Etichetă: Paul Palencsar

  • Gala de premiere IPIFF, la Teatrul Odeon. Festivalul Producătorilor de Film Independenți, ediția a 16 -a

    După patru zile cu proiecții la Cinema „Muzeul Țăranului”, Festivalul IPIFF, al Producătorilor de Film Independenți, și-a anunțat câștigătorii, duminică, 8 mai, la Teatrul Odeon. Prezentatori au fost directorul Festivalului, regizorul Toma Enache, și actrița Kira Hagi (fiica lui Gheorghe Hagi). Evenimentul a fost transmis în direct pe Cinemaraton TV.

    Gala de premiere a ediției cu numărul 16 a Festivalului IPIFF, organizat de UPFAR-ARGOA (Asociația Producătorilor de Film și Audiovizual din România), a adus împreună regizori, actori și producători de film, alături de nume mari ale industriei cinematografice și ale scenei teatrale românești.

    Regizorul Toma Enache, directorul Festivalului de Film IPIFF, ediția a 16-a, pe scena Galei de premiere a câștigătorilor.

    Printre personalitățile care au acceptat invitația la gală s-au numărat: Victoria Cociaș, Manuela Hărăbor, Constantin Cotimanis, Adrian Titieni, Ioana Bugarin, Cezara Dafinescu, Rodica Mandache și Monica Davidescu.

    Cântăreața Alexandra Ușurelu, pianistul Alexandru Mihai Burcă și Daria Crișan au fost cei care au adus coloană sonoră a premiilor IPIFF, ediția a 16-a. Invitatul special al Alexandrei Ușurelu a fost renumitul trompetist român de jazz Sebastian Burneci.

    Juriul IPIFF din acest an a fost format din: Adrian Titieni (actor), Mihai Orășanu (inginer de sunet și producător) și Ioan-Pavel Azap (critic de film).

    Câștigătorii Festivalului IPIFF, ediția 2022

    Cel mai bun producător independent pentru un film românesc de lungmetraj

    • Andrei Ștefănescu (Paradisul Lulii/Paradise Lula, regia – Andrei Ștefănescu)
    • Mențiune specială: Sylvestre Bary (In Vino Veritas, regia – Sylvestre Bary)

    Cel mai bun producător independent pentru un film internațional de lungmetraj

    • Rodrigo Areias (Infinite Sea, regia -Carlos Amaral)
    • Mențiune specială: (Arturo Dueñas Herrero Pessoas, regia – Arturo Dueñas Herrero)

    Cel mai bun producător independent pentru un film românesc documentar

    • Silviu Radu (Un timp prin care am trecut/ A Time I’ve Been Through, regia – Silviu Radu)
    • Mențiune specială: Wearebasca (Blană Bombă/Kids Rock, r. Claudiu Mitcu)

    Cel mai bun producător independent pentru un film românesc de scurtmetraj

    • Alex Pintică (Trecut de ora 8/ No singing after 8, regia -Alex Pintică)
    • Mențiune specială: Andrei Georgescu și Alexandru Baltă (17 Aprilie/April 17th, regia – Andrei Georgescu)

     Cel mai bun producător independent pentru un film internațional de scurtmetraj

    • Nicola Piovesan (Closed to the Light, regia – Nicola Piovesan)
    • Mențiune specială: Andrea Benjamin Manenti (Guinea Pig, regia – Giulia Grandinetti)

     Cel mai bun producător independent pentru un film românesc de școală

    • Alexandru Mironescu (Planuri de vacanță/Summer Planning, regia – Alexandru Mironescu)
    • Mențiune specială: Lidia Andreea Ilie (Milkless, regia – Lidia Andreea Ilie)

     Cel mai bun producător independent pentru un film de animație

    • Patrice Seiler (The Secret of Mr. Nostoc, regia – Maxime Marion & Patrice Seiler)
    • Mențiune specială – Manuela Cojocaru (The Land of Nod, regia – Manuel Cojocaru)

    Cel mai bun producător al anului (România)

    • Anca Puiu și Marian Crișan, (Berliner/ The Campaign, regia – Marian Crișan)
    • Mențiune specială: Ion Octavian Frecea (Aventurile lui Țuțu/The Adventures of Țuțu, regia – Ion Octavian Frecea)

    Anul acesta, la Festivalul de Film IPIFF a existat și un premiu special, din partea directorului festivalului, premiu care a fost înmânat lui Rareș Răducu, pentru filmul Taxi De Niro2, regia – Ionuț Lucian Rusu.

    IPIFF este un eveniment realizat de Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România – Asociaţia Română de Gestiune Operelor din Audiovizual (UPFAR-ARGOA) și are ca obiectiv principal promovarea filmului românesc contemporan prin intermediul producătorului de film, punând accentul pe producţia de film independent şi profesioniștii angrenaţi în astfel de proiecte.

  • Unde e Dumnezeu când Putin ucide? Există Dumnezeu?

