Profesorul Valentin Naumescu, unul dintre cei mai buni specialiști în istoria relațiilor internaționale pe care-i are România, publică pe contul său de Facebook a scurtă analiză de natură să restabilească adevărul despre fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov într-un moment în care moartea sa, survenită marți seara, a generat un val de comentarii romanțate. Profesorul Naumescu subliniază că Gorbaciov nu a fost un lider democrat și nu a dorit nimic altceva decât să salveze comunismul printr-o amplă manevră de aproiere a Uniunii Sovietice muribunde de prosperul Occident. Operațiunea a scăpat însă de sub control, ducând la evoluția istorică azi cunoscută de toată lumea.
Mihail Gorbaciov nu s-a gândit și nu a urmărit nicio clipă să elibereze popoarele din URSS și din sfera de influență sovietică de sub comunism și nici nu a avut ca scop aducerea democrației în acest colț de lume, scrie Naumescu. El a urmărit niște calcule care s-au dovedit, finalmente, greșite. Uniunea Sovietică intrase încă din anii 1970 într-un declin ireversibil, pierzând total cursa cu SUA și cu Europa de Vest. Criza s-a tot acutizat până când a devenit limpede că urmează colapsul.
Așa s-a ajuns ca, la mijlocul anilor 1980, noul lider de la Kremlin, tânărul activist de partid Mihail Gorbaciov, să pregătească un plan de apropiere de Occident prin care se spera că URSS va primi banii și transferul de tehnologie necesare pentru a se salva. Același motiv a stat, spune Naumescu, și în spatele deciziei lui Gorbaciov de a accepta reunificarea Germaniei: Moscova conta pe sprijinul financiar și tehnologic al Guvernului de la Bonn.
Gorbaciov a fost, fără discuție, un alt tip de lider comparativ cu predecesorii săi de la Kremlin, unul pașnic și neagresiv, dar de aici și până la a spune că el ne-a eliberat de comunism și de Ceaușescu e drum foarte lung, arată profesorul Naumescu. Căderea comunismului s-a produs în țările Europei de Est pentru că Uniunea Sovietică nu mai avea nici resursele, nici voința de a interveni militar, mereu și mereu, într-un mod care se dovedea inutil, pentru a zdrobi mișcările democratice care reapăreau periodic în țările din lagărul socialist.
În ceea ce-l privește pe Gorbaciov, faptul că el l-a susținut pe Putin până de curând, a aprobat și justificat invadarea Georgiei în 2008 și anexarea Crimeei și a regiunii Donbass din Ucraina în 2014, spune multe despre el. Abia în primăvara acestui an Gorbaciov s-a despărțit de Putin, condamnând invazia începută pe 24 februarie. Era însă mult prea târziu pentru a mai conta.
Valentin Naumescu: „Nu Gorbaciov ne-a eliberat de Ceaușescu în decembrie 1989, dar prin faptul că pierduse demult controlul, pe toate planurile, a făcut posibilă declanșarea unui proces regional ireversibi“
„GORBACIOV, liderul comunist căruia nu i-a ieșit mai nimic din ce își propusese cu adevărat * Văd multe mesaje romanțate despre Gorbaciov. Multe idealizări. Pot să înțeleg de ce. Miturile își au rolul lor.
Gorbaciov a vrut, în esență, un singur lucru – relaxarea comunismului, în speranța relansării economiei sovietice aflate într-un declin puternic la mijlocul anilor ’80. Atât. Nu mai avea bani și tehnologie, URSS pierduse cursa cu SUA pe toate planurile și s-a gândit că dacă deschide puțin șurubul, liberalizează puțin economia și viața socială, se apropie de Vest pentru a primi ajutor economic din partea SUA și RFG (de aceea a acceptat reunificarea Germaniei propusă de SUA, semnând Tratatul 2+4, pe 12 septembrie 1990, la Moscova), va salva Uniunea Sovietică și comunismul.
Asta a dorit Gorbaciov, aceasta a fost strategia lui, să nu ne închipuim alte lucruri. Gorbaciov nu a dorit dispariția URSS. Nu a dorit prăbușirea comunismului. Nu a dorit extinderea Vestului spre Europa de Est. A susținut războiul lui Putin în Georgia (2008) și anexarea Crimeii (2014). Nu a mai susținut invazia Ucrainei anul acesta și s-a transformat, tardiv, într-un critic al lui Putin.
Că Gorbaciov A PIERDUT CONTROLUL în reformele sale haotice și prost pregătite, că nu a mai putut ține hățurile nici în interiorul URSS nici în blocul comunist, că nu mai avea instrumentele și resursele pentru a face asta, că a fost naiv crezând că poate reforma și în același timp salva URSS și comunismul, că est-europenii au profitat de eșecul politicilor sale ratate și s-au eliberat, și asta este adevărat, dar este cu totul altceva.
În orice caz, cu totul altfel și-a închipuit Gorbaciov că vor evolua lucrurile, atunci când a lansat, după 1985, perestroika și glasnost. Alte obiective a avut în minte, nu ceea ce a ieșit (inevitabil) la finalul mandatului său.
Iese din scenă un mare personaj al secolului XX, un alt fel de lider sovietic (civlizat, agreabil, deschis, oricum mult mai tânăr la vremea respectivă decât predecesorii săi și cu siguranță neagresiv și pacifist), cel ale cărui greșeli (în raport cu obiectivele sale) și calcule politice eronate au contribuit în mare măsură la crearea contextului internațional și regional în care regimurile comuniste din Europa Centrală și de Est s-au prăbușit.
Nu mai putea și nici nu mai dorea să intervină pentru a susține aceste regimuri (devenise demult prea costisitor și inutil), în condițiile în care URSS se retrăgea oricum cu coada între picioare din Afganistan, în 1989, iar dezastrul și falimentul amenințau economia uriașului muribund.
De aici și până la a spune că îi datorăm libertatea lui Gorbaciov este totuși cam mult. Ceaușescu era la putere în decembrie 1989, la peste patru ani de la numirea lui Gorbaciov, iar instituțiile regimului său ucideau oameni în stradă. Nu Gorbaciov ne-a eliberat de Ceaușescu în decembrie 1989, dar prin faptul că pierduse demult controlul, pe toate planurile, a făcut posibilă declanșarea unui proces regional ireversibil. Cred că este utilă această nuanță, acum, la despărțirea de Gorbaciov.
Ciudată suprapunere istorică – moare cel care a distrus Al Doilea Imperiu Rus exact când un succesor al său încearcă, prin forța armelor, refacerea celui de-al Treilea Imperiu Rus. Putin, te temi de semnele care ți se arată?“
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
La împlinirea a 83 de ani de la semnarea odiosului pact Ribbentrop – Molotov, Ministerul de Externe de la Moscova a prezentat viziunea scandaloasă, revizionistă și cinică pe care Rusia de azi o are față de acel tratat care a făcut posibilă izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial. Înțelegerea dintre Hitler și Stalin, prin care Germania și URSS se aliau și-și împărțeau sferele de influență în Europa de Est și Centrală, este considerată azi de regimul Putin una care „nu era în dezacord cu normele internaționale” și care „a ajutat la extinderea graniței de vest a URSS cu 350 de kilometri”.
Pe 23 august 1939, Germania nazistă și Rusia sovietică semnau un tratat de alianță prin care se angajau să coopereze militar și economic, dar mai ales își împărțeau Europa printr-o anexă secretă. Hitler a eliminat astfel marea sa temere, aceea că, dacă atacă Polonia, s-ar putea confrunta la vest cu aliații anglo-francezi, iar la est cu sovieticii.
Pactul Ribbentrop – Molotov în istorie: a dus la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial și a stabilit o alianță între Germania nazistă și URSS, care și-au împărțit Europa centrală și de Est
La o săptămână după semnarea acordului, pe 1 septembrie 1939, Germania a invadat Polonia. Două săptămâni mai târziu, pe 16 septembrie 1939, Uniunea Sovietică făcea același lucru dinspre est. Polonia a fost împărțită în două: partea de vest, mai mică dar mai populată, a revenit Germaniei; partea de est, mai mare dar mai săracă, a revenit URSS.
