Etichetă: URSS

  • Mărturia ofițerului care l-a împușcat pe Ceaușescu: „Ni s-a spus dinainte de proces că-i vom executa. În 1989 a fost lovitură de stat sprijinită de URSS“

    Mărturia ofițerului care l-a împușcat pe Ceaușescu: „Ni s-a spus dinainte de proces că-i vom executa. În 1989 a fost lovitură de stat sprijinită de URSS“

    La 32 de ani după Revoluția din 1989, soldată cu răsturnarea dictatorului Nicolae Ceaușescu, ofițerul care l-a executat pe acesta a afirmat că în România  a fost o lovitură de stat susținută din exterior de Uniunea Sovietică. Colonelul în rezervă Ionel Boeru (pe atunci căpitan) spune că primise ordin expres de la generalul Victor Atanasie Stănculescu, comandantul Armatei, să-i împuște pe dictator și pe soția sa în sală, indiferent câte victime colaterale ar fi fost, dacă se încerca salvarea celor doi. Ofițerul a povestit cum a trăit evenimentele din decembrie 1989 marți seara, la Antena 3.

    Căpitanul Ion Boeru și alți 7 parașutiști au fost cei care au primit misiunea să meargă la Târgoviște. În ziua de Crăciun, pe 25 decembrie, Boeru și alți doi oameni de-ai săi au constituit plutonul de execuție care i-a mitraliat pe ceaușești, executând tragere de la șold cu arme automate.

    Instrucțiunile primite și ordinea ordinelor primite l-au făcut pe Boeru să concluzioneze că procesul soților Ceaușescu a fost un simulacru de natură să dea aparență legală executării celor doi. Soarta lui Nicolae și Elena Ceaușescu fusese stabilită înainte de judecată, a menționat Ionel Boeru. Generalul Stănculescu le-a indicat locul unde urmau să-i împuște pe dictator și pe soția sa înainte să înceapă procesul, ceea ce arată că acesta era doar o simplă formalitate.

    Lovitura de stat executată de oamenii rușilor a menținut România pe orbita Moscovei când toate celelalte țări din Centrul Europei începuseră deja democratizarea vieții economice și politice

    Acesta spune că în 1989 a fost în România o lovitură de stat organizată din interior, cu implicarea directă a Uniunii Sovietice, atât prin trupe speciale trimise în țară – așa-zișii teroriști – cât și prin agenții săi, inclusiv Ion Iliescu.

    Mărturia ofițerului nu face decât să reconfirme și să explice evoluția ulterioară a României, după 1990. Puterea a fost preluată de o grupare pro-sovietică, iar țara a fost menținută pe orbita Uniunii Sovietice până la dispariția acesteia, spre deosebire de celelalte țări ex-comuniste din centrul Europei, care au instalat Guverne democratice, au introdus rapid reforme, au liberalizat economia și viața politică și au început drumul către occidentalizare. România a rămas, în schimb, captivă a Rusiei multă vreme, făcând primii pași concreți spre eliberarea de sub această influență în 1995-1996.

    Prin foștii activiști comuniști și urmașii lor, reciclați în „oameni de afaceri“ și politicieni, vechea structură de putere protejată de la dispariție de regimul Iliescu și-a păstrat controlul asupra României. Așa este posibil ca și azi foști securiști precum Dan Voiculescu să joace un rol-cheie în deciziile politice din țară, iar urmașul Partidului Comunist, actualul PSD, să se afle la putere aproape neîntrerupt de la Revoluție încoace.

    România se luptă și azi cu consecințele acelui start ratat spre libertate din 1989.

    Principalele mărturii ale colonelului Ionel Boeru, ofițerul care l-a împușcat pe Ceaușescu pe 25 decembrie 1989

    „Pe data de 22 decembrie, luptătorii au plecat în oraş, în Bucureşti, în Capitală, să apere televiziunea, Comitetul Central, hotel Bucureşti şi alte obiective. Menționez, unitatea de la Boteni, în perioada 16-22, nu a primit nicio misiune în afara cazărmii. Pe data de 25 dimineața au fost adunate cadrele care mai erau în unitate. Am fost adunați la ora 9.00 dimineaţa şi comandantul unității a spus că pentru o misiune de grad 0 are nevoie de 8 voluntari.

    Am aflat de misiune când am ajuns în cazarma de la Târgoviște. Acolo am aflat care era ţinta. Nouă ni s-a spus că este o misiune în Bucureşti, iar la adunarea pe care am avut-o cu generalul Stănculescu, în spatele stadionului Steaua, ni s-a spus că urmează să participăm la judecarea unor teroriști.

    Eu personal m-am oferit voluntar pentru că, pe data de 23 decembrie, la televiziune, au fost împuscați mortal 8 militari, din care unul îmi era foarte bun prieten şi simțeam nevoia să ies din cazarmă.

    Am mers pe stadionul de antrenament şi acolo ne-am întâlnit cu generalul Stănculescu, care a venit cu două maşini, cu completul de judecată, şi de acolo am plecat la Târgoviște.  

    Până să ajungem acolo a fost o problemă în elicopter care trebuie spusă. Colegul care mă ținea de centură mi-a spus că Măgureanu (viitorul șef al SRI – n. red.) avea pistol asupra lui!

    La Târgoviște am aterizat în dispozitivul de luptă al bateriei de artilerie care se afla acolo. Am fost adunați toţi şi, înainte de a ni se da misiunile, am fost anunţaţi că suntem acolo pentru a sigura siguranţa procesului soților Ceaușescu.