    Unde era Dumnezeu când oamenii din Ucraina erau băgați în gropi comune? Dormea Dumnezeu când inocenții erau legați cu mâinile la spate și primeau un glonț în cap? Când femeile erau violate de fiare cu chip de om? Când în Teatrul din Mariupol 600 de oameni erau uciși de bomba de jumătate de tonă a lui Putin. Există Dumnezeu?

    Unde e Dumnezeu când milioane de copii iau calea refugiului, alături de mame care-și plâng soții rămași să lupte? Cum de nu au căzut la pământ turlele falnicei biserici din Bucha, lângă care soldații ruși au săpat groapa comună a celor pe care i-au ucis? Există Dumnezeu? Ce rost are să crezi într-un Dumnezeu absent din creația Sa, ce a abandonat lumea?

    Însuși Dumnezeu a venit printre noi. Nu doar că nu ne-a abandonat, dar a luat corp omenesc. Iar de cum s-a născut la Betleem, am vrut să-l ucidem. Bebelușul Iisus și-a început viața ca refugiat, în Egipt. Ca și copiii Ucrainei, Iisus fugea cu părinții Săi tot de un Putin. Doar că-l chema Irod.

    Când ne întrebăm unde e Dumnezeu când oamenii ucid, să ne amintim că El Însuși a fost ucis, tot de oameni. Venit printre noi să ne arate Iubirea, Însuși Dumnezeu a fost judecat, torturat, bătut, scuipat și ucis. Unde e Dumnezeu? Acolo unde L-am pus. Pe cruce.

    Ucidem fără discriminare. Deicid și fratricid. Istoria biblică a oamenilor începe cu o crimă. Cain îl ucide pe Abel. Nu știm, nu vrem să trăim altfel. Întrebarea e „Unde ar trebui să fie Dumnezeu?” Înăuntrul nostru. „Împărăția cerurilor e înăuntrul vostru”, ne spune Dumnezeu. Cât Dumnezeu avem înăuntru, atât dăm în afară. Cât Rai avem în noi, atât e și printre noi.

    Dacă Iisus ar veni personal pe străzile din Mariupol, Putin i-ar zbura capul cu o ghiulea. E mai rapid. Crucea e demodată. Oamenii aduc pe pământ binele și răul. Pacea și războiul. Dragostea și egoismul. Suntem liberi.

    Paul Palencsar, jurnalist și teolog

  • „Putin, «marele apărător al ortodoxiei», a trimis musulmani ceceni să ucidă ortodocși ucraineni”

    Paul Palencsar, publicist rafinat și teolog cu vederi luminate, preot care predică pentru viață, umanitate și civilizație, a făcut o observație esențială: Vladimir Putin, care se prezenta drept „marele apărător al ortodoxiei” în fața „blestemățiilor Occidentului”, face acum genocid printre creștinii din Ucraina. Mai mult, a apelat la ajutorul musulmanilor din Cecenia pentru a-i măcelări pe ortodocșii ucraineni. Tot ortodocși sunt și majoritatea covârșitoare a militarilor ruși pe care-i trimite la moarte într-un război absurd.

    Reproducem trei texte valoroase ale lui Paul Palencsar, postate de tânărul teolog pe contul său de Facebook.

    Acesta observă tăcerea în care s-au cufundat majoritatea putiniștilor din România. Prea puțini mai au obrăznicia de a-și lăuda idolul în aceste zile cumplite. Dar ei n-au dispărut și nici nu și-au schimbat viziunea, avertizează Paul Palencsar.

    „Mulți sunt atât de întunecați, încât Putin își câștigă bile albe în plus tocmai pentru crimele de război. Că Putin omoară ucrainieni ortodocși, că distruge cu bombe mănăstiri ortodoxe, că a trimis musulmani ceceni să ucidă ortodocși, că milioane de frați ortodocși își abandonează casele și fug, nimic nu contează pentru admiratorii criminalului dictator”, observă teologul.

    Miercuri, 2 martie: „Apărătorul familiei ucide familii. Trage cu rachete în maternități și grădinițe. Ucide copii”

    „Lui Putin i-au murit lăudătorii în România. Tăcere. Nu mai e nici mare ctitor la muntele Athos, nici ortodoxul care ia lumină la Paște de la patriarhul Rusiei, și nici măcar apărătorul familiei, pe care hoardele de homosexuali din Vest vor s-o distrugă. Apărătorul familiei ucide familii. Trage cu rachete în maternități și grădinițe. Ucide copii.

    Stați liniștiți. Agenții Rusiei în România, dar și idioții utili, nu și-au schimbat agenda sau discursul. Doar că discrepanța e prea mare între zoaiele verbale pe care le deversează de ani la televiziuni și crimele pe care Putin le comite acum în Ucraina. Putin e derbedeul planetei, criminalul dictator, iar asta se vede. Nu mai poate fi cosmetizat. Înțelege și fraierul cu patru clase.