În baza aceluiași acord, între Germania și Uniunea Sovietică s-au intensificat masiv relațiile comerciale. Rușii le-au trimis nemților cantități uriașe de materii prime de care aceștia aveau nevoie ca de aer pentru a fabrica armament. La rândul lor, sovieticii au primit acces la tehnologii militare de vârf, achiziționând schițe, specificații tehnice, licențe și echipamente pentru producerea de submarine, avioane de vânătoare, sisteme optice pentru tunuri și tancuri etc.
În 1940, cooperarea dintre Germania și URSS a mers mai departe. Nemții, cu spatele asigurat de ruși, au atacat și ocupat în primăvară Danemarca și Norvegia, apoi Franța, Olanda, Belgia și Luxemburg. Sovieticii au invadat Finlanda și au anexat țările baltice, precum și Basarabia și Bucovina de la România.
Cei doi aliați se pregăteau însă, în secret, de război unul împotriva celuilalt, în ultimele decenii ieșind la iveală numeroase dovezi că invazia Germaniei din URSS, petrecută pe 22 iunie 1941, a devansat nu cu mult invazia pe care Stalin o pregătea în teritoriile ocupate de Germania.
Timp de 50 de ani, Rusia a negat existența tratatului. Acum îl consideră perfect legal și foarte oportun pentru Moscova
Pactul Ribbentrop – Molotov a fost negat timp de 50 de ani de Uniunea Sovietică, între 1940 și 1990. În ultimii ani ai regimului comunist, în perioada de perestroika a lui Gorbaciov, Moscova a recunoscut, în sfârșit, documentul.
Perioada de dezgheț de la Kremlin a fost relativ scurtă, după venirea lui Putin la putere (în 2000) istoriografia rusă revenind la linia dogmatică din perioada sovietică.
Marți, la împlinirea a 83 de ani de la semnarea pactului Ribbentrop – Molotov, Rusia a difuzat pe YouTube, Facebook, Twitter și Telegram un film scandalos, plin de minciuni și afirmații cinice, în care încearcă să acrediteze ideea că n-a fost nimic rău sau greșit în ceea ce s-a întâmplat pe 23 august 1939.
📅 Today marks 83 years since the signing of the Treaty of Non-Aggression between Germany and the USSR.
📹 Watch our retrospective video for information on the state of affairs in Europe prior to the signing of this document.
Ministerul de Externe al Rusiei pretinde că URSS ar fi încercat să pună pe picioare un sistem de securitate colectiv în Europa, în anii 1930, dar țările occidentale s-au opus. E o afirmație falsă, ministrul de externe Maxim Litvinov, din acea perioadă, a încercat într-adevăr o apropiere față de Europa, dar discuțiile s-au blocat din cauza lui Stalin. Acesta urmărea doar să „spargă” blocul statelor europene de la granița de vest a URSS, pentru a putea să pătrundă spre centrul continentului. În 1939, delegațiile franceză și engleză au încercat până în ultima clipă să semneze un tratat cu Moscova, dar Stalin l-a preferat pe Hitler pentru că aliații occidentali refuzau să-i satisfacă pretențiile teritoriale în Europa, pe când Germania s-a arătat deschisă la acest lucru.
Valuri de minciuni și dezinformări: Kremlinul rescrie istoria într-o manieră grosieră și cinică
O altă minciună spusă de ruși: „Este important de menționat că URSS a fost printre ultimele state care au semnat un astfel de tratat cu Germania”. Franța, Marea Britanie și majoritatea țărilor europene n-au semnat niciun astfel de pact de alianță cu naziștii, din contră.
Filmul continuă cu altă minciună, încă și mai sfruntată. Rușii pretind că pactul Ribbentrop – Molotov a fost foarte în regulă din punct de vedere juridic, iar istoricii ar fi de acord cu așa ceva!
Clauzele secrete de împărțire a sferelor de influență erau total respinse de americani, care din acest motiv blocaseră la un moment dat, cu 20 de ani în urmă, și tratativele de pace de la Paris, de după Primul Război Mondial. În plus, legile internaționale nu acceptă sub nicio formă ca două state să-și împartă teritorii și influență pe seama altor țări independente.
Ministerul de Externe al Rusiei pretinde însă: „Un pact a fost semnat de miniștrii de Externe ai URSS și Germaniei, Viaceslav Molotov și Joachim von Ribbentrop, la Kremlin. Potrivit istoricilor, acest pact nu era în dezacord cu normele legilor internaționale și nici cu practica statelor care acceptau înțelegeri de acest fel. Împreună cu pactul, părțile au semnat un protocol adițional secret, delimitând sferele de influență între URSS și Germania. Sfera de influență a Uniunii Sovieticecuprindea statele baltice, estul Poloniei (inclusiv vestul Belarusului și vestul Ucrainei) și Basarabia”.
După ce, vreme de 50 de ani, a pretins că URSS era o țară pașnică și care a fost luată prin surprindere de agresiunea germană în 1941, Moscova recunoaște acum că, din contră, Stalin nu-și făcea iluzii, știa că urmează războiul și că se pregătea intens pentru el. Cu cinism, rușii afirmă acum că pactul „a ajutat” imperiul sovietic să-și extindă granițele spre vest, fără să menționeze că acest lucru s-a făcut pe spinarea unor popoare și al unor țări prin a căror sprijinire, în acel moment, ar fi putut salva Europa de la războiul devastator.
Iată opinia Rusiei despre acest moment: „Istoricii spun că liderii Uniunii Sovietice nu-și făceau iluzii despre perspectivele pactului pe care îl semnaseră cu Germania și au înțeles că războiul era inevitabil. Era o chestiune de a câștiga timp. Pactul a ajutat la extinderea graniței de vest a URSS cu circa 350 de kilometri. Având în vedere circumstanțele, decizia guvernului sovietic de a semna un pact de neagresiune cu Germania a fost un pas forțat, deși natural și justificat, din moment ce nu a reușit crearea unei coaliții anglo-franco-sovietice“.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Despre ziua de 28 iunie 1940 au curs râuri de minciună în Basarabia şi în spaţiul sovietic şi, din păcate, mai continuă să curgă. Ideologia comunistă şi propaganda rusească au transformat tragedia unui popor dezmembrat şi umilit la el acasă în mare sărbătoare oficială şi bucurie pentru „eliberatori” şi sclavi.
Oricare alt punct de vedere, în afară de cel al Moscovei, asupra zilei de 28 iunie, însemna pentru orice moldovean – în perioada de ocupaţie – excluderea din viaţa socială, prigonire, închisoare şi Siberia.
Spaima de a spune adevărul despre ziua de 28 iunie 1940 a fost atât de mare pentru autorităţi, academie şi savanţi, încât şi astăzi, după 30 de ani de relativă libertate, se tace sau se perpetuează minciunile din timpul Uniunii Sovietice.
Adevărul transformat de către propagandă și KGB în subiect-tabu este ca orice adevăr foarte simplu: la 26 iunie 1940, Moscova a înaintat un ultimatum statului român, prin care cerea categoric ca România să renunţe paşnic la o parte din teritoriul său naţional în favoarea URSS (alias Rusia), adică să cedeze Basarabia şi Bucovina de Nord (sovieticii luând, „din întâmplare”, și ținutul Herța). În caz contrar, URSS va declanşa război împotriva României.
La fel, din documente se cunoaşte că regele Carol al II-lea a decis să se supună condiţiilor impuse de Stalin, să evacueze urgent armata şi administraţia, dar acea decizie fatală a însemnat nu numai dezmembrarea statului unitar naţional şi sfâşierea poporului român în două, ci şi un adevărat genocid împotriva românilor părăsiţi. Aceștia au fost deznaţionalizaţi, împrăştiaţi, deportaţi şi exterminaţi fizic în gulagurile comuniste.
De altfel, până în prezent, statul român nu a reabilitat nici măcar moral cetățenii săi asasinați, arestați, închiși, schilodiți fizic sau deportați de autoritățile sovietice care au ocupat teritoriile românești la 28 iunie 1940.