    Din cei 8 militari, doar eu şi încă doi subofițeri am făcut parte din plutonul de execuție. Am fost anunţaţi de generalul Stănculescu că are nevoie de trei oameni foarte buni cu care să formeze acest pluton de execuție. Când a spus treaba asta, «cei mai buni», s-a uitat în ochii mei şi am înţeles că e clar că trebuie să fiu şi eu, la care cei doi din spate s-au oferit şi ei. Ni s-a spus de execuție după ce s-a ales locul. A fost înainte de proces.

    Procesul a fost o formă de a justifica execuția de după. Tot acolo ni s-a spus cum se va face execuția: se va trage de la șold, un încărcător plin, foc automat. M-a şocat pentru că noi la vremea respectivă nu executam trageri de la șold. Apoi ni s-a spus să-i luăm din transportor, eu nu știam că sunt acolo. Trebuia să îi iau pe rând, să îi duc la vizita medicală, după care să îi duc în sala unde avea loc judecata. Ultimul ordin pe care l-am primit este că voi asista la proces şi voi asigura siguranţa în încăpere. În caz că se va încerca eliberarea acestora sau altceva de genul, să-i execut, să îi împușc, indiferent de victimele colaterale.

    Cei tineri nu știu nimic. Cei care s-au uitat atunci la televizor au văzut filmul și atât. Acel film a fost prezentat și el cum a fost prezentat. Realitatea e că în decembrie 1989 revoluția a început cu lovitura de stat prin care a fost dat jos Ceaușescu, judecat și executat conform sentinței.

    Da, a fost o lovitură de stat, pentru că orice revoluție începe cu o lovitură de stat. Fără dubiu.

    Lovitura, după mine, a fost dată din interior, sprijiniți din exterior. Sprijinul cel mai mare cred că a fost din Uniunea Sovietică. Inclusiv servicii secrete, inclusiv «turiști» care erau, de fapt, agenți și bineînțeles trebuie să spunem că Ion Iliescu a fost în Rusia, a studiat acolo. Și domnia sa sigur a avut ceva…“ 

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Restaurație PSD-istă: Marian Neacșu, condamnat definitiv pentru corupție, va fi secretarul general al Guvernului Ciucă

    * Revolta se extinde, PNL în pragul imploziei. Ciucu, Sighiartău și Gorghiu îl fac praf pe Cîțu, Motreanu îi cere demisia

    * Raluca Turcan îl acuză pe Florin Cîțu de „comportament de tip interlop”. Acum două luni îl susținea frenetic să ia șefia PNL

    * Primarul Ciucu (PNL) citează, resemnat, din Leonard Cohen: „Toată lumea știe, căpitanul a mințit / Băieții buni au pierdut / Barca se scufundă”

    * Și Ana Blandiana se revoltă! „După perioada Dragnea, îmi e din nou rușine. PNL va ieși distrus din această poveste. Klaus Iohannis e principalul vinovat. Totul s-a învârtit în jurul unui personaj inventat de el”

    * Primar PNL: „În maximum 6 luni vom avea un nou Congres, deoarece astăzi PNL nu are un lider!“

    * Ciucă a cerut să fie indexate și pensia sa și cea a soției („pensii de serviciu”), dar și pensiile speciale! Cei doi au acum 4.600 de euro pe lună, de la MApN

    * VIDEO. Teoria dementă a unui fruntaș AUR la dispariția antivaccinistului Făgădaru: „Ne-au omorât un camarad. Avea sacul negru pregătit sub monitor” / „Criminalii așa au omorât mii de oameni nevinovați la ATI, cu protocoalele lor” / „Nemernicii l-au sacrificat ca să-l dea exemplu”

    * Cornel Dinu, acuze incredibile după FCSB – FC Botoșani: „Un apropiat al clubului i-a spus să joace 2 pauză / 1 final!”

    * „Autocarul groazei”: n-a avut cine să deschidă ușile, pentru că șoferul a murit pe loc. „Sunt arși până la cenușă”

  • 29 de gropi comune cu până la 8.000 de oameni uciși de NKVD în anii 1930, descoperite lângă Odessa. La Kiev e altă groapă comună, cu 200.000 de victime ale terorii bolșevice

    Rămase ascunse în arhivele Kremlinului și azi, dovezile genocidului comis de regimul comunist din Uniunea Sovietică împotriva propriului popor continuă să iasă treptat și întâmplător la iveală. Lângă portul ucrainean Odessa, săpăturile făcute pentru extinderea aeroportului au descoperit 29 de gropi comune în care zac osemintele a 5-8.000 de oameni executați, în anii 1930, de NKVD – poliția politică a lui Stalin, scrie BBC.

    Modul de lucru specific al regimurilor comuniste face imposibilă identificarea victimelor. Sergii Guțaliuk, șef al filialei regionale a Institutului Ucrainean de Memorie Națională (UINP), spune că nu s-au păstrat documente, de către autoritățile sovietice, în privința acestor oameni uciși pe furiș. Ucrainenii spun că, în Odessa, circa 8.600 de persoane au fost condamnate la moarte în perioada 1938-1941. Dar nu se știe cine sunt aceștia, pentru ce au fost acuzați, când au fost executați – NKVD-ul făcea totul pe ascuns și directiva de la Stalin era să se șteargă urmele crimelor.