    Asta nu înseamnă că cei care-l admirau pe Putin nu o mai fac. Dimpotrivă. Mulți sunt atât de întunecați, încât Putin își câștigă bile albe în plus tocmai pentru crimele de război. Da, mulți dintre ei merg la biserică duminica. Că Putin omoară ucrainieni ortodocși, că distruge cu bombe mănăstiri ortodoxe, că a trimis musulmani ceceni să ucidă ortodocși, că milioane de frați ortodocși își abandonează casele și fug, nimic nu contează. Argumentul că Putin ucide oameni și atât, indiferent de religie, e fără putere. Nu există.”

    Marți, 1 martie: „Pentru Putin, sinuciderea ar fi o binecuvântare. Ar scăpa nemeritat de ușor”

    „Sper să trăiesc ziua când acest criminal va fi judecat precum un criminal de război, de către un Tribunal internațional. Comunitatea internațională trebuie să-l așeze pe Putin pe banca acuzaților, împreună cu camarila ce-l înconjoară.

    Procurorii trebuie să țină cont nu doar de crimele de război pe care Putin le comite acum în Ucraina, ci și de asasinatele pe care le-a comis împotriva tuturor celor care i s-au opus în decursul timpului – politicieni, jurnaliști, medici, activiști civic etc.

    Pentru Putin, sinuciderea ar fi o binecuvântare. Ar scăpa nemeritat de ușor. Civilii uciși în Ucraina, milioanele de ucrainieni refugiați, soldații ucrainieni și ruși care mor acum, orfanii, văduvele, mutilații, toți sunt victimele acestui dictator nebun. Un criminal planetar, pe care planeta trebuie să-l judece cât mai curând.”

    Duminică, 27 februarie: „Când un Patriarh ortodox vede forțe ale răului în cei care-și apără țara, în văduve, orfani și refugiați, în Cer e mare tristețe, iar pe pâmânt, urgie”

    „Ce mai rămâne dintr-un patriarh care și-a abandonat menirea? Odăjdiile? Barba? Dar cui mai folosesc acestea? Morților? Orfanilor? Văduvelor? Refugiaților?

    Când Putin aduna armată la granița Ucrainei, mi-am spus că nu e totul pierdut. Kiril, episcopul Moscovei și patriarhul întregii Rusii, era acolo, lângă balaurul din Kremlin. El era sticluța cu iubire, din care trebuia picurat pe inima împietrită a celui îmbătrânit în rele. Dar n-a fost.

    Când puterea iubirii se dizolvă în iubirea puterii, când împărăția de aici ia locul celei de dincolo, Dumnezeu e evacuat din Biserica pentru care și-a dat Sângele pe cruce. De la Patriarh la Mare Inchizitor e doar un pas.

    Când un Patriarh ortodox vede forțe ale răului în cei care-și apără țara, în văduve, orfani și refugiați, în Cer e mare tristețe, iar pe pâmânt, urgie. Un talant de mare preț a fost îngropat. În loc să rodească, putrezește în pământ.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Dictatorul Putin a fugit din Moscova! Stă ascuns într-un buncăr antiatomic din Siberia, la peste 3.000 de kilometri de Kremlin. Nu lasă pe nimeni să se apropie de el, pentru „a nu fi stropit cu ceva”

    * Ce s-a întâmplat cu aviația lui Putin? Reuters: experții americani sunt surprinși. „Rușii nu sunt atât de buni pe cât se credeau”

    * „Convoiul morții”, întins pe 64 de kilometri, se apropie de Kiev. Crește panica în capitala Ucrainei

    * Tot mai mulți oligarhi ruși îi cer lui Putin să oprească războiul! Presiunea celor 6: Deripaska, Fridman, Tinkov, Tinkovan, Iacobașvili, Râbakov

    * Putin a trimis la Kiev 400 de mercenari din grupul Wagner, să-l ucidă pe președintele Zelenski

    * Un fost președinte al Ucrainei le cere rușilor: „Spânzurați-l pe acest bătrân senil în Piața Roșie, lângă mausoleul lui Lenin!”

    * Artistă a Poporului din Ucraina: „Ești fiul diavolului, un copil născut degeaba! Te voi arde în cenușă, ai grijă!”

    * Și armata din Belarus a invadat Ucraina! Tiranul Lukașenko tocmai se jurase că n-o va face

    * Putin agită amenințarea nucleară! „Ordon punerea forțelor de descurajare ale armatei ruse în alertă specială de luptă!”

