Etichetă: Klaus Iohannis

  • O fi băut vodcă rusească? Un deputat PSD îl compară pe Iohannis cu Maduro, dictatorul Venezuelei!

    „Domnul Iohannis începe să semene cu fostul președinte din Venezuela”, a afirmat Valeriu Steriu, deputat PSD (fost UNPR, fost PMP), la Antena 3, referindu-se comparativ la dictatorul Venezuelei, Nicolas Maduro (încă la putere, dar complet izolat de către democrațiile occidentale).

    „Domnul Iohannis respinge mai mult de o treime din actele legislative sau guvernamentale. Această atitudine a lui va fi sancționată, pentru că oamenii văd că el încearcă să blocheze o guvernare performantă”, a mai spus traseistul Steriu, părând să fi pierdut orice urmă de rațiune de când a trecut la PSD.

    Un al PSD-ist, senatorul Șerban Nicolae, clocește planuri ticăloase la adresa președintelui Iohannis: „Poate îl suspendăm înaintea summit-ului european de la Sibiu, să nu reprezinte România acolo. România trebuie reprezentată de un președinte responsabil, fie el și interimar, nu de Iohannis”.

  • România îl recunoaște pe Guaido, rivalul lui Maduro. Guvernul l-a blocat pe Iohannis 5 zile, făcând jocul Rusiei

    După 5 zile de așteptare tensionată, România anunță oficial, printr-un comunicat al Administrației Prezidențiale, că îl recunoaște pe Juan Guaidó în calitatea de Președinte interimar al Venezuelei.

    Este lămurit și misterul întârzierii cu 5 zile față de majoritatea țărilor europene: decizia a fost blocată la nivelul Ministerului Afacerilor Externe (MAE) și al Guvernului. Astfel, timp de 5 zile, România a făcut jocul patrulaterului Rusia-China-Turcia-Iran (pro-Maduro), provocând nedumerire și iritare în cancelariile occidentale.

    Iohannis spune că a cerut încă de luni Guvernului poziția pe această temă, dar a primit abia în această dimineață documentul elaborat de MAE și avizat de premierul Dăncilă.

    Luni, 4 februarie, a fost ziua în care majoritatea țărilor din Uniunea Europeană (19 din 28) l-au recunoscut pe Guaido, după ce ultimatumul de 8 zile pentru organizarea de alegeri prezidențiale expirase duminică seara.

    Klaus Iohannis a încercat să plaseze România în rândul curentului majoritar din UE, cerând Guvernului poziția MAE chiar luni, dar răspunsul a venit cu o ciudată întârziere de 5 zile.

    Adoptarea unei poziții comune a Uniunii Europene a fost blocată luni de opoziția sau indecizia a 9 state, printre care și România. Presa occidentală a subliniat pe ton critic poziția dubioasă a României în cele 5 zile.

    Între timp, și Bulgaria l-a recunoscut pe Guaido (înaintea României), astfel încât numărul țărilor UE care au adoptat această decizie a crescut la 21. Cel mai puternic opozant al deciziei este Italia, al cărei guvern extremist îl sfidează inclusiv pe președintele Sergio Mattarella.

    Comunicatul Administrației Prezidențiale

    Președintele României, domnul Klaus Iohannis, ca titular al deciziilor de politică externă a României și ca reprezentant al României în plan extern, în conformitate cu prevederile constituționale, a decis recunoașterea domnului Juan Guaidó în calitatea de Președinte interimar al Venezuelei.

    Decizia Președintelui României a fost luată în urma analizării atente a situației, inclusiv din punct de vedere politico-diplomatic și juridic, și în contextul în care majoritatea statelor membre UE și o serie de aliați și parteneri importanți ai țării noastre din spațiul euro-atlantic au recunoscut legitimitatea Președintelui interimar Juan Guaidó.

    Președintele Klaus Iohannis consideră că, îndeosebi în contextul în care țara noastră exercită Președinția Consiliului Uniunii Europene și ținând cont de dinamica crescută a evoluțiilor internaționale, România trebuie să aibă în dosarele de politică externă reacții rapide, bine fundamentate și ferme, în acord cu prioritățile majore de politică externă pe care le-a urmărit consecvent pe termen lung.

