși șefa CSM, Simona Marcu, se află într-o situație de incompatibilitate clară, după ce s-a dezvăluit că soțul său, avocat, a primit onorarii de o jumătate de milion de lei de la Tel Drum.

    În confruntări foarte echilibrate, cum a fost cea de azi, decisive sunt voturile celor doi „reprezentanți ai societății civile” în CSM, Victor Alistar și Romeu Chelariu. De regulă, aceștia votează de partea grupului pro-PSD. DE altfel, ei au fost numiți în CSM, anul trecut, cu voturile majorității parlamentare PSD-ALDE. Alistar este și un propagandist activ al ideilor PSD, exprimându-și deseori ideile anti-justiție la Antena 3.

    Augustin Lazăr a anunțat că va contesta în instanță decizia de azi a CSM.

  • Trompetele lui Coldea: Cozmin și Gușă – Ziariștii

    Trompetele lui Coldea: Cozmin și Gușă – Ziariștii

    Când Cozmin Gușă, ayatollahul de la Realitatea TV, a anunțat că l-a „identificat pe generalul Florian Coldea în spatele operaţiunii de destabilizare a televiziunii”, a crescut inima în mine: ia să-i vedem noi acum pe mușteriii cu rucsaci bolovănoși în spate! Ni-i dă în primire domnu’ Gușă pe toți, unu’ nu scapă.

    Il Consultante a mers mai departe cu promisiunile: „Vom renunţa la colaborarea cu trompetele lui Coldea”. Bingo! Îi dă afară de la Realitatea! Hai cu lista, să-i cunoaștem și noi!

    Trecură însă zilele, și mai trec, și tot trec, iar Gușă – șpioni ioc!

    Tot ce mai făcu musiu fu să repete de mai multe ori, ca să ne intre bine-n cap: „Florian Coldea este principalul om responsabil de încercarea de destabilizare a Realității TV”. Cum? Mister.

    Gușă mai făcu o piruetă și, zdrang, ni-l puse pe masă pe celălalt dușman al poporului: statul paralel. Ce fel de oameni populează paralelul? „Oameni răi”, „cu agendă proprie”.

    Să recapitulăm: Coldea, statul paralel… parcă suntem la Antena 3! Mai vine și Chirieac, cu Pieleanu la pachet, mai vine și Andronic și – vorba reclamei – Antena 3 e aici!

    Sigur, mai e și Rareș, care încurcă socotelile, că s-a radicalizat de tot (în direcția bună), dar în rest se impune Consultantul, se implică viguros, vorba aia, e patron – director editorial. El centrează, el dă cu capul.

    Cu el în formă, n-are viață statu’ paralel. Auzi: „Printre acei invitați, care nu au fost doar la Rareș, au fost invitații Realității TV, câțiva sunt trompetele lui Coldea. Nu o să le dau numele, îmi ajunge amărăciunea lor, este și ticăloșie la unii dintre ei”.

    Dar dă-le, bre, numele, că altfel se uită lumea la teveu și zice că toți îs ai lu’ Coldea! Numai Rareș bagă șapte-opt în studio, pe trei ture – are Coldea regiment!

    O fi Coldea ăsta dracu’ gol, dar eu tot nu pricep cum a destabilizat el Realitatea. Păi, ia să vedem: să fie Rareș omu’ lu’ Coldea? Nu se poate, că l-a primit Gușă-napoi. Să fie Oreste? Nu, că el n-a destabilizat nimic, alții l-au destabilizat pe el. Să fie Denisa lu’ Rifai? Nu, că ea e Cea-al-cărei-nume-nu-poate-fi-rostit. Să fie Hoandră? Nu, că el trăiește în mezozoic, când nu se inventase statu’ paralel.

    Și atunci? Cine a destabilizat, de fapt, Realitatea TV în săptămâna neagră? Chiar Cozmin, cu nălucirile lui. El e omul statului paralel! El e trompeta lui Coldea! Ba nu: și Cozmin, și Gușă, că erau mai multe.