    * Un renumit psihiatru i-a pus diagnosticul lui Putin încă din 2018: „Are toate trăsăturile unui sociopat. Mulți teroriști sunt așa”

    * Germania ia două decizii crunte pentru Putin: trimite arme Ucrainei și aceptă decuplarea Rusiei de la sistemul SWIFT

    * Un întreg regiment al Gărzii Naționale Cecene, în frunte cu generalul Tușaev, a fost spulberat lângă Kiev! „Măcelarii lui Kadîrov”, luptând pentru ruși, au fost lichidați de trupele speciale ucrainene

    * 5.000 de militari ruși s-au revoltat la Belgorod, refuzând să meargă la luptă în Ucraina!

    * „În doar 30 de zile de război, Rusia își va cheltui toate rezervele de aur, de 600 de miliarde de dolari”

    * Instrucțiuni pentru ucraineni: „Dacă inamicul e în pădure, dați foc pădurii! Va crește una nouă pe oasele ocupantului!!!”

    * Fiica oligarhului Abramovici și cea a „trompetei” lui Putin își sfidează părinții și se opun războiului! Sofia Abramovici: „Nu «Rusia vrea război cu Ucraina», ci «Putin vrea război cu Ucraina»!” / Elizaveta Peskova: „Nu războiului!”

    * Ministrul Apărării din Ucraina: „Acesta va fi sfârșitul unui criminal în serie și violator care-și atacă vecinii!”

    * Sceleratul Putin amenință Suedia și Finlanda cu „consecinţe militare și politice grave” dacă vor încerca să intre în NATO

    * VIDEO. Declarația de război a lui Putin. Amenințări demente, posibil nucleare, către aliații Ucrainei „naziste”: „Veți suporta consecințe cum nu ați văzut în istoria voastră! Sper că am fost auzit”

    * Germania și Uniunea Europeană, împinse pe calea înarmării de atacul declanșat de Putin asupra Ucrainei. „O schimbare uriașă. UE va deveni o super-putere politică globală”

    * Ofițer american de origine rusă: „Până când cineva nu-i va rupe gâtul, Putin va continua. Sper că Ucraina i-l va rupe. Este un demon, un psihopat”

    * OPINIE. Monstrul urii în sutană. Crime în numele religiei ortodoxe. Zorro a venit și în Ucraina, dar pentru a asasina oamenii săraci. Lukașenko distruge Belarus

    * Moment greu pentru AUR, Șoșoacă, Ciutacu și Cristoiu: România închide Sputnik și Russia Today. UE face la fel: „Călcăm șarpele pe cap”

  • OPINIE. Revoluția de carton, la 32 de ani de la adevărata Revoluție Română

    Azi, Nicolae Ceaușescu ar fi lăcrimat, duios. Casa Poporului aproape a reintrat în posesia proprietarului de drept, Poporul. La fel, ruși flămânzi și desculți, instigați de bolșevici, au asaltat Palatul de Iarnă al Țarului, în 1917. Au distrus totul, fără să știe ce pun în loc. Peste ani, ei înșiși au fost suprimați de aceiași binefăcători, Lenin și Stalin.

    În ziua comemorării eroilor Revoluție Române, am asistat la o revoluție de carton, cu protagoniști ce par desprinși din tablourile Goya, care s-a străduit să ne arate că și urâtul are frumusețea sa. Figuri livrești, chinuite de spaima unei dictaturi închipuite, dar apăsat clamată, fluturau steaguri și icoane la gardul Parlamentului.

    Protestatari, la gardul Parlamentului României, 21 decembrie 2021 (sursa foto: Google)

    La chemarea AUR, mii de oameni au venit din toate colțurile țării, pentru a sta în stradă, la minus 2 grade, în fața celei de a doua clădiri din lume ca mărime. Prost îmbrăcați, știrbi și agramați, dar îndârjiți, mulți dintre ei aminteau de proletarii anilor 50, ce preferau bâta în locul argumentului. Azi, Nicolae Ceaușescu ar fi lăcrimat, duios. Casa Poporului aproape a reintrat în posesia proprietarului de drept, Poporul.

    Printre protestatari se prelingea Diana Șoșoacă, „Doamna de Fier a României”, înfofolită într-o generoasă haină cu guler de blană. Alături, George Simion. Amândoi erau în live, pe Facebook, cu sutele de mii de fani care nu au reușit să ajungă la protestul grandios, anunțat de AUR cu surle și trâmbițe, cu zile bune înainte.

    Senatoarea Diana Șoșoacă, în mijlocul protestatarilor chemați de AUR la Parlament. (sursa foto: Google)

    Ajunsă la poarta Parlamentului, senatoarea Șoșoacă își încuraja adepții, promițând Legea Antiromânismului, care-i va azvârli în pușcărie pe cei ce vor răul țării. Sute de guri încleștate de ger au slobozit urale intense și imediate. Steaguri fluturau spornic, iar cruci și icoane desenau în aer forme geometrice. Detașamentele de patrioți erau gata de asaltul final.