    Administrația Prezidențială menționează că a solicitat încă de luni, 4 februarie a.c., imediat după reuniunea informală a miniștrilor afacerilor externe ai statelor membre UE (tip Gymnich) de la București, transmiterea, în regim de urgență, către Administrația Prezidențială a unor elemente de evaluare cu privire la acest subiect și a unei propuneri clare de poziționare a României, inclusiv din perspectivă politico-diplomatică și juridică, cu privire la posibilitatea recunoașterii lui Juan Guaidó drept Președinte interimar al Venezuelei, respectiv a legitimității acțiunilor sale și ale Adunării Naționale.

    În cursul dimineții de vineri, 8 februarie a.c., la Administrația Prezidențială a fost primit Memorandumul MAE cu tema „Poziția României cu privire la situația din Venezuela”, avizat de către Prim-ministrul României. Acest document, care prevedea, printre altele, propunerea de recunoaștere a Președintelui Adunării Naționale, Juan Guaidó, drept Președinte interimar al Venezuelei, a fost aprobat imediat de către Președintele României.

  • CUPLUL PARVENIȚILOR. Băsescu l-a respins pe Manda, Iohannis pe Olguța. Motivul e același: incompetența

    Refuzul lui Klaus Iohannis de a o numi ministru pe Lia Olguța Vasilescu are un precedent chiar în „famiglia de Craiova”: Claudiu Manda. O „famiglie” care în curând va deveni familie, la propriu. Doi soți uniți prin câteva trăsături comune: impostură, parvenitism, lăcomie, legături cu lumea infracțională/interlopă.

    Și lui Claudiu Manda, viitorul soț al Olguței, i-a fost retezată ambiția de a deveni ministru. Cel care l-a blocat pe actualul senator, în august 2014, a fost președintele de atunci, Traian Băsescu. Propunerea ca Manda să devină ministru al Bugetului a fost făcută de premierul Victor Ponta, iar Traian Băsescu a respins-o cu mențiunea „necorespunzător”.

    „Propunerea lui Iulian Claudiu Manda am respins-o ca fiind necorespunzătoare, iar în ceea ce îl priveşte pe domnul Manda, e bine să nu se mai revină nici măcar la alte portofolii”, a explicat Băsescu.

    Acesta a adăugat: „Cea mai complexă experienţă a domnului Iulian Claudiu Manda este legată de funcţia de director la Casa de cultură a studenţilor din Craiova. Oameni buni, singurul calcul economic care se face acolo este valoarea biletelor rupte într-o zi de sâmbătă. Ori, ministrul Bugetului înseamnă mult mai mult”.

    Iohannis: Olguța „nu are pregătirea necesară”

    Klaus Iohannis a respins-o pe Olguța Vasilescu, propusă de Viorica Dăncilă ca ministru al Dezvolătării, din motive similare celor din cazul Manda, la care se adaugă câteva care țin da caracter.

    • „Doamna Lia-Olguța Vasilescu nu are pregătirea de specialitate necesară în niciunul dintre domeniile care fac obiectul de activitate al ministerului pentru care este propusă. De asemenea, din aceeași documentație constat că doamna Lia-Olguța Vasilescu nu are experiența în materie necesară promovării și gestionării politicilor publice guvernamentale la nivel național în domeniul complex al dezvoltării regionale și administrației publice. Astfel, în calitate de primar, doamna Lia-Olguța Vasilescu nu a promovat și nu a gestionat politici publice de nivel național, iar în calitate de parlamentar a desfășurat activitate în comisii parlamentare care, prin obiectul de activitate, sunt direct legate fie de pregătirea sa profesională, respectiv domeniul culturii, artei și mijloacelor de informare în masă, fie au legătură cu experiența obținută în calitate de ministru, respectiv domeniul muncii și protecției sociale”.
    • „Totodată, nu  se poate ignora faptul că, în calitate de ministru al muncii și justiției sociale, doamna Lia-Olguța Vasilescu a promovat un cadru lipsit de transparență în relația cu societatea civilă și în procesul de dialog social, fără consultarea actorilor implicați. Or, realizarea și asigurarea unui dialog autentic, prin implicarea partenerilor din administrația publică, mediul academic și societatea civilă, alături de pregătirea și experiența profesională sunt esențiale pentru exercitarea acestei funcții de demnitate publică”.
    • „La conturarea acestui profil se adaugă declarațiile controversate, atacurile la persoană virulente, limbajul folosit în comunicările publice, presiunile asupra justiției, reținute inclusiv de către Consiliul Superior al Magistraturii, toate acestea fiind aspecte care vin în contradicție cu cerințele de responsabilitate pe care le implică deținerea unei funcții de înaltă demnitate publică, precum cea de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice”.
  • Tudorel i-a mințit pe nemți în stil de mare escroc: Nu eu am revocat-o pe Kovesi, Iohannis a făcut-o!

