În acest weekend acordăm trofeul „Trădarea săptămânii”, iar laureatul este președintele României, Klaus Iohannis. Aflat în Delta Dunării, acesta a făcut o declarație nu tocmai inteligentă și deloc onestă, consolidându-și imaginea de trădător al coaliției de dreapta PNL-USR și principal artizan al readucerii necondiționate a PSD la guvernare.
„Eu îmi doresc ca actuala coaliţie să performeze bine şi să primească suficiente voturi la alegerile care urmează”, a declarat vineri președintele Klaus Iohannis, aflat în voiaj de plăcere în Delta Dunării.
Președintele țării a fost întrebat despre riscul creşterii extremei drepte în România, pe fondul măsurilor de austeritate care ar fi cerute de oficialii de la Bruxelles, în lipsa reformelor interne.
Iohannis a răspuns: „Ce şi cum vor vota românii la alegeri – rămâne să vedem. Fiecare român trebuie să aibă condiţiile create să voteze, asta este preocuparea mea. Care partid câştigă şi care pierde – ţine şi de performanţa partidului respectiv. Eu îmi doresc ca actuala coaliţie să performeze bine şi să primească suficiente voturi la alegerile care urmează, sunt patru runde de alegeri la anul”.
Cum „actuala coaliție” e formată din PSD și PNL, dorința lui Klaus Iohannis e clară: PSD și PNL „să primească suficiente voturi la alegerile care urmează”, cu precizarea expresă „sunt patru runde de alegeri la anul”. Așadar, Iohannis „își dorește” ca PD și PNL să câștige toate alegerile – europarlamentare, locale, prezidențiale și parlamentare (în ordine cronologică).
Cu câțiva ani în urmă, când nu avea „guvernul său”, Klaus Iohannis vorbea cu dispreț despre partidul condus atunci de Liviu Dragnea și ulterior de Viorica Dăncilă, pronunțând apăsat: „Iată, dragi români, ce face acest Peee Seee Deee!”.
O altă afirmație a lui Klaus Iohannis, în același paragraf, e următoarea: „Fiecare român trebuie să aibă condiţiile create să voteze, asta este preocuparea mea”. În realitate, preocupare zero, dovadă că pe legislația actuală – niciodată contestată de șeful statului în ultimii ani! – există milioane de români care nu pot vota, mai ales la alegerile locale (unde poți vota doar dacă te afli în localitatea ta de domiciliu) și la cele parlamentare (unde poți vota doar la secții de votare din județul tău de domiciliu). Pentru românii din diaspora, dificultățile de a vota sunt majore la toate tipurile de alegeri. În plus, românilor din țară le este răpit dreptul de a-și alege cu adevărat primarul, prin refuzul PSD+PNL+UDMR de a reintroduce votul în două tururi la alegerile locale.
O nouă minciună a președintelui-de-tinichea
Klaus Iohannis a mai spus vineri, în deltă, că „se discută despre tot felul de scenarii”, iar singurul scenariu pe care l-a refuzat în toate discuţiile cu coaliţia a fost „scenariul austerităţii”.
„Noi ştim că prin austeritate nu se rezolvă problemele. Am avut această încercare la ultima criză, poate vă amintiţi, 2008–2009–2010, şi s-a încercat la nivel european remedierea crizei prin austeritate, iar rezultatele n-au fost bune. Deci, austeritatea nu este o soluţie. Soluţia este în a folosi în mod judicios banii care există. Deci, asta înseamnă a limita cheltuielile publice la necesar, nu a tăia de unde nu trebuie. Iar pe de altă parte, avem încă destul de mulţi bani care nu se colectează. Deci, trebuie crescut gradul de colectare. Din punctul meu de vedere, nu există riscul intrării într-un scenariu de austeritate, nici nu trebuie căutat şi nici nu trebuie promovat”, a precizat Klaus Iohannis.
Dar a mințit din nou grosolan! Cum să afirmi senin că „soluţia este în a folosi în mod judicios banii care există”, adică „să limitezi cheltuielile publice la necesar”, când guvernările tale fac jefuiesc pur și simplu bugetul țării, printr-un aparat bugetar enorm și supra-plătit, printr-o clientelă politică lacomă și nerușunată, prin pensii speciale etc.?
Așadar, vorbe goale, aruncate cu nonșalanță de un președinte gol pe dinăuntru. Un președinte-de-tinichea.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* VIDEO. Lui Ciolacu i-a explodat în nas minciuna „9,4%”! Acum își contrazice propria mitomanie: de un an tot clămpănea că „nu putem mări pensiile din cauza plafonului de 9,4% din PIB, pus de USR în PNRR”
* Propunere șantajistă a lui Ciolacu, pentru UE: să fie lăsat să supra-îndatoreze România, să nu se atingă de pensiile speciale și nici de clientela de partid, să nu facă reforme și, la schimb, Europa să-i dea miliarde
* Moartea suspectă a colonelului ISU care a retras licența stației GPL din Crevedia. Accident de motocicletă în poligon, cu instructorul alături
* Filiera mafiei PSD care a asigurat protecția „baronilor gazului” din Caracal. Primarul-nabab e omul lui Paul Stănescu
* Abia vârât în Guvern, Ponta emite abjecții anti-occidentale: „Vor doar să trimită facturi uriașe către statul român!”. Mesajul șocant e transmis, practic, de Guvernul României către statele care au sărit să ne ajute cu marii arși în explozia de la Crevedia
* PSD și-a trimis avocata din Constanța să salveze de pușcărie beizadeaua drogată care a omorât doi tineri
* În plină criză, Guvernul Ciolacu dă ilegal 180.000 de euro televiziunii lui Pandele, ca să trimită caravana lui Mircea Radu prin Europa
* Manipularea poporului român de către PSD a costat 75 de milioane de euro, din bani publici, în ultimii 4 ani. Partidul a dat televiziunilor peste 52 de milioane din aceste subvenții
* „În curând, Podul Crimeei va fi scos definitiv din funcțiune. Este una dintre prioritățile ucrainenilor”
* Victorie fabuloasă a Soranei Cîrstea la US Open! A eliminat-o pe jucătoarea nr. 4 a lumii și e în „optimi” la New York