    În câteva minute, protestatarii erau deja pe treptele de la intrarea în Senat. Spectacolul a fost unul pe măsura actorilor, dar și a regizorilor. Scandate cu sârg, revendicările fiecărui protestatar vizau altceva: Certificatul Verde, Pandemia, Vaccinul, Sinodul din Creta, Patriarhul Daniel, Sinodul BOR, Iohannis, NATO și UE. De fapt, nimeni nu știa precis ce caută acolo.

    Protestatari, pe treptele intrării Senatului. (sursa foto: Google)

    Nu au lipsit actele de vandalism. În urma trecerii purtătorilor de steaguri și icoane, mașinile corpului diplomatic al SUA și Japoniei au devenit de neutilizat. Ciudat, Jandarmeria Română a făcut o palidă opoziție sutelor de protestatari ce au spart poarta în fața căreia protestau.

    Jandarmeria Română, neputincioasă în fața valului de protestatari ce au spart poarta de intrare în curtea Parlamentului României. (sursa foto: Google)

    La peste trei decenii de la Revoluția Română, personaje sulfuroase, Simion, Târziu, Șoșoacă, se cațără pe necazul și ignoranța celor mai oropsiți dintre români, pe care-i aruncă în lupta cu probleme inexistente. Sunt mulți, chinuiți, mereu umiliți de politicienii care le-au promis și i-au mințit. Suferința lor a devenit ură, cea mai puternică și letală armă, dacă mâini nepotrivite o confiscă. Se pare, asta se întâmplă.

    E aceeași tactică bolșevico-comunistă. Am trăit-o și după 1944, când de la conducerea României a plecat creierul și a venit pumnul. Cine s-a opus a fost măturat de valul maselor proletare, ce au descătușat tot ce e mai rău în om.

    Participant la protestul organizat de AUR, la Palatul Parlamentului. (sursa foto: Google)

    Departe de a fi învățat din greșelile istoriei, România pare să se înscrie iar pe calea fanatismului devenit partid politic. La ce duce, știm. Asasinarea prim-ministrului Gheorghe Duca pe peronul gării Sinaia e doar un episod din grotescul serial al violenței devenită argument.

    Paul Palencsar, jurnalist și teolog

  • Preotul ce urlă adevărul nu e preot, iar acela nu e adevăr

    În contextul în care doi preoți din județul Botoșani au scos afară din biserică enoriașii vaccinați, smulgându-le și măștile de pe față, facem o scurtă analiză a situației naționale.

    Cei care invocă prigoana, prigonesc. Cei care își strigă libertatea, le-o răpesc altora. Cei ce reclamă discriminarea din rațiuni medicale, discriminează din rațiuni medicale. Cei care urlă că Statul împarte cetățenii în vaccinați și nevaccinați, împart oamenii în vaccinați și nevaccinați.

    Cei care cer toleranță, nu au toleranță. Cei care cer respect, nu oferă respect. Cei care invocă dragostea, nu au dragoste. Cei ce propovăduiesc viața, aduc moartea.

    Adevărul se poate rosti doar în pace și bucurie. Orice adevăr urlat, strigat, nu este adevăr, ci revărsare a mizeriei minților înfierbântate de egoism. Adevărul aduce liniște, sens, comuniune umană, nu tulburare și lacrimi. Unde e ceartă, acolo nu e Dumnezeu.

    Iisus a rostit Adevărul cu blândețe. Unde era El, pacea și harul lui Dumnezeu coborau printre oameni. Preotul care urlă adevărul nu e preot, iar acela nu e adevăr. Nu e cu Doamne-ajută!

    Fugiți de acești preoți. Ei înșiși sunt în metastaza spiritului. Nu doar că nu mântuiesc pe nimeni, dar distrug iremediabil suflete inocente. Să ne rugăm pentru ei. Au mare nevoie de rugăciunile noastre.

    Paul Palencsar, jurnalist și teolog

  • Constantin Brâncuși, văzut de fotograful american Wayne Miller. Paris, anul 1946

    În urmă cu 75 de ani, camera de fotografiat îl găsea pe marele Constantin Brâncuși la Paris, în atelierul său. De acolo și-au luat zborul către eternitate păsările măiastre și multe alte lucrări în care geniul lui Brâncuși se descoperea lumii. Datorită fotografului american Wayne Miller, avem șansa de a-l privi pe marele sculptor. Mâna, ciocanul și zbaterea geniului au rămas captate pe film. Pentru noi.

    Constantin Brâncuși, lucrând în atelierul său. Paris, anul 1946. Foto: Wayne Miller, Magnum

    Într-o dimineață de vară, fotograful american Wayne Miller pășea în curtea plină cu bolovani. Era anul 1946, la Paris. Omul călca printre blocuri de granit, căutând din priviri un nume. Așa i-au spus când plecase din redacția revistei Magnum.

    Curtea în care se afla atelierul lui Constantin Brâncuși. Paris, anul 1946. Foto: Wayne Miller, Magnum

    De la zidul cu săgeată, loviturile de ciocan și daltă se auzeau mai clar, cu fiecare pas. Atelierul lui Brâncuși era după colț. Acolo dorea Miller să pătrundă, cu aparate, lentile, trepiede și lumini. Lumea largă trebuia să afle de cel care spunea cu dalta ce nu putea rosti cuvântul.