    Președintele Comisiei pentru afaceri europene din Bundestag, Gunther Krichbaum, a dat în vileag o minciună penibilă a lui Tudorel Toader.

    La întâlnirea cu delegația germană aflată la București, Toader a susținut că nu el a revocat-o pe Kovesi de la șefia DNA, ci președintele Klaus Iohannis! „Eu, ca ministru, nu pot să revoc niciun procuror, eu pot doar să cer acest lucru, în urma unei evaluări”, a spus ministrul Justiției. „Cel care are puterea de a revoca un procuror-șef este președintele României, ceea ce s-a întâmplat și în cazul doamnei Kovesi”, a conpletat el.

    Diversiunea lui Tudorel Toader confirmă reaua-credință cu care acesta a abordat cazul Kovesi. Delegația germană s-a lămurit că Toader nu renunță la minciunile pe care a tot încercat, de când este ministru, să le exporte în Europa. Succesul lui: zero. N-a păcălit pe nimeni.

    Pe Gunther Krichbaum, parlamentar german creștin-democrat, nici nu avea cum să-l înșele. Înaltul oficial german este un foarte bun cunoscător al României. El a încurajat, de-a lungul anilor, democratizarea României. De asemenea, a avut critici dure împotriva derapajelor de la respectarea statului de drept de către guvernarea PSD-ALDE.

    Realitatea este că revocarea Laurei Codruța Kovesi a fost impusă de ministrul Justiției. Acesta a „ievaluat-o” tendențios pe șefa DNA, apoi a pledat la Curtea Constituțională pentru ca președintele Klaus Iohannis să nu aibă niciun cuvânt, ci să fie obligat s-o revoce. CCR i-a acceptat doleanța, iar Klaus Iohannis, obligat de Curte și amenințat cu suspenadrea, a îndeplinit formalitatea de a o revoca pe Codruța Kovesi.

  • CADOU DE NUNTĂ. Mesajul lui Iohannis pentru PSD: Nu mai insistați cu țoapa agresivă!

    La a patra respingere a Liei Olguța Vasilescu, Klaus Iohannis nu a mai umblat cu nuielușa, ci a tras cu mitraliera. Nu a mai invocat probleme tehnice, cum ar fi absența de la dosar a vreunui document, ci i-a făcut obrăznicăturii un portret fără machiaj.

    Klaus Iohannis i-a spus pretendentei, în cuvinte civilizate, că e nepregătită, ticăloasă, agresivă, penală și țoapă.

    Nepregătită: „Constat că doamna Lia-Olguța Vasilescu nu are pregătirea de specialitate necesară în niciunul dintre domeniile care fac obiectul de activitate al ministerului pentru care este propusă. De asemenea, din aceeași documentație constat că doamna Lia-Olguța Vasilescu nu are experiența în materie necesară promovării și gestionării politicilor publice guvernamentale la nivel național în domeniul complex al dezvoltării regionale și administrației publice”.

    Ticăloasă: „În calitate de ministru al muncii și justiției sociale, doamna Lia-Olguța Vasilescu a promovat un cadru lipsit de transparență în relația cu societatea civilă și în procesul de dialog social, fără consultarea actorilor implicați”.

