Profesorul Valentin Naumescu, unul dintre cei mai buni specialiști în istoria relațiilor internaționale pe care-i are România, publică pe contul său de Facebook a scurtă analiză de natură să restabilească adevărul despre fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov într-un moment în care moartea sa, survenită marți seara, a generat un val de comentarii romanțate. Profesorul Naumescu subliniază că Gorbaciov nu a fost un lider democrat și nu a dorit nimic altceva decât să salveze comunismul printr-o amplă manevră de aproiere a Uniunii Sovietice muribunde de prosperul Occident. Operațiunea a scăpat însă de sub control, ducând la evoluția istorică azi cunoscută de toată lumea.
Mihail Gorbaciov nu s-a gândit și nu a urmărit nicio clipă să elibereze popoarele din URSS și din sfera de influență sovietică de sub comunism și nici nu a avut ca scop aducerea democrației în acest colț de lume, scrie Naumescu. El a urmărit niște calcule care s-au dovedit, finalmente, greșite. Uniunea Sovietică intrase încă din anii 1970 într-un declin ireversibil, pierzând total cursa cu SUA și cu Europa de Vest. Criza s-a tot acutizat până când a devenit limpede că urmează colapsul.
Așa s-a ajuns ca, la mijlocul anilor 1980, noul lider de la Kremlin, tânărul activist de partid Mihail Gorbaciov, să pregătească un plan de apropiere de Occident prin care se spera că URSS va primi banii și transferul de tehnologie necesare pentru a se salva. Același motiv a stat, spune Naumescu, și în spatele deciziei lui Gorbaciov de a accepta reunificarea Germaniei: Moscova conta pe sprijinul financiar și tehnologic al Guvernului de la Bonn.
Gorbaciov a fost, fără discuție, un alt tip de lider comparativ cu predecesorii săi de la Kremlin, unul pașnic și neagresiv, dar de aici și până la a spune că el ne-a eliberat de comunism și de Ceaușescu e drum foarte lung, arată profesorul Naumescu. Căderea comunismului s-a produs în țările Europei de Est pentru că Uniunea Sovietică nu mai avea nici resursele, nici voința de a interveni militar, mereu și mereu, într-un mod care se dovedea inutil, pentru a zdrobi mișcările democratice care reapăreau periodic în țările din lagărul socialist.
În ceea ce-l privește pe Gorbaciov, faptul că el l-a susținut pe Putin până de curând, a aprobat și justificat invadarea Georgiei în 2008 și anexarea Crimeei și a regiunii Donbass din Ucraina în 2014, spune multe despre el. Abia în primăvara acestui an Gorbaciov s-a despărțit de Putin, condamnând invazia începută pe 24 februarie. Era însă mult prea târziu pentru a mai conta.
Valentin Naumescu: „Nu Gorbaciov ne-a eliberat de Ceaușescu în decembrie 1989, dar prin faptul că pierduse demult controlul, pe toate planurile, a făcut posibilă declanșarea unui proces regional ireversibi“
„GORBACIOV, liderul comunist căruia nu i-a ieșit mai nimic din ce își propusese cu adevărat
*
Văd multe mesaje romanțate despre Gorbaciov. Multe idealizări. Pot să înțeleg de ce. Miturile își au rolul lor.
Gorbaciov a vrut, în esență, un singur lucru – relaxarea comunismului, în speranța relansării economiei sovietice aflate într-un declin puternic la mijlocul anilor ’80. Atât.
Nu mai avea bani și tehnologie, URSS pierduse cursa cu SUA pe toate planurile și s-a gândit că dacă deschide puțin șurubul, liberalizează puțin economia și viața socială, se apropie de Vest pentru a primi ajutor economic din partea SUA și RFG (de aceea a acceptat reunificarea Germaniei propusă de SUA, semnând Tratatul 2+4, pe 12 septembrie 1990, la Moscova), va salva Uniunea Sovietică și comunismul.
Asta a dorit Gorbaciov, aceasta a fost strategia lui, să nu ne închipuim alte lucruri.
Gorbaciov nu a dorit dispariția URSS. Nu a dorit prăbușirea comunismului. Nu a dorit extinderea Vestului spre Europa de Est. A susținut războiul lui Putin în Georgia (2008) și anexarea Crimeii (2014). Nu a mai susținut invazia Ucrainei anul acesta și s-a transformat, tardiv, într-un critic al lui Putin.
Că Gorbaciov A PIERDUT CONTROLUL în reformele sale haotice și prost pregătite, că nu a mai putut ține hățurile nici în interiorul URSS nici în blocul comunist, că nu mai avea instrumentele și resursele pentru a face asta, că a fost naiv crezând că poate reforma și în același timp salva URSS și comunismul, că est-europenii au profitat de eșecul politicilor sale ratate și s-au eliberat, și asta este adevărat, dar este cu totul altceva.
În orice caz, cu totul altfel și-a închipuit Gorbaciov că vor evolua lucrurile, atunci când a lansat, după 1985, perestroika și glasnost. Alte obiective a avut în minte, nu ceea ce a ieșit (inevitabil) la finalul mandatului său.
Iese din scenă un mare personaj al secolului XX, un alt fel de lider sovietic (civlizat, agreabil, deschis, oricum mult mai tânăr la vremea respectivă decât predecesorii săi și cu siguranță neagresiv și pacifist), cel ale cărui greșeli (în raport cu obiectivele sale) și calcule politice eronate au contribuit în mare măsură la crearea contextului internațional și regional în care regimurile comuniste din Europa Centrală și de Est s-au prăbușit.
Nu mai putea și nici nu mai dorea să intervină pentru a susține aceste regimuri (devenise demult prea costisitor și inutil), în condițiile în care URSS se retrăgea oricum cu coada între picioare din Afganistan, în 1989, iar dezastrul și falimentul amenințau economia uriașului muribund.
De aici și până la a spune că îi datorăm libertatea lui Gorbaciov este totuși cam mult. Ceaușescu era la putere în decembrie 1989, la peste patru ani de la numirea lui Gorbaciov, iar instituțiile regimului său ucideau oameni în stradă. Nu Gorbaciov ne-a eliberat de Ceaușescu în decembrie 1989, dar prin faptul că pierduse demult controlul, pe toate planurile, a făcut posibilă declanșarea unui proces regional ireversibil. Cred că este utilă această nuanță, acum, la despărțirea de Gorbaciov.
Ciudată suprapunere istorică – moare cel care a distrus Al Doilea Imperiu Rus exact când un succesor al său încearcă, prin forța armelor, refacerea celui de-al Treilea Imperiu Rus.
Putin, te temi de semnele care ți se arată?“