    Constantin Brâncuși, în atelierul său. Paris, anul 1946. Foto: Wayne Miller, Magnum

    La ușa lui Brâncuși se aștepta. Erau și alții care dădeau să intre. Coloșii de piatră îl priviră pe Miller, apoi se uitară unii la alții. „Altul care ne-o ia înainte.” Se resemnară. Știau că doar Brâncuși le putea da picioare, și ochi, și suflet, să plece în lumea largă. Până atunci, așteptau.

    Mâna și ciocanul lui Constantin Brâncuși. Paris, anul 1946. Foto: Wayne Miller, Magnum

    Ajuns în atelierul lui Brâncuși, marele fotograf a surprins mai mult decât un sculptor la treabă, un om, cu daltă și ciocan, scrijelind bolovani. E suficientă o privire la fotografiile lui Miller ca să simți spiritul geniului gorjean, al celui care mărturisea că nu vrea să dăltuiască pasărea, ci zborul ei. Că nu trupul omului e țelul artei sale, ci aspirația sa existențială.

    Lucrări ale lui Constantin Brâncuși, în atelierul său. Paris, anul 1946. Foto: Wayne Miller, Magnum
    Lucrări ale lui Constantin Brâncuși, în atelierul său. Paris, anul 1946. Foto: Wayne Miller, Magnum

    După 75 de ani, prin ochii lui Wayne Miller, îl privim pe Brâncuși. Îi vedem, chipul, mâna, ciocanul, spiritul. Scârbit, Brâncuși a părăsit România. Am izgonit geniul, dându-l lumii întregi. Acum, e al tuturor.

    Constantin Brâncuși. Paris, anul 1946. Foto: Wayne Miller, Magnum
    Paul Palencsar, jurnalist și teolog

  • OPINIE. Mai conduce cineva România? – Ziariștii

    În ciuda realității macabre a acestor zile pandemice, România pare scăpată de sub controlul celor care trebuie să o conducă. Restricțiile anti-Covid au devenit o glumă, în mâna unui Stat ce pare în disoluție. Certurile politice interminabile contrastează puternic cu cei 600 de morți înregistrați ieri. Mai conduce cineva România?   

    Cine ar trebui să impună restricțiile anti-Covid? Pe străzi nu e picior de polițist sau jandarm. Nimeni care să împiedice răspândirea agresivă a bolii. În magazine, paznici și vânzători cu masca sub nas ori bărbie. Obligativitatea certificatului verde e o glumă, pentru mulți agenți economici.

    La marile bulevarde, mulțimi de oameni fără mască așteaptă la semafor, suflându-și în ceafă. În autobuze, călători și soferi fără măști. Nimeni nu respectă nimic. În lipsa autorității statului, orice mustrare poate duce la altercații grave între cetățeni. Am văzut. Între timp, 600 de morți într-o zi.

    Klaus Iohannis joacă golf, chiar în ziua comemorării Colectiv. Cinismul acestui om e infinit. De două luni, guvernul e o caricatură macabră. Florin Câțu caută cea mai scurtă cale spre ciolan, iar asta îi ia tot timpul. La Colectiv a trimis o coroană mică, așa, ca sufletul lui.

    Certificatul verde nu s-a votat, deși e singura cale de a ieși din iadul pe care-l trăim. Mișelia politicienilor se numără în crucile din cimitire. În lacrimile de pe marginea gropilor.

    O țară-cimitir, în care mereu morții își pun groparii la cârmă. Ca acum, niciodată România nu și-a arătat hidoșenia, colții rânjiți, de șacal ce își ia prada în cătare. Din calea ei fuge orice mai are încă viață și inocență. Singura scăpare, fuga.

    Cei care nu pleacă în cimitir, vor pleca departe de aici. Nimic nu i-a convins mai bine că în România poți doar să putrezești. Să mori cu zile.

    Paul Palencsar, jurnalist și teolog

  • Pogromul de la Iași. 80 de ani de la trenurile morții.

    O pagină neagră a istoriei României este Pogromul de la Iași. Inițiat de mareșalul Ion Antonescu și aplicat de autoritățile locale, timp de trei zile, între 27 și 30 iunie 1941, au fost uciși 13. 299 de evrei ieșeni. Crima organizată devenise politică antisemită de stat.

    Autoritățile române, Poliție, Jandarmerie și Siguranța Statului, cu concursul unei părți a locuitorilor orașului, au comis crime și jafuri asupra evreilor din Iași. Mii dintre aceștia, majoritatea bărbați, au fost uciși în casele lor și pe stradă, alte mii au fost arestați și duși la sediul Chesturii.