    Stalin i-a urmărit prioritar pe ucraineni, în perioada în care a condus Uniunea Sovietică. Numai în Holodomor se estimează că au fost uciși câteva milioane prin înfometare.
    Poliția politică sovietică a dus o politică specială împotriva acestui popor considerat recalcitrant și nu foarte atașat valorilor comuniste. În multe regiuni din Ucraina existau comunități rurale prospere, cu țărani harnici și înstăriți. Acestea au fost supuse exterminării sistematice.

    Reprezentanții UINP spun că e foarte probabil ca numărul gropilor comune de la Odessa să fie mult mai mare, dar cele descoperite deja până acum plasează situl printre cele mai importante morminte colective.

    Cea mai mare groapă comună din Ucraina pare a fi cea din Bikivnia, o pădure de lângă Kiev, unde s-au găsit 200.000 de deținuți politici uciși de NKVD.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Bilanț sinistru la Kabul: cel puțin 60 de morți, dintre care 12 militari americani, în atentatul sinucigaș de la aeroport. Plus 140 de răniți, dintre care unii în stare foarte gravă

    * VIDEO. Exploziile de la Kabul: două infernale „globuri de foc”. Teroriștii ISIS-K au revendicat atentatul

    * Suceveanca Ermina, care refuză să plece din Afganistan, face propagandă pro-talibani, critică Occidentul și jignește presa internațională: „jurnalism înfometat”! Și părinții ei din România și-au pierdut încrederea în judecata ei

    * VIDEO. Ultimele clipe din viața comediantului afgan mitraliat și decapitat de talibani pentru că a făcut glume pe seama lor. A continuat să râdă de ei până în ultima clipă

    * Gigi Becali, „dat în primire” de fostul său avocat: a făcut pe bolnavul ca să iasă din pușcărie. „Se făcea banditu’ că e cocoșat. Vrăjeală! Escrocule, pe tine nu te doare nici glezna!”

    * Caz grav la Timișoara: pacienți fals vaccinați ajung în stare critică la spital. Unii medici de familie eliberează certificate false pentru o șpagă de 300 de euro

    * Ia sfârșit războiul gunoaielor. Clotilde a avut dreptate: prețul era umflat. Romprest acceptă să facă salubritatea în Sectorul 1 la jumătate din prețul inițial

    * Baronul Oprișan s-a însurat cu fosta sa secretară, pe care a făcut-o directoare la CJ Vrancea. Familia tradițională PSD-istă: el 56 de ani, ea 37, împreună au trei copii din căsătorii anterioare

    * A murit o mare sportivă: Ileana Gyulai Drîmbă Ienei, soția lui Emeric Ienei. A fost campioană mondială și dublă medaliată olimpică

    * Spatele tare al Colonelului Turcescu. De la „rucsacul cu pietre” la sacii cu vinete

  • VIDEO. Cozmin Gușă încearcă să construiască o mișcare care să scoată România din Uniunea Europeană! Ofensiva Moscovei e acum pe față

    Declarație extraordinar de gravă a lui Cozmin Gușă (50 de ani), fost secretar general al PSD pe vremea Guverrnului Adrian Năstase. Acesta nu doar că solicită ieșirea României din Uniunea Europeană, ci „promite” că va încerca să genereze o mișcare de tip Romexit, care să scoată țara noastră din organizația continentală.

    „Uniunea asta Europeană îmi pare tare mult o Uniune Sovietică”, este argumentul mincinos și imbecil pe care-l livrează Cozmin Gușă, pe linia bătătorită deja de actorul dughinist Dan Puric și de alte iscoade ale Moscovei.

    „Nu văd nicio diferență a Uniunii Sovietice cu ceea ce se întâmplă aicea”, mai spune diversionistul Gușă, care acum joacă pe față de partea intereselor rusești.

    Politicianul ratat e furios că Laura Cofruța Kovesi a fost numită șefa Parchetului European. El vede și aici mâna lui Soros, iar despre șefa Parchetului General din România, Gabriela Scutea, spune că nu aparține României, ci „stăpânului pe care-l invoca și Monica Macovei, respectiv această Uniune Europeană”.

    VIDEO: Aberațiile lui Cozmin Gușă (de la ora 1.19:15)

    Delirul diversionist al lui Cozmin Gușă

    * „Există o legătură între Clotilde Armand și prietena sa, Laura Codruța Kovesi. Amândouă sunt vizate de anchetele de la SIIJ.”

    * „Suntem în fața unei aberații: o anchetată de SIIJ, Laura Codruța Kovesi, vrea să facă curățenie în Europa, ea fiind posesoarea unui dosar unde apare negru pe alb că femeia e obișnuită să încalce legea.”

    * „Vă dați seama cât de mare este presiunea, inclusiv europeană… care a făcut o șmecherie: Laura Codruța Kovesi sigur că s-a dus pe o linie de tip Soros, promovată acolo din dorința unor americani care astăzi domină puterea în SUA, să controleze justiția în Europa.”

    * „Macron și-a retras candidatul ca să poată să câștige o Laura Codruța Kovesi anchetată cu dovezi irefutabile, în România, că n-ar fi respectat legea. Și asta a ajuns procuror european!”

    * „La presiunile ei se doreștea închiderea SIIJ-ului. Ea nu se poate apuca de lucru, în mod credibil, la Parchetul European, dacă SIIJ nu este îngropat împreună cu dosarul ei.”