    Agresivă: „La conturarea acestui profil se adaugă declarațiile controversate, atacurile la persoană virulente”.

    Penală: „presiunile asupra justiției”.

    Țoapă: „limbajul folosit în comunicările publice”.

    Respingerea definitivă a Liei Olguța Vasilescu este „cadoul de nuntă” pe care Klaus Iohannis i-l face PSD-istei. Aceasta a anunțat că se va căsători a doua oară, în curând, cu senatorul Claudiu Manda.

  • KAPUTT! Klaus Iohannis o respinge și a patra oară pe Olguța! Motive: „presiuni asupra justiției”, „declarații controversate”, „atacuri la persoană virulente”, „limbajul folosit”, „netransparentă”, „nu are pregătire”, „nu are experiență”

    Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis azi o scrisoare premierului Viorica Dăncilă, în care anunţă respingerea numirii Liei Olguţa Vasilescu în funcţia de viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

    Este a patra respingere a Olguței Vasilescu, cea care în trecut vorbea de „nazistul” Klaus Iohannis, iar recent clevetea despre necesara punere sub acuzare a acestuia pentru „înaltă trădare”.

    Şeful statului îi solicită premierului să facă o altă propunere pentru funcţia respectivă, una care să respecte și criteriile de moralitate.

    Argumentele din scrisoarea lui Klaus Iohannis

    • „Analizând activitatea persoanei propuse, astfel cum rezultă aceasta din documentația transmisă, constat că doamna Lia-Olguța Vasilescu nu are pregătirea de specialitate necesară în niciunul dintre domeniile care fac obiectul de activitate al ministerului pentru care este propusă. De asemenea, din aceeași documentație constat că doamna Lia-Olguța Vasilescu nu are experiența în materie necesară promovării și gestionării politicilor publice guvernamentale la nivel național în domeniul complex al dezvoltării regionale și administrației publice. Astfel, în calitate de primar, doamna Lia-Olguța Vasilescu nu a promovat și nu a gestionat politici publice de nivel național, iar în calitate de parlamentar a desfășurat activitate în comisii parlamentare care, prin obiectul de activitate, sunt direct legate fie de pregătirea sa profesională, respectiv domeniul culturii, artei și mijloacelor de informare în masă, fie au legătură cu experiența obținută în calitate de ministru, respectiv domeniul muncii și protecției sociale”.
    • „Totodată, nu  se poate ignora faptul că, în calitate de ministru al muncii și justiției sociale, doamna Lia-Olguța Vasilescu a promovat un cadru lipsit de transparență în relația cu societatea civilă și în procesul de dialog social, fără consultarea actorilor implicați. Or, realizarea și asigurarea unui dialog autentic, prin implicarea partenerilor din administrația publică, mediul academic și societatea civilă, alături de pregătirea și experiența profesională sunt esențiale pentru exercitarea acestei funcții de demnitate publică”.
    • „La conturarea acestui profil se adaugă declarațiile controversate, atacurile la persoană virulente, limbajul folosit în comunicările publice, presiunile asupra justiției, reținute inclusiv de către Consiliul Superior al Magistraturii, toate acestea fiind aspecte care vin în contradicție cu cerințele de responsabilitate pe care le implică deținerea unei funcții de înaltă demnitate publică, precum cea de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice”.
    • „Față de aceste considerente, am decis să resping propunerea de numire a doamnei Lia-Olguța Vasilescu în funcția de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice”.
    • „În consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 85 alin. (2) din Constituție și ținând seama de jurisprudența Curții Constituționale, urmează să înaintați o altă propunere pentru funcția de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice care, în mod necesar, pe lângă respectarea condițiilor prevăzute de lege, ar trebui să răspundă și cerințelor referitoare la pregătirea generală, pregătirea în specialitatea domeniului, experiența în materie, instruirea și aptitudinile pentru funcția în domeniu, reputația neștirbită și moralitatea”.
  • O aberație trâmbițată de penali: acuzarea președintelui de „înaltă trădare”. Și doi caraghioși: Dragnea și Olguța

    Lia Olguța Vasilescu, deputat PSD, fost ministru, a confirmat la Antena 3 că are mintea cam rarefiată. Furioasă că președintele Klaus Iohannis refuză s-o numească ministru, viitoarea doamnă Manda a slobozit cuvinte încărcate de abjecție.