    Cadavre de evrei pe străzile Iașului în timpul Pogromului. Sursa foto: Google

    Evreii care au supraviețuit masacrului de la Chestură, au fost duși la gară, jefuiți și bătuți, apoi înghesuiți în vagoane de marfă închise ermetic. Trenurile morții au circulat cu viteză redusă între Iași și Podul Iloaiei sau Călărași. Vagoanele au fost transformate în camere de gazare ambulante, podelele fiind căptușite cu bălegar și var nestins. Gazele emanate și căldura verii toride, lipsa de apă și hrană, au dus la moartea majorității captivilor. În total, au fost uciși 13. 299 de evrei.

    Pogromul de la Iași – Trenurile morții – deschiderea ușilor vagoanelor. Sursa foto: Google

    La 80 de ani de la Pogromul de la Iași, manifestări comemorative au fost organizate între 28 și 30 iunie 2021. Agenda a cuprins evenimente culturale, ştiinţifice şi religioase. Alături de autorități locale ieșene, au fost prezenți ambasadorii Israelului, Franţei, Germaniei şi Elveţiei, împuterniciţi ai Ambasadelor Statelor Unite ale Americii şi Regatului Unit al Marii Britanii.

    De asemenea, au luat parte directorul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului, „Elie Wiesel”, Alexandru Florian, prim-rabinul României, Rafael Schaffer, fostul preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. O prezență excepțională a constituit-o Michael Cernea, unul dintre puținii supraviețuitori încă în viață ai Pogromului de la Iași.

    Comemorarea a 80 de ani de la Pogromul de la Iași, Galerie Foto:

    Marșul Vieții, organizat anual la Iași, în memoria victimelor Pogromului. Foto: Paul Palencsar
    Moment comemorativ, în Cimitirul Evreiesc din Iași. Foto: Paul Palencsar
    Printre participanți, David Saranga, ambasadorul Israelului în România. Foto: Paul Palencsar
    Aspect din Cimitirul Evreiesc din Iași. Foto: Paul Palencsar
    Depunere de coroane, în memoria celor 13. 299 de evrei uciși în Pogromul de la Iași. Foto: Paul Palencsar
    Coroane, la monumentul memorial dedicat victimelor Pogromului de la Iași. Foto: Paul Palencsar
    Michael Cernea, unul dintre ultimii supraviețuitori în viață ai Pogromului de la Iași, prezent la Comemorare. Foto: Paul Palencsar
    Inaugurarea Muzeului Pogromului, în sediul fostei Chesturi din Iași. Foto: Paul Palencsar
    Michael Cernea, primind titlul de Cetățean de Onoare al orașului Iași. Foto: Paul Palencsar

     

    Paul Palencsar, jurnalist și teolog
  • Seamănul meu, șobolanul – Ziariștii

    Șobolanii îi sfâșie pe ceilalți șobolani întâlniți în cale, care nu au miros identic cu cel al tribului părintesc. Șobolanul compatriot ce aduce un miros străin în interiorul comunității este ucis.

    Tribul șobolanilor ține departe ingerințele care ar putea altera sau distruge comunitatea. Pentru șobolani, motorul crimei genocidare este dorința de a popula întreg arealul cu progeniturile propriului trib. Astfel, șobolanii nu sunt o specie, ci o mulțime de triburi care se ucid brutal între ele.

    La Betleem, Dumnezeu s-a născut ca să ne ridice din condiția de șobolani. Să ne facă oameni. Iisus ne spune că lumea nu e despre mirosuri, ci despre iubire. În creștinism, seamănul devine, din șobolan, om. Șirul de crime început de Cain ar fi trebuit să se termine în clipa de revelație a întregii umanități. Contemplarea iubirii lui Hristos față de om ne-ar fi exorcizat de șobolăneală. Frica de inamicul-șobolan ce miroase altfel, care ne vrea bordeiul, femeia și ogorul, s-ar fi topit în dragostea pentru celălalt. Omul de lângă noi.

    Trenurile morții, în Pogromul de la Iași, 29 iunie – 6 iulie 1941. Sursa foto: Google

    Cum a fost posibil ca 13.266 de oameni să devină șobolani pentru români, la Iași, în 1941? Când au început evreii să aibă alt miros pentru cei ce-L adorau pe Hristos? Între 29 iunie și 6 iulie 1941, unii români au devenit din oameni, șobolani, iar din creștini, criminali. Seamănul lor nu mai avea chip, ci miros, unul străin, de departe. Tribul șobolanilor intrase în alertă. Masa, casa, credința și țara șobolănească erau în pericol. Ceva trebuia făcut, cu orice preț.