    * „Această doamnă Scutea, care e Procuror General, nu-i vreo doamnă care aparține României. Asta aparține stăpânului pe care-l invoca și Monica Macovei, respectiv această Uniune Europeană…”

    * „Eu stau să socotesc în aceste zile dacă pot să-ncep – sau n-o să-ncep – o mișcare… în primul rând încerc să mă conving pe mine… de convingere a mai multora, la rândul lor, de părăsire a Uniunii Europene. Pentru că Uniunea asta Europeană îmi pare tare mult o Uniune Sovietică pe care eu și alții am trăit-o plenar înainte de 1989. Nu văd nicio diferență a Uniunii Sovietice, care distrugea libertatea și independența națiunilor din interior, cu ceea ce se întâmplă aicea.”

    * „Clotilde Armand se încadrează la rebut societal.”

    * „Eu știam că bucureștenii sunt mai fraieri – i-am văzut, am trăit mult timp acolo… Dar trăiam cu senzația că în Sectorul 1 ar fi mai deșteți decât în alte sectare. Dom’le, sunt mai dobitoci!”

    Cozmin Gușă

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. „Sărmăluță”, comicul TVR: „Nu avem niciun operator, dom’ Cristoiu! Suntem singuri, dom’ Cristoiu! Nici scaune nu avem!”

    * O uriașă escrocherie: „uniunea ziariștilor” cu pensii speciale. Gen. Pavel Abraham, col. Dogaru, baronul Morega, pușcăriașul Roșca Stănescu, caraghiosul Brătianu-„Cartof” iau 50% în plus la pensie. Schema a fost pusă la cale de Doru Dinu Glăvan de la Radioul public

    * Radu Moraru, dement: „Aș vrea să-i agăț în cârlig pe preoții trădători care-i îndeamnă pe oameni să se vaccineze” / „S-ar putea să nu mă mai vedeți niciodată, în nicio emisiune!”

    * Radu Tudor, plătit de Dan Voiculescu cu 5.500 de euro pe lună. Banii vin doar pe drepturi de autor, deși prestația este zilnică

    * O toxină AUR: Ovidiu Hurduzeu. Își făcea vacațele la Moscova, acum face propagandă pro-Rusia, anti-Occident, anti-vaccinare

    * Încă o dovadă că Secția Specială e o bâtă anti-justiție: doi procurori de la DNA Oradea sunt „cercetați” de 19 luni fără a fi trimiși în judecată! Între timp, „judecata” le-a fost aplicată de Antena 3, RTV și PSD

    * Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor: “Cu 20 de angajați facem exact aceleași lucruri pe care le făceam cu 80. Cu banii economisiți am făcut un pod”

    * Mineriada din 13-15 iunie 1990. Cum a clonat regimul FSN un post de radio. Ziaristul care avea în birou un poster uriaș cu Ion Iliescu

    * Formula în care noul Farul Constanța țintește sus: Hagi 89%, Marica 10%, Iașko 1%. Va avea stadion modern, de 18.000 de locuri

    * Marea rușine a Euro 2020: brutele rasiste din galeria Ungariei. Cristiano Ronaldo și Kylian Mbappé au fost jigniți grav la Budapesta. UEFA pregătește sancțiuni dure

  • Dr. Rafila, candidat PSD, recunoaște că torționarul securist Rafila a fost tatăl său. “Nu sunt de acord cu ce a făcut”

    Dr. Rafila, candidat PSD, recunoaște că torționarul securist Rafila a fost tatăl său. “Nu sunt de acord cu ce a făcut”

    Medicul Alexandru Rafila, reprezentant al României la Organizația Mondială a Sănătății și candidat PSD la Camera Deputaților, a recunoscut duminică seară, la postul B1 TV, că tatăl său a lucrat pentru Securitate, dar s-a dezis de acesta. Rafila spune că tatăl său n-are “nicio scuză pentru apartenența la Securitate”, afirmând că fapta sa este “absolut condamnabilă”.

    După cum a recunoscut chiar medicul Rafila (58 de ani), tatăl său s-a născut în URSS, în 1920. El spune că bunicul său ar fi lucrat în armată, a fost prizonier acolo și, când s-a întors în țară, s-a întors cu un copil – tatăl său. Dar afirmă că părintele n-a avut de-a face cu masacrarea a zeci de țărani uciși în 1949 pentru că se opuneau colectivizării forțate, pentru că la acea oră era deja exclus din Securitate și din Partidul Comunist.

    Tatăl lui Alexandru Rafila a fost pe front până în 1945, apoi a fost trimis la specializare de noua putere.

    În primii ani de după război, represiunea împotriva poporului român a fost de o brutalitate teribilă. Autorii crimelor: românii trădători coordonați și instruiți de ofițeri sovietici

    După război, România a fost ocupată de trupele sovietice, care au exterminat elitele țării, înlocuindu-le cu analfabeți, agenți ruși și alogeni. După cum scrie chiar fostul adjunct al Securității, Mihai Pacepa (fugit în SUA în 1978), în primii ani de după război, în fruntea serviciilor secrete și ale organelor de represiune au fost puși ofițeri sovietici care adesea nu știau o boabă de română. Aceștia au instruit prima generație de securiști autohtoni, proveniți în special din rândurile trădătorilor din armată și ale colaboraționiștilor.