Cea mai urâtă, rău mirositoare şi scârboasă minciună scornită de Kremlin despre ziua de 28 iunie a fost că în acea zi neagră, nenorocită şi blestemată din vara anului 1940, noi, românii basarabeni şi bucovineni, am fost salvaţi şi eliberaţi de către ruşi de sub talpa nemiloasă şi jugul „ocupanţilor români”.
Cărţile şi manualele ticluite de „eliberatori” plesneau de ură împotriva românilor şi a României, ţară burgheză care „s-a folosit de slăbiciunea imperiului ţarist din 1917 şi a ocupat Basarabia, rupând-o cu forţa de la Rusia”. Din acele manuale jegoase, amestecate cu o oribilă propagandă antiromânească, s-au scurs cele mai toxice deşeuri care au otrăvit mintea, sufletul şi cugetarea a milioane de fraţi. Încetul cu încetul, aceștia au devenit ostaticii teoriei staliniste că moldovenii şi românii sunt două naţiuni diferite şi vorbesc două limbi diferite, că România ar vrea să-i asimileze, să-i transforme pe moldoveni în români etc.
În fiecare clipă, oră, zi, săptămână, timp de o jumătate de secol, ţi se băga pe gât de către propaganda sovietică (radio, TV, presa scrisă, manuale, întruniri, evenimente) că jandarmul român are insomnie şi stă în tufarii de pe dreapta Prutului, aşteptând momentul potrivit ca să treacă râul şi să ocupe Basarabia. De fapt, ca moldovean, nu erai considerat cetăţean sovietic deplin dacă nu-ţi scăpărau ochii de ură atunci când rosteai cuvântul România.
Şi după prăbuşirea URSS, triada Lucinschi-Voronin-Dodon a avut misiunea – sub masca apărării statalităţii moldave şi a creării naţiunii civice – să promoveze moldovenismul stalinist, să cultive ura faţă de tot ce e românesc, să păstreze în Constituţie articolul 13 şi să scuipe conştient în istoria şi identitatea propriului popor.
Mă adresez către rătăciții și moldovenii care se bălăcesc de decenii în nămolurile toxice ale propagandei ruseşti fără să se trateze, repetând papagaliceşte minciunile comisarilor roşii. E o ruşine imensă să ajungi în secolul XXI, să stai în genunchi, să lingi talpa care te-a strivit şi să-i mulţumeşti Moscovei că te-a rupt de la părinţi, deportându-te într-un orfelinat sau lagăr de concentrare.
Totuşi, libertatea şi democraţia îţi oferă şansa, stimate conaţional, să cunoşti adevărul şi să gândeşti descătuşat de stereotipurile cultivate de ideologii Kremlinului. Ai posibilităţi nelimitate să găseşti pe internet documentele de epocă, să citeşti singur pactul Ribbentrop-Molotov, să vezi cu ochii tăi harta desenată de cei mai odioşi criminali ai umanităţii, Stalin şi Hitler, prin care ei îşi împart banditeşte România, Polonia şi țările baltice.
Aruncă haina murdară şi radioactivă de rob, care-ţi afectează creierul şi-ţi întunecă gândirea! Apropie-te de adevăr şi de istoria ta veritabilă! Când o să te ridici pe picioarele tale, o să descoperi alte orizonturi şi o să simţi respectul şi susţinerea fraţilor tăi şi a Europei civilizate.
Astăzi, 28 iunie 2022, se împlinesc 82 de ani de când defuncta Uniune Sovietică a dezmembrat România noastră şi poporul român. Uniunea Sovietică a dispărut, dar nu şi nedreptăţile pe care le-a făcut împotriva unităţii naţiunii române.
Minciunile despre „eliberarea” Basarabiei şi a Bucovinei de către tancurile ruseşti vor trece definitiv în manualele de psihiatrie, iar ziua de 28 iunie va fi declarată zi de doliu naţional în toată România și așa va rămâne şi după reîntregirea naţiunii. Ea va fi ca un dangăt de clopot în memoria tuturor celor care au păstrat fiinţa românească în timpuri de restrişte, dar şi ca un avertisment transmis tuturor cominterniștilor de pe ambele maluri ale Prutului, guvernanților, colaboraţioniştilor, cozilor de topor, slugilor şi vorono-dodoniştilor care se dezic de Identitatea, Istoria, Neamul şi Ţara lor.
Actualul lider al Germaniei, cancelarul Olaf Scholz, are un trecut cât se poate de tulbure, care explică pe deplin comportamentul duplicitar și ezitant al Guvernului de la Berlin în raport cu Rusia după declanșarea războiului din Ucraina. Aceasta pare a fi concluzia trasă de celebrul istoric dr. Hubertus Knabe, care publică un incendiar editorial pentru publicația britanică Daily Mail. Knabe arată că Olaf Scholz a fost marxist fanatic, unul dintre cei mai vehemenți atacatori ai NATO și SUA și susținători ai URSS, întreținând înainte de 1989 legături absolut dubioase cu autoritățile Germaniei comuniste, unde se simțea ca acasă și beneficia de un statut privilegiat.
Fără să o spună cu subiect și predicat, istoricul Hubertus Knabe sugerează cât se poate de străveziu că Olaf Scholtz a fost – și poate chiar mai este – cel puțin un agent de influență al Moscovei în tinerețe, dacă nu cumva de-a dreptul spion al Rusiei comuniste. În orice caz, Knabe îl caracterizează pe actualul cancelar drept un „idiot util” al Kremlinului!
Așa s-ar explica pe deplin faptul că Germania a fost principala frână, în ultimele trei luni, în calea unor măsuri dure de sancționare a Rusiei după invadarea Ucrainei, precum și că până acum Guvernul de la Berlin a rămas singurul – dintre cele ale marilor puteri occidentale – care n-a ajutat consistent Ucraina pe plan militar.
Hubertus Knabe a ales presa britanică pentru aceste dezvăluiri șocante pentru că, după cum scrie chiar el în finalul editorialului, publicarea textului i-a fost blocată în Germania! Mai multe instituții media au refuzat să-l difuzeze, ulterior – relatează istoricul – apărând în schimb o poveste falsă despre presupusa urmărire a lui Scholz de către STASI.
Portretul făcut lui Olaf Scholz de istoricul Hubertus Knabe
* La începutul carierei sale politice, în Hamburg, Olaf Scholz a fost un marxist fanatic.
* În plin Război Rece, adică în anii 1980, când amenințarea sovietică era o realitate cât se poate de concretă pentru Germania federală, actualul cancelar s-a situat deschis de partea URSS, criticând vehement SUA și NATO.
* Ajuns vicepreședinte al organizației de tineret a Partidului Social-Democrat, Olaf Scholz a avut o retorică furibundă la adresa Alianței Nord-Atlantice și a americanilor. După ce URSS a escaladat criza, orientând sute de rachete nucleare către Occident, NATO și SUA au fost chemate de cancelarul de atunci al R. F. Germania să întărească apărarea țării, ceea ce a provocat isteria lui Scholz. Acesta a ținut o serie de discursuri violente, acuzându-i pe americani de imperialism și declarându-i principalii inamici ai păcii! Asta, în timp ce URSS masa la granițele Europei Occidentale focoase nucleare și cantități uriașe de echipamente militare.
Olaf Scholz era, în anii 1980, un marxist fanatic și un cal troian al Rusiei sovietice în Germania de Vest: vitupera împotriva americanilor și a NATO, întreținea relații dubioase cu autoritățile est-germane, închidea ochii la abuzurile comise împotriva conaționalilor persecutați din RDG și urma politicile Moscovei, scrie istoricul german care i-a cercetat amănunțit trecutul actualului cancelar al Germaniei
* Poziția minorității marxiste conduse de Scholz era, în acea perioadă, că „Uniunea Sovietică trebuie să pună mult mai multe rachete nucleare la ușa Statelor Unite“!
* Până în 1989, Scholz a avut legături foarte strânse cu autoritățile comuniste din Germania comunistă – R. D. Germană –, lucru pe care ulterior a încercat să-l ascundă. În intervalul 1983-1989 a intrat în țara vecină de 9 ori, beneficiind de statut privilegiat atât la controalele vamale, cât și în interiorul RDG, țară controlată complet de sovietici.