    Român cu umbrelă, ieșit la plimbare pe bulevardele Iașului, pe care zăceau cadavrele evreilor uciși în Pogrom. 29 iunie – 6 iulie 1941. Sursa foto: Google

    Atunci, șobolanii au ucis oamenii. În case, pe străzi, în trenuri, oamenii au fost masacrați și răsturnați de-a valma, în gropi comune. Trebuia să li se piardă urma. Și mirosul. Apoi, șobolanii au revenit la viața obișnuită, de șobolani cu chipuri de oameni. Masa, casa, credința și țara erau salvate. Se putea merge înainte.

    Cadavrele evreilor uciși în trenurile morții, în Pogromul de la Iași. 29 iunie – 6 iulie 1941. Sursa foto: Google

    După 80 de ani de la Pogromul de la Iași, unii dintre noi continuă să fie șobolani. Chipul e de om, dar apucăturile nu. La răstimpuri, șobolanii ies la lumină. E nevoie doar de mirosuri străine.

    Paul Palencsar, jurnalist și teolog

  • Educația sexuală, între ipocrizie și realism

    Educația sexuală e cartoful fierbinte ce revine sporadic în dezbatere publică. Ipocrit, personaje amorale mimează pudoarea. Unii resping ideea, alții o aprobă cu mențiuni. În România, chestiunea educației sexuale moare la naștere, sufocată între bigotism și ignoranță. Singurii păgubiți: elevii.

    Dramatice realități ale societății aruncă o lumină tot mai proastă asupra școlii românești, rămasă în urma timpului său. Numărul mare al mamelor minore și al copiilor abandonați la naștere, începerea vieții sexuale la vârste tot mai fragede și ravagiile bolilor cu transmitere sexuală, toate la un loc impun o schimbare fundamentală a educației tinerilor din România.

    Este ora de Educație Sexuală parte a soluției? Răspunsul e DA. Avem nevoie, imperativ, de o astfel de materie în școală. Ultima statistică anuală a Uniunii Europene pune România pe locul 2 la numărul de mame minore: 16.639. Cauza principală e lipsa educației, spun experții.

    Pentru ca tinerele României să nu mai devină mame la vârsta păpușilor, avem nevoie de educație. Ce cuvânt îi asociem, „sexuală” sau nu, e altă discuție. Mamele minore trăiesc ratarea propriei copilării, iar copiii lor, prejudecățile societății românești, care stigmatizează ce nu înțelege. Bebelușii devin o povară de nedus pentru mame, dar și pentru statul român, ineficient și dezamăgitor.

    Dacă unii resping integral ideea Educației Sexuale în școli, alții o acceptă, dar lansează întrebări.

    Cum va arăta programa școlară a orei de „Educație Sexuală”?

    Cine o va preda?

    Este ea o tentativă de ideologizare, iar nu de educare? Pornografizăm sau educăm?

    Cine va preda orele de Educație Sexuală? Ce pregătire au acești oameni? Vor fi supuși ei testelor psihologice, astfel încât elevii să nu încapă pe mâna unor obsedați sexual, cu percepție deviantă asupra vieții?

    Iată, elemente importante ale chestiunii, de care depind, esenţial, succesul și eficiența.

    În acest demers, Statul trebuie să colaboreze cu Biserica. Omul e dihotonic, trup și spirit, iar educarea elevilor trebuie făcută în acest registru. Biserica are prezența lui Hristos, dar și experiența bimilenară a Sfinților Părinți, ambele necesare ca libertatea să nu devină libertinaj, iar ora de „Educație Sexuală” să nu se transforme în „Educație Pornografică”.

    Statul, prin Ministerul Sănătății și cel al Educației, are mijloacele și datoria de a lucra la sănătatea trupească a cetățenilor săi. Doar duetul Biserică – Stat, după lungi și temeinice discuții, poate naște soluția problemelor.

    „Educație Sexuală” e o formulare reducționistă, ce limitează percepția asupra omului doar la funcția sa reproductivă. Sarcinile la mame minore, bolile cu transmitere sexuală, viața sexuală începută prematur, toate acestea sunt consecințe. Cauzele sunt mult mai adânci decât lipsa educației strict sexuale. E lipsa educației existențiale. Nu e de-ajuns să-i învățăm pe elevi despre sex, dacă nu-i învățăm să-și pună viața, suflet și trup, în armonie.

    Dezbaterea necesității Educației Sexuale în școli trebuie să aibă loc dincolo de ortodoxism bigot și anticlericalism cronic. Doar pe tărâmul dialogului sincer și realist, societatea românească poate să pună capăt măcelăririi inocenților, a căror singură vină e că s-au născut.

    Subiectul Educației Sexuale în școlile din România riscă, din nou, să dispară prin evanescență. Clasa politică nu dorește să-și asume, până la capăt, acest demers. Electoratul conservator și-ar lua înapoi milioanele de voturi, iar odată cu ele ar dispărea politicieni și partide. Între timp, cea mai tânără bunică din lume e româncă și are 23 de ani. Mamele minore și bebelușii abandonați rămân măsura unui popor ce se privește prea rar în oglindă.

    Paul Palencsar, jurnalist și teolog