    Primii ani de după război au fost și cei mai brutali din perioada comunistă. Mii de țărani au murit împușcați, torturați sau în pușcării pentru că nu au vrut să-și dea pământul, animalele și utilajele agricole la cooperativele agricole de producție înființate după modelul rusesc. Alte zeci de mii de intelectuali, politicieni, cadre militare au fost uciși în pușcării, după simulacre de procese. Sute de mii de români, în principal cei cu nivel de educație ridicat, au fost obligați să fugă din țară.

    Uneltele regimului criminal, recrutate în special din rândurile prizonierilor de război care au acceptat să-și trădeze țara

    Noile organe de represiune, coordonate de sovietici, au căutat cu insistență românii care avuseseră fie și cea mai mică contribuție la realizarea României Mari, în 1918. Veterani de război, politicieni, preoți, profesori, simpli țărani au fost arestați și închiși cel mai adesea fără proces, torturați, ținuți în condiții inumane și uciși în pușcării, drept răzbunare pentru implicarea lor în unirea Transilvaniei, Banatului, Bucovinei și Basarabiei cu România.

    Trădătorii – în special cei recrutați din rândurile prizonierilor de război și grupați în diviziile “Tudor Vladimirescu” și “Horea, Cloșca și Crișan” – au fost “reeducați” în URSS, la cursuri de îndoctrinare politică, apoi au reprezentat rezerva de cadre autohtone plasate în funcții de conducere.

    Drept răsplată pentru obediența și cruzimea lor, colaboraționiștii au beneficiat ulterior, toată viața, de favoritisme din partea sistemului. Au fost reciclați ca șefi de fabrici, secretari de partid, generali de armată și de miliție, doctori și profesori docenți, au beneficiat de privilegii, salarii mari și pensii speciale și au primit vile de lux naționalizate, din care fuseseră dați afară proprietarii de drept.

    Privilegiile s-au moștenit din tată-n fiu, odraslele lor fiind, la rândul lor, introduse în casta aparatului de partid, promovate în funcții, ajutate să intre la facultăți și să-și obțină diplome.

    Cu unele excepții, în general membrii Securității și ai nomenclaturii comuniste nu pierdeau privilegiile nici măcar atunci când cădeau în dizgrație. Cazurile părinților lui Petre Roman și Vladimir Tismăneanu, al lui Ion Iliescu, Alexandru Bârlădeanu sau Silviu Brucan sunt elocvente.

    Ei erau „retrogradați” la conducerea vreunui institut, detașați secretari de partid într-un județ sau mutați șefi la o editură, în posturi călduțe, cu salarii substanțiale, fără să-și piardă vilele din cartierul Primăverii sau accesul la magazinele de protocol și proprietățile de lux ale partidului.

    „Sunt afectat emoțional, nu văd unde este vina mea“

    Acum, Alexandru Rafila spune că afirmațiile despre tatăl său, membru al Securității în cea mai odioasă și brutală perioadă din istoria regimului comunist, sunt neadevărate: „Tata a terminat Medicina în 1960, eu m-am născut în 1961, iar evenimentele la care faceți referință s-au petrecut în 48-49. (…) Tata a lucrat până în iunie 1949 în Securitate. Eu am aflat despre aceste lucruri când eram student, nu știu foarte multe. Da, este adevărat. (…) Bunicul meu a fost prizonier în Rusia și s-a întors cu un copil, tatăl meu. În Memorialul Durerii nu a fost obiectiv cu tatăl meu. (…) Dincolo de lucrurile pe care le-a făcut tatăl meu și cu care eu nu sunt de acord, colaborarea cu Securitatea este absolut condamnabilă. (…) Moartea țăranilor s-a întâmplat după ce tatăl meu a fost dat afară din Securitate, a fost dat afară și de la Medicină pentru că a fost considerat element dușmănos. (…) El nu a fost implicat în acel masacru. Sunt afectat emoțional, nu văd unde este vina mea. (…) Nu încerc să îi găsesc nicio scuză, nu există nicio scuză pentru apartenența la Securitate“.

    Rafila a ajuns reprezentant al României la OMS în 2012, numit de Victor Ponta, premierul PSD de atunci.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Gorbaciov, la 35 de ani de la lansarea perestroikăi: „Puciștii din 1991 și profitorii loviturii de stat au stricat țara”

    Mihail Gorbaciov, ultimul președinte al Uniunii Sovietice, spune că reformele sale, începute în 1985, n-au reușit să fie implementate din cauza reprezentanților din Comitetul de Urgență de Stat, care „au profitat de situație, după lovitura de stat, pentru a strica țara”.

    Joi, 23 aprilie, s-au împlinit 35 de ani de la Plenara Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS). În urma ei, s-a dat startul în procesul de reformare/reconstruire a URSS, cunoscut sub celebra denumire de „perestroika”.

    Promotorul acestei strategii a fost Mihail Gorbaciov, care ajunsese secretar general al Comitetului Central al PCUS cu doar o lună înainte. Acum în vârstă de 89 de ani, fostul lider sovietic a vorbit, pentru RIA Novosti, despre semnificația noului curs politic stabilit în anul 1985.

    * „Ne-am îndreptat nu numai către partid, ci către întreaga societate.”

    * „Încă de la început, am văzut două pârghii cruciale pentru accelerarea dezvoltării socio-economice a țării: progresul științific și tehnologic și restructurarea mecanismului economic.”