  • ZIARISTII.COM: Cine suntem şi ce vrem. Provocarea Cartianu – Ciocăzanu

    Suntem doi gazetari hotărâți să ne apărăm țara până la capăt, cu arma noastră cea mai eficientă: cuvântul. Pornim la drum în tandem, Grigore Cartianu – Laurențiu Ciocăzanu, dar mulți alți colegi ni se vor alătura pe parcurs.
    Nu este prima noastră experiență de presă. De peste un sfert de veac tot facem ziare, reviste, site-uri și emisiuni TV, ba chiar și cărți – toate de succes, semn că n-am pierdut vremea degeaba. Încrederea publicului ne-a însoțit peste tot.
    Acum ne lansăm într-un proiect temerar: facem un ziar pe cont propriu. În acte, noi suntem propriii noștri patroni. În realitate, recunoaștem, respectăm și cultivăm suveranitatea cititorilor.
    Copilul născut astăzi, ziaristii.com, are nevoie de părinți puternici și responsabili. Responsabili suntem, dar puternici vom fi doar cu ajutorul dumneavoastră, al cititorilor. Cu cât mai mulți, cu atât mai bine.
    Toți gazetarii interziși sau cenzurați de patronii sau șefii lor vor avea o ușă deschisă la ziaristii.com. Aici va fi refugiul jurnaliștilor hăituiți de interesele murdare ale unor mercenari media.
    Ce fel de presă vom face? Aceeași presă serioasă, fâșneață, atractivă, ambițioasă, necruțătoare, cum ne-am obișnuit în acești ani. Vom face presă liberă, sensibilă la necazurile și emoțiile oamenilor, dar insensibilă la smiorcăielile șacalilor care se dau căprioare.
    Valorile noastre sunt: onestitatea, buna-credință, europenismul, atlantismul, non-populismul, promovarea competenţei, combaterea imposturii, prietenia cu limba română, respectul față de înaintași și grija față de urmași.
    Vom milita pentru o Românie europeană, complet integrată în structurile continentale, și pentru consolidarea rolului nostru în NATO. Vom fi necruțători cu cei care, pe față sau mai pe ascuns, vor încerca să ne îndepărteze de civilizația occidentală.
    Vom combate corupția și vom susține statul de drept, legea, justiția. Între agresor și victimă, nu ne vom situa niciodată la mijloc.
    Suntem oameni de dreapta și milităm pentru statul minimal, fără “cocoașe” clientelar-bugetare. Ne transformăm în apărători ai economiei private ori de câte ori statul devine abuziv.

    Crezul nostru politic e binecunoscut: Jos cleptocrația! Jos corupții! Jos Ciuma Roșie!

    Respingem rasismul, șovinismul, nepotismul, impostura, prostituția politică.
    Vom fi cetățeni activi, participând la proteste vitale pentru sănătatea democrației.
    Vom avea o ureche lipită de România dintre granițe și o alta de diaspora, ascultându-le bucuriile și suspinele. Oamenii buni vor găsi mereu sprijin la ziaristii.com.
    Vom continua să vă vizităm cu Caravana Cărților, pentru memorabilele noastre întâlniri cu prezentări, dezbateri, prietenii și autografe.
    Vom încerca să dezvoltăm o platformă mediatică din care nu vor lipsi câteva site-uri, o revistă tipărită și o televiziune online.
    În iureșul ăsta aproape sălbatic, nu vom uita să trăim. Bucuriile simple ne vor umple viața. Vom continua să mergem în Gorjul nostru natal, la Brădiceni și la Trocani, să culegem strugurii și să adunăm nucile, pentru a le însoți cu o ulcică de must. Iar acea ulcică o vom împărți întotdeauna cu dumneavoastră.
    Ăștia suntem, ăștia defilăm! Am pornit pe acest drum într-o zi mare, pe 1 Decembrie 2018, de Centenar. Și nu întâmplător.

    Vă invităm să ne fiți alături, citindu-ne și susținându-ne prin donații. Așa veți avea garanția că putem dezvolta proiectul, devenind mai eficienți în bătălia pentru dreptate și adevăr, pentru o Românie în care să ne dorim cu toții să trăim.
    Doamne-ajută! Trăiască România europeană!

    Grigore Cartianu (49 de ani)

    Născut la Brădiceni, com. Peștișani, Gorj, este unul dintre ziariștii cu notorietate mare din România. A condus redacțiile unor ziare importante (Adevărul, Evenimentul zilei) și a semnat mii de editoriale, interviuri și anchete gazetărești. Este o apariţie frecventă în emisiuni TV, pe teme de maxim interes. Din 2012 este realizator al emisiunii zilnice Cronica de noapte, de la Nașul TV.
    Serialul său despre prăbuşirea dictaturii comuniste şi despre Revoluţia Română (în ziar și la TV) a produs o emoţie naţională. Românii au aflat, şocaţi, că au fost cobaii unui experiment sângeros. Şi că mulţi dintre asasinii din decembrie 1989 se află încă în libertate, ocupând chiar funcţii importante în stat.
    La prăbuşirea regimul comunist al lui Nicolae Ceauşescu, Cartianu era student în anul 2. A participat activ la evenimentele din decembrie 1989, apoi la mişcările civice din 1990, care au fost înăbuşite violent de către noul regim politic de la Bucureşti, prin aducerea minerilor şi devastarea Capitalei.
    În 1991, la 22 de ani, a debutat în presă, la publicaţia cu cel mai mare tiraj din acel moment: revista Expres Magazin. Din 1992 a lucrat la cele mai importante cotidiene din România: Evenimentul zilei (1992-1996, şef department), Sportul românesc (1996–1997, reporter special), ProSport (1997–2002, şef departament), Jurnalul Naţional (2002–2004, redactor-şef adjunct, apoi redactor-şef) şi din nou la Evenimentul zilei (2004–2008, prim redactor-şef adjunct). Din aprilie 2008 până în februarie 2013 a fost redactor-şef / director editorial al cotidianului Adevărul, apoi ombudsman la Adevărul Holding (2013-2016) și senior editor la România liberă (2016-2017).