* În timp ce alți vest-germani care-și vizitau rudele în Germania de Est erau hărțuiți și urmăriți permanent de STASI (temuta poliție politică a regimului comunist), Scholz nu a avut nici măcar dosar de urmărire. Pentru orice om familiarizat cât de cât cu acea perioadă, asta nu poate însemna decât un singur lucru: actualul cancelar german era „omul rușilor”.
* Scholz s-a întâlnit în repetate rânduri cu liderii est-germani, conducând delegații ale radicalilor din mișcarea socialistă vest-germană.
* S-a exprimat vehement împotriva programului prin care Ronald Reagan a și înfrânt, de fapt, URSS, scutul anti-rachetă operațiunea numită „Războiul stelelor”.
* Nu doar în privința politicii externe de securitate s-a poziționat Scholz de partea rușilor și a regimurilor dictatoriale comuniste, ci și atunci când a fost vorba despre compatrioții săi din Germania de Est. În timp ce STASI urmărea, aresta și deporta sute de persoane care erau considerate disidenți, Scholz venea în Berlinul de Est și lăuda Guvernul comunist pentru politicile sale moderate și constructive!
* Istoricul german subliniază că a descoperit în arhive documente indubitabile că Scholz și-a aliniat politica, permanent, cu cea a URSS, și nu cu cea a țării sale și a SUA.
* Astăzi vedem că, deși de la acele evenimente au trecut peste 30 de ani, Olaf Scholz continuă să joace cartea Rusiei, spune istoricul Hubertus Knabe, ceea ce-l face pe Putin “să-și frece mâinile de bucurie”.
Mai jos, traducerea editorialului incendiar din „Daily Mail” prin care doctor Hubertus Knabe îl demască pe actualul cancelar german Olaf Scholz ca având un trecut de aliat și strâns colaborator al Rusiei comuniste.
„Liderul Germaniei este atât de blând cu Rusia pentru că este un fost marxist care a atacat NATO și s-a înclinat în fața Moscovei?”, se întreabă istoricul de elită dr. Hubertus Knabe
Istoricul german Hubertus Knabe relatează, în editorialul său din Daily Mail, că a încercat să publice detaliile despre trecutul Olaf Scholz ca om al Moscovei în presa germană, dar a fost cenzurat!
„Politicieni de rang înalt din toată lumea occidentală au vizitat Ucraina în ultimele săptămâni.
Boris Johnson a luat parte la una dintre cele mai memorabile vizite externe din mandatul său de prim-ministru, când s-a plimbat luna trecută prin centrul Kievului împreună cu președintele Zelenski, în timp ce secretarul general al ONU, Antonio Guterres, și șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au arătat, de asemenea, sprijinul lumii libere pentru o democrație în pericol.
Cu toate acestea, un politician occidental de rang înalt a păstrat o tăcere ciudată cu privire la o posibilă vizită în Ucraina: cancelarul german Olaf Scholz.
Și de ce ar putea face asta?
Scholz, la fel ca mulți membri ai Partidului Social-Democrat din Germania (SPD), se prezintă ca un tehnocrat blând și un pragmatic de centru-dreapta al partidului. Dar el are un trecut politic surprinzător.
La începutul carierei sale politice, Scholz – care a crescut în Hamburg, în ceea ce era pe atunci Germania de Vest – nu era doar un marxist convins, ci și un adept înfocat al așa-numitei «mișcări pentru pace».
Aceasta a portretizat NATO și America ca pe niște războinici iresponsabili. În multe probleme de securitate, el s-a situat în mod deschis de partea Kremlinului.
Instigatorul
În 1982, când Scholz a devenit vicelider al Tinerilor Socialiști, Războiul Rece era la apogeu, iar perspectiva unui duel nuclear între Moscova și Occident părea foarte posibilă.
În decembrie 1979, trupele sovietice invadaseră Afganistanul, după ce Kremlinul a reorientat sute de rachete nucleare cu rază intermediară de acțiune spre Europa de Vest.
NATO a contracarat acest lucru prin amplasarea propriilor rachete americane în Europa, cu sprijinul și încurajarea cancelarului de atunci al Germaniei de Vest și lider al SPD, Helmut Schmidt.
Ce a avut de spus tânărul și înflăcăratul Scholz despre acest lucru? În eseuri și discursuri, el a atacat «strategia agresivă-imperialistă a NATO» și pe susținătorii săi «de dreapta» din propriul său partid de centru-stânga.
La fel ca mulți tineri marxiști din Occident, Scholz vedea în NATO și în SUA principalul inamic și amenințare la adresa păcii – și nu în URSS.
De aceea, așa cum s-a stabilit, a «colaborat» în mod activ cu politicienii și funcționarii est-germani în lupta dintre Est și Vest.
Se știe că Scholz a călătorit în mod regulat în RDG – așa-numita «Republica Democrată Germană», nu că ar fi existat ceva democratic în satelitul sovietic cunoscut și sub numele de Germania de Est.
În mod remarcabil, a trecut granița de nouă ori în total între septembrie 1983 și iunie 1988.
Autoritățile de frontieră din RDG au fost întotdeauna instruite să îl scutească pe Scholz de «schimbul forțat» – banii pe care vizitatorii occidentali îi dădeau și care reprezentau o taxă de frontieră – și să îi acorde o «autorizație deosebit de preferențială și politicoasă».
În acea perioadă, germanii de Vest obișnuiți care treceau granița pentru a-și vedea rudele, așa cum am făcut-o eu, nu numai că trebuiau să dea bani, dar erau hărțuiți în mod obișnuit de polițiștii de frontieră și adesea urmăriți de agenți secreți ai mult-temutei STASI.
Cu toate acestea, Scholz a fost tratat cu covorul roșu de către conducerea est-germană.
Am găsit documente esențiale în Arhivele Federale ale Germaniei care arată cum Scholz s-a aliat mult mai puternic cu politica Kremlinului în anii 1980 decât cu cea a SUA sau a guvernului vest-german.
Într-un set de documente, liderul filialei de tineret a Germaniei de Est, FDJ, a menționat că Scholz aparținea unui grup de orientare marxistă care era adesea dispus să «coopereze cu comuniștii».
În aripa de tineret a propriului său partid, Jusos, Scholz a devenit un purtător de cuvânt neoficial al minorității de marxiști radicali, atacându-i pe «reformiști» – nemarxiști – în discursuri și eseuri.
Cu ocazia a două vizite, Scholz a fost primit de al doilea cel mai important funcționar din RDG, Egon Krenz. Într-un program de știri din RDG, îl puteți vedea pe Scholz – încă cu șuvița lui roșcată – stând în fața lui Krenz.
În mod șocant, Jusos a susținut că Uniunea Sovietică ar trebui «să pună mult mai multe rachete nucleare la ușa Statelor Unite».
Olaf Scholz nu a menționat niciodată în mod public relațiile sale apropiate cu funcționarii est-germani care – la fel ca Vladimir Putin astăzi – conduceau un stat polițienesc bazat de frică.
Rachete
În octombrie 1986, Scholz și prietenii săi din Jusos s-au întors în Germania de Est pentru a se întâlni cu omologii lor comuniști. Încă o dată, Krenz i-a primit, iar Scholz însuși a jucat un rol important în încheierea unui acord final în care a fost adoptată cererea comuniștilor de a trata RDG ca nemaifiind parte a Germaniei.
În următorii doi ani de vizite, Scholz și Jusos s-au întors în Germania de Est pentru a face lobby împotriva NATO. Aceștia au criticat în special planul președintelui american Ronald Reagan privind un «scut» defensiv împotriva rachetelor balistice intercontinentale sovietice.
În martie 1987, s-a planificat ca Scholz să se întâlnească chiar cu Erich Honecker, șeful RDG, în cadrul unei conferințe.
În acest timp, STASI a luat măsuri dure împotriva opoziției din RDG. În ianuarie 1988, peste 100 de activiști pentru drepturile civile au fost arestați, iar unii au fost expatriați.