    * „Am pus omul în centrul atenției. «Activează factorul uman, dezvoltă democrația!» – oamenii au auzit aceste cuvinte. Am văzut acest lucru în călătoriile mele efectuate prin țară.”

    * „Oamenii au început să se miște, au încetat să se mai teamă, au susținut nevoia de schimbare.”

    * „Partea de politică externă a raportului a fost constructivă. Am exprimat disponibilitatea pentru dialogul cu Occidentul, cu SUA, cu China. Și, în același timp, ei au spus: «Nu recunoaștem dreptul niciunui stat sau grup de state la supremație sau la impunerea voinței lor». Cred că acest lucru este relevant astăzi și, în general, este relevant întotdeauna.”

    * „A fost posibil ca, în câțiva ani, starea calitativă a societății să se schimbe. Schimbările și reformele ne-au permis să ajungem în punctul în care revenirea la trecut a devenit imposibilă.”

    * „Perestroika a fost dificilă. Am comis greșeli. Trebuie să recunoaștem acest lucru. Tulburarea perestroikăi din 1991 a fost rezultatul acțiunilor puciștilor din Comitetul de Urgență de Stat și ale celor care au profitat de situație, după lovitura de stat, pentru a strica țara. Totuși, acest lucru nu exclude în niciun fel semnificația perestroikăi.”

    Principalul profitor al puciului de la Moscove, din august 1991, în viziunea lui Gorbaciov, a fost Boris Elțîn

    În decembrie 1991, Uniunea Sovietică s-a destrămat, iar cele 15 republici unionale (Rusia, Ucraina, Belarus, Moldova, Lituania, Letonia, Estonia, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Kazahstan, Uzbekistan, Kârgâzstan, Turkmenistan, Tadjikistan) au devenit independente.

    Președintele URSS, Mihail Gorbaciov, s-a trezit și fără țară, și fără funcție. Noul lider de la Moscova a devenit Boris Elțîn, primul președinte al Federației Ruse post-sovietice.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Radu Moraru, delir în serial: Iohannis îi bagă pe bătrâni în case ca să-i omoare, lăsându-i fără vitamina D de la soare! E aliat cu Bill Gates, care vrea să acopere soarele!

  • SERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (26). Grija lui Ceaușescu: situația din Panama

    SERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (26). Grija lui Ceaușescu: situația din Panama

    Bate şaua să priceapă iapa! Dictatorul român îi înfiera pe americani pentru intervenţia din Panama, dar de fapt striga la sovietici să nu se bage în „treburile interne ale României”. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    După întâlnirea de la Malta, dintre George Bush şi Mihail Gorbaciov (2–3 decembrie 1989), atenţia lui Nicolae Ceauşescu s-a îndreptat către America Latină. Şi asta nu pentru că ar fi vrut să crească importul de banane sau de cafea, ci pentru că-l interesa situaţia politico-militară din zonă.

    O informaţie la primă mână, primită de Securitatea din România de la un agent sub acoperire, după întâlnirea de la Malta, l-a pus în gardă pe Ceauşescu. Pe 3 decembrie, înainte de miezul nopţii, comandantul Securităţii – generalul Iulian Vlad – l-a informat pe şeful statului român că Bush şi Gorbaciov au convenit să rezolve „pe orice cale” problemele politice din Panama şi din România.

    Dictatorul român a înţeles mesajul: americanii urmau să-l răstoarne pe generalul Manuel Antonio Noriega, iar sovieticii – pe generalul Nicolae Ceauşescu (căci general era și el). De aceea, din acel moment, a stat cu ochii pe Panama: era ca şi când ar fi privit în oglindă. Soarta regimului de la Ciudad de Panama era copie la indigo după cea a regimului de la Bucureşti. Sau invers.

    Telegrama Agerpres de la bordul avionului

    La întoarcerea de la Teheran, atmosfera la bordul aeronavei prezidenţiale era încordată. Nu numai din cauza evenimentelor de la Timişoara, ci şi a unei comunicări urgente de la agenţia oficială de presă, Agerpres. Informaţia venise prin telex la echipajul avionului.

    Comanda deplasării în Iran îi aparţinea şefului Aviaţiei Militare, generalul Iosif Rus. În 1995, acesta declara Comisiei „Decembrie 1989” că a fost alertat de echipaj întrucât sosise „o telegramă importantă”.

    Secretarul personal al lui Ceauşescu, Mihai Hîrjău, a amintit şi el de telegrama respectivă. „La bordul avionului erau teleimprimatoare pe care se primeau ştirile de la Agerpres. Astea erau predate imediat lui Ceauşescu. A fost o ştire cu intervenţia SUA în Panama, cu Noriega. Chiar la întoarcere s-a întâmplat. Mi-a rămas în minte pentru că, imediat după aceea, i-am pus pe birou ştirea respectivă.”

    Noriega – agentul CIA devenit duşman al SUA

    Intervenţia americană din Panama l-a avut ca ţintă pe şeful guvernului de atunci, generalul Manuel Antonio Noriega. Acesta era agent dublu: al serviciilor secrete americane şi al celor cubaneze. Noriega a lucrat pentru CIA din anii ’50 până în anii ’80.

    În 1989, Noriega a devenit duşman al SUA şi trebuia înlăturat. El a fost acuzat de administraţia americană că a transmis informaţii confidenţiale Cubei lui Fidel Castro şi că a facilitat transferul de tehnologie sensibilă ţărilor comuniste din Europa de Est. Tot în cârca lui Noriega a fost pusă şi vânzarea de arme grupărilor comuniste din America Latină. Dintre acuzaţii nu a lipsit nici colaborarea cu traficanţii de droguri.