    „Va veni o plângere pentru înaltă trădare. Cred că domnul Liviu Dragnea a vorbit mai mult despre această chestiune. A spus că este deja redactată de ministrul Justiţiei şi de colegii noştri jurişti din partid. Aşa am înţeles eu. Ştiu sigur că la această plângere a lucrat şi colegul meu Mircea Drăghici. Deci, probabil de aceea nu este numit ministru. Şi noi, dacă nu vom fi numiţi, probabil îi vom face o plângere pentru abuz în serviciu”.

    Mai rămâne să facă și Floricica Dansatoarea o plângere pentru înaltă trădare! Nici nu e mare diferență. Au ajuns două personaje cu grave probleme penale, Lia Olguța Vasilescu și Liviu Dragnea, să vorbească de „înaltă trădare”! Logică zero, argumente zero, tupeu maxim.

    E un joc la cacealma. Zarva asta cu „înalta trădare” nu doar că e o aberație juridică, dar e și complet lipsită de șanse din punct de vedere politic. PSD e într-o situație critică, Dragnea nu știe dimineața câți parlamentari va avea la prânz, de majoritatea solidă pentru acțiuni de genul „suspendare” sau „înaltă trădare” nici nu poate fi vorba. Nici UDMR, nici deputații minorităților nu vor susține asemenea aberații destabilizatoare. Inclusiv în PSD sunt parlamentari care ar zice pardon!

    Cu toate astea, figurile sinistre ale PSD continuă cacealmaua. Dragnea a reafirmat ieri că susține depunerea unei plângeri pentru înaltă trădare împotriva președintelui Iohannis, trasată ca sarcină PSD-iștilor în decembrie 2018.
    Mai grav e altceva: că Tudorel Toader ar fi redactat deja o asemenea bazaconie. Sau e doar o nouă minciună lansată pe canalul Dragnea – Olguța?

    În decembrie 2018, Dragnea anunța că le-a cerut deputaților Mircea Drăghici și Florin Iordache, cu sprijinul ministrului Justiției, Tudorel Toader, să depună plângere pentru înaltă trădare împotriva lui Klaus Iohannis, act premergător suspendării din funcție a președintelui.

    În replica, Iohannis a declarat că o asemenea plângere este „o fantezie a PSD-iștilor”, un demers politicianist sortit eșecului.

    Apropo: cum ar putea Klaus Iohannis să-i numească miniștri pe o vuvuzea penală care bârfește la televizor despre „înalta trădare” a președintelui și pe un șmenar de partid care „a lucrat” la plângerea pentru înaltă trădare?!

  • ORIBIL! Şerban Nicolae continuă retorica xenofobă la adresa „nazistului” Iohannis

    Senatorul anti-justiție Şerban Nicolae (PSD) a avut un discurs profund xenofob, într-o emisiune la Antena 3. Ca să se răzbune pe Klaus Iohannis, care comparase metodele de acaparare a puterii de către PSD cu metodele folosite de nazişti în anii ’30 în acelaşi scop, apărătorul corupților a insistat pe etnicitatea preşedintelui.

    Şi nu doar pe originile germane ale acestuia, ci şi pe dimensiunea de luptător în cele două războaie mondiale; deci, pe World War 2, cam nazist! Mai ales că „nu e clar de care parte s-ar situa” – adică de partea românilor sau a nemților?

    Şerban Nicolae: „Ce să sărbătorească domnia-sa din Marea Unire din 1918? Ce să înțeleagă domnia-sa din bătăliile de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz? Ce să înțeleagă din momentul octombrie 1944 – eliberarea ultimei brazde de pământ românesc de sub cizma nazistă? Că nu e clar de care parte s-ar situa”.