Ce a avut de spus Scholz? Atunci când s-a întâlnit cu omologii săi comuniști, a subliniat «tratarea moderată a evenimentelor recente din RDG». Și și-a reiterat dorința de a dezvolta în continuare relații bune «fără tensiuni ciclice».
La un alt eveniment din iunie 1988 – cu câteva luni înainte de căderea URSS – RDG, puternic militarizată, s-a prezentat ca un stat dedicat păcii în fața unor participanți din 113 țări. Scholz a fost prezent și a fost tratat aproape ca un oaspete de stat: un angajat al Comitetului Central l-a luat cu mașina de la graniță.
Când am scris pentru prima dată despre colaborarea din tinerețe a lui Scholz cu funcționari importanți din RDG, mai multe instituții media germane au refuzat să publice dezvăluirile.
Ulterior, mulți au pretins că fusese o victimă a STASI, arătând că numele său apărea în câteva documente.
Scholz însuși a reacționat la aceste rapoarte: «Bineînțeles, sunt conștient de faptul că am fost spionat. Nu este frumos, dar așa stau lucrurile».
În realitate, documentele STASI consemnează pur și simplu numele lui Scholz atunci când acesta participa la întâlniri. STASI nu a deschis niciodată un dosar special pentru Scholz, așa cum a făcut cu mulți oameni nefericiți pe care i-a vizat de fapt.
Desigur, aceste evenimente au avut loc cu mult timp în urmă. Nu numai că aspectul lui Scholz s-a schimbat de atunci, dar, fără îndoială, și opiniile sale politice s-au schimbat.
Cu toate acestea, ceea ce a rămas neschimbat din anii 1980 este mentalitatea imperialistă din interiorul Kremlinului. Vladimir Putin, la fel ca predecesorii săi sovietici, încearcă să le refuze vecinilor Rusiei dreptul la autodeterminare.
Kremlinul
În mod rușinos, mulți membri de rang înalt ai SPD au fost dispuși să tolereze acest lucru timp de decenii – mai ales fostul cancelar Gerhard Schröder, care este, de asemenea, președinte al consiliilor de supraveghere a două companii rusești de stat și urmează să se alăture luna viitoare consiliului de supraveghere al gigantului rus al gazelor Gazprom.
Schröder a fost cel care a început să lucreze cu ramura de tineret est-germană în 1980, în calitate de președinte al Jusos. Scholz i-a călcat pe urme. Poate că Scholz a călătorit mult în spectrul politic – dar nu poate scăpa de trecutul său ca unul dintre «idioții utili» ai Kremlinului.
Iar astăzi, în timp ce cancelarul german stă cu mâinile în sân – nereușind să își respecte promisiunea de acum trei săptămâni de a trimite arme grele în Ucraina – Putin trebuie să își frece mâinile de bucurie.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Tricolorul este sufletul viu al Basarabiei româneşti. Pe cerul liber al Ţării, Tricolorul are nimbul sfinţilor biruitori, martiri şi făuritori.
Alecu Reniță
Când flamura tricoloră se întinde peste secolele de luptă ale înaintaşilor întru apărarea şi perpetuarea fiinţei româneşti, pe pânza răsfirată poţi vedea chipul marilor ctitori, domnitori şi cărturari deopotrivă cu chipul tuturor generaţiilor, care au păstrat grămăjoară neamul şi au înălţat România eternă.
În teritoriile româneşti ocupate de sovietici, însuşi cuvântul tricolor fusese aruncat din manuale, cărţi şi dicţionare. Devenise foarte suspect şi cuvântul curcubeu, care era întors pe toate părţile de cenzura străină. Orice asociere sau invocare a Tricolorului însemna acuzaţii grave de naţionalism românesc, arest, exil, ospiciu sau ani grei de închisoare.
Totuşi, în anii de teroare, au fost oameni, care au avut curajul să înfrunte deschis cruzimea şi barbaria autorităţilor sovietice. Unul, dintre cei foarte puţini, a fost Gheorghe Muruziuc, un erou al românimii basarabene, un erou neglijat, uitat şi înghiţit de anonimat. O să vă spun pe scurt povestea lui, ca s-o ştiţi şi s-o transmiteţi urmaşilor.
Biografia lui Gheorghe Muruziuc, până la 28 iunie 1966, nu se deosebea cu nimic de cea a milioanelor de români ocupați și impuşi să trăiască în Uniunea Sovietică. Născut la Făleşti în 1930, el prinde clasele primare „la români”, iar după război, să nu moară de foame, a fost dus la o „şcoală de meserii”, un incubator de mancurtizare şi îndobitocire a tinerilor.
Pentru o bucăţică de pâine şi un loc de muncă, argăţeşte pe întinsurile Rusiei şi Caucazului, până se reîntoarce la baştină în 1962. Se angajează ca electrician la fabrica de zahăr de la Alexăndreni, unde vede pe viu discriminarea totală a moldovenilor. Revoltat, scrie o plângere la Moscova, dar este acuzat de naţionalism. În curând, realităţile din colectiv şi din republică îl conving că moldovenii nu au nicio şansă să scape de discriminare şi să devină stăpâni pe pământul lor. Ajunge la concluzia că singura salvare este în Unirea Moldovei cu România. Ca să nu fie divulgat, îmbracă haina luptătorului singuratic şi îşi face un plan secret de o îndrăzneală nebunatică. E sigur pe sine, e sigur că va reuşi. Aşteaptă ora şi ziua cu nerăbdare.
27 martie 2016 – marș românesc la Chișinău
În zori de zi, pe data de 28 iunie 1966, când autorităţile comuniste urmau să serbeze în gubernie „eliberarea norodului moldovenesc de sub jugul ocupanţilor români”, pe cel mai înalt turn din nordul Moldovei, la fabrica de zahăr de la Alexăndreni, flutura falnic Tricolorul românesc. Sus, la înălţimea de 45 de metri, pe coş, Gheorghe Muruziuc străjuia cu mândrie Drapelul României.
Imediat cum s-a aflat, în 10-15 minute, turnul a fost încercuit de miliţieni înarmaţi şi KGB-iştii de la Bălţi. Unui „alpinist”militar i s-a dat sarcină să urce pe turnul rotund, dar Gheorghe Muruziuc, după ce i-a sfătuit pe cei de jos să nu încerce escaladarea, a dat drumul la o cărămidă. Şefii locali se temeau să dea ordin din capul lor, să împuşte Omul de sus.
La şapte dimineaţa, sute de muncitori – veniţi la serviciu – au văzut Tricolorul şi pe colegul lor de muncă. Foarte rapid, întregul orăşel a sosit lângă fabrică să vadă minunea. Autorităţile se pierduseră definitiv. Nici cei de la Bălţi, nici cei de la Chişinău nu ştiau cum să-l dea jos pe Gheorghe Muruziuc. Trecuse perioada lui Stalin – nu puteau să aducă „troica” şi plutonul de execuţie să-l împuşte pe eroul de pe turn. Iată aşa, la 28 iunie 1966, au „serbat” ocupanţii ziua „eliberării” – cu Drapelul României înălţat pe cerul Basarabiei nesupuse.
Satrapii KGB-işti s-au răfuit crunt cu Gheorghe Muruziuc. În mod tradiţional, l-au declarat nebun şi au încercat să-l interneze în spitalul de psihiatrie, însă medicii – atenţie mare!!! – l-au examinat şi au constatat că este un om completamente sănătos mintal, refuzând să dea KGB-ului un document fals. Au urmat ancheta şi judecata, după care Gheorghe Muruziuc a fost aruncat în odiosul lagăr de la Ivdellag, la munci silnice. A revenit acasă cu sănătatea ruinată şi s-a stins din viaţă în septembrie 1998. Nici statul, nici societatea încă nu au găsit cuvintele de recunoştinţă pe care eroul Gheorghe Muruziuc le merita şi le merită cu prisosinţă.