    Sub pretextul executării unui soldat american de către militarii generalului Noriega, Statele Unite ale Americii au invadat Panama la 20 decembrie 1989. În acelaşi timp, sovieticii acţionau silenţios în România, avându-l în vizor pe Nicolae Ceauşescu. Revenit de la Teheran, acesta găsea un viespar imposibil de potolit. Doar boala puterii perpetue îl putea orbi într-o asemenea măsură, încât să nu-şi dea seama că a intrat într-o capcană mortală.

    Cheile mesajului: Panama = România, SUA = URSS

    După întâlnirea Bush–Gorbaciov, redactorii paginii externe de la „Scînteia” – „organ de presă al CC al PCR” – erau cu ochii după ştirile politico-militare din America Latină. Din 14 decembrie, principala informaţie externă devine situaţia din Panama.

    Grupajul este deschis de o ştire cu titlul: „Republica Panama respinge amestecul SUA în treburile sale interne”. Alături, conducerea României Socialiste critică dur amestecul marilor puteri în „treburile interne ale ţărilor suverane”.

    Să fim serioşi: nu mai putea „Nea Nicu” de grija lui Noriega! Generalul din America Centrală nici măcar nu făcea parte din grupul său de prieteni (precum majoritatea dictatorilor africani), pentru că decenii de-a rândul s-a comportat mai degrabă ca un „agent imperialist”.

    Mesajul, de fapt, nu era pentru americani, ci pentru sovietici. Înlocuiţi Panama cu România, iar SUA cu URSS, şi veţi afla ce voia să spună Ceauşescu: „Republica Socialistă România respinge amestecul URSS în treburile sale interne”. Dar deocamdată n-o putea spune pe şleau, ca să nu-i înfurie şi mai tare pe sovietici. Mai ales că România şi URSS erau aliate atât politico-militar (în Tratatul de la Varşovia), cât şi economic (în CAER).

    Felicitări de la Mobutu

    Pe 15 decembrie, „Scînteia” ia o „pauză de Panama”. În pagina externă îşi face loc, în schimb, o „telegramă de felicitare” primită de Ceauşescu de la un prieten african: mareşalul Mobutu Sese Seko Kuku Ngbendu Wa Za Banga.

    „În numele poporului zairez, unit în jurul partidului nostru, Mişcarea Populară a Revoluţiei, şi în numele meu personal, vă adresez vii şi calde felicitări”, scria sălbaticul dictator de la Kinshasa.

    Ceauşescu fusese reales de trei săptămâni, dar pentru dovezi de apreciere nu e niciodată prea târziu.

    Mai mult Panama! Mai mult Noriega!

    Cu cât situaţia din Panama se agrava, „Scînteia” lua poziţie, se aşeza temeinic în tranşee: „Adunarea Naţională a reprezentanţilor Magistraturilor din Panama l-a desemnat pe comandantul forţelor de apărare panameze, generalul Manuel Antonio Noriega, în funcţia de şef al guvernului, cu împuterniciri extraordinare de urgenţă pentru asigurarea apărării teritoriului naţional faţă de agresiunile externe. Adunarea Naţională a declarat ţara în stare de război, care va menţinută atât timp cât persistă agresiunile economice, politice şi militare ale administraţiei SUA împotriva Panama”.

    Ocupat cu şedinţa CPEx şi cu teleconferinţa, comandantul suprem îşi făcea timp să transmită indicaţii şi spre „Scînteia”: „Mai mult Panama! Mai mult Noriega!”.

    Când a plecat spre Iran, Ceauşescu avea, la bordul avionului prezidenţial, ziarul „Scînteia” din acea zi. Pe ultima pagină a acestuia trona articolul de înfierare a americanilor, „diavolii” cazului Panama. Pe „diavolii” cazului România – sovieticii, pomeniţi în şedinţa CPEx cu uşile închise – îi avertiza, deocamdată, prin ricoşeu. „Nea Nicu” striga la americani ca să priceapă sovieticii.

    Rubrica externă din ziarul partidului a criticat Statele Unite până pe 22 decembrie, când Ceauşescu a simţit pe propria piele că informaţiile primite în seara de 3 decembrie 1989, de la generalul Vlad, erau cât se poate de adevărate. Dureros de adevărate!

    – Va urma –

    ———————————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!

    Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

    ———————————————

    Episoadele anterioare

    Episodul 25: Mințit și în Iran

    Episodul 24: Ultima vizită. La Teheran

    Episodul 23: O stenogramă pierdută

    Episodul 22: 1945 – un fals moment de vitejie

    Episodul 21: „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”

    Episodul 20: „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”

    Episodul 19: Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

    Episodul 18: O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

    Episodul 17: Asediul tăcut al turiștilor sovietici

    Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani

    Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei

    Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

    Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

    Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova

    Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

    Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

    Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

  • Admirabil ambasadorul României la Moscova! Le-a zis-o rușilor: „Mda, ați cam dat cu bâta în baltă! Periodic reuşiţi să-i iritaţi pe români”

    În lipsa unei reacții ferme a Ministerului Afacerilor Externe de la București, onoarea României a fost salvată de mesajul curajos și tranșant transmis Rusiei de Vasile Soare, ambasadorul României la Moscova.