  • Klaus Iohannis trimite un trăsnet spre PSD și ALDE din ușa bisericii, sub ochii Patriarhului Daniel

    La împlinirea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, Klaus Iohannis a participat la un eveniment organizat de Patriarhie. Președintele n-a ratat ocazia de a trimite câteva săgeți spre guvernanții de azi, ridicoli în comparația cu cei din urmă cu 16 decenii.* „Momentul istoric 1859 a fost posibil, așadar, pentru că elitele acelei perioade şi-au propus ţinte înalte, care să corespundă năzuințelor oamenilor. Iar pentru atingerea acestor obiective naționale au întărit legea, nu au slăbit-o, au construit instituții, nu au încurajat abuzul de putere”.* „Când celebrăm prima Unire, să avem în memorie și abnegația cu care s-a purtat lupta pentru consolidarea unor autorităţi şi instituţii publice puternice și funcționale. Elitele perioadei au înțeles că, dincolo de frăția de limbă și de sânge, este nevoie de o statalitate pe model occidental, liberal, în care politica şi administraţia să urmărească întărirea economiei provinciilor româneşti, modernizarea agriculturii, construirea de noi căi de comunicații, deschiderea în toate domeniile spre Europa”.* „Dacă suntem dezamăgiţi că Moldova nu a recuperat decalajul economic şi nu este legată printr-o infrastructură modernă de restul ţării, beneficiind în schimb la fiecare 24 Ianuarie de reînnoite promisiuni, atunci să dăm la o parte populismul şi să ne reîntoarcem la priorităţile oamenilor, aşa cum le-a urmărit cu energie, în scurta sa domnie, Alexandru Ioan Cuza”.* „În 2019, destinul României nu mai poate fi separat de Uniunea Europeană ca proiect de pace, prosperitate, siguranță, echitate și coeziune pentru cetățenii săi”.* „De 160 de ani, românii se apropie de valorile umaniste fundamentale ale Europei, prin edificarea unui stat al legii, al democrației și demnității umane, al libertății și egalității. Acest parcurs a fost marcat de viziune, dar şi de sacrificiu, de angajament, dar şi de jertfă”.* „În vremuri grele, adevărații oameni de stat trebuie să se ridice la înălţimea marilor provocări și să acționeze în beneficiul cetățenilor”.
  • Klaus Iohannis, atac tăios de Ziua Unirii: „Guvernanţii au preferat o hărmălaie populistă şi o jalnică ţopăială legislativă şi administrativă”

    Prezent la Iaşi cu ocazia manifestărilor dedicate Zilei Unirii Principatelor, preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că PSD şi ALDE au preferat „o hărmălaie populistă şi o jalnică ţopăială legislativă şi administrativă”, în locul unei guvernări responsabile, în timp ce regiuni istorice sunt private de mari proiecte.

    Șeful statului a mai spus că „actualii guvernanţi periclitează viitorul ţării printr-o avalanşă de măsuri cu efecte care se arată dezastruoase”.
    „Educaţia şi infrastructura trebuie să fie priorităţile unui guvernări responsabile. Din păcate, la 160 de ani de momentul pe care îl sărbătorim astăzi, în locul Unirii, în jurul interesului naţional şi al integrării depline în Europa, guvernanţii au preferat o hărmălaie populistă şi o jalnică ţopăială legislativă şi administrativă. În locul unei viziuni coerente, care să asigure României o dezvoltare sustenabilă, actualii guvernanţi periclitează viitorul ţării printr-o avalanşă de măsuri cu efecte care se arată dezastruoase”, a spus Klaus Iohannis.

    „România nu merită asemenea politicieni lipsiţi de responsabilitate faţă de ţară. Nici Iaşiul, cu moştenirea sa istorică, nu merită să ajungă un oraş al investiţiilor mereu promise şi amânate, mai ales când vorbim despre proiecte vitale, precum autostrada ori spitalul regional”, a continuat Iohannis.

    „Unirea ne obligă să facem totul, într-un moment în care țara trebuie să fie bine guvernată”, a mai spus șeful statului.

    Preşedintele Klaus Iohannis este prezent, miercuri, la Iaşi, cu o zi înaintea manifestărilor oficiale organizate cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române. Totodată, are loc decernarea titlului de „Capitală Istorică a României” pentru municipiul Iași.