27 martie 2016 – marș românesc la Chișinău
Înainte de încheia, pe scurt, povestea Tricolorului înălţat la 28 iunie 1966, vă propun o mărturie foarte importantă a lui Gheorghe Muruziuc, care nu a fost distrusă de KGB. Citiţi şi mândriţi-vă că în 1966 s-a găsit un Om care să salveze demnitatea populaţiei resemnate din Basarabia ocupată: „Prin fapta mea am încercat să arăt că Moldova este teritoriu al României şi eu doresc ca Moldova să se unească cu România. Am demonstrat întregii lumi şi conducerii dorinţa mea – că [Moldova] trebuie să se unească cu România. Anume pentru aceasta am ales ziua anexării Basarabiei. Ideea de a arbora drapelul mi-a venit după ce am privit la televizor o emisiune despre anexarea Basarabiei la 28 iunie. Moldova trebuie să se unească cu România, întrucât avem aceeaşi limbă, obiceiuri şi, anterior, am fost împreună”.
Tricolorul este sufletul viu al Basarabiei româneşti. Pe cerul liber al Ţării, Tricolorul are nimbul sfinţilor biruitori, martiri şi făuritori. De câte ori vă ridicaţi ochii în sus şi priviţi cu mândrie la frumuseţea Tricolorului nostru, amintiţi-vă de Gheorghe Muruziuc, eroul care a plătit cu preţul libertăţii înălţarea, la 28 iunie 1966, a Drapelului României deasupra Basarabiei ocupate.
Plecăciunea şi recunoştinţa tuturor celor care simt româneşte: acum şi de-a pururi, Gheorghe Muruziuc!
Vladimir Putin îi pedepsește pe toți cetățenii ruși care vor echivala comunismul sovietic cu nazismul german, în contextul celui de-al Doilea Război Mondial. În acest sens, dictatorul criminal Vladimir Putin a semnat o lege inițiată în urmă cu doi ani, în cadrul unei ședințe a Consiliului pentru Cultură și Artă.
Legea semnată de Putin prevede amenzi și chiar 15 zile de arest pentru persoanele care vor nega faptul că Uniunea Sovietică a jucat un rol decisiv în înfrângerea hitlerismului, anunță site-ul Gazeta.ru. Altfel spus, singurul adevăr permis de regimul barbar de la Moscova sună așa: bolșevicii au fost buni, naziștii au fost răi; sovieticii au fost buni, germanii au fost răi. Rapturile teritoriale făcute de URSS, violurile și crimele armatei lui Stalin nu trebuie amintite!
Susținătorii legii cred că sancțiunile sunt necesare, deoarece, în ultima vreme, Occidentul a “calomniat” tot mai mult URSS și a încercat să revizuiască istoria comună.
Istoricii moscoviți au însă altă părere. În opinia lor, adevărul nu trebuie apărat cu amenzi, ci cu muncă educativă făcută în societatea rusă.
Vorbind despre dreptate, URSS-ul comunist chiar s-a identificat cu Germania nazistă din data de 23 august 1939. Atunci, la Moscova, s-a semnat odiosul Pact Ribentrop-Molotov, cunoscut și ca Pactul Hitler-Stalin În urma acestuia, după numai o săptămână, Hitler a invadat Polonia, iar Stalin i s-a alăturat peste 17 zile. Țara a fost împărțită între doi prăduitori sângeroși.
Ce prevede proiectul de lege
Proiectul de lege aprobat de Putin introduce un nou articol, 13.48, în Codul contravențiilor administrative (CAO). Mai exact, acesta interzice următoarele:
▪ Identificarea publică a obiectivelor, deciziilor și acțiunilor conducerii URSS cu scopurile, deciziile și acțiunile Germaniei naziste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial;
▪ Identificarea publică a scopurilor, deciziilor și acțiunilor armatei sovietice cu scopurile, deciziile și acțiunile armatei Germaniei naziste;
▪ Același lucru este valabil nu numai în cazul Germaniei, ci și în cel al conducerii și armatei „Axei” europene, adică a țărilor blocului nazist (cei mai importanți aliați: Italia și Japonia);
▪ În plus, este interzisă negarea publică a „rolului decisiv al poporului sovietic în înfrângerea Germaniei naziste”;
▪ Nu se poate nega caracterul „umanitar” al „misiunii URSS în eliberarea țărilor Europei”.
Cuantumul amenzilor
Pentru prima încălcare a legii, persoanele sunt pasibile de amenzi cuprinse între 1.000 și 2.000 de ruble (circa 67 și 134 de lei) sau pot fi chiar arestate pentru 15 zile. Pentru același lucru, oficialii vor fi sancționați cu sume între 2.000 și 4.000 de ruble (134-268 de lei), iar persoanele juridice – de la 10.000 la 50.000 de ruble (670-3.350 de lei).
Pentru încălcări repetate ale legii, cetățenii vor fi amendați cu 2.500-5.000 de ruble (167-334 de lei), funcționarii – cu 5.000-20.000 de ruble (334-1.340 de lei), persoanele juridice – cu 50.000-100.000 de ruble (3.350-6.700 de lei), Persoanele juridice, în cazul unei infracțiuni repetate, se pot confrunta cu o suspendare administrativă a activităților pe o perioadă de până la 90 de zile.
Deputata care a inițiat legea: „Nu este vorba despre tăierea au toporul a libertății de gândire și de exprimare. Este important ca, în domeniul public mass-media, naziștii să nu fie echivalați cu Armata Roșie”
Problema măsurilor mai dure împotriva celor care compară URSS-ul comunist cu Germania nazistă a fost ridicată în ianuarie 2020, la o ședință a Consiliului pentru Cultură și Artă, de șeful Comisiei pentru Cultură a Dumei de Stat, Elena Iampolskaia. Ea a sugerat adăugarea unei interdicții corespunzătoare la legea federală „Cu privire la perpetuarea victoriei poporului sovietic în Marele Război Patriotic din 1941-1945”.
„Nu este vorba despre lovirea cu toporul și tăierea libertății de gândire și de exprimare, nu despre faptul că vrem să interzicem cercetarea științifică, discuțiile și publicarea de cărți istorice. Este important ca, în domeniul public mass-media, naziștii să nu fie echivalați cu Armata Roșie”, a explicat ea.
Gazeta.ru:„Iampolskaia a adăugat că inițiativa n-ar trebui să interfereze cu cercetările istorice și «discuțiile respectuoase». Este necesar doar să «oprim speculațiile pe această temă». Ulterior, deputata, în sprijinul ideii sale, a spus că deja sunt publicate cărți în Rusia, unde au fost identificate acțiunile conducerii URSS și ale Germaniei. Potrivit ei, unele dintre aceste cărți sunt populare în rândul tinerilor”.
Deputata Iampolskaia:„Dacă redactorii de la editurile noastre nu au suficientă inteligență, conștiință și dezgust pentru a elimina astfel de pasaje, ar trebui ajutați de lege. Mi se pare că avem dreptul moral de a înăspri legea atunci când vine vorba de profanarea memoriei noastre istorice”.
Putin: „Dumnezeu însuși ne-a ordonat, probabil, să includem mecanisme adecvate pentru a proteja trecutul foarte recent”
În octombrie 2020, la o ședință regulată a Consiliului pentru Cultură și Artă, când Iampolskaia a cerut din nou modificări ale legii, Putin i-a susținut inițiativa.
Putin:„Sunt de acord cu propunerile dumneavoastră. Dacă în unele țări sunt prevăzute pedepse penale pentru negarea genocidului armean, Dumnezeu însuși ne-a ordonat, probabil, să includem mecanisme adecvate pentru a proteja trecutul nostru foarte recent”.
Gazeta.ru:„În ianuarie 2021, Putin a instruit Duma de Stat să pregătească un proiect de lege care interzice identificarea rolului URSS și al Germaniei naziste în al Doilea Război Mondial. Drept urmare, amendamentele relevante au fost adoptate în Rusia în vara anului 2021. Ele includ interdicții la fel ca noua lege a amenzilor. Legea a clarificat că este imposibil să identifici URSS cu Germania nazistă sau să negi rolul decisiv al poporului sovietic într-un discurs, într-o «operă publică», în mass-media sau la postarea de informații pe internet”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Participanții la concertul megaloman și cinic al lui Vladimir Putin, care a avut loc vineri pe stadionul „Lujniki” din Moscova, au auzit că țara lor înseamnă și Ucraina, și Moldova, și Kazahstan, dar și statele baltice! Mesajul a venit prin versurile interpretate de Oleg Gazmanov, cântărețul de casă al dictatorului Vladimir Putin.