    Acesta a criticat postarea Ambasadei Rusiei la București, conform căreia este denigrată Armata Roșie, prin prezentarea ostașilor săi ca și cum ar fi fost niște violatori și tâlhari. Mesajul Ambasadei ruse a fost de o obrăznicie impardonabilă, specifică ambasadorului Valeri Kuzmin, un provocator lipsit de diplomație.

    În mesajul său, Ambasada Rusiei citează din Stalin (un mare criminal al istoriei) ca din Sfânta Scriptură!

    Vasile Soare le transmite rușilor la ei acasă: „Aţi cam dat cu bâta în baltă!”. El este ambasadorul României în Federaţia Rusă de aproape 5 ani (din 16 ianuarie 2014, când a fost numit în funcție de președintele Traian Băsescu).

    Mesajul ambasadorului Vasile Soare

    „Mda… aţi cam dat cu bâta în baltă, cum se zice la Români, stimaţi colegi de la Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti. Nu ştiu cum faceţi, dar periodic reuşiţi să-i iritaţi pe Români, făcând trimitere la istoria comună recentă, complicată. Cum puteţi încerca să ştergeţi din memoria acestui popor evidenţele, fie ele petrecute în urma cu 75 de ani??? Ca diplomaţi la Bucureşti, ar trebui să cunoaşteţi că mulţi Români păstrează amintiri vii de la bunici despre comportamentul soldatului sovietic pe teritoriul României, care nu are nimic de-a face cu <<eliberarea>>… Este regretabilă postarea, mai bine vă abţineaţi… Lăsaţi-o baltă!”

    Ce a scris anterior Ambasada Rusiei la București, pe Facebook

    • „Pe parcursul unei lungi perioade de timp, în presa occidentală și cea românească apar periodic diverse publicații menite să-i denigreze pe ostașii Armatei Roșii care au eliberat de fascism țările Europei de Est și Europei Centrale. În cadrul acestei perpetue campanii de propagandă, ostilii critici anti-sovietici și anti-ruși încearcă insistent să-i convingă pe oameni că Armata Roșie era o adunătură de tâlhari și violatori, care nu știau de nicio milă față de populația civilă”.
    • „Astăzi asistăm la o revitalizare a acestei campanii. Inițial, miturile de acest gen au apărut datorită eforturilor ministrului nazist al propagandei, J. Goebbels, iar ulterior, în timpul Războiului Rece, au fost multiplicate și replicate de foștii aliați ai URSS”.
    • „În timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei s-a ajuns chiar la situația când, în etapa finală, propagandă s-a dovedit să fie atât de intensă încât, în cea mai mare parte, germanii au crezut în poveștile despre cruzimea rușilor. Drept rezultat, când trupele sovietice au ajuns îndeaproape de Berlin, orașul a fost măturat de un val de sinucideri în masă. Potrivit unor date, numai în ultimele două luni ale războiului, cifra de sinucideri acolo a ajuns la 30-40.000”.
    • „Totuși, toți acești <<experți>> în materie de atrocități ale soldaților sovietici, care preferă să-i numească, pur și simplu, ruși, uită, de altfel, să menționeze că asemenea acțiuni împotriva populației civile (viol și jaf) au fost interzise în Armata Roșie la cel mai înalt nivel și erau pedepsite prin executare. Este relevant să cităm textul ordinului comandantului suprem I.V. Stalin – <<Cu privire la inadmisibilitatea atitudinii dure față de populație>>: <<Ofițeri și ostași ai Armatei Roșii! Ne îndreptăm spre țara inamicului. Fiecare trebuie să-și păstreze stăpânirea de sine, fiecare trebuie să fie curajos… Populația rămasă în zonele cucerite, indiferent dacă este vorba de germani, cehi sau polonezi, nu trebuie să fie supusă abuzului. Vinovații vor fi pedepsiți în conformitate cu legea marțială. În teritoriul cucerit, relațiile sexuale cu sexul feminin nu sunt permise. Cei vinovați de violență și de viol vor fi împușcați>>”.
    • „O pedeapsă atât de severă, care în caz de necesitate era executată de instanțele curților marțiale, oferă fiecărei persoane rezonabile un motiv pentru a reflecta asupra veridicității tuturor presupuselor atrocități în masă care sunt adesea atribuite soldaților sovietici de către experții occidentali”.
    • „România nu face excepție în acest caz. Mitul creat de cei cu atitudinea antirusă, cu acel <<Davai ceas, davai palton!>> (tradus din <<Dă ceasul, dă haina!>>), conform căruia trupele sovietice au jefuit masiv populația românească în 1944, are prea puțin de a face cu realitatea”.
    • „Chiar dacă renunțăm la aspectul moral și etic al problemei și reducem totul la o logică primitivă, nici atunci un ceas de mână sau o haină nu merită ca cineva de dragul lor să-și riste viața”.
    • „Prin urmare, noi îndemnăm încă o dată, ca oamenii să analizeze informațiile care apar în mass-media și să le compare cu faptele istorice verificate”.
    • „În mod firesc, apare întrebarea: cine beneficiază de pe urmele uleiului veninos al minciunii pus pe focul rusofobiei, infiltrat în conștiința publică a poporului român, după mulți ani de la încheierea ostilităților în Europa? Oare acest lucru se datorează apropierii aniversării celor 75 de ani de la eliberarea României de către Armata Roșie?”