    A făcut parte din echipa fondatoare la două ziare: Evenimentul zilei (1992) și ProSport (1997).
    În anii dedicaţi presei sportive, a publicat două cărţi: Hora de la miezul nopţii (1995 – povestea World Cup, USA 1994) şi Hagi (2000, reeditată în 2001, 2014 și 2018).
    Din 2006, Grigore Cartianu s-a dedicat cu pasiune elucidării evenimentelor sângeroase din decembrie 1989. Este singurul publicist român care a reconstituit în detaliu ultimele zile ale dictatorului român şi care a demonstrat, cu dovezi zdrobitoare, că răsturnarea lui Ceauşescu s-a produs printr-o lovitură de stat. Tot el a dezvăluit cinismul noilor conducători, care – în dorinţa de a confisca puterea după scoaterea din scenă a lui Ceauşescu – au produs aproape 1.000 de morţi şi peste 5.000 de răniţi.
    Cartianu a publicat 9 volume, vândute într-un tiraj total de aproape 400.000 de exemplare.

    Laurențiu Ciocăzanu (51 de ani)

    Originar din Trocani, Gorj, este una dintre vocile oneste și credibile ale mass-media din România. A debutat în presa scrisă la scurt timp după prăbușirea regimului comunist. S-a șlefuit ca ziarist la BBC România, dar vârful carierei l-a găsit ca redactor-șef adjunct la Evenimentul zilei (2001-2006), apoi redactor-șef la Adevărul (2006-2008) și director editorial al publicațiilor Adevărul Holding (2008-2010).
    A încercat o experiență antreprenorială în Spania, timp de un an și jumătate, apoi a revenit la marea sa pasiune: presa din România. Este invitat permanent al mai multor canale TV.
    În primăvara anului 2015 a debutat ca autor de carte, publicând volumul Miracolul din noiembrie, alături de Grigore Cartianu.

  • Ion Cristoiu, abia întors din Rusia: „Ucraina a provocat criza din Marea Azov”!

    Duminică seara, Ion Cristoiu a fost invitat la Antena 3, pe post de „maestru”. Gazde: Mihai Gâdea și Mircea Badea. Adică, exact cei care acum doi ani îl „rușinau” dăndu-i pe post facturi cu sutele de mii de euro pe care „maestrul” i-a câștigat la trustul lui Dan Voiculescu, în primul lui mandat de colaborare și iubire cu Antena 3.

    Între timp, Cristoiu s-a reconciliat cu Gâdea și își trăiește cea de-a doua lună de miere cu Felix TV. Din acest concubinaj s-a născut, aseară, un dialog halucinant.

    Gâdea: Klaus Iohannis cade în sondaje, e în picaj.

    Cristoiu: Da… Dar uitați-vă și la Poroșenko: e la 8%, de-aia a și provocat chestia cu Azovul…

    Gâdea: Stați, că asta-i tare…

    Cristoiu: Da, păi de-aia a provocat aia cu Azovul… bine, că și lui Putin i-a convenit…

    Cei trei au râs, emisiunea s-a încheiat, dar dincolo de ecranul televizorului plutea gravitatea afirmației lui Ion Cristoiu. El a susținut, cu subiect și predicat, că nu Rusia a declanșat criza din Strâmtoarea Kerci, arestând nave și militari ucraineni și blocând accesul în Marea Azov, ci Ucraina, prin președintele Petro Poroșenko, „a provocat chestia cu Azovul”!

    Țipă Marile Puteri, UE, NATO și ONU că Rusia trebuie să pună capăt agresiunii din Strâmtoarea Kerci. Se vede pe imagini (filmate de ruși!) că navele rusești le-au atacat și capturat pe cele ucrainene, nu invers. Chiar și Putin zice că Ucraina nu va avea liniște dacă nu-și alege o conducere pro-moscovită. Doar Cristoiu zice că Ucraina e agresorul. Cristoiu și comunicatorii agenturilor KGB (FSB) și GRU. Marile spirite se întâlnesc.

    Informație de context: Ion Cristoiu tocmai s-a întors din Rusia, unde a vizitat orașele Moscova și Krasnodar. În ultimii ani, „maestrul” a fost de mai multe ori în Rusia, așa cum și Ion Iliescu se ducea des la Moscova în anii 1987-1989.

    Iliescu mergea ca editor și hidroenergetician, Cristoiu merge ca ziarist și istoric.

    Iliescu a valorificat această experiență în decembrie ’89, în Studioul 4 al TVR. Cristoiu valorifică experiența rusească zi de zi, în studioul Antenei 3.