Oleg Gazmanov este un cântăreț foarte popular în Rusia, ca urmare a melodiilor sale patriotice, pe ritmuri rock, ce preaslăvesc imperialismul sovietic. De altfel, a și fost decorat de Vladimir Putin. Dar aceleași melodii patriotice i-au adus interdicție de intrare în Letonia, Lituania și Ucraina.
Cântecul interpretat de Oleg Gazmanov vineri, la Moscova, se numește „Făcut în URSS” și, după cum o arată imaginile, a avut mare priză la public, inclusiv în rândul celor tineri, care nu au cunoscut perioada URSS.
Mesajul transmis de Putin, prin vocea lui Gazmanov, este că va anexa toate republicile ex-sovietice, care din 1991 sunt state independente. Deja ține sub ocupație militară regiuni consistente din Ucraina (Donbass, Crimeea, acum și Herson, iar ofensiva e în desfășurare), Georgia (Abhazia și Osetia de Sud) și Republica Moldova (Transnistria), Belarus s-a predat de bunăvoie (pentru ca dictatorul Lukașenko să-și conserve puterea), la fel și Kazahstan (care a chemat trupele rusești pentru a lichida protestele împotriva dictatorului Tokaev).
VIDEO: Cântecul lui Gazmanov, de la minutul 22:08
Versurile interpretate de Oleg Gazmanov
„Ucraina și Crimeea,
Belarus și Moldova
sunt țara mea.
Sahalin și Kamceatka
Munții Urali
sunt țara mea.
Tărâmul Krasnodar,
Siberia și Volga,
Kazahstan și Caucaz,
dar și țările baltice.
Sunt născut în Uniunea Sovietică,
sunt un produs al URSS.”
VIDEO: Întreaga „paranghelie” de pe stadionul „Lujniki”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Rusia încearcă să refacă Uniunea Sovietică, a avertizat Antony Blinken, secretarul de stat al SUA, într-un interviu acordat duminică postului de televiziune CNN. Acest lucru e considerat de șeful diplomației americane drept „inacceptabil”, pentru că fosta Uniune Sovietică a fost „o rețetă pentru instabilitate” și „a dus la declanșarea de războaie mondiale”.
Ultima afirmație este o aluzie clară la pactul dintre Uniunea Sovietică și Germania nazistă, din 1939, unde era o anexă secretă prin care cele două dictaturi conveneau să invadeze Polonia și să-și împartă sferele de influență în Europa. Actul respectiv a jucat un rol determinant în izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial.
E posibil ca Blinken să se fi referit și la Războiul Rece, care, deși nu s-a desfășurat între SUA și URSS direct, s-a manifestat prin multă tensiune, inclusiv prin amenințări nucleare (mai ales „criza rachetelor” din Cuba), și printr-o sumedenie de „războaie calde” la nivel regional (Coreea, Vietnam, Orientul Mijlociu, Africa, America Centrală etc.).
Dublul avertisment SUA-NATO
Întrebat de jurnalistul Jake Tapper dacă președintele rus Vladimir Puțin încearcă să refacă URSS, oficialul american a confirmat: „Cred că așa este. Cred că aceste e unul dintre obiectivele președintelui Puțin, să-și exercite din nou o sferă de influență asupra țărilor care anterior făceau parte din Uniunea Sovietică”.
Acest element a fost semnalat, în ultimele sale două editoriale publicate pe Spotmedia.ro, și de profesorul Valentin Naumescu, expert în relații internaționale. Naumescu a spus că Putin a anexat de facto Belarus și acum lucrurile merg în aceeași direcție cu Kazahstan.
Revenind la Antony Blinken, acesta a atras atenția că SUA nu va permite Rusiei să-și facă un nou imperiu anexând țările vecine: „Este inacceptabil. Aceasta (Uniunea Sovietică – n. red.) a fost o rețetă pentru instabilitate, pentru conflict care a dus la războaie mondiale”.
Între NATO, SUA și Rusia au început deja negocieri care se anunță foarte tensionate. Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, l-a avertizat deja pe Putin că alianța e pregătită de un conflict militar dacă Rusia ia decizia să invadeze Ucraina. Statele Unite au transmis același mesaj, iar surse bine informate anunță că americanii sunt gata să decupleze Rusia de la sistemul bancar mondial – o lovitură distrugătoare pentru economia acestei țări.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Disperarea îl face pe Ceaușescu să strige cât mai tare la americani, ca să priceapă sovieticii. Paralela Panama – România este uluitoare. Generalul Ceaușescu se recunoaște în generalul Noriega.Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor” (Editura Adevărul, 2010).
Din 20 decembrie, mesajele din “Scînteia” devin tot mai străvezii. Aflăm că guvernul panamez acuză SUA de “terorism de stat împotriva unei ţări suverane şi independente”. Apoi, în ziarul partidului începe să se simtă, printre rânduri, spaima lui Ceauşescu de lichidare fizică.
“Trupe ale Statelor Unite au pătruns – din ordinul preşedintelui George Bush – pe teritoriul panamez. (…) Scopul agresiunii armate americane împotriva acestui mic stat nealiniat din America Centrală este, după cum preciza însuşi şeful Casei Albe, de a-l captura pe generalul Manuel Antonio Noriega, şeful guvernului panamez, şi a «restabili democraţia» în Panama. Proclamându-se «apărător al libertăţii», Statele Unite şi-au arogat «dreptul» de a aprecia, prin prisma propriilor interese, dacă un guvern al unui stat independent şi suveran este democratic sau nu.”
“Scînteia” menţionează şi dimensiunea trupelor trimise de americani în Panama. Paralelismul cu sovieticii care operau deja în România este uluitor! “La atacul neprovocat împotriva Republicii Panama au luat parte forţe aeriene şi terestre. Cel puţin 30.000 de militari americani participă la atacurile declanşate în cursul dimineţii împotriva a patru cazărmi panameze.”
Printre rândurile ziaristului anonim (în fond, Secţia de Presă a CC al PCR) răzbate satisfacţia că Noriega nu a fost capturat, dar se simte şi nevoia disperată de siguranţă a lui Ceauşescu în faţa intervenţiei sovietice. “Generalul Antonio Noriega «se află într-un loc sigur şi este hotărât să reziste», a declarat şeful gărzii personale a generalului la postul naţional de radio.”
“Scînteia” creează un paralelism perfect între Panama şi România, scriind despre “state mici” (a se citi Panama şi România) confruntate cu “superputeri” (SUA şi URSS). “Cu atât mai mult sunt de condamnat actele de agresiune brutală ale SUA împotriva unui stat mic, care îşi apără libertatea şi independenţa încălcate de o superputere. Este dreptul sacru al oricărui popor de a-şi hotărî singur modul de viaţă, regimul politic, conform năzuinţelor şi tradiţiilor sale.”
Ca să justifice nevoia de perpetuare a regimului său, Ceauşescu – demagogul perfect – este capabil să apeleze chiar şi la “năzuinţe” şi “tradiţii”, chiar dacă nu şi-a întrebat niciodată poporul, sincer şi neregizat, dacă vrea comunism sau capitalism, dacă vrea republică sau monarhie, dacă-l vrea pe Moş Crăciun sau pe Moş Gerilă. Şi nu i s-a părut nimic în neregulă când comuniştii, cocoţaţi pe tancurile sovietice, au falsificat alegerile din 1946, au preluat puterea în România, l-au alungat pe rege, au naţionalizat uzinele şi au confiscat pământurile. Oare acestea să fi fost, atunci, “năzuinţele” şi “tradiţiile” poporului român?!
***
Pe 22 decembrie, “Scînteia” e şi mai transparentă în privinţa spaimei lui Ceauşescu de a fi înlăturat, capturat şi lichidat. “Veştile sosite din Panama aduc noi amănunte, aproape incredibile pentru timpul în care trăim, în legătură cu practicile politicii americane. Astfel, purtătorul de cuvânt al Casei Albe a anunţat că SUA instituie un premiu de un milion de dolari pentru capturarea generalului Noriega şi o recom- pensă de 150 de dolari pentru eliminarea fiecărui luptător loial lui Noriega. Asemenea mijloace, incalificabile, constituie o autodemascare, care-i ţintuieşte la stâlpul infamiei pe cei ce recurg la asemenea metode.”
“Cei ce recurg la asemenea metode” – aici e cheia! Aici devine evident că nu Panama era problema lui “Nea Nicu”, ci chiar România. Şi nu americanii îi dădeau fiori, cât alţii care “recurg la asemenea metode”, aflaţi chiar aici, în coasta lui – în ţară, în oraş, în Piaţă, poate chiar şi în Palat…
Câteva ore mai târziu, la scurt timp după fuga lui Ceauşescu, “Scînteia” apare într-o ediţie specială, cu un nume coafat: “Scînteia poporului”. Aceiaşi ziarişti ne informează că “Dictatura a căzut, poporul e liber!”, iar pe prima pagină e inserată o explicaţie: “Ziarul nostru apare azi într-o ediţie specială, într-o expresie patriotică, nouă, adevărată, ca ziar al poporului”.
Chiar în ziua următoare, activiştii de presă produc un titlu care le arată măiestria atât de mult sugrumată de odiosul dictator: “Printre gloanţe şi branduri, Bucureştiul munceşte pentru ţară şi popor”.
Evoluţia ştirilor despre Panama în ziarul „Scînteia”
* 14 decembrie: “Republica Panama respinge amestecul SUA în treburile sale interne”
* 16 decembrie: “SUA atentează la independenţa Republicii Panama”
* 17 decembrie: “Panama: Apel la crearea unui front unit pentru apărarea independenţei ţării”
* 20 decembrie: “Guvernul panamez respinge ferm amestecul SUA în treburile interne ale ţării”
* 21 decembrie: “Un act inadmisibil, de o deosebită gravitate internaţională: agresiunea Statelor Unite împotriva Republicii Panama”
* 22 decembrie: “Agresiunea SUA împotriva Panama: o gravă şi condamnabilă manifestare a politicii de forţă şi dictat”.
– Va urma –
Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:
Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
În 1988, deși Ceaușescu era cu ochii pe el, fostul ideolog stalinist a fost și la Moscova, și la Washington. Indicațiile primite la Kremlin au fost decisive în răsturnarea lui Ceaușescu. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor” (Editura Adevărul, 2010).
Un personaj-cheie al răsturnării lui Ceauşescu este un vechi stalinist: Silviu Brucan, pe numele său real Saul Bruckner. Acesta a fost extrem de activ în anii ’40–‘50, când – în calitatea sa de secretar general de redacţie al cotidianului CC al PCR, “Scînteia” – cerea condamnarea la moarte a celor consideraţi “burghezi”, “reacţionari”, “bandiți” sau “duşmani ai clasei muncitoare”. Printre cei vizaţi de solicitările sale imperative s-au numărat politicienii Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Gheorghe I. Brătianu şi Corneliu Coposu, scriitorul Radu Gyr şi ziaristul Pamfil Şeicaru. În multe cazuri, cei demascaţi de Silviu Brucan au ajuns pe mâna soţiei sale, Alexandra Sidorovici, procuror stalinist şi fiică de general sovietic (KGB) stabilit în România. Brucan a făcut apoi carieră diplomatică, devenind, sub Gheorghiu-Dej, o punte importantă către Statele Unite ale Americii, în calitate de ambasador în SUA şi la ONU. Ceauşescu l-a “tras pe dreapta”, iar Revoluţia l-a transformat în ideolog al noii puteri.
Poveştile despre jocurile orchestrate de Brucan par desprinse din filmele cu spioni. Deşi era consemnat la domiciliu după ce-l criticase pe Ceauşescu în urma revoltei muncitorilor de la Braşov, din 1987, serviciile străine au reuşit să-i obţină vize pentru Occident şi pentru URSS. “A fost scos prin Viena, sub pretextul unei conferinţe, iar apoi a fost «plimbat» pe la Washington, Londra şi Moscova. Aici, zice el, s-a văzut cu Gorbaciov. A fost adus special”, spune istoricul Alex Mihai Stoenescu.
Acest eveniment a fost relatat de Brucan, la 8 februarie 1994, Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989.“Gorbaciov a fost de acord cu tentativa noastră de înlăturare a lui Nicolae Ceauşescu, dar a subliniat de mai multe ori ca PCR să rămână forţa politică conducătoare în ţară.”
Uluitorul periplu din octombrie–noiembrie 1988 al lui Silviu Brucan, Bucureşti – Viena – Washington – Londra – Viena – Moscova – Viena – Bucureşti, a fost monitorizat de Securitate “atât cât s-a putut”, după expresia unui fost general din sistem. Bătrânul stalinist a solicitat paşaportul “pentru cel puţin două săptămâni”, primindu-l în urma unui puternic lobby american. Oficial, Brucan urma să susţină câteva conferinţe pe la fundaţii şi universităţi din SUA. El s-a întâlnit cu responsabili ai Biroului pentru Europa de Est din cadrul Departamentului de Stat. “Totul e organizat de CIA”, a fost concluzia Securităţii române, care l-a ţinut la curent pe Ceauşescu în legătură cu turneul lui Brucan.
Din capitala Statelor Unite, Brucan a zburat la Londra, unde a stabilit “unele contacte”. A înregistrat un interviu pentru Radio Europa Liberă, dar a cerut ca discuţia să nu fie difuzată pe post “deocamdată”.
Revenit la Viena, a fost preluat de sovietici. Aceştia l-au dus la Moscova, unde l-au ţinut patru zile. Acolo, Brucan s-a întâlnit cu Alexandr Iakovlev, consilierul cel mai de încredere al lui Gorbaciov, şi cu mai mulţi generali GRU/KGB. Din poziţia sa de secretar pe probleme internaţionale al PCUS, Iakovlev era un personaj extrem de influent în contextul schimbărilor din Europa de Est. Între Brucan şi Iakovlev au existat chiar două runde de discuţii, în două zile diferite. Evident, totul a avut caracter strict secret. Securitatea nu a reuşit să confirme dacă Brucan s-a întâlnit şi cu Gorbaciov, aşa cum susţine el.
De la Moscova, Silviu Brucan a fost adus din nou la Viena, iar de acolo a reintrat pe traseul “oficial”, îmbarcându-se în trenul de Bucureşti.
La Vama Curtici, Brucan a fost aşteptat de câţiva ofiţeri de Securitate, care i-au ridicat paşaportul. Când l-au deschis, surpriză: în paginile documentului existau doar vize de SUA şi de Austria! Nicio urmă a trecerii sale prin Marea Britanie şi prin URSS. Conform paşaportului, inamicul stalinist al lui Ceauşescu fusese doar la Washington, via Viena.
Lucrătura a stârnit furia lui Ceauşescu. Acesta a fost avertizat însă că “nu e bine” să fie prea dur cu un personaj “luat în braţe” şi de sovietici, şi de americani. Mai ales că avea pe masă o informaţie neliniştitoare: Silviu Brucan întreţinea relaţii strânse cu Anatoli Dobrinin, fost ambasador al URSS la Washington timp de 25 de ani (1962–1987) şi sfetnic apropiat al lui Mihail Gorbaciov. Dobrinin era considerat “puntea” prin care s-a ajuns la înţelegerea istorică dintre cele două superputeri.
„Când a sosit trenul Revoluţiei, noi eram în gară, pentru că eram singurii care cunoşteam mersul trenurilor”
Silviu Brucan a explicat printr-o metaforă felul în care Ion Iliescu a fost propulsat la putere, graţie complotului şi pe fundalul Revoluţiei din decembrie 1989: “În momentul în care a sosit trenul Revoluţiei, noi eram în gară, pentru că eram singurii care cunoşteam mersul trenurilor. Ne-am suit în tren şi am pus mâna pe putere. Când zic «noi», mă gândesc în primul rând la Ion Iliescu”.
– Va urma –
Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:
Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
